Acasă Blog Pagina 8140

Visul american, pe banii serviciilor secrete ruse

0

Scandalul celor 10 spioni rusi arestati de agentii FBI duminica pe Coasta de Est a SUA se afla, de la inceputul saptaminii, pe primele pagini ale marilor cotidiene din Vest. Mai ales ca are „ingredientele” unui blockbuster hollywoodian. Agenti „adormiti” infiltrati in orasele americane de catre SVP (Serviciul de Informatii Externe al Federatiei Ruse) in urma cu trei decenii, ale caror „acoperiri” sint atit de bune incit nimeni nu stia ce sint, ba chiar si o frumoasa roscata cu ochi verzi, cunoscuta sub numele de Anna Chapman, pe post de femeie fatala.
Nu lipseste nici „tinta”: un partener de afaceri al familiei Clinton, Alan Patricof, unul dintre „stringatorii de fonduri” ai Partidului Democrat. Exista insa si un „dar”: eficienta nemaipomenitei retele de spionaj lasa mult de dorit. Fapt care reiese si din dosarul intocmit de FBI, care are numai 37 de pagini. Cum investigatia a durat, zice-se, 10 ani, asta inseamna 3,7 pagini de rapoarte operative anual… Imediat dupa arestare, au urmat procesele, desfasurate in mai multe orase americane. In cursul audierilor a rezultat ca absolut toate datele „strinse cu greu” de „agentii adormiti” ai SVP-ului (care a investit milioane in aceasta operatiune) puteau fi obtinute, foarte usor, „luind notite” din citeva cotidiene americane si din bloguri politice. Cit despre metodele folosite, erau la nivelul anilor ’40 si ’50: rapoarte scrise cu cerneala invizibila trimise prin posta. Singura realizare a spionilor a fost aceea de a-si asigura o existenta confortabila in SUA, dupa standardele americane.
In loc de incheiere: cind l-a invitat pe omologul sau rus, Dimitri Medvedev, la un hamburger, presedintele american Barack Obama l-a intrebat: „E adevarat ca ma spionati?” Dovada ca stia ce va urma, pentru ca intrebarea a fost pusa inaintea ultramediatizatei arestari. La rindul sau, fostul presedinte Bill Clinton – care l-a vizitat recent pe premierul rus Vladimir Putin la resedinta acestuia de la Novo Ogariovo – si-a exprimat speranta ca “incidentul nu va afecta destinderea relatiilor ruso-americane”.

Mircea Bujoreanu

Automatul cu spaghete

0

Italienii nu s-au putut abtine si pe linga pizza, produsul cu care au impinzit toata lumea, au bagat la pachet si celebrele paste. Ei bine, in cazul in care doriti sa va deschideti un restaurant cu specific italian, dar bucatarul nu se pricepe la paste cumparati un automat Pastitaly. Aparatul face singur toata treaba. Spaghetele ies fierbinti si delicioase, iar automatul nu are nevoie de mare lucru, apa curenta, electricitate si sa fie racordat la o scurgere. Ba mai mult, are grija si de sanatatea clientilor cu ajutorul filtrului pentru apa instalat care elimina eventuale mirosuri neplacute ale apei. Aparatul Pastitaly a fost inventat, evident in Italia, dar in scurt timp s-ar putea sa-l vedem si pe la noi.

Pret: 29.000 euro

Caravaggio din Odessa

0

*Mult zgomot pentru un… fals?*

La sfirsitul saptaminii trecute, intr-o actiune demna de serialele politienesti de la Hollywood, brigada germana antiterorista impreuna cu ofiteri de politie din Ucraina au reusit sa smulga din miinile hotilor dati in urmarire internationala o opera de arta de renume.

Este vorba despre tabloul intitulat Arestarea lui Christos, cunoscut si sub numele de Sarutul lui Iuda, atribuit artistului italian Caravaggio. Lucrarea, datind de la inceputul secolului al XVII-lea, fusese furata cu doi ani in urma de la Muzeul de Arta Occidentala si Orientala din Odessa, Ucraina. Politia a reusit sa-i aresteze pe faptasi, trei ucraineni si un rus, veniti in capitala Germaniei pentru a se intilni cu potentialul cumparator. Intreaga lume a artei ar fi putut rasufla usurata – desi tabloul a fost indoit cu brutalitate de cei care il subtilizasera, necesitind o reconditionare minutioasa. Expertii au declarat ca exista sperante sa fie restaurat si redat muzeului. Ar fi putut rasufla usurata, spuneam. Asta daca nu ar fi fost vorba tocmai despre acest atit de controversat tablou, a carui autenticitate este inca pusa la indoiala.

*Copie sau original?*

Adevarata scena a prinderii lui Iisus surprinsa pe pinza de Michelangelo Merisi alias Caravaggio se afla expusa la Galeria Nationala a Irlandei din Dublin – sustin anumiti experti si istorici de arta. Aceasta lucrare care atirna din 1930 in sala de mese a unei manastiri iezuite din Dublin a fost descoperita abia in anul 1990. Daca pina la acea data expertii au nutrit convingerea ca pictura din Odessa ar fi originala, confruntati cu doua tablouri pe aceeasi tema reputati istorici de arta au inceput sa se indoiasca de faptul ca lucrarea din Odessa ar merita cele 100 de milioane de dolari, la cit a fost estimata de oficialitatile ucrainene.
Cert este ca pina la acest moment cazul nu a fost pe deplin elucidat. Exista chiar ipoteza ca ambele tablouri sa fie false. In cadrul expozitiei Caravaggio din Roma, organizata la inceputul acestei luni pentru a comemora cei 400 de ani de la moartea pictorului, curatorii au prezentat vizitatorilor tabloul din Dublin, singura lucrare expusa a carei autenticitate este indoielnica.

Elena Morariu

Crame subacvatice la Saint Malo

0

Micuta localitate bretona Saint Malo, celebra pentru muzeele, fortificatiile, catedrala si mormintul lui Chateaubriand, si-a adaugat de citiva ani o noua atractie inedita pornita din dorinta cercetatorilor de a studia modul de invechire a vinurilor sub efectul mareelor puternice din zona.
Obiceiul impamintenit la Saint Malo consta in scufundarea unei cantitati mici, la inceput, de sticle de vin de calitate, intr-un loc secret, la 15 metri adincime si pastrarea lui acolo timp de un an.
Momentul readucerii pe uscat a sticlelor de vin se transforma intr-un adevarat festin bahic. Anul acesta au fost scoase din mare 480 de sticle din podgoriile Vouvray care, incepind de azi, isi asteapta cumparatorii. Acestia se vor delecta cu minunatele arome putind degusta in acelasi timp binecunoscutele stridii de Cancale si untul Bordier provenit din aceeasi zona.
Si pentru ca procedeul este unul de succes, numarul de sticle pastrate la rece timp de un an creste asa cum creste si valoarea licorii pe care acestea o contin. Anul acesta in pivnita submarina au fost scufundate 800 de sticle cu celebrul vin Bordeaux. Care vor fi asteptate pina la anul.

Bianca Fodac

Emil Boc si primul sarut

0

Si iata ca incet dar sigur Dunarea ce facea ravagii pe la unguri a venit si la noi. Si cum era de asteptat, ne-a luat prin surprindere. De parca avea sa-i inece bine pe unguri si la noi se oprea sa bea o cafea. Era imposibil sa vedem dezastrul ce se apropia. Ei bine, inundatiile au venit si autoritatile dau acum din umeri neputincioase, fara sa inteleaga ce se intimpla. Emil Boc, prezent intr-una din zonele sinistrate, a declarat ca-si aminteste cu durere si teama de cea mai mare inundatie la care a fost martor vreodata. A tinut sa precizeze ca in acele momente cind a venit viitura a scapat cu viata ca prin urechile acului. S-a intimplat in urma cu multi ani la Cluj intr-un bloc de 5 etaje. Vecina de la trei a uitat robinetul deschis si apa a ajuns pina la parter. Emil, la acea vreme student, locuia cu chirie la apartamentul 2 de la parter. Batrina, somnambula, a uitat apa curgind in jurul orei 2:00 dimineata. Ora 7:00, Emil dormea in patutul lui mic si a simtit ceva umed la degetelele de la picioruse. S-a trezit brusc atunci cind a dat cu capul de lustra. Doi metri avea apa in casa. Emil s-a ridicat in picioare pe patul plutitor si a inceput sa strige dupa ajutor.
Nu-l auzea nimeni. Nu-l speria intinderea infinita de apa din jurul patului din dormitorul sau, ci faptul ca nu stia sa inoate. (La bazin i-au zis ca e prea mic si il trage scurgerea) Pina la urma si-a luat inimioara in dinti, a tras aer in pieptut si s-a aruncat in viltoare. S-a scufundat ca un bolovan (pietricica) pina la fund. A deschis ochii si a vazut usa, mare, impunatoare. N-avea cum sa o deschida asa ca a trecut pe sub ea. Era loc intre toc si usa fix pentru el. Imediat ce a iesit pe partea cealalta usa de la intrare a fost sparta de pompieri, si toata apa din casa, cu tot cu Boc, s-a scurs in holul blocului. Emil zacea in chiloti inconstient pe gresie cind s-a trezit ca un peste pe uscat cu batrina de la trei calare pe el care-i facea respiratie gura la gura.
A fost prima femeie pe care a sarutat-o premierul. De aceea nu prea merge sa vada ce se intimpla pe la inundatii, ii este frica de babele disperate care sar sa-l salveze!

Taical Gecsan

Un corp ca-n reclame

0

Nu stiu daca va uitati la reclamele din timpul filmelor (daca nu, e cazul s-o lasati mai moale cu DC++-ul). Preferatele noastre sint reclamele la medicamente, fiindca sint practic singurul loc unde poti afla cum a evoluat organismul uman in ultima vreme.
Probabil ca ati invatat la scoala, ca si noi, ca oamenii au pe dinauntru diverse organe care se infecteaza si produc variate boli, cea mai comuna fiind, dupa cum stim de la doctor House, lupusul. Ei bine, nu mai e asa. Tehnologia a evoluat atit de mult in ultimii ani incit, asa cum vedem in reclame, la ora actuala nu mai avem pe dinauntru matele alea scirboase, ci luminite, raze si sageti. Te doare burta? Doar batrinii de la tara mai pot crede ca o fi de vina o problema gastro-intestinala. In realitate, explicatia stiintifica, asa cum o vedem in reclamele in care joaca inclusiv medici, este ca micul biciclist din interiorul tau s-ar putea sa fi gresit drumul. In alte cazuri, de vina e globul rosu din abdomen care a inceput sa pulseze mai tare ca de obicei (nu e mai logic asa? Cine poate crede ca de la niste biete organe poti avea dureri? Pe cind un glob rosu incandescent in burta – pai si un copil isi da seama ca o sa-ti cauzeze oarecari probleme).
Mai pot fi, desigur, si alte cauze. Actrita Emilia Popescu, de pilda, are in burta o dansatoare exotica din buric (cam asa presupun ca ar arata si varianta indiana de la „Alien”, monstrul le iese victimelor din burta si de bucurie, interpreteaza un dans). Aceasta este o conditie medicala destul de benigna, insa contagioasa, dat fiind ca in reclame am vazut ca toti cei care se apropie de ea se trezesc cu o dansatoare exotica in burta. Mirosurile urite, dupa cum a demonstrat stiinta, provin de la porcusorii microscopici pe care ii avem cu totii la subtioara; incapacitatea de concentrare, de la micile rotite dintate din cap, care nu sint bine unse sau de la omuletul care ar trebui sa dea la pedale, dar e o loaza si prefera sa doarma in roaba (presupunem ca Einstein il avea in cap pe Lance Armstrong).
De vina pot fi si cauze externe. Nu, nu virusi, bacterii sau ricketsii; doar oamenii simpli, fara carte, cred in asa ceva. La ora actuala, oamenii de stiinta considera ca amenintarile externe la adresa organismului sint de doua tipuri, respectiv sageti colorate care produc dureri oribile in zona pe care o indica si bilute colorate care se agita in jurul corpului. E suficient insa sa dai cu alifie, sa iei o pastila sau sa maninci iaurt, ca imediat corpul ti se si acopera cu un scut protector si sagetile sau, dupa caz, bilutele, pleaca la vecinul (din aceasta cauza e bine sa luati medicamentele in fata usii unui vecin pe care aveti ura).
E clar acum si care e cauza erorilor fatale din sistemul medical românesc. Doctorii invata la scoala dupa manuale invechite, in care inca mai scrie ca oamenii au pe dinauntru stomac, ficat, plamini etc. Deschid pacientul si, ce sa vezi? Radiatii, bile luminoase. biciclisti. Normal ca se panicheaza si-l omoara pe om cu zile.

Julius si Pirca

Vacile grecesti invadeaza Bulgaria

0

Gradinile de legume din Kirkovo, localitate situata in sudul Bulgariei, au fost invadate si distruse de un „comando” de vaci venite din Grecia vecina. Alungate parca de criza, cele 50-60 de bovine au trecut granita neinsotite si fara a se sinchisi de graniceri, stirnind nemultumirea localnicilor, dar si un posibil scandal diplomatic. Desi „profund ingijorati” (doar gradinaritul e ocupatia „de baza” a taranilor bulgari) si, nu in ultimul rind, indignati, localnicii se declara neputinciosi – pentru ca joianele s-au dovedit a fi imposibil de prins. Vina este, sustin bulgarii, a fermierilor greci care, desi primesc la inceputul fiecarui an subventii de circa 700 de euro pentru fiecare vaca, lasa animalele sa se descurce cum pot. Si pot – rumegind legume bulgaresti! Asta pina cind vor fi prinse de bulgari, care au amenintat ca vor transa incidentul (mai mult sau mai putin) diplomatic in locul cel mai potrivit cu putinta, adica la macelarie. Iar carnea „invadatoarelor” va fi data saracilor… Nu e prima data cind locuitorii din Kirkovo sint invadati – cu putin inaintea vacilor, au fost lacustele marocane.

Alin Brincoveanu

Fiica Andei Calugareanu a slabit 60 de kilograme in jumatate de an

0

Dupa ani intregi in care a avut de suferit din cauza greutatii excesive, Ioana Tufaru, fiica regretatei Anda Calugareanu, a dat dovada de ambitie si a reusit sa slabeasca 61 de kilograme in numai sase luni. Astfel, Ioana a ajuns de la 191 la 130 de kilograme, pina la sfirsitul acestui an vrea sa mai dea jos inca 30, iar tinta sa este greutatea de 75 de kilograme. Fiica Andei a reusit aceasta performanta dupa ce a suferit o operatie de micsorare a stomacului, care a costat aproximativ 3.000 de euro si a fost platita de Fundatia Impotriva Obezitatii. „Nu mai maninc ca un sac fara fund, acum doar ciugulesc de cinci-sase ori pe zi si ma satur foarte repede. Singura restrictie sint bauturile acidulate. Vreau sa fac macar o ora gimnastica pe zi si ma voi duce in Parcul Circului. Acolo sint aparate pe care le poti folosi gratis, nu te costa ca la o sala de sport”, a declarat Ioana.

Ana-Maria Calciu

Locuri de munca pentru persoanele nevoiase

0

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 1 a obtinut fonduri europene in valoare de 2 milioane de euro, bani cu care se vor crea locuri de munca pentru persoanele cu dizabilitati si pentru angajatii care desfasoara activitati cu aceasta categorie de persoane.
Astfel, DGASPC Sector 1 va infiinta o intreprindere sociala pilot formata din sapte ateliere protejate, in cadrul careia persoanele cu dizabilitati vor fi formate in activitati precum: croitorie, olarit, brutarie, tipografie, spalatorie ecologica, gradinarit si modelaj luminari. Implementarea proiectului a inceput in data de 01 iunie 2010 si va avea o durata de 30 de luni, la sfirsitul careia 60 de persoane cu dizabilitati vor fi incadrate in munca in cadrul celor sapte ateliere. De asemenea, vor fi create trei centre de evaluare vocationala (DGASPC Sector 1, DGASPC Sector 6 si DGASPC Prahova) care vor evalua si consilia 450 de persoane cu dizabilitati in vederea integrarii acestora in munca. In plus, dupa implementarea proiectului, o noua ocupatie va fi introdusa in Clasificarea Ocupatiilor din România: cea de consilier vocational.

S. Sofian

Un nou termen in cazul retrocedarii Parcului Plumbuita

0

Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IV-a Civila a decis un nou termen pentru data de 14 septembrie 2010 cind se va repune pe rol procesul privind judecarea dosarului nr. 1388/2/2009 de retrocedare a patru hectare din parcul Plumbuita, pe baza unor acte false. Ultimul termen de judecata a fost pe data de 22.06.2010, cind instanta a aminat pronuntarea pentru 29 iunie a.c., data la care a decis sa rejudece cazul tocmai in luna septembrie a.c. Dupa cum se stie, edilul Neculai Ontanu se lupta in instanta de mai bine de doi ani pentru a salva de la o retrocedare ilegala si frauduloasa o suprafata de 37.097 mp din parcul Plumbuita. Reamintim ca, la indemnul edilului sectorului 2, in toamna anului trecut, s-au strins in parc citeva sute de bucuresteni de toate virstele care au protestat fata de incercarea de retrocedare ilegala, frauduloasa, a unei suprafete de circa 4 hectare din Parcul Plumbuita. De asemenea, atunci au fost adunate peste 2000 de semnaturi din partea locuitorilor Capitalei care sprijina demersul administratiei publice locale a sectorului 2 de aparare a zonelor verzi si interzicerea construirii de betoane in locul lor.

S. Sofian

Fost functionar FMI, in fruntea Agentiei de Statistica de la Atena

0

Pentru mai multa credibilitate pe plan international, Ministerul de Finante de la Atena a anuntat numirea unui fost oficial al Fondului Monetar International in fruntea Agentiei de Statistica a Greciei. Fost adjunct al sefului departamentului de statistica al FMI, Andreas Georgiou va conduce acum o institutie similara, dar in tara sa. Neincrederea organismelor internationale in statisticienii greci isi are originea in faimoasa valoare a deficitului bugetar, cosmetizata ani in sir de guvernele precedente – actiune care ar fi fost imposibila fara complicitatea Agentiei Nationale de Statistica.

Mircea Bujoreanu

Tecau, in semifinalele de dublu la Wimbledon

0

Perechea formata din Horia Tecau si Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numarul 16, s-a calificat in semifinale la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului. Tecau si Lindstedt au invins marti seara, in sferturile de finala, cu 7-6, 6-2, 2-6, 6-4 perechea spaniola Marcel Granollers/Tommy Robredo, cap de serie numarul 11. In semifinale, Tecau si Lindstedt vor intilni cuplul argentinian Juan Ignacio Chela/Eduardo Schwank.

„Il Luce”, nr. 1 in Ucraina

0

Mircea Lucescu a fost ales cel mai bun antrenor din sezonul 2009/2010 al campionatului ucrainean potrivit unui top realizat de Ucrainean Premier League (UPL), informeaza site-ul lui Sahtior Donetk. UPL a efectuat un sondaj special care a implicat cluburile din prima divizie, dar si suporterii, pentru a desemna cistigatorii sezonului 2009/2010. Ca si anul trecut, Lucescu a primit premiul pentru cel mai bun antrenor. Ceilalti cistigatori au fost: Darijo Srna (Sahtior) – cel mai bun jucator; Andrei Piatov (Sahtior) – cel mai bun portar; Victor Svetov – cel mai bun arbitru.

Pulhac va juca la Alicante

0

Dinamo a ajuns ieri la un acord cu gruparea spaniola Hercules Alicante privind imprumutul pentru un sezon al fundasului stinga Cristian Pulhac (26 de ani). Hercules va plati 250.000 de euro si are optiune de transfer definitiv in vara lui 2011 pentru inca 1.250.000 de euro. Gruparea din Alicante, la care este legitimat si Ionel Danciulescu, a promovat in aceasta vara in Primera Division. Fotbalistul, care va incasa 120.000 de euro din contract, va ajunge in Spania in citeva zile, pentru a efectua vizita medicala si a semna actele de transfer. Pulhac evolueaza la Dinamo din 2002 si are trei selectii la echipa nationala.

Toyotoshi – japonezul care a tinut cu Paraguay

0

Naoyuki Toyotoshi este singurul japonez fericit ca echipa nationala a pierdut meciul cu Paraguay. Toyotoshi s-a nascut in Ţara Soarelui Rasare, dar acum este ambasadorul Paraguay-ului la Tokyo. Evident, jurnalistii de la „Wall Street Journal” l-au chestionat cu privire la simpatiile sale fotbalistice. „Acum sint sud-american, adoptat de Paraguay, deci tin cu aceasta echipa. Absolut ca mi-am dorit sa piarda Japonia”, a raspuns niponul. Naoyuki Toyotoshi (in virsta de 73 de ani) a fost adoptat de Paraguay in 1987, an in care s-a stabilit la Asuncion. De atunci, a urcat treptele diplomatiei, acum fiind ambasador chiar in tara sa natala.

L.Teodorescu

Berlusconi, intrerupt de victoria Paraguay-ului

0

Aflat in vizita oficiala la Sao Paolo, premierul Italiei, Silvio Berlusconi, a aflat cit de important este fotbalul pentru sud-americani. In timp ce tinea un discurs in fata specialistilor din economia braziliana, a fost intrerupt de Luiz Inacio Lula da Silva, care a dorit sa salute victoria Paraguay-ului in fata Japoniei. „Ministrul sporturilor tocmai mi-a comunicat ca Paraguay a invins Japonia la penalty-uri, ceea ce inseamna ca mai avem o nationala sud-americana in sferturile de finala”, s-a bagat presedintele Braziliei peste Berlusconi. In alta ordine de idei, miine sint asteptati sa ajunga in Africa de Sud toti sefii de state ai tarilor calificate in sferturi: Brazilia, Argentina, Uruguay si Paraguay.

L.Teodorescu

Haos la Asuncion: fanii au devastat Panteonul Eroilor

0

Calificarea echipei nationale in sferturile de finala a adus haosul in capitala Asuncion, unde marti noapte s-au inregistrat numeroase incidente intre suporteri si fortele de ordine. Un subofiter de Politie, Hector Diosnel Caceres, a fost grav ranit in confruntarile cu fanii din centrul capitalei, fiind lovit in fata cu o ranga de fier. Conform presei sud-americane, „grupuri de betivi au devastat Panteonul Eroilor si numeroase magazine din Asuncion”, pagubele estimate ridicindu-se la citeva sute de mii de euro.

L.Teodorescu

Premier League tine Anglia la Mondiale

0

Anglia a plecat deja din Africa de Sud, dar Premier League are inca reprezentanti de seama la Cupa Mondiala. Este vorba despre fotbalistii legitimati la cluburi engleze care au ajuns cu nationalele lor in sferturile de finala. Ghana contribuie cu Richard Kingson (Wigan Athletic), John Paintsil (Fulham) si Kevin-Prince Boaten (Portsmouth), in timp ce Olanda este reprezentata de John Heitinga (Everton), Nigel De Jong (Manchester City), Dirk Kuyt (Liverpool) si Robin van Persie (Arsenal). Argentina ii are pe Javier Mascherano, Maxi Rodriguez (ambii de la FC Liverpool), Jonas Gutierrez (Newcastle United) si Carlos Tevez (Manchester City), Spania pe Pepe Reina, Fernando Torres (ambii de la FC Liverpool) si Cesc Fabregas (Arsenal), iar Paraguay vine cu Paulo Da Silva, Cristian Riveros (ambii de la Sunderland), Antolin Alcaraz (Wigan Athletic) si Roque Santa Cruz (Manchester City).

World Cup

0

Este pentru prima data in istorie cind echipa nationala a statului Paraguay se califica in sferturile de finala ale World Cup. La cele sapte participari anterioare, sud-americanii au atins doar de trei ori faza „optimilor”, iar de patru ori au fost eliminati inca din grupe.

Selectionerul Japoniei a fost cel mai consecvent antrenor de la Mondiale: in patru partide, Takeshi Okada a folosit de fiecare data acelasi 11 de start. In plus, asiaticii au fost si printre cei mai disciplinati fotbalisti, cu doar 41 de faulturi comise si trei cartonase galbene incasate.

Prin golul marcat impotriva Danemarcei, Keisuke Honda i-a facut fericiti pe producatorii echipamentului sportiv „Mizuno”: vinzarile ghetelor de fotbal „Mizuno” au crescut cu 30%, tot mai multi japonezi dorind sa fie incaltati de aceeasi firma cu care are contract echipa nationala.

Copa America s-a mutat la Mondialul din Africa

0

Pentru prima oara in istoria Cupei Mondiale, de la introducerea sistemului cu sferturi de finala (1954), numarul echipelor sud-americane (4) prezente in aceasta faza este mai mare decit cel al nationalelor europene (3). Echipele din America de Sud prezente in „sferturi” sint Brazilia, Argentina, Uruguay si Paraguay. Europa este reprezentata de Germania, Olanda si Spania. Continentul african completeaza tabloul sferturilor de finala cu Ghana. Daca toate cele patru nationale sud-americane se vor impune, atunci semifinalele Cupei Mondiale se pot identifica lejer cu cele ale Copei America.

Parul lui Napoleon, vindut cu 11.000 euro

0

O suvita din parul lui Napoleon Bonaparte s-a vindut cu nu mai putin de 11.000 de euro, in cadrul unei licitatii. Suvita a fost taiata din parul lui Napoleon de catre ofiterul Denzil Ibbetson, dupa ce conducatorul a murit in exil in 1821 pe insula St. Helen. La eveniment, care a avut loc in Noua Zeelanda si a fost organizat de urmasii lui Ibbetson, au fost scoase la licitatie 40 de obiecte care au apartinut lui Napoleon, fiind vindute pentru o suma totala de 171.000 euro. La licitatie au participat telefonic mai multe persoane din Anglia, Franta, Lithuania, Hong Kong si SUA, iar suvita de par a fost cumparata de un englez a carui identitate a fost pastrata secreta.

Ana-Maria Calciu

Blestemul Nike

0

Ultima reclama a celebrului producator de produse sportive, care a avut sloganul „Scrie viitorul”, este considerata ca ar fi actionat ca un blestem asupra fotbalistilor a caror imagine a fost folosita. Astfel, spoturile pentru televiziuni au fost filmate folosindu-i, printre altii, pe Cristiano Ronaldo, Wayne Rooney si Frank Ribery. Toti acestia au parasit prematur Cupa Mondiala din Africa de Sud, primii doi dupa optimile de finala, iar francezul chiar din faza grupelor.

Tracer ii ia fata lui Jabulani

0

Trei dintre cele mai importante campionate ale Europei, Serie A – Italia, Premier League – Anglia si Primera Division – Spania, vor folosi in sezonul 2010-2011 mingea Total 90 Tracer LC, produsa de Nike. Balonul, care a fost testat in America, timp de un an si jumatate, are 445 grame si o circumferinta de 69,5 cm. In SUA, mingea costa 150 de dolari. Spre deosebire de Tracer, Jabulani, produsa de Adidas, are 440 de grame, o circumferinta de 69 cm, si costa 160 de dolari. Jabulani ramine la putere in Germania, fiind folosita in 1.Bundesliga inca de la inceputul acestui an, in timp ce Franta a ales Puma pentru Ligue 1.

Villa Espana!

0

Atacantul care a marcat golul calificarii Spaniei in „sferturile” Cupei Mondiale, David Villa, vizeaza titlul de golgeter al turneului din Africa de Sud. „Imi doresc sa marchez din nou, dar acum ma bucur ca am reusit sa trecem mai departe. Avem timp sa pregatim meciul cu Paraguay si sa muncim pentru a trece mai departe”, a afirmat jucatorul transferat de Valencia la FC Barcelona pentru 40 de milioane de euro. Villa (28 de ani), care a inscris deja patru goluri la World Cup, a fost golgeterul CE din 2008, cistigat de Spania.

*Un gol cit o eliminare*

Portarul Portugaliei, Eduardo, pentru care golul incasat cu Spania a fost si primul primit la Cupa Mondiala, a declarat ca este frustrant sa fii eliminat astfel. „Am aparat bine, dar nu este suficient, oricum, nu randamentul meu conteaza ci prestatia colectiva a echipei. Este deranjant sa pleci acasa dupa un singur gol primit. Apararea a fost punctul nostru forte, dar nu am reusit sa evitam acest singur gol”, a declarat Eduardo.

*Ronaldo: „Sint distrus!”*

Eliminarea Portugaliei de la Cupa Mondiala n-a fost singura dezamagire a celui mai bine platit fotbalist al planetei. Cristiano Ronaldo, care primeste la Real Madrid 13 milioane de euro net pe sezon, s-a declarat „distrus” dupa meciul cu Spania. Dupa terminarea partidei, Ronaldo a refuzat sa vorbeasca. „De ce am pierdut? Intrebati-l pe Queiroz!”, a spus starul portughez, care ulte­rior a declarat: „Ma simt un om zdrobit, complet dezolat, frustrat si care traieste o tristete de neimaginat. Cind m-am referit la selectionerul nostru, Carlos Queiroz, am facut-o pentru ca el urma sa apara la conferinta de presa. Nu am fost in masura sa explic ceea ce s-a intimplat”.

*Cristiano a scuipat un cameraman*

Gestul lui Ronaldo, de la sfirsitul jocului, cind a scuipat in timp ce un cameraman il filma, a stirnit polemici aprinse in toata lumea. Sustinatorii lui Ronaldo spun insa ca scuipatul a venit pe fondul dezhidratarii si ca, oricum, acesta nu a fost indreptat spre operator, ci spre gazon.

*Vise de marire in Spania*

Presa spaniola este in delir dupa calificarea nationalei in „sferturile” Cupei Mondiale. „Spania incepe sa viseze”, a titrat „El Pais”, in timp ce „ABC” estimeaza ca „visul ramine intreg”. „Villa relanseaza visul Spaniei”, titreaza „El Mundo”. „Asta e Spania mea”, a titrat „Marca”, pentru care Villa a realizat un „meci stratosferic”, inainte de a reaminti: „Sintem in sferturi, insa atentie, nu am cistigat nimic”. Pentru un alt mare jurnal sportiv, As, „campionii au revenit” si spaniolii, campionii Europei in 2008, au fost veritabili «Toreros» invingind Portugalia.

*Queiroz si Ronaldo, pusi la zid*

„Greselile” antrenorului Carlos Queiroz si evolutia slaba a vedetei Cristiano Ronaldo explica eliminarea „logica” de la Mondiale, scrie presa portugheza. „Portugalia eliminata dupa o greseala a lui Queiroz”, titreaza „Diario de Noticias”, in timp ce „Publico” se intreaba: „Ce am facut sa meritam asta?”. „Greseala enorma de a-l scoate pe Hugo Almeida in minutul 58 a deschis calea spre eliminare”, scrie „Correio da Manha”. Ronaldo a „parasit Mondialul fara a-si lasa amprenta”, scrie „A Bola”, in timp ce „Record” noteaza: „Am fost distrusi”.

Tratamentele homeopate – apa de ploaie?

0

Medicii unei Asociatii Medicale britanice au votat, in cadrul unei conferinte anuale, sustinerea ideii ca tratamentele homeopate nu au nici un efect clinic demonstrat. Acestia considera ca oamenii nu ar trebui sa-si mai iroseasca banii pe remedii homeopate caci acestea, pe linga eficienta inexistenta, pot deteriora sanatatea celor care se declara adepti ai unor asfel de tratamente. Medicii sustin ca acest tip de “leacuri” ar trebui sa poarte, pe cutiile in care sint pastrate, eticheta “placebo” si au recomandat oamenilor ca, in locul achizitionarii unor astfel de produse, sa-si cumpere mai degraba o sticla cu apa, efectul fiind cam acelasi. Intr-un cuvint, ei sustin ca leacurile homeopate sint doar… apa de ploaie. Eh, si aici, tot interesele-s la mijloc!
Lavinia Iftime

Lady Gaga joaca rolul de barbat in revista Vogue

0

Lady Gaga a aparut in paginile revistei “Vogue Hommes” editia din Japonia, jucind rolul unui barbat. Cu parul scurt, negru, in locul pletelor blonde, imbracata in haine barbatesti, cu piepul aplatizat si trasaturile nu tocmai feminine pe care Gaga le-a primit de la mama natura, trece cu usurinta drept un baiat aflat la virsta adolescentei. Controversata cintareata a lasat deoparte, pentru acest pictorial, tinutele nonconformiste, uneori scandaloase chiar, pentru a se lasa imbracata de sobrietatea costumului barbatesc. Fotografiile vor aparea in editia de septembrie a revistei Vogue si probabil Gaga a vrut sa alimenteze si mai mult zvonurile conform carora ar fi hermafrodit, declarindu-se extrem de fericita ca in jurul ei circula astfel de speculatii.

Lavinia Iftime