Fostul președinte al Franței Nicolas Sarkozy a fost condamnat miercuri, 17 mai, la Paris, la trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, pentru corupție și trafic de influență în afacerea interceptărilor telefonice, o pedeapsă fără precedent pentru un fost președinte.
Avocatul său Thierry Herzog și fostul înalt magistrat Gilbert Azibert au fost condamnați la aceleași pedepse.
Nicolas Sarkozy nu va sta nicio zi după gratii
De asemenea, Curtea de Apel i-a impus lui Nicolas Sarkozy o interdicție de trei ani a drepturilor civice, ceea ce îl face neeligibil pentru a candida la alegeri, și o interdicție de trei ani de exercitare a profesiei pentru Thierry Herzog.
Nicolas Sarkozy a pierdut apelul împotriva unei condamnări la trei ani de închisoare – dintre care doi cu suspendare – pentru corupție. Cu toate acestea, Curtea de apel din Paris a decis că acesta ar putea să nu meargă la închisoare, ci să poarte un instrument de identificare, relatează BBC.
Sarkozy a fost condamnat în 2021 pentru că a încercat să influențeze un judecător, asigurându-i acestuia un post prestigios în schimbul unor informații despre un caz separat.
CEO-ul OpenAI, Sam Altman, i-a îndemnat pe parlamentarii americani să reglementeze inteligența artificială în timpul unei audieri a comisiei din Senat.
Altman, omul din spatele revoluției ChatGPT, a depus mărturie în fața Comisiei Judiciare a Senatului pentru prima dată. Și, deși a spus că este, în cele din urmă, optimist că inovația va aduce beneficii oamenilor la scară largă, acesta și-a repetat afirmația anterioară conform căreia legislatorii ar trebui să creeze parametri pentru creatorii de inteligență artificială pentru a evita provocarea „daunelor semnificative lumii”.
Sam Altman a cerut reglementarea inteligenței artificiale
„Credem că poate fi un moment de tipar”, a spus Altman. „Trebuie să lucrăm împreună pentru a face așa.” Sam Altman și senatorii deopotrivă și-au exprimat temerile cu privire la modul în care AI ar putea „merge destul de prost”, potrivit time.com. Când a fost întrebat care este cea mai mare teamă a lui despre AI, Altman a fost sincer în privința riscurilor muncii sale.
„Cele mai mari temeri ale mele sunt că noi – domeniul, tehnologia, industria – provocăm un prejudiciu semnificativ lumii. Cred că asta se poate întâmpla în multe moduri diferite”, a spus Altman. El nu a detaliat, dar avertismentele criticilor variază de la răspândirea dezinformării și a părtinirii până la distrugerea completă a vieții biologice. „Cred că dacă această tehnologie merge prost, poate merge destul de prost și vrem să vorbim despre asta”, a continuat Altman. „Vrem să colaborăm cu guvernul pentru a preveni acest lucru”.
Preocupările legate de inteligența artificială au determinat sute dintre cele mai mari nume din tehnologie, inclusiv Elon Musk, să semneze o scrisoare deschisă în martie prin care îndeamnă laboratoarele de inteligență artificială să întrerupă pregătirea sistemelor super-puternice timp de șase luni din cauza riscurilor pe care le prezintă pentru „societate și umanitate.” Și la începutul acestei luni, Geoffry Hinton, care a fost numit „nașul” AI, a renunțat la rolul său la Google, spunând că își regretă munca și avertizând asupra pericolelor tehnologiei.
Beijingul cere ambasadelor străine să scoată semnele de sprijin pentru Ucraina.
China le-a cerut ambasadelor străine şi organizaţiilor internaţionale cu sediul la Beijing să nu folosească faţadele clădirilor lor pentru „propagandă politică”, din câte se pare cu referire la semnele care arată sprijin pentru Ucraina, au indicat mai multe surse diplomatice din capitala chineză marţi, informează Kyodo.
Mai multe ambasade din Beijing au instalat panouri cu steagul Ucrainei și mesaje în chineză și engleză – precum #StandWithUkraine – pentru a-şi arăta solidaritatea cu această ţară europeană care se confruntă cu o invazie a Rusiei din februarie 2022.
Conform sursei citate, o înștiințare transmisă de Ministerul de Externe chinez, datată 10 mai, a îndemnat ambasadele şi organizaţiile internaţionale să nu folosească pereții exteriori ai clădirilor pentru propagandă şi „să evite să provoace conflicte între state”.
The Chinese Foreign Ministry has asked foreign embassies and international organizations in Beijing not to use the outer walls of their buildings for “political propaganda” and remove signs in support of Ukraine.https://t.co/co2dTaIA3w
— The New Voice of Ukraine (@NewVoiceUkraine) May 17, 2023
China requested foreign embassies not to use the outer walls of their buildings for „political propaganda” (signs supporting 🇺🇦 like #standwithukraine️)https://t.co/nL51BrM980
Ambasadele Germaniei și Poloniei, printre cele care-și arată susținerea pentru Ucraina
Printre ambasadele la Beijing care îşi expun sprijinul pentru Ucraina sunt cele ale Canadei, Germaniei şi Poloniei.
Ar mai fi de menționat faptul că încă de luni China a trimis un emisar special în Ucraina, Rusia, Polonia, Franţa şi Germania pentru a promova negocieri de pace în războiul din Ucraina. Criticii au însă dubii că Beijingul poate acţiona ca mediator date fiind relaţiile sale apropiate cu Moscova.
În nota diplomatică respectivă se mai spune că ambasadele şi organizaţiile internaţionale sunt „obligate să urmeze legile şi reglementările chineze”, chiar dacă Beijingul respectă imunitatea diplomatică în baza Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice între state.
Se crede că scrisoarea a fost trimisă tuturor misiunilor diplomatice din China.
Administraţiile fiscale naţionale vor fi obligate, printr-o nouă Directivă europeană, să obţină informaţii privind criptomonedele, astfel încât să poată stopa pierderea de venituri, dar şi pentru unificarea cadrului legal şi a sancţiunilor aplicate.
Consiliul European adoptă reguli care vor face ca transferurile de cripto-active să fie trasabile, astfel încât să se evite spălea banilor prin intermediul criptomonedelor.
UE vrea să obțină informații de la utilizatorii de criptomonede
„Decizia este o veste proastă pentru cei care au folosit abuziv cripto-active pentru activitățile lor ilegale, pentru a ocoli sancțiunile UE sau pentru a finanța terorismul și războiul. Acest lucru nu va mai fi posibil în Europa fără expunere – este un pas important înainte în lupta împotriva spălării banilor.”, a declarat Elisabeth Svantesson, ministrul de finanțe al Suediei, potrivit consilium.europa.eu.
Conform noilor reguli, furnizorii de servicii de cripto-active sunt obligați să colecteze și să facă accesibile anumite informații despre expeditorul și beneficiarul transferurilor de cripto-active pe care le operează, indiferent de cantitatea de cripto-active tranzacționate. Acest lucru asigură trasabilitatea transferurilor de cripto-active pentru a putea identifica mai bine eventualele tranzacții suspecte și a le bloca.
Președintele Joe Biden a prezis recent o situație haotică la granița dintre SUA și Mexic, după expirarea Titlului 42 – o lege din vremea pandemiei care le permitea autorităților americane să deporteze imediat majoritatea migranților care pătrund ilegal în țară.
SUA pun în aplicare un set de noi politici care vor limita traversările ilegale, oferind, în același timp, migranților o cale legală către Statele Unite, dacă aplică online printr-o aplicație guvernamentală.
11.000 de migranți așteaptă să intre în SUA
Biden a spus că administrația sa lucrează pentru ca schimbarea să fie ordonată. „Dar rămâne de văzut”, a spus el reporterilor. „Va fi haotic pentru o vreme.”
Mexicul împarte o graniță de 3140 km cu Statele Unite, așa că națiunea este cheia succesului oricăror planuri ale Statelor Unite de a controla imigrația la granița de sud.
FBI a confirmat că un cetățean afgan pe care SUA îl suspectează de activități teroriste a fost prins la graniță, pe data de 10 mai.
Presupusul terorist făcea parte dintr-un grup mai mare de migranți care încercau să treacă granița ilegal.
11.000 de persoane au fost prinse de poliție la graniță săptămâna trecută, dar numărul migranților care încearcă să intre în SUA a scăzut în weekend.
Republicanii care l-au criticat până acum pe Biden pentru că nu a extins perioada de aplicare a legii adoptate în perioada în care Donald Trump a fost președinte au început deja să profite de situație.
O întâlnire importantă a avut loc recent la București. Ion Sterian, șeful Transgaz, a avut o întrevedere cu preşedintele Fondului de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări, Beata Daszyńska-Muzyczka.
Preşedintele Fondului de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări a avut discuţii cu conducerea Transgaz – în speță cu directorul Ion Sterian – despre posibile finanţări pentru investiţii în infrastructura de gaze naturale.
Beata Daszyńska-Muzyczka – președinte al Consiliului de administrație al Bank Gospodarstwa Krajowego, Banca Națională de Dezvoltare a Poloniei și președinte al Consiliului de Supraveghere al Fondului de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări – s-a întâlnit marți, la Bucureşti, cu Ion Sterian, directorul general Transgaz.
Prilej cu care s-a discutat despre posibile finanţări pentru investiţii în infrastructura de gaze naturale în România.
Vă amintim că în luna mai a anului trecut, Transgaz a semnat, la Davos, un acord privind foaia de parcurs cu Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări S.A. SICAV-RAIF (“3SIIF”, un fond comercial dedicat investițiilor în infrastructura din Europa Centrală și de Est, pentru a colabora în ceea ce privește construirea unei infrastructuri, noi, planificate, de gaze naturale în România.
Cât e valoarea totală a proiectelor
Date fiind rezervele interne extinse de petrol și gaze naturale ale României, se anticipează că investițiile suplimentare în infrastructura de transport al gazelor naturale vor stimula dezvoltarea economică în regiune, sprijinind în același timp securitatea energetică europeană și tranziția energetică în regiunea celor Trei Mări.
Acordul privind foaia de parcurs se bazează pe Termenii de Referință conveniți anterior în vederea dezvoltării în comun a unui număr de proiecte de infrastructură de gaze naturale pregătită pentru hidrogen în România (“Proiecte”), prin intermediul unor noi societăți mixte de proiect (“SM”) deținute de Transgaz și 3SIIF. Valoarea totală a proiectelor se estimează a fi de până la 626 milioane Euro și, după finalizare, acestea vor fi vândute către Transgaz. De îndată ce proiectele vor fi vândute către companie, Transgaz va deține și va opera activele Proiectelor în conformitate cu legislația română aplicabilă.
Ce este 3SIIF
3SIIF este un fond comercial dedicat investițiilor în infrastructura din Europa Centrală și de Est (“ECE”). Fondul va investi în infrastructura energetică, de transport și digitală din statele membre ale Uniunii Europene (“UE”) din ECE care se învecinează cu Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră, unde cererea de investiții comerciale pe termen lung în infrastructura națională este printre cele mai mari din UE.
Regiunea celor Trei Mări cuprinde 12 state membre ale UE din Europa Centrală și de Est care se învecinează cu Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră.
A fost cutremur, miercuri dimineață, în România. Seismul din Gorj a fost unul de suprafață.
Cutremurul din 17 mai a avut loc la ora 04:26, în Oltenia – județul Gorj. A avut 2,7 grade și s-a produs la adâncimea de 15 kilometri, potrivit Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Conform infp.ro, cutremurul de miercuri dimineață s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 20km NV de Târgu Jiu, 65km NE de Drobeta-Turnu Severin, 68km S de Hunedoara, 83km S de Deva, 93km E de Reșita.
A fost cutremur și marți după-amiază în Gorj
Marți după-amiază, mai exact în 16 mai, la ora 15:35, un alt cutremur slab avusese loc în Oltenia -Gorj. Seismul a avut 2,3 grade și s-a produs la 15 kilometri adâncime.
De asemenea, luni seară, 15 mai, alte două seisme s-au produs în Oltenia – Gorj. Unul la ora 22:17, ce a avut 2,5 grade, iar celălalt, de 2 grade, la ora 22:10. Ambele au fost seisme de suprafață.
Miercuri, 17 mai, activitatea profesorilor va fi suspendată pentru două ore. Astfel, în intervalul 11:00-13:00, cadrele didactice vor intra în clasă, dar nu vor susține lecțiile.
„Fac un apel către părinți să înțeleagă – și recomandăm în același timp – să ținem copiii acasă, pentru că sunt foarte multe situații în care 100% s-a votat pentru grevă sau procentele sunt foarte mari și este mai înțelept să rămână copiii acasă decât să vină la școală și să nu aibă cine să stea cu ei”, a spus Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), în cadrul unei conferințe de presă.
În cazul în care Guvernul nu ia măsuri pentru rezolvarea problemelor cadrelor didactice, sindicaliștii susțin că pe 22 mai vor declanșa grevă generală, ceea ce ar conduce la înghețarea anului școlar.
Cadrele didactice solicită majorarea salariilor, acordarea salariului mediu brut pe economie pentru profesorii debutanți, plata orelor suplimentare și decontarea navetei.
Mai puțini bani pe voucherele de vacanță
Ministerul Educației a emis un ordin prin care, în această vară, o parte din personalul din învățământ va primi o sumă limitată de bani pe voucherele de vacanță.
Este vorba despre românii care sunt angajați cu normă redusă sau care au contract de muncă pe perioadă determinată. Aceștia nu vor primi pe card suma întreagă.
Aceeași măsură se va aplica și în cazul profesorilor care sunt angajați pentru o oră. Aceștia vor primi pe carduri doar suma de 100 de lei. Cazurile de acest gen sunt extrem de frecvente în învățământ.
Cei 1.450 de lei se vor acorda profesorilor care sunt angajați cu normă întreagă, mai exact un program de lucru de 12 luni și 8h/zi.
Un accident cu urmări cumplite a curmat viețile a trei tineri – două fete și un băiat. A fost vorba de un eveniment rutier în care au fost implicate un autoturism și un TIR. A fost necesară intervenția unui echipaj de descarcerare, pentru scoaterea victimelor din mașină.
Două tinere, de 18 şi 22 de ani, şi un tânăr de 19 ani au murit într-un accident care a avut loc, marţi seara, pe DN 56A, la ieşire din oraşul Vânju Mare spre localitatea Bucura, conform Agerpres.
A fost necesară intervenția echipajului de descarcerare
Din câte a informat ISU Mehedinţi, accidentul rutier s-a produs între un autotren şi autoturismul în care se aflau cei trei tineri. Aceștia au rămas blocaţi în autoturism şi a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare pentru a fi scoși din mașină.
Deși după ce victimele au fost extrase din autoturism cadrele medicale au aplicat manevre de resuscitare, acestea, din păcate, nu au avut rezultatele sperate.
„Cu ajutorul accesoriilor din dotare, salvatorii au descarcerat victimele, două tinere de 18, respectiv 22 de ani şi un tânăr de 19 ani, care se aflau în stare de inconştienţă, în stop cardio-respirator. După extragerea victimelor s-au început manevrele de resuscitare de către echipajele SMURD şi SAJ. Din păcate, aceştia nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declaraţi decedaţi de către medicul SAJ”, s-a mai transmis de la nivelul ISU Mehedinţi.
Un accident feroviar grav s-a petrecut, în această dimineață, între localitațile Toporu și Chiriacu din județul Giurgiu.
Potrivit primelor informații, locomotivele aparțineau unor transportatori feroviari privați și s-au ciocnit frontal după ce au circulat din sensuri opuse pe aceeași linie.
Doi mecanici de locomotivă, grav răniți
În urma accidentului, cei doi mecanici de locomotivă au suferit răni grave, fiind transportați la spital.
Evenimentul a avut loc la aproximativ un kilometru de Gara Toporu, între două locomotive. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul ISU Giurgiu și ISU Teleorman, cu două autospeciale de stingere, o descarcerare, două ambulanțe SMURD și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Giurgiu.
Echipajele au constatat faptul că în locomotive se aflau trei bărbați, găsiți conștienți și cooperanți. Doi dintre aceștia au fost preluați de SAJ și transportați la Uniunea de Primiri Urgențe Giurgiu.
CFR Călători a transmis că mai multe trenuri au fost blocate temporar pe ruta București-Giurgiu.
Astăzi s-ar putea să vă întrebați dacă solicitați o intensitate mai mare în relațiile personale și dacă doriți emoții puternice. Cu toate lucrurile care vi s-au întâmplat în ultima vreme, cu siguranță sunteți mai mult decât servit… Acesta este ceea ce vi se va oferi în următoarele zile.
TAUR
În general, s-ar putea să descoperiți că ultimele trei săptămâni au adus o oarecare stabilitate. De fapt, emoțiile vă vor determina să adoptați o viziune intuitivă asupra problemelor actuale. Folosiți forța sentimentelor pentru a umple golul în tot ce ține de parteneriate.
GEMENI
Astăzi s-ar putea să ai senzația că ești prins într-un fel de foc încrucișat. Adevărul este că o parte din voi dorește să puteți păstra picioarele pe pământ, precum și să fiți riguroși și orientați spre viitor, în timp ce cealaltă parte planifică și visează plutind…
RAC
Astăzi va fi o zi destul de stabilă, în care vă veți simți mai bine ca niciodată. Înțelegi semnificația perioadei prin care treci, vezi scopul ei și ce ar trebui sau nu să faci. Acest lucru îți dă senzația că te descurci cu situația puțin mai bine decât înainte.
LEU
Astăzi este posibil să aveți unele dificultăți de comunicare. De fapt, veți găsi că unii oameni sunt prea mândri, în timp ce, chiar acum, ei te vor găsi prea pretențios și critic. Adevărul este că uneori este mai mult decât suficient să fii puțin răbdător.
FECIOARA
Cel mai bun sfat care ți se poate da astăzi este să ai răbdare. Zilele precedente au văzut unele fantome din trecut reapărând și, același lucru s-ar putea întâmpla și în zilele următoare. După nevoia de dragoste, acum vine ceva foarte drag membrilor din zodia ta!
BALANTA
Dorințele tale nu sunt îndeplinite atât de ușor pe cât ți-ai dori, dar tu ești un luptător! Cererile tale de dragoste sau considerație nu primesc la fel de mult sprijin ca de obicei. Adevărul este că te vei putea aștepta doar la o zi singuratică…
SCORPION
Ai putea avea ocazia să cântărești avantajele și dezavantajele în anumite aspecte în care, în cele din urmă, trebuie să alegi o opțiune. Și nu este imposibil ca acest lucru să vă afecteze și relația emoțională. Căutați să regenerați dinamica partenerului dvs.
SAGETATOR
De-a lungul zilei de azi, convingerile tale personale pot intra în conflict cu emoțiile. Dar, uneori, este mai mult decât sănătos să lăsați rațiunea deoparte pentru a permite inimii voastre să vorbească. Așadar, lăsați-vă ghidați de instinctul și experiența voastră.
CAPRICORN
Astăzi ar trebui să acordați o atenție specială oamenilor pe care îi iubiți. Membrii familiei tale, desigur, dar și cei care în diferite circumstanțe și ocazii te-au ajutat. Nu ai încetat niciodată să le mulțumești, dar un gest suplimentar le va atinge inima!
VARSATOR
Aceasta ar putea fi una din acele zile în care nu te poți apropia de visele tale… Mai ales când vine vorba de chestiuni sentimentale. Există momente în care singurul punct de acord posibil, este faptul de a nu fi de acord…
PESTI
Conjuncțiile astrale din această zi ar trebui să vă seducă. Dacă aveți, ca parte a activității dvs. profesionale, diferite opțiuni de solicitat sau câteva instrucțiuni de lucru pe care să le dați, ar fi foarte benefic să organizați o întâlnire. Comunicarea va fi ușoară.
Pericolul din şcolile româneşti. Un elev în vârstă de 18 ani a intrat luni și cu o armă de tip airsoft într-o școală din Sovata, județul Mureș.
Profesorii au sesizat imediat autoritățile.
Elev, cu arma la purtător
Polițiștii din stațiunea Sovata au fost sesizați, marți, de către reprezentanții unei școli, că luni, la ore, un profesor a găsit asupra unui elev din clasa a 12-a o armă.
„La data de 16 mai 2023, în jurul orei 11:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Sovata au fost sesizaţi, de către reprezentanţii unei unităţi de învăţământ din localitate, cu privire la faptul că, la data de 15 mai 2023, în timpul orelor, un profesor a găsit asupra unui elev din clasa a XII-a o armă.
În urma verificărilor efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că este vorba de o armă de tip airsoft, cu bile, nesupusă autorizării”, a arătat IPJ Mureş, într-un comunicat de presă.
Chiar nu este treaba noastră să îi asigurăm protecția contrainformativă sindicalisto -pălincarului cu studii terminate la 37 de ani, Lucian Bode. Așa că dacă a știut sau nu că dintre toți ceilalți pretendenți la postul de ministru de Interne, cel mai mult și-l dorește Nicoleta Pauliuc, este strict treaba celui care ar putea lua calea ”Mânăstirii”…
Nicoleta Pauliuc, liberalo – iohannista care îi vrea postul lui Bode
Dar cert este că, da, Nicoleta Pauliuc își dorește mai mult ca niciodată să ajungă ministru! Ce este drept, precedentul asalt pentru ocuparea portofoliului Ministerului Apărării Naționale a eșuat după ce a ”încasat în plin” dezvăluirile noastre din ”lovitura” titrată ”Avem Rețeaua Ciucă: Nicoleta Pauliuc – generalul Tabarcia”. Dar mai ales după ce dezvăluirea a dus la audierea la Secția Militară a Direcției Naționale Anticorupție a lui ”Vlădică a lui Tender” în cazul ”avansului – paraîndărăt” de 5 milioane de euro de la contractul Piranha 5…
Astfel că, acum, Nicoleta Pauliuc s-a reorientat către conducerea Ministerului Afacerilor Interne! Că doar, vorba ceea, minister de forță să fie, ce mai contează dacă Apărare sau Interne! Mai ales că partea militarizată a sistemului încurajează deja de-a dreptul deșănțat visurile de mărire ale senatoarei peneliste Nicoleta Pauliuc. Numai că, ghinion, uite că ”prețul corect” de 4 miliarde euro ce urmează să fie plătit de la bugetul național este considerat deja ”nesimțit de mare” de către singura structură contrainformativă cu adevărat din ”Colonia zilelor noastre”…
Afacerea ABRAMS
Și acum, sincer vorbind, de ce nu ar susține-o sistemul pe Nicoleta Pauliuc, cel puțin atâta vreme cât ”mașinăria de vot” pusă pe roate în Parlament și ”unsă” de aceasta de fiecare dată când ”interesele transpartinice” au cerut-o funcționează încă ireproșabil!
”Vlădică al lui Tender”, audiat la DNA!
Cea mai bună și recentă dovadă fiind afacerea ABRAMS. Cea prin care România va plăti direct, fără licitații internaționale sau astfel de ”prostii birocratice”, o primă tranșă de 1 miliard de euro! Dintr-un total de 4 miliarde de euro!
Așa că nici nu mai are rost să calculăm câte autostrăzi, spitale sau grădinițe am fi putut face cu acești bani.
Mai ales că ”palma a fost bătută”… Și ”deal”-ul făcut…
Drept urmare, propaganda operativă având permisiunea să ”disemineze public informația” potrivit căreia ”comisiile de specialitate” vor aviza favorabil proiectul de achiziție direct de tancuri americane Abrams.
”Costul inițial” al unui prim batalion de 54 de tancuri Abrams fiind apreciat în ”documentația” prezentată parlamentarilor care vor ”ridica toate mânuțele sus”, ca de obicei, la 1 miliard de euro. Numai că proiectul complet prevede condiții de ”interoperabilitate NATO” care obligă la achiziția de tancuri pentru echiparea a patru batalioane! În valoare totală de peste 4 miliarde de euro!
În condițiile în care, exact în ziua în care parlamentarii din ”rețea” luau obedienta poziție ”ghiocel”, o altă informație, de această dată din sursă externă, anunța că deja primele 31 de tancuri americane Abrams au fost livrate pentru ”antrenarea trupelor ucrainene”.
Și uite cum, din nou plătim cu bani grei și înainte exact ceea ce ucrainenii primesc gratis. Și pentru antrenament…
Dar, să revenim la ”Afacerea Abrams”. Cea care a debutat la începutul anului trecut. Atunci când, ”de bună voie și nesilită de nimeni”, România a semnat o scrisoare de intenție prin care s-a ”milogit” de partenerii americani să mai primească și noua ”ofrandă” de 4 miliarde euro. Solicitând subcontractorilor americani să ne vândă tancuri Abrams, printr-un al nu se mai știe câtelea acord ”G2G”, ”Guvern la Guvern”, cu achiziție directă…
Chiar generalul – rezevisto – liberal proaspăt instalat pe atunci premier asumându-și, prin aprobarea pe propria semnătură, a Memorandumului cu tema ”Solicitarea Ministerului Apărării Naționale către Parlamentul României privind obținerea aprobării prealabile pentru inițierea procedurii de atribuire a contractului aferent programului de înzestrare Tanc principal de luptă, etapa 1”.
”Generalul – breloc” Incicaș
Iar după ce ”balul Abrams” a fost deschis de către chiar ”comandantul suprem” Nicolae Ionel Ciucă, a venit rândul ”generalului – breloc” Teodor Incicaș să asigure trecerea la ”next level” a operațiunii cu un cost total de 4 miliarde euro. Astfel că acesta a ”scăpat controlat” informația că Armata Română trebuie să cumpere, într-o primă fază, cel puțin un batalion format din 54 de tancuri Abrams. Iar cum în scrisoarea de intenție era prevăzut deja ”pragul” de aproximativ 200 de tancuri, deja este clar că ”ținta finală” este de 4 batalioane. Adică 216 tancuri și o ”plată cu banii jos” de 4 miliarde euro. Ca să nu mai vorbim cât or să ne coste și ”anexele” la acest tip de contracte cu încredințare directă de la americani! Cele care, de obicei, mai duc la un ”adaos comercial” de 25 – 30 la sută din costul inițial!
Și totul în condițiile în care, bineînțeles, ”G2G”-ul pentru Abrams nu prevede condiții de offset nici măcar în valoare de un eurocent…
Comisia Pauliuc
Și uite cum, chiar la ora scrierii acestor rânduri, ”Comisia Pauliuc” – Comisia pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Senat se mobiliza ca de obicei pentru avizarea ”Afacerii Abrams”.
Una care, insist, va costa în total 4 miliarde de euro! ”Prețul corect” stabilit pentru ca senatoarea liberalo – iohannistă Nicoleta Pauliuc să fie băgată în cărțile pentru șefia Ministerului Afacerilor Interne. Acolo unde șeful acesteia de partid, încă secretarul – general Lucian Bode doarme pe el…
Totuși, cam mult… 4 MILIARDE EURO! Poate că ”dincolo” era mai ieftin…
Dar, ce este drept, la această sumă, și ”paraîndărăturile” sunt altele… Și nu ne referim aici doar la tradiționalul comision la vedere de 2%, prevăzut în marea majoritate a contractelor de armament…
Polițiștii care luau şpăgi în centrul Capitalei au recunoscut faptele. Anchetatorii au descoperit că ei ar fi luat de două ori mai multă mită decât se credea inițial.
Agenţii încă nu au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției oficia, așa că ancheta continuă.
Au luat şpagă de 59, respectiv de 57 de ori
Se pare că poliţiştii au mărturisit dublu față de acuzațiile inițiale aduse de procurori, astfel că ancheta s-a extins. Mai exact, au recunoscut că au luat de 59, respectiv de 57 de ori, mită de la șoferi. Inițial procurorii știau despre 23 de fapte.
Cei doi agenți de la Brigada Rutieră a Capitalei, prinși în flagrant în timp ce luau bani de la șoferii care treceau prin cartierul Dorobanți, au demisionat din Poliție.
Vor denunţa şi alţi colegi?
Pentru cei doi polițiști de la Circulație acuzați de corupție cariera s-a încheiat în mod oficial. Ambii au anunțat instanța de judecată că au demisionat din Brigada Rutieră a Capitalei.
Ba chiar spun că sunt dispuși să încheie acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA și să denunțe eventual alți polițiști corupție. Totul pentru ca la final să aibă parte de pedepse mai blânde.
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a emis un nou proiect de ordin pentru calcularea repartizării costurilor cu energia termică în apartamentele contorizate, cu aplicare de la 1 ianuarie 2024. Instituția se așteaptă la o creștere a contorizării individuale, dat fiind că amânarea repartitoarelor va expira la 31 decembrie 2023. ANRE susține, cu cinism, că avantajul robinetelor termostatice constă în închiderea acestora în funcție de prețul energiei termice.
ANRE a emis un nou regulament pentru repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum, cu valabilitate din 1 ianuarie 2024. Autoritatea consideră că numărul românilor care își vor monta repartitoare până atunci va crește considerabil, având în vedere că la 31 decembrie 2023 expiră amânarea obligativității achiziționării acestora de către populație. Dat fiind nemulțumirea generală față de instituirea obligativității contorizării individuale, este, însă, posibil, ca termenul să fie din nou prelungit.
”Având în vedere termenul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică a fost din nou amânat, până la 31 decembrie 2023, este de așteptat ca începând cu sezonul rece 2023-2024 să crească semnificativ numărul de condominii în care vor fi instalate robinete termostatice şi repartitoare de costuri. Termen prevăzut în Directiva 2012/27/UE pentru încheierea acțiunii de individualizare a consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit a fost 31.12.2016. Consumatorii finali pot realiza economii semnificative de energie termică prin utilizarea rațională a sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și/sau apă caldă de consum, respectiv prin manevrarea robinetelor termostatice montate pe corpurile de încălzire în funcție de: confortul termic dorit, temperaturile exterioare, prețul energiei termice, disponibilitățile financiare, contextul energetic actual, gradul de ocupare etc”, se arată în motivarea proiectului de ordin al ANRE.
”Avantaje” multiple
Potrivit ANRE, montarea repartitoarelor va asigura o repartizare echitabilă a consumurilor de încălzire și/sau de apă caldă de consum, coroborat cu utilizarea rațională de către consumatorii finali a sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și/sau apă caldă de consum, care va avea impact în asigurarea suportabilității costurilor cu energia termică de către consumatorii finali. Totodată, utilizarea rațională de către consumatori a sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și/sau apă caldă de consum va avea efect direct asupra reducerii consumului de energie termică și, implicit, asupra decarbonării sectorului de energie termică, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. ”Conform art. 47 alin. (3) din Legea nr. 325/2006, constituie contravenție, alta decât cele prevăzute în Legea nr. 121/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei nerespectarea termenului limită privind montarea de către proprietari/locatari a repartitoarelor de costuri”, precizează ANRE.
Dispare repartitorul comun
Noua modalitate de calcul pentru repartizarea consumurilor de energie termică pentru încălzire, emisă de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, a avut la bază un studiu de specialitate și o analiză, pornind de la informațiile primite din partea prestatorilor. Printre nemulțumirile legate de repartizarea costurilor s-au numărat dificultățile legate de înțelegere a aparatului matematic complex, de stabilirea suprafețelor echivalente termic aferente conductelor de distribuție din subsoluri insalubre/greu accesibile, de realizarea inventarierii coloanelor de distribuție a încălzirii, în situația în care acestea sunt “mascate”/acoperite cu rigips sau zidărie. ”Pentru a reduce cât mai mult cheltuielile cu încălzirea, unii consumatori au procedat la închiderea robinetelor montate pe corpurile de încălzire și/sau la izolarea coloanelor de distribuție a încălzirii, fără a ține cont de disconfortul creat vecinilor și de degradare a imobilului. Astfel, noul regulament va elimina repartitorului comun și nu va mai permite izolarea coloanelor care traversează apartamentele, pentru ca acestea să aibă o sursă minimă de încălzire.
Bulgaria înregistrează cu peste 30% mai multe rezervări faţă de anul trecut, iar veniturile sunt în creştere cu 50%, fiind aşteptaţi 13 milioane de vizitatori străini în 2023.
În luna mai, au fost aproximativ 800.000 de turişti străini, iar numărul lor ar urma să ajungă la un milion.
„Dacă încheiem anul cu aproximativ 13 milioane de vizitatori străini în total, vom depăşi nivelul din 2019, când au fost 12,5 milioane.
În iarnă, au fost mulţi turişti mulţumiţi, nu doar pe segmentul sporturilor de iarnă şi spa, ci şi turismul cultural în zonele istorice urbane, şi alte tipuri – vizitarea prietenilor şi a rudelor.
Avem un excedent în domeniul cazării şi continuăm lucrările de construcţii”, a spus Rumen Draganov, director în cadrul Institutului pentru Analize şi Evaluări în Turism din Bulgaria.
Un studiu amplu efectuat de cercetători de la Universitatea Northwestern din Illinois, SUA, a ajuns la rezultate șocante. Astfel, pacienții Covid internați la ATI nu au fost răpuși de furtuna de citokine, omniprezentă în explicațiile medicilor, ci de infecțiile bacteriene din spitale, căpătate prin conectarea la ventilatoarele mecanice. Cercetătorii au concluzionat că pneumonia bacteriană a pacienților de la ATI a fost responsabilă pentru o rată de mortalitate mai mare decât infecția cu Covid-19.
Publicarea studiului cercetătorilor de la Universitatea Northwestern din Illinois, SUA, în Journal of Clinical Investigation, a provocat o adevărată undă de șoc în lumea medicală. Practic, studiul demonstrează că nu furtuna de citokine a ucis pacienții Covid ajunși la ATI, ci chiar ATI-ul în sine, prin contactarea unor pneumonii bacteriene din ventilatoarele mecanice.
”Această pneumonie a fost responsabilă pentru o rată de mortalitate mai mare decât infecția cu Covid-19. Studiul nostru subliniază importanța prevenirii, căutării și tratării agresive a pneumoniei bacteriene secundare la pacienții critici cu pneumonie severă, inclusiv cei cu Covid-19”, a spus Benjamin Singer, pneumolog la Universitatea Northwestern din Illinois, citat de publicația sciencealert.com. Echipa de cercetători a analizat înregistrările pentru 585 de persoane internate în unitatea de terapie intensivă de la Northwestern Memorial Hospital, din Illinois. Toți au avut pneumonie severă și/sau insuficiență respiratorie, iar 190 au avut Covid-19. Folosind o abordare de învățare automată pentru a analiza datele, cercetătorii au grupat pacienții în funcție de starea lor și de timpul petrecut la terapie intensivă. Descoperirile resping ideea că o furtună de citokine în urma Covid-19 (un răspuns copleșitor de inflamație care provoacă insuficiența organelor) a fost responsabilă pentru un număr semnificativ de decese. Cercetătorii au arătat că nu a existat nicio dovadă de insuficiență multiorganică la pacienții studiați.
Nu au reușit să trateze pneumonia secundară
Studiul a relevat că pacienții cu Covid-19 au avut mai multe șanse de a dezvolta pneumonie asociată ventilatorului, iar cazurile în care această pneumonie nu a răspuns la tratament au fost semnificative în ceea ce privește ratele globale de mortalitate. „Cei care s-au vindecat de pneumonia secundară aveau șanse să trăiască, în timp ce cei a căror pneumonie nu s-a rezolvat aveau mai multe șanse să moară”, a declarat Benjamin Singer, potrivit sciencealert.com. Acesta a mai afirmat că datele obținute au sugerat că mortalitatea legată de virus în sine a fost relativ scăzută și că adevărata cauză a deceselor a fost pneumonia bacteriană.
Cercetătorii au concluzionat că rezultatele tratamentelor de la ATI ar fi putut fi îmbunătățite dacă ar fi existat strategii mai bune pentru a diagnostica și trata episoadele de pneumonie bacteriană secundară. Descoperirile evidențiază necesitatea unor studii suplimentare și de a fi precauți atunci când se fac ipoteze cu privire la cauza decesului în cazurile de Covid-19. „Aplicarea învățării automate și a inteligenței artificiale la datele clinice poate fi utilizată pentru a dezvolta modalități mai bune de a trata boli precum Covid-19 și pentru a ajuta medicii de ATI care gestionează acești pacienți”, a afirmat Catherine Gao, pneumolog la Northwestern, mai notează sciencealert.com.
România, încă în faza de negare
În România, mortalitatea pacienților Covid la ATI a fost una uriașă, iar șansele celor intubați de a scăpa cu viață erau undeva, la 5%. Protocoalele de tratament au rămas neschimbate pe toată durata pandemiei, în ciuda avertismentelor unor medici dedicați, care au cerut tratarea pneumoniilor. Medicamentele administrate bolnavilor în ATI au fost cel mult simptomatice, iar antiviralele nu aveau niciun efect în faza dublei pneumonii cu care se confruntau pacienții. Iar noul protocol Covid, lansat acum într-un proiect de ordin al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, nu schimbă, în esență, nimic.
Pentru că au pus ochii pe sediul Academiei Oamenilor de Știință din România, parlamentarii USR cer, printr-un proiect de lege, desființarea instituției, pe motiv că somitățile și valorile membrilor academiei nu ar avea nicio utilitate. Prof. univ. dr. ing. Adrian Alexandru Badea, președintele AOSR, ne spune că cei de la USR nu sunt la prima tentativă de a suprima prestigioasa instituție academică.
Parlamentarii USR au solicitat, într-un proiect de lege depus la Senat, desființarea Academiei Oamenilor de Știință din România, pe motiv că instituția ar fi o cheltuială nesustenabilă la bugetul de stat. Aceștia arată că în jur de 80% din bugetul AOSR, alocat de statul român, s-ar cheltui pe salariile personalului și indemnizațiile membrilor. Este vorba despre un buget anual, în 2023, de 10.659.000 de lei, la același nivel ca cel din 2019.
”Din punctul de vedere al inițiatorului, nu poate fi menținută activă o instituție precum AOSR, care doar cheltuie resursele bugetare ale statului, resurse care provin din taxele cetățenilor și companiilor care activează în țara noastră. În plus, un alt motiv valid pentru desființarea AOSR este și pierderea financiară a statului român, care ar putea să valorifice imobilele date în folosința AOSR, imobile cu o valoare estimată, conform bilanțului din decembrie 2022, de 9.096.870 lei, prin închirierea acestora către terțe părți. Cum sediul principal se află situat ultracentral în București, pe Splaiul Independenței, în apropiere de Parlamentul României și de Primăria Generală a Capitalei, închirierea s-ar putea face la o valoare de piață deloc neglijabilă”, se precizează în expunerea de motive a proiectului legislativ depus de parlamentarii USR. În replică la inițiativa USR, Academia a denunțat reactivarea urii acestui partid pentru știință, cultură, istorie, religie și mișcarea academică.
”Noul atac face parte dintr-o campanie de denigrare, inițiată în urmă cu câțiva ani și desfășurată cu accente furibunde de partidul respectiv, care se remarcă pe scena publică prin acuzarea, calomnierea și cererea de desființare a unor instituții publice din domeniile științei, cercetării și ale istoriei recente, ca parte a programului său politic”, se precizează într-un comunicat al AOSR.
Extremism ideologic
Academia Oamenilor de Știință din România și-a exprimat indignarea și a protestat față de aceste ”acte de violență politică și de extremism ideologic, construite pe minciună, atac la persoană, dezinformare și manipulare, străine de valorile civilizației europene și proprii, mai degrabă, societăților și ideologiilor bazate pe forță și agresiune”. AOSR le-a transmis parlamentarilor USR că academia nu este o „instituție-fantomă”, ci o instituție care funcționează legal, cu istorie, cu activitate dedicată științei și progresului prin cunoaștere, cu membri de prestigiu, nume rezonante ale științei și cercetării românești și internaționale, cu rezultate remarcabile pe plan științific. Instituția a fost înființată la 29 martie 1935 ca Academia de Științe din România de ministrul liberal al educației, medicul și profesorul universitar Constantin Angelescu, și de un grup de oameni de știință. După căderea regimului comunist, a fost reînființată ca Academia Oamenilor de Știință din România, la inițiativa generalului și profesorului Vasile Cândea, nume ilustru al medicinei și al școlii românești de chirurgie cardiovasculară. Apartenența la Academia Oamenilor de Știință din România se bazează pe criterii ferme și precise referitoare la activitatea, rezultatele, relevanța, recunoașterea internațională, numărul de citări și meritele pe plan științific ale membrilor săi.
Atacuri concertate
Prof. univ. dr. ing. Adrian Alexandru Badea, președintele AOSR, ne spune că USR nu este la prima tentativă de a desființa Academia și că încercările anterioare au eșuat.
”Pentru salariile celor 17 angajați, avem alocat un milion de lei pe an, restul banilor fiind pentru indemnizațiile membrilor, între 800 lei și 1.000 de lei. Academia este o instituție de recunoaștere științifică, de aceea oamenii din Academie sunt, în general, oameni în vârstă, cu realizări de excepție la activ, cu mii de cărți publicate și mii de articole pe plan internațional. Iar sediul Academiei era o ruină când l-am luat, nu avea electricitate, nu avea încălzire, nu mai avea parchet și ne-a luat 3 ani să-l amenajăm. Nu știu ce vrea USR, să le dăm lor sediul?”, ne-a declarat prof. univ. dr. ing. Adrian Alexandru Badea. De precizat că AOSR se află în prestigiosul clasament internațional SCIMAGO-Elsevier, care evaluează și ierarhizează din perspectiva performanței universitățile și institutele de cercetare ale lumii. Conform SCIMAGO-Elsevier, Academia Oamenilor de Știință din România ocupă locul 9 între instituțiile de cercetare din România. De notat că doar două instituții din România figurează în primele 800 de locuri: Academia Română și Academia Oamenilor de Știință din România.
Mircea Badea a comentat controversa apărută în spațiul public după ce băiețelul de 7 ani Rareș Prisacariu a câștigat concursul ”Românii au talent” 2023.
Omul de televiziune insinuează că nu este adecvat ca un copil de 7 ani să recite din Octavian Paler.
Părinții au fost acuzați de unii internauți că l-au îndoctrinat și l-au pus să învețe versuri patriotice.
„Vă dați seama că m-am uitat și eu pentru că am tot văzut astfel de titluri. Înțeleg că este vorba despre un copilaș de șapte ani. Înțeleg că a memorat un eseu al lui Octavian Paler în care acesta avea o discuție imaginară cu Dumnezeu.
La 7 ani… să memorezi asta… și să spui asta… N-ai și tu mașinuțe? Pe bune? Să spună un copil ce a scris și gândit Octavian Paler despre o conversație cu Dumnezeu…
Dar hei, probabil că mulți își exorcizează complexele culturale și intelectuale. În țara cu manelica, în momentul în care vine un copil și spune despre Seneca, îl întrebi dacă el știe să ajungă singur acasă.
Unii zic: „mamă, ce tare! Asistăm la ceva miraculos!” Nu, absolut nu, asistăm doar la ceva perfect inadecvat”, a zis Mircea Badea.
Ucraina are un nou stăpân occidental și nu este vorba despre un național sau un contractor militar. Gigantul financiar BlackRock, poate cea mai mare corporație de pe glob, care și-a infiltrat oamenii până la vârful Casei Albe, va decide tot ce mișcă la Kiev. Săptămâna trecută, președintele Volodimir Zelenski a discutat prin videoconferință cu Larry Fink, CEO BlackRock și personajul care taie și spânzură pe Wall Street și la Washington. Se spune că atunci când Fink deschide gura, până și președintele SUA își scoate carnetul de notițe.
Potrivit informațiilor lansate în presă pe canalele oficiale ale Kievului, Zelenski și Fink ar fi încheiat o înțelegere privind coordonarea eforturilor de investiții necesare reconstruirii Ucrainei după încheiarea războiului. În traducere liberă, Ucraina va plăti, iar BlackRock va încasa.
Zelenski chiar s-a lăudat că a bătut palma cu BlackRock, prezentându-le ucrainenilor de rând înțelegerea cu Larry Fink ca pe o mare realizare. El a numit colosul american „unul dintre cei mai importanți manageri de investiții din lume, care gestionează active în valoare de aproximativ 8 trilioane de dolari”.
„Zelenski și Larry Fink au convenit ca, pe termen scurt, să se concentreze asupra coordonării eforturilor tuturor potențialilor investitori și participanți la reconstrucția țării noastre, canalizând investițiile în cele mai relevante și de impact sectoare ale economiei ucrainene”, se arată într-un comunicat al Kievului.
JP Morgan, un alt „înger binefăcător”
De fapt, BlackRock n-a făcut decât să forțeze puțin lucrurile, simțind că pierde teren în fața altui colos care și-a anunțat intenția de a „vindeca” Ucraina. Cu doar două luni în urmă, JP Morgan a transmis că „va ajuta țara în reconstrucția sa”, semnând un memorandum cu Administrația Zelenski.
Fink, un rechin financiar, nu putea scăpa oportunitatea, astfel că a intrat în joc numaidecât. În următoarele săptămâni, anunță Kievul, directorii BlackRock vor vizita capitala Ucrainei pentru a parafa documentele înțelegerii cu Zelenski.
„În conformitate cu acordurile preliminare încheiate la începutul acestui an între șeful statului și Larry Fink, echipa BlackRock lucrează de câteva luni la un proiect de consiliere a Guvernului ucrainean cu privire la modul de structurare a fondurilor de reconstrucție ale țării”, zic ucrainenii.
Un astfel de acord preliminar încheiat între BlackRock și Ucraina a fost memorandumul semnat de Ministerul ucrainean al Economiei și BlackRock Financial Markets Advisory la Washington, în 10 noiembrie. Actul spunea că BlackRock FMA va sfătui guvernul ucrainean cu privire la o foaie de parcurs pentru investiții pentru reconstrucția țării. Comunicatul de presă este plin de discursuri corporative goale, lipsite de esență – „Vom colabora la stabilirea unei foi de parcurs pentru implementarea cadrului de investiții, inclusiv identificarea opțiunilor de proiectare pentru configurarea, structura, mandatul și guvernanța prevăzute”.
Cu alte cuvinte, Larry Fink în consiliază pe Zelenski cum și pe ce să cheltuiască banii Ucrainei. Guvernul Ucrainei plătește bine, cu generozitate consilierea BlackRock. Dar, de unde acești bani? De unde ia finanțare Kievul pentru consultanță economică, având în vedere că țara este în ruină, iar efortul de război reprezintă o cheltuială peste puterile sale? Desigur, de la Uniunea Europeană, care a primit ordin din State să plătească negreșit achiziția de armament a Ucrainei. Cu alte cuvinte, americanii vând arme Kievului, europenii le plătesc, iar Zelenski trimite banii cu parandărăt (se cheamă consiliere și consultanță, pardon!) la BlackRock, JP Morgan și alți șmecheri de pe Wall Street.
Cu o astfel de afacere profitabilă pusă la cale de elita financiară și politică, cine și-ar dori vreodată pacea în Ucraina?!
ANPC a anunţat, marți, că a sancționat 11 bănci din România pentru practici comerciale înșelătoare săvârșite de aceștia cu privire la modul de calcul al ratelor, deoarece consumatorii plăteau preponderent dobândă atunci când rambursau creditul.
Băncile au primit amenzi de 550.000 lei și au fost obligate să emită noi grafice de rambursare. Sancţiunile pot părea chiar hilare, având în vedere profitul pe care l-au realizat în ultimii 3 ani, cel puţin, de la debutul pandemiei de Covid-19, urmată de războiul din Ucraina.
Cum explică ANPC amenzile?
Verificările ANPC au vizat modul în care băncile pun în practică contractele de creditare pe termen mediu și lung, cu termen de rambursare de peste 10 ani, către consumatorul-persoană fizică, în lei sau valută, precum și dacă elementele prevăzute în condițiile contractuale respectă drepturile consumatorilor.
„ANPC a identificat practici comerciale înşelătoare săvârşite de către operatorii economici financiari bancari cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, 25% principal şi 75% dobândă.
Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă.
Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului”, a precizat Paul Anghel, director ANPC.
Care sunt cele 11 bănci?
Cele 11 bănci sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale.
Comisarii ANPC au mai propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât și pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului.
În următoarea perioadă se vor duce negocieri esențiale privind componența viitorului Cabinet ce ar urma să fie condus de către Marcel Ciolacu. Și pe măsură ce liberalii și social-democrații discută tot mai mult pe tema apropiatei rotative guvernamentale – în urma căreia PSD-ul va prelua șefia Executivului, de la PNL – rămâne încă învăluit în mister un aspect.
Și anume ce funcție ar urma să ocupe actualul premier Nicolae Ciucă, după rotativă. Va rămâne la Palatul Victoria, pentru a face parte din viitoarea echipă guvernamentală? Sau va merge la Senat, știut fiind faptul că s-a vehiculat varianta că aceasta ar urma să ocupe a doua funcție în stat, cea care îi revine președintelui Camerei superioare a Parlamentului.
Până ca premierul în exercițiu să facă public un astfel de anunț despre viitorul său pe scena politică autohtonă, au loc discuții pentru pregătirea rotativei guvernamentale.
Surse: Mai degrabă ar vrea vicepremier, decât ministru al Apărării
Deocamdată, pe surse s-a aflat că Nicolae Ciucă ar urma să-și depună mandatul de prim-ministru în 26 mai, potrivit protocolului coaliției formate din PSD, PNL și UDMR, ce prevede „predarea” funcției de premier către Partidul Social Democrat.
Ce urmează pentru Ciucă după ce nu va mai fi premier? Conform unor surse politice, citate de știrileprotv.ro, liderul PNL nu vrea să preia portofoliul Apărării, însă se gândeşte la varianta de a fi vicepremier în viitorul Executiv.
„Nu am luat o decizie privind viitorul meu, mă gândesc și la funcția de vicepremier, nu e sub demnitatea mea. Clar nu iau Apărarea”, ar fi spus Ciucă într-o întâlnire cu liderii PNL.
Așadar, actualul premier n-ar lua în calcul o revenire la Ministerul Apărării, minister pe care l-a condus înainte de a deveni șef al Guvernului.
Ciolacu: Mandat pentru reducerea numărului de ministere din viitorul Guvern
Până să se afle ce anume funcție ar urma să ocupe, în perioada următoare, Nicolae Ciucă, șeful PSD, Marcel Ciolacu, viitorul premier, a anunțat, marți, după o ședință a conducerii social-democraților, că a primit un mandat din partea colegilor săi pentru reducerea numărului de ministere din viitorul Guvern.
„Vă spun fără nicio reținere: nu m-am născut nici președinte al PSD, nici politician, nici președinte al Camerei. Eu când m-am născut, m-am născut român. (…) Colegii mei mi-au dat un vot și un mandat de a avea (…) o discuție cu fiecare ministru în parte, (…) pentru a face o analiză în funcție de fiecare minister, împreună cu președintele PNL Nicolae Ciucă în ceea ce privește componența și numărul secretarilor de stat la fiecare minister în parte, în funcție de importanța ministerului și de oamenii care au făcut față până acum la aceste funcții. Deci, categoric, astăzi colegii mi-au dat un mandat pentru reducerea numărului de ministere din viitorul Guvern, reducerea numărului de secretari de stat, cât și reducerea numărul de agenții guvernamentale”, a declarat Ciolacu, după reuniunea de marți a Consiliului Politic Național al PSD.
Marile sindicate din Educație au anunțat marți, într-o conferință de presă comună, că din 22 mai vor intra în grevă generală. Potrivit rezultatelor referendumului făcut în rândul profesorilor din țară, peste 70% au votat pentru forma extremă de protest.
Cele trei mari sindicate din Educației au anunțat că cel mai indicat este ca elevii să stea acasă.
Profesorii vor sta în cancelarie
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret, a anunțat că greva de avertisment va începe pe data de 17 mai, cu încetarea activității specifice în intervalul 11:00 – 13:00.
“Conform legii, greva se face la locul de muncă. Dar e bine, recomandat, ca elevii să stea acasă, sunt mai mari riscurile dacă nu va avea să stea cu ei. Profesorii nu trebuie să supravegheze copiii, pot să stea și în cancelarie”, au spus sindicatele.
Miercuri, 17 mai, profesorii vor face grevă de avertisment de 2 ore. Elevii vor veni la ore, dar nu se va preda, a explicat Marius Nistor.
De ce protestează profesorii?
Dascălii cer salarii mai mari. Se plâng şi de faptul că leafa de 2.500 lei ar fi prea mică pentru un debutant în Educaţie.
„Cum să poți începe o carieră cu 2500 de lei?! Președintele întârzie să susțină educația, iar de proiectul România Educata se va alege praful.
Astăzi vin în Educație cei cu notele cele mai mici, care nu au locuri în alta parte”, a declarat și Anton Hadăr, lider al Federației Naționale Sindicale Alma Mater.
Un șofer care a fost prins de către polițiști în timp ce făcea drifturi într-un sens giratoriu din Cluj-Napoca s-a ales cu sancțiuni.
Din informațiile furnizate public de oamenii legii, e vorba despre un curier. Care, pe lângă faptul că a fost amendat, s-a ales și cu permisul suspendat pentru 30 de zile.
Poliția Județeană Cluj a făcut totul public prin intermediul unui mesaj mai ieșit din tipare.
Oamenii legii: „Comanda dumneavoastră va întârzia 30 de zile”
Oamenii legii au publicat și imagini cu momentul în care intervine un echipaj de poliție, în contextul în care șoferul făcea drifturi în sensul giratoriu.
Conform sursei menționate, conducătorul auto a fost sancționat de către polițiștii Biroului Rutier Cluj, cuantumul total al amenzilor fiind de 2.320 de lei. Pe lista abaterilor figurează, potrivit oamenilor legii, conducere agresivă, lipsa documentelor prevăzute în legislație, nepurtarea centurii de siguranță și lipsa dotărilor specifice la autovehicule.
Totodată, șoferul s-a ales cu dreptul de a conduce autovehicule suspendat pentru 30 de zile.