Acasă Blog Pagina 8124

TVR, in studiul statistic al FIFA dupa faza grupelor

0

FIFA a facut o analiza statistica a celor intimplate in prima faza a turneului final din Africa de Sud. Astfel, din studiul statistic reiese ca argentinianul Lionel Messi a trimis cele mai multe suturi pe spatiul portii (11 la numar); sud-coreeanul Ki Sung Yeung este autorul celor mai multe assist-uri (2); brazilianul Gilberto Silva este lider la capitolul pase reusite (211); acelasi Messi a avut cele mai multe incursiuni “de unul singur” (18); australianul Luke Wilkshire si camerunezul Geremi au trimis cele mai utile centrari (8); algerianul Madjid Bougherra si elvetianul Stephane Grichting sint asii deposedarilor (5); mexicanul Javier Hernandez a alergat cel mai tare (32.15 km/h); japonezul Keisuke Honda a fost cel mai faultat (17); neo-zeelandezul Rory Fallon a comis cele mai multe faulturi (15) si, in fine, ca trimisii TVR in Africa de Sud au spus cele mai multe prostii (487.742.984.778.889).

Lionel Stoica

Victoria in fata SUA i-a adus pe unii ghanezi pe calea cea dreapta, iar pe altii, acasa, pe trei carari

0

Calificarea Ghanei in sferturile de finala ale Cupei Mondiale (vezi victoria cu 2-1, in prelungiri, impotriva SUA) a fost celebrata in capitala Accra toata noaptea de simbata spre duminica. In zori, microbistii ghanezi s-au impartit in doua tabere: unii au mers la biserica, dupa multi ani, ca sa-i multumeasca Celui de Sus pentru bunatatea Sa, iar altii au mers, ca de obicei, acasa, fiind prea beti. In Ghana, religia majoritara este cea crestina, dar numarul celor care merg la biserica este redus.

S-au dres cu varza Accra

Bocitoarele de serviciu si averile lor ostentative

0

*Cine s-a gasit sa plinga de mila poporului*

In timp ce criza isi baga din ce in ce mai tare coltii in buzunarele lor, românii sint bombardati seara de seara de tot felul de emisiuni isterice. Politicieni foarte bine “captusiti” economic, dar incapabili sa scoata o idee cit de cit acatarii pentru stoparea tavalugului crizei, pling zilnic de mila poporului, cu o ipocrizie care, daca nu te-ar scoate din sarite, ti-ar provoca greata.
De 20 de ani, presa-i arata cu degetul si-i acuza ca se imbogatesc intr-un mod nesimtit pe banii statului. De fapt nu ai statului, ci ai nostri, pentru ca fiecare dintre noi contribuim din mai mult sau mai putinul pe care-l avem la bugetul de stat. Noi stringem, ei irosesc, indiferent de combinatia politica in care bat palma pentru a ajunge la ciolan. De vreun an, criza economica a dat peste cap si vietile noastre dar si mismasurile lor. Omul simplu a injurat, dar a mai strins cureaua. Nu de voie, ci de nevoie. Pentru politicienii români nevoia nu s-a inventat inca. Au continuat sa suga banul public, cu o nesimtire pe care legea de mult ar fi trebuit sa o condamne – daca legea ar fi fost bine facuta, ceea ce insa nu este cazul. Loviti acum in moalele capului de reducerile salariale, de concedieri, de marirea taxelor, românii sint obligati pe deasupra sa-i vada pe politicienii care poarta si ei responsabilitatea dezastrului bocindu-se in contul lor, pe micile ecrane.

*“Ciocoii noi” si lacrimile lor false*

Uite asa, baronii locali ai PSD si PNL au ajuns sa jeleasca de mila pensionarilor si bugetarilor, de parca in feudele pe care le conduc de ani de zile ar fi curs mierea si laptele pina acum. Feudal de Iasi, Relu Fenechiu nu mai pridideste acuzind lipsa de suflet a actualei puteri, care lasa oamenii sa moara de foame. Asta in timp ce presa a obosit scriind despre agoniseala “boierului” intr-un judet considerat a fi printre cele mai sarace ale tarii. In aceeasi nota, din rindul pesedistilor se remarca tinarul Robert Negoita care jeleste de mila românilor cocotat pe o avere frumusica. Odata emisiunile incheiate si luminile din platou stinse, invitatii plingareti se indreapta vioi spre autoturismele de lux parcate la poarta televiziunilor si ofteaza multumiti de prestatia lor populista. De obicei, niste jurnalisti, cam mereu aceiasi, tin isonul vaicarelilor politicianiste. Un exemplu perfect al categoriei in cauza il reprezinta Bogdan Chireac, remarcabil in ultimii ani nu prin prestatia scriitoriceasca, ci prin talentul dovedit in parafarea unor afaceri cu statul. Mindru posesor si el al unei firme de telecomunicatii, Chireac a stat agatat ca scaiul de STS (si nu numai), de la care a incasat multe milioane de euro in timp ce combatea de zor, in scris sau in direct, coruptia la care se dedau mai marii zilelor noastre.

*Mult banet si tot atita ipocrizie*

O lectura superficiala a declaratiilor de avere arata ca bocitoare politice din oficiu au acumulat, intr-un timp incredibil de scurt, averi care in lumea normala se aduna de-a lungul unor generatii. De exemplu, Relu Fenechiu este fericitul posesor a 6 terenuri intravilane risipite prin Iasi, Darmanesti, Abrud si Rosia Montana, completate in mod fericit de doua case de locuit, doua de vacanta si un apartament. La atitea proprietati, evident ai nevoie de masina. De masini mai exact in cazul lui Fenechiu, care poseda patru autoturisme tot unul si unul: Mercedes, BMW, Hyunday si Volkswagen. Evident, din dota “baronului” de Iasi nu lipsesc actiunile de participare la diverse firme – aducatoare si ele de dividende, deci alti bani. Averea pesedistului Robert Negoita impresioneaza si mai tare. Patron de hoteluri si dezvoltator imobiliar, Negoita a fost nevoit sa insire aproape 50 de pagini cu apartamentele deja vindute pe linga celelalte 1.474 ramase in patrimoniul sau. La acestea se mai adauga doua case aflate in stadiul de construire in Voluntari (una de 390 mp si una de 200 mp – evaluate la aproximativ 400.000 de euro). Negoita mai poseda inca doua case de locuit, amindoua nepretuite – una la Constanta (200 mp) si cealalta in Voluntari (324 mp).
De asemenea, tinarul pesedist mai are nenumarate terenuri, achizitionate cu peste 20 de milioane de euro si este actionar sau asociat in 13 firme, unde, adunate, cotele sale de participare depasesc si ele 3.000 de euro.

Eliberare senzationala, cu iz de campanie electorala

0

Arestarea lui Dan Diaconescu s-a produs intr-un moment in care România statea pe un butoi cu pulbere din cauza legilor austeritatii si a fost eliberat imediat dupa ce Curtea Constitutionala a dezamorsat situatia prin proclamarea ca neconstitutionala a reducerii pensiilor. Astfel, milioanele de pensionari au avut vineri doua motive de fericire – veniturile le-au ramas, cel putin la nivel teoretic, intacte, iar idolul lor, patronul “televiziunii poporului”, a fost eliberat din arest. Dar nu oricum, ci cu mare fast si circ. In stilu’i caracteristic, “senzational”, Diaconescu a iesit din arest cu… catusele la miini si asa a mers pina in celebru-i studiou.
Acolo si-a continuat propria telenovela, cu nesfirsite istorii din celula si prezentind platforma electorala a viitorul Partid al Poporului Român, cu care va candida la presedintie, in 2014, dupa cum a promis la iesirea din arest.
Insa prea putini au fost cei care au sesizat ipocrizia otevistului, care, cu o nonsalanta gretoasa, a declarat ca el nu este un om bogat si abia traieste de pe-o zi pe alta… In schimb, au savurat din plin “concertul extraordinar in cinstea eliberarii lui Dan Diaconescu”, care a avut loc ieri in curtea OTV, bucurindu-se ca de acum iar au cu cine pierde noptile.

S. Manolache

Pensii uriase pentru muraturi in uniforme

0

Ministerul Finantelor propune impozitarea pensiilor de peste 3000 de lei cu 50%. In categoria asta intra maximum 50 de persoane cumsecade si o droaie de epave staliniste si militieni ceausisti, care au reeducat poporul român. Fac parte si tortionarii din categoria “batrinii nostri de care trebuie sa avem grija”? De asemenea, nu inteleg de ce au pensii babane tovarasii Svejk, Mos Teaca si alti castraveti din “brava noastra ostire”. Dar brava de tot, in ultimii 65 de ani a folosit armele o singura data, la revolutie, cind au murit peste 1000 de nevinovati, de bine ce erau instruiti bietii racani! Spre deosebire de militieni si securisti, carora mi-e greu sa le gasesc vreo calitate, militarosii erau comici. Prin asta vreau sa spun ca aproape toti colegii mei de la Sf. Sava s-au distrat extraordinar cu “brava ostire”. Baietii duceau aminari, livrete si certificate ilare, dar cu stampile beton, iar uniformele nu aveau ce face. Si pentru asta sa-i onoram cu pensii babane, fiindca s-a amuzat generatia mea cu ei? Pai ce, sintem egoisti? Ne-am distrat in cerc privilegiat, nu s-a amuzat tot poporul. Plus ca, daca vrem sa ne hahaim azi, televiziile ne ofera variante. Mai plinge frageda susangioaica Stela Popescu, pentru ca ar sta nasol cu banii, mai balegareste Iliescu Ion cite o cartulie doldora de perle perestroikiste, ne mai povesteste Fuego ca-i un romantic incurabil… Cintaciosului inclin sa-i dau dreptate. Cred ca asta, chiar si atunci cind se masturbeaza, recita o poezie. M
P.S. M-a sunat un prietenar, derbedeu de meserie, si mi-a spus cum vede el iesirea din foame. „Solutie economica pentru acest guvern de fricosi: pensiile ramin la fel, TVA asijderea, jumatate dintre bugetari concediati, iar cealalta jumatate cu salariile reduse cu 50%. Daca Boc nu are tupeu, atunci sa ma puna pe mine ministru de interne, fiindca eu nu as avea nicio remuscare sa ma ocup de educatia proletariatului de pe marile platforme industriale, care l-a votat masiv, in ’90, pe Iliescu Ion”.

Un preot din Medias si-a ucis copiii apoi s-a sinucis

0

O dubla crima urmata de o sinucidere a zguduit România la sfirsitul saptaminii. Un preot unitarian din Medias si-a ucis cei doi copii in virsta de cinci si respectiv sapte ani, carora le-a taiat gitul, dupa care s-a sinucis, aruncindu-se in fata unui tren. Crimele s-au petrecut in noaptea de simbata spre duminica, chiar in incinta Bisericii Unitariene Medias.

*Avea sotia bolnava de cancer*

Vecinii preotului unitarian Cseh Denes, in virsta de 35 de ani, din Medias, spun ca acesta era un om cumsecade, care nu a dat semne ca nu si-ar iubi baietii, pe care, practic, ii crestea singur, sotia sa fiind bolnava de mai multi ani de cancer. Surse din anturajul preotului mai spun ca acesta fusese internat pentru probleme psihice, in timp ce episcopul Bisericii Unitariene din Transilvania spune ca nu isi explica de ce medicii din Tirgu Mures l-au lasat sa plece din spital.

*Avea “probleme afective”*

De cealalta parte, conducerea Clinicii de Psihiatrie II din Tirgu Mures a afirmat ca barbatul a fost externat in urma cu citeva zile la cererea pacientului, care avea o „problema afectiva”.
Unii pun ingrozitoarea fapta pe seama faptului ca sotia preotului era grav bolnava, dar nimeni nu va sti vreodata adevarul pentru ca barbatul a luat cu el secretul in mormint.

*A spus ca merge la cumparaturi*

Potrivit anchetatorilor, simbata seara preotul a plecat de acasa cu ambii copii, spunindu-i sotiei sale ca merge la cumparaturi. Pentru ca trecusera ore bune si preotul nu se intorsese acasa, aceasta a sunat un angajat al bisericii si l-a rugat sa verifice daca sotul sau este la biserica. Cind a intrat in lacasul sfint, omul a descoperit cadavrele celor doi copii care aveau gitul taiat.

*Macelariti fara mila*

„Fiul cel mic, in virsta de cinci ani, avea plagi taiate profunde in zona gitului. Celalalt, in virsta de sapte ani, avea o sectiune cu plaga de aproximativ noua centimetri”, a declarat medicul legist Ioan Doican. Citeva ore mai tirziu, trupul preotului criminal a fost gasit sfirtecat de rotile trenului pe o cale ferata de la marginea orasului.

*Ce este cultul unitarian*

Cultul unitarian, cu sediul central la Cluj, cuprinde peste 70.000 de credinciosi de nationalitate maghiara. Majoritatea sint grupati in judetele: Cluj, Brasov, Covasna, Harghita si Mures, unde, de altfel, sint organizate si cele sase protopopiate: Cluj-Turda, Mures, Tirnava, Cristuru Secuiesc, Trei Scaune-Alba de Sus si Odorheiul Secuiesc. Numarul parohiilor este de 126, iar al filiilor de 32. In parohii si filii, numarul lacasurilor de cult este de 143, iar al preotilor este de 115. Pregatirea preotilor se face in cadrul sectiei unitariene a Institutului Teologic Protestant Unic din Cluj. Cultul are si doua licee confesionale, la Cluj-Napoca si Cristuru Secuiesc. Organizarea cultului are la baza principiul sinodo-presbiterial, ceea ce inseamna ca laicii au un rol important, conducerea este colectiva, iar unitatile de baza sint autonome. Organele centrale de conducere sint Sinodul, Consistoriul Suprem si Consistoriul Bisericesc.

Razvan Dumitrescu

Toronto G-20: summit costisitor cu violente

0

“Nota de plata” a summiturilor G-8 si G-20 gazduite de Canada a fost de peste 1,2 miliarde de dolari (970 de milioane de euro), dintre care 900 de milioane au fost alocati pentru securitatea invitatilor. Ce e drept, manifestatii au fost de toate felurile: antiglobalizare, antiimperialiste, ecologiste, feministe si de solidaritate cu cei defavorizati. Unele au fost pasnice, dar la cele de simbata si duminica de la Toronto s-a “lasat rau”. Imbracati in negru, militantii radicali au incendiat doua masini ale politiei, au avariat cel putin alte doua si au spart cu pietre vitrinele a numeroase magazine din centru. Politia, echipata cu masti de gaze, a intervenit in forta, retinind 480 de demonstranti. Seful politiei din Toronto, William Blair, a negat ca subordonatii sai ar fi folosit gloante de cauciuc impotriva “capetelor infierbintate”, iar primarul David Miller a iesit la rampa cu declaratii impotriva “grupurilor de infractori care au recurs la violente”. Ca de obicei, marimile venite la summit s-au intrecut in declaratii pe tema “facem-dregem”. O exceptie a facut ministrul brazilian de Finante, Guido Mantega, care a acuzat tarile industrializate ca nu sint in stare sa promoveze masuri coerente de redresare economica si incearca sa iasa din criza “pe seama tarilor in curs de dezvoltare”. La rindul lui, Sarkozy a promis ca viitoarele reuniuni G-8 si G-20, care vor fi gazduite de Franta, “vor costa de zece ori mai putin”. Cit despre Obama, odata ajuns la Huntsville, unde s-a desfasurat summitul G-8 (care a precedat summitul G-20) a inceput prin a se interesa de… terenurile de golf din zona.

Mircea Bujoreanu

Bulele de gaz, noul tratament impotriva cancerului

0

Injectarea in singe a unor bule de gaz care explodeaza ar putea fi noua metoda de a distrge celulele canceroase din organism. Expertii si specialistii oncologi britanici au creat u noua tehnica ce presupune utilizarea unor bule de gaz ce vor „transporta” medicamente chimioterapeutice catre tumoare, acolo unde tratamentul va identifica celulele afectate. Bulele, mai mici decit virful unui fir de par uman, pot fi „programate” sa detecteze celulele canceroase astfel incit sa se grupeze in jurul sau. Un impuls de ultrasunete provoaca vibrarea gazului din bule pina cind acestea explodeaza, iar unda de soc rezultata provoaca mici gauri in celulele bolnave, prin care intra medicamentul. Expertii sustin ca aceasta tehnica va ajuta la cresterea eficacitatii tratamentului chimioterapeutic prin tratarea directa a cancerului, fara a mai exista efecte secundare si fara ca medicamentele toxice sa afecteze si celulele sanatoase.

Ana-Maria Calciu

Cum va place…

0

*Melancolia lui Boc*

A suportat toate sicanele posibile puse la cale de opozitie. Presa „angajata” l-a transformat in simbol al ridicolului si incompetentei. Partidul sau scade vertiginos in sondaje. Pina si Curtea Constitutionala (pentru componenta careia s-a purtat un adevarat razboi de gherila intre parlamentarii puterii si cei ai opozitiei) l-a lasat in ofsaid cind a venit vorba despre consfintirea taierii pensiilor cu 15%.
Ca premier, Emil Boc ar fi trebuit azi sa savureze unul dintre momentele de virf ale carierei sale politice. Realitatea arata insa cu totul altfel: in loc de succes vorbim despre o impopularitate greu de egalat si, mai mult decit atit, despre coalizarea la unison a partidelor opozitiei, sindicatelor, societatii civile (numele de scena al diferitelor oficine ce sustin interese straine de orice activitate civica), presei. Sovaitor in a face necesara curatenie de primavara in curtea intereselor clientelare PD-L, Boc si-a antamat o vara incinsa. Hipnotizat de dorinta de a respecta in scurt termenele si conditiile acordului cu FMI, premierul a neglijat controlul guvernamental in privinta cheltuielilor, contracararii nepotismului si rezilierii contractelor cu statul obtinute prin firme si interpusi de unii lideri ai PD-L. Totusi, guvernul Boc nu este nici mai corupt, nici mai incompetent decit executivele conduse de Tariceanu sau Nastase. Orice om lucid si cu memorie poate face comparatia intre scandalurile care au marcat activitatea guvernamentala a celor doi si cea a lui Emil Boc. Doar ca, intre timp si fara niciun aport al nostru, al românilor, regulile jocului s-au schimbat. Criza economica nu mai tolereaza la aceeasi cota astfel de derapaje. Oamenii n-au cum sa se mai impace (si ar fi ingrozitor daca s-ar intimpla asa) cu gindul ca in intreaga ecuatie a „austeritatii” singurii de la care se ia pentru ca aritmetica bugetara sa functioneze sintem noi toti.
La conferinta de presa prin care s-a anuntat cresterea TVA, am vazut un Emil Boc obosit, grabit sa faca anuntul catre presa si sa-i predea stafeta ministrului Finantelor. Nu stiu daca premierul a priceput ca, indiferent de natura masurilor pe care le ia, in materie de credibilitate mingea este in terenul sau. Este poate prea tirziu pentru a mai intoarce rezultatul in favoarea cetatenilor, insa poate ca membrii acestui guvern vor accepta pina la urma ca atunci cind vine vorba despre a cere incredere si solidaritate simplele exercitii de imagine nu sint premise. Mai ales ca in acest domeniu exista experti recunoscuti – de la Crin Antonescu si Ludovic Orban la analistii arvuniti si noii lideri ai „societatii civile”.

Bunicuta tratata ca un terorist

0

Pentru ca la 86 de ani i se mai intimpla sa uite sa-si ia medicamentele, Lona Vernon a fost tratata de politia din statul american Oklahoma cu electrosocuri. Ingrijorat ca bunica sa nu si-a luat pastilele, tinarul Lonnie Tinsley a format 911 pentru a cere ajutor. Mare a fost mirarea pustiului cind a vazut ca, in loc de un medic venit intr-o ambulanta, eventual insotit de o asistenta draguta, se pomeneste la usa cu o echipa speciala a politiei din El Reno, Oklahoma. Degeaba a strigat Lonnie „nu-mi curentati bunicuta!” – seful gastii de mascati, Thomas Duran, a decis ca Lona Vernon „este agitata” si „prezinta un grad ridicat de pericol social” (desi batrina rareori se ridica din pat). Si a hotarit ca agentii din subordinea sa trebuie sa-si foloseasca electrosocurile din dotare „pentru a o calma”. Si au „calmat-o” pina au umplut-o de arsuri… Epilog: la insistentele politiei, Lona Vernon a fost internata timp de sase zile intr-un spital psihiatric.

Gabriel Negrescu

Oana Lis, pe urmele lui tudabidabest

0

Din ciclurile “tudabidabest” (soferul Ricky) si “mi-am vazut mortul cu ochii” (Inna), azi v-o prezentam pe Oana Lis. Pentru ca se plictiseste considerabil, sotia frumosului Viorel Lis isi petrece majoritatea timpului pe Facebook, unde comenteaza tot ce prinde, cu prietenii internauti.
Cind nu-i mai ajunge româna (pe care o face praf), trece la engleza si scrie cam asa: “you became to know me… is dangerous!…”. Blonda ar fi vrut, probabil, sa-i spuna unuia dintre baietii cu care flirteaza pe net ca : “incepi sa ma cunosti… e periculos”. Dar i-a iesit “ai devenit sa ma cunosti, e periculos”. Intr-adevar, e periculos sa te crezi mai destept decit esti de fapt.

VD Negru

Bianca Dragusanu: “Am fost ceruta in casatorie de trei barbati”

0

Invitata la un eveniment monden, desfasurat in weekend, intr-un local din Cluj Napoca, Bianca Dragusanu a avut parte de multe surprize placute din partea admiratorilor ei. Astfel, daca Bote a ratat ocazia de a o cere de nevasta, iata ca Bianca are deja trei pretendenti. “Am fost ceruta in casatorie de trei barbati intr-o singura seara. Initial, am crezut ca s-au inteles, dar de fapt s-au nimerit. Unul dintre ei a venit pregatit si cu inelul de logodna. Asa ceva nu am mai patit”, a declarat Bianca pentru “National”. Si ca o doamna ce este, pacatoasa lui Capatos le-a dat cu flit, elegant: “I-am refuzat frumos si le-am spus ca eu ma marit doar cu Bote”, a mai adaugat blonda.

Gabriela Grigoriev

Ce e cu tipul cu sireturile de la hanorac in urechi?

0

Spuneti adio castilor audio al caror cablu va incomodeaza si va incurca tot timpul. Este suficient sa va cumparati un hanorac de la Hoodiebuddie si ati scapat de problema castilor, deoarece acest obiect de imbracaminte are castile incorporate in sireturile de la gluga. Accesoriul perfect pentru smartphone-uri dar si pentru mp3 playere. In buzunarul din dreapta al hanoracului se introduce gadgetul care se conecteaza la jack-ul de 3,5 mm, iar muzica ajunge la urechile dumneavoastra prin intermediul sireturilor care au la capete casti. Mai mult, castile pot fi utilizate si pe post de handsfree. Trebuie precizat faptul ca hanoracul se poate spala fara grija la masina automata. Insa, pe caldurile ce se anunta nu credem ca vinzarile vor fi foarte mari, nu de alta dar lansarea va avea loc la inceputul lunii iulie. Cine poarta hanorac vara? Daca se lansa in octombrie, cine stie.

Pret: 35,5 euro

Danut a iesit din put

0

Taticu’, s-a intors Danut. El Danut Diaconescu. Senzational. Si a promis poporului românesc otevizat ca va candida la Cotroceni. Si o sa ne dea Danut da toate. A promis el. Sa mor. Ca daca ajunge presedinte o sa ne umple da lovele (douajdamii da ieuro da amarastean), da sanatate si da orice ne dorim noi, sustinatorii lui. Danut ne-a spus cind a iesit din pirnaie mai glorios dacit a intrat Mihai Viteazu’ in Alba Iulia sa faca lipeala la tara, ca a vazut paste tot pa la tuhaus numai Danuti Diaconesti, care s-au tot inmultit da cind face el productii da mare profunzime coltorala. A vazut vreo doi Diaconesti pin celula, a mai vazut vreo citiva si pintre mascati si tot asa. Da fapt, el, Danut, vede, da cind a iesit din beci, doar Diaconesti. Oriunde se uita, oriunde privea, ginea numa’ Danuti Diaconesti. L’or fi pus aia, pirnaiasii, cu fata la oglinda si acu’ sufera vreo dizertatie obtica. Da io asa ceva nu cred! E zvonuri doar, guri rele. Io cred ca el chiar vede. Pin urmare, in fiecare amarit de academician, ori prof universitar, cercetator, ba chiar si in fiecare mason din tara asta lipita cu scoci, exista cite un Danut Diaconesc. Ca-n filmu’ ala “V da la Vendeta”, doar ca acu’ o sa fie ecranizarea subt alt nume, “D de la Danut”. Danut, io iti dau un sfat, da n-o sa cint cum ti-a cintat Axinte cu meniu de nunta cind ai ajuns in studio la otv. Io ti-o spun pa bune. Candideaza, te rog mult, tine-te da cuvint ca doar tu poti sa scapi tara asta nevrotica de hahalere cizelate. Si te mai rog, daca ajungi presedinte, intre noi fie vorba, eu chiar te votez, sa mai faci ceva dupa ce maresti pensiile si salariile, micsorezi taxele si ne bagi tu in portofel douajdamii da ieuro. Sa schimbi imnu’, sa bagi o manea d’aia cu sa moara dusmanii mei. Ca macar atit meritam si noi, ceilanti Danuti Diaconesti.

Monsieur Seftime

Incursiune in tainele maidanezilor

0

Daca te plimbi zilnic cam pe aceleasi strazi din cartier (o ocupatie din ce in ce mai simplu de gasit in ziua de azi, practic e singurul job la care unica cerinta e sa nu ai niciun job), incepi dupa o vreme sa cunosti maidanezii. La mine in Berceni, de pilda, sint citeva clanuri ce stapinesc stradutele dintre blocuri si care practic controleaza traficul de pensionari cu sacose. Din cind in cind declanseaza razboaie fratricide pentru monopolul ruptului pantalonilor si latratului obsesiv dupa lasarea intunericului (nu stiu de ce ciinii cred ca prin urlat si violenta isi demonstreaza superioritatea; ciinii sint animale inteligente, e greu de explicat de ce se coboara totusi la nivelul lui Mircea Badea).
Ce am observat insa la clanurile astea de maidanezi e ca, desi se presupune ca ar fi castrati, au generatii dupa generatii de pui. Ma rog, eu cred ca sint castrati, dar cine stie, poate ca de fapt cercelul ala galben din ureche e un semn al identitatii lor sexuale sau vreo nebunie de tinerete pe care acum o regreta. Mult timp m-am intrebat de unde tot apar puii aia in familiile de catei castrati. O ipoteza care mi-a trecut prin cap a fost ca maidanezii mai instariti adopta pui de pe aleile sarace, acelea unde nu sint tomberoane sau pensionari care pot fi muscati fara riscuri. Totusi, nu cred ca e asa fiindca e greu de crezut ca i s-ar da un pui pe mina cuiva cu un cercel galben in ureche.
Cred ca de fapt adevarul e mult mai simplu. Primaria s-a gindit – si pe buna dreptate – ca nu e normal ca maidanezii castrati sa fie discriminati si sa nu aiba voie sa aiba si ei pui, asa ca acum se folosesc metode ultramoderne de sterilizare. Ciinii castrati prin aceste metode pot face pui, dar numai pui castrati, ca si ei, care la rindul lor vor face tot pui castrati si asa mai departe. Voi incheia prin a remarca un avantaj neasteptat al acestor metode ultramoderne: din cite am observat eu, cuplurile de ciini castrati sint si mult mai fertile decit cele de ciini necastrati.

Ghana elimina SUA din optimile de finala

0

Pentru a treia oara in istorie, o echipa din Africa atinge sferturile de finala ale unui Campionat Mondial. In 1990 a fost Camerun, peste 12 ani s-a evidentiat Senegal, iar acum este rindul Ghanei sa capteze interesul lumii intregi. Simbata seara, la Rustenburg, pe un stadion intesat de africani, dar in care atractia principala au reprezentat-o Bill Clinton si Mick Jagger, show-ul a fost facut de Gyan, Ayew si Prince Boateng, in timp ce Donovan, Dempsey ori Bocanegra au interpretat rolul invinsilor.

*2-1, ca acum patru ani*

Pentru americani, Ghana reprezinta un adevarat cosmar atunci cind vine vorba despre o confruntare directa la un Campionat Mondial. Intilnirea de la Rustenburg a fost o reeditare cu acelasi deznodamint a duelului din 2006: Ghana a invins SUA cu 2-1 in ultimul joc din grupa E, africanii eliminind SUA din competitie. „Ca un facut, ghanezii parca au devenit nasii nostri”, a notat, ieri, „New York Post”.

*Ghana pierde trei titulari inaintea „sfertului” cu Uruguay*

Sirbul Milovan Rajevac nu s-a bucurat prea mult de calificarea in sferturile de finala, selectionerul Ghanei declarindu-se ingrijorat de problemele de efectiv cu care se confrunta inaintea duelului cu Uruguay. Mijlocasul Andre Ayew si fundasul Jonathan Mensah sint suspendati pentru cumul de cartonase, in timp ce Kevin Prince Boateng acuza dureri la muschii inghinali. „Boateng a fost accidentat in partida cu Germania si pentru mine reprezinta o problema recuperarea lui. El va urma un program intens de refacere sub supravegherea medicului si sper sa revina pe teren in meciul cu Uruguay. Mai sint si alti fotbalisti cu probleme, majoritatea acuza oboseala confruntarii cu SUA. Astept sa vad cum vor reactiona la antrenamente in zilele urmatoare”, a declarat Rajevac.

*Partidul lui Mandela e cu Ghana*

Victoria ghanezilor a fost salutata de clasa politica sud-africana. Partidul lui Nelson Mandela, Congresul National African (ANC), aflat la putere din 1994, a fost primul care a multumit ghanezilor pentru „salvarea imaginii continentului la acest turneu”. „Voi sinteti mindria noastra”, este mesajul ANC pentru internationalii ghanezi, partidul exprimindu-si speranta ca singura formatie africana ramasa in competitie sa ajunga in finala. Congresul Sindicatelor Sud-Africane (COSATU) a facut apel la cetateni sa cumpere biletele ramase disponibile pentru sfertul de finala Ghana – Uruguay: „Avem nevoie de razbunare, dupa ce Uruguayul a umilit Bafana Bafana. Uruguay trebuie sa plece acasa! Traiasca Stelele Negre!”.

*Televizor? Wow!*

Pentru prima data in viata lor, locuitorii dintr-un sat izolat situat in vestul Zambiei s-au uitat la televizor, evenimentul urmarit fiind partida dintre Ghana si SUA. Mai multe organizatii caritabile au adus un ecran urias de trei metri patrati si un generator electric in Namushekende, sat in care electricitatea si telefonul reprezinta notiuni complet straine localnicilor. „Nu am vazut niciodata un meci de fotbal. De fapt, acum vad si eu ce este ala un televizor”, a declarat Alex Masinda, in virsta de 12 ani. „Eu tin cu Ghana, pentru ca este singura echipa africana ramasa in competitie”, a afirmat si Mildred Thebusho, o tinara in virsta de 17 ani. Satenii din Namushekende nu au posibilitati prea multe, ei reusind sa faca rost de un singur drapel al Ghanei si o singura vuvuzela cu care sa-si manifeste atasamentul fata de nationala ghaneza. Atmosfera din aceasta comunitate de mici fermieri si de pescari a devenit una de sarbatoare atunci cind localnicii au descoperit publicitatea televizata, inainte de inceperea disputei de la Rustenburg.

*Obama vrea un tricou ghanez*

Inainte de inceperea partidei de la Rustenburg, presedintele american Barack Obama si omologul sau ghanez, John Atta-Mills,­ si-au promis ca vor face schimb de tricouri ale nationalelor lor. „Cei doi presedinti isi reafirma legaturile puternice dintre popoarele american si ghanez, inclusiv pasiunea comuna pentru fotbal, si au decis de comun acord sa faca schimb de tricouri ale nationalelor la urmatoarea lor in­tilnire, in spiritul camaraderiei si fair-play-ului”, a fost anuntul facut de presedintia americana.

*Intre ei, portarii*

Indiscutabil, faza serii si chiar a mondialului i-a avut in prim-plan pe cei doi portari. La ultima actiune a partidei, Tim Howard a urcat in careul ghanez, pentru a crea superioritate la un corner executat de Donovan. Goalkeeperul american a sarit pentru a lovi mingea centrata de coechipierul sau, talonat fiind chiar de catre rivalul Richard Kingson. Mai rar la fotbal duel pentru minge intre doi portari.

Laurentiu Teodorescu

Alex Gerrard, intre Steven si Swarowski

0

Sotia capitanului Angliei nu a mai ajuns in Africa de Sud, dar a gasit o alta modalitate de a-si arata sustinerea pentru jumatatea sa. Editia britanica a revistei „OK!” a surprins-o pe Alex Gerrard, la Londra, cu un BlackBerry per­sonalizat. Gadgetul produs de firma exclusivista Crystal Skins avea o husa care imita tricoul cu numarul 4 pe care Gerrard il poarta la echipa nationala, fiind incrustata cu mai multe cristale Swarowski.

„Evadatii” nord-coreeni trec pe regim militar

0

Viitorul suna rau pentru cel putin patru fotbalisti prezenti in lotul Coreei de Nord la Cupa Mondiala. Este vorba despre Kim Myong-Won, An Chol-Hyok, Kim Kyong-Il si Pak Sung-Hyok, care au incercat sa paraseasca delegatia si sa ceara azil politic in Africa de Sud. „Cel mai probabil, cei patru vor urma, pentru o perioada lunga de timp, un regim de pregatire militara”, a declarat un purtator de cuvint al Ambasadei Coreei de Sud de la Londra, pentru „Daily Mirror”. Conform acestuia, antrenorul „fratilor” din Nord, Kim Jong-Hung, va fi cu siguranta demis din functie, urmind sa primeasca si alte sanctiuni din partea regimului de la Phenian. Coreea de Nord a fost eliminata din faza grupelor, fara nici un punct, fiind invinsa in toate cele trei meciuri: 1-2 cu Brazilia, 0-7 cu Portugalia si 0-3 cu Coasta de Fildes.

Singurul nord-coreean linistit este Jong Tae-Se, celebru mai ales pentru lacrimile varsate la intonarea imnului inaintea meciului cu Brazilia. Jong este oricum stabilit in Japonia, unde de altfel s-a si nascut, fiind legitimat la Kawasaki Frontale. „As vrea sa joc la Manchester United sau la Chelsea”, a declarat Jong.

Dan Petrescu e in corzi

0

Viata lui Dan Petrescu in liga a doua din Rusia nu mai este roz. Kuban Krasnodar a ajuns la a treia infringere consecutiva in campionat, motiv pentru care presa rusa speculeaza deja pe tema demiterii antrenorului român. Simbata, „verzii”, la care Gigel Bucur a fost integralist, au pierdut meciul din deplasare, cu Mordovia Saransk, scor 0-3, contind pentru etapa 17. Dupa 17 etape, Kuban ocupa locul 3 in cla­sament, cu 31 de puncte, fiind depasita de FK Krasnodar (34p) si Nijnii Novgorod (32p).

Victorii pentru Vaslui si Urziceni

0

FC Timisoara a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputata, vineri, impotriva vicecampioanei din Slovenia, NK Maribor, in primul meci de pregatire al banatenilor din cantonamentul de la Zrece. A fost si prima partida pe banca tehnica a timisorenilor pentru antrenorul sirb Vladimir Petrovici. Intr-un alt meci, International Curtea de Arges a cistigat in fata lui FC Gambswirth (liga a treia austriaca), scor 2-0, prin golurile lui Ciucur ’24 si Antohi ’69. De asemenea, FC Vaslui a invins echipa ceha Dynamo Ceske Budejovice, cu 1-0, unicul gol al partidei fiind marcat de R.Neagu (’78). Ieri, Unirea Urziceni a invins cu 2-0 pe Victoria Branesti, intr-un meci disputat la Brasov, goluri Bilasco (’38) si Bordeanu (’90-penalty).

Materazzi „al batrin” a preluat Brasovul

0

Antrenorul italian Giuseppe Materazzi a semnat, ieri, un contract valabil un sezon, cu drept de prelungire pe inca un an, cu gruparea FC Brasov. Giuseppe este tatal fotbalistului Marco Materazzi, coechipierul lui Cristi Chivu de la Inter Milano. Printre echipele mai importante pe care le-a antrenat se numara Lazio si Sporting Lisabona. Patronul clubului FC Brasov, Ioan Neculaie, a declarat ca l-a ales pe tehnicianul italian pentru a impune o alta mentalitate la echipa: „Obiectivul pentru acest sezon este calificarea in Europa League. Nu va fi usor, insa am mare incredere in Materazzi pentru ca vine cu o alta mentalitate. Din punctul meu de vedere, cred ca este peste Andrea Mandorlini de la CFR Cluj, pentru ca Materazzi are o experienta de peste 20 de ani ca antrenor in Serie A”.

Doua goluri si-un copil

0

Starul american Landon Donovan nu este atit de inocent pe cit pare, scrie „Sports Illustrated”, care anunta ca este posibil ca vedeta de la L.A. Galaxy sa aiba un copil dintr-o relatie extraconjugala. Jurnalistii americani au aflat ca un tabloid britanic va arunca pe piata, in curind, informatia potrivit careia Donovan a lasat gravida un celebru fotomodel englez. „Am fost anuntat si eu despre aceasta stire, pe cind eram in cantonament cu echipa nationala. Daca trebuie sa imi asum responsabilitatea pentru faptele mele, atunci voi actiona in consecinta”, este singurul comentariu facut de Landon Donovan in „Sports Illustrated”. Fotbalistul american este casatorit cu actrita Bianca Kajlich, insa cei doi nu mai locuiesc impreuna de un an. „Oficial, au luat o pauza, insa noi stim ca divortul este iminent. Pina acum, amindoi au fost ocupati si nu au avut timp sa se ocupe de acte si tot ce presupune”, a declarat un apropiat al jucatorului pentru „SI.com”. Totusi, saptamina trecuta, revista „People” a lansat zvonul ca Donovan si Kajlich se vor impaca, mai ales dupa ce fotbalistul i-a dedicat sotiei golul marcat in prelungirile partidei cu Algeria, iar aceasta, la rindul ei, a postat pe Twitter mesaje de sustinere la adresa sotului.

In ianuarie 2010, Landon Donovan a fost imprumutat de Los Angeles Galaxy la echipa engleza Everton, pentru care a jucat in 13 partide, marcind doua goluri. Dupa cum scrie „Sports Illustrated”, este foarte probabil ca americanul sa fi avut o relatie exact in cele trei luni petrecute in Marea Britanie. Ieri, „News of the World” a anuntat ca Everton va incerca sa-l achizitioneze definitiv pe Donovan.

Laurentiu Teodorescu

SUPER SUAREZ

0

Cistigatori ai unei grupe din care mai faceau parte Franta, Mexic si Africa de Sud, sud-americanii au primit primul gol la acest turneu final abia simbata, in optimile de finala, contra Coreei de Sud. Vedeta partidei de la Porth Elizabeth a fost atacantul Luis Suarez, autor al unei „duble”.

74 de goluri a marcat Suarez pentru Ajax, in 97 de meciuri disputate in ultimii trei ani.

Suarez are in acest moment o cota de piata de 30 de milioane de euro. Atit sint dispuse sa ofere, dupa Cupa Mondiala, Tottenham si Manchester United pentru atacantul si capitanul lui Ajax Amsterdam, un fotbalist in virsta de 23 de ani. Ar fi inca o mega-afacere a „lancierilor”, care l-au luat pe Suarez cu 7,5 milioane de euro, in 2007, de la FC Groningen. „Traim un vis inca de la inceptul acestei Cupe Mondiale. Cred ca avem aceleasi sanse la cistigarea trofeului ca si celelalte echipe ramase in competitie. Sigur, unele sint considerate favorite, dar Uruguay este gata sa lupte din greu impotriva oricui”, a spus Suarez. Despre reusita care a trimis Uruguayul in „sferturi”, Suarez a declarat: „Cind am inscris golul cistigator, am avut un sentiment incredibil, o bucurie pe care nu o pot descrie, nu-mi venea sa cred. Fiind tinar, asta e momentul la care am visat mereu”.

*Spiritul „garra charrua”*

Edinson Cavani, atacantul lui Palermo, a declarat ca puterea de lupta a Uruguayului vine din celebrul spirit „garra charrua” („gheara poporului charrua”). „Los charruas” este denumirea data unei semintii care a trait pe cea mai mare parte a teritoriului ocupat astazi de Uruguay, fiind cunoscuta mai ales pentru indirjirea cu care s-a opus colonizarii spaniole. „Uruguayul a avut aceasta «garra charrua», acea dorinta, determinare de a invinge. A fost foarte greu ca trecem de Coreea de Sud, dar aceasta dorinta ne-a impins inainte”, a spus Cavani.

*Lovitura lui Tabarez*

Selectionerul uruguayan, Oscar Taba­rez, a reusit sa califice nationala in sferturile de finala dupa 40 de ani: „Le-am spus jucatorilor, inainte de startul Mondialului, ca oamenii asteapta multe de la ei, ca si-au pus sperantele in aceasta echipa, iar noi sintem obligati sa le confirmam increderea”.

*Carnaval la Montevideo*

Uruguayenii din Montevideo au sarbatorit in ritmuri de tobe. Pe linga sutele de persoane din Mercado del Puerto, euforia a cuprins si bulevardul principal din capitala, traficul fiind blocat. In centrul istoric al orasului, de la balcoane a plouat cu confeti.

*EL Pais: „Mergem spre finale”*

Presa din Uruguay este in delir dupa performanta echipei nationale. „Uriasa Celeste: in sferturi!”, a titrat „El Pais”, care prezinta o fotografie uriasa cu Luis Suarez, sub care scrie cu litere mari „El Heroe”. „El Observador” a titrat „Permis pentru a visa” si a adaugat: „Sarbatoarea s-a mutat in strada dupa ce nationala s-a calificat in sferturile de finala ale Cupei Mondiale”.

Preotul unitarian si copii sai vor fi inmormintati in judetul Mures

0

Apropiatii preotului unitarian din Medias care si-a ucis cei doi copii si apoi s-a sinucis spun ca sotia acestuia a plecat, in cursul zilei de azi la parinti in judetul Mures. Con form acelorasi surse, sotia preotului a anuntat ca acolo isi va inmorminta sotul si cei doi baieti. Femeia, recent operata de cancer, le-ar fi spus cunoscutilor ca nu mai vrea sa-si trateze boala deoarece nu mai vrea sa traiasca, acum, ca nu mai are copiii. „Mi-a spus ca nici nu mai face tratament, ca a fost foarte scump, ca parintii ei au vindut mult ca sa aiba bani pentru medicamente si ca acum viata nu mai are niciun rost daca nu mai sint copiii si ca vrea sa moara”, a declarat una dintre vecinele familiei preotului.

Victoria Beckham „fenteaza” birfele cu o schimbare de look

0

Vestea cum ca sotii Beckham sint in prag de divort a inceput sa circule saptamina trecuta mai repede decit viteza luminii, iar toata lumea era curioasa cum va reactiona Victoria (36 de ani) la toate aceste birfe. Ei bine, Posh Spice a decis sa ignore zvonurile gasindu-si doua ocupatii cit se poate de importante: schimbarea look-ului si o vacanta de vis. Zilele trecute, Vicky Beckham si-a afisat noile plete ondulate si lungi pina la umar, obtinute fara indoiala cu ajutorul unor extensii de par. Diva parea cit se poate de relaxata si senina in timp ce se plimba prin Cannes cu unul dintre fiii sai, de mina caruia se sprijinea pentru a merge pe tocurile extrem de inalte. Victoria se va bucura de citeva zile de vacanta la castelul familiei din Bargemon impreuna cu cei trei fii ai sai si David, care se va alatura familiei imediat ce ve termina Cupa Mondiala de Fotbal.

Ana-Maria Calciu

Formula penalty-ului perfect

0

De-acum incolo, meciurile de fotbal din „greii” sportului rege vor fi si mai incitante, deoarece oamenii de stiinta britanici au gasit formula penalty-ului perfect. Astfel, pentru ca un jucator sa execute golul perfect, trebuie sa-si indrepte virful piciorului care se afla in aer chiar catre centrul tintei, pentru a avea sanse cit mai mari. Daca vor indrepta piciorul fie spre stinga, fie spre dreapta, atunci, fara sa vrea, ii vor indica portarului directia spre care vor sa suteze mingea. Mai este indicat ca jucatorii sa loveasca mingea astfel incit sa loveasca direct plasa, cu o viteza maxima de 80 km/h. Pentru un penalty reusit, jucatorul trebuie sa tinteasca mingea spre unul dintre colturile superioare, deoarece portarul nu poate acoperi si acel punct. De asemenea, cel mai bun unghi dintre picior si minge este cuprins intre noua si 13,5 grade, iar cel dintre minge centrul tintei este cuprinsa intre 15 si 19 grade.

Ana-Maria Calciu