Acasă Blog Pagina 8114

Un brazilian in cantonamentul lui Maradona

0

Rivalitatea fotbalistica dintre Brazilia si Argentina nu cunoaste margini. Un suporter din Ţara Cafelei a mers la antrenamentul de miercuri al „pumelor”, dindu-se drept jurnalist. Conform „DiarioShow”, brazilianul a reusit sa pacaleasca vigilenta paznicilor, iar in momentul in care a ajuns linga Diego Maradona i-a cerut acestuia sa faca o poza impreuna. „El Pibe d’Oro” l-a intrebat cine este si ce vrea si s-a enervat la culme cind a aflat ca sta de vorba cu un brazilian. „Ce cauta asta aici?”, a urlat Maradona catre bodyguarzi, falsul ziarist fiind „inhatat” imediat. In timp ce era alungat din baza de cantonament, brazilianul a strigat: „Diego, stii ceva? Pele e mai bun ca tine!”. „Glume de brazilieni, ce pretentii sa ai de la ei”, a scris, ieri, cotidianul argentinian „DiarioShow”.

Laurentiu Teodorescu

Brazilia are arbitru „spion”

0

Delegat de FIFA sa conduca partide la Cupa Mondiala, brazilianul Carlos Eugenio Simon a facut o gafa impardonabila, miercuri, dezvaluind pe pagina personala de Twitter numele arbitrului care va oficia la „sfertul” Brazilia – Olanda. „La centru va fi colegul meu japonez, Yuichi Nishimura”, a anuntat Simon, incalcind una dintre cele mai importante legi FIFA, legata de confidentialitatea informatiilor. Pusi in fata faptului implinit, subalternii lui Sepp Blatter s-au vazut obligati sa confirme delegarea niponului Yuichi Nishimura la jocul de astazi.

L.Teodorescu

Paris a ajuns la Cupa Mondiala dupa ce-a plecat Ronaldo

0

Vedeta americana a decis sa faca o calatorie in Africa de Sud, alaturi de sora sa, Nicky, pentru a urmari ultimele meciuri de la Cupa Mondiala, dar si pentru un safari. Chiar daca SUA au fost deja eliminate de la competitia din Africa de Sud, ca sa nu mai vorbim de fostul ei iubit, Cristian Ronaldo, plecat si el acasa cu Portugalia, Paris Hilton s-a declarat fericita. Inainte de a pleca spre Johannesburg, Paris si-a facut bagajele si s-a tras in poza, postind fotografia pe „Twitter”.
„Mi-am facut bagajele si sint gata de plecare. Abia astept!”, a scris Paris. Tabloidele americane n-au ratat ocazia de a face citeva glume pe seama multelor bagaje – ce-i drept, Louis Vuitton – ale frumoasei Paris.

Ghanezii se intilnesc cu Mandela

0

Fostul presedinte al Africii de Sud, Nelson Mandela, i-a invitat pe componentii delegatiei Ghanei la Cupa Mondiala, singura reprezentativa africana ramasa in competitie, la o intilnire, la Cape Town. Evenimentul va avea loc miine, in conditiile in care Ghana joaca astazi cu Uruguay in sferturile de finala ale Cupei Mondiale. „Am primit informatii ca oficialii orasului Port Elizabeth s-au oferit sa-i aduca pe componentii nationalei Ghanei in Cape Town, unde se vor intilni cu Mandela”, a spus Akua Sena Dansowa, ministrul Tineretului si Sportului din Africa de Sud. Altfel, mai multi oficiali ai unor provincii din Africa de Sud le-au sugerat locuitorilor sa poarte culorile Ghanei pentru a sprijini reprezentativa lui Milovan Rajevaci in „sferturile” Cupei Mondiale.

Johan Cruyff: „Nu as plati sa vad aceasta Brazilie!”

0

Jocul Braziliei nu incinta pe nimeni, dupa Pele si Mario Lobo Zagallo inca un fost mare fotbalist criticind stilul nationalei antrenate de Carlos Dunga. Olandezul Johan Cruyff este ultimul pe lista nemultumitilor fata de prestatia reprezentativei „cariocas” in Africa de Sud: „Niciodata in viata mea nu as da bani sa cumpar un bilet la un meci de-al actualei Brazilii! Are fotbalisti talentati, ca intotdeauna, dar care joaca intr-o forma foarte defensiva si deloc interesanta. Asta e o frustrare pentru suporteri, de fapt, este o jignire la adresa Cupei Mondiale, deoarece Brazilia este una dintre echipele pe care microbistii isi doresc sa o vada atacind mereu, facind spectacol. Cind se vorbeste de Brazilia, eu ma gindesc la fotbalisti ca Gerson, Tostao, Falcao, Zico, Socrates… Acum, pe teren vad opusul lor, un Gilberto, un Felipe Melo, un Baptista. Nu dau eu bani ca sa-i vad pe astia!”.

Laurentiu Teodorescu

Rio Ferdinand sau Joseph Goebbels?

0

Eliminati de Germania in „optimile” Cupei Mondiale, englezii isi pierd vremea cu tot felul de comparatii si ase­manari. „Betfair” a prezentat un material cu sosiile unor foste figuri celebre, insa cea mai frapanta asemanare pare a fi intre stoperul englez Rio Ferdinand si fostul ministru al propagandei din Germania nazista, Jo­seph Goebbels. „Te-ai putea astepta sa-l vezi pe Goe­bbels in aparare”, scriu britanicii sub poza lui Rio Ferdinand.

L.Teodorescu

Iarba verde din Danemarca

0

Chiar daca au fost eliminati in faza grupelor, danezii au totusi un motiv de mindrie: Cupa Mondiala se joaca pe iarba lor. O companie din Danemarca, DLF-Trifolium, a cistigat in urma cu ceva vreme licitatia pentru furnizarea semintelor de iarba pentru arenele turneului final, iar rapoartele specialistilor sustin ca gazonul a fost ideal. De aceeasi parere sint si fotbalistii si antre­norii implicati in aceasta competitie. Danemarca este cel mai mare furnizor mondial de seminte de iarba pentru terenuri de fotbal si de golf. Rapoartele favorabile de la Mondialul din Africa de Sud fac ca DLF-Trifolium sa aiba mari sanse sa cistige contracte si pentru CE 2012 din Polonia si Ucraina si CM 2014 din Brazilia.

„Secretul evolutiei bune: gratarul si floricelele de porumb”

0

*Din jurnalul lui Diego Forlan*

Vedeta Uruguayului tine un jurnal on-line pe timpul Cupei Mondiale, Diego Forlan dezvaluind curiosilor intimitati din cantonamentul echipei antrenate de Tabarez. „Secretul evolutiilor noastre este friptura la gratar, dar si floricelele de porumb conteaza mult. Bucatarul nostru, Aldo, ne face zilele fericite”, a scris Forlan in ultima postare, adaugind si citeva fotografii cu restul fotbalistilor sud-americani relaxindu-se in jurul unui gratar, in baza de linga Kimberley, sudul Africii.

L.T.

Diego, ma mai tii minte?

0

*Muller a fost confundat de Maradona cu un copil de mingi la debutul sau pentru Germania*

Ultima vedeta a nemtilor, Thomas Muller, a trait un moment jenant chiar la debutul in nationala. Anul trecut, in martie, Germania a jucat la Munchen un amical cu Argentina, scor 0-1, ocazie cu care Muller a debutat pentru „Nationalmannshaft”. Toate bune si frumoase, numai ca, la conferinta de presa, Muller a aparut in fata ziaristilor in acelasi timp cu Diego Maradona, selectionerul sud-americanilor. Mai in gluma, mai in serios, Maradona l-a confundat pe Muller cu un copil de mingi si a refuzat sa stea alaturi de acesta. Ba chiar a parasit sala si a revenit doar dupa ce jucatorul de la Bayern Munchen a fost rugat sa plece.

*Il stie doar pe Maradona-antrenorul*

Cu trei goluri marcate la Cupa Mondiala, Muller este acum pe cai mari si are ocazia sa se razbune pe idolul Argentinei, chiar la meciul de miine, din sferturile de finala. „Am cistigat titlul si cupa in Germania, am jucat finala Ligii Campionilor si am marcat de trei ori la Mondiale, deci lucrurile s-au schimbat. Nu mi-l aduc aminte pe Maradona ca jucator, dar am vazut imagini cu el si ceea ce facea cu mingea era uimitor. Ca antrenor nu-l pot judeca, dar rezultatele si jocul Argentinei arata ca-si face bine treaba”, a spus Muller.

*”Anglia are prea multi «masculi alpha» in echipa”*

Muller a gasit o explicatie pentru jocul prost al Angliei la acest Mondial. „Cred ca Anglia are prea multe staruri in echipa. Sint prea multi «masculi alpha» in echipa care nu pot trage toti in aceeasi directie. Nu ai nevoie doar de sefi de trib, iti mai trebuie si indieni, care sa faca munca fizica. Asta ar putea fi problema Angliei”, a declarat atacantul german, autor al unei „duble” in meciul cu englezii din „optimi”.

Moneda nationala isi revine – 4,3537 lei/euro

0

Leul s-a apreciat pe fondul vinzarilor de valuta realizate de jucatorii straini, iar cursul de referinta calculat ieri de Banca Nationala a României (BNR) a coborit cu 1,51 bani, la 4,3537 lei/euro, dupa ce in ultimele trei sedinte consecutive a atins niveluri maxime istorice. Pentru dolarul american, banca centrala a afisat un curs de schimb de 3,5420 lei/dolar, cu 1,97 bani mai mic decit cel de miercuri, de 3,5617 lei/dolar.

Superimpozite pentru masini si case

0

Ordonanta de Urgenta privind supraimpozitarea locuintelor si a autoturismelor a intrat in vigoare fiind publicata ieri in Monitorul Oficial. Potrivit noului act normativ, impozitul pentru autovehicule cu o capacitate cilindrica de peste 2.000 centimetri cubi va fi dublat iar persoanele fizice care au in proprietate doua sau mai multe cladiri cu destinatie de locuinta vor trebui sa plateasca un impozit suplimentar.

*Cai putere mai “flaminzi”*

Asadar, pentru masinile cu o capacitate cilindrica de peste 2.000 centimetri cubi impozitul va fi dublu. Concret, pentru un autoturism marca Audi A6 impozitul va creste de la 468 lei la 936 lei. Potrivit ordonantei de urgenta pentru modificarea Codului Fiscal, prin care a fost introdus impozitul suplimentar pe masini, pentru motorete, scutere, motociclete si autoturisme cu capacitatea cilindrica de pina la 1.600 cm taxa a crescut de la 7 lei la 8 lei/200 cmc sau fractiune din aceasta, iar pentru autoturisme cu capacitatea cilindrica intre 1.601 cmc si 2.000 cmc inclusiv impozitul a urcat de la 15 lei la 18 lei/200 cmc. O crestere substantiala a taxei a fost decisa pentru autoturisme cu capacitatea cilindrica intre 2.601 cmc si 3.000 cmc inclusiv, de la 60 lei la 144 lei/200 cmc, si la autoturisme cu capacitatea cilindrica de peste 3.001 cmc, respectiv de la 120 lei la 290 lei/200 cmc.

*Multe case, mai multe taxe*

In privinta caselor, impozitul va fi majorat cu 65% pentru prima cladire in afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua cladire in afara adresei de domiciliu si cu 300% pentru a treia cladire si urmatoarele in afara adresei de domiciliu. Pentru anul fiscal 2010, termenul de plata a diferentelor de impozit rezultate este 31 decembrie 2010. Si atentie! Impozitul majorat pe locuinte va fi perceput tuturor persoanelor care detin mai multe case, nu doar celor care nu au inchiriat imobilul, conform exceptiei permise pina in prezent de Codul Fiscal.

Bogdan Panturu

Un land german, condus de un scotian

0

Dupa ce conservatorul Christian Wulff a fost ales cu chiu, cu vai, in functia de presedinte federal al Germaniei (de-abia la al treila tur de scrutin), locul sau la conducerea landului Saxonia Inferioara a ramas vacant. Nu pentru multa vreme, pentru ca lui Wulff i-a succedat germano-britanicul David McAllister, fiul unei profesoare germane de muzica si al unui ofiter scotian din armata britanica. In virsta de 39 de ani si de profesie avocat, McAllister are dubla cetatenie, fapt care face din alegerea sa in fruntea unuia dintre cele 16 landuri federale ale Germaniei o premiera. Avind domiciliul in localitatea Bad Bederkesa, el a facut senzatie la nunta sa, la care a aparut imbracat in costum national scotian. Adica in kilt.

Mircea Bujoreanu

ANAT: Agentiile de turism nu cresc preturile in sezonul estival

0

Agentiile de turism membre ANAT nu vor creste preturile la pachetele pentru sezonul estival, dupa majorarea TVA, in conditiile in care cererea din partea turistilor a scazut din cauza crizei. “Agentiile de turism membre ANAT (n.r. – Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism) vor face eforturi sustinute de a proteja tarifele practicate de influenta majorarii TVA, pentru a se adapta puterii de cumparare a turistilor aflata, din pacate, intr-o continua scadere”, se arata intr-un comunicat al asociatiei.
Potrivit ANAT, in ultimele doua luni, vinzarile pentru anumite destinatii au scazut cu circa 20-40% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pe fondul masurilor de austeritate adoptate de Guvern. TVA la cazare, cu micul dejun inclus, ramine si dupa 1 iulie la 9%.

Johnny Depp va juca rolul lui Ozzy Osbourne

0

Ozzy Osbourne a declarat nu demult ca nu si-ar dori sa fie interpretat intr-o pelicula de vreun actor hollywoodian, pe motiv ca respectivul nu i-ar putea imita accentul din . Se pare insa ca veteranul rocker s-a cam razgindit, caci recent a declarat ca ar dori ca Johnny Depp sa detina rolul principal intr-o pelicula biografica inspirata din viata lui Ozzy. Osbourne isi doreste ca memoriile sale – „I am Ozzy” – sa fie transformate intr-un film. „Se stabilise deja ca Johnny sa joace rolul meu in film, insa mi-am rupt gitul (in 2003) si s-a anulat totul. Dar acum oamenii lucreaza iar la scenariul pentru film, iar Johnny este unul dintre putinii actori care stiu totul despre rock’n’roll si pot vorbi cu un accent englezesc perfect”, a declarat Ozzy.

Ana-Maria Calciu

Mama lui Michael Jackson produce un film despre regretatul sau fiu

0

Katherine Jackson, mama regretatului star Michael Jackson, colaboreaza cu Howard Mann, co-autorul cartii pe care aceasta o va lansa in memoria fiului sau, intitulata “Never can say goodbye”, la realizarea unui film care sa se focuseze pe viata artistului. Conform apropiatilor acesteia, Katherine petrece ore in sir realizind filmulete in care apare Michael, in diferite etape ale vietii sale. In curind, prin eforturile reunite ale celor doi, va aparea o serie de filme ale caror protagonist va fi Michael Jackson.

Lavinia Iftime

Audrey Hepburn, cea mai frumoasa femeie a secolului trecut

0

Inegalabila Audrey Hepburn a fost declarata cea mai frumoasa femeie a secolului trecut, surclasind frumuseti actuale precum Cheryl Cole sau Angelina Jolie. Actrita de origine britanica le-a intrecut pe Cheryl Cole si Marilyn Monroe. Acestea au ocupat locurile doi si respectiv trei, fiind urmate de Angelina Jolie pe patru si Grace Kelly pe cinci. Alte frumuseti care au intrat in top mai sint Scarlet Johansson, Halle Berry, printesa Diana, Kelly Brook si Jennifer Aniston.

Ana-Maria Calciu

Video: iPhone-ul iti spune ce dioptrii ai

0

Oamenii de stiinta americani au creat o aplicatie pentru iPhone care-si poate stabili dioptriile rapid, corect si ieftin. Aplicatia „Near-eye tool for refractive assessement” (NETRA) poate diagntostica cu precizie si in numai citeva minute dioptria unei persoane. Utilizatorul trebuie sa se uite printr-o lentila mica din plastic, care se ataseaza pe ecranul telefonului. Apoi, in loc sa estimeze care dintre imagini este neclara, „pacientul” isi poate ajusta singur imaginea, asa cum se procedeaza cu obiectivul unei camere de fotografiat. Testul se realizeaza de opt ori pentru fiecare ochi inainte ca aplicatia sa analizeze rezultatele si sa emita o reteta. Sistemul, creat de o echipa mica de cercetatori de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, poate disgnostica chiar si anomalii, precum astigmatismul.

Ana-Maria Calciu

Angelina Jolie isi plimba copiii cu avionul

0

Daca majoritatea parintilor obisnuiti isi cadorisesc odraslele cu iesiri in parc, plimbari cu bicicleta sau alte asemenea rasfaturi, Angelina Jolie nu face parte, cu siguranta, din categoria mentionata. In timpul unei lectii de pilotaj, actrita a luat-o la plimbare si pe una dintre fiicele sale, Shiloh (4 ani), careia i-a promis ca in curind o va inscrie la astfel de cursuri. Judecind dupa devotamentul pe care-l manifesta fata de copiii sai, se poate afirma, fara a cadea in eroare, ca Angelina este o mama model. Sau mama-eroina, ca la citi copii are…
Lavinia Iftime

Boala Parkinson, tratata cu celulele fetusilor avortati

0

Noi sperante pentru bolnavii de Parkinson, dupa ce s-a descoperit ca injectarea in creier a celulelor unor fetusi avortati poate trata crunta boala. Tratamentul presupune sfredelirea in patru locuri a craniului pacientului si injectarea de celule provenite de fetusi avortati. Organismul suferinzilor de Parkinson produce prea putina dopamina, care controleaza abilitatea corpului de a se misca, iar aceste injectii au rolul de a creste nivelul hormonului. Insa criticii spun ca injectiile legitimizeaza avorturile, descriind folosirea fetusilor in acest tratament drept „un troc odios al vietii umane”.

Ana-Maria Calciu

Paris Hilton, 12 valize pentru 10 zile la Cupa Mondiala

0

Se pare ca Mariah Carey, cea obsedata de caratul a cit mai multe valize dupa ea, are o noua rivala: Paris Hilton (29 de ani). Au mai ramas doar 10 zile pina la finalul Cupei Mondiale de Fotbal, iar Paris a decis ca nu poate rata un asemenea eveniment… monden, dupa parerea sa. Insa ce fel de diva ar fi Hilton daca nu ar avea cite o valiza burdusita cu haine pentru fiecare zi petrecuta acolo? Paris a postat pe contul sau de Twitter o poza in care „troneaza” mindra peste 12 valize marca Louis Vuitton (cum alftel!). Ramine de vazut cit de incintati vor fi hamalii care-i vor cara valizele. Sa speram ca bacsisul va fi unul pe masura…

Ana-Maria Calciu

Banii chiar nu aduc fericirea

0

Un studiu efectuat la nivel mondial a relevat ceea ce se banuia deja: banii iti pot conferi securitate, insa cind vine vorba de fericire, aportul acestora este inexistent. Da, este adevarat ca sentimentul de satisfactie este mai din plin resimtit, cu cit veniturile sint mai substantiale, insa trairile pozitive, bucuria de a fi, fericirea, sint mai degraba asociate cu alti factori precum independenta, respectul pe care-l primesti din partea celorlati, satisfactia unui loc de munca potrivit, prietenii si familia. Fara toate aceste elemente, nimeni nu poate gusta fericirea, indiferent de grosimea portofelului.

Lavinia Iftime

George Clooney, in vacanta cu fosta si actuala iubita

0

Probabil ca iubita lui George Clooney (49 de ani) este o femeie extrem de intelegatoare, caci nu ne imaginam cum a acceptat ca in vacanta celor doi sa vina si fosta lui prietena. Zilele trecute, George a fost fotografiat in timp ce se relaxa pe un iaht, linga vila sa din Lake Como, alaturi de actuala prietena, sexoasa Elisabetta Canalis (31 de ani), dar si de fosta sa iubita, Karen Duffy. Karen s-a intilnit cu actorul cu multi ani in urma, dupa care s-a maritat cu John Lambros, in 1997. Dupa cite se pare, cei doi fosti amanti au ramas prieteni atit de buni, incit George i-a cerut aprobarea atunci cind s-a cuplat cu Elisabetta. Desi multa lume s-ar gindi ca mica lor escapada cu iahtul s-a terminat cu un menage a trois, trebuie mentionat ca George, Canalis si Duffy au fost insotiti de un grup mare de prieteni. Ah, ce familie mare si fericita…

Ana-Maria Calciu

Katy Perry i-a cumparat mamei sale fata noua

0

Majoritatea fiicelor celebre le ofera cadou mamelor case sau masini scumpe, Katy Perry (25 de ani) s-a gindit ca mama sa ar fi fericita cu 25 de ani in minus. Drept urmare, i-a „cumparat” lui Mary un lifting facial, iar tatal artistei – predicator de meserie – a fost atit de incintat de rezultat, incit a dezbatut indelung subiectul in cadrul slujbei de duminica. Desi si Mary predica la Biserica „The Way Family”, din Temecula, California, aceasta nu i-au mai multumit lui Dumnezeu pentru ca a creat-o, cu doctorului estetician pentru ca a modificat-o. Iar atunci cind nu le face surprize parintilor, Katy Perry se ocupa ocazional cu pupatul femeilor. Si nu este vorba de cintec: Katy a fost fotografiata la Paris in timp ce se pupa cu o femeie, imediat dupa ce a plecat de la o sedinta foto.

Ana-Maria Calciu

Românul impuscat in cap a murit

0

Românul impuscat in cap la inceputul saptaminii, in sudul Italiei, a decedat la spital din cauza ranilor suferite. Atit românul cit si italianul au fost impuscati in cap intr-un incident armat produs in oraselul Matera. Potrivit carabinierilor, autorul atacului armat este un marocan care a tras trei focuri cu o arma calibrul 7,65, pe fondul unei dispute care are legatura cu traficul de droguri.

Prinse de o calugarita furind din manastire

0

Doua persoane sint cercetate penal pentru furt, dupa ce au fost prinse de o calugarita in timp ce furau din camarile Manastirii Piatra Fintinele, din Bistrita-Nasaud, mincare si incaltaminte. Acestea au patruns intr-un imobil al manastirii de unde au furat aproximativ 20 de kilograme de carne in valoare de circa 500 de lei, o pereche de bocanci barbatesti imblaniti si o pereche de pantofi de dama.

Si-a violat fiica in virsta de 16 ani

0

Un barbat din Lunca Ilvei, judetul Bistrita-Nasaud, a fost retinut pentru viol si coruptie sexuala dupa ce fiica sa, in virsta de 16 ani, a sesizat Politia ca a fost violata de mai multe ori de catre tatal sau. In aceeasi casa cu tatal si fiica mai locuia si fratele fetei, in virsta de 15 ani. Barbatul a fost retinut pentru viol si coruptie sexuala si urmeaza sa fie prezentat Parchetului de pe linga Judecatoria Nasaud cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile.