Acasă Blog Pagina 81

Make America Small Again

Donald Trump a anunțat la începutul acestei luni  că va „elibera” Statele Unite de importurile care „subminează” prosperitatea americană, prin impunerea a două niveluri de taxe vamale.

O taxă așa-numită „de bază” de 10 % asupra tuturor importurilor din toate sursele, și o tranșă suplimentară pentru țările care înregistrează excedente comerciale ridicate cu Statele Unite.

Trump crede astfel că face o „nouă declarație de independență”, ce îi va permite în același timp să reechilibreze balanța comercială și să crească veniturile guvernului federal.

În realitate, Trump nu își eliberează țara, ci o închide într-o fortăreață vamală, susține economistul Christian Saint-Etienne într-o analiză publicată în Boursorama. Vor exista trei consecințe ale politicii tarifare.

Celelalte țări ale lumii își vor intensifica schimburile comerciale între ele, lăsând SUA în afara unei mișcări economice majore.  Statele Unite nu pot învinge China fără un sistem puternic de alianțe, pe care Trump îl slăbește. Exporturile americane vor fi afectate de creșterea tarifelor din partea altor țări, iar poporul american va suferi din cauza creșterii inflației.

De la MAGA la MASA

Într-adevăr, războiul comercial inițiat de Trump s-ar putea întoarce împotriva Statelor Unite, iar sloganul „Make America Great Again” (MAGA) s-ar putea transforma în „Make America Small Again” (MASA). Este exact ceea ce piețele financiare încep să suspecteze.

JPMorgan se așteaptă ca tarifele să provoace o scădere de 0,3% a PIB-ului SUA comparativ cu o previziune anterioară de 1,3%. De asemenea, se așteaptă ca rata șomajului să crească de la 4,2% la 5,3%.

Europa și China vor trebui să devină mult mai îndrăznețe în ceea ce privește stimuarea economiilor lor. Strategia fiscală, combinând reduceri de impozite, investiții guvernamentale și subvenții industriale selective, ar fi cel mai eficient mod de a contracara efectele tarifelor asupra activității economice globale

Trump anunțase revenirea prosperității și sfârșitul inflației. Americanii le-ar putea obține pe amândouă, dar în sens invers: creștere economică mai mică și inflație mai mare.

Unii analiști prevăd posibila revenire a stagflației, ceea ce ar însemna eșecul total al administrației. Este încă prea devreme pentru a judeca noul experiment american, dar acesta nu începe așa cum se așteptau ocupantul Casei Albe și consilierii săi.

Statele Unite sunt angajate într-un conflict major cu China pentru dominația mondială. Acest conflict este strategic, economic, militar, diplomatic și are o dimensiune politică majoră. Într-un moment în care America are cea mai mare nevoie de aliații săi, în special de Uniunea Europeană, Trump îi  slăbește alianțele.

Faptul că investitorii, analiștii și bursele nu par să anticipeze o evoluție favorabilă a economiei americane ar trebui să alerteze echipele lui Trump cu privire la o posibilă eroare de strategie. Dar președintele nu se îndoiește niciodată.

Dacă scoți strada din Simion, l-ai castrat

1. A apărut încă un sondaj. Crin a crescut ca Antonescu după ploaie. Simion 26%, Crin Antonescu 23%, Nicușor Dan 19%, Ponta 16%. Am râs de m-a durut burta. Dacă eram userist, mai aveam puțin și nășteam. În 2009, când a fost (fără glumă) foarte bun, Antonescu a avut 20%. Și erau trei candidați care contau – Băsescu, Geoană, Antonescu. Acum sunt patru. Dacă nu chiar cinci, fiindcă Lasconi are 8% și Nicușor s-ar putea să mai enerveze multă lume în perioada asta.

    2. ”Iohannis a fost un președinte slab, nepregătit și dăunător pentru România. Nicușor Dan poate fi la fel”, a spus Antonescu. Iohannis a fost discret, nu slab, fiindcă venea după un mârlan. A fost pregătit de nota 7 în primul mandat, când un partid cu elan buldozerist (USR) a încercat să pulverizeze Sănătatea, Educația și Familia, și de nota 9 în al doilea mandat, când aceeași USR a fost mai radicală decât Ursula în tot ceea ce au însemnat pandemia și războiul. Și dacă Iohannis a fost dăunător, atunci Iliescu și Băsescu cum au fost? E bine că Antonescu vrea să ia voturi de la Nicușor Dan, e și loc, fiindcă Nicușor e lamentabil. Dar mai ușor cu Iohannis, că sasul elocvent ca un Trabant e primul care a ajuns președinte fără să lucreze măcar o zi în București înainte de înscăunare. A prins o cazare mică și Bolojan, dar pe el nu l-a votat cineva. Într-o perioadă tulbure (Colectiv, USR, pandemie, război), Iohannis a fost un factor de stabilitate.

   3. Ne mirăm de la locul doi în jos, lumea aproape că s-a obișnuit cu Simion lider în sondaje. Lipsa de fantezie mi se pare mai tristă decât criza de variante. Simion atrage prin inedit (un lider de galerie – președinte de Stat), dar dacă ajunge la Cotroceni va fi un executant ca toți ceilalți candidați, fiind mai slab pregătit decât ei. El e un organizator (bun) de mișcări stradale. Dar Palatul Cotroceni nu organizează mitinguri. E victima mitingurilor. Dacă scoți strada din Simion, l-ai castrat. Palatul Cotroceni nu dă nici case. Și Simion a făcut promisiunea aia stupidă cu casele de 35.000 de euro. În opoziție, Simion e mai eficient decât trotinetarii din USR. Și cam atât. Nu-i prima oară când scriu (și au mai scris-o și alte zeci de ziariști, formulând altfel) că AUR și USR sunt ramuri ale aceluiași arbore cotit.

    4. Ziariștii cu nume sunt interziși pe centurile de socializare. Useriștii, în schimb, au voie să spurce pe oricine. Nu-l compar cu ziariștii de azi pe Eminescu, dar mă gândesc la o situație. Dacă Eminescu ar învia ca în filmele SF și s-ar apuca, după o lună, să-și publice părerile, întâi ar fi luat cu ”maestre, ești genial, dar vino în prezent!” Ar mai trece vreo două săptămâni și i s-ar zice direct că ”ai fost mare, moșule, dar ești depășit”, iar pe la vară ar fi luat cu ”bă, sifiliticule!” Zambaccian ar avea viață și mai grea. Ar striga Marian Ceaușescu după el ”bă, borfașule!”

Partidul Republican American Sovietic duce America de râpă

Toată suflarea planetei vede adevărul momentului nostru istoric tragic dezbrăcat de orice dubiu, de orice haină triumfală, de orice confuzie politică perversă. Sub conducerea arogantă, egolatristică și apocaliptică a acestui Donald Trump, Partidul Republican a ajuns o anexă umilă a Kremlinului.

Inteligentele, perversele și eficientele strategii manipulatorii ale lui Vladimir Putin au adus Rusia într-o poziție extrem de avantajoasă în dauna unei Americi arestate de egoului furibund al acestui Donald Trump. Sictirul, înfumurarea, exclusivismul geostrategic, lipsa de viziune politică, lipsa de realism politic, lipsa de cea mai mică fărâmă de umanitate și salvgardare a libertății popoarelor, l-au făcut pe acest Donald Trump sclavul de lux al lui Vladimir Putin. Partidul Republican, altădată un partid al progresului, al libertății, al ideei de năzuință, a ajuns o marotă politicianistică ridicolă, periculoasă și ineficace în America și în lume. Degringolada republicanilor americani este evidentă și periculoasă pentru toată suflarea omenească de pe planeta noastră.

Partidul Republican nu înțelege un proverb românesc pe care și copiii îl înțeleg: Cine seamănă vânt, culege furtună. Partidul Republican nu pricepe că a ieșit total din cadrul democratic american, că a ieșit din ringul unde se bumbăcea americănește cu Partidul Democrat, în runde haioase, una mie, una ție. Pentru prima oară în istoria tânără a Americii, acestă țară se află în pragul unui colaps periculos. Acest Donald Trump, care ne tratează pe noi, ceilalți pământeni ca pe niște cerșetori, ca pe niște argați, ca pe niște slugi, cu o aroganță rar întânită de-a lungul istoriei nebune a acestei umanități zvârcolitoare, a distrus Ideea de Libertate pe care, într-un fel sau altul, onorabilii săi înaintași republicani, au construit-o fie idealist, fie practic, fie teoretic sau iluzoriu. Pentru prima dată în istoria tânără a Americii, Partidul Republican a depus armele, este un partid care și-a pierdut menirea, este un partid aflat într-o derivă totală.

Prostia evidentă a acestui Donald Trump, care se laudă că a umplut barosan buzunarele celor câtorva miliardari prieteni ai lui, puțini la număr, de altfel, cu politica lui internațională tâmpită și irealistă, este credința lui neștirbită că omenirea de astăzi e o omeniră umilă, gudurativă, oropsită, cretină, devotată idiot stăpânului, oricare ar fi el. Pretutindeni în lume, popoarele, jecmănite, bulite, babardite și furgăsite, clocotesc în zeama lor, așteptând momentul prielnic al unei izbăviri într-un fel sau altul. Aidoma lor, oameni politici, oameni de afaceri normali la cap, generali cu har militar adevărat, profesioniștii adevărați din serviciile secrete, oameni de cultură responsabili, studenți, oameni importanți ai cultelor religioase, demnitari cu mintea întreagă, miniștri patrioți, funcționari patrioți, sportivi, muzicieni, femei și bărbați, oameni teribili și inteligenți, animați de umanism, de dragoste de țara lor, oricare ar fi acea țară, animați de de sentimente înalte și adevărate, gândesc altfel decât acest Donald Trump, cu totul altfel. În toate țările lumii, acolo unde sunt războaie și conflicte sângeroase, oameni de toate felurile se încleștează nebunește când, de fapt, pacea ar trebui să fie idealul tuturor. Poate că într-o zi va fi pace. Cine știe?! Până atunci, toți oamenii de pe planeta asta mică și neimportantă ar trebui să lupte pentru un ideal de pace generală. De fapt asta fac milioane de oameni.

În contrast cu eforturile lor, poate ridicole, poate tragice, poate ineficiente dar luminoase, atât de luminoase, Partidul Republican din America a ajuns o fantomă politicianistă. Acest partid nu poate cuantifica dezastrul la care expune America, și, de fapt, lumea întreagă. În mod evident, Partidul Democrat din America, aflat într-o expectativă dramatică, nu reușește să reechilibreze jocul politic american. Poate că voci ticăloase și perverse vor clama ritos că ceea ce se petrece în America, în politica americană, nu e treaba noastră. E total falsă această idee, tâmpită și periculoasă. Toată suflarea de pe Planeta Pământ trebuie să ia atitudine într-un fel sau altul. Trăim într-o lume vălurită și văluritoare iar interdependențele politice, ecomnomice, militare, culturale, religioase și așa mai departe sunt mai puternice ca oricând. A sta azi cu brațele încrucișate înseamnă să te lași călcat în picioare, distrus și aneantizat de cei câțiva miliardari aroganți, puțini la număr, care orbecăiesc fantomatic în jurul acestui Donald Trump. Acest Donald Trump, care exact în acest moment istoric dramatic, este Cel Mai singur Om de pe Planeta Pământ.

Crin Antonescu propune un nou standard pentru justiția din România: claritate, transparență și eficiență

Programul prezidențial al lui Crin Antonescu aduce în prim-plan ideea unei reforme juridice autentice, centrate pe claritate, transparență și eficiență. „Un stat care îi cere cetățeanului respect pentru lege trebuie să-i asigure acestuia înțelegerea legii.”

Crin Antonescu propune o inițiativă națională de simplificare legislativă, care să reducă ambiguitățile și să întărească încrederea publică în actul de justiție. În ceea ce privește combaterea corupției, candidatul alianței „România înainte!” afirmă: „corupția nu se combate pe stradă sau pe ecranele de televiziune, ci prin structuri instituționale clare și adecvate, prin eliminarea blocajelor procesuale.”

De asemenea, programul prevede „proceduri de urgență pentru cauze ce riscă să compromită încrederea socială” și pledează pentru o „strategie națională de anticipare juridică” în fața noilor provocări precum criminalitatea cibernetică sau presiunea inteligenței artificiale. Ca Președinte, Crin Antonescu propune o abordare strategică în lupta cu crima organizată și rețelele de influență economică, dar și o nouă pedagogie juridică în societate: „România are nevoie de educație juridică timpurie, încă din școli, dar și de o mai mare responsabilizare juridică a instituțiilor.”

MATERIAL PUBLICITAR POLITIC

Alianta Electorala Romania Inainte – Partidul Social Democrat,

campanie@psd.ro, Soseaua Kiseleff nr. 10, sector 1, Bucuresti, CP 011346

CMF: 31250003

CPP: A1B1C1D1E1

Situație dificilă pentru România. Casa Albă rămâne „profund tulburată” de anularea alegerilor

România încearcă să reintre în grațiile președintelui american Donald Trump. În timp ce surse Bloomberg arată cum „Casa Albă este profund tulburată de anularea alegerilor din România”.

Totul s-a aflat în contextul în care mai sunt doar câteva săptămâni până la primul tur al alegerilor prezidențiale, programat să aibă loc pe 4 mai, iar în România este așteptată o delegație a Congresului SUA.

„Casa Albă este profund tulburată de anularea alegerilor din România”, spun sursele Bloomberg, potrivit realitatea.net. Sursa citată a relatat că administrația Trump lucrează ca situația anulării alegerilor să nu se repete. În tot acest timp, România încearcă să repare ruptura cu administrația Trump. De când vicepreședintele american JD Vance a criticat România în urma anulării alegerilor prezidențiale, consilierii guvernului au organizat o campanie discretă pentru a intra din nou în grație președintelui SUA.

Situaţia din interiorul administraţiei americane rămâne în continuare imprevizibilă, scrie Bloomberg, care citează reacțiile Casei Albe la întrebările publicației într-un articol ce abordează eforturile României de a restabili relațiile cu administrația Trump după anularea alegerilor prezidențiale și interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu, notează sursa menționată.

Ce spune Brian Hughes

Bloomberg menționează că, după ce vicepreședintele american JD Vance a criticat România – în luna februarie – pentru anularea alegerilor, oficialii români au depus eforturi pentru a recâștiga sprijinul Casei Albe. Vance a afirmat că decizia a fost bazată pe informații „slabe”.

Pentru a îmbunătăți relațiile, oficialii din România au încercat să stabilească mai multe canale de comunicare cu o administrație care a devenit notoriu greu accesibilă pentru mulți dintre aliați, mai scrie Bloomberg.

În privința anulării alegerilor din România, situația din cadrul administrației americane „rămâne în continuare imprevizibilă”, adaugă Bloomberg, observând că nici Trump, nici vicepreședintele său nu au comentat despre alegerile din România în ultimele săptămâni.

Totodată, Brian Hughes, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, a afirmat că administrația americană „continuă să evalueze situația” și că este „profund tulburată” de evenimentele care au condus la anularea rezultatelor primului tur al votului prezidențial din noiembrie de către Curtea Constituțională, notează aceeași sursă.

„Vom lucra pentru a ne asigura că acestea (n.r. – anularea alegerilor) nu se repetă”, a declarat Hughes într-un răspuns la întrebări, notează Bloomberg.

Analiza „Național”: Trump începe să pună presiune

„România se află într-un moment unic în istoria sa postbelică: devine simultan pion și arbitru între două viziuni occidentale antitetice – gaullismul militarist al Franței se opune realpolitik-ului pragmatic al SUA.

Pe de o parte, Parisul începe să-și facă de cap în țara noastră și, prin „Focșani Gate”, ne transformă într-un laborator de experiment militar.

Pe de altă parte, sesizând că Administrația Biden a predat România rețelei soroșiste, republicanii lui Donald Trump trimit o delegație la București cu misiunea declarată de a verifica „sănătatea democratică”. Totul, într-un context extrem de complicat – ni se dau semnale că noua conducere de la Casa Albă ar putea să nu recunoască alegerile prezidențiale din mai!

(…)
România trebuie să meargă pe sârmă între interesele SUA și Franța, altfel riscă să fie prinsă în lupta pentru hegemonie europeană, fără niciun beneficiu clar.

Trump începe să pună presiune

Poziția Statelor Unite a fost exprimată de J.D. Vance – America nu mai apără „pe gratis” Europa: ori face profit, ori își închide/reduce bazele militare de aici!

Vizita congresmenilor americani la București, anunțată de Cristian Diaconescu, nu este o simplă verificare a integrității electorale. E un test de aliniere a țării noastre – republicanii vor asigurarea că România nu devine un „cavou” pentru democrație, vezi influența și controlul rețelei soroșiste asupra justiției din țara noastră, de la arestările la comandă la anularea alegerilor de către CCR.

Amenințarea care planează asupra Bucureștiului este un mesaj puternic adresat UE: SUA nu vor tolera un „Bruxelles 2.0” în Est! Dacă Washingtonul va refuza să recunoască rezultatele alegerilor prezidențiale, investițiile americane (Lockheed Martin, Exxon, bănci etc) și bazele militare de la Deveselu și Kogălniceanu vor dispărea din peisaj!”

Citiți mai multe AICI: România, sfâșiată între Macron și Trump. Ce alege Bucureștiul, gaullismul francez sau realpolitikul american?

Citiți și: America a dat, Trump a luat! România, mai dormi?

Nurofen pentru „Sistem”: Trump jr. aterizează la București!

11 candidați pentru Cotroceni, 0 soluții pentru România

UPDATE. Explozie într-un bloc din Balş, PLANUL ROȘU de intervenție activat/Un adult şi un copil au suferit arsuri/Zeci de persoane, evacuate

0

Informații de ultimă oră. Salvatorii din județul Olt s-au mobilizat de urgență și au intervenit la o adresă din orașul Balș, acolo unde s-a anunțat că a avut loc o explozie într-un bloc de garsoniere.

UPDATE. Potrivit detaliilor făcute publice de la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), explozia s-a produs într-o garsonieră situată la etajul 1 și nu a fost urmată de incendiu.

Două persoane cu arsuri, alte două cu atac de panică

„În urma recunoașterii efectuate la fața locului, au fost identificate două victime, un adult și un copil de aproximativ patru ani, care au suferit arsuri la nivelul feței și membrelor. De asemenea, alte două persoane au fost evaluate de echipajele medicale, acestea prezentând simptome specifice atacului de panică”, potrivit DSU.

Totodată, din clădire au fost evacuate aproximativ 50 de persoane.

Alerta la 112 anunța că s-a produs o explozie la un bloc de garsoniere cu regim de înălțime parter + 4 etaje, din localitatea Balș, județul Olt.

Având în vedere destinația clădirii, la nivelul județului Olt a fost activat Planul Roșu de Intervenție.


Din primele informații, o explozie s-a produs, luni, 14 aprilie, la un bloc de garsoniere cu patru etaje din oraşul Balş, județul Olt. Potrivit ISU Olt, a fost activat Planul Roșu de intervenție.

La fața locului au fost trimise șapte ambulanțe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple, două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime, 1 Post Medical Avansat.

Din informațiile disponibile până la acest moment, la fața locului se deplasează și elicopterul SMURD Craiova.

Nu se cunosc mai multe detalii cu privire la acest caz, intervenția fiind una în dinamică!

Știre în curs de actualizare!

VIDEO. Petrecere exclusivistă la Mar-a-Lago. Fiul unui cunoscut politician, surprins lângă Dragoș Sprînceană la un eveniment important din viața afaceristului

2

A fost o petrecere fastuoasă, în weekend-ul recent, la complexul Mar-a-Lago din Florida, cu ocazia unui eveniment important din viața familiei afaceristului Dragoș Sprînceană. Petrecere la care a fost prezent, între alții, și Răducu Mazăre, fiul fostului primar din Constanța, Radu Mazăre, retras, în ultima vreme, din lumina reflectoarelor.

Omul de afaceri constănțean Dragoș Sprînceană, stabilit în SUA, și al cărui nume a devenit și mai cunoscut în spațiul public în ultima perioadă, fiind asociat cu titulatura de „emisar special” al premierului Ciolacu pe lângă administrația Trump, și-a botezat fiica, în cadrul unui eveniment exclusivist, ce a avut loc în weekend, la Mar-a-Lago, în Florida.

Petrecerea organizată pentru a sărbători botezul fiicei omului de afaceri Dragoș Sprînceană, desfășurată la Mar-a-Lago, a adus la un loc nume sonore din lumea afacerilor românești.
Evenimentul privat a avut loc în luxosul complex din Palm Beach, Florida – supranumit

sursa foto: stiripesurse.ro

„Perla coroanei” din rețeaua proprietăților Trump – și a fost organizat cu ocazia creștinării micuței Anais, fetița lui Dragoș Sprînceană, potrivit stiripesurse.ro.

Invitați de seamă din Constanța

Oana Olivia Nechita, Gabriela Sprinceana, Dragos Sprinceana, Madalina Arsene, Nic Linca, 12.04.2025 (sursa foto: constanta.info)

Pe lista invitaților s-au aflat nume importante din Constanța și București, inclusiv Răducu Mazăre, fiul cel mare al fostului primar Radu Mazăre. Acesta a fost surprins în mai multe fotografii alături de alți invitați notabili precum Alexandru Manea (proprietarul grupului imobiliar Monarc Properties), Andreea Scorei (fostă șefă de cabinet a lui Radu Mazăre), antreprenoarea Mădălina Arsene ( proprietară a Atelier Madlenne SRL și a brandului Madlenne), Oana Olivia Nechita (fondatoarea Mystic Agency SRL), soții Nic și Anca Linca (o familie de constănțeni cu afaceri în Florida, prin societatea “Octo Link” LLC), dar și Marius și Irina Stamate (Marco Chim), milionari constănțeni cu afaceri în construcții, conform Constanta.info.

Printre invitații de marcă, din România, s-au mai numărat și Flavius Teodosiu Jr. (fiul avocatei Flavia Teodosiu), Vlad Iacob (fost administrator special al clubului Dinamo), dar și reprezentanți ai elitei de afaceri din Constanța.

Radu Mazare JR, Flavius Teodosiu JR, Alexandru Manea, 12.04.2025 (sursa foto: constanta.info)

Toți invitații menționați au călătorit special încă de săptămâna trecută, de la Constanța și București, pentru a lua parte la botezul organizat în Florida, fiind foarte apropiați de familia Dragoș și Gabriela Sprînceană.

Trump și Elon Musk, apariție-surpriză

Seara a luat o turnură neașteptată când, în mijlocul petrecerii, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a avut o apariție-surpriză, însoțit de nimeni altul decât miliardarul Elon Musk. Prezența celor doi a fost rapid remarcată de participanți, care au postat imagini pe rețelele sociale.

Evenimentul a avut loc în contextul în care, vineri după-amiază, Mar-a-Lago a găzduit și Lincoln Day Gala, evenimentul anual de strângere de fonduri al Partidului Republican din comitatul Palm Beach, ceea ce explică prezența liderului de la Casa Albă, potrivit aceleiași surse.

@radumazarejr A magical night at Mar-a-Lago in West Palm Beach! Caught a glimpse of President Donald Trump and Elon Musk leaving together for a game — iconic moment! Well done, @dragos.sprinceana! #MarALago #DonaldTrump #ElonMusk #PalmBeachVibes #LuxuryLife #FYP #ViralTikTok #USAevents #MuskMoment #PresidentialVibes #HighProfile #AmericanIcons #BusinessElite #TikTokVibes #WestPalmBeach ♬ original sound – Radu Mazăre Jr.

Ședință-fulger a BN. Fritz a înlocuit-o pe Lasconi la șefia USR – surse

Apar informații de ultimă oră, pe surse deocamdată, după o ședință la nivelul Biroului Național al USR.

Luni dimineață, Uniunea Salvați România (USR) a organizat o ședință-fulger a Biroului Național (BN) al partidului. Din câte se pare, a fost un singur punct pe ordinea de zi: desemnarea reprezentantului partidului în contextul recentei decizii a BEC.

În doar câteva minute, membrii prezenți l-au votat pe Dominic Fritz ca reprezentant al partidului – o mișcare ce pare a fi un pas clar spre preluarea conducerii USR, iar surse din interiorul partidului spun că decizia a fost luată fără ca Elena Laconi să conducă ședința, așa cum prevede statutul partidului, potrivit Mediafax. De altfel, Elena Lasconi ar fi singura persoană abilitată legal să conteste decizia BEC.

Cu alte cuvinte, primarul Timișoarei încearcă să își asume funcția de președinte al partidului, cu toate că Elena Lasconi nu a participat la ședința BN.

Conform statutului USR, ședințele Biroului Național trebuie conduse de președintele partidului, ceea ce ridică serioase semne de întrebare privind validitatea deciziei luate. Astfel că tocmai acest aspect ar putea deschide calea unei posibile contestații în instanță.

USR anunță că va contesta în instanță decizia BEC

De altfel, duminică, 13 aprilie, USR-ul a transmis un comunicat postat pe site-ul partidului, în care se anunța faptul că Uniunea Salvați România „ia decizii politice în baza unor principii clare, în acest caz vorbim despre susținerea candidatului proeuropean care are cele mai multe șanse să intre în turul 2.

Ca urmare, denunță public decizia fără precedent a Biroului Electoral Central (BEC), care interzice USR să își exprime sprijinul electoral pentru Nicușor Dan. Situația în care ne aflăm acum este una total aberantă și îngrădește libertatea de exprimare, precum și dreptul unui partid politic de a stabili în forurile interne strategia politică. USR ia decizii în baza unor principii clare și, oricât de nepopulare ar fi acestea, BEC nu poate să impună partidului direcția strategiilor politice pe care le pune în aplicare”.

USR transmite totodată că va contesta în instanță această decizie. „Înainte de a decide să conteste în instanță decizia BEC, juriștii USR au analizat atent argumentația pe care se bazează aceasta. Acțiunea în instanță nu este, așadar, un gest emoțional sau politic, ci un demers absolut firesc pentru a apăra principiile democratice. (…)

Ce spune BEC, mai exact: USR nu are voie să posteze pe paginile sale mesaje de susținere pentru Nicușor Dan, pentru că BEC consideră că astfel ar apărea „doi candidați ai USR”, ceea ce este o aberație în condițiile în care prin decizie internă a partidului a fost clarificat acest aspect. USR, prin decizia forurilor de conducere, a decis statutar care este candidatul susținut la aceste alegeri.

Pe această logică, dacă Elena Lasconi ar fi decis să se retragă din cursă de bunăvoie și să îl susțină public pe Nicușor Dan, nici ea și nici USR nu ar fi avut voie să o spună în mod oficial. O decizie absolut aberantă, care nu are nicio legătură cu democrația”, se menționează în același comunicat.

Citiți și: Lasconi, sacrificată! Gașca zurli din USR a bătut palma cu Bolojan!

Nicușor Dan – nici primar, nici candidat, INTRIGANT!

11 candidați pentru Cotroceni, 0 soluții pentru România

„Incendiu provocat” la locuința guvernatorului statului Pennsylvania, când el se afla în casă. Un suspect a fost reținut

Poliția a făcut cercetări după ce la reședința guvernatorului statului Pennsylvania, Josh Shapiro, a izbucnit un incendiu, la finalul săptămânii trecute.

Poliţia a anunţat duminică arestarea unui suspect pentru „incendiere” şi „terorism”, după ce a intervenit în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică la domiciliul lui Josh Shapiro, o figură importantă a Partidului Democrat american, informează AFP, preluat de News.ro.

Josh Shapiro, în vârstă de 51 de ani, se afla în reşedinţa oficială împreună cu familia sa când a izbucnit un incendiu în locuinţa sa din Harrisburg, capitala statului Pennsylvania, a anunţat poliţia de stat, conform sursei citate. „Deşi incendiul a fost stins, acesta a provocat pagube importante la o parte din reşedinţă”, a precizat poliţia.

„Slavă Domnului, nimeni nu a fost rănit şi incendiul a fost stins”

Totodată, poliţia a menționat că a arestat un bărbat în vârstă de 38 de ani, pe nume Cody Balmer, suspectat că a pătruns în casă cu un dispozitiv incendiar artizanal. Procurorul local Fran Chardo a declarat că va cere acuzarea suspectului de incendiere şi terorism, precum şi de agresiune agravată asupra unui funcţionar public.

Shapiro a afirmat, pe reţeaua de socializare X, că a fost trezit de „bătăi în uşă” din partea poliţiei, înainte de a fi evacuat împreună cu familia sa. „Slavă Domnului, nimeni nu a fost rănit şi incendiul a fost stins”, a scris acesta pe rețeaua de socializare.


Numele lui Josh Shapiro, guvernator al statului Pennsylvania (est), a fost vehiculat anul trecut când candidata democrată la prezidenţiale Kamala Harris urma să-şi aleagă vicepreşedintele. În cele din urmă ea l-a ales pe Tim Walz, guvernatorul statului Minnesota, înainte de a fi învinsă în noiembrie de Donald Trump.

Shapiro a fost ales guvernator al Pennsylvaniei în 2022, după ce a învins un candidat de ultra-dreapta susţinut de Donald Trump.

De altfel, pe rețelele de socializare au apărut câteva imagini cu proporțiile pagubelor cauzate de incendiul ce a afectat reședința guvernatorului:

O delegație a Congresului SUA ajunge în România. Cine sunt oficialii americani care vin la București

O importantă delegație a Congresului Statelor Unite ale Americii va sosi, luni, în România, fiind prima dată când oficiali americani vin în țara noastră după instalarea administrației Trump.  

Delegația americană este formată din membri ai ambelor partide majore din SUA – republicani și democrați. Iar, din câte s-a aflat, delegația așteptată să ajungă în România va fi condusă de Vern Buchanan, un reprezentant republican cu vechime în Congres, care activează din 2007 și ocupă funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru Căi și Mijloace din Camera Reprezentanților.

Vizita delegației SUA a fost anunțată de consilierul prezidențial Cristian Diaconescu, vineri, la Antena 3. Opt membri ai Congresului SUA urmează să ajungă la București.

Conform sursei citate, membrii Congresului care vin în România sunt:

Republicanul Vern Buchanan, oficialul care va și conduce delegația
Democrata Dina Titus
Democratul Lloyd Doggett
Democratul Ted Lieu
Republicanul Neal Dunn
Democrata Ilhan Omar
Republicana Anna Paulina Luna
Republicanul Andy Ogles

Ar mai fi de menționat că majoritatea oficialilor americani care vin în România sunt reprezentanți cu vechime în Congresul SUA.

Republicanul Vern Buchanan reprezintă din 2007 un district de congres al statului Florida. Buchanan este și vicepreședinte al Comisiei pentru Căi și Mijloace din Camera Reprezentanților.

Comisia pentru Căi și Mijloace este cea care deține jurisdicția asupra taxării de orice fel și asupra modalităților de a obține venituri pentru guvernul american – amintește sursa citată.
Comisia este considerată cel mai prestigios astfel de organism din Camera Reprezentanților și este și cea mai veche comisie înființată de forul legislativ american.

Buchanan este cel mai vechi republican din comisie și, în prezent, este președintele subcomisiei pentru sănătate și președintele Parteneriatului pentru Democrație, o comisie bipartizană formată din 20 de membri, care lucrează cu peste 20 de țări partenere din lume pentru a sprijini dezvoltarea parlamentelor eficiente și independente.

Diaconescu a anunțat venirea delegației americane

Informația cu privire la venirea delegației Congresului SUA a fost dezvăluită de către consilierul prezidențial Cristian Diaconescu, vineri, la Antena 3. Acesta a adăugat că, în prezent, există un dialog între România și SUA, explicând că „pe fond nu s-a schimbat nimic”, însă a atras atenția că „nu are garanții pentru ziua de mâine” și că „nu trebuie să ne culcăm pe o ureche”.

„Confirm că la începutul săptămânii viitoare o delegație semnificativă a Congresului american ar urma să vină în România, cu contacte la toate nivelele semnificative decizionale din România. Este foarte bine.

Va urma și o altă dezvoltare din acest punct de vedere până la sfârșitul acestei luni. E important, pentru că elementele strategice care ne interesează și pe noi și pe americani vor fi discutate.

E vorba și de strategia la Marea Neagră, pe care Congresul american a dezvoltat-o anul trecut cu o susținere bipartizană și această prezență la București va fi egală, atât republicani, cât și democrați. Am reușit să depășim și absența acestor contacte.

Ele au existat, dar cele cu valoare de semnal. Vom discuta și despre alegerile anulate. Suntem pregătiți. Vom da și răspunsuri în legătură cu ce s-a întâmplat, dar și garanții în legătură cu ce se va întâmpla. E un pas înainte”, a declarat Cristian Diaconescu.

Consilierul prezidențial Diaconescu a afirmat că există, în prezent, un dialog între România și SUA. „Există un dialog între România și SUA. Sigur, din punctul de vedere al exprimării publice, e normal, decent și elegant ca atunci când se produc anumite concretizări ale acestui dialog să fie anunțate. Trebuie să spunem clar acest lucru.

Poate unele coridoare de comunicare sunt inițiate și nu funcționează și funcționează altele, dar pe fond nu s-a schimbat nimic, dacă lăsăm la o parte un anumit tip de retorică” – a precizat acesta.

Consilierul prezidențial a punctat însă că „nu are garanții pentru ziua de mâine”. „Nu am garanții pentru ziua de mâine, să fie clar. Dar așa cum stau lucrurile în dezvoltarea lor, aspectele care țin de descurajare-apărare privind proximitatea estică au rămas aceleași.

Evident, poți avea o alertă timpurie, dar din perspectiva unei prejudicieri a elementelor de securitate ale României nu avem niciun fel de semnale acum, dar asta nu înseamnă că te culci pe o ureche”, a mai precizat consilierul prezidențial.

Analiza „Național”: Trump începe să pună presiune

„România se află într-un moment unic în istoria sa postbelică: devine simultan pion și arbitru între două viziuni occidentale antitetice – gaullismul militarist al Franței se opune realpolitik-ului pragmatic al SUA.

Pe de o parte, Parisul începe să-și facă de cap în țara noastră și, prin „Focșani Gate”, ne transformă într-un laborator de experiment militar.

Pe de altă parte, sesizând că Administrația Biden a predat România rețelei soroșiste, republicanii lui Donald Trump trimit o delegație la București cu misiunea declarată de a verifica „sănătatea democratică”. Totul, într-un context extrem de complicat – ni se dau semnale că noua conducere de la Casa Albă ar putea să nu recunoască alegerile prezidențiale din mai!

(…)

România trebuie să meargă pe sârmă între interesele SUA și Franța, altfel riscă să fie prinsă în lupta pentru hegemonie europeană, fără niciun beneficiu clar.

Trump începe să pună presiune

Poziția Statelor Unite a fost exprimată de J.D. Vance – America nu mai apără „pe gratis” Europa: ori face profit, ori își închide/reduce bazele militare de aici!

Vizita congresmenilor americani la București, anunțată de Cristian Diaconescu, nu este o simplă verificare a integrității electorale. E un test de aliniere a țării noastre – republicanii vor asigurarea că România nu devine un „cavou” pentru democrație, vezi influența și controlul rețelei soroșiste asupra justiției din țara noastră, de la arestările la comandă la anularea alegerilor de către CCR.

Amenințarea care planează asupra Bucureștiului este un mesaj puternic adresat UE: SUA nu vor tolera un „Bruxelles 2.0” în Est! Dacă Washingtonul va refuza să recunoască rezultatele alegerilor prezidențiale, investițiile americane (Lockheed Martin, Exxon, bănci etc) și bazele militare de la Deveselu și Kogălniceanu vor dispărea din peisaj!”

Citiți mai multe AICI: România, sfâșiată între Macron și Trump. Ce alege Bucureștiul, gaullismul francez sau realpolitikul american?

Citiți și: America a dat, Trump a luat! România, mai dormi?

Nurofen pentru „Sistem”: Trump jr. aterizează la București!

11 candidați pentru Cotroceni, 0 soluții pentru România

A murit celebrul scriitor Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură

Pierdere uriașă pentru lumea literară mondială. S-a stins din viață celebrul scriitor peruan Mario Vargas Llosa.

Scriitorul Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a murit la vârsta de 89 de ani. Autorul peruan este considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori ai literaturii latino-americane.

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa a murit duminică, a anunţat fiul său. Scriitorul al cărui nume este cunoscut în întreaga lume s-a stins din viață la 89 de ani.

„Cu profundă tristeţe anunţăm că tatăl nostru, Mario Vargas Llosa, a decedat în pace astăzi la Lima, înconjurat de familia sa”, se transmite într-un mesaj semnat de către copiii săi, Álvaro, Gonzalo şi Morgana. Mesajul a fost publicat de Álvaro pe X, fiind preluat de AP.


Potrivit anunțului familiei, rămăşiţele scriitorului vor fi incinerate şi nu se va organiza nicio ceremonie publică.

„Plecarea sa va întrista rude, prieteni şi cititori din întreaga lume, dar sperăm că vor găsi alinare, aşa cum găsim noi, în faptul că s-a bucurat de o viaţă lungă, aventuroasă şi rodnică şi lasă în urmă o operă care îi va supravieţui”, au mai transmis copiii scriitorului.

A primit Premiul Nobel în 2010

Mario Vargas Llosa a fost autorul unor cărţi celebre precum „Oraşul şi Câinii” şi „Sărbătoarea țapului”. A fost un prolific romancier și eseist, distins de-a lungul carierei cu numeroase premii.

Vargas Llosa a primit Premiul Nobel în 2010, după ce a fost considerat un candidat timp de mulţi ani la prestigiosul premiu.

Horoscop 14 aprilie 2025 – Relația de dragoste se îndreaptă spre o fază mai intimă

0

BERBEC

Relația de dragoste se îndreaptă spre o fază mai intimă. Un membru al familiei sau un prieten vă ajută să achitați datoriile. Convinge-ți șefii de nevoia unui makeover. Dorești să renunți la tutun, și vei reuși!

 

TAUR

Astăzi te vei simți relaxat și fericit. Nu ratați dragostea celor care vă sunt aproape. Trebuie să faceți față unei plăți pe care ați uitat-o. Găsește-ți drumul în alte domenii de lucru.

 

GEMENI

Ești dispus să trăiești un moment sentimental bun. Ai venituri surpriză dintr-o sursă neobișnuită. Sunt multe lucruri necunoscute în mediul de lucru. Lipsa de vitamine din dieta ta îți poate provoca probleme.

 

RAC

 

Este ziua perfectă pentru o întâlnire sentimentală. Fericirea nu este numai în lucrurile materiale. Ai o oportunitate de avansare în carieră. Corpul tău îți cere să pui deoparte tot felul de excese.

 

 

LEU

Oferă-i partenerului tău timp pentru a vedea soluția propusă de tine. Din punct de vedere financiar, norocul este chiar după colț! Fii practic, altfel nu vei face treabă bună. Alătură-te cursurilor de yoga, te va ajuta să te calmezi.

 

 

 

FECIOARA

Amintirile iubirilor din trecut te vor face să suferi. Cheltuielile neprevăzute apar legate de mașina dvs. Ai inițiative originale la locul de muncă care vor fi foarte aplaudate. Ai grijă de sănatate, s-ar putea ivi complicații.

 

 

BALANTA

Iubirea și afecțiunea vor fi un motiv de satisfacție azi. Lipsa de fonduri împiedică buna funcționare a afacerii dvs. dar simțul umorului este important chiar și în problemele de muncă. Momentul ideal pentru activități în aer liber.

 

SCORPION

Problemele cu partenerul dvs. sunt rezolvate cu ușurință. În jocurile de noroc, ai parte de noroc! Perioada dificilă la muncă se va încheia în curând. Dacă nu dormi suficient, vei fi epuizat.

 

 

SAGETATOR

Buna dispoziție va aduce o situație fericită cu partenerul tău. Luați în considerare o investiție pentru a vă mări economiile. Dacă vă gândiți la o schimbare de loc de muncă, acum este momentul. Stresul este cauza stării de oboseală, relaxează-te!

 

CAPRICORN

Va apărea persoana mult așteptată. Este o zi bună pentru a începe o nouă afacere. Te vei strădui să înveți pentru un nou loc de muncă. Nu fi atât de preocupat de sănătate, deoarece este foarte bună.

 

 

VARSATOR

Iubirea îți zâmbește, bucură-te de moment! Fiți precauți și asigurați-vă bunurile și proprietățile. Deși este o zi oarecum ocupată și complexă la locul de muncă,  calmul te va ajuta să vezi viața mai senin.

 

PESTI

Schimbări mari și bune au loc în relația cu partenerul de viață! Este un moment bun pentru a începe afaceri necunoscute. Vei atinge obiectivele stabilite în muncă. Nu sunteți invincibili, deci controlați activitățile ce presupun efort.

Povara reînarmării Europei

Planul ReArm al Comisiei Europene presupune impunerea unei creșteri uriașe a cheltuielilor de apărare pentru fiecare stat membru al UE.

Aproximativ 650 de miliarde de euro din fonduri ar proveni de la fiecare dintre cele 27 de națiuni care ar crește cheltuielile în medie cu 1,5 % din PIB față de nivelurile actuale.

Este greu de imaginat că o astfel de măsură ar fi acceptabilă din punct de vedere politic, având în vedere că multe guverne europene sunt foarte îndatorate, notează Responsible Statecraft. De exemplu, Franța ar trebui să își majoreze cheltuielile militare cu aproape 46 de miliarde de euro în fiecare an, în condițiile în care datoria sa se ridică deja la 113% din PIB.

Prin urmare, țările europene se străduiesc să caute modalități de finanțare. O idee care a apărut recent a fost crearea unei bănci pentru securitate și reziliență în domeniul apărării, valorificând investițiile private.

Cine plătește?

NATO cheltuiește în prezent suma uluitoare de 472 de miliarde de dolari pe an numai pentru echipamente, din care 113,4 miliarde de dolari sunt cheltuiți de țările UE. Adăugați un impuls ReArm – dacă se materializează – și nota de plată a  blocului comunitar ar putea sări la 195 de miliarde de dolari. Cine plătește și în ce condiții?Pe de altă parte, oficialii de la Washington doresc ca aliații europeni să continue să cumpere arme americane.

O bancă fondată pe principii comerciale ar putea fi utilă în abordarea sclerozei răspândite în achizițiile publice de apărare la nivel european. Dar nu e clar dacă ar reduce costurile directe de dezvoltare din bilanțurile guvernamentale.

Regatul Unit oferă un studiu de caz perfect. La 4 decembrie 2023, Oficiul Național de Audit a realizat o analiză a planului de echipamente al Ministerului Apărării pentru următorul deceniu, concluzionând că acesta este inaccesibil și că se confruntă cu cel mai mare deficit bugetar de la introducerea planului în 2012.

În martie 2024, Comisia parlamentară pentru conturi publice a raportat că Ministerul Apărării a fost în mod constant incapabil sau nu a dorit să controleze costurile în spirală și termenele de livrare ale celor 1 800 de proiecte de apărare.

Armatele europene sunt mult mai mici decât cele ale Rusiei și Ucrainei

Cea mai mare amenințare cu care se va confrunta UE într-un război este densitatea forțelor; armatele europene sunt mult mai mici decât cele ale Rusiei și Ucrainei.

Cum va oferi ReArm contingente semnificativ mai extinse? Comisia Ursulei von der Leyen pare că nu-și dă seama de amploarea financiară a unui plan de reînarmare și evită să comenteze problemele unei strategii foarte scumpe.

Șampania franțuzească își pierde reputația?

Vedeta lumii vinului ar putea primi o lovitură fără precedent dacă nu se împacă rapid cu distribuitorii și consumatorii care nu înțeleg recentele creșteri de prețuri.

Criticile își au rădăcinile în aroganța percepută a prețurilor practicate. Din 2020, șampania s-a scumpit cu aproximativ 40%, potrivit AFP.

Diferența de preț față de concurență – Crémant pe piața franceză și, la nivel mondial, Cava spaniolă și, cu atât mai mult, Prosecco italiană – este îngrijorătoare pentru consumatori. În același timp, alți rivali câștigă în popularitate.

Veuve Clicquot, go home!

Semnele de respingere sunt cele mai clare în Statele Unite, în special în rândul tinerilor consumatori.Retragerea Veuve Clicquot de pe lista unora dintre cele mai bune restaurante din New York poate părea anecdotică, dar este un simbol al pierderii reputației șampaniei franțuzești.

Scoaterea de pe listă și înlocuirea altor vinuri de către distribuitori sunt indicatori cheie ai apariției fenomenului de „bashing”, scrie Jean-Marie Cardebat, profesor de economie la Universitatea din Bordeaux. În limba engleză, bashing înseamnă a lovi violent.

Vânzări în scădere

Într-un mediu economic dificil și inflaționist, strategia de creștere a prețurilor se dovedește contraproductivă. După 325 de milioane de sticle livrate în 2022, vânzările au  scăzut la doar 299 de milioane în 2023 și 271 de milioane în 2024. În schimb, vânzările de alte vinuri spumante concurente  au crescut în aceeași perioadă.

Standardizare

Pe lângă preț, distribuitorii critică Franța pentru gradul de standardizare sau chiar de industrializare a vinurilor, odată cu creșterea, în ultimii douăzeci de ani, a numărului de producători în raport cu viticultorii independenți care produc și vând propria șampanie. Aceștia din urmă reprezentau mai mult de 25% din producție în 2000, față de mai puțin de 18% în prezent.

Probleme sociale

Ultimul ingredient în cocktailul exploziv al bahsing-ului este mediatizarea problemelor sociale acute. Condițiile de muncă din regiunea Champagne au fost în centrul atenției presei în timpul caniculei din 2023. Cauza a fost moartea mai multor culegători de struguri. Dar dincolo de aceasta, există o adevărată criză socială în regiune, angajații punând la îndoială modul în care este împărțită valoarea.

Se  adaugă o amprentă de carbon nefavorabilă din cauza greutății sticlei de șampanie, care s-ar putea dovedi în detrimentul exporturilor pe termen scurt către țări precum Canada și Norvegia.

Sticla reprezintă aproape 30% din amprenta de carbon a podgoriilor din Champagne. Ca să nu mai vorbim de o întârziere dovedită în trecerea la producția ecologică, pentru care există obstacole majore.

România, sfâșiată între Macron și Trump. Ce alege Bucureștiul, gaullismul francez sau realpolitikul american?

România se află într-un moment unic în istoria sa postbelică: devine simultan pion și arbitru între două viziuni occidentale antitetice – gaullismul militarist al Franței se opune realpolitik-ului pragmatic al SUA.

Pe de o parte, Parisul începe să-și facă de cap în țara noastră și, prin „Focșani Gate”, ne transformă într-un laborator de experiment militar.

Pe de altă parte, sesizând că Administrația Biden a predat România rețelei soroșiste, republicanii lui Donald Trump trimit o delegație la București cu misiunea declarată de a verifica „sănătatea democratică”. Totul, într-un context extrem de complicat – ni se dau semnale că noua conducere de la Casa Albă ar putea să nu recunoască alegerile prezidențiale din mai!

Franța, protectorul Europei sau ultimul imperiu colonial?

Operațiunea „Focșani Gate” nu are nimic a face cu altruismul NATO, așa cum încearcă să ni se transmită. Este vorba, mai degrabă, de un expansionism militar francez apărut din dorința lui Emmanuel Macron de a-și umfla mușchii în fața „noului șerif din oraș”, cum l-a numit vicepreședintele SUA, J.D. Vance, pe Donald Trump.

Atunci când unitățile topografice ale armatei franceze cartografiază „Focșani Gate” cu precizie militară (inclusiv pentru scenarii fără GPS, în condiții de bruiaj), acest lucru nu este un simplu exercițiu tehnic. Este un semnal strategic transmis aliaților NATO și Rusiei – Franța își extinde controlul operațional asupra unei zone critice din România, contestând monopolul SUA asupra securității Flancului de Est.

De ce face Parisul această mișcare acum? Pentru că America traversează cea mai mare criză de credibilitate de după Al Doilea Război Mondial. Sub conducerea lui Biden, SUA au fost percepute ca fiind slabe în gestionarea crizelor globale. În plus, Trump a transmis, deja, un mesaj clar – problemele Europei nu sunt și ale Americii, „ne desparte un ocean”.

Având în vedere noul context, Franța vede o oportunitate să se poziționeze ca alternativă europeană la protecția SUA, dar face asta pentru că are o serie de interese economice și militare. Vorbim în primul rând de contracte de armament – România este un potențial client pentru avioanele Rafale, plus sistemele de artilerie și tehnologie avansată vândute de industria de armament a Parisului (Dassault, Thales).

În niciun moment nu a fost vorba despre apărarea României, să fie clar! Franța vrea să controleze coridorul energetic România-Ucraina-Moldova (gaz, electricitate, infrastructură), care poate juca un rol important în viitorul securității. Franța nu vine să „ajute”. Vine să-și consolideze propria zonă de influență.

Anunțând în presa din Hexagon că va cartografia „Focșani Gate” (Poarta Focșani), punctul vulnerabil din apărarea NATO, de fapt Macron le zice americanilor că nu și-au făcut datoria cum trebuie în România, în ceea ce presupune protejarea Flancului de Est. SUA au baze permanente la noi, drone Reaper și escadrile F-16, dar Franța răspunde acum cu o prezență a specialiștilor militari (topografi). Parisul vrea să obțină dependența Bucureștiului de tehnica sa de recunoaștere.

Suntem doar un experiment, pe care Ilie Bolojan l-a acceptat, se pare, fără crâcnire – dacă Franța intră în joc și arată că poate asigura securitatea la granița NATO cu Rusia, va demonstra că Europa nu mai are nevoie de SUA și umbrela sa de securitate.

Riscul pentru România este să fie pionul sacrificat pentru divizarea NATO pe axa SUA vs. Franța. În plus, dacă acceptăm prezența franceză fără compensații clare (transfer tehnologic, investiții pe măsură etc), riscăm să devenim doar un satelit al Parisului. Cum, de altfel, încep să ne privească tot mai multe țări occidentale.

Nu în ultimul rând, dacă America vede că România se apropie prea mult de Franța, poate decide înghețarea tuturor investițiilor la noi în țară, de la cele militare la cele de afaceri. Despre riscul ca prezența franceză la „Focșani Gate” să fie interpretată la Kremlin ca pregătire ofensivă a NATO, nu una defensivă, cum ne „adoarme” Macron, nici nu mai pomenim!

România trebuie să meargă pe sârmă între interesele SUA și Franța,  altfel riscă să fie prinsă în lupta pentru hegemonie europeană, fără niciun beneficiu clar.

Trump începe să pună presiune

Poziția Statelor Unite a fost exprimată de J.D. Vance – America nu mai apără „pe gratis” Europa: ori face profit, ori își închide/reduce bazele militare de aici!

Vizita congresmenilor americani la București, anunțată de Cristian Diaconescu, nu este o simplă verificare a integrității electorale. E un test de aliniere a țării noastre – republicanii vor asigurarea că România nu devine un „cavou” pentru democrație, vezi influența și controlul rețelei soroșiste asupra justiției din țara noastră, de la arestările la comandă la anularea alegerilor de către CCR.

Amenințarea care planează asupra Bucureștiului este un mesaj puternic adresat UE: SUA nu vor tolera un „Bruxelles 2.0” în Est! Dacă Washingtonul va refuza să recunoască rezultatele alegerilor prezidențiale, investițiile americane (Lockheed Martin, Exxon, bănci etc) și bazele militare de la Deveselu și Kogălniceanu vor dispărea din peisaj!

Neutralitatea activă sau moartea geopolitică?

Vedem că ambele puteri ne instrumentalizează, dar în moduri diferite: Franța vrea să ne transforme în „portavion terestru” împotriva Rusiei, în timp ce SUA ne folosesc ca „laborator de influență” împotriva Uniunii Europene.

România nu poate fi nici „satelitul” Franței, nici „colonia” SUA. Singura cale realistă este neutralitatea activă – cooperare cu ambele tabere, dar cu condiții clare.

Decizia e la actuala putere: vom rămâne o monedă de schimb între imperii sau vom deveni, în sfârșit, un jucător?!

ULUITOR: Salah a refuzat o jumătate de miliard de euro!

1

Într-o perioadă în care lumea fotbalului e acaparată de sumele amețitoare venite din Orientul Mijlociu, Mohamed Salah dă o adevărată lecție de loialitate. Starul egiptean, aflat la 32 de ani, a refuzat o propunere uluitoare, estimată la peste jumătate de miliard de euro, venită din Arabia Saudită, preferând să continue la Liverpool, clubul care l-a transformat într-o legendă.

Deși în ultimele luni părea tot mai probabil că atacantul își va încheia socotelile cu gruparea de pe Anfield, finalul lunii martie a adus o turnură neașteptată în discuțiile contractuale. Oficialii „cormoranilor” au realizat că înlocuirea lui Salah nu ar fi doar extrem de costisitoare, ci și aproape imposibilă din punct de vedere sportiv.

Refuzul unei oferte istorice

Presa internațională a dezvăluit că Salah a avut pe masă o ofertă colosală din Arabia Saudită, în valoare de 500 de milioane de lire sterline – aproximativ 575 de milioane de euro. Cu toate acestea, egipteanul a ales să-și prelungească angajamentul cu Liverpool până în 2027, păstrându-și astfel statutul de simbol al clubului într-o eră în care fidelitatea este din ce în ce mai rară.

Salariul său săptămânal, de 460.000 de euro, îl menține printre cei mai bine plătiți jucători din Premier League. Totuși, decizia sa nu a fost dictată de bani. Din culise se înțelege că familia, comunitatea și dragostea pentru orașul care l-a adoptat au contat la fel de mult ca ambițiile sportive.

Gloria, mai presus de bani?

Pentru Salah, viitorul încă înseamnă provocări majore. Este hotărât să lupte în continuare pentru titlul de campion în Anglia – al 20-lea din istoria clubului – și pentru o nouă campanie de succes în Liga Campionilor. Nu a renunțat nici la visul Balonului de Aur, trofeul care îi scapă de ani buni, deși a fost de două ori aproape, clasându-se pe locul cinci în clasamentul final.

Pe teren, Salah rămâne un fenomen. De la venirea sa de la AS Roma în 2017, a marcat 243 de goluri în 394 de meciuri, ocupând locul trei în clasamentul all-time al golgheterilor lui Liverpool. Iar palmaresul vorbește de la sine: Premier League, Champions League, Cupa Mondială a Cluburilor, Supercupa Europei, Cupa Angliei și două Cupe ale Ligii Angliei.

Victor Ponta în cădere liberă, în ultimul sondaj CURS

Victor Ponta, candidatul independent care părea capabil de surprize la prezidențialele din 4 mai, înregistrează o scădere semnificativă în cel mai recent sondaj CURS, fiind creditat cu doar 16% din intențiile de vot. Fostul premier, care a fost exclus luna trecută din PSD, pare să fi pierdut orice șansă la turul doi, fiind devansat de Crin Antonescu (23%) și Nicușor Dan (19%), în timp ce pe primul loc se află George Simion, cu 26% din intențiile de vot.

Campania lui Ponta pare să fi intrat într-o fază de stagnare, afectată de lipsa unui mesaj nou și de dificultatea de a atrage un electorat diferit față de nucleul dur deja fidelizat. Deși beneficiază de notorietate și experiență, aceste atuuri nu mai par suficiente într-un climat politic în schimbare, Ponta urmând practic aceeași traiectorie descendentă precum Mircea Geoană în toamna trecută.

Este de așteptat ca declinul lui Victor Ponta să continue, fiindcă cercetarea sociologică a CURS a avut loc în perioada 3 – 10 aprilie, înaintea de a apărea scandalul inundațiilor din 2014 în care a fost implicat Ponta și pentru care acestea a fost criticat puternic atât de presă, cât și de competitorii politici.

Sondajul CURS a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de 1214 respondenți, cu o marjă de eroare de ±2,8%.

 

 

 

 

Kevin De Bruyne, trădare istorică?!

0

După un deceniu petrecut pe Etihad, Kevin De Bruyne este pregătit să închidă un capitol memorabil din cariera sa. Mijlocașul belgian a confirmat că actualul sezon va fi ultimul în tricoul celor de la Manchester City, iar viitorul său rămâne un subiect deschis, presărat cu incertitudini, dar și cu promisiuni.

În vârstă de 33 de ani, „KDB” nu exclude o continuare în Premier League, ceea ce ridică deja semne de întrebare în rândul fanilor „cetățenilor”: va îmbrăca oare culorile unei rivale?

O ultimă demonstrație de clasă pe Etihad

În confruntarea cu Crystal Palace, câștigată categoric de City cu 5-2, De Bruyne a demonstrat că încă mai are multe de oferit. A marcat spectaculos din lovitură liberă, a pasat decisiv la reușita lui Kovacic și a contribuit la alte faze periculoase în careul advers. Jocul său continuă să impresioneze prin clarviziune, rafinament și inteligență tactică, semn că retragerea nu este, nici pe departe, un subiect de actualitate pentru el.

„Încă pot, încă vreau”

După fluierul final, De Bruyne a fost întrebat despre viitorul său imediat. Deși nu a oferit un răspuns clar, a transmis că este deschis la noi provocări – cu o singură condiție: proiectul să-l inspire.

„Sunt conștient că nu mai am 25 de ani, dar simt că pot juca în continuare la cel mai înalt nivel. Nu am luat încă o decizie finală. Dacă va apărea un proiect serios, cu obiective clare, și dacă familia mea va fi de acord, voi analiza cu atenție. Îmi place fotbalul și vreau să-l joc cu plăcere și la intensitate maximă”, a declarat De Bruyne pentru Viaplay.

La întrebarea dacă ia în calcul o rămânere în Anglia, răspunsul său a fost prudent:

„Sincer, nu știu. Nici nu am discutat cu familia mea de când am făcut anunțul. Totul s-a petrecut foarte recent, lucrurile merg lent. Vreau să iau o decizie în liniște, fără grabă. Vom vedea ce opțiuni apar.”

De Bruyne a subliniat că, deși decizia de a pleca este luată, concentrarea sa rămâne totală pe ceea ce are de făcut la Manchester City în ultimele luni. Își dorește să lase în urmă un alt sezon solid, în care echipa să prindă locurile de Champions League și, de ce nu, să mai adauge un trofeu în vitrina clubului.

„Sunt genul de jucător care dă totul până în ultima clipă. Nu mă schimb doar pentru că am decis să plec. Îmi place competiția, nu suport ideea de a pierde. Vreau să las City acolo unde îi este locul – în Europa, printre cele mai bune.”

În timp ce România își crea un PNRR antinațional, statele dezvoltate din UE ”șmenuiau” banii europeni

PNRR-ul scris de USR și PNL pentru România nu are nicio legătură cu interesul național, acesta conținând așa-zise reforme și măsuri care duc la scăderea nivelului de trai și la imposibilitatea atingerii multor ținte, care înseamnă, implicit, pierderea finanțării. În schimb, statele dezvoltate din UE și-au inclus măsuri cu finanțări consistente din bani europeni pe care deja le aveau implementate la momentul depunerii PNRR, astfel că sumele s-au primit instant, după aprobarea binevoitoare a Comisiei Europene. 

Raportul Curții de Conturi Europene, intitulat sugestiv ”Banii acordați de UE pentru redresare: șansă ratată pentru tranziția digitală”, scoate în evidență faptul că fondurile din PNRR au fost utilizate fără a se prioritiza principalele nevoi digitale și că impactul real asupra tranziției digitale a UE este neclar, deoarece indicatorii de progres sunt formulați în termeni prea largi și nu sunt bine aliniați. Curtea a mai identificat deficiențe în ceea ce privește jaloanele și țintele finale și a observat că lipseau indicatori de rezultat adecvați. În total, peste o treime din jaloanele și țintele finale stabilite pentru măsurile digitale din eșantionul Curții nu erau adecvate pentru a se putea evalua finalizarea cu succes a măsurilor sau nu erau suficient de ambițioase.

”Există, așadar, riscul ca finanțarea din partea UE să fie plătită integral pentru jaloane și ținte care măsoară realizări parțiale sau intermediare, fără să existe garanția că proiectele subiacente vor fi finalizate până la sfârșitul perioadei de implementare a Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR)”, se arată în raportul Curții de Conturi Europene.

În cazul Danemarcei, o măsură finanțată din PNRR fusese deja implementată înaintea depunerii planului la Comisia Europeană. Astfel, măsura soluții digitale în sectorul medical includea un proiect de telemedicină menit să extindă consultațiile video realizate de medici de familie la puținii pacienți care nu pot sau nu au dreptul să utilizeze serviciul existent de teleconsultație disponibil deja pentru toți cetățenii începând din ianuarie 2019. O aplicație Android fusese deja dezvoltată și pusă la dispoziția utilizatorilor până în mai 2020. Măsura avea drept scop să adapteze aplicația pentru sistemul de operare iOS până în decembrie 2021. Curtea a constatat însă că versiunea iOS a aplicației era deja disponibilă în martie 2021. Aceasta sugerează că ținta stabilită fusese deja atinsă de statul membru respectiv cu patru luni înainte de aprobarea PNRR-ului și chiar înainte ca Danemarca să fi transmis planul Comisiei. Comisia Europeană nu a ridicat această problemă în evaluarea planului danez, deoarece măsura a demarat după februarie 2020.

Noi și ceilalți

Măsura privind strategia de redresare în domeniul cercetării și dezvoltării din Franța viza majorarea, prin intermediul agenției naționale de cercetare, a finanțării disponibile pentru cererile de propuneri în domeniul cercetării care includ tehnologie digitală, sporind astfel rata globală de succes a participanților la aceste cereri de propuneri. Bugetul pentru 2021 a fost majorat cu 286 de milioane de euro, iar cel pentru 2022, cu 142 de milioane de euro.

Ținta acestei măsuri era de a crește rata globală de succes la cererile de propuneri de cercetare cu 4 puncte procentuale, de la o valoare de referință din 2018 de 16 % la o valoare de 20 % în 2022. Or, în aprilie 2021, când a fost transmis PNRR-ul, cele mai recente date disponibile din 2019 indicau o rată de succes de 18,6 %. Atingerea țintei a necesitat deci doar o creștere de 1,4 puncte procentuale. În plus, Curtea de Conturi Europeană  a constatat că, în realitate, creșterea atinsă a fost de 4,5 puncte procentuale, ceea ce a însemnat o rată globală de succes de 23,1 % pentru participanți, în concordanță deci, în linii mari, cu obiectivul.

Cu toate acestea, având în vedere datele de planificare ale agenției (date care arată că o finanțare în valoare de 30-40 de milioane de euro duce, de regulă, la o creștere cu 1 punct procentual a ratei de succes), s-ar fi putut anticipa o creștere semnificativ mai mare, dată fiind finanțarea din partea MRR în valoare de 428 de milioane de euro, susține Curtea de Conturi Europeană (CCE).

Jaloane și ținte inadecvate

Pe de altă parte, CCE a descoperit jaloanele și ținte finale din PNRR-uri care se refereau numai la etapele intermediare și nu reflectau finalizarea integrală a măsurii. Astfel, în Italia, la finanțare pentru sprijinirea tranziției digitale a IMM-urilor, au fost finanțate proiecte de digitalizare a operațiunilor pentru IMM-uri prin intermediul fondului Società Italiana per le Imprese all’Estero (480 de milioane de euro). Măsura este însă considerată ca fiind îndeplinită în mod satisfăcător atunci când au fost selectate IMM-urile care vor primi finanțare, indiferent dacă proiectul este sau nu executat în cele din urmă conform planificării, arată CCE.

În Franța, la modernizarea digitală a statului și a teritoriilor, obiectivele măsurii stabilite erau asigurarea unui mediu de lucru digital mai eficient, mai colaborativ și mai mobil pentru angajații statului și stimularea inovării digitale și accelerarea transformării digitale a statului.Aceste obiective urmează a fi realizate prin intermediul proiectelor „Rucsacul digital al funcționarului public” și „Inovare și transformare digitală”, celui de al doilea fiindu-i alocată o pondere de 75 % din finanțarea din partea MRR. Măsura cuprinde o țintă comună pentru ambele proiecte: 200 de întreprinderi trebuie să semneze contracte până la sfârșitul lunii martie 2023, pentru a efectua lucrări în vederea atingerii obiectivelor măsurii. Componenta „Inovare și transformare digitală”, care absoarbe trei sferturi din bugetul acestei măsuri, nu are nicio țintă finală, se mai precizează în raportul CCE.

Decăderea Regelui Dolar

Dacă o țară precum Statele Unite poate deveni prosperă doar prin tipărirea de bani, își va pierde interesul de a produce bunuri reale.

Dacă întreaga lume dorește să dețină active în moneda de rezervă globală, pentru a economisi, a investi sau a specula, atunci moneda respectivă va fi extrem de supraevaluată: nu va mai reflecta cererea și oferta pe piețele comerciale și nu va mai permite echilibrarea deficitelor.

Atunci când Donald Trump se plânge de deficitele comerciale pe care Statele Unite le înregistrează în mod persistent, el nu înțelege că principala cauză nu sunt tarifele sau alte obstacole puse de alte țări în calea exporturilor americane, ci fluxurile mari de bani care se îndreaptă spre SUA, notează New Statesman. Dacă dorește să elimine deficitele, ar trebui să încerce să reducă sau să limiteze fluxurile – împotriva intereselor Wall Street.

Țării care deține moneda de rezervă globală îi va fi foarte greu să își vândă bunurile umflate artificial pe piețele internaționale și, ca urmare, industria prelucrătoare, agricultura și chiar multe servicii se vor muta în altă parte.

Încrederea în dolar se erodează într-un ritm vertiginos

Încrederea în dolar a început să se clatine, mulți investitori căutând alternative. La 10 aprilie, după anunțul lui Trump privind o pauză tarifară, am asistat la unele dintre cele mai violente mișcări de pe piețele valutare din ultimul deceniu, dolarul devalorizându-se față de euro și francul elvețian.

Nimic din toate acestea nu ar fi trebuit să se întâmple. În perioade de turbulențe, toți se îndreaptă către activele sigure în dolari.

Dar au existat îngrijorări cu privire la o recesiune și inflație în SUA drept urmare a tarifelor. În același timp, investitorii se confruntau cu posibilitatea ca economia americană să fie pe cale să se rupă de lume sau cel puțin să devină mai puțin centrală pentru schimburile globale. În acest caz, dolarul va fi și el mai puțin central.La urma urmei, într-o lume fără deficite, alte țări nu ar acumula dolari din surplusul lor de exporturi față de importuri.

Ce se întâmplă dacă Trump decide să limiteze fluxul de capital către America sau, mai rău, decide să impoziteze activele în dolari și datoria țării? A făcut o serie de comentarii ciudate potrivit cărora o parte din datorie ar putea fi frauduloasă – astfel de remarci sunt un posibil preludiu la o incapacitate de plată. Încrederea în dolar se erodează într-un ritm vertiginos.

În cele din urmă, pe măsură ce costurile dureroase ale emiterii unei monede de rezervă globale continuă să crească, lui Trump îi va fi imposibil să reziste nevoii de a aborda aceste costuri.

Alegătorii săi cer acțiune și visează acum la o nouă epocă de aur. Președintele poate foarte bine să creadă că o poate realiza fără a sacrifica dominația dolarului, dar ultimele zile demonstrează că orice acțiune are o reacție. King Dollar se va lupta să supraviețuiască.

Bancherii centrali și războiul comercial. Ce vor decide ”gardienii euro”

Primele decizii de politică monetară ale Grupului celor Șapte de când războiul comercial al președintelui Donald Trump a declanșat turbulențe pe piețele globale ar putea determina reacții divergente de o parte și de alta a Atlanticului.

În timp ce oficialii Băncii Canadei ar putea menține miercuri costurile de împrumut în așteptare pentru a se proteja de potențialul impact inflaționist al unei lupte tarifare în curs de desfășurare cu SUA, se preconizează că Banca Centrală Europeană va reduce ratele dobânzilor în ziua următoare, relatează Bloomberg.

Următoarea decizie a Rezervei Federale va fi luată abia la 7 mai, astfel încât reuniunile din această săptămână pun pe seama factorilor de decizie din Frankfurt și Ottawa sarcina de a liniști investitorii, evaluând în același timp consecințele economice ale măsurilor lui Trump.

Liderul de la Casa Albă a amânat multe dintre cele mai dure elemente ale tarifelor pe care le-a promis – excepție făcând acțiunile împotriva Chinei – însă volatilitatea pieței și incertitudinea omniprezentă pot provoca și daune.

Președinta BCE, Christine Lagarde, a făcut aluzie la aceste riscuri vineri, afirmând că stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară merg mână în mână. Dolarul continuă să se deprecieze în raport cu moneda euro

Având în vedere că tarifele ar putea afecta economia, dar că Uniunea Europeană se abține pentru moment de la contramăsurile inflaționiste, se așteaptă ca oficialii să reducă rata cu un sfert de punct.

Canada trebuie să ia în considerare mai multe compromisuri. În timp ce tarifele lui Trump lovesc deja investițiile în afaceri și cheltuielile de consum, așteptările privind inflația sunt în creștere.

Pe fondul creșterii randamentelor trezoreriei, scăderii dolarului și măsurilor legate de strategia comercială a SUA, investitorii vor căuta indicii de la factorii de decizie ai Fed cu privire la apetitul lor pentru rate mai mici ale dobânzilor.

În același timp, administrația Trump a scutit smartphone-urile, laptopurile, hard disk-urile, procesoarele de calculator și cipurile de memorie de la așa-numitele tarife reciproce. În general, aceste produse electronice populare nu sunt fabricate în SUA.

Luni, cifrele privind exporturile Chinei vor arăta probabil o încetinire în martie, în timp ce cifrele privind PIB-ul din primul trimestru, două zile mai târziu, sunt anticipate pentru a dezvălui dovezi ale unei economii în pierdere de viteză.

China a ripostat la cele mai recente tarife vamale ale lui Trump prin creșterea taxelor la toate produsele americane.

Doctrina Menahem Begin! (1)

Dilema cu care se confruntă Trump înainte de discuțiile din Qatar cu Iranul este că încearcă să rezolve o problemă pe care și-a creat-o singur. Decizia lui Trump din 2018 a fost să se retragă din acordul nuclear cu Iranul din 2015 – cunoscut oficial sub numele de Planul Comun de Acțiune Cuprinzător sau JCPOA – și, în schimb, să urmeze o campanie de „presiune maximă” asupra Teheranului. Lucrurile au mers rău și nu s-a ajuns la un acord. Teheranul a continuat programul său nuclear și pe cel de rachete. Odată cu venire Administrație Trump 2.0 presiunea asupra Teheranului s-a reluat la altă dimensiune. Pe lângă presiunea economică s-a adăugat presiunea militară.  

În weekendul care a trecut, Statele Unite și Iranul au purtat primele discuții despre programul nuclear al Teheranului, de când președintele american Donald Trump s-a întors la Casa Albă. În 2018, așa cum spuneam mai sus, Trump s-a retras din acordul inițial privind Planul Comun de Acțiune Cuprinzător (JCPOA), pe care administrația Barack Obama l-a încheiat cu Iranul, în parteneriat cu China, Uniunea Europeană, Franța, Germania, Regatul Unit și Rusia, deoarece considera că este „un acord oribil, unilateral, care nu ar fi trebuit să fie încheiat niciodată”. Luna trecută, agenția de presă Axios a relatat că Trump a dat Republicii Islamice un termen limită de două luni pentru a ajunge la un nou acord de restricționare a programului lor nuclear: „Dacă nu fac un acord, vor exista bombardamente… bombardamente cum nu au mai văzut niciodată”. Întrebarea este ce fel de acord – dacă va exista vreunul – va ieși probabil din aceste discuții?.

Va reuși Trump să găsească o soluție? Pentru a înțelege gama de rezultate posibile, este util să analizăm ce s-a schimbat și ce a rămas la fel de la negocierea inițială a Acordului JCPOA.  În 2013, Iranul a fost forțat să vină la masa negocierilor din cauza dificultăților economice acute cauzate de sancțiunile SUA, UE și ONU. Conform cifrelor, aceste sancțiuni au contribuit la scăderea PIB-ului Iranului cu aproximativ 3,7% în 2012 și cu 1,5% în 2013, acestea au dus la reducerea exporturilor de petrol de la 2,5 milioane de barili pe zi la aproximativ 1,1 milioane de barili pe zi, la devalorizarea monedei iraniene, rialului,  cu aproximativ 80% față de dolar și la restricționarea rezervelor valutare accesibile ale Iranului de la aproximativ 100 de miliarde de dolari la mai puțin de 20 de miliarde de dolari. Deși aplicarea sancțiunilor a fost imperfectă, nu există nicio îndoială că acestea au avut un impact semnificativ asupra economiei Iranului.  Și totuși, puternic sancționată, economia Iranului nu și-a revenit. În 2010, Rusia și China au colaborat cu Statele Unite pentru a limita ambițiile nucleare ale Iranului, susținând rezoluțiile de sancțiuni ale Consiliului de Securitate al ONU. Începând cu 2010, China a început să reducă achizițiile de petrol iranian cu până la 20%, a restricționat băncilor chineze posibilitatea să ofere finanțare și servicii Teheranului și a suspendat o serie de proiecte de infrastructură. Rusia, la rândul său, a suspendat vânzarea de sisteme avansate de apărare aeriană S-300 și a restricționat exportul de combustibil critic de uraniu necesar centralelor nucleare.

Acum, membri ai Axei Autocrațiilor, Rusia și China se află de cealaltă parte a mesei, facilitând Iranul. Pe măsură ce Iranul și-a reorientat economia către Rusia și China, este semnificativ mai puțin vulnerabil la coerciția economică occidentală. În esență, cele trei state au creat un sistem complet de comerț energetic cu toate nodurile comerciale – asigurări, nave, bănci, porturi – care este protejat de sancțiunile actuale ale SUA. Comerțul Iran-Rusia a crescut semnificativ față de nivelurile din 2013, iar China importă acum aproape 90% din totalul exporturilor de petrol iranian. Chiar și așa, datorită cooperării semnificative între China și Rusia, sancțiunile economice ale SUA și UE vor fi probabil mult mai puțin eficiente în a determina Iranul să accepte un nou acord decât au fost înainte. Colaborarea militară dintre Rusia și Iran a ajuns la un alt nivel Teheranul furnizând drone și rachete Rusie pentru războiul din Ucraina. Tratatul amplu semnat de președintele rus Vladimir Putin și omologul său iranian Masoud Pezeshkian pe 17 ianuarie 2025 a fost prezentat ca un progres în relațiile dintre cele două țări.

Cu toate acestea, pactul nu constituie o alianță militară și nu impune obligații directe din partea niciuneia dintre părți. În schimb, el oficializează pur și simplu legăturile strânse dintre Iran și Rusia care s-au dezvoltat de la invazia la scară largă a Ucrainei din 2022. Potrivit Reuters, citând informații din mai multe surse anonime, Iranul a furnizat în 2024 Rusiei aproximativ 400 de rachete balistice sol-sol. O parte semnificativă a armelor ar fi fost rachete balistice tactice cu rază scurtă de acțiune din familia Fateh-110, cum ar fi Zolfaghar, cu o rază de acțiune de 300-700 km. Iranul a negat informația, care nu a fost confirmată de Washington. Cu toate acestea, știrea a urmat unui anunț din 24 ianuarie 2024 al secretarului Consiliului de Securitate rus, Nikolai Patrushev, și al omologului său iranian, contraamiralul Ali-Akbar Ahmadian din Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice, despre un nou tip de relație militară bilaterală. Într-adevăr, alte aspecte ale extinderii cooperării militare irano-ruse sunt demne de remarcat. Iranul a furnizat Rusiei muniții, obuze de artilerie și drone (seria Shahed-131/136 și modelul mai avansat Mohajer-6), ceea ce implică înființarea unei fabrici întregi pentru producerea de drone de tip iranian pe teritoriul rusesc.

În noiembrie 2023, Teheranul a anunțat că va primi avioane de vânătoare rusești Su-35, precum și elicoptere de atac Mi-28. Acordul a fost raportat ca fiind finalizat, dar se pare că încă nu a avut loc. Livrările de rachete balistice iraniene către Rusia, dacă sunt confirmate, sugerează că avioanele de vânătoare, elicopterele și poate chiar sistemul de apărare antirachetă S-400 vor fi trimise la Teheran. În februarie 2024, Rusia a trimis, de asemenea, pe orbită un satelit iranian, marcând legături înfloritoare în industria spațială. Ideea unui acord de parteneriat strategic care să înlocuiască ultimul tratat major dintre Iran și Rusia din 2001 a apărut pentru prima dată în 2020. La acea vreme, președintele iranian aflat la finalul mandatului, Hassan Rouhani, căuta victorii în politica externă după eșecul îmbunătățirii relațiilor cu Occidentul și a decis să caute o serie de acorduri majore de cooperare cu partenerii internaționali ai țării. Primul dintre acestea a fost semnat cu China în martie 2021. Acordul respectiv, pe o perioadă de douăzeci și cinci de ani, a fost însoțit de multă ”fanfară”, generând mituri despre investiții chineze în valoare de 400 de miliarde de dolari și despre închirierea de insule din Golful Persic de către China.

În realitate, acordul nu a realizat prea multe, iar comerțul dintre cele două țări a scăzut de fapt în anii următori. Una dintre criticile aduse JCPOA, de către americani, a fost că acesta se ocupa doar de programul nuclear al Iranului, nu și de activitățile sale destabilizatoare în regiune. Acum, însă, capacitatea Iranului de a se apăra, darămite de a-și proiecta puterea în Orientul Mijlociu, este la un punct scăzut. Rețeaua de miliții și aliați ai Teheranului, care includea Siria lui Bashar al-Assad, Hezbollah-ul libanez, Hamas și houthii, fie s-a prăbușit, fie a fost grav degradată, deși houthii continuă să reprezinte o amenințare semnificativă. În urma atacurilor Hamas din 7 octombrie, Israelul a dat lovituri paralizante Hamas și Hezbollah-ului, regimul lui Assad din Siria a căzut în mâinile rebelilor care văd Iranul drept principalul lor dușman și sunt aliniați cu Turcia, principalul rival al Iranului în Orientul Mijlociu, iar Statele Unite și-au intensificat eforturile de a diminua capacitățile de proiecție a puterii houthi în Marea Roșie și dincolo de aceasta. Există încă diverse grupuri de miliții aliniate cu Iranul în Irak și Iran, care continuă să dețină un arsenal de rachete balistice și drone capabile de atacuri la distanță lungă. Aliați Israelului au reușit să intercepteze armele iraniene care se îndreptau spre Tel Aviv.

Mai mult, la rândul său Israelul, a dezlănțuit atacuri aeriene în octombrie 2024 și au distrus instalații cheie legate de arme balistice, producția de rachete și a degradat grav rețeaua de apărare aeriană a Iranului, aprovizionată de Rusia cu sisteme S-300. Deși multe dintre instalațiile nucleare și de rachete balistice ale Iranului sunt îngropate adânc în adăposturi solide, nu există nicio îndoială că activele energetice, militare și politice cheie din Iran sunt extrem de vulnerabile la atacurile aeriene americane și israeliene. Cea mai notabilă schimbare în conducerea Iranului, însă, este că țara este mult mai aproape de a putea produce o armă nucleară astăzi decât oricând. Deși Iranul nu a luat încă – sau cel puțin nu a anunțat – o decizie politică de a continua să producă bomba, statutul său la pragul nuclear oferă Teheranului un avantaj în negocierile cu Statele Unite. Când JCPOA a fost încheiat, Iranul nu își intensificase încă producția de uraniu îmbogățit cu 60% – materialul fisionabil cheie pentru construirea unei arme nucleare. Astăzi, agențiile de informații occidentale și Agenția Internațională pentru Energie Atomică estimează că Iranul deține aproximativ 274 de kilograme de uraniu îmbogățit cu 60% și ar putea produce suficient uraniu îmbogățit cu 90% în doar două săptămâni, deși transformarea acestui material fisionabil în armă ar putea dura mult mai mult.

Trump pare mai dispus ca niciodată să recurgă la forță și a exprimat deschis amenințarea cu acțiuni militare în cazul eșecului negocierilor. Chiar săptămâna trecută, președintele a mutat un contingent de 6 bombardiere stealth B-2, capabile să lanseze bombe anti bunker, la Diego Garcia, în Oceanul Indian. Forța pe care o are SUA este suficientă pentru a distruge multe dintre instalațiile nucleare ale Iranului. Deși Iranul este în defensivă, are încă un arsenal formidabil de rachete balistice pe care le-ar putea declanșa împotriva unor ținte din Israel, Arabia Saudită și Golf, sau împotriva miilor de soldați americani încă staționați în Irak și Siria. Să nu mai vorbim de faptul că armata americană din regiune este deja suprasolicitată în ceea ce privește desfășurarea unei campanii intense împotriva houthi din Yemen, precum și gestionarea unui efort de coaliție pe termen lung pentru a apăra Israelul împotriva atacurilor fără precedent cu drone, rachete și rachete. Ce se întâmplă însă cu factorul israelian? Prim-ministrul Benjamin Netanyahu are propriile sale linii roșii, care vor afecta cu siguranță negocierile SUA-Iran. În declarații publice recente, inclusiv în timpul vizitei sale la Casa Albă din această săptămână, Netanyahu a precizat clar că Doctrina Begin – numită după prim-ministrul israelian Menahem Begin, după ce țara a efectuat pentru prima dată atacuri preventive asupra programului de arme nucleare al unui adversar la începutul anilor 1980 – rămâne în vigoare: Israelul consideră achiziționarea de către Iran a unei arme nucleare ca fiind o amenințare existențială și va folosi forța militară pentru a preveni acest rezultat dacă alte mijloace de negociere non-cinetice eșuează. (Va urma)

România, dată exemplu negativ la Bruxelles. Are, constant, cel mai mare preț la energie

De la hub-ul energetic pe care îl visează Sebastian Burduja până la punerea la zid a României pentru incapacitatea de a-și reduce prețurile la energie este o cale mult prea lungă. Agenția UE pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) a trecut România pe panoul lui ”așa nu!”, dat fiind că, din cauza absenței flexibilității sistemului, adică a energiei în bandă, a înregistrat, între iulie și septembrie 2024, cel mai mare preț din întreaga Uniune Europeană.

De câte ori iese ministrul Sebastian Burduja și anunță victorios cum a mai semnat el un contract și cum s-au mai băgat nu știu câte sute de MW în sistem, deschid site-ul ANRE să văd dacă a crescut puterea instalată. Evident, constat că nimic nu s-a schimbat. Culmea penibilului este să continui să vorbești despre România -hub energetic când tu nu îți poți acoperi consumul nici măcar când bate vântul. Și asta pentru că în sistemul energetic nu intră energie în bandă, ci doar intermitentă.

Interconexiunile dintre țările europene s-au efectuat parțial, astfel că posibilitatea de a importa energie ieftină este extrem de redusă. Austria și Slovacia nu s-au sinchisit să investească în așa ceva, pe de o parte că nu au niciun interes, iar pe de altă parte, se tem să nu se contamineze cu prețurile mari din țara noastră. Agenția UE pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER), în raportul său în care analiza măsurile pentru deblocarea flexibilității, a pus România pe lista rușinii, dat fiind că, între iulie și septembrie 2024, a înregistrat, constant, cel mai mare preț la energie din Uniunea Europeană. Astfel, în această perioadă, prețul mediu pentru ziua următoare a fost în România de 349 euro/MWh. Comparativ, Bulgaria a avut 338 euro/MWh, Ungaria – 333 euro/MWh, în timp ce Spania a avut 89 euro/ MWh, Franța – 87 euro/MWh,  Germania – 139 euro/MWh, Polonia – 213 euro/MWh, Cehia – 144 euro/MWh, iar țările din nordul Europei, între 15 euro/MWh și 50 euro/MWh.

Costurile tranziției verzi

Pentru a oferi un viitor energetic curat, sigur și competitiv din punct de vedere al costurilor, UE trebuie să vizeze noi factori ai costului tranziției, cum ar fi investițiile în rețea, să aprofundeze integrarea pieței energetice și să valorifice eficiența energetică și flexibilitatea, consideră ACER.

”Continuarea integrării pieței și a flexibilității va ajuta la prevenirea fragmentării, așa cum s-a întâmplat în vara lui 2024. Raportul analizează cum să ridice cele mai presante bariere pentru distribuirea resurselor energetice, cum ar fi răspunsul la cerere, stocarea energiei și distribuirea energiei în UE. Flexibilitatea, care este capacitatea unui sistem electric de a se adapta la variabilitatea modelelor de generare și consum și la disponibilitatea rețelei, în intervalele de timp relevante ale pieței, reprezintă o componentă crucială a tranziției energetice a UE”, se arată în raportul ACER. Instituția susține că reducerea volatilității prețurilor în UE se poate face doar crescând capacitatea de răspuns a sistemului energetic, pentru a adapta mai bine sursele de energie regenerabilă și a mări rezistența generală a sistemului.

Singura soluție: consumi doar când produc regenerabilele

ACER consideră că cea mai bună metodă pentru flexibilitatea sistemului este răspunsul la cerere, adică să consumi atunci când produc regenerabilele. Metoda, susține ACER, ar aduce beneficii consumatorilor prin reducerea volatilității prețurilor și îmbunătățirea rezistenței rețelei. ”În plus, consumatorii care contribuie activ la răspunsul la cerere pot avea facturi mai reduse la electricitate. Consumatorii pot beneficia de oferirea de flexibilitate prin ajustarea comportamentului ca răspuns la stimulentele de preț și la condițiile rețelei. Contractele flexibile cu semnale de preț diferențiate scad facturile totale de electricitate ale consumatorilor”, se mai precizează în raportul ACER.