Politistii de la IJP Ilfov, doi ofiteri de la IGPR si un procurorul al Parchetului Capitalei fac investigatii cu privire la imprejurarile in care a decedat cintareata Madalina Manole. Autopsia, care va fi efectuata joi, va stabili cauzele producerii decesului Madalina Manole, au precizat surse judiciare. Primele cercetari indica fara dubii ca artista s-a sinucis, unul din elemente care confirma aceasta ipoteza este si mesajul pe care cintareata l-a lasat, miercuri, in jurul orei 2.00, sotului sau pe telefonul acestuia, in care spunea ca „nu se mai simte frumoasa”, afirma sursele citate. Anchetatorii insa preleveaza probe si audiaza membrii familiei cintaretei pentru a elucida imprejurarile in care s-a produs moartea Madalinei Manole. Miercuri dimineata, sotul artistei Mircea Petru a anuntat serviciul de urgenta spunind ca Madalinei Petru i s-a facut rau. Ambulanta a fost anuntata la ora 5.37, iar cea mai propiata salvare, cu o asistenta medicala, a ajuns la ora 6.01 si a gasit-o in stop cardioprespiratior, fiindu-i facuta o manevra de resuscitare, iar apoi a fost chemat medicul, care a ajuns in trei minute. Madalina Manole a fost gasita cazuta pe holul de linga baie, intr-o balta de singe, cu capul spart. Linga ea s-a gasit un bidon cu o substanta chimica, pe hol mirosind puternic a aceasta substanta. In urma cu trei saptamini Madalina Manole ar fi avut o tentativa de sinucidere, cu ibuprofen si paracetamol.
Madalina Manole a murit
Cintareata Madalina Manole a fost gasita moarta de sotul ei, miercuri dimineata, in jurul orei 6.30, in locuinta lor din localitatea Otopeni. Purtatorul de cuvint al IPJ Ilfov, Claudia Burada, a declarat ca la ora 6.30, serviciul unic de urgenta a fost anuntat ca o femeie de 43 de ani a fost gasita decedata la locuinta sa din localitatea Otopeni, confirmind ca este vorba de cintareata. Sotul artistei a declarat autoritatilor ca aceasta ar fi luat medicamente, insa pina la efectuarea necropsiei nu poate exista o pronuntare asupra cauzei decesului.
Spitalele, descentralizate cu datorii cu tot
Spitalele care au trecut sau urmeaza sa treaca in gestiunea administratiilor locale au datorii de 170 de milioane de euro. Ministrul Sanatatii recunoaste datoria si afirma ca ea va fi stinsa “cel mai probabil” luna viitoare, cind se preconizeaza o noua rectificare bugetara. Cseke Attila a mai precizat si ca exista creante neachitate inca din anul 2005. Daca, speriate de o astfel de “zestre”, administratiile locale refuza sa preia unele spitale, acestea risca desfiintarea. Cit priveste unitatile sanitare care vor supravietui procesului de descentralizare, ministrul Sanatatii sustine ca acestea pot beneficia de reabilitare si modernizare cu ajutor financiar de la MS.
Centura Bucurestiului revine in actualitate
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România a scos la licitatie ultimele doua tronsoane ale centurii Bucuresti – destinate sa lege autostrazile A1 si A2. Modernizarea portiunilor respective necesita 89,8 milioane de euro, iar finantarea este asigurata de la bugetul de stat. Proiectele vizeaza largirea la patru benzi a tronsoanelor, amenajarea a patru intersectii, construirea unui pod si a unor pasaje, mutarea utilitatilor acolo unde se impune si amenajarea unei parcari. Firmele interesate trebuie sa depuna ofertele pina la sfirsitul lui august, garantia de participare fiind de 4,8 milioane lei.
Românii si-au luat adio de la vacanta
Loviti de criza, românii renunta la concedii. Un sondaj recent efectuat de Institutul Român pentru Evaluare si Strategie demonstreaza ca peste doua treimi dintre concetatenii nostri spun ca nu vor pleca in vacanta in acest an. O parte dintre cei ocoliti cit de cit de recesiune si care intentionau totusi sa-si petreaca un concediu asa cum se cuvine au renuntat in urma maririi TVA – masura care a diminuat si ea din economiile puse deoparte pentru vara. Daca totusi ar mai putea sa-si permita citeva zile de odihna dincolo de granitele tarii, destinatiile preferate ar fi Italia, Franta si Spania. Din pacate insa, criza nu le mai permite nici macar un Saturn sau un 2 Mai.
Tinerii se inghesuie sa se faca politisti
*Cu toate ca avantajele financiare sint un mare fis*
O slujba in cadrul Ministerului de Interne, indiferent de departament, a fost rivnita, de-a lungul timpului, de o multime de tineri, care si-au imaginat ca a fi politist este echivalentul unei vieti lipsite de griji financiare. Iar drumul spre o astfel de viata incepe la Scoala de Agenti de Politie. Drept care batalia pentru obtinerea unui loc la o astfel de scoala este crincena. 10 candidati pe un singur loc, in ciuda faptului ca institutia pe care viseaza sa o reprezinte si-a redus drastic bugetul.
Daca inainte vreme trebuia sa ai “dosar” pentru a accede la un loc in institutia care scotea pe banda rulanta aparatori ai legii si ordinii, acum e ceva mai simplu. De unde si miile de candidati care s-au inscris si anul acesta la cele doua scoli care pregatesc agentii de politie din România. Astfel, cu toate ca locurile sint putine, aproximativ 2000, pina ieri isi depusesera dosarul nu mai putin de 13.000 de candidati. Batalia cea mai mare se da la Scoala de Agenti “Septimiu Muresan” din Cluj-Napoca, unde au fost scoase la concurs doar 300 de locuri, iar numarul celor acceptati pentru examen este de aproximativ 3000. Practic, sint 10 candidati pe un loc, concurenta pe care o mai intilnesti, in zilele noastre, doar la ASE sau la Drept. La Scoala de Agenti din Cimpina, lupta nu este atit de strinsa, doar sapte pentru un loc. Scoala de la Cimpina a scos la bataie fix 1404 locuri, plus alte 20 speciale, pentru romi, iar la admitere s-au inscris aproximativ 10.000 candidati. Daca e sa aruncam o privire sumara asupra veniturilor celor care lucreaza deja in domeniu o sa intelegem lesne de ce este atita inghesuiala la scolile cu pricina. Un simplu agent a cistigat, in luna mai a acestui an, in medie cam 2300 de lei, iar un ofiter a ajuns chiar si la 5000 de lei pe luna…
Daca vrei sa fii politist trebuie sa ai:
– Virsta cuprinsa intre 18 si 27 de ani.
– O inaltime de minimum 1,65 metri la baieti, si 1,60, la fete.
– Nota la purtare din timpul liceului nu mai mica de 8.
– Un cazier curat.
– Si nu in ultimul rind, sa ai cunostinte temeinice de limba româna, scris si vorbit.
Ce va mai placea atirnatoria pe bani publici!
Reteta de titlu in presa de hirjoneala cu silicoanele: „Maricico sau Marghioalo, ce-ti mai place…!”. Punctele de suspensie sint umplute cu substantive (inghetata, fara sutien, cu frisca) sau adjective (uda, goala) menite sa provoace extaz libidinosilor sau barbatilor insurati care nu-si insala nevestele fiindca n-au bani de amante sau de curve. Astfel de titluri sint normale intr-o mlastina jurnalistica in care se face reclama pastilelor (supliment alimentar!) pentru marirea penisului. Aneantizatii care cred in asa ceva ar trebui invatati ca, in materie de babardeala, creierul e pe primul loc, fuduliile vin pe doi, iar penisul pe trei, incununind opera. Frumos ar fi, insa, ca acest stil de a titra sa fie preluat si de presa sociala, serioasa, didactica, impotenta, autointitulata „de calitate” si care se cumpara doar daca e vinduta la pachet cu o cartulie, cu un CD, cu o sepcuta. Parca vad: „Bugetarilor, ce va mai placeau al treispelea salariu, bonurile de masa si diurnele luate aiurea!”. Sau „Directore de combinat al statului, ce-ti mai placea sa capusezi institutia prin firme apartinind cumnatilor si verilor tai!”. Sau „Javrelor din ministere, din regii, din sucursale de muci, ce va mai placea sa huzuriti la team-buildinguri in statiuni montane si sa decontati cazarea soacrei, benzina, telecabina, serile festive si minibarul din camera!”. Admit ca titlurile sint kilometrice, dar si atirnatorii statului paternalist s-au intins cam mult.
Injunghiat de trei ori pentru o tigara
Un barbat in virsta de 35 de ani a fost injunghiat, ieri, de trei ori, cu un cutit de o persoana necunoscuta, in gara din Iasi, pentru ca a refuzat sa-i dea agresorului o tigara, victima fiind internata in stare grava in spital. Barbatul se afla in incinta garii din Iasi, iar, la un moment dat, o persoana s-a apropiat de el, cerindu-i o tigara. Barbatul a refuzat, astfel ca a fost injunghiat. Victima a fost dusa imediat in sala de operatii, prezentind doua plagi la nivelul hemitoracelui sting si una abdominala, pronosticul acestuia fiind destul de rezervat. Politistii ieseni il cauta pe agresor, intrucit acesta a disparut imediat dupa comiterea faptei.
S-a electrocutat cu firele de la un televizor
O femeie in virsta de 50 de ani, din localitatea doljeana Nisipuri, a fost gasita moarta in locuinta, ieri, ea murind cel mai probabil dupa ce s-a electrocutat, in conditiile in care avea multiple arsuri pe miini. Nu sint suspiciuni cu privire la decesul femeii. Conform IPJ Dolj, trupul neinsufletit al femeii a fost depus la morga, iar politistii continua cercetarile pentru a stabili cu exactitate cauzele mortii.
Au confiscat 46 de tone de griu
Politistii din cadrul IPJ Mehedinti au oprit in trafic, ieri dimineata, un TIR care transporta 46 de tone de griu, soferul neputind prezenta documente de provenienta a marfii. Soferul a fost oprit pe drumul judetean 563, in localitatea Oprisor, acesta declarind ca a achizitionat cele 46 de tone de griu din mai multe locatii din Mehedinti, valoarea totala achitata fiind de 13.700 de lei, fara a elibera chitante sau alte documente in acest sens. Actiunea politistilor din Mehedinti face parte din campania „Silozul”, declansata la nivel national.
Ranit dupa ce a fost lovit de un tren
Un barbat a fost ranit si a ajuns la spital, ieri, dupa ce camionul pe care il conducea a fost lovit de un tren personal, in localitatea bistriteana Salva. Soferul unui autocamion incarcat cu materiale de constructii nu a oprit la trecere, masina fiind izbita de un tren personal, care circula pe relatia Ilva Mica-Dej Calatori. Din primele informatii, vinovat e soferul care nu a oprit la trecerea de nivel care, desi nu e prevazuta cu bariera, este semnalizata cu indicatoare.
Ambasadorul român in Chile, cascadorii la volan
Pentru ambasadorul României in Chile, Valentin Florea, saptamina aceasta a inceput cit se poate de prost: cu un accident de circulatie. Luni, ambasadorul a preferat sa conduca personal autovehiculul apartinind misiunii diplomatice a României. Decizia numai fericita nu a fost. Aflat pe bulevardul Kennedy din Santiago de Chile, diplomatul român a facut o intoarcere gresita, izbind frontal un automobil Toyota Yaris, care venea din sens opus. „Am iesit pe strada aceasta si am fost lovit din stinga. Stiu ca m-am invirtit de doua ori, probabil de mai mult de doua ori (…) Nu sint ranit, sint bine, pentru ca altfel, va zic, nu stiu ce s-ar fi intimplat”, a declarat Valentin Florea intr-un interviu acordat postului de radio chilian Cooperativa. Celalalt sofer, in virsta de 28 de ani, a fost insa grav ranit, dar, pe moment, situatia sa este stabila. Conform politiei chiliene (care asteapta rezultatul alcoolemiei), ambele autovehicule au fost „complet distruse” in accident.
Mircea Bujoreanu
4 copii au murit dintr-o joaca
O tragedie cutremuratoare a zguduit zilele trecute localitatea Gemenea, dupa ce patru frati au murit dintr-o joaca de copii. Micutii fusesera lasati in grija tatalui, un batrin surdo-mut, care din cauza handicapului sau n-a realizat ca propriii copii sint in ghearele mortii, la citiva pasi de el.
*Lada ucigasa*
Patru copii dintr-o localitate suceveana au murit asfixiati, la inceputul saptaminii, dupa ce s-au blocat intr-o lada pentru faina. Trupurile micutilor au fost descoperite de mama acestora cind s-a intors de la cumparaturi. Se pare ca tragedia a inceput in momentul cind mama copiilor, impreuna cu fiica sa mai mare, au plecat, luni seara la un magazin din localitate pentru a face unele cumparaturi, lasindu-i pe cei mici, in virsta de 3, 5, 8 si 10 ani, in grija tatalui. Acesta, un barbat in virsta de 74 de ani si surdo-mut, nu a observat ca micutii, in joaca, s-au ascuns intr-o lada cu faina, si nici nu a auzit bufniturile disperate ale copiilor care se sufocau. Cind mama a revenit acasa a observat lipsa copiilor si s-a apucat sa-i caute. Intr-un final i-a gasit fara suflare in cutia de lemn unde tinea de obicei faina si al carei capac era prevazut cu un sistem de inchidere metalic. Si-a scos cei patru copii din lada si a incercat cu disperare sa-i readuca la viata, insa fara rezultat. Politistii au inceput imediat o ancheta, si au constatat ca nici unul dintre copii nu prezenta urme de violenta, dar se pare ca unul dintre micuti, o fetita, s-a zbatut cu disperare sa iasa din cutia ucigasa, astfel ca a suferit o puternica hemoragie nazala, bucala si la nivelul urechilor.
*Le-a ramas un singur copil*
Imediat dupa politie s-a autosesizat si Directia de Asistenta Sociala din Suceva, care cunostea destul de bine cazul familiei din Gemenea, dupa ce in urma cu doi ani a efectuat o ancheta dupa un denunt de abuz sexual asupra unei minore, si anume asupra fiicei femeii dintr-o casatorie anterioara. Cu toate ca abuzul nu a fost confirmat fata de 15 ani a fost preluata in sistemul de ocrotire pentru a se evita eventuale conflicte cu tatal vitreg. Acum, dupa o scurta analiza a situatiei, Protectia Copilului Suceva a considerat ca nu e necesar, cel putin deocamdata, ca singurul copil ramas in viata si in grjia familiei lovite greu de soarta sa fie dat in custodia statului. Si asta in ciuda faptului ca mama copiilor este diagnosticata cu handicap psihic de gradul II (insa are discernamint), iar tatal are grave deficiente de auz si vorbire.
Cum a ratat Ricki din Wellington sansa sa devina mai necunoscut ca acum
Ricki Herbert, selectionerul Noii Zeelande, tehnician care a realizat trei remize istorice la Cupa Mondiala din Africa de Sud, sustine ca a respins oferte “atragatoare” din strainatate pentru a putea ramine in functie. Rugat sa precizeze cluburile din strainatate care l-au dorit, Herbert – care primeste 35.000 de dolari pe an, plus bonuri de masa – a fost extrem de amabil: “Sigur, va spun, ca nu ma doare gura! Primul se numeste Ohod Madinah, din Arabia Saudita. Dupa ce le-am zis pas, l-au luat pe celebrul Ţicleanu. Imi pare rau de ei, am auzit ulterior ca my friend Aurica le-a tras teapa, fugind la Universitatea Craiova. Al doilea club care m-a dorit se numeste Al Taawon, tot din Arabia Saudita. De asemenea, am refuzat, iar cei de la Al Taawon, ca sa-mi faca in ciuda, l-au «semnat» pe Gigi Multescu, ajutat de Florin Motroc si Ion Colonel, antrenori care nu mai au nevoie de nicio prezentare, ci doar de ceva bani ca sa traiasca”. Intrebat pe cine ar vedea inlocuitor la prima reprezentativa a Noii Zeelande in cazul in care, totusi, ar rupe contractul cu federatia de la Wellington, Ricki Herbert a afirmat, fara sa clipeasca: “Pe Marius Sumudica, nu ti-e clar?!”.
Tu da bi da best
Fiul stadionului din Timisoara, disparut in emisiune
*Pivotul Dan Paltinisanu a fost convocat la nationala de baschet a României, dar nu s-a prezentat*
Pivotul echipei de baschet Elba Timisoara, Dan Paltinisanu (31 de ani), a fost convocat la nationala de seniori a României, dar nu s-a prezentat. De reprezentativa de baschet a României se ocupa, mai nou, americanul John Carl Neumann, care nu se astepta la asa ceva. Dan Paltinisanu este fiul regretatului fotbalist cu acelasi nume, idolul Banatului, cel mai bun fundas din istoria clubului, zis si “Tata Mare”, omul care a jucat timp de 10 ani la Politehnica Timisoara, intre 1972 si 1982. Numele lui Paltinisanu al batrin este purtat astazi de stadionul cel mare din Timisoara. Numele lui Paltinisanu al mic a intrat in gura clevetitorilor. “Spune ca nu vine la lot din pricina oboselii si ca vrea sa se retraga de la nationala. Ca sa te retragi de la nationala, trebuie ca inainte sa fi facut ceva pentru ea”, afirma presedintele FRB, Carmen Tocala. Ultima oara, Dan Paltinisanu – component de baza al “leilor din Banat” – a fost vazut la o emisiune la TVR 3, pe urma a disparut. “Daca nu vine, risca sa fie suspendat de FIBA Europe, iar noi – ca federatie nationala – sintem obligati sa nu-i dam drept de joc nici in tara pe perioada interdictiei impuse de forul european”, a specificat Tocala.
Singur Chuck Norris
Spaniolii au sarbatorit cu Sara pe deal
*Luni seara, la Madrid, s-au strins peste un milion de oameni, poate chiar citeva sute de mii*
Sute de mii de persoane au celebrat, luni seara, la Madrid, noua campioana mondiala. Vedeti cum e viata asta, daca Howard Webb ar fi fost ceva mai talentat decit Mugurel Draganescu, iar Bert van Marwijk putin mai inteligent decit Ionut Chirila, astazi am fi discutat despre sute de mii de olandezi pe strazile din Amsterdam! In fine, fotbalistii pregatiti de Vicente del Bosque au defilat intr-un autocar descoperit, aratind cetatenilor trofeul adus pentru prima oara pe pamint spaniol. Primarul Oprescu al Madridului a anuntat, printr-un comunicat, ca nationala a fost intimpinata de sute de mii de persoane, in timp ce Ionel Stoica de la TVE a vorbit de peste un milion, intelegind prin asta ca unul dintre ei era beat. Portarul Iker Casillas a agitat un drapel national, pe care scria “Mindru ca sint catalan!” si “Barcelona is not Spain!”, in timp ce mijlocasul Xavi a mimat o partida de sex, cu un microfon, precum Cosmina Pasarin inainte sa fie data afara. Autocarul descoperit s-a deplasat pe strazile Madridului ca melcul, intirziind patru ore pe un parcus de opt kilometri, analistii din studiourile tv apreciind ca, in Bucuresti, se intimpla asta in fiecare zi, desi România n-a cistigat niciodata Cupa Mondiala. “Furia roja” a ajuns la punctul terminus cu peste doua ore si jumatate intirziere, cocotindu-se pe o esplanada, unde-i astepta Sara Carbonero, ocazie cu care colegii jurnalisti de la “Marca” au botezat respectiva locatie, ad-hoc, “Sara pe deal”. “Datorita caracatitei Paul am devenit campioni mondiali”, a spus la microfon chelbosul Iniesta, autorul punctului victorios cu Olanda dovedind mai putina inteligenta decit la faza golului marcat in minutul 117. “Ne-am indeplinit visul!”, a afirmat capitanul Iker Casillas, tinind-o de mina pe frumoasa Carbonero, care la rindul ei se tinea cu mina de burta, dind de inteles astfel ca a ramas gravida. “Este extraordinar sa vezi atit de multi oameni fericiti!”, a adaugat Xavi, fara sa-si dea seama ca majoritatea aflata in piata se afla in stare avansata de ebrietate. Portarul Pepe Reina, responsabil cu buna dispozitie, a facut o prezentare unica a fiecarui coechipier, strigindu-si colegii dupa porecle. Rind pe rind, au fost chemati in fata multumii “Creierul” (Xavi), “Chori cirnatul” (Albiol), “Poneiul” (Silva), “Piine prajita” (Arbeloa), “Tarzan” (Ramos), “Rechinul” (Pique), “Arhitectul” (Fabregas), “Gigilice” (Mata), “Parintele” (Marchena). Cind Reina l-a anuntat pe Casillas, stringindu-l “Mofeta” (sconcsul), Sara Carbonero n-a mai rezistat si i-a luat portarului de rezerva microfonul de la gura, spunindu-i ca, de regula, “basinosii stau pe banca, nu invers!”. Mega-petrecerea s-a incheiat cu o baie de sampanie si bere, urmata de interventia in forta a politistilor, care a dispersat multimea, trimitind-o repejor la casile ei, ca a doua zi era zi de munca. De partea cealalta, ieri, pe cheiurile din Amsterdam s-au adunat citeva mii de olandezi, dar nu pentru o mega-sarbatoare, ci pentru o mega-inmormintare. Totusi, fanii olandezi s-au impacat cu soarta lor amara, afisind bannere cu mesaje, ca de pilda: “Viata merge inainte”, “Trebuie sa fim pozitivi, sa facem bine!”, “Cui ii e frica de lup, sa nu intre in padure!”, “Vom face totul in defavoarea echipei nationale”, “Omul e o fiinta umana”, “Copii, e si scoala buna la ceva!” sau “Calculatorul are rolul lui, dar nu mai mult decit atit”.
Eufuria roja
CFR este favorita sponsorului Ligii 1
Casa de pariuri Gamebookers, sponsorul oficial al Ligii 1, a publicat cotele echipelor din Liga 1 la cistigarea titlului in editia 2010-2011. CFR Cluj, actuala campioana, are cele mai mari sanse de a se impune, cu o cota de 3,5, ardelenii fiind urmati de FC Vaslui, cu o cota de 5,5, si un grup de patru echipe, Unirea Urziceni, Dinamo, FC Timisoara si Steaua, fiecare cu o cota de 6. Urmeaza Rapid – cu 10, Otelul Galati – cu 67, FC Brasov – cu 101, Universitatea Craiova – cu 151 si Astra Ploiesti – cu 201. Gloria Bistrita, Gaz Metan Medias, International Curtea de Arges si „U” Cluj au cota 501, iar Sportul Studentesc, Victoria Branesti si FCM Tg.Mures pot da lovitura cu o cota de 1001.
Finala l-a epuizat pe Webb
Arbitrul englez Howard Webb a declarat, ieri, ca finala Cupei Mondiale a fost cel mai greu meci pe care l-a condus in viata sa. „Sint epuizat fizic si mental. FIFA ne-a sustinut pe tot turneul final, nu numai la finala”, a spus Webb intr-un interviu acordat cotidianului „The Sun”. „Centralul” englez a fost criticat pentru modul in care a condus finala Spania – Olanda, dupa ce a acordat 14 cartonase galbene si unul rosu si a gresit la citeva faze importante din timpul jocului.
Mitica declara razboi vuvuzelelor
Toate cluburile din Liga 1 au primit o circulara prin care sint anuntate ca la partidele din sezonul viitor este interzis accesul pe stadion cu vuvuzele. „I-am anuntat pe toti presedintii de club. Cine intra cu vuvuzela pe stadion va fi dat afara!”, a declarat Dragomir. In România, trompetele se vind la un pret intre 35 si 50 de lei.
Laurentiu Teodorescu
„Nu se drogheaza! Doar este melancolic”
*Medicul lui Maradona dezminte zvonul conform caruia „El Pibe d’Oro” s-ar fi reapucat de prizat cocaina*
Diego Maradona s-a reapucat de droguri, deceptionat fiind de eliminarea „pumelor” de la Cupa Mondiala! Acest zvon, aruncat pe piata de citeva ziare argentiniene, l-a facut pe medicul personal al selectionerului, Alfredo Cahe, sa comande imediat o conferinta de presa. Cahe a dezmintit informatiile: „Este adevarat ca Diego nu se simte prea bine, deoarece meciul cu Germania (n.n. – scor 0-4) a fost unul special, dar isi revine treptat. Il vad ginditor si iritat pentru ca i-a scapat victoria, insa el ar fi putut fi intr-o stare mult mai proasta daca nu era un om puternic. Nu se drogheaza, cine a lansat aceasta stire a facut-o cu rautate! Este o prostie si o minciuna sfruntata, Maradona nu a cazut in dependenta de droguri! El sufera de melancolie, dar este un lucru de inteles”.
De la revenirea echipei Argentinei in tara, pe 4 iulie, Maradona sta doar alaturi de familia sa in domeniul de la Ezeiza, o suburbie luxoasa a capitalei Buenos Aires. Duminica, Diego a mers impreuna cu Veronica Ojeda si doctorul Alfredo Cahe la resedinta guvernatorului Daniel Scioli pentru a urmari finala Cupei Mondiale, aceasta fiind singura iesire din „birlog” a selectionerului argentinian.
*Deputat din 2011?*
Cotidianul argentinian „Cronica” a anuntat ca presedintele Cristina Fernández de Kirchner i-a propus lui Maradona sa candideze pentru un post de deputat in parlament la alegerile generale din 2011. „Partidul meu, aflat la guvernare, te va sustine neconditionat”, este mesajul pe care presedintele i l-ar fi transmis selectionerului in urma cu citeva zile. „Cum suna «deputatul Maradona»?”, se intreaba „Cronica”.
Laurentiu Teodorescu
Xavi nu are loc in „11-le” Cupei Mondiale
Campioana mondiala Spania da cinci jucatori in „11-le” ideal al turneului final, dar printre ei nu se regaseste Xavi Hernandez, considerat „creierul” echipei nationale. Alegerea cotidianului francez „L’Equipe” il plaseaza in poarta pe Iker Casillas, in timp ce linia de fund este alcatuita din Sergio Ramos, Carles Puyol, Arne Friedrich si Giovanni van Bronckhorst. La mijloc, apar Thomas Muller, Andres Iniesta, Bastian Schweinsteiger si Wesley Sneijder, iar atacul este format din Diego Forlan si David Villa. Francezii au intocmit si „nationala deceptiilor”: Julio Cesar – Otamendi, Terry, Cannavaro, Evra – C.Ronaldo, Lampard, F.Melo, Ribery – Anelka, Rooney.
Jean Padureanu: „Moraes ramine la Bistrita”
Transferul brazilianului Junior Moraes de la Gloria Bistrita la Rapid pare o afacere de domeniul SF, daca tinem cont de ultima declaratie data de Jean Padureanu. Presedintele gruparii ardelene afirma ca atacantul sud-american nu va ajunge in Giulesti, ci va ramine sa joace si in sezonul viitor la Gloria: „I-am spus lui Dinu Gheorghe ca are doua zile la dispozitie sa imi faca o oferta clara daca Rapidul doreste sa-l transfere. Am asteptat faxul in zadar, astfel ca lucrurile sint clare in privinta lui Moraes. El va ramine la Bistrita!”.
L.T.
Spaniolii promit pelerinaje si tunsori zero
Inaintea turneului final, internationalii spanioli au scris intr-un plic ce ar face in cazul in care ar deveni campioni mondiali. Ieri, cotidianul „Marca” le-a cerut fotbalistilor sa isi respecte promisiunile. Astfel, Iniesta a promis ca va efectua „Drumul lui Iacob” („Camino de Santiago” – este numit drumul strabatut de pelerini pentru a ajunge la mormintul apostolului Iacob din Santiago de Compostela), la fel ca Torres si Marchena. Xabi Alonso a spus ca si-ar dori sa efectueze inconjurul lumii pe traseul parcurs de Phileas Fogg, personajul lui Jules Verne. La rindul lor, Arbeloa a promis ca va rezista un an fara sa consume Coca-Cola, Reina ca isi va lasa barba sa creasca pina la 31 august, iar Xavi ca se va tunde zero.
Porumboiu anunta venirea la Vaslui a unui jucator de clasa mondiala: „Transferam un super-super fotbalist”
Dupa Rodolfo Bodipo, la FC Vaslui va sosi un jucator mult mai cunoscut decit atacantul proaspat transferat de la Deportivo La Coruna. Antrenorul Lopez Caro i-a recomandat patronului Adrian Porumboiu sa achizitioneze un „virf” de clasa dintr-un campionat puternic din Europa, iar tranzactia este ca si realizata. „Sintem in discutii cu inca doi fotbalisti care vor sosi direct in cantonamentul echipei. Personal, transferul unuia dintre cei doi reprezinta o tinta, iar daca voi reusi, va fi ceva extraordinar. Pot doar sa spun ca afacerea este realizata in proportie de 70%, dar mai ramin acele 30 de procente… Este vorba despre un fotbalist super-super valoros, care nu stiu daca a evoluat la vreun Campionat Mondial, dar sigur se ridica la acest nivel. Daca vine la FC Vaslui, atunci s-ar simplifica serios lupta pentru campionat. Nu este jucator din Primera Division”, a anuntat Adrian Porumboiu.
Interesul Rapidului pentru atacantul Carlos Costly il lasa rece pe Adrian Porumboiu, patronul vasluian declarind ca fotbalistul hondurian nu se va transfera in Giulesti, „ci poate la FC Playboy. Situatia e destul de comica, desi costa cam multi bani. Costly mai are contract trei ani cu echipa mea”.
L.Teodorescu
Oltchim in grupa mare, Jolidon la cresa
Campioana României la handbal feminin, Oltchim Rm.Vilcea, va evolua in grupa preliminara C a Ligii Campionilor, alaturi de Larvik HK (Norvegia), Toulon HB (Franta) si cistigatoarea grupei 1, din turul doi, conform tragerii la sorti care a avut loc ieri, la Viena. Grupa 1 din turul doi preliminar este formata din Randers HK (Danemarca), Bayer Leverkusen (Germania), HC Smart (Ucraina) si Milli Piyango SK (Turcia). Vicecampioana „U” Jolidon Cluj va evolua in grupa 3 din turul doi preliminar, alaturi de Byasen Trondheim (Norvegia), HC Metalurg Skopje (Macedonia) si cistigatoarea turneului din turul I.
Posteuca a dat cu Maciuca in rusi
*România a batut campioana Europei la fotbal pe plaja*
Echipa nationala de fotbal pe plaja a României a invins ieri, cu 5-3, reprezentativa similara a Rusiei, cistigatoarea Euro Beach Soccer in 2009 si ocupanta locului doi la nivel european in acest moment. Partida a fost ultima din cadrul Grupei C a calificarilor pentru turneul final al Cupei Mondiale din 2011 si s-a disputat in Italia, pe plaja de la Bibione. Golurile echipei antrenate de Stere Damasaru au fost marcate de Maciuca – 2, Posteuca – 2 si Carauleanu. In urma acestei victorii, „tricolorii” au cistigat grupa C si s-a calificat in faza optimilor de finala. Pentru a merge la turneul final al Cupei Mondiale, care va fi gazduit de Roma, reprezentativa României trebuie sa acceada pina in faza semifinalelor.