Sperind sa devina mai popular pe plaiurile natale, presedintele Senatului, Mircea Geoana, aflat in vizita in America, a ridicat, in cadrul discutiilor cu oficialii SUA, spinoasa tema a vizelor pentru români.
“Cea mai importanta tema abordata la intilnirea cu senatorul democrat Mary Landrieu a fost cea legata de includerea românilor in programul Visa Waiver. Visa Waiver presupune intrarea fara viza in SUA a cetatenilor statelor incluse in program si sederea pe teritoriul american pe o perioada care sa nu depaseasca 90 de zile” se precizeaza intr-un comunicat al Senatului. Adevarul este ca, daca americanii s-ar lasa induplecati, Geoana ar da lovitura, mai ceva decit cu cei 25.000 de euro pe care i-a promis la prezidentialele din 2009.
Geoana incearca sa ne indeplineasca visul american
Pesedistii se antreneaza pentru incaierarea toamna-iarna
Pina la viitoarea rafuiala cu Emil Boc din toamna, pesedistii continua sa se trosneasca intre ei, nu de alta, dar nu care cumva sa-si iasa din mina. La fel ca apele linistite, care sint considerate cele mai periculoase, si atmosfera de pace si colegialitate asternuta peste PSD, dupa alegerea lui Victor Ponta, ascunde, in realitate, o serie intreaga de conflicte interne care vor rabufni, cel mai probabil, tot in toamna,
la Consiliu.
Dupa ani buni de rafuieli interne, social-democratii se pare ca au invatat totusi ceva. Desi continua sa se faulteze cu gratie unii pe ceilalti, acum o fac cu mai multa discretie. Aparent, in PSD domneste unitatea, conducerea partidului fiind macinata doar de “soarta românilor”, “binele poporului” si alte clisee de gen. In realitate, liderii PSD, pina sa se dumireasca exact cum e cu soarta cetatenilor, sint mai preocupati de viitorul lor politic. Astfel, vajnic reprezentant al generatiei de lupi tineri, Victor Ponta si-a insusit rapid metehnele gastii “old-boys”. Odata cocotat sef peste pesedime, pentru a-si intari pozitia, Ponta a inceput, usor-usor, sa faca ordine si curatenie prin partid, disponibilizindu-i pe social-democratii din tabara fostului lider Mircea Geoana. Si uite asa, rind pe rind, au inceput sa cada mai toti liderii vechi de organizatii. A urmat anuntul cu retragerea lui Viorel Hrebenciuc din fruntea grupului PSD de la Camera Deputatilor si, in debutul noii sesiuni parlamentare, se asteapta si matrasirea lui Ion Toma (care a pierdut deja functia de presedinte al filialei Olt) de la sefia grupului din Senat.
*Dragnea isi pregateste oastea de strinsura*
Mult mai smecher, Liviu Dragnea, chiar daca nu tinteste direct scaunul lui Ponta, este constient de faptul ca un secretar general care se bucura de sprijinul teritoriului poate face si desface intr-un partid fara sa mai tina cont de vointa presedintelui. In consecinta, Dragnea incearca, la rindul lui, sa-si impuna oamenii in fruntea filialelor din tara, ba chiar a demarat o ampla actiune de recuperare a pesedistilor trasi pe linie moarta de Victor Ponta.
*Nastase a ramas doar cu “headhunting-ul”*
Mare trebuie sa fie frustrarea lui Adrian Nastase cind vede ca pupilul Victor Ponta, pe care l-a ajutat sa ajunga presedinte, nu prea mai da doi bani pe sfaturile sale, fiind mult prea ocupat sa-si dispute suprematia cu Dragnea in partid. Marginalizat de Ponta, Nastase a ramas doar cu vinatoarea de minti luminate (headhunting-ul) si cu analizele/strategiile intocmite cu departamentele partidului, pe care oricum nimeni nu le ia in serios.
Trend Alert: Jungle Style
Intrebata acum 25 de ani “Ce crezi ca vor purta oamenii in anii 2000?”, designerul Diane Von Furstenberg a raspuns tatuindu-si un leopard. Astazi, ea continua sa ne explice ca imprimeul de leopard este cu desavirsire atemporal. Se purta in anii ’30, in anii ’40, in anii ’50, in anii ’60, in anii ’70 – in fiecare decada. De ce? Pentru ca nu exista nimic mai frumos si mai seducator decit modul in care imprimeul se misca pe piele, de sus in jos, facind femeia sa se simta ca o felina. “Cind am facut prima mea rochie drapata, am apelat la imprimeu de leopard. Si continuu sa o fac, iar oamenii continua sa o cumpere”, declara aceeasi creatoare. De citeva sezoane, acest tip de imprimeu guverneaza din prima linie tendintele in moda, insa in aceasta vara se arondeaza unei supra-teme care imbina diferitele imprimeuri exotice (de la zebra pina la tigru) cu notele safari, stilul Indiana Jones, motivele vegetale, tonurile de kaki, nisip si pamint: moda jungle. Ei bine, da, lumea junglei si specificul ei cind agresiv, cind invaluitor ne arata o fata mai indrazneata a verii.
Imprimeurile desprinse din lumea junglei sint preferatele vedetelor, Eva Mendes fiind, de departe, o fidela purtatoare a acestora. Recenta aparitie a lui Jennifer Lopez la premiera filmului “The Back-Up Plan” ne intareste convingerea, artista mergind pe mina unui total look Lanvin.
O rochie ultra-fluida cu imprimeu exotic, in culori vibrante va arata minunat linga o palarie simpla si o pereche de sandale cu platforma.
Imprumutati o nota feminina unor salvari in tonuri de camel cu o esarfa din matase, cu imprimeu de leopard si o pereche de saboti – must have in aceasta vara. Incercati sa ramineti intr-o zona cromatica apropiata in tonuri: maro, bej, camel, nude.
Podiumul vorbeste de la sine in binecunoscutul spirit jungle: rochii “sfisiate” sau decoratii vegetale marca Gaultier, tunici safari à la Oscar de la Renta sau Aquascutum sau imprimeuri animaliere intense in stil Proenza Schouler.
Fashion Hunter
Bucuresti – Cartier de vara: Teatru sub cerul liber
Pentru ca iubitorii de teatru sa nu mai fie tristi pe durata verii, cind stagiunile sint inchise, s-a inventat „Bucuresti – Cartier de vara”. Evenimentul, aflat deja la cea de-a doua editie, isi propune sa inlocuiasca salile de teatru cu parcurile. Intre 24 iulie si 5 septembrie, in fiecare zi de weekend, bucurestenii sint invitati la spectacole de teatru, concerte, magie si dans in parcurile National, Titanii, Copilului si Cringasi. Simbata aceasta, in parcul Titanii, de la ora 10:00, copiii se vor bucura de povestea „Capra cu trei iezi” in interpretarea papusarilor de la „Ţandarica”. De la ora 20:00, parintii sint invitati la spectacolul de teatru „De bunavoie si nesilita de nimeni”. In Cringasi, duminica, de la ora 10:00, Teatrul Constantin Tanase ofera copiilor „Intoarcerea Panterei Roz”, iar seara, de la ora 20:00, Teatrul Nottara aduce in parc „O zi de vara”.
A.C.
“Dress To Impress” de weekend
Tirgul vintage “Dress To Impress” revine la Villa Rodizio, simbata si duminica, cu prajiturele Les Macarons si colectii sic. La eveniment sint asteptati peste 30 de colectionari, creatori de piese handmade si designeri vestimentari. Iubitoarele modei retro sint invitate la shopping intr-o atmosfera racoroasa, care combina arhitectura bucuresteana din secolul al XIX-lea cu deliciile culinare mediteraneene pregatite de bucatarii restaurantului Villa Rodizio, aflat la doar citeva minute de Parcul Gradina Icoanei, pe strada I. L. Caragiale 32. Printre cei care isi vor expune creatiile la “Dress To Impress” se numara Italian Vintage, Vintagecapella, Whatisvintage, Republic of Tutu, laSHotron, Dacapo Style, Evintage, Modamania si Iuliana Rosca.
VD Negru
Audiobookuri care iti fac calatoria mai frumoasa
Pleci in vacanta la munte sau la mare si te gindesti stresat la drumul lung, pe sosele supraaglomerate? Te-ai plictisit de trancaneala de la radio si nu-ti mai gasesti nici muzica pe plac? Nicio problema! Iata doi prieteni care pot merge cu tine, facind timpul sa zboare pe nesimtite: Ion Caramitru si Victor Rebengiuc! Primul iti citeste nuvela lui Milan Kundera, “Eduard si Dumnezeu” (din volumul “Iubiri caraghioase”), o radiografie plina de umor a vietii de cuplu. Victor Rebengiuc iti ofera o lectura de neuitat din opera lui Mircea Eliade: “Secretul doctorului Honigberger”. Ambele audiobookuri au aparut recent la Humanitas Multimedia.
G.H
Un film usor, de vara, cu Tom Cruise si Cameron Diaz
De astazi, adoratorii lui Tom Cruise isi vor regasi pe marile ecrane idolul (relaxat si jucaus) in “Intilnire exploziva”, o comedie romantica, impanata cu multa adrenalina. Evident, Tom Cruise e din nou agent sub acoperire si are de infruntat o sleahta de infractori periculosi. Cind beleaua e in toi, agentul o intilneste (in mod contondent) pe blonda June. Cameron Diaz revine, prin acest rol, la ipostaza care i se asorteaza cel mai bine: o tinara infantila, aiurita, romantioasa si campioana a gafelor. Ca in majoritatea filmelor de gen, relatia celor doi debuteaza cu anumite suspiciuni, dar se indreapta vertiginos spre un amor nebun. De dragul senzatiilor tari, actiunea e presarata cu urmariri, impuscaturi, explozii etc. Fara a avea pretentii de originalitate, regizorul James Mangold ne ofera un film amuzant, perfect pentru o zi de vacanta.
G.H.
„Cere ajutor daca nu poti ierta”
„Prea Sfinta Treime, sufletul meu striga la Tine sa ma ajuti in a invata sa iert si sa primesc iertarea fara de care nu vom intra in iubire. Doar Tu vezi cit ma mint atunci cind spun ca am iertat si ca iubesc cu adevarat. Dar atita timp cit tin minte raul nu fac decit sa ma amagesc. Prea Sfinta Treime (…) sufletul meu se zbate sa invete iertarea, dar nu gaseste calea, ma complic in vorbe si ma ratacesc in fapte, departindu-ma de calea simpla a invataturilor Tale. Te rog pe Tine, da-mi ajutor si spor in a ierta si a fi iertat”. Asa incepe o rugaciune numita „Acatistul pentru iertare”, o rugaciune din spatiul nostru cultural-religios, care vibreaza in ritmurile celui mai profund si puternic adevar spiritual. Pasajul citat mai sus contine doua „idei” a caror esenta tare ne poate mingiia si ajuta, in acelasi timp, sa sclipim de indata ce le-am insusit, le-am acceptat si le-am inteles. Mai intii „fara iertare nu vom intra in iubire” si a doua „te rog, da-mi ajutor in a ierta si a fi iertat”! Cererea de ajutor este pasul constient al mintii si al sufletului catre atingerea oricarei stari interioare, dar – mai ales – a iubirii. Pina la iubire omul se poate izbi napraznic si poate ramine neputincios in fata incapacitatii sale emotionale de a ierta, oricit ar vrea. Pe drumul catre iubire apar si se manifesta durerile emotionale izvorite din lectiile grele ale vietii. Pe drumul acesta ne intilnim cu suferinti de care n-am fost constienti niciodata. Cu pacate necunoscute. Cu intelegeri gresite. Cu vini si cu minii ce locuiesc in noi in ascuns. „Acatistul de iertare” mentionat este o superba rugaciune, in care omul isi cere iertare si de la pomi, si de la animale, si de la Pamint, si de la gindurile rele, si de la alegerile gresite de care n-a fost constient, de la fiecare fiinta si de la floare. Asta pare sa spuna ca omul ramine neiertat in sine chiar si atunci cind a gresit fara de voie, chiar si atunci cind n-a fost constient sau atunci cind a vrut sa faca bine, dar a iesit rau. Poate ca, inconstient de erorile, greselile si miniile sale din trecut fata de lumea pe care a ranit-o fara voie, omul se poate gasi in situatia de a voi sa ierte, dar sa nu poata face aceasta. Omul ar dori sa iubeasca, dar neputinta sa de a ierta, inchisa in emotiile dureroase inregistrate in inconstient, il fac simta ca „nu poate ierta”. Iata ca puterea de a ierta nu vine de la sine; avem nevoie sa cerem ajutor divin pentru a ne dezlega pe noi insine de minie, de durerea si de vina ce ne impiedica sa iubim. „Ajuta-ma, Doamne, sa iert” poate fi rugaciunea tainica a sufletului care cauta eliberarea de durere!
National
Parintii Madalinei il vor pe Petru Mircea la inchisoare
La o saptamina de cind Madalina Manole si-a luat ramas bun de la cele pamintesti, moartea ei continua sa suscite vii polemici si sa scoata la iveala adevaruri controversate, tainuite pina deunazi.
Cu toate ca nu mai exista niciun dubiu ca artista s-a sinucis, procurorii continua ancheta in acest caz pentru a se lamuri ce anume a determinat-o pe cintareata sa-si puna capat zilelor. Iar daca anchetatorii vor reusi sa demonstreze ca sinuciderea artistei a fost “inlesnita” – de sotul ei sau de persoana care i-a procurat insecticidul – cineva va ajunge dupa gratii. Si cum parintii Madalinei i-au adus sotului acesteia grave acuze, considerindu-l autorul moral al mortii ei, procurorii i-au chemat la audieri. Astfel, ieri dimineata, tatal Madalinei Manole a fost audiat mai bine de doua ore, la sediul Politiei Capitalei, de un procuror de la Parchetul Tribunalului Bucuresti. La iesire insa, Ion Manole nu a vrut sa dea nicio declaratie in legatura cu audierea sa. Conform unor surse judiciare, audierea tatalui Madalinei Manole a fost singurul act procedural pentru ziua de ieri, urmind ca pe viitor sa fie audiata si persoana care i-ar fi vindut prietenei Madalinei Manole Furadan, substanta cu care artista s-a sinucis. Tot ieri, avocatul familiei Manole, Beatrice Comaniceanu, a declarat ca martea viitoare va incepe procedurile juridice pentru ca parintii artistei sa obtina tutela nepotului lor, acest proces urmind sa aiba loc la Judecatoria Buftea, instanta competenta in acest caz.
Luis Lazarus isi face ferma “eco” cu “gaini de rasa”
De cind a plecat de la OTV, Luis Lazarus a facut tot ce i-a stat in putere pentru a ramine pe sticla. Nici Prima TV si nici Kanal D nu i-au putut oferi expunerea de care avea nevoie jurnalistul, in plus, scandalurile ba cu fosta sotie, ba cu actuala iubita, Mihaela Moise, i-au cam distras atentia de la cariera.
Lazarus a lasat-o mai moale cu aparitiile tv ceea ce i-a creat destule prejudicii in plan financiar. Cert e ca, acum Luis Lazarus trebuie sa faca ceva sa produca bani, ca deh, are doi copii de crescut. Si cum in presa criza e cit Casa Alba, Lazarus s-a reorientat. Lasa vedetismul si se apuca de crescut gaini. Pornind de la ideea ca vrea sa le cumpere copiilor lui doi ponei, pretul unuia singur fiind de numai 2.000 de euro, Luis Lazarus a decis sa-si faca o intreaga ferma. De ce? Ne-a raspuns chiar Luis: “Sa scot bani”.
Justitiarul a inaintat deja dosarul, ca terenul il are (25.000 de metri patrati) undeva linga Bucuresti (la Chiajna) si “astept sa obtin fondurile de la Uniunea Europeana”. ”Vreau sa fac o ferma eco, bio. Voi aduce pina si gaini de rasa care vor minca numai griu”, a declarat Lazarus pentru “National”.
Toate cheltuielile vor ajunge undeva la doua milioane de euro, conform spuselor lui. Si uite asa, dragi cititori, s-ar putea sa aveti in farfurie gaina à la Luis Lazarus sau oua adunate chiar de minuta Mihaelei Moise, ca doar va participa si ea la prosperitatea fermei, nu-i asa?
Alina Mihai
P.Scurt
Campion mondial cu nationala Spaniei, Gerard Pique se afla intr-o binemeritata vacanta in Insulele Baleare. Vestea rea este ca stoperul iberic continua sa bea ca un porc. Vestea buna este ca, desi continua sa bea ca un porc, Pique n-a mai scuipat pe nimeni!
Cotidianul catalan “Sport” noteaza ca atacantul Zlatan Ibrahimovici va ramine la FC Barcelona, pentru ca “niciun patron de club european nu este capabil sa-si asume costurile”. E clar, astia chiar n-au auzit de Porumboiu!
Presedintele Asociatiei de Locatari si de Fotbal din Zambia, Kalusha Bwalya, a declarat ca italianul Dario Bonetti a fost cel ales sa preia functia de selectioner al reprezentativei africane pentru ca e un tip modest, care n-a sarit calul, cerind doar casa, masina si cite trei negrese pe zi, dimineata, la prinz si seara.
Raminem la Zambia si la Dario Bonetti si aflam ca selectionata condusa de italian va debuta in preliminariile Cupei Africii pe Natiuni in luna septembrie a.c, contra Insulelor Comore. In octombrie, spre satisfactia fostului tehnician dinamovist, acesta va infrunta Insulele Sodome si Gomore.
Transferat in Ghencea, de la International Curtea de Arges, Mihai Radut va imbraca la Steaua tricoul cu numarul 8, purtat ultima oara de Juan Carlos Toja, vindut la Aris Salonic. Fanii stelisti spera ca jucatorul din Slatina sa nu traga fotbalul in piept, precum a facut-o columbianul, iar daca o va face, macar sa nu-l traga pe nas!
Iker si Sara lui, in voiaj de atirnache pe Copacabana
Iker Casillas, portarul nationalei Spaniei – proaspata cistigatoare a Campionatului Mondial – a fost invitat de catre Nilo Sergio, reprezentant al unei mari firme de turism din Rio de Janeiro, sa viziteze metropola braziliana, dar mai ales superbele sale plaje, Copacabana si Ipanema. Iker nu a fost invitat singur, ci insotit de iubita lui, jurnalista Sara Carbonero, ocazie cu care cei doi vor atirna citeva zile pe banii gazdelor, simtindu-se in general bine. Fanele din Rio il asteapta cu sufletul la gura pe cel care a devenit simbolul Cupei Mondiale 2010, mai ales ca in Brazilia majoritatea femeilor sint barbati.
Carnanalul de la Rio
Pentru ca n-au putut s-o faca picanta, in ulei de masline, spaniolii au facut caracatita Paul cetatean de onoare
Faimosul octopod de la acvariul din Oberhausen/ Germania a fost numit cetatean de onoare al orasului spaniol Carballino, titlu onorific cu care se mai pot lauda politicienii Jose Castro Suarez si Manuel Vazquez, scriitorul si scenaristul Miguel Anxo, arheologul Felipe-Senen, artista Edelmiro Manzano si comicul Jean Paler. O delegatie de oameni seriosi, plecata cu mare alai din localitatea galiciana, a ajuns, ieri, la acvariul Sea Life din vestul Germaniei, acolo unde traieste si munceste renumitul cefalopod. Carlos Montes, primarul din Carballino, a tinut sa ajunga personal la caracatita, pentru a-i inmina cele cuvenite, recte o diploma scrisa in limba molustelor, o statueta din bronz, care-l infatiseaza chiar pe Paul, si un tricou personalizat al nationalei Spaniei. Montes a incercat sa negocieze si inchirierea lui Paul, pentru a-l aduce la un festival local de gastronomie, dar responabilii acvariului s-au prins ca ibericii vor sa-i faca de petrecanie caracatitei, drept pentru care au refuzat. Specialitatea orasului Carballino, care are 14.000 de suflete, este caracatita picanta in ulei de masline, dar Paul nu va ajunge in tigaie, cel putin deocamdata. Octopodul, despre care se spune ca a vazut lumina zilei in Marea Britanie, a devenit personaj principal al Cupei Mondiale din Africa de Sud, datorita pronosticurilor sale, 100% nimerite.
Eu am numai opt picioare, si abia ma misc de fel
Detinutii saraci, “cadorisiti” cu haine, pantofi si bani pentru scrisori
Justitia româna are grija de detinutii cu situatie financiara precara.
Astfel, potrivit proiectului care modifica regulile din penitenciare, supus dezbaterii publice de Ministerul Justitiei, inchisorile din tara noastra ar putea fi obligate sa sponsorizeze corespondenta detinutilor saraci. In plus, penitenciarele trebuie sa le dea detinutilor fara posibilitati materiale haine si incaltaminte, in functie de anotimp.
“Persoanelor private de libertate care nu poseda imbracaminte si incaltaminte personala adecvata si nu dispun de mijloace financiare suficiente li se asigura de catre administratia locului de detinere tinuta, in functie de clima si anotimp”, se precizeaza in proiectul MJ.
Ca sa nu existe dubii, MJ ofera, in final, si definitia “detinutului sarac” – persoana care nu a avut, in ultimele zece zile, niciun ban in contul deschis pe numele sau la penitenciar.
Nu sint bani la metrou? Metrorex da 51 de milioane de lei pe paza Scorseze
Despre Metrorex sintem fortati sa scriem de citeva ori pe an. De obicei atunci cind sindicalistii “pun” de-o greva care sa paralizeze Bucurestiul.
Tot de obicei si managerii si sindicalistii Metrorex vorbesc despre lipsa de bani. Primii spun ca nu sint bani niciodata, iar ceilalti afirma ca salariile angajatilor sint mici. Insa, atunci cind vine vorba de gasit bani (muuulti bani) pentru contracte diverse si aproape inutile, dar din care mai sare cite ceva pentru guri flaminde, treaba se rezolva. Nu sint bani la Metrorex? Aiurea! Sint. Stiti cit costa paza pe an la Metrou? Va spunem noi: aproape 13 milioane lei. Fara TVA.
*Paza buna trece primejdia… Care?*
Metrorex a atribuit firmei Scorseze Security International un contract de 51,79 milioane de lei, fara TVA, pentru servicii de paza in statiile, trenurile si depourile de metrou, pe o perioada de patru ani. Contractul a fost acordat printr-o procedura de negociere directa la 24 iunie, iar asta o spun cei de Metrorex, printr-un comunicat. La negociere au participat trei firme, pretul de pornire al licitatiei fiind de 52,38 milioane de lei, fara TVA, iar “criteriul de atribuire, oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic”. Dar de ce tocmai Scorseze a cistigat contractul cu Metrorex? Pai, e simplu. Nu e prima data cind firma are “treaba” la Metrou. Istoria relatiei Scorseze – Metrorex dateaza de prin 2006 cind compania a cistigat pentru prima data o licitatie organizata de regia de transport. Si se pare ca oferta celor de la Scorseze este imbatabila. Si la pret si la calitatea serviciilor din moment ce asistam la o frumoasa “casnicie” intre cele doua companii. Faptul ca o firma privata cistiga bani de pe urma unui contract cu o companie precum Metrorex nu este, desigur, ceva de condamnat. La urma urmei, prost e cel care da, nu cel care cere, mai ales intr-o economie pe care o vrem libera. Semnele de intrebare intervin atunci cind vorbim despre valoarea enorma a contractului pentru niste servicii pe care mai ca nu le vedem sau nu le simtim. A crescut siguranta calatorului de cind se plimba prin vagoane agentii de paza? Nu credem. Dar cine stie, odata cu “escaladarea” pericolului terorismului international e bine sa avem paza vigilenta peste tot, doar e o tendinta mondiala…
In noiembrie anul trecut angajatii de la metrou intrau in greva doua zile fortind sute de mii de bucuresteni sa se inghesuie in autobuze pentru a ajunge la munca. Motivul grevei, marirea salariilor cu 20%. Prin martie anul acesta, din nou, greva la metrou, motivul devine …laitmotiv – majorarea salariilor. In iunie se intimpla din nou, greva de Ziua Copilului. Pentru rezolvarea acestor probleme si pentru a scuti calatorii de imposibilitatea folosirii unor servicii de transport pe care unii le platisera deja (abonatii), niciodata nu au fost bani. Pentru paza si protectie, iata ca se gasesc “tone” de bani…
Scorseze a fost infiintata in 1995, insa abia in 2006 compania cistiga “notorietate” prin contractul cu Metrorex. Compania de paza mai asigura servicii de profil si pentru Sala Palatului, Spitalul Dr. Victor Babes, Avicola, Comaico, Romfilatelia, Electrocentrale Bucuresti SA. Lista poate continua.
*Casnicie fericita. Anul nuntii – 2006*
– In 2005 (pentru 2006) serviciile de paza ale Scorseze pentru Metrorex au costat 1,5 milioane euro.
– In 2007, contractul se ridica la 2,6 milioane euro.
– In 2008, Scorseze Security si Metrorex incheiau un nou contract pe o perioada de doi ani, in valoare totala de 6,6 milioane euro. Contractul a expirat in iunie anul acesta pentru a fi reinoit pe patru ani (contractul de 51,79 milioane de lei, fara TVA).
O artista, da, o artista! Angela Similea
Daca nu te adaptezi — direct la Furadan! Hai, pe care dintre voi, „marii artisti români”, va mai asteapta Madalina? Tot latrati ca nu mai aveti succes. E normal. Gheorghe Gheorghiu sau Ducu Bertzi, cintareti, nu cintaciosi, pe care i-am apreciat, n-au mai venit cu ceva nou de 30 de ani. Defileaza cu aceeasi trubadureala de care copiii de 20 de ani rid de se cracaneaza. Uitati-va la bagaboanta aia de Madonna! Tot timpul experimenteaza, socheaza programatic, chiar e artista, golanca! Si mie mi-au placut anii ’80, dar nu pot sa ramin in ei si sa vorbesc ca scriitorii de atunci, care-si incepeau toate frazele cu „batrine”! Iar exemple de adaptare chiar exista. Va servesc unul. George Stanca. Are o rubrica de mondeneala, se caraghiosleste pe intelesul idiotilor cu 30-40 de ani mai tineri ca el, dar omul tine, chiar tine pasul cu anii 2000 si ceva fara a le fi sclav. Poti sa stai ancorat si in patina legendara, dar pentru asta iti trebuie clasa. Unei singure persoane din soubizareala ii reuseste. Angelei Similea. Are o noblete de zici ca nu s-a nascut la Pecineaga, in Dobrogea, ci la Buckingham Palace. Apare rar pe la televizii, nu se lamenteaza niciodata, iar trecerea anilor, in loc sa-i estompeze frumusetea, i-a inramat-o.
Daca Irina va fi luata de nevasta, bebelusul lui Cristiano va avea doua mame
Iubita lui Cristiano Ronaldo, Irina Seik, vrea sa puna laba definitiv pe jucatorul portughez. Si ca sa arate lumii intregi care-i sint intentiile, aceasta si-a postat pe contul de Facebook dorinta de a-l acapara pe fotbalist: „Da, vreau sa ma casatoresc cu Cristiano! Il iubesc si il voi ajuta sa-si creasca fiul”. Fotbalistul portughez si topmodela lui au o relatie de patru luni, dar parca rusoaica prea si-a luat viteza!
Lavinia Iftime
Nevasta bine mobilata a lui Joe Cole si-a carat singura mobila la Liverpool
In timp ce Victoria Beckham nu se oboseste nici macar sa-si duca singura geanta, angajind un om pentru acest lucru, sotiile altor fotbalisti englezi nu se feresc sa-si rezolve singure problemele. Este cazul frumoasei Carly Cole (26 de ani), partenera de viata a fotbalistului Joe Cole, care tocmai s-a transferat de la Chelsea Londra la FC Liverpool, schimbind, evident, domiciliu. Carly nu a apelat la o companie de transport a mobilei, probabil din dorinta de face ceva economie la bani, fiind criza. Impreuna cu doua dintre rudele sale, Carly a pus osu’ la treaba si a inceput sa care tot calabalicul, pe care l-a incarcat si l-a transportat, pe reprize, cu propria-i masina. Iar vecinii sotilor Cole din Londra nu au avut numai ocazia de a o vedea pe femeie pe post de caraus, ci si sa-i admire picioarele tonifiate si fundul apetisant.
Incercind sa obtina ceva spatiu liber in portbagaj, doamna Cole s-a aplecat mai mult decit era nevoie, iar rochia i s-a mulat pe trupul bine lucrat, caci nu degeaba este intructor de fitness.
Ana-Maria Calciu
Ronaldinho iubeste o românca si „arde” o brazilianca
Desi presa vuieste ca starul brazilian Ronaldinho traieste o superba poveste de dragoste cu româncuta Lilly Cheveresanu, se pare ca totul a fost doar un foc de paie (era previzibil, la cit de sluta era protagonista!). Ronaldinho, aflat zilele trecute in Rio de Janeiro, a fost surprins in compania altei dame, nimeni alta decit Marçalla Marques, cea care-a trecut si prin patul atacantului Adriano. Se pare ca bruneta are o slabiciune pentru fotbalisti, si, cu exceptia lui Nicki Mitea, nu vrea sa rateze nici unul!
Lavinia Iftime
Fanii musulmani nu au voie sa poarte tricourile Manchester United
Conform clericilor musulmani din Malaezia, tricourile lui Manchester United glorifica diavolul pentru ca pe emblema echipei engleze apare simbolul satanei. Din aceeasi categorie mai fac parte si logo-urile reprezentativelor de fotbal ale Braziliei, Portugaliei si Norvegiei, precum si al campioanei Spaniei, FC Barcelona. Toate au semnul crucii inserat pe blazon, iar musulmanii din aceasta tara asiatica nu accepta simbolurile altor religii.
Lavinia Iftime
Lewis Hamilton, razbunatorul Angliei
Lewis Hamilton (25 de ani) a „amenintat” in mod public ca va razbuna infringerea Angliei in fata Germaniei, la Cupa Mondiala de fotbal, cu ocazia cursei de la Hockenheim. Hamilton l-a avertizat pe pilotul german Sebastian Vettel ca il va infringe pe propriul „teren”. Razbunarea lui Lewis e alimentata si de faptul ca, pe 27 iunie, atunci cind Anglia a fost eliminata de Germania la World Cup, el si coechipierul Jenson Button erau infrinti de Vettel, care cistiga cursa de la Valencia, dindu-le cu „praf de liniste” englezilor. Acum, Hamilton este liderul clasamentului general, cu 145 de puncte, in timp ce „rivalul” Vettel ocupa abia pozitia patru, spre satisfactia lui Lewis. „Urmatoarele doua curse (n.r. – Hockenheim si Hungaroring) sint foarte bune pentru mine. Fiecare pilot are citeva piste favorite, iar eu am fost mereu rapid pe cele din Germania si Ungaria. Vreau sa obtin alte 50 de puncte inainte de pauza din august”, a declarat Hamilton.
Ana-Maria Calciu
Pentru cel alintat „Schumi”, speranta moare ultima
Cu 109 puncte in urma liderului Lewis Hamilton si nicio victorie in primele 10 curse ale sezonului in F1, multi se intreaba de ce naiba s-a intors la 41 de ani, si mai ales de ce nu paraseste Michael Schumacher „Marele Circ” pina nu e prea tirziu. Ei bine, aflati ca a germanul zice ca se simte din ce in ce mai tinar, iar conform proverbului „speranta moare ultima”, Michael nu are de gind sa renunte la cursele din Formula 1 in urmatorii doi ani, fiind hotarit ca in 2011 sa cistige titlul mondial. Pilotul a declarat ca are foarte multa incredere in propriile puteri, este constient ca sint destule lucruri care ar putea fi imbunatatite, iar „calificarile sint clar punctul sensibil”. Desi viseaza la cistigarea campionatului precum vrabia la malai, „Schumi” recunoaste totusi ca piloteaza in continuare doar pentru ca „ma distrez de minune, ma simt mai tinar, mai motivat”.
Ana-Maria Calciu
Serena a calcat in cioburi si risca sa rateze US Open 2010
Nori negri s-au adunat pe cerul Serenei Williams (28 de ani), care risca sa rateze participarea la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. Numarul 1 WTA s-a ranit la piciorul drept, dupa ce calcat pe niste cioburi intr-un restaurant, iar acum se deplaseaza cu ajutorul cirjelor, avind citeva copci. Serena va fi supusa unei interventii chirurgicale, motiv pentru care americanca se roaga la Divinitate sa se recupereze la timp pentru US Open, competitie care va debuta pe 30 august. „Sint foarte suparata ca, din cauza operatiei, nu voi putea participa la turneele mici care urmeaza. Sper sa ma refac, insa, pina la startul turneului de la Flushing Meadows. Le multumesc tuturor pentru sprijin si abia astept sa revin pe teren”, a declarat Serena.
A murit sufocat dupa ce a inghitit un balon
Un baietel de doi ani, din localitatea Brebeni, judetul Olt, a murit sufocat, acum doua zile, dupa ce a inghitit din greseala un balon. Parintii copilului ii acuza pe medicii de pe Ambulanta, sositi pentru a-i acorda primul ajutor, ca au intervenit cu intirziere. „Nu l-au tratat deloc. L-au lasat intentionat”, a spus Alin Busca, tatal copilului. Medicii de pe Ambulanta sustin insa ca au ajuns la locul interventiei in cinci minute de la primirea apelului pe 112. Lucratorii Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Olt au declansat cercetari in acest caz.
Bebelus la spital dupa ce a baut diluant
Un baietel de un an si doua luni, din comuna dimboviteana Pietrari, a fost transportat, ieri, la Spitalul Judetean de Urgenta din Tirgoviste, dupa ce a baut diluant dintr-o sticla gasita in curtea casei parintilor. Copilul se juca in curte, in timp ce mama era ocupata cu treburile gospodaresti, iar tatal tencuia casa. Din declaratiile parintilor a reiesit ca baietelul a gasit o sticla cu diluant, careia i-a scos dopul, iar in momentul in care mama l-a vazut i-a dat peste mina, insa copilul apucase deja sa bea din lichid. Micutul este acum in afara oricarui pericol.
Viteza excesiva a mai luat trei vieti
Trei persoane au murit, ieri dimineata, in urma unui accident rutier care a avut loc in localitatea suceveana Dorna Candrenilor din cauza vitezei excesive si, probabil, a oboselii accentuate. Un tinar in virsta de 25 de ani conducea un autoturism, iar din cauza vitezei a intrat pe contrasens acrosind o alta masina, apoi a intrat in coliziune frontala cu o autoutilitara. In urma impactului, soferul a murit pe loc, iar alte doua pasagere ale autoturismului, in virsta de 23 de ani, respectiv 50 de ani, au murit la Spitalul din Vatra Dornei.