Cel putin 57 de persoane au murit, luni, in urma coliziunii dintre doua trenuri, produsa in estul Indiei, iar multi pasageri sint inca blocati in vagoanele celor doua garnituri. Un tren expres care se indrepta spre Calcutta a lovit, luni dimineata, un alt tren, care stationa intr-o gara din districtul Birbhum, la circa 200 de kilometri nord de capitala statului. Impactul a fost atit de violent, incit ultimele vagoane ale trenului stationat au fost proiectate in aer, pe un pod care traverseaza sinele, si au ramas blocate la inaltime. „Bilantul a ajuns la 57 de morti”, a declarat Murtaza Hussain, un oficial local. Bilantul anterior era de 50 de morti. Aproximativ 120 de persoane au fost ranite in accident, iar echipele de interventie continua cautarile printre fiarele contorsionate. Majoritatea victimelor se aflau in vagoane fara locuri numerotate, care sint, in general, supraaglomerate. „Pasagerii decedati calatoreau in compartimente cu locuri fara rezervare. Nu avem numele lor, nici informatiile necesare pentru a le anunta familiile”, a declarat un oficial al cailor ferate.
Doi morti in SUA, dupa prabusirea unui avion cumparat din România
Un pilot militar in retragere si un controlor aerian si-au pierdut viata in urma cu citeva zile, dupa ce avionul in care se aflau, un model Yak-52 cumparat din România, s-a prabusit in South Portland, Statele Unite. Cele doua victime sint Mark Haskell, in virsta de 42 de ani, controlor aerian, si Thomas Casagrande, in virsta de 66 de ani, pilot militar de test, aflat in retragere. Haskell si sotia sa cumparasera avionul in 2001 de la fortele aeriene românesti si l-au denumit Lizzy-Lou, dupa numele fiicei lor, care s-a nascut in ziua semnarii contractului. Avionul a fost folosit de armata româna pentru antrenamente si zboruri acrobatice, fiind retrimis producatorului Aerostar inainte de a fi livrat cumparatorului din Statele Unite. Asamblarea finala a aparatului a avut loc in Statele Unite. Potrivit unui prieten al uneia din victime, cei doi efectuau un zbor de verificare, obligatoriu din doi in doi ani pentru innoirea autorizatiilor de pilotaj. Administratia Federala a Aviatiei a declansat o ancheta, pentru a stabili cauzele accidentului.
50.000 de dolari, ajutor din partea SUA pentru sinistratii din Botosani
Ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein, a anuntat, luni, acordarea, prin intermediul Guvernului american, a unui ajutor de 164.000 de lei (50.000 de dolari) destinat victimelor inundatiilor din judetul Botosani. Ambasada a oferit acest ajutor ca urmare a unei cereri de sprijin din partea Guvernului român. Banii vor fi utilizati pentru a oferi provizii de urgenta cum ar fi paturi, apa, imbracaminte, pantofi, obiecte de igiena personala si plite pentru gatit, acestea urmind sa ajunga la persoanele care, din cauza inundatiilor, locuiesc in adaposturi improvizate in apropierea fostelor lor locuinte.
100 de arme confiscate in doua saptamini
Politistii au confiscat, de la inceputul lunii iulie, aproape 100 de arme letale si neletale, peste 400 de cartuse si capse, in urma unor controale in 14 judete, peste 100 de persoane fiind cercetate pentru detinere sau uz ilegal de arme. Controalele pentru depistarea detinatorilor ilegali de arme si munitii au avut loc in mai multe judete, in perioada 1-16 iulie.
Român mort intr-un accident in Turcia
Un român a murit si alti zece au fost raniti in urma unui accident produs, simbata, pe o autostrada din Turcia, in care a fost implicat un autocar cu 36 de persoane. In urma accidentului, 11 cetateni români au fost raniti, fiind imediat transportati la spital. Dintre acestia, un cetatean român a decedat, iar ceilalti zece se afla sub supraveghere medicala, fiind in afara oricarui pericol, potrivit MAE. Autoritatile turce au demarat o ancheta pentru a stabili cauzele accidentului.
Moartea vine cu BMW-ul
O persoana a murit, iar alte sapte au fost ranite, ieri, in judetul Neamt, dupa ce un autoturism a patruns pe contrasens si a intrat intr-un microbuz care stationa. Potrivit Politiei Neamt, un autoturism BMW inmatriculat in Ungaria circula, ieri dimineata, pe DN 2, iar in apropierea Hanului Ancutei soferul a iesit de pe sensul de mers, a intrat pe contrasens si s-a izbit de un microbuz parcat, in care dormeau soferul si inca doua persoane. In urma impactului, soferul microbuzului a murit, iar soferul autoturismului a fost grav ranit. In accident au mai fost raniti cei patru pasageri din autoturism si cele doua persoane din microbuz.
Azilant sirb, hot de masini
Un cetatean sirb in virsta de 28 de ani, cazat la Centrul de Tranzit in Regim de Urgenta din Timisoara, dupa ce a cerut azil politic in România, a furat o masina pe care apoi a abandonat-o, fiind prins ulterior in Vama Nadlac si retinut. Politistii au fost sesizati ca din parcarea unui centru comercial din Timisoara a fost sustras un autoturism, in scurt timp masina fiind gasita de oamenii legii pe o strada laturalnica. Sirbul a fost gasit ulterior in Vama Nadlac, de politistii de frontiera din judetul Arad, care i-au intocmit dosar penal pentru furt calificat.
“O sa-ti sparg fata, zdreanto!”
Zi fierbinte, autobuz supraaglomerat, transpiratii indelung conservate, care iti muta nasul si stomacul. In spate, labartat pe doua scaune, un june de etnie rroma racneste la celular, cit il tin bojocii: “Sa moara familia mea daca nu te prind si te nenorocesc! O sa-ti sparg fata, zdreanto!” Pentru ca ma ustura timpanul de la injuraturile crunte cu care individul isi impaneaza “alocutiunea”, imi fac pirtie printre burdihane ude si sarsanale si ajung, tiris-grapis, mai spre mijlocul autobuzului. Urletele tiganului se aud si aici, dar usor estompate de conversatia telefonica a distinsei doamne care sta pe scaunul de linga usa din fata: “Da, am vorbit… Nu stiu inca programul, fiinca S. nu l-a facut… Zice ca nu stia data exacta… Da’ cum se spune corect: receptie?… Sigur, am facut lista… Au fost rezervate locurile… Mai trebuie s-o sun astazi…” In timp ce gesticuleaza elansat cu mina libera, femeia pune la punct ultimele detalii ale unui eveniment cultural. Dupa ce termina convorbirea, isi ia un nou elan si suna pe altcineva: “Voiam sa-ti spun ca e gata afisul… Arata foarte bine. Da-mi adresa ta de mail sa ti-l trimit… Cum? Filarmonica “George Enescu”? … Da, da, am notat…” Vocea mi se pare cunoscuta. Printr-o bresa in multime, ii vad profilul. Soc. E o “femeie de cultura”. O cunoscuta poeta. O componenta a elitei autohtone. Concluzia e nimicitoare: daca un om educat, talentat, celebru, face galagie in public, rezolvindu-si treburile in auzul tuturor, la ce te poti astepta din partea celuilalt, care n-a dat pe la scoala, a crescut pe maidan si nu l-a invatat nimeni sa traiasca incercind sa nu-i deranjeze pe cei din jur?
G.H.
Luminita Anghel: “Cred in solidaritatea colegilor mei de breasla”
*Artistii vor cinta pro bono la Festivalul Callatis*
Cea de-a XII-a editie a Festivalului de la Mangalia va avea loc, anul acesta, in perioada 12 – 15 august. Desi criza economica a ridicat un semn de intrebare asupra editiei de anul acesta, administratia locala a facut apel la artistii care au participat de-a lungul anilor la spectacolele din Portul Turistic Mangalia, invitindu-i sa participe la Festivalul Callatis fara a li se plati onorarii. Imaginea editiei din 2010 este Luminita Anghel, care mentine legatura cu artistii si in calitate de director artistic. “Cred in solidaritatea colegilor mei de breasla, – spune Luminita Anghel – in aceasta perioada grea pe care o traversam cu totii, de a ni se alatura in aceasta lupta pentru a salva una dintre putinele forme importante de exprimare artistica nationala care este Festivalul de la Mangalia – Callatis. Este momentul in care vom vedea citi dintre cei care, de-a lungul anilor, au calcat pe aceasta scena vor accepta ca, de aceasta data, sa faca un act caritabil pentru salvarea continuitatii acestui festival. Este un act de curaj si de onoare, prin care noi toti vom arata cit de important este pentru noi publicul.”
G.H.
Alex Velea, mire in tenisi
Iata ca a venit vremea ca Alex Velea, alaturi de Ana, iubita lui, sa-si puna pirostriile, in cadrul ceremoniei religioase de ieri, la biserica Sfintul Spiridon cel Nou, unde mirii si-au facut aparitia, dupa intirzierea de rigoare, intr-o impunatoare limuzina.
Din masina au coborit nasul, mare pisicher, Lucian Mitrea, alaturi de consoarta, Andreea Banica, mirele, dupa o mica poticneala in care era s-aterizeze in nas pe caldarim, urmat de mireasa Ana, vadit emotionata. Alaiul vesel se pusese pe pozat, dar elanul le-a fost taiat de preotul care-a strigat ritos “adunarea” si toti au pasit catre lacasul sfint. Cavalerul de onoare, in persoana lui Smiley, nu si-a putut imparti atributiunea de insotitor al mirilor alaturi de iubita lui, Laura Cosoi, caci linga mireasa a stat sora acesteia. La capitolul tinute, Alex nu s-a dezis si, in stilu-i caracteristic “miserupist”, n-a tinut cont de sabloane optind pentru o pereche de tenisi, asortati apoteotic costumului in care nu arata tocmai atragator, fiind prea mic de statura. In timpul slujbei, pe fetele mirilor nu se vedea bucuria, ci aveau, saracii, niste mine triste de parca li s-ar fi citit condamnarea pe esafod (probabil au realizat in ultimu’ ceas care-i treaba cu casatoria). Mireasa si nasa, care parea putin prea euforica pentru contextul destul de solemn, au facut “posta” un evantai negru care sa alunge din zapuseala si tot nasa, schingiuita de pantofii abia scosi din cutie, a fost nevoita sa se descalte in timpul ceremoniei. La iesirea din biserica, mireasa a fost asaltata cu nelipsitele boabe de orez, care i s-au lipit de trupul transpirat, iar Alex a fost “bombardat” cu petale de flori. Intrebat despre luna de miere, Velea a raspuns ca inca nu s-au gindit la o destinatie anume si, sarcastic, a raspuns ca e posibil s-o petreaca la Costinesti sau 2 Mai, acolo unde va sustine citeva concerte.
Gabriela Grigoriev / Lavinia Iftime
Parazitii de pe sicriul Madalinei
Pentru ca Madalina Manole a tacut definitiv si nu mai poate contesta gogomaniile care se spun despre ea, au aparut precum ciupercile dupa ploaie “cunoscatorii” si “prietenii” care se inghesuie pe la televiziuni pentru a-si face reclama pe seama tragicului eveniment.
*Carmen Harra: “A venit la mine plingind in hohote”.
Carmen Radulescu: “Serban Georgescu mi-a spus in vis ca Madalina va muri!”*
Silvia Dumitrescu si-a prezentat noua freza “tifos” in toate studiourile TV, povestind ca a fost prietena cu Madalina, dar nu chiar atit de prietena, prin urmare n-are nimic interesant de spus, dar ii place sa fie vazuta la televizor. Carmen Radulescu a relatat naivilor care au vrut s-o asculte ca, in noaptea duminicii cu eclipsa, l-a visat pe Serban Georgescu si acesta i-a spus: “Madalina va muri!”. Aceeasi Carmen Radulescu a “dezvaluit” ca sotul Madalinei, Petru Mircea, i-ar fi spus linga catafalcul acesteia ca “Nu Madalina e de vina! Se va afla in curind!”, desi, in ziua urmatoare, omul a infirmat ca ar fi spus asa ceva. Desigur, pe parcursul palavragelii fara sens, Carmen Radulescu n-a uitat sa se lamenteze, cersind un loc in centrul atentiei, ca publicul a uitat-o si pe ea. Cu o indiscretie de mahalagioaica veritabila, Corina Chiriac a povestit despre fostele iubiri ale Madalinei, un bun prilej de a aminti in mod repetat ca, mai nou, are emisiune la TV Neptun. A jelit ipocrit si Gheorghe Gheorghiu, anuntind pe la diverse emisiuni ca el tocmai isi lanseaza un nou album si ii invita pe toti fanii Madalinei sa fie prezenti la eveniment. Atirnindu-se de oportunitate, a cotcodacit cu accent american si “paranormala” Carmen Harra. Cica Madalina ar fi cautat-o plingind in hohote, pentru a-i cere informatii despre linistea lui Serban Georgescu in lumea de dincolo. “Experta” in orice, Harra a conchis ca starea cintaretei era patologica! Apogeul penibilului a fost atins la OTV. Glosind pe marginea disparitiei artistei, un tataie psiho-paranormal declara ritos ca nu stiu ce studii atesta ca femeile nu sint in stare sa iubeasca, desi tot studiile arata ca mosnegii senili ar trebui sa stea acasa si sa-si ia pastilele. Ţinindu-i hangul, cintareata de muzica populara Aneta Stan debita predici agramate despre “oameni care isi DĂ seama” si “INSĂSI Dumnezeu”. Intre timp, textiera Roxana Popescu si paparata Ioana Popescu faceau schimburi de “amabilitati”, sugerind ca amindoua sint betive. Fiindca n-a cunoscut-o pe Madalina si nici nu avea ceva de spus, Vali Craciunescu ridea ca proasta satului, asistind la o comedie trista si rusinoasa. Difuzata de toate televiziunile care au vazut in gestul disperat al Madalinei – Dumnezeu s-o ierte! – o simpla ocazie de a face audienta. Au transmis inmormintarea insotita de comentarii ipocrite, au palavragit despre Serban Georgescu, desi acesta nu avea niciun amestec si se intorcea in mormint, incoltit de birfe si supozitii. S-au indreptat degete acuzatoare si spre ultimul sot al Madalinei Manole, Mircea Petru, desi acesta, doborit de durere, nu avea cum sa se apere. Si circul abia acum incepe!
VD Tot
Mihnea Nastase si-a ispasit “pedeapsa” la Institutul Wiesel
Indignat de faptul ca fiul sau cel mic si-a desenat, in joaca, o zvastica pe mina, fostul premier Adrian Nastase l-a trimis pe Mihnea sa efectueze un stagiu la Institutul National pentru studierea Holocaustului din România Elie Wiesel. Si ca pedeapsa sa fie completa, Mihnea a fost obligat de parintele sau sa posteze pe blogul acestuia citeva impresii despre perioada petrecuta la Institut. “Am citit carti precum: «Cum a fost posibil» si «Holocaust: studii si cercetari», despre evenimentele macabre din România intre anii 1940 si 1944. De asemenea, am vizionat si filme precum: «Dureri Ascunse» si «Calatoria lui Gruber». Toate acestea au dus la cunoasterea si, in fond, la intelegerea unor evenimente teribile din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial in România”, povesteste Mihnea. Mult prea tinar pentru a intelege gravitatea gestului sau, juniorul Nastase se va gindi de doua ori – macar de frica pedepsei, inainte de a mai recurge la astfel de gesturi teribiliste.
Ţaranii puri si taranii de oras
Povestioara si intrebare pentru politrucii de tip nou, care le reproseaza, cu superioritate capitalista si minie bolsevica, oamenilor de la tara ca „nu au cultura asigurarilor”. Asadar, un sportiv român, care a pus-o in America, s-a insurat si a facut nunta la Mariott-ul din Bucuresti. Ţinind la reziduurile denumite traditii, si-a chemat si rudele din satul natal. 40 de bucati de linga Galati, suite intr-un autocar. Cind au intrat in Mariott si au vazut covorul ala gros si pufos ca o plapuma, distinsii invitati au dat o grea lovitura civilizatiei metropolitane. S-au descaltat, da, s-au descaltat, si-au luat pantofii negri, luciosi, de carton in miini si au urcat scara spre restaurant in ciorapi, strivindu-si greierii din calciie de treptele de marmura. Recent, in Galati au fost inundatii. Cum aveti, ma, tupeul sa le cereti acestor oameni sa-si asigure casele de chirpici? In comparatie cu voi, care sinteti niste tarani de oras, aia sint tarani puri, ei reprezinta o forma de noblete patriarhala. Tot la oras traieste si specia de tarani basiti. E usor de recunoscut, ofera indicii cu sutele. Va furnizez unul. Ţaranul basit se duce la crisma, iar printre mese incep sa treaca domnisoare care promoveaza firmele de tigari. Ţaranul basit se apuca sa le faca avansuri cu delicatete de hamal. „Haidi, draga, ca te duc la Nisa, cu iahtul meu!”. Fetele sint antrenate sa se eschiveze cu politete, determinind prostoboul sa nu mai insiste aiurea. Vazind ca-i refuzat, taranul basit isi arata adevarata valoare. „Puteai sa-mi dai si mie, moca, un pachet de tigari sau macar o bricheta!”.
Codrin Stefanescu, zgircit cu lautarii
Prezent la inaugurarea unui restaurant din Capitala, Codrin Stefanescu si-a facut de cap cu lautarii care incalzeau atmosfera. Politicianul a dansat, s-a distrat si a cintat alaturi de lautari pina dupa miezul noptii. Solistii nu au ratat ocazia de a-i dedica mai multe melodii, cintind la masa lui, motiv pentru care Codrin Stefanescu a “cotizat”. Astfel, politicianul a scos din buzunar, pentru inceput, o hirtie de 200 ron, dupa care, conform unor surse din anturajul lui, i-a cam parut rau. Stefanescu a fost cam ofensat cind i-au sarit cei 200 ron din buzunar, afirmind ca e criza… O fi criza si la politicieni? Sa-l credem?
Gabriela Grigoriev
Politicienii, in cautare de adrenalina
Chiar daca viata politica româneasca este mai mult decit agitata, fiind condimentata din belsug cu intrigi, scandaluri, huiduieli, fluieraturi, ba uneori chiar si cu niscaiva violenta fizica, mai marii zilelor noastre lasa impresia ca au nevoie de si mai multa adrenalina. In cautare de senzatii tari, politicienii isi aleg tot soiul de hobby-uri periculoase.
Fascinat de avioane, ministrul Transporturilor Radu Berceanu nu se multumeste sa le admire cumintel, avind ambitia chiar sa le si piloteze. Prezent simbata la mitingul aviatic Otopeni Air Show 2010, Berceanu a deschis evenimentul, pilotind un avion Cessna. Pasiunea democratului pentru modelism este atit de mare incit ministrul chiar si-a construit singur un avion cu doua locuri. Deunazi, actualul ministru al Transporturilor a povestit ca a inceput sa faca aeromodele de la virsta de sase ani, specializindu-se ulterior si in navomodele, rachetomodele si automodele.
*Mazare, adeptul extremelor nautice*
Mare iubitor al sporturilor nautice, primarul Constantei, Radu Mazare, se relaxeaza facind kitesurf sau conducind barci de mare viteza. Surprinzator, social-democratul reuseste sa imbine de minune sporturile pe apa cu saltul cu parasuta, dar si cu abilitatile sale de dansator.
*Tariceanu, senzatii tari pe doua roti*
Nici fostul premier Calin Popescu Tariceanu nu se da in laturi atunci cind vine vorba de viteza si pericol. Spre deosebire de Ponta, care da friu liber pasiunii sale in cadru organizat si pe patru roti, Tariceanu traieste senzatii tari la liber si doar pe doua roti. Innebunit dupa motociclete, liberalul detine citeva “bucati” de exceptie. Din pacate pentru el, in 2006, Tariceanu a simtit pe propria-i piele cit de tare doare hobby-ul sau. Implicat intr-un accident in timp ce-si conducea propria motocicleta, fostul premier s-a ales cu piciorul in ghips, fiind supus chiar si unei interventii chirurgicale.
*Ponta, pilot de raliu*
Social-democratul Victor Ponta este un impatimit al cailor putere. Si pentru ca-i place sa-si traiasca viata la maxim, liderul PSD s-a avintat in fascinanta lume a raliurilor. Ponta (copilot) face echipa cu pilotul Edwin Keleti, reusind alaturi de acesta sa-si adjudece victorii frumoase in mai toate raliurile importante desfasurate la noi in tara (Sibiu, Brasov, Tirgu Mures, Cluj).
Dupa 11 ani petrecuti la Real Betis Sevilla, Rivas alege FC Vaslui
Fostul capitan al lui Betis Sevilla, David Rivas, caruia i-a expirat angajamentul cu gruparea spaniola in aceasta vara, a ajuns la un acord pentru un contract de un an cu FC Vaslui, echipa antrenata de Juan Ramon Lopez Caro, informeaza „abcdesevilla.es”. David Rivas vine la Vaslui din postura de jucator liber de contract, acordul cu gruparea din Sevilla expirind pe 30 iunie. Fundasul in virsta de 31 de ani a jucat peste 200 de partide pentru Betis in cei 11 ani petrecuti la aceasta formatie si are in palmares o Cupa a Spaniei, cistigata in 2005. Acesta este al doilea jucator spaniol transferat de Lopez Caro, dupa imprumutul atacantului Rodolfo Bodipo de la Deportivo La Coruna. Patronul vasluienilor, Adrian Porumboiu, a declarat ca transferul lui Rivas inca nu este realizat: „Au fost discutii cu el, dar acum nu va pot spune mai mult. Daca va pleca un aparator de la FC Vaslui, atunci va veni Rivas. Daca, totusi, Lopez Caro il vrea foarte mult, atunci il va avea”. Cotidianul „Marca” a anuntat, deja, tranzactia: „Milionarul Adrian Porumboiu i-a dat lui Caro 10 milioane de euro pentru transferuri, deoarece isi doreste sa cistige titlul cu echipa sa pentru prima data in istorie”.
Radoi a plecat plouat de la amicalul cu Liverpool
Fanii lui Al Hilal prezenti in Austria l-au cautat pe Radoi si l-au implorat sa nu se retraga din activitatea de jucator la incheierea contractului cu gruparea saudita. Arabii i-au promis ca vor face presiuni asupra seicilor care conduc clubul pentru ca intelegerea lui Radoi sa fie prelungita pe inca patru ani. Alte sute de fani ai lui Al Hilal au scris pe forumul echipei mesaje de sustinere la adresa lui Radoi.
Amicalul dintre Al Hilal Riad si FC Liverpool, care trebuia sa se dispute simbata seara in Austria, a fost anulat din cauza unei ploi torentiale. Partida trebuia sa se dispute de la ora locala 20.00, fiind apoi aminata cu 45 de minute din cauza conditiilor meteorologice. Degeaba, pentru ca ploaia nu s-a oprit, iar terenul a devenit impracticabil. Jucatorii celor doua echipe s-au multumit doar sa-si salute fanii si sa revina la vestiare. Mirel Radoi era anuntat ca titular la Al Hilal. Ex-stelistul ar fi putut sa-si ia revansa dupa ce, in 2006, pe cind juca pentru gruparea din Ghencea, ros-albastrii au fost eliminati de Liverpool din Cupa UEFA, dupa 1-1 in Ghencea si 0-1 pe „Anfield”.
Spectacol Zenit, Hajduk are cosmar cu Dinamo
*Cum se prezinta adversarele din cupele europene*
Formatia Zenit Sankt Petersburg, adversara Unirii Urziceni in turul trei preliminar al Ligii Campionilor, a invins simbata, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Sibir Novosibirsk, intr-un meci din etapa a 13-a a campionatului Rusiei. Golurile au fost marcate de Lombaerts (’30) si Shirokov (’53). Echipa antrenata de Luciano Spalletti a evoluat in urmatoarea formula: Malafeev – Hubocan, Kryzanac, Lombaerts, Aniukov – Denisov, Bistrov (’67 Lazovici, ’85 Ionov), Danny, Shirokov – Zirianov (’76 Huszti), Kerjakov. Tot in acest weekend, Hajduk Split, adversara lui Dinamo in turul trei preliminar al Europa League, a ratat cistigarea Supercupei Croatiei, dupa ce a pierdut, scor 0-1, meciul cu Dinamo Zagreb. Unicul gol al meciului a fost marcat de Igor Biscan, in minutul 78. Pentru Hajduk au evoluat: Subasici – Rezici (’87 Tomasov), Maloca, J. Buljat, Strinici – M. Ljubicici (’32 Brkljaca), Andrici, Oremus, Ibricici – Anas, Cop (’90 Ahmad).
Bulgarii ar putea juca din 2012 in România
UEFA a atentionat federatia de fotbal de la Sofia ca risca sa nu mai poata gazdui meciuri internationale din 2012. Motivul este starea precara a stadioanelor din Bulgaria, aflate intr-o stare avansata de degradare. Federalii de la sud de Dunare incearca modernizarea arenei „Vasil Levski” din Sofia (un fel de „23 August” al lor), dar nu au banii necesari. In plus, fiind si criza, nici statul nu poate investi macar 25 de milioane de euro, suma minima pentru reparatii. In aceste conditii, bulgarii se gindesc sa joace in alta parte, fiind vizate trei orase: Bucuresti, Budapesta si Belgrad. Capitala României este varianta cea mai la indemina, mai ales ca bulgarii stiu ca anul viitor se va inaugura noul stadion national.
Conform unui raport UEFA, România are in acest moment trei stadioane la standardele impuse de forul european. Acestea sint „Steaua” din Bucuresti, „Dr. Constantin Radulescu” din Cluj-Napoca si „Dan Paltinisanu” din Timisoara. FRF a precizat insa ca si arena din Piatra Neamt poate organiza meciuri internationale la nivel de prime reprezentative, primind o derogare in acest sens.
Serena a mers pe cioburi
Jucatoarea americana de tenis Serena Williams este indisponibila pentru turneele de la Istanbul, Cincinnati si Montreal, ea ranindu-se la piciorul drept dupa ce a calcat pe cioburi la un restaurant. „Imi pare foarte rau ca nu voi putea participa la urmatoarele turnee deoarece trebuie sa ma operez la picior. Astept cu nerabdare sa revin in competitie”, a declarat Williams, care se afla pe primul loc in clasamentul mondial WTA. Conform medicilor, ea ar urma sa revina la US Open, turneu care are loc la sfirsitul lunii august.
Tecau, invingator la Bastad
Perechea Horia Tecau / Robert Lindstedt (România / Suedia) a cistigat ieri finala probei de dublu din cadrul turneului de la Bastad. Tecau si Lindstedt s-au impus in fata cuplului italian Andreas Seppi / Simone Vagnozzi, scor 6-4, 7-5. Pentru performanta lor, cei doi vor primi 250 de puncte ATP si un cec in valoare de 21.650 de euro. Tecau si Lindstedt au mai cistigat doua turnee, la s’Hertogenbosch si Casablanca, disputind si finala turneului de Grand Slam de la Wimbledon.
Turcii ne-au luat bronzul
Nationala de volei masculin a României a ratat ultimul loc al podiumului in Liga Europeana, dupa ce a pierdut finala mica a Turneului Final Four de la Guadalajara (Spania), scor 2-3 cu Turcia. In semifinale, românii cedasera la mare lupta in fata Portugaliei, scor 2-3, in timp ce Turcia a fost depasita clar de echipa gazda, Spania, cu 3-0. Nationala României s-a calificat in premiera la Turnel Final Four al Ligii Europene.
„Stejarii”, la baraj pentru Mondiale
Reprezentativa de rugby a României a invins simbata, la Buzau, cu 56-13, nationala Tunisiei, in recalificarile pentru turneul final al Cupei Mondiale din 2011. Punctele „tricolorilor” au fost reusite de Dumbrava (5 transformari, 3 lovituri de pedeapsa), Vlaicu (o transformare, un eseu), Gal (un eseu), Ciuntu (un eseu), Maris (un eseu), Calafeteanu (un eseu), Petre (un eseu, un eseu de penalizare). România va disputa in noiembrie dubla mansa cu Uruguay, decisiva pentru calificarea la Cupa Mondiala, competitie la care „stejarii” au fost prezenti la toate editiile de pina acum.
„Eu, tu, sex, sex” si-un bebelus
*Cum a lasat insarcinata Cristiano Ronaldo o chelnerita din Los Angeles*
Majoritatea curiosilor au crezut ca atacantul Cristiano Ronaldo a folosit o mama surogat pentru a-i concepe un copil. „Sunday Mirror” este de alta parere si a dezvaluit ieri adevarata identitate a mamei bebelusului. Este vorba despre o chelnerita americana pe care fotbalistul a sedus-o cu replica „Eu, tu, sex, sex!”. Distractia de o noapte l-a costat pe portughez o factura de 10 milioane de lire sterline, plus un baietel ramas in custodia lui! Publicatia britanica a prezentat intreaga poveste a prospatului tatic de la Real Madrid: „Aflat in SUA, Cristiano Ronaldo s-a distrat cu amicii intr-un bar din Los Angeles. Acolo i s-a pus pata pe o chelnerita, pe care a incercat sa o cucereasca folosind replica «Eu, tu, sex, sex!». Cum americanca nu a inteles nimic din engleza lui, Ronaldo a desenat o inimioara pe fereastra localului si a scris «Eu, tu, sarut!». De aici si pina la o noapte de distractie in camera sa de hotel n-a mai fost decit un drum de citeva minute cu masina. Cind a aflat ca va fi tatic, vedeta de pe «Santiago Bernabeu» le-a spus apropiatilor ca se simte ca Boris Becker”. Ulterior, in joc a intrat mama portughezului, Dolores Aveiro, „temuta doamna Ronaldo luind decizia de a-si creste singura nepotul”, dupa cum a scris „Sunday Mirror”.
L.Teodorescu
Croato-brazilianul Eduardo, la Sahtior
Refuzat de Robinho si de Luis Suarez, Mircea Lucescu s-a vazut nevoit sa se multumeasca doar cu Eduardo Da Silva. Atacantul croat de origine braziliana al lui Arsenal este asteptat astazi la Donetk pentru a efectua vizita medicala si pentru a semna contractul cu Sahtior. Eduardo (27 de ani) va avea un salariu de 3 milioane de dolari pe sezon, urmind ca „tunarii” sa incaseze 7,5 milioane de euro pentru transfer. Eduardo a fost convins sa vina in Ucraina si de Darijo Srna, coechiperul sau la nationala croata, dar si capitan al lui Sahtior. Fotbalistul a revenit dupa o grava accidentare, dar in ultimul sezon nu a reusit decit doua goluri in 24 de partide disputate pentru Arsenal.
Cu ocazia Zilei Canotajului Românesc, Generalul Lipa a urcat din nou in barca
Presedintele CS Dinamo, chestorul Elisabeta Lipa, a participat simbata, pe lacul Herastrau, cu ocazia Zilei Canotajului Românesc, la un concurs alaturi de fostele sale coechipiere din ambarcatiunea de 8+1. Impreuna cu Lipa, in barca s-au mai aflat Aurica Barascu, Ioana Papuc, Georgeta Craciun, Veronica Cochelea, Constanta Burcica, Georgeta Andrunache, Doina Ignat si cirmaciul Elena Georgescu. Elisabeta Lipa a declarat ca a avut emotii in concursul cistigat de echipajul sau: „Am avut emotii la revenirea in apa. Sintem la a cincea editie a Zilei Canotajului Românesc si e un moment de sarbatoare. Primarul sectorului 6 este un fost sportiv si a promis amenajarea unei piste olimpice pe lacul Morii, in cazul in care aceasta nu va fi construita in alta parte. Lacul are mai mult de 2.000 de metri lungime si mai trebuie marit putin spatiul auxiliar si culoarele de incalzire”. In cadrul Zilei Canotajului Românesc, a fost organizata si o licitatie in urma careia s-au strins 3.675 de lei, o suta de euro si o suta de dolari. Toti banii vor fi donati sinistratilor inundatiilor din Moldova.