Acasă Blog Pagina 8043

Ceausescu, liderul Opozitiei

0

„Libertatea” a scos pe piata craniul lui Ceausescu. Maxilar deschis, tarina neagra in jurul lui. Ca sa n-avem discutii, va anunt ca poza as fi publicat-o si eu. Reprezinta o dovada istorica. Din punct de vedere jurnalistic, acest ziar a dat o lovitura. Din punct de vedere uman, ne-a izbit cu o mizerie. Unii mai au remuscari, altii mai maninca. Salam si amintiri. Din punct de vedere politic, e un cutit infipt in stirvul ultimilor 20 de ani. Ceausescu nu-i regretat fiindca a fost bun, ci pentru ca in România nu a existat Opozitie. Geoana si Crin Antonescu (de 5-6 ani incoace), Emil Constantinescu si insurgentii ieftinuti de la GDS (intre ’90 si ’96) au criticat puterea fara vlaga, fara variante. Unica solutie, sigur ca irationala, dar la indemina, a fost Ceausescu. Avem talentul, daca nu menirea, de a eroiza ticalosii semeti. In prima faza, Ceausescu a fost un stalinist care a mimat deschiderea. In anii ’80, cind obtinuse totul si nu mai trebuia sa demonstreze nimic, Ceausescu s-a aratat in toata splendoarea lui de taranoi incapatinat. Dar asa obtuz cum era, a avut cea mai buna abordare in raport cu acest popor. Ne strunea si dadea, iar ne strunea, iar ne dadea. Apartamente, locuri de munca, pensii. Bagabontul doza bine pomana, ca sa nu ne luam viteza. A organizat o recluziune care-ti permitea sa mergi cu metroul, sa te duci la mare, cu sindicatul, sa faci revelionul, cu nasul. Din aceste motive, care insumeaza atirnatoria definitorie si incapacitatea noastra de a ne asuma destinul, Ceausescu va fi brandul numarul 1 al României si peste 100 de ani.

De ce-si facea Ceausescu vacantele la Olimp?

0

Olimpul a fost, inca de pe vremea comunistilor, perla statiunilor românesti. La mare cautare printre toti exponentii regimului totalitar, statiunea cu pricina a fost de departe preferata lui Nicolae Ceausescu. Desi aparent parea un moft, s-a dovedit ca Nea Nicu nu a ales de prost sa-si petreaca vacantele in aceasta zona a litoralului.

*Nea Nicu nu se imbaia printre bizdiganii*

Practic, Ceausescu si-a stabilit “cartierul general” la Olimp dupa ce o armata de cercetatori au studiat bine imprejurimile, descoperind ca aici curentii marini nu sint atit de puternici. Ca urmare a acestui fenomen nici apa nu este “invadata” de “dragoni de mare”, meduze, alge si alte bizdiganii care fac casa buna cu turistul din Mamaia, Navodari, Costinesti, etc. Amenajarea statiunii si regimul special de intretinere de care aceasta a beneficiat au facut ca si dupa ’89 Olimpul sa ramina destinatia favorita pentru presedinti, oameni politici si oameni de afaceri.

*Pandemie de prostie cu… dragoni*

De citeva zile, televiziunile de stiri din România au un subiect preferat: dragonul ucigas de la malul Marii.
Senzationalele stiri cu guvizii veninosi nu sint doar exagerate din lipsa de subiecte relevante, ci reprezinta un cretinism care nu face altceva decit sa alunge turistii de la plaja. Probabil ca asta inseamna in viziunile inguste ale producatorilor tv promovarea ca la carte a Litoralului românesc…
Prin urmare televiziunile mai au un pic si declara “pandemie”. O pandemie de prostie cu dragoni.

El este fratele lui Garcea!

0

Veste buna sau nu, depinde de gusturi! “Garcea” nu e unul, ci “e doi”. Mugur Mihaescu mai are un frate mai mic si mai putin celebru. Pe numele sau de botez Liviu, mezinul a declarat scurt ca “nu-l intereseaza sa apara in presa”. Cu toate astea, Liviu Mihaescu a povestit pentru “National” ca este casatorit, are un baietel de sase ani pe nume Rares si ….este innebunit dupa motoare ca si fratele sau mai mare. “Plec cu motorul (Harley Davidson – n.r) la Constanta sa-mi vad sotia si baietelul. Ei sint la soacra-mea de doua saptamini. Abia astept sa fac o baie in mare cu fiul meu”, ne-a mai spus Liviu.

Gabriela Grigoriev

Superoferta! Bianca, pentru toata lumea!

0

Constienta de pasiunile pe care le stirneste in jurul ei, Bianca Dragusanu s-a gindit sa le faca un cadou admiratorilor. Si ce putea fi mai frumos decit o intilnire cu ea “face to face” ?
“Luni seara, la ora 21.00 ii astept pe toti cei care vor sa ma cunoasca personal in parcul Herastrau, la Tratoria Verdi”, a scris Bianca pe pagina personala de pe Facebook.
Ca orice vedeta preocupata exclusiv de propria ei imagine, Bianca intentioneaza sa profite de intilnirea cu fanii pentru a umbla un pic la eticheta de blonda, artificiala si tot blonda in gindire.
Bianca va merge singura la intrevederea cu admiratorii, fara Bote, fara Cristea, fara bodyguarzi.

Gabriela Grigoriev

Bolizii proprietarilor Harrods, blocati pentru parcare ilegala

0

Doua dintre luxoasele masini ale familiei regale din Qatar – un Koenigsegg CCXR (1,4 milioane euro) si un Lamborghini Murcielago (420.000 euro) – care a achizitionat in urma cu trei luni faimosul magazin britanic Harrods, au fost in urma cu o saptamina principalul subiect de discutie al trecatorilor de pe o strada din Londra.
Doi dintre membrii familiei regale Al-Thani au decis sa faca o vizita magazinului si si-au parcat bolizii chiar in fata incintei, fara a se asigura insa daca acest lucru este permis. Nu a trecut mult timp pina cind masinile sa fie „reperate” de catre un politist, care nu a ezitat sa emita doua amenzi, dupa care sa blocheze rotile bolizilor. Iar in timp ce proprietarii savurau cafele si numarau banii in incinta magazinului, trecatorii de pe strada se holbau ca la urs la cele doua masini de lux blocate. Doar nu vezi in fiecare zi cum este amendat un miliardar…

Ana-Maria Calciu

Alina Bodnaru vrea sa-l trimita pe Tabara in luna de miere la puscarie

0

Cu o zi inainte de casatoria lui Cristian Tabara, fosta sa iubita, Alina Bodnaru, a aparut pentru prima data la doua televiziuni (OTV si B1 TV), pentru a aplica lovitura finala: va depune plingere impotriva lui Tabara, acuzindu-l ca i-a abuzat fiica pe cind aceasta avea doar 11 ani. La un an de cind s-a consumat presupusul eveniment.

In timp ce Tabara continua sa ramina mut in raport cu presa, pe principiul “cel care acuza trebuie sa aduca dovezile”, Alina Bodnaru il vrea mortis la puscarie, desi martorii pe care sustinea ca ii are au refuzat sa se amestece in aceasta dubioasa poveste.
Cunoscutii lui Tabara spun ca, pina acum, cind are 42 de ani, n-a dat semne ca ar fi “pedofil” sau “obsedat sexual”, cum il eticheteaza unii in presa.
In schimb, afirmatiile celor care sustin ca Alina Bodnaru vrea sa se razbune pentru ca a fost parasita sint sustinute de fapte reale. Daca “violul” a avut loc anul trecut, in august, de ce a continuat sa doarma Bodnaru la Tabara, impreuna cu fiica sa, chiar si dupa ce aflat de cele intimplate? Cum a putut sa continue relatia, daca, intr-adevar, omul a abuzat-o pe Alexandra?
Cum de-a explodat scandalul exact acum, cind Tabara se insoara? Si ce relatie de amor a avut omul de televiziune cu Bodnaru, cind colegii femeii cu care se insoara astazi spun ca Tabara si Loredana Lascu sint impreuna de multi ani? Sint intrebari la care doar justitia poate sa dea raspunsuri. Sau psihiatrii.

*Lumea unei copile de 12 ani*

In ciuda faptului ca toti cei care au scris despre acest caz au descris-o pe Alexandra Bodnaru ca fiind o fetita inocenta, de 12 ani, oricine ii viziteaza profilul de pe site-ul de socializare Hi5 isi schimba, imediat, parerea.

Judecind dupa fotografiile expuse, pare ca Alexandra si-o cauta cu luminarea, fiind o prada ideala pentru pedofilii de pe internet. In majoritatea imaginilor, fata adopta atitudini si pozitii provocatoare, iar explicatiile, notate chiar de ea, sint pe masura: “la taverna… ce ca lumea e acolo si ce buze aveam”, “am spus 1,2,3,4,5 incet incet te-aprinzi, incet incet impingi”, “sexoasa”, “ce pozitie”, “vai vai ce sexy eram”, “si de ce tu? de ce asa? de ce nu poti fi altcumva? de ce te ascunzi in mintea ta, iar pe mine ma uiti intr-un pat linga tine?”, “aoleu, Andreeo, hai ca nu-s asa cu*va”. Enervata de un admirator insistent, Alexandra ii raspunde, in vazul tuturor: “Co*ie nu ma mai f**e la creieri. Da-te dracu de obsedat”. Pe aceeasi pagina, adolescenta completeaza un chestionar de tip oracol, marturisind ca una din cele mai mari placeri ale ei este sa fie in centrul atentiei.
Tot acolo scrie ca fumeaza, bea cafea, alcool, cea mai lunga relatie a ei a durat un an, a batut si a mincat bataie. In multe dintre fotografiile postate, Alexandra se afla in baruri, unde nici macar nu consuma sucuri, ci alcool, direct din sticla! Reamintim: fata care face toate aceste lucruri, are 12 ani, iar parintii si bunicii ei nu stiu cum arata universul in care traieste aceasta. Sau, poate, stiu?
Cert este ca Alexandra a fost crescuta de bunici, pina la virsta de 10 ani. Cea careia ii spune Alina a luat-o in Bucuresti doar cind fata a ajuns in clasa a V-a. Ca Alexandra se inspira din viata mamei sale, s-a dovedit joi seara, cind Alina Bodnaru a spus ca, pe cind avea 19 ani, a fost in Franta. In scenariul scris de Alexandra, pentru concursul Acasa TV, fosta prostituata/drogata pleaca in Franta, tot la 19 ani, impreuna cu un barbat.

VD Negru & VD Tot

Cum sa faci sa mergi la mare cu elicopterul

0

Daca vor sa ajunga la mare, românii cu bani nu au probleme legate de traficul de pe Autostrada Soarelui. Acestia pot ajunge pe litoral intr-o ora sau chiar mai putin, in functie de… directia vintului. Pentru ca ajung acolo cu un taxi mai special: elicopterul.

*Directia – Litoral*

Chiar daca piata serviciilor taxiurilor aeriene resimte si ea criza, inca exista români cu dare de mina care mai trag o fuga pina in tara – din ratiuni de business sau divertisment, cu avionul sau cu elicopterul. Dar acum, in sezonul estival, cele mai multe cereri sint catre Constanta. “Acum, in aceasta perioada, pot sa spun ca s-au inmultit zborurile catre litoral. Trebuie spus ca daca anul acesta avem o cursa de taxi aerian pe saptamina, anul trecut, in aceeasi perioada aveam 5-6 curse. Asa ca, resimtim si noi criza”, ne-a declarat Heni Haidar, proprietarul companiei Efly Taxi Aerian.

*Cam 2.000 de euro pina la Mamaia*

Cit costa de inchiriat un elicopter? De exemplu, ca sa ajungi la mare, un Eurocopter EC-120, cu trei locuri costa aproximativ 2.000 de euro. “Pare scump pentru ca, daca cineva merge pina la Mamaia trebuie sa plateasca si zborul inapoi spre Bucuresti. Daca insa gasim clienti pentru zborul retur, tariful se injumatateste”, explica reprezentantul Efly Taxi. Trebuie spus ca o cursa Bucuresti – Constanta poate avea preturi diferite. Si asta din cauza unor eventuale restrictii de zbor cind trebuie ocolita o anumita zona, ceea ce inseamna minute contorizate in plus.

*In Europa, calare pe Mustang*

Unde poti merge cu elicopterul? Aproape oriunde iti trece prin cap. “Am avut clienti care au vrut sa aterizeze pe un anumit munte. Bineinteles ca daca si conditiile au permis-o am facut-o. Practic, aterizam oriunde este permis”, ne-a declarat Roxana Tomescu reprezentantul firmei Aero Service. Desigur, cine are dare de mina poate sa zboare si in afara granitelor tarii. “La noi, elicopterele sint solicitate mai ales pentru zborurile din tara, dar avem si clienti care merg destul de des in Bulgaria”, spune Roxana Tomescu. Daca este insa vorba de zboruri mai lungi, in tarile din Europa, in locul elicopterelor sint preferate avioanele. “La inceputul anului, am achizitionat doua avioane tip jet, Mustang, avioane foarte socilitate de clienti. Iar o ora de zbor in Europa este in jur de 1.200 de euro. Pare ieftin si asa este din simplul motiv ca zborurile externe sint scutite de TVA”, conchide reprezentantul firmei Aero Service.

Omul de afaceri Dan Tatoiu este unul dintre pasionatii transportului cu elicopterul. De altfel, anul trecut, afaceristul a declansat un scandal de proportii dupa ce a aterizat cu elicopterul chiar in fata hotelului Rex din Mamaia. Dan Tatoiu a procedat similar si anul acesta. A ajuns la Mamaia tot cu elicopterul, aterizarea avind loc de aceasta data linga un bloc din
statiune.

Bogdan Panturu

Interviu cu Monica Tatoiu: “In tinerete eram ca EBA”

0

Monica Tatoiu. Femeia cu gura mare care apare peste tot la televizor si despre care ai impresia ca nu mai are nimic de spus. Este cea care lupta si se contrazice cu toata lumea, aceeasi care s-a luat la trinta cu o boala nemiloasa (cancerul) de doua ori. Monica Tatoiu mai are multe de spus si este precum România: mereu surprinzatoare.

*“Toti cei care au ajuns sus in politica au lins in fund”*

Daca ati intra in politica care ar fi primul lucru pe care l-ati face?
Pot sa fiu consilier, nu pot sa fac parte dintr-un partid. Pe mine nu ma inregimentezi, nu ma chemi la sedinte de astea de partid, nu pot, in care stiu ca aia se culca cu ala, si cu ala, si ca ala o reguleaza pe aia! Nu se poate asa ceva! Si eu sa raspund la ordin?! Eu de ce am plecat de la Oriflame? Pe mine nu ma poti subordona unuia care e necinstit, mincinos, hot, arogant! Nu pot! Si atunci cum sa ajungi in politica ceva? Ca trebuie sa lingi in fund pe ala care trebuie sa te propulseze pe tine sus. Deci toti aia care au ajuns sus acolo, asa au ajuns! De ce sa ne mintim? Ceausescu a fost un taran destept. Barbatul meu a fost membru de partid (a intrat in partid in primul an de facultate), dar e cel mai comunist. Oamenii trebuie sa inteleaga, in anii ’70, in România era trai pe vatrai! Au fost ani in care s-au tradus carti bune, mincarea era ieftina si buna… era bine. Cind ma duceam sa cumpar carti era coada. Ţin minte cind a aparut «Cel mai iubit dintre paminteni» a trebuit sa foloseasca tata toate pilele, asa cum folosea cind mergeam sa cumparam cafea. «Cel mai iubit dintre paminteni», prima editie, s-a vindut ca piinea calda.

*Care e cea mai mare realizare a vietii d-voastra?*

Ca am reusit sa ma transform. eu nu am fost intotdeauna asa cum sint acum. Se vede. Un psiholog vede ce zace in mine. Am reusit sa ma transform dintr-o rebela de-o moralitate indoielnica, in ceea ce sint acum. Asta in urma unor socuri si palme primite, nu palme, ci pumni in fata. Eu am fost rea de musca, cum se zice la noi in popor, semanam cu tata.

*Care este calitatea d-voastra?*

Ca-mi recunosc greselile si ca spun «Te rog sa ma ierti». Daca am gresit, imi recunosc greseala.

“De doua ori am sarit pe geam si m-am maritat cu cine nu trebuie”

*Dar defect?*

Defect… vanitatea. Vreau sa fiu intotdeauna prima, asa m-a crescut tata. Eu am mentalitate de premianta si nu e bine. Toata ziua si noaptea bateam discotecile, in clasa a XII-a jucam canasta pina la doua noaptea si nu ma puteam trezi dimineata sa merg la scoala. Aveam 300 de absente motivate… de tata, bineinteles. Si am terminat bacalaureatul cu 10. Proasta nu eram. Eu nu am avut decit un 8 in toti anii de scoala.

*Cu iubirea cum a fost?*

De doua ori am sarit pe geam si m-am maritat cu cine nu trebuie. Cu o saptamina inainte de bacalaureat am fugit de acasa. Aveam un iubit care nu intrase la facultate. EBA scria pe mine! Eram un fel de EBA, dar aveam numai 10.

*Ce parere aveti despre tatuaje?*

Nu sint de acord cu tatuajele permanente. Pe omul insemnat il gaseste ghinionul.

*Ce va place sa gatiti?*

Eu nu stiu sa gatesc. Am doua miini stingi. Fiul meu nu ma mai lasa sa ma apropii de aragaz. «Mama, decit sa-ti bati joc de mincare, las’ ca fac eu!».

“Nu m-am spovedit niciodata”

*Exista vreun lucru pe care il regretati?*

E un lucru pe care il regret, dar despre care nu pot sa vorbesc. E un lucru urit pe care l-am facut in viata. Voi vorbi odata… dar acum nu e momentul. Eu nu m-am spovedit niciodata. Mama mi-a zis ca pacatele iti distrug aura. Cu toate ca am facut un lucru urit, totusi m-a iertat, mi-a zis mama: «Acum doua-trei nopti am auzit vocea lui prin Maica, cum spunea ca te-a iertat».

*Daca Victoras ar avea ca iubita un manechin, ati fi de acord?*

Nu-i plac. E coleg la scoala cu Diana Videanu. Diana invata foarte bine. Victor, cind are o problema si uita ceva, pe Diana o suna. O fi avind taica-su’ probleme, dar Diana Videanu este o fata de nota 10. Diana e o fata foarte silitoare, nu e copil de asta de Dorobanti. Dar si ea e… Si eu am fost EBA. Toate fetele au fost EBA la un moment dat. Eu am stat de vorba cu EBA, nu e fata rea.

“Mama ma batea constant”

*Pareti destul de dura. Parintii d-voastra erau la fel de duri?*

Mama m-a batut constant. Tata avea inaltime 1,90 metri, mama 1,65 metri. Mama ma batea mereu, tata mi-a dat o singura plama in viata lui si am ramas strimba o saptamina. Tata era mare si m-a batut doar pentru obraznicie. Mi-a dat palma aia pentru ca am fost obraznica. Imi amintesc o bataie pe care mi-a dat-o mama cind aveam 4 ani. Mama avea un bol plin cu monede de 25 de bani, le folosea cind vorbea la telefon, asa erau telefoanele atunci. Si mi-am bagat monede prin toate buzunarele. Aveam 4 ani, nici nu stiam ce sint aia bani. Si am plecat si mama tot auzea zdrang- zdrang, zdrang-zdrang. Cind am ajuns acasa si mi-a tras pantalonii, au cazut toate monezile alea. M-a batut atunci… tin minte ca nu puteam sa stau jos. «Sa nu furi in viata ta!», dar eu nu am avut niciodata notiunea asta. Si ultima bataie a fost la 18 ani (nu mai eram fata mare, iti dai seama), pentru ca am stat cu iubitul meu in poarta si m-am pupat ca servitoarele si soldatii. M-a batut cu o lingura de lemn pina am cazut in genunchi, eu fiind mai inalta ca ea. «Niciodata o fata nu trebuie sa stea in scara blocului. Daca mai ai ceva de spus, mai faci o tura in jurul blocului», asta mi-a zis mama. Nu uit pina mor!

*Unde va vedeti peste 5 ani?*

Depinde de ce se intimpla in România cu guvernarea. Daca o sa avem un presedinte asa cum vreau eu… Un presedinte nu se naste peste noapte, un om politic se creste. Singurul om care poate sa scoata România din impas si sa-i dea credibilitatea in Occident, si sa construiasca o strategie pe termen lung, este Mugur Isarescu! Nu exista altul. Daca urmatorul presedinte n-o sa fie Mugur Isarescu, emigrez. Am stat de vorba foarte serios, daca vine oricare om politic de pe scena de acum, plec. Plec in sudul Frantei, Corsica sau undeva intr-o insula, Guadelupa sau in Saint Martin.

*Prima baie in cada, la 17 ani*

Eu am crescut intr-o familie in care tata era sirb si mama unguroaica. Mama e o femeie exceptionala, iar tata… tata era medic militar la Spitalul Militar din Bucuresti, avea o cariera stralucita, era prima generatie de incaltati. Tata era un barbat frumos, destept. Mama a fost cea care a tinut familia. Ne-a crescut impecabil. Va dati seama ce inseamna o combinatie intre boieri si talpa tarii? Am avut o copilarie si frumoasa si grea. Eu am facut prima baie in viata mea in cada, la 17 ani, in rest, ma spalam in lighean.

*Cel mai mare vis: o calatorie in jurul lumii*

Dupa ce Victoras termina scoala, vreau sa fac o calatorie in jurul lumii, cu Victor. nu l-am convins inca. Vreau sa inchiriez un apartament trei saptamini in Buenos Aires, doua saptamini in alta parte, muncind si traind in diferite comunitati. N-am fost in Australia si Noua Zeelanda. Inainte sa mor, asta as vrea sa fac.

*Iubeste broscutele*

Am multe broscute (Gaya, Cristal, Beatrice, Petrarca, Dante si Laura) de Florida si o broasca de România. Sint opt in total. In zodiacul chinezesc, opt e cifra casei. Mai am patru pisici, un ciine, papagal nu mai am pentru ca ne-a stresat pe toti, l-am dat. Era foarte agresiv. In afara de soferul meu pe care il iubea si il pupa, pe restul ne musca. Era foarte nervos, suferea de singuratate. Mai avem doua acvarii cu pesti, in care sint patru pesti de Amazon. In curte, mai avem o pereche de gugustiuci, cinci cotofene, o veverita si un ciine.

Interviu realizat de Gabriela Grigoriev

Cavalli, Valentino si McQueen la FashionTV Summer Festival

0

Ati auzit bine. Asa-zisa moda româneasca nu se lasa si continua sa-si gaseasca forme de expresie si contexte de propagare. Cel mai recent poarta numele de Mamaia FashionTV Summer Festival si se desfasoara in perioada 30 iulie – 1 august in cadrul Grand Hotel Rex. Evenimentul include in egala masura Miss Litoral 2010 si FashionTv Summer Awards 2010, anuntindu-se a fi o adevarata desfasurare de forte, de la armatele de hairstilisti si make-up artisti la cele peste 100 de modele prezente pe podium. Catalin Botezatu, Mihai Albu si Clara Rotescu sint doar citeva dintre cei care isi vor prezenta noile colectii, in vreme ce noutatea absoluta vine din partea artileriei grea: Roberto Cavalli, Valentino si Alexander McQueen vor fi si ei prezenti in cadrul evenimentului, sub forma unor filme care le sint dedicate si care vin ca un tribut adus carierei acestora, fiecare dintre cele trei zile stind sub egida unuia dintre acestia.

Hainele eco, mai scumpe decit cele de lux

0

Pe vremuri existau doua tendinte ireconciliabile – luxul si ecologia. Cei interesati de mediul inconjurator dispretuiau consumerismul de lux cam in aceeasi masura in care condamnau spalatul pe dinti cu robinetul deschis. Daca ne uitam astazi la industria pe cit de costisitoare, pe atit de infloritoare a produselor bio ne dam seama ca aceste doua foste lumi antagonice nu numai ca s-au apropiat, dar au devenit aproape sinonime. Cel putin la nivelul produselor cosmetice si alimentare. Tot ce este cultivat si fabricat in conditii ecologice ireprosabile se cumpara in zilele noastre pe bani grei, devenind astfel produse rezervate celor putini si foarte bogati. Nici industria fashion nu face exceptie in aceasta privinta. „Urmatorul megatrend in moda va fi sa-ti porti constiinta la vedere. Lungimea fustei nu va mai juca un rol atit de important in stabilirea tendintelor, accentul mutindu-se pe mesajul pe care vrei sa-l transmiti prin vestimentatie“, declara creatorul de moda danez, Peter Ingwersen, un pionier al miscarii LOHAS, un acronim pentru Lifestyle of Health and Sustainability (stil de viata sanatos si durabil). Atributele precum organic, fair si sustenabil fac din vestimentatia eco un succes. Insufletiti parca de o noua viziune, tot mai multi creatori de moda imbratiseaza acest nou trend. Asta poate si din cauza ca ecologistii de azi nu mai sint deloc abstinentii de altadata atunci cind vine vorba de cumparaturi. Miscarea este puternic sustinuta de celebritatile „verzi“ de la Hollywood ca Leonardo DiCaprio, Cameron Diaz, Brad Pitt si Julia Roberts. Cu totii locuiesc in case care functioneaza cu energie solara, conduc masini ecologice si isi fac cumparaturile in supermarketuri bio si in boutique-ri la fel de eco.

E.M.

Hello Kitty, mai faimoasa decit Lampard

0

Fotbalistul englez Frank Lampard a decis sa scoata pe piata un produs in scop pur caritabil. Mijlocasul lui Chelsea a creat o linie exclusiva de iPod-uri touch. Suflate cu aur de 24 de carate, si purtindu-i semnatura, iPod-urile cu pricina costa 718 euro, iar banii din incasari ar fi trebuit sa fie donati „Fondului Tinerilor Bolnavi de Cancer”. Insa intentiile generoase ale lui Frank nu au avut efectul scontat, iar acum Lampard e nevoit sa scape de gadget-urile de lux. Cinci mii de iPod-uri nevindute vor fi topite de catre compania producatoare, Goldgenie, urmind a fi reconstruite si imprimate cu unul din personajele favorite ale copiilor, Hello Kitty.

Ioana Costin

Vanessa-Mae lasa vioara pentru schiul olimpic

0

Admiratorii frumoasei violoniste Vanessa-Mae au un motiv de tristete, pentru ca artista in virsta de 31 de ani a decis sa renunte la cariere in favoarea schiului olimpic. Vanessa va reprezenta Thailanda, tara natala a tatalui sau, la Olimpiada de Iarna care va avea loc la Sochi / Rusia, in 2014. Iar primii pasi au si fost facuti in acest sens. Ea detine in acest moment cetatenie britanica, insa a depus o cerere pentru a o obtine pe cea thailandeza. Violonista trebuie sa primeasca „unda verde” de la comitetul olimpic national, si ar putea deveni, astfel, prima persoana cu radacini thailandeze care concureaza la Olimpiada de iarna.

Ana-Maria Calciu

Iubirea dintre Cristiano Ronaldo si Irina Saik isi cam da duhul

0

Desi s-au jurat ca aparitia in viata lor a copilului nu le-a afectat relatia, stradaniile de a pastra aparenta unei legaturi perfecte s-au epuizat intr-un final. Cristiano Ronaldo si frumoasa lui iubita, rusoaica Irina Saik, par din ce in ce mai distanti, iar drept dovada stau ultimele fotografii realizate cu cei doi amorezi. In timp ce fotbalistul se speteste la antrenamentele conduse de Jose Mourinho in L.A., in celalalt colt al Statelor Unite, modelul se bucura din plin de atentia pe care i-o acorda presa. Prezenta la premiera peliculei „Twelve”, la New York, Irina s-a lasat fotografiata din toate unghiurile de catre paparazzi vrajiti de tinuta sexy. Zimbind senzual, Saik nu a dat nicio clipa semne ca i-ar duce dorul lui Cristiano, care, la rindul lui, a afisat la antrenamente o figura trista.

Ioana Costin

Infidela sotie a lui Matthaus are tupeul cit casa

0

Cosmarul continua pentru fostul mare fotbalist german Lothar Matthaus (49 de ani), a carui viitoare fosta nevasta continua sa se afiseze cu barbati. Dupa ce cuplul s-a cam separat, Liliana (22 de ani) a fost cea care a dat presei o poza in care se saruta tandru cu amantul. Imaginea a fost trimisa, si ulterior publicata, de tabloidul „Bild”, insotita fiind de comentariul „Cele mai bune urari de la Monaco!”, fiind parca o dedicatie speciala pentru Matthaus. Ranit in orgoliu, Lothar a decis sa se razbune pe Liliana: fostul fotbalist a anuntat ca nu-i va mai satisface niciun capriciu financiar.

Fotbalistul Stendardo i-a „suflat” amanta lui Berlusconi

0

Noemi Letizia, un model in virsta de 19 ani, devenita celebra drept „amanta lui Silvio Berlusconi”, a facut o noua victima. De aceasta data, fatuca abia trecuta de pragul adolescentei nu a mai „atacat” lumea politica, ci pe cea a fotbalului. Blonda a fost surprinsa in timp ce se hirjonea pe o plaja din Salerno cu vinjosul jucator de la Lazio, Guglielmo Stendardo (29 de ani). Desi fotografiile sint mai mult decit graitoare, Noemi a negat orice legatura amoroasa cu fotbalistul italian: „Sintem doar prieteni, ii doresc tot binele din lume lui Stendardo, insa eu imi doresc un print!”, a spus Noemi. „Nu este dragostea vietii mele”, a mai precizat Letizia, lasind de inteles ca tot ceea ce-si doreste acum este o aventura de-o vara.

Ana-Maria Calciu

Misiune TimiUsoara

0

Seara româneasca de joi a fost deschisa de victoria Timisoarei in Finlanda, 2-1 pe terenul formatiei Myllykosken Pallo-47. Ambele goluri ale banatenilor au fost marcate de fotbalisti noi, Tames (FC Arges) si Axente (revenit de la Otelul) demonstrind ca isi merita locurile in primul „11” al sirbului Vladimir Petrovici.

*Finlandezii acuza arbitrajul*

Antrenorul echipei MYPA, Janne Lindberg, a declarat ca erorile individuale ale jucatorilor sai, plus greselile de arbitraj, au decis meciul cu FC Timisoara. „S-a spus ca noi vom juca cu mingi lungi, dar cred ca adversarul a evoluat asa mai mult timp. Noi am primit doua goluri pe greseli individuale si pot afirma ca micile noastre erori au decis soarta partidei. In plus, am impresia ca golul doi al românilor a fost marcat din ofsaid”, a precizat Lindberg. In pofida infringerii, atacantul Votinov inca mai spera la calificarea in play-off: „Si acum era loc de mai mult, dar n-am exploatat sansele cum trebuie. Oricum, am jucat bine!”.

*Costele, ce probleme ai?*

Golul finlandezilor a fost marcat de Ricketts (’50), cu largul concurs al portarului Costel Pantilimon. Evolutia acestuia l-a scos din sarite pe Gheorghe Chivorchian, care a declarat ca vrea sa aiba o discutie deschisa cu jucatorul, pentru a afla motivul evolutiilor dezamagitoare din ultima perioada: „Pantilimon are o problema si este nevoie de o discutie cu el. Astept sa imi explice ce planuri are el la Timisoara si ce are de gind sa faca pentru a evolua in continuare la echipa asta”.

*Bonfim n-a jucat pentru ca pleaca in Ghencea*

In Finlanda, antrenorul Petrovici nu l-a trecut pe foaia de joc pe Eder Bonfim, brazilianul fiind scos din lot cu doar citeva ore inainte de startul partidei. Gigi Becali tocmai anuntase joi ca Timisoara s-a inteles cu Steaua pentru transferul fotbalistului, acesta fiind si motivul pentru care fundasul nu a jucat cu MYPA.

*MYPA – TIMISOARA 1-2*

Goluri: Ricketts ’50/ Tames ’34, Axente ’74.
MYPA: Kuismala – Hietanen, Timoska, Lindberg, Uimaniemi – Oksansen (’89 Benevides), Okkonen, Saxman, Aijala – Ricketts (’60 Koljonen), Votinov (’82 Kurittu).
Timisoara: Pantilimon – Luchin, Mera, Cisovsky, Scutaru – Chiacu (’46 Contra), Alexa, Tames (’84 Bourceanu), Curtean (’46 Axente) – Goga, Magera.

ASTA-I POHTA CE-A POHTIT ANDONE!

0

S-au dat haiduci, dar au parasit „Groapa” pusi la respect de dinamovisti. Croatii au venit in Bucuresti cu pretentii de calificare si s-au intors la Split ciuruiti de trei ori, primul glont fiind tras de Cristea in minutul 5. Trebuie precizat ca pina la penalty-ul transformat de capitan, „ciinii” mai ratasera alte trei ocazii mari de gol. Deznodamintul partidei de joi seara (foarte probabil, si a calificarii!) era cunoscut dupa doar un sfert de ora, fiind evident faptul ca oaspetii nu vor rezista iuresului „alb-rosu”. Golul argentinianului Garat (’40) si reusita lui Kone (’70) au avut rolul de a consfintii superioritatea dinamovista. Cu avantajul acestui 3-1, Dinamo asteapta returul din postura marii favorite, care stie ca are destinul in propriile miini. Pe Andone, interesat de imagine, l-a bucurat mai mult reintoarcerea suporterilor pe stadion decit victoria clara cu Hajduk. La finalul partidei, acesta si-a adus aminte de „vremurile bune din istoria lui Dinamo”: „Mi-a fost dor de atmosfera asta, asa trebuie sa fie mereu! Despre meci, n-am prea multe de spus, cred ca puteam rezolva calificarea in primele 15 minute, cind am avut cea mai buna perioada de joc. Pentru faza de atac, echipa merita felicitari, deoarece am avut trei goluri si alte patru ocazii de a marca, dar pentru a da siguranta in faza de aparare mai avem mult de munca, pentru ca un campionat se cistiga si cu aparare foarte buna”.

*Poklepovici 1: „A intrat ala mic, cu viteza, si a creat haos”*

Tehnicianul croat Stanko Poklepovici a pregatit atit de bine jocul cu Dinamo, incit la conferinta de presa nu a stiut cum sa-l numeasca pe cel mai periculos om al „ciinilor”, Gabriel Torje. Referindu-se la mijlocasul român, Poklepovici a precizat: „Dinamo nu m-a surprins cu nimic, pentru ca eu am avut toate informatiile necesar, dar uite ca nu ne-am indeplinit planul. Jocul lui Hajduk a fost prea rarefiat in linia de mijloc. In zona asta a intrat jucatorul ala mic, cu viteza si a creat haos prin defensiva noastra”.

*Poklepovici 2: „Negrul ala cu numarul 5 a tras atit de tare, incit portarul nu a avut ce sa faca”*

Antrenorul lui Hajduk a fost mult mai precis cind a venit vorba despre golul trei al dinamovistilor: „Negrul ala, cu numarul 5 pe spate, a tras atit de tare incit portarul nu a avut ce sa faca. A pus o contra si un jucator de la noi, dar degeaba!”. „Principalul” croatilor este convins, insa, ca echipa sa se va califica in faza urmatoare: „Va fi alt joc la Split, voi schimba echipa si voi incerca sa deschid mai mult jocul pe atac. In retur vom reusi sa ne calificam, chiar daca stiu ca ne va fi greu”.

*Torje costa 5 milioane de euro!*

In tribune au fost prezenti si emisari ai unor cluburi din strainatate, veniti sa-i urmareasca pe dinamovistii Andrei Cristea si Gabriel Torje. Ultimul se pare ca are o oferta de la Lazio Roma, italienii fiind dispusi sa achite 3 milioane de euro. Se zvoneste, insa, ca Dinamo solicita 5 milioane de euro – bani platibili in trei transe -, dar s-ar multumi si cu 3 milioane daca va primi un procent de 30% dintr-o eventuala revinzare a jucatorului. Torje a explicat in ce a constat secretul jocului dinamovist la meciul de joi: „Am fost o echipa, pe teren ne-am comportat ca fratii si asta s-a vazut”.

*Borcea – multumit si nu prea*

Borcea nu este pe deplin multumit de jocul echipei. In calitate de simplu actionar, dupa ce a renuntat la orice functie executiva, acesta a declarat la final ca nu se astepta la acest scor, insa il supara golul primit in minutul 64: „In retur ne va astepta un infern. Trebuia sa cistigam mai clar de atit, puteam aveam 4-0 la pauza. Dar, daca cineva imi spunea inainte de meci ca vom cistiga cu 3-1, eram foarte multumit. Ma bucur ca Andone i-a dat incredere lui Adrian Cristea, vad ca a lucrat la moralul lui, iar acum toata lumea este de acord ca «Printul» este cel mai bun fotbalist din România”.

*Acum s-a trezit Zorya?*

Conform presei ucraineene, Ioan Andone este dorit antrenor la echipa de prima liga Zorya Lugansk, locul 14 dupa trei etape. Oficialii Zoriei l-au mai ofertat pe tehnicianul român si in vara, inainte ca acesta sa preia Dinamo, si la fel ca atunci, se pare ca si de data aceasta raspunsul va fi „Nu!”.

*A Garat mingea in poarta*

La primul meci oficial in tricoul lui Dinamo, argentinianul Garat si-a facut cel mai frumos debut posibil: gol de 2-0, in minutul 40, stoperul demonstrind ca are si spirit ofensiv. Totusi, cel mai mare merit la reusita lui Garat il are goalkeeper-ul Subasici, cel care nu a fost capabil sa retina balonul sutat de Adrian Cristea, mingea scapindu-i printre degete si lovind bara, iar apoi revenindu-i lui Garat.

*Dinamo face reclama brandului de tara „Explore the Carpathian Garden”*

In timpul jocului cu Hajduk, spectatorii au putut citi urmatorul mesaj pe panourile publicitare de la stadion: „Explore the Carpathian Garden”. Sloganul brandului de tara apartine Ministerului Turismului si a fost lansat la expozitia internationala de la Shanghai. Logo-ul a fost promovat la jocul Dinamo – Hajduk Split atit pe panourile publicitare dimprejurul gazonului, cit si pe tabela de marcaj a stadionului.

*Pulhac – cap tare si cap sec*

Fundasul Pulhac a fost printre cei mai activi jucatori de la Dinamo in meciul cu Hajduk. In minutul 44, Pulhac s-a lovit cap in cap cu adversarul sau direct, Marin Ljubicici, croatul necesitind transportarea de urgenta la Spitalul „Floreasca”. Croatul s-a ales cu fractura a osului zigomatic. Ieri, mijlocasul lui Hajduk a fost operat la Split, doctorii anuntindu-l ca va reveni pe teren abia in luna octombrie. Tot Pulhac a fost in prim-plan si la faza golului croat, din minutul 64, cind Tomasov l-a intors ca pe o clatita, inainte de a inscrie in poarta lui Curca.

*DINAMO – HAJDUK SPLIT*

Goluri: A.Cristea ‘5-penalty, Garat ’40, D.Kone ’70/ Tomasov ’64.
Dinamo: G.Curca – Homei, Scarlatache, Garat, Pulhac – D.Kone, N’Doye – Torje (’54 C.Munteanu), Ad.Cristea, L.Ganea – A.Cristea (’77 G.Paun).
Hajduk: Subasici – Rezici, Maloca, J.Buljat, Strinici – Ljubicici (’44 Brkljaca), Vejici, Adrici – Oremus (’46 Tomasov), A.Sharbini – Ibricici.

*Rezultate inregistrate in prima mansa a turului III preliminarEuropa League*

ŢSKA Sofia – Cliftonville 3-0
Sibir – Apollon Limassol 1-0
Spartak Zlatibor – Dniepr 2-1
Beroe – Rapid Viena 1-1
MYPA – FC Timisoara 1-2
Mogilev – Banik Ostrava 1-0
R.Chorzow – Austria Viena 1-3
Turku – KRC Genk 1-5
Karpati Lvov – FC Zestafoni 1-0
FK Molde – VfB Stuttgart 2-3
Elfsborg – Teteks Tetovo 5-0
FC Utrecht – FC Lucerna 1-0
Randers – FC Lausanne 2-3
APOEL Nicosia – Jablonec 1-0
Aalesunds FK – Motherwell 1-1
Odense – Zrinjski Mostar 5-3
FF Kalmar – Levski Sofia 1-1
Maccabi Haifa – Dinamo Minsk 1-0
Wisla Cracovia – Qarabag 0-1
Cercle Bruges – Anorthosis 1-0
Dinamo – Hajduk Split 3-1
Galatasaray – OFK Belgrad 2-2
Sturm Graz – Dinamo Tblisi 2-0
Nordsjaelland – Sporting 0-1
Maribor – Hibernian 3-0
Steaua Rosie – Slovan Bratislava 1-2
ETO Gyor – Montpellier 0-1
Viktoria Plzen – Besiktas 1-1
Olympiacos – Maccabi Tel-Aviv 2-1
AZ Alkmaar – IFK Goteborg 2-0
Rabotnicki – FC Liverpool 0-2
Jagiellonia – Aris Salonic 1-2
Maritimo Funchal – Bangor 8-2
Shamrock Rovers – Juventus 0-2
Buducnost – IF Brondby 1-2

Laurentiu Teodorescu

Opozitia, in asteptarea migratorilor din PDL

0

“Opt senatori si cam 24 de deputati democrat-liberali isi discuta, in secret, trecerea in barca opozitiei”, a anuntat, ieri, senatorul PNL Emilian Frincu. Si daca tot era secret, liberalul a tinut sa ofere mai multe detalii despre aceasta miscare politica: “Am vorbit cu colegi de-ai mei din Moldova, din Transilvania si mi-au spus ca au purtat discutii si unele dintre ele sint demersuri serioase, de schimbare a optiunii politice”. Potrivit lui Frincu, mutarea ar urma sa aiba loc la inceputul lunii septembrie, odata cu debutul noii sesiuni parlamentare.

*Mazare: Nu vreau tradatori in PSD!*

Zvonul ca democrat-liberalii ar fi tentati sa-si incerce norocul la PSD nu i-a picat deloc bine primarului Constantei, Radu Mazare. Din capul locului, acesta a afirmat ca la el in filiala nu vor calca nici pedelistii si nici pesedistii care au abandonat partidul : “Mie nu imi plac sarle tradatoare, care fug, cum au fugit si aia de la PSD. (…) Mie imi plac oamenii cu coloana vertebrala. Nu negociez cu jitiile tradatoare”.

Erste Bank critica autoritatile de la Bucuresti

0

“Este o rusine teribila ca România nu este capabila sa atraga cele 35 de miliarde de euro care zac la Bruxelles, iar Guvernul nu face nimic pentru a scoate economia din criza”. Asa a sunat mesajul extrem de dur transmis de presedintele executiv al Erste Bank, Andreas Treichl, autoritatilor române. “Politicienii au sansa sa aduca România in virful Europei Centrale si de Est si o risipesc in stil mare. Si nu am nici cel mai mic indiciu de ce. Nu sint prosti, nu sint timpiti. Sint foarte inteligenti, cunosc ceea ce trebuie sa faca, exista mult mai multi oameni de afaceri in Guvern decit in alte state si nu am niciun indiciu de ce nu fac nimic”, a conchis Treichl.

Preda: Nici Fat-Frumos nu mai salveaza Guvernul

0

Pedelist de rit nou, Cristian Preda a pus gind rau Guvernului Boc, vrind sa-l vada neaparat evacuat din Palatul Victoria. Ce-i drept, Preda ar avea niscaiva motive, daca tinem cont de scaderea semnificativa a PDL-ului in sondajele de opinie.

Asa cum obisnuieste de ceva vreme, europarlamentarul PDL isi foloseste blogul pentru a transmite mesaje apocaliptice conducerii partidului. Evident, si cea mai recenta postare sta tot sub laitmotivul “Jos Guvernul Boc”. “Sondajele publicate in ultima vreme releva o schimbare importanta a opiniei. PSD pare sa se fi distantat de ceilalti competitori, tinzind spre 40%. (…) Daca schimbarea actualului guvern nu va tine seama de aceasta schimbare majora in opinie, PSD va fi ajutat sa ocupe din nou pozitia hegemonica pe care a avut-o in sistemul politic intre 2000 si 2004”, avertizeaza Cristian Preda.

*“Sa nu ne imbatam cu apa rece”*

Totodata, europarlamentarul le-a sugerat colegilor sa se obisnuiasca cu gindul ca, de la toamna, vor trece in opozitie. “Cred ca trebuie luata in calcul varianta Guvern PSD-PNL din toamna, cu PDL in opozitie, daca ar esua un alt aranjament. Remanierea mi se pare o operatie sortita esecului. Si daca vin in Guvern Fat-Frumos si Ileana Cosinzeana, si nu Videanu si Blaga, exista un deficit de credibilitate si partidele de opozitie mizeaza pe aceasta modificare a opiniei, deci nu putem sa ne imbatam cu apa rece”, a mai sustinut Preda.
Lui Voinescu ii tremura bufantii
Desi sustine ca nu prea da doi bani pe sondajele de opinie (mai ales ca nu au fost comandate de PDL), deputatul democrat-liberal Sever Voinescu recunoaste totusi ca partidul sau o cam ia la vale. “Este limpede ca partidul se afla pe un trend descrescator si chiar ma ingrijoreaza acest fapt”

*CIFRELE INSOMAR*

PSD – 38,8%,
PNL – 21,1%
PDL – 13,7%
PRM – 8,9%
Guvernul trebuie
sa plece – 50,6%
Guvernul trebuie
sa ramina – 10,7%

Saracia si bogatia inimii!

0

Bogatia sau saracia nu au a face cu lucrurile, cu banii, cu orice alt fel de posesie materiala! Bogatia sau saracia pleaca si se sfirsesc in inima si-n mintea omului. Omul bun se simte bogat si este cu adevarat bogat, caci bunatatea sa invie frumusetea si toate calitatile, pe care nimic, absolut nimic pe lumea aceasta nu le poate compensa. Uritenia inimii si a mintii inseamna „saracie”. Rautatea te face sarac lipit pamintului, caci ea iti rapeste – fara sa stii – legatura cu Dumnezeu, ce nu se mai poate exprima prin tine, dar poate plinge linga tine, fara sa-ti poate da ajutor. Omul este binecuvintat cu liber arbitru. Daca el alege sa intretina rautatea, ura, minia si discordia in inima sa, are libertatea sa o faca. Nici Dumnezeu, nici sfintii, nici maretii arhangheli, nicio putere cereasca sau omeneasca nu poate opri actiunea implacabila a legii alegerii, afara de tine insuti. Daca alegi sa intoxici si sa te intoxici in launtrul tau, oricit de marunt ai crede ca esti, responsabilitatea alegerii tale ramine, la fel si consecintele ei. Saracia inimii si a mintii ramine consecinta fireasca si imediata a rautatii. Cel putin aici si acum, in aceasta viata „unica” in forma in care te afli, in corpul de azi si de acum, merita incercarea si stradania continua de a te imbunatati pe tine insuti. Cum nici regii, nici cersetorii nu-si iau averile sau saracia dupa ei, devine limpede ca omul nu-si poate gasi esenta in ele. Merita atunci ca, pe drumul trecatoarei noastre experiente fizice, sa ne intoarcem privirea catre interior, unde inima noastra, deja bogata, deja frumoasa si intreaga asteapta sa alegem reintilnirea cu ea. Cuvintele, gindurile si faptele unei inimi bogate mingiie si imbogatesc tot mai mult inima omului, ca si peisajul subtil, energetic al lumii inconjuratoare! Nici un alt fel de bogatie nu poate vibra in acelasi ritm fabulos, in acelasi registru magistral precum vibreaza un singur gind de iubire si un singur gind de iertare. Sensul omului sade inscris adinc si tulburator in inima sa, in vreme ce el, precum cautatorul de comori din legende, porneste prin lumea materiala in cautarea ei. Cind omul renunta la un gind rau, Dumnezeu se bucura in el. Si cind omul alege gindul rau, Dumnezeu plinge in fata acestei alegeri. Caci el isi adinceste saracia si se departeaza de la Dumnezeu prin gindurile rele, carora le da crezare singur. Sa-ti ingrijesti gindurile in fiecare zi, asa cum gradinarul cel pasionat ingrijeste florile! Caci gindurile iti reasaza sentimentele si, dupa ce le vei gindi, de vor fi bune sau urite, asa vei simti. Vei pune stavila simtirii frumoase de care esti capabil, continuind sa imbratisezi ginduri negre, ostile, deprimante si urite. Si apoi, cind alti oameni vor vorbi despre frumusete, tu vei zice: „E absurd: Asta nu exista”. Din pricina saraciei mentale si a saraciei ascunse in simturile tale nu-i vei putea vedea nici pe Dumnezeu, fie si daca el ar sta la doi pasi de tine. Inima saraca vede saracia ca realitate. Inima rea vede raul peste tot. Dar omul poate alege. Poate spune intr-o zi: „Stop” gindurilor sale de ura si de rautate. Daca intelege ca ceea ce cultiva cu inima si cu mintea este ceea ce va si lua dupa el, omul – chiar cel mai decazut, mai mizer, mai rau – are sansa mintuirii de demonii urii, ai rautatii, ai razbunarii si ai durerii. Poate nu-i nimic mai important intr-o viata decit clipa in care accepti ca poti minca oricind din pomul binelui si al raului sau poti minca din pomii pusi anume de Dumnezeu in calea ta pentru ca tu sa ramii locuitor al Raiului inimii. Noi sintem, inca, Adam si Eva! De ce n-am alege, oare, sa renuntam la amagirea ca raul ne foloseste la ceva, afara de a ne intrerupe legatura cu bogatia ce ne asteapta in inima noastra?

National

«Inceputul» Un joc pasionant cu mintea spectatorului

0

De doua saptamini, “Inception” se afla pe primul loc in box office-ul american, dar are toate sansele sa ajunga pe primul loc si in topul celor mai derutante filme din toate timpurile, detronind “Vanilla Sky”. Departe de a fi o capodopera, noul film al lui Christopher Nolan este, totusi, un joc destul de captivant cu memoria spectatorului. Dom Cobb (Leonardo DiCaprio, intr-o forma foarte buna) are capacitatea de a intra in visele oamenilor pentru a le fura informatii pretioase care zac in subconstientul lor. Pentru inceput, il vedem scos la mal de valuri, mai mult mort decit viu, undeva pe coasta Japoniei. Cinefilul jucaus se gindeste, imediat la “Titanic”: Uraaa, Leo nu s-a inecat de tot! Cum va spuneam Cobb poate sa intre in visele oamenilor si asta stirneste interesul corporatistilor care vad in aceasta metoda un bun mijloc de a stirpi concurenta. Cel care il solicita acum este magnatul Saito (Ken Watanabe), iar indeplinirea misiunii l-ar ajuta – n-am inteles cum – pe Dom Cobb sa se intoarca acasa, in America, unde il asteapta doi copii, dar si puscaria, fiindca e banuit ca a omorit-o pe Mal, sotia sa. Cea care o interpreteaza pe nevasta fatala este Marion Cotillard, oscarizata pentru rolul Edith Piaf din “La Vie en Rose”. Eeeei, dragii mosului, si care credeti ca e tema cheie pentru declansarea intrarii in vis? “Je ne regrete rien” cu Edith Piaf! Jocul cu memoria noastra continua cind apare personajul Ariadne, interpretat de dragalasa Ellen Page (“Juno”), o eleva de colegiu, adevarat geniu al arhitecturii, care urmeaza sa proiecteze o lume a visului, in trei nivele. In mitologie, Ariadna este fiica regelui din Minos, cea care l-a ajutat pe Tezeu sa iasa din labirintul ucigas cu ajutorul celebrului fir. Intr-adevar, de fiecare data cind Cobb si echipa lui se afla la ananghie, Ariadne este cea care gaseste solutia iesirii la liman. Dar, pina la final, sintem invitati intr-o lume suprarealista, de o frumusete frisonanta, in care se regasesc elemente din Spiderman, Matrix, dar si o cantitate de impuscaturi si explozii demna de un thriller de categorie B. Ma tem ca filmul lui Nolan se bucura de succes la public exact din acest ultim motiv…

*“Inceputul” (“Inception”, SUA, 2010)*

Scenariul si regia: Christopher Nolan
Scenografia: Guy Hendrix Dias
Imaginea: Wally Pfister
Muzica: Hans Zimmer
Distributia: Leonardo DiCaprio, Marion Cotillard, Michael Caine, Ellen Page, Joseph Gordon-Levitt, Ken Watanabe, Tom Berenger, Tom Hardy

Gabriela Hurezean

S-a inchis traficul rutier pe strada Coltei

0

Primaria Capitalei, prin Administratia Strazilor, anunta cetatenii ca s-a inchis traficul rutier pe strada Coltei, pe sensul de mers dinspre B-dul I.C. Bratianu, spre strada Hristo Botev. Restrictia de circulatie va dura 30 de zile si se impune pentru finalizarea lucrarilor de reabilitare a sistemului rutier. Pentru a nu provoca blocaje in trafic, soferii pot alege sa-si devieze traseul prin intersectia de la Piata Universitatii si pe strada Slanic sau direct pe Hristo Botev.

Simona Sofian

Produse proaspete la pretul de 1 leu kilogramul

0

Proiectul pietelor volante continua si in acest week-end in cinci zone din Capitala. Noutatea acestui sfirsit de saptamina este o promotie care le ofera bucurestenilor ocazia de a cumpara produse proaspete la pretul de numai 1 leu kilogramul. Astfel, in fiecare dintre locatii cetatenii vor gasi legume (cartofi, vinete, dovlecei, varza, rosii etc.) si verdeata la cele mai joase preturi de pe piata. Astazi, in intervalul orar 7.00 – 20.00 si miine, intre 7.00 – 16.00, bucurestenii vor putea cumpara legume/fructe si alte produse traditionale, direct de la producator, din urmatoarele piete volante: Bulevardul Unirii (intre Str. Mircea Voda si str. Nerva Traian); Edgar Quinet (zona Universitate); Academia Militara; Constantin Brincoveanu (linga Oraselul Copiilor); Strada Omului (cartier Damaroaia).

Simona Sofian

Weekend pe bicicleta in Parcul Tineretului

0

Primaria Capitalei ii invita si in acest weekend pe biciclistii bucuresteni in Parcul Tineretului, pe platoul de la intrarea dinspre Colegiul National „Gheorghe Sincai” pentru a participa la Bikewalk 2010. In fiecare sfirsit de saptamina, pina pe data de 4 septembrie, Bucurestiul va fi invadat de biciclisti, care vor promova o viata activa si sanatoasa si care vor atrage atentia soferilor asupra drepturilor lor. Traseul pe care il vor parcurge biciclistii in cadrul acestui mars va incepe din Parcul Tineretului si va cuprinde Bulevardele: Dimitrie Cantemir, I.C. Bratianu, Nicolae Balcescu, Dacia, Calea Victoriei, Natiunilor Unite si se va termina la Parcul Izvor.

Simona Sofian

Arta, valoare de refugiu in timpul crizei (III)

0

Dintre numeroasele piese de arta universala tranzactionate in ultima perioada, consider necesar a prezenta alte citeva lucrari dovedind indubitabile calitati artistice al caror pret de vinzare a fost unul pe masura acestor valente.
Astfel, nu voi putea trece „indiferent” fara a aminti un admirabil portret, „LA JEUNE FEMME AU CHÂLE BLANC”, realizat de renumitul artist american WILLIAM MERRITT CHASE. Sensibila armonie tonala, in deplin acord, prin valoratiile create de lumina, cu expresivitatea chipului infatisat, siguranta paletei marcind, „a la prima”, cu mult instinct si discernamint, dominantele definitorii ale unei personalitati, capacitatea artistului de patrundere introspectiva in psihologia modelului sau fac din acest tablou un virf al portretisticii de la sfirsitul secolului XIX. Prezentat in cadrul unei licitatii din Franta, pe data de 28 iunie, „LA JEUNE FEMME AU CHÂLE BLANC” s-a vindut pentru 69.000 euro, subliniind interesul de pretutindeni al cumparatorilor pentru ceea ce se subscrie, irevocabil, frumusetii launtrice a omenescului.
Circumscris aceluiasi ideal in forma sa absoluta, „LA JEUNE ESPIEGLE” (1770), autor FRANÇOIS H. DROUAIS (1727-1775), deschide o alta „pagina” catre lumea interioara a unui personaj, prin ilustrarea intr-o forma aparent idealizata a unei virste ingenue, conform „canoanelor” directoare ale stilisticii din a doua jumatate a secolului XVIII. Gratia, lumina inca pura a inocentei, coexistind izbitor laolalta cu un aer straniu de frivolitate, atmosfera diafana cu suavitati de matase, in opozitie tacita cu umbra intrezarita a unui „paradis pierdut”, transforma simbiotic aceasta lucrare dintr-o banala ipostaza plastica a unui moment de viata intr-o vibranta si subtila imagine a unui posibil si pertinent chip al copilariei. Artistul a depasit si lasat in urma, irevocabil, manierismul aparent caruia i se putea ralia, devenind un creator al unei autentice arte prin fereastra deschisa catre imaginatia si simtirea fiecaruia dintre noi. Lucrarea amintita a fost vinduta pe 18 iunie 2010 de catre firma MILLON & ASSOCIES pentu suma de 148.681 euro.
Trairea luminii, aerul innobilat de spirit, dragostea libera si neconditionata fata de acest miracol perpetuu revelat care se constituie a fi natura, le vom intilni, redate prin doua mijloace diferite de interpretare, dar asumate cu aceeasi pasiune si credinta, in „DEUX ENFANTS DANS UN VILAGE”, autor FRÉDÉRICK BAZILLE (1841-1870), vindut pentru 101.615 euro, precum si operele maestrului HUBERT ROBERT (1733-1808) – „LAVANDIERES PRES DE L’OBELISQUE” si „PROMENEURS PRES D’UNE CASCADE DE TIVOLI” –, adjudecate pentru 182.700 euro.
O atitudine contemplativa, de aceasta data, care nu exclude defel participarea, cu sonoritati lirice chiar, a autorului la transcrierea plastica a unui crimpei din lumea inconjuratoare, o vom regasi in „LA SAMARITAINE”, creatie particulara a pictorului ALBERT MARQUET (1875-1947), ale carei calitati, intrucitva aparte in opera sa, au fost recompensate prin vinzarea tabloului cu suma de 145.000 de euro (MILLON & ASSOCIES, 28 iunie).
Voi incheia acest articol prin prezentarea a doua piese de arta decorativa de un extraordinar rafinament, beneficiind de o uimitoare forta de a reda sintetic esentialul. „L’OURS BLANC” (1922) – fonta de editie postuma Valsuani (1985-1990) – a maestrului FRANÇOIS POMPON (1855-1933), respectiv un extrem de reprezentativ „PARAVAN DECORATIV”, realizare “out of range” a celebrului JEAN DUNAND (1877-1942), s-au numarat printre rarele capodopere de acest nivel prezente in ultima vreme pe piata de arta. Artisticul in deplinatatea potentei sale, raritatea realizarii si interesul cert al achizitorilor pentru virfurile ART DECO le-au asigurat preturi de vinzare dintre cele mai semnificative, anume 25.200 euro (pentru POMPON, 20 iunie, Versailles), respectiv 372.300 euro (pentru DUNAND).

Dr. Robert Bogdan