Acasă Blog Pagina 8007

Sinziana Buruiana, vacanta pe iaht

0

Sefa pupezelor, Sinziana Buruiana, a avut o vacanta de vis alaturi de iubitul ei, George, si de parinti. George a avut grija sa-i ofere Sinzianei o vacanta de vis si a hotarit s-o duca pe un iaht de lux pe Lacul Garda, in Italia. Moment prielnic pentru manechin sa stea la soare pe punte si sa admire peisajul impresionant. “Am fost la Milano si la Garda. A fost de vis. Am stat o saptamina. Am stat la soare pe iaht,
m-am plimbat. Iahtul era smecher rau!”, a declarat Buruiana pentru “National”. Si cum toate lumea alege ca destinatie anumite tari unde poti vizita renumite obiective turistice, si Sinzi a vizitat… insa nu obiective, ci magazine. “Am vizitat magazinele. Mi-am luat o multime de hainute. Am mincat fructe de mare, spaghetti si pizza care sint exceptionale. Mult mai bune ca la noi”, a mai spus blonda. Este de remarcat, totusi, faptul ca Sinziana este nedespartita de iubit si de trandafirul din par.

Gabriela Grigoriev

Rahatul – o constanta in biografia lui Bendeac

0

Dupa ce a elucidat in amanuntime motivele pentru care rahatul e maro, dindu-i inalte satisfactii spirituale iubitei sale (ma rog, iubita cu intermitente), iata ca, desi s-a refugiat in valurile marii inspumate, precum Afrodita, ii iese din nou in cale obiectul marilor sale dileme existentiale: “In România, eu baie nu mai fac decit in piscina. Marea e o jegosenie!!! Dupa ce am vazut un rahat plutind, am zis: «Ok» si m-am imbaiat/ bronzat 7 zile numai la bazin. Oricum, Mamaia, de exemplu, va avea succes, fiindca românului ii plac umilinta, inghesuiala, mizeria, cozile etc. Mie nu…”. Misule, asta ti-e karma!

VD Negru

Vali Barbulescu si Delia Tudose au rupt logodna

0

A fost insurat cu prezentatoarea Irene Pirvu, de care a divortat pentru a lua amorul de la capat cu bebelusa Delia Florea.

Iubaretul DJ Vali Barbulescu s-a mai lafait in gratiile si notorietatea unor “dive” ca Jojo, Lili Sandu, Alexandra Badoi. Intr-un tirziu, a lasat impresia ca s-a cantonat intr-o relatie stabila cu topmodela Delia Tudose, fapt confirmat si de logodna consumata anul acesta, la Berlin, fix la 12, in noaptea de Revelion. Judecind dupa imaginile pe care, pina de curind, amindoi le expuneau cu darnicie pe Facebook-urile personale, cei doi porumbei se balaceau in fluvii de lapte si miere, indreptindu-se cu viteza maxima spre Starea Civila. Iata, insa, ca si aceasta fila pasionala din biografia fluturasului Vali s-a incheiat brusc. Ieri, DJ-ul a recunoscut ca si-a incheiat conturile si cu a doua Delie din viata lui, refuzind sa precizeze motivul. Te pomenesti ca o fi aparut o noua “muza” la orizont?!

O.Kila

Loredana Chivu Noua papusa Barbie

0

De ceva vreme, manechinul Loredana Chivu lucreaza intens la infatisarea ei, poate-poate, intr-o buna zi i se va spune si ei “Barbie”: “Incerc sa ma fac tot mai buna… Progresez si eu”. Calitatile necesare le are: blonda, inalta, sexy, botox, silicoane de 450. Deci are toate sansele. Mai mult, “Barbie girl” a inceput
sa-si confectioneze si haine asemanatoare cu ale papusii, la comanda, bineinteles. Rochitele sint confectionate in asa fel incit sa-i scoata silicoanele in evidenta. De altfel, silicoane de care Lory este foarte mindra! Cine stie ce plan “diabolic” are frumoasa blonda… Poate vrea sa-i ia locul Biancai Dragusanu…

Gabriela Grigoriev

Clasamentul prostiei eterne

0

E cald, foarte cald. Si incep sa ma plictisesc. Si cind incep sa ma plictisesc, citesc. Iar preferatele mele sint buletinele stiintifice. Mi le scoate de pe internet o tanti de la resursele umane ale stabilimentului. Ma uit pe un asemenea buletin facut de oamenii de stiinta de la un institut american. Intre noi fie spus, asemenea informari stiintifice au rolul de a timpi si mai tare pe omu’ de rind. Azi zic una, miine opusul. Deci…
Respectivul institut a intocmit o lista cu unele dintre cele mai consumate alimente care iti pot pune viata in pericol. Mai sa fie. Inainte de a citi imi vin in minte alimente care cred ca ar fi ucigatoare pentru om: carnea de meduza, de caracatita, de pinguin, de elefant sau diferite fructe sau ciuperci otravitoare. Dar nuuuuuu… Pe lista celor mai periculoase alimente, in opinia respectabilului institut stiintific, se afla urmatoarele alimente:
1. Verdeturi precum salata, spanacul, andivele, varza si sfecla. Cica daca nu le speli te omoara. Bou sa fii sa mai maninci ceva nespalat in ziua de azi… 2. Ouale – din motiv ca cica ar putea contine bacteria Salmonella. Asta se stie de mii de ani. 3. Cartofii, in special cica salata de cartofi. Explicatia e penibila si cica e vorba despre contaminarea incrucisata: o forma de transmitere a bacteriilor de la un aliment la altul… Hai ca ma stric de ris! 4. Brinza – cica poate fi contaminata cu Salmonella sau Listeria. Sa le zica asta ciobanilor nostri… 7. Inghetata – prostia se repeta. Cica, facuta in gospodarie, cu oua crude, inghetata este periculoasa din cauza Salmonellei si a stafilococilor. Si, pe locul 8, doamnelor si domnilor, aflam ca daca nu le spalam ne pot omori… Cine? Rosiile… Da’ prosti ne mai cred astia. Sa fie acolo la ei, ca la noi nu tine.

Pandan Bogturu

A mimat pierderea cunostintei ca sa nu achite nota de plata la restaurante

0

Un barbat din SUA a fost condamnat la inchisoare pentru ca a mimat o criza si pierderea cunostintei pentru a evita achitarea unei note de plata de la un restaurant. Andrew Palmer (43 de ani), fost detinut, a comandat la un restaurant din Baltimore o cina extrem de scumpa, iar cind i s-a prezentat nota de plata, a cazut brusc pe podeaua localului, s-a rostogolit de citeva ori, apoi si-a pierdut cunostinta. Cum era de asteptat, angajatii restaurantului au chemat imediat salvarea, Andrew fiind transportat de urgenta la spital. Insa ulterior s-a descoperit ca aceasta nu este prima „teapa” pusa la cale de catre Palmer, acesta inselind cel putin o duzina de alte restaurante din acelasi oras. Andrew Palmer a fost intr-un final arestat si condamnat la 18 luni de inchisoare.

Un hotel din Germania cere 400 de euro ca sa te cazeze intr-o masina

0

Un hotel din Germania a gasit o metoda inedita de a-si atrage clienti de toate virstele. Hotelul „V8” din Stuttgart, de patru stele, a decorat 34 dintre camerele sale folosind tematica automobilistica, piesa de rezistenta fiind transformarea unor masini in paturi. Astfel, clientii se pot odihni intr-un Cadillac, Mercedes sau un Morris Minor. Cit despre camere, acestea au fost decorate pentru a semana cu un cinematograf drive-in, un atelier auto, o spalatorie sau chiar o benzinarie, fiind folosite accesorii antice pentru un plus de farmec. Hotelul, construit in cadrul fostului aeroport Boblingen, mai detine si un apartament ce ocupa trei etaje, situat in cladirea fostului turn de control. Cei care isi permit sa scoata din buzunar 380 de euro pe noaptea pentru a se caza in spatiosul „Apartament Zeppelin” se vor bucura de sauna, o terasa imensa si o priveliste spectaculoasa a imprejurimilor.

Ovidiu Lipan -Ţandarica, umilit la Festivalul Mangalia

0

Nume de rezonanta in muzica autohtona – si nu de azi, de ieri – Ovidiu Lipan Ţandarica a acceptat cu generozitate invitatia de a deschide (gratis) Festivalul Mangalia. S-a prezentat la fata locului impreuna cu Stelu Enache si cei zece instrumentisti, la ora 18.00.

Pe o caldura infernala, au facut probele de sunet, apoi au aflat ca nu vor cinta in deschiderea festivalului ci inainte de inceperea transmisiunii in direct la National TV, cerindu-li-se chiar sa mai pregateasca niste piese in plus, pentru a mai “umple timpul”! Evident, Ţandarica s-a simtit jignit, si-a luat oamenii si dus a fost. Pentru a lamuri lucrurile, Lipan-Ţandarica spune: “Am raspuns pozitiv anul acesta la mai multe cereri de a participa gratuit la diferite evenimente. Am facut-o si o vom mai face din dragoste pentru muzica si din dorinta de a asigura o trecere mai usoara printr-o perioada nefericita. Dar nu putem accepta ca un nume construit in multi ani de munca sa fie asezat intr-o pozitie care nu-i face cinste. Ne cerem scuze celor care au dorit sa ne auda si sa ne vada, indeosebi locuitorilor Mangaliei.”

VD Tot

Silviu Prigoana, despre infarctul suferit: “Am avut si eu concediu. Am stat citeva zile la «Pensiunea Floreasca»”

0

Infarctul suferit recent nu i-a afectat cu nimic personalitatea si obiceiurile lui Silviu Prigoana.

De-abia intors la munca, in sesiune extraordinara a Camerei Deputatilor, Prigoana a ignorat orice convalescenta si, agitat cum il stim, s-a apucat sa faca lobby pentru proiectul privind o noua reglementare a presei. Si, ca lucrurile sa fie foarte clare, a decretat scurt ca n-are niciun gind sa renunte la slanina si ceapa – bucatele lui preferate, dar deloc asortate cu un infarct.

R: Cum de ati avut curaj sa va urcati la volan cind v-a fost rau?
S.P: Ăsta nu se numeste curaj, e inconstienta. Eu de unde era sa stiu ce mi se intimpla, nu mi-a spus nimeni.

Cum v-ati simtit in spital?
Am avut si eu un concediu pe anul asta. Mi-am petrecut citeva zile la «Pensiunea Floreasca», pensiune cu multe stele. A fost exceptional.

Exceptional, exceptional, dar atunci de ce v-ati adus televizorul de acasa?
Nu aveam voie nici cu telefon, nici cu laptop, televizorul de acolo era stricat. Mi-am adus plasma de acasa ca sa nu ma ridic din pat cu perfuzia dupa mine sa schimb canalele TV.

Adrianei i-a fost teama ca va va pierde?
Nu, deloc.
Cum s-a comportat soacra cind erati internat?
Era plecata la mare.

In lumina noilor recomandari medicale, renuntati la slana si la ceapa?
Nu, nu am sa renunt niciodata. Ce-am avut nu era legat de slanina si ceapa, era legat de sare si cafea.

Cum priviti viata post-infarct?
La fel, nicio modificare.

Nu este mai frumoasa?
E la fel de trista.
Care a fost primul lucru pe care
l-ati facut dupa externare?
Am mincat slanina cu ceapa.

Speriat de infarctul suferit de tatal sau, Honorius Prigoana s-a decis sa-si bage parintele “in sedinta” in speranta ca astfel il va putea determina sa adopte un stil de viata mai sanatos. “Maninca gras, bea doua cani mari de cafea cum se trezeste si fumeaza trei pachete de tigari pe zi” comenta deloc incintat Honorius, chiar in ziua externarii tatinelui. Dupa cum se vede insa, diferendele pe teme alimentare vor continua in familia Prigoana.

Proiectul referitor la o noua reglementare a prestatiei mass-media prevede, in primul rind, alinierea presei scrise la supravegherea pe care CNA deja o exercita asupra presei audiovizuale. “Presa scrisa si presa online trebuie si ele introduse sub tutela CNA. Fiecare publicatie trebuie sa se licentieze, ceea ce implica depunerea unui dosar la CNA”, a precizat deputatul Silviu Prigoana. “ De exemplu, cu orice inadvertenta intr-un editorial se va intimpla exact ca in cazul audiovizualului”, a explicat Prigoana, adaugind totodata ca, personal, nu a avut si nu are probleme cu presa. Proiectul este initiat de parlamentari PSD, PDL, PNL, independenti, fiind deja depus la Camera Deputatilor.

Maradona ar putea fi numit manager la Aston Villa

0

In virsta de 49 de ani si proaspat demis de la prima reprezentativa a Argentinei, Diego Maradona s-a declarat tentat de postul de manager la Aston Villa, ramas vacant dupa ce Martin O’Neill a renuntat la post. O’Neill a parasit banca tehnica a englezilor cu numai cinci zile inaintea debutului Premier League, lasindu-l pe boss-ul Randy Lerner sa-si bata capul cu toti interimarii, gen Kevin McDonald. In ciuda debutului stralucitor al „leilor”, 3-0 cu West Ham United, americanul care patroneaza gruparea de pe „Villa Park” doreste pe banca tehnica un nume rasunator. Astfel, au fost ofertati Bob Bradley, Martin Jol si Sven-Goran Eriksson, insa favoritul pare a fi Diego Maradona. Argentinianul e incintat de o eventuala mutare in Anglia. „Diego este atras de ideea de a antrena Aston Villa. Ii plac fotbalul englezesc si modul de viata din aceasta tara, iar daca i se va face o oferta serioasa, va accepta fara sa stea pe ginduri”, a declarat impresarul lui „Il Pibe d’Oro”.

Ana-Maria Calciu

Sotia lui Beckham isi suge degetul pentru a se calma

0

A avea grija de cei trei baieti – Cruz (5 ani), Romeo (8 ani) si Brooklyn (11 ani) – a adus-o la exasperare pe Victoria Beckham, care nu stie ce metode sa mai adopte pentru a scapa de nervi. In urma cu citeva zile, odraslele fotbalistului englez s-au dat in spectacol in fata paparazzilor, enervindu-si mama la maximum. Posh Spice era atit de stresata si de timorata incit a apelat la metoda folosita de bebelusi pentru a adormi linistiti: si-a supt degetul mare.

Ioana Costin

Proiectul 1.Bundesliga TV

0

Cluburile de fotbal din prima liga germana vor sa-si creeze propriul canal de televiziune, asta pentru a nu mai depinde de transmisiunile televiziunii pay-per-view, Sky-Germania. „Cluburile sint destul de puternice pentru a crea un canal independent. Liga Germana de Fotbal trebuie sa incerce sa creeze un post propriu. Avind in vedere atractia spectatorilor pentru fotbal, riscurile economice sint reduse”, a declarat Thomas Rottgermann, manager al clubului VfL Wolfsburg. Detinatoare a drepturilor de televizare a meciurilor din 1.Bundesliga, Sky-Germania a trebuit sa-si alimenteze capitalul de sapte ori pina acum si spera sa obtina profit incepind cu anul urmator. Pentru ca acest lucru sa se intimple, postul are nevoie de 2,8-3 milioane de abonati, iar in prezent detine doar 2,47 milioane. Sky plateste anual 240 de milioane de euro pentru meciurile din 1.Bundesliga si are contract pina in 2013.

Valentino Rossi a „divortat” de Yamaha dupa 7 ani

0

Valentino Rossi (31 de ani) a anuntat ca va parasi Yamaha la sfirsitul acestui sezon, alegind sa mearga la Ducati, echipa cu care deja a semnat un contract pe o perioada de doi ani. Italianul, campion mondial la MotoGP, se afla la Yamaha de 7 ani, cucerind in acest timp nu mai putin de patru titluri mondiale. Insa acum Rossi crede ca „a venit momentul pentru noi provocari”, adaugind intr-o nota de nostalgie ca „pina si cele mai frumoase povesti de dragoste ajung la un final”. Pentru perioada in care va activa la Ducati, Rossi va incasa nu mai putin de 15 milioane de euro, adica 7,5 milioane pe sezon. Valentino ocupa locul cinci in clasamentul clasei MotoGP, prima pozitie fiind detinuta de coechipierul sau de la Yamaha Team, Jorge Lorenzo.

Ana-Maria Calciu

Cintareata Mariah Carey are bucurii la pilotul Lewis Hamilton

0

Sa aiba Mariah Carey o pasiune secreta pentru Lewis Hamilton? Aceasta este intrebarea care sta pe buzele circotasilor de cind artista, in virsta de 40 de ani, a anuntat ca-i va dedica pilotului de la McLaren-Mercedes concertul sustinut la Singapore. Mariah va incinta publicul la concertul „2010 Formula 1 Singtel Singapore Grand Prix”, cintareata si cele 90 de kilograme ale sale urmind sa apara pe scena pe 25 sau 26 septembrie, data exacta nefiind inca stabilita. Se stie, insa, ca Mariah ii va dedica toate melodiile lui Hamilton, asta dupa ce diva americana s-a confesat unor apropiati, precizind ca a facut o mare pasiune pentru el.

Ioana Costin

Furtul secolului, la citiva metri de Banca Angliei

0

Simbata seara la ora 22, in plin centrul Londrei, un grup de patru spargatori a patruns in incinta unui shopping center de lux din Londra, Royal Exchange, situat in apropiere de Banca Angliei. In mai putin de cinci minute, cei patru spargatori au furat bunuri in valoare de un milion de lire sterline (1,2 milioane de euro) din magazinele de lux ale firmelor De Beers si Omega. Dupa care au disparut cu ajutorul unui BMW de culoare rosie care a demarat in tromba. Din examinarea imaginilor luate de camerele de supraveghere, politia londoneza a ajuns la concluzia ca hotii stiau foarte bine unde trebuie sa se duca si ce anume sa ia (diamante, ceasuri de lux si bijuterii), astfel incit sa obtina cit mai mult intr-un timp cit mai scurt. Fapt care a dus la ipoteza ca „spargatorii au avut informatii din interior”.

Cristian Codreanu

In sectorul 4, 13.000 de datornici, executati silit

0

Primarul sectorului 4, Cristian Popescu – Piedone, a dispus ca, prin Directia Generala de Impozite si Taxe Locale Sector 4, sa se treaca de urgenta la executarea silita a societatilor comerciale care figureaza in evidente cu datorii. De precizat ca, de la inceputul anului si pina in prezent, au fost inregistrati in evidenta DGITL Sector 4 aproximativ 90.000 de datornici la plata taxelor si impozitelor, dintre care aproximativ 9.000 sint persoane juridice. Sumele datorate insumeaza 155.000 lei, reprezentind debite, penalitati si dobinzi la plata taxelor si impozitelor. In consecinta, au fost trimise circa 75.000 de somatii datornicilor de catre inspectorii Directiei Generale de Impozite si Taxe Locale Sector 4, cu 15.000 mai multe decit in perioada similara a anului trecut. Pentru aproximativ 13.000 de datornici s-a inceput executarea silita, procedindu-se, dupa caz, la vinzarea spatiilor detinute, infiintarea de popriri asupra conturilor bancare sau sechestrarea de bunuri mobile si imobile.

Simona Sofian

Miine va fi mai bine!

0

Nu sta prea multa vreme in suferinta. Nu cauta prea mult la defectele, relele, strimbaciunile si nelegiurile altora ori la ale tale. Nu cauta prea mult la ce-ai gresit, la ce ai facut rau ori la ce au gresit altii fata de tine. Iesi din grota starilor joase ale constiintei, care te indeamna sa te simti rau, nefericit, infricosat, ingrijorat si nemultumit. Caci, de vei sta prea mult acolo, te vei scufunda in Iad si o vei face prin libera ta alegere. Suferinta la care te gindesti costa prea mult pentru a intirzia in ea. Si acolo, in suferinta aceea, in iritarea, enervarea si-n frica ta – oricit de justificate ar fi ele pe moment – pindesc balauri care abia asteapta sa te scufunde mai mult, sa-ti­ distruga structurile cerebrale, sa-ti inunde corpul cu substante ale distrugerii. Costa prea mult sa te simti suferind si costa prea mult sa ramii concentrat asupra a ceea ce nu ai, nu poti sau nu stii sa faci. Fii doar un vizitator al Iadului, priveste putin, invata, observa ca te face sa te simti tot mai ingrozitor si pleaca de acolo. Fii constient de tine insuti si alege sa locuiesti in lumina constientei. Poti deveni disperat dupa bucurie daca alegi aceasta. Poti fi disperat dupa iubire. Ia o decizie chiar acum, caci decizia ferma este pasul catre Raiul care te asteapta tot in launtrul tau. Fii disperat dupa bucurie si disperat dupa a face daruri, caci acesta este drumul catre starile inalte ale constiintei. Nimeni nu poate alege si decide in locul tau pentru Rai sau pentru Iad. Du-te in suferinta doar sa privesti acolo cu un ochi, pentru a-ti extrage intelepciunea de viata. Priveste cu un colt de ochi spre el si pleaca repede. Caci orice intirziere inseamna amagire si durere. Bucuria vietii te asteapta intotdeauna. Pacea, iubirea si acceptarea deplina te asteapta. Ele exista cind ochii tai se obisnuiesc sa le vada si inima ta se obisnuieste sa le simta. Cind mintea ta iese din Iad, intra in Rai! Nu intra in panica daca nu poti iesi dintr-o data, dintr-un singur salt, dintr-o singura dorinta. Dar nici nu te crede in Iad dintr-o simpla deprimare, dintr-un singur gind aiuritor sau dintr-o spaima trecatoare. Aminteste-ti ca trece suferinta si ea va trece mai repede. Cauta sa te insotesti de oameni veseli si de imprejurari placute. Du-te in natura, plimba-te, iesi pe strada, fa pasi pe jos, inspira aerul – asa cum o fi el, chiar si poluat. Nu conteaza aerul poluat. Nu conteaza decit sa iesi din Iad. Conteaza doar sa renunti la placerea ascunsa de a crede ca esti un nefericit ori ca totul se darima in jurul tau. Du-te in locuri in care oamenii se bucura si vei primi bucuria aceea, ca pe o energie mintuitoare. Nu sta inchis intre patru pereti cind nu te simti bine in interior, caci atunci inviti Iadul la tine si el nu se lasa asteptat. Daca raul interior te cuprinde in toiul noptii, roaga-te. Rugaciunea este foarte puternica. „Tatal Nostru” este o rugaciune deosebit de puternica si te scoate din Iad, daca tu alegi aceasta. Rugaciunea inimii este, de asemenea, puternica. Nimic nu-i pierdut, chiar daca uneori pare ca totul s-a pierdut. Ca nu mai ai nicio cale, nicio iesire. Te afli doar intr-un moment nefericit, dar este doar atit; un moment, o perioada. Asa-i viata; cu locuri netede si cu gropi, cu probleme si cu bucurii. Daca te simti deprimat se intimpla doar pe moment, dar in urmatorul moment, peste o zi, o saptamina sau mai mult timp vei intelege ca a fost „moment”. Trece disperarea. Nu se poate altfel; nu esti amagit cind ti se spune ca treci printr-un fragment nefericit „de viata”. Miine va fi mai bine! Este imposibil ca nefericirea sa stagneze, golul sa fie etern, suferinta de neinvins. Ai incredere in procesul trecerii, al schimbarii; el este real, puternic si intotdeauna face ca, dupa furtuna, sa zimbeasca si soarele!

National

“Eroi de sacrificiu” summitul celor mai tari batausi din filme

0

Cuprins de nostalgia vremurilor cind facea furori in “Rocky” sau “Rambo”, Sylvester Stallone si-a incordat muschii si fantezia, si-a injectat niste botox prin partile esentiale si, la cei 64 de anisori ai sai, s-a hotarit sa dea marea lovitura, adunindu-i in acelasi film pe cei mai adulati “baieti rai” din thrillerul contemporan. Evident, el e seful, Barney Ross (poreclit “The Schizo”), un mercenar cu singe rece – pina la proba contrarie! – despre care aflam, pentru inceput, ca vrea sa aiba mai multe tatuaje decit Serghei Mizil. Cel care ii impodobeste trupul cu intepaturi este prietenul lui bun (Mickey Rourke), un fost mercenar care arata ca o mamaie nebuna si, pe deasupra, e si plingacios. Mina dreapta a lui Barney este Christmas, interpretat de Jason Statham, inegalabil in rolurile de infractori ticniti pe care le-a jucat in filme englezesti. Din echipa mai face parte si micutul Yin Yang (Jet Li), adeptul sloganului “viteza e mai buna decit norocul”. Gasca lui Barney este angajata de unul, Church (Bruce Willis), sa-l anihileze pe generalul Gaza, care instituise dictatura militara pe insula Vilena. Ajunsi la fata locului, ai lu’ Schizo descopera ca, de fapt, adevaratul dusman este Eric Roberts, adica verosul Monroe, care voia sa transforme insula intr-o sursa de cocaina. Pe linga gealatii lui Monroe, “eroii de sacrificiu” trebuie sa invinga si dusmania fatisa a fostului tovaras de lupta, Gunnar (Dolph Lundgren), o matahala drogata care, din razbunare, a trecut de partea inamicului. Inainte de a se declansa marea caftaneala, presarata cu explozii, impuscaturi, cascadorii si arte martiale, apare si o duduie, Sandra (Giselle Itié), care va scoate la iveala inepuizabilele resurse de romantism ale lui Stallone. Amatorii de adrenalina vor atinge orgasmul urmarind saritura lui Stallone intr-un hidroavion aflat in zbor, pe Statham iesind prin botul avionului aflat in picaj si exterminind batalionul care il urmarea, bataia dintre Jet Li si Dolph Lundgren s.a.

Eroi de sacrificiu
(“The Expendables”, SUA, 2010)
Regia: Sylvester Stallone
Scenariul: Sylvester Stallone, Dave Callaham
Imaginea: Jeffrey L. Kimball
Decoruri: Robert Gould
Distributia: Sylvester Stallone, Jason Statham. Mickey Rourke, Arnold Schwarzenegger, Bruce Willis, Jet Li, Dolph Lundgren, Eric Roberts, Randy Couture, Giselle Itié

Gabriela Hurezean

Di Caprio i-a imitat pe Village People

0

Satul sa fie urmarit si fotografiat de paparazzi chiar si in timpul liber, Leonardo Di Caprio (35 de ani) s-a decis sa le ofere un show de neuitat, sperind sa scape de ei. De citeva saptamini, actorul se bucura de o vacanta de lux in Sardinia, impreuna cu logodnica sa, Bar Rafaeli (25 de ani), fiind „cazati” pe iahtul lui Naomi Camp­bell si a iubitului ei, Vladislav Doronin. Di Caprio si miliardarul rus fac sport in fiecare dimineata impreuna cu antrenorul personal al lui Doronin, insa exercitiile usoare s-au transformat in pasi de dans la vederea paparazzilor. In speranta ca vor fi lasati in pace daca vor oferi citeva instantanee de neuitat, cei trei barbati au inceput sa-i imite pe membrii trupei Village People, faimoasa in anii ’70, topaind pe puntea iahtului si agitindu-si miinile prin aer. Daca Doronin si antrenorul si-au pastrat o mina serioasa, Leonardo nu a mai rezistat si a izbucnit in ris in timpul dansului trasnit.

Ana-Maria Calciu

Whitney Houston, o diva grasa si expirata

0

Se stie ca persoanele care nu au un abdomen tocmai plat ar trebui sa poarte costume de baie intregi, insa in cazul lui Whitney Houston, acest truc nu are niciun efect. Artista, care a implinit 47 de ani pe 9 august, isi petrece concediul in luxoasa statiune Atlantis Paradis Island din Bahamas, alaturi de fiica sa, Bobbi Kristina (17 ani) si un grup de prieteni. Ca de obicei, Whitney a atras atentia tuturor celor din jur, insa de aceasta data nu printr-o maniera pozitiva. Houston, care intotdeauna a fost mindra de corpul sau zvelt, a afisat acum niste pulpe generoase, un fund pe masura si o burta umflata, imaginea fiind intregita de parul neingrijit si fata obosita. Desi a incercat sa-si ascunda talia vizibil marita purtind un costum de baie intreg, Whitney a facut greseala sa se imbrace in alb, culoare care i-a accentuat kilogramele in plus. Gurile rele spun ca artista s-a ingrasat atit de mult nu numai din cauza drogurilor si alcoolului pe care cheltuie 235.000 de euro anual, ci si pentru ca isi „ineaca” amarul esecului noului album in tone de mincare.

Ana-Maria Calciu

Cele mai celebre logodne destramate

0

Poate ca celebritatea e o povara. Poate ca sub lumina reflectoarelor e mai greu sa intretii o relatie. Sau poate ca, pur si simplu, pina si celebritatile au dreptul sa se razgindeasca. Iata mai jos patru dintre cele mai celebre logodne de celebritati care s-au incheiat spectaculos.

Katie Holmes si Chris Klein – cuplul perfect, dragutul din American Pie si frumusica din serialul Dawson’s Creek, tineri, din aceeasi generatie, logoditi in 2003 dupa cinci ani de relatie, s-au despartit in martie 2005 – pina in iunie Holmes era deja logodita cu megastarul Tom Cruise. Fara comentarii.

Julia Roberts si Kiefer Sutherland – mai tineti minte filmul De buna voie si nesilita de nimeni (1999), in care Julia joaca rolul unei femei celebre pentru ca isi paraseste iubitii in ziua nuntii? Ei bine, Frumusica a facut ceva similar in viata reala: l-a parasit pe Kiefer Sutherland cu trei zile inaintea datei nuntii uriase pe care o planuisera si la care trebuia sa participe toata elita Hollywoodului, pentru ca mirele a stat prea mult in compania unei stripperite, Raven.

Gwyneth Paltrow si Brad Pitt – s-au cunoscut pe platourile de filmare la Se7en, Pitt a cerut-o de nevasta pe cind filma Sapte ani in Tibet, si s-au despartit in 1997 – poate ca 7 n-a fost, totusi, numarul lor norocos!

Ben Affleck si Jennifer Lopez – stim totul despre aproape fiecare minut al relatiei lui Bennifer, cuplul care s-a despartit spectaculos cu trei zile inainte de nunta, desi cei doi si-au incheiat oficial logodna abia citeva luni mai tirziu, in ianuarie 2004 (probabil ca n-au vrut sa se spuna ca
i-au copiat pe Julia Roberts si Kiefer Sutherland)

Cristina Barbu

Andreea Banica si Alex Velea cinta “la pachet”

0

In urma cu aproximativ o luna, cintareata Andreea Banica si sotul ei, Lucian Mitrea, au fost nasii de cununie al cuplului Alex si Ana Velea. Si de atunci Andreea si Alex sint nedespartiti pe scena. Astfel, daca doriti sa vedeti un concert cu Alex Velea, veti fi nevoiti sa o ascultati si pe Andreea Banica si viceversa. Cei doi nu cinta decit “la pachet”. Gurile rele spun ca, profitind de acest prilej, se mai bucura si Andreea de citeva concerte si mai face un banut pe spatele lui Velea. Momentan, atit Andreea cit si Alex au concerte pe litoralul românesc, in urma cu aproximativ o saptamina cei doi prestind la Costinesti.

Gabriela Grigoriev

Ramona Gabor si Badalau LA MARE viteza

0

In weekendul ce tocmai a trecut, frumoasa surioara a Monicai Columbeanu, Ramona Gabor, a fost chemata pe litoral sa defileze pe podium spre deliciul publicului.

Cum orice venit in plus este bine venit, Ramona nu a refuzat propunerea si s-a deplasat rapid din Bucuresti, direct la prezentare. Ulterior, Ramona impreuna cu al sau iubit Gabi Badalau, care a asteptat-o linistit pe canapea pe tot parcursul defilarii, au plecat in mare viteza inapoi catre Capitala, deoarece bruneta avea oaresce treburi.

Razvan Dumitrescu

La 43 de ani, Simona Dichiseanu, claxonata de barbati pe strada

0

Cu toate ca la finele lunii august implineste frumoasa virsta de 43 de ani, Simona Dichi­seanu se pastreaza tinara si apetisanta: “Sint multumita de mine”.

Fosta sotie a marelui actor Ion Dichiseanu face ravagii in rindul barbatilor, unii dintre ei claxonind dupa ea si chiar cerind-o de nevasta. “Ma claxoneaza pe strada, fluiera dupa mine. Asta si in România, si in Italia, Grecia, Germania, Spania, pe unde am fost. Chiar si pe pagina mea personala de Facebook primesc cereri in casatorie, imi dedica poezii, cintece. Dar eu sint cu Dichi. Cu toate ca sintem divortati, eu il consider sotul meu si ne iubim mai mult ca niciodata. Divortul a fost la ambitie. Avem un copil frumos, talentat, destept… Sintem o familie fericita”, a declarat Simona Dichiseanu pentru “National”.

Gabriela Grigoriev

Topul lui Laurette: Cei mai buni barbati din showbiz

0

Mulatra Laurette a realizat un top 5 al celor mai sexy si mai inteligenti barbati din showbizul românesc si, cum era de asteptat, designerul Catalin Botezatu detine primul loc. Ce-i drept, i-a luat ceva timp sa se gindeasca deoarece “la barbati e mai greu sa faci un top”. “Poti sa-i numeri pe degetele de la o mina pe cei care sint de admirat”, conform spuselor ei. Astfel, manechinul a realizat topul incluzind barbati din diferite domenii. Iata cine sint barbatii pe care Laurette ii admira:

Locul 1: “Catalin Botezatu este si va ramine cel mai inteligent si cel mai frumos”.

Locul 2: “Mircea Badea este foarte haios si foarte destept. Imi place emisiunea lui”.

Locul 3: “Dragos Bucur, sotul Danei Nalbaru, este dragut”

Locul 4: “Claudiu Niculescu, sotul Dianei Munteanu, e simpatic”

Locul 5: “Cabral Ibacka e dragut si este mai mulatru ca mine”

Gabriela Grigoriev

Economie pe scurt

0

*China Town, la Afumati*

Firma China Town România, controlata de investitori chinezi, construieste un proiect imobiliar cu acelasi nume la Afumati, in apropiere de Bucuresti, investitie de peste 100 de milioane de euro. China Town România a finalizat in prima etapa a proiectului cinci linii de magazine de tip showroom, amenajate in noua hale care cuprind 350 de spatii comerciale moderne, iar pina in luna februarie 2011 se vor ridica inca trei hale, care vor conduce la deschiderea unui total de 1.240 de magazine, cu o investitie de 41 milioane euro, se arata intr-un comunicat al Camerei de Comert si Industrie Chinezo-Româna.

*Bulgarii, fara investitori straini*

Investitiile directe straine in Bulgaria au scazut cu 78% in prima jumatate a anului, comparativ cu perioada similara din 2009, la 358,5 milioane de euro, nivel echivalent cu 1% din PIB, potrivit datelor bancii nationale bulgare, scrie presa internationala. Investitiile directe straine au totalizat in primul semestru al anului trecut 1,6 miliarde de euro, echivalentul a 4,8% din PIB. Principalii investitori in Bulgaria au fost, in perioada ianuarie-iulie, Olanda, Rusia si SUA.

*Dacia Duster, probleme cu frinele?*

Potrivit unor teste efectuate de revista franceza de specialitate “L’Automobile Magazine”, Dacia Duster “are frine proaste, atit in cazul variantei 4X2, cit si in cazul celei cu transmisie integrala. Specialistii francezi considera acceptabila o distanta de 40 de metri pentru frinare, pornind de la viteza de 100 de kilometri pe ora. Duster ar fi depasit distantele de frinare cu 2 metri (2×4) si cu 6 metri (4×4).