Acasă Blog Pagina 8000

Interviurile de angajare

0

Regula de baza a unui interviu de angajare de calitate este aceea ca interviul sa fie cu atit mai complex cu cit compania angajatoare e mai mica si slujba mai prost platita. Normal, in acest caz, si pretentiile angajatorului sint mai mari. La Microsoft sau la HP mai merge cum mai merge, dar ca sa obtii un post de femeie de serviciu la “Legume-fructe” trebuie sa treci o proba maraton de vreo doua ore constind dintr-un test de inteligenta, doua probleme date anul trecut la olimpiada internationala de mathematica, o traducere din limba engleza si un scurt eseu pe marginea Dialogurilor lui Platon. In plus, esti nevoit sa raspunzi si la tot felul de intrebari interesante, care sa te faca sa te gindesti serios daca iti doresti cu adevarat sa lucrezi pentru oamenii aia.
De pilda, o intrebare absolut
obligatorie la orice interviu este: „Ce salariu ati preconiza ca o sa primiti?”. La intrebarea asta e practic imposibil sa raspunzi corect, pentru ca daca spui prea putin e clar ca esti prost, daca avansezi o suma prea mare esti prea tupeist, iar daca indici exact suma la care se gindisera si ei esti un tip previzibil si lipsit de ambitie.
O alta intrebare standard este si: „Aveti probleme cu alcoolul sau cu drogurile?”. Eu, sincer, n-as sti ce sa raspund aici, dat fiind ca oamenii care vor o slujba incearca, de regula, sa-si evidentieze alte calitati, mai putin pe aceea ca pot baga sub masa toata clientela de la „Cateaua lesinata”. Si tot din categoria intrebarilor abile face parte si cea prin care esti invitat sa indici cel mai neplacut moment din viata ta; probabil, se asteapta sa fii sincer si sa recunosti ca a fost atunci cind, la precedentul serviciu, te-a prins seful culcindu-te cu secretara pe biroul lui.
Geniala e si intrebarea „Care a fost cea mai mare realizare profesionala?” – dat fiind ca vrei
sa-ti schimbi jobul, e putin probabil ca ai dus firma de la care vrei sa pleci in Top 500 Forbes. Ca urmare, e mai plauzibil ca viitorul angajator vrea de fapt sa auda cum ai umplut tot serverul companiei la care lucrai cu pornache sau cum ai cistigat concursul de scuipat de la balcon in capul sefului cind iese la tigara.
Interesanta este si intrebarea „Unde te vezi peste 5 ani?”. Daca e pusa mai la inceputul interviului, cind inca ti-ai mai pastrat optimismul, s-ar putea sa raspunzi „Intr-un costum de aluminiu, venind cu farfuria zburatoare la serviciu si plingindu-ma cit de aglomerat e cerul la Dristor”. Daca aceeasi intrebare e pusa mai la sfirsit, dupa ce a trebuit sa raspunzi la toate cele de mai sus, un raspuns standard ar fi „Intr-un penitenciar de maxima securitate, asteptind sa-mi ispasesc restul de 20 de ani din condamnarea pentru crima”.
Dar cea mai dura proba – asta se pare ca se da doar la CIA, Mossad si la Tip-Top Dristor – e atunci cind, in mijlocul interviului, esti lasat singur in camera, iar tipii care vor sa te angajeze te studiaza dintr-o incapere alaturata, sa vada ce faci. Nu stiu exact care e smecheria, dar eu cred ca, daca-ti bagi destu’ in nas si faci bilute, te angajeaza pe loc manager.

Incendiile din Rusia, din vina lui Putin?

0

Incendiile au izbutit sa distruga pina si mitul atotputerniciei lui Putin, care a fost huiduit de moscovitii iritati de lipsa de reactie a autoritatilor. Premierului rus i se reproseaza „centralizarea excesiva si birocratia”, care au dus la aceasta stare de fapt. Si chiar mai mult decit atit. In 2007, nimeni altul decit Vladimir Vladimirovici Putin (pe atunci presedinte) a desfiintat Serviciul Forestier al Federatiei Ruse. Rusii in general si moscovitii in special mai au un motiv de iritare: autoritatile ascund numarul real al mortilor. Pe contul „Mamako” de pe portalul livejournal.com, un medic moscovit a postat un comentariu terifiant, care a fost sters in cursul zilei de duminica. „Medicii care pun diagnostice cu trimitere la canicula si fum sint amenintati cu concedierea”, afirma slujitorul lui Hippocrat, sub protectia anonimatului, neuitind sa precizeze ca pina si medicii lesina in ambulantele lipsite de aer conditionat. In loc de incheiere: primarul Moscovei, Iurii Lujkov, a plecat in vacanta…

Cristian Codreanu

Sechelariu, terenul inapoi!

0

Vestit “baron” pesedist pe vremuri, Dumitru Sechelariu pierde acum o parte din feuda usor agonisita pe cind pastorea dupa bunul sau chef Bacaul. Este vorba despre terenul fostei baze a societatii de transport public locale, in valoare de aproximativ 10 milioane de euro. Improprietarit cu acte-n regula in 2009 (an cind a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate), Sechelariu a fost recent pagubit de judecatorii care au dat cistig de cauza actualilor edili ai Bacaului, care au contestat in instanta “cadoul” facut de CJ fostului primar. Victoria asupra lui Sechelariu a fost consfintita vineri, odata cu lecturarea deciziei judecatoresti, in sedinta extraordinara a CJ, de catre actualul edil sef al Bacaului, liberalul Romeo Stavarache.

Weekendul de burlac al lui Obama

0

Ramas singur acasa – adica la Casa Alba – presedintele Obama si-a oferit un weekend „cu baietii”. In timp ce Prima Doamna Michelle se relaxa la Marbella sau lua masa cu Regele Juan Carlos si familia regala spaniola, Barack Obama s-a distrat precum burlacii americani. Simbata, presedintele s-a intilnit cu prieteni din studentie si chiar din copilarie, din Chicago sau din Hawaii, cu care a plecat „in gasca” la Baza Militara Andrews, unde a jucat o partida de golf. Nici cealalta pasiune a sa – baschetul – nu a fost uitata. Impreuna cu staruri din NBA precum LeBron James, Dwayne Wade, Grant Hill si Earvin „Magic” Johnson, seful executivului american a jucat o partida de baschet la Fort McNair, in fata unui public format din veterani de razboi si fosti functionari guvernamentali. Dupa care s-a intors la Casa Alba, unde a tras un gratar pe Peluza Sudica.

Mircea Bujoreanu

Sprijin financiar acordat persoanelor cu venit minim garantat

0

Reprezentanti ai Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale au verificat toate cele 120 de dosare depuse la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, de cetatenii cu venit minim garantat din Sectorul 4, prin care acestia solicitau ajutor social. In urma controalelor efectuate nu s-au constatat nereguli privind sumele acordate, fiind facute doar recomandari de natura organizatorica. Astfel, in luna iulie a.c.,100 de persoane au primit ajutoare sociale in valoare totala de 15.441 lei, reprezentind venitul minim garantat. De la inceputul acestui an si pina in prezent, au fost acordate ajutoare sociale pentru 758 de persoane, in valoare totala de 225.458 lei. Acest sprijin financiar se acorda in completarea veniturilor nete lunare ale familiei sau ale persoanei singure, pentru asigurarea venitului minim garantat lunar, dupa cum urmeaza: in cuantum de 125 lei – 1 persoana; 225 lei – o familie formata din 2 persoane; 313 lei – o familie cu 3 persoane; 390 lei – o familie din 4 persoane; 462 lei – o familie alcatuita din 5 persoane si cite 31 lei pentru fiecare persoana dintr-o familie cu mai mult de 5 persoane. Pentru a primi sumele cuvenite ca venit minim garantat, persoanele interesate pot depune cererile de inscriere la sediul DGASCP Sector 4, situat pe Aleea Ciceu nr. 12 (deoarece cererile se inregistreaza obligatoriu in registrul special), iar apoi, dosarele completate se depun la Registratura DGASCP Sector 4 din Sos. Oltenitei nr. 252-254.

Simona Sofian

O mama-surogat pentru nepotii lui Osama bin Laden

0

Fiul lui Osama bin Laden, Omar cel cu plete de rocker, va deveni in curind tatal a doi gemeni. Pentru ca sotia sa britanica, Zaina, este – la cei 54 de ani ai ei – prea batrina pentru a mai naste, cei doi au apelat la ajutorul unei mame-surogat, gasita prin intermediul unui website specializat in asa ceva. Louise Pollard, cum se numeste mama purtatoare in virsta de 24 de ani, a primit ovule ale Zainei fertilizate in vitro cu sperma lui Omar bin Laden (acum in virsta de 28 de ani), iar la ecografie a aflat ca va naste o pereche de gemeni. Omar (care nu poate intra in Marea Britanie) si Zaina s-au separat in urma cu o luna, pentru ca fiul lui Bin Laden, care locuieste in Emirate, a inceput sa „auda” vocea tatalui sau, fiind diag­nosticat ca suferind de schizofrenie. Zaina (care pina in anul 2007, cind s-a maritat cu fiul celui mai cautat terorist din lume, s-a numit Jane Felix-Browne) s-a intors la casa ei din Cheshire si spera ca vestea cea buna il va ajuta pe Omar sa-si revina.

Eduard Negru

FC Vaslui l-a transferat pe Christian Pouga, de la Sevilla B

0

FC Vaslui l-a transferat ieri pe atacantul Christian Pouga (24 de ani), de la Sevilla B. Fotbalistul a fost imprumutat la Leixoes in sezonul trecut, unde a marcat 5 goluri in 20 de meciuri. Pouga este camerunez si a semnat un contract valabil pe trei ani cu gruparea finantata de Adrian Porumboiu. In citeva zile, sub comanda antrenorului spaniol Lopez Caro va mai ajunge inca un atacant, nigerianul Yero Bello (19 ani), de la Hapoel Haifa. Bello este international de tineret, reusind patru goluri in opt selectii la nationala „under 21” a Nigeriei.

Pulhac, oficial la Hercules Alicante

0

Impresarul Victor Becali a anuntat ieri ca trecerea fundasului stinga de la Dinamo la Hercules Alicante este ca si perfectata.
„Transferul lui Pulhac este rezolvat suta la suta. Acum plecam spre Spania!”, a declarat Becali. Pulhac nu a fost folosit de Ioan Andone in meciul de duminica seara, de la Tg.Jiu, la cerinta clubului spaniol. Hercules, echipa nou-promovata in Primera Division, va plati 250.000 de euro pentru un imprumut de un sezon al lui Pulhac, urmind sa mai achite inca atit in cazul unui transfer definitiv. In virsta de 26 de ani, fotbalistul a fost dorit la Hercules de antrenorul Esteban Vigo. „Pe Cristi il cunosc de pe vremea cind am antrenat la Dinamo. E un jucator serios si muncitor”, a spus Vigo.

Gigi trateaza cu Regi si Generali

0

Lasat cu ochii in soare de Victor Piturca, Gigi Becali s-a repliat si a incheiat weekendul cu o vizita fulger la Breaza. Duminica, dupa ce s-a sfirsit conferinta de presa de la Palatul din Aleea Alexandru, patronul Stelei s-a oprit in statiunea de la poalele Carpatilor. Becali a mers in vizita la Anghel Iordanescu, fosta glorie a clubului din Ghencea, actual senator independent si probabil singurul om din fotbalul românesc capabil sa-l scoata pe latifundiar din mlastina in care pare a se afunda.

*Iordanescu pune o singura conditie: Hagi!*

„Generalul” ar fi acceptat propunerea lui Gigi Becali, dar a conditionat venirea in Ghencea de indeplinirea unei dorinte: „Adu-l pe Hagi antrenor si ma bag si eu! Vreau sa lucrez la Steaua cu Hagi antrenor si Ilie Dumitrescu manager. Fara ei, nu conta pe mine!”. Cum Dumitrescu nu a fost greu de convins, lui Becali nu i-a mai ramas decit sa-l curteze pe „Rege”, probabil cea mai dificila misiune incredintata de „General”. Anghel Iordanescu i-a promis lui Gigi Becali ca va discuta personal cu Gica Hagi si va incerca sa-l convinga de seriozitatea proiectului. Cum fostul mare fotbalist si patronul Stelei au fost certati, iar acum doar se saluta, Iordanescu pare singurul om in stare sa-i impace pe cei doi.

*Gica Popescu, presedinte executiv?*

Cum „Generalul” nu are voie sa detina puterea executiva la Steaua, ci doar un rol de „consultant” sau „supervizor”, este de asteptat ca altcineva sa fie instalat presedinte cu puteri depline in Ghencea. Bomba vine din partea lui Gica Popescu, pe care atit Gigi Becali, cit si Anghel Iordanescu incearca sa-l atraga in acest proiect. Informatia a fost confirmata partial, ieri, chiar de catre latifundiarul din Pipera: „Daca vine si Gica Popescu, atunci va fi si mai mare fericire!”. Cu Popescu presedinte executiv, Hagi antrenor principal, Ilie Dumitrescu manager sportiv si Anghel Iordanescu supervizor, atunci Steaua isi va crea cea mai puternica echipa de conducere din Liga 1.

*Functia de senator ii ingradeste atributiile*

Anghel Iordanescu este senator independent in Parlamentul României, functie care ii ingradeste serios rolul pe care l-ar putea avea la Steaua. Legea permite unui parlamentar sa detina o calitate intr-o societate comerciala (clubul Steaua este organizat dupa legea societatilor comerciale din România!) doar daca indeplineste trei conditii: 1. Are o functie onorifica, 2. Nu este remunerat, 3. Nu participa la luarea niciunei decizii referitoare la politica societatii.

*Becali promite sa nu mai vorbeasca*

Starea de beatitudine data de raspunsul favorabil primit de la Anghel Iordanescu l-a determinat pe Gigi Becali sa faca o promisiune greu de respectat: „Daca vor veni oamenii astia, eu nu o sa mai pot vorbi. De fapt, nu o sa mai vreau eu sa vorbesc!”.

*”Daca nu vrea nimeni, antrenor va fi Pedrazzini!”*

In cazul in care planul cu aducerea tripletei Iordanescu – Hagi – Ilie Dumitrescu da gres, Gigi Becali va aduce un antrenor italian la Steaua. Anuntul a fost facut ieri, chiar de patronul celor din Ghencea: „Daca nu vrea nimeni sa vina, atunci Massimo Pedrazzini va fi «principal»”. Italianul a sosit, deja, in România, finul lui Gigi Becali fiind prezent, ieri, la Palatul de la Aleea Alexandru.

Laurentiu Teodorescu

Piturca a rupt tacerea: „Nu vreau sa-i fur banii lui Gigi!”

0

Ieri a venit rindul lui Victor Piturca sa ia cuvintul in problema „seismului” din Ghencea. Conferinta de presa organizata la Hotel „Intercontinental” a aratat un Piturca usor confuz pe alocuri, dar deschis fata de presa, cum acesta nu a mai fost vazut nicicind.

*Telefonul de la Becali*

„In vara, dupa terminarea campionatului, pe locul pe care Steaua l-a terminat, in atmosfera care era in Ghencea, Gigi Becali mi-a dat un telefon. Sincer, cred ca el n-ar fi vrut sa vin, dar eram ultima lui solutie. M-a asigurat ca va fi corect, ca nu se va intimpla absolut nimic. Am venit, am crezut ca, in acel moment, era de datoria mea sa ma intorc. Steaua trecuse in ultimii ani prin momente foarte dificile si totul numai din cauza lui Gigi Becali. Se parea ca a inteles. Suporterii nu mai veneau la stadion. Il injurau si se vedea pe fata lui ca sufera”.

*Valoarea contractului*

„Am acceptat fara prea multe discutii. De altfel, situatia materiala am vorbit-o la telefon. Am cerut 600.000 de euro pe an. Mi-a zis ca n-are bani, ca imi da 300.000 si ca mai pot sa iau ceva din obiectiv, dupa calificarea in Liga Campionilor. M-am inteles cu Gigi Becali pe un contract de trei ani, sa am puteri depline, intr-un mod profesionist”.

*Ce a gasit la club*

„Cind am venit la Steaua, la club era totul vraiste. Salariile neplatite angajatilor, jucatorilor, bani nu erau, exista acea problema cu suporterii. Am reusit, in scurt timp, sa readuc lumea la stadion, sa fie din nou interesata de echipa, sa formez un lot, spun eu bun, cu bani putini. In aceasta vara s-a investit in aducerea a 13 jucatori suma de 2,4 milioane de euro. Minus 1,3 milioane de euro – care se vor incasa din vinzarile lui Ovidiu Petre si Toja – inseamna ca s-au cheltuit 1,1 milioane de euro. Vorbim de 20 de milioane de euro, 30-40 de milioane de euro?!!! Eu am facut eforturi sa platesc primele de victorie pentru cele doua etape. Asta, in timp ce Gigi Becali imi zicea ca voi avea la dispozitie 50 de milioane de euro”.

*Garantia*

„Dupa primul stagiu de pregatire, am readus in discutie problema garantiei. Au fost cerute garantii inca de la inceput. Dar Gigi nu are nimic comun cu clubul, in acte. Altii sint patronii pe acte. Am cautat sa gasesc o solutie, neavind incredere in el, nu voiam sa plec umilit din Ghencea. Atunci, am insistat cu aceste garantii. Nu a fost vorba despre 25-30 de milioane de euro sau ca nu il las sa vorbeasca! El si-a luat oricum angajamentul ca nu va mai vorbi de jucatori, staff tehnic, suporteri. Acum, imi pare rau ca la prima discutie nu i-am cerut garantii de 50 de milioane. De 100 de milioane!!! Daca m-ar suna acum, garantiile s-ar dubla, tripla, si poate as accepta. Nu vreau sa-i fur banii! Nu-i luam averea. Dar, ca Gigi Becali sa se schimbe, nu il poti obliga decit prin aceste garantii. Staff-ul meu este neplatit de cind am venit la club, n-a luat niciun ban. Eu am primit ceva, asa… dar ei, nimic!”.

*Miercurea „neagra”*

„Miercuri, Gigi a dat un raid pe la toate televiziunile, unde a inceput sa revina la obiceiurile din ultimii ani. A intrat in conflict din nou cu suporterii, a vorbit de Tatarusanu, a spus ca o sa fie 2-0 la Brasov in primele minute, ca o sa luam Europa League, ca noi sintem «angajatii» lui. Eram angajatii lui, stia toata lumea, nu trebuia sa sublinieze asta!”.

*Demisie in mai putin de 24 de ore*

„Joi am analizat foarte bine si am decis sa ne despartim. Nu aveam contract, nu aveam nimic scris, nu-i furam 50 de milioane de euro, nu-i furam clubul! I-am dat telefon si i-am zis sa-si gaseasca un nou staff, pentru ca noi nu avem nicio sansa sa lucram in asemenea conditii. Probabil el n-a luat-o in serios. Vineri dimineata i-am dat telefon din nou: «Vino la stadion, sa iti gasesti antrenor, ca noi plecam!». A venit, am discutat patru ore, i-am spus ca am avut o conventie, ca am stabilit sa ne intelegem, sa o respectam, dar vad ca nu se poate. I-am spus ca ma retrag. Simbata i-am spus ca tot ceea ce am discutat cade (n.r. garantie reprezentind un teren de 3-4 milioane de euro). I-am zis ca facem un contract, cu clauze, cu tot ce trebuie. Daca se baga la echipa, daca umileste pe cineva, plateste acesti bani. Mi-a zis ca el nu poate face lucrul asta”.

*”La stadion, a dat bir cu fugitii”*

„Duminica a existat o ultima tentativa de intelegere, cind am discutat cu suporterii. El a zis la televizor ca sint fara caracter si asmut fanii. N-am facut asta! Le-a zis suporterilor sa faca abstractie de Gigi Becali, ei trebuie sa iubeasca neconditionat culorile acestei echipe. A inceput sa bata cimpii, ca vreau sa-i iau Steaua. Eu faceam ce faceam pentru el. Sa-si recapete demnitatea. Sa-l oblig pe el sa se comporte civilizat, iar clubul sa revina in prim-plan. La intilnirea de la stadion, a inceput sa se certe cu toti, sa tipe, in fine, cum face el. Cind i-am spus ca menirea lui ca patron este sa asigure bani pentru echipa, m-a facut jigodie si a plecat imediat. A dat bir cu fugitii. Dar, asta e adevarul: Becali nu-i nici vreun Rockefeller, nici vreun Einstein, menirea lui ca patron este sa asigure bugetul Stelei! Gigi Becali nu poate sa ma umileasca! Niciun patron din lumea asta nu ma poate umili!”.

*Relatia cu presa*

„De ce n-am aparut in presa pina acum? Pentru ca nu semnasem nimic. Oficial, nici nu eram venit la Steaua. In ultimii doi ani, nu am dialogat cu presa din cauza jignirilor care mi s-au adus dupa turneul final (n.r. Euro 2008). Va spun sincer ca nici acum nu aveam aceasta discutie cu presa daca Gigi Becali nu vorbea si spunea niste timpenii caracteristici lui, vehiculind sume de 30-40 de milioane de euro”.

*Steaua ii datoreaza un milion de euro*

„Am o hirtie semnata de Steaua si de Extensiv Craiova: in momentul in care Mirel Radoi se transfera, eu trebuie sa primesc un milion de euro! Nu m-am dus pina acum sa ii cer banii! Daca voiam sa-i iau averea, nu ma foloseam, oare, de acest act? Daca era sa-l «fac» de bani, jucatorii veniti acum la Steaua, in aceasta vara, trebuiau cumparati cu 5-6 milioane de euro, corect? Pe cind eu i-am scos la sub jumatate din aceasta suma. Si sa stiti ca nu stau atit de bine financiar cum se crede, nu am zeci de milioane de euro”.

*Oferte*

„Am avut oferte foarte bune. Dupa ce m-a contactat Gigi, m-a sunat Loti Boloni. Ma punea in legatura cu impresarul lui. Era un club care imi oferea 1,5 milioane de euro, dar i-am spus ca eu nu plec din tara, ma stie ca sint mai comod, aici sint toti ai mei. Despre Craiova? Nu accept sa preiau Universitatea fara bani! Eu vreau sa bat Steaua, Dinamo, Rapid. Daca Adrian Mititelu rezolva problemele pe care trebuia sa le rezolve, veneam la Craiova, nu la Steaua”.

*”Gigi s-a schimbat cind a venit MM la Steaua”*

Intrebat de ce crede ca s-a schimbat Becali, Piturca a raspuns ca un rol important in transformarea latifundiarului l-a avut Mihai Stoica, fostul manager general al clubului Steaua: „Gigi a inceput sa se schimbe in momentul in care a venit Stoica linga el. Au inceput lucraturile, perversiunile. Era injectat. Becali era prietenul meu si vorbea urit de mine cu Stoica. Sau il lasa pe Stoica sa vorbeasca urit de mine. Apoi, s-a schimbat si mai mult cind au inceput sa vina milioane de euro”.

*”Cu tot respectul, Argaseala nu poate fi presedintele Stelei!”*

In conferinta de ieri, Piturca a lamurit si problema lui Valeriu Argaseala, despre care s-a speculat ca l-ar fi lucrat pe la spate pe antrenor: „Nu cred asta, Argaseala a fost subalternul meu, executa ordinele pe care i le dadeam. Insa, probabil ca nu ii convenea venirea mea la Steaua. De fapt, sigur nu i-a convenit, pentru ca n-a mai fost presedinte. Urma sa vina nea Imi. Sa ma scuze Vali, dar el nu poate sa fie presedintele Stelei! N-are cum, niciodata!”.

Biblia lui Blair

0

Nu, fostul premier britanic nu a devenit teolog si nici nu a tiparit o noua versiune a Bibliei, bazata pe traducerea unor vechi texte scrise in greaca veche sau aramaica. Mai degraba pragmatic decit idealist, Tony Blair si-a scris memoriile, pentru care a si inhatat un avans de 4,6 milioane de lire sterline (5,52 milioane de euro) de la editura Random House. Doritor de cistiguri suplimentare, Blair a scos pe piata o editie de lux a memoriilor sale, in valoare de 150 de lire sterline (180 de euro) per exemlar. De ce ar cumpara cineva o carte cu un pret atit de piperat? Simplu, pentru ca arata exact ca o Biblie. Sau cel putin asa isi inchipuie Tony Blair, care, de cind nu mai e in fruntea guvernului britanic, a facut o avere de peste 50 de milioane de euro.

Gabriel Negrescu

De la Stephen Hawking citire: Abandonati Pamintul!

0

Cunoscutul astrofizician britanic Stephen Hawking este sceptic in privinta viitorului speciei umane, daca omenirea se incapatineaza sa ramina legata de o singura planeta. Deteriorarea tot mai accentuata a climei terestre si nenumaratele focare de razboi de pe Terra (ca sa nu mai vorbim de asa-numitele „conflicte inghetate”) sint, in opinia lui Hawking, suficiente argumente in acest sens. „Este o mare greseala sa-ti pui toate oualele intr-un singur cos”, concluzioneaza astrofizicianul nascut in 1942, care este de parere ca, din 1963, cind a avut loc asa-numita „criza a rachetelor din Cuba”, viitorul omenirii a incetat sa mai fie sigur. De atunci incoace, au mai aparut si incalzirea globala, catastrofele climatice, epuizarea resurselor naturale si cresterea exponentiala a populatiei – motive suplimentare pentru a concluziona ca in viitorul nu foarte indepartat, pamintul nu va mai putea asigura supravietuirea speciei umane.

Sa visezi in mod constient!

0

Cind crezi cu tarie in visul tau poti sa-l si realizezi. Credinta este felul in care esti atent la vis. Credinta este investitia ta energetica in realizare. Credinta neclintita in vis face ca visul sa prinda aripi, radacini, viata. In mod tulburator, realitatea se coloreaza cu fiecare vis pe care il avem despre noi insine, despre lume si viata. Toate acestea se transforma imprejurul nostru in ceea ce visam ca sint ele. In ceea ce afirmam ca sint. In ceea ce intelegem ca sint. Nu ne apare nimic, absolut nimic in realitatea existentei, fara a fi construit in interior mai inainte, prin visele noastre. Nu ne saboteaza niciun spirit bizar si nu joaca Dumnezeu zaruri cu noi, in intentia sarcastica de a ne testa puterea si indrazneala, curajul si sensibilitatea. De indata ce venim pe lume ne construim visul despre cum este si cum alegem sa fie viata noastra. Prin orice faptuim, simtim si traim noi ii punem caramizi visului nostru si, prin aceasta, devenim un soi de „mesteri Manole”, care ridica in vazduh imaginea propriei sale „manastiri” interioare. Cind crezi in visul tau, drumurile care duc spre el devin deschise si colorate in sublima izbinda a iubirii, a rabdarii si a sperantei. Cind crezi ca poti sa faci ceva, de indata incepi sa si poti. Realitatea nu prinde radacini precum imaginile mentale. Pentru a construi realitatea, ai nevoie de rabdare. Ai nevoie sa stii ca, nu cel ce asteapta cu febrilitate, cu indoiala ori cu frica are sorti de iz­binda in materializarea visului sau, ci acela rabdator. Acela care nu se inspaiminta in fata vijeliei, acela ce nu abandoneaza rabdarea cind vremea se dovedeste aspra si neconforma cu visul sau. Sa crezi in visul tau inseamna sa poti invata virtutile rabdarii, sa poti intelege ca visele se construiesc si pe ruine, ca binele vine si prin ceea ce percepi a fi rau. Ai rabdare cind nu-ti merge prea bine si nu te lasa rapus de forta deprimarii, care pare a te invita la intelegere, nu la autodistrugere. La evolutie, nu la degradare. Crezi in visul tau si exerseaza clipa de clipa rabdarea si perseverenta. Vei intelege ca si ceea ce ti se ia, ti se da. Si ceea ce se darima noaptea este doar pentru ca tu sa lucrezi necontenit intru rabdare si speranta pe timpul zilei. Visele se implinesc, si nu doar cele frumoase. Visele tropaie uneori ca realitati si dupa ani intregi, cind pare ca uitasem, deja, de existenta lor. De aceea ni se pare ca vine ceva nou in existenta. De aceea pare ca sintem surprinsi. Visele trecatoare, visele de demult se pierd­ din memorie, ori pare ca cineva le sterge in mod abil din amintirea constienta. Ceva din noi, insa, le retine. Le memoreaza. Le lustruieste si, intr-o zi, le realizeaza. Si-n clipa aceea ni se pare ca n-am visat nicicind, desi nu-i in aparitia fizica altceva decit expresia propriei uitari. Sa fim atenti la vise si-n loc de cosmaruri, si-n loc de spaime, in loc de infringeri imaginare si suferinte fara seaman sa visam ceea ce ne place. Sa visam voit. Poate chiar sa ne asezam undeva, intr-un loc al nostru, unde putem percepe comuniunea cu noi insine si acolo sa ne impletim visele asa cum ne place sa fie ele. Si daca-n aceasta ar fi un simplu exercitiu de imaginatie, instantaneu, chiar in clipa imaginatiei, ne vom simti energici si frumosi. Sa visam lucid, constient, sa visam chiar daca in jurul nostru s-ar prabusi totul este un fel in care ii dam vietii noastre o sansa. Peste un ceas, o zi, peste 10 sau 20 de ani am putea privi uimiti catre visul ce ne apare ca o realitate!

National

Cinci lucruri care nu ar trebui postate pe Facebook

0

Astazi, putini sint cei care au ramas in afara retelelor sociale virtuale iar numarul de “prieteni” pe care ii avem pe Facebook depaseste numarul celor pe care ii cunoastem cu adevarat. Cu toate acestea, oferim pe tava informatii despre noi tuturor celor inscrisi in aceste retele. Sinceritatea neglijenta de care multi dau dovada poate avea repercusiuni, de aceea iata ce informatii nu trebuie sa dezvaluim:

1. Adresa si numarul de telefon
Se intelege de la sine de ce astfel de informatii nu ar trebui sa ajunga in mina oricui. Conform unui studiu, utilizatorii site-urilor de socializare sint mai vulnerabili in fata infractorilor (furt de identitate, spargeri) din cauza informatiilor pe care le posteaza.

2.Confesiuni
Citeva cazuri recente ne demonstreaza ca angajatorii folosesc din ce in ce mai des site-urile de socializare pentru a afla cit mai multe informatii despre actualii angajati sau candidatii pentru un post.

3. Comportamente riscante
Orice dovada de comportament riscant (ce include de la fumatul excesiv pina la bungee jumping sau curse de masini) postata pe un site de socializare poate fi folosita de companiile de asigurari pentru a verifica daca aceia care le sint clienti isi pun viata sau proprietatea personala in pericol.

4. Planurile de vacanta
Ajunse in miinile cui nu trebuie, astfel de informatii, cum ar fi perioada vacantei, destinatia, modalitatile de transport sint
o invitatie deschisa pentru un jaf.

5. Data si locul nasterii
Data nasterii (zi, luna, an) in combinatie cu locul nasterii pot fi cheia pentru un furt de identitate a carui victima poate poate deveni oricine. CNP-ul este foarte usor de dedus folosind informatiile de mai sus.

Robotii care vor schimba lumea

0

Nao este primul robot din lume capabil sa dezvolte si sa impartaseasca sentimente umane. Creat de un grup de oameni de stiinta de la opt universitati si companii de robotica din Marea Britanie, Grecia, Franta, Elvetia si Danemarca, acest android poate deveni in timp cel mai bun prieten al dumneavoastra – depinde de felul in care il tratati.Cu cit petrece mai mult timp cu o persoana, cu atit reuseste sa o cunoasca mai bine, iar legatura dintre ei devine mai puternica. Oamenii de stiinta sint de parere ca pe viitor astfel de roboti umanizati ar putea fi folositi pe post de asistenti sociali, in special pentru oamenii in virsta sau pentru copiii cu probleme comportamentale.

E.M.

Concursul International de Canto Hariclea Darclée marea finala

0

Manifestarile finale ale Festivalului si Concursului International de Canto Hariclea Darclée au culminat cu trei zile de mare sarbatoare a muzicii, desfasurate sub bagheta magica a ilustrei soprane Mariana Nicolesco.
Reprezentatia cu opera Don Pasquale de Donizetti a ridicat sala in picioare, entuziasmata de splendoarea vocilor, de maiestria cintului si de talentul dramatic si comic al tinerilor interpreti, publicul i-a aplaudat indelung pe basul Zoltan Nagy, pe soprana Luiza Fatyol, pe baritonul Bogdan Baciu si pe tenorul Ovidiu Daniel.
Au asistat la spectacol Maria Basescu, sotia presedintelui României, sub al carui patronaj au loc manifestarile, Emil Constantinescu si sotia sa, maestrul Radu Beligan si primarul municipiului Braila, Aurel Simionescu.
Marele Concert de pe Esplanada Dunarii cu arii, coruri si momente orchestrale din opere interpretate cindva de Hariclea Darclée a pus in valoare vocile extraordinare si arta unui mare numar de tineri artisti exceptional pregatiti. La finele seratei, Mariana Nicolesco a intonat cu toata compania celebrul Brindisi din La Traviata de Verdi, opera care i-a adus de altfel faima mondiala. Duminica seara, tirziu, a avut loc Concertul de Gala al Laureatilor si ceremonia decernarii premiilor editiei jubiliare 2010 a Concursului International de Canto Hariclea Darclée.

Victoria Beckham isi face linie de genti

0

Lumea modei este strabatuta de un zvon conform caruia Victoria Beckham impreuna cu Katie Hillier vor lansa o linie de genti – si cum cele doua si-au pus in gind sa o faca, cu siguranta ca atunci cind le vom gasi in magazine ne vom dori si noi una!
Colectia va reuni flerul si indeminarea lui Hillier – faptul ca a lucrat cu Marc Jacobs i-a adus statutul de superstar fashion – cu viziunile de designer ale Victoriei Beckham, cunoscuta si admirata pentru stilul ei. Zvonul lansat saptamina trecuta, conform caruia Victoria doreste sa-si convinga sotul sa realizeze o linie vestimentara masculina, a fost infirmat de catre familia Beckham dar, sincer, sintem mult mai interesati sa vedem noua colectie de genti. Va rugam sa stati la rind!

Fashion Hunter

Kate Moss isi va lansa propria marca de gem

0

Spre deosebire de alte colege de breasla, care sint pasionate de cumparaturi sau zacutul la soare pe vreo insula privata, Kate Moss (36 de ani) si-a descoperit un nou hobby: preparatul gemului. Astfel, unul dintre cele mai bine platite modele a lasat fitele deoparte, si-a suflecat minecile si s-a apucat sa fiarba prunele culese din propria livada, de pe proprietatea din Cotswolds. Insa pasiunea sa a luat proportii, iar acum Kate vrea sa-si lanseze propria marca. Astfel, Moss a scos din buzunar o suma semnificativa de bani pentru a-si achizitiona echipament specializat, si-a denumit produsul „Kate’s Damson Jam” si l-a rugat pe prietenul sau miliardar Sir Philip Green sa o ajute sa-si vinda borcanele cu gem in magazine. Iata cum Kate Moss a devenit atit de buna, incit o maninci pe piine.

Ana-Maria Calciu

Robbie Williams, sex cu sotia in timpul nuntii

0

Dorinta de a face dragoste cu Ayda Field (31 de ani) in calitate de sotie a sa l-a infierbintat atit de mult pe Robbie Williams (36 de ani), incit acesta nu a mai avut rabdare ca invitatii sa plece pentru a se bucura de noaptea nuntii. La scurt timp dupa ce si-au­ spus „Da” in fata preotului, Robbie si-a „rapit” sotia si s-au refugiat intr-una dintre camerele vilei sale pentru o scurta sedinta de amor. O fotografie il arata pe artist cum isi priveste si mingiie dragastos sotia si, desi paparazzi nu au reusit sa surprinda momentele de iubire fizica, invitatii sustin ca cei doi au lipsit destul de mult, iar hainele lor si coafura miresei erau departe de a fi perfecte. Se pare ca cei doi au inceput sa „lucreze” deja la un viitor urmas, caci Robbie le-a aratat invitatilor de la nunta o incapere pe care a descris-o drept „viitoarea camera a copilului”.

Ioana Costin

Topul celor mai scurte casatorii de vedete

0

Exista casatorii fericite, casatorii cu probleme si casatorii pe repede-inainte mai ales in cazul vedetelor. Nu toata lumea poate avea o casnicie asemenea celei dintre Paul Newman si Joanne Woodward care si-au stat alaturi vreme de 50 de ani! Unele vedete au avut casatorii tip fast-food – vazut, placut, casatorit, divortat. Iata mai jos topul celor mai scurte relatii matrimoniale.

*Rudolph Valentino si Jean Acker – 6 ore*
Imediat dupa nunta imbujorata mireasa si-a dat seama ca a facut o prostie si l-a inchis pe dinafara apartamentului conjugal pe mirele care, dupa ce a batut o vreme la usa ferecata, a plecat sa ceara o anulare

*Britney Spears si Jason Alexander – 55 de ore*
Britney l-a cerut de barbat in 2004 pe iubitul sau din copilarie si apoi a anulat casnicia pe care a declarat-o „o gluma care a mers prea departe”

*Carmen Electra si Dennis Rodman – 9 zile*
Nici nu e de mirare ca tatuatul baschetbalist a cerut anularea casniciei cu frumoasa din Baywatch – el avea experienta dupa ce fusese casatorit anterior pentru… 82 de zile!

*Lisa Marie Presley si Nicolas Cage – 3 luni*
Fiica lui Elvis se pare ca are o mare problema cu angajamentele de lunga durata, doar si cu Michael Jackson a reusit sa stea casatorita doar vreo 9 luni

*Jennifer Lopez si Chris Judd – 4 luni*
Motivul pare sa fi fost Ben Affleck, de vreme ce nici nu se finalizase bine divortul si cintareata accepta un inel de logodna cu diamant roz de la Ben (e drept, nici alaturi de el n-a rezistat prea mult)

Cristina Barbu

Incendii in Ucraina

0

Conform Ministerului pentru Situatii de Urgenta al Ucrainei, un incendiu de vegetatie a izbucnit in regiunea Kievului si a devastat o suprafata de 12 hectare. Focarul incendiului de vegetatie a fast localizat in apropierea satului Sosnivka, din districtul Ivankiv, o zona in care incendiile sint dificil de stins, din cauza lipsei rezervoarelor de apa. Ministerul apreciaza ca incendiul din Sosnivka va fi stins saptamina viitoare. Ministerul pentu Situatii de Urgenta a inceput sa posteze informatii actualizate zilnic despre calamitatile de natura tehnica sau calamitatile naturale care afecteaza Ucraina.

Hasotti: Anticipatele, imposibile si inoportune

0

Liberalul Puiu Hasotti le comunica amatorilor sa-si ia gindul de la anticipate (pe care, personal, nici nu le considera oportune): “Sa fim realisti: alegeri anticipate in România nu au avut loc si nu vor avea loc, mai ales in conjunctura politica de astazi, cind PDL-ul a scazut sub 20%, cind totusi ne aflam intr-o situatie economica mai mult decit delicata, o conjunctura internationala de asemenea delicata”. Asa stind lucrurile, liderul senatorilor liberali propune in continuare politicienilor dornici sa schimbe ceva sa se aseze la aceeasi masa si sa vada “in ce masura nu este posibil un guvern de tehnocrati, politic, jumatate tehnocrati – jumatate politic, un guvern gen Iohannis”. In context, Hasotti a distrus sperantele social-democratilor: “PSD isi face iluzii daca isi inchipuie ca
Traian Basescu va numi un premier social-democrat, in cazul in care partidul va cistiga alegerile”.
De asemenea, liberalul sustine, sus si tare, ca o colaborare PNL-PDL “este imposibil, cel putin pina-n 2015”. Adica pina nu se “pensioneaza” Traian Basescu.

Boc, imboldit sa-l ignore pe Traian Basescu

0

Fanii lui Emil Boc din PDL il indeamna pe acesta sa ia criza in propriilei-i miini si sa nu mai asculte de nimeni, nici macar de Traian Basescu. “Cit a fost primar al Clujului, Emil Boc a urcat pina la 80 la suta in sondaje, iar de cind este premier a coborit la sub 15 la suta. Mi-e jena ca toata lumea imi spune ca Boc nu face nimic. Cred ca Boc trebuie sa faca ce crede, sa nu mai asculte de nimeni, a dovedit la Cluj ca poate face treaba buna si sa faca ceva si pentru populatie si pentru tara. Sa nu mai asculte nici de Basescu, de nimeni. Ce crede ca este de facut sa faca, pentru ca este prim-ministru si are decizia in mina. Nu avem nimic cu presedintele, dar cred ca Executivul trebuie sa se ocupe de rezolvarea crizei” – a rabufnit, ieri, deputatul clujean Mircia Giurgiu. Acesta a adaugat ca Parlamentul “il sustine” pe Emil Boc, prin urmare acesta “mai bine sa faca treaba decit sa stea si sa se gindeasca si sa astepte”.

Bugetarul Antonescu plinge dupa cei 25%

0

Diminuarea impusa de criza sau de Guvernul Boc – depinde din ce tabara politica privesti chestiunea, ii usureaza buzunarele liderului PNL cu vreo 12 milioane de lei vechi. De la cele aproximativ 50 de milioane cistigate pina luna trecuta, salariul net primit acum de un parlamentar, fie el deputat sau senator, se ridica la “doar” 37 de milioane jumatate. Pentru ca sefu’-i sef, presedintii celor doua Camere pierd si mai mult din leafa – vreo 15 milioane. “In primul rind, trebuie sa spun ca sint minios, avind in vedere ca sint doar bugetar. In al doilea rind, vreau sa va spun ca aceasta taiere cu 25% se simte dramatic evident la cei cu venituri foarte mici, se simte insa si la cei cu venituri ceva mai mari sau medii, cum este cazul parlamentarilor, pentru ca suma taiata de acolo este una consistenta. Nu stiu foarte bine de unde am sa tai, o sa vad pe parcurs” – se plinge in gura mare Crin Antonescu. Dupa cum se stie, liderul PNL si-a facut un titlu de glorie din a declara ca el este “doar bugetar” spre deosebire de adversarii sai, fie din propriul partid, fie din restul formatiunilor politice.

Chiar daca nu duc lipsa de nimic, ba dimpotriva,multora dintre parlamentari le cade greu reducerea cu 25% a salariilor. Pentru ca nu da bine la public, majoritatea tace. Bugetarul Crin Antonescu, nu.

*Salarii parlamentari*

Brut vechi: 7.000 lei –
Brut nou: 5.250 lei
Net vechi: 5.000 lei –
Net nou: 3.750 lei

*Presedintii celor doua Camere*

Brut vechi: 8.817 lei –
Brut nou: 6.600 lei
Net vechi: 6.184 lei –
Net nou: 4.600 lei

Isi vinde virginitatea, dar nu se marita

0

Pentru a salva casa parintilor ei, care risca sa fie evacuati, o adolescenta din Ungaria si-a scos virginitatea la licitatie pe e-Bay. Pina aici nimic nou, astfel de cazuri apar din ce in ce mai des, dar blonduta pistruiata in virsta de 17 ani tocmai a refuzat oferta de 120.000 de euro facuta de un britanic. Motivul? Indragostit, ofertantul a cerut-o pe fata in casatorie. Numai ca „Miss Spring”, cum isi spune adolescenta pe blogul ei, are nevoie „nu de un sot, ci de un salvator”. „S-o faci pentru o noapte poate fi romantic, dar casatoria nu e”, continua fata, care a redeschis licitatia. Cu avertismentul de rigoare.

Alin Brincoveanu

Economie pe scurt

0

*Deficitul comercial al României a urcat la 4,7 miliarde euro*

Deficitul comercial a urcat la finele lunii iunie la 4,7 miliarde euro, cu 25,4 milioane euro peste nivelul inregistrat in primul semestru din 2009, in conditiile unor exporturi in crestere cu 25,8%, la 17,1 miliarde euro, si a unor importuri de 21,8 miliarde euro, mai mari cu 19,3%, potrivit INS. Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri in semestrul I 2010 a fost de 52,25 miliarde lei (12,59 miliarde euro) la expedieri si de 65,13 miliarde lei (15,69 miliarde euro) la introduceri, reprezentind 73,4% din total exporturi si 71,8% din total importuri.

*Leul s-a apreciat cu 1,7 bani fata de euro*

Moneda nationala s-a apreciat in prima parte a sedintei interbancare de ieri, pe fondul unui sentiment pozitiv pe toate valutele din regiune, astfel ca referinta anuntata de BNR a fost cu 1,7 bani mai redusa fata de cea de vineri, la 4,2297 lei/euro. Cursul de referinta anuntat vineri de Banca Nationala a României a fost de 4,2467 lei/euro. Leul a cistigat mai mult teren in fata dolarului american, astfel ca BNR a afisat un curs de referinta de 3,1847 lei/dolar, dupa ce vineri paritatea a fost de 3,2224 lei/dolar.

*Numarul amenintarilor informatice (malware)s-a dublat*

Numarul amenintarilor informatice (malware) s-a dublat in România in primul semestru, la 1,6 milioane, fata de perioada similara din 2009, potrivit datelor producatorului român de solutii de securitate BitDefender. “Majoritatea amenintarilor informatice care i-a afectat pe români in prima jumatate a anului 2010 sint aplicatii malware care circula la nivel international”, se arata in comunicatul companiei.