Acasă Blog Pagina 7999

Nu arbitrajul meciului Turcia-România a fost de rahat, ci comentariul lui

0

Dupa ce Turcia a primit un penalty, in minutul 81 al meciului cu nationala noastra, in redactia Sport a Televiziunii Române ar fi inceput sa zbirniie telefoanele. Lumea a sunat in draci, cerindu-i lui Razvan Lucescu sa scoata echipa de pe teren. Ceva de genul asta i-a povestit, in direct, dupa consumarea partidei, reporterul deplasat la Istanbul, jucatorului Daniel Niculae. Ieri, Departamentul PR al TVR ar fi trebuit sa faca rectificarea de rigoare: lumea care a sunat in timpul meciului Turcia-România nu a cerut scoaterea echipei de pe teren, ci doar scoaterea din emisie a comentatorului Marian Olaianos.

Scornel Pumnea

Petrescu s-a suparat pe rusi: el cind vrea sa fie incurajat, ei fluiera!

0

Dupa cinci victorii consecutive, victorii care i-au consolidat Kubanului pozitia de lider in liga a doua rusa, Dan Petrescu a facut o declaratie-soc. Zice ca “atitudinea publicului ma face sa ma gindesc daca mai ramin, fiind posibil sa plec!”. Românul e deranjat ca publicul-spectator din Krasnodar fluiera la fiecare meci. “Se uita faptul ca avem cinci victorii la rind, drept pentru care sint foarte dezamagit de atitudinea publicului. Accept ca lumea sa ne fluiere la final, dar nu accept sa ne fluiere in timpul meciului!”, a precizat Petrescu. Eu zic ca tehnicianul român se afla, cumva, intr-o mare eroare. Rusii nu fluiera doar la meciurile Kubanului, ci la toate meciurile. Asta fac ei de obicei pe stadion: fluiera.

Va Salyut Belgorod

Cum a intrat Bianca, la Tg. Jiu, in patul de cantonament al “Printului” Cristea

0

*Si cine le-a stricat tot cheful, spre dimineata, batind in usa ca un director sportiv ce este*

Duminica, 8 august, Dinamo a jucat la Tg.Jiu, cu Pandurii. Meciul s-a incheiat remiza, 2-2. In tribune s-a aflat si Bianca Dragusanu, venita cu mai multi. La final, cei multi au plecat, ea a ramas, alegind sa doarma in oras. Dormit e un fel de a spune, pentru ca Bianca n-a inchis ochii deloc, preferind sa-i dea pe spate. Nu, nu i-a dat singura, ci in tandem cu iubitul, dinamovistul Adrian Cristea. Trebuie spus ca dupa meciul cu Pandurii, dinamovistii – strasnic de obositi – s-au retras la Hotelul Anna, din oras, acolo unde ei poposisera inca de simbata, de la Bucuresti venind. Mai trebuie spus ca stabilimentul, situat la o aruncatura de bat de stadion, are – ca orice stabiliment care se respecta – doua intrari: una prin fata, alta prin spate. In noaptea de 8 spre 9 august, cele doua intrari au fost tranzitate intens si interesant: Cristea a intrat prin fata, ca toti ceilalti dinamovisti, iar Bianca prin spate, ca sa nu fie vazuta. “Printul” s-a miscat rapid, ducindu-se la culcare, in camera lui. Si Bianca s-a miscat rapid, nimerind voit, in aceeasi camera. Si s-au culcat ei ce s-au culcat, pina in zori, cind, pe la cinci si jumatate, i s-a sculat lui Tica sa faca apelul. Intrerupti de Danilescu, cei doi amorezi n-au mai avut ce face si au recunoscut: “Da, sintem impreuna!”. “Impreuna-impreuna”, ar fi zis directorul sportiv, “dar de ce impreunati, si mai ales de ce aici, noi fiind in cantonament?!”. La intrebarea asta, teoretic incuietoare, “Printul” si printesa lui au dat un raspuns, practic, de nota 10: “Si ce, e prima oara?!”

CIND FU’ TICĂ, NU FU’TACHE

“Apocalipsa” anuntata la Primaria Sectorului 6

0

Numeroase sesizari adresate direct primarului de catre cetatenii si reprezentantii asociatiilor de proprietari ai sectorului 6 evidentiaza probleme care de care mai ciudate. Astfel, in viziunea unor cetateni, primarul poate rezolva probleme dintre cele mai delicate si neobisnuite: de la conflicte conjugale, neintelegeri intre medici si pacienti pina la certuri intre vecini. Un loc aparte il ocupa mesajele cu tenta biblica, majoritatea anonime, care anunta „apocalipsa” si care prevestesc sfirsitul lumii. Alte sesizari, primite in numar mare, se refera la nemultumiri cauzate de valoarea cotelor de intretinere si de cea a lucrarilor de reparatii in blocurile de locuinte, probleme care sint reclamate a fi rezolvate de catre autoritatile locale si chiar de catre primar, personal. Un top al celor mai solicitate cinci servicii din cadrul Primariei Sectorului 6 ar arata astfel: Directia Gospodarie Comunitara si Relatii cu Asociatiile de Proprietari, Administratia Domeniului Public, Directia Tehnica, Inspectia Generala si Disciplina in Constructii.

Simona Sofian

A.D.P. Sector 2 a casat 150 de rable

0

Peste 150 de masini abandonate in Capitala au fost casate la sediul A.D.P. Sector 2. Conform procedurilor legale, dupa ridicarea lor de pe domeniul public, autovehiculele sint depozitate timp de 30 de zile, perioada in care pot fi recuperate contracost de catre proprietari. Dupa expirarea acestui termen, autovehiculele nerevendicate sint predate spre valorificare firmelor de colectare a fierului vechi. Ridicarea autovehiculelor abandonate de pe strazi si din parcari face parte din cadrul programelor derulate de primarul Neculai Ontanu pentru asigurarea locurilor de parcare si pentru eliminarea acestor epave care s-au transformat in depozite de gunoaie.

Simona Sofian

Piine cu baterii de ceas

0

O brutarie dintr-un sat bihorean a fost inchisa de OPC dupa ce un barbat a gasit o baterie de ceas intr-o piine. Mai mult decit atit, in urma unui control, comisarii au descoperit excremente de rozatoare in spatiile de depozitare si alte nereguli la productie. „Piinea era feliata si preambalata. Mincind din ea, am simtit ca e ceva amar, dar nu am dat importanta pe moment. Mai tirziu am vrut sa musc si, cind am ridicat piinea, am vazut ca straluceste ceva in felie. Am crezut ca o fi bila de la malaxor, ca s-o fi defectat ceva, dar cind m-am uitat mai bine am vazut ca era o baterie de ceas”, a declarat barbatul. Acesta a mai afirmat ca, la o ora dupa ce a mincat, i s-a facut rau, la fel si vecinului care a mincat impreuna cu el. „Ne-a consultat un medic, care ne-a spus ca trebuie sa facem analize, mai ales ca eu inca nu ma simt bine. Nu vreau daune morale, pentru ca nu din rautate am sesizat intimplarea, ci vreau doar ca proprietarii brutariei sa ne plateasca medicamentele si analizele, pentru ca vecinul e somer, iar eu pensionar si nu avem banii acestia”, a mai spus barbatul.

Antrenor de fotbal retinut pentru pornografie infantila

0

Antrenorul de fotbal Stelian Nicolae, zis Spanac, din Alba Iulia este cercetat de DIICOT pentru pornografie infantila si raporturi sexuale cu minorii pe care ii antrena. Procurorii care se ocupa de caz au identificat pina acum trei victime printre tinerii jucatori (de virste cuprinse intre 15 si 17 ani), dar exista banuiala ca numarul victimelor ar putea fi mai mare. Conform unor surse judiciare, in calculatorul lui Nicolae au fost gasite materiale pornografice cu minori, realizate de acuzat in timp ce intretinea raporturi sexuale cu unii dintre minorii pe care ii antrena in cadrul uneia dintre sectiile de copii si juniori de la Clubul de fotbal Unirea Alba Iulia. Retinut, ieri, de procurori, Stelian Nicolae va fi prezentat astazi judecatorilor, cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile. Cazul a demarat pe 2 august, atunci cind ofiterii responsabili cu lupta impotriva criminalitatii organizate din Alba Iulia s-au sesizat din oficiu cu privire la “preocuparile” manifestate de Nicolae pe “segmentul pornografiei infantile”.

Banca din Brasov a fost luata cu asalt de clienti

0

Aproape 200 de clienti ai Credit Europe Bank Brasov ­s-au strins, ieri, in fata sediului pentru a cere informatii despre conturile lor sau pentru a le lichida. Si asta dupa ce alti 20 de clienti ai bancii s-au trezit cu conturile goale. Potrivit reprezentantilor institutiei bancare, prejudiciul total se ridica la 1.500.000 de euro. “20 de clienti ai bancii au fost pagubiti. Am clarificat multe dintre situatii. Am inceput sa facem platile. Clientii au fost despagubiti, iar plati se vor mai face si in zilele urmatoare. Toate bancile sint asigurate pentru malpraxis si infidelitate”, a declarat vicepresedintele Credit Europe Bank,­ Omer Tetik.

Cum sa o mierlesti, intr-o zi, in Bucuresti

0

Pentru bucuresteni, traiul in Capitala a devenit o adevarata aventura. Daca reusesc sa faca fata cu succes prafului, mizeriei, traficului, gropilor din asfalt, zgomotului, locuitorii Capitalei risca sa fie rapusi in moduri care mai de care mai stupide.

*Inecata in lacul Herastrau*
Corpul unei femei a fost gasit, ieri dimineata, plutind pe lacul Herastrau din Capitala, la fata locului fiind chemate echipaje de pompieri pentru a scoate trupul din apa. Politia a demarat o ancheta pentru a stabili circumstantele in care s-a produs incidentul.

*A cazut zidul pe el*
Un barbat, in virsta de 39 de ani, care lucra pe un santier din apropierea complexului Carrefour Militari, a ajuns, ieri, la spital, dupa ce a fost lovit de o bucata dintr-un zid pe care-l demola. Barbatul a fost internat la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, medicii diagnosticindu-l cu fractura de sold.

*A picat in canal*
Un nevazator a cazut, ieri dimineata, intr-un canal in zona societatii Electroaparataj din Bucuresti. Barbatul a fost salvat de mai multi trecatori, care nu au mai asteptat ca reprezentantii ISU sa ajunga la fata locului. Omul a fost transportat la Spitalul Sfintul Pantelimon.

Legistii confirma: In noaptea tragediei, Madalina Manole nu a baut sampanie

0

In interviul pe care l-a dat in 20 iulie, la sase zile de la sinuciderea Madalinei Manole, sotul acesteia, Petru Mircea, spunea: “Dupa ce vor iesi rezultatele examenului toxicologic, am sa inchid multe guri!”. Ieri, rezultatele au fost date publicitatii si nu sint de natura sa inchida nicio gura, decit, eventual, pe cea a indureratului sot care spunea ca in noaptea tragediei ar fi ciocnit o cupa de sampanie cu sotia sa.

Medicii legisti nu au gasit nici urma de alcool in singele Madalinei. De asemenea, toate speculatiile privind pastilele de slabit, sibutramina, antidepresivele sau drogurile pe care le-ar fi consumat Madalina s-au dovedit a fi simple speculatii. Iata ce declara Dan Dermengiu, directorul general al Institutului de Medicina Legala “Mina Minovici: “Nu am descoperit alcool in singe si nici alte substante cum ar fi barbiturice, droguri sau produse pentru slabit la analiza toxicologica facuta in cazul Madalinei Manole. Este doar o cantitate foarte mare de Furadan. Nu putem stabili care a fost concentratia pe care o avea Furadanul ingerat de artista. Am cerut procurorilor sa ne trimita o proba din flaconul ridicat din casa Madalinei Manole, pentru a putea compara daca produsul ingerat are aceeasi concentratie cu cel din flacon.” Din punctul de vedere al legistilor, raportul in cazul Madalinei Manole se considera incheiat, singurul aspect care mai trebuie clarificat fiind concentratia pesticidului care a ucis-o pe artista.

B.Z.

Prigoana al mic e prost ca o oala de noapte

0

Honorius Prigoana, in ziarul nostru de ieri: „româncele sint subnutrite, schiloade!”. Esti prooost, ba, dar esti proooooost ca o oala de noapte din plastic, din aia care conserva miasmele ca sa le dea buna dimineata americanilor de teapa ta! Ba, degeaba ai fost in America, fiindca tot a Gherla, orasul lu’ tac’tu, puti! In loc sa te speli de Gherla in SUA, i-ai improscat pe americani cu Gherla! Sint schiloade româncele, ba, fast-food? Gagici ca in tara asta mai rar, estropiatule! Or fi ele fomiste si mahalagioaice (nu seamana deloc, deloc, deloc cu onorabila ta mama vitrega!), dar cit de frumoase sint. Spune Ilie Nastase ca România trebuia promovata cu o femeie goala, nu cu frunze, si te ivesti tu, un pielea pendulei, o expresie a masculinitatii scopite, ca sa le jignesti pe bravele golanci din Franta danubiana! Prost­oboii de virsta ta au doua sanse: ori sint bagabonti ori sint premianti! Tu esti un ochelarist fraier care se crede smecher pe banii celui mai prodigios gargaragiu dintre ardeleni! Ma refer la Prigoana senior. Mosuletele, cel putin, are o dira de farmec. Tu vorbesti despre afaceri pe la televizii, dar esti seriosul pacalici! Du-te dracu’ de aici de papagal, ca adorm si scroafele cind te dai tu macho! Daca n-ai avea cardul si numele lu’ tac’tu, nu s-ar babardi cu tine nici macar o mita in calduri! S-ar duce pisicile la castrat de buna voie.

Dulcea viata de corporatist

0

Daca v-ati intrebat vreodata de ce viata de corporatist poate fi foarte dulce, mai ales pentru cei aflati in virful piramidei, aflati ca in ultimele decenii cel putin presedintii firmelor globale au beneficiat de unele dintre cele mai mari compensatii la eliberarea din functie cunoscute in istorie. Iata mai jos topul directorilor care au plecat acasa cu cadouri de despartire („parasute de aur“, cum le spun americanii) mai mari decit are România nevoie intr-o luna pentru a plati toate pensiile si salariile:

1. Michael Eisner (CEO Disney 1984-2005) – 220 milioane dolari
2. Henry McKinnell (CEO Pfizer 1971-2006) – 213 milioane dolari
3. Robert Nardelli (director al lantului de magazine de amenajari interioare Home Depot 2002-2007) – 210 milioane dolari
4. Bruce Karatz (CEO KB Homes 1972-2006) – 175 milioane dolari
5. Stanley O’Neal (CEO Merrill Lynch 1986-2007) – 161,5 milioane (destul de mult, tinind cont ca in 2007 a produs firmei pagube de 8,4 miliarde dolari!).

Cristina Barbu

Incendiile din Rusia inconjoara Cernobilul

0

Incendiile de padure nu tin seama de granite. Focurile din Rusia au ajuns la Briansk, localitate situata in apropiere de granita cu Ucraina. Si de Cernobil. In zona Briansk au fost localizate in cursul zilei de ieri nu mai putin de 28 de focare de incendiu, care au distrus peste 270 de hectare de padure. Ca si cum asta nu ar fi de ajuns, incendii au izbucnit si pe teritoriul ucrainean, la 60 de kilometri sud de Cernobil. Momentan (la inchiderea editiei), nici fosta centrala nucleara construita in epoca sovietica, nici zona de securitate din jurul ei nu au fost afectate de incendii. Dar raul deja a fost facut, pentru ca toate padurile din zona – atit cele din Ucraina, cit si cele din Rusia si Belarus – sint radioactive. Pulberile radioactive absorbite de vegetatie dupa catastrofa nucleara din 1986 sint in curs de a fi aruncate din nou in atmosfera, odata cu fumul si cenusa copacilor. In plus, actualele paduri au crescut pe locul unor foste mlastini, adica pe un strat gros de turba, care a si luat foc pe alocuri. Si care este, de asemenea, plin de izotopi radioactivi, cum ar fi Cesiu 137.

Mircea Bujoreanu

Europenii au innebunit de tot: Renunta la mincare, dar dau banii pe gadgeturi

0

Ispita gadgeturilor multimedia, de la mp3 playere si pina la telefoane mobile sau console de jocuri si televizoare de ultima generatie, este mult prea mare pentru europeni, chiar si pe timp criza. Potrivit unor studii internationale, cheltuielile pentru bunuri alimentare au scazut destul de puternic in prima parte a acestui an, iar aceeasi tendinta se manifesta din plin si in România. Insa, paradoxal, cheltuielile pentru achizitionarea de dispozitive multimedia si-au mentinut cresterea.

*Ispita multimedia e mult prea mare*

Motivul este dat de numarul mare de produse tehnologice destul de inovative (exemple pot fi televizoarele 3D si tabletele de internet de tip iPad) lansate in ultima perioada. Cu alte cuvinte, se pare ca europenii nu pot rezista tentatiei de a “butona” cele mai recente gadgeturi, chiar daca atunci cind vine vorba despre mincare sint dispusi sa reduca din cheltuieli.
Desigur, comportamentul consumatorilor de multimedia este alimentat din plin de campaniile de marketing extrem de bine targetate ale producatorilor tehnologici care speculeaza la maximum pasiunea oamenilor pentru nou. Cit despre români, ei bine, se stie cit de pasionati sint de gadgeturi. Nici nu apare bine ceva in raftul magazinului ca românul merge sa cumpere. Chiar daca e criza si chiar daca nu prea mai sint bani de mincare. Ca sa te convingi ca asa stau lucrurile nu este nevoie decit sa te uiti la vinzarile mari de telefoane mobile de ultima generatie inregistrate de magazinele de profil sau la miile de televizoare 3D pe care si le-au cumparat românii in ultima perioada. Chiar daca momentan nu prea au cum sa foloseasca aceste televizoare (continutul 3D – filme, programe etc este extrem de redus deocamdata), un astfel de produs nu da niciodata rau in sufragerie.

Cum va place…

0

*PD-L in agitatie browniana. Absenta unei perspective*

coerente, presiunea publica si mediatica si oboseala isi fac tot mai acut simtita prezenta in deciziile si gafele venite din zona de influenta democrat-liberala. Presedintele exceleaza la capitolul gesturi agresive (nu ca ar fi ramas vreodata dator): isi pune dur interlocutorii la punct, da sfaturi oamenilor simpli cu tonul imperativ al comandantului de nava, face glume din ce in ce mai nesarate, care celor afectati de criza le pica asemenea bolovanului pe picior. Impresia este ca la Cotroceni si in PD-L nimeni nu stie exact cu cine mai este prieten, pe care coleg se poate baza, carui grup de influenta ii apartine, ce idee sprijina si daca planurile de azi au o cit de mica sansa sa devina realitate miine.
Radu F. Alexandru semnaleaza ca, pe linga serviciile aduse democrat-liberalilor de-a lungul timpului, Traian Basescu le-a creat si multe probleme. Evident, cind face aceasta afirmatie, senatorul uita ca PD-L este de fapt neintarcat in raport cu persoana ce lui i-a fost si mama, si sef, iar astazi este, chipurile, presedintele impartial al tuturor românilor. „Preda, Sever Voinescu si Radu F.Alexandru n-ar fi fost in partid daca eu il conduceam“ – ne da masura echidistantei sale Traian Basescu, satul sa tot auda in jur zeci de pareri dintre care una nu seamana cu alta si mai ales cu a lui.
Nu invidiez postura actuala a lui Cristian Preda. Cu intreaga sa cunoastere in materie de politologie si cu prestanta unui fost conducator de institutie universitara, el chiar a reusit sa le impuna greilor din PD-L un soi de respect si sa le lase multora senzatia ca intelectualii aflati in aceasta formatiune se pot bucura acolo de un cadru liber de regindire a politicii dreptei. Criticile exprimate de Sever Voinescu sau Cristian Preda la adresa actiunilor guvernului sau conducerii partidului s-au vrut constructive si echilibrate. Chiar m-a amuzat felul in care, recent, intr-o emisiune TV, la o intrebare dura ce facea referire la Elena Udrea, interogatie altfel retorica, profesorul de stiinte politice a reusit sa evite galant un raspuns evident tuturor, dar neconvenabil democrat-liberalilor. A fost si aceasta o incercare de a nu invenina inutil atmosfera deja apasatoare din cadrul unui partid in legatura cu care multi dintre membrii sai se intreaba daca si ce viitor va mai avea. Se vede treaba ca desi extrem de solicitant si delicat, demersul echilibristic practicat de asa-numitii reformisti din PD-L – Preda, Voinescu & Co – este ca un castel de nisip care cere prea multa migala pentru rezistenta-i mereu pusa la incercare de tartorii din partid. Clar este ca presiunea crizei si a efectelor ei va conduce la cernerea PD-L-istilor. Daca la finalul acestui proces scena politica se va alege cu inca un PNŢCD, asta se va datora fascinatiei sinucigase ce a invins glasul ratiunii politice.

Radu Lilea

Victoria Beckham bea de stinge

0

In urma cu citeva saptamini, Victoria Beckham (36 de ani) a fost surprinsa mahmura dupa o betie crunta, dar se pare ca respectiva ocazie nu a fost una singulara. Vicky este o consumatoare inraita de votca, „pasiune” pe care i-a insuflat-o si sotului sau, fotbalistul David Beckham. Aflata recent la un dineu, Victoria le-a marturisit unor prieteni ca ea si Becks au dat pe git aproape o sticla intreaga de alcool, inainte de a sosi la eveniment. „Rideau cu lacrimi si spuneau sa adora sa bea votca, erau in mod clar beti. Victoria a recunoscut ca ei ii place mai mult decit lui David sa bea si ca nu trece seara fara sa se delecteze cu cel putin citeva pahare”, a declarat o sursa.

Mircea Radu s-a intors la TVR ca realizator de emisiuni pentru minoritati

0

Dupa ce s-a lansat ca prezentator de stiri la televiziunea publica, Mircea Radu s-a reprofilat in rolul de Cupidon, la emisiunea “Din dragoste” (Antena 1), scoasa din grila dupa zece ani de doruri si suspine. Ramas fara job, s-a dedicat artei fotografice, dar n-a renuntat la gindul de a reveni in televiziune. Asa ca s-a prezentat, miercuri, la concursul organizat de TVR pentru ocuparea unui post de realizator, iar joi a fost declarat cistigator. Mircea Radu va lucra la Departamentul Minoritati, Sectia emisiuni pentru alte minoritati, fapt confirmat de Catalin Sava, coordonatorul departamentului. Concret, Radu va realiza emisiuni pentru cele 18 minoritati recunoscute in Parlamentul României: rromi, ucraineni, rusi/lipoveni, turci, tatari, sirbi, evrei, bulgari etc. Citind comunicatul aparut pe site-ul TVR, am aflat ca Mircea Radu se mai numeste in acte si Aurelian. Cit despre minoritati, teleastul se va simti in largul lui printre ele, din moment ce era cit pe-aici sa se insoare cu actrita maghiara Imola.

VD Tot

Fratele lui Garcea a intrat la apa

0

Fratele lui Garcea, Liviu Mihaescu, e suparat foc. Patron al pub-ului Saint Patrick, Mihaescu s-a trezit ca localul i-a fost “luat de ape”. “In loc sa calc pe mocheta pufoasa, a trebuit sa aplic «mersul pe apa». S-a spart o teava si mi-a inundat clubul. M-am speriat ca nu stiam ce s-a intimplat. Am intrat, m-am udat, nu aveam ce face. Trebuia sa vad de unde era toata apa aia. Am rezolvat repede problema si e bine ca paguba nu e foarte mare. Noroc ca am venit destul de devreme ca, iti dai seama, se inunda cu totul. Asa s-a inundat doar subsolul”, a declarat Mihaescu junior pentru “National”.

Gabriela Grigoriev

Coreea de Nord isi plateste datoriile in gingseng

0

„Pusculita” regimului de la Phenian este goala, mai ales de cind „imperialistii americani” le-au blocat conturile bancare. Dar Coreea de Nord are datorii externe (de „numai” 9,5 miliarde de euro, in special fata de fostele tari „fratesti”), pe care trebuie sa le plateasca intr-un fel sau altul.
In buna traditie a regimurilor comuniste, Phenianul a redescoperit trocul. Ăaaa, pardon, barterul… Si pentru ca datoria Coreei de Nord fata de Cehia este de vreo 7,5 milioane de euro, oficialii de la Phenian s-au oferit sa o plateasca in radacini de gingseng, un afrodisiac si energizant foarte cautat in Asia.
Exista insa si un „dar”: pentru a scapa de datorie, nord-coreenii ar trebui sa livreze 20 de tone de gingseng. Iar cehii nu consuma decit 1,4 tone anual…

Mircea Bujoreanu

Ultimul tarm

0

In salon e liniste. Nimeni nu mai scoate un cuvint, caldura ne-a facut si mai legume decit eram deja. Daca te uiti la fetele nebunilor tolaniti in scaunele de plastic din sala de recreere isi dai seama ca se afla intr-o stare de dolce far niente cu accente dramatice. Dar nu numai caldura si criza au bagat nebunii din ospiciu in starea asta.
Aseara ne-a dat voie din nou doctorita sefa sa ne uitam la stiri. De aici ni se trage lincezeala asta teribila. Am aflat noutati de la TV si asta ne-a speriat. Si dupa ce ne-am speriat, ne-am resemnat.
Acum asteptam sa se intimple fatalitatea. Ziceau aseara la tv ca e groasa: “O bacterie rezistenta la aproape toate antibioticele risca sa se raspindeasca in intreaga lume”, asta-i ultima stire care ne-a intors pe dos. Dar nu e singura. Treaba aia cu incendiile de vegetatie din Rusia si Portugalia e serioasa rau. Fumul din Moscova aproape ca e la fel de dens precum cel facut de gratarele de weekend ale românilor.
Apoi, cica niste tintari ucigasi s-au pus pe emigrat din Grecia si o sa ajunga si la noi in sanatoriu via Bulgaria.
Din calculele pe care le-am facut folosind teoria haosului controlat, am ajuns la concluzia ca tintarii au ajuns deja la Ruse. S-au oprit la Kaufland sa testeze singele românilor care se duc la vecini sa faca shopping. Daca le place, trec granita. Sincer, dupa toate vestile astea terifiante, ma simt ca in “Ultimul tarm”, ala din ’59, cu Gregory Peck.

Monsieur Seftime

Evenimentul zilei de ieri

0

*13 august*
1521 Conchistadorul Hernan Cortez cucereste, dupa un singeros asediu durind aproape trei luni, capitala aztecilor, Tenochtli… Tenhocht… Tenochthlihi…, ma rog, actualul Ciudad de Mexico.

*14 august*
1880 Se incheie constructia Catedralei din Koln, inceputa in anul 1248. Firma care executa lucrarile s-a grabit sa o termine cit mai repede, fiindca tocmai prinsese niste contracte pentru autostrazi si statii de metrou intr-o tara din estul Europei.

*15 august*
1534 Ignatiu de Loyola fondeaza, impreuna cu sase dintre fostii sai colegi de facultate, Ordinul Iezuit, la cererea mai multor sefi de state disperati ca, neexistind inca franc-masoneria, FMI, grupul Bilderberg sau inteleptii Sionului, oamenii se incapatinau sa dea vina pe guverne pentru problemele tarii lor.

*16 august*
1821 O zi de doliu pentru toti liceenii: se naste Arthur Cayley, creatorul calculului matricial.

*17 august*
1970 URSS lanseaza sonda spatiala Venera 7, care aterizeaza patru luni mai tirziu pe planeta Venus. Aici sonda se si defecteaza instantaneu, se pare din cauza lipsei unei lampi PL 500 pe care un tehnician sovietic a luat-o acasa, ca-i trebuia la televizor.

*18 august*
1868 Savantul francez Pierre Janssen descopera heliul. Era in camara, in spatele borcanelor cu dulceata, desi nevasta-sa ii spusese ca i l-a aruncat la ultima curatenie, ca facea gargarite.

*19 august*
1493 Imparatul Romano-German Frederic al III-lea de Habsburg se stinge pe masa de operatie in cursul unei interventii de rutina, o simpla amputare de picior. In urmatoarele zile, fiul sau va testa pe medici daca e posibila si operatia de amputare de cap si va descoperi ca, cel putin in stadiul de atunci al medicinei, raspunsul este „nu”.

Nationala sta aparent bine in defensiva, dar nu stie sa atace

0

La ultimul meci inainte de startul preliminariilor, nationala n-a fost o dezamagire, dar nici o incintare. Jocul tricolorilor este bun in aparare si stereotip in atac, cu o posesie progresiva pe traseul fundasi – mijlocasi, dar fara forta de a aduce mingea in zona de 16 metri adversa. Neavind timp de alte experimente, este de asteptat ca Razvan sa inceapa meciul cu Albania, din 3 septembrie, cam in aceeasi formula folosita si la Istanbul, astfel ca, analizind confruntarea cu Turcia, se pot trage citeva concluzii despre cum va arata România la startul preliminariilor Euro 2012.

*1. Zidul cu fisuri din fata lui Lobont*

Defensiva incepe cu Lobont si continua cu linia Dananae – Tamas – Chivu – Rat, un zid destul de rezistent in fata portarului, dar cu o fisura evidenta in partea dreapta. Fundasul Universitatii pare veriga slaba din aparare, Altintop trecind de Dananae ca TGV-ul prin haltele frantuzesti. Singura alternativa se numeste Sapunaru, insa jucatorul lui Porto se afla in dizgratia selectionerului.

*2. Mijlocasi fara imaginatie, dar rezistenti fizic*

Pe „Sukru Saracoglu”, Lucescu a jucat in sistemul 4-4-2, cu o linie de mijloc alcatuita din Cocis – Radoi – Florescu – Deac. Per ansamblu, cei patru stau bine la capitolul rezistenta si forta, cu un plus pentru Deac si Radoi. Problema cea mare o constituie faza de creatie: nici unul nu este in stare sa isi scoata adversarii din joc. In anumite momente, Deac pare bezmetic, greseste preluari simple si totul din dorinta de a impresiona sub tricolor; Florescu este prea nimeni pentru a purta tricoul cu numarul 10; Cocis lasa senzatia ca atit poate, in timp ce Radoi reprezinta singura piesa „grea” din intreaga linie de mijloc.

*3. Avantajele lui Niculae fata de Bilasco*

In atac, Daniel Niculae pare a avea asigurat locul de titular, fiind singurul „virf” capabil sa coboare in linia de mijloc pentru a-si procura mingi sau pentru a da o pasa pe culoar. Intrebarea se pune „pe cine alege Razvan dintre Bilasco si Marica?”. Impotriva Turciei, atacantul Unirii a intrat pe teren din primul minut, dar n-a impresionat, fiind mai mereu speriat de „umbra” sa, Servet Cetin. Exceptind ocazia din prima repriza (lovitura de cap respinsa de pe linia portii de Gokhan Gonul), Bilasco a fost absent din joc timp de 50 de minute. Marica, in schimb, arata ca se intelege mult mai bine cu Niculae, avind doua avantaje fata de Bilasco: tehnica si viteza. Marica l-a pierdut pe drum, de citeva ori, pe acelasi Cetin. In plus, preluarile si pasele „neamtului” au avut o calitate superioara.

Laurentiu Teodorescu

Franta a pierdut primul meci cu Blanc

0

Cel mai tare adversar al României in preliminariile Euro 2012 a pierdut, miercuri seara, la Oslo, amicalul cu Norvegia, scor 1-2. Debutul noului selectioner, Laurent Blanc, a fost stricat de Huseklepp, autorul unei duble in minutele 52 si 72. Pentru Franta a punctat Ben Arfa (’48). Nationala „cocosului galic” a evoluat in formula: Ruffier – Fanni, Rami, Mexes, Cissokho – Mvila (’74 Cabaye) – Sissoko (‘6 L.Diarra), Nzogbia (’46 Menez) – Nasri (’79 Briand) – Hoarau (’60 Benzema), Remy (’46 Ben Arfa).
Luxemburg si Albania, componente si ele ale grupei preliminare D, au jucat si ele miercuri: Luxemburg a pierdut in deplasare, scor 1-5, cu Ţara Galilor, iar Albania a invins, pe teren propriu, scor 1-0, nationala Uzbekistanului. Alte rezultate: Cehia – Letonia 4-1, Slovacia – Croatia 1-1, Grecia – Serbia 1-0, Camerun – Polonia 3-0, Slovenia – Australia 2-0, Anglia – Ungaria 2-1, Irlanda – Argentina 0-1, Austria – Elvetia 0-1, Muntenegru – Irlanda de Nord 2-0, Danemarca – Germania 2-2, Suedia – Scotia 3-0, Ucraina – Olanda 1-1, Rusia – Bulgaria 1-0.

Presa turca a tratat meciul „pe scurt”

0

Presa turca n-a acordat prea multa importanta amicalului de la Istanbul. Nici ziarele de sport nu au fost interesate de subiect – vezi „Fanatik”, „Fotomac” si „Fotosport”. Opinia generala a presei este ca nationala lui Hiddink nu avea nevoie de penalty-ul lui Mazici.”Arda a acoperit rusinea”, a titrat „Fanatik”, in timp ce „Sabah” a notat ca arbitrul a gresit acordind 11 metri. „Star” sustine ca Turcia a reusit sa invinga România dupa 45 de ani, dar „a ramas repetenta” in privinta jocului. „Aksam” a considerat ca penalty-ul a fost un cadou de la arbitru si l-a notat pe Mazici cu 4.

Nici microbistii turci n-au dat prea multe parale pe amicalul cu România. Doar 4.000 de spectatori au urmarit meciul de pe „Sukru Saracoglu”, desi organizatorii anuntasera o asistenta de cel putin 30.000.

Alaturi de sotia si fiica sa, selectionerul a ramas in Turcia, in vacanta!

0

Delegatia nationalei României a parasit Turcia ieri dimineata, ajungind in tara in jurul prinzului. Printre cei care s-au reintors la Bucuresti nu s-a regasit si selectionerul Razvan Lucescu, antrenorul tricolorilor raminind la Istanbul pentru citeva zile de relaxare. Ieri, in Turcia urma sa soseasca si Ana Lucescu, sotia selectionerului, cei doi, impreuna cu fiica Marilu, avind in plan sa petreaca weekend-ul intr-una dintre numeroasele statiuni de pe litoralul turcesc.

L.T.

FOTBAL YOK

0

*TURCIA – ROMÂNIA 2-0*

Goluri: Emre ’82-penalty, Arda Turan ’86.
Turcia: Volkan – Gokhan Gonul, Servet, Hakan Balta, Ismail – Hamit Altintop (’69 Sercan), Emre, Mehmet Aurelio (’69 Selcuk), Arda Turan (89 Nihat) – Sahin (’46 Kazim Kazim ’46), Mevlut (’46 Tuncay).
Romania: Lobont – Dananae, Tamas, Chivu (15. Galamaz ’61), Rat – Cocis, M.Radoi, Florescu, Deac (’77 Nicolita, ’90 Cr.Tanase) – D.Niculae (’88 B.Stancu), Bilasco (’51 Marica).

Cu mai putin de trei saptamini ramase pina la startul campaniei de calificare la Euro 2010, nationala pare nepregatita. Miercuri seara, la Istanbul, tricolorii au rezistat in fata Turciei doar prin daruire si disciplina tactica, jocul fiind din nou unul modest. Selectionerul Lucescu are scuza unui arbitraj stingaci, ca sa nu spun prost, a unor absente de marca, insa e limpede ca amicalele din 2010 n-au reusit sa-l convinga. Nici pe el, nici pe noi. România a traversat trei sferturi din an cu un bilant aproape catastrofal: o singura victorie si patru infringeri!

*Centralul si-a cerut scuze!*

Imediat dupa ce a fluierat finalul partidei, Milorad Mazici i-a cerut scuze lui Ionut Lupescu pentru eroarea comisa. „Imi cer scuze, cred ca am gresit!”, a spus Mazici. „A fost o greseala foarte grava din partea lor”, a spus Lupescu.

*Un penalty de tot rahatul*

Meciul de la Istanbul s-a decis, practic, in minutul 81, cind centralul sirb Milorad Mazici a inventat un penalty pentru gazde. Gokhan Gonul a patruns in careu si a fost blocat de Cocis. Jucatorul nostru a lovit mingea, Gonul piciorul românului, iar Mazici a dictat penalty! Tricolorii l-au inconjurat pe arbitru, insa degeaba! Emre a transformat pentru 1-0. Golul lui Arda (’82 – sut la vinclu de la 25 de metri) avea sa inchida tabela pe „Sukru Saracoglu”.

*Gokhan a recunoscut tirziu: „Da, n-a fost penalty!”*

Gokhan Gonul a declarat, la cabine, ca la faza res­pectiva adversarul sau a lovit mingea, iar el a lovit piciorul românului. „M-a chemat arbitrul si nu a putut spune nimic. S-a uitat la mine de parca ar fi zis: «A fost fault sau nu?». Am spus ca adversarul a lovit mingea si ca eu am lovit piciorul adversarului. N-am spus ca a fost sau n-a fost penalty. Am povestit doar ce a fost, iar el a acordat penalty. Mi-as fi dorit sa nu mi se intimple mie. M-am gindit apoi daca sa ma duc sa ii spun ca n-a fost penalty. I-am spus arbitrului adevarul, ca eu nu am lovit mingea”, a spus Gokhan Gonul.

*Mazici va arbitra Grasshoper-Steaua*

Arbitrul sirb va imparti dreptatea in meciul Grasshopper-Steaua, din mansa a doua a play-off-ului Europa League. Partida se va juca pe 26 august, la Zurich.

*Banel, umilit de Razvan*

Introdus pe teren in minutul 77, in locul lui Deac, Nicolita n-a prins finalul pe teren, fiind la rindul sau schimbat cu Tanase, in minutul 90! Nicolita nu a suferit nicio accidentare, dar a pierdut mingea la faza din care a rezultat primul gol al turcilor. „Este doar problema mea de ce l-am schimbat pe Nicolita!”, a spus selectionerul dupa meci.

„Nu meritam acest scor, ar fi fost just un rezultat de egalitate. E frustrant modul in care am pierdut” – Razvan Lucescu

Marius Gherghe