Acasă Blog Pagina 7988

Closetul lui John Lennon, vindut la licitatie

0

Saptamina aceasta are loc cea de a 33-a Conventie Anuala Beatles. Prilej pentru scoaterea la licitatie a tot felul de obiecte care amintesc de vremurile de glorie ale celor patru „Lorzi ai Revoltei”. In afara de albume de vinyl produse intr-o epoca in care nu se auzise inca de stereofonie, printre cele 295 de obiecte scoase la licitatie la Paul McCartney Auditorium se numara si… o buda. Nu este un closet oarecare, ci unul cu ornamente albastre, care i-a apartinut lui John Lennon. Timp de 40 de ani, insolitul obiect a stat in casa fostului instalator John Hancock, care a inlocuit diverse instalatii sanitare la resedinta lui Lennon din Tittenhurst Park. „Ia-l si transforma-l in ghiveci de flori”, i-a spus atunci Lennon instalatorului sau, care a pastrat closetul cu sfintenie. Pretul „de strigare” pentru fosta buda a lui John Lennon este de 1000 de lire sterline (1200 de euro).

Calin Avram

Cine-i fata? O mita plouata pe nume Madonna

0

Principalul accesoriu al oamenilor atunci cind ploua este, fara indoiala, umbrela, insa acest lucru nu se aplica si in cazul Madonnei. Desi turna cu galeata in Londra, unde diva filmeaza pentru pelicula „W.E.”, al carei regizor este, Madge a fost surprinsa pur­tind… ochelari de soare. Ignorind incercarile bodyguardului de a o proteja cu ajutorul unei umbrele gigantice, artista a preferat sa parcurga drumul de la hotel la masina prin ploaia torentiala. Rezultatul: pletele ude i s-au lipit de cap, scotind si mai mult in evidenta radacina nevopsita, iar Madonna arata mai rau ca o mita plouata.

Ioana Costin

Marc Jacobs si-a facut transplant de par dupa ce s-a despartit de iubit

0

Designerul Marc Jacobs traverseaza acum o perioada de convalescenta, insa nu pentru ca ar fi suferit de vreo boala, ci pentru ca si-a facut transplant de par. Creatorul de moda si-a imbunatatit podoaba capilara in luna mai, la scurt timp dupa ce s-a despartit de iubitul sau, Lorenzo Martone. Jacobs a recunoscut ca interventia chirurgicala a fost mai dureroasa decit tatuarea pielii si inca se afla in proces de vindecare. „Nu am putut sa dorm nici pe o parte si nici sa-mi sprijin capul de ceva. A fost extrem de dureros”, a declarat Jacobs intr-un interviu. Designerul a mai povestit si ca, atunci cind a decis sa-si imbunatateasca stilul de viata in urma cu trei ani, a inceput sa-si faca tratamente faciale, manichiura si pedichiura, iar acum foloseste zilnic nu mai putin de cinci produse pentru ingrijirea pielii.

Ana-Maria Calciu

Cei mai buni pupaciosi de la Hollywood

0

Statutul de actor sexy la Hollywood nu implica musai si o cunoastere amanuntita a tainelor sarutului, nu putine dive plingindu-se de lipsa talentului la pupat a colegilor de platou. Din fericire, „Cetatea Filmului” numara destui artisti care pot spala rusinea nepriceputilor, pastrind intacta imaginea de „cuceritori desavirsiti”. Topul celor mai buni actori la sarutat a fost intocmit tinind cont de marturiile unor dive care au avut norocul sa le guste buzele, precum Christina Ricci, Keira Knightley, Michelle Williams, Lady GaGa, Megan Fox sau Uma Thurman.

Ana-Maria Calciu

Hajduk s-a abonat la 4-1, Lille – trei remize din trei

0

Duminica, Hajduk Split a invins cu 4-1, pe teren propriu, gruparea NK Zadar, intr-un meci contind pentru etapa 5 din T-Com Prva HNL. Hajduk s-a impus cu acelasi scor cu care invinsese joia trecuta pe Unirea Urziceni, in prima mansa din play-off-ului Europa League. Pentru Hajduk, lider in Croatia, cu 13 puncte, au marcat Tomasov (’39), Vukusic (’48, ’81) si Ibricic (’89).

Tot duminica, Grasshopper – adversara Stelei – a cedat cu 0-3, la Zurich, in fata liderului FC Lucerna, partida din etapa 6. Grasshopper a ramas fara portarul Konig, care a parasit terenul accidentat in minutul 41. „Lacustele” ocupa locul 8 in Axpo-SuperLeague, cu doar 5 puncte.

In ultima zi a saptaminii, OSC Lille, oponenta Vasluiului in play-off-ul Europa League, a remizat, 0-0, pe terenul formatiei Sochaux. Este cel de-al treilea rezultat de egalitate in tot atitea etape disputate in Ligue 1 pentru formatia antrenata de Rudi Garcia. Lille ocupa locul 16, avind acelasi numar de puncte (3) cu Marseille, Auxerre, AS Monaco si Bordeaux.

Manchester City, adversara Timisoarei, urma sa joace aseara, „acasa”, cu FC Liverpool, in etapa 2 din Premier League.

Steaua asteapta „lotul Urziceni”: „BILĂ” SEMNEAZĂ VINERI

0

Gigi Becali a ajuns deja la un acord cu Dumitru Bucsaru pentru transferul lui Marius Bilasco la Steaua. Atacantul va semna contractul vineri, la doar o zi dupa ce ialomitenii vor juca returul cu Hajduk din play-off-ul Europa League. Bilasco va parafa cu gruparea din Ghencea o intelegere pentru trei sezoane, cu o prima de instalare de 100.000 de euro si un salariu anual de 180.000 de euro. Atacantul va avea drept de joc pentru Steaua in grupele Europa League daca „ros-albastrii” se vor califica, iar Unirea va rata participarea (dupa 1-4 la Split, e greu de crezut ca vicecampioana mai poate intoarce soarta duelului). Pe linga Bilasco, Steaua mai are in vizor si alti fotbalisti de la Unirea: Brandan, Galamaz si Apostol. Ultimul costa prea mult, astfel ca Gigi Becali se poate reorienta catre Ricardo sau Marinescu, ambii curtati de Astra Ploiesti.

Breaza revine in Liga 2 sub numele de Iasi si preia programul celor de la Baia Mare

0

Haos total in Liga 2, dupa ce mai multe echipe au fost excluse ori s-au retras din motive financiare. S-a ajuns chiar la situatia absurda ca, de exemplu, Tricolorul Breaza sa revina in competitie, dar sa joace sub numele de ACS Poli Iasi si sa preia programul competitional al formatiei FC Baia Mare. ACS Poli Iasi este o echipa infiintata acum citeva zile, dupa ce Poli Iasi nu s-a inscris in Liga 2 din cauza datoriilor. Pentru a juca in al doilea esalon, noua echipa a Iasiului a apelat la Tricolorul Breaza, care avea bani, dar nu avea motivatie pentru a evolua in liga secunda. Cele doua echipe s-au inteles sa fuzioneze si sa joace pe tintarul stabilit pentru FC Baia Mare, echipa care s-a retras din campionat, tot din cauza crizei.

Gigi risca o interdictie de 6 luni pe stadioane!

0

Cu un sfert de ora inainte de startul partidei FC Vaslui – Steaua, Gigi Becali si ceilalti oficiali ai gruparii din Ghencea au fost opriti la poarta stadionului, nefiind lasati sa intre cu masinile in curtea arenei. Din acest motiv, boss-ul Stelei a luat decizia ca tot grupul sa mearga la una dintre peluze, refuzind tribuna oficiala. „Este nesimtire ce se intimpla! L-am sunat pe Porumboiu, dar nu raspunde”, a declarat unul dintre oficialii Stelei. Grupul condus de Gigi Becali a intrat in stadion si a ocupat citeva locuri la o peluza, seful ros-albastrilor acordind autografe si fotografiindu-se cu admiratorii din Vaslui. Pina la urma, presedintele Vasluiului, Ciprian Damian, i-a sunat pentru a-i chema la tribuna oficiala. Patronul Stelei si insotitorii sai au acceptat invitatia, dar n-au fost lasati sa treaca de un steward, motiv pentru care acestia au sarit gardul!

*Judecat dupa proba video*

Totul a reintrat in normal, numai ca Gigi Becali si apropiatii sai au incalcat grav Legea 4, care reglementeaza comportamentul spectatorilor pe arenele sportive, cunoscuta ca „legea lui Dragomir” deoarece a fost initiata de seful LPF. Aceasta precizeaza la articolul 20 ca este interzis „sa se escaladeze gardurile care delimiteaza spatiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor”. De asemenea, la articolul 22 se precizeaza si pedeapsa pentru astfel de gesturi: „(…) cu amenda de la 250 lei la 750 lei sau prestarea a 100-150 ore de activitati in folosul comunitatii, precum si cu sanctiunea con­traventionala complementara de interzicere a accesului la competitiile si jocurile sportive de genul celor la care acestia au savirsit fapta pe o perioada de 6 luni (…)”. Chiar daca nu a fost surprins de Jandarmerie in momentul in care a incalcat legea, Gigi Becali risca sa fie sanctionat pe baza probei video, mai ales ca aproape toate televiziunile au prezentat imagini cu el sarind gardul.

„Brazilianul” Timisoarei

0

Visul lui Ilie Stan, antrenorul nou-promovatei Victoria Branesti, de a smulge un punct pe terenul Timisoarei, n-a durat decit 60 de secunde, exact intre minutul 81 (golul egalizator, inscris de Vali Negru) si minutul 82, cind Ianis Zicu si-a demonstrat clasa, perforind poarta lui Cernea cu un golazo, o reusita demna de plajele Copacabanei.

„Ianis a vrut sa dea gol din foarfeca la antrenamentul de simbata, dar eu i-am spus ca o sa inscrie asa la partida cu Branesti”.
Vladimir Petrovici, antrenor FC Timisoara

Adus in Banat de la rivala Dinamo, la inceputul sezonului, Ianis Zicu este deja la al doilea gol consecutiv inscris in campionat pentru FC Timisoara. Machidonul a marcat decisiv si in poarta Universitatii Craiova, in etapa a 4-a, aducind banatenilor un punct nesperat, la ultima faza a meciului din Banie.

*Iancu asteapta iarna*

Chiar daca echipa este neinvinsa dupa primele cinci etape, Marian Iancu ramine sceptic in privinta sanselor la titlu. Patronul Timisoarei spune ca asteapta, deja, pauza de iarna pentru a-si exprima parerea despre valoarea formatiei: „Abia in iarna pot sa discut despre plusuri si minusuri la echipa. Inca se mai misca fotbalistii pe posturi pentru a fi cunoscuti de antrenor, inca se incearca anumite reglaje”.

Laurentiu Teodorescu

CLAUZA LUI CARO E DE UN MILION!

0

Alaturi de CFR Cluj, FC Vaslui este marea dezamagire a acestui start de campionat, desi obiectivul fixat de Adrian Porumboiu a fost si inca ramine cistigarea titlului. Cu fotbalisti adusi pe milioane de euro, trupa din Moldova nu joaca mai nimic, fiind sub nivelul aratat in ultimul sezon, sub comanda lui Lacatus. In acest context se pune problema demiterii lui Lopez Caro, un tehnician antrenor adus de la nationala de tineret a Spaniei si care are in CV o jumatate de an petrecuta la Real Madrid.

*Porumboiu asteapta demisia…*

Finantatorul l-ar demite pe tehnicianul iberic, insa clauza de reziliere a contractului, de un milion de euro, atirna greu in balanta. In timpul meciului cu Steaua, Porumboiu a fost foarte nervos, ba chiar a strigat de citeva ori spre banca tehnica. „Ce dracu’ face, ma, ala pe banca, doarme?”, a izbucnit Porumboiu. De asemenea, la trei minute dupa golul de 0-3, Porumboiu a strigat catre antrenor: „Bai, schimba, ca murim!”. Dupa alte doua minute, Caro i-a bagat pe Pancu si Gheorghiu. Se spune ca Porumboiu nu mai vorbeste deloc cu Lopez Caro, asteptind ca spaniolul sa demisioneze pentru a nu-i mai plati compensatii financiare. „Daca ar avea onoare, ar demisiona”, le-a spus Porumboiu unor apropiati. In schimb, pentru presa, boss-ul vasluian are o alta varianta: „Nu se pune problema de o despartire de antrenor. Sint mult prea suparat pe jucatori ca sa mai pot sa spun ceva”.

*…Caro nu vrea sa plece*

Spaniolul nici nu vrea insa sa auda de o plecare de bunavoie. Legat de o eventuala demisie, pe care pina si fanii locali i-o cer, Lopez Caro a spus: „Nu m-am gindit niciodata sa plec. Pe suporterii care imi cer demisia trebuie sa-i respect, dar nu sint de acord cu ei. Echipa trebuie sustinuta pentru a ajunge cit mai sus”. Dupa primirea golului trei, o parte dintre spectatorii vasluieni a strigat „Demisia, demisia!”, iar o alta parte a parasit stadionul.

*VASLUI – STEAUA 0-3*

Goluri: Surdu ‘5, ’53, B.Stancu ’46.
Vaslui: Kuciak – Milanov, Papp, Rivas, Hugo Luz – Ghencev, R.Costin (’60 Pancu) – Campano (’60 Ad.Gheorghiu), Wesley, L.Sinmartean – Pouga (’78 Adailton).
Steaua: Tatarusanu – Emeghara, Abrudan, Geraldo, Latovlevici – D.Stoica, Bicfalvi – Radut (’78 Gardos), B.Stancu, Tanase (’69 Pacurar) – Surdu (’85 C.Matei).

Fotbalisti adusi la FC Vaslui in aceasta vara:

Alejandro Campano (Tarragona)
David Rivas (Betis Sevilla)
Daniel Pancu (liber de contract)
Christian Pouga (FC Sevilla)
Vitautas Cerniauskas (FK Ekranas)
Adailton (liber de contract)
Rodolpho Bodipo (La Coruna)
Yerro Bello (Maccabi Haifa)

Rezultatele Vasluiului sub Lopez Caro:

Rapid – Vaslui 2-0
Vaslui – Tg.Mures 1-1
„U” Cluj – Vaslui 1-1
Vaslui – Brasov 2-1
Vaslui – Steaua 0-3
Vaslui – Lille 0-0

E oficial: Serena rateaza US Open

0

US Open – ultimul turneu de Grand Slam al anului – va debuta fara participarea celei mai bune jucatoare de tenis din lume. Serena Williams, liderul ierarhiei WTA, a anuntat, oficial, ca nu va fi prezenta pe cimentul de la Flushing Meadows, mentionind ca inca se recupereaza in urma taieturilor suferite la piciorul drept. Serena s-a ranit in luna iunie, dupa ce a calcat pe niste cioburi intr-un restaurant din Munchen. Sportiva americana a fost nevoita sa se opereze si sa-si puna piciorul in ghips. In schimb, Kim Clijsters, care a abandonat la turneul de la Montreal, din cauza unei accidentari la sold, a anuntat ca isi va apara titlul la US Open. Jucatoarea belgiana, numarul 4 mondial, urma sa efectueze, ieri, noi teste pentru a verifica daca nu a suferit o ruptura. „Plec de la principiul ca doua sau trei zile de odihna vor fi suficiente”, a afirma Clijsters. Kim a cistigat US Open 2009 la citeva saptamini de la revenirea sa in competitii. US Open va debuta pe 30 august.

Ana-Maria Calciu

Sarapova ajuta victimele de la Cernobil

0

Statutul de stea a tenisului mondial nu a facut-o pe Maria Sarapova sa uite de tragicul loc de unde provine familia sa. Jucatoarea de tenis, in virsta de 23 de ani, a vizitat – in calitate de Ambasador al Bunei Vointe – regiunea Gomel din Belarus, grav afectata de dezastrul nuclear de la Cernobil. Sarapova a donat 200.000 de euro copiilor si tinerilor din Gomel, care sint inclusi in proiecte finantate atit de ONU, cit si de fundatia „Maria Sarapova”. Familia Mariei a parasit Gomelul in 1986, cu un an inainte ca aceasta sa se nasca, mutindu-se in Nyagan / Siberia, pentru a se proteja de valul de radiatii. Orasul Cernobil, unde in 1986 s-a produs teribilul accident nuclear, se afla astazi pe teritoriul Ucrainei, undeva la granita cu Belarus. Inainte de producerea calamitatii, Cernobil avea o populatie de aproximativ 14.000 locuitori. Astazi, el este parasit.

OŢIL, IA DE INVAŢĂ!

0

Miliardarul britanic Richard Branson a anuntat ca va incerca, astazi, sa traverseze Canalul Minecii pe un kitesurf (plansa de surf, tractata de un zmeu / parapanta). Boss-ul de la Virgin face asta pentru a celebra implinirea a 60 de ani. Idolul femeilor, dar si al lui Dani Otil, spune ca adora acest sport: „Imi place descarcarea de adrenalina pe care o simt atunci cind alunec cu mare viteza pe un vint puternic, avind zmeul ca singurul mod de ghidare. Stiu ca practicarea kitesurfingului pe Canalul Minecii nu se compara cu practicarea acestui sport in apele magnifice din Caraibe, dar nu-mi pot imagina altceva mai excitant de facut la implinirea celor 60 de ani de viata”.

*”Sotia mea spune ca devin din ce in ce mai nebun odata cu trecerea timpului”*

Branson este cunoscut pentru actiunile sale cu scop publicitar si pentru tentativele de a dobori recorduri. Dupa ce a stabilit recordul de viteza la traversarea Atlanticului, la bordul unei ambarcatiuni rapide, el a esuat de mai multe ori in a face inconjurul lumii in balon. „Sotia mea spune ca devin din ce in ce mai nebun odata cu trecerea timpului”, a adaugat omul de afaceri, care si-a serbat, luna trecuta, implinirea virstei de 60 de ani. Holly si Sam, copiii lui Branson, precum si nepotii sai, il vor insoti pe miliardar in tentativa sa de a traversa Canalul Minecii pe kitesurf. Ei vor pleca din sudul Angliei, de la Dungeness, la ora 13.00, si au ca punct de sosire portul din Boulogne, unde este programata o petrecere in aer liber.

Branson are o avere estimata la circa patru miliarde de dolari. Grupul Virgin activeaza in domenii precum turism, transporturi, divertisment si lifestyle. Printre cele mai cunoscute companii ale holdingului se numara Virgin Atlantic (transport aerian), Virgin Mobile (telecomunicatii), Virgin Media (televiziune prin cablu, Internet).

Circulatia pe Soseaua Orhideelor, inchisa pina in 15 septembrie

0

Circulatia pe Soseaua Orhideelor a fost inchisa pina pe data de 5 septembrie, pentru lucrari la Pasajul Basarab, a anuntat Primaria Capitalei. Potrivit reprezentantilor municipalitatii, circulatia pe Soseaua Orhideelor va fi intrerupta intre punctul de acces in complexul comercial Orhideea si strada Serg. Constantin Ghercu, decizia fiind luata pentru a putea fi continuate lucrarile la Pasajul Basarab. In perioada restrictiei de circulatie va fi interzis virajul la stinga dinspre Calea Plevnei spre Soseaua Orhideelor (sensul de mers spre Calea Giulesti), soferii putind circula inainte, pe Calea Giulesti. Totodata, circulatia rutiera pe Bulevardul Dinicu Golescu din Capitala, intre strada Fluviului si Soseaua Orhideelor, in zona Garii Basarab, este inchisa din 14 august, timp de doua luni, pentru lucrari la Pasajul Basarab. Traficul a fost deviat prin stada Fluviului – Calea Plevnei – drumul de acces spre IDM – Gara Basarab.

Simona Sofian

Cesaria Evora concerteaza la Brasov si Bucuresti, in octombrie

0

Cintareata Cesaria Evora isi reia turneul de promovare a albumului „Nha Sentimento”, urmind sa concerteze in România, la Sala Sporturilor din Brasov, pe 15 octombrie, si la Sala Palatului din Bucuresti, pe 18 octombrie. Cesaria Evora a fost supusa de urgenta unei interventii chirurgicale pe cord deschis, la Paris, in luna mai, spectacolele sale din urmatoarele luni, inclusiv cel programat la Bucuresti pe 15 mai, fiind anulate. Pretul biletelor este cuprins intre 210 si 70 de lei. Biletele cumparate si nereturnate pina in acest moment pentru concertul din luna mai ramin valabile, urmind sa fie schimbate la casele de bilete de unde au fost achizitionate, iar in ziua concertului, pe 18 octombrie, pot fi schimbate si la ghiseul din incinta Salii Palatului.

Prevazator sau infricosat!

0

La baza stresului sta intotdeauna o stare inconfundabila de frica. Si frica este cauza prabusirii tuturor sistemelor de functionare in plan omenesc; sistemul imunitar, sistemele economice, sistemele sociale, familiile, grupurile — de orice natura ar fi ele – se fac „arsice” oricind si oriunde apare frica. Nu-i vorba aici despre acea doza minima de frica, al carui rol este „apararea”. A fi prevazator nu-i acelasi lucru cu a fi infricosat. Una-i sa-ti fie frica de sarpe numai mental si alta este sa te echipezi corespunzator atunci cind esti intr-o excursie in care probabilitatea de a intilni un sarpe este foarte ridicata. Daca ti-e frica de serpi cind stai linistit in fata televizorului, este cazul sa te alarmezi privind logica proprie si sa tratezi cu seriozitate stresul de care suferi. Frica distruge. Sau – mai bine spus – omul se autodistruge prin frica. Efectul esential al fricii este o ploaie de substante nocive (catecolamine) care se revarsa in corpul propriu, prin obisnuinta creierului de a crede real obiectul fricii. Mintea crede ca sarpele la care ea se gindeste este real. In mod asemanator, mintea are obiceiul de a face reale o multitudine de intimplari imaginare. Ea te face sa crezi ca o persoana pe care o iubesti te poate parasi. Frica de un eveniment inexistent este cauza stresului. Iar in timpul stresului nu mai poti vedea — pur si simplu — faptul ca evenimentul de care ti-e frica este doar in mintea ta. Puterea mintii se dezvaluie prin aceea ca ea are obiceiul de a-ti arata ca exista ceea ce nu exista. Si, cind vezi ceea ce nu exista, nu mai poti vedea ceea ce exista. Cind mintea vede posibilitatea de a fi abandonat de o fiinta draga, nu mai vezi fiinta draga, cit ceea ce crezi ca ar putea fi sau face ea. Nu mai vezi ca aceasta persoana este cu tine. Frica te face sa vezi ca reala situatia in care ea te paraseste. Frica te face sa vezi sui toate lucrurile care te inconjoara si — in acelasi timp — te imbie sa consideri viziunea aceasta ca fiind palpabila si reala. De fapt, in spatele fricii isi ascund capetele proiectiile tale anterioare, gindurile din trecut, afirmatiile despre o lume care-ti ia ceea ce tu vrei sa ai. Cu cit frica te copleseste mai mult, cu atit logica ta se strimba, iar posibilitatea de a vedea realitatea intr-o lumina creatoare de endorfine se reduce pina la disparitie. Gindirea aberanta devine regele omului plin de frica. El nu mai poate vedea faptul ca „sarpele” nu este prezent. El este distrus la gindul ca ar putea fi abandonat exact atunci cind are toate motivele sa se simta iubit. El vede ca ar putea sa nu aiba ceea ce are. Frica te face sa vezi ce nu este si sa ignori ceea ce este. Si de aici incepe partea ei distructiva. Caci frica distorsioneaza mintea. Si, prin aceasta, distorsioneaza intreaga realitate. Frica aduce irationalul pe post de rational si face din lipsa logicii o logica imbatabila. Primul remediu impotriva fricii este acela de a decide sa gindim. Caci, daca plecam in excursie si ne luam masuri de prevedere privind intilnirea cu un sarpe, nu este posibil sa ne fie frica de aparitia lui. Daca frica continua, este clar ca suferim de stres. Pentru a scapa de stres nu este posibil prin nicio pastila inventata de om, ci printr-o crestere a starii de constienta. Si prin obisnuinta de a gindi corect.

National

Periuta de dinti solara, care nu are nevoie de pasta de dinti

0

Periuta de dinti a viitorului va functiona cu energie solara si nu are nevoie de pasta de dinti. Desi prototipul ei a fost creat inca de acum 15 ani, abia acum urmeaza sa fie testata. Inventatorul periutei de dinti solare, care se descurca excelent cu energia solara de care are nevoie un calculator de buzunar solar, este creatia Dr. Kunio Komiyama, de la Universitatea Saskatchewan din Canada. In prezent, acesta recruteaza 120 de adolescenti care sa-i testeze inventia numita Soladey-J3X, si care urmeaza sa fie produsa in masa in Japonia. Periuta de dinti este prevazuta cu un panou solar situat la baza, care transmite electroni catre capatul celalalt, prevazut cu peri. Electronii reactioneaza cu acidul din gura, efectul fiind o reactie ce impiedica formarea placii dentare si extermina bacteriile, facind inutila pasta de dinti.

Cartoful electrocutat, culmea dietei

0

Multe lucruri – care mai de care mai ciudate – se fac in numele alimentatiei sanatoase. De electrocutarea cartofilor nu a auzit insa nimeni – pina acum. Dupa ce a constatat ca la vreme de seceta, legumele si alte vegetale comestibile au mai multi antioxidanti (care previn aparitia diabetului, a cancerului si a bolilor cardio-vasculare), cercetatorul japonez Kazunori Hironaka de la Universitatea Obihiro a cautat o metoda pentru a imita Natura. Dupa mai multe incercari, Hironaka-san a descoperit cea mai ieftina metoda de a produce cartofi cu un bogat continut de antioxidanti: electocutarea barabulelor. Metoda prin care continutul de antioxidanti a crescut cu 60%…

Alin Brincoveanu

Lapte de camila, in curind in România

0

In Emiratele Arabe Unite laptele de camila este la mare cautare, iar animalele cu cocoasa tin locul vacilor de la noi cu brio. Ba chiar sint mulse la scara industriala cu aparate speciale. Potrivit companiei producatoare de lapte “Camelicious”, unul dintre cele mai cunoscute branduri in Emirate, urmatoarea tinta o reprezinta piata europeana, poate chiar si cea asiatica sau americana. Uniunea Europeana a permis intrarea pe piata a laptelui de camila in urma cu o luna. In functie de rezultatele inspectiilor la fabricile producatoare, dar si a numeroase teste ce vor fi realizate de inspectorii UE, este posibil ca primul transport de lapte praf de camila sa ajunga in Europa, pe rafturile magazinelor, anul viitor. Inclusiv in România.

Lucia Bubulac (ex-Crisan) vrea un barbat foarte ocupat

0

Se pare ca fosta sotie a cintaretului Catalin Crisan, Lucia Bubulac, isi cauta barbat, insa este destul de greu de gasit, avind in vedere ca are un “tipar” bine stabilit.

“Barbatul ideal pentru mine trebuie sa fie foarte frumos, foarte destept, sa nu fie devreme acasa si sa fie foarte ocupat asa cum sint si eu”, a spus Lucia. Pina cind isi va gasi “alesul” inimii, Lucia se ocupa de lansarea noului ei album – “Doi trecatori” – si pleaca in vacanta cu cei doi copii. “Am fost la Mamaia si acum ne pregatim sa plecam in Turcia. In octombrie va fi si lansarea noului album, la care au colaborat si copiii mei”, a mai spus fosta doamna Crisan.

Gabriela Grigoriev

Dezbracatu’, despre pipitele noastre: “Sint cele mai frumoase din lume”

0

Daca unii critica pipitele din România, simpaticul Catalin Dezbracatu’ le admira si le sustine.
Astfel, fetele au reusit sa-i capteze atentia Dezbracatului, incit acesta a ajuns la concluzia ca ele chiar sint un bun national. “Pipitele sint cele mai frumoase din lume. S-o tina tot asa. Româncele sint cele mai frumoase femei”, a declarat Catalin pentru “National”.
Ei bine, nu stiu daca chiar ar trebui sa ne mindrim cu ele, insa putem spune ca fara ele nu ar mai avea atita farmec showbizul românesc.

Gabriela Grigoriev

Matteo: 700 de euro lunar pentru codite

0

Pentru ca are concerte peste concerte si pentru ca la el inca nu se simte criza, Matteo isi permite sa “arunce” destui bani pentru imaginea sa. Astfel, solistul scoate lunar din buzunar 700 de euro doar pentru freza: “Anul acesta am cistigat mai multi bani fata de anul trecut. Nu merg la saloane de infrumusetare, dar am o fata care se ocupa de freza mea. Ii dau in jur de 700 de euro, depinde daca sint foarte incilcite coditele, ii dau mai mult. In rest, nu ma pensez ca nu am nevoie. Ma simt bine asa”, a declarat artistul pentru “National”. Programul incarcat nu-i permite solistului sa se apuce de scoala de soferi, “lucru necesar”, dupa cum spune chiar el: “Nu am permis de conducere, dar trebuie sa-mi iau cit mai repede. Am concerte in diferite orase, trebuie sa ma deplasez si mi-e greu”, a mai spus Matteo.

Gabriela Grigoriev

Cristina Spatar a fost pradata de hoti

0

Pentru ca nu-i place canicula, Cristina Spatar a lasat balta apartamentul cu trei camere pe care il avea rezervat la Mamaia, si-a luat copilul si sotul si s-a dus la Bran, in cautarea unui loc mai umbros.

Racoare a gasit, dar nu s-a bucurat prea mult de ea. Cintareata s-a intins la taclale si, profitind de neatentia ei, un hot a usurat-o de geanta in care avea cosmeticale, bani si toate cardurile sotului ei, Alin Ionescu. “Eram la un loc de joaca pentru copii – zice Cristina Spatar – si stateam de vorba cu cineva. Aveam geanta agatata pe minerul caruciorului… Nu-mi dau seama cind si cum a disparut. Alin a trebuit sa se intoarca de urgenta la Bucuresti, unde i-au fost emise carduri noi.” De aici se desprind doua invataminte: 1. Nu-ti lasa niciodata finantele pe mina nevestei. 2. Vorba multa, saracia omului.

VD Tot

Cove nu mai vrea “insuratoare”

0

Dupa o casnicie esuata, prezentatorul tv Gabriel Coveseanu nu vrea sa mai auda de relatii serioase, stare civila sau pirostrii. “Nu-mi mai trebuie sa ma insor. Nu vreau sa ma mai leg la cap. Nu am nici iubita”, a declarat Cove pentru “National”. Gabriel Coveseanu a fost casatorit un an si jumatate cu Maria, fiica fostei crainice Carmen Movileanu si cu care are si un copil, cei doi divortind in luna iunie.

Gabriela Grigoriev

Economie pe scurt

0

*Disponibilizari la societatile feroviare*

Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) vrea sa disponibilizeze intre 7.100 si 8.300 de angajati de la societatile feroviare, ceea ce impreuna cu alte masuri de reducere a cheltuielilor companiilor va duce la economii de 788 milioane de lei in 2011 fata de acest an. Numarul disponibilizarilor variaza in functie de disponibilitatea partenerilor sociali de a renunta la unele drepturi. Cei mai multi disponibilizati vor fi la CFR Marfa (intre 3.400 si 4.600 de persoane). Celelalte persoane afectate sint angajate la CFR Calatori (2.075) si CFR SA (1.630).

*Leul se apreciaza in raport cu euro si dolarul*

Cursul de referinta anuntat ieri de Banca Nationala a României (BNR) a scazut cu 0,6 bani, la 4,2244 lei/euro, intr-o piata cu volume reduse de tranzactionare. Banca centrala a anuntat vineri o rata de schimb de 4,2304 lei/euro, in crestere foarte usoara fata de paritatea de joi. Pe de alta parte, leul s-a depreciat ieri in raport cu dolarul american, BNR anuntind un curs de referinta de 3,3298 lei/dolar. Rata este cu 0,7 bani peste paritatea calculata vineri, de 3,3228 lei/dolar.

*Volkswagen vrea sa cumpere Alfa Romeo*

Volkswagen, cel mai mare constructor auto european, ar fi interesat de preluarea Alfa Romeo de la Fiat, daca brandul va fi scos la vinzare, potrivit revistei Automobilwoche. Publicatia germana citeaza un manager din cadrul Volkswagen, care afirma ca brandul ar putea beneficia de strategia de crestere a Volkswagen. Nici unul dintre purtatorii de cuvint ai celor doua companii nu au comentat informatia.

România, pe locul trei in lume la consumul de bere

0

Românii au ajuns pe podiumul consumatorilor de bere. Intr-un clasament realizat de publicatia The Economist, tara noastra se situeaza pe locul trei in lume la consumul de bere. Cita bere bea un român intr-un an? 97 de litri, la mica distanta de germani, care consuma 109 litri de bere pe an. Insa, cei mai inraiti bautori de bere sint cehii care consuma nu mai putin de 161 de litri pe cap de locuitor. La polul opus se afla Vietnam, cu 25 de litri de bere pe cap de locuitor, Franta (29), Thailanda (30) si China (31).