Acasă Blog Pagina 7983

Jojo si-a facut tatuaje curgatoare

0

Dupa ce si-a prezentat cu generozitate nudul in filmul lui Sergiu Nicolaescu, “Poker”, Catalina Grama (alias Jojo) apare intr-o noua ipostaza excentrica, interpretind-o pe Katia, de meserie fata rea intr-un clan mafiot.

Pentru a intra cit mai bine in pielea personajului sau din lungmetrajul “Nasa”, care se filmeaza acum in studiourile MediaPro Pictures, Jojo dispune de o garderoba specifica, plina de lanturi si fermoare. Plusind, actrita a propus sa fie impodobita cu ditamai tatuajele. “A fost ideea mea sa fiu tatuata in film, – marturiseste Jojo – am zis ca imi adauga duritate. Nu stiu daca a fost o idee buna, pentru ca trebuie sa stau mult mai mult la machiaj, in fiecare zi! Mai ales desenul de pe spate… A durat o jumatate de zi pina sa fie gata. A iesit absolut superb, dar a fost greu de filmat cu el. Afara erau 40 de grade, culorile se topeau si curgeau, asadar a trebuit sa fie retusat aproape la fiecare repetitie.”

O.Kila

Cabral, amator de senzatii tari

0

Vedeta Acasa Tv, Cabral Ibacka, adora senzatiile tari si profita din plin oriunde ar merge in concediu. Ca merge la munte sau la mare, pentru Cabral intotdeauna va exista putina adrenalina. Astfel, povestitorul adora sporturile extreme, indeosebi cele pe apa. Printre sporturile pe care Cabral le practica se numara kartingul, wakeboardingul si kiteboardingul. Mai mult, se pare ca si iubita acestuia, Andreea Patrascu, i se alatura in aceste aventuri riscante.

Gabriela Grigoriev

Enache ii trimite, zilnic, trandafiri Iulianei Marciuc

0

Iuliana Marciuc si Adrian Enache se iubesc pe zi ce trece tot mai mult si isi fac surprize unul altuia, aratindu-si dragostea reciproca. Iuliana ne-a dezvaluit una dintre surprizele pe care i le face cintaretul in fiecare zi.

“Adrian ma surprinde frumos in fiecare zi. Imi trimite zilnic cite un buchet de trandafiri rosii”, a declarat Marciuc pentru “National”. In ceea ce priveste cadourile pe care i le face ea viitorului sot, Iuliana este secretoasa, refuzind sa divulge amanunte. Cei doi s-au logodit in luna iulie, urmind ca in toamna acestui an sa se casatoreasca. Momentan, Adrian si Iuliana isi pun la punct noul apartament de linga Televiziunea Româna, locuinta unde se vor muta in curind.

Gabriela Grigoriev

DJ Sava a ramas fara permis

0

Recenta patanie a lui DJ Sava demonstreaza ca succesul nu-i impresioneaza pe politisti. De cind se afla, impreuna cu partenera lui, Raluka, pe primul loc in topuri cu “I Like the Trumpet”, DJ Sava e invitat la trei-patru concerte pe zi si, pentru a ajunge la timp dintr-un oras in altul, calca acceleratia pina la refuz. Se pare ca politistii care l-au surprins conducind cu viteza excesiva nu erau deloc fanii piesei cu trompeta, drept pentru care l-au lasat pe maniacul vitezei fara permis pentru trei luni. Fiindca, in acest rastimp, are de onorat o multime de contracte, DJ Sava n-a avut incotro si a angajat un sofer. De, gloria costa!

VD Tot

Virciu, singur la restaurant

0

*L-a lasat iubita cu ochii in soare?*

Roata se invirte. Iar in cazul manelistului Virciu chiar s-a invirtit.

Dupa ce in ultima perioada a schimbat femeile ca pe… sosete, ca de cind a divortat de Adelina Pestritu este liber ca pasarea cerului, se pare ca Liviu Virciu a inceput sa-si cam ia tepe.
Echipat corespunzator unei intilniri cu vreo pipita, Virciu a fost vazut la Caru’ cu bere, in centrul istoric al Capitalei, luind masa singur-singurel. Si-a comandat o portie de mamaliguta cu brinza si smintina, la care a “adaugat” vreo patru halbe de bere, ca doar… era berea casei. “Era cam nervos. Suna mereu pe cineva care nu-i raspundea. Nici spaga n-a lasat ospatarilor, e cam calic”, sustin surse din cadrul restaurantului.

Gabriela Grigoriev

Stefan Mares: “In camera in care a avut loc deflagratia nu s-a putut constata decit distrugere, fum si funingine”

0

Inspectorul sef adjunct al ITM Bucuresti, Stefan Mares, a declarat, in aceasta dupa-amiaza, ca in camera de la Maternitatea Giulesti unde a avut loc explozia nu s-a putut constata decit „distrugere, fum si funingine”, aratind ca acel loc a fost scena unui „dezastru”. Stefan Mares, care a fost prezent la actiunile de prelevare de probe de la Maternitatea Giulesti din Capitala, a spus, la iesirea din unitatea sanitara, ca de miercuri la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bucuresti vor fi chemati toti angajatii spitalului care au fost pe tura de luni seara, cind s-a produs tragedia.

Pauline Ducruet, fiica printesei Stephanie de Monaco, participa la JO

0

Fiica printesei Stephanie de Monaco, Pauline Ducruet, participa la proba de trambulina 3 metri din cadrul concursului de sarituri in apa de la Jocurile Olimpice de Tineret de la Singapore, sub privirile mamei sale, foarte discreta desi este obisnuita sa se afle in centrul atentiei. „Sint doar o mama buna. Ma aflu aici ca sa imi incurajez fiica”, a declarat Stephanie de Monaco. Printesa, parind mai emotionata decit fiica sa, a declarat: „Sportivii sint atit de tineri, la inceput de cariera. Insa este o ocazie extraordinara pentru participanti sa isi demonstreze capacitatea”. Pauline Ducruet, in virsta de 16 ani, a debutat in concursurile de sarituri in apa in urma cu patru ani si spera sa isi reprezinte tara la Jocurile Olimpice de la Londra, in 2012.

Bataie generala pe strazile din Murgeni, Vaslui

0

Peste 300 de persoane au fost implicate, marti, intr-o bataie generala intr-un cartier din orasul vasluian Murgeni, in care au fost folosite sabii. Zeci de forte de ordine din cadrul Serviciului Politiei de Interventie Rapida, Jandarmeriei si mai multor posturi de politie comunala au intervenit pentru aplanarea conflictului izbucnit intre cele doua grupuri de persoane care s-au luat la bataie pe strazile din cartierul Bedreaga. In urma conflictului, trei persoane au fost transportate la Spitalul de Urgenta Birlad, cu traumatisme prin agresiune, una dintre victime suferind o plaga provocata cu o sabie, la timpla.

Sean Penn a implinit 50 de ani

0

Actorul american Sean Penn si-a celebrat cea de-a 50-a aniversare participind alaturi de Bono, solistul trupei U2, la citeva petreceri organizate in mai multe baruri si restaurante cu specific irlandez din Dublin. Desi ziua de nastere a actorului american este astazi, Sean Penn a inceput sirul petrecerilor cu citeva zile mai devreme, iesind simbata si duminica in citeva baruri din Dublin.

Un nigerian si o românca, prinsi in Cipru cu doua kg de canabis

0

O românca si un nigerian au fost retinuti de autoritatile din Cipru dupa ce au fost prinsi cu o punga de doua kilograme de canabis. Românca, in virsta de 25 de ani, a fost arestata, simbata dimineata, la Nicosia. Nigerianul de 24 de ani, impreuna cu care locuia, incerca sa ascunda canabisul de autoritati. Cei doi au fost retinuti fiind acuzati de import ilegal de substante ilegale, posesie si distribuire de canabis.

TVR da in judecata Antena 3

0

TVR intentioneaza sa dea in judecata Antena 3, pentru ca, pe 4 august, in emisiunea „Sinteza zilei” a fost preluata, fara acord, o inregistrare cu o durata de 60 de minute din emisiunea „Editie speciala” de la TVR 1, in care a fost invitat presedintele Traian Basescu. TVR 1 si TVRi au transmis, in data de 4 august, de la ora 21.00, o „Editie speciala” in care Rodica Culcer l-a avut ca invitat pe presedintele României, Traian Basescu, intr-o discutie despre rezultatele negocierilor cu FMI.

Scriitorul Andrew O’Hagan o vrea pe Angelina Jolie in rolul lui Marilyn Monroe

0

Actrita americana Angelina Jolie ar putea sa o interpreteze pe Marilyn Monroe, intr-o adaptare cinematografica a romanului „The Life And Opinions Of Maf The Dog And Of His Friend Marilyn Monroe”. Aceasta informatie a fost dezvaluita, luni, de scriitorul scotian Andrew O’Hagan, prezent la Tirgul de Carte de la Edinburgh. Cu aceasta ocazie, scriitorul scotian a declarat ca actorul George Clooney ar putea sa il interpreteze pe Frank Sinatra, un bun prieten al actritei Marilyn Monroe, adaugind ca filmarile vor debuta in curind.

Regizorul Marian Crisan, prezentat elogios in “Variety”

0

In lungmetrajul „Morgen” – care a primit, simbata, patru premii la Festivalul de Film de la Locarno -, regizorul Marian Crisan prezinta natura artificiala a granitelor, dar si umanitatea in cea mai simpla forma. Criticul Jay Weissberg, de la Variety, apreciaza ca temele principale ale filmului care marcheaza debutul in lungmetraj al lui Marian Crisan sint absurditatea granitelor si decenta de care poate da dovada un om obisnuit.
„Asteptarile pe care cistigatorul Palme d’Or pentru scurtmetraj, in 2008, le-a creat sint confirmate”, apreciaza Variety. „O imagine discreta si sentimente latente prezente in film ne fac sa descoperim o voce speciala a filmului românesc”, scrie Variety.

5,5 milioane lei plateste Ministerul Dezvoltarii pentru instruirea unor angajati

0

Ministerul Dezvoltarii a atribuit firmelor Louis Berger (Franta), Lattanzio e Associati (Italia) si Project Management (Irlanda) un contract de 5,5 milioane lei, fara TVA, pentru servicii de instruire a personalului implicat in Programul Operational Regional (POR) si al institutiilor beneficiare. Denumirea contractului este „servicii de instruire specializata pentru dezvoltarea abilitatilor tehnice si generale pentru personalul din cadrul Autoritatii de Management, Organismelor Intermediare si institutiilor beneficiare ale Programului Operational Regional”, potrivit unui anunt al ministerului.

S-au finalizat 3 necropsii in cazul exploziei de la Maternitatea Giulesti

0

Medicii legisti au finalizat necropsia in cazul a trei dintre cei patru bebelusi care au murit in urma exploziei de la Maternitatea Giulesti, in cazul unuia fiind stabilit ca a fost intoxicat cu funingine, in timp ce ceilalti doi au decedat din cauza lipsei de oxigen, a spus procurorul Marius Iacob. Necropsia in cazul celui de-al patrulea bebelus va fi efectuata miercuri dimineata. Marius Iacob a mai spus ca azi au fost prelevate probe ADN de la toti copiii si de la parinti, analize care vor fi procesate in timpul noptii, urmind ca miercuri sa fie stabilite rezultatele.

Cursurile pietei valutare de azi

0

Cursul de schimb a crescut nesemnificativ, in prima parte a sesiunii interbancare de azi, iar Banca Nationala a României (BNR) a calculat o paritate oficiala de 4,2356 lei/euro, cu 0,53 bani peste cea de luni, de 4,2303 lei/euro. Pentru dolarul american, banca centrala a afisat o referinta de 3,2876 lei/dolar, cu 1,59 bani mai redusa decit cea de luni, cind dolarul a fost cotat la 3,3035 lei. Primele transferuri de azi au fost realizate la un curs de 4,2310 – 4,2330 lei/euro, usor mai jos comparativ cu nivelul de la inchiderea de luni, de 4,2330 – 4,2340 lei/euro. In prima ora a sedintei, paritatea a coborit pina la 4,2305 lei/euro, iar la ora 10:00 euro era cotat la 4,2335 – 4,2345 lei. Ulterior, cotatiile au urcat treptat, insa nesemnificativ, astfel ca la ora 13:00, cursul se situa la 4,2355 – 4,2365 lei/euro, maximul zilei.

CNA nu vrea televiziune erotica in România

0

CNA a respins, azi, acordarea unei licente audiovizuale televiziunii erotice LuXx TV, din cauza ca legislatia româneasca nu permite o astfel de licentiere, insa postul ar putea emite in România in circa 2 luni, fiind retransmis din Olanda, potrivit actionarului majoritar al canalului, Zoltan Nagy. Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a analizat, in sedinta de azi, solicitarea societatii Golden Media Group SRL din Braila de acordare a unei licente audiovizuale prin satelit pentru televiziunea erotica LuXx TV.

Nicolas Cage vine in România

0

Actorul american Nicolas Cage va filma continuarea filmului „Ghost Rider” in România, a declarat, marti, reprezentantul studiourilor Castel Film, Bogdan Moncea. Potrivit lui Bogdan Moncea, pelicula va fi filmata atit in studiouri, cit si in diverse spatii din tara, in perioada 1 octombrie 2010 – 1 martie 2011. Lungmetrajul „Ghost Rider 2” va fi filmat in 3D, iar proiectul are titlul provizoriu „Ghost Rider: Spirit of Vengeance”.

Super-love cu Stefan Banica Jr.

0

Stefan Banica lanseaza, in toamna, cel de-al treisprezecelea disc de autor, intitulat „Super-love”. Albumul va contine in total 12 piese: 11 cintece noi, carora li se adauga hitul „Super-love”, care da si numele discului. Noul material discografic aduce cintece de dragoste, dar si compozitii care ies din acest context, piese satirice cu texte usturatoare sau unele cu mesaj social, care reflecta realitatea zilelor noastre.

Schimbari la Observator

0

Se pare ca, incepind cu 23 august, Andreea Berecleanu va prezenta principalul jurnal de stiri al Antenei 1, Observator 19:00. Andrei Zaharescu, sotul acesteia, va continua sa prezinte Observator 23:00, in vreme ce Alina Petrescu (cea care prezenta, pina acum, principalul jurnal de stiri) va incepe un nou proiect, in cadrul aceluiasi trust.

Scrisoare de la John Lennon, primita dupa 40 de ani

0

Cintaretul de muzica folk Steve Tilson a primit, cu o intirziere de aproape 40 de ani, scrisoarea de incurajare pe care John Lennon i-a trimis-o in 1971, dupa un interviu in care tinarul interpret spunea ca se teme de succes, deoarece acesta ar putea sa ii „rapeasca” inspiratia. Cintaretul britanic Steve Tilson avea 21 de ani in 1971 cind si-a marturisit cele mai mari temeri intr-un interviu acordat revistei ZigZag. Fostul star al grupului The Beatles i-a recomandat insa, intr-o scrisoare redactata de mina, sa nu isi faca prea multe griji in legatura cu succesul inregistrat, deoarece acesta nu ii va influenta viitoarele experiente de viata.

Cod galben de ploi si vijelii in 14 judete

0

Meteorologii au emis, azi, o noua atentionare cod galben de ploi si vijelii valabila pina miercuri dimineata, la ora 6.00, urmind sa fie afectate 14 judete din estul Transilvaniei, jumatatea de nord a Moldovei, precum si zona Carpatilor Orientali. Cele 14 judete sint Botosani, Iasi, Bacau, Neamt, Suceava, Vrancea, Buzau, Prahova, Brasov, Covasna, Harghita, Mures, Maramures, Bistrita Nasaud.

Sistemul in care se invirte Iuliu Muresan e un sistem de sonorizare

0

Fostul mare arbitru român, actualul mare gradinar român, Ion Craciunescu, l-a atacat, ieri, la o emisiune televizata, pe dolofanul presedinte de club care a avut tupeul sa ameninte ca va exclude din arbitraj odrasla vilceanului. Pentru amatorii de sta­tistici, precizam ca odrasla vilceanului se numeste Teo Craciunescu, presedintele durduliu se intituleaza Iuliu Muresan, iar povestea celor doua campionate, trei cupe si doua Supercupe, cistigate de CFR, cu arbitrii, nu se poate exclude din discutia de fata. “Eu ii spun domnului Muresan ca daca va continua cu aceste lucruri, voi veni cu dovezi prin care voi arata ca dumnealui face parte din sistem”, a spus Craciunescu. Dezvaluirea fostului mare arbitru român pare la prima vedere una incendiara, dar nu e decit o constatare de gradinar. Deci, Muresan nu doar ca face parte din sistem, el se ocupa de sistem. L-a vazut o gramada de lume, duminica, la concertul “Iron Maiden”, organizat de CFR Cluj, ce naiba!

Narcise Raducanu

Bre, nea Mikulski, ne LESI?

0

Instalarea lui Dan Petrescu pe banca tehnica a formatiei Wisla Cracovia nu este privita cu ochi buni de catre antrenorii din Polonia. De pilda, Albin Mikulski – un soi de Riciu Radulescu al lesilor, fost principal la GKS Tychy, Polonia Sydney, Wolongong United, Odra Opole, Pogon Szczecin, Stal Stalowa Wola si alte macarale – afirma ca Wisla n-ar trebui sa ii ofere românului nici macar atentie. “Sint surprins ca Wisla cauta un antrenor din strainatate, precum Dan Petrescu. Cred ca sefii de acolo ar trebui sa isi indrepte privirile catre antrenori autohtoni, iar Kulawik (n.n. – interimar) pare a fi omul ideal”, a precizat Mikulski. Problema este ca Dan Petrescu nu are de gind sa plece de la Kuban Krasnodar, asa ca, vorba lui Gigi Becali: “Care-i problema?!”

Tochitura de polc

Bianca si Cristea faceau amor de fata cu un ciine bagat in poseta

0

Informatia referitoare la vizita nocturna pe care Bianca Dragusanu i-a impins-o Printului Cristea, in cantonamentul “ciinilor” de la Tirgu Jiu, cu prilejul terminarii meciului Pandurii – Dinamo, a facut furori. Intr-atit de multe furori incit un client al Hotelului Anna din localitate, prezent la fata locului, in dimineata zilei de 9 august 2010, ne-a contactat pentru un update pretios. Cica, la ora cinci si jumatate, dupa ce Tica Danilescu a batut ca un ghiolban in usa lui Cristea, decis fiind sa o scoata pe Bianca din asternuturi, pina nu se prinde Andone, fosta blonda a lui Bote s-a conformat, iesind. Sursa noastra afirma ca Bianca era imbracata mai mult dezbracata, trupul ei armonios, construit cu migala de doctorii esteticieni, fiind invelit partial cu un dezabié pus in graba. In brate, femeia avea o poseta, iar in poseta un ciine. Un ciine d’ala mic, de poseta. Se pare ca patrupedul, care, de fapt, nu e mascul, ci femela, raspunde la numele de “Jolie” si stie multe. Sursa afirma ca, inainte ca aceasta sa paraseasca stabilimentul, a auzit-o pe Bianca vorbind cu ciinii, mai intii cu cel “rosu”, pe care-l lasase in pat (“Te pup, iubitule!), apoi cu cel din poseta (“Hai, «Jolie», ca aici am terminat!”).

S-alta data, s-alta data, o s-o facem si mai si mai latra!

Singuratatea soferului in excursie (I)

0

Mersul in excursie cu prietenii este o activitate reconfortanta si prilej de mare bucurie pentru orice om, cu exceptia celui desemnat sa fie soferul galagiosului grup.
Chinul conducatorului auto incepe in zorii zilei in care s-a stabilit plecarea in excursie. In timp ce prietenii sai inca dorm sau isi savureaza cafeluta si croissantul la micul dejun, el este deja afara, facind ultimele verificari tehnice. Cind verificarea automobilului pentru drum este gata, soferul va cara toate bagajele la masina si le va aseza in portbagaj in mod judicios, astfel incit sa incapa toate. Terminind preparativele in vederea excursiei, se va aseza la
volan si va claxona repetat, semnalizind ca e gata de drum. Bineinteles ca nimeni nu va lua in seama aceste semnale. Plictisindu-se sa tot astepte – in tot acest timp, va regreta ca s-a smuls din pat asa devreme -, soferul va opri intr-un final motorul si va merge sa-si toarne o cafea. In acest moment, absolut toti pasagerii vor cobori, vor constata ca soferul lipseste si il vor admonesta zgomotos, reprosindu-i ca e soarele sus iar ei tot n-au plecat si ca, daca n-avea chef sa conduca, trebuia sa spuna de la bun inceput, nu sa-i incurce.
Nu se cunoaste niciun caz in care pasagerii plecati in excursie sa-l ajute pe conducatorul automobilului furnizindu-i vreo informatie cit de cit utila. Odata ajunsi la o raspintie, soferul va auzi invariabil toate vocile persoanelor prezente in automobil:
– Ţine drept!
– Fa dreapta!
– Ia-o la stinga!
Indiferent de directia aleasa, peste cinci minute va auzi:
– Ţi-am zis sa n-o iei pe aici?
– Degeaba iti zice omul, tu tot ca tine faci!
– Ce naiba ai cautat la dreapta, nu inteleg!
Aceasta concordie intre pasageri domneste insa doar atita timp cit excursionistii sint uniti impotriva soferului. In restul timpului, ei vor avea pareri dintre cele mai diferite:
– E zapuseala, deschide un geam, ca murim aici.
– Inchide geamul, nu simti ce curent e?
– Mergi prea repede, vrei sa ne omori?
– Mergi prea incet, mai ajungem la anu’!
– Opreste la o benzinarie, trebuie sa merg la baie.
– Nu opri acum, ajungem imediat la un popas dragut, iti spun eu.
O particularitate a mersului cu automobilul este aceea ca pasagerii cu opinii divergente nu se vor certa niciodata intre ei, ci doar cu soferul. Nimeni nu se va intoarce spre colegul de linga el care tocmai s-a plins de zapuseala pentru a-i atrage atentia ca e curent si poti raci; in schimb, ambii vor tabari pe sofer cu o vigoare rar intilnita la persoanele toropite de caldura sau carora le curge nasul si prezinta ingrijoratoare simptome de febra.
– va urma –