Acasă Blog Pagina 7964

Remanierea a dus ciolanul in teritoriu

0

Recenta remaniere s-a facut sub “presiunea uriasa” exercitata de parlamentari asupra lui Emil Boc si a ministrilor sai. O spune o voce din interior, cea a lui Theodor Stolojan.

Pornita initial ca o cosmetizare impusa de criza, remanierea s-a transformat intr-o finala a meciului intern pe care pedelistii il poarta de multa vreme pe seama resurselor bugetare existente. Concret, tratate cu refuz de cind cu criza de catre ­propriii lor ministri democrati, influente grupuri din PDL au decis sa decapiteze ministerele cele mai importante – Finante, Economie, Transporturi, Agricultura, Comunicatii – pentru a-si pune acolo oamenii lor. Pentru ca in pixul ministrului sta aprobarea fondurilor, fie ele europene sau interne. Asa se face ca primii sacrificati au fost cei doi tehnocrati de la Finante si Agricultura – Sebastian Vladescu si Mihail Dumitru. Acestia au confirmat de altfel, mai direct sau mai pe ocolite, presiunile exercitatea asupra lor de catre diversi democrati cu staif din tara. Cu “no-name” –urile puse in locul lor, opiniile celor care spun ca butoanele s-au mutat in miinile clientelei din teritoriu prind pe zi ce trece contur. “Nu faci parte din clientela lor, nu mai poti sa faci nicio afacere” – acuza deja, off the record, mai multe voci implicate economic.

Bine infipt in conducerea partidului, un Adriean Videanu nu putea fi obligat de fitecine sa semneze ca primaru’ solicitarile colegilor de partid. Cvasi-necunoscut in PDL, un Ion Ariton trece el drept “omul lui Videanu”, dar nu are anvergura si forta acestuia din urma care sa-l ajute sa spuna un “NU” hotarit pedelistilor care-i vor bate la usa biroului (si nu numai). Iar bataile vor fi multe si puternice, mai ales in conditiile in care ministerul patroneaza infiintarea celor doua importante companii energetice. Despre care, acum, Videanu regreta cu glas tare ca nu a apucat sa le lanseze pe piata.

De altfel, folclorul de partid sustine ca tot Scripcaru este cel care i-a purtat simbetele si lui Gabriel Sandu, care i-a refuzat colegului brasovean un contract pentru o firma de operator de cablu. Aceasta urma sa transmita in format HD atit TVR1 cit si TVR2, cu un profit anual de 2 miliarde de euro. Ca urmare, tot in circa lui Scripcaru este pusa si instalarea lui Valerian Vreme in fruntea Ministerului Comunicatiilor.

Situatia este la fel de trista si la Finante, unde Gheorghe Ialomitianu a fost impus de pedelistul brasovean nr.1, George Scripcaru. Fara a se considera pesimisti, multi democrat-liberali se asteapta acum ca spre “zona Scripcaru” sa plece multi bani. Nu de alta, dar investitiile in administratia locala (George Scripcaru este si primar al Brasovului) permit nu numai alimentarea clientelei, ci si realegerea edilului si a parlamentarilor apropiati lui la viitorul scrutin.

Desi, in actualele conditii socio-economice, Ministerul Muncii nu poate fi considerat vreo trufanda de catre cineva, totusi si aici inlocuirea a fost cu cintec, refrenul spunind ca noul ministru Nelu Ioan Botis este “patronat” din umbra de vicepresedintele PDL, Ioan Oltean.

Chiar daca noul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabara, este un specialist in domeniu, ba chiar a mai pastorit acest minister pe vremuri, lucrurile nu stau bine nici aici. O dovada in acest sens este numirea “fostului” Mihail Dumitru in fruntea Comisiei Prezidentiale pentru agricultura, la doar citeva ore dupa demitere – ceea ce echivaleaza cu o palma trasa de Traian Basescu lui Emil Boc si democratilor. Mai mult, Ministerul Agriculturii gestioneaza – sau ar trebui sa o faca – o importanta parte a mult rivnitelor fonduri europene. De aici si suspiciunea cu care este privita rocada efectuata in fruntea Agriculturii.

Sinziana Buruiana a primit un BMW X6 de la iubit

0

Se pare ca manechinul Sinziana Buruiana o duce bine linga iubitul ei regizor, George, care are grija sa nu-i lipseasca nimic.
De aproximativ o luna, Sinzi are masina in service, motiv pentru care George nu a stat mult pe ginduri si i-a facut cadou un autoturism marca BMW ca nu cumva iubita lui sa fie nevoita sa circule cu taxiul.
“Am avut accident si am masina in service de citeva saptamini. Circul mult si George s-a gindit sa-mi dea un BMW X6 pina imi iau masina. El mi-a dat BMW-ul, eu ii ofer multa dragoste”, a declarat “sefa pupezelor” pentru “National”.

Gabriela Grigoriev

Inna, in sinii goi pe un site american

0

Elena Apostoleanu, pe numele sau de scena Inna, realiza in toamna anului trecut un pictorial topless pentru varianta ceha a FHM, dar care a fost publicat in paginile revistei in luna iulie a acestui an.

Sursa foto: egotastic.com

In fotografii, facute printre fiare vechi, la noi in tara, Inna s-a tot chinuit sa-si protejeze sinii de aparatul foto, fie cu mina, fie cu o jacheta din piele. Stradaniile sexoasei cintarete au fost insa in zadar, caci site-ul american „egotastic.com” a publicat o serie de poze incendiare de la respectiva sedinta foto, doar ca de aceasta data pieptul artistei poate fi admirat in toata splendoarea sa.[nggallery id=282]

Ana-Maria Calciu

A bagat un politist in coma

0

*Razbunarea unui fiu de interlop*

Un politist de la IPJ Dimbovita a fost adus in coma, ieri dimineata, la Spitalul de Urgenta din Bucuresti, dupa ce a fost lovit in cap cu o sticla de catre baiatul unui cunoscut interlop din Tirgoviste.

Incidentul a avut loc in seara de simbata spre duminica, intr-un bar din Tirgoviste, toata actiunea desfasurindu-se in toaleta localului, de fata fiind mai multi martori. Dupa ce l-a lovit pe politist, agresorul a fugit pe fereastra toaletei, acum fiind cautat de oamenii legii. George Uta Daniel, in virsta de 21 de ani, zis „Danezu”, este un “client” mai vechi al politistilor, care-l cerceteaza in mai multe dosare. Motivul agresiunii se pare ca ar fi razbunarea, politistul Codrut Oprea fiind cel care l-ar fi anchetat pe Daniel Uta pentru ca a batut-o de-a snopit-o pe prietena sa, fata unui sef de post. Acum, procurorii au inceput urmarirea penala pentru tentativa de omor calificat, „Danezu” riscind o pedeapsa intre sapte ani si jumatate si 12 ani si jumatate. Procurorii dimboviteni l-au audiat, ieri, pe unul dintre martorii care au fost in localul din Tirgoviste unde a avut loc agresiunea. Avocatul lui Daniel Uta a declarat ca il va suna pe clientul sau pentru a-i spune sa se predea. „Clientul meu m-a sunat de pe telefonul mobil si m-a rugat sa vin sa-l reprezint la Parchet. Nu stiu unde este acum si nu mi-a spus daca se preda. O sa-l sun acum sa vad unde este”, a declarat avocatul Dumitru Popa.

Daniel Uta, care face parte din gruparea cunoscuta sub numele de „Ghenosu”, a mai fost implicat intr-un incident cu violenta, in primavara acestui an, cind a fost acuzat ca a lovit-o pe fata sefului de post din Pietrosita. Tinara de 19 ani a ajuns la spital dupa ce a fost sechestrata si batuta de fostul ei prieten. Agresiunea a fost inregistrata de camerele de supraveghere ale unui magazin din Tirgoviste, si chiar daca victima a stat aproape o luna prin spitale, aceasta si-a retras plingerea, “Danezu” scapind de urmarirea penala.

Politistul Codrut Oprea, in virsta de 24 de ani, se afla internat la sectia de Terapie Intensiva, in coma de gradul IV, chiar si dupa ce medicii de la Urgenta l-au operat pentru un hematom cerebral, starea lui fiind in continuare foarte grava.

Jos palaria in fata unui smecher de clasa!

0

Bogdan Ratiu, respectat in oras ca „Ţampafoi”, era director de ordine si siguranta la FC Dinamo. Un accident cerebral l-a doborit. Avea 39 de ani si inca multe de spus. Fisa postului sau te dezorienteaza, nu te trimite cu gindul la un baiat „cu vorbele la el”, asa cum se zice tot in oras. Bogdan Ratiu avea la el nu doar vorbe, ci si povesti. Nu pot sa pretind ca am fost mari prieteni. Dar in unele situatii, oamenii ca Ţampafoi sint mai importanti decit prietenii. Cu prietenii te mai certi. Intilnirile cu el erau mereu o placere, erau mereu surprinzatoare. Cu Bogdan discutam despre palarii. Prima data s-a intimplat in Aeroportul Otopeni. Un cunoscut actor român defila pe terminal in vesta pe pielea goala si joben cu Mickey Mouse. Lumea intorcea privirile dupa el, facindu-i, practic, jocul. Fiindca asta urmarea, sa socheze. Si atunci l-am auzit pe Ţampafoi. „Uitati-va bine la asta! L-ati vedea pe Marlon Brando cu ciupilica de mascarici?”. Dupa vreo 6 luni m-a sunat. „Te felicit, in numele meu si al lu’ tata, pentru articolul despre filmele vechi de pe TCM si MGM. Ai dreptate. Ce costume purtau smecherii, ce palarii aveau doamnele”. Alta data ne-am intilnit la Roma. Juca Dinamo cu Lazio. Ţampafoi facea un protocol cu ziaristii. Eu am ajuns mai tirziu. S-a ridicat de la masa, ceremonios ca de obicei, si, in timp ce se indrepta spre mine, m-a salutat cu degetul la borul unei palarii imaginare. Cind ne-am imbratisat, m-a intrebat daca nu port si eu sepcuta, „ca asa e moda la masa asta”. Si a inceput sa rida. Mai mult din ochi, ca era discret, stia sa pastreze aparentele. M-am vazut cu el si la mall. Era cu sotia. Doamna umplea caruciorul, iar el zimbea, poznas. „In fata nevestelor, jos palaria! Sintem rabdatori si respectuosi, ca de-aia ne-am facut smecheri!”. Ţampafoi chiar avea educatia unui smecher de clasa, chiar avea loc intr-un film. De fiecare data cind imi voi cumpara o palarie, ma voi gindi si la el.

Cum va place…

0

*Stand-up comedy cu Radu Sud-Americanu’ si Marean*

Nici n-a trecut bine vara, ca politicienii au pus mina de la mina sa mai faca un miracol: sa aduca spiritul estival si voia-buna inapoi. Primii care s-au riscat au fost PD-L-istii care vor sa ne arate ce minuni poate face liftingul guvernamental cind Boc e decis sa-si recucereasca electoratul. Ce n-a invatat seful PD-L este ca un ten intins chirurgical nu-ti aduce nici anii inapoi si nici increderea si dragostea alegatorului inselat. Iar imaginea de premier tomnatic, adica usor trecut si cu iz de rinced, greu o mai indepartezi fie chiar si cu o remaniere ce-i trimite in vacanta pe sase dintre ministrii pe care-i pastoresti. O depunere de mandat si propunerea unui cabinet 100% nou mult mai multora le-ar fi readus vara in suflete. Inclusiv social-democratilor si liberalilor care, astfel, ar fi avut prilejul sa ne demonstreze ce solutii pot coace niste minti odihnite citeva luni pe cele mai insorite plaje ale lumii. Solutii de impiedicare a unui nou guvern PD-L, bineinteles. Fara sansa asta, PSD si PNL ramin sa joace cartea motiunii de cenzura pe care sint hotariti s-o puna in scena cu mai multa atentie.
Gindul montarilor regizorale bintuie creierele incinse ale PSD-istilor intr-un moment in care adevaratele idei politice s-au retras la umbra. In consecinta, ce poate fi mai potrivit decit o suita de lectii de actorie marca Vanghelie & Mazare predate junilor social-democrati ca sa inteleaga si micutii cum sta treaba cu arta demagogiei si cu normele gramaticale ale românei vorbite in Parlament?! Si uite-asa, discipolii discipolului lui Titulescu s-au strins in tabara de vara la inceput de toamna (2–5 septembrie), la Olimp, la marginea marii, unde s-au bucurat de dulceata ghiersului vanghelian. Moment in care inimitabilul Marean i-a asigurat pe toti cei insetati de vorba sa ca de-acum inainte ii va incinta cu prozodia-i originala nu doar pe goagal, ci si pe tuitar, feisbuc si messe – cu alte cuvinte in toate locurile in care bibliotecile sint cu adevarat virtuale, adica nu doar ca lipsesc, ci nici nu se vorbeste despre ele.
Momentul de aur i-a revenit insa lui Radu Mazare care a adus pe litoralul nostru un pic din briza ideatica de pe Copacabana si vehementa vestimentara in stil Revolución Cubana. “Ba, ce-as mai arde o revolutie”, le-a strigat mobilizator bobocilor PSD, care au inceput sa aplaude isterizati, cum o faceau pe vremuri babacii lor in Marea Adunare Nationala. A aratat ca stie sa acopere scena, sa amuze si sa domine totodata publicul, demonstrind ca nu Florin Calinescu, ci Radu Mazare este adevaratul Jay Leno de România, cu toate ca la capitolul asemanari mai are de lucru in privinta averii si a numarului de masini de colectie.
Cu asemenea atractii, nici unul dintre tinerii socialisti n-a mai protestat cum ca veteranii i-au invitat la mare in extrasezon. Ba, dimpotriva, concluzia a fost clara: “Daca asa se face politica, cind ne facem mari vrem sa fim dive ca voi!”.

Radu Lilea

Noua «blonda a lu’ Bote» vrea sa uzurpe locul Danielei Crudu

0

Azi dimineata, Razvan, Dani, Cruduta & Vladut au revenit din vacanta si au reluat matinalul Antenei 1 intr-o atmosfera de recreatie prelungita. Ceea ce nu stiu ei, inca, este ca deasupra capului colegei lor, Daniela Crudu, penduleaza amenintator, pe post de sabie a lui Damocles, noua “jumatate” a lui Botezatu, Violeta Babliuc. La editia de vineri a emisiunii “Acces direct”, balaioara “infantila” (am citat din Bote) a declarat ca visul ei este sa ajunga in televiziune, mai exact, ar vrea sa devina asistenta la matinal. Cum Antenele au un singur matinal, “’Neata cu Razvan si Dani”, iar cistigatoarea concursului “Burlacul” trebuie recompensata cu o promovare agresiva, e clar ca pe Cruduta o paste un mare pericol! In fond, n-ar fi primul experiment de acest gen. Si Mihai Morar s-a trezit pe nepusa masa, la “Rai da’ buni”, cu o noua asistenta, duduia Pestritu, care a pus-o pe fuga pe veterana Marina Dina. Miscarea n-a fost deloc inspirata, scandalagioaica Adelina a fost zburatacita, iar Dina si-a reluat locul linga Morar. Ramine de vazut daca si la matinal va urma un meci inlacrimat al asistentelor.

O.Kila

A murit dupa ce a cazut cu masina de la 10 metri in Jiu

0

O tinara de 20 de ani si-a pierdut viata, ieri, intr-un accident rutier petrecut pe DE 79, pe Defileul Jiului, dupa ce masina in care se afla a plonjat in riul cu acelasi nume, de la aproximativ zece metri inaltime. Roxana Nicolita venea dinspre Timisoara spre Tirgu Jiu, masina fiind condusa de un tinar de 28 de ani, in dreapta acestuia fiind un barbat de 29 de ani. „Nu stiu foarte multe despre cele intimplate. Veneam dinspre Petrosani si dintr-o data am derapat. Norocul nostru a fost ca au trecut colegi din trafic si ne-au ajutat sa iesim, spargind luneta”, a precizat conducatorul autoturismului. Soferul si pasagerul din dreapta au reusit sa se salveze iesind prin luneta, insa tinara de pe bancheta din spate a decedat, fiind scoasa ulterior de catre pompierii militari.

Minune: Cutremur de 7 grade in Noua Zeelanda, fara victime

0

Vineri seara la ora 19.35 (ora României), Noua Zeelanda a fost lovita de cel mai grav cutremur inregistrat in aceasta tara in ultimii 80 de ani. Epicentrul cutremurului a fost situat la 56 de km sud-est de Cristchurch, unul dintre cele mai mari orase neozeelandeze, la o adincime de 8 km. Desi numeroase cladiri au fost avariate sau chiar mutate din loc cu temelii cu tot, nu s-au inregistrat victime omenesti. Acest fapt imbucurator se datoreaza riguroaselor norme antiseismice aplicate la constructiile din tara de la antipozi, unde se inregistreaza nu mai putin de 14.000 de cutremure pe an. Din fericire, cu toata seismicitatea ridicata a zonei, doar 20 de cutremure cu magnitudinea de peste 5 grade au loc anual. In afara de infrastructura rutiera plina de crapaturi adinci, au suferit pagube majore reteaua de electricitate si gaze din Cristchurch, care au fost inchise pentru reparatii.

Eduard Negru

Si italienii ne trimit rromii acasa

0

Autoritatile din Roma vor incepe astazi demolarea celor aproximativ 200 de minitabere de rromi construite abuziv in capitala Italiei, expulzarea rromilor de origine româna avind “prioritate”.

Primarul Romei, Gianni Alemanno, a anuntat ca planul de demolare a celor 201 minitabere de nomazi construite abuziv va incepe astazi. Cei aproximativ 2.500 de rromi care traiesc in conditii igienice precare vor fi evacuati de politie si carabinieri, dar pentru cei mai multi dintre ei exista riscul de a ramine pe strazi. „In aceasta toamna vor fi demarate lucrari pentru construirea a inca doua tabere de rromi. Lucrarile vor dura intre trei si sase luni”, a declarat primarul Gianni Alemanno. In cele doua tabere vor fi acceptati doar nomazii care se afla in Roma de peste 10 ani.
Aceste declaratii au fost facute pe fondul temerilor ca multi dintre rromii expulzati din Franta se vor stabili la Roma. Pentru ceilalti rromi nu exista niciun viitor aici, avind de ales intre oferirea de adapost temporar si repatrierea in România pe banii autoritatilor italiene. „In România sint un milion de rromi. Nu putem transmite mesajul ca pot veni toti si vor fi gazduiti la Roma. De aceea, sintem de acord cu gazduirea celor care sint la Roma de peste zece ani, dar si cu o politica sistematica de expulzari coordonata cu Uniunea Europeana”, a sustinut un oficial italian. Citiva consilieri de la primaria din Roma au propus chiar accelerarea procedurilor de expulzare, in contextul in care exista riscul ca multi rromi evacuati din taberele ilegale sa isi gaseasca adaposturi in alte zone din Roma.

Cele mai periculoase automobile, in caz de accident

0

Atunci cind „se fac armonica” unele automobile isi protejeaza soferul si ceilalti ocupanti mai mult, altele mai putin sau chiar deloc. Expertii americani in siguranta auto au testat la soc frontal, lateral si din spate citeva modele de automobile produse anul acesta, dupa care au realizat un „top al periculozitatii” in functie de rezultatele testului.

– Chevrolet Aveo. Daca la soc frontal mai rezista cit de cit, cind e lovita dintr-o parte, aceasta masinuta isi trimite ocupantii in spital. Asta in cazul fericit…
– Chrysler PT Cruiser este o masina de mici dimensiuni (dupa criteriile americane), foarte apreciata de nostalgicii anilor 1930. In caz ca este lovita din lateral sau din spate, vai de cei aflati inauntru!
– Mitsubishi Galant este fabricata in citeva variante: mai de sport, mai de lux, mai ieftine… Daca insa e lovita dintr-o parte, ocupantii ei nu scapa prea ieftin!
– Mercury Grand Marquis e un sedan de marime mijlocie, care nu produce mari probleme in caz de impact frontal. Dintr-o parte si din spate insa…
– Cadillac STS se comporta bine cind e lovit din fata, chiar si din lateral. Dar acest automobil nu rezista cind e lovit din spate.

Adrian Lupu

Virgina la 106 ani

0

Isa Blyth din Marea Britanie si-a sarbatorit de curind cea de-a 106-a aniversare. Batrina s-a declarat extrem de fericita ca a ajuns la aceasta virsta inaintata si a spus ca a reusit aceasta performanta pentru ca nu a facut sex niciodata. Este inca virgina si sustine ca niciun barbat nu s-a atins vreodata de ea. Si nu este vorba aici doar de contact sexual, batrina a mai declarat ca nu a fost nici macar sarutata vreodata de un reprezentant al sexului puternic. Batrina spune ca nu a simtit niciodata nevoia de romantism sau pur si simplu de a face sex. Nascuta in 1904, Isa Blyth isi petrecea in tinerete timpul cintind in corul bisericii, gradinarind si jucind golf. A lucrat timp de 35 de ani ca secretara in cadrul unei companii producatoare de whisky si a declarat ca era atit de prinsa intre slujba, mersul la biserica si gradinarit incit nu a avut timp de barbati. Chiar daca este virgina la 106 ani, batrina are numerosi nepoti si stranepoti care au sarbatorit-o cu ocazia zilei sale de nastere. Nepotii sint copiii fratilor ei, in caz ca va intrebati cum este posibil.

Românii, academicieni anticoruptie

0

Potrivit MAE tara noastra a devenit membru fondator al Academiei Internationale Anticoruptie (IACA), iar inaugurarea a avut loc la Viena unde s-au sacrificat 20 de lebede grase si au fost facute la protap cu ocazia evenimentului. Acordul de infiintare a fost semnat de 35 de state din intreaga lume. Cum a ajuns România membru fondator al acestei Academii? Exista mai multe variante, dar toata lumea o stie pe cea corecta. Unu, am ajuns acolo doar pentru a fi aratati cu degetul si sa rida strainii de noi…dupa modelul: “asa nu!” Doi, sintem cea mai putin corupta tara din blocul european, un exemplu eminamente pozitiv care va inspira si statele vecine pentru a lupta ca si noi impotriva coruptiei? Sau trei, la un gratar cu carne de lebada vieneza si in compania unei damigene de vin am dat si noi o spaga mica de la bugetul de stat ca sa intram in jocul baietilor mari? Asta o varianta cistigatoare. O tara ca România, in care colcaie coruptia, avea nevoie de ceva oameni in interiorul academiei, nu de alta dar exista persoane in tara care nu doresc implicarea unor straini in treburile lor. Asa ca am infiltrat si noi acolo citiva oameni priceputi care sa stie sa traga niste sfori si sa plaseze bine niste plicuri. Insa, in acelasi timp sa le explice si reprezentantilor celorlalte state cum “sta treaba” pe la noi. Mari corupti ai României, stati linistiti, tara da mita pentru voi! Si uite asa, IACA, coruptia e gata! Asteptam cu mare interes infiintarea Academiei Internationale de Plantat Borduri si Academia Internationala de Completat Declaratii de Venit din Drepturi de Autor.

Taical Gecsan

Telefonul, frate cu românul

0

Putine lucruri isi doreste poporul nostru mai mult decit sa comunice. Agitatia febrila in jurul telefonului mobil care-l cuprinde pe orice compatriot atunci cind are ceva important de transmis – de pilda, ca a luat el piine, nu mai e nevoie sa mai cumpere si altcineva din gospodarie – trebuie ca e mostenita din mosi-stramosi. Nu-i greu sa ne imaginam ca madam Decebal ii trimitea din cinci in cinci minute ilustrului ei sot cite un sclav cu o lespede mare in spate pe care scrijelise in graba „am vazut sandale romane ieftine la mall, mergem si noi in week-end?” sau „eu ma plicti, tu ce faci, viezuras?” (sau „brinzica” – „pui” si „mami” sint de origine latina si au aparut mai tirziu). La fel de sigur e si ca, inainte de a ajunge la cetate la maica-sa, Stefan cel Mare ii trimisese acesteia vreo trei razesi care s-o intrebe daca are piine sau trebuie el sa se opreasca si sa ia. Insa, din pacate, mesajele trebuie ca au fost interceptate de niscai tatari ciinosi, astfel ca pe buna dreptate batrina nu i-a mai dat voie in castel unui fiu atit de netrebnic, care nu suna si el macar o data s-o intrebe de ce are nevoie.

Din fericire, introducerea telefoniei mobile a pus capat acestei situatii care ameninta insasi fiinta comunicativa a poporului nostru. Ca urmare, in prezent un adevarat român trebuie sa aiba:

– Un telefon mobil personal, de pe care vorbeste insa doar intre anumite ore (de preferinta intre 2 si 4 noaptea), fiindca asa e abonamentul: daca vorbesti in acel interval, cistigi puncte cu care poti trimite SMS-uri gratuite intre 4 si 6 noaptea.
– Un telefon de serviciu, de pe care suna constant si in cele mai diferite locuri, de la taxi pina la OTV, nu pentru ca i-ar trebui, ci doar ca sa nu se prinda seful ca el de fapt il foloseste in principal ca sa-si sune nevasta de cinci ori pe zi ca sa verifice daca mai e piine sau trebuie sa ia in drum spre casa.
– Un telefon pe care l-a luat la oferta pentru ca e foarte misto, cel mai nou model si face poze superbe. Atit doar ca de pe el nu poate vorbi niciodata, fiindca oferta a venit cu un abonament la care, pentru fiecare apel efectuat, trebuie sa-i donezi operatorului de telefonie un organ.
– Un telefon fix din strabuni, la care n-a mai vorbit de vreo zece ani, dar nu se indura sa renunte la contract, fiindca cine stie cind dau faliment hotii astia cu telefonia lor mobila.
– Un alt telefon fix, de la operatorul de telefonie mobila, pe care l-a luat acum un an fiindca i se parea ca la celalalt telefon fix apelurile costau exagerat de mult.
– Un ultim telefon mobil, de la operatorul de telefonie fixa, pe care l-a luat gindindu-se ca asa o poate suna gratis pe nevasta-sa pe fix ca sa verifice cum mai sta cu piinea, doar ca aparatul e foarte mare, se descarca imediat si nu are semnal decit in centrul geografic al oraselor, pe o raza de doi metri, astfel incit petrece majoritatea timpului intr-un sertar.

Fara aceste telefoane, niciun compatriot nu poate spune ca e cu adevarat un bun român. A, si o ultima conditie este sa nu raspunda pe niciunul dintre ele la apeluri de la numere pe care nu le cunoaste, fiindca ar putea fi cine stie ce cretin care are o gramada de telefoane si nu mai stie ce sa faca cu ele. Si nici la majoritatea numerelor pe care le cunoaste, fiindca oricum aia care suna sint niste cretini care, de cind s-a inventat telefonul mobil, alta treaba n-au decit sa sune pe la cunostinte.

Oprescu cere sa se ia urgent masuri de combatere a tintarilor

0

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, i-a cerut presedintelui Consiliului Judetean Ilfov, Cristache Radulescu, sa ia urgent masuri pentru combaterea tintarilor din padurile, lacurile si cimitirele din jurul Bucurestiului, dupa ce specialistii au constatat un nivel ridicat de infestare. Edilul Capitalei i-a transmis presedintelui CJ Ilfov ca pentru a evita extinderea infectiei cu virusul West Nile, care a afectat deja, la nivel national, 15 persoane, din care doua au decedat, trebuie sa ia urgent masuri pentru efectuarea de tratamente de combatere a tintarilor in zonele din apropierea Capitalei. Astfel, Sorin Oprescu i-a transmis lui Cristache Radulescu ca pentru a evita aparitia unor epidemii trebuie distrusi tintarii din Padurea Baneasa, Lacul Valea Saulei, Padurea Tunari (prelungire din Padurea Baneasa), Padurea Boldu Cretuleasa, Padurea Stefanesti, Cimitirul Voluntari si Cimitirul Pipera, care afecteaza cartierele Henri Coanda, Aviatiei si Pipera, au precizat reprezentantii municipalitatii. In România au fost confirmate 15 cazuri de infectare cu virusul West Nile, dintre care patru in judetul Constanta, doua in Mures, si cite un caz in Bucuresti, Dolj, Alba, Buzau, Cluj, Ialomita, Galati, Sibiu si Teleorman. Dintre acestea, doua persoane de peste 70 de ani, care aveau si boli asociate, au decedat.

Pancu si Wesley, antrenori la FC Vaslui!

0

*Porumboiu a gasit „specialistul”, si nu e unul, ci sint doi!*

S-a speculat intens pe marginea venirii lui Sabau sau Grigoras la echipa, insa, pina-n final, specialistul despre care vorbea Adrian Porumboiu ca va scoate FC Vaslui din impas este… Daniel Pancu! Sau Wesley? Inca nu se stie cu exactitate, cert e faptul ca cei doi capitani au condus sedintele de pregatire din weekend ale formatiei. S-a ajuns in aceasta situatie deoarece „principalul” Lopez Caro le-a dat liber fotbalistilor simbata si duminica, insa conducerea clubului nu a recunoscut hotarirea stafff-ului tehnic, astfel ca fotbalistii s-au prezentat simbata dimineata la baza de cantonament, iar Pancu si Wesley s-au ocupat de antrenamentul tactic. Cel fizic a fost coordonat de Silviu Balace, al treilea „veteran” din lotul „galben-verzilor”.

Exista informatii ca staff-ul spaniolului Lopez Caro si-a luat un „concediu” de citeva zile. Din cite se pare, in timp ce Pancu si Wesley conduceau antrenamentele din weekend, „galacticul” de pe banca Vasluiului vizita Bucovina, fiind impresionat de minastirile moldovenesti.

*Culmea, acum Porumboiu vrea despagubiri de un milion de euro!*

Ciudateniile de la FC Vaslui nu se opresc aici: dupa ce toata saptamina trecuta s-a crezut ca Porumboiu ii va plati lui Lopez Caro clauza de un milion de euro pentru a-l putea demite, acum, culmea, patronul anunta ca el vrea despagubiri de la antrenorul spaniol! Suma solicitata de Porumboiu? Evident, un milion de euro! „Lopez Caro are un contract cu FC Vaslui si, conform normelor FIFA, exista o ierarhie pe care trebuie sa o respecte, el nu-i mai presus decit presedintele clubului sau a intregului Consiliu de Administratie. Clauza lui Lopez Caro este una in oglinda, adica sint aceleasi obligatii pentru ambele parti, nimeni nu are voie sa vorbeasca, nu-l poate pacali pe celalalt. Acum, vad ca el a incalcat contractul, a vorbit despre club, a schimbat programul de antrenament al echipei; Lopez Caro va fi supus procedurilor disciplinare, cine triseaza trebuie sa plateasca un milion de euro”.

15 jucatori au fost antrenati de „cuplul” Pancu – Wesley.

L.Teodorescu

Rapid, mai buna decit Sahtior

0

*Daca un meci ar dura 45 de minute…*

Ca la fiecare revenire a lui Mircea Lucescu, Giulestiul imbraca haine de sarbatoare, se gateste pentru intilnirea cu fauritorul Rapidului modern si il asteapta sa iasa din tunelul amplasat sub peluza veche. Asa s-a intimplat si simbata seara, cind Sahtior Donetk si-a facut timp pentru un „amical” la Bucuresti cu deja „sora” mai mica, FC Rapid. N-a mai fost loc de concesii, ucrainenii s-au impus cu 2-1, dupa ce „visiniii” aveau avantaj pe tabela la pauza, brazilianul Cesinha deschizind scorul in minutul 43. Prestatia si succesul echipei sale i-au produs bucurie antrenorului român, singurul membru al familiei Lucescu fericit in acest weekend. l

„Eu spun ca rezultatul corect este cel de la pauza, pentru ca, in repriza secunda, noi am facut multe schimbari”. – Marius Sumudica

Coman, huidu-hu!

0

*La primul sau joc in Giulesti, portarul pitestean a fost primit cu fluieraturi de public*

Trebuia sa fie un prilej de sarbatoare, insa amicalul cu Sahtior Donetk a avut parte si de un moment neplacut, ca sa nu-i spunem penibil. La redebutul sau in tricoul „alb-visiniu”, Dani Coman a fost primit cu huiduieli de suporterii rapidisti, fluieraturile adresate pitesteanului nelipsind de pe durata reprizei secunde. In plus, galeria si-a exprimat inca o data simpatia pentru Mircea Bornescu, titularul dintre buturile „feroviare”. Chiar si antrenorul Marius Sumudica a vorbit despre duelul Coman – Bornescu: „Pentru mine, in acest moment, Mircea este titularul postului de portar. Insa, consider ca nu este normal ce se intimpla, lumea ar fi trebuit sa fie alaturi de Coman”.
In alta ordine de idei, la Rapid au bifat primele minute si ultimele doua achizitii, fundasul dreapta Candido Costa si mijlocasul Sorin Frunza.

„Ma simt foarte bine in Giulesti. Rapidistii adevarati m-au asteptat cu bratele deschise”. – Dani Coman

Impresarul Copos

0

*Patronul Rapidului se va implica personal in transferul unui atacant la Rapid*

Nu foarte incintat de prestatia echipei in meciul cu Sahtior, George Copos i-a promis antrenorului Marius Sumudica aducerea unui atacant care sa intareasca linia ofensiva. Din cite se pare, Copos se va implica personal in negocierile cu Gloria Bistrita pentru transferul golgeterului brazilian Junior Moraes, desi exista informatii ca magnatul „Ana Holding” poarta tratative cu Nicolae Badea pentru Andrei Cristea! Marius Sumudica a confirmat implicarea patronului in campania de transferuri a Rapidului: „Sint dezamagit de cum au evoluat unii jucatori, mai ales ca nu a fost un simplu amical cu o divizionara secunda, ci am intilnit o fosta cistigatoare a Cupei UEFA! Daca va veni Moraes, atunci am sa fiu multumit de forta de atac a Rapidului, pentru ca se vede ca inca suferim la acest capitol. Sper ca George Copos sa se inteleaga cu Jean Padureanu, Moraes este un fotbalist pe care mi-l doresc foarte mult”.

Presedintele Dinu Gheorghe nu crede ca planul lui George Copos are sanse de reusita, atit timp cit bugetul de transferuri al Rapidului a fost lichidat o data cu sosirile lui Dani Coman , Candido Costa si Sorin Frunza: „Ar fi senzational daca domnul Copos il va putea cumpara pe Moraes, dar nu stiu daca sint bani pentru acest transfer. Poate, totusi, ne face vreo surpriza, cine stie!? Eu, personal, cred ca bugetul nu ne permite sa-l aducem pe Moraes, din punctul meu de vedere, oferta noastra de 700.000 de euro este si asa prea mare!”.

„Cred ca unele transferuri nu sint chiar potrivite, dar trebuie sa avem, totusi, rabdare, poate ca se vor integra. Oricum, Dinu Gheorghe si-a cam depasit bugetul”. – George Copos

13 goluri in 22 de partide a marcat Moraes pentru Gloria Bistrita.

Laurentiu Teodorescu

Singur impotriva tuturor

0

*In nici 17 luni de mandat, Razvan Lucescu a pierdut sprijinul sefului federatiei, al presedintilor de club, al suporterilor si al presei*

1 victorie are România pe teren propriu in mandatul lui Razvan Lucescu: 3-1 cu Feroe.

Pe 29 aprilie 2009, Razvan Lucescu era numit oficial in functia de selectioner al României, obiectivul acestuia fiind calificarea la Euro 2012. Entuziasmul a fost unul general: la FRF, printre fani, in presa. Toata lumea vedea in Razvan Lucescu omul providential, care sa redea românilor nationala, dupa izolarea in care o dusese Victor Piturca. Din pacate, desi a avut la dispozitie 12 meciuri pentru a forma o noua echipa, dintre care cinci oficiale (in trecutele preliminarii), Razvan Lucescu a dat chix.

*Bine ca a murit si capra vecinului!*

Nationala nu joaca nimic, perspectivele sint sumbre, iar calificarea la CE pare deja compromisa. Asta in conditiile in care România a jucat primul meci din preliminarii in fata Albaniei, un adversar mai mult decit modest, cu care n-a reusit vineri decit un amarit de 1-1 la Piatra Neamt. Singura consolare a fost aceea ca Franta, marea favorita a grupei D, a pierdut la Paris, 0-1 cu Belarus!

Luna trecuta, Mircea Radulescu, directorul scolii de antrenori din cadrul FRF, i-a spionat pe albanezi la meciul amical cu Uzbekistan, de la Tirana, scor 1-0. Care a fost concluzia acestuia? „Daca prinde o zi normala, nu una de exceptie, România trebuie sa bata Albania la doua-trei goluri diferenta. Albanezii sint slabi!”, declara „Riciu”.

*Pleaca sau nu?*

Tot mai multe voci sustin ca Razvan Lucescu va pleca de la nationala daca nu va cistiga meciul de la Minsk, cu Belarus, de miine seara (ora 20.30 – in direct la DigiSport). Surse apropiate selectionerului sustin ca acesta va apela la demisie deoarece nu este genul care sa astepte sa fie dat afara. In plus, Razvan Lucescu a pierdut sprijinul lui Mircea Sandu, care i-a reprosat selectia („Unii dintre jucatori au cam gifiit!”), al fanilor (pina si la Piatra Neamt s-a scandat „Demisia, demisia!”), dar si al presei, care nu mai este dispusa sa-i cautioneze esec dupa esec.

*Pus la zid de familia Becali*

Aproape firesc s-a auzit si corul contestatarilor. Cei mai vehementi acuzatori ai selectionerului fac parte din familia Becali. „Razvan nu mai crede ca nationala are vreo sansa de calificare. Nici eu n-am crezut. Ce sanse avem in Belarus? El e principalul vinovat. Nu stiu daca demiterea sa este o solutie acum. O schimbare majora trebuia sa fie facuta dupa acel 0-5 din Serbia”, a declarat Victor Becali. La rindul sau, Gigi Becali a venit si cu solutia de rezerva: „Daca joci bufa-bufa cu Albania, cu Franta ce faci, tata? Dupa meciul cu Belarus, trebuie sa se ia niste hotariri. Hagi e varianta la ora asta!”.

*Lupescu, tap ispasitor*

Directorul general al FRF este singurul care se pozitioneaza de partea selectionerului, mai mult insa din interese de serviciu decit din convingere. „Daca ar fi dupa mine, i-as propune un nou contract, pina in 2014. Razvan va ramine indiferent de rezultatul cu Belarus. Trebuie sa fim si noi ca presedintii de club, care demit antrenorii dupa doua etape?”, a spus Ionut Lupescu. Acesta se afla intr-o situatie ingrata, el fiind cel care l-a convins pe Mircea Sandu sa mearga pe mina lui Lucescu, desi „Nasul” l-ar fi preferat pe Hagi. De asemenea, dupa Euro 2008, tot Lupescu a insistat pe linga seful FRF ca lui Piturca sa i se prelungeasca intelegerea, intr-un moment in care Sandu vedea necesara o schimbare. Ba, mai mult, la demiterea lui Piturca, federatia a platit 300.000 de euro, o clauza introdusa in contractul fostului selectioner tocmai de Lupescu! Din aceste motive, Mircea Sandu prefera o atitudine rezervata, pentru ca in cazul unui nou esec sa dea vina pe Lupescu!

*Schimba liniile*

Pentru meciul de miine cu Belarus, Razvan Lucescu pregateste o echipa mult schimbata fata de cea folosita la Piatra Neamt, cu Albania. Astfel, in defensiva, Contra ii va lasa locul lui Maftei pe dreapta, iar Chivu va reveni in centru, urmind ca Radoi sa sara din schema. La mijloc, G.Muresan il va lasa pe banca sau in tribuna pe Cocis, iar al doilea mijlocas central va fi ales dintre Radoi si Florescu. In fine, in atac, B.Stancu va fi titular, cel mai probabil alaturi de Marica. Astfel, echipa României ar putea arata astfel: Lobont – Maftei, Tamas, Chivu, Rat – Torje, Radoi (Florescu), G.Muresan, Deac – B.Stancu, Marica.

„Nu pot spune daca meciul cu Belarus e decisiv pentru viitorul meu la echipa nationala. Suporterii care mi-au cerut demisia sint influentati de campania care se duce impotriva mea” – Razvan Lucescu

*Meciurile lui Razvan Lucescu la nationala*

6 iunie 2009: Lituania – România 0-1 (prel. CM 2010)
12 august 2009: Ungaria – România 0-1 (amical)
5 septembrie 2009: Franta – România 1-1 (prel. CM 2010)
9 septembrie 2009: România – Austria 1-1 (prel. CM 2010)
10 octombrie 2009: Serbia – România 5-0 (prel. CM 2010)
14 octombrie 2009: România – Feroe 3-1 (prel. CM 2010)
14 noiembrie 2009: Polonia – România 0-1 (amical)
3 martie 2010: România – Israel 0-2 (amical)
29 mai 2010: Ucraina – România 3-2 (amical)
2 iunie 2010: România – Macedonia 0-1 (amical / teren neutru)
5 iunie 2010: România – Honduras 3-0 (amical / teren neutru)
11 august 2010: Turcia – România 2-0 (amical)
3 septembrie 2010: România – Albania 1-1 (prel. CE 2012)
Bilant: 13 meciuri, 5 victorii, 3 egaluri, 5 infringeri

Ciinele fumator

0

De meseria lui bucatar, Zeng Ziguang este cunoscut in orasul Wuchang, din provincia chineza Hubei, ca un fumator inrait. Tinarul de 23 de ani avea insa o mare problema: ciinele lui, Blackie, era alergic la fumul de tigara. „Toate acestea trebuie sa se schimbe”, si-a zis bucatarul fumator, care a inceput prin a-i sufla lui Blackie fum in bot. Dupa o luna, i-a pus si tigara in gura. La inceput a fost nevoie de o recompensa pentru a-l convinge pe ciine sa pufaie, dar in sase luni de zile Blackie a devenit un fumator la fel de inrait ca si stapinul sau. Ca tot a venit vorba de astfel de ciudatenii, in citeva carti de istorie a orasului Bucuresti este consemnata o circiuma de pe Calea Plevnei, a carei principala atractie era un berbec care fuma tigara de la tigara.

Japonezul Tomizawa, facut ferfenita de doi motociclisti

0

*Accident mortal la San Marino*

Pilotul japonez Shoya Tomizawa, in virsta de 19 de ani, a incetat din viata dupa ce a suferit, ieri, o cazatura puternica la Marele Premiu al statului San Marino, clasa Moto2. Tomizawa, de la echipa Suter, a cazut in timpul cursei, fiind „calcat” de motocicletele pilotate de Alex De Angelis si Scott Redding. Japonezul a fost transportat la spital, in coma, „cu multiple traumatisme si hemoragii interne”, insa nu a mai putut fi salvat. De Angelis a scapat nevatamat din acest accident, in timp ce Redding a fost scos pe targa, fara sa fi suferit insa vreo fractura. Tomizawa a cazut in zona „Curvone”, o portiune de pista in care motociclistii ajung la 240 de kilometri pe ora, iar pilotii care il urmau nu au putut sa-l evite. Motocicleta lui De Angelis l-a lovit la cap, iar cea a lui Redding a trecut pe deasupra.

Rooney si curvele, episodul 123

0

*Atacantul lui Manchester United si-a inselat sotia, din nou, cu o prostituata*

Un nou scandal cu prostituate zguduie lumea fotbalului britanic, de aceasta data protagonist fiind Wayne Rooney. Conform „Daily Mirror”, atacantul lui Manchester United ar fi platit o dama de companie cu 1.200 de euro pe noapte, idila dintre cei doi incepind in iulie 2009, cind Coleen, sotia internationalului englez, era gravida in cinci luni! Jennifer Thompson, prostituata in virsta de 21 de ani, sustine ca Rooney a gasit-o pe site-ul unei agentii de specialitate din Manchester si a chemat-o, ulterior, de sapte ori la un hotel unde o camera costa 500 de euro! „Imi trimitea foarte multe mesaje, chiar si cu continut sexual, si vorbea cu mine pe Skype folosind un nume fals. De fiecare data cind ne-am intilnit pentru sex a fost in acelasi hotel. Platea foarte multi bani si nu parea sa ii pese ca o insala pe Coleen”, a declarat „domnisoara” Thompson. „The People” scrie ca Wayne Rooney a invitat-o pe Jennifer chiar si la el acasa, pentru a se distra impreuna in lipsa sotiei. Mai mult, fotbalistul nu a avut nicio retinere in a se afisa impreuna cu dama de companie prin baruri, cluburi, cazinouri si chiar la petreceri organizate de coechipierii sai.
Din cite se pare, Rooney si-ar fi recunoscut infidelitatea in fata lui Coleen, cu care se cunoaste inca din copilarie, dar crede ca nu va mai fi iertat, asa cum s-a intimplat de fiecare data dupa numeroasele „derapaje” ale sportivului. In 2004, Coleen a trecut cu vederea peste povestea cu prostituata de 48 de ani la serviciile careia apelase iubitul ei. „Viata mea este ruinata. Din moment in moment, Coleen imi va spune sa plec de acasa. Am fost un prost. Nu ma va ierta si de aceasta data. O sa ma paraseasca”, s-a plins vedeta Albionului unor apropiati.
Ziaristi englezi speculeaza ca Wayne Rooney va pati precum Tiger Woods: si divortat, si cu banii luati, si fara sponsori!

Ana-Maria Calciu

De la US Open adunate

0

*Monica Niculescu si Horia Tecau, singurii români ramasi in cursa la turneul american*

Doar doi români au mai ramas in competitie la US Open, ultimul turneu de tenis de Grand Slam al anului. Cuplul Horia Tecau – Robert Lindstedt (România/ Suedia) a reusit sa se califice in optimile probei de dublu masculin, acelasi lucru izbutindu-l, la feminin, si perechea Monica Niculescu – Shahar Peer (România/ Israel). La simplu, România nu mai are nici un reprezentant, dupa ce Alexandra Dulgheru a fost eliminata in turul trei de rusoaica Vera Zvonareva, scor 2-6, 6-7. Victor Hanescu a pierdut in fata francezului Michael Llora, in turul doi, tot el fiind eliminat si din proba de dublu, dupa ce nu s-a prezentat la meciul pe care trebuia sa-l dispute cu sud-africanul Kevin Andersson impotriva tenismenilor Florian Mayer – Rogier Wassen.

La trei saptamini de cind ceasul RM 027 Tourbillon, in valoare de 400.000 de euro, i-a fost furat in timpul turneului de la Toronto, Rafael Nadal s-a afisat la US Open cu unul identic. Publicatia „Bild” speculeaza ca, de fapt, ar fi acelasi ceas, iar totul face parte dintr-o „manevra” de PR, menita a promova compania elvetiana.

Cine a crezut ca spectatorii de la meciurile de tenis sint pasnici s-a inselat. Un barbat si o femeie s-au luat la pumni in timpul partidei dintre Novak Djokovic si Peter Petzschner, altercatia plecind de la un loc revendicat de amindoi. Dupa citeva minute de lovituri si injuraturi, cei doi au fost arestati de politisti.

Venus Williams ne-a obisnuit sa transforme terenul de tenis intr-o scena de cabaret, insa ultima sa tinuta a socat-o chiar si pe Serena, mult mai indrazneata ei sora. La US Open, americanca a purtat o rochie neagra, cu paiete, extrem de mulata si atit de scurta incit i s-a ridicat pina la linia chilotilor, dezvaluind frumusete de sort maro.

Ana-Maria Calciu

Fantoma lui Michael Jackson: „Mi-au furat 1 milion $ in ziua in care am murit”

0

Mediumul american Melodie sustine ca a intrat in legatura cu spiritul lui Michael Jackson, iar acesta i-a spus ca nu va fi linistit pina cind nu vor fi rezolvate toate problemele legale care au legatura cu el – printre care si furtul a un milion de dolari din sertarul sau. Prin intermediul lui Melodie, reporterii publicatiei britanice „Daily Star” au aflat ca Michael este furios ca in ziua mortii sale – pe 25 iunie 2009 – dintr-un sertar neincuiat aflat in camera sa, au fost furati un milion de dolari. Jacko ar fi dezvalui si numele hotului, insa din motive legale, publicatia britanica nu a dorit sa-i faca public numele. De asemenea, Michael a mai spus si ca isi viziteaza in mod regulat copiii si ca il considera vinovat de moartea sa pe doctorul Murray, dar pe care l-a iertat, deoarece stie ca a fost un accident. In final, tot prin intermediul lui Melodie, Jacko a spus ca „nu sint un spirit razbunator, insa vreau ca adevarul sa fie spus. Sint foarte fericit si ma simt legat de pamint de dragostea pentru copiii si mama mea. Ei au fost singurii mei prieteni adevarati”.

Ciinele Victoriei Beckham se mindreste cu unghii false rosii

0

Este faimoasa pentru stilul sau vestimentar unic si pentru faptul ca toti membrii familiei sale trebuie sa fie, daca se poate, chiar cu un pas inaintea modei. Iar acest lucru este valabil si pentru patrupedele sale, care sint accesorizate pina-n virful unghiilor, la propriu. Vicky a postat pe noul sau cont de Twitter o fotografie cu bulldogul Coco, ce avea prinsa de zgarda o fundita roz si purta… unghii false rosii. Fosta membra a trupei „Spice Girls” este foarte mindra de noul look feminin al ciinelui sau, caruia i-a aplicat peste unghii un invelis din vinil, ce are rolul de a proteja mobila extrem de scumpa de zgirieturile lui Coco. Produsul poate fi gasit intr-o gama variata, de la unghii incolore pina la unele vopsite in rosu si verde sau albastru si portocaliu.

Ioana Costin