Ana Maria Prodan a facut ieri o declaratie care a stirnit zimbetul lui Maurizio Beretta, seful Ligii Profesioniste din Italia, adica un fel de Mitica Dragomir al lor. Zice sexy-impresara: „Ii multumesc enorm lui Mircea Lucescu pentru ca mi-a facut legatura cu baiatul lui Corioni. Herea este la un pas de Brescia. Voi avea grija ca atit Herea, cit si Moraes sa ajunga in Serie A”. Toate bune si frumoase, Herea chiar merita sa ajunga in Serie A, doar ca pasul asta invocat de impresara sint cam multi pentru ca, in Italia, pe 31 august s-a incheiat perioada de transferari! Ar mai fi o posibilitate la iarna, in celebrul „mercato di riparazione”, dar pina atunci mai vedem, mai vorbim, mai una-alta.
Pulhac trage tare pentru un loc de titular pe banca de rezerve a lui Alicante
Dupa aproape 10 ani petrecuti la Dinamo, Cristian Pulhac si-a vazut in aceasta vara visul cu ochii: un transfer in strainatate! Fundasul stinga al „ciinilor rosii” a ajuns in Spania, la Hercules Alicante, nou-promovata care tocmai ii daduse papucii lui Ionel Danciulescu. Primele declaratii ale lui Pulhac au fost destul de modeste. „Abia astept sa joc contra lui Messi si Cristiano Ronaldo! Cum o sa ma descurc cu ei? Vad eu atunci”, spunea Pulhac dupa ce a semnat contractul. Numai ca, in prima etapa, antrenorul lui Hercules, Esteban Vigo, a considerat ca banca de rezerve i se potriveste ca o manusa lui Pulhac, titularizindu-l pe unul de-al lor, Francesco Pena Romero. Ba, mai mult, Hercules a mai adus ieri un fundas stinga, pe „galacticul” Royston Drenthe, de la Real Madrid! Asa ca lui Pulhac nu i-a mai ramas decit sa traga cu dintii de locul de pe banca de rezerve, cistigat cu greu la antrenamente.
In sectorul 6, program de lucru modificat la Evidenta Persoanelor
Serviciul de Evidenta a Persoanelor Sector 6 anunta modificarea programului de lucru cu cetatenii, incepind cu 1 septembrie ac. Astfel, toate birourile Serviciului de Evidenta a Persoanelor vor functiona dupa urmatorul program: luni- joi: primiri documente: 08.00 – 12.00 si 16.00 – 20.00; eliberari: 12.00 – 16.00. Vineri: primiri: 08.00 – 12.00; eliberari: 12.00 – 16.30. Cetatenii sectorului 6 se pot adresa birourilor Serviciului de Evidenta a Persoanelor pentru eliberarea cartilor de identitate si a cartilor de alegator, atunci cind documentele fie au expirat, fie persoana respectiva a implinit 14 ani, si-a schimbat domiciliul sau numele.
Simona Sofian
Sanctiuni pentru lucrari de construire ilegale
In ultima luna, inspectorii Compartimentului Control Constructii din cadrul Primariei Sectorului 4 au efectuat verificari pentru depistarea si sanctionarea persoanelor care au realizat lucrari de construire, fara autorizatia necesara. In urma neregulilor constatate, mai multi proprietari ai unor apartamente s-au „ales” cu amenzi totalizind 10.000 de lei, pentru executarea neautorizata de modificari interioare (desfiintarea peretilor interiori si modificari de fatada).Sanctiuni contraventionale au primit si citeva societati care amplasasera fara autorizatie de construire, pe domeniul public, ansambluri publicitare. De asemenea, inspectorii au intocmit 57 de procese verbale de receptie la finalizarea lucrarilor de constructie.
Simona Sofian
Timpul ESTE si noi trecem!
Timpul si soarele convietuiesc in aceeasi dimensiune cosmica pentru omul de la tara, care le imbina si le alatura, intr-o combinatie romantica si plina de intelepciune. „Soarele-i sus” este un fel de a zice: „timpul a trecut”. Ce frumos se orienteaza taranul! Dupa ceasornicul materiei, care troneaza regeste si aparent impasibil pe cupola albastra si absolut infinita: cerul. Si nu-i in aceasta comuniune a omului cu Universul un demers primitiv, cit o mai viguroasa relatie cosmica, inlauntrul careia lumina insasi este masura absoluta a timpului. Noi, cei de la oras, inchisi ermetic in betoane sordide, cu dusul in brate si cu masina pusa in papuci, numai sa nu fie locul de parcare prea departe, ne-am agatat ceasurile de plastic sau de aur prin toate cotloanele. Ne ticaie ceasul la baie, unde secundele picura mai repede si mai absurd decit apa. Secundele se scurg prin bucatarie, la birou, ceasurile ne intimpina in centrul orasului si asta doar pentru a ne aduce aminte ca „timpul trece”. Aceasta masuratoare nu are in ea nimic cosmic, nimic luminos, cit un simbure de materie, in care incercam cu disperare sa ascundem disperata noastra iluzie ca „trece timpul si noi raminem”. De fapt, nu timpul trece. Trecem doar noi. Nu timpul alearga in noi, cit noi alergam in timp. Timpul este inlauntrul Vietii, la indemina fiecaruia, gata sa se lase masurat cu soarele, cu ceasul, cu inima, cu mintea, cu trupul, cu matura sau cu orice fel de instrument de perceptie. Maleabilitatea timpului arata dispozitia lui de a fi un fel de plamada pentru turte. Si nu depinde aici decit de gospodina ca plamada sa fie buna, sa creasca frumos si ademenitor sau sa ramina doar o bucata de aluat stupid si lipsit de gust. Existenta umana poate arata ca un brad, ca un mar, ca o tufa sau ca un ciuline, in care un ceasornic, adica insusi timpul, se misca inainte si inapoi (doar in iluzia noastra timpul curge dinspre trecut spre viitor). Nu timpul decide daca vom fi un brad frumos, in a carui viata se rasfata verdele, chiar in adincul inghetat al iernii sau de vom alege sa fim o tufa de ciulini! Timpul urmeaza alegerea noastra. In timp facem baie, in timp parcam masina, in timp iubim si in timp urim. Nu timpul ne pune riduri sub ochi si ne agata in ele racoarea cadaverica a lipsei de speranta, deznadejdea si deziluzia. El rodeste eternitate intr-o singura clipa si o viata intreaga intr-un singur ceas. El este victorios tocmai pentru ca ne urmeaza sufletul si aceasta inseamna ca poate prelungi sau scurta bucuriile si deznadejdile, viata, tineretea, batrinetea. Poate de aceea ar trebui sa iubim timpul, nu ceasurile care-l masoara. Ceasurile limiteaza, ceasurile sint masura limitelor umane, pe cind timpul imbratiseaza infinitul si devine finit prin noi. Ar fi mai bine sa masuram timpul dupa soare, dar si mai bine sa-l masuram dupa inima. Pentru ca inima percepe dimensiunea subtila a timpului. Si, cind facem ceea ce ne face fericiti, timpul se dilata ori se contracta dupa cum alegem. Timpul urmeaza inimile noastre si tocmai aceasta-i marea sa frumusete. De aceea, un om batrin se poate simti tinar si tot din pricina aceasta tinarul poate trai sentimentul imbratrinirii. Adevaratul instrument de masurare a timpului ar putea fi chiar inima noastra si, daca-i asa, daca inima ne poate da ora exacta a „frumusetii”, atunci putem indrazni sa inlocuim ceasurile cu dragoste, cu rabdare, cu mai multa iertare sau acceptare si, prin aceasta, sa raminem tineri intr-un timp in care noi trecem si timpul ESTE!
National
Stetoscopul, inlocuit in curind cu o aplicatie iPhone
Clasicul stetoscop ar putea fi inlocuit in curind cu iPhone-ul, caci milioane de doctori din intreaga lume descarca gratuit o aplicatie creata de catre University College London. Peter Bentley a inventat iStethoscope, o aplicatie care monitorizeaza bataile inimii cu ajutorul unui senzor din telefon, dintr-o joaca. Acum, sint efectuate zilnic 550 de downloadari ale acestei aplicatii, dupa ce o noua versiune gratuita a fost lansata saptamina trecuta. „Toata lumea este foarte incintata de potentialul adaptarii tehnologiei telefonului mobil la cerintele lumii medicale. Smartphone-urile sint dotate cu senzori, camere de fotografiat, microfoane de inalta calitate si o rezolutie excelenta a ecranului”, a declarat Peter. Acesta a mai mentionat ca, pe viitor, va fi posibil ca oamenii sa-si efectueze propriile ecografii sau sa-si monitorizeze tensiunea prin intermediul smartphone-urilor.
Ana-Maria Calciu
Topul superalimentelor energizante
Va simtiti lipsiti de energie, complet epuizati? Iata mai jos topul celor mai sanatoase alimente si bauturi care va vor energiza repede, fara a va ingrasa insa. Ideal, nu-i asa?
10. Cafeaua – cafeina ofera energie, iar antioxidantii ajuta la eliminarea radicalilor liberi din organism.
9. Ceaiul – pe linga cafeina contine si teina, o substanta care va energizeaza fara sa va creeze senzatia de panica produsa de excesul de cafea.
8. Apa – complet neglijata ca bautura energizanta, apa este esentiala pentru sistemul de racire al organismului care este supus la presiuni mai mari in perioadele de stres fizic sau psihic.
7. Semintele de quinoa –bogate in vitaminele A, B, C, D, E si K, precum si in fier, calciu, crom, magneziu si potasiu, aceste seminte stimuleaza sistemul imunitar si ajuta la buna functionare a ficatului, principalul vinovat de starea de oboseala generalizata.
6. Fructele – in special caisele, pepenele rosu, kiwiul si bananele – contin cantitati importante de potasiu, vital pentru buna functionare a muschilor.
5. Fulgii de ovaz – sursa complexa de carbohidrati, fibre, cu un continut glicemic scazut si multa vitamina B sint un produs aproape perfect (doar gustul tinindu-i departe de titlul de aliment suprem).
4. Semintele de in si cinepa – avind un continut ridicat de fibre solubile, creeaza repede si pentru o perioada indelungata senzatia de satietate, pe scurt: energia produsa se elimina incet si pe o perioada lunga.
3. Migdalele, arahidele si nucile acaju – contin grasimi sanatoase, fibre, proteine, minerale si vitamine, prin urmare asigura gustarea energizanta perfecta.
2. Ouale Omega 3 – grasimi bune si multa vitamina B, energizanta, precum si vitamina D, care asigura fixarea calciului necesar bunei functionari a muschilor, dar si colina, pentru buna functionare a creierului – toate acestea fac din oua un aliment nutritiv complet si compact.
1. Pestele oceanic gras– somonul, scrumbia, macroul si heringul – fiind excelente surse de Omega 3, consumarea acestor tipuri de peste ajuta la scaderea riscului aparitiei bolilor de inima si a cancerului, oferind organismului o doza de energie de o calitate excelenta.
Salma Hayek isi sugruma silicoanele
Multumita originii sale latino, de unde a mostenit formele voluptuoase, Salma Hayek (43 de ani) nu a fost niciodata nevoita sa recurga la artificii pentru a-si pune bustul in valoare. Insa lucrurile au stat cu totul altfel zilele trecute, cind actrita a cinat in Los Angeles, simtind nevoia sa-i orbeasca pe cei din jur cu decolteul sau, unul chinuit de altfel. Salma aproape s-a sufocat purtind un sutien push-up si o jacheta din piele extrem de mulata, sinii sai sugrumati parind doua baloane umflate la maxim care stau sa explodeze in orice moment. Se pare ca actrita a profitat de faptul ca se afla departe de sotul sau pentru o perioada de timp, caruia nu-i convine ca Hayek sa-si expuna „bunatatile” in acest mod. Cit despre pieptul mai mult decit generos, gurile rele spun ca Salma si-a facut un implant de silicoane.
Ioana Costin
Michael Douglas, cancer in git de la trascau
Recent invitat in emisiunea „Late Show with David Letterman”, cunoscutul actor american Michael Douglas a recunoscut ca alcoolul si tutunul sint vinovate de cancerul de care sufera. De citeva luni, actorul a acuzat grave dureri in git, dar boala sa nu a putut fi depistata decit in urma unei biopsii efectuate in august. Cu aceasta ocazie, medicii au constatat ca boala lui Michael Douglas se afla in „stadiul IV”, care este extrem de avansat. In cazul in care radioterapia si chimioterapia – obisnuite in astfel de cazuri – nu vor fi eficiente, Michael Douglas va trebui sa fie operat si va suporta o laringectomie partiala sau totala. In urma unei astfel de operatii, actorul american ar putea avea o voce schimbata sau ar putea chiar sa si-o piarda complet. Stadiul IV este faza in care cancerul se raspindeste in organism foarte departe de tumoarea originala si, de obicei, este imposibil de tratat. Cu toate acestea, Michael Douglas si-a pastrat optimismul, declarindu-i lui David Letterman ca sansele sale de supravietuire sint „de 80%”.
Gabriel Negrescu
Moda á la Kylie Minogue – rochia-cearsaf si sandalele barbatesti
De obicei o aparitie impecabila, indiferent daca se afla sau nu pe covorul rosu, Kylie Minogue a parut ca si-a pierdut simtul estetic undeva pe drumul dintre Londra si New York. Sosita in metropola americana de citeva zile, artista in virsta de 42 de ani a iesit la plimbare imbracata intr-o rochie ce aducea mai mult cu un cearsaf, caruia i-a facut in graba trei gauri prin care sa scoata miinile si capul. Kylie a asortat la tinuta sa neglijenta o curea si sandale negre cu argintiu, care semanau izbitor cu unele barbatesti. Mindra nevoie mare de alegerea sa vestimentara, Minogue le-a facut cu mina paparazzilor si s-a lasat fotografiata minute in sir, in speranta ca si alte urmase ale evei ii vor calca pe urme.
Ana-Maria Calciu
Paris Hilton are interzis in Las Vegas
O fi Las Vegasul supranumit „Orasul Pacatelor”, dar blonda mostenitoare a imperiului hotelier Hilton e prea pacatoasa chiar si dupa criteriile valabile in capitala americana a jocurilor de noroc. Mai ales de cind politia a prins-o cu cocaina in posetuta, fapt pentru care risca sa stea patru-cinci ani dupa gratii… Decit sa aiba din cauza ei necazuri cu politia, patronii de baruri, hoteluri si cazinouri din Las Vegas au preferat sa-i interzica lui Paris Hilton accesul in stabilimentele controlate de ei, de frica sa nu fie acuzati ca i-ar furniza cocaina sau alte produse de acest soi. Sau ca i-ar permite sa traga pe nas in hotelurile si localurile lor, ceea ce din punctul de vedere al procurorilor americani e cam tot aia…
Costin Avram
Adelina si Sorin, din nou impreuna
Se pare ca relatiile la distanta sint noul trend in lumea showbizului românesc. Dupa Ilie Nastase si Brigitte Sfat, care traiesc o frumoasa poveste de iubire Bucuresti via Timisoara, Adelina Pestritu si Sorin Boiangiu isi incearca si ei norocul. Dupa ce, initial, s-a despartit de Sorin, Adelina si-a dat seama ca nu a fost cea mai inteleapta decizie, astfel ca s-a intors in bratele lui. “Si el mi-a lipsit mie, si eu lui, asa ca ne-am impacat. Nu puteam sta unul fara celalalt, ne-am dat seama ca ne este mai bine impreuna”, a declarat Adelina pentru “National”. In acest weekend cei doi vor fi nasi de cununie, dovada ca Adelina s-a tinut de promisiune. “Mi-am dat cuvintul de onoare ca voi fi nasa si daca mai sint si daca nu cu Sorin. Joi plec la Timisoara special pentru aceasta cununie”, a mai spus bruneta.
Gabriela Grigoriev
Liviu Mihaiu s-a dat pe tigari electronice
Din cauza unor probleme de sanatate, jurnalistul Liviu Mihaiu a renuntat la tigari, inlocuindu-le cu cele electronice care sint “de o suta de ori mai putin daunatoare”, dupa cum spune chiar el. “Nu fumam mult, vreo 16-17 tigari pe zi, dar am probleme de sanatate. Plaminul sting e ciuruit. Asa, fumez tigara electronica, pe care o incarc la calculator. E mult mai buna. Nu are gudron, are doar nicotina”, a povestit Mihaiu pentru “National”. Jurnalistul ne-a mai marturisit ca abia asteapta sa termine tratamentul cu injectii: “Abia pot sta pe scaun, am fundul praf de la atitea injectii”.
Gabriela Grigoriev
Gyorfi a pierdut inelul de la Tal
Bucuria maternitatii i-a fost intunecata Danielei Gyorfi de pierderea inelului daruit de iubitul ei George Tal.
Daniela nu plinge pentru diamantul propriu-zis, ci pentru valoarea afectiva a bijuteriei. “Nu stiu ce am facut. Cred ca l-am pierdut in mare… Era un inel la care tineam foarte mult, il aveam de la George. Si era si unicat, facut la comanda”, ne-a spus Gyorfi. Ţinind cont de dragostea care-i leaga pe George si Daniela se poate usor presupune ca viitoarea mamica isi va recapata seninatatea in curind, odata cu un nou inel.
Gabriela Grigoriev
Moni stie sa cistige fara munca
Incercind sa demonstreze ca nu degeaba purta, ca domnisoara, numele de Gabor, Moni Columbeanu s-a integrat perfect in viata si filosofia satrei de tigani caldarari. In timp ce concurentul ei, Catalin Morosanu, a muncit de i-au sarit capacele, reparind cazane gaurite, Moni si-a ales ca “asistent” un june carutas (pe care l-a alintat cu nostalgie Ricky Martin 2) si care a executat in locul ei toata munca de jos. Moni n-a facut decit sa zimbeasca si sa chicoteasca, storcind de la sateni lapte, brinza, slanina si bani, intr-o cantitate mult mai mare decit a reusit sa agoniseasca bietul Morosanu, care a ciocanit tabla pina la epuizare si a suportat cu stoicism actiunile de sabotaj intreprinse de smechera Motanica. La sfirsitul acestei editii a emisiunii “Satra” (Kanal D), bulibasa a declarat-o cistigatoare pe madam Columbeanu, argumentind astfel: “Ea a reusit sa stringa bani si mincare fara sa munceasca!” Just! La sportul asta n-o bate nimeni pe Moni.
VD Tot
Rezervele BNR au scazut pentru a patra luna consecutiv
Rezervele valutare ale Bancii Nationale a României (BNR) au scazut usor in august, pentru a patra luna consecutiv, de la 31,58 miliarde euro la 31,55 miliarde euro, in conditiile unor intrari de 733 miliarde de euro si a unor iesiri de 759 miliarde de euro, potrivit datelor bancii centrale. In cursul lunii august au fost inregistrate intrari reprezentind modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finantelor Publice, venituri din administrarea rezervelor internationale si altele.
Dacia, pe primul loc in Franta la inmatriculari
Dacia se plaseaza pe prima pozitie in Franta in functie de cresterea numarului de inmatriculari noi de automobile din luna august, de 22,1%, comparativ cu aceeasi perioada din 2009, si locul doi in topul celor mai vindute marci straine, in conditiile in care piata locala a scazut cu 9,8%. In luna august, in Franta au fost inmatriculate 6.068 de automobile noi Dacia, fata de 4.969 in aceeasi luna din 2009, potrivit datelor Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA).
Cum combat românii criza? Renunta la sapun si deodorant
Consumul casnic de bunuri de larg consum a scazut in primul semestru cu 4% comparativ cu aceeasi perioada din 2009, fiind primul declin inregistrat in ultimii zece ani, arata un studiu realizat de compania GfK. La ce au renuntat insa românii din cauza crizei? La sapunuri, deodorante si alte produse de ingrijire personala. Cu alte cuvinte, e recesiune, ne spalam mai putin…
Din analiza principalelor categorii de bunuri de larg consum s-a observat ca produsele de ingrijire personala si cele pentru curatenia locuintei sint cele mai afectate, valoarea cheltuita fiind cu 7%, respectiv 4% mai mica. Printre categoriile cu cele mai mari scaderi in volum se remarca deodorantele (-21%), produsele de curatat universale (-19%), tabletele de ciocolata (-18%) – in special datorita faptului ca au fost achizitionate de mai putini consumatori. “Este primul declin inregistrat in ultimii zece ani, perioada in care ratele de crestere de la an la an au variat intre 7% si 25%. In contextul deloc prietenos din punct de vedere economic si politic, consumatorii au rarit vizitele la magazine, cele mai afectate din acest punct de vedere fiind supermarketurile”, a declarat, intr-un comunicat, Raluca Raschip, consumer tracking director in cadrul companiei de cercetare a pietei GfK România.
Românii pun de o rascoala bancara
In România, bancile incep sa aiba o problema la care, cu ceva timp in urma, nici nu s-ar fi gindit. Clientii incep sa se revolte! Si nu oricum, ci organizat. Astfel, mii de clienti ai bancilor vor sa le dea in judecata iar cei mai hotariti sint clientii Volksbank, BCR si Bancpost. Motivul revoltei? Dobinzile abuzive practicate de banci la creditele in derulare. Si pentru a fi mai eficienti in protestul lor, oamenii au infiintat grupuri de discutii pe internet unde pun la cale strategii de „lupta” impotriva bancilor. Cu avocati si tot „tacimul”…
*Procese colective*
Pentru prima data in istoria moderna a României, clientii anumitor banci care au credite in derulare vor sa initieze procese colective impotriva bancilor. „Sintem deja 800 de membri. In lista pentru Procesul Colectiv, sintem deja 143, in numai 1,5 ore”, se poate citi pe pagina de internet a nemultumitilor. De exemplu, pina in acest moment sint peste 700 de persoane care vor sa dea in judecata Volksbank. “Deocamdata sintem in faza semnarii contractului de asistenta juridica, urmind ca actele sa le depunem in instanta lunea sau martea viitoare”, a declarat presei reprezentantul clientilor nemultumiti, avocatul Gheorghe Piperea. Nici BCR nu scapa de furia oamenilor. “Vom da in judecata BCR. Este vorba tot de un proces colectiv, care isi are avantajele lui privind costurile mici. Luptam pentru o formula de calcul a dobinzii formata din Euribor si Marja fixa din contract, pentru desfiintarea clauzelor abuzive legate de majorarea dobinzii fara acordul clientului. De asemenea, cerem restituirea sumelor platite in plus la dobinda si penalizari”, isi argumenteaza clientii pozitia.
*Un precedent periculos*
Credem ca demararea unor procese colective impotriva citorva banci va crea un precedent periculos pentru intreg sistemul bancar din România. De fapt, de ce s-a ajuns aici? Pentru ca pur si simplu clientii onesti ai bancilor s-au saturat de toate „mizeriile” servite mai mult sau mai putin elegant de banci in toti acesti ani. Vorbim aici de comisioane abuzive, de dobinzi fantoma si altele. “Cind o banca este data in judecata de mii de oameni, reputatia ei are in mod evident de suferit iar pierderile generate de lipsa de incredere pot fi fatale”, au declarat presei surse din BNR.
Ion Bogdan
A supravietuit dupa ce a cazut de la etajul 40
Nu se stie ce o fi cautat new-yorkezul Thomas Margill pe acoperisul unei cladiri de 40 de etaje de pe West 63rd Street. Cert este ca nu a ramas prea mult acolo, izbutind sa se aleaga cu o cazatura zdravana, careia, din fericire, i-a supravietuit. Norocul lui a fost un automobil Dodge Charger care i-a amortizat caderea. De fapt, Thomas Margill a trecut prin parbrizul din spate si a aterizat pe bancheta, rupindu-si picioarele din cauza impactului. Proprietarul automoblului, Guy McCormack, pune minunea pe seama siragului de matanii pe care il lasase in Dodge. Actualmente, politia new-yorkeza investigheaza daca Thomas Margill nu cumva a incercat sa se sinucida.
Alin Brincoveanu
Minerii chilieni blocati in subteran au ramas si fara salarii
Cit timp cei 33 de mineri chilieni ramin blocati in subteran – adica pina in preajma Craciunului – familiile lor risca sa moara de foame. Compania miniera San Esteban Primera, care opereaza mina de cupru din San Jose, a initiat intrarea in procedura de faliment si a oprit plata salariilor angajatilor sai. Ca urmare, Evelyn Olmos, care conduce sindicatul minerilor din Chile, s-a adresat guvernului acestei tari cerindu-i sa plateasca salariile celor 33 de prizonieri ai adincurilor si ale colegilor lor. Replica ministrului Minelor al Republicii Chile, Laurence Golborne, a fost descurajanta: „Legislatia muncii nu permite acest lucru”.
Adrian Lupu
Covrigei fierbinti umpluti cu bere rece
Cunoscuti ca mari specialisti in fripturi de vaca, bucatarii texani au dovedit ca se pricep si la altceva. De exemplu, la covrigei. Si cum texanii se dau in vint dupa bere, bucatarul Mark Zable a inventat o reteta de covrigei fierbinti umpluti, culmea, cu bere rece. Avind in vedere ca a avut nevoie de trei ani de incercari repetate pentru a-si putea pune ideea in practica, Zable nu se grabeste sa explice cum a reusit sa pastreze berea foarte rece in interiorul covrigeilor foarte fierbinti, dar a obtinut un patent pentru reteta sa. Si cum si-a scos Mark Zable patentul, a venit si Comisia pentru Alcool a statului Texas cu reglementarea: covrigei cu bere nu au voie sa consume decit persoanele peste 21 de ani. Pretul unui „covrigel Zable” – un dolar bucata.
Alin Brincoveanu
Obama a redecorat Biroul Oval
La 18 luni dupa preluarea mandatului de presedinte al SUA, Barack Obama a decis ca a venit vremea sa-si puna amprenta sa personala asupra Biroului Oval din Casa Alba. In timpul vacantei presedintelui, tapetul deschis la culoare lasat de Bush a fost inlocuit cu unul cu dung aurii si bej, iar covorul rotund cu emblema SUA a fost si el schimbat. Bustul lui Churchil a disparut, fiind inlocuit cu cel al lui Martin Luther King Jr. Au „supravietuit” portretele presedintilor George Washington si Abraham Lincoln, o pendula aproape la fel de batrina ca si Biroul Oval si fostul birou al presedintelui Rutherford Hayes.
Mircea Bujoreanu
Cinematograf 3D de pus pe nas
Nebunia 3D pare sa nu se mai opreasca. De la filme la camere de filmat, televizoare, cinematografe si tot felul de obiecte introduse in universul tridimensional, iata ca au aparut si ochelarii cinematograf. Realizat cu tehnologia OLED, gadgetul are un format video de 16:9 pentru fiecare ochi la o rezolutie de 640 x 480 pixeli. Ochelarii se conecteaza la alte gadgeturi care pot rula clipuri video si uite asa te trezesti in fata unui cinematograf 100% individual, ideal pentru calatoriile cu avionul. Mai mult, se pot conecta si la consolele de jocuri video, la computer sau chiar la playerele Blu-ray. Bateria dureaza patru ore si se incarca prin cablu USB.
Pret: 300 Euro.
Fashion Victim la Florenta
Hotii români, gainari in mare parte, nu se incadreaza in categoria fiintelor inteligente. Au doar senzatia ca sint inteligenti pentru ca au reusit sa insele ocazional vigilenta paznicilor sau a politistilor cu trucuri ieftine. Daca erau “baieti destepti” ajungeau si ei parlamentari sau senatori si puteau sa fure legal, fara sa pateasca ceva, unde mai pui ca erau protejati si de imunitate. Asa, se ocupa cu furturi la minut si tilharii penibile. Un român plecat “la munca” in Italia a vrut cu orice pret sa demonstreze ca inteligenta nu este punctul sau forte. La Florenta masinile umbla cu borsete in ele, iar românul pasionat de moda si in special de borsete s-a gindit ca i-ar sta bine cu cea din masina la briu. A pus mina pe ea si a plecat vesel mai departe calare pe bicicleta (probabil ca nici bicicleta nu era a lui, dar daca tot a gasit-o legata in fata magazinului de unde fura piine zilnic, a crezut ca e un cadou din partea patronilor, pentru fidelitate.) Din pacate, proprietarii masinii nu au apreciat cit de bine-i statea românului cu borseta lor asa ca au plecat dupa el sa-i spuna acest lucru. In timp ce italienii fugeau cu autoturismul dupa românul care pedala frenetic, acesta s-a oprit brusc si a intrat in sediul postei locale pentru a scapa (cel putin asa credea el ca va scapa). Doar ca s-a trezit incercuit de politisti italieni. Românul pasionat de moda a vrut sa se ascunda cu tot cu borseta chiar in sectia de politie. Italienii i-au explicat ca nu-i sta deloc bine cu borseta si l-au arestat. Astfel românul a devenit Fashion Victim la Florenta.
Taical Gecsan
Vuvuzelele, interzise in timpul meciurilor europene
Vuvuzelele nu vor fi auzite in timpul meciurilor din campionatul european de fotbal, caci asurzitoarele trompete au primit cartonasul rosu din partea UEFA, de teama ca vor distruge „magia” jocului”. Corpul administrativ al fotbalului european sustine ca trompetele vor distrage atentia spectatorilor de la emotia jocului, iar decizia a fost luata pentru a „proteja cultura si traditia fotbalului european”. Vuvuzelele au devenit simbolul Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud, insa acum, acestea vor fi interzise in timpul meciurilor de calificare pentru Champions League, Europa League si Euro 2010.
Udrea: Pentru prima oara, România are un brand turistic national facut profesionist
Ministrul Elena Udrea a declarat, miercuri, ca brandul turistic lansat in iulie este primul „profesionist facut, bazat pe studii si cercetari la nivel national si international si care plaseaza tara noastra pe piata internationala de turism pornind de la domeniile” in care este competitiva. Ea a adaugat ca, desi au existat si in anii precedenti proiecte de promovare turistica, acestea au fost „generaliste si nu au pornit de la o baza stiintifica, asa cum se intimpla de data aceasta”.