Casatoria ministrului francez al Imigratiei si Identitatii Nationale, Eric Besson, cu mai tinara Yasmine Tordjman, va fi aminata. Nu pentru ca mirele are 52 de primaveri si mireasa (de origine tunisiana si studenta la o facultate de arte) doar 24, ci din cauza protestatarilor doritori sa-l „pedepseasca” pentru rolul jucat in expulzarea romilor din Franta. Modul in care guvernul francez a rezolvat aceasta problema l-a transformat pe Besson intr-una dintre cele mai nepopulare figuri politice din Hexagon. Multi dintre protestatarii iesiti in strada pentru a demonstra impotriva expulzarilor s-au organizat intr-un grup pe Facebook, cu scopul declarat de a provoca dezordine pe data de 16 septembrie, cind va avea loc ceremonia. La sfirsitul saptaminii trecute, numarul celor hotariti sa-i strice nunta ministrului era deja de 1000, si de atunci este in continua crestere. Pina anul trecut, Besson a fost casatorit cu scriitoartea Sylvie Brunel, cu care are trei copii.
Mircea Bujoreanu
Ministrul francez al Imigratiei isi amina nunta
Ce va vizita Papa Benedict in Marea Britanie? Se poate afla de la crisma!
Mare a fost uimirea lui Jim Treherne, directorul unui pub tipic englezesc din comitatul Warwickshire, cind a gasit pe o masa un document de cinci pagini, care mai continea si harti. Pentru ca in respectivul document se gaseau absolut toate datele privind apropiata vizita a Papei Benedict al XVI-lea in Marea Britanie, inclusiv locurile unde va fi parcat „papamobilul” si lista personalitatilor cu care se va intilni Suveranul Pontif. La masa respectiva a localului Moorings Bar and Grill in Leamington bausera doi angajati ai firmei WRG, specializata in organizarea de evenimente. Printre documentele secrete se numara si o harta a zonei Crofton Park (Birmingham), unde Papa Benedict va oficia pe 19 septembrie o slujba in aer liber pentru canonizarea fostului cardinal John Henry Newman.
Mircea Bujoreanu
Se apropie falimentul companiei British Petroleum?
Cu toate ca, prin explozia platformei petroliere Deepwater Horizon a produs cea mai mare catastrofa ecologica din istoria omenirii, compania British Petroleum pretinde sa fie lasata sa foreze in Golful Mexic si de acum inainte. In cazul in care Congresul SUA va vota interzicerea forajelor submarine in apele teritoriale americane, BP „nu va mai avea mijloacele necesare pentru a plati compensatiile cerute de victimele catastrofei din Golful Mexic”. Legislatorii americani au stabilit plafonul daunelor pe care British Petroleum trebuie sa le plateasca la 20 de miliarde de dolari. Anul trecut, compania petroliera britanica a realizat profituri in valoare de 16,6 miliarde de dolari – ceea ce inseamna ca deja merge pe minus.
Eduard Negru
„Ca la porci” – astazi, aragazul
Dintre toate obiectele din gospodarie, aragazul, daca nu stiati, este singurul dedicat strict gatitului (ar mai fi si cuptorul cu microunde, dar publicul necasatorit stie ca acesta poate fi utilizat cu succes si la uscarea lenjeriei de corp proaspat spalate). Dat fiind ca e menit prepararii alimentelor si nu adaparii porcilor, e un pic paradoxal ca aragazul se transforma, in numai doua-trei luni dupa ce a venit pentru prima data in casa curatel si lucios, intr-unul din cele mai murdare obiecte din locuinta. Peria de veceu si litiera pisicii se uita la el de sus, cu sila, si se intreaba cum poate cineva sa ajunga in halul asta.
De fapt, nimeni nu stie cum. Se pare ca aragazurile au in compozitia lor un element despre care chimistii nu stiu inca mare lucru, si anume „aragaziul”, a carui proprietate de capatii este sa faca scirbos orice cu care intra in contact. Gratie acestui element, orice se atinge de aragaz devine scirbos. Sa luam de pilda cafeaua si laptele. Combinate dau, in mod normal, o bautura delicioasa. Ce obtineti insa daca dati in foc un ibric de lapte si altul de cafea? Datorita combinarii cu aragaziul, obtineti ceva ingrozitor de scirbos, de care va va fi sila sa va apropiati la mai mult de zece metri si probabil veti prefera sa incuiati definitiv bucataria si sa nu mai vorbiti niciodata despre ce s-a intimplat acolo.
Drept dovada pentru puterea extraordinara a aragazului de a scirbosi orice substanta cu care se combina stau si produsele cu care este curatat. In vreme ce aparent mult mai dezgustatorul veceu are parte de produse de curatat dragute, cu diverse arome florale, in forma de ratusca sau de vaporas si promovate in reclame cu copilasi simpatici, chiar daca usor cufuriti, aragazul este curatat cu produse cu denumiri tehnice, in ambalaje banale, care arata si miros precum Tix-ul stramosesc si care sint utilizate in reclame doar de barbati musculosi si chei (probabil doamnele si domnisoarele sint fiinte prea delicate, ce ar lesina de sila doar stind in preajma aragazului).
Niciunul nu se poate folosi fara manusi de protectie, uneori si masca si costum de azbest; e de mirare chiar ca se mai pot cumpara la liber, fara un permis de curatat aragazul eliberat de politie.
In consecinta, cerem autoritatilor sa ia masuri pentru ca din bucatariile românilor sa dispara aragazurile, asemenea obiecte dezgustatoare neavind ce cauta intr-o incapere unde se pregatesc alimentele. Sintem convinsi ca intr-o asemenea initiativa avem de partea noastra publicul feminin – stiut fiind cit de preocupate sint doamnele si domnisoarele de curatenie si nu din vreun alt motiv.
Romii arunca produsele frantuzesti la gunoi
Citeva zeci de rromi s-au adunat ieri, in fata Ambasadei Frantei din Capitala, pentru a protesta impotriva „repatrierilor voluntare” efectuate de statul francez, ei purtind tricouri albe inscriptionate „rom pakivalo” (rom respectabil – n.r.). Timp de doua ore protestatarii au scandat sloganuri gen „Libertate. Egalitate!”, „Stop expulzarilor!”, afisind pancarte pe care au scris „Stop Sarkozy”, „Summit of shame”, „Stop amprentarilor”, fluturind foi A4 cu imagini ale unor amprente. Pentru a-si arata indignarea fata de politica de repatriere a rromilor sustinuta de Sarkozy, protestatarii au aruncat la gunoi produse frantuzesti – sticle de vin, produse de patiserie, cosmetice. Si la Timisoara a avut loc un protest similar, desfasurat in fata Centrului Cultural Francez, al carui director a primit din partea contestatarilor o scrisoare pentru guvernul francez si o sticla de parfum goala.
Duetul Base-Boc, luat peste picior de dirijorul Horia Andreescu
Duminica seara, de ziua Bancii Nationale Române, la Ateneul Român s-au adunat cei care se ingrijesc sa avem cit mai putini bani de numarat, in frunte cu Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Centrale Europene, care a impartit loja cu premierul Boc. In loja alaturata, melomanul Basescu se intretinea cordial cu guvernatorul Isarescu. Orchestra Filarmonicii “George Enescu” i-a invaluit in armonii tandre pe bancheri, politicieni dar si publicul alcatuit din intelectuali cu portofele tot mai subtiri. Dupa superbul poem simfonic “Vltava”, dirijorul Horia Andreescu s-a intors spre public, prezentind urmatoarea compozitie din program: “Vom cinta valsul românului Iosif Ivanovici, «Valurile Dunarii», care s-a aflat pe coloanele sonore ale unor filme celebre. Din pacate, Ivanovici nu poate veni sa-si incaseze drepturile de autor si sa plateasca 35 la suta statului.” Publicul a izbucnit in aplauze si ovatii, in timp ce potentatii rideau ca Harap Alb, in sensul ca nu era risul lor. Oare, Boc i-o fi tradus lui Trichet ce-a zis marele dirijor?
G.H.
Schimbarea de la Finante sperie investitorii
Analistii de la Citi Bank si Bank of America Merrill Lynch sustin ca plecarea lui Sebastian Vladescu de la sefia Ministerului Finantelor Publice are un impact negativ asupra increderii pe care o au investitorii straini in evolutia economiei românesti.
De asemenea, aceeisi analisti il considera pe Gheorghe Ialomitianu un necunoscut care trebuie “sa se afirme rapid”, tocmai pentru a schimba opinia investitorilor straini. Deocamdata, insa, noul ministru de Finante este destul de “zgircit” in declaratii care sa clarifice soarta celor mai multe proiecte fiscale. Iar din intentiile facute publice pina acum nu se poate deduce prea mult. Iata, insa, ce “promite” noul ministru al Finantelor, cu precizarea ca inca nu s-a stabilit nimic concret, “toate deciziile clare” urmind sa fie luate in sedinta de miercuri a Guvernului:
Acordul convenit cu FMI nu va fi modificat, mai pe româneste, toate masurile de austeritate dictate de Fond vor ramine valabile si vor fi suportate de tot românul.
Problema dublarii contributiilor sociale pentru persoanele care au venituri independente este una dintre noutatile care au aparut pe tapet odata cu venirea noului ministru de Finante. Desi propunerea exista, Ialomitianu a declarat ca deocamdata nu s-a luat nicio decizie si exista mai multe “variante de lucru”.
Gheorghe Ialomitianu mai zice ca va lupta impotriva evaziunii fiscale si ca asta este “principala grija”: “E o sarcina pe care presedintele mi-a dat-o, si premierul, legat de reducerea evaziunii”.
Ministrul Finantelor mai ameninta ca toate firmele cu datorii vor fi executate silit.
Impozitul minim ar putea fi inlocuit cu cel forfetar de la 1 ianuarie 2011.
Ponderea cheltuielilor sociale trebuie sa scada in buget. Ceea ce inseamna, in mod automat, protectie sociala redusa.
Partidul Piratilor vs Partidul Poporului
Desi nu de partide duce lipsa România, doua noi formatiuni bat la usa politicii dimbovitene. Culmea, amindoua cu aceleasi initiale: PP. Si asta pentru ca unul se numeste “Partidul Poporului”, iar celalalt “Partidul Piratilor”. Deci se poate spune ca “odrasla” lui Diaconescu este “piratata” inainte de a se naste. Duelul dintre ultimele doua venite pe scena politica va fi pe masura mileniului III: intre televiziune si Internet. Intre Elodia si “Barba Neagra” internaut, cum ar veni. Iar “piratii” sint niste haiduci care vor sa dea site-uri libere la tot poporu’. Inclusiv poporului care se uita la “DD in direct”. Care s-ar putea sa fie tentat de noua oferta, din moment ce ea vizeaza asigurarea unei comunicari absolut necenzurate si nemonitorizate, acces liber la fundamentarea deciziilor luate de Executiv si Legislativ, informatizarea grabnica a administratiei (deci si eliminarea birocratiei) etc. Miscarea “piratilor” nu este de sorginte autohtona, inspiratia venindu-le suedezilor, care si-au si bagat partidul in Parlamentul European. La noi, deocamdata e doar un grup de initiativa, care a postat programul pe net si stringe acum semnaturile necesare inscrierii. O parte dintre initiatori au fost, pe vremuri, “golani” in Piata Universitatii. Carora niciun partid nu le este pe plac. De ce, o spune unul dintre “pirati”, Cristi Bulumac: “Nu au in program obiective macar tangente cu ale noastre si oricum au alte preocupari”.
Boc scapa de dracu’ din partid si da de ta-su in coalitie
*UNPR se astepta si el la un biscuit, o maslina*
Inca din primavara, UNPR-ul lui Gabriel Oprea se astepta la doua noi portofolii. Mai ales in conditiile in care trei dintre ministrii “disponibilizati” nu aveau culoare politica, respectiv independentii Sebastian Vladescu, Mihail Dumitru si Mihai Seitan. N-a fost sa fie, toate cele trei ministere revenind democratilor. “Meritam si noi un ministru macar, avem si noi oameni competenti”, circotesc acum uneperistii. In principiu, Oprea isi tine bine oamenii in friu, motiv pentru care, probabil, acestia si spun ca vor acorda o perioada de gratie (de vreo 5-6 luni) actualei formule guvernamentale. Totusi, atita tensiune nu face bine Guvernului, mai ales la o motiune de cenzura cind, vorba alesilor, fiecare voteaza dupa constiinta lui. Sau in conformitate cu frustrarile adunate, dupa caz. Situatie de-a dreptul periculoasa, atunci cind si un singur vot poate face diferenta dintre putere si opozitie.
*UDMR: O noua majorare de taxe? Nem tudom!*
Lucrurile nu stau mai bine nici in partea dreapta a puterii (UNPR s-a asezat din start in stinga luminata a scenei noastre politice), ocupata de UDMR. Un UDMR evident deranjat de vehicularea posibilitatii unei noi majorari de taxe. Confruntata cu un astfel de proiect deja postat pe site-ul Guvernului (cel referitor la dublarea contributiilor pentru beneficiarii drepturilor de autor si pentru prestatorii de alte activitati independente), Uniunea a ripostat pe loc. “Nu vom accepta o astfel de constringere. Noi vrem acum sa anulam birocratia legata de declaratiile de drept de autor, astfel ca angajatorul sa fie obligat sa faca formele. Alte modificari, nici in acest moment, nici in perspectiva nu vom accepta” – a decretat Marko Bela. Ca o fi sau nu asa, Emil Boc are timp sa afle. Pina la urmatoarea remaniere, prorocita deja de Adriean Videanu.
“News of the World”, anchetat pentru interceptari ilegale
Politia metropolitana din Londra analizeaza noi probe privind acuzatiile potrivit carora mai multi jurnalisti de la tabloidul britanic News of the World au folosit practica interceptarii telefoanelor pentru a obtine informatii despre mii de celebritati. Printre cei vizati s-au numarat vedete, politicieni si chiar membri aiFamiliei Regale. Un fost reporter de la acest ziar l-a acuzat pe fostul redactor-sef al ziarului, Andy Coulson, ca i-a cerut direct sa foloseasca aceasta practica. Coulson, care este in prezent director de telecomunicatii in Guvernul lui David Cameron si este puternic sprijinit de Executivul britanic in aceasta ancheta, a negat ca ar fi folosit sau aprobat aceasta practica. In 2007, corespondentul pe probleme regale de la News of the World, Clive Goodman, a fost detinut pentru conspiratie in vederea interceptarii de telefoane, alaturi de detectivul Glenn Mulcaire. Ziarul sustine ca acesta a fost un caz izolat, fapt respins de cotidienele The Guardian sau New York Times.
Adrian Lupu
RATB reinfiinteaza patru noi linii de tramvai
Regia Autonoma de Transport Bucuresti a anuntat ca, incepind de astazi, reinfiinteaza patru linii de tramvaie care sa asigure legatura intre cartierele Zetarilor, din sectorul 5 si Sura Mare, se arata intr-un comunicat de presa al regiei. RATB precizeaza ca a luat aceasta decizie pentru imbunatatirea ofertei de transport pe tronsonul strada Zetarilor – strada Anghel Alexandru. Astfel, cele patru tramvaie vor circula pe traseul strada Zetarilor – strada Anghel Alexandru – Soseaua Giurgiului – Soseaua Oltenitei – strada Sura Mare, cu intoarcere prin Soseaua Giurgiului, apoi pe traseul de ducere.
Simona Sofian
Belesti nurca si iei 100 de euro pe zi
Potrivit unui anunt al Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) danezii angajeaza români belitori profesionisti de nurci pe care ii platesc cu 100 de euro pe zi. Românii cu experienta care stiu sa jupoaie nurcile de piele si blana au la dispozitie 50 de posturi in Danemarca prin reteaua EURES. Pentru cei care nu stiu, sezonul de jupuit nurci incepe pe 8 noiembrie 2010 si se termina in data de 17 decembrie 2010. Asa ca ai sansa sa cistigi 5400 de euro, doar daca ai experienta in domeniu. Nu stim exact care sint conditiile de angajare, dar stim programul de lucru din Danemarca, 10-12 ore pe zi, sapte zile pe saptamina.
Leul se apreciaza nesemnificativ
Leul s-a apreciat in prima parte a sedintei de ieri, insa a pierdut mare parte din avansul consemnat la deschidere in raport cu moneda unica, in linie cu tendinta regionala, iar Banca Nationala a României (BNR) a calculat un curs de referinta de 4,2762 lei/euro, cu 0,34 bani mai mic decit cel de vineri, de 4,2796 lei/euro. Pentru dolarul american, banca centrala a afisat un curs oficial de 3,3168 lei/dolar, cu 1,6 bani sub cel de vineri, de 3,3328 lei/dolar.
Nouriel Roubini: 400 de banci vor da faliment in urmatoarele luni
Nouriel Roubini, supranumit doctor Doom al economiei, a declarat recent, pentru presa internationala, ca peste 400 din cele 800 de banci-problema din Statele Unite vor da faliment pina la sfirsitul lui 2010. Economia mondiala nu se poate decupla de la consumatorul american, a mai spus analistul. “In Europa, Germania este puternica, insa in restul continentului situatia este destul de jalnica. Restul lumii nu se poate descurca fara sprijinul consumatorului american”, afirma Roubini.
Franklin Templeton devine oficial administratorul Fondului Proprietatea
Actionarii Fondului Proprietatea (FP) au aprobat, ieri, in cadrul adunarii generale, numirea companiei britanice Franklin Templeton Investment Management ca administrator unic al fondului. Franklin Templeton va prelua administrarea fondului dupa publicarea deciziilor AGA in Monitorul Oficial. La adunarea generala de ieri au fost prezenti 207 actionari care detin cumulat 70,36% din capitalul FP. Numirea lui Franklin Templeton ca administrator unic al fondului a fost votata in proportie de 99,97% de actionarii prezenti la adunare.
Piata imobiliara, inghetata pe termen nedeterminat
De doi ani incoace expertii imobiliari preconizeaza o revenire a pietei cam din sase in sase luni. Lucru care pina acum nu s-a intimplat. Din ultimul raport al firmei de consultanta imobiliara Colliers International aflam ca stocul de locuinte in proiectele rezidentiale de mari dimensiuni din Bucuresti a atins pragul de 13.500 de apartamente in luna iunie, iar dintre acestea 8.000 de unitati sint inca nevindute. Dar de aceasta data, cei de la Colliers estimeaza continuarea scaderii vinzarilor si a preturilor in urmatoarele 6-12 luni. Piata isi va relua cresterea, potrivit Colliers, la 3-4 trimestre dupa revenirea economiei, cind consumatorii isi vor recapata increderea in economia nationala si in piata rezidentiala. Cind se va intimpla acest lucru? Imposibil de spus…
Bancherii vor ca ordonanta privind creditele de consum sa fie clara
Dupa ce ani de zile au inventat contracte numai de ei intelese, dupa ce ani buni au reusit sa impuna costuri ascunse si dobinzi abuzive, bancile cer acum corectitudine. Asadar, dupa ce au facut ce au vrut, bancherii insista acum ca Ordonanta privind creditele de consum sa fie clara si cu aplicabilitate fara echivoc, astfel incit sa nu creeze confuzii si probleme, chiar daca se va aplica si pentru creditele deja acordate.
„Consideram ca, daca se va aplica si la creditele vechi, trebuie ca ordonanta sa fie clara si cu aplicabilitate fara echivoc, astfel incit sa se evite ceea ce se intimpla in acest moment. Ati vazut clienti nemultumiti, oameni care merg si-si pierd timpul prin tribunale. Nu acesta era scopul”, a declarat presedintele Asociatiei Române a Bancilor, Radu Ghetea. Amintim ca peste 5.000 de clienti
s-au declarat nemultumiti de politicile bancilor privind dobinzile, o parte dintre ei amenintind cu procese comune mai multe banci comerciale din tara.
Un nou imprumut de la FMI ne arunca direct in prapastie
Vom avea un nou acord cu Fondul Monetar International? Se pare ca da. Presedintele Traian Basescu a declarat la intilnirea cu seful Misiunii Fondului Monetar International in România, Jeffrey Franks, ca in luna octombrie va trebui analizata posibilitatea discutarii unui nou acord cu FMI. Cu alte cuvinte, alti bani, alta distractie. De ce avem nevoie de acest nou imprumut si, mai ales, ce vom face cu banii de la FMI?
*Refinantarea imprumutului*
“Noul acord cu Fondul Monetar International, daca va exista, va avea un singur scop: banii vor fi folositi pentru a acoperi actualul imprumut, altfel nu vad cum ar putea fi folositi banii”, ne-a declarat analistul economic Ilie Serbanescu. In acest moment, datoria externa a României este de aproximativ 87 de miliarde de euro. “Problema este ca 80% din datoria externa a României apartine companiilor straine. Si spun acest lucru pentru ca românii si firmele românesti nu s-au imprumutat din strainatate. Cu alte cuvinte, problemele noastre vin de la companiile straine”, explica analistul.
*Viitor incert*
Despre politica FMI dar si a altor organisme financiare internationale se stie ca miza nu sint atit banii imprumutati cit indatorarea tarilor. Iar miza sint resursele respectivelor tari. “Problema e ca România a vindut tot, nu mai are ce sa dea la schimb. Chiar nu inteleg ce mai vor bancile de la noi”, conchide Ilie Serbanescu. Intr-adevar, practic, România, in economie nu mai are nimic românesc. Nici banci, nici industrie, “nici nimic”. Ce urmaresc intr-un final organismele financiare internationale precum FMI sau BM dar si bancile “obisnuite” ramine un mare mister. Din simplul motiv ca România nu mai are ce sa vinda. Cu toate acestea, prin aceste imprumuturi, bancile investesc in ceva. Problema e, in ce? Sau poate ca pur si simplu vor sa ne indatoreze intr-atit incit datoria sa se transmita pina la a treia generatie?
Noul acord ar putea fi semnat pentru o suma de 6 miliarde de euro, valoare egala cu deficitul pe care România il va avea in 2011, potrivit estimarilor.
Actualul acord pe care România il are cu FMI este de 13 miliarde de euro, si numai ratele se vor ridica la anul la aproximativ 280 de milioane de euro.
In acest moment, datoria externa a României este de aproximativ 87 de miliarde de euro. 80% din datoria externa a României apartine companiilor straine!
Selymes a semnat cu Astra
Antrenorul Tibor Selymes, care in primele sase etape a pregatit echipa Sportul Studentesc, a semnat, ieri, un contract pe doua sezoane cu gruparea Astra Ploiesti. Selymes va fi ajutat de Gabriel Manu, Cezar Zamfir, Valentin Sinescu si Mihai Barbu. Fostul international il inlocuieste la Astra pe Mihai Stoichita, care si-a reziliat contractul cu prahovenii. Inainte de a antrena pe Sportul Studentesc, echipa cu care a promovat in Liga 1, Selymes (40 de ani) a fost tehnician al formatiilor FC Sopron (Ungaria) si Liberty Salonta.
Lotul „Poli” la Urziceni
Oficialii Timisoarei au finalizat lista fotbalistilor pe care ii vor imprumuta la Unirea Urziceni. Luind exemplul Stelei, banatenii vor trimite in Baragan mai multi jucatori dintre cei care nu intra in vederile antrenorului sirb Vladimir Petrovici. Acestia sint Florin Sandu, Dusko Dukici, Alexandru Popovici, Adrian Zaluschi si Alexandru Dudas, in timp ce pentru Alin Ratiu inca se mai poarta negocieri. De asemenea, FC Timisoara va ceda sub forma de imprumut, la Ceahlaul Piatra Neamt, alti trei fotbalisti: Andrei Coblis, Razvan Dobriceanu si Andrei Sava. „Este pentru binele jucatorilor sa fie imprumutati, vor avea posibilitatea sa evolueze la un nivel inalt”, a explicat Gheorghe Chivorchian deciziile timisorenilor.
L.T.
Larissa Riquelme a vrut si ea sarut in direct
Singurul lucru care a eclipsat-o pe Larissa Riquelme la World Cup 2010 a fost faimosul sarut pe care Iker Casillas i l-a dat iubitei sale, Sara Carbonero, in transmisiune directa. Minata de dorinta de „razbunare”, iepurasul Playboy a dorit sa imite scena, evident, tot in direct. Invitata in emisiunea mexicana „Football for All”, Larissa i-a oferit lui Faisy Smith, moderatorul show-ului, o guma de mestecat din propria gura, dupa care cei doi s-au sarutat scurt, in aplauzele publicului. Paraguayanca a fost la un pas sa ofere un dublu spectacol, caci rochia sa fara bretele a alunecat prea mult, riscind sa descopere sinii pe care, oricum, i-a vazut deja o lume intreaga in diverse pictoriale.
Ioana Costin
Divortul nr. 4 este anulat: Matthaus si-a iertat nevasta infidela
Acum doua luni, Matthaus (49 de ani) cataloga infidelitatea nevestei sale drept „o palma peste fata”. Fostul mare fotbalist german a incercat chiar sa-si incropeasca o relatie, ba cu o fosta sotie, ba cu o prietena din copilarie. In cele din urma, Lothar s-a lasat convins de lacrimile si remuscarile consoartei sale – modelul ucrainean Kristina Liliana Chudinova – si a decis sa se impace cu aceasta, desi femeia l-a inselat in repetate rinduri cu un afacerist italian. Potrivit „Bild”, cei doi soti au fost surprinsi cinind intr-un restaurant din Hamburg, la lumina luminarilor. Ambii purtau pe inelarul sting verighetele si pareau mai fericiti si apropiati ca niciodata. La scurt timp dupa miezul noptii, Lothar si Liliana au parasit localul, dupa care s-au indreptat direct spre hotelul unde erau cazati. Insa in ciuda faptului ca s-au impacat, Lothar s-a prezentat singur, a doua seara, la o gala caritabila care a avut loc in acelasi oras. Intrebat daca el si Liliana formeaza din nou un cuplu, fostul international german s-a multumit sa raspunda: „Nu-i asa ca este o zi frumoasa?”.
loana Costin
Maradona isi face ziua pe „San Paolo”, exact la o luna dupa meciul Steaua – Napoli
Napoli se pregateste deja de sarbatoare, pentru ca idolul orasului, Diego Armando Maradona, se reintoarce la clubul unde a petrecut sapte ani de vis. Cu exact o luna dupa ce „azzuri” vor fi infruntat Steaua, in Ghencea, in grupele Europa League, Maradona isi va sarbatori implinirea a 50 de ani (30 octombrie) chiar pe stadionul „San Paolo” din Napoli. Legendarul fotbalist argentinian vrea sa organizeze un meci memorabil, alaturi de fostii lui „camarazi” Careca, Ferrara, Carnevale, Bagni, De Napoli, Bruno Giordano, Crippa sau Alemao, alaturi de care a cistigat doua titluri in Italia, o Supercupa si o Cupa UEFA. Maradona le-a transmis deja un mesaj napoletanilor, invitindu-i sa petreaca alaturi de el: „Napoletani, va chem pe toti la ziua mea. In aceasta viata le-am avut pe toate: o familie pe care o iubesc, o cariera exceptionala si acum, multumita lui Dumnezeu, nu mai am nevoie de nimic, nici de bani. Tot ce vreau este sa ma intorc la Napoli, sa imbratisez orasul si oamenii pe care nu i-am uitat niciodata. Cei sapte ani petrecuti aici nu pot fi uitati”.
Ana-Maria Calciu
Ultrasii di papusoi dau milionu’ pentru Caro
Acuzati de Adrian Porumboiu ca mai mult incurca decit ajuta FC Vaslui, suporterii locali vor sa demonstreze contrariul. Un grup de fani, membri ai ASV (Asociatia Suporterilor Vasluieni), au deschis un cont la CEC Bank in care toti sustinatorii echipei sint invitati sa doneze fiecare cit poate. Scopul „ultrasilor” moldoveni este acela de a stringe un milion de euro, suma necesara rezilierii contractului lui Lopez Caro, „galacticul” care nu se lasa dus de la cirma formatiei. Pina sa fie alungat de la FC Vaslui, spaniolul se distreaza, in continuare, pe banii moldovenilor. In weekend, cind fotbalistii se antrenau sub comanda „interimarului” Daniel Pancu, staff-ul tehnic vizita manastirile din nordul Moldovei, Lopez Caro personal insistind pentru un circuit care sa cuprinda si Voronet, inclusa pe lista patrimoniului Unesco. Ieri, pentru prima data dupa trei zile, fostul „principal” de la Real Madrid s-a prezentat la sedinta de pregatire a „galben-verzilor”. Caro a condus antrenamentul de dimineata, la care au participat toti jucatorii, atmosfera in lot fiind una mai mult decit tensionata.
Asociatia Suporterilor Vasluieni a remis un comunicat de presa prin care anunta ca il va contesta pe antrenorul Lopez Caro atit timp cit acesta va fi tehnicianul echipei: „Lopez Caro a facut transferuri bune doar pentru campionatul judetean. Noi dezaprobam total modul neprofesionist in care el a inteles sa isi faca treaba. Protestele la adresa lui vor continua pina cind va pleca de la echipa”.
L.Teodorescu
CINE NAIBA SINT SI BIELORUSII ĂSTIA?!
Ai nostri sint condamnati de doua ori sa cistige in fata Belarusului: 1. pentru a ramine in cartile calificarii la Europenele din 2012; 2. pentru a-i salva cariera de selectioner a lui Razvan Lucescu. Egalul cu Albania a tensionat si mai mult atmosfera la echipa nationala, iar solutia pare sa fie o victorie la Minsk sau despartirea de actualul tehnician. Chiar daca se declara alaturi de Lucescu jr., Mircea Sandu nu poate accepta compromiterea din fasa a unei alte campanii.
*Hleb, Kutuzov si niste anonimi*
Cu spectrul ratarii calificarii in fata si cu posibilitatea de a schimba selectionerul, România joaca in aceasta seara cu un adversar care vine dupa o victorie obtinuta in fata Frantei, chiar la Paris. A fost, totusi, surpriza primei zile a calificarilor Euro 2012, chiar daca fotbalul din Belarus a cunoscut un adevarat „boom” in ultimii ani. Fosta republica sovietica a avut o echipa in grupele Champions League (BATE Borisov) si detine in lot macar doua nume respectabile: Aleksandr Hleb, legitimat la FC Birmingham, unde a fost imprumutat de FC Barcelona si Vitali Kutuzov, fost la AC Milan, Sampdoria si Parma, in prezent legitimat la AS Bari. Grosul lotului vine de la BATE Borisov, campioana ultimilor patru ani. Altii joaca in Rusia (Serghei Kornilenko – Rubin Kazan; Aleksandr Kulci – FC Rostov; Iuri Jevnov – Zenit; Serghei Omelianciuk – Terek), in timp ce Viaceslav Hleb, fratele lui Aleksandr, evolueaza in China, la Shenzen. Kisliak, marcatorul de la Paris, este legitimat la Dinamo Minsk, in campionatul intern.
*BATE s-a abonat la grupe*
In ultimii ani, BATE Borisov a luat fata mult mai cunoscutelor formatii bieloruse Dinamo Minsk, Belshina Bobruisk, Dnepr Mogilev sau Shakhtyor Soligorsk, gruparea de pe Berezina „explodind” practic in 2008, cind s-a calificat, in premiera, in grupele UEFA Champions League, acolo unde a reusit doua egaluri cu Juventus si unul cu Zenit.
*Stange, intre STASI si Saddam*
Selectionerul Belarusului, Bernd Stange, a fost colaborator al politiei secrete est-germane, STASI, numele sau de cod fiind „Kurt Wegner”. Racolat la inceputul anilor ’70, pe cind era „secund” la Carl Zeiss Jena, Stange si-a turnat jucatorii si colaboratorii ani de zile. In 2002, a antrenat nationala Irakului, dupa ce a negociat contractul chiar cu Saddam Hussein. Stange a calificat Irakul la Olimpiada de la Atena, dar a plecat dupa ce a fost amenintat cu moartea de Uday Hussein, unul dintre fiii fostului dictator irakian, altfel si seful federatiei.
In preliminariile CM 2010, Belarus a terminat grupa de calificare pe locul 4, in spatele Angliei, Ucrainei si Croatiei, dar inaintea Kazahstanului si Andorrei.
78 este locul ocupat in clasamentul FIFA de catre reprezentativa statului Belarus
„Meciul cu România va fi mai greu decit cel cu Franta. Acum, toata lumea asteapta de la noi victoria.”
Bernd Stange
*Razvan: „Nu-mi dau demisia!”*
Selectionerul a declarat ieri, la Minsk, ca nu intentioneaza sa renunte la functia detinuta, indiferent de rezultatul meciului cu Belarus. Razvan a precizat ca poate lua in calcul aceasta varianta doar daca Mircea Sandu si Ionut Lupescu vor deschide discutia privind inlocuirea sa.
„Nu-mi voi da demisia. Am un contract cu federatia, cu Lupescu si Sandu. Daca ei considera ca trebuie sa se intimple ceva, deschid discutia. Dar indiferent cine este antrenor la echipa nationala, lucrurile nu se vor schimba. Pentru ca am plecat pe un fagas gresit si nu se vrea sa fim pe drumul cel bun. E vorba de distrugere, scandal, invidie”, a declarat Lucescu.
Mircea Lucescu a negat inca de duminica seara posibilitatea ca selectionerul sa demisioneze. „Il cunosc foarte bine, nu e un las. Razvan va face tot posibilul sa-si duca munca la bun sfirsit. A refuzat echipe mari pentru a ramine la nationala”, a spus Lucescu.
*Cearta Lucescu-Rat*
Atmosfera din lotul national al României ramine tensionata dupa egalul cu Albania. Razvan Lucescu a avut un clinci cu Razvan Rat la antrenamentul de duminica seara. La un moment dat, in timpul unui meci-scoala, fundasul lui Sahtior n-a vrut sa faca pe portarul, asa cum ii ceruse selectionerul. „Bine, daca nu vrei, atunci iti dau fluierul sa conduci tu antrenamentul”, a izbucnit Lucescu, dupa care a aruncat fluierul pe gazon! Rat si-a cerut scuze, a ridicat fluierul de pe teren si l-a returnat selectionerului.
*Schimbari la echipa*
Deocamdata, lucrurile noi de la nationala sint legate de primul „11” care va fi in teren la Minsk. Revine Chivu, iar capitanul nationalei isi va relua locul in centrul defensivei, urmind ca Radoi sa urce in linia de mijloc. De asemenea, Maftei pare favorit in fata lui Contra pentru postul de fundas dreapta. Tot la mijloc, G.Muresan i se va alatura lui Radoi, caz in care dispar Florescu si Cocis. O alta modificare va fi in atac, deoarece B.Stancu nu are cum sa rateze tricoul de titular, urmind sa joace alaturi de Marica.
*Echipe probabile*
Belarus: Jevnov – Omelianciuk, Iurevici, Tigorev, Sitov – Martinovici, V.Hleb, A.Hleb, Kulci – Kutuzov, Rodionov.
România: Lobont – Maftei, Tamas, Chivu, Rat – Torje, Radoi, G.Muresan, Deac – Marica, B.Stancu.
*Chivu a plins pentru Razvan*
Capitanul echipei nationale si-a calcat pe inima si a iesit din „silenzio stampa”, pozitie adoptata inaintea amicalului cu Ucraina din 29 mai. Chivu a sustinut ieri o conferinta de presa la Minsk, sarind in apararea lui Razvan Lucescu. Fotbalistul a izbucnit in lacrimi in timp ce vorbea despre situatia in care a ajuns fotbalul românesc. „Am venit aici dupa o perioada in care am decis sa tac, pentru ca ma cuprinsese o lehamite. Vreau sa spun ca mi se pare incorect ca Razvan Lucescu, unul dintre cei mai buni antrenori pe care i-a avut vreodata echipa nationala, sa fie umilit. Sint aici pentru a-mi si a ne asuma rezultatul cu Albania si pentru a intelege ca nu este vina antrenorului pentru ca am avut 1-0 in minutul 80 si am luat gol dintr-o faza fixa. Traiesc intr-o tara pe care incep sa o inteleg din ce in ce mai putin. Imi era usor sa renunt, imi spuneau oamenii ca as putea sa-mi bag picioarele si sa traiesc linistit acasa, alaturi de sotie si de copii, dar sint aici pentru ca eu cred in nationala României”, a spus Chivu.
*Contra, tot somer*
Ramas fara echipa, dupa ce i-a expirat contractul cu FC Timisoara, Cosmin Contra are sanse mici de a continua in Banat. Marian Iancu a declarat ieri ca sansele ca fotbalistul sa semneze o noua intelegere sint mici. „Daca va tine stacheta sus, ne indepartam foarte mult de un punct comun si e greu de crezut ca el va mai juca la Timisoara. Avem patru milioane de euro pierdere si trebuie sa gasim surse de finantare, inclusiv sa vindem jucatori”, a spus Iancu. Contra ar fi cerut, conform unor surse apropiate fotbalistului, un salariu de 200.000 de euro pina in vara lui 2011.
*Florescu face apel la fani pe Facebook*
Cel mai contestat fotbalist convocat de Razvan Lucescu le transmite fanilor sa creada intr-o victorie a României in Belarus. George Florescu a postat pe contul sau de Facebook un apel catre suporterii „tricolorilor”. „E momentul in care avem nevoie de voi. Avem nevoie ca românii sa stringa pumnii si sa creada intr-o victorie care ne-ar scoate din situatia incordata in care ne aflam. Multi sint impotriva noastra, asa ca fac apel la cei care se considera a fi prietenii mei si pe care eu ii consider prieteni si sper macar ca inimile lor sa bata pentru 90 de minute la unison! Oferiti-ne sprijin si va vom rasplati cu recunostinta si respect!” a scris Florescu.
*Preliminarii Euro 2012 – Grupa D*
Astazi
Ora 20.30: Belarus – România (DigiSport)
Ora 21.15: Albania – Luxemburg
Ora 22.00: Bosnia – Franta (DigiSport Plus)
Alte partide care se disputa astazi in preliminarii:
Grupa A
Turcia – Belgia lAustria – Kazakhstan lGermania – Azerbaidjan
Grupa B
Rusia – Slovacia lMacedonia – Armenia lIrlanda – Andorra
Grupa C
Serbia – Slovenia lItalia – Feroe
Grupa E
Suedia – San Marino lOlanda – Finlanda lUngaria – Moldova
Grupa F
Georgia – Israel lMalta – Letonia lCroatia – Grecia
Grupa G
Bulgaria – Muntenegru lElvetia – Anglia
Grupa H
Danemarca – Islanda lNorvegia – Portugalia
Grupa I
Cehia – Lituania lScotia – Liechtenstein
Energie, acceptare si rezistenta la schimbare!
Energia curge in existenta la fel ca un riu. In propriu-i ritm, intr-un murmur ordonat, divin, fantastic, care face ca tot ce se intimpla sa fie ceea ce este pentru binele intregului. Unitatea si ordinea sint universale; entropia, dezordinea si hazardul servesc ordinii divine si unitatii. Fara sa fim constienti, fara sa vrem, fara sa stim cum si de ce raspundem fiecarui eveniment si fiecarei intimplari asa cum este necesar. Energia curge firesc. Adesea, insa, noi ne opunem curgerii sale, respingem cursul firesc, vrem sa mutam matca, sa schimbam lucrurile, sa punem riul „subtil” al experientei intr-o stare nefireasca. Pina la un anumit punct ni se permite sa ne exercitam liberul arbitru. Pina la un punct, depunem rezistenta in calea curgerii energiei. Si, cind o facem, ne simtim rau. Cind ne opunem curgerii firesti a energiei intram in stari profunde de stres, de suferinta, de incertitudine, de nesiguranta. Rezistenta noastra poate fi identificata prin suferinta si starile noastre de rau. Nu acceptam schimbarile pe care ni le propune viata. Nu acceptam iubirea, nu acceptam bucuria si lumina existentei, care curg neincetat in plan subtil. Ele sint starile naturale ale Vietii, la fel cum inflorirea este starea naturala a unui pom in primavara. Rezistenta este starea noastra de opozitie la iubire si la bucurie. Rezistenta ne aduce stres, boala, nefericire, suferinta mentala si intimplari care justifica aceste trairi. Prin rezistenta noi parca am striga: „Nu vrem iubire, nu vrem bucurie, nu vrem pace!”. Pare absurd, pare imposibil, pare strigator la cer sa credem ca – de fapt – noi nu vrem exact ceea ce vrem mai mult. Sau ceea ce pare ca vrem mai mult. Iubire si bucurie, cine sa nu vrea aceste minunatii? Cine sa fie atit de strident respingator la iubire si la bucurie, cind toata lumea alearga neincetat dupa ele? Totusi, inconstient, noi le respingem. In momentele noastre de suferinta respingem iubirea. In momentele de ura, de durere interioara si de rau parca am spune: „Nu vreau iubire, nu pot accepta aceasta”. Mintile noastre par complet derutate in fata acceptarii unor situatii de viata, a unor schimbari necesare. Schimbarea devine extrem de stresanta pentru mentalul omenesc. Iubirea ne cere sa renuntam la tot ce-am crezut ca este iubirea si s-o traim ca pe-o stare de spirit, ca pe-o permanenta, ca pe-o Realitate care cuprinde toate fiintele. Rezistenta poate fi recunoscuta ca o stare de suferinta, de stres, sub forma intimplarilor ce ne apar in cale, a problemelor care ne intorc noaptea in asternut. Rezistenta descrie opozitia noastra la schimbare. A accepta ceea ce se intimpla inseamna a-i permite energiei sa curga in ritmul ei natural. A-i permite oricarei schimbari sa apara, sa vina, sa fie. A permite unui om sa plece, altui om sa vina spre noi. A-i permite unei situatii sa ne aduca ceea ce avem nevoie. Pe masura ce ne opunem mai mult unei schimbari, vom fi mai puternic stresati si vom mentine in cimpul nostru exact ceea ce nu ne dorim. A renunta la rezistenta poate presupune un abandon in Vointa Divina, posibil prin renuntarea la ceea ce ne dorim, ca si renuntarea la ceea ce nu ne dorim. O asemenea atitudine inseamna non atasament, iar non atasamentul inseamna incredere deplina in evenimentele vietii, in umbra carora „sezatorul divin”, in nemarginita sa inteligenta, leaga totul asa cum este Bine sa fie. Dincolo de logica umana obisnuita, care sustine ca omul „stie”, „poate”, „intelege”, „discerne”, „rationeaza” etc., o alta logica – noi spunem divina – dovedeste adesea contrariul. Pe ea avem nevoie s-o constientizam, s-o observam si s-o acceptam pentru ca suferinta sa ni se diminueze.
National