Acasă Blog Pagina 7915

Statul, actionar la Rompetrol

0

Statul a redevenit actionar la Rompetrol Rafinare (RRC), cu o participatie de 44,69% din capital, in urma conversiei in actiuni a unor obligatiuni pe care compania, controlata de KazMunaiGaz, nu le-a rascumparat pina ieri, termenul limita, potrivit unui comunicat transmis de companie. Practic, pina ieri, compania ar fi trebuit sa ramburseze catre statul român o datorie cu o valoare de 571 de milioane de euro. Capitalul social al Rompetrol Rafinare va fi majorat cu 1,97 miliarde de lei, la 4,41 miliarde de lei, reprezentind conversia in actiuni a 20,65 milioane de obligatiuni emise de companie.

Teodor Baconschi, iepurele fals al lui Basescu

0

Ridicat in slavi de Traian Basescu – care-l considera bun de presedinte, Teodor Baconschi aduce “mostenire” PDL-ului si citeva schelete ascunse (si nu prea) in propriul dulap. Ceea ce inseamna ori ca Basescu nu are mina buna la urmasii sai politici, ori ca laudatul Baconschi este doar un “iepure fals”.

Altfel spus, este foarte posibil ca nu Teodor Baconschi sa fie cel avut in vedere de Traian Basescu atunci cind vine vorba despre viitorul lider al PDL – sau al noului partid destinat sa ia locul actualului PDL. Considerat insa ca atare, Baconschi ar putea fi, spera unii, “vinat” de periculoasa tripleta Blaga-Videanu-Berceanu, lasind astfel calea libera spre virful partidului. Cui? Cuiva pe care tot Basescu il va scoate din joben, dar nu acum, ci atunci cind situatia din PDL se va coace suficient, fiind astfel posibila debarcarea vechii trupe democrate. Speranta desarta, dupa cum spun toti cei care ii cunosc bine pe cei trei democrati proaspat “raspopiti” din Guvern.

*Proaspatul democrat a fost deja eroul unui scandal sexual*

Indiferent daca rolul pe care se pare ca i l-a atribuit este unul pe bune sau nu, cert este ca CV-ul proaspatului democrat include si un scandal sexual de proportii, declansat in 2007. Atunci cind mai multe detalii picante referitoare la viata amoroasa a Manuelei Vulpe – ambasadorul României in Mexic la acea data – au aparut intr-o revista destinata diasporei românesti din Australia. Constind in principal din corespondente electronice, detaliile cu pricina contineau si numele lui Teodor Baconschi, doar consilier prezidential al lui Traian Basescu la acea vreme, dar si vehiculat pentru o posibila desemnare ca ambasador al nostru la Paris. Evocarea momentelor petrecute impreuna de cei doi in baia resedintei diplomatice din Australia (pe vremea cind Vulpe ne reprezenta in tara cangurilor), l-au pus intr-o postura jenanta pe Baconschi. Din fericire pentru actualul ministru de Externe proaspat convertit la valorile doctrinei pedeliste, scandalul s-a stins de la sine. Ceea ce nu inseamna insa ca detalii necunoscute inca nu ar putea oricind sa fie scoase la iveala intr-o viitoare campanie electorala.

Fiul fostului sef de post a ajuns ministru la Interne

0

Actualul sef al Internelor a fost un “copil bun, tare cuminte si introvertit”. Asa il descriu parintii si rudele pe tinarul politician Traian Igas, proaspat numit ministru in locul versatului Vasile Blaga.

Calitatile de care a dat dovada in copilarie nu par sa-l ajute pe novicele Traian atunci cind vine vorba de colaborarea cu vechile catane hirsiite in rele din MAI. Cu toate acestea, tatal noului ministru, Augustin Igas, crede ca fiul sau va face o figura buna.

*Augustin Igas: Fiul meu sa nu fie marioneta lui Basescu*

Fost sef de post in comuna sibiana Jina, batrinul Augustin il descrie pe fiul sau ca nefiind “un politician de cariera”, ci dimpotriva “unul foarte apropiat de oameni”. Acum, singura dorinta a batrinului este ca fiul sau sa ramina asa si “sa nu ajunga ca aia de la Bucuresti”. Augustin Igas nu a vorbit cu fiul sau de cind a fost numit ministru. Noutatea a facut insa valuri in localitatea aradeana Pecica (acolo unde locuieste familia actualului ministru). Drept urmare, lumea a inceput deja sa se perinde pe la casa parinteasca a demnitarului, plingindu-se batrinilor de una sau de alta. “Il astept acasa, vreau sa-i dau niste sfaturi de pe vremea cind si eu eram politist. Eu zic ca o sa-l ajute” – ne-a declarat Augustin Igas. Tot el ne-a recunoscut ca este un fost pedelist, de­zamagit insa de evolutia partidului. Grijuliu cu soarta si viitorul copilului sau, Igas senior nu-si doreste ca actualul ministru de Interne sa se lase implicat in jocurile politice: “Daca se va dovedi ca este doar o marioneta a lui Basescu, il bat cit este el de mare”.

*Matusa Maria: Sa faca bine, sa nu-si bata joc de noi*

Ca pustiul Traian era un copil cuminte si foarte ascultator o confirma si una dintre matusile sale prin alianta. Maria, vaduva lui Nicolae, varul tatalui actualului ministru. Batrina nu l-a mai vazut de mult pe nepot, dar asta nu o impiedica sa-i doreasca numai bine, urindu-i totodata si sa faca la rindul lui bine, acum cind a ajuns mare ministru. “Nu vreau ajutor de la el, doar sa nu faca ce au facut ceilalti. Sa nu-si bata joc de noi” – ne-a spus fara nicio patima batrina de 80 de ani, care astazi se deplaseaza doar cu ajutorul cirjelor si traieste dintr-o pensie de numai 690 de lei. Si asta dupa ce a lucrat 30 de ani batuti pe muchie ca laboranta la Spitalul Cantacuzino din Bucuresti, ba chiar a fost si “premiata in munca socialista”.
Tanti Maria si-a amintit cu duiosie de vacantele pe care micul Traienica le-a petrecut la ei, chiar daca nu este convinsa ca nepotul mai stie de existenta ei “dupa ce, in 1991, a murit Nicolae”.

Brusca ascensiune politica a senatorului Traian Igas i-a surprins pe multi aradeni. Si asta pentru ca proaspatul numit in functia de ministru de Interne nu prea corespunde fisei postului, fiind de felul sau un om inclinat spre blindete si intelegere, nicidecum vreo mina forte. In plus, nici nu se poate spune ca a iesit in vreun fel din rindul politicii aradene. Dimpotriva, concetatenii povestesc ca Traian Igas a fost propulsat in Parlament de varul sau Iustin Cionca, fost primar in Pecica. Care Cionca nu a putut, in 2004, sa candideze din cauza lui Gheorghe Falca, motiv pentru care si-a propulsat varul, pe Traian, la Camera Deputatilor. La inceputul acestei legislaturi, verisorii s-au regasit sub cupola Parlamentului, unul in calitate de senator – Igas si celalalt in postura de deputat la primul sau mandat – Cionca.

Familia actualului ministru de Interne este de origine sibiana. Sotii Igas, impreuna cu cei trei copii ai lor, Traian, Rodica si Adriana, s-au stabilit ulterior linga Arad, in localitatea Pecica. Astazi, tatal Augustin este pensionar, calitate in care “pagubeste” statul de doar 960 lei lunar. Despre mama Marioara am aflat ca a fost croitoreasa in Pecica. In timp ce fiul Traian a ales calea politicii, una dintre fete, Rodica, a ajuns “sanitara” in comuna, iar cealalta, Adriana, s-a casatorit in Germania. Asta dupa ce a fost, ani de zile, corectoare la ziarul “Adevarul de Arad”. Familia Igas este completata de Angelica, sotia actualului ministru (medic in Arad) si de cei doi copii ai cuplului ministerial.

Tökes, sport extrem cu România

0

La tocsoul-eutanasie facut de Mindruta s-au intilnit seful „Noii Drepte” si liderul tiganilor, Nicolae Paun. Spontan si rezonabil, cunoscind subteranele, dar si acoperisurile societatii, folosind calamburul jegos („auzi — iobagi! Mai bine i-o scoti!”), dar umblind cu ostentatie si la cliseele limbajului diplomatic, Paun si-a martelat adversarul. Unul sters, prea sters in raport cu titulatura „Noua Dreapta”. Initial, n-am tinut cu Niki Scorpion, pentru ca se agata de termenul „rom”. Dar cind a zis ca „daca asta-i marea problema, rom-român, limba romani-limba româna, atunci renuntam la rom!”. Mi-ar fi convenit sa spuna „renuntam la falsa radacina comuna”, insa merge si asa. Ţiganii chiar sint reprezentati de „un om de dialog”, ca sa-l citez pe Iliescu Ion.
Mi-ar fi placut sa sustin acelasi lucru si despre unguri. Numai ca ei defileaza cu un om de nemtudom. E vorba despre Tökes, care s-a ridicat impotriva lui Ceausescu fiindca il stringea Trianonul. Mai nou, vrea autonomie pentru doua judete din nord-vestul tarii. Bagam la pirnaie asistenta de la Maternitatea Giulesti, cautam vinovati pentru ca o zuza a sarit cu pianul in Dimbovita, dar neglijam faptul ca Tökes face, de 20 de ani, sport extrem cu România. Bai, prelatul Paprikas, nici nu stii cit regret ca tu nu esti motan, iar eu nu sint copil sadic, ca sa-ti dau drumul sa schiezi pe ghena!

Pe scurt

0

*14.000 noi dosare de insolventa*

Aproximativ 14.000 de dosare de insolventa au fost deschise in primele opt luni, potrivit presedintelui Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din România (UNPIR), Arin Stanescu. “Tematica insolventei a devenit extrem de actuala odata cu intrarea pe nepusa masa a crizei economice in România. Si pina atunci au existat cazuri de insolvente, dar numarul dosarelor deschise in 2007 s-a ridicat la circa 7.800 si a crescut anul trecut la aproximativ 20.000”, a spus Stanescu, in cadrul unui seminar.

*Evaziunea, problema de securitate nationala*

Evaziunea a ajuns la dimensiunea unei probleme de securitate nationala, care cauzeaza distorsiuni majore concurentiale, si este nevoie de o decizie politica pentru a trece la plata corecta a impozitelor, a declarat, ieri, directorul directiei audit din BNR, Eugen Radulescu. “Nivelul evaziunii este endemic…. Exista slabiciuni majore pe intregul lant de colectare. Distorsiuni majore concurentiale. Unii platesc si altii nu platesc. Unii sint puternici si la ei nu ajung controalele, controalele ajung numai la cei fraieri”, a spus Radulescu.

*Numarul de angajati a scazut cu 5,4%*

Numarul mediu al salariatilor a scazut anul trecut, fata de 2008, cu peste 270.000 persoane (5,4%), la 4,77 milioane angajati, ca efect al crizei economice, iar costul mediu lunar al fortei de munca a urcat cu 5,6%, potrivit INS. Peste 53% dintre angajati sint barbati, respectiv 2,54 milioane persoane. Fata de anul precedent scaderea numarului mediu de barbati salariati (-181.300 persoane) a fost mai mare decit cea a femeilor (-90.700 persoane), se arata intr-un comunicat al Statisticii.

*Bulgarii au iesit din recesiune*

Economia Bulgariei a iesit din recesiune in trimestrul al doilea, cu o crestere de 0,5% a PIB fata de primele trei luni ale anului, ca urmare a avansului exporturilor, a declarat, ieri, premierul bulgar, Boiko Borisov. Oficialul bulgar a facut anuntul la a 96-a reuniune a sefilor institutelor de statistica din statele Uniunii Europene (UE), desfasurata la Sofia.

Se pregateste mega-asfaltarea României

0

*Umbrarescu se vrea rege suprem printre constructori*

Dorinel Umbrarescu, actualmente al treilea cel mai puternic “asfaltator” al tarii, pune la punct o strategie care ar urma sa-l transforme in “regele” suprem al acestui tip de afacere. Vrea sa-si uneasca toate firmele intr-una singura care sa bata, la nivel de incasari, concurenta, reprezentata de Nelu Iordache (Romstrade) si Hidroconstructia. Fuziunea firmelor lui Umbrarescu este in linie dreapta dupa ce in luna iunie proiectul de fuziune a fost publicat in Monitorul Oficial.

Omul de afaceri bacauan, unul dintre cei mai importanti beneficiari ai diferitelor contracte cu statul, are mai multe firme de constructii care inregistrau, cumulat, in 2009, afaceri de peste 210 milioane de euro. Firmele sint Tehnostrade, Com-Axa, Drumuri, Sped UMB, A&R, Tehno-Stone si Spedition UMB, ultima fiind si cea mai mare companie a lui Umbrarescu.

*Avere de 400 milioane euro*

Potrivit unui anunt publicat in luna iunie in Monitorul Oficial, Spedition UMB (cu afaceri cit toate celelalte firme ale lui Umbrarescu), ar urma sa “inghita” restul de firme din portofoliul omului de afaceri bacauan. Asta ar insemna, nici mai mult nici mai putin, ca Umbrarescu va deveni cel mai mare “constructor” din România, cel putin raportat la nivelul incasarilor, depasindu-l pe Nelu Iordache, alt “rege” al afacerilor cu asfalt si cu statul, evident.
Potrivit Top 500 miliardari, Dorinel Umbrarescu are o avere estimata la 380 – 400 de milioane de euro. Anul trecut, afacerile derulate prin doua dintre firmele sale, Spedition SRL si Tehnostrade SRL, de altfel cele mai mari din “imperiu”, au crescut in ciuda crizei si mai ales in ciuda dificultatilor mari din sectorul constructiilor.
Cele doua firme au inregistrat, in 2009, afaceri de 373 de milioane de euro. Cum a ajuns Umbrarescu la aceasta performanta? Simplu, cu ajutorul contractelor cu statul, respectiv Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România (CNADNR). Cel mai mare contract obtinut de firmele omului de afaceri bacauan a fost cel pentru reabilitatea DN 12, in valoare de 173 milioane euro, nivel care depaseste lucrari de infrastructura cistigate de firme straine (Astaldi – Italia si FCC Construction – Spania care au primit cite 137, respectiv 100 milioane euro din contracte cu statul).

*Perioada de “aur” – 2001 – 2004*

Dorinel Umbrarescu face parte din “galeria” celor mai controversate nume de constructori din România, alaturi de Nelu Iordache, proprietarul Romstrade si alti asa-numiti “regi ai asfaltului”, toti blamati la un moment dat pentru contractele cu statul român. Perioada “de aur” a lui Dorinel Umbrarescu a fost 2001 – 2004, cind firmele sale au derulat afaceri de peste 500 milioane de euro.
Insa nici dupa aceasta perioada nu i-a mers prea rau, pentru ca, de exemplu, in 2006, un consortiu din care faceau parte doua dintre firmele lui Umbrarescu, Spedition UMB si Com-Axa, a cistigat licitatia pentru realizarea primului tronson din autostrada Bucuresti-Brasov.

*Razboi pe fata*

Exista un razboi real intre asfaltatori? Raspunsul este clar, “da”, iar el vine chiar de la Umbrarescu. Nu demult, primarul general al Capitalei, Sorin
Oprescu, declara ca Dorinel Umbrarescu i-a refuzat invitatia de a face afaceri in Bucuresti pe motiv ca se “teme de ceilalti (constructori – n.r.)”, ceea ce confirma faptul ca razboiul dintre marile firme de constructii care “traiesc” din bani de la stat este cit se poate de serios si ca “regii asfaltului” si-au impartit “tortul” contractelor grase.
Intrebarea care se pune este daca Dorinel Umbrarescu va “capata” curajul sa-si extinda afacerile in Capitala dupa ce va deveni cel mai mare “asfaltator al tarii”, in urma anticipatei fuziuni?

*Cele mai banoase contracte ale lui Dorinel Umbrarescu*

– reabilitarea Drumului National 12 in 2009 i-a adus 173 milioane euro. Acest contract are cea mai mare valoare dintre cele atribuite de Ministerul Transporturilor in 2009.
– Contractul pentru refacerea a 118 kilometri – DN2 Focsani –Ojdula (contract aflat inca in derulare) presupune virarea in contul UMB Spedition a 150 milioane euro.

Radu Anton

Ciobanu vrea sa taxeze nuntile si botezurile

0

Nederanjata timp de 20 de ani, marea evaziune fiscala din România nu trebuie tulburata nici de PDL-ul care i-a jurat pieirea in toate campaniile electorale. In schimb, fiscul se poate napusti asupra nuntilor, botezurilor si banchetelor pe care inca si le mai permit românii – crede deputatul PDL de Timis Gheorghe Ciobanu.
Considerind ca evaziunea fiscala in acest domeniu este “fantastica”, democrat-liberalul a propus presedintelui ANAF introducerea unui impozit forfetar in domeniu. Deputatul PDL se gindeste probabil la dijmuirea tacimului invitatilor, dedicatiilor lautarilor si a darului inerent in cazul nuntilor si botezurilor.
Vanitos din fire, dar inventiv, românul va renunta probabil la strigarea darului, multumindu-se doar cu discretul plic strecurat pe sest. Si uite asa se va alege praful si de ultima gaselnita fiscala a democratilor.

Titus Corlatean: Antonescu este indecent

0

Desi crede ca România a ajuns o „republica bananiera” lipsita de un guvern adevarat Crin Antonescu se incapatineaza sa-i irite constant pe pesedistii fara ajutorul carora nu poate nici visa macar la inlocuirea cabinetului Boc.
„Premierul nu ar trebui sa fie de la PSD, ci mai degraba independent” – afirma ori de cite ori poate liderul PNL. Si asta desi social-democratii lui Victor Ponta sint hotariti sa nu lase un viitor guvern pe mina altui partid.
Admonestat de pesedisti si ignorat voit de Victor Ponta, Antonescu a primit de aceasta data o replica din partea lui Titus Corlatean.
„Mi se pare o chestiune indecenta, mi se pare o chestiune care iese din spiritul colaborarii la nivelul opozitiei” – a replicat, mai dur decit ii este obiceiul, diplomatul Corlatean.
Tot el i-a invitat pe liberali sa dea dovada – „inclusiv la nivelul presedintelui Crin Antonescu”, de „mai multa intelepciune” cita vreme PSD si PNL au o miza comuna: doborirea Guvernului Boc. „Iar asta se face mai putin batind toba si mai putin dind indicatii altora” – a conchis pesedistul.

Liderii UDMR, profitori de cariera

0

Mic dar voinic, UDMR este nelipsit din orice alianta guvernamentala, indiferent de restul “ingredientelor” majoritare. Odata ajunsi la Palatul Victoria, maghiarii isi santajeaza la greu partenerii. Asa cum fac si astazi.

Ca sa nu-si sifoneze prea tare imaginea in ochii maghiarilor de rind, UDMR l-a fortat pe Emil Boc sa renunte la impozitul minim si sa ofere niscaiva facilitati mediului privat. Asta insa doar dupa ce a avut grija ca toata lumea sa afle, “pe zvonuri”, ca Uniunea a fost cea care a amenintat cu plecarea de la guvernare daca nu se face asa.
Deci ceea ce, evident, insemna lasarea PDL-ului la mina opozitiei. Ca lucrurile sa fie si mai clare, conationalii maghiari au precizat si ca se asteapta la adoptarea rapida a legilor privind invatamintul si statutul minoritatilor in forma propusa de Uniune. Cocotat pe cai mari de criza economica si de impasul in care a ajuns PDL-ul, UDMR nici nu l-a lasat pe Boc sa rasufle bine, ci i-a facut cunoscut si ca “isi pune serios” problema iesirii de la guvernare daca salariile nu vor reveni la forma neamputata de criza.
Cum insa salariile nu vor reveni (fapt bine cunoscut de toata lumea, inclusiv de liderii UDMR), iar pe deasupra maghiarii nu obisnuiesc sa iasa de la guvernare nici picati cu ceara, este clar ca Uniunea nu face altceva decit sa-i arate non-stop pisica lui Boc, presindu-l astfel sa le inghita cit mai multe pretentii.

*Borbely ridica opozitiei mingea la plasa*

Mai mult, maghiarii au avut mai nou o idee de-a dreptul diabolica atunci cind au oferit opozitiei prilejul de a depune a doua motiune de cenzura in aceeasi sesiune parlamentara. Concret, Laszlo Borbely a anuntat ca doreste trecerea Legii pensiilor pe calea asumarii raspunderii guvernamentale, in cazul in care aceasta se va impiedica la Curtea Constitutionala.
Odata cu asumarea in cauza insa, Opozitia are dreptul de a depune o a doua motiune de cenzura decit cea prevazuta constitutional. Si asta in conditiile in care PDL oricum este mai framintat ca oricind, iar liderii principalului partid din arcul guvernamental iau serios in calcul posibilitatea trecerii unei motiuni de cenzura. Varianta care lasa rece UDMR-ul, cita vreme maghiarii au deja locurile rezervate in viitorul guvern “de criza”.
Ce-i drept insa, pedelistii sint mult mai usor de santajat la aceasta ora, prin urmare este de asteaptat ca UDMR sa traga de la Boc toate foloasele posibile inainte de a da fuga sa bata palma cu PSD si PNL.

A.M.L

670 milioane euro pentru vesnicele autostrazi

0

In ciuda faptului ca toate vestile care vin de la autoritati se refera la austeritate, bugete reduse, taieri de salarii, statul ramine cel mai nechibzuit cheltuitor. Arunca mult prea multi bani pe orice, pe nimicuri sau produse si servicii de-a dreptul hilare. Cum? Prin licitatii diverse, initiate de diferite institutii ale statului. Cititi in fiecare zi, in National, cum se duc banii pe apa simbetei.

Ministerul Transporturilor si Infra-structurii (MTI) va licita, pina in noiembrie, patru tronsoane de autostrada de pe Coridorul IV paneuropean. Este vorba despre Nadlac-Arad, Timisoara-Lugoj, Lugoj-Deva si Orastie-Sibiu. Investitia este de aproximativ 670 milioane de euro cu termen de finalizare de trei ani.
– Lifturi pentru persoane cu handicap, la metrou
Metrorex a incheiat un contract cu asocierea Somet/Schindler România/Tiab de 68,22 milioane de lei pentru a monta lifturi si platforme de acces in actuala retea de metrou destinate persoanelor cu handicap. Contractul este finantat printr-un imprumut de la Banca Europeana de Investitii si are o durata de un an.
– Pahare de unica folosinta pentru Politie
IGPR a cumparat, cu 76,297 RON, 21.000 seturi pahare plastic de unica folosinta. Contractul a fost atribuit firmei RTC Proffice Experience din Bucuresti.

Ne „batem” pentru cea mai scumpa benzina din lume

0

Nu o data, autoritatile române au declarat ca preturile din România trebuie sa se alinieze la cele din Uniunea Europeana. In special, preturile la utilitati dar si la combustibili. In aparenta, este un lucru cit se poate de firesc, doar facem si noi parte din UE.

La o privire mai atenta, lucrurile nu stau chiar asa. Pentru ca românii au aproape cele mai mici salarii din Europa, iar o aliniere a preturilor este, din acest punct de vedere, profund nedreapta. Cel mai bun exemplu este pretul litrului de combustibil – benzina si motorina. Practic, avem preturi asemanatoare cu aproape toate tarile europene, in timp ce veniturile românilor sint de citeva ori mai mici!

*Dupa noi, potopul*

Unul dintre criteriile care definesc nivelul de trai dintr-o tara este salariul minim brut. Adica acel salariu minim garantat pe care-l iei intr-o tara, orice ar fi. Cu alte cuvinte mai putin de atit nu poti cistiga. In România salariul minim garantat brut (neimpozitat) este de 139 de euro.
Citi litri de benzina poate sa-si ia un conational cu acesti bani? Aproape 130 de litri de benzina premium 95 si cam tot atita motorina. Cita benzina poate sa cumpere un luxemburghez care are un salariu minim de 1.642 euro? Daca isi face plinul la el in tara poate cumpara 1.379 de litri de benzina. Daca isi face plinul in România, unde benzina e mai ieftina cu citiva eurocenti, cumpara mai mult de o tona si jumatate cu salariul sau minim. Un francez, care are un salariu minim de 1.337 euro isi poate cumpara 1.000 de litri de benzina, iar un spaniol poate achizitiona „doar” 617 litri de combustibil.
Mai amariti decit noi sint bulgarii. Acestia au salariul minim garantat de 122 de euro ceea ce inseamna ca pot cumpara doar 117 litri.

*Saraci lipiti*

Potrivit directivelor Uniunii Europene, România trebuie sa-si alinieze toate tarifele si preturile la standardele UE. Dar, tot UE recunoaste ca România este cea mai saraca tara din Uniune. Astfel, potrivit Institutului European de Statistica (Eurostat), România este a doua tara din Uniunea Europeana, dupa Letonia (26%), ca procent al populatiei sarace – 23%. Potrivit ONU, om sarac este considerat cel care obtine un venit mai mic de 60% din venitul mediu realizat in economia unei tari. Si de aici observam ca saracia este de mai multe feluri.
De exemplu, in Spania, salariul mediu brut lunar este de 1.790 euro, in timp ce, in România, venitul mediu brut lunar este de 456 euro. Adica, daca aplica procentul de 60%, saracul din Spania are un venit de 1.075 euro, iar saracul român cistiga 273 euro brut. Si una e sa fii sarac cu 1.000 de euro, si alta cu 273. Ce concluzie putem trage de aici? Ca raportat la venituri, România are cel mai mare pret din Europa la combustibili. Sau poate chiar din lume…

România: 139 (Salariul minim brut euro) – benzina “premium 95” 1.07 euro/litru – motorina – 1.02 euro/litru
Luxemburg: 1.642 (Salariul minim brut euro) – benzina 1.19 / motorina 1.00 euro/litru
Irlanda: 1.462 (Salariul minim brut euro) – benzina1.32 / motorina 1.23 euro/litru
Olanda: 1.398(Salariul minim brut euro) – benzina1.53 / motorina 1.22 euro/litru
Franta: 1.337(Salariul minim brut euro) – benzina1.37 / motorina 1.17 euro/litru
Marea Britanie: 1.110 (Salariul minim brut euro) – benzina1.41 / motorina 1.44 euro/litru
Austria: 1.000 (Salariul minim brut euro) – benzina1.22 / motorina 1.13 euro/litru
Spania: 728 (Salariul minim brut euro) – benzina1.18 / motorina 1.10 euro/litru
Grecia: 728 (Salariul minim brut euro) – benzina1.52 / motorina 1.31 euro/litru
Portugalia: 525 (Salariul minim brut euro) – benzina1.40 / motorina 1.17 euro/litru
Cehia: 308 (Salariul minim brut euro) – benzina1.27 / motorina 1.22 euro/litru
Ungaria: 268 (Salariul minim brut euro) – benzina1.24 / motorina 1.17 euro/litru
Bulgaria: 122 (Salariul minim brut euro) – benzina1.04 / motorina 1.00 euro/litru

Bogdan Panturu

Dinamo se vinde pe doi lei

0

Pentru meciul din aceasta seara, cu Otelul (partida din cadrul etapei 10 a Ligii 1), fanii dinamovisti pot cumpara bilete la super-oferta: 2 RON bucata! Sefii din Stefan cel Mare spera astfel sa readuca publicul la stadion, FC Dinamo detinind una dintre cele mai slabe medii de spectatori, in stagiunea 2010-2011, la partidele disputate pe teren propriu. Dupa 9 etape consumate din campionat, Dinamo ocupa locul 6, la cinci distanta de liderul-surpriza Otelul.

F.Dobrescu

Galata a refuzat un schimb Elano-Mutu

0

Potrivit ziarului “FotoSpor”, AC Fiorentina l-ar fi oferit pe atacantul Adrian Mutu gruparii Galatasaray, la schimb cu brazilianul Elano, dar propunerea a fost refuzata de turci, de unde rezulta ca, ori Elano e peste Mutu, ori “FotoSpor” n-avea ce scrie. Oricum, internationalul brazilian nu s-a acomodat la Istanbul. De altfel, el a plecat in tara natala, motivind ca vrea sa-si rezolve niste chestiuni personale, colegii sustinind, insa, ca fotbalistul nu se va mai intoarce.

Gigi Becali este fanul unei telenovele turcesti!

0

Gigi Becali a depasit de mult perioada in care se uita, chiar si de doua ori pe zi, la “Mihai Viteazul” – pelicula regizata de Nicolaescu, un film care i-a marcat viata latifundiarului din Pipera. Nu mai vorbim de lungmetrajele cu Alain Delon sau superproductia “Braveheart”, cu Mel Gibson. Astazi, finantatorul Stelei este fan telenovele. Da, ati citit bine, TELENOVELE, adica exact genul de productii tv pe care, pina mai ieri, Gigi Becali nu le putea suporta, interzicind inclusiv fetelor sale, Teodora, Alexandra si Cristina, sa le vizioneze. Gigi Becali a declarat ca s-a indragostit de serialul turcesc “Ezel”, de la Kanal D, si ca nu rateaza niciun episod. “Serialul asta ma atinge la coarda sensibila, il consider educativ si emotionant. Filmul ne face sa fim mai buni”, marturiseste patronul Stelei, care dezvaluie ca a si plins la primul episod.

300.000 de euro costa un episod din serialul “Ezel”, o productie a postului turcesc de televiziune ATV. Serialul este o adaptare moderna a nuvelei “Contele de Monte Cristo”, de Alexandre Dumas tatal.

Eto’o PAPARAZZU’

0

Camerunezul Samuel Eto’o a fost vedeta zilei de miercuri in UEFA Champions League, atacantul marcind trei din cele patru goluri cu care Inter Milano s-a impus, pe “San Siro”, in fata celor de la Werder Bremen. La ultima reusita, cea din minutul 81, africanul a imprumutat aparatul de fotografiat de la un Stefan Ionita local, imortalizind apoi bucuria coechipierilor. La finalul jocului, Eto’o a fost intrebat daca s-a impacat cu Chivu, dupa gestul de nervozitate facut de român in timpul ultimei partide din Serie A, 0-1 cu AS Roma: “Toata lumea a crezut ca el era suparat pe mine. Dupa meci, l-am rugat sa-mi zica in fata daca are ceva sa-mi reproseze, dar el mi-a raspuns ca a avut un repros de facut intregii echipe, nu doar mie”.

Gabriel Andrei

Zina Dumitrescu: “As putea sa iau totul de la zero”

0

La virsta de 74 de ani, creatoarea de moda Zina Dumitrescu ar fi in stare sa o ia de la zero in ceea ce priveste cariera profesionala. “Daca as putea, as face o alta casa de moda, as incepe totul de la zero. Imi ador meseria”, a declarat Zina Dumitrescu, in exclusivitate, pentru “National”. Momentan, designerul se relaxeaza intr-o minivacanta la Vilcea.

G.G.

Bianca Dragusanu isi cauta partener pentru sport

0

Bianca Dragusanu face sport, masaje peste masaje, tine dieta doar ca sa-si mentina corpul perfect. Mai mult, asistenta lui Capatos nu vrea sa faca fitness singurica, motiv pentru care isi cauta un partener. “Aerobic de la 19.00 la 20.00. Chiar foarte frumos… Haiiii, cine vine? M-as bucura sa mai vina cineva cu mine”, anunta Bianca.

G.G.

Andra si Catalin Maruta vor deveni parinti

0

Dupa doi ani fericiti de casnicie, Andra si Catalin Maruta si-au vazut implinit cel mai mare vis: vor deveni parinti. Prezenta aseara in emisiunea sotului sau, Andra a confirmat, radiind de fericire, ca este gravida in patru luni. “Sint extrem de mindra de imaginea mea si de cum arat in ultimul timp pentru ca voi deveni mamica. Devenim parinti si este implinirea noastra ca familie. Am slabit doua kilograme, dar mi-au crescut alte chestii. Zicea lumea ca mi-am pus silicoane. Eu mi-am dorit fetita, dar s-ar putea sa fie baiat. Pina in 20 de saptamini nu se stie exact”, a declarat Andra. Cintareata a dezvaluit si numele bebelusului in cazul in care acesta va fi fetita: “Alma Maria, dar pentru baietel nu m-am gindit la un nume”.

Ana-Maria Calciu

Au plecat in luna de miere in China

0

Daca majoritatea cuplurilor proaspat casatorite pleaca in luna de miere chiar in a doua zi dupa petrecerea de nunta, ei bine, Alina Sorescu si croitorasul regelui, Alexandru Ciucu, au preferat sa amine momentul.

Motivele le stiu doar ei, cert este ca Alina si Alexandru au plecat in luna de miere dupa mai bine de doua saptamini de la ceremonie. Proaspetii miri au ales ca destinatie China. Solista Alina Sorescu si sotul ei, Alexandru Ciucu, s-au casatorit pe data de 12 septembrie, iar petrecerea a avut loc la Palatul Stirbei. Ca au mai avut ceva treburi de clarificat sau ca au iesit in paguba la nunta, dupa cum au povestit unii invitati ai lor, cert este ca mirii au plecat in luna de miere abia la sfirsitul lunii septembrie. “Sintem in China, in luna de miere. Este foarte frumos, ne plimbam, vizitam, ne simtim foarte bine. La inceputul lunii octombrie ne vom intoarce in tara”, a declarat doamna Ciucu, in exclusivitate, pentru “National”. Si daca au preferat sa-si petreaca cele mai frumoase zile din viata lor in China, o tara renumita prin traditiile ei, Alina si-a propus sa se intoarca acasa cu multe, multe amintiri si lucruri specifice poporului chinez. Cu toate ca este secretoasa cind vine vorba de amanunte, Alina ne-a dezvaluit una dintre dorintele ei. “Vrem sa luam un serviciu de ceai, din portelan. Nu spun acum ce vreau sa cumparam. Oricum am luat multe lucruri frumoase. China este o tara superba”, ne-a mai spus doamna Ciucu.

Gabriela Grigoriev

Adelina si Liviu Virciu fac “nunta” in familie

0

Dupa scandaluri rasunatoare, certuri in direct si cuvinte grele aruncate la ore de maxima audienta, Liviu si Adelina au uitat de relatiile pe care le-au avut, iar acum sint de nedespartit.

Mai mult decit atit, cei doi si-au scos verighetele in vazul lumii, pentru a arata ca au revenit la vechiul statut. “Relatii? Noi nu am avut alte relatii. Tot ce a fost pina acum a fost un vis urit care acum s-a terminat si gata. Acum ne-am trezit, am uitat ce s-a intâmplat si sintem in continuare sot si sotie”, a declarat Liviu pentru “National”. Dupa ce au stat separati timp de sase luni, ieri, cei doi fosti-viitori soti au avut parte de prima lor iesire in public. Invitati la un eveniment monden ce a avut loc in Capitala, se pare ca Adelina si Liviu si-au intrat din nou in rolul de sot si sotie. Si pentru ca tinarul cuplu trebuia sa arate ca formeaza din nou o familie, cei doi indragostiti si-au sters verighetele de praf si le-au luat din nou la purtat. “Am stiut exact unde am pus verigheta si nu a fost nevoie sa o caut, m-am dus direct la ea si mi-am pus-o pe deget”, a declarat Liviu pentru “National”. De cealalta parte, Adelina a adaugat zimbind: “Eu am pastrat foarte bine verigheta. Am avut-o intr-o caseta de bijuterii si nici eu nu am fost nevoita sa rascolesc casa sa dau de ea”. Cit despre o posibila nunta, Liviu nu a avut prea multe de spus: “Noi oricum sintem o familie in fata lui Dumnezeu. Nunta cu siguranta nu o sa mai facem, poate o petrecere in familie, dar fara prieteni, nu de alta dar avem foarte multi si s-ar supara daca nu-i invitam pe toti”.

Sotii Dichiseanu impart acelasi dormitor!

0

Se zvoneste ca renumitul actor Ion Dichiseanu s-ar fi impacat cu sotia lui, Simona, si ca acum cei doi se iubesc mai mult ca la inceput. Cu toate ca atit Ion, cit si Simona dau apa la moara publicului, amindoi refuza sa spuna care este cu adevarat relatia dintre ei.

Chiar daca au decis sa se desparta, sotii Dichiseanu au hotarit de comun acord sa traiasca in continuare sub acelasi acoperis. Astfel, actorul si sotia lui impart un apartament, unde mai locuieste si fiica lor Ioana, impreuna cu sotul ei. Desi micul lor “pact” ar putea lasa de inteles ca Simona si Dichi formeaza din nou un cuplu, cei doi inca nu au luat o hotarire cu privire la viitorul lor comun. Surse apropiate familiei sustin ca fostii soti nu se mai inteleg de foarte mult timp, dar stau impreuna de dragul copilului, dar si al ginerelui. Zvonurile lansate de apropiatii cuplului sint insa demontate chiar de catre actor. Acesta ne-a dezvaluit ca, desi nu s-a impacat oficial cu Simona, cei doi isi petrec noptile impreuna. “Dormim in acelasi pat, dar fiecare are drumul lui, fiecare e cu treaba lui. Eu imi vad de viata mea, ea de a ei, in niciun caz nu ne iubim ca la inceput”, a declarat Ion Dichiseanu, in exclusivitate, pentru “National”. De partea cealalta, Simona Dichiseanu spunea, nu demult, ca actorul este dragostea ei si il iubeste ca in tinerete. Mai mult, pentru a-si intari spusele, artista ne-a marturisit ca nici nu se gindeste sa se casatoreasca cu alt barbat. “N-am de gind sa ma marit”, a spus doamna Dichiseanu. In ciuda comportamentului rece pe care il au unul fata de celalalt, sotii Dichiseanu incearca sa-si ocupe fiecare minut pentru a nu se gindi la perechea pe care de fapt o iubeste. Astfel, Dichi munceste de zor la noile piese de teatru, iar Simona trage din greu pentru a obtine permisul de conducere. ­“M-am apucat de scoala de soferi. Invat si conduc cit e ziua de lunga pentru ca am nevoie de permis auto”, a mai spus Simona Dichiseanu.

Gabriela Grigoriev

Hotel spatial, „Made in Russia”

0

Compania moscovita Orbital Technologies intentioneaza sa construiasca primul hotel spatial pe orbita terestra, care va fi inaugurat in anul 2016. Hotelul va avea sapte camere, dar in cazul in care „vor exista mai multe cereri”, numarul acestora va putea fi marit. In prezent, amatorii de turism spatial se pot alege cel mult cu un coltisor de pe Statia Spatiala Internationala.

Iahtul lui Ataturk, transformat in bordel

0

In largul coastei statiunii Antalya, iahtul Savarona, care i-a apartinut lui Kemal Ataturk, fondatorul Turciei moderne, a fost luat cu asalt de catre fortele de ordine. La bordul iahtului, concesionat de Ministerul de Finante de la Ankara unui om de afaceri turc, au fost gasite zece prostituate, printre care si doua minore. Fiecare dintre ele „producea” intre 2500 si 7500 de euro pe noapte.

Marinarii de pe pescadoare, in stare de sclavie

0

Pescadoarele care opereaza in vestul coastelor Africii, pentru a aproviziona Europa cu peste, s-au transformat in adevarate Gulaguri plutitoare. Dintr-o ancheta neoficiala derulata de mai multe organizatii ecologiste si pentru apararea drepturilor omului rezulta ca marinarii, in marea lor majoritate de origine africana, sint tinuti practic in stare de sclavie, nemaiajungind la tarm de ani in sir.

Berlusconi, cumparator de voturi?

0

Cu ocazia zilei sale de nastere – miercuri, „Il Cavaliere” a implinit 74 de primaveri – Silvio Berlusconi a trecut cu bine de votul de incredere de miercuri seara din Parlamentul de la Roma. Fapt care i-a nemultumit profund pe mai multi deputati ai opozitiei de stinga, care l-au acuzat ca le-a mituit mai multi colegi, corupindu-i cu bani (60.000 de euro de parlamentar) si functii.

Se cutremura Pamintul

0

Situata pe Cercul de Foc al Pacificului, Indonezia a fost lovita in ultimele zile de o serie de seisme si replici cu magnitudinea cuprinsa intre 5,2 si 7,2 grade pe scara Richter. Alte cutremure au fost inregistrate in Japonia, Insulele Samoa, Philipine, in largul coastelor chiliene, dar si in România.

La numai un minut diferenta, doua cutremure au lovit Indonezia in cursul zilei de ieri, la ora locala 02.10 (miercuri, 20.10 ora României). Epicentrul primului cutremur, cu o magnitudine de 6,6 grade, a fost localizat la 105 kilometri nord/nord-vest de Dobo, in insulele Kepulauan Aru, in largul provinciei Papua Noua Guinee. Acesta a fost urmat aproape imediat de un al doilea seism, cu magnitudinea de 7,2 si produs la o adincime de 12,3 kilometri. Alerta de tsunami lansata de Agentia Indoneziana de Geofizica a fost ridicata in scurt timp, dar cele doua cutremure au fost urmate (pina ieri la inchiderea editiei) de nu mai putin de sapte replici, cu magnitudinea de peste 5,2 grade. Din fericire, zona care a fost afectata este una foarte slab populata, fiind situata la peste 3000 de km est de capitala indoneziana Jakarta. La ora inchiderii editiei, numarul eventualelor victime nu fusese inca precizat de autoritatile locale.
In ultimele doua zile, vestul insulei Honshu din Japonia si arhipelagul Volcano, apartinind tot acestei tari, coastele estice ale Insulei de Nord din Noua Zeelanda, regiunea Insulelor Samoa si platoul continental chilian au fost afectate de cutremure cu magnitudinea de peste 5,2 grade. Toate aceste regiuni sint situate ori pe asa-numitul Cerc de Foc al Pacificului sau in imediata apropiere a acestei zone unde se intilnesc mai multe placi tectonice, a caror permanenta ciocnire are drept rezultat o puternica activitate seismica si vulcanica.

Contactate de ziarul nostru, mai multe agentii de turism din România au declarat ca, in ultimele zile, nu au vindut bilete pentru sejururi in Indonezia unor turisti români. Solicitat de ziarul nostru, Ministerul Afacerilor Externe a precizat ca “la nivelul Ambasadei României din Jakarta nu au fost sesizate cazuri de cetateni români victime ale cutremurelor care s-au produs recent in aceasta tara”.

Un cutremur de 4,6 grade pe scara Richter s-a produs, ieri dimineata, in zona Vrancea la o adincime de 120 de kilometri. Seismul, care s-a produs la ora 8.31, a fost resimtit si in Bucuresti. Ultimul cutremur cu epicentrul in Vrancea a avut loc pe data de 8 iunie, magnitudinea acestuia fiind de 4,8 grade pe scara Richter.

Mircea Bujoreanu