Doi tineri din Ploiesti sint cercetati penal dupa ce, in urma unei descinderi si a unei perchezitii, la domiciliul lor politistii au gasit ascunsa in podul casei o mitraliera de tipul celor aflate in dotarea armatei, arma fiind trimisa la Institutul Criminalistic pentru expertiza. Arma este o mitraliera cu calibrul 7 – 62 mm, de tipul celor cu care sint dotate fortele armate si a fost descoperita in podul casei, infasurata intr-o fata de masa, fiind ascunsa sub streasina imobilului. Cei doi tineri in casa carora a fost gasita mitraliera sint cercetati in stare de libertate, ei riscind o pedeapsa cu inchisoarea intre trei si zece ani.
Baiat de 11 ani tinut de tata in lanturi
Politistii bucuresteni au retinut un cetatean arab care si-a sechestrat propriul copil. Baiatul de11 ani a fost gasit pe un cimp intr-o stare deplorabila de epuizare, de catre un taximetrist ce l-a dus de urgenta la spital. Micutul a povestit ca tatal sau, care este casatorit cu o stewardesa românca, l-a luat acum citeva luni in Dubai, unde l-a tinut non stop legat in lanturi. Dupa care l-a adus inapoi in România si l-a abandonat pe cimp.
Rezervele BNR, mai mari cu un miliard
Rezervele valutare ale BNR au crescut in septembrie cu 1,02 miliarde de euro, la 32,58 miliarde de euro, in contextul in care România a primit cea de-a sasea transa din imprumutul de la FMI, de 884 milioane de euro, si transa a treia din finantarea de la CE, de 1,15 miliarde euro.
ROMATSA isi face asigurare de 1,2 milioane euro
Administratia Româna a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA va organiza, in 15 noiembrie, o licitatie pentru achizitionarea unei polite de raspundere civila fata de terti a activitatii institutiei, prima de asigurare fiind estimata intre 1 si 1,2 milioane de euro. Suma asigurata pe care o va acoperi viitoarea polita a fost stabilita la 600 milioane de euro. Ofertantii vor depune o garantie de participare de 60.000 lei si una de buna executie reprezentind 5% din valoarea contractului, potrivit datelor din caietul de sarcini.
Accizele pentru 2011, la un curs de 4,2655 lei/euro
Accizele vor fi calculate in 2011 la un curs de 4,2655 lei/euro, anuntat vineri de Banca Centrala Europeana (BCE), rata de schiimb fiind cu numai 0,07% sub cea utilizata in acest an, de 4,2688 lei/euro. Nivelul accizei in lei este stabilit, potrivit Codului Fiscal, prin transformarea sumelor exprimate in echivalent euro, pe baza cursului de schimb valutar anuntat de BCE pentru prima zi lucratoare a lunii octombrie din anul precedent. Cursul anuntat la 1 octombrie 2009 a fost cu 14,2% mai mare fata de cel folosit la calculul accizelor pentru 2009, ceea ce a determinat cresterea preturilor la majoritatea produselor accizabile.
Oferte pentru vacanta de iarna la “Winter Holiday”
Tirgul International de Turism “Winter Holiday”, eveniment care se va desfasura in perioada 7 octombrie – 10 octombrie, la Palatului Parlamentului, va oferi celor interesati posibilitatea de a-si alege destinatia ideala pentru petrecerea vacantei de iarna. La eveniment, care este organizat de Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din România (ANAT), vizitatorii pot cistiga vacante in cadrul Tombolei cu premii, organizate cu suportul agentiilor prezente la tirg. “Winter Holiday” reuneste agentii de turism, parteneri hotelieri, companii aeriene, asociatii regionale de promovare a turismului, birouri de promovare a turismului ale unor tari precum Austria, Ungaria, Franta, parteneri internationali, autoritati locale. Evenimentul beneficiaza de participarea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului.
Fugi la munca in China
Te-ai saturat de România, dar si de Europa? Ai vrea sa fugi in lume sa traiesti “normal” si nu stii unde? Fugi in China, in cea mai prospera economie a lumii. Numai anul acesta piata muncii din China a creat peste 10 milioane de locuri de munca. Asa ca mai e loc.
Desi putina lume stie, in China deja muncesc “citiva” români. In Shanghai, oras cu 30 de milioane de locuitori, muncesc mai mult de 200 de români, in industria navala sau relatii comerciale.
Asadar, daca ai spirit de aventura poti sa optezi sa muncesti pe vasele de croaziera pe fluviul Yangtze sau Chang Jiang. Sint posturi libere ca ospatar, barman si receptioner si la bar pe vase de 5 stele. Se cer experienta de minimum 3 ani, virsta intre 18 si 35 de ani si un nivel avansat de limba engleza. Salariile se negociaza si, daca ai experienta, poti cistiga si 1.500 de dolari pe luna.
*Recrutari de studenti*
Daca esti student sau ai absolvit facultatea, ai toate sansele sa ajungi sa muncesti in China. Dar, ca sa faci asta trebuie mai intii sa te pregatesti. “Noi promovam oferte de training in China pentru orice proaspat absolvent de facultate, indiferent de domeniu.
Pregatirea se face la mari companii chinezesti din toate domeniile si se face pe o durata de 6 luni. Dupa stagiu, tinerii pot ramine in China sa munceasca chiar la companiile unde s-au pregatit sau la altele”, ne-a declarat Mircea Onaca, reprezentantul companiei Com Invest. Cit costa sa te pregatesti in companiile chinezesti? Intre 700 si 1.200 de dolari, bani in care sint incluse toate costurile. Anul acesta 40 de români au apelat la acest program de training.
Ion Bogdan
Ce ascunde miliardarul Umbrarescu?
Fuziunea care va avea loc intre firmele omului de afaceri bacauan, Dorinel Umbrarescu, pare la prima vedere o simpla miscare de business menita sa “eficientizeze” activitatea companiilor respective. Insa, nasterea unui colos de constructii care le va depasi pe toate celelalte prezente pe piata româneasca a constructiilor, din punct de vedere al incasarilor estimate, pare a ascunde altceva, mult mai interesant decit titlul de “rege suprem al asfaltului”, pe care l-ar obtine Umbrarescu.
Finalizarea fuziunii prin care Spedition UMB (cu afaceri cit toate celelalte fime ale lui Umbrarescu) ar urma sa “inghita” restul de firme din portofoliul omului de afaceri bacauan, va face din noua companie un monstru cu afaceri de aproape jumatate de miliard de euro si aproximativ 1.100 de angajati (conform datelor Registrului Comertului pe 2009). Practica dovedeste ca astfel de fuziuni interne se fac de foarte multe ori in momentul in care actionarii doresc sa vinda afacerea. Cu alte cuvinte, se pregateste Umbrarescu sa scape de toate companiile pe care le detine?
*Se pregateste pentru o mare licitatie?*
O alta varianta si mai probabila decit vinzarea afacerii este ca Dorinel Umbrarescu se pregateste pentru o mare licitatie care ar putea fi anuntata in curind, si la care nu ar putea participa doar cu una dintre firmele sale, pentru ca nu ar avea destula putere financiara. Cu alte cuvinte, intrarea in lupta pentru cistigarea unei licitatii cu un caiet de sarcini “special” ar justifica pe deplin unificarea business-urilor lui Umbrarescu. Practic, o companie cum vrea sa isi faca Umbrarescu, cu afaceri de jumatate de miliard de euro, i-ar asigura monopolul la anumite lucrari de anvergura, pentru ca nicio alta companie locala nu ar mai face fata cerintelor de garantii si capital din caietele de licitatii.
*Sau dizolva niste companii?*
Nu in ultimul rind, nu trebuie sa uitam ca este criza, iar constructiile sint intr-un declin continuu. In afara de contractele cu statul, companiile de constructii precum cele ale lui Umbrarescu aproape ca mor de foame. Iar in aceste conditii este posibil ca omul de afaceri bacauan sa simuleze, prin fuziunea anuntata deja din iunie in Monitorul Oficial, o dizolvare eleganta a unor companii pe care le detine. De altfel, in anuntul din Monitorul Oficial se precizeaza ca “Fuziunea este de natura sa asigure constituirea unei societati comerciale puternice si eficiente economic si financiar si imbunatatirea managementului, care datorita fuziunii poate deveni mai dinamic, orientat spre viitor, spre conducerea unei singure societati”. Iar asta inseamna, aproape sigur, restructurare si disponibilizari.
*Ce spun specialistii:*
Potrivit specialistilor de pe piata constructiilor, in conditiile crizei, marile companii care lucreaza cu statul se vor concentra pe obtinerea de contracte cu finantare externa. De aceea, varianta in care Dorinel Umbrarescu se pregateste pentru o mega-licitatie ramine cea mai plauzibila dintre toate.
Oprea trimite “carne de mici” pentru talibani
Au trecut vremurile in care angajatii Ministerului Apararii Nationale erau dispusi sa dea si spaga, doar or prinde un contract afara. Banii primiti efectiv in mina au devenit tot mai putini, riscurile s-au marit constant, iar “locuri libere” nu mai sint decit in Afghanistan.
In cea mai nasoala provincie, in care talibanii nu vor sa inteleaga nici in ruptul capului ca baietii nostri nu sint acolo decit pentru “securizarea zonei”. Asa ca-i omoara pe capete. Urmarea este ca voluntarii nu se mai inghesuie neam la misiunile din strainatate. Tocmai acum, cind desi avem deja 1663 militari in pustiurile in care au dat chix pina sI rusnacii, trebuie sa trimitem si mai multe “bucati”.
*Divorturi pe banda rulanta*
Asa ca ministrul Apararii, acelasi care se zbate de mama focului sa cumpere avioane second -hand de la americani, a gasit o solutie sa asigure in continuare “carnea de mici” proaspata pentru tolomacii aia de talibani. Si a promovat o lege privind obligativitatea tuturor militarilor de a pleca volens-nonvolens in strainatate. Scapa doar militarii monoparentali si cei care au rude cu gradul 1 de handicap. Este deci de asteptat ca multe cadre sa divorteze si sa ramina cu copiii in custodie, doar ca sa nu plece. Iar daca pina acum cel putin era vorba de soldati profesionisti, provenind din rindurile trupelor de elita, de aceasta data pina si un subofiter burtos care vegeteaza intr-o baraca din unitate si participa la trageri doar anual se poate trezi combatant in prima linie a frontului. Se pune, logic, intrebarea de ce? Pentru ca am facut pe bengosii cu americanii, ne-am dat mari, dar, vorba interlopilor, “smecheria se plateste”.
*Tinichele pentru copii*
Bineinteles ca, la fel cum s-a intimplat si in cazul celorlalti 15 morti din Afghanistan, ultimele doua victime au fost avansate post mortem. Iar Gabi Oprea i-a propus sa fie decorati cu Ordinul National Steaua României in grad de cavaler. Si cu insemne de militari! Doamne, ce o sa se bucure copilul de noua luni al soldatului Filip din satul Sintereag cind va primi tinicheaua asta de decoratie sa se joace cu ea. Atit ca va creste si va avea nevoie de un tata, nu de un erou…
*Regrete dupa DINGO*
Noul carnagiu a avut loc ieri dimineata la 10.30, ora României. Masina Humvee in care se aflau trei militari ai Batalionului 812 Manevra “Soimii Carpatilor” a calcat peste un dispozitiv exploziv improvizat, situat la 40 kilometri nord –est de Qalat, in provincia Zabul. Au decedat pe loc sergentul major Marius Florin Sfeches, 25 de ani si soldatul Cristian Petru Filip, 26 ani. Caporalul Vasile Zbânca a fost grav ranit si transportat de urgenta cu elicopterul la Spitalul Militar din Baza Lagman. Specialisti din domeniu ridica se intreaba si acum de ce, daca autoritatsile de la Bucuresti se tot bat atit cu pumnii in piept citi bani au dat ei pentru inzestrare si securitatea militarilor nostri, nu au cumparat blindatele DINGO. Este vorba despre transportoarele folosite de armata germana si nu au avut nici macar o victima in Irak sau Afghanistan.
Economia scade cu 3% in acest an
Un raport trimestrial al companiei de consultanta Ernst&Young arata ca o contractare a PIB-ului cu circa 3 procente anul acesta si cu un procent in 2011 este din ce in ce mai probabila. Analistii estimeaza o revigorare a cresterii economice abia in 2012. Astfel, majorarea taxei pe valoare adaugata si cresterea preturilor sint factori care favorizeaza o noua perioada de declin a economiei românesti.
Rovinieta electronica, valabila de azi
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România (CNADNR) introduce de azi rovinieta electronica, urmind ca soferii fara documentele care atesta plata acesteia sa achite despagubiri in functie de tipul vehiculului, intre 28 si 1.210 euro, si amenzi intre 250 si 4.500 lei. Tot de la 1 octombrie CNADNR va introduce si rovinieta valabila trei luni, aplicata la toate categoriile de vehicule. Tarifele rovinietei ramin neschimbate, iar cele achizitionate deja isi mentin valabilitatea pina la data expirarii.
Statul, actionar la Rompetrol
Statul a redevenit actionar la Rompetrol Rafinare (RRC), cu o participatie de 44,69% din capital, in urma conversiei in actiuni a unor obligatiuni pe care compania, controlata de KazMunaiGaz, nu le-a rascumparat pina ieri, termenul limita, potrivit unui comunicat transmis de companie. Practic, pina ieri, compania ar fi trebuit sa ramburseze catre statul român o datorie cu o valoare de 571 de milioane de euro. Capitalul social al Rompetrol Rafinare va fi majorat cu 1,97 miliarde de lei, la 4,41 miliarde de lei, reprezentind conversia in actiuni a 20,65 milioane de obligatiuni emise de companie.
Teodor Baconschi, iepurele fals al lui Basescu
Ridicat in slavi de Traian Basescu – care-l considera bun de presedinte, Teodor Baconschi aduce “mostenire” PDL-ului si citeva schelete ascunse (si nu prea) in propriul dulap. Ceea ce inseamna ori ca Basescu nu are mina buna la urmasii sai politici, ori ca laudatul Baconschi este doar un “iepure fals”.
Altfel spus, este foarte posibil ca nu Teodor Baconschi sa fie cel avut in vedere de Traian Basescu atunci cind vine vorba despre viitorul lider al PDL – sau al noului partid destinat sa ia locul actualului PDL. Considerat insa ca atare, Baconschi ar putea fi, spera unii, “vinat” de periculoasa tripleta Blaga-Videanu-Berceanu, lasind astfel calea libera spre virful partidului. Cui? Cuiva pe care tot Basescu il va scoate din joben, dar nu acum, ci atunci cind situatia din PDL se va coace suficient, fiind astfel posibila debarcarea vechii trupe democrate. Speranta desarta, dupa cum spun toti cei care ii cunosc bine pe cei trei democrati proaspat “raspopiti” din Guvern.
*Proaspatul democrat a fost deja eroul unui scandal sexual*
Indiferent daca rolul pe care se pare ca i l-a atribuit este unul pe bune sau nu, cert este ca CV-ul proaspatului democrat include si un scandal sexual de proportii, declansat in 2007. Atunci cind mai multe detalii picante referitoare la viata amoroasa a Manuelei Vulpe – ambasadorul României in Mexic la acea data – au aparut intr-o revista destinata diasporei românesti din Australia. Constind in principal din corespondente electronice, detaliile cu pricina contineau si numele lui Teodor Baconschi, doar consilier prezidential al lui Traian Basescu la acea vreme, dar si vehiculat pentru o posibila desemnare ca ambasador al nostru la Paris. Evocarea momentelor petrecute impreuna de cei doi in baia resedintei diplomatice din Australia (pe vremea cind Vulpe ne reprezenta in tara cangurilor), l-au pus intr-o postura jenanta pe Baconschi. Din fericire pentru actualul ministru de Externe proaspat convertit la valorile doctrinei pedeliste, scandalul s-a stins de la sine. Ceea ce nu inseamna insa ca detalii necunoscute inca nu ar putea oricind sa fie scoase la iveala intr-o viitoare campanie electorala.
Fiul fostului sef de post a ajuns ministru la Interne
Actualul sef al Internelor a fost un “copil bun, tare cuminte si introvertit”. Asa il descriu parintii si rudele pe tinarul politician Traian Igas, proaspat numit ministru in locul versatului Vasile Blaga.
Calitatile de care a dat dovada in copilarie nu par sa-l ajute pe novicele Traian atunci cind vine vorba de colaborarea cu vechile catane hirsiite in rele din MAI. Cu toate acestea, tatal noului ministru, Augustin Igas, crede ca fiul sau va face o figura buna.
*Augustin Igas: Fiul meu sa nu fie marioneta lui Basescu*
Fost sef de post in comuna sibiana Jina, batrinul Augustin il descrie pe fiul sau ca nefiind “un politician de cariera”, ci dimpotriva “unul foarte apropiat de oameni”. Acum, singura dorinta a batrinului este ca fiul sau sa ramina asa si “sa nu ajunga ca aia de la Bucuresti”. Augustin Igas nu a vorbit cu fiul sau de cind a fost numit ministru. Noutatea a facut insa valuri in localitatea aradeana Pecica (acolo unde locuieste familia actualului ministru). Drept urmare, lumea a inceput deja sa se perinde pe la casa parinteasca a demnitarului, plingindu-se batrinilor de una sau de alta. “Il astept acasa, vreau sa-i dau niste sfaturi de pe vremea cind si eu eram politist. Eu zic ca o sa-l ajute” – ne-a declarat Augustin Igas. Tot el ne-a recunoscut ca este un fost pedelist, dezamagit insa de evolutia partidului. Grijuliu cu soarta si viitorul copilului sau, Igas senior nu-si doreste ca actualul ministru de Interne sa se lase implicat in jocurile politice: “Daca se va dovedi ca este doar o marioneta a lui Basescu, il bat cit este el de mare”.
*Matusa Maria: Sa faca bine, sa nu-si bata joc de noi*
Ca pustiul Traian era un copil cuminte si foarte ascultator o confirma si una dintre matusile sale prin alianta. Maria, vaduva lui Nicolae, varul tatalui actualului ministru. Batrina nu l-a mai vazut de mult pe nepot, dar asta nu o impiedica sa-i doreasca numai bine, urindu-i totodata si sa faca la rindul lui bine, acum cind a ajuns mare ministru. “Nu vreau ajutor de la el, doar sa nu faca ce au facut ceilalti. Sa nu-si bata joc de noi” – ne-a spus fara nicio patima batrina de 80 de ani, care astazi se deplaseaza doar cu ajutorul cirjelor si traieste dintr-o pensie de numai 690 de lei. Si asta dupa ce a lucrat 30 de ani batuti pe muchie ca laboranta la Spitalul Cantacuzino din Bucuresti, ba chiar a fost si “premiata in munca socialista”.
Tanti Maria si-a amintit cu duiosie de vacantele pe care micul Traienica le-a petrecut la ei, chiar daca nu este convinsa ca nepotul mai stie de existenta ei “dupa ce, in 1991, a murit Nicolae”.
Brusca ascensiune politica a senatorului Traian Igas i-a surprins pe multi aradeni. Si asta pentru ca proaspatul numit in functia de ministru de Interne nu prea corespunde fisei postului, fiind de felul sau un om inclinat spre blindete si intelegere, nicidecum vreo mina forte. In plus, nici nu se poate spune ca a iesit in vreun fel din rindul politicii aradene. Dimpotriva, concetatenii povestesc ca Traian Igas a fost propulsat in Parlament de varul sau Iustin Cionca, fost primar in Pecica. Care Cionca nu a putut, in 2004, sa candideze din cauza lui Gheorghe Falca, motiv pentru care si-a propulsat varul, pe Traian, la Camera Deputatilor. La inceputul acestei legislaturi, verisorii s-au regasit sub cupola Parlamentului, unul in calitate de senator – Igas si celalalt in postura de deputat la primul sau mandat – Cionca.
Familia actualului ministru de Interne este de origine sibiana. Sotii Igas, impreuna cu cei trei copii ai lor, Traian, Rodica si Adriana, s-au stabilit ulterior linga Arad, in localitatea Pecica. Astazi, tatal Augustin este pensionar, calitate in care “pagubeste” statul de doar 960 lei lunar. Despre mama Marioara am aflat ca a fost croitoreasa in Pecica. In timp ce fiul Traian a ales calea politicii, una dintre fete, Rodica, a ajuns “sanitara” in comuna, iar cealalta, Adriana, s-a casatorit in Germania. Asta dupa ce a fost, ani de zile, corectoare la ziarul “Adevarul de Arad”. Familia Igas este completata de Angelica, sotia actualului ministru (medic in Arad) si de cei doi copii ai cuplului ministerial.
Tökes, sport extrem cu România
La tocsoul-eutanasie facut de Mindruta s-au intilnit seful „Noii Drepte” si liderul tiganilor, Nicolae Paun. Spontan si rezonabil, cunoscind subteranele, dar si acoperisurile societatii, folosind calamburul jegos („auzi — iobagi! Mai bine i-o scoti!”), dar umblind cu ostentatie si la cliseele limbajului diplomatic, Paun si-a martelat adversarul. Unul sters, prea sters in raport cu titulatura „Noua Dreapta”. Initial, n-am tinut cu Niki Scorpion, pentru ca se agata de termenul „rom”. Dar cind a zis ca „daca asta-i marea problema, rom-român, limba romani-limba româna, atunci renuntam la rom!”. Mi-ar fi convenit sa spuna „renuntam la falsa radacina comuna”, insa merge si asa. Ţiganii chiar sint reprezentati de „un om de dialog”, ca sa-l citez pe Iliescu Ion.
Mi-ar fi placut sa sustin acelasi lucru si despre unguri. Numai ca ei defileaza cu un om de nemtudom. E vorba despre Tökes, care s-a ridicat impotriva lui Ceausescu fiindca il stringea Trianonul. Mai nou, vrea autonomie pentru doua judete din nord-vestul tarii. Bagam la pirnaie asistenta de la Maternitatea Giulesti, cautam vinovati pentru ca o zuza a sarit cu pianul in Dimbovita, dar neglijam faptul ca Tökes face, de 20 de ani, sport extrem cu România. Bai, prelatul Paprikas, nici nu stii cit regret ca tu nu esti motan, iar eu nu sint copil sadic, ca sa-ti dau drumul sa schiezi pe ghena!
Pe scurt
*14.000 noi dosare de insolventa*
Aproximativ 14.000 de dosare de insolventa au fost deschise in primele opt luni, potrivit presedintelui Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din România (UNPIR), Arin Stanescu. “Tematica insolventei a devenit extrem de actuala odata cu intrarea pe nepusa masa a crizei economice in România. Si pina atunci au existat cazuri de insolvente, dar numarul dosarelor deschise in 2007 s-a ridicat la circa 7.800 si a crescut anul trecut la aproximativ 20.000”, a spus Stanescu, in cadrul unui seminar.
*Evaziunea, problema de securitate nationala*
Evaziunea a ajuns la dimensiunea unei probleme de securitate nationala, care cauzeaza distorsiuni majore concurentiale, si este nevoie de o decizie politica pentru a trece la plata corecta a impozitelor, a declarat, ieri, directorul directiei audit din BNR, Eugen Radulescu. “Nivelul evaziunii este endemic…. Exista slabiciuni majore pe intregul lant de colectare. Distorsiuni majore concurentiale. Unii platesc si altii nu platesc. Unii sint puternici si la ei nu ajung controalele, controalele ajung numai la cei fraieri”, a spus Radulescu.
*Numarul de angajati a scazut cu 5,4%*
Numarul mediu al salariatilor a scazut anul trecut, fata de 2008, cu peste 270.000 persoane (5,4%), la 4,77 milioane angajati, ca efect al crizei economice, iar costul mediu lunar al fortei de munca a urcat cu 5,6%, potrivit INS. Peste 53% dintre angajati sint barbati, respectiv 2,54 milioane persoane. Fata de anul precedent scaderea numarului mediu de barbati salariati (-181.300 persoane) a fost mai mare decit cea a femeilor (-90.700 persoane), se arata intr-un comunicat al Statisticii.
*Bulgarii au iesit din recesiune*
Economia Bulgariei a iesit din recesiune in trimestrul al doilea, cu o crestere de 0,5% a PIB fata de primele trei luni ale anului, ca urmare a avansului exporturilor, a declarat, ieri, premierul bulgar, Boiko Borisov. Oficialul bulgar a facut anuntul la a 96-a reuniune a sefilor institutelor de statistica din statele Uniunii Europene (UE), desfasurata la Sofia.
Se pregateste mega-asfaltarea României
*Umbrarescu se vrea rege suprem printre constructori*
Dorinel Umbrarescu, actualmente al treilea cel mai puternic “asfaltator” al tarii, pune la punct o strategie care ar urma sa-l transforme in “regele” suprem al acestui tip de afacere. Vrea sa-si uneasca toate firmele intr-una singura care sa bata, la nivel de incasari, concurenta, reprezentata de Nelu Iordache (Romstrade) si Hidroconstructia. Fuziunea firmelor lui Umbrarescu este in linie dreapta dupa ce in luna iunie proiectul de fuziune a fost publicat in Monitorul Oficial.
Omul de afaceri bacauan, unul dintre cei mai importanti beneficiari ai diferitelor contracte cu statul, are mai multe firme de constructii care inregistrau, cumulat, in 2009, afaceri de peste 210 milioane de euro. Firmele sint Tehnostrade, Com-Axa, Drumuri, Sped UMB, A&R, Tehno-Stone si Spedition UMB, ultima fiind si cea mai mare companie a lui Umbrarescu.
*Avere de 400 milioane euro*
Potrivit unui anunt publicat in luna iunie in Monitorul Oficial, Spedition UMB (cu afaceri cit toate celelalte firme ale lui Umbrarescu), ar urma sa “inghita” restul de firme din portofoliul omului de afaceri bacauan. Asta ar insemna, nici mai mult nici mai putin, ca Umbrarescu va deveni cel mai mare “constructor” din România, cel putin raportat la nivelul incasarilor, depasindu-l pe Nelu Iordache, alt “rege” al afacerilor cu asfalt si cu statul, evident.
Potrivit Top 500 miliardari, Dorinel Umbrarescu are o avere estimata la 380 – 400 de milioane de euro. Anul trecut, afacerile derulate prin doua dintre firmele sale, Spedition SRL si Tehnostrade SRL, de altfel cele mai mari din “imperiu”, au crescut in ciuda crizei si mai ales in ciuda dificultatilor mari din sectorul constructiilor.
Cele doua firme au inregistrat, in 2009, afaceri de 373 de milioane de euro. Cum a ajuns Umbrarescu la aceasta performanta? Simplu, cu ajutorul contractelor cu statul, respectiv Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România (CNADNR). Cel mai mare contract obtinut de firmele omului de afaceri bacauan a fost cel pentru reabilitatea DN 12, in valoare de 173 milioane euro, nivel care depaseste lucrari de infrastructura cistigate de firme straine (Astaldi – Italia si FCC Construction – Spania care au primit cite 137, respectiv 100 milioane euro din contracte cu statul).
*Perioada de “aur” – 2001 – 2004*
Dorinel Umbrarescu face parte din “galeria” celor mai controversate nume de constructori din România, alaturi de Nelu Iordache, proprietarul Romstrade si alti asa-numiti “regi ai asfaltului”, toti blamati la un moment dat pentru contractele cu statul român. Perioada “de aur” a lui Dorinel Umbrarescu a fost 2001 – 2004, cind firmele sale au derulat afaceri de peste 500 milioane de euro.
Insa nici dupa aceasta perioada nu i-a mers prea rau, pentru ca, de exemplu, in 2006, un consortiu din care faceau parte doua dintre firmele lui Umbrarescu, Spedition UMB si Com-Axa, a cistigat licitatia pentru realizarea primului tronson din autostrada Bucuresti-Brasov.
*Razboi pe fata*
Exista un razboi real intre asfaltatori? Raspunsul este clar, “da”, iar el vine chiar de la Umbrarescu. Nu demult, primarul general al Capitalei, Sorin
Oprescu, declara ca Dorinel Umbrarescu i-a refuzat invitatia de a face afaceri in Bucuresti pe motiv ca se “teme de ceilalti (constructori – n.r.)”, ceea ce confirma faptul ca razboiul dintre marile firme de constructii care “traiesc” din bani de la stat este cit se poate de serios si ca “regii asfaltului” si-au impartit “tortul” contractelor grase.
Intrebarea care se pune este daca Dorinel Umbrarescu va “capata” curajul sa-si extinda afacerile in Capitala dupa ce va deveni cel mai mare “asfaltator al tarii”, in urma anticipatei fuziuni?
*Cele mai banoase contracte ale lui Dorinel Umbrarescu*
– reabilitarea Drumului National 12 in 2009 i-a adus 173 milioane euro. Acest contract are cea mai mare valoare dintre cele atribuite de Ministerul Transporturilor in 2009.
– Contractul pentru refacerea a 118 kilometri – DN2 Focsani –Ojdula (contract aflat inca in derulare) presupune virarea in contul UMB Spedition a 150 milioane euro.
Radu Anton
Ciobanu vrea sa taxeze nuntile si botezurile
Nederanjata timp de 20 de ani, marea evaziune fiscala din România nu trebuie tulburata nici de PDL-ul care i-a jurat pieirea in toate campaniile electorale. In schimb, fiscul se poate napusti asupra nuntilor, botezurilor si banchetelor pe care inca si le mai permit românii – crede deputatul PDL de Timis Gheorghe Ciobanu.
Considerind ca evaziunea fiscala in acest domeniu este “fantastica”, democrat-liberalul a propus presedintelui ANAF introducerea unui impozit forfetar in domeniu. Deputatul PDL se gindeste probabil la dijmuirea tacimului invitatilor, dedicatiilor lautarilor si a darului inerent in cazul nuntilor si botezurilor.
Vanitos din fire, dar inventiv, românul va renunta probabil la strigarea darului, multumindu-se doar cu discretul plic strecurat pe sest. Si uite asa se va alege praful si de ultima gaselnita fiscala a democratilor.
Titus Corlatean: Antonescu este indecent
Desi crede ca România a ajuns o „republica bananiera” lipsita de un guvern adevarat Crin Antonescu se incapatineaza sa-i irite constant pe pesedistii fara ajutorul carora nu poate nici visa macar la inlocuirea cabinetului Boc.
„Premierul nu ar trebui sa fie de la PSD, ci mai degraba independent” – afirma ori de cite ori poate liderul PNL. Si asta desi social-democratii lui Victor Ponta sint hotariti sa nu lase un viitor guvern pe mina altui partid.
Admonestat de pesedisti si ignorat voit de Victor Ponta, Antonescu a primit de aceasta data o replica din partea lui Titus Corlatean.
„Mi se pare o chestiune indecenta, mi se pare o chestiune care iese din spiritul colaborarii la nivelul opozitiei” – a replicat, mai dur decit ii este obiceiul, diplomatul Corlatean.
Tot el i-a invitat pe liberali sa dea dovada – „inclusiv la nivelul presedintelui Crin Antonescu”, de „mai multa intelepciune” cita vreme PSD si PNL au o miza comuna: doborirea Guvernului Boc. „Iar asta se face mai putin batind toba si mai putin dind indicatii altora” – a conchis pesedistul.
Liderii UDMR, profitori de cariera
Mic dar voinic, UDMR este nelipsit din orice alianta guvernamentala, indiferent de restul “ingredientelor” majoritare. Odata ajunsi la Palatul Victoria, maghiarii isi santajeaza la greu partenerii. Asa cum fac si astazi.
Ca sa nu-si sifoneze prea tare imaginea in ochii maghiarilor de rind, UDMR l-a fortat pe Emil Boc sa renunte la impozitul minim si sa ofere niscaiva facilitati mediului privat. Asta insa doar dupa ce a avut grija ca toata lumea sa afle, “pe zvonuri”, ca Uniunea a fost cea care a amenintat cu plecarea de la guvernare daca nu se face asa.
Deci ceea ce, evident, insemna lasarea PDL-ului la mina opozitiei. Ca lucrurile sa fie si mai clare, conationalii maghiari au precizat si ca se asteapta la adoptarea rapida a legilor privind invatamintul si statutul minoritatilor in forma propusa de Uniune. Cocotat pe cai mari de criza economica si de impasul in care a ajuns PDL-ul, UDMR nici nu l-a lasat pe Boc sa rasufle bine, ci i-a facut cunoscut si ca “isi pune serios” problema iesirii de la guvernare daca salariile nu vor reveni la forma neamputata de criza.
Cum insa salariile nu vor reveni (fapt bine cunoscut de toata lumea, inclusiv de liderii UDMR), iar pe deasupra maghiarii nu obisnuiesc sa iasa de la guvernare nici picati cu ceara, este clar ca Uniunea nu face altceva decit sa-i arate non-stop pisica lui Boc, presindu-l astfel sa le inghita cit mai multe pretentii.
*Borbely ridica opozitiei mingea la plasa*
Mai mult, maghiarii au avut mai nou o idee de-a dreptul diabolica atunci cind au oferit opozitiei prilejul de a depune a doua motiune de cenzura in aceeasi sesiune parlamentara. Concret, Laszlo Borbely a anuntat ca doreste trecerea Legii pensiilor pe calea asumarii raspunderii guvernamentale, in cazul in care aceasta se va impiedica la Curtea Constitutionala.
Odata cu asumarea in cauza insa, Opozitia are dreptul de a depune o a doua motiune de cenzura decit cea prevazuta constitutional. Si asta in conditiile in care PDL oricum este mai framintat ca oricind, iar liderii principalului partid din arcul guvernamental iau serios in calcul posibilitatea trecerii unei motiuni de cenzura. Varianta care lasa rece UDMR-ul, cita vreme maghiarii au deja locurile rezervate in viitorul guvern “de criza”.
Ce-i drept insa, pedelistii sint mult mai usor de santajat la aceasta ora, prin urmare este de asteaptat ca UDMR sa traga de la Boc toate foloasele posibile inainte de a da fuga sa bata palma cu PSD si PNL.
A.M.L
670 milioane euro pentru vesnicele autostrazi
In ciuda faptului ca toate vestile care vin de la autoritati se refera la austeritate, bugete reduse, taieri de salarii, statul ramine cel mai nechibzuit cheltuitor. Arunca mult prea multi bani pe orice, pe nimicuri sau produse si servicii de-a dreptul hilare. Cum? Prin licitatii diverse, initiate de diferite institutii ale statului. Cititi in fiecare zi, in National, cum se duc banii pe apa simbetei.
Ministerul Transporturilor si Infra-structurii (MTI) va licita, pina in noiembrie, patru tronsoane de autostrada de pe Coridorul IV paneuropean. Este vorba despre Nadlac-Arad, Timisoara-Lugoj, Lugoj-Deva si Orastie-Sibiu. Investitia este de aproximativ 670 milioane de euro cu termen de finalizare de trei ani.
– Lifturi pentru persoane cu handicap, la metrou
Metrorex a incheiat un contract cu asocierea Somet/Schindler România/Tiab de 68,22 milioane de lei pentru a monta lifturi si platforme de acces in actuala retea de metrou destinate persoanelor cu handicap. Contractul este finantat printr-un imprumut de la Banca Europeana de Investitii si are o durata de un an.
– Pahare de unica folosinta pentru Politie
IGPR a cumparat, cu 76,297 RON, 21.000 seturi pahare plastic de unica folosinta. Contractul a fost atribuit firmei RTC Proffice Experience din Bucuresti.
Ne „batem” pentru cea mai scumpa benzina din lume
Nu o data, autoritatile române au declarat ca preturile din România trebuie sa se alinieze la cele din Uniunea Europeana. In special, preturile la utilitati dar si la combustibili. In aparenta, este un lucru cit se poate de firesc, doar facem si noi parte din UE.
La o privire mai atenta, lucrurile nu stau chiar asa. Pentru ca românii au aproape cele mai mici salarii din Europa, iar o aliniere a preturilor este, din acest punct de vedere, profund nedreapta. Cel mai bun exemplu este pretul litrului de combustibil – benzina si motorina. Practic, avem preturi asemanatoare cu aproape toate tarile europene, in timp ce veniturile românilor sint de citeva ori mai mici!
*Dupa noi, potopul*
Unul dintre criteriile care definesc nivelul de trai dintr-o tara este salariul minim brut. Adica acel salariu minim garantat pe care-l iei intr-o tara, orice ar fi. Cu alte cuvinte mai putin de atit nu poti cistiga. In România salariul minim garantat brut (neimpozitat) este de 139 de euro.
Citi litri de benzina poate sa-si ia un conational cu acesti bani? Aproape 130 de litri de benzina premium 95 si cam tot atita motorina. Cita benzina poate sa cumpere un luxemburghez care are un salariu minim de 1.642 euro? Daca isi face plinul la el in tara poate cumpara 1.379 de litri de benzina. Daca isi face plinul in România, unde benzina e mai ieftina cu citiva eurocenti, cumpara mai mult de o tona si jumatate cu salariul sau minim. Un francez, care are un salariu minim de 1.337 euro isi poate cumpara 1.000 de litri de benzina, iar un spaniol poate achizitiona „doar” 617 litri de combustibil.
Mai amariti decit noi sint bulgarii. Acestia au salariul minim garantat de 122 de euro ceea ce inseamna ca pot cumpara doar 117 litri.
*Saraci lipiti*
Potrivit directivelor Uniunii Europene, România trebuie sa-si alinieze toate tarifele si preturile la standardele UE. Dar, tot UE recunoaste ca România este cea mai saraca tara din Uniune. Astfel, potrivit Institutului European de Statistica (Eurostat), România este a doua tara din Uniunea Europeana, dupa Letonia (26%), ca procent al populatiei sarace – 23%. Potrivit ONU, om sarac este considerat cel care obtine un venit mai mic de 60% din venitul mediu realizat in economia unei tari. Si de aici observam ca saracia este de mai multe feluri.
De exemplu, in Spania, salariul mediu brut lunar este de 1.790 euro, in timp ce, in România, venitul mediu brut lunar este de 456 euro. Adica, daca aplica procentul de 60%, saracul din Spania are un venit de 1.075 euro, iar saracul român cistiga 273 euro brut. Si una e sa fii sarac cu 1.000 de euro, si alta cu 273. Ce concluzie putem trage de aici? Ca raportat la venituri, România are cel mai mare pret din Europa la combustibili. Sau poate chiar din lume…
România: 139 (Salariul minim brut euro) – benzina “premium 95” 1.07 euro/litru – motorina – 1.02 euro/litru
Luxemburg: 1.642 (Salariul minim brut euro) – benzina 1.19 / motorina 1.00 euro/litru
Irlanda: 1.462 (Salariul minim brut euro) – benzina1.32 / motorina 1.23 euro/litru
Olanda: 1.398(Salariul minim brut euro) – benzina1.53 / motorina 1.22 euro/litru
Franta: 1.337(Salariul minim brut euro) – benzina1.37 / motorina 1.17 euro/litru
Marea Britanie: 1.110 (Salariul minim brut euro) – benzina1.41 / motorina 1.44 euro/litru
Austria: 1.000 (Salariul minim brut euro) – benzina1.22 / motorina 1.13 euro/litru
Spania: 728 (Salariul minim brut euro) – benzina1.18 / motorina 1.10 euro/litru
Grecia: 728 (Salariul minim brut euro) – benzina1.52 / motorina 1.31 euro/litru
Portugalia: 525 (Salariul minim brut euro) – benzina1.40 / motorina 1.17 euro/litru
Cehia: 308 (Salariul minim brut euro) – benzina1.27 / motorina 1.22 euro/litru
Ungaria: 268 (Salariul minim brut euro) – benzina1.24 / motorina 1.17 euro/litru
Bulgaria: 122 (Salariul minim brut euro) – benzina1.04 / motorina 1.00 euro/litru
Bogdan Panturu
Dinamo se vinde pe doi lei
Pentru meciul din aceasta seara, cu Otelul (partida din cadrul etapei 10 a Ligii 1), fanii dinamovisti pot cumpara bilete la super-oferta: 2 RON bucata! Sefii din Stefan cel Mare spera astfel sa readuca publicul la stadion, FC Dinamo detinind una dintre cele mai slabe medii de spectatori, in stagiunea 2010-2011, la partidele disputate pe teren propriu. Dupa 9 etape consumate din campionat, Dinamo ocupa locul 6, la cinci distanta de liderul-surpriza Otelul.
F.Dobrescu
Galata a refuzat un schimb Elano-Mutu
Potrivit ziarului “FotoSpor”, AC Fiorentina l-ar fi oferit pe atacantul Adrian Mutu gruparii Galatasaray, la schimb cu brazilianul Elano, dar propunerea a fost refuzata de turci, de unde rezulta ca, ori Elano e peste Mutu, ori “FotoSpor” n-avea ce scrie. Oricum, internationalul brazilian nu s-a acomodat la Istanbul. De altfel, el a plecat in tara natala, motivind ca vrea sa-si rezolve niste chestiuni personale, colegii sustinind, insa, ca fotbalistul nu se va mai intoarce.
Gigi Becali este fanul unei telenovele turcesti!
Gigi Becali a depasit de mult perioada in care se uita, chiar si de doua ori pe zi, la “Mihai Viteazul” – pelicula regizata de Nicolaescu, un film care i-a marcat viata latifundiarului din Pipera. Nu mai vorbim de lungmetrajele cu Alain Delon sau superproductia “Braveheart”, cu Mel Gibson. Astazi, finantatorul Stelei este fan telenovele. Da, ati citit bine, TELENOVELE, adica exact genul de productii tv pe care, pina mai ieri, Gigi Becali nu le putea suporta, interzicind inclusiv fetelor sale, Teodora, Alexandra si Cristina, sa le vizioneze. Gigi Becali a declarat ca s-a indragostit de serialul turcesc “Ezel”, de la Kanal D, si ca nu rateaza niciun episod. “Serialul asta ma atinge la coarda sensibila, il consider educativ si emotionant. Filmul ne face sa fim mai buni”, marturiseste patronul Stelei, care dezvaluie ca a si plins la primul episod.
300.000 de euro costa un episod din serialul “Ezel”, o productie a postului turcesc de televiziune ATV. Serialul este o adaptare moderna a nuvelei “Contele de Monte Cristo”, de Alexandre Dumas tatal.
Eto’o PAPARAZZU’
Camerunezul Samuel Eto’o a fost vedeta zilei de miercuri in UEFA Champions League, atacantul marcind trei din cele patru goluri cu care Inter Milano s-a impus, pe “San Siro”, in fata celor de la Werder Bremen. La ultima reusita, cea din minutul 81, africanul a imprumutat aparatul de fotografiat de la un Stefan Ionita local, imortalizind apoi bucuria coechipierilor. La finalul jocului, Eto’o a fost intrebat daca s-a impacat cu Chivu, dupa gestul de nervozitate facut de român in timpul ultimei partide din Serie A, 0-1 cu AS Roma: “Toata lumea a crezut ca el era suparat pe mine. Dupa meci, l-am rugat sa-mi zica in fata daca are ceva sa-mi reproseze, dar el mi-a raspuns ca a avut un repros de facut intregii echipe, nu doar mie”.
Gabriel Andrei