Masina in care se afla premierul Emil Boc a facut pana de cauciuc, ieri dupa-amiaza, pe drumul dintre Nadlac si Arad, seful Guvernului fiind nevoit sa continue drumul cu un alt autoturism din coloana oficiala. Pana de cauciuc s-a produs la roata din stânga-spate a autoturismului cu care se deplasa primul-ministru. Imediat, coloana premierului a oprit iar acesta s-a urcat intr-un alt autovehicul. Integritatea fizica a sefului Guvernului nu a fost pusa in pericol in urma incidentului.
Ialomitianu se judeca cu Finantele pe stimulente
Gheorghe Ialomitianu, alaturi de fostii sai colegi de la Directia Generala a Finantelor Publice Brasov, a dat in mai multe rânduri in judecata Directia Generala a Finantelor Publice Brasov, solicitind acordarea unor sporuri, potrivit Expresmagazin.ro. Unul dintre procesele pentru obtinerea stimulentelor a fost deja câstigat de actualul ministru, un alt dosar aflându-se in derulare, cu termen pe 26 octombrie.
Stela Popescu: „Toate femeile l-au iubit pe Iura”
Scandalul iscat intre Anca Pandrea si Stela Popescu nu da semne ca s-ar stinge prea curând. Dupa acuzatiile Stelei Popescu la adresa celor doi protagonisti ai scenelor XXX, Anca marturiseste ca actrita Stela Popescu a vrut sa-i seduca barbatul. La rândul ei, Stela Popescu a raspuns atacului.
Dupa cum se stie, fotografiile incendiare publicate, in exclusivitate, de catre ziarul „National”, in care au aparut „inteleapta porno” Anca Pandrea si „bunicul porno” Iurie Darie au iscat un scandal in rândul breslei artistilor. Actrita Stela Popescu a fost printre primii cu care Anca Pandrea s-a „incaierat” verbal, acuzându-se reciproc ba ca una si-a pierdut mintile, ba ca cealalta a vrut sa-i fure barbatul. Iata ca indragita actrita Stela Popescu nu a negat afirmatia facuta de Anca Pandrea. „Sigur ca toate femeile l-au iubit pe Iura. El a fost un mare actor si june al teatrului românesc. Probabil ca toate femeile din România l-au dorit pentru ca era un baiat superb, era frumos si foarte talentat. Eu nu am mai jucat cu Iura din anii ’86 – ’87. In ’90 eu am plecat de la Teatrul de Comedie”, a declarat Stela Popescu, in exclusivitate, pentru ziarul „National”. Amintim ca, in urma publicarii unor fotografii incendiare cu Anca Pandrea si Iurie Darie, actrita Stela Popescu a afirmat ca „scânteia” acelor scene XXX in care au pozat cei doi este nimeni alta decât Anca, pentru ca este mai tânara, si considera gestul lor unul anormal. Infuriata la culme de afirmatiile Stelei Popescu, Anca Pandrea acuzat-o pe doamna Popescu ca a incercat sa-i seduca barbatul. „Acum vreo zece ani, Stela a tras de Iura al meu”, spune Pandrea.
Gabriela Grigoriev
Mai sunt doar 100 de locuri libere in puscariile din România!
In puscariile patriei se tin lant sinuciderile, violurile si „tepele” date de detinutii de dupa gratii, cu ajutorul mobilelor. Cea mai mare belea a sistemului penitenciar din România este insa iminenta supraaglomerare.
Din cele 34.849 paturi, 33.654 sunt deja ocupate. Si daca mai punem la socoteala cei 673 detinuti de la infirmerii si 410 de la GAZ-uri reiese ca ramân libere doar 112 locuri!
*La Vaslui s-a facut plinul…*
Situatia nu este inca dramatica, dar daca nu se gasesc solutii in viitorul apropiat, pârnaile vor fi deja full. Statistica oficiala a Agentiei Nationale a Penitenciarelor arata ca dinamica efectivelor de detinuti a ajuns la un prag practic. De exemplu, la penitenciarul Vaslui, indicele de ocupare a paturilor instalate este 100%. La Galati de 99,57%; Aiud 97,37%; Bistrita 96, 40% , Rahova fiind ceva mai aerisita, cu o medie de „doar” 91, 93%. In puscariile patriei sunt 34.849 paturi instalate, din care 33.654 deja ocupate.
*Bolnavii si fermierii*
Sa mai adaugam ca in infirmeriile penitenciarelor se afla 673 de bolnavi. Basca inca 410 „fermieri” din propriile Gospodarii Agro-Zootehnice. Daca si acestia revin pe camere, rezulta ca in puscariile patriei mai sunt libere doar 112 locuri! Care, in actualul ritm, se vor ocupa cât de curând. Sa vedem atunci cine va prinde al doilea loc din pat! Asta oficial, „comasarea” fiind deja o moda prin aresturile preventive…
Blitz
Daniela Crudu nu a negat niciodata ca este o pofticioasa si adora sa manânce noaptea. Prezentatoarei tv ii fuge gândul la mâncare mai ales atunci când danseaza cu bucatarul Vladut, imaginându-si probabil ce festin culinar i-ar putea oferi acesta in miezul noptii, in locul unui dans.
Marius Bodochi, monolog in puscarie
Reputatul actor al Nationalului bucurestean, Marius Bodochi, joaca rolul principal in spectacolul Teatrului Valah din Giurgiu, “Feeling” de Doru Motoc, in regia lui Dan Tudor. Marius Bodochi interpreteaza rolul unui puscarias condamnat pentru o crima pe care nu a comis-o. Singur in celula, mediteaza asupra vietii si, intr-un final, descopera, chiar acolo, dupa gratii, libertatea si iubirea. Spectacolul se va juca si la Bucuresti, la Teatrul Nottara si Clubul Prometeus.
G.H.
Ramona Lazuran adora barbatii goi, dar cu ceas pe mâna
Daca vrei sa o cuceresti pe Ramona Lazuran trebuie sa respecti cerintele impuse de ea. Mai exact, fostul iepuras “Playboy” a descris cum trebuie sa arate un barbat care sa fie pe placul ei. “Sa-l vad la prima ora la costum. A doua ora casual si la a treia gol, cu conditia sa nu lipseasca ceasul! Cer prea mult?”, spune Ramona Lazuran.
G.G.
Andreea Marin Banica, interzis la Balmain
Andreea Marin Banica apare destul de rar la rubrica “bine imbracat”, insa ultima aparitie in public a Zânei a fost de-a dreptul dezastruoasa.
Andreea Marin Banica este o vedeta care incearca de foarte multi ani sa convinga pe toata lumea ca tinutele sale sunt inspirate. Insa la cel mai recent eveniment la care a participat, fosta prezentatoare tv a masacrat o tinuta, la fracul Balmain de 5.280 de euro asortând niste blugi, un tricou si tenisi total nepotriviti ce au facut din superbul sacou un obiect vestimentar de duzina.
Uite, Andreea, cum ar fi trebuit sa accesorizezi un sacou Balmain: cu un tricou ca al Mihaelei Radulescu, tot Balmain, cu pantaloni din piele si, neaparat, in picioare ar fi trebuit sa porti botine cu toc inalt sau cel mult un pantof negru de lac.
Ana-Maria Calciu
A cunoscut-o la raionul de veioze
Lucia Bubulac n-a pierdut timpul dupa divortul de Catalin Crisan, si iata ca are pe cineva care ii lumineaza viata nu numai la figurat, ci si la propriu. Nu de alta, dar noul ei iubit este vânzator de veioze.
Cristi Spânu, manechin renumit, este absolvent al Facultatii de Marketing si Afaceri Internationale si student in anul II la Facultatea de Drept si lucreaza intr-un magazin de mobila, având functia de consilier coordonator. Tânarul din viata Luciei Bubulac a povestit, in exclusivitate, pentru ziarul „National” cum a inceput relatia lor. „Ne-am cunoscut la raionul de veioze. Lucia a venit la noi la magazin si era foarte târziu. La ora 21.00 se termina programul. M-am dus sa o intreb daca mai cumpara ceva pentru ca trebuia sa inchidem magazinul. Si ea atunci m-a intrebat daca sunt interesat sa apar intr-un videoclip si sa vin la casting. Am fost si ea m-a ales pe mine”, a marturisit manechinul. Lucia Bubulac isi va lansa albumul „Doi trecatori”, astazi, la Palatul National al Copiilor, eveniment pentru care Cristi, „pictorul” din videoclip, a facut un mare sacrificiu: „Mi-am luat liber cu o luna inainte ca sa particip la lansarea albumului Luciei, asa ca voi fi acolo”, a mai spus tânarul.
Gabriela Grigoriev
Emilia Popescu: „Ma simt foarte libera”
O vad venind in pas alert spre Teatrul de Comedie. Daca n-as sti ca e Emilia Popescu, as crede ca e o adolescenta.
Pozeaza pentru fotograful nostru si, in final, ne retragem in cabina 13. Subiectul divort fiind deja epuizat in presa, o intreb cum e viata ei de femeie libera.
*„Ne-am ajutat una pe alta”*
Zâmbeste: „Viata mea e foarte schimbata. In bine. N-ai cum sa te rupi de ceea ce e in jurul tau, te incearca tristetea, scârba, disperarea, dar salvarea vine de la ceea ce ti se intâmpla pe dinauntru. Sigur ca a fost o perioada mai dificila pentru mine si pentru fiica mea, Maria, care, acum, la 14 ani, incearca sa se descopere. Noroc ca am un copil echilibrat si bun, deloc egoist, desi e foarte rasfatat. Intr-adevar, ma simt foarte libera. E vorba de libertate interioara, libertatea propriilor opinii si optiuni, libertatea de a-ti exprima personalitatea. Asta o s-o invat si pe fiica mea: sa nu ascunda nimic, sa nu creada ca timpul rezolva ceea ce ascunzi. Acum e mai trist ca in trecut, oamenii buni sunt putini, dar când ii gasesti, bucura-te de prietenia si dragostea lor, care te ajuta sa evoluezi, sa te impaci cu tine, care te elibereaza de frustrari… Fiica-mea e in clasa a IX-a la Liceul „Tonitza”. Am mare incredere in ea. Imi spune tot, ii stiu prietenii. Avea vreo sase ani când, la intoarcerea dintr-un turneu in Israel, mi-a daruit un tabloul cu nuferi care exprima dorul ei de mine. Ma emotioneaza mereu prin gesturi mici, prin felul cum ma protejeaza. Ea pleaca foarte devreme la scoala, la 6.30 suna ceasul, dar are grija sa nu ma trezeasca. Uneori, o simt ca pe o mama: ma intreaba de spectacole, imi trimite mesaje incurajatoare, e stilista care imi alege vestimentatia. Sunt momente când Maria e mai lucida decât mine.”
*Pe scena cu doi barbati fatali: Piersic si Banica Jr.*
A cutreierat tara impreuna cu Florin Piersic, in turnee cu „Straini in noapte”. Acum, joaca alaturi de Stefan Banica Jr. in premiera Teatrului de Comedie, „Cui i-e frica de Virginia Woolf”. Cum e sa ai alaturi doi actori adulati de publicul feminin, doua sex-simboluri? „Eu n-am jucat cu sex simboluri, – spune Emilia Popescu – ci cu actori. La Florin, veneau in cabina admiratoare de toate vârstele. Dupa Stefan, fetele sunt innebunite si acum, ca in vremea «Liceenilor». Ne amuzam, faceam parte din aceeasi gasca, ne stiam vietile, doar suntem impreuna de 20 de ani. Dar e placut sa simti ca publicul te iubeste.” Care sunt cele mai penibile momente in timpul unui spectacol? „E groaznic sa-ti uiti replica. Mie mi s-a intâmplat o data, la „Câinele gradinarului”, m-a salvat un spectator din primul rând, care mi-a suflat cuvintele. Probabil, stia piesa pe dinafara! Dar cosmarul nostru este telefonul mobil. La „Virginia Woolf” a miorlait un celular exact intr-un moment de mare tensiune, iar Stefan Banica a remarcat: «Avem un bou printre noi!» Cultura e sub vremuri, am ramas putini care tinem cu dintii de ea. Nu discutam cât ne costa, pentru ca e indecent si jenant. Ceea ce ne face sa rezistam pe baricade este respectul fata de oamenii care vin la teatru si dau banul pe bilet.”
Gabriela Hurezean
Linda Evanghelista, despartita de logodnic?
Povestea de dragoste a Lindei Evanghelista cu mai batrânul Peter Morton, fondatorul lantului Hard Rock Cafe, pare sa se fi sfârsit de câtava vreme. Nepotrivire de caracter: el se simte mai bine pe plaja californiana Malibu, iar ea la New York si in Canada. In plus, rudele lui Peter Morton „nu prea se prapadesc dupa ea”, sustin apropiatii Lindei…
Britney Spears, manipulata de tata si iubit
Aflam dintr-o ” anumita parte a presei” de pe celalalt mal al Atlanticului ca paparazzii care o tot „bântuie” pe Britney Spears primesc ponturi chiar de la tatal si iubitul cântaretei. Taticul Jamie si Jason Trawick au ajuns la concluzia ca, in acest fel, dau o lovitura de PR, care va avea drept efect o imbunatatire a imaginii publice a lui Britney, a carei excursie in Hawaii a fost aranjata pâna la ultimul amanunt de cei doi.
Bruce Willis s-a facut un lenes
Desi nu pierde niciun prilej sa-i asigure pe cei din jurul sau ca „a ramas acelasi tânar de 25 de ani”, Bruce Willis se pare ca s-a saturat sa mai faca pe salvatorul de serviciu in diverse blockbustere hollywoodiene. Pentru ca, de când s-a insurat cu modelul britanic Emma Heming, si-a descoperit o noua pasiune: statul degeaba.
Sotul lui Gwen Stefani a avut o aventura gay
Dupa ce a negat, timp de 15 ani, ca la 17 ani a avut „o relatie” cu un travestit, starul rock Gavin Rossdale, sotul lui Gwen Stefani, a sfârsit prin a o recunoaste. Cel care „i-a furat inima” lui Gavin in adolescenta a fost cântaretul travestit Marilyn, un simbol al culturii pop in anii 1980. Oricum, “noutatea” a fost dezvaluita inca din 1995 de Boy George, in autobiografia sa, “Take It Like A Man”…
Lindsay Lohan a vrut sa fuga de la reabilitare pentru un suc
Lindsay Lohan nu da semne de cumintenie nici macar in ultimul ceas. Desi s-a internat de buna voie si nesilita de nimeni intr-o clinica de reabilitare pentru a-si trata dependenta de cocaina, controversata actrita a incercat sa evadeze din “fortareata” pentru a-si satisface un viciu. Lindsay a vrut sa fuga din clinica Betty Ford, cu ajutorul unui alt narcoman, pentru a-si cumpara o cutie de cola de la o benzinarie aflata in apropiere. “Lindsay si prietenul ei au fost prinsi de catre voluntarii de la centru in timp ce incercau sa fuga cu o masinuta de golf. Nu au facut scandal si si-au recunoscut vina, insa tot au fost obligati sa participe la o intâlnire cu toti ceilalti pacienti pentru a analiza cu totii ce au facut actrita si amicul ei. A fost umilitor pentru ea”, a declarat o sursa.
A.M.C.
Anastasia Lazariuc: “Ce-s nebuna sa ma marit?!”
In ultimele zile, prin showbiz-ul autohton a circulat zvonul ca Anastasia Lazariuc se va marita anul viitor cu iluzionistul Leonard Iosefini. Insa reporterii ziarului “National” au aflat in exclusivitate care este adevarul despre planurile artistei: aceasta nu va mai imbraca niciodata rochia de mireasa.
De câtiva ani buni, cântareata Anastasia Lazariuc se iubeste cu iluzionistul Leonard Iosefini, demonstrând inca o data ca dragostea nu are vârsta. Dupa cum se stie, fosta iubita a lui Mihai Constantinescu numara 57 de “primaveri”, iar iubitul sau este cu 10 ani mai tânar. Timpul a demonstrat ca relatia celor doi este una cât se poate de serioasa astfel ca, precum era de asteptat, au aparut zvonurile cum ca “porumbeii” vor sa faca mare nunta anul viitor. Insa contactata telefonic de catre reporterii “National”, Anastasia Lazariuc a marturisit, in exclusivitate pentru ziarul nostru, ca nici prin gând nu-i trece sa se marite. Iar declaratia a fost facuta pe un ton extrem de nervos si de raspicat. “Mi-e scârba de inventiile din presa româneasca. Nu pot sa cred ca lumea crede asa ceva, o astfel de bazaconie, o aberatie. Cum sa fie adevarat ca ma marit? Ce, sunt proasta, sunt nebuna?!? Am fost maritata, mi-am crescut copiii, nepotii. Nu exista asa ceva. Fara nunti, fara botezuri, fara cumetrii, nimic”, a declarat foarte suparata Anastasia Lazariuc.
Ana-Maria Calciu
Ele sunt cele mai sexy divortate de la Hollywood
O veche vorba batrâneasca spune ca “succesul are pretul sau”, iar aceasta zicala este cât se poate de adevarata in cazul celebritatilor feminine de la Hollywood. Desi se lafaie in vile somptuoase, intorc banii cu lopata si sunt unele dintre cele mai sexy femei din lume, frumoasele noastre nu au pic de noroc in dragoste.
Nu este un secret ca mariajele de durata in “Cetatea Filmului” sunt o raritate, iar de obicei, s-au destramat fie pentru ca sotii nu au putut rezista altor “tentatii”, fie pentru ca nu au mai acceptat sa stea in umbra consoartei. Dar daca o parte dintre parasite au reusit sa-si refaca viata si si-au gasit din nou jumatatea, altele asteapta si acum adevaratul print pe cal alb. Iar pâna la aparitia acestuia, fie plâng pe umarul prietenilor, fie trec prin patul diversilor barbati, mai mult sau mai putin cunoscuti in lumea showbizului international.
*Frumoasele Hollywoodului, ghinioniste in amor*
Unul dintre cele mai rasunatoare divorturi a fost, fara indoiala, cel dintre Jennifer Aniston si Brad Pitt: “cuplul de aur” ar fi trebuit sa traiasca fericit pâna la adânci batrâneti, insa visul frumos s-a destramat in 2005, când in peisaj a intrat Angelina Jolie. Efervescenta Drew Barrymore a fost casatorita de doua ori si tot de atâtea ori a si divortat. Cea mai recenta relatie a sa a fost cu actorul Justin Long, diva neputându-se hotâri nici acum daca vrea sa ramâna cu el sau nu. Elin Nordegren, proaspata fosta sotie a lui Tiger Woods, este celebritatea cea mai afectata de divort, probabil si pentru ca sportivul a umilit-o cu dezvaluri despre amantele sale. Sandra Bullock, Courtney Cox si Christina Aguilera au socat cu adevarat opinia publica in 2010, anuntând ca divorteaza de sotii lor. Insa in timp ce prima a tinut fruntea ridicata, ultimele doua sunt la un pas de o grava depresie. Sexoasa Kim Kardashian este una dintre cele mai dorite femei din lume, insa asta nu a scutit-o de un divort de Damon Thomas. In final, ultima pe lista este Denise Richards, care s-a despartit de problematicul Charlie Sheen in 2005.
Ana-Maria Calciu
Leul ar putea fi lovit de motiunea de cenzura
Analistii britanici atrag atentia ca leul s-ar putea prabusi la cel mai redus nivel din ultimele trei luni, in conditiile in care Guvernul risca sa cada la motiunea de cenzura a opozitiei. Analistii citati de Bloomberg, afirma ca acest lucru ar insemna o depreciere a leului cu 4% fata de euro.
Finantele vor da stimulentele restante
Protestatarii de la Finante au inregistrat un prim succes. Ministrul de Finante, Gheorghe Ialomitianu (foto), a declarat, ieri, ca va acorda angajatilor stimulentele restante pe august si septembrie. Singura conditie pusa de guvern este ca angajatii sa se intoarca, de astazi, la munca.
OMV scumpeste benzina
OMV Petrom (SNP) majoreaza astazi pretul benzinei cu sase bani/l, ca urmare a conditiilor din piata, a anuntat compania, intr-un comunicat. Benzina Premium fara plumb va costa 4,58 lei/ l, iar Top Premium fara plumb 99+ va avea un pret de 4,96 lei/ l. Totodata, sortimentele OMV Carrera 95 si OMV Carrera 100 vor costa 4,72 lei/l, respectiv 5,38 lei/ litru.
Recuperat din „mormânt” de amanta si nevasta
In cele 69 de zile cât au stat blocati in subteran, cei 33 de mineri chilieni au devenit cunoscuti in toata lumea. La fel si secretele lor.
La 622 de metri in subteran, Yonni Barrios Rojas s-a aflat in cel mai sigur loc de pe lume atunci când nevasta lui a aflat ca are o amanta. Poreclit „Doctor House”, pentru ca avea cu el o trusa de prim ajutor de care s-a folosit cu succes pentru a trata problemele medicale ale ortacilor sai, minerul in vârsta de 50 de ani are o nevasta de 56 de ani, Marta, cu care s-a casatorit acum 28 de ani, si o amanta de 45, Susana Valenzuela. Cele doua femei au avut o prima confruntare cu câteva saptamâni in urma, când stateau de veghe la suprafata, in Camp Esperanza (Tabara Speranta). A fost nevoie de interventia unor luratori ai Crucii Rosii pentru a le separa, intrucât Marta si Susana erau hotarâte sa-si rezolve problema prin „mijloace dure”.
*Nu vrea sa-l ierte*
Lidia Barrios Rojas, sora lui „Doctor House”, sustine ca Yonni Barrios Rojas „le iubeste pe amândoua” si ca nu are chef sa se desparta de niciuna.
Marta Rojas nu poate insa sa-si ierte sotul, care a umilit-o in public. Nu este de mirare ca nu a vrut sa fie de fata când sotul ei a fost scos la suprafata, chiar daca in felul acesta i-a cedat terenul Susanei Valenzuela. Nici macar perspectiva milionului de dolari promis fiecarui miner ramas blocat in mina de la Copaipo nu pare s-o determine sa-si ierte sotul. Si nici cei 300.000 de euro promisi de posturile de televiziune pentru interviuri in exclusivitate.
*13 si 33*
Data de 13 octombrie nu le-a purtat deloc ghinion minerilor chilieni, pentru ca atunci a fost scos la suprafata primul dintre ei, Florencio Avalos, in vârsta de 31 de ani.
Ultimul a fost seful de echipa Luis Alberto Uzua, in vârsta de 54 de ani, care la iesire a exclamat: a fost cel mai lung sut din viata mea!”. Amatorii de numerologie au sesizat insa o alta ciudatenie: operatiunea de salvare propriu-zisa a celor 33 de mineri a durat fix 33 de zile, iar suma numerelor datei de 13. 10. 10 este tot 33 – exact vârsta pe care o avea Iisus Hristos la moartea sa.
Mircea Bujoreanu
Brianna Caradja are iubit cu 19 de ani mai tânar
Iata ca, dupa ce a suferit enorm in casnicie, a aparut un “print” care a reusit sa-i aprinda din nou focul dragostei chiar când nu se astepta.
Cu toate ca nu a semnat inca actele de divort, printesa Brianna Caradja si-a tras un nou iubit de care este foarte indragostita. Poate mai indragostita decât a fost de Irinel Columbeanu. “In sfârsit am si eu un iubit”, ne-a marturisit printesa Brianna Caradja (49 ani).
Aceasta traieste parca timpurile adolescentei lânga noul ei iubit, un român in vârsta de 30 de ani, pe care, deocamdata, il tine ascuns de ochii lumii. “Nu vreau sa-i spun numele. Eu il alint «Pisoi». Ne-am cunoscut la munte si suntem de aproape cinci luni impreuna. La el m-a atras faptul ca este un tip inteligent care isi vede de treaba lui, nu-i place bârfa, nu este laudaros, nu are ifose. A fost casatorit, dar a divortat. Copiii mei il indragesc foarte tare si el la fel, pentru ca Pisoi si-a dorit toata viata sa aiba copii, dar n-a fost sa fie”, a povestit Brianna, in exclusivitate, pentru ziarul “National”. Printesa este nerabdatoare sa se mute impreuna cu noul ei iubit, dar asta dupa ce va divorta. Tot ea ne-a mai povestit despre primul lor sarut: „Primul sarut a durat trei minute si mi l-a dat in Bucurestiul vechi”, a mai spus Printesa.
Gabriela Grigoriev
„Iepurasul” Baconschi, abandonat de Basescu
Teodor Baconschi s-a lansat singur, “magicianul” Traian Basescu neonorând invitatia la sindrofia crestin-democrata de miercuri seara, de la Ateneul Român.
In mod evident, lansarea Fundatiei Crestin-Democrata a fost gândita ca o trambulina politica pentru Baconschi – asa-zisul prezidentiabil pregatit in laboratoarele de la Cotroceni.
Un debut ghinionist insa, din moment ce marele absent a fost practic invitatul de onoare, presedintele Traian Basescu. A carui venire a fost indelung asteptata, evenimentul propriu-zis ratând astfel si ora oficiala de lansare.
Si uite asa s-a ales praful de pregatirile minutioase, finalizate cu alegerea unei locatii luxoase si costisitoare (foaierul Ateneului) si cu mise en place-ul de rigoare.
*Seful statului i-a dezamagit pe multi*
Pe lânga floarea pedelista, Basescu a fost asteptat in zadar de nume celebre pâna nu de mult in zona protipendadei politice. De exemplu, fosti si actuali taranisti (Remus Opris, Constantin Dudu Ionescu, Radu Sârbu, Andrei Dumitriu). Sau ex-liberalul Viorel Catarama insotit de noua sa cucerire Adina Alberts (pereche care, vazând ca nu mai apare Basescu, s-a tirat repede).
Alte nume sonore care au semnat condica de prezenta au fost Bogdan Baltazar, Ilie Serbanescu, Niels Schnecker, Peter Imre, George Copos, Horia Roman-Patapievici, Catalin Predoiu etc.
*Udrea si Blaga – ultima seara de dragoste, prima noapte de razboi*
In absenta lui Basescu, vedetele incontestabile ale evenimentului au fost Elena Udrea si Vasile Blaga. “Magnetizate” de zvonurile referitoare la conflictul intern din PDL, privirile asistentei au ramas fixate non-stop pe cele doua personaje. Acestea insa s-au ignorat reciproc in cea mai mare parte a timpului. Asta pâna când gazda Baconschi a avut “inspiratia” de a-i lua pe Blaga si pe Udrea de câte-o toarta, provocând aproape o coliziune a celor doua tabere democrate. Surprinzator, apropierea nu s-a lasat insa cu scântei ci cu… saruturi. Doar un sarut mai exact, aplicat insa cu multa hotarâre de Elena Udrea pe obrajii lui Vasile Blaga.
Gest profund, incarcat de atâtea semnificatii incât toti democratii prezenti (plus cei absenti, atunci când li s-a relatat scena) s-au pus pe cugetat si descifrat taina sarutului Elenei. Taina dubla de fapt, din moment ce pupatura cu pricina a fost precedata de câteva vorbe soptite raspicat de Blaga la urechea Elenei Udrea. Cât de raspicat, ramâne probabil sa aflam in urmatoarele zile…
SIMONA BĂDULESCU/ ANA-MARIA LUDATSER
Trufa de 250 de kilograme
Nici in cele mai frumoase vise ale lor, dependentii de ciocolata nu au avut parte de o trufa de 254 de kilograme.
Si totusi, o astfel de mega-trufa de ciocolata a fost creata in Anglia, la hanul Queen‘s Head din Bromsgrove (comitatul Worchestershire) de catre patronul acestei unitati hoteliere, Gianni D‘Aniello si de bucatarul sef Chris Long. Cei doi au lucrat timp de cinci ore, respectând cu strictete reteta frantuzeasca (datând din 1895) a trufelor de ciocolata. Ingredientele, care au costat peste 1600 de lire sterline, au fost donate de câteva companii din Worchestershire. Exista insa si o veste proasta: dupa ce recordul va fi omologat de Guiness Book of World Records, trufa gigantica va fi facuta bucati, pentru a putea fi vânduta. Iar banii astfel obtinuti vor fi donati sectiei de cardiologie a unui spital de copii din Birmingham.
M. B.
Au fost, sunt si vor fi vremuri cacacioase
„E vremuri cacacioase, dar macar copilasii nostri s-o duca mai bine”. Prima data am auzit porcaria asta când m-a facut statul român pionier, la Muzeul de Istorie, in 1978. Se amageau parintii, intre ei. Din anii ’80 pâna la revolutie, expresia cu pricina o scapau toti esuatii in care crestea curajul dupa ce beau un sprit si ascultau Europa Libera. In decembrie ’89 a fost clar: astia mici chiar se vor realiza, nu-i mai impiedica nimic. Au mai trecut 20 de ani. Rezultatele sunt incurajatoare. Copiii de securisti au ajuns oameni de afaceri si Adelinele vedete. Viitorul ne sta in fata. Pensionarii care-l injurau pe Ceausescu fiindca nu dadea caldura se milogesc azi de administratorii de bloc sa amâne insinuarea agentului termic, iar descurcaretii care se lipesc de nasi bengosi isi fac vacantele la Monte Carlo. Dar nici macar baietii cu oarecare situatie nu se pot bucura de avutia lor. Sunt mai multe case sparte de hoti decât militieni. Aici includ si neamurile vigilentilor cu epoleti. La mine in bucatarie a intrat un ciorditor, alaltaieri. A „speriat” laptopul sotiei si 7 milioane, cât avea ea in portofelul lasat pe masâ. Dincolo de paguba, stiti ce inseamna asta? Ca te certi la serviciu si-ti inmultesti dusmanii, pe urma te innamolesti prin trafic, iar acasa gasesti frica, in loc de siguranta si intimitate. Comunismul abia acum a invins: oricât ai câstiga, nu-ti mai apartine nimic.
Avrammstein
Marius Avram, un fan infocat al celor de la Rammstein, va conduce derby-ul Dinamo-Steaua. Fiind obisnuit cu efectele pirotehnice de la concertele trupei germane, odrasla sefului CCA nu se va lasa impresionata de arsenalul celor mai “incendiare” galerii din tara.
Cel mai scund arbitru din Liga I (doar 1,73 m), Marius Avram se pregateste pentru primul Dinamo – Steaua din cariera. Bucuresteanul a fost desemnat cel mai bun arbitru de centru al stagiunii 2009-2010 si nu are emotii in privinta celui mai important meci al campionatului românesc. Nu se teme nici de torte, fumigene, rachete de semnalizare sau alte efecte pirotehnice folosite de cele doua galerii. Motivul? Marius Avram este fanul formatiei Rammstein, care in timpul show-urilor foloseste focul pentru a capta atentia spectatorilor. De altfel, fiul lui Vasile Avram nu a ratat concertul germanilor, care a avut loc in vara acestui an, la Bucuresti, fiind entuziasmat de cum au incendiat scena Till Lindemann (vocalul de la Rammstein, care este pirotehnician licentiat) si colegii sai de trupa. “Trebuie stiut ca 99% dintre oameni nu ne inteleg versurile asa ca trebuie sa intervi cu ceva. Ne place sa facem show, sa ne jucam cu focul”, explica Till Lindemann. La partida de duminica seara, de pe stadionul “Dinamo”, trebuie sa ne asteptam ca Marius Avram sa “muste” din cei care nu-i vor da ascultare, fie jucatori sau suporteri.
Sebastian Stan