Acasă Blog Pagina 7908

Inundatii la munte

0

In timpul iernii, Gruener See din zona Tragoess, situata in provincia austriaca Styria, este un parc natural foarte cautat de turisti.

De la sfârsitul primaverii si pâna la inceputul toamnei, frumosul parc se transforma intr-un lac cu apa de culoare verde, adânc de 10 metri. Metamorfoza este provocata de topirea ghetarilor de pe vârfurile muntilor Hochschwab, iar apa astfel rezultata inunda complet depresiunea, transformând-o intr-un lac rece, accesibil doar scafandrilor. Spre sfârsitul lunii iulie, apele incep sa se retraga, iar copacii, tufele, potecile montane si bancile incep sa-si faca, pe rând, aparitia, spre satisfactia turistilor.

Mircea Bujoreanu

Parisul românilor

0

Vrei cafea, la 1 euro punguta de 250 de grame? Sau poate ca te intereseaza 10 parfumuri bune la numai 100 de euro gramada. Cât despre electronice, inconstienta iti trebuie, ca furgoneta gasim! Dupa aia, manânci si bei de te spargi, cu numai 15 euro, in spelunca Trianon, tinuta de niste portughezi, pe Rue Charles de Gaulle, intr-un banlieu al Parisului, unde ajungi cu o singura conditie. Sa-i cunosti pe soferii români care-si duc zilele in capitala Frantei. Ce treaba au portughezii cu Palatul Trianon, de la Versailles? Niciuna. Asa se chema bodega, când au preluat-o, si nu s-au obosit sa-i mai schimbe numele. Important e ca s-au bucurat ca le-am calcat pragul. Dani, taximetristul timisorean care ne-a anturat, le-a facut rost de plasme pentru stabiliment si sunt recunoscatori. Crâsma are 40 de locuri, ocupate de baieti proaspat eliberati, soferi de TIR si zidari in salopete. Locuri — doar la tejghea si vinho verde din partea casei, ca a venit banateanul cu prietenii. Imediat soseste si oala, cât un lighean, cu tocana de cartofi si carne de porc. Dupa vreun sfert de ora, patronul barbos umple masa cu pietre incinse, pe care sfârâie bucati de muschi de vitel, la jumatate de kilogram portia. Halca o tai si ti-o prepari singur. Totul, repet, cu 15 euro! Vinho verde, carafele cu Beaujolais, salatele, prajiturile si cafelele nici nu le-am mai pus la socoteala. Când am terminat, Dani s-a scuzat ca nu ne mai duce inapoi in centru, fiindca are de asteptat o americanca la aeroport. Dar si-a chemat doi amici din Constanta, care au un camion. Am parcat hardughia — ilegal, fireste! — in Place Vendôme. Palaria de miere a soarelui isi revarsa borul peste vitrinele magazinelor de bijuterii. Am luat-o spre Café de la Paix, de lânga Opera, unde e imposibil sa nu dai de un român. Ne-am intâlnit cu Ovidiu Ioanitoaia, am apucat-o spre Galeriile Lafayette si am cotit-o pe Avenue Haussmann, arhitectul care a sistematizat Parisul ca sa se plimbe valahii, fiindca francezii de azi isi inghesuie zilele in corsetul métro-boulot-bistrot-dodo. Boulot inseamna munca, dodo-somn, de alte traduceri si explicatii nu mai e nevoie.

Ion Manole: „Madalina mi-a spus ca vrea sa divorteze”

0

La emisiunea „Acces direct” de ieri, tatal Madalinei Manole a facut, in premiera, o dezvaluire socanta: „Madalina mi-a spus sa nu ma supar, dar se gândeste sa divorteze. Imi pare rau ca n-am dovada, atunci nu m-am gândit ca ar trebui sa inregistrez cuvintele ei. In februarie, dupa ce copilul a fost dus la Botosani, Madalina i-a spus si fratelui sau, Marian, ca nu mai suporta, ca soacra-sa i-a mâncat sufletul si se gândeste serios la divort. Fata mea ajunsese un fel de caraus, il ducea peste tot cu masina pe domnul Puiu, iar naveta la Botosani a epuizat-o fizic.” (I.V.)

Cove vrea custodia copilului

0

Desi au trecut patru luni de când au divortat, situatia dintre Gabriel Coveseanu si Maria Movileanu continua sa fie una extrem de tensionata. Astfel, in timp ce Maria il acuza de agresiune fizica, prezentatorul tv o avertizeaza pe aceasta ca ii va lua custodia copilului.

In urma cu doua zile, Maria Movileanu si-a acuzat sotul, printr-o “scrisoare deschisa”, ca o batea atât in timpul casniciei, cât si dupa divort. Tânara in vârsta de 26 de ani il acuza pe Cove nu numai ca isi neglijeaza fiul, ci si ca a agresat-o fizic, depunând o plângere la politie impotriva lui. Contactat telefonic de redactorii ziarului “National”, Gabriel Coveseanu a marturisit ca totul este o pura inventie. Mai mult, actorul ne-a declarat in exclusivitate ca a dat-o in judecata pe Maria in vederea stabilirii unui program de vizitare, luptându-se si pentru obtinerea custodiei micutului Bogdan. “Fosta mea sotie este libera sa spuna ce doreste, sunt doar fabulatiile ei, pentru ca asa vrea ea. Totul face parte dintr-o strategie bine pusa la punct, pentru a ma impiedica sa-mi vad copilul. Stie ca am dat-o in judecata pentru ca vreau sa obtin un program de vizitare”, a declarat Cove. Cove a mai marturisit, in exclusivitate pentru “National”, ca se va lupta in instanta pentru custodia fiului sau, Bogdan.
“Legile din România cred ca tatal copilului nu poate avea grija de el, insa m-am gândit sa cer custodia. Mai intâi, voi lupta pentru un program de vizitare care nu a fost stabilit la divort, caci judecatorul a crezut ca suntem doi oameni maturi care se pot intelege pentru binele fiului lor. Insa Maria este o persoana dificila si ii este teama ca va pierde copilul, pentru ca eu voi cere custodia lui Bogdan”, a declarat Gabriel Coveseanu.

Ana-Maria Calciu

Catalin Botezatu isi trateaza preinfarctul cu plante

0

Preinfarctul pe care Catalin Botezatu l-a suferit in urma cu aproximativ 10 zile l-a pus pe gânduri pe designer. Speriat de cele intimplate, Botezatu a fugit pentru câteva zile din tara pentru a-si trata afectiunea cardiaca.

Dupa ce, la sfârsitul lunii martie, a suferit un preinfarct si a ajuns la spital, creatorul de moda a avut parte de inca o experienta neplacuta. Mai exact, in urma cu aproximativ doua saptamâni, designerul a mai suferit un preinfarct care nu l-a rapus la pat, ca in situatia precedenta, ci a fost un “preinfarct pe care l-am dus pe picioare”. Speriat de cele intâmplate, Catalin Botezatu a decis sa-si faca un set de analize in tara, dupa care a dat o fuga, pentru câteva zile, la Beirut pentru a-si face un control mult mai amanuntit. “M-am speriat si am venit la medicul pe care il cunosc bine, un medic foarte bun, care mi-a prescris un tratament pe baza de plante”, a declarat Catalin Botezatu, in exclusivitate, pentru ziarul “National”.

Razvan Dumitrescu

Sotia sa se intoarce din mormânt sa-i pregateasca micul dejun

0

Apartamentul maestrului e mic, curat si luminos, la fel ca locul privilegiat pe care il ocupa alaturi de cei mai mari actori din România. Mircea Albulescu seamana, la cei 76 de ani ai sai (impliniti pe 4 octombrie), cu imparatul care râde cu un ochi, iar cu celalalt plânge.

Un ochi râde, pentru ca, desi pensionat, marele actor continua sa joace pe scena Teatrului National, publicul il iubeste, prietenii nu l-au parasit si are un fiu si un nepotel pe care ii adora.

*„Am fugit de acasa pentru ca fiecare coltisor imi amintea de ea”*

Celalalt ochi plânge, pentru ca o boala necrutatoare i-a furat sotia: „Dupa mai bine de cincizeci de ani de convietuire, primul gest neprietenos pe care l-a facut nevasta-mea a fost sa moara inaintea mea. Am fugit de acasa vreo opt luni, pentru ca nu mai puteam suporta. Fiecare coltisor imi amintea de ea… In acest rastimp, am chemat mesterii care mi-au schimbat totul in casa. Acum incerc sa invat sa gatesc, stiu sa fac cartofi prajiti fara grasime si fripturi la gratar. Unde nu reusesc sa ma descurc in materie de arta culinara, mai intreb prietenii: Traian Stanescu e cel mai mare ciorbagiu, Petrica Vasilescu e cofetar, Victor Rebengiuc e grataragiu. Ion Besoiu stie cel mai bine sa faca piata, iar Serban Ionescu pregateste vânat si peste. Da, pâna a trait Amza, mergeam impreuna la vânatoare si la pescuit…”

*„Acum am ramas cu mine…”*

Ne arata fotografiile si caricaturile care il infatiseaza in marile sale roluri. Amintindu-si ca Fane Ionita nu i-a restituit o poza, Mircea Albulescu il cearta putin, apoi conchide: „Stii care sunt cei doi zei ai dacilor? Zamolxis si Zdamasii!”. Imi arata noua carticica de poeme pe care a publicat-o, numita „Ultimele noduri”. Si iar revenim la subiectul dureros: „Orice om, spre deosebire de alte animale, are doua, trei, opt, noua, treizecisisapte de femei. Nu-i o nenorocire, e un lucru frumos. Dar in indeletnicirea de sot si sotie e nevoie de fidelitate. O sotie care te intelege, te pasuieste la bine si la rau, e greu de gasit. N-am fost un colectionar, desi femeile se tineau dupa mine. N-am fost eu cel care „ataca”. ­M-am insurat la 22 de ani. Din bratele mamei, am trecut in ale soacrei, apoi am ramas cu nevasta si, acum, am ramas cu mine. Paul Valery spunea ca un om singur e intr-o proasta companie. Foarte adevarat, nasol de tot! Plecatul de acasa e la fel pentru oricine, intorsul acasa e altfel pentru cel singur. Burlacia e burlacie, vaduvia e vaduvie! Eu am o smecherie cu care ma mai pacalesc: seara, inainte de culcare, ma duc in bucatarie, imi pun o cana de ceai, frumos, pe farfurioara, ca si cum ­le-ar fi aranjat altcineva, apoi le spal si le aranjez din nou pe masa, poate vine cineva si are nevoie…” I s-au umezit ambii ochi, asa ca mai bine ne arata casa. Balustrada balconului ajunge putin mai sus de genunchi: „Trebuie sa mai pun o bara, ca sa nu cad dracu´ când ma aplec… Când e frumos afara, mai stau aici si ma uit la lume.” Ne arata florile, vitrina meseriasa, prin care poate vedea din dormitor cine e in living, bucataria foarte curata. Desi totul e schimbat, persista in fiecare colt mostenirea pe care i-a lasat-o sotia sa: curatenia care inseamna “grija de sine si de ale sale”.

*MINCINOSUL DE MINE*

In fiecare seara
imi aranjez ceasca de ceai
pun o pastila de zaharina
pun ibricul plin cu apa
pe ochiul aragazului
farfuria pentru pâinea gata pusa in prajitor
cerealele
un colt de ciocolata amaruie…
Toate astea doar-doar
sa ma pot minti
cât mai convingator
soptind
“Sarut-mâna pentru masa!”
(Din volumul “Ultimele noduri”
de Mircea Albulescu)

Gabriela Hurezean

Ce trebuie sa faci când iti cumperi o masina second-hand

0

In timp ce inmatricularile de masini noi au scazut dramatic, cu 30% sub nivelul de anul trecut, inmatricularile de masini second-hand au fost in septembrie de aproape trei ori mai mari decât cele de masini noi.

Astfel, luna trecuta s-au inscris in circulatie aproximativ 17.800 de automobile second-hand. In acelasi timp, si pretul masinilor vechi a scazut aproape la jumatate fata de 2008. Asa ca, daca ai niste bani pusi deoparte si vrei sa-ti iei o masina second-hand, urmareste sfaturile de mai jos daca nu vrei sa fii dezamagit.
Daca masina este proaspat vopsita ai toate motivele sa te ingrijorezi. Oricâta grija se depune pentru efectuarea unei reparatii de tinichigerie, chituire si vopsire, caroseria ramâne cu ondulatii. Iar asta inseamna ca masina a suferit unul sau mai multe accidente.
Vezi, in acte, care a fost culoarea originala a masinii. Daca a fost galbena, ai toate sansele sa-ti cumperi un “fost” taximetru.
Mare atentie si la kilometraj! Este binecunoscut faptul ca unii proprietari mai smecheri „trag” kilometrajul inapoi cu programe de calculator speciale cu ajutorul unui laptop. Mai ales, daca in acte, masina are, sa spunem, trei ani, iar kilometrajul afiseaza doar 10.000 de km parcursi, e clar ca ceva este suspect.
Pentru ca, in medie, se circula circa 15.000-20.000 km anual.

*Fara batai la motor*

Un motor in stare buna trebuie sa porneasca la rece, fara a accelera, la 2-3 secunde de la contact. Orice zgomot suspect – batai, vibratii trebuie sa va dea de gândit. Apoi, la plecarea de pe loc, motorul trebuie sa se tureze fara eforturi.
In privinta cutiei de viteze, sub nicio forma, atunci când schimbati vitezele nu trebuie sa se auda niciun zgomot si nu trebuie sa intâmpinati nicio piedica.
Si nu in ultimul rând, fiti atenti la starea interioara a tapiteriei, la instalatia de climatizare, dar si la functionarea aparatelor de bord.

*Ai grija si la urmatoarele aspecte*

Daca o masina are puncte de rugina, are toate sansele sa fie mai veche de 5 ani
Daca masina ne este prezentata ca “aproape noua”, mare grija la suruburile si piulitele de la motor. Daca au “urme” ceva nu e in regula

Alte stiri din politica

0

*Patriciu nu are incredere in liderii opozitiei*

Formatiunile politice nu sunt capabile sa iasa din mocirla intereselor de grup. Diagnosticul ii apartine omului de afaceri Dinu Patriciu. Acesta a mai spus ca si-a pierdut increderea in liderii opozitiei Victor Ponta si Crin Antonescu: “In ceea ce ma priveste, personal, nu am nici cea mai mica speranta (in privinta lui Ponta si Antonescu – n.r.)

*Pesedistii se cearta pe functii*

Social-democratii s-au ciondanit, ieri, pe tema functiilor, cum numai ei stiu sa o faca. Totul a pornit de la o prevedere ce urma sa apara in noul statut al partidului si care interzicea cumulul de functii politice la nivel intern. Cei mai vehementi contestatari au fost Marian Vanghelie si Marian Oprisan, direct afectati de propunere. In final, prevederea a fost exclusa din statut. n

*PC viseaza sa-si faca grup parlamentar*

Conservatorii au anuntat ca, pâna in primavara anului viitor, “vor forta infiintarea propriului grup parlamentar”. Cum insa partidul are doar un senator si 3 deputati, conservatorii asteapta sa primeasca intariri de la alte formatiuni parlamentare (nemultumiti din PDL si UNPR) ca sa-si vada visul cu ochii.

Elan Schwartzenberg are sustinere puternica, “Fratia milionarilor” il ajuta neconditionat

0

Candidatura lui Elan Schwartzenberg pentru fotoliul de primar al Bucurestiului, anuntata in exclusivitate de ziarul “National”, a agitat deja apele in culisele politicii dâmbovitene.

Potrivit unor noi informatii obtinute de reporterii “National” fostul sot al Mihaelei Radulescu ar face parte dintr-o “fratie a milionarilor” la care ar mai fi aderat cunoscutul Ion Ţiriac si afaceristul Dragos Dobrescu.
Cei trei sunt prieteni vechi, cu relatii consolidate de-a lungul timpului si sunt cunoscuti ca fiind cei mai activi investitori in zona imobiliara din Capitala, chiar si in perioada de criza. Surse apropiate de cei trei milionari afirma ca interesul acestei “fratii” ar fi ca Elan sa preia friiele Primariei.

*Interese majore in zona de Nord*

Elan Schwartzenberg s-a tinut pâna acum departe de tumultoasa viata politica dâmboviteana. In ciuda scandalului mediatic legat de divortul de diva Mihaela Radulescu, el a ramas multa vreme o prezenta discreta.
In schimb a bagat foarte multi bani in citeva mari proiecte din zona de Nord a Capitalei. Care, din pacate pentru fostul medic stomatolog stagneaza cam de multisor, actionarii acuzând voalat inclusiv o anume stavila politica. Interesele celorlalti doi miliardari reuniti in aceasta noua tripleta par practic trase la indigou cu cele ale lui Elan.

*Averea „Fratiei Milionarilor”*

Dintre „Cei trei regi” ai imobilialelor, cea mai mare avere o are Ion Ţiriac, estimata la peste 800 milioane de euro! Il secondeaza Dragos Dobrescu, mare proprietar de terenuri si cladiri de birouri, mereu invaluit intr-o umbra de mister si care are o avere de aproape 150 milioane euro. Candidatul Elan este ceva mai modest, cu doar 60 milioane euro.

Mihai Pietreanu

Elena Udrea conduce România

0

Ambitiile Elenei Udrea sunt intr-adevar mari. Sefa peste Turism si Dezvoltare, democrat-liberala intentioneaza sa rupa Administratia de la MAI pentru a o transfera in subordinea ministerului pe care-l conduce.

Inspirat si indraznet in acelasi timp, planul Elenei Udrea se desfasoara in doua etape. Prima vizeaza separarea Administratiei de Interne si inglobarea acesteia in ministerul gestionat de Udrea. Cea de-a doua etapa se refera la transferarea tuturor fondurilor structurale ale celorlalte ministere (peste 40 de miliarde de euro) tot in parohia democrat-liberalei. Daca aceasta strategie va da roade, Elena Udrea va deveni practic cel mai puternic om politic al momentului. Ea va lua cele mai importante decizii, la mâna ei se vor afla toate institutiile, altfel spus intreaga tara.

*Planul ar putea fi dejucat in Parlament*

Marea problema consta in faptul ca democratii singuri nu pot sa-i dea Administratia Elenei Udrea, chiar daca ar vrea. Fiind vorba despre modificarea structurii Executivului, separarea Administratiei de Interne implica ajungerea Guvernului la mâna Parlamentului. Unde, tinând cont de subiect, UDMR (plus adversarii din partid) ar putea sparge frontul majoritatii, votând pur si simplu contra. Mai ales ca respingerea unui asemenea proiect nici nu duce la debarcarea Guvernului.n

*Tema fondurilor, discutata la Cotroceni*

Coincidenta sau nu, ieri, la Cotroceni, s-a discutat posibilitatea “infiintarii unei entitati de tip agentie care sa se ocupe de fondurile structurale”. Noua agentie urmeaza sa preia atributiile pe care le are in momentul de fata organismul din subordinea Ministerului de Finante.

*Cum pot fi utilizati banii*

In 2010, statul ar trebui sa colecteze din taxe si impozite mai putin de 40 de miliarde, respectiv 36 de miliarde de euro.

Cu 40 de miliarde de euro statul poate plati timp de 40 de ani pensiile tuturor militarilor din România.

Toate pensiile si salariile (bugetarilor) costa statul român 28 de miliarde de euro. Daca mai adaugam si plata datoriilor, inca 11 miliarde, obtinem 39 de miliarde de euro.

Deficitul la bugetul de pensii din România depaseste 40 de miliarde de euro.

In 2009 numai cheltuielile cu salariile functionarilor publici au scos de la buget peste 10 miliarde euro, cu alte cuvinte cu 40 de miliarde de euro statul le-ar putea plati acestora salariile pe zece ani.

Cu 40 de miliarde de euro statul ar putea plati salariile tuturor medicilor si profesorilor timp de 6 ani in conditiile in care suma ar fi egala cu cea alocata in acest an: 680 de milioane de euro

Cu 40 de miliarde de euro pot fi cumparate aproximativ 46.000 de Dacia Logan la un pret mediu de 8800 de euro pe bucata.

Daca ar fi sa fie impartiti la 20 de milioane de români, fiecare ar primi, din cei 40 de miliarde, 200 de euro.

Fizic, 40 de miliarde de euro pot fi transportati cu 360 de paleti de lemn in pachete inalte de un metru.

Gica Popescu, transant: „Razvan sa se ia de mânuta cu Sandu si cu Lupescu si sa plece!”

0

Fostul capitan al echipei nationale a lansat, ieri dupa-amiaza, la DigiSport, un atac fara precedent la adresa lui Razvan Lucescu. „Baciul” l-a indemnat pe fiul lui „Il Luce” sa-si prezinte demisia, impreuna cu sefii FRF, daca România va rata calificarea si la Mondialul din 2014.

„Daca nu ne calificam la Mondiale, sa se ia toti de mâna cu Razvan si sa plece! Ar fi deja trei campanii la rând ratate. In 14 luni s-a facut foarte putin si suntem aproape sa ratam o noua calificare. Daca nu vom ajunge nici in 2014, sa se ia toti de mânuta si sa plece! Sa plece Mircea Sandu, Ionut Lupescu si Razvan Lucescu!”, a spus Popescu la DigiSport. „Cu Albania trebuie sa ai zece ocazii si sa dai trei goluri. Bai, Razvane, tu nu stii ce inseamna sa joace echipa nationala bine! Probabil, pentru ca nu ai facut performanta la prima reprezentativa, te multumesti cu putin. Ce ghinion sa ai la doua ocazii? Bai, Razvane, asta e echipa nationala, noi maturam pe jos cu Albania!”, a fost mesajul dur al „Baciului”.

*Boloni: „Daca nu era Chivu, luam vreo patru”*

Fostul selectioner Loti Boloni este surprins de faptul ca Mircea Sandu i-a propus prelungirea mandatului lui Razvan Lucescu. “O decizie deosebit de curioasa, in conditiile in care Razvan nu obtine calificarea la Euro 2012 . Nu am vazut mare lucru de la mijlocul terenului, ca sa nu mai zic ca nu am vazut nimic nici in atac. Am fost saraci rau in ofensiva. Daca nu era Chivu, luam vreo patru!”, a spus Boloni. Alt­fel, PRO TV va inainta un memoriu la UEFA pentru ca Razvan Lucescu nu a venit la miniinterviul obligatoriu de la finalul partidei de pe „Stade de France”.

Flavius Dobrescu

Pantilimon provine dintr-o familie de surdo-muti!

0

Nationala de fotbal a României a contabilizat un nou esec, 0-2 cu Franta, insa a câstigat la Paris un jucator: Costel Pantilimon. Desi toata lumea l-ar fi vazut pe Bogdan Lobont intre buturi, Razvan Lucescu a mizat, surprinzator, pe goalkeeperul formatiei timisorene, un tip care masoara 2,03 metri si cântareste 101 kilograme. Povestea lui Panti, originar din Bacau, e una interesanta, mai ales ca parintii acestuia sunt surdo-muti.

Costel a inceput fotbalul la vârsta de 9 ani, la Aerostar Bacau, echipa intreprinderii unde tatal sau lucra ca mecanic de avion. Mai exact, era structurist, adica ansambla partile exterioare ale aeronavelor. „Provine dintr-o familie serioasa si muncitoare. Intotdeauna Costel venea imbracat curat si era foarte cuminte. Nu deranja pe nimeni”, ni s-a destainuit Valerian Voicu, presedintele echipei Aerostar Bacau, acum in Divizia C. Drama copilariei actualului portar al nationalei a reprezentat-o faptul ca provine din parinti surdo-muti. Este o situatie similara cu a handbalistei Narcisa Lecusanu, ea fiind tot din Bacau si având aceleasi probleme in familie.

*”Ce cauta paluga asta in poarta?”*

Oamenii care au contribuit la ascensiunea lui fotbalistica, debutant la doar 14 ani in Divizia C, au fost primii doi antrenori: Florin Pavel si Gogu Munteanu. Primul a jucat mijlocas la FCM Bacau, in anii ’90, in timp ce ultimul e un fotbalist de legenda al urbei, nimeni altul decât tatal fostului dinamovist Vladut Munteanu. „Multa lume ma intreba ce caut cu paluga asta in poarta. Apoi, au inceput toti sa-si dea seama de viitorul lui. Acum e deja la nationala si se vorbeste de transferuri la cluburi de calibru. Mai are câteva lucruri de invatat, dar e pe drumul cel bun”, spune presedintele de la Aerostar.

*30% din viitorul transfer, spre Aerostar*

S-a discutat foarte mult despre ofertele din strainatate pe care Costel a inceput sa le primeasca. Cert e ca va fi o afacere pentru FC Timisoara, mai ales ca Panti a fost cumparat de la Aerostar, in 2005, cu doar 100.000 de dolari, la dorinta expresa a lui Gica Hagi. Transferul a fost intermediat de Becali Sport, de actualul team-manager al FC Timisoara, Daniel Stanciu. Pantilimon a jucat primul sezon la Timisoara II, deoarece titular era Marius Popa. Aerostar Bacau este tot mai interesata de destinatia ulterioara a jucatorului de 23 de ani, fiindca exista o clauza in contract care prevede ca 30 la suta din suma de transfer merge catre bacauani. Conform presei straine, nume precum Ajax, Inter, Arsenal si Chelsea il monitorizeaza pe goalkeeperul din Banat. In 2006, Costel a debutat la echipa mare a Timisoarei, iar trei ani mai târziu a ajuns capitanul „alb-violetilor”, fiind eroul formatiei sale in dubla memorabila cu Sahtiorul lui Lucescu (2-2 la Donetk si 0-0 la Timisoara).

Flavius Dobrescu

Alte stiri din sport

0

*Remy a baut apa dupa Costel*

Internationalul francez Loic Remy a declarat ca, in noaptea de sâmbata spre duminica, dupa meciul cu România, nu prea a reusit sa doarma deloc. Contra tricolorilor, Remy a marcat primul gol al sau pentru nationala Frantei. Portarul României, Costel Pantilimon, a avut si el insomnii dupa meciul cu Franta. n (S.S.)

*Hagi vrea la Galata*

„Vin mereu cu placere in Turcia, aici ma simt foarte bine. Este placut sa fiu alaturi de suporteri. In perioada in care jucam i-am facut foarte fericiti. Pentru mine este intotdeauna o mândrie sa reprezint culorile Galatei. Voi accepta oricând sa ma intorc”, a declarat Gica Hagi, la un dineu organizat de Asociatia Suporterilor Cim Bom. n (R.N.)

*Gazza – din nou beat la volan*

Fosta mare vedeta a Angliei, Paul Gascoine, a calcat iarasi pe bec. Vineri, la ora 03.00, el a fost oprit de Politie in Jesmond – Newcastle, fiind descoperit, din nou, baut la volan. Gazza a fost acuzat ca a condus masina in stare de ebrietate si va fi judecat pe 20 octombrie. Luna viitoare, acesta ar fi trebuit sa se prezinte la judecatoria din Northallerton, pentru un proces in care este acuzat de aceeasi infractiune, comisa in luna februarie. (F.D.)

*Moratti: „In iarna il aduc pe Messi”*

Patronul clubului Inter Milano, Massimo Moratti, a promis unui grup de suporteri ai formatiei lombarde ca, in perioada de transferuri de la iarna, il va aduce pe Lionel Messi de la FC Barcelona. Argentinianul joaca in Catalunya din 2004, mai are contract inca sase ani si o clauza de reziliere de 250 milioane euro. n (R.N.)

”Pe ce melodie sa intru la meciul cu Bute?”

0

Americanul cu 22 de KO in palmares este nerabdator sa-si incruciseze manusile cu Lucian Bute. Jesse Brinkley a dorit ca fanii lui sa-l ajute sa gaseasca o melodie speciala pentru marele meci care va avea loc sâmbata dimineata,
la Montreal.

Jesse Brinkley provine din oraselul Yerington, din statul american Nevada, acolo unde a devenit un fan impatimit al pescuitului si vânatorii. Este casatorit cu prietena sa din copilarie, cu care are un baiat si o fata. Jesse e un luptator care se bazeaza pe lovituri explozive, 22 din cele 35 de victorii ale sale fiind prin KO.
Inaintea socului cu Bute, americanul a lansat o intrebare pe pagina sa de Facebook, pentru a afla pe ce melodie vor fanii lui sa intre la infruntarea de la „Centre Bell”. Cele mai multe optiuni au fost pentru legendara trupa de hard rock care a vizitat si România in acest an, ACDC, sau rapperul Eminem.
Lucian intra pe aceeasi melodie pe care a avut-o si la celelalte meciuri, „Where the streets have no name”, a celebrei U2.

*TVR nu vrea sa dea 100.000 de dolari!*

Telespectatorii români nu stiu inca daca pot urmari live lupta dintre Bute si Brinkley, partida in care galateanul isi pune in joc centura pentru titlul mondial IBF la supermijlocie. Desi mai sunt câteva zile, nimeni nu se inghesuie sa transmita meciul, asta in ciuda sumei derizorii: 100.000 de dolari. „Era datoria morala a TVR-ului. Nu e prima data când refuza, si nu se pune problema de audienta, pentru ca toate meciurile lui Bute au avut din plin. Poate se vor trezi in al 13-lea ceas. Am vazut ca a fost si o interpelare in Parlament, dar deocamdata nu s-a schimbat nimic”, declara, pentru National, presedintele F.R. de Box, Rudel Obreja. (S.S.)

Sebastian Stan

Vom da si noi gol din ofsaid?

0

Meciul Franta – România a fost unul cu ghinion pentru formatia lui Razvan Lucescu, Remy marcând dintr-o evidenta pozitie de ofsaid. „Nu trebuie sa ne plângem de greseli de arbitraj. Au existat, sunt si vor mai fi”, a declarat enigmatic, imediat dupa meciul de la Paris, presedintele Mircea Sandu. Coincidenta sau nu, returul România – Anglia, la Under 21, va fi condus de francezul Fredy Fautrel (39 de ani), arbitru international de trei ani. Exact cam de când a fost numit Michel Platini presedinte UEFA. Asadar, asteptam si noi sa marcam un gol din ofsaid.

(S.S.)

REVANSA

0

Nationala de tineret a României infrunta in aceasta dupa-amiaza, Anglia, nimeni alta decât finalista ultimei editii a Campionatului European Under 21.

Revansa tricolorilor mici incepe de la scorul de 1-2, si se joaca la Botosani, de la ora 14.30, la meci urmând sa fie prezenti si primii doi oameni din organigrama FRF, Mircea Sandu si Ionut Lupescu. Ragusit dupa meciul tur de vineri, de la Norwich, selectionerul Emil Sandoi se confrunta acum cu mari dureri de cap, pentru ca nu-i poate utiliza pe Liviu Ganea, Mihai Costea, Mihai Radut, Alexandru Matel si Alexandru Chipciu, toti cinci jucatori de baza in primul 11.
„Toate cele 6.100 de bilete puse in vânzare pentru partida de la Botosani au fost epuizate inca de duminica”, declara administratorul stadionului „Municipal”, Ovidiu Lezeriuc. Se asteapta o afluenta record de spectatori, mai ales ca arena nu a mai fost plina din anii ’80, atunci când FC Botosani se batea la promovarea in Divizia A cu CSM Suceava, iar rivalitatea sportiva dintre cele doua orase atingea maxime.

*Sburlea, in spatele lui Alexe*

Emil Sandoi are mari probleme de efectiv. „Ganea, Costea si Radut sunt indisponibili. Trebuie sa improvizez ceva, cred ca voi incerca varianta cu Sburlea in spatele dinamovistului Alexe. Nu mi-e frica decât de forta englezilor, care alearga din primul pâna in ultimul minut”, ne-a declarat Sandoi, caruia nu i-a trecut ra­guseala si este in continuare pe o cura intensiva de Strepsils. La antrenamentul de ieri dimineata s-au exersat si penalty-urile, Sandoi luând in calcul si posibilitatea ajungerii la loviturile de departajare. Tehnicianul in vârsta de 45 de ani este la al doilea mandat la tineret, in primul ratând barajul cu Ţara Galilor (0-0 in deplasare si 0-3 la Iasi).

*MVP-urile au tras la hotelul lui Borcea*

Mircea Sandu si Ionut Lupescu au sosit la Botosani inca de ieri. Cei doi s-au cazat la Hotelul „Premier”, detinut de actionarul dinamovist Cristi Borcea. Delegatia tricolorilor mici a tras la Hotel „Maria”, in timp ce englezii stau la „Rapsodia”. Se zice ca in locul unde se afla Hotelul „Maria” – dotat cu piscina si sali de conferinte – a poposit pe vremuri si Regina Maria, care a mâncat bine si a multumit gazdelor pentru primirea facuta.

Flavius Dobrescu

Halle Berry, gravida cu Olivier Martinez

0

Desi se iubesc doar de câteva luni, relatia dintre Halle Berry si actorul francez Olivier Martinez pare sa fie extrem de serioasa.

Cei doi strabat cel putin o data pe saptamâna oceanul pentru a se vizita fie in SUA, fie in Franta, iar mai nou, se pare ca au planuri de a-si intemeia o familie. Zilele trecute, Halle si Olivier au fost surprinsi de paparazzi in timp ce paraseau un cabinet ginecologic, iar bluza larga purtata de catre actrita au dus la speculatiile ca aceasta deja ar fi gravida pentru a doua oara. Mai mult decât atât, Berry i l-a prezentat deja pe Olivier mamei sale, iar surse din jurul actritei spun ca planurile de nunta sunt deja in desfasurare.

Ana Maria Calciu

Robbie Williams a compus muzica propriei inmormântari

0

Robbie Williams nu a fost niciodata un artist care sa se incadreze in tiparele conventionalului, astfel ca acesta a decis ca si inmormântarea sa sa fie una cu totul neobisnuita. Desi mai are ani buni pâna sa-l acopere pamântul, Robbie a planuit deja cum isi va lua “la revedere” de la aceasta lume.

Melodia “Angels” a lui Robbie Williams este una dintre cele mai ascultate la funeraliile din intreaga Marea Britanie, tara de origine a artistului, insa acesta nu vrea ca la propria inmormântare sa se auda versurile acestui cântec. Drept urmare, Robbie Williams si-a compus propriul recviem. “La inmormântarea mea nu vreau sa fie ascultata nici una dintre melodiile mele. Pentru acea ocazie am creat un recviem, intitulat «Mass for the
Dead», fara sa cer ajutorul cuiva pentru crearea acestei melodii”, a spus Williams. Robbie a declarat ca, in acest fel, vrea sa demonstreze tuturor celor care-i contesta talentul ca este un artist in toata puterea cuvântului. Recent, cântaretul s-a plâns intr-un interviu ca putini sunt cei care-l cred in stare sa creeze versuri sau muzica si ca la baza succesului sau stau, de fapt, alte minti luminate. “Deoarece nu cânt la niciun instrument pe scena, lumea crede ca habar nu am cu ce se manânca muzica, pentru multi inca sunt clovnul de la Take That. Am scris acest recviem pentru a le demonstra, post-mortem, ca sunt cu adevarat talentat”, a mai spus Robbie Williams.

Ana-Maria Calciu

Razboi intre Garda si cluburi

0

Nici nu s-a deschis bine sezonul distractiei in „high-life”-ul dâmbovitean si multe dintre cluburile de fite risca sa ramâna fara clienti.

Asta dupa ce, trei nopti consecutive, Garda Financiara a organizat o actiune fara precedent, controlând la sânge toate locatiile celebre ale Capitalei. Pentru a fi siguri ca nu o mai iau pe coaja, cum s-a mai intâmplat, comisarii civili au fost insotiti de sute de jandarmi si luptatori de la trupele de interventie. Miza razboiului de gherila dintre fisc si patronii cluburilor este neeliberarea de bonuri fiscale. Victime colaterale, clienti fideli ca Poponet, Boschet si compania deja cauta alte cuibusoare de nebunii in provincie, unde sa poata toca si ei linistiti banii parintilor.

Toni Matei

Ramona Lazuran se lauda singura: „Am casa la Miami”

0

Deranjata ca nu beneficiaza de destula publicitate, Ramona Lazuran a decis sa se „promoveze” de una singura. Astfel, dupa ce s-a laudat cu buna relatie pe care o are cu fostul ministru al Justitiei, Tudor Chiuariu, acum fotomodelul bate toba ca are vila cu piscina tocmai in America, pe malul oceanului.

Dupa ce s-a laudat ca este studenta la doua facultati si tocmai a inceput-o pe a treia, fotomodelului Ramona Lazuran nu-i sta deloc gândul la invatatura. Mai exact, fostul iepuras Playboy se gândeste cu nerabdare la vacanta de iarna. „Mi-am rezervat deja bilete pentru perioada sarbatorilor de iarna pe care m-am hotarât sa le petrec in SUA. De Craciun voi merge la Miami, iar de Revelion la Las Vegas”, a declarat Ramona Lazuran pentru „National”. Cât despre suma de care va dispune frumoasa bruneta, aceasta cica nu isi face probleme: „Având in vedere ca la Miami am casa mea, pe care am dat 500.000$, toti banii pe care ii voi avea la mine vor fi strict pentru shopping si distractie”, a mai adaugat Ramona. Mai mult decât atât, fotomodelul se lauda ca va arunca cu banii si prin faimoasele cazinouri din Las Vegas. „Mi-am propus ca de Revelion sa cheltuiesc pentru prima data 1000$ in cazino si nu in orice cazino, ci intr-unul adevarat”, a conchis zâmbind Ramona.

*Tudor Chiuariu: „Lazuran e o agramata!“*

Ziarul „National” v-a prezentat zilele trecute parerea politicianului Tudor Chiuariu despre fotomodelul Ramona Lazuran. „ Eu, prieten cu Ramona Lazuran? Eu, personal, nu o cunosc, nu am vazut-o in viata mea. Ea a inceput sa-mi trimita mesaje pe contul meu de Facebook si apoi mi-am dat seama cine este, dar nu suntem prieteni. Eu raspund tuturor celor care ma contacteaza pe site, dar nimic mai mult. Cu Ramona nu am niciun fel de relatie si nici nu se pune problema de asa ceva, eu nu ma pretez sa ies cu o vedeta Playboy. Ea nu este de teapa mea si nici nu este genul meu. In mesajele pe care mi le-a dat am constatat ca scrie ca o eleva de clasa a 4-a, scrie agramat”.

Gemenii bicolori

0

La prima vedere, Cameron si Kyle Bradley sint doar tovarasi de joaca.

Nimeni nu ar banui ca sunt gemeni, pentru ca unul este negru cu parul cret iar celalalt blond cu ochii albastri. In aceeasi situatie se afla si verisoarele lor dupa mama, Paige si Kayleigh Holloway, de 7 si, respectiv, 5 ani. Mamele celor patru copii din orasul britanic Birmingham, Sonia si Sharon, sunt mulatre – una casatorita cu Philip Bradley, cealalta traind in concubinaj cu Malcolm Holloway, amândoi albi. Desi probabilitatea aparitiei unui astfel de amestec rasial intr-o singura familie este mica, faptul nu este deloc neobisnuit, ne asigura geneticienii.

Mircea Bujoreanu

Tricolorii truditori si neinzestrati

0

Pe o vreme cum gasesti la Paris doar in iulie, pe Stade de France s-au adunat 80.000 de spectatori. Cu 45 de minute inainte de joc, insa, tribuna era goala, te simteai ca pe Dinamo. La masa presei, la fel de pustiu. Ziaristii francezi ajunsesera, dar mâncau vremea si ce mai gaseau pe platouri in sala de conferinte. Fara exagerare, sunt mai fursecari decât noi. Nici românii, turisti cu ocazia meciului sau pripasiti pentru o perioada mai lunga la Paris, nu si-au dezmintit reputatia. Vin cu un exemplu. Un conational te roaga sa-i faci rost de un bilet. I-l procuri, cu 25 de euro. El nu-ti spune ca mai are inca unul si il vinde pe cel adus de tine cu 50 de euro, unui algerian. Ii ceri sa-ti plateasca datoria, iar el iti raspunde, vexat, „ce, ma, nu-ti dadeam io 25 de euro? Dar nu vrei sa-ti vând, cu un pret bun, un gipies sau o plasma, de ciordeala?”.
Echipa noastra a demonstrat ca are dorinta si speranta. I-ar mai trebui forta, curaj si o aschie din glezna lui Hagi. Ca sa scoatem un rezultat bun, mai aveam nevoie si de inca doi-trei Chivu. Chiar daca nu s-a sincronizat cu Mirel Radoi, la primul gol, Cristian Chivu, strategul cu spirit de samurai, a impresionat din nou. Franta te bate cu stadionul, cu Marseilleza, cu aroganta si cu salariul lui Benzema. Acesta n-a prins cea mai fericita zi, dar mingea zâmbeste recunoscatoare de fiecare data când o vrajeste el. Lipsa de inspiratie a lui Benzema a fost compensata de reusitele unor mari fotbalisti precum Nasri, Valbuena sau Clichy, fundasul cu nume de suburbie pariziana. Valbuena l-a intors pe Rat de i-a strâmbat coloana. Sansa ambasadorului nostru la Donetk era sa-l arunce in reclamele cu GDF (Gaz de France) Suez, firma care ne rupe si pe noi, iarna, cu facturile. O prajitura am fi putut mânca, totusi, pe Stade de France, daca inscria Sapunaru, iar arbitrii portughezi nu se apucau sa-i intremeze pe amfitrionii nostri cu un gol din ofsaid, tocmai când acestia incepusera sa se ofileasca.
Dincolo de dispretul pentru fluiericii pungasi care au jefuit niste amarasteni, nu avem voie sa trecem peste minusurile noastre. Stam prost la capitolul inzestrare. Oricât ai trudi, oricât ai fi de ordonat, daca nu ai calitati tehnice, nu reusesti nimic.

Audi Sound Concept

0

Cu ajutorul a nu mai putin de 62 de difuzoare, inginerii companiei Audi au transformat modelul Q 7 intr-o adevarata sala de spectacole pe patru roti. Sistemul audio creat de compania din Ingolstadt consta dintr-un amplificator de putere amplasat in portbagaj, cinci difuzoare de basi,
52 de difuzoare de medii si cinci tweetere.

Lamborghini si fabricantii de mingi de golf

0

La Salonul Automobilistic de la Paris, compania Lamborghini si-a anuntat oficial parteneriatul cu Callaway Golf Company. Rezultatul asocierii este materialul Forged Composite, pe baza de fibre de carbon, care a permis modelului Sesto Elemento un raport putere / greutate nemaiintâlnit pâna acum.

Aston Martin, cel mai cool brand

0

Nu degeaba James Bond prefera automobilele Aston Martin – dintr-un recent sondaj realizat in Regatul Unit rezulta ca britanicii considera acest brand ca fiind „cel mai cool”. Supermasina de fabricatie britanica a Agentului 07 a surclasat cu usurinta brandurile Apple, Black Berry si Bang & Olufsen (sisteme audio).

Maybach tunat

0

Compania Project Kahn a demonstrat ca e mereu loc de mai bine, chiar si in cazul unui Maybach 57. In afara de interiorul ultraluxos (nu lipsesc cristalele Swarovski), tunerii au echipat aceasta bijuterie cu geamuri fumurii, semnalizatoare cu LED-uri si jante de din aliaj ultrausor.