Acasă Blog Pagina 7908

„Domnu’ Gheorghe este cumva cel de la Rapid, care in vara nu l-a luat pe Zicu?!”

0

*”Le multumesc colegilor pentru ca m-au ajutat sa revin la aceasta forma” – Ianis Zicu, dupa meciul FC Timisoara – Rapid*

Cele doua goluri marcate de Zicu in poarta Rapidului, dar si faptul ca, imediat dupa consumarea partidei din Banat, presedintele giulestenilor a afirmat ca echipa sa trebuia sa bata la Timisoara, au declansat un nou episod din razboiul „echipelor infratite”, asta dupa ce, in ultimele zile, oficialii celor doua grupari isi adresasera injurii reciproce. Dubla lui Ianis l-a facut pe atacantul in virsta de 26 de ani sa mentioneze ca Rapidul isi merita soarta pentru ca l-a „plimbat” in vara, cind s-a pus problema transferului sau din Stefan cel Mare in Giulesti. „S-au comportat urit cu mine, au facut o luna de zile tot ce au vrut ei, au lungit-o si nu s-au purtat fair-play. Puteau sa sune si sa spuna ca nu ma doresc, si nu era nicio problema”, a spus noul idol de pe Bega. In replica, Dinu „Vama” a declarat ca ratarea transferului lui Zicu la Rapid reprezinta un fapt consumat. Subalternul lui Copos a afirmat, in schimb, ca nu se astepta, sub nicio forma, sa nu cistige derby-ul cu FC Timisoara, apreciind chiar, la un moment dat, ca gazdele au invins in urma marcarii unui gol intimplator. A fost momentul in care finantatorul FC Timisoara, Marian Iancu, a intrat si el in lupta: „Domnu’ Gheorghe e cumva cel de la Rapid, care in vara nu l-a luat pe Zicu?! El e? Domnul Gheorghe de la Rapid, care l-a ratat pe Zicu, preferindu-l pe Grigorie, care-i rezerva?! Discutam despre domnul Gheorghe, de la Rapid, care si-a permis sa-si bata joc de mine in legatura cu transferul lui Parks?! Are cumva Gheorghe rezerve de nivelul lui Parks?!”.

*S-a gasit numarul 10!*

Evolutia fantastica a lui Ianis Zicu, marcator a patru goluri pentru „alb-violeti” in Liga 1 (cite unul cu Universitatea Craiova si Branesti, si doua cu Rapid) l-a determinat pe Razvan Lucescu sa-l convoace la nationala pe mijlocasul Timisoarei. De altfel, Stefan Radu (Lazio Roma) si Ianis Zicu (FC Timisoara) reprezinta singurele doua noutati ale selectionerului inaintea crucialului duel cu Franta, de pe 9 octombrie. Atit cei din Banat, cit si alti specialisti, sint de parere ca discutia referitoare la cine va imbraca tricoul cu numarul 10 la echipa nationala a fost, intr-un fel, rezolvata, solutia fiind Ianis Zicu. Ultimul meci sub tricolor a avut loc pe data de 6 iunie 2007, in confruntarea România – Slovenia (scor 2-0/ preliminariile CE).
Ceilalti jucatori convocati de Razvan Lucescu sint: Pantilimon, Lobont, Tatarusanu, Sapunaru, M.Constantin, Maftei, Tamas, Radoi, Rat, Nesu, Roman, Zicu, Cocis, C.Lazar, Apostol, Florescu, Deac, Chivu, B.Stancu, D.Niculae, Marica, Bilasco. Tricolorii se reunesc astazi, echipa urmind a pleca spre Hexagon in dupa-amiaza zilei de 7 octombrie. Partida are loc simbata, 9 octombrie, de la ora 22.00, putind fi urmarita in direct la PRO TV.

3 ani au trecut de la ultima chemare sub tricolor a fotbalistului Ianis Zicu. Constanteanul a strins in cariera doar cinci prezente la prima reprezentativa, intr-un interval cuprins intre anii 2003 si 2007.

Bogatii se descurca, românii de rind indura

0

Românii sint bombardati zilnic cu stiri despre milionari români care fenteaza fiscul. In tandem cu aceste stiri, autoritatile statului anunta si masuri prin care milionarii care au uitat sa-si plateasca darile catre stat vor fi pedepsiti. Realitatea este ca nu milionarii sint cei vizati de impozitele si amenzile statului, ci românul mediu care chiar daca ar vrea sa-si achite impozitele nu prea mai are cu ce.

Pe româneste, asistam la o manipulare grosolana a poporului deja inrobit de taxe si impozite, prin afisarea citorva nume precum Becali, Negoita sau Micula, vezi Doamne, tintele fiscului. Impozitarea progresiva a proprietatilor este un exemplu in acest sens.
Se stie deja ca românii care detin mai multe case sau mai multe masini platesc impozit in plus. Voci din guvern afirma ca masura vizeaza bogatii tarii care se lafaie in “palate” si care trebuie sa plateasca mai mult pentru averile lor. Din nefericire insa, bogatii tarii nu se sinchisesc de impozitele cu care ii ameninta statul pentru ca pur si simplu au de unde sa dea bani sau se eschiveaza de obligatii. Acest lucru este confirmat si de Niels Schnecker, consultant in afaceri.
“Aceste impozite ii vor afecta doar pe românii de rind, pe omul care se intimpla sa aiba mai multe proprietati. Pe bogatii României nu are cum sa-i afecteze pentru ca ei au posibilitatea sa treaca aceste proprietati pe alte nume”, ne-a declarat Niels Schnecker.

*Masura discriminatorie*

Ca noile impozite sint gindite pentru ca statul sa traga bani de la aproape tot românul ne confirma si Radu Zilisteanu, expert imobiliar: “Parerea mea este ca e o masura discriminatorie, pentru ca guvernul nu are o filozofie fiscala clara. Masura este luata dupa ureche”. Cei mai multi dintre oamenii cu bani si-au trecut deja o parte din averi pe numele rudelor, obicei preluat de la politicieni. In acest context, impozitarea progresiva a proprietatilor se dovedeste a fi doar o corvoada in plus pentru românul din clasa mijlocie care oricum a fost obligat de criza sa stringa mult cureaua cheltuielilor. “De principiu, legea ar fi fost interesanta, dar e gresita. Si se leaga de nume ca Negoita sau Becali, dar toata aceasta chestie este o petarda populista. Mai tineti minte treaba cu TVA-ul pe tranzactii imobiliare. Nu s-a intimplat nimic. Toate acestea sint exercitii de imagine publica”, conchide Niels Schnecker.

*Impozitul pe a doua casa*

Cei care detin mai multe cladiri, mai multe case, platesc cu 65% mai mult pentru cea de-a doua locuinta, cu 150% pentru cea de-a treia si cu 300% mai mult pentru a patra si urmatoarele in afara adresei de domiciliu. Astfel, pentru o proprietate unica, de 200 de metri patrati, posesorul achita un impozit anual de 770 de lei. Daca aceasta casa este declarata drept a doua proprietate, detinatorul trebuie sa dea in plus, in acest an, peste 300 de lei, iar in 2011 aproape 500 de lei. In situatia detinerii unei a treia proprietati, de anul viitor impozitul se mareste cu 1.150 de lei.

Niels Schnecker este expertul financiar care a atras atentia permanent asupra directiilor economice gresite ale guvernului Boc. Dincolo de aparitiile televizate in care a tras de urechi Executivul, despre Niels Schnecker mai trebuie stiut ca este colonel in retragere, al US Air Force, avocat si expert in macroeconomie..

*Impozitul pe masini*

Guvernul a majorat impozitul auto astfel:
– de la 7 lei/200 cmc la 8 lei, pentru masinile sub 1.600 de cmc.
– de la 15 lei la 18 lei/200 cmc pentru cele intre 1601 si 2000 de cmc.
– de la 30 de lei la 72 de lei/200 cmc pentru masinile cu o capacitate intre 2001 si 2600 cmc.
– de la 60 la 144 de lei/200 cmc pentru masinile de peste 3001 cmc.

Radu Eftimie

Sint celebri si spun numai prostii

0

Celebritatile din showbizul international nu s-au sfiit niciodata sa spuna lumii intregi ceea ce gindesc. Desi majoritatea se lauda cu un IQ impresionant, porumbeii care le zboara pe gura dovedesc contrariul.

Madonna nu inceteaza sa uimeasca niciodata prin ceea ce face sau spune: “Vreau sa fiu la fel de faimoasa ca Dumnezeu. Dar cind stau in genunchi, nu o fac niciodata pentru a ma ruga”.

Enrique Iglesias nu este nici pe departe atit de bine dotat pe cit s-ar crede. “Urmatorul produs cu care-mi voi asocia numele vor fi prezervativele marimea XS. Niciodata nu pot sa gasesc prezervative suficient de
mici”.

Functia de guvernator al Californiei nu l-a desteptat pe Arnold Schwarzenegger peste noapte: “Cred ca mariajele gay sint ceva ce ar trebui sa existe intre un barbat si o femeie”.

De departe, unul dntre cei mai mari „porumbei” ii apartine lui Elton John: “Cred ca Iisus era un homosexual superinteligent, milos, care intelegea problemele oamenilor”.

“Cind ma uit la televizor si vad acei copii saraci care mor de foame, nu pot decit sa pling. As vrea sa fiu slaba, dar nu vreau sa am parte de toate mustele alea si de moarte”. Asa a decis Mariah Carey sa atinga suta de kilograme.

Ridem noi de starurile internationale, insa nici cu cele de pe plaiurile mioritice nu ne e rusine. Cind nu reusesc sa atraga atentia prin scandaluri, vedetutele noastre “salveaza” situatia cu ajutorul replicilor demne de mentionat intr-un “Hall of Shame” autohton.

Pentru Iulia Albu, postul Sfintelor Sarbatori Pascale reprezinta doar un regim de slabire. “N-am tinut post alimentar. Oricum, sint eu slaba, daca as mai tine si post, cum as ajunge?”, a spus nevasta lui Mihai Albu.

Lucian Mindruta: “Sexul este supraevaluat, zborul este mult mai incitant”.

Grasul XXL a riscat sa-l supere pe Elton John prin urmatoarea declaratie: “Daca l-as intilni pe Dumnezeu, i-as spune ca este un bulangiu”.

“Cu viitorul iubit voi face sex dupa sase luni”, zicea Gina Pistol, dupa care a alergat din nou in bratele lui Nicola.

Probabil cea mai spumoasa declaratie ii apartine mezinei familiei Roman, Oana: “Ma mindresc cu faptul ca, la aproape 34 de ani, arat mai bine decit alte fete de 21 de ani”.

Jurnalisti polonezi, arestati la Smolensk

0

La sfirsitul saptaminii trecute, trei jurnalisti polonezi au fost arestati de armata rusa la Smolensk. Curiosi din fire, cei trei au incercat sa realizeze un reportaj despre locul unde, pe data de 10 aprilie, s-a prabusit avionul prezidential polonez. Numai ca, din punctul de vedere al militarilor rusi, imprejurimile aeroportului din Smolensk sint „zona interzisa”…

China preia datoria Greciei

0

Cu prilejul recentei sale vizite la Atena, premierul chinez Wen Jiabao a afirmat ca tara sa este dispusa sa cumpere obligatiuni si titluri de stat grecesti. Cu alte cuvinte, sa preia datoria publica a Greciei….

Airbus cauta ingineri indieni

0

Compania Airbus duce mare lipsa de ingineri, pentru ca in tari ca Franta, Germania si Marea Britanie tinerii par sa se fuga ca dracul de tamiie de facultatile tehnice. Motiv pentru care cel mai mare constructor de avioane din lume recruteaza ingineri din India, pentru a nu fi silit ca, din lipsa de specialisti, sa abandoneze crearea unor noi motoare pentru aeronavele A-320.

Pobeda lui Medvedev

0

Daca premierul Putin este fericitul posesor al unui automobil Volga (mindria activistilor de partid din anii ’60), nici presedintele rus Dimitri Medvedev nu se lasa mai prejos. La sfirsitul saptaminii trecute, el a participat la raliul (cu masini de epoca) Moscova-Kiev la volanul unui automobil Pobeda.

Papa Benedict acuzat intr-un proces de pedofilie

0

Un tribunal federal din statul american Wisconsin i-a chemat in instanta, in calitate de acuzati intr-un proces de pedofilie, pe papa Benedict al XVI-lea si pe doi inalti oficiali ai Vaticanului.

Pentru a evita acest deznodamint, Sfintul Scaun recurge la tot soiul de tertipuri, doar-doar s-o mai inmuia zelul judecatorilor americani. Judecatorul federal Robert Randa i-a trimis la Vatican o citatie „acuzatului Joseph Ratzinger” (cum se numea actualul Suveran Pontif inainte de a fi ales in aceasta functie), care este somat sa se prezinte in fata tribunalului federal din Milwaukee, Wisconsin, in procesul de pedofilie intentat de 200 de fosti elevi ai unei scoli din acest oras, care au fost abuzati in copilarie de un preot catolic. Alaturi de Papa Benedict al XVI-lea au fost convocati, tot in calitate de acuzati, cardinalul Tarcisio Bertone, Secretarul de Stat al Vaticanului, si predecesorul sau in aceasta functie, cardinalul Angelo Sodano. Convocarile in instanta au si fost trimise la Vatican, dar cei trei nu au semnat de primire nici pina acum. Dimpotriva: saptamina trecuta, Sfintul Scaun a trimis citatiile inapoi la tribunalul din Milwaukee. Pentru ca somatiile erau redactate in engleza, si nu in latina, „care este limba oficiala a Statului Vatican”.

*”Complice in solidar cu violatorul”*

In luna aprilie a acestui an, cetateanul american Terry Kohut, fost elev al unei scoli situate la periferia orasului Milwaukee, l-a dat in judecata pe actualul suveran pontif pentru rolul care l-a avut in inabusirea unui scandal de pedofilie preoteasca. In anii ’70, Terry Kohut si alti fosti colegi de scoala au fost abuzati sexual de preotul catolic Lawrence Murphy.
In mod normal, judecarea (pe linie ecleziastica) a unor astfel de cazuri cade in sarcina Congregatiei pentru Doctrina Credintei (organism care, pina acum un secol si ceva, se numea, pur si simplu, Sfinta Inchizitie). La data cind elevul Terry Kohut si alti colegi de-ai sai au reclamat Vaticanului aceste abuzuri sexuale, seful Congregatiei pentru Doctrina Credintei era nimeni altul decit cardinalul Joseph Ratzinger, care nu a facut nimic pentru a-l pedepsi pe vinovat. Dimpotriva, a exercitat presiuni asupra episcopilor americani pentru a inabusi scandalul. Preotul Lawrence Murphy a murit in 1998, alegindu-se doar cu niste mustrari, pe linie ecleziastica. Nu a fost condamnat in niciun fel, motiv pentru care Kohut si fostii sai colegi il considera pe Papa Benedict al XVI-lea complice in solidar cu violatorul.

Mircea Bujoreanu

Gastrectomia Longitudinala

0

*Rubrica ingrijita si conceputa de dr. Dana Jianu – www.proestetica.ro*

Obezitatea poate avea cauze dintre cele mai diverse. Printre acestea se numara factorii genetici, factorii ambientali, cum ar fi comportamentul alimentar si sedentarismul, factorii psihologici (stress) sau alte cauze rare (neurologice etc.)
Obezitatea e o problema foarte grava, pentru ca, pe linga disconfortul pe care-l resimte pacientul, se asociaza o serie de afectiuni cu un risc crescut de morbiditate. Printre acestea se numara diabetul zaharat, steatoza hepatica nonalcoolica, litiaza biliara, pancreatita cronica/acuta, hipertensiunea arteriala, disfunctii pulmonare cu reducerea capacitatii de efort si multe altele.
Medicamentele pe care astazi le avem la dispozitie au eficienta doar pe durata administrarii si nu pot fi recomandate nelimitat.
Deci, pentru obezitate, avem nevoie de o solutie de tratament care sa fie eficienta pentru toata viata. Singurul tratament care este astazi creditat pentru a atinge acest deziderat este cel chirurgical.
Operatiile care urmaresc acest scop sint grupa in ceea ce se numeste chirurgia obezitatii sau chirurgia bariatrica.
Astfel de operatii nu indeparteaza tesutul gras acumulat, ci ajuta pacientii sa si consume rezervele de energie acumulate in stratul adipos. Acest tesut se afla in exces atit sub piele — unde au acces si tehnicile de chirurgie estetica — dar mai ales in interiorul organismului.
Procedeele de chirurgie bariatrica presupun micsorarea capacitatii stomacului cu sau fara asocierea unei malabsorbtii controlate.
Astfel pacientul va minca mai putin si, in unele cazuri, va pastra pentru sine doar o parte din putinele alimente pe care le ingera. Astfel organismul va fi determinat sa si consume din rezervele de energie pe care si le-a acumulat in tesutul gras si va slabi.
Gastrectomia longitudinala reprezinta o tehnica restrictiva de chirurgie bariatrica care presupune indepartarea unei portiuni importante din stomac: o parte din fundusul gastric si portiunea laterala a corpului gastric (marea curbura a stomacului)
Prin aceasta operatie se extirpa aria de secretie a unor hormoni care determina foamea exagerata (fundul stomacului).
Realizarea tehnica a acestei operatii impune aplicarea, succesiv, a mai multor staplere liniare care sectioneaza stomacul. Portiunea laterala si fundica a stomacului va fi eliberata de pediculii vasculari si indepartata definitiv din circuitul digestiv.
Datorita performantelor actuale a tehnologiei medicale, aceasta operatie se poate efectua pe cale laparoscopica. Cel putin 2 avantaje asociate laparoscopiei pot fi subliniate: vizibilitatea este foarte buna si pacientul se vindeca foarte repede.
Spitalizarea dupa astfel de operatii este scurta, insa pacientul trebuie sa respecte un regim alimentar strict pentru o perioada de 3 saptamini.
Gastrectomia longitudinala se recomanda ca procedeu unic pacientilor care prezinta obezitate morbida de orice virsta, dar mai ales celor foarte tineri sau foarte in virsta, femeilor cu Indice de Masa Corporala (IMC) sub 45kg/m2, in special celor care trebuie sa procreeze.
De asemenea, gastrectomia longitudinala poate constitui prima etapa in cadrul unor operatii mai complexe cum ar fi Gastric Bypass-ul. In aceste situatii starea pacientilor nu permite expunerea la un risc anestezico-chirurgical important. De aceea recomandam efectuarea unei operatii mai simple, de durata mai redusa si cu risc mai scazut cum ar fi gastrectomia longitudinala. Dupa ce pacientul slabeste 50-70 de kg si daca exista inca un exces ponderal, putem efectua conectarea stomacului la intestin printr-o operatie care se va desfasura in alte conditii de risc. Realizam astfel etapa aIIa de tratament: asocierea unui procedeu malabsorbtiv.

Concluzii
Desi integrata recent intre procedeele de chirurgie bariatrica, gastrectomia longitudinala reprezinta o solutie foarte atractiva pentru tratamentul chirurgical al obezitatii morbide. Beneficiind de avantajele chirurgiei minim invazive, recomandata de eficienta in diminuarea excesului ponderal, de o rata scazuta a complicatiilor si de un nivel ridicat al calitatii vietii pacientilor, gastrectomia longitudinala laparoscopica este indicata pentru toate categoriile de obezitate morbida. Ea reprezinta deopotriva o solutie pentru obezitatea asociata cu morbiditate grava, dar si pentru starile mai putin complicate ale acestei patologii.

C. Copaescu
catalincopaescu@gmail.com
Medic primar chirurg
Spitalul Delta Pro Medical
Bucuresti
Tel. 0751365805

Blitz

0

Doua persoane au murit in urma unui accident rutier petrecut, simbata, la Brehuiesti – judetul Botosani. Unul dintre pasageri a murit pe loc, in timp ce o a doua persoana a decedat la scurt timp dupa ce a ajuns la Spitalul de Urgenta. Alte doua persoane sint in strare grava internate la sectia de reanimare.

Protest pe crucea catedralei din Iasi

0

Un barbat in virsta de 32 de ani a stat agatat timp de 12 ore de crucea de pe Catedrala Mitropolitana din Iasi, la o inaltime de aproximativ 40 de metri, amenintind ca se va arunca in gol din cauza saraciei, el fiind convins de catre un preot sa renunte la acest gest. Mihai Munteanu a fost amendat cu suma de 1.000 de lei, pentru tulburarea linistii publice, fiind internat la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iasi.

Barbatul care si-a tinut copilul in lanturi, liber

0

Bucuresteanul suspectat ca si-a abandonat copilul de 11 ani pe un cimp din apropierea Capitalei, dupa ce l-a tinut timp de doua luni legat cu lanturi, va fi cercetat in libertate, el avind interdictie de a parasi localitatea de domiciliu. Totodata, potrivit deciziei instantei, barbatul nu are voie sa se apropie de copil, are interdictie de a purta arme, trebuie sa se prezinte la politie ori de cite ori este chemat, precum si in fata procurorilor si a instantei.

Magazinele de arme, in atentia Politiei

0

Peste 200 de magazine si depozite de arme si munitii au fost controlate, intr-o luna, de catre politisti, care au dat 47 de amenzi in valoare de 12.000 de lei pentru nereguli privind asigurarea pazei si protectiei la aceste unitati. Politistii au verificat 22 de depozite de armament si 187 de magazine cu specific de comercializare a armelor de foc si a munitiilor.

Dosarul FNI, mutat la Tribunalul Bucuresti

0

Aproximativ 3.000 de volume din dosarul FNI au fost duse cu un camion, simbata, de la instanta suprema la sediul Tribunalului Bucuresti, unde va fi rejudecata o sectiune din aceasta cauza privind unii investitori ai Fondului care s-au constituit parti civile in timpul urmaririi penale. Toti grefierii Sectiei penale a instantei supreme au fost chemati, simbata dimineata, sa ajute la incarcarea in camioane a volumelor din dosarul FNI.

Traficanti angajati drept guvernante

0

Asta le mai trebuia bietelor “organe”! Fortele de ordine din Bucuresti s-au pomenit cu o noua pleasca pe cascheta. Politisti si jandarmi deopotriva trebuie sa se umileasca in fata infractorilor pe care pina mai ieri erau pusi sa-i bage la suferinta.

Acum insa lucrurile s-au schimbat dramatic. Ce-i drept, membrii patrulelor de interventie continua sa-i urmareasca pe infractori, ii depisteaza, ii imobilizeaza si ii legitimeaza. Dupa care ii roaga frumos sa se duca la serviciu, oferindu-le posturi de guvernante si baby-sitter.

*Ca pe vremea Militiei*

Atit de mult se mindresc sefii Politiei Capitalei cu noua lor gogorita, incit par hotariti sa o aplice in tot Bucurestiul. Un oras in care copiii sint hacuiti prin scoli de mucoasele odrasle ale unor interlopi, in timp ce politistii, atitia citi au mai ramas, trebuie sa faca pe psihologii pentru infractorii care au fost si ei luati prin surprindere de noua “fata umana” a Garzii. Agentii trimisi pe strazi sa-i haituiasca pe fostii inamici publici cu oferte de munca de-a dreptul cretinoide spumega de furie, dar nu au ce face. Doar in ultimele luni, “gaborii” Sectiei 19 au dat peste 1 000 de amenzi membrilor clanurilor de rromi care controleaza tot traficul din zona. Si acum, vorba lor, “vor sa ne bage la service”. De altfel, si ei sint nemultumiti de noua politica a Politiei Capitalei, tiganii de pe Rahova si Ferentari vaitindu-se deschis in fata celor care ii bat la cap cu angajarea: ”Bai, minca-v-as gradu’ vostru, mai bine dati-ne o amenda babana, bagati-ne si citeva ore pe arest, dar nu ne aburiti cu locu’ de munca. Pai nu mai sintem pe vremea Militiei!”

*Dealerii de heroina, asistente medicale?*

Si in acest weekend politistii si jandarmii din sectorul 5 au inventariat “fauna” din zonele rau famate. Astfel, in celebrul “RFG tiganesc” (aria delimitata de cartierele Rahova – Ferentari – Giurgiului”, vinzatori de tigari contrafacute, ciorditori de mobile si smenari deopotriva au fost din nou stresati de “gabori” cu ofertele lor de munca. Hirsiiti pe strazi si prin aresturi, bisnitarii strinsi in jurul dubelor au refuzat sa accepte angajarea ca guvernante sau baby-sitter, meseriile propuse de ANOFM si Politia Capitalei. Cum zona musteste si de micii dealeri de heroina, acestia asteapta sa li se ofere posturi de asistente medicale. Ca tot e deficit si, in fond si ei alina zilnic suferintele clientilor… Reconversia profesionala cu japca gindita de capii Politiei poate continua cu prostituate – asistente maternale, tilhari angajati gardieni si, de ce nu, poate s-or gasi si niscai locuri de educatoare la gradinita pentru pedofili. Totul sub sloganul: „Politia Capitalei se gindeste la copiii dumneavoastra”.

PC, gata sa taie emisia PSD-ului

0

Maria Grapini confirma si ea ca PSD e pe cale sa ramina fara Antene. Alianta PC-PSD a fost “ca o cortina rosie” care i-a acoperit complet pe conservatori – sustine Grapini. Vicepresedinte PC, aceasta considera ca eforturile conservatorilor nu au fost suficient recunoscute de pesedisti – pe care-i acuza si ca “le-a fost jena” sa recunoasca tovarasia.

Cine-mparte, parte-si face

0

PDL si-a alocat lui insusi fonduri guvernamentale de trei ori mai mari decit sumele date la PSD sau PNL. Concret, primariile conduse de democrati au primit in total 153,9 milioane lei, fata de PSD – 48, 9 milioane de lei, si PNL – 46,7 milioane de lei. Cu o pondere mult mai mica decit partidele din Opozitie, UDMR a fost omenit in schimb cu 38,8 milioane de lei – o dovada in plus ca participarea la guvernare prieste.

Boc, optimist nevoie mare

0

Fara a mai sti macar daca PDL va mai guverna pina la sfirsitul anului, premierul Boc debordeaza de entuziasm. “Cred ca anul 2012 va fi, din punct de vedere politic, anul PDL, pentru ca azi facem ce trebuie. Vom cistiga si alegerile locale, si pe cele parlamentare, pentru ca românii vor vedea ca acest partid a avut taria sa faca ce trebuie” – a grait Boc la Suceava. Optimismul liderului PDL este alimentat de faptul ca Opozitia ofera tarii “doar bancuri”, nu si programe economice.

Turcan: Opozitia seamana cu alcoolicii anonimi

0

“România pare sa fie dominata de suspendaci. Suspendacii sint niste oameni tristi care vor sa il suspende pe presedintele Basescu, sedintele lor seamana cu cele ale alcoolicilor anonimi” – considera Raluca Turcan. Inalta apreciere a fost facuta la sedinta de alegeri a PDL Suceava, cind Turcan i-a si multumit lui Gheorghe Flutur pentru reusita de a fi facut Suceava “sa se lepede de rosu”.

Lui Crin Antonescu totul ii pute

0

Desi declara ca are un singur vis – doborirea Guvernului Emil Boc pentru care este gata sa se alieze si cu dracu’ (recte PSD-ul lui Ponta) – liberalul Crin Antonescu are o mare problema: nu-i place niciun candidat la sefia Executivului. Cu exceptia lui, bineinteles, numai ca ponderea PNL-ului nu-i permite sa impuna aceasta varianta. Daca asa stau lucrurile, Antonescu poate in schimb sa strimbe din nas la orice nume acatarii lansat de bursa zvonurilor. “Nu doresc sa schimb puterea sau regimul lui Traian Basescu si Emil Boc, ca sa ma intorc la Adrian Nastase din 2004” – a calcat, recent, liderul PNL pe bombeul lui Ponta. De fapt, Antonescu nu sustine niciun fel de guvern PSD, chiar daca afirma sus si tare ca este dispus, “pentru o perioada” sa faca un guvern cu social-democratii. Condus probabil de Iohannis, ceea ce iese insa fara dram de indoiala din calculele PSD. Setat pe “nu”, Antonescu nu este de acord nici cu o candidatura a lui Mugur Isarescu la Cotroceni – fapt explicabil cita vreme guvernatorul BNR critica in mod frecvent si guvernarea PNL.

Boc s-a bagat sluga la UDMR

0

Daca inclina spre debarcarea actualului cabinet Boc, UDMR are o singura problema: cum sa scape cu fata curata si cu reputatia de singura formatiune politica parolista, care-si respecta cuvintul dat.

Dilema rezolvabila prin initierea unei noi asumari a raspunderii guvernamentale in cazul unei legi. Asumare care permite opozitiei sa depuna imediat o motiune de cenzura. Adica pune capat si tergiversarii practicate de PSD si PNL – preocupate mai mult sa se certe pe seama viitorului premier. Asa stind lucrurile, UDMR face tot ce poate pentru a facilita ea depunerea unei motiuni de cenzura. Altfel nu se explica de ce, in rastimpul a doar trei zile, Uniunea a propus de doua ori trecerea la asumarea cu pricina. Fortind chiar nota, din moment ce prima “victima”, legea pensiilor, a fost prost aleasa. Nu de alta, dar declararea ei ca fiind neconstitutionala ar readuce-o obligatoriu in Parlament, pentru o reexaminare. Porniti cu stingu’, maghiarii si-au revenit repede si au propus asumarea raspunderii pentru Legea educatiei. Surprinzator, premierul Emil Boc – primul sacrificat in cazul succesului unei motiuni de cenzura – nu a stat nici macar o zi pe ginduri. Acum a cerut UDMR-ul, peste citeva ore Boc a spus “igen”. Si asta in conditiile in care Boc nu-si mai poate controla nici macar propriii parlamentari democrati, darmite restul alesilor din arcul guvernamental. De unde se deduce ori ca Boc vrea sa se pensioneze, ori ca nu poate ridica glasul impotriva UDMR. Sau, poate, UDMR s-a inteles cu Basescu, ceea ce Boc deja stie.

„Nu ne mai putem permite o alta intirziere si, de aceea, daca nu se accelereaza dezbaterile in Senat, foarte repede eu voi ridica in coalitie problema Legii educatiei si deja zilele urmatoare am putea lua o decizie privind asumarea raspunderii Guvernului fata de acest proiect.” – Marko Bela (orele 14.00)

„Din nefericire, Legea educatiei nationale este blocata la Senat si punctul meu de vedere e urmatorul: daca in perioada imediat urmatoare nu se deblocheaza Legea educatiei nationale de la Senat, nu exclud posibilitatea angajarii raspunderii asupra acestui proiect de lege, pentru ca reforma educatiei sa mearga pina la capat.” – Emil Boc (orele 18.00)

S.B.

Sturzu cinta pentru TSD

0

Daca tot fac politica la caterinca, tinerii pesedisti si-au ales un purtator de cuvint pe masura: Mihai Sturzu, solistul trupei HI Q. Acesta a fost desemnat inainte chiar de congres, de vechea conducere a TSD, pentru ca oricum alegerile erau unele cu rezultat cunoscut. Altfel nici nu ar fi fost reales Nicolae Banicioiu (noroc ca a candidat singur!) “unanim, prin ridicare de miini”.

Congresul TSD, caterinca de doi bani

0

Ţiganie politica. In asta au transformat seniorii PSD-ului congresul tinerilor social-democrati. Reuniune din care junii au invatat doar ca politica in România se face pe principiul “ba p-a ma-tii”.

Tineri, tineri, dar priceputi in pupatul condurului alor mari. Daca, initial, din difuzoare urla refrenul “Unde-s pistoalele, unde-s pistoalele, caii si flintele haducilor?” (remix BUG Mafia dupa „Amintire cu haiduci” a lui Vali Sterian), la aparitia liderilor PSD junii au schimbat rapid muzica, primindu-i pe Ponta, Nastase, Dragnea pe acordurile celebrei melodii “We will rock you”.
Desi prezenta celor trei ar fi trebuit sa dea greutate evenimentului, in realitate liderii PSD, prin interventiile lor, au coborit congresul in zona mahalagismului politic.

*Ponta: Adversarilor le fileaza o lampa*

Bancuri lungi si proaste, comentarii misogine, atacuri gratuite – si neinspirate pe deasupra. La atit s-au limitat mai marii PSD in discursurile sustinute in fata tinerilor. Ce sa mai zici, o adevarata lectie de mizerie politica servita generatiei viitoare. Rind pe rind, in functie de cum si-au tinut speech-urile, Dragnea, Nastase si Ponta au facut ca toate visele rele, intrecindu-se in mojicii. Liviu Dragnea: “Ati vazut clipul acela: ia de la mama, de la tata, ia de la Basescu. Nimeni nu mai are curaj sa ia de la Basescu, pentru ca ati vazut ce iese. Ultimul exemplu este Vasile Blaga care si-a luat-o” “Am ascultat pe colegul vostru cind spunea citi sinteti in sala. (…) Sinteti cam 1100 si ceva de oameni. Ginditi-va ca, daca va numara Roberta Anastase, nu mai incapeati in sala”, “In sala sint foarte multi baieti buni si fete bune. Nu stiu de ce rideti, dar, indiferent cum intelegeti, e de bine. Spune multe despre viitorul acestui partid sa ai multe fete frumoase. Uitati-va la celelalte partide – nu vreau sa jignesc – si o sa va dati seama care sint fetele, intre ghilimele, care conduc celelalte partide”. Desi a vrut sa fie plin de savoare si de fina ironie, Adrian Nastase s-a dovedit la fel de neinspirat ca Liviu Dragnea, ba chiar si un pic mai frustrat decit acesta: “Traiane, nici nu stii cit de mic incepi sa fii”, “Stiti de ce nu mai apar glume cu Traian Basescu si alti sefi de stat, cum era inainte, cu presedintele intilnindu-se cu Nicolas Sarkozy si Barack Obama? Pentru ca Basescu nu se mai intilneste cu alti presedinti. Bancurile trebuie sa fie credibile”. Asa cum era firesc, avind in vedere functia, bomboana pe coliva a reprezentat-o Victor Ponta: “M-a scutit domnul Adrian Nastase sa mai vorbesc de Basescu, de Boc, de moguli. Recunosc ca m-am saturat de ei toti si am inteles ca la toti le fileaza o lampa”.

*Banc*

“Ca sa schimbi un bec, este necesar un membru PDL care sa spuna ca becul nu trebuie schimbat. De un al doilea, care sa spuna ca de fapt PSD si mogulii inventeaza faptul ca becul ar fi stricat. Un al treilea, care sa spuna ca daca becul este stricat, a fost stricat de Ion Iliescu in perioada mineriadelor. Este nevoie apoi de un al patrulea, care sa apara la B1 si sa explice ca problema cu becul este rezultatul unei coruptii rusesti. Un al cincilea, care sa aloce la Ministerul Turismului bani semnificativi pentru o campanie la CNN de achizitionarea de legume. Al saselea, care sa isi dea demisia si de un al saptelea, care sa il critice imediat pe al saselea ca becul s-a stricat. Mai este nevoie de un al optulea, ca sa acuze toti românii in bloc pentru ca nu se mai satura de becuri. In fine, e nevoie si de Emil Boc, care sa decida a doua zi ca becurile trebuie reduse cu 25% si ca toti beneficiarii trebuie sa plateasca impozit de 50%. Si nu in ultimul rind este nevoie de Radu Moraru, care sa relateze versiunea corecta a intregii povesti” – Adrian Nastase

Ana-Maria Ludatser/Simona Badulescu

Ando va prelua Vasluiul!

0

Ionut Badea a fost demis de la Pandurii si a redeschis sarabanda speculatiilor in Liga 1. Fostul antrenor al gorjenilor este vazut de toata lumea drept inlocuitorul perfect al lui Ioan Andone la cirma dinamovistilor, acesta din urma avind ca ultimatum o victorie in derby-ul cu Steaua, meci programat peste doua saptamini. Ando nu va ramine „pe drumuri”, el fiind dorit, din iarna, in locul lui Lopez Caro, la FC Vaslui. Sosirea lui Mihai Stoica la echipa lui Adrian Porumboiu va grabi despartirea de spaniol, mai ales ca acesta mai este antrenor la gruparea moldoveana doar datorita clauzei de reziliere a contractului, in valoare de 1 milion de euro.

S. Stan

Borcea vrea sa-si vinda actiunile de la Dinamo

0

Dinamo este conectata la aparate, traind de pe o zi pe alta. „Doctorul” nici nu mai trece sa vada daca „pacientul” mai sufla sau daca asteapta vreo minune. Actionarii „ciinilor” cauta disperati un nou mijloc de finantare, dar nu au prea multe solutii. Angajatii se pling in presa, deschis, ca la Dinamo bate vintul. „Daca Borcea nu revine la echipa, ar trebui sa anunte si sa incerce vinzarea catre altcineva potent financiar, ca sa nu fie cazul sa se ajunga la faliment. Jucatorii au contracte neplatite, cum putem sa-i mobilizam pe viitor daca nu le platim salariile. Neimplicarea domnului Borcea in aceasta problema ne face sa ne ducem spre zona mijlocie a clasamentului”, a precizat directorul sportiv al dinamovistilor, Tica Danilescu.

*Se testeaza piata rusa*

Intirzierea solutionarii problemei naste o gramada de scenarii. In urma cu citeva luni, Cristi Borcea anunta ca ii lasa lui Nicolae Badea dreptul de semnatura, retragindu-se din conducerea executiva a echipei. Actionarul nu doar ca s-a tinut de cuvint, dar a si renuntat sa mai investeasca in gruparea „alb-rosie”. Badea a incercat sa gaseasca un inlocuitor care sa preia sarcinile lui „Leonidas”, dar nimeni nu pare interesat. Cum investitorul intern nu a fost de gasit, Dinamo s-a orientat catre piata externa. Surse din cadrul clubului sustin ca acesta ar putea fi un om de afaceri din fostul spatiu sovietic.

*Derby-ul cu Steaua e decisiv pentru toata lumea*

Giovanni Becali anunta care ar fi termenul limita pentru declasarea crizei totale la Dinamo: „Neimplicarea lui Borcea in ultimul timp a condus la situatia de fapt. Dinamo ar putea sa intre intr-o criza fara precedent dupa meciul cu Steaua”. Identic este si mesajul lui Borcea: „Meciul cu Steaua este decisiv pentru toti: jucatori, antrenori, suporteri si actionari”. Dinamo se afla la 8 puncte de primul loc, ocupat de Otelul, si a inregistrat patru victorii, doua egaluri si patru infringeri in acest sezon, fiind eliminata din Europa League. Formatia lui Andone are cea mai slaba aparare din campionat, primind nu mai putin de 21 de goluri in 10 etape.

Sebastian Stan

Pentru ea era sa ia bataie Beckham!

0

Nici nu s-a incheiat bine scandalul legat de o presupusa relatie sexuala pe care David Beckham ar fi avut-o cu o prostituata din Statele Unite, ca presa a mai descoperit un amanunt picant din viata de familie a englezului. Fostul capitan al Angliei a fost agresat in trafic de sotul gelos al creatoarei de bijuterii, Shery Shabani (foto), milionarul Joseph Kambiz banuind ca starul lui L.A. Galaxy ar fi avut o relatie amoroasa cu nevasta-sa. Sotii Beckham sint prieteni cu presupusa amanta, ei cumparind bijuterii de la Shabani. Se pare ca barbatul gelos a descoperit e-mailuri si sms-uri compromitatoare, pe care le va folosi in procesul de divort.