Acasă Blog Pagina 7903

Florin Calinescu e la cules de vie

0

In fiecare an, Florin Calinescu isi rezerva câte o saptamâna pentru a pleca la Medias. Actorul are câteva zeci de hectare de vie si, in fiecare toamna, merge cu prietenii lui la cules de struguri. “Sunt la tara si culeg via. Strugurii sunt numai buni pentru a fi facuti vin”, a declarat Florin Calinescu, in exclusivitate, pentru “National”.

G.G.

Tania Budi ii cauta nume catelusei ei

0

Actrita Tania Budi iubeste nespus de mult animalele de companie. Aceasta si-a achizitionat recent un catel rasa bichon havanez de care este foarte mândra. „Are o luna, 780 de grame si este fetita. Inca nu i-am gasit un nume…”, spune Tania Budi.

G.G.

La botezul de super-fite al fetitei sale, Doinita Dolanescu a purtat o rochie inchiriata

0

Ionut si Doinita Dolanescu au sarbatorit, in urma cu aproximativ o saptamâna, fastuosul botez al fetitei lor, Ioana Maria. Cum era de asteptat, petrecerea cu staif a avut loc la Snagov, iar invitatii au fost unul si unul. Reporterii “National” au reusit sa patrunda in culisele acestui botez si sa descopere amanunte mai putin cunoscute.

Unii dintre invitatii de seama au marturisit ca Ionut ii satisface toate poftele sotiei lui. Mergând pe premiza “Dorinta ta e lege pentru mine”, Ionut Dolanescu i-a indeplinit unul dintre cele mai costisitoare mofturi ale Doinitei, si anume, rochia pe care a purtat-o la petrecere. “A dat 1.500 de euro pentru rochia Doinitei. Si nu e cumparata, doar inchiriata. E o rochie unicat, cu cristale, diamante. Daca era s-o cumpere, dadea 10.000 de euro, ca atât costa!”, sustin sursele. Mai mult, reporterii nostri au descoperit ca organizatoarea de evenimente Mihaela Serban a purtat aceeasi rochie in cadrul unui teledon desfasurat in aceasta vara. Faimoasa rochie este o creatie a unei ucrainence care si-a deschis magazinul “Il Mariaje”, undeva in buricul Capitalei. Designerul din Ucraina are mai multe reprezentante in Paris si una in România.

*Fiul traieste in lux, tatal n-are cruce la mormânt*

In timp ce Ionut Dolanescu ii inchiriaza nevestei rochie de “numai” 10.000 de euro, mormântul tatalui sau este, in continuare, in paragina. Cu toate ca a trecut mai bine de un an de la moartea maestrului Ion Dolanescu, fiii lui inca nu i-au schimbat crucea, iar locul de veci este tot peticit.

Gabriela Grigoriev

Solistul trupei Parlament si psihologul Nicoleta Vascan divorteaza!

0

Dupa doar doi ani de casnicie, solistul trupei Parlament, Doru Isaroiu si sotia sa, Nicoleta Vascan au introdus divortul. Nici macar profesia Nicoletei, cea de psiholog, nu a reusit sa salveze relatia, astfel ca ambii se vor prezenta in fata judecatorilor pe 9 martie 2011.
Nicoleta Vascan si Doru Isaroiu s-au cunoscut in urma cu patru ani si s-au casatorit in iulie 2008, evenimentul având loc la Palatul Mogosoaia. Avându-i nasi pe Ana si Martyn Birchall, tinerii si-au dorit o nunta speciala, astfel ca au ales o poveste medievala cu haiduci si domnite. Rochia alb-crem a Nicoletei i-a impresionat pe cei 200 de invitati, iar meniul a fost pe gustul tuturor. „Nicoleta Vascan este iubirea vietii mele si sunt alaturi de ea mai fericit ca niciodata”, declara, in urma cu doi ani, Doru Isaroiu.

Cu toate acestea, cei doi au introdus actiunea de divort la Judecatoria Sectorului 1 din Capitala, primul termen de judecata fiind stabilit pentru data de 9 martie 2011. Surse apropiate celor doi ne-au declarat ca Nicoleta si Doru au stabilit o separare de comun acord, fara tam-tam.

*„Doru era foarte gelos”*

Inainte de a se casatori cu psihologul-vedeta, Doru Isaroiu s-a iubit multi ani cu Liliana Fedorca. Bruneta si solistul de la Parlament s-au despartit, chiar inainte de a se casatori, se pare din cauza geloziei lui Doru. Inainte cu un an de a-i jura credinta Nicoletei Vascan, Doru era acuzat de Liliana Fedorca ca e posesiv si ca, desi sunt despartiti, ii lasa flori in fiecare zi, pe capota masinii. „Multa vreme am primit flori. Le gaseam pe capota masinii. De la cine puteau sa fie, daca nu de la el!”, declara, in 2007, sora Manuelei Fedorca. Lili a fost cea care ar fi pus punct relatiei cu Doru. „Devenise prea dependent si gelos. De când ne-am despartit, nu ­i-am mai raspuns nici macar la telefon”, sustinea fosta iubita a lui Doru Isaroiu.

Nicole Ionescu

Adina Buzatu isi cauta barbat

0

Fara niciun fel de gluma, creatoarea de moda Adina Buzatu este in cautarea unui barbat. Insa, designerul nu se multumeste cu orice reprezentant al sexului tare, ci are criterii foarte bine definite.
Nu este niciun anunt matrimonial si nicio gluma. Probabil este pentru prima si ultima data când o auziti pe Adina Buzatu ca este interesata de un barbat. Designerul nu-si doreste un „Don Juan” pentru propria placere, ci vrea un mascul care sa-i devina imaginea noii sale colectii vestimentare. Spre deosebire de alti colegi de breasla care cauta intruchiparea vre- unui zeu din Olimp, Adina nu este foarte pretentioasa. „Nu trebuie sa aiba aspectul fizic al unui model si nici stilul de viata al unei vedete. Este suficient sa aiba intre 30 si 40 de ani, o constitutie atletica si multa atitudine. Oricum, pentru a deveni noua imagine «Trends by Adina Buzatu» trebuie sa fie un barbat cu simt estetic dezvoltat si dornic de o experienta inedita. Daca are toate aceste calitati se poate inscrie in concurs”, a declarat Adina Buzatu.

Gabriela Grigoriev

Guvernul pune si taxa pe autostrada

0

Guvernul a inceput procedurile de introducere a unei taxe pentru circulatia pe autostrada, in paralel cu sistemul existent al rovinietei. Argumentul este ca sumele alocate de la buget si din veniturile CNADNR nu sunt suficiente pentru intretinerea autostrazilor care vor fi construite cu finantare UE. Introducerea sistemului de taxare a accesului pe autostrazi este propusa intr-un document discutat si aprobat, recent, de Guvern.

Doi copii, accidentati de un autobuz

0

Doi copii au fost loviti, ieri, de un autobuz al liniei 139 a Regiei Autonome de Transport Bucuresti (RATB), in cartierul Ferentari. Soferul afirma ca din cauza ca nu a vazut momentul impactului si-a continuat cursa, arata conducerea institutiei. Potrivit reprezentantilor RATB, autobuzul rula regulamentar.

Nu a vazut trenul si a murit

0

Un tânar de 24 de ani si-a pierdut, ieri, viata intr-un accident petrecut intre Zarnesti si Brasov. Barbatul conducea o Dacia Logan care a fost lovita la o trecere la nivel cu calea ferata de un tren care circula pe ruta Zarnesti – Brasov. Alte trei persoane au fost ranite in accident, una dintre ele aflându-se in prezent internata la Spitalul Judetean Brasov.

Asistentii maternali fug din sistem

0

Numarul asistentilor maternali care ies din sistemul medical românesc, din diferite motive, creste de la trimestru la trimestru. Numai in primele noua luni ale acestui an 1.086 asistenti si-au incetat activitatea, iar autoritatile trebuie sa gaseasca alte solutii pentru cei peste 1.400 copii care erau in grija acestora.

„Licitatiile de morti” au loc la Serviciul de Ambulanta

0

In urma dezvaluirilor publicate in exclusivitate in „National” despre „scurgerile” de informatii privind apelurile de urgenta, la structurile vizate au avut loc mai multe verificari. Iar rezultatele acestor anchete par sa confirme banuielile existente.
Angajatilor STS le este practic imposibil „sa sifoneze”, datorita sistemului draconic de monitorizare impus de conducerea Serviciului. Si, totusi, multi bucuresteni, in special din sectoarele 2 si 6, au fost sunati de reprezentantii unor firme de pompe funebre care le-au facut diverse oferte, profitând de buimaceala normala a celor care tocmai pierdusera pe cineva drag. Caci, cu doar câteva minute inainte, bietii oameni tocmai sunasera la 112 pentru a anunta ca a murit cineva. De multe ori, este suficient sa se comunice doar o urgenta medicala, având de exemplu simptomele unui preinfarct, pentru ca „rechinii mortii” sa sune in asteptarea preluarii potentialului… client. STS este structura care are in pastorire administrarea Ser­viciului Unic de Urgenta 112. Si care, din fericire, merge din plin, salvând atâtea vieti. Operatoarele STS sunt supuse unui riguros control ce nu permite sub nicio forma transmiterea unor astfel de informatii in timpul serviciului.

*„Scurgeri” de pe Salvare*

Cu totul altfel stau insa lucrurile cu „partenerii” de la Ambulanta. Locul de unde se banuie ca au loc „scurgerile” de „ponturi” catre firmele de pompe funebre si care, conform surselor noastre, sunt deja sever monitorizate in urma reportajului din „National”.

C.T.

Eba face nunta cu Sida la Palatul Snagov !

0

*Reporterii “National” au aflat in exclusivitate ca Traian Basescu va fi socru mic in vara anului viitor*

Inevitabilul se va produce: fata cea mica a lui Traian Basescu se va casatori in sfârsit cu iubitul ei, Bogdan Ionescu, alias Sida. Cel putin asa a fost stabilit de catre familiile mirilor, care s-au decis deja si in privinta datei si a locatiei!

Presa a anuntat de mai multe ori ca domnisoara Elena Basescu va deveni doamna Ionescu, insa informatiile s-au infirmat rând pe rând. Iata ca acum reporterii nostri au aflat in exclusivitate ca marea nunta va avea loc in sfârsit. Daca nu intervine vreo despartire intre cei doi, evenimentul va avea loc in vara, la Palatul Snagov, care i-a apartinut dictatorului Nicolae Ceausescu.
Mai mult decât atât, sursele noastre ne-au dezvaluit ca Eba a angajat o firma organizatoare de nunti de lux si ca tine mortis ca invitatii sa fie primiti intr-un cort urias, in aer liber. Pentru asta, ea a cerut sa fie montat la Snagov un cort ca la „Nikki Beach“ de pe Coasta de Azur. „Acum, stiti cum e! Sa dea Dumnezeu sa nu se certe mirii pâna atunci, ca altfel totul e batut in cuie“, a adaugat una dintre sursele noastre. Meniul nu a fost fixat inca, dar fata cea mica a presedintelui are in vedere un meniu mediteranean si unul traditional românesc, iar lista artistilor care vor incânta urechile mesenilor este deschisa, se pare, de Loredana Groza si Anna Lesko!

„Il cheama Sida, dar pâna la urma si pe mine ma cheama Basescu. Sida e oricum mai sanatos decât Hrebenciuc Traian Basescu, in 2009, aluzie la fostul iubit al Elenei, Hrebenciuc Jr.”

*Trebuia sa se marite cu Hrebenciuc Jr.!*

Inainte sa se cupleze cu Bogdan Ionescu, Eba a fost iubita lui Hrebenciuc Jr. Si atunci, lumea vorbea ca ei au stabilit data nuntii, dar planul le-a fost dat peste cap de Traian Basescu, care s-a opus povestii de dragoste dintre fiica sa si baiatul „dusmanului“ politic, Viorel Hrebenciuc. Elena a mai fost combinata si cu Joe, un “crai de Dorobanti” din Drumul Taberei, dar si cu Alex Erbasu.

Adrian Nicolae

Temuta Mafie Calabreza, condusa din România!

0

In luna iulie a acestui an, peste 3 000 de politisti italieni declansau cea mai ampla operatiune antimafia dupa legendara „Mani Pulite”. De aceasta data insa, „Mâinile Curate” incatusate nu mai apartineau sicilienilor din „Cosa Nostra”, ci rivalilor lor de moarte, calabrezii.

Liderul ‘Ndrangheta, Antonio Lo Giudice, se pocaise in puscarie si peste 300 de „familisti” au fost saltati intr-o singura zi. Scapase insa cel mai periculos dintre ei, Antonio Cortese, care atacase cu lansatorul de grenade Palatul de Justitie. Se ascundea in România…

*Procurori atacati cu lansatoare de grenade!*

In ianuarie, mai multi mascati au deschis focul in interiorul Palatului de Justitie din Reggio Calabria. Nu a fost ranit nimeni, s-a tras la intimidare, dar era clar ca ‘Ndrangheta nu va ezita sa-si puna in practica amenintarile cu moartea la adresa magistratilor care investigau gruparea calabreza. Care a devenit cea mai puternica grupare mafiota din Italia si implicit din Europa, in dauna sicilienilor din Cosa Nostra. Apoi, o bomba a explodat in fata casei procurorului sef al Calabriei, Salvatore Di Lantro, care a fost amenintat cu un lansator de grenade. In spatele atentatelor era banuit a se afla Antonio Cortese, omul de incredere al sefului clanului, Antonio Lo Giudice. Si care, dupa „pocainta” sefului, a disparut.

*„Coada” din prima*

IGPR a retinut si extradat aproape 30 de cetateni italieni condamnati in tara lor pentru provenienta la familiile mafiote, in special Cosa Nostra. Laurii oficiali au fost obtinuti de catre politisti, dar surse bine informate sustin ca marele merit este al ofiterilor SRI, care au dus greul muncii de teren. De altfel, inca de la venirea in România, sub pretextul unui „master class”, Cortese a fost identificat rapid de catre sereisti, in urma interceptarii unei convorbiri telefonice. I s-a pus coada, dar fiind considerat prea periculos, „calaul” ‘Ndrangheta nu a fost arestat, ci doar „vândut” italienilor. Care l-au prins la granita cu Slovenia, intr-un autocar care venea din România. Pontul a fost perfect, ca si urmarirea „prazii” pâna la destinatie. Autoritatile italiene au dezvaluit ca arestarea s-a datorat exclusiv informatiilor „de care am beneficiat”. Practic, Cortese le-a fost dat pe tava celor de la Brigada Antimafie de catre sereisti. Care mai au insa mult de lucru, din moment ce insusi seful sectiei de Combatere a Crimei Organizate din Trieste, Leonardo Boido, face o dezvaluire socanta: ”Nu putem exclude ca a fost in România pentru a reorganiza gruparea. Poate si pentru a cumpara armament si a-l transmite in Calabria”. Se recunostea astfel, fie si partial, ca mafia calabreza este condusa din România!!!

Teatru si cultura japoneza

0

Astazi incepe, in sala Studioului international UNESCO de teatru „A. L. Perinetti” (Bd. Magheru, 27), proiectul international TEATRUL SI CULTURA JAPONEZĂ, organizat de Catedra UNESCO a Institutului International de Teatru, in colaborare cu Toho Gakuen College din Tokyo.

„Patimiri si iluminari din captivitatea sovietica”

0

Poate ultimul supravietuitor al lagarelor sovietice in care s-au stins multi militari români, Radu Marculescu impartaseste in cartea sa experienta cutremuratoare a prizonieratului in URSS. (Humanitas, 49 lei).

Salonul Municipal de Arta Medievala

0

Reputati artisti propun viziuni personale asupra ambientarii vechii Curti Domnesti. Expozitia este gazduita de Palatul Voievodal Curtea Veche din centrul istoric.

Concert de gala

0

MS Regele Mihai implineste astazi 88 de ani, iar Fundatia Principesa Margareta – 20 de ani de activitate, evenimente celebrate la Ateneul Român, ora 18.00, printr-un concert de gala in scop caritabil, cu Nelly Miricioiu, Yuriy Tziple, Horia Andreescu.

Spaniolii cauta din nou capsunari români!

0

Când toata lumea credea ca indeletnicirea de capsunar nu mai exista din motiv de criza, o firma din Spania cauta nici mai mult, nici mai putin de 400 de muncitori pentru cules de capsuni in regiunea Huelva.

Inscrierile se fac pe site-ului Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) pâna pe 19 noiembrie 2010. Munca in ferma de capsuni va incepe pe 15 februarie, iar durata contractului este de trei luni. Si, foarte important, potrivit ANOFM, cei care doresc sa munceasca la cules de capsuni nu trebuie sa aiba experienta in agricultura, dar trebuie sa fie majori.
Potrivit anuntului, firma, cu sediul in localitatea Almonte, ii va plati pe muncitorii sezonieri cu 37,81 de euro pe zi, pentru 39 de ore muncite pe saptamâna. Asta inseamna un venit de aproximativ 750 de euro pe luna.
Cazarea este asigurata de angajator, pentru care angajatii vor plati un euro pe zi.

Ion Bogdan

Vezi cum iti iei a jutorul pentru incalzire

0

Chiar daca nu este vorba despre sume mari, ajutoarele pentru incalzire date de autoritati in acest an vor fi binevenite pentru multe familii cu venituri mici.

Cei interesati trebuie sa stie ca primariile de sector, prin Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC), distribuie deja formulare si primeste cererile si declaratiile pe propria raspundere in vederea acordarii subventiilor pentru incalzirea locuintei.

*Ce acte iti trebuie pentru intocmirea dosarului:*

Familiile si persoanele singure cu venituri reduse, care utilizeaza pentru incalzirea locuintei energie termica furnizata in sistem centralizat, gaze naturale, lemne si carbuni, beneficiaza de ajutor lunar pentru incalzirea locuintei daca venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, este de maximum 615 lei.

*Iata ce acte aveti nevoie pentru a intra in posesia subventiei:*

– Cerere si declaratie pe propria raspundere – tipizat;
– Actul de identitate al solicitantului;
– Acte de identitate ale membrilor familiei;
– Certificate de nastere ale copiilor;
– Acte doveditoare asupra veniturilor.

Dupa caz:
– Certificat de casatorie;
– Hotarâre judecatoreasca de incredintare in vederea adoptiei sau incuviintarea adoptiei;
– Hotarâre judecatoreasca sau dupa caz a Comisiei pentru Protectia Copilului privind masura plasamentului;
– Decizia directorului general al DGASPC sau, dupa caz, hotarârea judecatoreasca privind masura plasamentului in regim de urgenta;
– Hotarârea judecatoreasca de instituire a tutelei, curatelei sau, dupa caz, dispozitia autoritatii tutelare;
– Dupa caz, alte acte doveditoare privind proprietatile imobiliare detinute de solicitant.

*Cât este ajutorul, in functie de venit:*

– pentru un venit net mediu lunar pe membru de familie de pâna la 155 lei se acorda lunar o suma de 54 lei;
– pentru un venit net mediu lunar pe membru de familie intre 155,1 lei si 210 lei se acorda lunar o suma de 48 lei;
– Pentru un venit net mediu lunar pe membru de familie intre 210,1 lei si 260 lei se acorda lunar o suma de 44 lei;
– pentru un venit net mediu lunar pe membru de familie intre 260,1 lei si 310 lei se acorda lunar o suma de 39 lei;
– pentru un venit net mediu lunar pe membru de familie, intre 310,1 lei si 355 lei se acorda lunar o suma de 34 lei;
– pentru un venit net mediu lunar pe membru de familie intre 355,1 lei si 425 lei se acorda lunar o suma de 30 lei;
– pentru un venit net mediu lunar pe membru de familie intre 425,1 lei si 480 lei se acorda lunar o suma de 26 lei;
– pentru un venit net mediu lunar pe membru de familie intre 480,1 lei si 540 lei se acorda lunar o suma de 20 lei;
– pentru un venit net mediu lunar pe membru de familie intre 540,1 lei si 615 lei se acorda lunar o suma de 16 lei.

Simona Sofian

Alonso a câstigat la Yeongam

0

Pilotul spaniol al echipei Ferrari, Fernando Alonso, a câstigat, ieri, Marele Premiu de Formula 1 al Coreei de Sud, a 17-a etapa a Campionatului Mondial. Ibericul a fost urmat de Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes) si de Felipe Massa (Ferrari). In clasamentul pilotilor conduce Alonso (231p), urmat de Webber (220) si Hamilton (210). In ierarhia constructorilor, Red Bull are 426 de puncte, McLaren 399, iar Ferrari 374. Urmatoarea etapa, pe 7 noiembrie, in Brazilia.

Inotator american, decedat in timpul unei curse

0

Inotatorul american Fran Crippen (26 de ani), medaliat cu bronz in proba de maraton 10 km la Campionatele Mondiale din 2009, a decedat, sâmbata, in timpul ultimei manse a Cupei Mondiale, de la Fujairah (Emiratele Arabe Unite). FINA a anuntat ca a fost deschisa o ancheta pentru a se determina cauza decesului sportivului, fara a face alte precizari. Potrivit „Swimming World Magazine”, Crippen ar fi aratat semne de epuizare in turul trei din cele cinci ale probei de maraton 10 km, iar ulterior a fost gasit plutind la suprafata apei.

Porgras, campioana mondiala la bârna

0

Gimnasta Ana Porgras a cucerit, ieri, titlul mondial la bârna. La Rotterdam, românca a primit nota 15.366. Medalia de argint a revenit americancei Rebecca Bross si chinezoaicei Linlin Deng, ambele notate cu 15.266, iar cea de bronz nu s-a acordat. Tot ieri, Diana Chelaru a câstigat medalia de argint la sol, la egalitate cu rusoaica Aliya Mustafina.

DOROFTEI, INVIDIE, RĂUTATE, FRUSTRARE

0

Leonard Doroftei a fost si va ramâne un mare sportiv român, un tip ambitios si luptator, cu priza la public. Leonard Doroftei pacatuieste, insa, prin caracterul sau indoielnic.

Doroftei, cel mai inversunat contestatar al lui Bute, dupa nasul sau, Vastag, continua sa lupte pe un front deschis total inutil. „Mosu'” anunta ca il asteapta pe Bute la Ploiesti, pentru a „rezolva” problema barbateste. Care problema?, se intreaba, firesc, Lucian, cel care, pâna la revenirea in tara, nu-i raspunsese fostului pugilist. Astazi, vom incerca sa demonstram de unde vine invidia pe care Do­rof­tei o arata fata de campionul IBF.

*Upercutul la ficat*

In iulie 2004, Doroftei pierdea meciul cu Arturo Gatti, incasând un upercut devastator la ficat, in repriza a doua a unui meci disputat la Atlantic City. Mai erau 13 secunde pâna la gong, iar Gatti – astazi la doi metri sub pamânt – l-a prins pe Doroftei cu cotul ridicat si l-a „ucis” cu o lovitura de altfel preferata si de Lucian Bute. Sa retinem, asadar, un prim motiv pentru care Leonard nu-l inghite pe Lucian: upercutul la ficat! Urmeaza si altele: invidie, frustrare, rautate.

„Bute mai are multe de invatat, nu se compara cu mine” – Leonard Doroftei

*Dupa infrângerea cu Gatti, a luat-o razna!*

Dupa dezastrul de la Atlantic City, distrus fizic si mai ales psihic, Leonard si-a confirmat retragerea. Se spune ca n-a suportat felul in care a parasit boxul. S-a certat cu Interbox, desi clubul ii poarta in continuare un respect deosebit (canadienii pastreaza si azi dulapul „Mosului”), s-a certat cu prietenul sau, Rudel Obreja, a inceput sa-l „intepe” pe Lucian Bute, cel care batea la portile afirmarii.

„Ne mai dam si noi cu parerea, joci in piesa, apari in presa. Multi cred ca sunt nebun. Macar am o scuza, am luat pumni” – Leonard Doroftei

*Campion sub semnul intrebarii*

De fapt, Doroftei a fost mereu un tip ciudat. Desi contestabil este omul Doroftei, si in cariera sportiva a acestuia exista nenumarate momente controversate. De pilda, meciul in care Dorin a iesit campion WBA, contra lui Raul Balbi. Majoritatea specialistilor a opinat ca, in ianuarie 2002, la San Antonio, adevaratul câstigator al luptei a fost boxeurul argentinian, chiar daca judecatorii i-au dat meciul românului (112-115, 114-113, 115-112). Pentru ca victoria de la San Antonio a fost pusa sub semnul intrebarii, Interbox – clubul lui Leonard – a acceptat revansa.

*In 2002, Obreja i-a salvat viata*

Reeditarea meciului Doroftei – Balbi s-a disputat la Polivalenta din Bucuresti, in luna mai 2002. Aici, o alta poveste nestiuta. „Mosu'” a câstigat cu inima, impins de la spate de publicul român, tot dupa 12 runde (118-111, 118-110, 117-112). Drama s-a petrecut, insa, abia la vestiare, departe de ochii multimii. Presedintele F.R. de Box, Rudel Obreja, l-a gasit pe Doroftei la dusuri, gol pusca, ghemuit, având mâinile, picioarele si buzele vinete, cu barba tremurând si fara coerenta in vorbire. Ajutat de sotia sportivului, Obreja l-a imbracat pe boxeur si l-a dus imediat la Spitalul Floreasca, acolo unde pugilistul a fost bagat direct pe aparate. Rudel l-a vegheat la capatâi pâna a doua zi, când medicii au reusit sa-l repuna pe sportiv pe picioare. Doroftei suferea cumplit dupa efortul depus in duelul cu Balbi. Se deshidratase, avea tensiune scazuta, a fost chiar la un pas de moarte, iar doctorii de la Urgenta pot confirma asta. Dupa foarte putini ani, Leonard a uitat de gestul lui Obreja si a inceput sa-l injure pe cel care ii salvase viata, atunci, in primavara lui 2002.

„Obreja facea pe el ca e mare in boxul european” – Leonard Doroftei

*Al doilea soc: ratarea categoriei*

Dupa episodul cu Balbi de la Bucuresti, Leonard Doroftei a avut un meci de unificarea centurii (WBA si IBF), contra americanului Paul Spadafora, un alt boxeur controversat, care astazi zace in puscarie pentru ca si-a ucis nevasta. La Pittsburgh, pe terenul lui Spadafora, judecatorii au declarat meci egal, desi Leonard a fost mai bun. A urmat al doilea soc al carierei, deja celebrul episod de la Bucuresti, când Doroftei n-a facut categoria. In octombrie 2003, Doru trebuia sa-l infrunte pe panamezul Miguel Callist, dar meciul a fost anulat dupa ce ploiesteanul a depasit greutatea categoriei sale la cântarul oficial, pierzând astfel titlul de campion mondial WBA. Ratarea categoriei este considerata in mediile boxului profesionist drept cea mai mare rusine care i se poate intâmpla unui sportiv. Lumea a inceput deja sa se intrebe daca: 1. Leonard n-a fost in stare?; 2. I-a fost teama de Callist?.

„Finalul meu de cariera nu a fost asa cum trebuia sa fie” – Leonard Doroftei

*”N-am venit aici sa ma lupt, ci sa-mi iau banii!”*

Pierderea centurii l-a inrait si mai tare pe Leonard. Si-a indepartat apropiatii, incepând in paralel sa-l intepe pe viitorul star al boxului românesc, Lucian Bute, afirmând despre acesta, in nenumarate rânduri, ca nu va ajunge niciodata campion mondial. In 2006, Leonard Doroftei si nasul sau, Francis Vastag, i-au declarat razboi lui Rudel Obreja, iar Lucian Bute a devenit o victima colaterala. Inaintea fiecarui meci, Doroftei – devenit peste noapte criticul de serviciu al clubului Interbox – a sarit la gâtul lui Bute, de fiecare data spunând ca acesta infrunta doar ciurucuri de adversari si ca se gândeste numai la bani. Putini stiu, insa, ca inaintea meciului de trista amintire din 2004, de la Atlantic City, contra lui Gatti, Doroftei a fost intrebat daca e pregatit pentru lupta, iar ploiesteanul a raspuns: „N-am venit aici sa ma lupt, ci sa-mi iau banii!”.

„Mi-a placut performanta, nu partea materiala” – Leonard Doroftei

*Doroftei, cel care nu suporta pe nimeni*

Gloria de care se bucura astazi Lucian Bute il termina efectiv pe omul Leonard Doroftei, cazut de pe soclu si devenit astazi erou de reality-show-uri discutabile la tv. Daca Dorin l-ar fi batut in 2004 pe Arturo Gatti, poate ca i se deschideau si lui portile catre SUPER-FIGHT-URI. E cât se poate de limpede ca Doroftei il uraste pe Bute din toti rarunchii. Si are motive. Galateanul este adulat in România, iubit in Canada, respectat de lumea boxului mondial, un sportiv care incepe sa boxeze pe burse de milioane etc.
In plus, Lucian este un pugilist elegant, genul gen­tle­man Henry Maske, Ray „Sugar” Leonard sau Roy Jones Jr., inteligenti, care arata asta in ring, nicidecum tipul luptator, pitbull. Problema este ca „Mosu'” nu este gelos doar pe Bute. El nu-i suporta nici pe Adrian Diaconu sau chiar pe Jo Jo Dan. Când Ion Ionut s-a luptat cu Raul Balbi, iar românul l-a facut KO dupa trei reprize (lui Leonard i-au trebuit 24 de runde pentru o victorie la puncte), Doroftei a spus ca sud-americanul nu mai are valoarea de altadata, iar vic­toria lui Jo Jo Dan e nesemnificativa. Când Diaconu a câstigat titlul mondial, a spus ca Adrian s-a impus fara lupta, desi Chad Dawson a refuzat sa boxeze cu pugilistul român, preferând un „money fight” cu Bernard Hopkins.

„Nu ma comparati cu Diaconu si Bute! Si la 40 de ani as boxa mai bine decât ei!” – Leonard Doroftei

Mihai Koblenko

„Clanul Florareselor”, la conducerea Politiei Române

0

Despre diversele grupari adverse care isi disputa intâietatea la conducerea Politiei Române s-a tot scris. Si nici macar nu trebuie sa fii cine stie ce apropiat al sistemului ca sa ai stiinta ca rivalitatea in aceasta institutie a atins cote de-a dreptul paroxistice.

Iata insa ca au existat si alte vremuri, când generalii Politiei se ajutau neconditionat, tragându-se chiar pe functii unul pe altul. Ce-i drept, atunci când partea feminina a familiilor faceau impreuna afaceri cu flori.

*Oborean suta la suta*

Acum, nimeni nu poate baga mâna in foc ca povestea despre membrii „clanului florareselor” a stat intocmai cum se povesteste prin legendele care circula prin oras.
Cert este ca atât oameni din sistem, cât si baieti de oras de pe cealalta parte a baricadei, susotesc inca despre coincidenta ca rude de grad feminin ale doi inalti ofiteri de politie ar fi avut florarii. Gurile rele spun ca ar fi vorba despre Mihai Filipescu si Gelu Drajneanu, doi dintre cei care au cunoscut o ascensiune fulminanta a carierei, in special pe vremea defunctului sef al Politiei Capitalei, generalul Mircea Bot.
Despre cel din urma, ajuns mai târziu si la sefia DGIPI, se stie ca era expertul numarul unu al Politiei Capitalei pe problemele clanurilor interlope si in special al celor tiganesti.
Bun profesionist, stia cum sa-i ia pe liderii interlopi, mai ales ca era oborean suta la suta, cu florarie de familie in buza Oborului.
Celalalt general, cu florarie la Unirii, a fost implicat in scandalul „Portbagajul” tocmai când se afla in stafful Politiei bucurestene, iar acum este dat drept membru de vaza al ROTARY…

Toni Matei

100.000 euro pentru promovarea turismului

0

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) va aloca 106.700 euro, fara TVA, pentru a promova destinatiile turistice din România in cataloagele turoperatorilor germani TUI, ITS, Dertour si Rewe. Cataloagele vor fi distribuite pentru sezonul de vara 2011.

UDMR trateaza Opozitia cu refuz

0

Desi tentanta, liderii UDMR au refuzat oferta lansata de opozitie pentru sustinerea motiunii de cenzura. “Nu avem ce discuta nici cu PNL, nici cu PSD. Noi nu sustinem motiunea, in momentul actual nu avem nevoie de o criza, avem mai multe legi care trebuie duse pâna la capat”, le-a transmis Laszlo Borbely pesedistilor si liberalilor.

PNL ar mai vrea o motiune

0

“Guvernul ar trebui sa se roage sa treaca motiunea de cenzura, pentru ca el a intrat deja in agonie”. Opinia ii apartine vicepresedintelui PNL Varujan Vosganian, care sustine ca “mai este doar un pas pâna la anarhia sociala”. Totodata, liberalul a precizat ca, in cazul in care Guvernul nu va pica, opozitia trebuie sa ia in calcul o noua motiune de cenzura.