Acasă Blog Pagina 7902

Au votat ca prostii!

0

Parlamentarii si-au dat intreaga masura a (non)valorii lor. Au votat la plezneala, fara sa stie exact ce voteaza.

Votatul dupa ureche intr-o zi de marti e cu mare ghinion. Au patit-o deputatii puterii, care au adoptat intr-un gând si intr-o simtire scaderea TVA-ului la alimente la 5% si neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei – masuri care contravin flagrant austeritatii impuse de Guvern. Am gresit – au recunoscut senini pedelistii. Daca Puterea a votat de-a-nboulea, nici Opozitia nu a fost mai breaza, parlamentarii care o compun nedumirindu-se decât târziu ca adversarii si-au bagat un autogol in plasa. Culmea, cei din opozitie au sustinut chiar ei ca neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei nu este sustenabila. Inconstient nu se voteaza de acum, ci dintotdeauna, alesii necatadicsind sa-si piarda timpul studiind legi si rapoarte. Mai bine se fac de râs, pentru ca oricum sanctiuni nu exista.
Nimeni nu le taie ziua de salariu si noaptea de cazare pentru o asemenea gogomanie. Timpul trece, leafa merge, noi cu drag chiulim sau ne prostim este o deviza care si-ar gasi foarte bine loc pe frontispiciul Parlamentului. n

*Adriana Saftoiu a oferit proba*

Deputat la primul mandat, Adriana Saftoiu a sesizat din start lipsa de interes a alesilor fata de ceea ce se intâmpla in plen. Saftoiu a verificat chiar superficialitatea deputatilor citind, de la tribuna Parlamentului, o falsa declaratie politica. Alcatuita din citate fara nicio legatura intre ele si citita cursiv, declaratia a trecut pe lânga urechile deputatilor prezenti, fiind si aplaudata la final.

Simona Badulescu

Boc nu se mai da dus de la putere

0

Incredibil, dar adevarat, democratii vor si ei la fel de mult sa scape de Emil Boc. Nu prea au insa cum, din moment ce docilul Boc de odinioara a prins gustul puterii (si nu numai) si nu se mai da dus din vârful Palatului Victoria.

Si asta in pofida mizeriilor pe care trebuie sa le inghita zilnic, dinspre Cotroceni, partide, coalitie, sindicate, cetateni. „Este creatia noastra, a partidului. L-am pus acolo stiind ca va fi mult de incasat, dar acum nu mai putem scapa de el” – se plâng acum democratii, dupa ce toate incercarile de a-si convinge colegul sa renunte de buna voie au dat gres. Rezultat previzibil de alt­fel, câta vreme Boc, nefiind prost deloc, realizeaza ca odata schimbat, nu mai pupa el curând o asemenea functie „grasa”. Câta vreme PDL nu vrea sa-si doboare propriul guvern – si nu vrea, ambitia lui Boc este alimentata si de conjunctura politica. Practic, se reediteaza cazul Tariceanu, cu singura deosebire ca Boc nu ridica glasul public impotriva lui Traian Basescu. Care Traian Basescu s-a saturat si el de fostul ucenic fidel, dar nu are cum sa-i faca vânt afara din Executiv. Asa ca-si macina ciuda si se multumeste sa-l preseze pe Boc sa ia tot felul de masuri, una mai nepopulara decât alta. Si Boc le ia, fara a tine cont de PDL-ul care fierbe vazând cum ii scad procentele.

*Dulce-i viata de premier*

Ce-i drept, viata de premier poate fi si foarte dulce daca faci abstractie de toata larma facuta de opozitie si sindicate. Desi, initial, a trecut aproape neobservata (doar scaunelul de lemn necesar micului-mare premier pentru a lua cuvântul la prezidiul ONU fiind remarcat de mass-media), vizita facuta cu o luna in urma de Emil Boc in America a revenit acum in atentia presei. Nu pentru importanta ei strategica si diplomatica, ci pentru costurile apreciate la peste 400.000 de dolari. Pentru toata delegatia de 35 de persoane, nu numai pentru premier, dar oricum este o suma mai mult decât frumusica.

*Publicitatea i-a daunat lui Blaga*

Folclorul democrat nu-l are in vedere doar pe Boc, ci si pe Vasile Blaga. Despre demisia caruia se spune ca nu ar fi fost cauzata de greva de la Interne si onoarea implicita, ci de o inclestare a orgoliilor. Orgoliosii – Traian Basescu si Vasile Blaga – cei doi mari lideri democrati. Inclestare pierduta de Blaga, caruia Basescu i-ar fi reprosat, printre altele, si oferirea de publicitate pentru mass-media – lucru interzis democratilor cu desavârsire de actualul sef al statului.

Alte stiri din sport

0

*Piturca nu l-ar mai convoca pe Radoi*

Victor Piturca, antrenorul Universitatii Craiova, l-a atacat ieri pe Mirel Radoi, dupa ce jucatorul lui Al Hilal a anuntat ca se retrage de la nationala: “Când declari ca renunti la reprezentativa, apoi revii asupra deciziei, nu ai caracter solid, nu ai personalitate puternica. Nu vorbesc de Radoi neaparat, ci la modul general. Eu l-as lasa in pace, nu as mai conta pe el”.

*Terim a refuzat Galatasaray*

Potrivit agentiei turce Ajansspor, Fatih Terim – despre care presa turca a scris ca ar urma sa preia postul de antrenor principal la Galatasaray – a refuzat oferta, din motive familiale. Informatia a fost confirmata si de cotidianul Fanatik, care scrie ca baskanii sunt in stare de soc, pentru ca nu se asteptau. Pentru postul de antrenor principal este vehiculat si numele românului Gheorghe Hagi.

*Petricevici a demisionat de la Timisoara*

Antrenorul echipei de baschet masculin BC Timisoara, Dragan Petricevici, si-a anuntat demisia. Tehnicianul a anuntat ca renunta la postul sau, dupa ce Timisoara a pierdut cu 71-74 la Miercurea Ciuc, marti, intr-un meci al etapei a XII-a a Diviziei A. In primele cinci partide, BC Timisoara, detinatoare a Cupei României, a inregistrat patru infrângeri si o singura victorie.

Razvan renunta daca pierde cu Bosnia

0

Selectionerul crede ca daca România va pierde si in Bosnia, sansele de calificare la Euro 2012 sunt compromise, astfel ca va renunta la cârma echipei nationale.

Mircea Sandu anunta saptamâna trecuta ca se gândeste sa-i propuna selectionerului un contract pe inca patru ani, pentru a pregati in liniste campania de calificare la Mondialul din Brazilia. Razvan Lucescu s-a confesat intr-un cerc de prieteni ca oferta Nasului e doar praf in ochi, pentru a mentine o atmosfera cât de cât decenta pâna la meciul cu Bosnia.

*Obiectiv: 19 puncte*

Lucescu jr crede ca fratii Becali ii vor capul si, din aceasta cauza, nu mai poate controla ceea ce se intâmpla la nationala. El le-a explicat unor apropiati ca nu mai vrea sa continue daca pierde disputa cu Bosnia, care va avea loc pe 26 martie, cel mai probabil la Sarajevo. România se afla pe locul 5 in grupa, cu doua puncte acumulate dupa trei meciuri. “Daca pierd cu Bosnia, imi dau demisia! Nu mai sunt sanse si n-ar mai avea sens. Cine credeti ca mai tine un antrenor care nu se mai poate califica?”, a explicat Razvan. Planul juniorului este de a scoate victorie sau cel putin egal cu Bosnia, victorie in dubla cu Luxemburg, victorie cu Bosnia acasa, cel putin egal cu Franta acasa, si victorii in ultimele doua meciuri, cu Belarus si Albania. Cu cel putin 19 puncte, România poate merge la baraj.

Selectionerul Bosniei, Safet Susic: „Nu-l dati afara pe Lucescu. Vi-l dau eu!”

0

Safet Susic, cel mai bun jucator din istoria formatiei franceze PSG, actualmente selectioner al Bosniei, a acceptat sa discute cu ziarul “National” despre sansele ambelor reprezentative de a se califica la Euro 2012.

Desi contestat de presa bosniaca pentru esecul cu Franta (scor 0-2), dar mai ales din pricina remizei cu Albania de la Tirana (1-1), Susic raspunde cu amabilitate presei. Intr-o franceza fluenta, “Pape” a explicat – prin prisma unuia dintre cei mai mari fosti fotbalisti europeni – cine este mai tare, România sau Bosnia.
– Buna ziua, domnule Susic. Din România va deranjam. Mai sunt cinci luni pâna la meciul direct. Aici se discuta despre plecarea lui Razvan Lucescu, in caz ca vom pierde cu Bosnia. La dumneavoastra cum este situatia?
– (râde) Momentan Bosnia si România au sanse egale de calificare. Belarus a iesit practic din cursa. La locul doi ne vom bate cu voi, asa ca meciul din 26 martie va fi foarte important.
– Bine, dar cine are mai multe sanse?
– România sau Bosnia. Sunt sanse 50%-50%!

*„Mutu v-a lipsit, dar nu mi-e frica de el daca va juca in primavara“*

– S-ar putea ca pâna atunci sa revina Adrian Mutu. Va e teama de el?
– Nu mi-e frica de Mutu! E un foarte bun jucator care a lipsit echipei voastre. Insa, eu socotesc echipa ca ansamblu. Un singur jucator nu poate duce o nationala in spate.
– Cum vi s-a parut România pâna acum in preliminarii?
– N-a jucat foarte bine, iar cu Albania a fost o contraperformanta.
– Il cunoasteti pe adversarul dumneavoastra, Razvan Lucescu? Ce parere aveti despre el?
– România are un antrenor foarte bun. De ce sa-l dati afara? Vi-l dau eu! L-am cunoscut la tragerea la sorti si am stat putin de vorba cu el. Pregateste o nationala cu potential, care ne va pune multe probleme.
– Ati antrenat in Turcia. Credeti ca e momentul ca Hagi sa revina la Galatasaray?
– Hagi este foarte important pentru Galatasaray. A jucat acolo, a antrenat acolo. Este iubit de toata lumea. Pentru Turcia ar fi extraordinar ca Hagi sa revina.

*„Cel mai mult imi plac Deschamps si Blanc“*

– E greu pentru un fost mare jucator sa devina un mare antrenor?
– Deloc. Toti antrenorii au fost cândva jucatori. Ma rog, nu toti. Mourinho n-a fost.
– Ce antrenor apreciati cel mai mult?
– Imi place foarte mult Deschamps. Imi place si Blanc.
– Domenech?
(râde) …
– Franta a scapat in câstigatoarea grupei?
– Dupa parerea mea, Franta e favorita la locul 1. Noi si România contam doar pentru baraj.
– Multumim!

Sebastian Stan

Ciuhodaru, fan al motiunii

0

Parlamentar independent pur-sânge dupa ce a fost dat afara din UNPR, Tudor Ciuhodaru anunta ca va vota si aceasta motiune de cenzura – pe care o considera “un nou inceput pentru o Românie sanatoasa”. Cum s-ar spune, dupa un scurt sejur pe la putere, Ciuhodaru se intoarce in tabara opozitiei, el fiind un pesedist la baza.

Antonescu momeste UDMR-ul

0

Spre deosebire de pesedistul Victor Ponta, care incearca sa cumpere parlamentari la bucata, liberalul Crin Antonescu lucreaza en-gross. UDMR va guverna alaturi de PSD si PNL, daca voteaza motiunea de cenzura – i-a ofertat liderul PNL pe maghiari. Antonescu recunoaste insa ca oferta “nu are rol si eficienta” daca este sustinuta doar de PNL, ci are nevoie si de binecuvântarea PSD-ului.

Uite ce stimulente au functionarii fiscului din strainatate

0

In plin scandal al stimulentelor acordate functionarilor din Ministerul de Finante, toata lumea isi da cu parerea. De la simpli functionari pâna la ministri, oameni politici sau lideri de sindicat, cu totii spun ba ca stimulentele trebuie fie „interzise”, fie regândite. Am fost curiosi sa vedem cât câstiga colegii din strainatate ai angajatilor de la Finante si am constatat ca bine. Chiar foarte bine.

In tara vecina, Ungaria, cei din administratia publica câstiga echivalentul a aproape 2.600 lei net, adica bani in mâna. Aici nu exista un sistem de stimulente, dar exista un fond de prime pentru rezultate foarte bune in activitate. In Slovacia este pus la punct un sistem de bonusuri pe lânga salariu care se acorda tuturor angajatilor din administratia publica si care pot fi numite “stimulente”. Acestea se acorda dupa mai multe criterii cum ar fi orele suplimentare muncite, noptile si weekendurile muncite, dar si bonusul de perfomanta individuala. Acesta din urma este acordat de seful de departament, secretarul de stat sau ministru, cam ca la noi. Cel mai mic salariu din administratia publica este de aproximativ 1.344 lei noi.
In Cehia un functionar de la finantele statului câstiga circa 2.700 lei pe luna. Si aici exista sistemul bonusurilor, o mare pondere având-o bonusurile de merit, pentru rezultate foarte bune in munca.

*In Bulgaria e mai bine*

In Bulgaria exista Agentia Nationala pentru Venituri. Potrivit legii, in bugetul Agentiei intra 25% din sumele colectate prin executari silite, din venituri ascunse sau nedeclarate la fisc. 90% din acesti bani sunt folositi pentru dotari, dar si pentru primele la salariu acordate functionarilor. Marimea individuala a primelor nu se cunoaste, fiind secret de stat, se stie doar ca depaseste cu mult salariile oficiale. Sistemul este asemanator cu cel românesc, doar ca la noi intra in fondul de stimulente doar 15%. In Marea Britanie, inspectorii fiscului câstiga in functie de regiunea in care lucreaza. Astfel, in Scotia si Ţara Galilor salariul mediu este de circa 13.000 de lei pe luna. In Irlanda de Nord se câstiga ceva mai bine – circa 14.000 de lei pe luna. In schimb, daca ai norocul sa lucrezi la inspectia fiscala chiar la Londra, poti câstiga peste 20.000 de lei pe luna. Interesant este faptul ca britanicii au trecut din 2007 pe un sistem de stimulente. Astfel, functionarii care descopera cele mai multe nereguli fiscale pot primi recompense de pâna la 3% din salariu.

*Si Spania are stimulente*

Si in Spania, inspectorii de la finante isi iau stimulentele daca isi indeplinesc obiectivele stabilite. Potrivit unei norme interne a “Agencia Tributaria” – institutia care se ocupa de colectarea fiscala, aplicarea amenzilor va fi legata de plata stimulentelor salariale pentru inspectori, ceea ce inseamna aproape 20% din veniturile acestor functionari publici. Aici un functionar incepator câstiga cel putin 5.000 de lei pe luna.

*De unde vin stimulentele*

Potrivit codului de procedura fiscala, in România exista un fond de stimulente pentru angajatii din sistemul financiar-fiscal care retine 15 procente din diverse surse:
sume reprezentând valoarea creantelor stinse prin executare silita
sume incasate ca urmare a procedurii insolventei
sume reprezentând taxe, impozite stabilite in plus in urma inspectiei
sume reprezentând amenzi incasate
sume reprezentând bunuri confiscate si valorificate.

Ion Bogdan

Se introduce Codul penal in scoli!

0

In loc sa fie simplificata, si asa stufoasa programa scolara este incarcata cu noi materii.

Astfel, deocamdata experimental, in peste 700 de clase de-a saptea se va introduce o disciplina intitulata „Educatie juridica”, ce are toate sansele ca de la anul sa devina obligatorie.Culmea este ca de aceasta data nu vesnicii directorasi de prin Ministerul Invatamântului se vor alege cu injuraturi de la parintii copiilor surmenati, ci conducerea Politiei Capitalei. Cea care a venit cu ideea ca pustii fara buletin, in loc sa-si vada temeinic de pregatirea admiterii la liceu, sa bungheasca prevederile Codului penal.
Privind insa si avantajele acestei initiative, trebuie sa recunoastem ca infractorii de mâine vor invata sa se apere de mici de capcanele legii, iar cariera lor infractionala va avea numai de câstigat!

(T.Matei)

„Finutul” Igas face ”lagare azil” pentru moldoveni

0

Noul ministru de Interne a scos capul in lume pentru a doua oara de când este pe functie. Prima oara a fost pâna la Craiova, sa vada cu ochii lui cum copiii sunt macelariti prin scoli.

Acum a facut un drum ceva mai lung, pâna la Chisinau. Unde a semnat un protocol de asistenta pentru infiintarea a noi lagare azil pentru moldoveni. Asta in timp ce mii de basarabeni continua sa cunoasca umilinta de pe Strada Smârdan…

*Palinca pe vin*

Uite ca tocmai când nimeni nu mai credea ca „finul lui finul” va face si el ceva ca ministru de Interne, Traian Igas a plecat la Chisinau. Bine, nu din proprie vointa, ci pentru ca deplasarea era deja bifata de pe agenda de lucru a lui Vasile Blaga. Asa ca, acolo, mai marele MAI s-a intretinut cu omologul sau Victor Catan si a facut diverse schimburi. Printre care, mai mult ca sigur, si cel dintre o palinca zdravana de Arad si un vin aromat din celebrele crame de la marginea Capitalei Republicii Moldova. Unde s-a semnat la greu hârtogaraie privind combaterea crimei organizate, a migratiei ilegale, a traficului de persoane, traficului de stupefiante si, se putea altfel, securizarea frontierei externe a Uniunii Europene.

*Centre de primire*

Dar, fara indoiala, cel mai important act semnat este Protocolul de colaborare in domeniul migratiei si azilului. Stiu, era un punct de pe lista racordarii la acquis-ul comunitar ce trebuia bifat. Si a fost. Asa ca, de acum inainte, ii vom consilia pe moldoveni cum sa se comporte cu cei care cer azil. Dar colaborarea se extinde si la nivelul infiintarii si organizarii propriu -zise a centrelor de primire a azilantilor, sau „lagare azil” mai pe intelesul tuturor. Multi basarabeni se tem insa ca tocmai ei vor pica victime ale acestor „puscarii deschise”, unde vor trebui sa satisfaca un stagiu de acomodare. Poate parea un scenariu apocaliptic, dar uite ca pe Strada Smârdan mii de tineri basarabeni dorm nopti intregi, doar pentru a apuca sa-si depuna dosarul. Si asta tocmai dupa „simplificarea” acordarii cetateniei române…

Alte stiri din Show Biz

0

*Miley Cyrus vrea sa se marite*

Desi are numai 17 ani, Miley Cyrus si-a facut deja planuri de maritis. Fosta „Hannah Montana” vrea sa se casatoreasca cu iubitul sau, actorul Liam Hemsworth, la sfârsitul acestui an, dupa ce va implini vârsta majoratului. Artista i-a impartasit si tatalui sau planurile de viitor, iar dupa cum spun sursele, Billy Ray Cyrus este mai mult decât incântat sa-si duca fiica la altar. (A.M.C.)

*PETA vrea sa arunce cu sânge in Victoria Beckham*

Sotia lui Beckham si-a atras furia membrilor PETA din pricina noii sale colectii de genti. Victoria Beckham a lansat recent o linie de genti realizate din piele de crocodil, sopârla si chiar vitel, lucru care i-a infuriat la culme pe cei de la PETA. Acum, asociatia vrea sa se razbune pe Vicky fie turnându-i in cap o galeata cu sânge de sopârla sau vita, fie sa arunce in ea cu membre de crocodil. (A.M.C.)

*Jennifer Aniston are un câine depresiv*

Actrita Jennifer Aniston isi trateaza câinele de depresie. Diva in vârsta de 41 de ani a observat ca patrupedul sau se poarta ciudat dupa ce acesta a disparut o noapte intreaga de acasa. “A lipsit de acasa toata noaptea, iar când s-a intors, era ametit si parca nu ma mai recunostea. Mi-era teama sa nu fie ceva mai grav, nu as vrea sa-l pierd, astfel ca l-am dus la doctor. L-a diagnosticat cu depresie si mi-a recomandat un tratament, insa sper ca dragostea mea pentru el sa-l faca bine”, a declarat Jennifer. (A.M.C.)

*Angelina cheltuia 100 $ pe fiecare doza de heroina*

Noi informatii apar in presa de peste ocean despre dependenta de droguri a Angelinei Jolie. Fostul dealer de narcotice al actritei a marturisit intr-un interviu ca aceasta a “prizat” de nenumarate ori cocaina si heroina in fata lui, cheltuind 100 de dolari pentru fiecare doza. “Ne-am cunoscut in februarie 2007 si ne vedeam de doua-trei ori pe saptamâna. Imi dadea 100 de dolari pe fiecare doza de heroina si cocaina si le tragea pe nas in fata mea”, a declarat Franklin Meyer, fostul dealer de droguri al Angelinei Jolie. (A.M.C.)

Steroizii i-au provocat un infarct lui Jean-Claude Van Damme

0

Dupa ani buni, abuzul de steroizi si-a spus cuvântul asupra actorului Jean-Claude Van Damme, care, in urma cu doua zile, a suferit un atac de cord.

Este un lucru bine cunoscut ca trupul musculos, perfect construit, al lui Jean-Claude Van Damme se datoreaza doar utilizarii indelungate de steroizi anabolici. Insa utilizarea lor excesiva a avut urmari grave asupra actorului belgian, care la numai o zi dupa implinirea a 50 de ani, a suferit un infarct. Van Damme se afla pe platourile de filmare din New Orleans, SUA, unde turneaza noua sa pelicula “Weapon”, când a acuzat stari de rau. Artistul a fost internat de urgenta in spital, insa a fost externat dupa scurt timp si i s-a permis sa revina in tara natala. Reprezentantul lui Jean-Claude a declarat, intr-un comunicat de presa, ca “actorul a suferit doar un atac de cord minor, iar acum se afla in afara oricarui pericol”.

Ana-Maria Calciu

Ei se mândresc cu dinti din diamante

0

Zâmbetul stralucitor a fost mereu un “must-have” pentru a fi un star la Hollywood, insa acum nu se mai poarta albirea dintilor sau aplicarea pietrelor Swarovski. Mai nou, vedetele de peste Ocean renunta la propria dantura in favoarea diamantelor si a aurului, iar ultimul “adept” al acestui trend este Kanye West.

Calatoreste cu avioane private, isi petrece vacantele pe iahturi luxoase si s-a bucurat de atentia unora dintre cele mai frumoase modele, insa abia acum cântaretul Kanye West poate spune cu mâna pe inima ca este un rapper in adevaratul sens al cuvântului. Artistul in vârsta de 33 de ani si-a “blindat” gura cu pietre pretioase, iar noua “achizitie” a putut fi admirata in emisiunea celebrei Ellen DeGeneres. Kanye a marturisit ca si-a rugat dentistul sa-i indeparteze partea de jos a danturii pentru a o inlocui cu un implant din diamante si aur. “M-am gândit ca diamantele sunt foarte misto. Ele nu sunt aplicate, ci acum sunt noii mei dinti, mi-am inlocuit toata dantura de jos. Cred ca un star rock trebuie sa faca anumite chestii”, a spus West, uitând ca el este, de fapt, un rapper.

*Kanye West a lansat o noua moda*

De asemenea, Kanye West a declarat ca unul dintre motivele pentru care a acceptat sa participe la emisiunea lui Ellen a fost sa-si arate noii dinti din diamante: “Am zis de multa vreme ca mi-am schimbat dantura cu una mult mai pretioasa, insa nu m-a crezut nimeni. Am vrut sa vin aici si sa arat tuturor ca am vorbit serios, pentru ca nu vreau sa mai fiu subestimat pe viitor”.
Kanye West nu este singurul rapper care si-a “impodobit” cavitatea bucala, având predecesori mult mai faimosi decât el. Artistul Nelly (35 de ani) si-a inlocuit, la un moment dat, toti dintii cu altii realizati din diamante si platina, iar rapperul Lil Jon (39 de ani) a scos din buzunar nu mai putin de 50.000 de dolari pentru a avea o dantura la fel de “sclipitoare”. Cântareata Kelis (31 de ani) a cheltuit 36.000 de dolari pe dinti din aur si diamante, pentru a marca logodna cu rapperul Nas. Superstarul Lil Wayne (28 de ani) a cheltuit fabuloasa suma de 150.000 de dolari pentru o dantura realizata exclusiv din diamante.

Ana-Maria Calciu

Gheorghe Turda, mare colectionar de cutite

0

Daca altii colectioneaza magneti de frigider, cani sau rujuri, cântaretul de muzica populara Gheorghe Turda are un hobby mai aparte. Unul dintre cei mai iubiti interpreti români a dezvoltat o adevarata pasiune pentru cutite.

Când spui colectionar de cutite deja iti vin in minte o multime de cuvinte ca vitejie, cruzime sau asprime. Ei bine, cântaretul Gheorghe Turda nu se incadreaza nici pe departe in aceasta categorie a “baietilor rai”. Acesta este un mare colectionar de cutite, insa sunt doar de “ornament” si nimic mai mult. Artistul si-a dorit sa duca mai departe traditia de cutitar, cum o numeste rapsodul maramuresean. “Eu sunt din neam de cutitar. In Maramures, si tata, si bunicul meu, chiar toti membrii familiei au fost cutitari. Am in sânge lucrul asta. Chiar daca locuiesc in Bucuresti, nu pot sa nu-mi innoiesc colectia si sa ma mândresc cu ea”, a declarat Gheorghe Turda, in exclusivitate, pentru “National”.

*Are 987 cutite si sabii*

Cântaretul are o intreaga colectie de cutite, iar visul lui este ca si urmasul lui sa-i duca mai departe obiceiul din familie. “Am adunat 987 cutite, sabii si obiecte de vânatoare, de pescuit. Stiu pe fiecare de unde il am. Mi-as dori ca traditia sa nu moara”, mai spune artistul. Chiar daca fiecare sabie sau cutit are povestea lui, totusi, cea mai interesanta istorie o are primul cutit cu care si-a inceput, practic, colectia. “In anul 1975 am fost intr-un turneu in Mexic, odata cu Ceausescu. Am avut un succes enorm, l-am impresionat pe presedintele Mexicului. Si când am plecat spre România, toti 22 câti eram am primit câte un cadou. Iar eu am fost singurul care am primit un cutit. Presedintele n-avea de unde sa stie ca eu ma trag din neam de cutitari”, a povestit Turda, melancolic.

*Face Craciunul la Sapânta, cu logodnica*

La cei 62 de ani, cântaretul de muzica populara este la fel de indragostit ca un adolescent care simte pentru prima data fiorii dragostei. Vârsta nu si-a lasat amprenta pe chipul artistului, datorita retetei lui speciale, acest lucru permitându-i sa-si “traga” iubita mult mai tânara ca el. Secretul ni l-a spus chiar cântaretul: “M-am intretinut cu mâncare si bautura sanatoasa. Sunca si palinca de Maramures”, marturiseste Gheorghe Turda. Mai mult, interpretul este nerabdator sa vina sarbatorile de iarna, pentru ca, odata cu ele, soseste si iubita lui, cu care s-a si logodit recent. “Abia astept sa vina logodnica mea. Ea locuieste la Montreal, e profesoara. Vine de Craciun si vom face sarbatorile impreuna. Mergem la mine acasa, la Sapânta, ca ne asteapta fratele meu, sora, toata familia”, a mai spus cântaretul.

Gabriela Grigoriev

Bulgarii scumpesc inmatricularea masinilor vechi

0

Veste extrem de proasta pentru zecile de mii de români care si-au inmatriculat masinile in Bulgaria sau au de gând sa o faca. Ministrul Finantelor de la Sofia, Simeon Diankov, a anuntat recent ca, din 2012, proprietarii de masini vechi si care polueaza mult vor plati taxe de inmatriculare “foarte mari”. Cu alte cuvinte, românii care sperau ca scapa la nesfârsit de taxele din România, inregistrându-si masinile in Bulgaria, nu vor mai avea nicio sansa sa scape de cheltuieli. (R.A.)

Hyundai recheama 400 de masini in România

0

Hyundai va rechema in service-urile din România peste 400 de modele “Santa Fe” produse intre 2000 si 2003 pentru prevenire contra coroziunii bratelor suspensiei spate. Pâna acum nu s-au inregistrat incidente. Mai trebuie spus ca interventia in service dureaza in jur de doua ore. Printre marcile auto care au mai facut rechemari anul acesta se numara Jaguar, Volvo, Chevrolet, Mitsubishi, Suzuki, Toyota, Renault, Nissan, Opel si Kia. (R.A.)

Pregateste-ti masina pentru iarna

0

Cum prima zapada prinde românii intotdeauna prin surprindere, ar fi bine ca macar in acest an, mai ales ca meteorologii anunta o iarna extrem de dificila, sa va pregatiti din timp. Iata ce trebuie sa faceti pentru a avea autoturismul pregatit pentru “vijelie”.

Inainte de toate, este indicat sa mergeti cu masina intr-un service autorizat pentru o inspectie amanuntita care poate scoate la iveala mici deficiente tehnice ce se pot agrava odata cu racirea vremii.

*Atentie la antigel si anvelope!*

Daca nu aveti bani pentru parerea unui mecanic profesionist si daca masina voastra nu da semne de “oboseala”, puteti parcurge singuri câtiva pasi pentru a va asigura ca nu ramâneti inzapeziti cine stie pe unde.
Primul pas pe care trebuie sa-l faceti este sa verificati antigelul care are rolul de a raci motorul si de a preveni coroziunea anumitor piese. Lipsa antigelului in timpul iernii va poate distruge motorul, iar neatentia se plateste scump. In ordinea importantei urmeaza schimbarea anvelopelor de vara cu unele de iarna, ceea ce va asigura automobilului o buna aderenta in conditii de ninsoare. De asemenea, tot legat de pneuri, ele trebuie sa fie umflate la presiunea corecta, la un service autorizat. Atentie, presiunea cauciucurilor difera iarna fata de sezonul cald. Cu alte cuvinte, nu va bazati pe faptul ca ati facut presiunea când afara erau plus 15 grade!

*Uleiul vechi poate ineca motorul!*

Daca n-ati facut-o pâna acum, ar fi bine sa schimbati uleiul motorului. La temperaturi scazute, uleiul capata o vâscozitate mare, motorul fiind expus inecarii la pornire. Iar ultimul lucru pe care vi-l doriti este sa va puneti soacra si nevasta sa va impinga masina (in caz contrar va asumati consecintele).
Bateria masinii este una dintre componentele care va pot da batai de cap pe timpul iernii. Eficienta bateriei poate sa scada si cu 50% in momentul in care temperatura este scazuta. Asa ca, este de preferat sa verificati uzura bateriei si sa o inlocuiti daca este cazul.
Daca aveti o masina mai veche ce nu are motorul “incasetat”, ar fi bine sa verificati singuri curelele si furtunurile. Nu de alta dar, din cauza frigului, ele pot ceda destul de usor daca sunt uzate.

*Sfânta lopetica si bunul nisip*

Ce ar trebui sa mai faca parte din trusa impotriva zapezii si a inghetului? Nu uitati cât de utila este o lopata auto de mici dimensiuni si care nu are un pret prea mare (de la 20 de RON in sus). Alaturi de aceasta “investitie” mai cumparati-va si un saculet de nisip. Impreuna, cele doua va pot scoate din necaz daca va prinde inghetul. Nu v-ar strica nici o lanterna pe care sa o aveti tot timpul in torpedoul masinii. In ceea ce priveste lanturile pentru roti, trebuie spus ca soferii au pareri pro si contra. Unii spun ca lanturile strica anvelopele (si chiar asa se intâmpla daca parcurgeti o portiune mare de drum cu asfalt curat), iar altii nu ar renunta iarna la ele pentru nimic in lume.

RADU ANTON

Functionarii parlamentari ar pune-o de-o greva

0

Sindicatul functionarilor parlamentari si-a descoperit si el apetitul pentru revendicari si greve.

Asa cum sta bine la români, avem un Parlament si doua sindicate. Din cauza orgoliilor si dorintei de a fi lider sindical, ar spune unii. Cert este ca si functionarii parlamentari au mai nou revendicari. Inaintate deocamdata doar conducerilor celor doua Camere, cu intentia declarata in scris de „a evita eventualele ingerinte si speculatii ale mass-media”. Din start, trebuie precizat ca nu este vorba despre bufetierele, femeile de serviciu si bucatarii, categorii intr-adevar prost platite (4-7 milioane vechi), ci de referenti, consultanti, experti si consilieri, secretare, sefi de cabinet etc. Care, cu exceptia referentilor, nu se poate spune ca sunt prost platiti. Acum, liderii lor de sindicat au decis sa exercite presiuni pentru imbunatatirea grilei de salarizare – nu a conditiilor de lucru, asa cum se mentioneaza in referatul inaintat Birourilor permanente. Cum insa orice material inaintat Birourilor ajunge sub ochii presei, sindicalistii au preferat o formulare „soft”, urmând ca solicitarile reale sa fie discutate direct cu factorii de conducere. Factori care par sa priveasca binevoitor catre solicitanti, din moment ce ieri se spunea ca cele doua tabere sunt pe punctul de a cadea la pace. Poate din cauza ca multi dintre functionarii cu pricina au fost angajati la Parlament taman de sau cu ajutorul politicienilor care administreaza institutia.

Simona Badulescu

Dan Diaconescu face echipa cu tatal lui Serban Huidu

0

Datorita scorului bun cu care este cotat in sondaje, Partidul Poporului este acum la mare cautare. Cel mai recent personaj care s-a alaturat echipei lui Dan Diaconescu este fostul peremist Florin Huidu (tatal lui Serban Huidu).

Inlaturat din PRM cu mult tam-tam de Vadim Tudor, Florin Huidu a preferat o perioada sa se ocupe doar de afaceri. Acum, fostul peremist a decis sa se inscrie in Partidul Poporului unde, cel mai probabil, va primi si functia de presedinte al Organizatiei Sector 4 din Capitala. “Partidul Poporului reprezinta o alternativa pentru oamenii care nu se mai simt reprezentati de nicio alta formatiune politica. M-am orientat catre acest partid si pentru ca il cunosc pe Dan Diaconescu destul de bine. Chiar daca lumea il mai critica, vreau sa va spun ca este un om serios, care isi doreste cu adevarat sa faca bine poporului”, a declarat pentru “National” Florin Huidu. Subtil, Huidu senior a reusit sa-i administreze un mic perdaf si fostului sau sef de partid Corneliu Vadim Tudor: “Dan Diaconescu nu mi-a reprosat niciodata faptul ca fiul meu (Serban – n.r) se ia de el in emisiuni. Nu mi-a cerut sa intervin, nu mi-a cerut explicatii. Este altceva fata de Vadim”.

*Isi vinde casa sa-si achite datoriile*

Incântat de revenirea in viata politica, Florin Huidu este mâhnit insa ca nu poate sa contribuie financiar la ridicarea PP: “Imi pare rau ca nu am cum sa ajut partidul acum. Trec printr-o perioada mai dificila. Afacerea (cu materiale de constructii – n.r) nu merge bine. Am datorii pe care urmeaza sa le achit. Mi-am scos casa la vânzare ca sa mai fac rost de bani”. Dincolo de disconfortul financiar, Huidu insa promite ca va face tot ce tine de el pentru ca Partidul Poporului sa obtina rezultate bune in Bucuresti.

*Serban Huidu: Nu vreau sa aud de politica*

Daca tatal sau este entuziast când vine vorba de PP, Serban Huidu, in schimb, nici nu vrea sa auda. “Este o gluma? Nu m-a interesat si nici nu o sa ma intereseze politica niciodata. Partidul lui Dan Diaconescu?! Mai bine ma impuscati decât sa spuneti ca vreau sa ma inscriu acolo. Este doar un zvon murdar”, a precizat Serban Huidu pentru “National”.

*Cozmânca a refuzat*

In urma cu o luna, Dan Diaconescu i-a oferit fostului pesedist Octav Cozmânca o functie de conducere in Partidul Poporului. Cozmânca a declinat atunci oferta, dar a lasat sa se inteleaga ca se va mai gândi. Refuzul a fost pus de politician pe seama esecului pe care l-a inregistrat cu Alianta Nationala a Stângii – formatiune pe care intentiona sa o lanseze. „Deocamdata nu sunt interesat. O sa ma mai gândesc. Nu am de gând sa ma mai arunc in niciun proiect politic pâna nu vad cum sta treaba” – a declarat Cozmânca la acea data.

*Elan Schwartzenberg, candidatul PP la PMB?*

Chiar daca nu a existat un anunt oficial in acest sens, se pare ca fostul sot al Mihaelei Radulescu s-ar fi inscris in partidul condus de patronul OTV. Mai mult, surse din apropierea milionarului au dezvaluit, in urma cu ceva vreme, in exclusivitate pentru „National“ ca Schwartzenberg ar urma sa candideze din partea PP la localele din 2012 pentru functia de primar general al Capitalei.

Casuta din poveste costa 6.000 de dolari

0

Craciunul se apropie si, daca aveti copii, stiti ca deja s-au apucat sa-si completeze lista de cadouri pe care i le vor cere Mosului.

Daca aveti o fetita, probabil ca v-a spus deja ca isi doreste o casuta pentru papusi. Dar, pentru ca va iubiti odrasla, ati putea sa-i faceti un cadou care sa o copleseasca. Totul este sa aveti o proprietate pe pamânt pentru ca pentru un astfel de cadou, despre care vom vorbi mai departe, chiar este nevoie de spatiu (va trebuie curte). Compania Lilliput Play Homes a scos pe piata casuta din povestea Alba-ca- Zapada. Si nu este doar o macheta, ci o casuta in toata regula, numai buna de joaca pentru copilul vostru. Pretul pe care trebuie sa-l platiti pentru a oferi cel mai tare cadou odraslei este de minimum 6.000 de dolari (4.315 euro). Casuta vânduta de cei de la Lilliput Play Homes este dotata cu toate elementele de decor care apar in celebra poveste, chiar si cu un patut, o masa cu scaun si un semineu.

RADU ANTON

Casa din „chirpici”

0

Un designer elvetian a avut curajul si inspiratia sa propuna un concept de casa din pamânt, construita in pamânt si care se confunda cu relieful unde este amplasata.

Peter Vetsch este cel care construieste, inca din anii ’70, acest model de locuinte aduse parca direct din Epoca de Piatra. Cel putin la exterior, constructiile lui Vetsch socheaza prin design. O casa din pamânt conceputa de elvetian se va confunda cu relieful unde a fost construita si va lasa o prima impresie de fantezie ahitecturala. Insa, lucrurile merg mult mai departe. Nu vorbim despre o fantezie, ci despre o casa locuibila suta la suta, mai mult, cu toate dotarile moderne pe care le puteti visa.
Creatiile lui Vetsch au pornit de la un lucru simplu: “ideea nu este sa traiesti sub pamânt, ci impreuna cu el”, spune designerul. De altfel, conceptul acestor case inedite utilizeaza pamântul ca un invelis izolator in fata ploilor, temperaturilor scazute si vântului.

*Din materiale non-toxice*

Locuintele lui Peter Vetsch fac deja parte din relieful unor tari precum Thailanda, Rusia, Germania si chiar Mexic, iar acasa, in Elvetia, exista aproximativ 50 de case din pamânt care sunt locuite. Elementul cheie al constructiilor lui Vetsch este ferocimentul, un material cu rezistenta mare si destul de ieftin in comparatie cu altele. In plus, este total non-toxic, deci putem vorbi despre o casa eco.
Casele elvetianului se construiesc relativ simplu. Dupa realizarea unei structuri din plasa de fier de diferite forme, se aplica cimentul special, fie manual, fie cu ajutorul unui dispozitiv mecanic special. Dupa umplerea structurii se trece la finisaje, care pot fi facute inclusiv in functie de preferintele proprietarilor. Acoperisul casei care se pierde in relieful natural existent neavând decit forme rotunjite, va fi apoi acoperit cu pamânt.

RADU ANTON

Cum sa-ti maresti sânii pe datorie

0

E criza si saracia bate in poarta multor concetateni, dar când vine vorba de frumusete, românii dau buzna la credite pentru operatii estetice. Mai multe banci par a se fi specializat deja in acest tip de creditare.

In urma cu câtiva ani, România era luata cu asalt de straini care veneau aici pentru a-si face diferite operatii estetice, de la un simplu lifting facial, la rinoplastie sau marirea sânilor. Motivul avalansei de straini dornici sa se opereze in clinicile din România? Desigur, preturile mult mai mici. Nici românii insa nu se tin prea departe de astfel de interventii pentru infrumusetare, doar ca ei iau credite specializate ca sa se laude apoi cu un aspect de Hollywood. Bancile au sarit si ele repede cu oferte pentru ca o astfel de oportunitate nu poate fi pierduta.

*De la ce banci poti lua credit*

Banca Transilvania este una dintre institutiile de finantare care ofera “Creditul pentru pacienti, pentru nevoi curente”. De la aceasta banca puteti lua maxim 5.000 de euro, pe cinci ani, cu dobânda de 13% la lei si 10,5% la euro sau dolari.
Banca Italo-Romena ofera si ea “Creditul pentru ingrijiri medicale”, in valoare de maxim 10.000 de euro, pe cinci ani, iar rata dobânzii fixe este de 19%. Rata lunara la o astfel de valoare este de 259,41 euro, iar DAE este de 22,73%, care include comisionul de analiza dosar de 1,5% din valoarea creditului si comisionul de administrare credit de 0,75 % (calculat anual la soldul creditului). Valoarea totala de plata este 15.967,40 euro. Banca precizeaza ca este necesara incheierea unei asigurari de viata.

*Cum obtii creditul*

Daca vrei sa te supui unei operatii estetice dari si platii creditului pe vreo cinci ani, ai nevoie de buletin, certificat de nastere, certificat de casatorie (in cazul in care exista un codebitor) si documente care sa ateste venitul. Nu in ultimul rând, iti mai trebuie acord de consultare a Biroului de Credite si a Centralei Riscurilor Bancare care vor confirma daca esti bun platnic si vei returna ratele.

*Preturile medii pentru diverse interventii (in euro):*

Lifting facial: 1500 – 2000
Lifting cervical: 1000
Chirurgia alopeciei (implant par): 600 – 2000 / sedinta
Marirea buzelor: 300 – 500
Marirea sânilor cu implanturi mamare: 2500 – 3000
Ridicarea sânilor (mastopexia):1400 – 1700
Implanturi fesiere : 3000 – 3500
Liftingul de fese: 2000 – 2500
Plastia himenului (himenoplastie): 400 – 500
Labioplastie: 500 – 600
Marirea penisului: alungire – 600
Ingrosarea penisului – 700
Implant de penis (in caz de impotenta definitiva): 2000 – 2300

“Observatorul preturilor” inghite 2 milioane euro

0

Proiectul “Observatorul preturilor” a fost aprobat pentru finantare in urma cu aproape doua saptamâni, potrivit Ministerului Economiei. Realizarea site-ului si implementarea sistemului vor costa doua milioane de euro, iar termenul de finalizare este de 12 luni. Proiectul presupune aparitia unui site unde preturile la produsele de larg consum din marile lanturi de retail sa poata fi comparate in timp real.

Stimulentele, votate de Parlament

0

Camera Deputatilor a adoptat, ieri, cu 209 voturi “pentru”, 12 “impotriva” si 66 de „abtineri”, ordonanta referitoare la reglementarea stimulentelor acordate bugetarilor. La finalul votului, ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, a multumit deputatilor pentru decizia de “a corecta un sistem de salarizare nedrept” si care nu a fost transparent.

STS, implicat in licitatii de morti?

0

Despre pompele funebre se spunea ca este o afacere care va merge oricum. Iata insa ca, desi „marfa” continua sa existe, afacerea nu mai este atât de prospera ca altadata.
Cel putin pentru firmele care lucreaza la vedere si care acuza „concurenta neloiala” a celor care au reusit sa-si bage coada pâna si in mult trâmbitatul sistem unic de urgenta 112. Pastorit, ce-i drept, de catre Serviciul de Telecomunicatii Speciale, dar in care se pare ca au aparut niscai hibe…

*Afaceri explozive*

Jucatorii de pe piata „celor vesnice” erau deja asezati, indurând cu stoicism repercusiunile crizei. Insa, in ultima vreme, nu au putut sa nu sara in ochi afacerile explozive ale unor firme care de-abia mai prididesc sa faca fata la atâtia clienti. Pe care se spune ca „ii agata” de pe listele apelurilor de la 112. Locul unde suna prima oara oamenii atunci când cineva apropiat are mari probleme. Mai ales atunci când sunt nevoiti, cu lacrimi in ochi, sa rosteasca fatidica placa: ”Am gasit pe cineva mort in casa”. Culmea este ca s-au inmultit cazurile in care, dupa ce-si dau datele de identificare, telefonul si adresa, apelantii sunt sunati dupa doar câteva minute de reprezentantii unor firme de pompe funebre, care „umfla potul”.

*„Scurgeri” de la Dispecerat*

Aceasta este singura explicatie logica pentru rapiditatea cu care doua firme reusesc sa afle cu atâta repeziciune telefoanele si adresele celor care „nu mai umbla in doua picioare”. Iar „minunile” se petrec mai ales in sectoarele 2 si 6. Suspiciunile ii privesc pe dispecerii care, dupa ce inregistreaza apelul, pâna ce fac legatura cu celelalte structuri de interventie, au tot timpul sa dea „pontul” cu ajutorul unui sms de pe telefonul mobil. Sigur, conducerea STS nu poate fi acuzata de aceste scurgeri, dar, implicata fiind si fara voia sa in licitatiile de ­morti, este probabil prima interesata sa faca verificarile de rigoare
Intre 250 – 400 lei este pretul platit pentru fiecare „mort” primit de client de la 112. La inceput se dadea mai putin, dar acum au loc adevarate licitatii pentru intâietate. Si sa nu uitam nici precedentul Timisoara, unde unii patroni de pompe funebre au reclamat ca, pe 500 de lei de mort, altii primesc informatii de la apelurile de urgenta…

România, pândita de lovituri de stat si lupte de strada

0

O cutremuratoare profetie, veche de 500 de ani, se va implini azi! Cometa Hartley 2 trece pe traiectoria cea mai apropiata de Pamânt, la 17,7 milioane de kilometri, fenomen care a fost prevazut de un vestit astrolog din secolul XV si care ar urma sa aduca, pâna in 2011, o serie de dezastre: lovituri de stat, revolte, rapiri de personalitati sau colapsuri financiare.

Cu peste cinci secole in urma, Paracelsus (fizician, botanist, alchimist, astrolog care a trait intre anii 1493 – 1541) scria: „O stea albastra va strabate Cassiopeea, intr-o conjunctura astrala semnificativa. Va fi la fel de stralucitoare ca Venus si va aduce un mesaj special pentru omenire, acela ca, in timp ce regulile ceresti sunt imuabile, Pamântul va cunoaste schimbari convulsive in ordinea lumii”. Acea „lumina albastra” este considerata azi de catre astrologi a fi cometa Hartley 2, care apare albastru-verzuie. Mai mult, conjuctura astrala semnificativa este conjunctia Venus-Marte in aceeasi parte a cerului, de la 3 octombrie, apoi tranzitarea celor doua planete a semnului Scorpion.

*Ne “paste” inca o revolutie!*

Gwenyth Luptak, astrolog britanic, a analizat trecerea cometei in contextul acestor evenimente ceresti. Hartley orbiteaza in mod specific Pamântul si Jupiter. Supranumit de astrologi „Marele Benefic”, Jupiter inseamna si mânie, actiuni curajoase care nu exclud violenta. Fiind retrograd in Pesti si din primavara intr-o conjunctie apropiata cu Uranus, se emana o extraordinara forta expansiva, eliberatoare. Deci, ceea ce nu a fost permis pâna acum, se va putea lua prin forta.
La nivel global, situatia financiara, posesiunile mobiliare si imobiliare vor fi in continuare elementele de baza ale nemultumirii maselor. Atitudinea popoarelor devine din ce in ce mai emotionala, mai subiectiva si imposibil de controlat. Frontul afacerilor la nivel international va cunoaste actiuni rasunatoare si reactiuni violente. Ca sa se evite revolutiile sângeroase, razboaiele, astrologii atrag atentia ca trebuie regândite politicile fiscale sau bancare. Guvernele, bancile, companiile, firmele trebuie sa adopte o strategie de prevenire a unor crize, ci nu sa continue cu deviza „Dupa noi, Potopul!”, caci nici nu stiu cât sunt de aproape de adevar. Luptak atrage atentia ca efectele cometei se fac deja simtite. Este suficient sa urmaresti buletinele de stiri. Luptak anunta ca si in România este posibil sa asistam la lovituri de stat sau de palat, la deposedari violente de putere si de bunuri, la rapiri de personalitati, la lupte cu actiuni disperate.

*Posibile scenarii in România*

Opozitia va obtine suspendarea presedintelui Traian Basescu.

Guvernul Boc va cadea in urma unor manifestari de strada violente, fara precedent

Ţara va fi paralizata din cauza grevelor functionarilor publici, dar si a angajatilor din sectorul privat

Mari companii de stat sau private ar intra in faliment, ceea ce va atrage dupa sine un val urias de concedieri

Preturile alimentelor ar putea exploda, ca efect al unor decizii politice iresponsabile

Adina Mutar