Acasă Blog Pagina 790

MĂCEL ÎN SERVICII! EI AU DECLANȘAT JIHADUL ÎN SRI!

Ceva se întâmplă… Chiar dacă, momentan cel puțin este încă dificil de pus un diagnostic contrainformativ cu o precizie chirurgicală… Însă, clar, planul de predare condiționată a puterii la vârful Serviciului Român de Informații tocmai ce este pe cale de a fi deturnat…

Iar deja tradiționala schimbare controlată a liniilor aproape compromisă definitiv de o operațiune fără precedent la acest nivel al sistemului. Una declanșată într-un moment în care deja se stabilise ca actualul premier, generalul Nicolae Ionel Ciucă să asigure succesiunea civilo – militară după inevitabila intrare în diplomație a directorului Eduard Hellvig. Înțelegere respectată, trebuie să o recunoaștem, de toate părțile implicate. La fel după cum prim-adjunctului SRI, generalul cu patru stele Răzvan Ionescu i se securizase postul operativ de la comanda unei importante structuri internaționale de securitate geostrategică. Numai că, ghinion, uite că și-a băgat totuși cineva ”coada” și în bucătăria internă a celui mai important serviciu secret al țării. Nominalizarea unui înlocuitor al gălățeanului Răzvan Ionescu declanșând un halucinant război fratricid. Unul cu un final greu de pronosticat. Mai ales că principalele structuri sereiste implicate, ”B”-ul și ”W”-ul dispun fiecare de aliați redutabili în restul sistemului.

Cea mai năucitoare mișcare pe tabla de șah – asta în speranța că lupta între ”B” și ”W” va rămâne să se dea strict în domeniul de intelligence și nu se va ajunge la transformarea ”Pădurii” într-un Bahmut autohton! – fiind făcută de un veritabil ”no name” al sistemului…

Cel care și-a permis aroganța de neînchipuit, în urmă cu doar câteva săptămâni, de a descinde la sediul central al Serviciului Român de Informații pentru a declanșa o anchetă al cărui curs este ”la mintea cocoșului”, de acum, că poate înclina balanța ”Jihadului” de la vârful SRI într-o parte sau alta. Serviciul Român de Informații devenind oricum prea mic pentru cele două grupări care au declanșat atacul final pentru ocuparea, cu orice preț, a poziției de prim-adjunct al SRI! ”Lupii tineri” și ”vechea gardă”…

Radu Mihăiță Cazacu…

Acesta este numele procurorului militar care a descins la sediul central al Serviciului Român de Informații! Fără  a cere audiență, fără a ciocăni respectuos la ușă, fără a se milogi pentru o avansare sau a cere barem protecție! Ci doar pentru a ”băga mortul” unui dosar altfel de tot penibilul în ”Casa Noastră”…

Ce este drept, Radu Mihăiță Cazacu nu a intrat singur în sediul SRI. El fiind însoțit de un alt procuror militar. Dar a cărui identitate nu o dezvăluim încă, la acest moment operativ…

Fie și pentru simplul fapt de a putea asigura astfel continuitatea dezvăluirilor, dacă ”ancheta nebună” de la SRI va stagna nepermis de mult… Dar mai ales pentru că, momentan cel puțin, șocul ofițerilor SRI vizați de anchetă a fost cu atât mai mare, cu cât peste ei a venit nu ”rebelul” Bogdan Pîrlog sau vreun alt nume mai ”De Doamne Ajută” din procuratura militară, ci… Mihăiță! Radu Mihăiță Cazacu! Omul care, la rândul său, se află chiar el în ”corzile” altor anchete, după seria de ”lovituri” primite în ”NAȚIONAL”. Mai ales cele cu privire la ”afacerea secolului” derulată prin intermediul mamei fetiței sale!

Desigur, mai–marii Serviciului Român de Informații au fost oricum ”paralizați” de ”tupeul obraznic” ca peste ei să intre un procuror militar. Însă cum acesta se numește Radu Mihăiță Cazacu… Cel a cărui concubină tocmai ce fusese audiată, cu doar câteva săptămâni înainte, de o tânără procuroare din Structura Centrală a DIICOT, chiar că situația se complică serios. Nici măcar vreun ”greu” al Serviciului Român de Informații neavând cum să creadă că, dintre toți procurorii din țara asta, tocmai ”ghiocelul” Radu Mihăiță Cazacu s-a trezit peste noapte cu suficiente ”cojones” pentru a ancheta penal SRI-ul! Și asta tocmai după ce procuroarea DIICOT cu nemăsurate ambiții de mărire profesională i-a audiat mama fetiței! În dosarul penal la care sunt atașate și documentele, contractele și anexele intrate în posesia noastră și publicate astăzi. Asta doar așa, să se știe că se știe…

”Șef DNA, pupic de 1.300.000 euro”!

Astfel titram una dintre nenumăratele ”lovituri” care au dezvăluit cum acționează ”Frăția Procurorilor” în Justiția noastră cea de toate zilele… Pe bani! Mulți bani!

DOCUMENTE! Contractul și anexa de peste un milion euro

Un singur exemplu relevant fiind cel prin care Elena Theodora Calagiu, mama copilului recunoscut legal de către procurorul militar Radu Mihăiță Cazacu a fost angajată ca avocată de către Petrescu Renato Ștefan și Pavel Marin. Exact cei care primiseră clasare în dosarul instrumentat la DNA de către chiar tatăl copilului noii lor avocate, procurorul Radu Mihăiță Cazacu! Contractul fiind semnat și în numele societății pentru a cărei însușire ilegală cei doi ”clienți” sunt cercetați penal într-un alt dosar! Societate ale căror bunuri de zeci de milioane de euro au fost puse sub sechestru de procurorii altei structuri. Numai că, surpriză, o parte din bunuri au ajuns la… Elena Theodora Calagiu! În contul unei pretinse datorii asumată prin semnarea unor contracte de consultanță juridică în valoare totală de 1.300.000 euro. Sumă pentru care concubina procurorului Radu Mihăiță Cazacu a trebuit să facă doar o banală hârtie la Parchet! Și când pomenim de un onorariu de 1.300.000 euro, nu vorbim de cine știe ce reputată casă internațională de avocatură, angajată pentru vreo negociere între multinaționale cu cifre de afaceri de miliarde de euro… Ci de un banal Cabinet Individual de Avocatură ” Elena Theodora Calagiu”, aflat într-o cameră de bloc, în municipiul Giurgiu, la adresa Str. Decebal,bl. 48/3D, Sc. C, ap. 52. Aceasta fiind camera unde o avocată giurgiuveană care a trăit până acum doar din cazuri repartizate din oficiu a fost căutată, găsită și angajată cu 1.300.000 euro de inculpații cărora concubinul său le dăduse clasare în dosarul penal în care îi anchetase!

”Îl dai pe Ciocîrlan/Scapi cu un an”!

Și tocmai acest procuror cu atâtea probleme penale în propria familie s-a găsit să ancheteze SRI-ul! Singurul procuror român din ultimele trei decenii care recurge la un astfel de gest ”sinucigaș”! Variantă de lucru greu de luat în calcul… Mai ales că, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, descinderea  de la Serviciul Român de Informații nu este singura aroganță a procurorului Radu Mihăiță Cazacu. Cel care, cu ceva vreme în urmă solicitase și niște ”MSN”-uri care i-au produs atacuri de panică fostului procuror șef al DNA, de acum pensionatul Crin Bologa. Cu atâtea ”bube în cap”, Cazacu declanșând și o documentare paralelă pentru verificarea informației cum că generalul Adrian Ciocîrlan din ”vechea gardă” a SRI ar fi nașul ”Regelui Duty – Free”-urilor, miliardarul aflat în arest preventiv, Cătălin Lăscuț!

Lucian Bute, prieten cu fostul afacerist, ştie cum a fost asasinat Tinel Timu: „A fost ucis sub privirile soției”

4

Unul dintre prietenii apropiați ai milionarului, fostul campion de box Lucian Bute, a povestit că este în stare de șoc, după asasinatul petrecut chiar sub ochii soției victimei.

Marele campion a primit vestea asasinării prietenului său Tinel Timu, acasă, la Montreal, la o oră după asasinat. Detaliile l-au șocat până și pe fostul pugilist.

Criminalul a dispărut cu maşina

Lucian Bute, fostul pugilist care, de asemenea, trăiește în Canada, a relatat că l-au șocat detaliile crimei. Fostul campion la box a spus că a primit vestea la o oră după ce a fost ucis omul de afaceri.

„Era la prima oră a dimineții, el ieșea cu cățelul din casă și pe scări în fața casei la el s-a întâmplat nenorocirea. Au venit Poliția, salvarea, au încercat resuscitare, dar au fost nevoiți să declare decesul.

Au fost cinci gloanțe din câte am înțeles. Din câte am înșeles, suspectul a dispărut de la fața locului, de acolo, a fugit… S-au luat camerele de luat vederi din împrejurimi, chiar și de la el din fața casei…

A dispărut cu mașina, dar mai multe lucruri nu se știu. Avea o cagulă pe cap, ceva care era oarecum acoperit, dar nu se știu mai multe. Deocamdată, poliția cercetează și sperăm să iasă adevarul, realitatea”, a zis Bute la Pro TV.

Relaţia dintre Bute şi Timu

Lucian Bute a mai relatat că se cunoștea cu omul de afaceri de mulți ani de zile, se vizitau reciproc și aveau o relație de prietenie între familii. „Ne vizitam, ne sunam, copiii îl cunoșteau, deci pot să spun este o durere”, a mai spus el.

Tinel Timu avea 61 de ani și era stabilit în Canada din anii ’80, unde a emigrat împreună cu familia de la Constanța. El a devenit un cunoscut, dar și controversat, dezvoltator imobiliar, care susținea la un moment dat că ar avea 700 de proprietăți.

Avertisment de ultimă oră: Sindicaliștii din ADMINISTRAȚIE se pregătesc de grevă. Anunțul FNSA

4

Sindicaliștii din Administrație se pregătesc de grevă. O importantă federație sindicală din Administrație a reacționat după ce în spaţiul public au apărut discuții cu privire la măsurile fiscal bugetare pentru anul 2023 pe care le-ar pregăti Guvernul.

Mai exact, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie – FNSA a reacționat, prin intermediul unui comunicat, ca urmare a apariţiei în spaţiul public „a presupusului proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind unele măsuri fiscal bugetare în anul 2023”.
FNSA a transmis că susține adoptarea „de urgență” a unui act normativ, care să conțină nu mai puțin de 11 reglementări. Printre acestea, „interzicerea, în sectorul bugetar, a cumulului pensiei cu salariul, fără excepţii”, dar și depolitizarea administraţiei publice.

Revendicările sindicaliștilor

Concret, în comunicatul de presă se menționează că FNSA susţine adoptarea de urgenţă a unui act normativ, care să conţină următoarele reglementări:

1. APLICAREA ÎN INTEGRALITATEA EI A LEGII NR. 153/2017 privind salarizarea unitară în sectorul bugetar, ELIMINAREA ORICĂROR FORME DE DISCRIMINARE între diferitele categorii de salariaţi din sectorul bugetar şi chiar din aceeaşi instituţie.

2. INTERZICEREA, ÎN SECTORUL BUGETAR, A CUMULULUI PENSIEI CU SALARIUL, fără excepţii.

3. DEPOLITIZAREA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE, până cel mult la nivelul funcţiei de subsecretar de stat în administrația publică centrală (de la secretar general în jos să fie doar ocupări de posturi prin concurs) și până la cel mult cea de viceprimar, respectiv de administrator public în administrația publică locală (de la secretar general în jos să fie doar ocupări de posturi prin concurs).

4. ÎNCETAREA MANDATELOR PRIN NUMIRE A TUTUROR CONDUCĂTORILOR INSTITUŢIILOR CU ATRIBUŢII DE CONTROL, organizarea de concursuri şi angajarea unor persoane competente, independente politic, care să nu răpundă comenzilor celor care i-au numit.

5. ASIMILAREA EVAZIUNII FISCALE DE LA PRAGUL DE 500 MII LEI ÎN SUS CU INFRACŢIUNI DE SUBMINARE A ECONOMIEI NAŢIONALE şi înăsprirea pedepselor în acest sens.

6. RECUPERAREA TUTUROR PREJUDICIILOR FISCALE constatate de către instanţele de judecată.

7. ÎN CAZUL REORGANIZĂRII ȘI DESFIINȚĂRII UNOR POSTURI ÎN INSTITUŢIILE PUBLICE, INTERZICEREA ÎNFIINŢĂRII DE NOI POSTURI ŞI ANGAJAREA DE PERSONAL CU ATRIBUŢII SIMILARE CELOR DESFIINŢATE, TIMP DE DOI ANI, în vederea evitării practicilor conducătorilor politici de angajare a obligaţiilor de partid sau de externalizare a serviciilor către firmele conectate la organizaţia politică, atribuirea către acestea a unor contracte mult mai costisitoare ca şi impact bugetar decât păstrarea unor angajaţi

8. ÎNCETAREA TUTUROR DELEGĂRILOR SAU TRANSFERURILOR ŞI ORGANIZAREA DE CONCURSURI.

9. APLICAREA ÎN TOT SECTORUL ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ A PROIECTULUI PILOT promovat de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, privind angajările, în concordanţă cu prevederile Codului Administrativ.

10. DIMINUAREA CU 80% A SUBVENŢIILOR PENTRU PARTIDELE POLITICE sau încetarea suportării de la bugetul statului a costurilor ocazionate de cazarea parlamentarilor, transportul acestora şi susţinerea birourilor parlamentare, în mare, reducerea privilegiilor acordate acestora.

11. RESPECTAREA DE CĂTRE GUVERNUL ROMÂNIEI A MEMORANDUM-URILOR ASUMATE PE LEGEA SALARIZĂRII ŞI INCĂ NEAPLICATE.

Avertisment pentru Guvern: Se pregătesc de grevă

Sindicaliștii anunță, totodată, cu referire la documentul privind măsurile-fiscal bugetare pentru anul 2023, că „în cazul în care se adevereşte intenţia Guvernului României de a adopta OUG-ul în forma apărută, pe surse, în presă, FNSA va proceda la iniţierea demersurilor în vederea organizării GREVEI împotriva politicii sociale şi economice a Guvernului, în conformitate cu Art. 155 din Legea 367/2022 privind dialogul social”.

În încheierea comunicatului de presă se mai face o precizare semnificativă, menită să ajungă la urechile guvernanților. „În această perioadă vom solicita o întâlnire cu toate federaţiile reprezentative din sectorul de activitate ,,Administraţie publică”, în vederea pregătirii acestei acţiuni comune, pentru bocarea activităţii în sector”, transmit reprezentanții FNSA.

 

Greva profesorilor schimbă data la care elevii vor intra în vacanţa mare. Revendicările dascălilor

17

Protestele profesorilor ar putea încheia anul școlar mai repede: Cadrele didactice amenință cu greva generală. Profesorii sunt tot mai aproape de grevă generală, ca reacţie la intenţia guvernului de a îngheţa salariile şi angajările în sistemul public.

Pe 10 mai este anunțat un marș de protest la care sunt așteptați peste 15.000 de membri de sindicat.

Ligia Deca nu crede că va fi grevă

Ministra Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, sâmbătă, că are încredere că nu se va ajunge la grevă generală în învăţământ, iar anul şcolar se va finaliza cu bine, menţionând că şi cadrele didactice doresc acest lucru şi că este nevoie de găsirea de soluţii.

“Eu am încredere că nu vom ajunge acolo şi că anul şcolar se va finaliza cu bine. Cred că asta îşi doresc şi reprezentanţii cadrelor didactice. Sigur că este nevoie să ne aşezăm la masă şi să găsim soluţii”, a spus Ligia Deca.

Ce doresc profesorii

Sindicaliștii cer salarii mai mari și spun că e imposibil ca salariile să fie înghețate în sistemul de învățământ. Precizările vin după ce Guvernul a anunțat că fiecare minister trebuie să facă economii pentru a acoperi deficitul bugetar de 20 de miliarde de lei.

Sindicatele trag un semnal de alarmă și spun că „se accentuează deficitul de personal prin: interdicția cumulului pensiei cu salariul și prin blocarea organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante”.

Liderii coaliţiei au decis cine va primi INTERZIS la cumulul pensiei cu salariul. Va fi SCANDAL!

Nicolae Ciucă a discutat cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, luni, 24 aprilie, la Palatul Victoria, despre reducerea cheltuielilor bugetare.

O variantă luată în calcul este ca interdicţia cumulului pensiei cu salariul să se aplice doar pentru cei care primesc pensii speciale, potrivit unor surse.

Se caută acoperirea „găurii” de la buget

Guvernul analizează variante de reducere a cheltuielilor bugetare care presupun interzicerea cumulului pensie-salariu, înghețarea salariilor bugetarilor, suspendarea angajărilor la stat până în 2024 și încetarea achiziţiilor de maşini şi de mobilier. Documentul este încă în lucru.

Celelalte măsuri vehiculate, privind suspendarea angajărilor şi reducerea cheltuielilor la nivelul instituţiilot, vor fi menţinute.

Ce măsuri de austeritate se pregătesc?

Guvernul pregăteşte suspendarea ocupării posturilor vacante în instituţiile statului, interzicerea cumulului pensie-salariu, dar şi stoparea oricăror achiziţii de maşini şi mobilier.

În plus, sporul de 50% pentru doctorat se va acorda doar persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul în care şi-a luat acest doctorat.

Taiwanul, marele premiul al Chinei. Ordinea mondială sino-centrică

Potrivit CIA, președintele chinez Xi Jinping a instruit forțele sale armate să fie capabile să atace Taiwanul până în 2027.

Nimic nu este sigur și nu există semne de mobilizare pentru un atac iminent. Dar, dincolo de asta, comportamentul Beijingului este în concordanță cu ordinele lui Xi: consolidează forțele de asalt, arsenalul nuclear și  intensifică exercițiile militare. Și își face economia mai rezistentă la sancțiuni.

Reunificarea cu Taiwanul, comentează The Spectator, este piesa centrală a proiectului de a restabili statutul de națiune chineză și de a crea o ordine mondială sino-centrică. O chestiune de urgență strategică.

Unii observatori optimiști susțin că Occidentul poate descuraja China să cucerească  obiectul său cel mai valoros, fluturând amenințări de coerciție economică și intervenție militară, având ca precedent Ucraina.

Dar Ucraina nu este un avertisment de descurajare fiabil, deoarece apetitul occidental pentru alte sancțiuni serioase împotriva unui alt inamic este redus.Puterile europene, așa cum semnalează Franța, sunt reticente în a purta un război economic împotriva Rusiei și Chinei în același timp. Forțele americane sunt suprasolicitate.

Ca și Rusia, China poate calcula că va rezista reacției internaționale. Înainte de a invada Ucraina, Moscova a acumulat rezerve valutare și, din punct de vedere economic, este încă pe linia de plutire. Multe piețe rămân deschise.

Din moment ce China își dorește Taiwanul, va plănui să reușească acolo unde Putin a eșuat, lovind rapid pentru a profita de un fapt împlinit, izolând insula și plasând povara escaladării pe umerii Occidentului.

China vrea întâietate în Asia, la fel și SUA. Scena este pregătită pentru o coliziune tragică între rivali care se tem că timpul este împotriva lor, amândoi pariind că îl pot face pe celălalt să se retragă.

Războaiele au loc din cauza unor calcule greșite. Oricât de raționale ar fi, marile puteri nu sunt rezonabile, mai ales atunci când valurile se întorc împotriva lor și graba intervine.

Temându-se de consecințele inacțiunii, China poate decide că „trebuie” să atace și, prin urmare, presupune că poate. Ar trebui să fie crezută.

 

Obiectivele Europei nu prea se potrivesc cu interesele coporațiilor din UE

Fluxul constant de lideri europeni care vizitează Beijingul în ultimul timp vine cu un risc. Entuziasmul Europei trebuie să o facă să arate din ce în ce mai mult în ochii Chinei ca un solicitant – partea în relațiile diplomatice care nu poate aștepta ca celălalt să propună ceva, ci trebuie să vină să ceară. Dar ce anume cere Europa?

Mai întâi, este destul de clar unde se află interesele Chinei. Din punct de vedere politic, dorește să divizeze un Occident mai unit în fața  asaltului lui Vladimir Putin asupra Ucrainei.Din punct de vedere economic, vrea să împiedice orice demers al UE de a-i restricționa accesul pe piață. Într-un amestec de ambele, notează Financial Times, vrea să crească dependența economică a Europei de producția chineză.

Obiectivele Europei sunt mai greu de descris. Dorește ca Xi Jinping să îl convingă pe Putin să renunțe la obsesia sa de a șterge Ucraina de pe hartă. Dar aceasta este doar o speranță, nu un obiectiv politic, dacă liderii europeni nu se pot angaja în mod credibil să restricționeze apropierea economică în timp ce Beijingul acționează împotriva intereselor lor strategice.

Comisia Europeană a amenințat că va bloca oportunitățile economice ale Chinei cu Europa dacă își menține cursul actual. Va avea acum o luptă dificilă pentru a convinge capitalele UE să se ralieze la această abordare mai combativă.Între timp, în SUA, secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, tocmai a afirmat că „decuplarea” de China este „dezastruoasă”. Prin urmare, China ar fi în același timp un rival și partener. Mai rar o așa abordare transatlantică.

Problema este că, spre deosebire de SUA, există prea multe semne că Europa nu este dispusă să își condiționeze ambițiile economice de natura amenințărilor sistemice ale Beijingului. Observațiile președintelui francez Emmanuel Macron cu privire la faptul că Europa nu este un „vasal” al SUA este un astfel de semn.

Să-ți croiești o cale independentă este foarte bine, dar să acționezi diferit față de SUA doar de dragul de a face acest lucru pare păgubos. Și Europa corporatistă nu va permite să-i fie atacate interesele: mulți lideri de afaceri europeni încă salivează la dimensiunea pieței chineze, iar majoritatea vizitelor liderilor politici la Beijing sunt în mod transparent discursuri de vânzare.

Ajungem aici la esența motivului pentru care UE se luptă să mânuiască o politică geoeconomică credibilă. În economia politică a Europei, obiectivele strategice încă nu se potrivesc cu alinierea dintre interesele mercantile ale marilor corporații din statele centrale ale UE și instinctele înrădăcinate de intensificare a comerțului ale Comisiei Europene și ale multor economii mai mici ale Europei. Beijingul are motive întemeiate să stea pe loc și să aștepte.

Dar ceva se schimbă. „Accesul la China” pentru corporațiile din UE înseamnă din ce în ce mai mult extinderea producției în China însăși, nu exportul de bunuri și servicii fabricate în Europa în această țară.

Înainte de pandemie, producătorii de automobile din UE au expediat aproximativ o jumătate de milion de mașini în China – dar au construit acolo de 10 ori mai multe mașini de marcă europeană. Unii vor considera chiar că este mai ușor să construiască vehicule electrice acolo pentru a le expedia înapoi în Europa decât să extindă producția în țara lor.

Câștigurile obținute în urma acestor schimburi comerciale vor fi în principal în beneficiul acționarilor corporațiilor din UE și nu al lucrătorilor, al micilor companii și al țărilor care sunt în prezent legate de lanțul de aprovizionare cu automobile al Germaniei.

În cele din urmă, politicienii se vor trezi la realitate că beneficiile nu sunt dispersate pe scară largă. Este timpul ca Europa să învețe că ceea ce este bun pentru VW nu este neapărat bun pentru Europa.

Lux, medicamente, cipuri. Verva corporatistă europeană, răspunsul la giganții americani din domeniul tehnologiei

Acțiunile europene sunt din nou pe val.  O cohortă de grupuri grupuri de lux, farmaceutice și de utilaje cu creștere rapidă, foarte profitabile și foarte valoroase oferă răspunsul Bătrânului Continent la giganții americani din domeniul tehnologiei.

Magnatul Bernard Arnault, al cărui control asupra LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton l-a transformat în cel mai bogat om din lume, și-a permis luna trecută o mică laudă.

După ce a obținut un profit operațional de 21 de miliarde de euro în 2022, capitalizarea bursieră a LVMH a depășit recent 400 de miliarde de euro, „un nivel pe care nicio altă companie europeană nu s-a mai apropiat de el până acum”, a scris patriarhul companiei către acționari.

Alții nu sunt chiar atât de departe: valoarea companiei daneze de medicamente Novo Nordisk a crescut la aproape 350 de miliarde de euro, în timp ce firma olandeză de echipamente pentru semiconductori ASML valorează 230 de miliarde de euro. Zece companii europene au acum o capitalizare de piață de peste 200 de miliarde de dolari, față de trei acum un deceniu.

Acțiunile europene au crescut în acest an după ce criza energetică de pe continent s-a dovedit mai puțin gravă decât se temeau guvernele, iar firmele din regiune au redus decalajul de profitabilitate față de SUA.

Cele mai valoroase companii europene domină și reprezintă acum mai mult de o cincime din indicele de referință Stoxx Europe 600 în funcție de valoare, potrivit Goldman Sachs Group.

Din fericire, aceste companii nu mai sunt doar extractoare de hidrocarburi, oligopoluri de telecomunicații și bănci, așa cum se întâmpla acum câteva decenii. În prezent, grupurile de lux, companiile din domeniul sănătății și grupurile de consumatori conduc detașat.

Cele mai valoroase companii din SUA împing limitele inteligenței artificiale, vor spune cinicii, în timp ce cele din Europa se adresează oamenilor care se răsfață cu genți Hermes International și se înfruptă din batoanele de ciocolată KitKat de la Nestle SA, pentru ca apoi să aibă nevoie de medicamentele Novo pentru diabet și obezitate.

Cu toate acestea, companiile europene producătoare de bunuri de lux abundă în talente creative, în timp ce companiile farmaceutice se află în avangarda științei și investesc masiv în cercetare. De asemenea,  isprăvile inginerești ale ASML sunt la fel de impresionante ca un iPhone.

Vânzările LVMH au crescut cu 17% în primul trimestru datorită revenirii cererii din China, în timp ce producătorul de cosmetice L’Oréal a raportat săptămâna trecută o creștere de 13% a vânzărilor în primul trimestru, în termeni comparabili. Marjele de profit operațional la Hermes depășesc 40%. Așteptarea îndelungată pentru gențile Birkin și Kelly consolidează reputația brandului.

La începutul acestei luni, Novo a prezis că vânzările din 2023  vor crește cu aproximativ 27%, în timp ce ASML a reiterat o prognoză pentru o creștere a vânzărilor de peste 25% în acest an.

Majoritatea veniturilor sunt generate în afara Europei și multe dintre ele ocupă nișe valoroase: Novo controlează aproape o treime din piața globală a tratamentului diabetului după valoare, iar Wegovy este primul medicament nou pentru obezitate din ultimii ani. ASML este singura companie capabilă să producă mașini de litografie cu ultraviolete necesare pentru a înscrie caracteristicile semiconductorilor.

Grupurile de lux și farmaceutice ar trebui, de asemenea, să fie relativ rezistente la recesiune: inflația nu îi deranjează la fel de mult pe cei bogați, iar oamenii se îmbolnăvesc indiferent dacă economia se extinde sau se contractă. Arnault are dreptate să se bucure de succesul său.

 

 

Dubai stabilește un nou record pentru cel mai scump teren: 34 milioane de dolari!

0

Un teren de nisip de 24.500 de metri pătrați din Jumeirah Bay a fost achiziționat pentru 125 de milioane de dihrami (34 de milioane de dolari), devenind astfel cel mai scump teren vândut în Emiratele Arabe Unite.

Tranzacția de săptămâna trecută a depășit recordul anterior pentru vânzarea unui teren, de 91 de milioane de dihrami, a declarat luni compania globală de consultanță imobiliară Knight Frank, care a reprezentat vânzătorul și cumpărătorul în această tranzacție.

Terenul a fost vândut unui “cumpărător international”, deși identitatea acestuia nu a fost dezvăluită. Vânzătorul este Umar Kamani, în vârstă de 35 de ani, fondatorul retailerului de modă PrettyLittleThing, cu sediul în Marea Britanie.

„Cererea a fost foarte puternică din cauza exclusivității și a rarității ofertei în Jumeirah Bay”, a declarat Andrew Cummings, partener și șef al departamentului rezidențial prime la Knight Frank.

Vânzările de locuințe de lux din Dubai au atins 6 miliarde de dihrami în primul trimestru al acestui an, cumpărătorii bogați achiziționând 88 de unități evaluate la peste 10 milioane de dolari, în timp ce vânzările de proprietăți de primă mână au continuat să se intensifice pe fondul unei redresări economice mai ample.

Piețele rezidențiale din emirat, Palm Jumeirah, Emirates Hills și Jumeirah Bay Island, au reprezentat 64% din vânzările de case de lux în perioada de trei luni, prețurile medii ale tranzacțiilor în aceste locații cu cerere mare ajungând la 8.800 de dihrami pe picior pătrat(square foot).

Dubai a fost clasat pe locul patru în lume ca fiind cea mai activă piață pe segmentul rezidențial de lux, deoarece vânzările de proprietăți continuă să se intensifice.

Anul trecut, emiratul a înregistrat vânzarea a 219 locuințe cu prețuri de peste 10 milioane de dolari, valoarea totală a tranzacțiilor ajungând la 3,8 miliarde de dolari. Această cifră plasează Dubaiul după New York (244 de vânzări), Los Angeles (225 de vânzări) și Londra (223 de vânzări)

 

Creșterea dobânzilor înseamnă petrol mai ieftin?

Prețurile petrolului a scăzut luni, pe fondul temerilor legate de noi majorări ale ratelor de dobândă, de care comercianții se tem că ar putea afecta creșterea economică și ar putea diminua cererea globală de combustibili.

Brent, referința pentru două treimi din petrolul mondial, se tranzacționa cu 1,25% mai puțin, la 80,64 dolari pe baril. West Texas Intermediate, indicatorul care urmărește țițeiul american, a scăzut cu 1,30%, la 76,86 dolari pe baril.

Vineri, Brent a crescut cu 0,69%, la 81,66 dolari pe baril, în timp ce WTI a adăugat 0,65%, închizând la 77,87 dolari pe baril.

Activitatea întreprinderilor din SUA și din zona euro a accelerat în aprilie, conform datelor preliminare, ceea ce a favorizat o nouă majorare a ratelor de dobândă de către băncile centrale.

S&P Global a precizat că indicele său flash US Composite PMI Output Index, care urmărește sectoarele de producție și servicii, a crescut la 53,5 în aprilie, de la 52,3 în luna precedentă, semnalând cea mai rapidă creștere a activității de afaceri din mai 2022.

Indicele PMI a rămas peste nivelul neutru de 50, care separă creșterea de contracție, timp de trei luni consecutive, indicând un impuls de expansiune în sectorul privat.

Indicele HCOB Flash Eurozone Composite PMI Output Index, o măsură a sănătății economice din regiune, a crescut la un maxim al ultimelor 11 luni, de la 53,7 în martie la 54,4 în aprilie.

Săptămâna trecută, cotația petrolului a înregistrat prima pierdere săptămânală din martie, trasă în jos de temerile legate de recesiunea din SUA și de îngrijorările legate de cererea globală de țiței.

Brent a renunțat la aproape toate câștigurile realizate după ce producătorii Opec+ au anunțat reduceri voluntare ale producției de 1,16 milioane de barili pe zi, pe 2 aprilie.

Aceste reduceri, care vor fi în vigoare începând cu luna mai și până la sfârșitul lunii decembrie, au ca scop susținerea stabilității pieței petrolului, au declarat producătorii.

Rusia, care face parte din alianța de 23 de membri ai producătorilor de țiței, a anunțat, de asemenea, că își va prelungi reducerea producției cu 500.000 de bpd până la sfârșitul acestui an.

„În general, au fost câteva luni dificile pentru comercianți, piața fiind afectată mai întâi de criza bancară, apoi de reducerile de producție Opec+ și acum de îngrijorările continue legate de riscul de recesiune și de impactul ratelor de dobândă asupra vererii”, a declarat Ole Hansen, șeful departamentului de strategie pentru mărfuri de la Saxo Bank.

 

 

Ce spune aurul puternic spre despre dolarul slab

6

Majoritatea analiștilor economici sunt de acord că slăbirea dolarului american nu îi poate pierde statutul de monedă dominantă a lumii, deoarece nu există „nicio alternativă”  la orizontul vizibil. Poate, da nu spun asta multor țări care se întrec pentru a găsi  alternative.

Exemplul principal în acest moment este aurul, care a crescut cu 20% în șase luni. Cererea nu este condusă de suspecții obișnuiți – investitori mari și mici, care caută o acoperire împotriva inflației. În schimb, cumpărătorii importanți sunt băncile centrale: își reduc drastic deținerile de dolari și caută ceva mai sigur.

Ce spune Ruchir Sharma, președintele Rockefeller Internațional: “Aceste bănci cumpără acum mai multe tone de aur decât oricând de când au început să existe date, în 1950, și reprezintă un nivel record de 33% din cererea lunară de aur la nivel mondial”.

Explozia  achizițiilor a contribuit la creșterea prețului aurului la niveluri aproape nemaivăzute și cu peste 50% mai mult decât ar sugera modelele bazate pe ratele reale ale dobânzii. În mod clar, ceva nou determină prețul aurului.

Nouă dintre primii zece cumpărători se află în țările în curs de dezvoltare, inclusiv Rusia, China și India. Nu întâmplător, aceste trei națiuni sunt în discuții cu Brazilia și Africa de Sud pentru a crea o nouă monedă care să provoace dolarul.Obiectivul lor imediat: să facă schimburi comerciale între ele direct, în propria monedă. „În fiecare seară mă întreb de ce toate țările trebuie să își bazeze comerțul pe dolar”, a declarat recent președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva în timpul unei vizite în China, argumentând că o alternativă ar ajuta la „echilibrarea geopoliticii mondiale”.

Astfel, aurul –  cel mai vechi și mai tradițional dintre active – devine un vehicul al revoltei băncilor centrale împotriva dolarului. Adesea, în trecut, atât dolarul, cât și aurul au fost considerate paradisuri, dar acum metalul prețios este văzut ca fiind mult mai sigur.În timpul scurtei crize bancare din martie, aurul a continuat să crească în timp ce dolarul a scăzut. Diferența de mișcare nu a fost niciodată atât de mare.

Și de ce se revoltă acum națiunile emergente, când comerțul global se bazează pe dolari de la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial? Pentru că SUA și aliații lor au apelat din ce în ce mai mult la sancțiuni financiare ca armă.

În mod uimitor, 30% din toate țările se confruntă acum cu sancțiuni din partea SUA, UE, Japoniei și Regatului Unit – față de 10% la începutul anilor ’90. Până de curând, majoritatea țintelor erau mici. Apoi, acest grup a lansat un atac total de sancțiuni împotriva Rusiei pentru invazia sa în Ucraina, tăind accesul băncilor rusești la sistemul global de plăți bazat pe moneda americană. Dintr-o dată, a devenit clar că orice națiune poate fi o țintă.

Prea încrezătoare în invincibilitatea bancnotei verzi, America a văzut în sancțiuni o modalitate fără costuri de a lupta împotriva Rusiei. Dar plătește prețul în pierderi de loialitate monetară. Printre națiunile care încheie acorduri pentru a face comerț fără dolar se numără acum vechi aliați ai Washingtonului, precum Filipine și Thailanda.

Numărul de țări ale căror bănci centrale analizează modalități de a-și lansa propria monedă digitală s-a triplat din 2020 până la peste 110, reprezentând 95% din produsul intern brut mondial. Multe testează aceste monede digitale pentru a le utiliza în comerțul bilateral – o altă provocare deschisă pentru dolar.

Riscul pentru America este ca încrederea sa excesivă să crească, alimentată de povestea „fără alternativă”. Această narațiune se bazează pe încrederea globală în instituțiile și statul de drept american, dar tocmai acest lucru este exact ceea ce a fost atât de mult subminat prin înarmarea dolarului.Se bazează, de asemenea, pe încrederea în capacitatea de a-și plăti datoriile, însă și aceasta este în scădere, pe măsură ce dependența sa de finanțarea externă continuă să crească.

Ultima linie de apărare a dolarului este reprezentată de China, singura economie suficient de mare și de centralizată pentru a contesta supremația monedei americane, dar care este și mai îndatorată și mai disfuncțională din punct de vedere instituțional.

Când un gigant ajunge să se bazeze pe slăbiciunea rivalilor, este timpul să se privească bine în oglindă. Atunci când se confruntă cu provocări din partea aurului și a unor noi concurenți, cum ar fi moneda digitală, ar trebui să caute modalități de a consolida încrederea în finanțele sale, nu să-și ia statutul de superputere financiară drept un lucru de la sine înțeles.

 

“Business, but not as usual” – Călătoriile de afaceri nu vor reveni niciodată la normal

0

Zilele călătoriilor de afaceri de înaltă ținută, cu cheltuieli mari, s-ar putea să se fi încheiat pentru totdeauna.

După cum se arată într-un nou raport al companiei de cercetare Morning Consult: “Călătoriile de afaceri nu vor reveni niciodată la normal”.Bugetele mai restrânse ale corporațiilor și noile modalități de lucru virtual au schimbat definitiv călătoriile de afaceri, potrivit raportului, intitulat “Business, but Not as Usual.”

Și datele demografice se schimbă – călătorii de afaceri sunt acum mai tineri și mai predispuși să zboare la clasa economică, iar aproximativ jumătate dintre ei câștigă mai puțin de 50.000 de dolari pe an. Un model diferit se înrădăcinează încet, dar sigur, cristalizând o „nouă normalitate” pentru industrie.

Pe plan international, călătoriile de afaceri au înregistrat cea mai slabă creștere în 2022, doar 1%. Comparativ cu perioada de dinaintea pandemiei, mai puțini oameni călătoresc în interes de serviciu – iar cei care călătoresc o fac mai rar.

Aproape o treime din companii și-au modificat politicile de călătorie în interes de serviciu, cel mai adesea prin reducerea frecvenței călătoriilor de afaceri (60%) sau prin trimiterea mai puțini angajați în călătorii (56%).Mai mult de jumătate din directori(54%) “analizează mai atent cheltuielile de călătorie”.

Aceste schimbări au fost făcute pentru a reduce costurile, pentru a îmbunătăți sănătatea și starea de bine a angajaților și pentru că reuniunile virtuale au eliminat necesitatea unor întâlniri față în față.

Un studiu privind călătoriile corporative publicat de Deloitte în această lună (“Navigating toward a new normal”) arată că una din șapte companii intervievate în SUA – și una din cinci în Europa – se așteaptă ca eforturile de sustenabilitate să reducă semnificativ aceste călătorii în 2023.

Una din trei companii americane – și aproximativ 40% din companiile europene – au indicat necesitatea de a reduce în general cheltuielile de călătorie ale angajaților cu peste 20%.

„Cel puțin jumătate dintre francezii, britanicii și germanii care făceau frecvent călătorii de lucru înainte de pandemie spun că nu vor mai face niciodată acest lucru”, a declarat Lindsey Roeschke, analist la Morning Consult, citat de CNBC. „Alte zone par însă mai promițătoare, mai exact India, China și Brazilia”.

Companiile spun că economisesc bani alegând cazări mai ieftine (59%), rezervând zboruri mai ieftine (56%) și limitând frecvența călătoriilor (45%).

Și aproape 70% cântăresc strategic nevoia de călătorii – echilibrând factori precum costurile și emisiile de carbon cu păstrarea angajaților și generarea de venituri.

 

 

Big Tech intră în finanțe. Apple, rivalul băncilor tradiționale?

0

Apple are o acoperire globală și o încredere a consumatorilor mult  mai mare decât majoritatea băncilor. Este de mirare, atunci, că se transformă încet, dar sigur, într-o instituție financiară?

Chiar înainte de a lansa un cont de economii lider de piață, care plătește de 415 ori mai mult decât cea mai mică rată de la băncile vechi, precum Chase sau Bank of America, Apple avea deja propriul card de credit, capacitatea de împrumut peer-to-peer, aplicația Wallet și un serviciu “buy now, pay later”, care permite clienților cu portofele digitale să își achite cumpărăturile – fără dobândă – în rate.

Între timp, băncile au anunțat săptămâna trecută o pierdere de 60 de miliarde de dolari din cauza ieșirilor de depozite în primul trimestru, chiar în momentul în care Apple a anunțat noul său cont de economii.

Se poate discuta dacă un mariaj între Big Tech și marile bănci este un lucru bun pentru concurență. Dar, potrivit Financial Times, compania Apple pare să fie bine plasată pentru a rezolva unele dintre problemele care au afectat băncile tradiționale de ani de zile.

De fapt, finanțează împrumuturile în mare parte din propriul bilanț, care avea o sumă considerabilă de 165 de miliarde de dolari în numerar și titluri tranzacționabile în primul trimestru din acest an. Această proporție contrastează cu cea a majorității băncilor, care își desfășoară activitatea zilnică cu 90% sau mai mult de bani împrumutați.

Un alt avantaj pe care Apple îl are față de multe bănci tradiționale este marca sa. Se află frecvent în fruntea listelor corporatiste  „cele mai admirate”, în timp ce ar fi greu de găsit o bancă (cu excepția, poate, a JP Morgan) care să facă același lucru.

În plus, există o anumită intimitate a consumatorilor: studiile arată că este posibil ca oamenii să își atingă smartphone-ul de peste 2 600 de ori pe zi. Aceasta nu este o conexiune pe care o au intrând într-o sucursală bancară.

Încrederea, sau cel puțin percepția acesteia, este un lucru pe care Apple l-a comercializat în mod activ în efortul de a se distinge de companii precum Google sau Meta, care depind în mare măsură de publicitatea direcționată, sau de așa-numitul capitalism de supraveghere, pentru a se îmbogăți.

Apple nu încearcă să devină o bancă în sensul oficial, cu toate avantajele de salvare care merg cu ea. Pare o strategie înțeleaptă, având în vedere cum s-au descurcat alte companii de tehnologie atunci când au încercat să intre în afacerile financiare tradiționale. Meta, de exemplu, a petrecut ani de zile încercând să construiască un stablecoin garantat în dolari, Diem, înainte de a renunța în cele din urmă la proiect.

Dar faptul că acționează ca o bancă arată influența fintech, și a Big Tech în general. Poate grăbi exodul depozitelor din sectorul bancar tradițional în moduri care încep să submineze instituțiile financiare deja asediate.

 

 

 

Ca „La șapte păcate”!

În a treia zi de Paște, când mai toți creștinii își mângâie aparatul digestiv cu câte-un ceai de rostoparniță, pe stadionul vecin cu cimitirul Ghencea, două surogate ale fostelor echipe multicampioane, Steaua și Dinamo, s-au întâlnit în așa-zisul derby, pentru a stabili care e mai… tare! Cu o asistență bogată (20000 de privitori), alcătuită din mulți microbiști, împănați cu cele două galerii venite mai mult să se ia la harță decât să urmărească jocul „idolilor” eșuați în „B”, partida s-a scăldat într-o dezordine rar întâlnită, cu tribune arzând, cu petarde și fumigene aruncate non-stop, bușituri, înjurături ca la ușa cortului, scaune aduse în stare de casare, lupte cu jandarmii și o degringoladă descurajantă, speriindu-i pe spectatorii de bună-credință.

Meciul a fost și el cam pe același calapod, cu cotonogeli, greșeli impardonabile, arbitraj miop și întârzieri de la orarul prestabilit. Doar la puțin timp de la începutul partidei, în minutul 19, gafeurul dinamovist Patriche i-a tras, taman în careul propriu, o bușitură câinească la fluierul piciorului atacantului Chunchukov, un motiv propice pentru arbitrul Găman de a sufla în piculină și a acorda lovitura de la punctul de var, transformată de „roș-albaștri”. Mai apoi, „câinele roșu” Oncescu, desemnat de antrenorul Ovidiu Burcă să apere poarta dinamovistă, vrând să facă pe fachirul, a greșit pasa către un coechipier și, din nerozia lui, stelistul Chipirliu a înscris al doilea gol în acest meci, al echipei sale și al lui. Era minutul 29, și cei veniți din Groapa Teiului arătau precum o haită de câini loviți de inundații! Ce s-a mai pretrecut nu mai are prea mare importanță, doar că cei din Ghencea au pus un TAB în fața portarului Dincă, nervosul Patriche a mai achiziționat un cartonaș galben și a fost trimis sub tribune, iar omul în negru, Găman, s-a făcut că plouă exact în clipele când Țâră a fost tras de tricou în careul advers, de către stoperul Sabău! Iar după ce „întâlnirea prietenească” s-a încheiat, hoardele de ultrași au pus-o de un scandal stradal de mai mare sperietura, confruntare din care jandarmii au arestat vreo douăzeci de bătăuși și, „ultragiați”, și-au mai rotunjit veniturile cu o mulțime de amenzi date!

În ciuda acestui balamuc creat în tribune și pe străzile capitalei, cei de la „Gazeta sporturilor” adoptă un ton admirativ, apreciind „atmosfera”; fumul petardelor, distrugerile din stadion și dezordinea de pe străzile din Drumul Taberei „nepoluându-le” nicicum feericele percepții. Cât despre cele întâmplate în realitatea obiectivă: „Mucles!”, vorba unui suporter din Grant. De ce? Naiba știe și desigur și ei, cei care… scrijelesc la respectiva publicație! Talentați la osanale, reporterul lor prinde avânt și „vede” dincolo de norul de fum (creat prin incendierea scaunelor) „…o atmosferă de partidă mare realizată de pătimașii ultrași ai celor două grupări, scenografii și ironii ca la iUmor”. Iar mai apoi tonul poetico-admirativ completează elogiul: „Atmosferă electrizantă în Ghencea, în meciul orgoliilor dintre CSA Steaua și Dinamo. Peluze colorate și pline de bannere, o bătălie a ironiilor între cele două grupări, scenografii cum tot mai rar vezi în fotbalul românesc. Suporterii și-au dat interesul pentru acest duel mai ceva ca fotbaliștii. De fapt, ei sunt bunul cel mai de preț al celor două cluburi, acesta a fost meciul lor”. Îl întreb pe distinsul ziarist, directorul publicației, Ioanițoaia: Nene Ovidiule, unde naiba i-ai trimis pe băieții ăștia, de scriu de parcă au văzut alt meci?! Nu de alta, dar în realitate lucrurile s-au petrecut ca la crâșma „La șapte păcate”! Dacă așa arată „lupta” pentru promovarea în Superligă, atunci mai bine… lipsă!

*Revenind la prima ligă, vineri s-a disputat partida dintre Sepsi și Universitatea Craiova. Un meci căruia i s-ar potrivi zicala „Unul muncește, și-altul huzurește”! Covăsnenii au avut mingea mai tot timpul, strădania lor i-a condus la poarta adversarilor de multe ori, dar au ratat incredibil, ba de două ori chiar de la trei metri de plasa unde ar fi trebuit să „cazeze” mingea! În schimb, craiovenii au avut doar câteva atacuri, din care au înscris de două ori. Abia la spartul târgului (minutul 95), Ștefănescu a reușit golul de onoare al gazdelor. Cu scorul de 2-1 și cele trei puncte câștigate, echipa lui Neagoe „atacă” un loc pe podium, dar calea-i lungă!

*Sâmbătă, pe malul mării, Farul a strălucit, afectându-le vederea clară ceferiștilor clujeni, care veniseră în orașul Ovidiu să pună de-o învârtită! Ei, bine, nu le-a mai mers campionilor cu obișnuitele victorii ori egalări „la mustață”, în ultimele minute ale partidelor, întrucât puștiul de 17 ani Mazilu le-a făcut beleaua în minutul 53, înscriind golul victoriei. Geaba s-au zobit ardelenii, că Zeița Fortuna își alesese învingătorii! În minutul 89, arbitrul Sebastian Colțescu a acordat un penalty în favoarea echipei lui Dan Petrescu, dar VAR-ul i-a stricat dărnicia, anulând decizia.

*Duminică, în Giulești, Rapidulețul s-a străduit să le schimbe macazul celor de la FCSB, care au tot ținut-o multe etape într-o veselie. Și a reușit prin golul din minutul 21 al lui Albu. Despre meci se poate spune că a avut reprize diferite: în prima, elevii lui Mutu au dominat, când au și înscris, iar în a doua trupa lui Becali a presat, dar a ratat o mulțime de ocazii. Partida s-a pornit cu vreo șapte minute întârziere, din pricina fumului gros produs de niscai fumigene, ce a ascuns terenul și jucătorii, spre nemulțumirea arbitrului Feșnic. Iar atunci când a început, încă din primele minute am asistat la o cotonogeală strașnică, la care jucătorii nu au renunțat nici de frica acelor cartonașe arătate de arbitru! Cu această victorie, Rapidul își mai adaugă trei puncte la clasament, dar, spre necazul fanilor, tot pe penultimul loc din play-off rămâne.

Izmeneala

1. Băieții ăia sensibili de la „Libertatea” și de la „Gazeta Sporturilor” nu se izmenesc și săptămâna asta? Cine îi mai „linșează”? N-ai voie să-ți mai spui părerea, că faci „linșaj” și „derapaj”. Potrivit gândirii neomarxiste, avem o singură viață. Nu există viața de apoi? Și atunci cum procedăm? O singură viață și sinucigași recidiviști? Nu prea se leagă. Nici șireturile, nici ștreangul.

2. Eu nu făceam rusă la liceu, dar alții făceau. La N. Bălcescu (Sf. Sava) era o profesoară de rusă rămasă din anii ’50. Tovarășa Soare. Director adjunct. Și a prins-o pe o colegă fumând. „De ce fumezi, domnișoară? Ai probleme?” Fata cu tupeu. „Am depresie. M-a părăsit iubitul.” „Pune mâna și învață pentru bacalaureat! Depresie au ăia care nu muncesc.” Eu nu sunt de acord cu așa ceva, dar întreb: femeile părăsite de soți, care cresc singure câte trei copii și muncesc, acasă și la serviciu, de cinci ori mai mult decât un bărbat – femeile alea nu mai au depresie?

3. Dacă nu scriu ce cred, eu mă consider discriminat. Și cenzurat. Nu va mai dura mult până când vom auzi că a dat-o în depresie și „prăfosul acesta inocent din Centrul Vechi, care își bătea nevasta la trei coaste, dar plângea la cârciumă când își amintea că Rapidul a trecut prin calvarul diviziilor B și C”.

4. Cele trei-patru zile în care s-a izmenit „Libertatea” au avut și ceva bun. Ne-au abătut atenția de la războiul ăla care se diluează. Ucrainenii au fost cei mai deștepți. TVR le-a făcut emisiuni în limba lor, iar ei s-au cam mutat cu totul în țara noastră și nici nu ne bagă în seamă.

 5. Marți și miercuri vor ieși profesorii în Piața Victoriei. Și au revendicări serioase. Dacă nu li se rezolvă problemele, anul școlar se poate încheia peste o lună din cauza grevei generale. Profesorii prost plătiți și bătuți de elevi – astea sunt prioritățile României, nu închiderea televiziilor de știri fiindcă așa cer staliniștii pe trotinete, ca să rămânem doar cu online-ul unde sunt jupâni analfabeții digitalizați.

6. Aoleu, prin ce depresie trece toată țara! Se cheamă depresia lunii aprilie. Oricum te îmbraci e rău. Prea gros sau prea subțire.

Un om de afaceri din România îşi pune patronii „în cap”: „Impozit pe profit minim de 0,5% pentru toţi”

Dan Ostahie, fondatorul Altex, i-a prezentat premierului Nicolae Ciucă o propunere privind impozitarea profitului companiilor din România. Omul de afaceri recomandă impozit pe profit minim de 0,5% pentru toate companiile din ţară.

El crede că o astfel de măsură ar consolida un echilibru economic, reducând deficitul bugetar.

Procentul de 0,5% să fie dedus din 16%

Ostahie consideră că astfel se va putea accelera reducerea deficitului bugetar, iar peste 3-5 ani am putea vorbi chiar despre excedent bugetar în România.

Din punctul meu de vedere, ar fi bine să existe un fel de impozit pe profit minimal, pentru toate companiile din România. Pentru microîntreprinderi există, 1% din cifra de afaceri.

Pentru toate celelalte companii, aș propune un minim de 0,5 care, bineînțeles, să fie dedus din acest 16%, dacă 16 este mai mare. Deci, 16% dar nu mai puțin de 0,5%„, a declarat omul de afaceri.

Despre impozitare a vorbit şi senatorul PSD Daniel Zamfir. El a anunţat că partidul din care face parte susţine impozitarea pe cifra de afaceri, măsură care ar urma să se regăsească în programul de guvernare pe care Marcel Ciolacu îl va prezenta după preluarea funcţiei de prim-ministru.

UPDATE. Alertă la Curtea de Apel București! Anunțul care a pus pe jar autoritățile/ Ce s-a stabilit după verificări

5

Mai multe echipaje de poliție, dar și brigada antitero au intervenit, luni, la sediul instanței din București, ca urmare a primirii unei alerte.

Se intervine la sediul Curții de Apel București după ce s-a primit o amenințare despre un presupus dispozitiv exploziv. În primă fază, s-a anunțat că e vorba despre o instituţie publică din Sectorul 4. Iar apoi s-a aflat că e vorba despre Curtea de Apel Bucureşti.

„Astăzi, 24 aprilie 2023, în jurul orei 11.30, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 14 a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-o instituţie publică din Sectorul 4, ar fi fost amplasat un dispozitiv exploziv”, a transmis, luni, Poliţia Capitalei, potrivit news.ro.

La fața locului au ajuns polițiști, dar și specialişti pirotehnişti, care fac verificări specifice, pentru a se stabili dacă a fost sau nu vorba despre o alertă falsă.

Din primele informații, clădirea este evacuată, până la finalizarea verificărilor.


UPDATE: Poliţiştii au aplicat restricţii de trafic pe Splaiul Independenţei, de la Naţiunile Unite până la Piaţa Unirii.

UPDATE 2: La Curtea de Apel București sunt programate, luni, mai multe procese. Printre ele și cel ce vizează retragerea certificatului de revoluționar al lui Ion Iliescu, fostul președinte al României. Conform portalului instanței, procesul având ca obiect „anulare act administrativ” figura pe rolul Secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Ora estimată de începere a ședinței era 12. Potrivit portalului instanței, reclamantul în această speță e Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989, iar pârâți Administrația Prezidențială și Ion Iliescu.

Așadar, alerta a venit chiar înainte de startul procesului.

UPDATE 3: S-au încheiat procedurile de verificare declanșate în urma alertei, care, din câte au anunțat oamenii legii, s-a dovedit a fi fost una falsă.

Activitatea de verificare s-a încheiat. Nu se confirmă aspectele sesizate”, a transmis Poliţia Capitalei, conform news.ro.

PLAN ROȘU de intervenție în Teleorman. 9 persoane în grija cadrelor medicale, după un accident cu un microbuz

2

Un accident de circulație în care au fost implicate, luni, un microbuz și un autoturism a dus la declanșarea Planului Roșu de intervenție, astfel că la fața locului – pe DN6 – au intervenit urgent mai multe echipaje ale salvatorilor teleormăneni.

Din primele informații venite de la Centrul Infotrafic al Poliţiei Române, accidentul s-a produs pe DN 6, kilometrul 83, între Alexandria și Vitănești, județul Teleorman. Conform sursei citate, au fost implicate un microbuz de transport persoane, în care se aflau 8 pasageri, și un autoturism.

Toate cele 9 persoane se află în investigații medicale. Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri, valorile de trafic fiind ridicate. A fost activat Planul Roșu de Intervenție”, anunță Centrul Infotrafic.

Primele detalii de la ISU

În acest caz s-au aflat și primele detalii de la ISU Teleorman. Salvatorii au fost mobilizați și au intervenit la fața locului cu mai multe echipaje de ambulanță.

Din informațiile primite pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, în accident sunt implicate 9 persoane. La fața locului, echipajele operative intervin cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o autospecială de transport personal și victime multiple, 7 ambulanțe SMURD și 4 ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic.

Misiunea este în dinamică, motiv pentru care voi reveni cu informații suplimentare în funcție de evoluția situației operative”, a transmis ISU Teleorman, citat de realitatea.net.

Condițiile care au dus la producerea acestui accident nu sunt deocamdată cunoscute. Cel mai probabil, în perioada imediat următoare, polițiștii ajunși la fața locului vor stabili, în urma unor cercetări, cauzele care au dus la producerea nefericitului eveniment rutier soldat cu victime.

Românii, loviți din nou de vremuri grele! Când se vor aplica măsurile de austeritate, pregătite de Guvern

11

Liderii coaliției de guvernare – Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu s-au întâlnit, luni dimineață, la Guvern pentru a discuta planul de austeritate.

Guvernul vrea să ia măsuri drastice privind salarizarea angajaților din sectorul bugetar.

Se suspendă angajările la stat, salariile bugetarilor înghețate

Ordonanța de urgență va fi publicată în Monitorul Oficial în această săptămână. Vor fi introduse limite lunare de cheltuieli, se vor suspenda angajările, iar salariile nu vor mai fi majorate.

Deși premierul Nicolae Ciucă a cerut miniștrilor să vină cu planuri de reducere a cheltuielilor, acestea nu au fost semnificative, ajungând la doar 5 miliarde de lei, astfel că nu acoperă gaura de 20 de miliarde de lei din buget, pe care ministrul Finanțelor o neagă.

„Am luat decizia ca la nivelul Guvernului, o decizie pe care am discutat-o și în coaliție, să identificăm acele măsuri fiscale prin care să chibzuim mai bine cheltuielile, astfel încât să ne asigurăm că la finalul anului ne încadrăm în limitele de deficit.

Toate aceste măsuri au survenit din momentul în care, la finalul primului trimestru, am constatat că există un deficit în colectare. Aparține preponderent marilor contribuabili. Fac un apel public către marii contribuabili să-și plătească datoriile către stat.

Sunt elemente pe care le-am discutat cu domnul ministru Câciu, cu șeful ANAF, Heiuș, cu șeful de la marii contribuabili, Mișa, cu șeful de la Vamă – toți acești conducători de instituții trebuie să înțeleagă că este nevoie de o coordonare foarte bună între instituții.

Este o problemă a noastră, a guvernului, pe care o rezolvăm și am vrut ca măsuri de siguranță – să facem în așa fel încât prin aceste măsuri fiscale pe care le vom aproba cel mai probabil săptămâna viitoare, să nu ieșim din ținta de deficit. Nu vorbim de măsuri de austeritate”, a dat asigurări premierul Nicolae Ciucă.

Scandal în Marea Britanie, înainte de încoronarea Regelui Charles. Prințul William ar mai avea o fiică

3

Șoc la Casa Regală britanică. Prințul William ar mai avea o fiică. Presupusa lui amantă i-ar fi dăruit un copil, chiar în același an în care Kate Middleton o năștea pe prințesa Charlotte.

Presa scrie că o posibilă descoperire legată de infidelitatea Prințului William ar putea duce la divorțul dintre Rose și David. Lady Iris Marina Aline Cholmondeley, fiica amantei Prințului William s-ar putea să nu fie concepută alături de David Cholmondeley.

Fiica presupusei amante ar fi făcută cu Prințul William

Rose Hanbury și David Cholmondeley au împreună trei copii. După ce Rose și partenerul său și-au anunțat logodna în 2009 și s-au căsătorit rapid, Rose a împărtășit vestea că urmează să devină mămică. Aceasta a adus pe lume o pereche de gemeni.

Alexander Hugh George și Oliver Timothy George au 13 ani și sunt primii copii ai cuplului. Mezina familiei este Lady Iris Marina Aline Cholmondeley și se zvonește că aceasta ar fi de fapt fiica Prințului William. După aflarea acestor zvonuri, presa internațională a scris că Rose și soțul său ar urma să divorțeze în perioada următoare.

David nu a ar fi putut să facă față dezvăluirilor care au apărut în presa internațională. O sursă anonimă a declarat pentru publicația Marca detalii despre relația lui William și a amantei sale.

Fiica lui Rose și fiica lui Kate Middleton, Prințesa Charlotte, sunt de aceeași vârstă. Unii sugerează că Rose ar fi rămas însărcinată cu Prințul William în anul 2015.

Se pare că cei doi ar fi început să se vadă încă din anul 2014. Mai mulți fani ai Familiei Regale au dedus de aici că Prințul William ar putea să mai aibă o fiică.

Imagini incredibile! Autospecială de poliție, distrusă de un bărbat cu un ciocan. „Nu suport poliția” – VIDEO

2

O autospecială aparținând unui post de poliție din județul Caraș-Severin a fost avariată serios. Totul, ca urmare a unui gest greu de crezut pe care l-ar fi săvârșit un bărbat, identificat între timp și plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Imaginile cu felul în care a ajuns să arate mașina de poliție după ce a fost distrusă cu un ciocan au fost făcute publice luni, 24 aprilie, de către reprezentanții Sindicatului Europol. Din câte se poate vedea, autospeciala s-a ales parbrizul și cu resturile geamurilor sparte. Incidentul s-a produs la „adăpostul” întunericului.

În ultimii 20 de ani, tot ce înseamnă protecție juridică a polițistului și autoritate a poliției au fost terfelite și distruse sistematic, până la nivelul pe care îl vedeți în aceste imagini.

Un cetățean cu impozitele plătite la zi, în mijlocul nopții, profitând că la postul de poliție nu era niciun polițist (la 90% din posturi este aceeași situație) a luat un ciocan și a fezandat o “autospecială” de politie duster aparținând Postului de Poliție Măureni din județul Caraș-Severin.

Imaginile de mai jos sunt revoltătoare și reflectă la acest moment gradul de educație a unei părți importante a societății, votanții preferați de mâine ai politicienilor”, susțin reprezentanții Sindicatului Europol, într-o postare pe Facebook.

<<Ce este de-a dreptul halucinant a fost justificarea bărbatului pentru gestul său: “nu suport poliția” >>

Conform sursei citate, bărbatul care s-ar face vinovat de distrugerea autospecialei oamenilor legii a fost identificat. Și plasat sub control judiciar. Acesta ar fi venit și cu o motivare pentru această faptă șocantă. „Bărbatul în cauză a fost identificat și prins de către polițiștii din cadrul Secției Nr. 5 Poliție Rurală Bocșa. A fost prezentat în fața procurorilor care au dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru o perioada de 60 de zile.

Ce este de-a dreptul halucinant a fost justificarea bărbatului pentru gestul său: “nu suport poliția” dar și amenințarea că pe viitor va mai comite alte asemenea fapte”, conform precizărilor Sindicatului Europol.

Cele 7 predicții terifiante făcute de „Nostradamus AI”. Ce ne așteaptă în următorii 100 de ani

Francezul Nostradamus a făcut mii de predicții în cartea „Les Propheties” acum 467 de ani, iar un număr mare dintre acestea s-au împlinit deja.

Acum, ChatGPT a scris propriile profeții în stilul Nostradamus pentru următorii 100 de ani.

Lupta pentru obținerea leacului pentru cancer

În prima sa predicție, a anunțat apariția unui leac pentru cancer. Acest lucru va declanșa o luptă de clasă în masă pentru obținerea accesul la acest leac.

Lupta omenirii împotriva schimbărilor climatice poate ajunge în punctul culminant, în mai puțin de 30 de ani. „Nostradamus AI” a avertizat că 2050 ar putea fi un an al dezastrelor naturale îngrozitoare, care vor teroriza oamenii de pe tot globul, potrivit Daily Star.

„Profetul” a avertizat că, în 2060, mulți oameni vor fi prinși în „frica și anxietatea„ unei „revoluții” a inteligenței artificiale. Roboții și mașinile vor dezvolta o „inteligență profundă”, iar omenirea va trebui să „învețe din nou” relația sa cu tehnologia.

2099 – „Pace pe Pământ”

„Nostradamus AI” crede că omenirea va înființa, în sfârșit, un avanpost pe Planeta Roșie la sfârșitul secolului al XXI-lea.

Îmbinarea perfectă a omului și mașinii va deveni realitate în doar 61 de ani, a prezis profetul tehnologic. Totuși, a prezis că lucrurile vor deveni și mai impresionante odată ce lumea va depăși „noua frontieră”. La o distanță de 65 de ani de la criza Covid, omenirea va fi afectată de o nouă boală letală. Această teribilă „boală necunoscută„ va duce la o nouă cooperare între toate națiunile lumii.

„Nostradamus AI” a mai prezis că pacea mondială mult visată va deveni în sfârșit realitate în ultimul an al secolului al XXI-lea. Este posibil ca prin lupta dusă împotriva pandemiei din 2085 să fie puse bazele unei păci permanente la nivel mondial.

Fenomen spectaculos pe cerul Europei! Este vizibil din mai multe țări, inclusiv România – FOTO/VIDEO

Aurora Boreală a fost vizibilă din nordul, centrul și vestul Europei, duminică noapte spre luni. Acest fenomen a putut fi observat și în nordul Rusiei, Nordul Statele Unite, Canada și Australia, în emisfera sudică.

Noaptea trecută, Aurora Boreală a fost vizibilă pe cerul mai multor țări europene. printre cele unde a putut fi observat evenimentul astrologic se numără și Ungaria, Germania, Letonia sau Estonia.

Aurora Boreală, vizibilă și din România

Mulți pasionanti au făcut fotografii pe care le-au postat, mai apoi, în mediul online, acolo unde au strâns o mulțime de reacții.

Acest eveniment a fost, de fapt, o furtună geomagnetică declanşată de o explozie solară care a avut loc duminică, 23 aprilie 2023. Aceste condiții se vor menține și noaptea următoare.

Un fenomen bizar a fost surprins de un fotograf în timp ce făcea mai multe poze Aurorei Boreale, în Alaska. Un cercetător a explicat totul.

Spirale pe cerul Alaskăi

Mai multe spirale au fost surprinse de fotograful Todd Salat în cadrul Aurorei Boreale, în Alaska. Pasiunea sa de a face fotografii Aurorei Boreale l-a adus în punctul în care, la aproximativ ora 2.00 dimineața, să vadă mai multe cercuri luminoase care traversau cerul.

Don Hampton de la Institutul de Geofizică Fairbanks al Universității din Alaska a văzut imaginile care au ajuns virale pe internet și a precizat acest eveniment nu are nici o legătură cu extratereștri.

Se pare că de fapt, cerurile luminoase ar fi combustibilul eliberat dintr-o rachetă, potrivit cbsnews.com.

„Când fac asta la altitudini mari, acel combustibil se transformă în gheață. Și dacă se întâmplă să fie în lumina soarelui, când ești în întuneric pe pământ, îl poți vedea ca un fel de nor mare și, uneori, este ca un vârtej”, spuse el. „Nu este o galaxie… Sunt doar vapori de apă care reflectă lumina soarelui.”

Averse și descărcări electrice în Capitală/Prognoză specială pentru București. Ce se întâmplă cu temperaturile

0

Vin vești de ultimă oră de la Administraţia Naţională de Meteorologie despre vremea din București, pentru primele zile ale săptămânii.

Meteorologii anunță că Bucureștiul nu va fi ocolit de ploi, în perioada următoare. Sunt anunțate averse, cu descărcări electrice, dar și vânt – îndeosebi marți după-amiază și în același interval al zilei de miercuri. Iar după ce prima zi a acestei săptămâni se vor înregistra temperaturi plăcute, lucrurile se vor schimba, sub aspect termic, astfel că miercuri maxima se va situa în jurul a 15-16 grade.

ANM: Vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis, luni, o prognoză specială pentru zona municipiului București, valabilă până miercuri seara târziu. Așa aflăm cum va fi vremea în Capitală, în intervalul 24 aprilie ora 16:00 – 26 aprilie ora 22:00.

Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate și mai ales în timpul după-amiezilor de marți și miercuri (25 și 26 aprilie) vor fi averse însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Cantitățile de apă vor fi în medie de 10…15 l/mp”, transmite ANM prin intermediul prognozei speciale pentru București.

Scad temperaturile. Maxima prognozată pentru miercuri

După ce luni temperatura maximă va depăși cu puțin 20 de grade Celsius, vremea se va răci, treptat, în Capitală, în intervalul imediat următor.

Astfel, conform ANM, „temperatura maximă de luni va fi de 21…22 de grade, apoi valorile termice vor fi în scădere treptată, astfel că miercuri se vor înregistra 15…16 grade. Temperaturile minime vor fi de 7…10 grade”.

ȘOC în Austria! Comuniștii intră în parlamentul regional din Salzburg pentru prima oară după 1945 / Ce scor au obținut

Surpriză la alegerile din Salzburg. Comuniștii austrieci intră în parlamentul local pentru prima dată din 1945.

Partidul Comunist din Austria (KPÖ) obține în urma alegerilor regionale din Salzburg, de duminică, 11,2%, conform estimărilor oficiale.

Cel mai bun scor după Al Doilea Război Mondial

Ascensiunea comuniștilor austrieci este fulminantă, dacă ținem cont că în urmă cu cinci ani, la alegerile din 2018, partidul a obținut 0,4% din voturi. În afară de votul de duminică, cel mai bun scor electoral, după Al Doilea Război Mondial a fost înregistrat de comuniștii austrieci în 1945, atunci când au obținut în Salzburg 3,8%.

Partidul Popular va câștiga alegerile din statul federal Salzburg, cu 30,5%, conform estimărilor oficiale. Este urmat de Partidul Libertății (FPÖ), de dreapta, 26,4% și de Partidul Social Democratic din Austria (SPÖ) 17,9%. Verzii obțin 7,8%, în scădere cu 1,5% față de alegerile din urmă cu cinci ani.

Candidații KPÖ au anunțat în timpul campaniei electorale că vor dona o parte din salariile lor de politicieni, în situația în care vor intra în parlamentul statului federal Salzburg.

Rezultatul este considerat un „semnal de alarmă pentru partidele consacrate”, care trebuie să se îngrijoreze de costurile ridicate ale locuințelor și de sărăcie, a declarat candidatul principal al partidului, Kay-Michael Dankl.

Salzburg este unul dintre statele federale cu cel mai ridicat cost al vieții, dar salariile sunt sub media austriacă. Subiectele inflației și locuințelor au dominat campania electorală.

Accident cu mai multe mașini, inclusiv una de poliție, în Cluj. Autospeciala oamenilor legii, puternic avariată. Doi polițiști răniți – VIDEO

6

Un accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme, inclusiv o mașină a poliției, a avut loc luni dimineață în Cluj Napoca. La fața locului au intervenit salvatorii – cadre medicale și pompieri. Conform precizărilor IPJ Cluj, doi polițiști aflați în autospecială au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Din câte se poate vedea din imaginile surprinse la fața locului, autospeciala de poliție – un BMW din cadrul Biroului Rutier – a fost puternic avariată în urma accidentului.

În acest caz s-au aflat primele informații venite de la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj. Accidentul a avut loc pe strada Theodor Mihali, din municipiul clujean, în jurul orei 7.

Un șofer de 41 de ani nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii de circulație

La data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 07.00, pe strada Theodor Mihali din Cluj Napoca, a fost înregistrat un accident rutier, în care au fost implicate 4 autovehicule, dintre care o autospecială de poliție din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier.

Din primele verificări efectuate s-a constatat că un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comuna Florești, în timp ce se deplasa cu autoturismul înspre strada Aurel Vlaicu, nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii de circulație, respectiv de pe banda 1 pe banda 2.

Autospeciala de poliție se afla în deplasare pe banda 2 de circulație, în același sens de mers, iar conducătorul auto ar fi încercat să evite coliziunea cu acesta, efectuând un viraj la stânga.

Astfel, în urma acestei manevre, autospeciala de poliție a intrat în coliziune cu autoturismul din sensul opus, ulterior aceasta fiind proiectată în autoturismul condus de bărbatul de 41 de ani, iar ulterior într-un alt autoturism”, au precizat reprezentanții IPJ Cluj, citați de realitatea.net.

Conducătorii auto, testați cu etilotestul

Conform oficialilor poliției clujene, doi oameni ai legii au avut nevoie de îngrijiri din partea cadrelor medicale, după producerea acestui accident. De asemenea, șoferii au fost testați cu etilotestul. „Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative. În urma evenimentului, cei doi polițiști aflați în autospecială au necesitat îngrijiri medicale de specialitate”, au mai precizat reprezentanții IPJ Cluj.

În cazul de față se fac cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.

Din câte se poate observa din imaginile surprinse de presa clujeană, autospeciala de poliție a fost preluată de la locul accidentului cu o platformă. Și celelalte autoturisme implicate în accident au fost avariate destul de puternic.