Acasă Blog Pagina 7898

Lakatos tunde bugetul ANI

0

Pe ultima suta de metri a bugetului, parlamentarii au redus fondurile ANI cu 2.500.000 lei fata de suma deja aprobata de Ministerul de Finante. Amendamentul, initial respins de Comisiile de buget-finante, a fost sustinut in plen de deputatul UDMR Petru Lakatos. Acesta s-a aratat extrem de deranjat de faptul ca ANI deja se laudase, pe propriul site, cu suplimentarea bugetului sau, cu aceeasi suma.

Nastase face furori cu o cravata cu zebre

0

Pe final de buget, fostul premier Adrian Nastase a lasat balta rosul partidului si a purtat o cravata galben-penelist cu zebre.

Simpatic foc, imprimeul nonconformist nu a stirbit cu nimic recunoscuta eleganta a social-democratului Adrian Nastase. Doar s-a impus in marea de costume inchise dotate cu cravate terne.
Ce-i drept, culoarea de fond, un galben de sa juri ca a fost luat de pe sigla PNL-ului, ar putea da nastere la niscaiva comentarii politico-mondene. In rest, zebrele chiar se asortau cu starea de spirit generala de ieri, din Parlament.
Mai exact, cu libertatea si usurarea care se citeau pe fetele parlamentarilor aflati la doar un pas de a scapa de pârdalnicul de buget care statea ca un ghimpe in coasta sarbatorilor lor. (S.B.)

Ponta intinde nervii colegilor de partid

0

Victor Ponta si-a mai adaugat o bila neagra pe rabojul colegilor de partid. Atunci când l-a protapit pe liberalul Crin Antonescu la prezidiul salii grupului deputatilor PSD.

“Ăla ne injura zilnic si noi il punem la loc de cinste” – comentau revoltati pesedistii dupa marea intâlnire a Opozitiei. “Stai sa vezi ce probleme avem noi cu liberalii din teritoriu” – puneau gaz pe foc social-democratii veniti din tara. “Ponta a-nnebunit de tot”, se ambalau nemultumiti unii pe altii.

*PSD-ul fierbe inabusit*

Dincolo de contestarile interne de bon-ton in orice partid (niciun lider nu scapa de ele), este din ce in ce mai clar ca Victor Ponta chiar are probleme cu ai sai colegi. De la batrânete si pâna la tinerete se poate spune, daca luam in calcul recentele rabufniri ale lui Ion Iliescu si comentariile – inca neoficiale, ce-i drept – ale social-democratilor in floarea vârstei. Si, dupa cum s-a vazut cu ocazia intâlnirii taberei opozitiei, o parte dintre aceste probleme izvorasc din modul in care Ponta intelege sa-si pozitioneze partidul fata de PNL. Implicit fata de Crin Antonescu – politician care nu scapa nicio ocazie sa faca PSD-ul de cacao, in frunte cu Victor Ponta, bineinteles.

*L-ar schimba si mâine, daca ar avea cu cine*

“Daca o tinem tot asa, vom ajunge la remorca PNL-ului. Sa vedeti ce-o sa patim la alegeri si cum o sa ne uitam dup-aia cum PNL o pune cu PDL-ul (la guvernare – n.r.) si noi ramânem de prosti” – se plâng de pe acuma pesedeii. Tot ei ridica insa neputinciosi din umeri atunci când sunt intrebati care ar fi solutia. Nu stim, Nastase ar fi bun, dar are niste probleme – raspund resemnati subordonatii lui Ponta pe linie de partid.

Reese Whiterspoon devine fermier

0

Actrita in vârsta de 34 de ani vrea sa construiasca un hambar, pe proprietatea recent achizitionata in Hollywood Hills, pentru a gazdui toate animalele pe care le-a cumparat de dragul copiilor. Reese Whiterspoon detine, pâna acum, doua capre, doi magari si doi purcei, pe care insa nu-i va taia de Craciun.
(a.m.c.)

Robert De Niro se crede plictisitor

0

Faimosul actor are o parere cât se poate de proasta despre el. Robert De Niro a marturisit ca nu-i place sa duca o viata de star hollywoodian, deoarece nu se crede suficient de interesant. „Nu m-am considerat niciodata o fiinta umana fascinanta. A trebuit sa decid la inceputul carierei mele daca voi fi un actor sau o personalitate. Eu sunt un actor”, a spus De Niro. (a.m.c.)

P. Diddy isi rasfata iubita inselata

0

Rapperul si Kim Porter s-au despartit in urma cu trei ani, dupa ce ea s-a saturat sa fie inselata, timp de 16 ani, cu numeroase femei. Se pare insa ca P. Diddy vrea sa-si recucereasca fosta iubita. Diddy a invitat-o pe Kim intr-o croaziera romantica in Caraibe, pe iahtul sau privat, unde au sarbatorit impreuna cea de-a patra aniversare a gemenelor lor, D’Lila si Jessie. (a.m.c.)

Ozzy Osbourne a dat bani unui rocker vagabond

0

Veteranul cântaret a donat 100 de dolari unui om fara adapost din Toronto. Ozzy Osbourne a fost impresionat de povestea vagabondului, care este un fan inrait al artistului. Boschetarul i-a povestit lui Ozzy ca si el si-a fortat norocul incercând sa cânte rock, insa nu a avut sprijinul necesar pentru a deveni faimos si a ajuns sa traiasca pe strazi, dupa ce si-a pierdut toti banii. (a.m.c.)

A invatat-o fiul cum se deschid usile magazinelor

0

Sotia lui David Beckham a pierdut demult numarul magazinelor carora le-a calcat pragul, dar cu toate acestea, Victoria inca nu a invatat cum se face iesirea corecta din pravaliile de lux.

Nu exista excursie la Londra fara ca Victoria Beckham sa nu dea iama in magazine si buticuri, iar de aceasta data, a fost insotita de baiatul sau cel mare, Brooklyn. Cu ochelari fumurii pe nas, desi afara ploua, diva in vârsta de 36 de ani s-a chinuit minute in sir sa iasa din magazin, comportându-se ca o veritabila blondina. Incapatânata si extrem de sigura pe ea, Vicky a impins de zor usa, enervata la culme ca se blocase, dupa cum credea ea. Salvatorul a fost chiar fiul ei, in vârsta de 11 ani, care dupa ce s-a distrat copios pe seama mamei sale, i-a aratat, rabdator, ca era de ajuns doar sa traga de mânerul usii.

Ana-Maria Calciu

Lady GaGa, la cumparaturi in fundul gol

0

Fiecare aparitie publica a controversatei artiste le ofera paparazzilor o pâine de mâncat. Sesiunea de shopping de zilele trecute nu a facut exceptie, caci Lady Gaga si-a lasat posteriorul la vedere.

Lady Gaga a declarat in nenumarate rânduri ca nu va renunta in ruptul capului la tinutele sale extravagante si sumare, iar artista nu se dezice de acest lucru nici macar in toiul iernii. Cântareata se afla la Paris zilele acestea pentru a sustine un concert, iar printre picaturi si-a facut timp si pentru o sesiune de cumparaturi. Desi afara mercurul in termometre arata -7 grade Celsius, Lady Gaga a tratat gerul cu fundul, la propriu. Diva a purtat un dres tip plasa, o geaca din latex, o pereche de ochelari de soare, sutien si chiloti dantelati tanga. Vestimentatia sumara nu a lasat la vedere doar fundul artistei, ci si nenumaratele vânatai de pe picioarele acesteia. Cumparaturile au durat câteva ore bune, iar la final, Gaga a plecat tot cu mâinile goale. Aceasta a fost extrem de nemultumita de faptul ca asistentii sai au dus-o in magazine cu imbracaminte banala, exasperându-i pe vânzatori sa-i caute tinute cât mai extravagante.

Ana-Maria Calciu

I-a cântat „La multi ani!“ impreuna cu taraful

0

Artistul o tine din petrecere in petrecere. La doar doua saptamâni de la celebrarea cununiei civile, Catalin Crisan a avut un nou motiv sa chefuiasca. El si-a sarbatorit, marti seara, la restaurant, proaspata sotie, care a implinit frumoasa vârsta de 33 de ani.

Inca de dimineata, Alina a primit cadouri pe banda rulanta. Catalin Crisan i-a oferit un superb ceas elvetian, care reprezinta simbolul dragostei vesnice, dar si bijuterii: un lant de aur, pe care a atârnat un sagetator, semnul ei zodiacal. Ziua a continuat cu daruri de la colegii de serviciu, de la parintii ei, dar si de la socri. Catalin a avut grija ca si seara sa fie una speciala pentru Alina, care habar nu a avut ce o asteapta la restaurant. „Când am intrat in local s-a stins complet lumina, iar taraful i-a cântat Alinei „La multi ani!“. nu stia de „complotul“ meu cu Laura, patroana restaurantului, dar si cu nasii nostri. A fost o mini petrecere surpriza pentru Alina“, a declarat, pentru ziarul „National“, Catalin Crisan. Pe lânga programul artistic sustinut de diversi artisti, doamna Crisan a avut parte, la miezul noptii, când a fost adus si tortul de ciocolata, de un moment special. „I-am cântat Alinei «La multi ani» impreuna cu taraful. Sotia mea a fost extrem de emotionata. Mi-a spus ca anul acesta a avut parte de cea mai frumoasa zi de nastere“, a adaugat artistul.

Andreea Romaniuc Archip

„Nici baietii nu fac ruperi de ritm precum Cristina Neagu!“

0

Tehnicianul nationalei feminine de handbal a României, proaspat medaliata cu bronz la Campionatele Europene, a povestit cum a trait noaptea de dinaintea meciului pentru locul 3.

Selectionerul Radu Voina este destins dupa cele 14 zile de foc de la Euro 2010, dar nu poate uita infrângerea cu Suedia. “Daca mai jucam de câteva ori, probabil ca nu ne mai bat. A fost si presiune, doua ratari Manea, Stanca … Neagu ratare de la 7 metri si gata, s-a terminat!“, explica antrenorul României. Voina este si acum impresionat de cum si-au revenit fetele dupa infrângerea din semifinale. „Am pierdut cu Suedia si, la patru dimineata, nu dormeam. Eram darâmat! Am zis ca, in finala mica, Danemarca ne va spulbera. Am iesit din camera si toate fetele plângeau in holul hotelului”, dezvaluie tehnicianul. “Pe Cristina Neagu as incadra-o intre jucatorii de exceptie ai handbalului românesc. Sa faci la 22 de ani ce face Cristina e ceva… Sigur, mai poate sa progreseze. Toata lumea crede ca Cristina este nu stiu ce monstru. Este o fetita de se mira toata lumea din ce impinge. Are niste picioare slabute, e draguta, inteligenta. Nici baietii nu fac ruperi de ritm ca ea. Va face fata la Viborg sau in alta parte in strainatate, este decizia ei si ea va hotari. Ar trebui sa schimbe pentru ca nu e bine sa stea, sa mearga intr-un campionat unde poate sa mai invete”, afirma Voina.

Mihai Koblenko

Steaua i-a dublat clauza lui Brandan!

0

Chiar in ziua in care Pablo Brandan pleca acasa, in Argentina, „National“ a scris despre dorinta sud-americanului de a-i fi stabilita o clauza de reziliere de 500.000 de euro. Jucatorul avea/are oferte din Rusia, de la Kuban Krasnodar si Dinamo Moscova, si ar fi dorit sa paraseasca Steaua in schimbul a jumatate de milion de euro.

Cum finantatorul Gigi Becali a aflat despre intentiile jucatorului transferat de la Unirea Urziceni, lui Brandan i s-a pregatit un contract nou, bineinteles cu o alta clauza de reziliere. Aceasta se ridica la suma de un milion de euro, ceea ce ii va ingreuna argentinianului posibilitatea de a se transfera in alta parte. La reunirea de pe 10 ianuarie 2011, Brandan este asteptat sa semneze noua intelegere cu FC Steaua. Daca va refuza, el va ramâne pe contractul actual, dar nu va putea parasi formatia decât daca boss-ul Gigi Becali si managerul general MM Stoica vor fi de acord cu suma oferita de clubul care si-l doreste pe jucator.

*Semedo, din nou la Steaua?*

Un alt jucator al formatiei ialomitene care ar putea ajunge in Ghencea este Antonio Semedo, liber de contract din aceasta iarna, dupa destramarea Urziceniului. Mihai Stoica este cel care insista pentru portughez, mai ales ca atacantul nu costa niciun ban. Semedo ar trebui sa se incadreze la Steaua in plafonul salarial de 120.000 de euro anual, situatie destul de complicata având in vedere ca lusitanul avea la „Chelsea de Ialomita“ cu 50.000 de euro mai mult.

Flavius Dobrescu

Geraldo Alves pleaca la Hapoel Tel Aviv!

0

Gigi Becali incearca sa scape de jucatorii cu salarii mari de la Steaua, iar fundasul Geraldo Alves este primul pe lista.

Portughezul, pe numele sau complet Geraldo Washington Regufe Alves, a primit o oferta tentanta din partea lui Hapoel Tel Aviv, campioana din Israel. Gruparea antrenata de Eli Guttman este dispusa sa plateasca un milion de euro in schimbul fundasului, mai ales dupa ce vedeta braziliana a echipei de pe “Bloomfield Stadium”, Douglas Da Silva, a fost transferata in Austria, la Red Bull Salzburg, contra a 2,6 milioane de euro, eliberându-se astfel un loc in compartimentul defensiv.

*Un profit de 850.000 de euro*

Cedarea portughezului Geraldo Alves (30 de ani) ar putea reprezenta o afacere pentru echipa din Ghencea. Venit in aceasta vara, liber de contract, de la AEK Atena, Geraldo va aduce in vistieria clubului un milion de euro, asta in conditiile in care formatia din Ghencea a cheltuit cu el doar jumatate din salariul anual de 300.000 de euro. Calculul indica, astfel, un profit de 850.000 de euro. Stoperul s-a transferat la Steaua in vara acestui an, la cererea fostului manager, Victor Piturca, precedentele contracte fiind semnate cu Varzim, Benfica Lisabona, Beira Mar, Gil Vicente, Paços Ferreira si AEK Atena. Mutarea este si pe placul lui MM Stoica, fiindca prin plecarea acestuia i se face loc preferatului sau de la Urziceni, George Galamaz.

*Hapoel, cinci puncte in grupele UCL*

In acest sezon, Geraldo Alves a evoluat in 16 din cele 18 meciuri ale „ros-albastrilor“ in Liga 1, fara a marca vreun gol. Un scouter al formatiei israeliene l-a urmarit pe Alves in meciul de la Napoli (pierdut de Steaua cu 0-1) si a fost incântat de prestatia fotbalistului. In aceasta toamna, Hapoel Tel Aviv a adunat cinci puncte in Liga Campionilor, intr-o grupa cu Benfica Lisabona, Olympique Lyon si Schalke 04, israelienii ocupând, insa, ultimul loc.

Chivu face un spot antirasism

0

AFAN va realiza in 2011 un spot antiviolenta si antirasism, in care vor aparea jucatorii Didier Drogba, Nicolas Anelka, Frank Lampard, Cristian Chivu, Samuel Eto’o, Javier Zanetti, care au confirmat deja participarea. Realizarea clipului face parte din campania antiviolenta si antirasism pe stadioane, pe care si-a propus AFAN sa o desfasoare in anul 2011. (R.N.)

Plesan vrea la nationala

0

Mijlocasul român Mihaita Plesan, component al formatiei Volga Nijni Novgorod, nou promovata in prima liga din Rusia, vrea sa revina printre tricolori. „Daca voi juca meci de meci si o voi face bine, domnul Lucescu se va uita si spre mine. Sa nu uitam ca Florescu tot din prima liga din Rusia a venit. Din pacate pentru el, a retrogradat acum”, a spus Plesan. (R.N.)

Bernstein, noul sef al federatiei engleze

0

Fostul conducator al clubului Manchester City, David Bernstein, a fost numit, ieri, in functia de presedinte al Federatiei Engleze de Fotbal. Numirea lui Bernstein, in vârsta de 67 de ani, actualul director al stadionului Wembley, a fost aprobata in unanimitate de Comitetul Director al FA si va fi ratificata in cadrul Consiliului Federal din 25 ianuarie 2011. (R.N.)

„U” Cluj l-a luat pe Pele

0

Fundasul central francez Steven Robert Pele (29 de ani), care a evoluat ultima oara la formatia RC Strasbourg, din liga a treia franceza, a semnat, ieri, un contract pe doi ani si jumatate cu formatia Universitatea Cluj. Pele a evoluat si in Ligue 1, la Istres, in 27 de partide. In cariera, el a mai trecut pe la formatiile Geugnon, Rennes, Le Mans si Guingamp. (R.N.)

Mutu e dorit la Londra de faimosul Briatore

0

Potrivit publicatiei britanice „Daily Mail”, unul dintre actionarii gruparii engleze de fotbal Queens Park Rangers, celebrul Flavio Briatore, il doreste pe atacantul român la formatia care ocupa primul loc in „The Championship”, al doilea esalon englez.

Adrian Mutu a intrat in zodia transferurilor. Dupa interesul celor de la Napoli, ziarele engleze anunta ca gruparea Queens Park Rangers doreste sem­natura atacantului român. Unul dintre actionarii formatiei de pe „Loftus Road”, nimeni altul decât ex-patronul Renault F1, Flavio Briatore, ar fi demarat negocierile privind achizitionarea „Briliantului”. Managerul echipei din liga secunda, Neil Warnock, a cerut un atacant de calibru, pentru a incerca promovarea in Premier League. „In fotbal totul este posibil. Presedintele a contactat mai multi conducatori de cluburi si impresari. Dar, in acest moment, cred ca aducerea lui Mutu este dificil de realizat”, a spus tehnicianul englez, citat de „Daily Mail”.

*Actionar majoritar la QPR este fiul lui Mittal*

QPR este pe primul loc in The Championship, dupa consumarea a 22 de etape, la trei puncte in fata viceliderului Leeds United, insa londonezii au un meci mai putin disputat. Clubul Queens Park Rangers a fost achizitionat de Flavio Briatore, impreuna cu boss-ul F1, Bernie Ecclestone, in 2007. La inceputul acestui an, Briatore a renuntat la functia de presedinte al clubului, numindu-l in locul sau pe Gianni Paladini, fostul impresar al fotbalistilor Ravanelli, Juninho si Carbone. In plus, fostul sef al echipei de Renault F1 a cedat si 20% din actiuni catre fiul miliardarului indian Lakshmi Mittal, printre altele si patron la Mittal Steel Galati.

*Fiorentina neaga cedarea lui Mutu*

Echipa din Florenta neaga contactul cu vreun club din Italia sau din strainatate privind cedarea lui Mutu. „Românul este fericit sa ramâna la Fiorentina”, au mentionat oficialii toscani. Impresarul lui Adrian Mutu, Victor Becali, a declarat ca nu stie nimic despre interesul lui Napoli pentru atacantul român. „Ziarele vorbesc mult, cum e normal in aceasta perioada, dar nu am avut niciun contact cu privire la Mutu. Conducatorii de la Napoli au numarul meu, iar eu am fost de curând acolo, daca erau interesati mi-ar fi spus. Adrian Mutu nu este in raporturi bune numai cu Sinisa Mihajlovic, ci cu toti oamenii de la Fiorentina”, a spus Becali.

Mihai Koblenko

Familia regala din Qatar plateste 1,5 miliarde de lire sterline pentru United

0

Seicul Hamad bin Khalifa Al Thani pregateste o oferta incredibila pentru a prelua Manchester United de la familia Glazer.

Miliardarii americani Joel & Avram Glazer se gândesc tot mai serios sa renunte la Manchester United, dupa cinci ani si jumatate de investitii mai mult sau mai putin fericite. Familia regala din Qatar vrea sa cumpere cel mai bine cotat club din lume si pregateste o oferta de nerefuzat: 1,5 miliarde lire sterline. Americanii isi pot dubla banii pe care i-au investit, ei platind la achizitionarea pachetului majoritar nu mai putin de 790 milioane lire sterline. Clanul Glazer va putea sa renunte la club abia dupa ce va achita 252 de milioane, din cele 752 milioane de euro cu care au impovarat gruparea de pe „Old Trafford”. Surse din cadrul clubului au dezvaluit ca familia regala din Qatar nu se afla la prima oferta pentru “diavoli” si vrea sa-si extinda dominatia in sportul rege, mai ales dupa ce a antamat Cupa Mondiala din 2022.

Sebastian Stan

Functionarii Parlamentului, pacaliti cu parfumuri false

0

Ca orice institutie care se respecta, Parlamentul are si el furnizorii lui de parfumuri. Marci sofisticate, la preturi de chilipir.

Din pacate, vânzatorii nu respecta suficient de mult aceasta institutie de top a tarii si vin cu marfa contrafacuta. Destul de prost, daca luam in calcul plângerile auzite din partea clientilor – functionari si chiar ziaristi. Desi ambalate si etichetate ca la mama lor, parfumurile se evapora rapid in urma ramânând doar un puternic miros de alcool. Ce-i drept, indiferent de marca, preturile se invârt in jurul sumei de 250 de lei – ceea ce reprezinta o pomana in domeniu. Mai mult, distribuitorii accepta si rate, ceea ce le face marfa si mai tentanta. Culmea este ca, desi s-a aflat de calitatea indoielnica a parfumurilor, cumparatorii nu lipsesc, ceea ce ridica lunar numarul tepuitilor. (A.I.)

Penitenciarele din România, paradisurile traficantilor de droguri

0

Sistemul penitenciar românesc se confrunta cu multe probleme, dintre care cea mai des trâmbitata este cea a lipsei banilor. Cu toate acestea, reporterii „National” au mai descoperit o alta fata a sistemului despre care ni­meni nu sufla un cuvânt. In spatele gratiilor, traficantii de „vise” fac afaceri sub ochii gardienilor.

Mai multe surse din interiorul unora dintre cele mai cunoscute penitenciare din România au declarat sub protectia anonimatului cum functioneaza aceasta filiera a drogurilor si cât de grava este situatia. Detinutii „cu greutate“ evadeaza usor din realitatea penitenciarului: trag pe nas (de la folie) sau si-o trag in vena. Conducerea penitenciarului inchide ochii, pentru ca “bunavointa“ le este generos recompensata. De exemplu, pentru repartitia la un punct de lucru din afara penitenciarului, „la privat“, functionarii penitenciarului primesc 2000 de euro. Banii necesari pentru astfel de „atentii“ provin din traficul de droguri. „Bilele“ sunt mai usor de gasit decât afara, iar tranzactiile se desfasoara „aproape la vedere“. In aceste conditii nu e de mirare ca aproape jumatate dintre detinuti s-au imbolnavit de hepatita B si C, situatia fiind agravata de lipsa celei mai elementare igiene. Detinutii isi pastreaza mâncarea si vesela sub paturi, in cutii de carton. Cei care „sifoneaza“ sau care dau in judecata conducerea penitenciarului se aleg cu „bile“ in cutiile de alimente sau in haine. Ca sa aiba de ce primi o condamnare in plus.

MIRCEA BUJOREANU

„Ne ia naiba cu factura la lumina”

0

Spiritul Sarbatorilor de iarna a cuprins nu numai oamenii de rând ci si personalitatile mioritice, care au tinut sa iasa din tiparul obisnuit si au imbracat casele in perdele de mii de beculete sau ghirlande luminoase.

„National” va prezinta astazi mai multe imagini realizate cu casele impodobite a unora dintre cele mai cunoscute figuri publice din România, printre care Gigi Becali, miliardarul Sorin Ovidiu Vântu, fosta campioana olimpica Nadia Comaneci sau fosta „Zâna a surprizelor” Andreea Marin. De departe, cea mai spectaculoasa transformare a suferit-o resedinta deputatului Silviu Prigoana. Practic, vila acestuia pare desprinsa dintr-un basm. Contactat de reporterii „National”, Silviu Prigoana a marturisit ca i-au trebuit ani buni ca sa realizeze acest aranjament de sarbatori. „De 10 ani imi tot completez instalatia, nu as putea sa spun cât a costat. Anul acesta le-am pus pe toate, am copii, s-a nascut si acesta micu’, suntem pe bugetul de anul trecut. Vine insa factura de la Renel si cred ca ne ia naiba si pe mine, si pe Adriana. De la anul incep sa reduc! Una câte una, pâna ajungem la o lumânare, ca doar va fi buget de austeritate”, a afirmat deputatul. La polul opus, prin simplitate sau lipsa de interes, se afla vila din strada Paris a miliardarului Sorin Ovidiu Vântu. Acesta s-a limitat doar la a monta o instalatie simpla intr-un balcon al resedintei.

Mihai Pietreanu

A crescut numarul de minori abuzati sexual

0

Numarul copiilor care au solicitat ajutor la Telefonul Copilului a crescut cu 122 %, in 2010, comparativ cu anul trecut, fiind identificate de doua ori mai multe cazuri de abuz sexual asupra copilului si de trafic de minori decât in 2009. Asociatia Telefonul Copilului informeaza ca 14.222 de copii au beneficiat, de la inceputul anului, de serviciile asociatiei. Din datele centralizate rezulta o crestere de 60,5 la suta a cazurilor de abuz asupra copilului, sesizate la 116 111.

Catalin Maruta a imbunat-o pe Anna Lesko!

0

In editia din 25 decembrie a emisiunii „Happy Hour”, vom vedea minunea. “Dupa ce, ani de zile, am facut-o “regina playback-ului”, – ne-a spus Maruta – iar ea a refuzat mereu sa vina la emisiunea mea, iata ca, de Craciun, se intâmpla minuni: eu si Anna ne-am impacat“. Mai mult, artista va poposi pe Happylica si va cânta live in platoul emisiunii alaturi de bandul lui Maruta. (I.V.)

Anca Neacsu, costume de 3.000 euro

0

Dupa despartirea de trupa „Ladies” si de Radu Groza, Anca Neacsu se pregateste sa revina in forta pe scena muzicala autohtona. Astfel, blonda a investit nu mai putin de 3.000 de euro in tinutele sale de scena, costume pe care le va schimba de mai multe ori in cadrul show-urilor sale. Anca are o coregrafie speciala la care lucreaza de peste doua saptamâni. (A.M.C.)

”M-am ingrasat 10 kg de când mi-am rupt piciorul”

0

In urma accidentului suferit in aceasta vara, prezentatorul emisiunii “Nimic important”, de la Antena 2, a fost nevoit sa renunte la stilul de viata echilibrat, iar rezultatele nu au intârziat sa apara.

Pâna sa ajunga cu piciorul in ghips, Lucian Mindruta cântarea 70 kg, greutate obtinuta in urma unei diete stricte si a exercitiilor fizice. Ambitia vedetei de a avea o conditie fizica buna a fost atât de mare, incât nu a mâncat pâine timp de un an de zile. „Inainte sa ma apuc de dieta aveam vreo 90 de kg. Timp de un an de zile ­n-am mâncat pâine, când imi era foame alergam sau ma plimbam cu bicicleta, in rest consumam multe lichide, dar nu sucuri, ci apa. Insa de când ­mi-am rupt piciorul am renuntat la dieta. M-am ingrasat 10 kg”, a declarat Lucian Mindruta pentru ziarul „National”. Dupa accidentul suferit, prezentatorul a primit interdictie de la medic sa mai depuna efort fizic o buna perioada. Prin urmare, Lucian are de gând sa declare razboi kilogramelor in plus abia dupa sarbatori, când vrea sa intre din nou la regim, dar si sa mearga la sala. „Duminica, am fost la munte, m-am dat cu sania si m-am lovit de un dâmb de zapada, m-a durut putin piciorul. Mi-am dat seama ca nu pot sa fac inca sport”, ne-a marturisit Lucian.

Ioana Nechifor