Acasă Blog Pagina 7887

Daniela Crudu nu a facut sex de doua luni

0

Despartirea de Bogdan Defta alias Mucifer a fost ca o gura de aer proaspat pentru Daniela Crudu. Asistentei lui Razvan si Dani ii prieste noul statut si se pare ca nu are de gând sa renunte prea curând la libertate.

Bruneta de la matinalul Antenei 1 nu duce lipsa de admiratori. Potrivit persoanelor din anturajul Danielei Crudu, nici unul dintre pretendenti nu a reusit sa o cucereasca si, implicit, sa o bage in pat. Dupa patru ani de relatie cu Mucifer, Daniela Crudu vrea sa mai copilareasca o perioada, ceea ce este si normal, având in vedere ca are doar 21 de ani. „Daniela nu a mai facut sex de doua luni, exact de când s-a despartit de Bogdan. Vrea sa gaseasca un barbat pe care sa il placa din toate punctele de vedere si dupa aceea sa ii acorde credit“, ne-au declarat aceleasi surse. Bruneta si-a stabilit si o serie de criterii, in functie de care isi va alege noul iubit, iar cel definitoriu este legat de vârsta. Crudu nu mai vrea in ruptul capului sa aiba alaturi un barbat matur, intrucât diferenta de 17 ani dintre ea si fostul iubit si-a spus in cele din urma cuvântul. Prin urmare, Daniela si-a anuntat prietenele ca noul sau iubit trebuie sa fie neaparat brunet si sa aiba maxim 30 de ani, intrucât nu-i plac „babalâcii“.

Andreea Romaniuc Archip

„Nu stau in America pe banii lui Ţiriac!“

0

Cântareata Anamaria Ferentz s-a refugiat la New York, unde traieste de doua luni visul american. Blonda sustine ca a plecat singura peste Ocean si ca se bucura acolo de compania prietenilor, cu care se distreaza de minune.

Contrar zvonurilor aparute, artista sustine ca nu este deloc o femeie intretinuta si ca miliardarul Ion Ţiriac nu este in spatele acestei vacante pe care ea o experimenteaza in America. „Am venit in USA in vacanta, singura! Pe banii mei! N-are legatura cu Ion Ţiriac, care nu este decât unul din bunii mei prieteni! De fapt, povestea asta m-a obosit teribil!“, a declarat pentru ziarul „National“, Anamaria Ferentz. Vedeta recunoaste ca 2010 este cel mai greu an din viata ei si ca a cedat pur si simplu dupa moartea „mamaitei“ sale. In aceste conditii, artista a optat pentru un concediu departe de tara, care dureaza de mai bine de doua luni. „Inca nu m-am saturat de vacanta!  Este superb aici la New  York, unde stau, dar si pe unde am mai fost: Las Vegas si  Washington. Abia astept sa merg in Florida, la DisneyWorld si la Miami. Imi doresc sa ajung in cât mai multe locuri, sa vizitez cât pot de mult“. Daca initial Ferentz se aventura pe strazile Manhattanului doar in compania prietenilor, dupa ce s-a familiarizat cu locurile, vedeta a inceput sa se plimbe si singura. De pilda, dupa ce si-a terminat antrenamentele la sala, Ferentz a avut surpriza sa treaca pe lânga Susan Sarandon, una dintre actritele ei preferate.
„In cluburi am ajuns doar de Halloween, când  ne-am costumat si am mers in mai multe locuri! Mi-a placut la nebunie faptul ca toata lumea era costumata: pe strazi, in restaurante, baruri“, ne-a spus Anamaria.

Andreea Romaniuc Archip

Regizorii i-au cerut Ilincai Vandici sa nu mai stea picior peste picior

0

Luni seara, Ilinca Vandici a debutat in „Narcisa salbatica” (Antena 1), un bun prilej sa-si satisfaca mai vechea curiozitate privind modul in care actorii reusesc sa se strecoare in pielea personajelor.

Desi, la 7-8 ani, juca in spectacole scolare, blonda a constatat acum ca pielea personajelor e destul de greu accesibila: „Nu a trebuit sa fac modificari spectaculoase pentru a deveni Angela, procuror criminalist. Dar au fost momente când, spre exemplu, aveam tendinta sa stau picior peste picior, iar regizorii imi spuneau sa fiu mai barbatoasa. Personajul meu trebuie sa inspire putere si siguranta in replici, atitudine, pozitie corporala. Lucrez inca pentru a-mi insusi anumite secrete in ceea ce priveste agresivitatea eroinei.” Pentru ca Narcisa e… salbatica, trebuia, evident, sa-i faca si ei un pocinog. Alina Puscas goleste o ceasca de cafea pe hainele Ilincai. „Miroseam toata a cafea – spune Ilinca – si chiar dupa filmare inca mai simteam un iz de cafea pe lânga mine!” Acomodarea a fost usoara pentru ca actorii au primit-o bine pe debutanta: „Andrei Aradits e pus pe sotii, dar e un profesionist desavârsit. Cu Gabriel Dutu am cele mai multe secvente si m-a ajutat sa intru in starea de care aveam nevoie. Cu Alina Puscas si Nicole Dutu conversam, ca fetele, in pauze. E o onoare sa joc cu Magda Catone si Draga Olteanu Matei.” In privinta viitorului ei actoricesc, Ilinca are o viziune realista. Daca se va descurca in noua postura si va primi aprecieri, Vandici sustine ca va lua in calcul sa urmeze cursuri de actorie.

Gabriela Hurezean

Vunk lanseaza „Ca pe vremuri”

0

Astazi, la ora 21.00, trupa Vunk sustine, la clubul Silver Curch, concertul de lansare a noului album, „Ca pe vremuri”. Vor cânta alaturi de Cornel Ilie &Co invitatii lor: Maria Radu, Lora si Mita de la „Bere Gratis”. Proiectii video spectaculoase, duete speciale si stand up comedy cu Dan Badea recomanda un show de neuitat!

Afla cum sa treci mai usor prin Postul Craciunului

0

Mai sunt câteva zile si intram in Postul Craciunului care are 40 de zile si dureaza de la 15 noiembrie pâna la 24 decembrie. Prin post, se intelege abtinerea de la alimente de origine animala cum ar fi carne si produse din carne, oua, icre, lapte si brânzeturi. Si pentru majoritatea tinerea postului nu este ceva tocmai usor. „National” te invata cum sa treci mai usor prin perioada postului.

Postul Craciunului, din punct de vedere al alimentatiei, este un post mai usor, având multe dezlegari la peste, ulei si vin. Astfel, se manânca peste si preparate din peste in toate zilele de sâmbata si duminica, cuprinse intre 21 noiembrie si 20 decembrie inclusiv, pe 21 noiembrie, de sarbatoarea Intrarii in biserica a Maicii Domnului, in 30 noiembrie (Sf. Apostol Andrei), 4 decembrie (Sf. Varvara), 5 decembrie (Sf. Sava), 6 decembrie (Sf. Nicolae), 9 decembrie (Zamislirea Sfintei Fecioare Maria), 18 decembrie (Sf. Cuvios Daniil Sihastrul), 20 decembrie (Sf. Ignatie Teoforul).
Este imporant de stiut ca in Postul Craciunului n-ai voie sa consumi, pe lânga produsele de origine animala, nici otet, urzici sau alcool.

*Bun pentru sanatate*

Daca lasam la o parte semnificatia religioasa a postului, din punct de vedere al sanatatii, postul are importanta lui, aceea de dezintoxicare si purificare a organismului. Si mai benefic pentru organism este ca, in zilele postului, sa consumam cruditati, foarte bogate in vitamine si enzime. Dar nici acestea nu trebuie consumate in exces. Cele mai recomandate produse de post sunt mâncarurile bazate pe fasole si cartofi, bogate in proteine si calorii.

*Clatite de post*
Ingrediente:
100 g faina
100 ml apa minerala
50 g ulei
25 g zahar
10 g sare
Mod de preparare:
Se amesteca ingredientele pâna se obtine o pasta de consistenta unei smântâni subatiri. Se coc intr-o tigaie de teflon. Dupa fiecare clatita se unge fundul tigaii cu ulei. Lipsa oului face ca foaia sa se rupa usor. De aceea se fac mai groase. n

*Musaca de cartofi cu soia*
Ingrediente:
500 g ciuperci proaspete
1 ceapa
sare, piper
o lingura margarina vegetala
marar tocat
1 ardei gras
soia (semipreparata din comert)
Mod de preparare:
Se fierb cartofii in coaja, se curata, se taie felii. Separat, se pune la inmuiat soia in apa fiarta cu condimente. Dupa ce se umfla, soia se scurge de apa si se caleste cu ceapa. Se condimenteaza si se adauga verdeata. Se unge o cratita cu ulei si se asaza un rând de cartofi, apoi un rând de soia. Se pune la cuptor.

Ion Bogdan

Afla cum poti „scapa” de o datorie

0

Daca ai o problema de orice natura, poti apela la ajutorul specialistilor din diverse domenii cu care ziarul nostru colaboreaza. Scrie-ne pe adresa de e-mail redactia@national.ro sau suna-ne la telefon 021.3180788 si spune ce problema ai. Vei primi raspunsul aici. Azi, notarii raspund la intrebarile cititorilor “National”.

*Cum se poate cesiona un contract de credit auto? (Gheorghe Apetrei – Bacau)*
Raspuns:
Daca doriti sa “cesionati” asemenea contracte de credit, acest lucru este posibil, dar, in primul rând, trebuie sa va adresati institutiei care a acordat creditul (societatea de leasing sau banca). Notarul va sfatuieste sa nu incheiati asemenea “cesiuni” fara acordul institutiei creditoare, intrucât astfel de intelegeri intre parti (fara acordul creditorului) nu produc niciun efect fata de institutia care a acordat credit si chiar poate atrage raspunderea contractuala a celui imprumutat, potrivit clauzelor din contractele de credit.

*Am luat o suma de bani de la o cunostinta si ma ameninta ca ma da in judecata pentru ca nu am de unde sa-i restitui banii. I-am propus sa ne intelegem si nu stiu ce trebuie sa fac sa nu ma trezesc ca-mi pierd casa. Se face o intelegere la notar? (Dan Tanase – Dej)*
Raspuns:
Daca pentru suma de bani pe care ati primit-o nu ati incheiat un contract la notar, atunci executarea asupra casei dumneavoastra nu se poate face decât dupa obtinerea unei sentinte judecatoresti prin care sa fiti obligat la restituirea banilor si dupa finalizarea, de catre un executor judecatoresc, a procedurii de executare silita.
Un notar va poate ajuta cu incheierea unei conventii prin care dumneavoastra si cel caruia ii datorati bani sa ajungeti la o intelegere referitoare la sume, scadente, garantii, obligatii si sanctiuni.

*Am terminat facultatea de drept si vreau sa devin notar. Ce pasi trebuie sa urmez? (Andreea Surugiu – Câmpina)*
Raspuns:
Pentru a deveni notar exista doua modalitati.
1) Daca, de la terminarea facultatii, ati exercitat timp de 5 ani o functie juridica (avocat, judecator, procuror, jurist), atunci trebuie sa va prezentati la concursul pentru ocuparea locurilor vacante de notar public.
2) Daca, de la terminarea facultatii, nu ati exercitat timp de 5 ani o functie juridica, atunci trebuie sa gasiti un notar public indrumator si sa va prezentati la examenul de notar stagiar. Durata stagiului este de doi ani, dupa care trebuie sa promovati examenul de definitivat.
Atât examenul de notar public cât si examenul de notar stagiar se organizeaza anual de Uniunea Notarilor Publici din România, in limita locurilor aprobate de Ministerul Justitiei.

Rubrica sustinuta de notari publici din Camera Notarilor Publici Bucuresti

„In memoria lui Paunescu, nu vom huidui imnul Craiovei“

0

Mihnea Ionescu, unul dintre liderii galeriei dinamoviste, spune ca este incântat de faptul ca, la statia de amplificare a stadionului din Stefan cel Mare, se va auzi, in aceasta seara, imnul Universitatii Craiova, “Oltenia Eterna Terra Nova”.
Evenimentul se va petrece inainte de startul partidei din Cupa României, Dinamo – Craiova. “Adrian Paunescu trebuie respectat, cu bune si cu rele. Nu ma deranjeaza acest cântec, atât timp cât nu spune nimic rau de Dinamo. Voi aplauda melodia si nu voi huidui. Poate or fi unii care vor face asta, dar, ca peste tot, nu exista paduri fara uscaturi”, a recunoscut Mihnea. Intrebat daca s-ar fi jucat sfertul de finala contra rivalei Rapid, nu cu oltenii, daca ar fi procedat la fel, Mihnea a socat: “As fi facut la fel. Ma ridicam in picioare si as fi aplaudat imnul cântat de Victor Socaciu”.

Omul-penalty

0

Vasile Olariu, mijlocasul in vârsta de 23 de ani al nou-promovatei Victoria Branesti, a ajuns la un record greu de egalat in Liga 1: opt penalty-uri transformate din tot atâtea posibile.

Vasile este originar din Timisoara, iar primul club la care a fost legitimat era o formatie care activeaza astazi in Liga 3, Calor Timisoara. S-a transferat in 2005 la Unirea Sânnicolau Mare, ajungând ulterior in sudul tarii, la Prefab Modelu, echipa desfiintata acum doi ani. A semnat apoi cu FCM Rm.Vâlcea, dar n-a jucat prea mult in „Zavoi“, obtinând dezlegarea pentru Victoria Branesti, grupare la care a ajuns liber de contract.

*I-au dat porecla marelui Constantin*

Olariu a pus umarul la istorica promovare a Victoriei Branesti, inscriind nu mai putin de 17 goluri in Liga 2, noua dintre ele din lovitura de la 11 metri. „In vara acestui an, Vasile a ratat un penalty, dar intr-un amical cu Dacia Mioveni, incheiat la egalitate, 2-2. De atunci si pâna acum, a transformat tot. De altfel, eu ii spun «Penalty King», asa cum englezii l-au botezat, pe vremuri, pe legendarul rugbyst român Ion Constantin. A prins doua selectii la lotul Under 23 al României, jucând cu Italia si Belgia. Olariu e un baiat extraordinar, un banatean adevarat, cuminte si serios, care zâmbeste rar si care se inchina inainte de fiecare antrenament”, ne-a declarat, ieri, managerul sportiv al ilfovenilor, Alin Buzarin.

Mihai Koblenko

Reghecampf, somer din cauza nevestei

0

Laurentiu Reghecampf, fostul antrenor al Gloriei Bistrita, este unul dintre tehnicienii someri ai campionatului intern.
Dupa plecarea de la formatia ardeleana, Reghe a fost propus sa preia doua formatii: Sportul Studentesc si Universitatea Cluj, numai ca Vasile Siman si Florian Walter au spus “pas”, desi au recunoscut ca Laurentiu e un antrenor de viitor, care foloseste metode moderne de pregatire. Ulterior s-a aflat si motivul pentru care Reghe-campf (35 de ani) a fost refuzat: sotia acestuia, Ana Maria Prodan. “Daca il iau pe ala, nu mai scap de nebuna. O sa fie mereu la biroul meu cu toti jucatorii ei, cu toate ifosele ei”, ar fi reactionat patronii respectivi. Deocamdata, Laurentiu Reghe-campf studiaza pentru licenta Pro, urmând sa aiba examen la inceputul anului viitor. (F.D.)

Derby controlat antidoping

0

Luni seara, la derby-ul Rapid – Steaua, Agentia Nationala Anti-Doping a efectuat un control antidoping inopinat. Cu 24 de ore inainte, la Cluj, dupa confruntarea CFR – Dinamo, ANAD a luat din nou probe, de asta-data la cererea ardelenilor. In zilele urmatoare, Otelul Galati, liderul la zi al Ligii 1, va fi echipa verificata.

Furtuna controalelor antidoping iscata de ANAD lasa de inteles ca in primul esalon fotbalist românesc chiar exista suspiciuni cum ca s-ar folosi substante interzise. In urma cu trei saptamâni, “National” aducea in discutie banuielile potrivit carora elevii lui Dorinel Munteanu ar folosi substante interzise. “Sunt fabulatii! Am auzit ca unii speculeaza ca as fi adus eu niste pastile din Germania. Pai, acolo semnezi pentru fiecare aspirina pe care o iei, e strictete mare”, s-a aparat, ieri, tehnicianul Otelului.

*LPF a comandat 72 de teste*

Chiar la ultimul derby Rapid-Steaua (0-0) au fost teste antidoping la opt fotbalisti, patru de la fiecare echipa. „Mi-au luat vreo patru baieti la antidoping. Sper sa nu ma ia si pe mine“, a afirmat surprins antrenorul Marius Sumudica, la câteva minute dupa finalul confruntarii din Giulesti. Liga Profesionista de Fotbal a comandat, in 2010, 72 de teste la 72 de fotbalisti, dupa ce Graziela Vâjiala, sefa ANAD, s-a contrat cu Dumitru Dragomir, acuzând LPF ca nu se implica in acest fenomen. Singurul club care a platit pentru un control la un meci de Liga 1 – in stagiunea 2010-2011 – a fost CFR Cluj, la derby-ul cu Dinamo, partida disputata duminica seara.

Flavius Dobrescu

Nicole Richie se marita luna viitoare

0

Faimosul cântaret Lionel Richie se pregateste de nunta, caci fiica sa se va casatori luna viitoare. Nicole Richie si iubitul sau, Joel Madden, care este si tatal celor doi copii ai sai se vor casatori la inceputul lunii decembrie. Nicole i-a marturisit bunei sale prietene, Christina Aguilera, ca „mai sunt 28 de zile pâna la marele eveniment”. Insa fiica lui Lionel va fi ocupata cu pregatirea a doua petreceri de nunta, ambele având loc in aceeasi zi: una va fi ceremonia reala, iar cea de-a doua, doar un „artificiu” pentru a induce paparazzii in eroare. (I.C.)

Rachel Weisz si-a parasit iubitul pentru Daniel Craig

0

Dupa noua ani de mariaj, actrita Rachel Weisz a decis sa puna punct relatiei cu regizorul Darren Aronofsky. Conform reprezentantilor celor doi, “Rachel si Darren s-au separat de câteva luni, insa au ramas buni prieteni pentru a-si creste fiul impreuna”. Desi motivul separarii nu a fost facut public, surse apropiate celor doi sustin ca acestia s-au despartit pentru ca Rachel ar fi implicata intr-o relatie amoroasa cu Daniel Craig, actorul care-l interpreteaza pe “James Bond”. (A.M.C.)

George Clooney, fortat sa-si transforme iubita in actrita

0

S-a laudat mult si bine ca nu exista femeia care sa-l cuminteasca, insa se vede treaba ca pâna si George Clooney are „nasul” sau. Iubita actorului, Elisabetta Canalis, l-a amenintat pe acesta ca-l va parasi daca nu o va transforma intr-una dintre cele mai de succes actrite de la Hollywood. Disperat ca va ramâne fara femeia vietii sale, starul s-a conformat si nu numai ca a inscris-o pe Elisabeta la una dintre cele mai faimoase scoli de actorie din SUA, dar i-a promis acesteia ca ii va oferi rolul principal in urmatoarea sa pelicula. (A.M.C.)

Gabriela Dinica: „Mai simt, in casa, prezenta sotului meu”

0

Astazi se implineste un an de când irepetabilul Gheorghe Dinica ne-a parasit, lasând in urma o lume care, uneori, nu l-a pretuit asa cum ar fi meritat.

Cea care i-a ramas alaturi, la bine si la greu, a fost sotia sa, Gabriela. Actorul fusese diag­nosticat cu Alzheimer, si trebuia sa-si tina mintea activa, pentru a incetini agravarea maladiei.

*„Il visez, dar nu-i pot vedea chipul”*

Rolurile din telenovelele MediaPro au fost providentiale. „Il duceam la Buftea – povesteste Gabriela Dinica – il conduceam la machiaj si in platou, ca sa nu apara in ipostaze umilitoare, ratacind de la o usa la alta. Ramâneam lânga monitor si, când ma intreba cum a fost, ii spuneam ca a fost exceptional, dar câteodata il pacaleam…” Actorul isi dadea seama ca memoria nu-l mai ajuta si, din demnitate, gasea motive sa refuze rolurile. „Ultimul spectacol in care a jucat la Teatrul National, – spune Gabriela Dinica – „Dansând pentru zeul pagân”, a fost odios. Sotul meu interpreta rolul unui om care isi pierduse mintile… Publicul nu stia ca el isi joaca propriul rol.” Cum a fost acest prim an fara sotul sau? Gabriela Dinica isi reprima anevoie lacrimile: „Nici nu se poate spune cât de greu a fost… Imi pare ca a ramas acolo, pe scena… Alteori, mi se pare ciudat ca se mai joaca teatru, fara el… Inca ii mai simt prezenta in jurul meu, in casa. Il visez, dar nu-i pot vedea chipul.”

*Si ei l-au iubit pe Gheorghe Dinica*

Carmen Tanase: „Este unul dintre putinii actori care au depasit granitele mortii. Gheor­ghe Dinica ramâne printre noi, a plecat doar partea lui fizica.”
Marin Moraru: „E dureros ca nu vom mai fi impreuna pe scena. Dar timpul sterge tot. Daca n-ar fi uitarea, am fi pierduti. Cei care nu mai stau „in vitrina”, nu mai exista. Imaginea lor se incetoseaza, mai pâlpâie doar amintirea.”
Tania Popa: „Am jucat de multe ori impreuna, dar cel mai greu a fost la „Patul lui Procust”, filmat la Chisinau. Eu eram Emilia, el era deputatul care ma vizita pentru favoruri sexuale. Imi era ingrozitor de jena, dar el m-a batut pe obraz: Ce-ai rusoaico? Nici nu te doare, trece imediat!”.
Valentin Teodosiu: „Regret ca n-am putut sa-i indeplinim ultimele doua dorinte: sa joace la Comedie, in musicalul „Groapa”, dupa Eugen Barbu, si in filmul „Zahei Orbul”, pe care sper ca il vom face cu Horatiu Malaele, in memoria lui Gheorghe Dinica.”
Diana Dumitrescu: „Imi lipsesc foarte mult vorbele lui bune si zâmbetul cald. M-am bucurat de aprecierea lui, ceea ce este o mare onoare.”

Gabriela Hurezean

Demi Moore vrea sa-i umfle ochii lui Jenny McCarthy

0

Presa de peste ocean pândeste cu sufletul la gura momentul in care Demi Moore se va napusti furioasa in parul lui Jenny McCarthy. Râca dintre ele a pornit, culmea, de la niste sfaturi.

De când presa de peste ocean a dezvaluit ca Ashton Kutcher a inselat-o chiar in propria casa, Demi Moore a refuzat sa faca vreun comentariu cu privire la viitorul mariajului sau. De asemenea, la fiecare iesire in public, cei doi actori au pozat in cuplul fericit si indragostit, lasând lumea sa creada ca, de fapt, toate infidelitatile au fost o inventie a presei. Se pare insa ca, in ciuda eforturilor actritei in vârsta de 47 de ani de a pastra aparentele, starurile hollywoodiene stiu ca mariajul lor este pe butuci. Mai mult decât atât, una dintre colegele de breasla ale lui Demi a fost atât de binevoitoare, incât i-a oferit divei sfaturi cu privire la cum ar putea
sa-si rezolve problemele din casnicie. „Ii transmit lui Demi ca ar fi bine sa faca niste investigatii pe cont propriu, sa verifice daca zvonurile lansate de presa sunt adevarate. Nu ar trebui sa creada nimic pâna nu se convinge ea care este adevarul. Iar daca sunt adevarate, si suntem convinsi ca sunt, ar trebui sa-si reevalueze relatia. Mai pe scurt, sa divorteze”, a declarat Jenny McCarthy in timpul unui interviu televizat. Se pare ca „micile” comentarii ale fostului star Playboy au infuriat-o la culme pe Demi Moore, care a jurat ca ii va invineti ochii blondinei cu prima ocazie pe care o va avea. „Cum a indraznit sa discute despre mariajul meu? Cum a avut tupeul sa imi dea tocmai mie sfaturi? Eu incerc sa ma distantez de aceasta problema si ea ce face? Ar trebui sa ma infig in parul ei si sa-i umflu ochii prima data când o vad, poate asa se potoleste”, le-a spus Moore unor prieteni, extrem de nervoasa.

Ana-Maria Calciu

Drogba are malarie

0

Carlo Ancelotti, managerul lui Chelsea Londra, a anuntat, ieri, ca atacantul Didier Drogba sufera de malarie. Dupa ce s-a crezut ca ivorianul are doar un simplu virus, analizele recente au aratat rezultatul care i-a speriat pe toti coechipi­erii. Din aceasta cauza, Drogba a fost rezerva in me­­ciul din weekend, cu FC Liverpool, scor 0-2. (R.N.)

Tudor, in locul lui Avram

0

Arbitrul Alexandru Tudor va conduce la centru partida dintre Rapid si Steaua, din sferturile de finala ale Cupei României. Meciul de pe stadionul „Giulesti – Valentin Stanescu” se va disputa, mâine, de la ora 20.45. Initial, meciul urma sa fie oficiat de Marius Avram, dar acesta a fost retinut de la delegari. (R.N.)

Juventus, dupa Lacina Traore

0

Lacina Traore, atacantul campioanei, se afla in atentia clubului Juventus Torino, alaturi de uruguayanul Diego Forlan (Atletico Madrid) si de francezul Karim Benzema (Real Madrid), anunta calcioline.com.”In asteptarea bosniacului Edin Dzeko, Juventus sondeaza si alte piste. Antrenorul Luigi Del Neri i-a cerut directorului general Giuseppe Marotta un atacant tânar si de perspectiva, iar acesta l-a propus pe Lacina Traore”, noteaza sursa citata. (R.N.)

Mandorlini – antrenor la Verona

0

Fostul tehnician al formatiei CFR Cluj, Andrea Mandorlini, a fost numit ieri in functia de antrenor principal al echipei Hellas Verona, din liga a treia italiana. Mandorlini il in­lo­cuieste pe Giuseppe Giannini, fost antrenor la FC Arges, demis in urma rezul­tatelor nesatisfacatoare din acest inceput de sezon. (R.N.)

Nepotul lui Gigi casca stradal

0

Marius Ianuli, cunoscut mai degraba sub porecla de „Mache”, a revenit in functia de team-manager al Stelei dupa perioada „Victor Piturca”, in care a fost exilat de fostul selectioner direct in tribuna.

In timpul liber, Mache cutreiera Dorobantiul bucurestean. De obicei, la brat cu iubita, iar iubita, tot de obicei, impreuna cu o prietena blonda, la fel de atragatoare. „Umblu cu cine vreau, când vreau si unde vreau. Femeia din poze e logodnica mea, dar nu vreau sa va spun numele ei. Vreti sa stiti prea multe”, ne-a declarat Ianuli, iritat nici prea-prea nici foarte-foarte. Mache este unul dintre nepotii lui Gigi Becali si, teoretic, mai multe despre el n-am avea ce spune. Practic, insa, avem. De pilda, putem spune si observa ca, in timp ce merge grabit si casca, Ianuli pune mâna la cap si nu in dreptul gurii, asa cum ar fi fost nu doar politicos sa se intâmple, ci si normal.

*Când nu casca, scuipa*

Mache detine 3.300 de actiuni la FC Steaua si se lauda ca a jucat fotbal in Grecia, dar nu pe plaja, ci in cadru organizat. Este cel care rezolva cantonamentele si meciurile amicale, iar pâna in vara trecuta tinea si evidenta cartonaselor jucatorilor.
Ultima isprava a nepotului lui Gigi Becali s-a petrecut in meciul de Europa League cu Napoli (scor 3-3): Ianuli l-a scuipat pe arbitrul polonez Marcin Borski, UEFA sanctionându-l ulterior cu o amenda de 5.000 de euro. Mache s-a aparat, afirmând ca „nu l-am scuipat pe arbitru. I-am zis doua expresii in engleza”.

Flavius Dobrescu

In asteptarea viitorului adversar, Bute citeste Coelho

0

In asteptarea aflarii urmatorului adversar, campionul mondial IBF, la supermijlocie, se delecteaza cu lectura brazilianului Paulo Coelho. Asa cum „National” a anuntat, Lucian are o clauza in contractul semnat cu Showtime pentru a disputa un meci, din calupul de trei, chiar la Bucuresti.

Lucian Bute a sustinut, ieri, la Hotelul Marriott, o conferinta de presa in care a anuntat, oficial, semnarea contractului cu Showtime. Campionul nostru este cu gândul la urmatorul meci si vrea sa demonstreze rivalilor ca este cel mai bun la supermijlocie. „Sunt fericit ca am reusit sa ajung aici. Acum ma pot lupta cu cei mai buni si am ocazia sa arat ce pot. Vreau sa-mi indeplinesc visul si sa ma lupt intr-un meci de unificarea centurilor. Asta mi-am dorit de când am ajuns campion mondial”, a declarat Bute. „Am vorbit si cu cei de la Interbox si am tinut sa pun in contractul cu Showtime o clauza care sa-mi permita sa boxez in România, in eventualitatea in care acest lucru va fi posibil. Mi-am asumat acest risc, pentru ca imi doresc foarte mult sa boxez in tara”. Din cele 27 de meciuri la profesionisti, Lucian a disputat doar unul singur in patrie, in 2005, la Galati. Celelalte au fost gazduite de SUA (de trei ori) si Canada (23).

*Super Seven!*

La semnarea contractului cu televiziunea americana Showtime, Bute a primit cadou un tricou pe care scria „Super Seven”, semn de recunoastere ca a intrat intre cei mai buni boxeri de la super­mijlocie (compania Showtime organizeaza celebrul turneu Super Six World Boxing Classic). „Imi doresc sa ma bat cu câstigatorul din Super Six. Deja americanii mi-au facut cadou un tri­cou cu „Super Seven”. Mai mult ca sigur acest meci va avea loc la sfârsitul anului, la Madisson Square Garden din New York sau la Las Vegas. Ma voi bate cu cineva care va detine una sau doua centuri, iar in joc vor fi trei centuri”, a explicat Lucian. Pâna la meciul de unificare, Bute va primi un adversar de top, pe 12 martie la Centre Bell din Montreal. Robert Stieglitz, Andre Ward, Sakio Bika, Allan Green sau Glen Johnson sunt pe lista de asteptare.

*Jean Pascal sa mai astepte*

Toti amatorii de box din Montreal isi doresc un meci de gala, intre Lucian Bute si Jean Pascal, campionul IBO la categoria semigrea. „Stiu de provocarea lui Pascal. Momentan eu vreau sa câstig tot la categoria mea. Daca va fi sa ne batem, va fi in 2012. Acum ma concentrez la ce am de facut anul viitor, cind voi avea trei meciuri”, a declarat „Mr Knockout”. „Saptamâna viitoare am sa ma intorc in Canada. Cantonamentul va dura doua luni si va incepe in luna ianuarie. Am de ales intre Florida si Puerto Rico”.
Presedintele F.R. de Box, Rudel Obreja, ne-a explicat de ce Lucian Bute prefera sa dispute partidele la Montreal. ”Sa fim seriosi. E normal sa te bati acolo unde esti vândut. Sunt câtiva boxeri care umplu salile de box, iar la categoria lui, doar Arthur Abraham strânge peste 20.000 de spectatori. Si el se bate in Germania, desi este armean. Fratii Klitsh­ko sunt ucraineni si se lupta in Germania, pentru ca acolo vin specta­torii”.

*11 minute*

Intre antrenamente si meciuri pentru titlul modial, Lucian Bute are timp sa se delecteze citind. Autorul lui preferat este Paulo Coelho, brazilianul care a fermecat o lume intreaga. „Ultima carte citita de mine a fost «11 minute» de Coelho. Imi place foarte mult cum scrie si il citesc de câte ori am ocazia”, a adaugat Lucian.

Sebastian Stan

Traian Basescu nu-l mai suporta pe Emil Boc

0

Presedintele României pare ca si-a pierdut rabdarea in ceea ce-l priveste pe primul ministru, Emil Boc, si nu se fereste sa arate acest lucru in public. Prezent, ieri, la Summitul Dunarii, Traian Basescu l-a tratat cu raceala pe premier si i-a vorbit mai mult printre dinti.

Gestul presedintelui a fost repede sesizat de cei prezenti, in momentul in care acesta a fost nevoit sa dea noroc cu Emil Boc, care avea rolul de a intâmpina oficialii prezenti la eveniment. Dupa gestul protocolar, premierul a incercat sa faca o gluma, insa Basescu si-a intors imediat privirea de la el si i-a zâmbit cordial lui Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, aflat in imediata sa apropiere. Situatia de ieri seamana izbitor cu un alt moment memorabil, cel in care acelasi Traian Basescu rupea orice legatura cu Calin Popescu Tariceanu in martie 2008, in timpul predarii Automobile Craiova catre Ford. Si atunci, presedintele s-a comportat strict protocolar cu premierul aliantei DA si a lasat sa se inteleaga ca orice reconciliere intre palate este imposibila.

*Basescu a avut succes cu Summitul Dunarii*

Desfasurat ieri la Parlament, sub inaltul patronaj al presedintelui României, Summitul Dunarii a reconfirmat interesul si sprijinul politic pe care statele riverane marelui fluviu il acorda strategiei pe care UE o pregateste pentru aceasta regiune. La summit au fost reprezentate toate cele 14 tari strabatute de Dunare, plus delegatiile landurilor riverane din Austria si Germania si trimisii institutiilor europene. Oaspete de marca a fost presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
In debut, delegatii au participat la vernisajul unei expozitii filatelice tematice, iar lucrarile propriu-zise au fost deschise de Traian Basescu.

*Barroso multumeste României*

Interesul statelor riverane il reprezinta promovarea unei cooperari interregionale, menita sa duca la dezvoltarea infrastructurilor de transport si energetica, la stimularea cresterii economice si la progres social. Pentru ca scopul sa poata fi atins, este necesara mentinerea “interesului constant si al implicarii statelor din regiune” – a declarat din start Traian Basescu.
Marinar la baza, Traian Basescu a decretat sectorul de transport naval drept “cea mai importanta dimensiune economica a Dunarii”.
Considerând noua strategie dunareana ca pe o imensa oportunitate deschisa in regiune, Jose Manuel Barroso a multumit public României pentru initiativa sa. In plus, oficialul european a salutat perspectiva accelerarii “procesului de depasire a asperitatilor regionale” si a “avantajelor integrarii”.

*Indeplinim criteriile, aderam la spatiul Schengen*

“In masura in care toate criteriile sunt indeplinite, nu exista nicio legatura din punct de vedere legal in aderarea (României) la spatiul Schengen si Mecanismul de Cooperare si Verificare pe Justitie” – a precizat Jose Manuel Barroso, legat de posibila schimbare a pozitiei CE fata de sustinerea aderarii noastre la Schengen. n

*Delegatii, ospatati cu sarmale*

Premierul Emil Boc a oferit, ieri, un dejun participantilor la summit. Cateringul a fost asigurat de restaurantul Triumf, iar meniul a constat dintr-o gustare rece specific româneasca (toba, lebar, pate de ficat), terina de salau pe lamâie, icre de crap pe lamâie cu garnitura de rosii cherry si rucola. Au urmat traditionalele sarmale in foi de vita (din piept de pui) si, ca fel principal, o rulada cu legume si pui.

ANA-MARIA LUDATSER/SIMONA BĂDULESCU

Greva pentru bonuri de masa

0

Aproximativ 200 de angajati ai Spitalului Judetean de Urgenta Harghita au incetat ieri activitatea timp de doua ore, nemultumiti ca nu si-au primit bonurile de masa pentru luna septembrie. Aproximativ 200 dintre angajatii spitalului harghitean au incetat lucrul, la ora 14.00, asigurând doar urgentele.

Român expulzat din Belgia

0

Un român va fi expulzat de autoritatile din Belgia pentru ca a fost violent cu medicii si asistentele de la spitalul la care a fost dus dupa ce a fost gasit inconstient pe strada, intr-o stare avansata de ebrietate. In urma incidentului, Oficiul pentru imigrari din Belgia a dispus expulzarea românului din tara.

Militanta pentru drepturile romilor, condamnata

0

Militanta pentru drepturile romilor Lavinia Olmazu, care a ajutat peste 170 de români sa obtina ilegal beneficii in valoare de 2,9 milioane de lire sterline, a fost condamnata la doi ani si trei luni de inchisoare. Ea a contribuit la organizarea unei fraude care a implicat 172 de membri ai comunitatii române.

Ţinutele oficiale ii dau batai de cap!

0

Aparitie inedita, ieri, la Summitul Dunarii. In rând cu ministrii Cabinetului Boc si alti europarlamentari democrati s-a aflat si EBA, mezina familiei prezidentiale.

Retrasa discret intr-un colt al salii (ascunsa practic printre colegii de partid), Elena Basescu a urmarit cu atentie toate interventiile oficialilor români si straini pe tema strategiei UE in ceea ce priveste regiunea Dunarii. Involuntar insa, EBA i-a luat fata celebrului ei parinte, Tra­ian Basescu, sub al carui inalt patronaj s-au desfasurat lucrarile Summitului Dunarii. Pentru momente bune, intreaga atentie a asistentei (presa si delegati) s-a indreptat asupra mezinei familiei prezidentiale. Stradaniile Elenei de a avea o aparitie modesta au fost zadarnicite si din cauza tinutei pe care tânara a adoptat-o. Imbracata intr-un costum cam cu doua numere mai mare, cu o pereche de pantofi rosii de la Jean Paul Gaultier de vreo 700 de euro si o geanta Chanel in ton cu pretul (intre 2.300-2.600 de euro), mezina familiei Basescu a facut furori printre participantii la eveniment. Pentru a nu monopoliza totusi atentia presei si a invitatilor pe termen lung, Elena Basescu s-a retras discret, asa cum a si venit, de la lucrarile Summitului, refuzând sa participe la dineul oferit in cinstea delegatiilor. Gest matur, in ton cu atitudinea rezervata afisata de tânara Elena. Din pacate pentru ea, tinuta modesta de aceasta data nu a avut rezultatul scontat de fata cea mica a presedintelui. Cu siguranta, EBA nu a dorit sa iasa in evidenta printr-o vestimentatie opulenta, intentionând sa fie cât mai discreta. Lucru sesizat de cei prezenti la summit, dar neinspirat prin combinarea costumului (mai ales a pantalonului) cu pantofii cu platforma care se potriveau, mai degraba, la o rochie si la alt eveniment.

ADELINA IONICEL