Acasă Blog Pagina 7880

S-au dezbracat pentru a ajuta biserica

0

Un grup de coafeze din Marea Britanie a gasit o metoda cât se poate de neortodoxa, pentru a strânge bani si a-i dona unei biserici.

Angajatele unui coafor au demonstrat ca “mânuirea” foarfecelor nu este singurul lor talent. Domnisoarele au renuntat la haine si au pozat in costumul Evei, chiar in salonul unde lucreaza, in jurul lor gasindu-se uscatoare de par, perii, cataloage cu vopsele de par, dar si maturile din dotare. Fetele nu au pozat goale doar de dragul artei, ci in scop caritabil. Mai precis, fotografiile lor vor aparea intr-un calendar, iar sumele strânse din vânzarea lui vor fi donate unei biserici. “Am fost surprinsa cât de repede au acceptat fetele sa se dezbrace pentru a strânge bani pentru biserica noastra. Ne asteptam ca acest calendar sa se vânda precum pâinea calda”, a declarat Laura Haystaff, cea care s-a ocupat de realizarea pictorialului sexy.

Ana-Maria Calciu

‘ute lumea, ‘ute!

0

Smecherii din anii ’70 aveau o vorba, pe care o ziceau la cafenea, când intra vreunul insotit de-o gagica frumoasa. Admirau beliciunea, salivau, fluierau, dupa care venea replica: „’ute lumea, ’ute!”. Si fiindca nici chinezii n-au atâtea boabe de orez câte frumuseti cu fusta produce România, expresia „’ute lumea, ’ute!” se repeta de 10-15 ori pe ora. Acum, „’ute lumea, ’ute!” ii defineste pe tinerii pesedisti. Multi s-au grabit sa-i condamne, dar eu am ramas placut surprins aflând ca Banicioiu are viata sexuala. Daca voi auzi ca si Titus Corlatean a fost la femei, atunci chiar mi se va schimba sistemul de valori. Nea Nelu ce parere o avea despre atitudinea neprincipiala a utemistilor de azi? Mai ales ca Iliescu, om serios, n-a fost niciodata la curve. Actrita Florina Cercel poate depune marturie. Iliescu lua tovarasele la sentiment. Le intreba „te fac o colectivizare, scumpete mica? Lasa-ma sa introduc echitatea in CAP-ul tau, ca prea au abuzat chiaburii de tine!”. Dar sa revenim la tinerii cordaci pesedisti. Daca Banicioiu a ajuns crai, atunci poate deveni si Ponta presedinte al tarii. Iar lui Corlatean ii prezint scuze. El n-are nevoie sa mearga la prostituate. Vin virginele la el, sunt topite dupa freza lui care atesta ca România chiar a avut o aristocratie taraneasca. Da-l naibii, ca joaca la frumosi!

Nou Brunch in LeClub

0

Cum in aceste zile frumoase de toamna cu totii suntem mai veseli si mai pozitivi ca oricând, membrii si prietenii stilatului LeClub din Soseaua Nordului sunt invitati duminica la un nou Brunch tematic. Cum afara va fi soare, invitatii vor fi desfatati de bucatari cu delicatese din adâncurile marii la un „From the Mountain to the Sea” Brunch. De asemenea, vor fi inaugurate cele patru terenuri de badminton, unde vor fi organizate cursuri pentru toate categoriile.

Legea educatiei merge mai departe

0

Premierul Emil Boc considera ca decizia Curtii Constitutionale permite Guvernului continuarea procedurii angajarii raspunderii pe Legea educatiei. „Procedura merge mai departe, nu exista niciun mecanism de a o opri”, a declarat Boc, explicând ca daca a existat un conflict intre puterile statului, acesta s-a incheiat in momentul in care Executivul si-a angajat raspunderea in Parlament, iar opozitia a depus motiunea de cenzura.

Salon de cosmetica, acasa la barbati

0

Uite ca mai sunt si români care nu vor sa treaca oricum prin criza. Cel putin, chiar daca i-au prins vremurile cu foamea in glanda, sa fie cât mai bibiliti cu putinta. Acestor optimisti incurabili li se adreseaza si oferta primului salon de infrumusetare care se deplaseaza la domiciliul clientilor. Si care, mai nou, se adreseaza si barbatilor.

Ineditul salon „care vine la tine acasa”, vorba ofertei, anunta ca si-a extins semnificativ paleta de servicii. Astfel, clientela fidela poate beneficia de mai multe tipuri de abonamente, dintre care unul este destinat exclusiv barbatilor. Basca reduceri semnificative pentru studenti.

*Peste masajul erotic!*

S-a lansat un serviciu special pentru barbatii care adora sa fie rasfatati. Si unde s-ar simti clientul mai confortabil decât la el acasa, ca nu toti sunt ca Borcea care isi face manichiura doar cu spectatori. Pentru metrosexuali, conducerea salonului ofera abonamente ca si pentru femei, cu mici diferente. Oricum, beneficiarii spun ca un masaj capilar bine executat este cu mult peste unul erotic. Ei, chestie de gusturi, daca le place sa-i… frece cineva la cap. Astfel, abonamentul „Standard” costa 550 lei pe luna si cuprinde patru manichiuri, patru pedichiuri, patru tunsori speciale, plus consultanta pentru ingrijirea parului. Pentru 650 lei, masculii mai beneficiaza si de doua sedinte SPA, un masaj capilar si un styling profesionist. Pentru studenti se aplica reduceri substantiale, pachetele costând doar 230 si 320 lei.

Toni Matei

Indragosteala la foc continuu

0

Cu toate minunatiile internetului, prea putini români isi gasesc perechea mult visata datorita inovatiilor tehnice. Astfel ca, dupa o perioada in care agentiile matrimoniale au incercat sa se adapteze la metodele occidentale, este din nou la moda tipul de indragosteala clasica. Ce-i drept, cu modificari majore: aranjarea a câte 10 intâlniri consecutive, in doar juma’ de ora.

Astfel de meeting-uri au mai vazut românii si prin filme. Daca vrei sa te „lipesti”, cel mai sigur este sa consulti o oferta cât mai mare de posibili parteneri, intr-un timp cât mai scurt. Lucru care se poate petrece acum si in Capitala, in câteva localuri centrale unde se organizeaza astfel de indragosteli la foc continuu.

*Intre 20–30 ani*

Oferta firmei organizatoare este cât se poate de lamuritoare despre modul cum decurg aceste meeting-uri intensive: „Te-ai saturat sa fii singur? Te plictisesti? Acum ai ocazia sa cunosti persoane noi, in decurs de doar jumatate de ora! Ai parte de intâlniri organizate de câte trei minute fiecare, fara sa mai fii nevoit sa refuzi vreo persoana. Raspunsurile tale ramân garantat anonime. Evenimentul este organizat in atentia persoanelor intre 20–30 ani, interesate de relatii si social networking. Poti cunoaste persoane noi si a te distra in acelasi timp este sloganul cu care se atrag noi clienti”.

*Manevra!*

Intr-adevar, pare situatia ideala de a incerca sa scapi de singuratate, fara a te lega insa in acelasi timp la cap din prima. Astfel, platesti taxa de participare, in care intra si o anume consumatie si apoi, timp de jumatate de ora, te invârti ca titirezul la mai multe mese, unde te asteapta „ iubirea vietii”. Daca ti-a placut cineva, scrii pe un biletel si, ulterior, in schimbul unui comision consistent, agentia te pune in legatura cu cea care ti-a sucit mintile. Atâta doar ca unii participanti se plâng deja ca la mijloc este o manevra, superbitatile care atrag toate privirile fiind „blatuite”, adica oameni de-ai casei…

Florin Marcu

Geoana a comis-o din nou

0

Desi a vrut sa transmita un mesaj critic la adresa lui Traian Basescu – care a declarat ca CCR a actionat ca “o institutie penibila” – pesedistul Mircea Geoana a sfârsit prin a face o gafa de proportii. “Domnul presedinte greseste profund. (…) Daca eu m-as fi apucat sa spun ceea ce mi-a trecut prin cap atunci când CCR a respins solicitarea de a renumara voturile la prezidentiale, probabil ca nici Dunarea nu i-ar fi spalat”, a afirmat Geoana.

Investitiile straine, prabusite cu 40%

0

Investitiile straine directe in primele noua luni ale anului au totalizat 2,07 miliarde de euro, in scadere cu aproape 40% fata de perioada similara a anului trecut, a anuntat Banca Nationala a României (BNR). Investitiile straine directe au fost realizate in cea mai mare parte din participatii la capital care au insumat 1,338 miliarde de euro, restul intrarilor, de 732 milioane de euro, reprezentând credite intra-grup.

Crin Antonescu recunoaste ca ar pune de-o alianta cu PDL

0

Liderul liberal recunoaste ca ar fi tentat sa guverneze alaturi de PDL. Crin Antonescu confirma astfel informatiile publicate de „National” potrivit carora PNL si PDL sunt gata sa-si innoade cozile intr-o noua alianta.

„Eu nu exclud o varianta de Guvern cu PDL”, a afirmat pe sleau Antonescu. In stilu-i caracteristic, liderul liberal s-a degrevat insa de orice responsabilitate in caz de esec, aruncând pisica in curtea democrat-liberalilor. “PDL se exclude de la orice constructie serioasa de tip guvernamental atâta vreme cât nu intelege ca in conformitate cu Constitutia presedintele are treaba si prerogativele lui si Guvernul are treaba si prerogativele lui. Daca PDL nu intelege ca cine guverneaza trebuie sa-si asume aceasta responsabilitate si nu sa fie doar sluga lui Traian Basescu, atunci se condamna sa nu poata face parte dintr-o formula de guvernare cu adevarat responsabila”, a conchis Antonescu.

ADELINA IONICEL

Lazaroiu: Boc o ia la vale

0

Zilele premierului Emil Boc in fruntea Executivului sunt numarate. Mesajul vine de la Traian Basescu via Sebastian Lazaroiu. Concret, consilierul prezidential sustine ca, indiferent de evolutia economica a României, Boc nu-si va reabilita imaginea in ochii electoratului: “Economia isi poate reveni la anul, in 2012, in 2013, dar ramâne o inertie a lipsei de popularitate, al erodarii figurii respective, care a luat masurile respective (Emil Boc – n.r.). Daca economia isi va reveni, ritmul de crestere a increderii a lui Boc va fi mult mai mic”. Si uite asa actualul premier va fi sacrificat intru cresterea-n sondaje a PDL.

Roberta Anastase, pe faras

0

Dupa ce si-a pus Opozitia in cap, ba chiar si o mare parte dintre colegii de partid, Roberta Anastase a reusit sa-i calce pe nervi si pe udemeristi. Acestia nu ascund ca s-ar lipsi bucurosi de fosta Miss România.

Recunoscuti pentru seriozitatea de care dau dovada in activitatea lor parlamentara, deputatii UDMR s-au saturat pâna peste cap de circul oferit aproape zi de zi de PSD, PNL si PDL. Comentata initial doar prin culisele politice, nemultumirea maghiarilor a fost pusa pe tapet chiar de Kelemen Hunor – presedintele executiv al Uniunii. Acesta a recunoscut ca printre propunerile pe care UDMR urmeaza sa le inainteze in vederea deblocarii activitatii Camerei Deputatilor se afla si demisia Robertei Anastase. “Si inlocuirea Robertei Anastase din functia de presedinte al Camerei Deputatilor este o solutie”, a precizat actualul ministru al Culturii.

*Preda: Macar sa-si ceara scuze*

Mai putin transant decât liderul maghiar, europarlamentarul PDL Cristian Preda a sugerat si el partidului ca ar fi cazul sa recunoasca macar eroarea savârsita de sefa Camerei Deputatilor la votul pe Legea pensiilor. “Noi nici macar nu ne-am cerut scuze pentru incidentul absolut penibil de la numararea voturilor. (…) Aceasta inversunare, ideea ca noi trebuie sa dam lectii opozitiei nu e sanatoasa si nu ne va ajuta. (…)Poate ca nu e nevoie de o retragere a Robertei Anastase, poate ca e nevoie de o explicatie publica, asta n-a venit nici macar pâna acum. Dar daca nu incerci nimic si te tii doar cu nasul pe sus, nu o sa devii credibil”, a subliniat Preda, cel care a avut practic curajul sa exprime public ceea ce multi pedelisti sustin doar pe la colturi.

ANA-MARIA LUDATSER

Sumisa Mihajlovic

0

Dupa modelul lui Sinisa Mihajlovic (antrenorul lui Adrian Mutu de la AC Fiorentina), „principalul“ Rapidului si-a facut aparitia pe gazon, la meciul de cupa cu Steaua, cu un fular având insemnele visiniilor.

Dupa numai 10 minute de la startul partidei, „Sumigol“ si-a abandonat accesoriul vestimentar undeva pe banca, pentru ca fularul nu era asezat corect in jurul gâtului, iar pe deasupra il mai si incomoda pe tehnicianul Rapidului, acesta neputând sa strige la jucatori. In plus, diferenta dintre Sumudica si Mihajlovic, din punct de vedere al vestimentatiei, a fost una cât se poate de evidenta. Costumul lui Marius este demodat (vezi doar lungimea si croiul pantalonilor), ca sa nu mai vorbim de celelalte accesorii, precum cureaua ori ceasul.

*Copos: „Sumi nu pleaca nicaieri“*

Patronul George Copos il sustine pe antrenorul giulestean. „Este exclus sa plece Sumudica. Nimeni nici macar nu s-a gândit la asa ceva, sunteti nebuni? El sufera foarte mult si regreta enorm ca a pierdut. Chiar am vorbit cu el la telefon si i-am spus sa fie fericit pentru jocul echipei. I-am transmis sa tina capul sus, pentru ca, cel putin in repriza a doua, echipa lui a fost superioara Stelei“, a recunoscut actionarul rapidist.

Flavius Dobrescu

Craiova fara Adrian Paunescu

0

N-am avut puterea sa scriu nimic vinerea trecuta, intr-un 5 noiembrie in care socoteam exact doi ani de la moartea tatalui meu. N-am scris si n-am mai putut gândi nimic, dupa ce-am aflat vestea altei morti, a lui Adrian Paunescu. Am devenit doar cumplit de trist. Incerc sa scriu acum o poveste din cele câteva – putine – zile in care l-am cunoscut in mod direct pe Adrian Paunescu.
In toamna lui 2004, realizam la 3 TV, in Craiova, o emisiune cu public si cu invitati, la Teatrul National, in care, la una dintre editii, il chemasem pe Poet. Cu cinci-sase ore inainte de incepere, m-a sunat spunându-mi ca nu mai reuseste sa ajunga, era undeva in Hunedoara, intâlnirile cu oamenii de acolo se prelungisera, nu era omeneste posibil sa plece, sa lasam pe lunea viitoare…
Am spus ca e totul OK, l-am anuntat pe Adrian Mititelu – care patrona postul de televiziune respectiv– si m-am pregatit de emisiune. Evident, despre destinul de ieri si soarta de atunci a echipei. Victor Piturca, Corneliu Stroe, Costica Donose, Marcel Popescu, Marcel Iancu, Aurica Beldeanu, Silviu Lung, cam aici erau invitatii. Si noaptea a inceput. Amintiri, analize, acuzatii, melancolii… si, deodata, am simtit sala Teatrului National vibrând ciudat. In luminile albe si albastre ale scenei, orbindu-ne pe toti, intrase Adrian Paunescu. Cred ca trecuse de miezul noptii deja. A fost clipa magnifica din care toate povestile si sperantele Craiovei au inceput sa straluceasca. Donose – Pelé alb, Beldeanu, magistrul Stroe lacrimau. In sala nu se mai respira. Ore daruite de Adrian Paunescu. Viata lui si a Craiovei, viata noastra, credinta.
Spre dimineata, am incheiat. Abia atunci am putut sa-l intreb cum de-a venit, (ce intrebare stupida!) totusi, de la Brad (unde era când vorbiseram). Mi-a spus asa: „Craiova de azi e rana noastra. Când era haituita si micsorata – din Maxima – de Securitate, n-au lasat-o nici oamenii acestia si cred ca nici eu. Am prins-o din nou, in aceasta noapte, s-o amintim si s-o explicam celor ce-o iubesc. Am dus-o pâna dimineata, uite. De aici trebuie sa-si administreze rasaritul!…”

8 momente in care Cârtu a luat-o razna

0

Imediat dupa finalul partidei cu Bistrita, duel in urma caruia CFR Cluj a fost eliminata din Cupa României, Sorin Cârtu a sarit sa-l bata pe asistentul Adrian Vidan. Tusierul a semnalizat faultul comis de Tony, in careu, penalty-ul decizând practic intâlnirea din Gruia. Aveti mai jos, in ordine cronologica, opt situatii in care Cârtu nu s-a mai putut controla:

1. In 2002, la un meci din Cupa României, cu Midia Navodari, antrenorul Universitatii Craiova a fugarit un ziarist de la ”Editie Speciala” pe tot terenul, fiind suparat pe articolele scrise de respectiv. “Din cauza ta am pierdut azi, nenorocitule!”, i-a zis antrenorul, punând in cârca rezultatul: 2-3 cu divizionara secunda.

2. Tehnicianul a stat minute bune ingenuncheat pe iarba, la un FC Arges – FC Timisoara, in mai 2005, iar din aceasta pozitie s-a izbit cu capul de pamânt de câteva ori, atunci când gazdele au pierdut sansa de a dezvolta un contraatac periculos. A avut nevoie de ingrijiri medicale la finalul partidei.

3. La FC National, la un meci din deplasare cu Jiul Petrosani, pierdut cu 0-2, Cârtu si-a pierdut cumpatul. Enervat ca Ducu Ninu a jucat foarte slab in prima repriza, el a sarit cu picioarele pe fotbalist, in vestiar, marturie stând declaratiile unor coechipieri. La reluare, Ducu Ninu a invocat faptul ca era lovit pentru a nu continua jocul. Avea vânatai in mai multe zone ale corpului.

4. In 2007, pe când antrena FC National, Cârtu a injurat spectatorii nemteni. La vestiar, dupa meci, s-a luat la “harta” cu Gheorghe Stefan, pe care l-a facut “escroc si omul Cooperativei”. A iesit o busculada chiar in vestiar, cu jucatorii iesiti de la dus, plini de sapun, incercând sa calmeze spiritele.

5. La Mioveni, a dat cu capul in plexiglasul bancii de rezerve, in timpul unui meci cu Dinamo, insa nu a suferit contuzii. Televiziunile au prezentat multe reluari cu aceasta faza.

6. La Pandurii, la un antrenament, s-a enervat pe jucatori pentru ca acestia nu nimereau cadrul portii la executarea de lovituri libere. Cârtu a luat sacul cu mingi si l-a aruncat peste gard. “Ce va uitati, ma? Fugiti dupa baloane… Fir-ati ai dracu’ de fotbalisti pârnai ce sunteti!!!”, le-a spus antrenorul. Apoi a plecat la vestiar, lasându-i pe secunzi sa continue antrenamentul.

7. Sorin Cârtu a fost eliminat de pe teren in octombrie 2009, la un meci Pandurii – Urziceni, pentru gesturi la adresa arbitrului Augustus Constantin. “Sorinaccio” a pus mâinile crucis, o miscare a corpului prin care i-a reamintit “cavalerului fluierului” ca tatal sau, fostul sef al CCA, este incarcerat pentru coruptie.

8. Orbit de furie, Cârtu s-a napustit joi seara asupra asistentului Vidan, pe tunelul spre vestiare si, dupa un sprint demn de Usain Bolt, a fost oprit de unul dintre conducatorii clujeni aflat in zona. “Sorinaccio” i-a injurat timp de patru minute, in continuu, pe arbitri, fiind calmat cu greu.

Flavius Dobrescu

Julia Roberts, amor nebun cu bodyguardul

0

Intreaga suflare mondena de peste ocean stie ca Julia Roberts nu are nici pe departe o casnicie fericita, insa ultimele ipostaze in care a fost actrita surprinsa demonstreaza ca alcoolul nu este singurul refugiu al acesteia.

Se pare ca Roberts isi insala sotul, de o buna bucata de vreme, chiar cu propriul bodyguard. In ultimele zile, Julia Roberts s-a aflat la Roma, in vederea filmarii unei reclame pentru „Lavazza”, ocazie cu care a mai incasat 1,6 milioane de dolari. Insa actrita nu a fost insotita de catre sotul sau, Danny Moder, si nici de cei trei copii ai cuplului, singurul motiv pentru care aceasta si-a „uitat” familia acasa fiind ca a vrut sa faca sex cu body­guardul sau. Julia si garda sa de corp au fost surprinsi plimbându-se de mâna prin capitala Italiei, dupa care s-au retras in camera de hotel a actritei, pe care au mai parasit-o abia a doua zi, dupa-amiaza.

Ana-Maria Calciu

Angelina Jolie, pictorial sexy la 35 de ani

0

De-a lungul anilor, imaginea sa a evoluat de la cea de vampa plina de mister la mama dedicata si iubitoare. Insa in ciuda faptului ca trebuie sa se ocupe de sase copii, Angelina Jolie este inca un sex simbol, lucru demonstrat in numarul din decembrie al revistei „Vogue“.

Este una dintre cele mai de succes actrite de la Hollywood, mai nou – regizor de film, ambasador ONU al bunavointei si mama a sase copii, dintre care trei naturali. Oricine ar avea un program atât de incarcat probabil ca nu ar mai avea timp nici macar sa respire, insa Angelina Jolie nu numai ca reuseste sa le imbine pe toate formând un puzzle perfect, dar isi gaseste timp si pentru a avea grija de propria persoana. Actrita poate oferi oricând lectii de gratie, feminitate, stil, eleganta si respect de sine vedetelor in devenire, caci, la cei 35 de ani ai sai, este una dintre cele mai sexy dive de la Hollywood. Iar acest lucru este demonstrat din plin in editia din decembrie a revistei „Vogue“ America, pentru care Angelina a pozat in diverse tinute. De departe, cea mai seducatoare ipostaza a lui Jolie este cea in care fotograful Mario Testino a surprins-o in penumbra, silueta perfecta a divei fiind pusa in valoare de catre un corset roz, din matase, având un pulover impletit prins in jurul taliei. Care este secretul Angelinei? Nu gateste. Actrita a dezvaluit ca este o bucatareasa groaznica. „Nu sunt in stare sa prepar o masa gatita ca la carte, ca atare manânc foarte rar si asa ma mentin in foma. Copiilor mei le mai pregatesc micul dejun din când in când, iar pentru ei este un adevarat eveniment”, a declarat Angelina in interviul din „Vogue“.

Ana-Maria Calciu

Charlie Sheen nu face sex de doua ori cu aceeasi femeie

0

Daca divele de la Hollywood poarta fiecare tinuta doar o singura data, ei bine, in cazul lui Charlie Sheen acest lucru este valabil in ceea ce priveste femeile. Actorul, bine „afumat” si cu chef de distractie, a agatat o prostituata, apoi s-au retras intr-o camera de hotel. Insa când a realizat ca mai beneficiase de serviciile ei in urma cu ceva ani, Charlie i-a dat un sut in fund si a plecat mâncând nori in cautarea unei „prospaturi”. (I.C.)

Michael Douglas urmeaza un regim de ingrasare

0

Actorul Michael Douglas este atât de slabit, incât medicii au decis sa-i intocmeasca o dieta speciala de ingrasare. Michael, care acum cântareste mai putin de 60 kg, trebuie sa consume de acum incolo paste pasate, ficat de pasare si carne de pui bine fiarta si maruntita. „Ficatul si grasimile ajuta la alcalinizarea corpului, iar carnea de pui este hranitoare. Totul trebuie sa fie usor de inghitit”, a declarat unul dintre medicii actorului in vârsta de 66 de ani. (A.M.C.)

Kanye West nu este bun nici macar de „Playgirl”

0

Cântaretul Kanye West s-a gândit ca nu i-ar strica un pictorial nud pentru a incasa niscaiva bani si a avea parte de ceva promovare. Drept urmare, artistul a contactat faimoasa revista „Playgirl” si a transmis sefilor acesteia ca este dispus sa se lase pozat gol pentru „doar” 100.000 de dolari. Insa deloc impresionati de fizicul lui (unul demn de inividiat, totusi), acestia l-au refuzat scurt, dar politicos. (A.M.C.)

Jenna Jameson a renuntat la cariera porno de dragul copiilor

0

Cea mai celebra actrita de filme porno a dezvaluit ca motivul pentru care a renuntat la cariera sa sunt cei doi copii ai sai. Sexoasa Jenna Jameson sustine ca a renuntat la filmele porno si pictorialele sexy doar pentru a le putea oferi gemenilor sai, Jesse si Journey, o crestere „normala” si adecvata. (A.M.C.)

Antonia vrea o cariera solo

0

Fara indoiala, una dintre cele mai de succes colaborari din ultimii ani a fost cea dintre Tom Boxer si Antonia. Insa acum, dupa ce a devenit mamica, frumoasa bruneta a decis sa-l paraseasca definitiv pe Tom Boxer, in favoarea unei cariere solo.

Venirea pe lume a Mayei nu a insemnat doar implinirea ca femeie a Antoniei, ci si decizia acesteia de a-si continua cariera muzicala, dar nu in formula care a consacrat-o. Cel care a dezvaluit acest lucru a fost chiar Tom Boxer, care a marturisit, in exclusivitate pentru ziarul „National”, intreaga poveste. „Nu va fi o revenire cu Antonia, pentru ca ea a ales o cariera solo. Patronii de la Bamboo (n.r. Vincenzo -iubitul Antoniei e nepotul lui Ciro Castellano) au decis ca este mai bine pentru ea sa aiba o cariera solo, ca noi suntem prea mici”, a declarat producatorul muzical. Cât despre colaborarea cu noua solista, Alexandra, Tom Boxer a marturisit: „avem 200 de concerte si nu este vorba de o inlocuire a Antoniei. România este plina de talente si oricine poate fi noua Antonia”.

Ana-Maria Calciu / Razvan Dumitrescu

„De 4 zile Iura doarme cu mine la spital“

0

Dupa ce i-a crescut tensiunea si i-a tâsnit sângele pe nas in cursul zilei de marti, actrita Anca Pandrea a ramas internata la Spitalul Floreasca, unde starea sa de sanatate este atent monitorizata de catre medici. Iurie Darie, partenerul ei de viata, o vegheaza nonstop.

In urma cu câteva zile, Anca Pandrea s-a apucat de trebaluit prin curte, iar doua dintre butoaiele cu vin i-au stat parca in cale. Dupa ce le-a mutat, instantaneu i-a tâsnit sângele pe nas. „Eram in curte cu Iura al meu si cu prietena noastra Mariana si deodata am vazut ca a inceput sa-mi curga siroaie de sânge din nari. Putin mai devreme am tras de doua butoaie si am obosit. Cred ca de la asta am patit-o. Si m-au dus repede la spital”, a declarat Anca Pandrea, in exclusivitate, pentru ziarul „National”. Chiar daca se simte un pic mai bine, Anca a fost obligata sa ramâna la spital pentru o serie de investigatii. Pâna când va primi rezultatele analizelor si i se va pune un diagnostic, actrita este tinuta sub tratament cu perfuzii si vitamine pentru intarirea organismului. „Am slabit câteva kilograme”, a mai spus pacienta. Salonul in care este internata actrita este pentru o persoana, „cazarea“ ajungând la 76 de euro pe zi. „Sufletul si viata mea, Iura, nu ma lasa o clipa singura. Chiar daca e patutul mic, pentru o persoana, el sta aici cu mine. Mai ales ca trebuie sa stea cineva aici pentru ca imi curge sânge din nas, inca nu s-a oprit. De 4 zile Iura doarme cu mine la spital”, a mai spus actrita. Anca Pandrea si-a rugat prietena sa le aduca ceva de mâncare si câteva schimburi pentru ca Iura nu vrea sub nicio forma sa plece acasa.

Gabriela Grigoriev

Seara de literatura si muzica

0

La Muzeul National al Literaturii Române, incepând cu ora 17, va avea loc traditionala intâlnire cu scriitori importanti ai momentului. Invitatele din seara aceasta sunt Angela Marinescu, Simona Popescu, Elena Vladareanu si Domnica Drumea.

Eczemele cauzate de produse cosmetice

0

Rubrica ingrijita de Dr. Dana Jianu

Diagnosticul cauzei unei dermatite de contact este de multe ori dificil. Se folosesc testele epicutane sau patchteste ce utilizeaza kit-uri standard, si se aplica pe tegumentul sanatos, de obicei pe toracele posterior, mentinându-se 48 de ore.

Se citesc rezultatele la 30 minute, 3 zile si 7 zile dupa indepartarea testelor. Se mai pot utiliza teste alergologice prin intepare sau scarificare (prick test, scratch test), teste in vitro (de stimulare limfocitara), precum si la nevoie, examene bacteriologice si micologice. Problema este a produselor cosmetice, a vopselelor de par, a cremelor pe care si le aplica milioane de femei, dar si barbati, zilnic, acasa.
Pentru a preveni aparitia acestor dermite iritative sau alergice este necesar sa se ia anumite masuri si anume:
– citirea cu atentie a compozitiei chimice a preparatului respectiv si daca persoana se stie alergica la unul din componenti, sa nu o foloseasca;
– evitarea, pe cât posibil, a preparatelor cosmetice care contin agenti coloranti sau parfumanti. Exista, in prezent, o serie intreaga de game dermato-cosmetice, care tocmai pentru a reduce riscul aparitiei dermitelor de contact si a fotodermatitelor alergice, au exclus din compozitia produselor topice colorantii si parfumurile;
– testarea, in prealabil, pe o zona tegumentara sanatoasa (preferabil pe fata anterioara a antebratului) a unei cantitati foarte mici de produs, prin aplicarea locala sub protectia unei manusi si asteptarea timp de aproximativ o jumatate de ora. Daca apare local o inrosire, cu tumefiere si mâncarime, produsul nu va trebui aplicat pe tegumente sau pe par. Desigur ca exista si substante care nu produc reactii alergice de la primul contact cu tegumentul, ci necesita o perioada de sensibilizare prin contacte repetate, dar nici in acest caz metoda testarii prealabile nu este lipsita de interes;
– evitarea aplicarii unor produse cosmetice sau a vopselelor de par pe tegumente sensibile deja, iritate, inflamate; in aceste situatii reactiile vor fi mai dramatice.
In cazul declansarii unei astfel de dermite de contact, prima masura este indepartarea produsului prin spalare din abundenta cu apa. In continuare, tratamentul trebuie sa fie condus de catre un medic, pentru ca trebuie tinut cont ca orice substanta medicamentoasa aplicata pe piele in mod inadecvat poate agrava boala.

Prof. Dr. Oana Coman
Medic primar dermatolog
Centrul Medical Proestetica
www.proestetica.ro
tel: 0722515258
0212317795
0212305200

De ce imbatrâneste pielea la vârsta menopauzei

0

Functionarea pielii este puternic legata de echilibrul hormonal. Fibrele, keratinocitele si glandele sebacee au receptori androgeni si estrogeni.
Hormonii sunt responsabili de cresterea si inmultirea acestor celule, astfel incât micsorarea fluxului hormonal va dezbina functionarea lor normala. Celulele sângelui (globulele rosii) care hranesc pielea au, de asemenea, receptori pentru estrogen, multiplicarea acestor celule este reglata de mesajele hormonale. Odata cu vârsta pH-ul pielii scade, impreuna cu o reducere a secretiilor sebacee si a transpiratiei, ducând la o uscare accentuata. O scadere a progesteronului, care precede perioada menopauzei, duce la o “masculinizare” a pielii, care devine mai grasa (seboreica). Hormonii regleaza, de asemenea, activitatea grasimii in piele. Reactia antidiuretica din piele care se petrece la menopauza cauzeaza o infiltrare a apei in tesuturile adipoase. Aceasta retentie marita a apei produce crearea mai multor celule adipoase, care, in schimb, strânge vasele capilare si duce la o slaba microcirculatie. Drept rezultat, pielea capata un aspect umflat. Nivelul ridicat al stresului care se produce in timpul maturitatii poate provoca micro-inflamatii ale pielii. Când vasele de sânge devin mai rigide, microcirculatia scade, afectând hranirea pielii. Drept urmare, pielea nu mai este capabila sa isi indeplineasca, la nivel optim, functiile. Producerea redusa a estrogenului scade stimularea celulelor de la nivelul epidermei, micsorând viteza de producere a colagenului cu aproximativ 2% pe an continuând apoi cu menopauza, care duce la imbatrânirea pielii. In ansamblu, pielea isi pierde stralucirea si elasticitatea.

Retetele pentru ten ale celebritatilor

0

Schimbarile vremii iti pot afecta pielea, aceasta devine mai uscata, sensibila si roseste usor.
Winona Ryder este fan masti cu iaurt. Amestecati o lingurita miere, doua de iaurt si o lingurita fulgi de ovaz. Cu amestecul obtinut se maseaza fata, dupa care se clateste.
Halle Barry scapa de senzatia de uscaciune amestecând opt, zece capsuni cu doua linguri de miere si un iaurt natural. Amestecul obtinut se intinde pe fata, gât, decolteu si se lasa sa actioneze zece minute. Clatiti cu apa si hidratati fata.
Hillary Duff ingrijeste tenul cu masti de morcov. Se dau pe razatoare doi morcovi, care se amesteca cu un galbenus de ou si doua picaturi ulei de fistic. Se aplica pe fata, gât si decolteu pentru 15 minute.

*Secretul reginei Cleopatra*

Regina Cleopatra a reprezentat pentru lumea antica un simbol al frumusetii. Vechi scrieri releva preocuparea Cleopatrei pentru ingrijirea faciala si corporala.
Unul dintre secretele frumusetii reginei il reprezinta imbaierea in lapte de capra si miere. Ingredientii activi din laptele de capra sunt identici cu cei din stratul protector al epidermei umane, de asemenea, este antiinflamator, antialergic si antiimbatrânire. Laptele de capra este bogat in vitamine, minerale si aminoacizi. Contine, de asemenea, un acid gras, acidul caprilic care are proprietatea de a reduce pH-ul, protejând pielea impotriva invaziei bacteriilor. Vitaminele A, B si B6, continute de acest lapte, au proprietati regeneratoare. Mierea a fost prima substanta dulce folosita de om, fiind pretuita in special de preoti in cadrul diverselor ritualuri. Continutul de microelemente al mierii este similar cu cel al sângelui uman, de aceea este foarte usor de asimilat.

Sfaturi: Se amesteca in parti egale lapte de capra si mierea intr-un recipient, iar op-tional ulei de jojoba, apoi se toarna continutul in apa de baie. Trupul si sufletul se pot relaxa timp de 15 minute. Veti constata efectele magice ale ingredientelor asupra pielii dumneavoastra.