Acasă Blog Pagina 7866

2011 pe bani mai putini

0

Guvernul a terminat de redactat forma finala a proiectului de buget pentru 2011. Potrivit calculelor guvernantilor, anul 2011 nu va fi unul usor nici pentru bugetari, pensionari, someri dar nici pentru firme.

Pentru ca bugetul anului 2011 este unul de austeriate. Vedeti in continuare care sunt cele mai importante masuri prevazute in acest buget.

*Salariile cresc, teoretic*

Salariile de baza din sectorul public vor fi majorate anul viitor cu 15% raportat la nivelul din luna octombrie 2010, iar salariul de baza minim brut pe tara va creste de la 600 lei la 670 lei.
Dar de fapt, per ansamblu, salariile bugetarilor vor scadea cu aproximativ 2 procente. Asta deoarece eliminarea celui de-al 13-lea salariu, a primelor si a tichetelor de masa si cadou reprezinta o scadere de circa 17% din veniturile bugetarilor. Or, cresterea este de numai 15%.

*Pensii inghetate, CAS nemodificat*

– Pensiile din sistemul public, inclusiv pensia minima garantata, vor fi inghetate la valorile actuale pe parcursul intregului an 2011
– Pensia sociala minima garantata, acordata in prezent sub forma unei indemnizatii sociale pentru pensionari, va fi de asemenea inghetata la valoarea de 350 lei
– Valoarea punctului de pensie va fi mentinuta in 2011 la nivelul actual, respectiv la 732,8 lei.
– Contributiile de asigurari sociale (CAS) percepute angajatorului si angajatului nu vor scadea sub nivelul actual, adica 5,5%, care se aplica asupra veniturilor din salarii.

*Indemnizatia de somaj, mai mica*

– Indemnizatia medie de somaj platita de stat anul viitor va avea o valoare cu 10% mai mica fata de acest an, in scadere de la 523 lei la 476 lei, iar indemnizatia de somaj pentru absolventi va fi inghetata la 300 lei.
– Pentru 2011, numarul estimat al beneficiarilor de indemnizatie de somaj este in crestere comparativ cu 2010, de la 280.000 la 449.000 persoane.
Bani mai putini pentru educatie si incalzire
– Banii alocati comunelor, oraselor si municipiului Bucuresti, din care sunt finantate atât cheltuielile cu salariile din institutiile de invatamânt, cât si sumele reprezentând ajutorul social si ajutorul pentru incalzirea locuintei, vor scadea de la 11,5 miliarde lei, la cât se situa in 2010, la 8,8 miliarde lei.

*Fara angajati noi*

Companiile de stat si regiile autonome vor fi obligate sa inghete angajarile, pentru a nu depasi numarul de personal stabilit pentru 2010, iar societatilor subventionate ori cu pierderi, le va fi impus sa inghete salariile.

*Bani din confiscari si taxe pe jocurile de noroc*

Guvernul mizeaza in 2011 pe incasari mai mari la bugetul de stat din amenzi, confiscari si taxe pe jocurile de noroc. Dar autoritatile estimeaza ca la anul vor incasa mai putini bani de la firme. Astfel, potrivit proiectului de buget, guvernul se asteapta sa incaseze anul viitor 9,8 miliarde lei din impozitul pe profit, comparativ cu 10,7 miliarde lei cât a incasat anul acesta.

Ion Bogdan

Finala Dinamo – Steaua, dupa 21 de ani?

0

Steaua va intâlni FC Brasov, in timp ce Bistrita va infrunta Dinamo, in semifinalele Cupei României. Meciurile se vor disputa pe 20 aprilie (turul) si 11 mai 2011 (returul). Dinamo si Steaua ar putea juca din nou finala, dupa 21 de ani, ultima intâlnire inregistrându-se in 1990 (scor 6-4 pentru „câini”). (R.N.)

Black Eyed Peas la Super Bowl

0

Trupa „Black Eyed Peas” va sustine un concert la Arlington, in pauza finalei Super Bowl, care va avea loc pe 6 februarie 2011. De-a lungul anilor, nume sonore – precum U2, Bruce Springsteen, Prince sau Rolling Stones – au concertat cu ocazia acestui eveniment. (R.N.)

Meci in Anglia incheiat 55-0

0

Un meci din esalonul 8 al fotbalului englez s-a terminat cu victoria formatiei Illogan, impotriva echipei Madron, cu scorul de 55-0. La pauza, tabela indica 24-0 pentru gazde. Cel mai bun marcator al partidei a fost Luke Abbott-Smith, cu zece reusite. (R.N.)

Maradona, spre Boca

0

Legendarul fotbalist ar putea prelua Boca Juniors, echipa aflata pe 15 in Turneul Apertura. Fara titlu din 2007, Boca Juniors s-a despartit de Claudio Borghi, dupa infrângerea cu River (scor 0-1). Maradona a ocupat pâna in aceasta vara functia de selectioner al reprezentativei de fotbal a Argentinei. (R.N.)

Boss-ul Formulei 1, Bernie Ecclestone, batut si jefuit

0

Miercuri seara, in jurul orei 22.30, Bernie Ecclestone si noua sa iubita, Fabiana Flosi, au fost jefuiti in fata casei lor, din centrul Londrei.

Potrivit presei engleze, cei doi au fost atacati de patru indivizi, care l-au lovit pe Bernie (80 de ani) si i-au deposedat pe cei doi de bijuterii si ceasuri, toate in valoare de 200.000 de lire sterline. Boss-ul Formulei 1 a fost transportat la spital, unde a primit ingrijiri medicale, dar in câteva ore a fost externat. Ecclestone nu e la prima patanie de acest gen, cu ceva timp in urma hotii incercând sa-i fure si un Mercedes CL55 AMG. (R.N.)

Daca e tot egal, urmeaza prelungiri!

0

România si Uruguay isi disputa astazi, de la ora 17.00, calificarea la Cupa Mondiala de rugby – editia 2011. In urma cu doua saptamâni, in prima mansa a barajului, meciul s-a incheiat la egalitate: 21-21. Daca revansa de azi se termina tot la egalitate, nu se aplica niciun criteriu de departajare: gen puncte in deplasare sau eseuri marcate, ci se trece direct la prelungiri.

Partida va fi transmisa in direct de postul GSP TV. Pentru ca solicitarea de bilete este tot mai mare, s-a montat o peluza noua la arena „Arcul de Triumf”, de 1.000 de locuri. Se asteapta la meci in jur de 3.000 de spectatori. Cum se va face departajarea daca partida se va incheia tot la egalitate? E simplu! Vor urma doua reprize de prelungiri, de câte 10 minute fiecare, iar daca egalitatea persista, se va juca inca o repriza de 10 minute. In aceasta a treia parte se va aplica regula „mortii subite”: cine inscrie primul câstiga. Daca nici asa nu se stabileste un câstigator, vom avea lovituri de departajare, la fel cum sunt penalty-urile la fotbal. Vor fi cinci lovituri de fiecare echipa de la linia de 22 de metri. Daca dupa cele cinci transformari scorul este tot egal, competitia intra iarasi in „moarte subita”: doua lovituri din aceeasi pozitie, victoria desemnându-se când un jucator inscrie, iar cel din echipa adversa rateaza.

*Poti face poze cu Webb Ellis Cup in parcare*

Cine merge la meci (doar 5 lei biletul de acces) are ocazia sa se fotografieze alaturi de Webb Ellis Cup, trofeu care va fi oferit, anul viitor, câstigatoarei Cupei Mondiale. Are 38 de centimetri, fiind decernat prima oara la editia din 1987. „Iubitorii de rugby pot sa se imortalizeze cu trofeul intr-o zona special amenajata pentru acest eveniment, in parcarea Stadionului Arcul de Triumf”, a anuntat Federatia Româna de Rugby. Pâna acum, Webb Ellis Cup a fost cucerit doar de patru tari: Australia (1991 si 1999), Africa de Sud (1995 si 2007), Noua Zeelanda (1987) si Anglia (2003).

Flavius Dobrescu

Dragomir, unde-s amenzile?

0

Tot mai multe voci sustin ca amenzile pe care le primesc oamenii din fotbal sunt doar de fatada si ca sumele vehiculate sunt anuntate doar de ochii lumii.

„Cine vorbeste prostii, va plati! Nu mie, ci comisiilor ligii”, obisnuieste sa declare Mitica Dragomir. Pâna acum, Marian Iancu si Adrian Mititelu au fost „recompensati” cu amenzi de peste 100.000 de lei (peste un miliard de lei vechi), insa nu exista nicio dovada ca LPF a incasat banii respectivi. De asemenea, si alte personaje din fotbal ar fi platit, pentru declaratii calomnioase, sume impor­tante, dar acestea nu se regasesc nicaieri. „O sa propun Comitetului Executiv ca dom­nul Dragomir sa probeze amenzile. Sa vina cu chitantele. Si eu am auzit niste zvonuri in aceasta directie”, a reactionat Ma­rius Stan, presedintele Otelului Galati. Speculatiile au ca argument faptul ca Dragomir nu vrea sa se puna rau cu niciun presedinte din Liga 1, fiecare conducator având drep­tul la un vot in mo­mentul alegerii sefului la Liga Pro­fesionista de Fotbal.

Mihai Koblenko

Steaua lui Minteuan

0

Dupa demiterea lui Sorin Cârtu, sefii campioanei CFR Cluj i-au incredintat lui Alin Minteuan (34 de ani) misiunea de a conduce echipa campioana in derby-ul de mâine din Ghencea. Interesant e ca toata cariera lui Minteuan are ca borne de referinta formatia ros-albastra.

Fostul secund al tehnicienilor Uhrin jr., Conceicao, Mandorlini si Cârtu a debutat ca jucator intr-un meci Steaua – „U” Cluj (scor 2-1), disputat in august 1997, Alin imbracând tricoul clujenilor. Peste 10 ani, numele lui a fost vehiculat intr-o partida dubioasa, meciul CFR Cluj – Steaua (scor 1-2). Confruntarea a avut loc in Gruia, practic deznodamântul asigurând bucurestenilor câstigarea unui nou titlu de campioana. La acea vreme, ardelenii erau antrenati de Cristiano Bergodi, in timp ce la Steaua activa Cosmin Olaroiu. Dupa meci, Arpad Paszkany si-a chemat colaboratorii si i-a informat ca patru dintre jucatori nu si-au aparat corect sansele. Numele lor: Adrian Anca, Vasile Jula, Cristian Coroian si Alin Minteuan. Toti au fost trimisi la echipa secunda, dar reprimiti in lot dupa doar câteva zile. Acum, Minteuan va fi, in premiera, antrenor principal tot la un astfel de derby.

*Golgeter la Bistrita, cele mai multe meciuri la CFR*

Alin Minteuan a facut parte din lotul lui CFR Cluj care a câstigat, in 2008, in premiera, titlul de campioana. Din pacate pentru el, Minteuan n-a apucat sa joace in Champions League, din cauza unei accidentari. „Este incredibil ce s-a intâmplat intr-un timp atât de scurt. Sunt la CFR de pe vremea când nu aveam mingi sa ne antrenam. Nu visam atunci ca putem ajunge in Champions League, visam doar sa ne luam banii putini la timp”, rememoreaza antrenorul, ajuns acum la 36 de ani. De-a lungul carierei, fostul mijlocas dreapta a trecut pe la CFR Cluj, „U” Cluj, Rapid, Gloria Bistrita, Hapoel Haifa, iarasi Gloria Bistrita, Hapoel Beer Sheva, incheindu-si cariera de jucator la campioana României, CFR Cluj. Cele mai multe goluri le-a dat la Bistrita (16), in timp ce la CFR si-a trecut numele pe lista marcatorilor doar de 12 ori.

Flavius Dobrescu

Susan Boyle vrea un duet cu Rihanna

0

Cântareata scotiana de 49 de ani, care a uimit o lume intreaga cu vocea sa angelica, vrea acum sa faca un duet cu Rihanna. Desi nu este sigura de reusita melodiei, Susan Boyle a declarat ca si-ar dori sa cânte o melodie R&B cu RiRi. Mai mult, pentru a fi in armonie cu noua culoare de par aprinsa a Rihannei, Susan s-a aratat dispusa sa-si vopseasca podoaba capilara mov. (A.M.C.)

Winona Ryder, flituita de Angelina Jolie

0

Desi s-a chinuit sa-i faca rost de rolul de Oscar din “Girl, Interrupted”, Winona Ryder a fost respinsa brutal de Angelina Jolie. Actrita in vârsta de 39 de ani spera sa devina una dintre cele mai bune prietene ale lui Jolie, insa Angie a facut tot posibilul sa stea cât mai departe de cea datorita careia a câstigat un Oscar. (A.M.C.)

Jessica Alba, suparata ca nu o agata barbatii

0

Desi este maritata si are si o fetita, Jessica Alba sufera ca nu o agata barbatii pe strada. Actrita, considerata una dintre cele mai sexy femei de la Hollywood, sustine ca niciodata nu a fost abordata de alti barbati pe strada, care sa o invite in oras. (A.M.C.)

Shakira strânge bani pentru a construi scoli

0

Focoasa artista a acceptat sa apara intr-o reclama spaniola in schimbul sumei de 660.000 de dolari. Insa acesti bani nu au intrat in contul Shakirei, ci au fost donati de catre ea fundatiei caritabile Pies Descalzos. Suma va fi folosita pentru a construi scoli in Columbia si Haiti. (A.M.C.)

Gisele Bundchen ne arata cel mai scump fund din lume

0

La numai un an de când a devenit gravida, Gisele se poate lauda cu niste forme perfecte, pe care si le expune ori de câte ori are ocazia. Astfel, ea demonstreaza de ce a devenit cel mai bine platit model din lume.

Modelul in vârsta de 30 de ani a parasit câteva zile New York-ul pentru o sedinta foto realizata in frumoasa insula caraibeana St. Barts. Desi natura de prin acele locuri ofera peisaje uimitoare, imaginea care a taiat rasuflarea tuturor a fost cea cu Gisele intr-o tinuta destul de sumara. Posteriorul frumusetii braziliene a putut fi admirat in voie de catre localnici, dar si turisti, caci Gisele a purtat o pereche de pantalonasi extrem de scurti. Micul obiect vestimentar a fost completat de un maieu larg, semi-transparent si o camasa lalâie, ce ar fi trebuit sa-i acopere fundul tonifiat.

Ana-Maria Calciu

Janet Jackson este in razboi cu mama sa

0

Trecuta bine de 40 de ani, Janet Jackson are o lume intreaga la picioare, insa cu toate acestea, inca se afla la cheremul mamei sale. Katherine Jackson i-a interzis fiicei sale sa devina mama inainte de a se casatori cu iubitul ei, un miliardar arab.

La cei 44 de ani ai sai, Janet Jackson se poate mândri ca este o femeie faimoasa, puternica, independenta si stapâna pe propria-i viata. Dupa doua relatii esuate, artista a cunoscut din nou dragostea in vara acestui an. Cel care i-a furat inima este Wissam Al Mana, un miliardar din Qatar in vârsta de 35 de ani. Desi relatia lor este una recenta, cei doi iubindu-se doar din luna iunie a acestui an, Janet si Wissam deja planuiesc sa devina parinti. Singura persoana care sta in calea fericirii lor este chiar mama cântaretei, care i-a interzis acesteia sa devina mama inainte de a se casatori cu alesul inimii sale. Prietenii apropiati ai cuplului au declarat presei de peste ocean ca Janet este indragostita pâna peste cap de Al Mana, iar ceasul biologic o anunta ca trebuie sa devina mama cât mai curând posibil. “Janet crede ca Wissam va fi un tata perfect. El este miliardar, iar copilul lor nu va duce niciodata lipsa de nimic. O astfel de siguranta financiara este foarte importanta pentru ea”, a declarat un apropiat al artistei. Insa in ciuda tuturor acestor considerente, Katherine Jackson nu accepta sub nicio forma ca fiica ei sa devina mama inainte de a-si pune pirostriile. Conform unor surse, Katherine chiar i-a ordonat lui Janet sa rupa relatia cu Wissam, daca acesta nu va dori sa se insoare cu ea, uitând ca fiica ei se apropie de 50 de ani. Mai mult decât atât, Katherine Jackson a spus clar si raspicat ca, in cazul in care Janet se va casatori si va avea un copil, ar trebui sa renunte la cariera, deoarece “micutul nu trebuie sa creasca cu o bona, ci cu o mama”. Momentan, Janet si Katherine au rupt orice fel de relatie si amândoua jura ca nu vor ceda in fata celeilalte.

Ana-Maria Calciu

Monica Tatoiu isi duce familia la canibali!

0

Cunoscuta femeie de afaceri Monica Tatoiu si-a facut planuri mari de aceste sarbatori. Si pentru ca isi doreste sa ramâna cu amintiri frumoase in acest an, Monica si familia ei vor petrece o mini-vacanta pe insula Borneo.

Toate vedetele pleaca in locatii exotice pentru a petrece sarbatorile de iarna. La fel a ales si Monica Tatoiu, care va avea parte de o vacanta pe o insula de canibali. „Anul acesta va fi un an mai special pentru mine si familia mea. Eu, Victor si fiul meu, Victoras, vom face Revelionul pe insula Borneo. Aia e insula de canibali si nu am fost niciodata, chiar imi doresc sa aflu istoria lor si cum isi preparau carnea”, glumeste Monica Tatoiu. Mai mult decât atât, femeia de afaceri si-a propus ca in noaptea dintre ani sa faca prima scufundare in ocean. „Fiul meu este expert in scufundari si mi-a promis ca in acest an ma invata si pe mine. Asa ca, de Revelion, ma voi scufunda pentru prima data in viata mea”, a mai spus Monica Tatoiu, in exclusivitate, pentru ziarul „National”.

Gabriela Grigoriev

„Mosul o sa fiu eu anul acesta”

0

Fostul iepuras „Playboy” si-a propus ca in acest an sa faca pe Mos Craciun atât pentru ea, cât si pentru intreaga familie. Prin urmare, Andreea Spataru va cumpara cadourile si le va pune sub bradul impodobit.

Manechinul Andreea Spataru pastreaza traditia cu surprizele de Craciun, astfel incât, de aceasta data, ea va fi cea care se va furisa sub brad pentru a pune daruri pentru membrii familiei. Totusi, cele mai multe si mai voluminoase cadouri le va primi chiar fetita ei Maria Sofia, urmând ea si abia apoi iubitul sau, Sorin Marica. „Mosul o sa fiu eu anul acesta. Am vazut o multime de jucarii care mi-au luat ochii. Vreau sa i le cumpar Sofiei de Craciun. Pentru mine, voi cumpara tot eu pentru ca, decât sa primesc ceva ce nu-mi place sau ce nu-mi trebuie, mai bine imi fac cadouri singura”, a declarat Andreea Spataru, in exclusivitate, pentru ziarul „National”. Si la capitolul daruri pentru partenerul ei de viata, Sorin Marica, lucrurile sunt cât de cât complicate, pentru ca Andreea vrea ca in fiecare an sa fie originala. „Am o problema cu cadourile. Pentru Sorin va trebui sa inventez ceva, asa fac in fiecare an. Caut un cadou mai deosebit ca sa ramâna cu o amintire frumoasa”, ne-a mai spus blonda. Si daca au ales sa aniverseze Craciunul in familie, in România, de Revelion, Andreea si Sorin au mai multe variante. „Nu ne-am hotarât daca plecam in Budapesta, Praga, Viena. Inca nu stim ce alegem”, a mai spus manechinul.

*Amâna nunta*

Andreea nu se grabeste sa se marite, unul dintre motive fiind tocmai criza care ia amploare. „Acum nu e vreme de facut nunta. Mereu spunem ca facem la anu’, dar nu ne grabim. Deja avem un copil impreuna, nu e neaparat nevoie sa facem si nunta imediat. Avem timp”, ne-a mai spus Andreea Spataru.

Gabriela Grigoriev

Cum sa ai un somn sanatos

0

In ultimul timp, tot mai multi oameni acuza faptul ca nu mai pot sa doarma asa cum o faceau odata. Acum somnul este parca mai scurt si mai agitat, cu perioade de trezire pe timpul noptii. Iar aceasta problema pare sa le afecteze viata, scazând in mod considerabil atentia, energia si tonusul zilnic. Vezi mai jos ce trebuie sa faci pentru a avea un somn linistit.

In primul rând, este nevoie de un orar de somn regulat. Stabiliti un program regulat de somn, puneti ceasul sa sune la o anumita ora in fiecare dimineata si treziti-va la ora respectiva indiferent cât de putin ati dormit.
De asemenea, când dormiti doar ocazional in timpul zilei, este posibil sa nu dormiti bine in noaptea respectiva. Si atentie! Daca va treziti târziu la sfârsitul saptamânii, va puteti perturba ciclul de somn.

Fara alcool si cafea

Daca beti mai multe pahare de alcool inainte de a va duce la culcare, veti dormi, poate, dar ciclul de somn va fi perturbat si va veti trezi foarte devreme in dimineata urmatoare. Evitati bauturile cu cafeina – Coca-Cola si cafeaua – cu câteva ore inainte de culcare.
Cafeina functioneaza ca un stimulent, chiar si asupra persoanelor care sustin ca nu sunt afectate de ea, iar corpul are nevoie de 4 pâna la 5 ore pentru a reduce cantitatea de cafeina ingerata la o singura ceasca din fluxul sanguin. Daca trebuie sa beti ceva inainte de culcare, beti lapte.

Mâncati mai putin!

Nu mâncati mult inainte de a merge la culcare, deoarece sistemul digestiv va avea de muncit mai multe ore. Daca trebuie sa mâncati seara, preferati o gustare usoara. Si exercitiul fizic regulat va poate ajuta sa dormiti mai bine. Folositi cu masura somniferele, toate au tendinta de a perturba ciclul de somn si folosirea lor pe termen lung duce inevitabil la insomnie. Relaxati-va.

Fara televizor

Evitati gândurile stresante inainte de culcare si alegeti activitati care sa va calmeze si sa va ajute sa va relaxati. Este bine ca inainte cu jumatate de ora inainte de culcare sa inchideti televizorul. De asemenea, evitati cât puteti de mult ca inainte de culcare sa faceti bai fierbinti. Apa fierbinte accelereaza circulatia sângelui si va da un sentiment de surescitare inainte de a va baga in pat.

Numarati in gând

Daca sunteti in pat si nu reusiti sa adormiti, nu va ridicati. Ramâneti in pat si incercati sa va relaxati. Eventual incepeti sa numarati in gând. Dar atentie! Este foarte important ca, in timp ce numarati, sa nu va gânditi la nimic altceva! Daca nu izbutiti si va incordati, atunci
sculati-va pentru scurt timp si faceti un lucru linistitor.

Ce sa faci ca sa scapi de sforait?

In cele mai multe cazuri sforaitul poate fi „vindecat” prin:

renuntarea la alcool sau tutun. Consumul de alcool cauzeaza o relaxare excesiva a muschilor, iar cei care fumeaza sunt predispusi sa sforaie

schimbarea pozitiei in care se doarme. Puteti consulta medicul pentru a afla care sunt acele pozitii favorabile pentru un somn linistit

exista si o gama variata de produse pentru eliminarea sforaitului. Benzile adezive pentru nas, spre exemplu, sau spray-urile nazale pot reduce obstructia nazala care cauzeaza sforaitul.

Ion Bogdan

Câteva sfaturi simple pentru a te lasa de fumat

0

E criza si nu-ti mai ajung banii de tigari? Sau pur si simplu simti nevoia sa te lasi de fumat? Ei bine, afla ca renuntatul la fumat nu trebuie sa fie o corvoada. Exista lucruri simple pe care poti sa le faci pentru a invinge dependenta de tigari pentru totdeauna. Vezi mai jos cum poti renunta la dependenta de nicotina.

In primul rând fa exercitii fizice. Exercitiile fizice te vor ajuta sa iti aduci aminte constant de ce te-ai lasat de fumat si pot reduce considerabil stresul.

Bea apa tot timpul si inghite incet. Bautul apei reci poate inlocui nevoia de a fuma o tigara. Este si mai eficient daca folosesti un pai. Si mesele mai mici si mai dese te pot ajuta.

Manânca alimente sanatoase pe care sa le rontai pentru a uita de fumat: morcovi, migdale, alune. In nici un caz nu mânca ciocolata!
Cumpara orice te-ar putea ajuta! Gumele de mestecat, plasturii si chiar tigarile electronice pot ameliora simptomele privarii de nicotina.

Nu mai bea alcool! Consumul de alcool este foarte des asociat cu nevoia de a fuma, asa ca evita alcoolul in prima perioada dupa ce ai luat hotarârea de a te lasa de fumat. Daca obisnuiai sa bei cafea dimineata, la prima tigara, inlocuieste cafeaua cu ceai.

Gaseste metode de a te relaxa. Daca fumai in momentele stresante, atunci gaseste alte tehnici de relaxare: citeste sau fa o baie lunga. Sau ignora stresul jucându-te pe telefonul mobil sau pe calculator.

Fii istet si calculeaza câti bani economisesti pe luna necumparându-ti tigari. Strânge acesti bani intr-un loc stiut numai de tine si cumpara-ti ceva ce iti doreai de mult dar nu-ti permiteai.

Nu in ultimul rând, spala-te pe dinti. Pentru cei care incearca sa se lase de fumat, spalatul mai des pe dinti ii poate ajuta sa scape mai repede de mirosul de tigara din gura. Te vei simti mai curat si respiratia nu va mai mirosi a „scrumiera”. Plus ca vei vedea in fiecare zi cum dispar petele galbene de nicotina de pe dinti si de pe degete.

Te ingrasi daca te lasi de fumat?

Majoritatea persoanelor care se lasa de fumat isi fac griji ca se vor ingrasa. Intr-adevar nicotina accelereaza metabolismul, insa efectul ei este unul mic. Dupa ce renunta la fumat, intr-adevar, unii oameni se ingrasa, dar sunt si persoane care slabesc sau isi pastreaza greutatea. Totul depinde de ce faci dupa ce renunti la tigari.

Ion Bogdan

Romeo Boureanu si-a scos iubita in lume

0

Chiar daca nu mai este la prima tinerete, Romeo Boureanu (tatal cunoscutului politician Cristian Boureanu) traieste o frumoasa poveste de dragoste. Cea care i-a furat inima si i-a facut viata mai frumoasa se numeste Rodica.

Ramas vaduv in anul 1996, Romeo Boureanu a gasit puterea de a-si reface viata.
La diferenta de câtiva ani, tatal cunoscutului politician a intâlnit-o pe Rodica, o doamna mult mai tânara decât el, cu care-si imparte viata si acum.
Cei doi locuiesc in afara Capitalei, dar Romeo obisnuieste sa-i viziteze pe Cristian si Valentina ori de câte ori are ocazia. Evident, impreuna cu Rodica.
„Ea este prietena mea de suflet, nu este mama lui Cristi si a lui Sorin. Sotia mea a murit in ‘96”, a declarat Romeo Boureanu, in exclusivitate, pentru ziarul „National”.

Gabriela Grigoriev

Ioan Niculae fuge in Bulgaria

0

Pe cât de prolific a fost anul 2009 pentru Ioan Niculae, pe atât de pagubos se termina 2010. Degeaba au facut eforturi mai-marii Politiei
sa-i protejeze noile afaceri de zeci de milioane de euro cu flori si legume, ca miliardarul care vâneaza girafe in Africa si se plimba cu TAB-ul prin Ploiesti va parasi Top Forbes.

Doar editia de România, pentru ca al doilea bogatas al tarii fuge in Bulgaria. Sa aiba legatura decizia pripita a „magnatului din Zimnicea” cu seismul de la Interne? „Nu stiuuuu”!

*Sediu social in Varna*

Surse, mai mult ca sigur neplatite la timp, din apropierea noului „Rege al florilor” sustin ca Ioan Niculae, posesorul unei averi estimate la peste 1 miliard de euro, si-a mutat deja câteva firme din imensul holding pe care il detine la sud de Dunare. Iar „sagetile” sale ar cauta cu disperare o cladire luxoasa in orasul port Varna, care sa tina loc si de sediu social pentru firma-mama a acestuia, InterAgro. Greu de spus de ce fuge asa in graba Niculae, dar cert este ca, daca isi transfera societatile comerciale la bulgari, el va mai plati in România doar impozitele aferente pe cladirile si terenurile pe care le detine. Pai e frumos?

Toni Matei

România ingenuncheata de clanuri

0

Daca pâna si Basescu a gasit „Braila” legaturilor dintre lumea interlopa si Politia Româna, hai sa mai tragem sperante ca poate s-o schimba ceva. Ca daca pâna si presedintele tarii atrage atentia asupra acestui fenomen, atunci „abureala” cu presa cea rea nu mai are cum sa tina.

Astfel ca, pentru a-i ajuta pe noii responsabili cu dezrobirea României de sub dictatura gruparilor de crima organizata, publicam si harta cu principalele focare de infectie interlopa. Cu mentiunea expresa de la bun inceput ca intre cei doi „parteneri” de combinatii exista raporturi, dar de subordonare. Ghici care pe care!

*Santaj la greu*
Aceasta este principala metoda prin care multi, prea multi din comandantii de politie din teritoriu au ajuns la mâna gruparilor de crima organizata. La inceput au fost atrasi cu „giucu – giucu”, interlopii pricepându-se de minune sa faca pe fraierii, fara a fi insa, in fata sefilor de inspectorate judetene sau a altor capi de structuri. Dupa care, in timp ce „militienii” se faleau ce-i asculta pe ei mafiotii, au fost „lucrati informativ” cu sprituri, bani dati imprumut, dedicatii de la lautari si, mai ales, prostituate. Odata filmati, atunci când ditamai chestorii au incercat sa mai faca pe greucenii, si-au luat câte una peste cascheta de nu s-au vazut. Si asa au intrat in marea hora infractionala, mai ales ca baietii de la DGIPI au uitat cu totul de ultimele doua initiale din titulatura, cele cu „protectia interna”.

*La ordin*

Sincer vorbind, „Pinalti” n-a glumit deloc când a zis ca Piatra lui este un orasel linistit. Ce-i drept, fata de ce se intâmpla in restul tarii acolo e o hârjoana de pui de interlopi, nu un razboi mafiot ca in Bucuresti, Brasov, Constanta, Timisoara, Oradea sau Arad. In multe judete legaturile dintre comandanti si liderii interlopi sunt cunoscute de toata lumea. Atâta doar ca nu este vorba despre fraternizare, ci doar de o chemare la ordin. A politistilor de catre sefii lor mafioti care au ajuns sa ingenuncheze o mare parte din România.

Propaganda, vrajeala, alibiuri

0

Ultima scoasa de Basescu: „munciti bine, traiti bine!”. Sloganul de azi pastreaza radacina din 2004, dar e de doua ori mai lung si contine o conditionare. In basmul jenibil „Dupa fapta si rasplata” n-am crezut nici când eram soim al patriei. Expresia „din munca nu-ti iei nici chiloti” mi se pare mai rezonabila. Dintotdeauna am fost indemnati sa muncim, dar nu ni s-a spus cum si unde. Politicienii vând promisiuni in campaniile electorale si sfaturi dupa ce sunt alesi. Imbata populatia cu miracole, iar când se vad in jilturi nu gasesc solutii banale. De 20 de ani, ma enerveaza cumplit imbogatitii care dau povete natiunii. Retetele lor de inavutire, povestite la televizor, reprezinta propaganda, vrajeala, alibiuri. Toti latra ca au pornit de jos. Pâna aici nu-i nimic rau. Grav e când mint ca au parcurs niste etape. In realitate, au ajuns la etaj fara a urca vreo treapta. S-au lipit de-o combinatie, au intretinut niste relatii si asta a fost business-planul lor. Asa ca mai subtire cu heirupismul capitalist, ca m-am plictisit de terenari, de capusari ai statului si de importatori carora le-a dat unchiul – domnul ministru – vreo licenta de import! Hai, gata, ca ne-om fi saturat si noi de oamenii de afaceri care numesc bagabonteala insolventa si de bancherii care ii cearta pe amarâti (jumatate din populatia activa) ca s-au imprumutat cu dobânda de la serpariile lor!

„Ponta intretinea relatii sexuale cu o minora”

0

Seria dezvaluirilor incredibile inceputa de “National” in dosarul “Târfe pentru politicieni” continua cu declaratiile lui Florin Ghiulbenghian, un mason cunoscut in cercurile inalte ale politicii românesti. Acesta afirma ca, in urma cu trei ani, a descoperit ca printre cei care se foloseau de reteaua lui Ion Tamârjan si a lui Relu Costan s-ar fi numarat si presedintele PSD, Victor Ponta.

Dezvaluirile au fost publicate pe site-ul agentia.org si apartin lui Ghiulbenghian insusi. Acesta sustine ca liderul PSD, Victor Ponta, a intretinut relatii cu una dintre fetele in cauza, originara din Târgu Jiu, dar si minora la acea vreme. Conform afirmatiilor lui Florin Ghiulbenghian, totul a pornit in urma cu trei ani când, aflat la clubul vienez Babylon, s-a prins ca multe dintre “lucratoare” sunt românce aduse in Austria de doi cetateni de asemenea români. Intrigat de vârsta unora dintre fete (inca minore), Ghiulbenghian a decis sa ia legatura cu un coleg mason implicat in combaterea traficului de carne vie – sesizare soldata, spune el, cu un adevarat dosar. Respectiv dosarul in care inculpati sunt Ion Valeriu Tamârjan si Relu Costel Costan, nume completate ulterior de cele ale unor parlamentari cu acte in regula.

*Ponta, salvat prin “interventii de sus”*

Verificarile, pornite inclusiv cu asistenta profesionista din Austria, Germania, Italia si Turcia, au identificat din start “un cerc de clienti fideli din România care ar fi putut interveni pentru musamalizarea cazului”. Adica niste politicieni, dupa cum se deduce tinând cont de numele care au aparut (si continua sa apara) in siajul lui Tamârjan. “In urma discutiilor cu unele dintre fete (…) au mai fost confirmati ca si clienti Ionut Negoita (fratele lui Robert Negoita), Nicolae Banicioiu si, surpriza, Victor Ponta. (…) Nu ar fi un fapt atât de grav pentru Victor Ponta (este totusi un barbat tânar, dragut si o persoana publica destul de cunoscuta) daca, la data intretinerii actelor sexuale cu respectivele domnisoare, doua dintre ele nu ar fi fost minore. In urma verificarii si a altor informatii din ultimii ani, s-a descoperit ca seful SRI Gorj semnalase conducerii centrale cu ceva timp in urma faptul ca Victor Ponta intretinea relatii sexuale cu o minora din Târgu Jiu iar parintii acesteia au incercat sa isi salveze fata si il reclamasera pe Victor Ponta. In urma unor interventii de sus dosarul ar fi fost inchis si Victor si-a continuat fara probleme cariera politica”, mai afirma Florin Ghiulbenghian.

VLADIMIR ANDREI

Pusca si cureaua lata, ce optimist eram odata!

0

Demonizat de adversari, adulat dar si injurat de prieteni, Traian Basescu este in stare sa rastoarne si jocurile cele mai bine facute si poate câstiga chiar si atunci când toata lumea il considera scos din cursa. A demonstrat-o la prezidentialele din 2009, când practic i-a smuls, la mustata, victoria lui Mircea Geoana. Personalitate complexa si imprevizibila, Basescu isi surprinde chiar si apropiatii cu trecerile de la o stare la alta, inclusiv cu momente lacrimogene. Caracterizat de adversari ca un om al conflictului, seful statului nu a ratat nicio ocazie de a-si zgândari adversarii, nici macar atunci când cota sa de piata era in vizibila scadere. Chiar daca este in declin, nu evita nici infruntarile publice, pe care reuseste sa le domine in majoritatea cazurilor. Iata cum arata cariera lui Traian Basescu transpusa-n grafic.

*2005*

Aflat pe val, Traian Basescu doreste sa-si consolideze puterea cu ajutorul unor anticipate, fapt care declanseaza razboiul dintre el si premierul Calin Popescu Tariceanu.

*2006*

In timp ce tabara anti-Basescu se intareste cu PC-ul lui Dan Voiculescu, seful statului este nevoit sa se opereze de hernie de disc, la Viena (9 mai 2006)
Problemele de sanatate se suprapun si cu cele familiale, concretizate in divortul fiicei sale Ioana.
Imposibilitatea de a scapa de Tariceanu inflameaza relatiile dintre PNL si PD, in cadrul Aliantei D.A.

*2007*

Calin Popescu Tariceanu da fara PD-ul de la guvernare (1 aprilie 2007)
Cotroceniul riposteaza, declansând scandalul „biletelului roz”
Basescu vaduveste PNL-ul de o intreaga grupare, transformata ulterior in PLD-ul condus de Theodor Stolojan
Se creaza o majoritate parlamentara anti-Basescu ( „cei 322”), iar aceasta decide sa-l suspende pe presedinte (19 aprilie 2007)
Referendumul din 19 mai il readuce pe Traian Basescu la Cotroceni si in topul increderii publice
Toamna (8 septembrie 2007), Traian Basescu sufera o alta interventie chirurgicala, la tiroida, operatie efectuata de aceasta data in tara

*2008*

PD si PLD fuzioneaza, transformându-se astfel in PDL – partid care reuseste sa se mentina in top la localele din primavara, chiar daca pierde Capitala
Alegerile parlamentare din toamna (30 noiembrie 2008) confirma intâietatea PDL-ului, care este insarcinat de Traian Basescu sa formeze un nou guvern impreuna cu PSD
Pe plan personal, Traian Basescu este sâcâit de legatura mezinei sale Elena cu Andrei, fiul rivalului Viorel Hrebenciuc – problema de care scapa de abia la sfârsitul anului, când cei doi tineri se despart.
Traian Basescu face primele declaratii legate de criza economica. “Nu estimez transferarea acestui cutremur (financiar – n.r.) in România. Se simte (in România – n.r.)efectul crizei financiare, dar nu ne va afecta”. 25 septembrie 2008

*2009*

Anul alegerilor prezidentiale aduce multe atacuri la adresa lui Traian Basescu. Acesta este obligat sa faca fata atât contestarii vehemente a candidaturii fiicei sale Elena la alegerile europarlamentare, cât si scandalului declansat pe tema apartamentului de lux achizitionat de cealalta fiica, Ioana, contra unei importante sume de bani.
Necazuri apar si din partea fratelui presedintelui, Mircea Basescu – acuzat o data de achizitionarea unor terenuri in regim preferential si a doua oara de implicare in traficul cu arme (1 aprilie 2009)
Supus tot anul unui bombardament mediatic, Basescu ajunge, in final, sa fie acuzat de lovirea intentionata a unui copil, in timpul campaniei din 2004.
Pe 6 decembrie, Traian Basescu este declarat câstigator al prezidentialelor.

In 2009, Basescu le promitea românilor un trai mai bun. “Vreau sa stiti ca nici Guvernul nici eu nici Banca Nationala nu ne-am propus sa scoatem tara din criza, pentru ca nu se poate. Criza economica este o criza globala, iar România este dependenta de ce se intâmpla la nivel global si in mod deosebit pe piata europeana. (…) Guvernul României si-a propus sa dezvolte politici de diminuare a efectelor crize”. 4 octombrie 2009

„Noi din aceasta criza vom iesi cu convingerea ca nici macar o criza nu ne poate infrange. Nici macar o mare criza economica. Pentru ca Romania a depasit stadiul la care era extrem de vulnerabila”. 11 noiembrie 2009

“Peste numai douã minute, vom intra in anul 2010. Va fi un an in care vom scapa de criza, va fi un an in care optimismul va fi cel care ne va anima sa depãsim momentul pe care l-am trait in anul 2009”. 31 decembrie 2009

*2010*

Ca urmare a asumarii publice a actului de guvernare, Traian Basescu sfârseste prin a fi considerat principalul vinovat de urmarile crizei.
In prezent, cota sa de popularitate a scazut dramatic, atingând cel mai jos nivel din intreaga sa cariera politica

*“Joaca” de-a criza continua si in 2010*

„Povestea care apare in presa, la televiziune, cu revenirea economiei, de fapt, informatiile nu sunt inca reale, inca sunt probleme si vor mai fi in urmatorii ani. Altfel, riscul ca aceasta criza sa reizbucneasca este foarte aproape de noi toti”. 30 octombrie 2010

Va pot spune ca in momentul de fata Romania a trecut de perioada dificila, intram intr-o perioada de consolidare a stabilitatii macroeconomice si perspectiva anului 2011, asa cum este apreciata si de organismele internationale, va consemna reluarea cresterii economice pentru România”, a spus presedintele Traian Basescu in Slovenia. 4 noiembrie 2010

„Ma aflu aici, intr-un sanctuar al economiei românesti, la sediul Bancii Nationale. De aici lansez un mesaj catre politicieni, un mesaj de ultim apel, pentru ca la anul s-ar putea sa fie prea târziu: fiti responsabili! Nu mai putem cheltui, cât am cheluit pe vremea bulei imobiliare, care a adus mari venituri la bugetul de stat, si de consum exagerat”,. 25 noiembrie 2010

Delia a dat-o pe manele

0

Pe timp de criza, tot mai multi artisti par dispusi sa renunte la stilul muzical care i-a consacrat, in favoarea ritmurilor bune de dat din buric. Delia Matache a demonstrat la o petrecere ca se poate reprofila oricând pe manele.

In urma cu doua seri, Delia Matache a fost invitata speciala a unui eveniment monden, desfasurat intr-un club bucurestean, unde a avut ocazia sa experimenteze jobul de maestru de ceremonii. Dornica sa distreze cât mai mult oamenii prezenti in local, artista a lasat publicul cu gura cascata atunci când a inceput sa fredoneze… manele. Bine dispusa si euforica, Delia a dorit sa faca o dedicatie „fara numar, pentru toata lumea”, dar si pentru manechinul care tocmai defila pe podium. Drept urmare, blonda i-a cerut in mod imperativ Dj-ului sa opreasca muzica, pentru ca intreaga suflare din club sa fie atenta la prestatia ei. „Buzele tale, doua petale / Când le sarut, ma topesc pe picioare”, a fredonat Delia.

Ana-Maria Calciu /
Madalina Maria