Acasă Blog Pagina 7866

Daniel Buzdugan, in chiloti din staniol

0

DJ-ul de la Radio Zu a renuntat la haine pentru a interpreta cât mai bine personajul sau, un martian, in emisiunea „In puii mei”. In cadrul editiei din aceasta sâmbata, telespectatorii vor avea ocazia sa-l vada pe Daniel Buzdugan intr-o ipostaza inedita. Acesta apare in chiloti din staniol, la care a asortat o pereche de cizmulite din acelasi material, fiind partenerul de dialog al lui Mihai Bendeac alias Fernando de la Caransebes. (A.M.C.)

Moni Columbeanu a adormit la cosmetica

0

Surmenata dupa participarea la „Dansez pentru tine”, sotia lui Irinel Columbeanu a dat fuga la salonul de infrumusetare pentru a se recupera. Insa tratamentul cosmetic de lux a fost atât de placut, incât pe Moni a furat-o somnul. „Am adormit timp de trei ore. Am folosit si eu, pentru prima oara in viata mea, tratament facial pe baza de aur pur si iata ce efect a avut asupra mea”, a scris Monica pe contul sau de socializare. (A.M.C.)

Mihai Traistariu, scos din sant de salvamontisti

0

Primele zile de iarna s-au dovedit cât se poate de nefaste pentru Mihai Traistariu. Dupa ce in urma cu doua zile a alunecat pe gheata si si-a rupt mâna, artistul a ramas ieri inzapezit cu masina, in mijlocul unei paduri pustii.

Din cauza surplusului de bagaje si a neatentiei, cântaretul a alunecat pe gheata in urma cu doua zile, fracturându-si cotul. Insa un necaz nu vine niciodata singur. Mihai Traistariu se grabea ieri sa ajunga la un concert in Petrosani, iar pentru a evita traficul aglomerat din Târgu-Jiu, a decis sa apeleze la o scurtatura prin padure. Ghinion insa, caci Porsche-ul sau a derapat, iar artistul s-a trezit aruncat intr-un sant, in zapada de un metru. „Sunt in padure, in Muntii Parâng, la 30 de kilometri de Petrosani. Am doar doua cauciucuri de iarna, asa ca am derapat si am ramas in zapada.
I-am chemat pe cei de la Salvamont sa ma tracteze si ii platesc dupa ce iau banii pe concertul de la Petrosani”, a declarat Mihai Traistariu pentru ziarul „National”.

Ana-Maria Calciu

Oparita la 5 ani de tatal natural

0

Pe lânga copilaria Ellei Dumitru, paleste chiar si cel mai sângeros film horror. Pâna la vârsta de 7 ani, a fost supusa unor traume inimaginabile.

Tatal ei natural, violent si bun prieten cu alcoolul, obisnuia sa-si zdrobesca sotia in bataie, in fata fetitei care asista ingrozita la aceste scene. Copila avea vreo 5 anisori când tatal ei a varsat pe ea, ca din greseala, o caldare cu apa clocotita. Reporterii „National” au aflat ca Ella a stat multa vreme in spital si mai poarta si astazi pe trup urmele lasate de tatal sau. Atunci când mama Ellei, Simona, a hotarât, de dragul copilului, sa-l paraseasca pe omul care le transformase viata intr-un infern, acesta si-a pierdut mintile de furie. A luat un cutit si a injunghiat-o pe sotia sa. Aceasta a scapat cu viata, dar a ramas paralizata de la brâu in jos. Dupa un an, Simona l-a cunoscut pe Sorin, care i-a devenit sot. Iata ce spune Ella, in exclusivitate pentru „National”, despre tatal ei adoptiv: „Este asemeni unui pahar de bunatate, care nu se goleste niciodata. De la el am invatat ca, atunci când iubesti, nimic nu e prea greu. Orice bucurie din viata noastra noi am platit-o cu lacrimi, insa parintii mei m-au invatat ca viata e frumoasa. Ei incearca sa-si traiasca dragostea ca in filmul «La vita e bella». Tata ii spune adesea mamei «Buon giorno, principessa!». Cu ajutorul lui am aflat ce inseamna cuvântul «copilarie», iar mama, ce inseamna «liniste sufleteasca»”. Dar linistea n-a tinut prea mult. Anul acesta, in august, bunicul dinspre mama al Ellei a incercat sa-si ucida cu toporul sotia si fiica. Cel care le-a salvat de la moarte a fost Sorin, dar a platit scump: batrânul i-a turnat pe picioare acid de baterie. Sorin a ajuns cu picioarele distruse, in spital, iar bunica Ellei – tot acolo, cu capul spart si mâinile in ghips. Ella a ramas sa stearga din casa urmele de sânge si acid. Astazi, bucuria visului implinit sterge lacrimile Ellei. Cu cei 60.000 euro câstigati de Ella si Octavian Strunila la “Dansez pentru tine”, mama ei va putea sa faca transplantul de celule stem, in clinica vieneza la care nici nu indraznea sa se gândeasca. Ella va investi in sanatatea lui Sorin si a bunicii sale, si va mobila casa in conformitate cu nevoile parintilor sai. Pentru Ella, participarea la “Dansez pentru tine” a fost cea mai frumoasa experienta din viata ei, care i-a intors viata la 180 de grade. „Este o mare realizare ca am reusit sa câstigam competitia – a marturisit Ella, pentru „National” – in conditiile in care nimeni din familia mea nu indraznea sa spere ca vom reusi. Chiar aveam o brosura in casa, despre clinica din Austria, unde se poate face interventia cu celule stem, iar mama a aruncat-o la cos, spunând ca nu are sens sa ne amagim si sa ne chinuim cu astfel de gânduri.” Iata ca Ella si Octavian au avut curajul sa demonstreze ca merita sa speri!

IULIA VICTOR

Andreea Marin s-a „incurcat” cu Mos Craciun

0

Ca orice mama grijulie, Andreea Marin Banica si-a facut din timp planurile pentru intâlnirea lui Mos Craciun cu Violeta si Stefanel. Atâta doar ca „Mosul”, adica Gabriel Coveseanu, n-a aflat inca.

Andreea Marin ne-a spus ca sotul sau, Stefan Banica, nu are cum sa joace rolul lui Mos Craciun, din simplul motiv ca trebuie sa fie alaturi de copii, in seara de Ajun, pentru a le impartasi bucuria in fata darurilor primite. „Asa am facut mereu, – ne-a declarat Andreea Banica – Stefan trebuie sa stea cu noi, iar Mos Craciun va fi, ca in fiecare an, Cove.” Informatia ne-a surprins, desi stiam ca Andreea Marin si Cove au fost colegi la „Surprize, surprize” si au ramas buni prieteni dupa ce emisiunea a disparut din grila TVR. Asta, pentru ca Gabriel Coveseanu afirmase, putin timp inainte, fara nicio tresarire: „Da, s-a intâmplat de multe ori sa joc rolul lui Mos Craciun, dar niciodata acasa la Andreea Marin. Nu, n-am fost Mos Craciun pentru Violeta si n-am aflat ca voi fi nici anul acesta.” Uimiti de-o asa ciudata contradictie, l-am cautat, din nou, pe Cove, pentru a elucida misterul.

*Cove sta prost cu amintirile*

Vazând ca fosta lui sefa si actuala prietena de familie l-a dat de gol, actorul a executat un viraj destul de ezitant: „Poate ca Andreea are un asemenea plan, dar n-am vorbit cu ea. Si parca imi amintesc ca am mai fost o data Mos Craciun in familia lor, dar mai demult, nici nu mai tin minte daca Violeta era nascuta… Oricum, daca ma cheama si anul asta, voi merge cu placere.” Acuma, ce sa credem si noi, pe cine sa luam in serios? Singura concluzie pe care o putem trage este ca vedetele noastre sunt cam uituce. Cove a uitat ca a fost (asa cum spune Andreea) ani la rând, Mos Craciun pentru Violeta si Stefanel, iar Andreea Marin Banica a uitat, pur si simplu, sa-l anunte pe Cove ca l-a distribuit din nou in rolul lui Mos Craciun!

IULIA VICTOR

Ne-au furat Mondialul!

0

Presa engleza a declansat un imens scandal dupa ce Anglia a pierdut organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2018, fiind eliminata, atentie!, inca din primul tur.

Tabloidul „The Sun” sustine ca, dupa prima runda a alegerilor privind gazda World Cup 2018, Rusia receptionase 9 voturi, Spania si Portugalia 7 voturi, Belgia si Olanda 4 voturi, iar Anglia doar doua! Dupa al doilea tur, rusii au acumulat 13 voturi si au primit dreptul de a organiza, in premiera, Campionatul Mondial de Fotbal. Englezii pun aceasta infrângere pe seama faptului ca presa din Albion a acuzat conducerea FIFA, in nenumarate rânduri, de coruptie. Ultimul articol critic a aparut pe 29 noiembrie, când BBC a acuzat trei membri FIFA ca ar fi luat mita inaintea votarii gazdei Cupei Mon­diale. (S.S.)

Rugbystii turbati

0

Doi jucatori de rugby internationali, unul englez si altul samoan, au fost arestati la Manchester dupa ce au batut bodyguarzii unui bar din oras, dupa care le-au „ravasit” si pe celelalte din apropiere.

Internationalul englez U20, Carl Fearns (21 ani, 1,91 m si 107 kg) si internationalul samoan Anitelea Tuilagi (24 ani, 1,85 si 96 kg) au batut zece bodyguarzi in barul de studenti Missoula din Manchester, scrie tabloidul britanic „The Sun”. Sportivii au bagat in spital patru dintre adversari, acestia ajungând la Urgenta cu maxilare rupte, contuzii si ochii vineti. „Pumnii zburau peste tot. Un paznic a fost taiat cu un gât de sticla. Ei sunt foarte bine facuti si au dovedit tot staff-ul nostru, dupa care i-au batut si pe bodyguarzii de la celelalte baruri din apropiere. Erau ca animalele!”, a povestit una dintre victime. Fearns si Tuilagi, ambii legitimati la gruparea Sale Sharks (formatie din prima liga profesionala engleza de rugby), au fost arestati joi dimineata, in jurul orei 03.00.

Sebastian Stan

Dorinel Patitul

0

Tehnicianul Otelului Galati, revelatia sezonului 2010-2011, nu-si lasa elevii, sub nicio forma, sa consume bauturi acidulate, mai ales celebrele sucuri carbogazoase americane. “Munti” e un fel de (Marius) Stan Patitul, platind suficient de scump dupa o asemenea imprudenta facuta pe vremuri, pe când „Furnica” imbraca tricoul lui FC Koln.

Sosirea lui Dorinel Munteanu a schimbat mentalitatea pentru tinerii jucatori galateni. Dintr-o simpla echipa de provincie, Otelul Galati a devenit campioana de toamna in Liga 1, performanta realizata pentru prima data in istoria de 46 de ani a clubului. „Munti”, impreuna cu jucatorii si conducerea clubului promit ca nu se vor opri aici, atacând primul titlu din palmares. Experienta acumulata de Munteanu, in cei 20 de ani jucati la nivel inalt, a impartasit-o atât in vestiar cit si pe terenul de fotbal.

*1.000 de marci pentru o Cola…*

Cu bauturile carbogazoase, Dorinel chiar stie ce spune. A patit-o pe propria-i piele in primul an de contract la FC Koln, adica in 1995. Dupa un antrenament al “tapilor”, Dorinel s-a oprit la barul restaurantului din incitanta complexului sportiv, comandându-si o Coca-Cola rece. Ospatarul l-a servit, jucatorul a baut continutul din sticla pe nerasuflate, apoi a plecat linistit. Dupa câteva zile, la ridicarea salariului, cel mai selectionat jucator român din toate timpurile – de altfel, un tip foarte atent cu banii – a constatat ca a primit mai putin cu 1.000 de marci (Germania avea sa treaca la moneda euro abia pe 31 decembrie 1998). Iritat, stiindu-se „curat”, Dorinel a mers val-vârtej la sediul clubului pentru a cere explicatii. „De ce am fost amendat?” – a intrebat Munteanu, raspunsul venind instantaneu: „Acum trei zile, ai baut o Coca-Cola in restaurantul clubului. Nu aveai voie! Scrie in contract!”.

*… 2.000 pentru o Fanta*

Dorinel s-a conformat, iar dupa alte câteva zile, oprindu-se la acelasi bar, mijlocasul român a comandat o Fanta. A primit bautura, a consumat-o rapid si a plecat linistit acasa. La urmatorul salariu, lipsa 2.000 de marci! Munteanu a mers cu o falca in cer si una in pamânt sa se certe pentru banii lui. „Nu am mai baut Cola! A fost Fanta! De ce m-ati amendat din nou?”, iar raspunsul a venit la fel de ferm: „Da, stim ca ai consumat Fanta, dar si ea este carbogazoasa”.

Sebastian Stan

RCA mai ieftin

0

Soferii ar putea sa plateasca mai putin, incepând din 2011, pentru polita auto obligatorie, sustin reprezentantii Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor. “Din analiza tarifelor notificate pâna in prezent de sapte societati rezulta faptul ca, in cazul gamei medii de asigurati persoane fizice, primele pe care le vor achita in 2011 vor fi mai mici decât in 2010 in cele mai multe cazuri”, se arata intr-un comunicat al CSA.

Un parinte al capitalismului românesc

0

Habar n-am de ce partid s-a mai lipit europarlamentarul Mircea Cosea, ca a fost in vreo 8, dar ma distrez de fiecare data când il vad la televizor. Stiu ca va mirati. Navetistul politic nu-i hazliu. Din contra. Ţine prelegeri sedative in limba chitantelor, exceleaza la teoria chibritului. Daca n-ar fi client al sistemului si i-ai da 4 lei sa ti-i inmulteasca pe strada, ti-ar aduce inapoi 3 si o tona de explicatii. Ceea ce ma amuza e ca se pricepea s-o dea-n prosteala si inainte de ’89. Medita liceeni care incercau sa intre la ASE. Inghesuia câte 5 bucati intr-o camera a casei lui, le spunea „scrieti capitolul 14 sau 27!”, iar el se tira in sufragerie, unde citea romane politiste sau juca poker pe porunci de unul singur — nu intru in amanunte, ca nu le stapânesc. Fiind lasate de capul lor, normal ca loazele scoteau manualul de economie de-a unspea si copiau pâna dadea boala peste ele. Dupa doua ore, Cosea isi arunca ochiul expert peste lucrari. „Bravo, copii, toti ati luat 10! Viitorul va sta in fata!”. Toata lumea era fericita. Liceenii ca au mai bifat o meditatie in urma careia nu au fost reclamati acasa ca n-au invatat, parintii ca au crescut in batatura niste mici eroi ai muncii socialiste, iar Cosea ca a saltat 200 de lei ori 5. Vara, la examenul de admitere la ASE, elevii pregatiti de onestul dascal Cosea luau note intre 1,50 si 3, dar nu asta conteaza, ci faptul ca inca de atunci se construia capitalismul in care am ajuns azi.

Chilotii XXL s-au vândut ca pâinea calda

0

Doamnele cu forme extrem de generoase nu mai au de ce sa-si faca probleme ca nu vor gasi lenjerie intima pe masura. O companie din Marea Britanie lanseaza pe piata cei mai mari chiloti din lume.

Compania „Big Bloomers” a fost infiintata de Dianne si Laura Mannering, iar pâna recent produceau doar chiloti pentru femei cu o greutate de pâna in 225 de kilograme. La cererea clientelor, cele doua au decis sa creeze lenjeria intima cu marimea 15 XL, potrivita pentru doamnele care poarta haine marimea 74 si cântaresc nu mai putin de 285 de kilograme. Desi au fost lansati abia saptamâna trecuta, obezele din Noua Zeelanda, Franta si Australia au epuizat stocul in numai câteva zile. Acum, creatoarele sunt nevoite sa fabrice chilotii uriasi in cantitati… industriale.

Ana-Maria Calciu

Angajatorii ne vor putea controla cariera online

0

O traditie veche de zeci de ani va lua sfârsit odata cu prima zi a anului 2011. Vechile carti de munca nu vor mai exista! Ele vor fi inlocuite cu baze de date speciale organizate pe internet.

Asadar, cartile de munca traditionale vor fi inlocuite, incepând de la 1 ianuarie, cu baze de date care vor fi la dispozitia angajatorilor. Cu alte cuvinte, daca vrei sa te angajezi la un nou loc de munca nu va mai trebui sa duci si cartea de munca. Noul angajator va avea acces la o baza de date pusa la dispozitie de autoritati si, cu ajutorul unei parole, va obtine mai multe informatii despre tine: ce studii ai, ce cursuri de perfectionare ai urmat, pe unde ai mai muncit, daca ai fost sanctionat in vreun fel la locurile de munca pe unde ai mai trecut.

*Doua etape*

Exista doua etape prevazute de lege pentru aceasta masura: prima este cea de preluare a datelor din cartile de munca, iar cea de-a doua este copierea electronica a cartilor de munca.
„In privinta etapelor prevazute de lege pentru aceasta masura: prima este cea de preluare a datelor din cartile de munca, iar cea de-a doua este cea de scanare a cartilor de munca, pentru ca acestea sa poata fi returnate angajatilor. Cert este ca de la 1 ianuarie 2011 vor disparea cartile de munca in formatul clasic“, a declarat Eugen Tifin, purtatorul de cuvånt al Inspectiei Muncii.
Datele de pe actualele carti de munca, privind vechimea in munca, dreptul la pensie si traseul profesional ale fiecarui angajat vor fi inregistrate electronic si la casele de pensii, si la inspectoratele teritoriale de munca (ITM).
Cartile de munca ale angajatilor se afla, in prezent, fie la sediul firmei angajatoare, fie la ITM. Comisionul platit de angajatorul care prefera ca inspectorii de la ITM sa gestioneze contractele angajatilor este de 0,75% din valoarea totala a statului de plata, mai mult decât in cazul in care doreste sa le administreze singur, caz in care procentul se reduce la 0,25%.

Ion Bogdan

Jaf la Bucur Obor

0

Seifurile a doua magazine de bijuterii, in care erau aproximativ 24 de kilograme de aur, au fost furate din magazinul Bucur Obor din Capitala. Hotii au patruns, miercuri noapte, in jurul orei 3.00, in incinta magazinului si au furat cele doua seifuri. Intr-unul dintre ele, pe lânga bijuterii se aflau si doua lingouri de aur.

Bugetul, prezentat parlamentarilor puterii

0

Proiectul de buget pe 2011 nu va fi aprobat de Guvern inainte de prezentarea lui in fata grupurilor parlamentare ale Coalitiei. Aceasta va avea loc luni, in aceeasi zi fiind programata si aprobarea sa de catre Executiv. In esenta, ordonatorii de credite vor beneficia de bugete mai mici decât in acest an, pensiile – inclusiv cea minim garantata – vor fi inghetate la valorile din prezent, iar contributiile pentru asigurarile sociale nu vor scadea, nici pentru angajati, nici pentru angajator.

Predoiu: Justitia, compromisa de magistrati

0

Catalin Predoiu (foto) isi exprima, in numele ministerului pe care il conduce, „ingrijorarea” fata de inmultirea cazurilor de coruptie in care sunt implicati magistrati si avocati. Situatia compromite imaginea Justitiei si increderea in ea, iar in plus poate afecta independenta magistratilor si a puterii judecatoresti – atrage atentia ministrul Justitiei.

Ne spalam rufele in PE

0

Europarlamentarul PDL Sebastian Bodu (foto) deplânge “spalarea rufelor murdare in vazul tuturor” de catre politicienii nostri. “Numai noi si italienii aducem in dezbaterea PE probleme nationale si de pierdut pierde România, nu PDL, PSD sau PNL” – a reclamat Bodu, in contextul sesizarii PE pe tema modului in care jurnalistii români reprezinta sau nu un pericol pentru siguranta statului.

Una clada, una rece

0

In timp ce ministrul democrat al Muncii, Ioan Botis, opinteste la reducerea indemnizatiilor acordate mamelor, deputatul PDL Mihaela Stoica (foto) vrea instituirea de facilitati fiscale pentru intreprinzatorii care deschid crese. Scutirea de la plata TVA pentru constructie, renuntarea la plata impozitului pe profit si a taxelor locale reprezinta masurile propuse de Stoica pentru stimularea aparitiei cât mai multor crese.

Mamele, amânate o saptamâna

0

Formatiunile aflate la putere nu au cazut la pace in problema concediului maternal postnatal, decizia fiind amânata pentru saptamâna viitoare. De remarcat ca, in timp ce PDL doreste reducerea perioadei la un an si UDMR-ul insista pentru mentinerea concediului de doi ani, dar cu o indemnizatie lunara redusa, deputatii minoritatilor nationale au supralicitat – concediu postnatal de trei ani.

PNL nu vrea cu PSD si pace

0

PNL trânteste un nou refuz in fata lui Victor Ponta. Invitati de liderul PSD sa compuna impreuna un buget al opozitiei pentru anul 2011, liberalii le dau cu tifla social-democratilor. “PNL lucreaza de o luna si jumatate la un proiect de buget propriu bazat pe valorile liberale, suntem in faza de finalizare”, i-a trântit-o Eugen Nicolaescu (foto) lui Victor Ponta.

Votul obligatoriu baga partidele la cheltuieli

0

Politicienii n-au chef sa legifereze obligatia românilor de a participa la vot din moment ce asta i-ar obliga sa scoata mai multi bani din buzunare pentru pomenile electorale.
Fapt recunoscut public de Adriana Saftoiu, care afirma si ca o parte insemnata dintre colegii liberali privesc “cu reticenta” ideea. Motivul il reprezinta banul, dupa cum marturiseste, de asemenea, Saftoiu: “Partidele politice sunt cele care nu isi doresc si sunt dezavantajate de introducerea votului obligatoriu pentru ca, fiind mai multi oameni care se vor duce la vot, le va fi ceva mai greu sa adune mai multe resurse pentru ulei, zahar, faina si ce se mai da in campanii”.
In ceea ce o priveste, ea ramâne in continuare sustinator al introducerii obligativitatii votului – “nu cred ca nu ar da rezultate bune”, chiar si cu conditia acordarii unor recompense – cum ar fi o reducere de impozit. (A.M.L.)

Marian Vanghelie „ataca” Europa

0

Marian Vanghelie a decis sa foloseasca la nivel european experienta capatata in calitate de edil al Ferentariului si al Rahovei.

Participant la conferinta organizata de Comisia pentru libertati si justitie a PE pe tema unei strategii coerente privind “incluziunea populatiei rome”, Vanghelie nu numai ca a deplâns “situatia precara” a comunitatilor respectivei etnii, dar s-a si aratat gata sa puna osul la treaba la nivel european.
Concret, vestitul primar al sectorului 5 va constitui un grup de lucru al edililor din toate statele membre UE in care exista “comunitati rome semnificative”. Scopul: primarii europeni sa apeleze la “vasta experienta” pe care deja o au in urma exercitarii mandatelor si sa ofere solutii concrete privind integrarea sociala a acestei etnii.
Ca o recunoastere a noului sau rol, Marian Vanghelie va fi gazda primei reuniuni a acestui grup de lucru – programata sa aiba loc in februarie anul viitor. (S.B.)

Blaga isi flutura PeNeLe prin teritoriu!

0

Super zvon de sarbatori: Vasile Blaga s-ar pregati sa treaca, impreuna cu o gramada de pedelisti, in tabara liberala!

Pentru urechile neincrezatoare, se amintesc si caldele saluturi si imbratisari schimbate de Crin Antonescu si Vasile Blaga in timpul dezbaterii ultimei motiuni. De asemenea, sunt pomenite si bunele relatii pe care Blaga le are cu politicieni din toate partidele.

*Fara foc nu iese fum*

Culmea, noutatea nu este cunoscuta de democratii din tabara lui Blaga. Prin urmare, in loc sa-si faca bagajele pentru o calatorie politica doar dus, fara intors in PDL, acestia merg mai mult pe ideea unei presiuni pe care Vasile Blaga o pune intentionat pe partid. Nu de alta, dar dupa asa o guvernare de criza, PDL-ului doar o scindare ii mai lipseste pentru a ajunge intr-adevar la fundul sacului cu voturi, cu doar vreun an inainte de viitoarele alegeri.
Cel mai interesant este insa ca zvonurile, indiferent de natura lor, pedaleaza tot mai intens pe o apropiere intre pedelisti si penelisti.
Fie ca este vorba de o viitoare alianta guvernamentala, fie ca se povesteste despre posibile „translatari” de personal in ambele sensuri, toate informatiile vehiculate in culise merg pe ideea unei reapropieri ale celor doua partide declarate de dreapta. Si asta intr-o perioada in care lupta de clasa dintre pesedistul Ponta si liberalul Antonescu se ascute de la o zi la alta.
Ca o fi sau nu doar o strategie de-a lui Blaga de a-si tine dusmanii in corzi, cert este ca fara foc nu iese fum. Iar fumul vine si de la liberalii care nu se inghesuie sa nunteasca cu PSD-ul, indiferent cât de mult li se apleaca de la Basescu.

ADELINA IONICEL

Vezi cum iti alegi echipamentele pentru sporturile de iarna

0

Daca un combinezon de schi poate fi cumparat de oricine fara mari batai de cap, altfel stau lucrurile când e vorba sa cumparam echipamentul propriu-zis: schiuri, clapari sau un snowboard. Vezi mai jos ce trebuie sa faci ca sa te asiguri ca faci alegerile corecte.

*Cum alegi schiurile*

– Primul lucru la care gândim atunci când ne dorim un echipament de schi sunt chiar schiurile atare.
– Alegerea unei anumite marci de schiuri este in functie de perceptia fiecaruia de compania producatoare, de designul de la un moment dat, dar si de pret.
– Pentru a alege o pereche de schiuri potrivite trebuie in primul rând sa raspundeti la intrebarile: ”Ce fel de schior? Incepator, mediu avansat?” functie de care se poate alege o marca de schiuri.
– Daca sunteti incepator puteti sa optati pentru o marca ieftina. Veti da maximum 200 de lei pentru o pereche de schiuri.
– Daca ati mai schiat, dar doriti o pereche noua de schiuri si de firma, veti fi nevoit sa scoateti din buzunar de la 700 de lei in sus, in functie de pretentii.
– In general lungimea schiurilor variaza in functie de inaltimea schiorului. De aceea, schiurile unui copil difera mult de cele ale unui adult.

*Cum alegi claparii*

– Intâi trebuie sa stii ca o pereche de clapari de calitate medie costa in jur de 1.000 de lei, iar de la 2.000 de lei in sus deja vorbim de clapari foarte buni calitativ.
– Intâi masoara exact lungimea si latimea talpii, precum si distanta de la calcâi la scobitura piciorului. Daca dimensiunea piciorului nu este stabilita corect, s-ar putea sa intervina probleme la picior cât timp acesta sta in clapar, pe timpul schiatului.
– Probeaza claparii numai cu sosetele speciale de schi.
– Verifica daca iti vin bine. Degetele de la picioare trebuie sa atinga vârful claparului când stai in picioare.
– Fa câtiva pasi in clapari, nu doar o tropaiala rapida prin cabina de proba.

*Cum iti alegi placa de snowboard*

– Inainte sa iti cumperi o placa de snowboard, trebuie sa stii bine ce ti se potriveste, pentru inaltimea, greutatea sau nivelul tau. Elementele principale de care trebuie sa tii cont la o placa sunt lungimea si latimea acesteia.
– Pentru a afla care este lungimea potrivita pentru tine, incepe prin a masura placa cu inaltimea ta. Când tii placa de capat, o placa scurta iti va veni pe undeva intre umeri si barbie.
– Placile scurte sunt mai usor de manevrat, acestea sunt mai potrivite pentru perioada de inceput, când inveti sa te dai cu placa sau sunt preferate de raiderii care practica sariturile si opririle bruste.
– Placile mai lungi se folosesc pentru a atinge viteze foarte mari, pe zapada pufoasa si pe munti inalti.
– Mai trebuie sa stii ca o placa de snowboard cu tot cu legaturi costa de la 1.000 de lei cea mai ieftina si sare de 3.000 la modele profesionale.

*Antrenamente cu bicicleta fixa sau banda de alergat*

Sporturile de iarna precum schiul si snowboardingul solicita alti muschi decât cei antrenati in sporturile de vara. Ca sa te pregatesti pentru schi, o bicicleta fixa sau o banda pentru alergat sunt metodele ideale de antrenament in casa. Daca mergi la schi nepregatit(a) o sa obosesti mai repede, riscul de accidente va fi mai mare si placerea mai mica.

Saniusul, senzatii tari fara emotii

0

Probabil ca saniusul este singurul sport (nu neaparat de iarna) pe care oricine l-a practicat când era copil. Si daca in trecut saniile erau cât se poate de simple, acum au devenit adevarate echipamente sportive.

De aceea, nu trebuie sa va simtiti complexat atunci când colegul de birou pleaca la schi. Daca nu va simtiti in stare sa puneti schiurile in picioare sau sa va dati cu placa de snowboard, puteti alege varianta mai usoara: saniusul.
– Puteti opta pentru un colac din plastic, gonflabil, facut special pentru pârtii, pentru care va trebui sa cheltuiti aproximativ 50 de lei.
– Daca sunteti ceva mai pretentios, puteti achizitiona o sanie pliabila din aluminiu care costa, in functie de firma, intre 200 si 400 de lei.
– Mai exista varianta saniutei din plastic pentru doua persoane care poate costa, daca este de firma, si 400 de lei.
– In magazinele de specialitate mai exista in oferta “saniutele cu ghidon” sau boburile. Acestea sunt excelente pentru pârtii si pante usor abrupte, cât si pentru teren drept. Suprafata mica de frecare cu zapada ii permite o alunecare usoara. Pretul este in jur de 300 de lei.

Aromoterapia, arta de a fi fericit fara reteta medicala

0

Chiar daca pare ceva complicat nu este chiar asa. Ca sa va dati seama cel mai bine ce este aromoterapia trebuie sa va gânditi ce senzatie v-a produs mirosul dintr-o gradina cu flori sau un buchet de trandafiri primit cadou. Ei bine, acea senzatie poate explica mai bine decât orice prospect efectele aromoterapiei.

Pentru inceput este bine de stiut ca aromoterapia se bazeaza pe uleiuri volatile din simplul motiv ca acestea capteaza cel mai bine diferitele arome. Chiar stiinta recunoaste ca anumite uleiuri volatile actioneaza eficient asupra nevrozelor si a insomniilor.

*Cum ajuta somnul*

– Un anumit parfum poate genera un anumit gen de vise, o combinatie de parfumuri induce o anumita evolutie a somnului, iar mirosurile neplacute pot genera chiar cosmaruri.
– Parfumul de mosc, uleiul volatil de trandafir, de flori de câmp, de tamâie, degajate in atmosfera cu ajutorul unei lampi de aromoterapie asigura un somn linistit, in general fara vise.
– In caz de insomnie se poate consuma un extract de macerat din sunatoare combinat cu trei linguri de tinctura de lavanda, trei linguri de tinctura de sulfina si trei linguri de tinctura de talpa gâstii.

*In viata de zi cu zi*

– Uleiul de busuioc – este indicat mai ales in caz de oboseala sau astenie, deoarece combina efectul de relaxare cu cel de revitalizare.
– Uleiul de lamâie – este indicat celor cu afectiuni in urma traiului sedentar, deoarece are o aroma care confera prospetime, limpezime si claritate, creând o stare de destindere asociata cu buna dispozitie.
– Uleiul de portocala – produce o stare de satisfactie, multumire, de intimitate si usureaza somnul.
– Uleiul de lavanda – calmeaza tensiunile nervoase si favorizeaza trecerea gradata catre starea de somn.
– Uleiul de trandafir – folosit in doze mici confera o stare placuta de confort, inlatura tensiunea psihica si musculara.

*Atentie la contraindicatii!*

Majoritatea uleiurilor esentiale nu au alta contraindicatie decât aceea de a respecta dozajul prescris de furnizor (produsele se gasesc in farmacii). Supradozarea poate fi periculoasa.
De exemplu, parfumul de crin, pe cât e de placut si imbietor, in cantitate mare, mai ales in timpul somnului, poate fi mortal.

Ion Bogdan

Rusia va gazdui Mondialul din 2018

0

Comitetul Executiv al FIFA a decis, aseara, gazda editiei din 2018 a Cupei Mondiale la fotbal. Aceasta este Rusia, tara care va organiza, in premiera, un turneu final de asemenea anvergura. Tot aseara s-a stabilit ca statul Qatar sa fie gazda World Cup 2022. (R.N.)