Producția industrială germană a scăzut mai mult decât se aștepta în martie, în parte din cauza unei performanțe slabe a sectorului auto, ceea ce a reaprins temerile de recesiune în cea mai mare economie a Europei.

Producția a scăzut cu 3,4% față de luna precedentă, după o creștere ușor revizuită de 2,1% în februarie, a anunțat luni Oficiul Fedefal de Statistică(Destatis). Într-un sondaj Reuters, analiștii indicau o scădere de 1,3%.

„După o performanţă solidă a producţiei industriale la începutul anului, ne confruntăm în martie cu un declin neaşteptat”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Producţia de maşini şi componente auto a înregistrat un recul de 6,5%, în timp ce producţia de utilaje şi echipamente a scăzut cu 3,4%. În sectorul construcţiilor a fost raportat un declin de 4,3%.

În același timp, comenzile industriale au scăzut în martie cu 10,7% faţă de luna precedentă, cel mai sever declin lunar din 2020, în perioada de vârf a pandemiei.

” Producția suferă.Industria germană este afectată din ce în ce mai mult de majorarea dobânzilor pe plan global, care frânează dezvoltarea economică. Riscul unei recesiuni în Germania este în creştere”, a avertizat Ralph Solveen, economist şef la Commerzbank.

„Vânzările cu amănuntul și exporturile au scăzut puternic în martie, crescând șansele unei revizuiri în scădere a produsului intern brut în primul trimestru din acest an”, susține Carsten Brzeski, șeful departamentului macroeonomic al ING.

Datele preliminare publicate recent de Destatis indică o stagnare a PIB-ului Germaniei în primele trei luni, după un declin de 0,5% în trimestrul patru din 2022.

Recesiunea  este definită ca două trimestre consecutive de contracție economică.”O revizuire în scădere ar însemna că economia a intrat în recesiune până la urmă”, a subliniat Brzeski.

Companiile americane și europene au pus profiturile dezamăgitoare pe seama unei reveniri economice mai lente decât se așteptau în China, după ce redeschiderea bruscă a țării după restricțiile impuse de pandemie a determinat previziuni de creștere prea optimiste.

Grupul de produse cosmetice Estée Lauder a fost cel mai mediatizat exemplu din ultima săptămână, suferind cea mai puternică scădere a prețului acțiunilor într-o singură zi înregistrată vreodată, după ce a redus previziunile de vânzări din cauza unei situații  „mult mai volatile” decât se aștepta în Asia.

A fost una dintre multele companii axate pe consum, precum Starbucks, până la marile grupuri de tehnologie și logistică, care au dat dovadă de prudență în ultimele două săptămâni.

„Așteptarea generală a fost că, în urma redeschiderii, piața din China își va reveni”, a declarat  miercuri directorul executiv al Qualcomm, Cristiano Renno Amon, în fața analiștilor. „Nu am văzut încă aceste semne”.Rivalul Qualcomm și vechea țintă de achiziție NXP Semiconductors a oferit un avertisment similar în ziua precedentă, menționând că „este prea devreme” pentru a vorbi despre o revenire a Chinei. „Am văzut o îmbunătățire modestă, treptată, de la un început foarte lent”, susținea  directorul executiv Kurt Sievers.

Mai multe grupuri orientate către consumatori au avertizat, de asemenea, cu privire la ritmul de redresare, în special cele precum Estée Lauder –  care se bazează pe cheltuielile de călătorie.Șeful Hilton, Christopher Nassetta, a declarat: „China nu va contribui la ceea ce aș fi sperat că va contribui anul acesta”.

Finnair, între timp, a remarcat că redresarea a fost „mai lentă decât anticipau mulți”, în timp ce Colgate-Palmolive nu a văzut “încă o revenire a activității de retail în domeniul călătoriilor”.

Toate aceste comentarii au fost făcute în ciuda cifrelor oficiale care arată un început de an robust pentru economia chineză, produsul intern brut fiind pe cale să atingă sau să depășească obiectivul Beijingului de creștere anuală de 5%.

David Donabedian, director de investiții la CIBC Private Wealth, susține că această divergență reflectă faptul că unii observatori au fost pur și simplu prea optimiști în a prezice „o explozie” a activității economiei chineze, în timp ce alții au sperat că o politică monetară mai acomodativă va impulsiona creșterea.

Unele companii care nu își stabiliseră așteptări prea mari au reușit să beneficieze. Adidas, de exemplu, a raportat o scădere a veniturilor și o „incertitudine” continuă în China, dar acțiunile sale au urcat totuși cu 8% vineri, deoarece a declarat că observă „o tendință pozitivă” după mai mulți ani de provocări.

Schimbarea așteptărilor de creștere are loc pe fondul unor preocupări mai largi în rândul liderilor de afaceri cu privire la controlul exercitat de Beijing asupra operațiunilor companiilor americane din China.

Plafonarea prețului la exporturile de petrol rusesc sub egida țărilor G7 a forțat Kremlinul să crească povara fiscală asupra producătorilor, dând o nouă lovitură unui sector energetic care se luptă deja cu sancțiunile occidentale.

„Modificările Rusiei vor  submina capacitatea de producție viitoare a industriei petroliere și de gaze prin eliminarea veniturilor care altfel ar putea fi folosite pentru a investi în echipamente, explorare și în câmpurile existente”, a declarat pentru presa americană un oficial al coaliției conduse de G7.

În aprilie, Vladimir Putin a schimbat metoda de impozitare a companiilor petroliere din Rusia, stabilind taxele pe baza prețului internațional de referință al țițeiului Brent minus o reducere fixă, mai degrabă decât pe baza prețului țițeiului Urals, principalul țiței de export al țării, care s-a tranzacționat la un preț mai mic în ultimele luni.

Măsura a fost gândită de Moscova pentru a capta venituri suplimentare de până la 8 miliarde de dolari și pentru a acoperi gaura din veniturile din exportul de petrol cauzată de sancțiunile occidentale menite să limiteze finanțarea războiului din Ucraina.

În primul trimestru al acestui an, veniturile din impozitele rusești pe petrol și gaze au scăzut cu 45% față de aceeași perioadă a anului trecut, inclusiv o scădere de 85% de la un an la altul în martie pe produsele petroliere rafinate. Rusia ar depinde de aceste venituri pentru 45% din bugetul său.

Plafonul de preț al G7 – stabilit la 60 de dolari pe baril – a fost introdus în decembrie, după luni de discuții, într-un efort de a menține fluxul de petrol rusesc către economia globală și de a minimiza perturbările de pe piețe, reducând în același timp veniturile Moscovei.

Deși țările G7 consideră că plafonarea prețurilor funcționează așa cum s-a dorit, datele vamale sugerează că producătorii de petrol din Rusia au obținut prețuri mai mari pentru cel puțin o parte din exporturi.

Agenția Internațională a Energiei a calculat luna trecută că prețul mediu ponderat pentru exporturile de țiței rusesc a depășit în aprilie nivelul plafonului de preț de 60 de dolari pe baril.Țițeiul Brent se tranzacționează  la un preț de 71,40 dolari/baril, în scădere cu aproape 30% față de acum un an.

Miniștrii de finanțe și guvernatorii băncilor centrale din G7 se vor reuni în Japonia în această săptămână, înainte de summitul liderilor de la sfârșitul lunii, unde se așteaptă ca sancțiunile impuse Rusiei să se afle în centrul discuțiilor.

Impozitarea vânzărilor de petrol pe baza unei reduceri față de prețul Brent și nu față de prețul Urals echivalează cu recunoașterea de către Moscova a faptului că petrolul rusesc se va comercializa cu un discount față de piețele mondiale în viitorul apropiat.

Multe dintre preocupările actuale ale SUA și ale Europei cu privire la China se referă la modul în care sistemul de stat al țării încurajează concentrarea economică și la faptul că această concentrare este apoi utilizată în moduri mercantiliste.

De ani de zile, China reușește să inunde piețele globale cu orice, de la oțel ieftin și până la bunuri de calitate superioară, datorită capacității sale de a scădea în mod artificial salariile, precum și de a ignora regulile Organizației Mondiale a Comerțului.

China deține, de asemenea, puterea în multe lanțuri de aprovizionare cruciale, inclusiv în ceea ce privește inputurile farmaceutice și mineralele de pământuri rare.

Beijingul nu a întins mâna și nu a „furat” producția, investițiile și locurile de muncă din alte părți. În schimb, guvernul a acordat scutiri fiscale majore producătorilor pentru a atrage investitori în China. Companiile occidentale au fost atrase în mod natural: capitalismul acționarilor le cere liderilor de afaceri să urmărească cel mai mare preț al acțiunilor și cele mai mici costuri de  consum.

Dar puterea de monopol nu este nicidecum doar o problemă a Chinei. Dereglementarea și aplicarea mai slabă a legilor antitrust în SUA începând cu anii 1980 au dus la o concentrare extremă a întreprinderilor. Walmart vinde mai mult de jumătate din toate produsele alimentare în unele zone ale țării, Amazon domină comerțul electronic, o mână de companii controlează aprovizionarea cu alimente, o singură companie feroviară (BNSF) transportă 47% din toate cerealele.

Giganții existenți devin din ce în ce mai mari și mai puternici. JPMorgan achiziționează încă o bancă în faliment. Inflația alimentară crește, în timp ce Allianz, companie de asigurări, calculează că aproximativ 10% din saltul din Europa reflectă căutarea unor profituri mai mari. Acest lucru este posibil datorită faptului că părți cheie ale lanțului de aprovizionare sunt dominate de o mână de jucători.

Mercantilismul chinezesc, prețurile exorbitante ale companiilor europene și americane, Big Tech și băncile Too Big To Fail sunt, de fapt, toate părți disparate ale unei singure probleme – prea multă concentrare a puterii într-un singur loc.

China, bineînțeles, a fost supusă interdicțiilor de export ale SUA și este, de înțeles, neliniștită în această privință. Deși este legitim ca orice țară să limiteze exportul de tehnologie care ar putea fi folosită în scopuri de apărare de către un adversar, este de asemenea adevărat că depistarea tehnologiilor cu dublă utilizare este o afacere complicată. Decuplarea totală între Occident și China nu pare dorită.

Economiștii de la Financial Times par naivi: susțin un nou principiu de piață pe care Barry Lynn, șeful Open Markets Institute, un think-tank antimonopol din Washington DC, îl numește „regula celor patru”.

În domenii esențiale, de la alimente la combustibili, la electronice de consum, minerale critice, produse farmaceutice și așa mai departe, nicio țară sau companie individuală nu ar trebui să dețină mai mult de 25 % din piață. Mai mult, țările ar trebui să aplice această regulă atât la nivel local, cât și la nivel global.

Ar fi o modalitate prin care națiunile ar putea sprijini comerțul liber, fiind în același timp capabile să creeze lanțuri de aprovizionare rezistente.Dar războaiele comerciale sunt declanșate de foamea de  putere. Prea multă putere în prea puține mâini.