Acasă Blog Pagina 7838

Nastase, abonat la tribunal

0

Adrian Nastase va avea parte de vizite saptamânale la tribunal, incepând cu luna viitoare. Anuntul a fost facut de Ionut Matei, presedintele completului de judecata in dosarul “Trofeul Calitatii” (in care Nastase este acuzat de fapte de coruptie), care a precizat ca se vor da termene de judecata saptamânal, incepând din martie. Motivul: astfel vor putea fi audiati intr-un termen “rezonabil” cei aproape 900 de martori propusi de DNA in acest caz.

Chelu, anchetat in libertate

0

Instanta a decis cercetarea in libertate a afaceristului galatean Catalin Chelu – acuzat de incercarea de mituire a fostului chestor de la Interne Dan Fatuloiu. Reamintim ca omul de afaceri este cercetat pentru promiterea a un milion de euro contra „stoparii prelucrarii in sistem integrat” a informatiilor din dosarele penale deschise de autoritati pe numele lui Chelu Catalin Constantin si a unor apropiati ai acestuia.

Ce afaceri ascunse face seful Vamilor

0

Traian Radu Marginean pare a fi un birocrat care sta in banca lui si traieste din salariul ajustat de criza si reformele guvernului pentru care lucreaza. Tizul presedintelui are o declaratie de avere „cumite” cu un teren, doua apartamente si niste bijuterii care valoreaza mai putin ca un Logan fara aer conditionat.

In ultima sa declaratie de interese, seful vamesilor penali de la Siret si din toata tara nu a facut vorbire despre nicio firma. In declaratia de avere, el a declarat ca sotia sa Georgiana lucreaza ca operator de transport la firma Duragi SRL. Datele de la Registrul Comertului ne fac sa credem ca presedintele ANV a omis intentionat sa declare o firma la care consoarta sa este actionar.

*Afaceri de miliarde*

Conform datelor oficiale, Georgiana Marginean apare ca actionar la firma Labra Soft SRL din Oradea. Firma, considerata de presa ca fiind apropiata de PSD, a cunoscut o explozie a cifrei de afaceri in jurul anului 2004 când compania a generat profituri de 8,2 milioane de lei. Veniturile Labra Soft au scazut continuu pâna in 2009 când firma a inregistrat 2,6 milioane de lei ca venit (aproximativ 600.000 de euro).

*Bani ascunsi din exproprieri*

Firma este o privilegiata a contractelor cu statul si a fost implicata in serviciile de vamuire adiacente executiei autostrazii Bechtel. Aceeasi autostrada i-a mai adus presedintelui ANV niste bani in buzunar. El si sotia sa au fost desproprietariti de 12000 de metri patrati pentru ca autostrada sa fie construita. Interesant este ca nici aceasta afacere nu a fost consemnata in declaratia de avere, desi suprafata cedata de familia Marginean statului reprezinta aproape 10% din toata suprafata in sectiunea 2B si 3C a autostrazii.

Mihai Belu

Microsoft face angajari

0

Veste buna pentru specialistii in electronica, IT, web-design si programare. Compania Microsoft are câteva zeci de locuri vacante in România, motiv pentru care a inceput recrutarile. Principalele orase vizate Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara si Brasov. In ceea ce priveste conditiile, Microsoft cauta cel mai mult ingineri cu experienta de pâna la 5 ani in domeniu, cunoscatori de limbi straine, minimum engleza.

„Pensionarii” de la Jilava, scosi la produs

0

Nici n-am apucat sa ne strecuram bine din zona de risc a crizei, vorba lui Base, ca pe piata fortei de munca au si inceput primele miscari. Printre care si decizia conducerii Penitenciarului Bucuresti Jilava de a inchiria societatilor interesate muncitori necalificati.

Astfel, anuntul oficial al institutiei mentioneaza clar ca oferta cuprinde o arie larga de activitati, „in conditii financiare extrem de avantajoase”.

*La prasit manual*

Detinutii care vor fi pusi la dispozitia beneficiarilor interesati de munca de forta necalificata pot fi folositi in agricultura, gospodarie comunala sau constructii. Concret, Penitenciarul Jilava propune ca „pensionarii” stabilimentului sa lucreze la prasit manual, irigat, recoltat, constructii civile, industriale, drumuri, curatat de parcuri si spatii verzi, amenajat si strângerea de gunoaie de pe strazi. Mai mult, drept bonus unitatea ofera posibilitatea de a inchiria la preturi fara concurenta si spatii care pot fi folosite pentru scopuri lucrative sau de productie.
In ceea ce priveste termenii financiari, purtatorul de cuvânt al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, Johanna Popescu, a mentionat ca acestia sunt negociabili, in schimb stipendierea unui detinut nu poate fi mai mica decât salariul mediu pe economie.

Toni Matei

Ne axam pe consum, nu mai pupam finantare externa

0

România nu mai poate visa la o noua dezvoltare pe baza consumului – avertizeaza Mugur Isarescu. Guvernatorul BNR pledeaza in schimb pentru sprijinirea IMM-urilor.

Mugur Isarescu a atras atentia, ieri, atât bancilor cât si Guvernului ca IMM-urile trebuie puternic sustinute, daca se doreste cu adevarat repornirea economiei. In plus, guvernatorul BNR avertizeaza ca România nu va mai fi creditata din exterior daca va alege sa se dezvolte din nou pe baza consumului. Concluzia: bancile vor putea sa creasca doar daca se vor orienta catre finantarea companiilor si a afacerilor mici si mijlocii – deloc sprijinite in acest moment. „Ba frâneaza brusc si dau cu capul in parbriz, ba accelereaza si dau in sant” – a descris Mugur Isarescu situatia la zi a IMM-urilor.

*Reducerea birocratiei este vitala*

Nu numai bancile trebuie sa se reorienteze insa, ci si autoritatile statului – a afirmat in continuare guvernatorul BNR. Prin reducerea birocratiei, de exemplu: „Autoritatile statului pot face multe lucruri, extrem de palpabile, precum reducerea birocratiei.
Pentru IMM-uri uneori este vital. O raportare in plus, total inutila, total deplasata, poate sa coste un IMM câteva procente bune din cifra de afaceri. Este evident acest lucru, comparativ cu o intreprindere mare”.
Seful BNR nu agreeaza nici controalele excesive: „Cu cât sunt mai multe controale, cu atât probabilitatea de coruptie este mai mare. Chiar daca se doreste a fi cu buna intentie, nu fac altceva decât sa creeze un lant de slabiciuni. Nu reduce economia subterana, ci dimpotriva, o mareste”.
Ca ultima tema de lucru, Mugur Isarescu a lansat necesitatea educarii societatii românesti in vederea acceptarii „ideii de business”. Fapt care va duce la perceptia diferita a afacerilor si afacerismului, eliminând astfel „confuzia” intretinuta in domeniu in toti cei 20 de ani postdecembristi.

(S.B./A.M.L.)

Ce trebuie sa faci daca vrei sa-ti construiesti o casa ieftina

0

Vrei sa-ti construiesti o casa si nu stii ce sa faci astfel incât investitia sa fie minima? Urmeaza sfaturile de mai jos si sigur nu vei iesi in pierdere.

Niciodata nu negociati pretul de constructie la metru patrat pentru ca iesiti in pierdere. Intotdeauna cereti constructorului sa va prezinte un deviz detaliat, pe care sa-l analizati temeinic inainte de a semna contractul de executie. Exemplu: vreti sa construiti o casa doar cu parter, care are o suprafata de 75 mp, iar daca acceptati intelegerea cu constructorul la metrul patrat construit, acesta va spune imediat: 1 mp costa 300 euro cu TVA inclus, deci aveti 75 mp x 300 euro = 22.500 euro.
In cazul in care vreti sa dublati suprafata utila a casei prin construirea unei mansarde, atunci veti avea 75 mp x 2 = 150 mp, iar constructorul va spune: pai 150 mp x 300 euro/mp = 45.000 euro! Si v-ati ars daca ati semnat contractul asa! Pentru ca metrul patrat la parter in cazul in care faceti casa numai cu parter, poate sa coste intr-adevar 300 euro/mp cu tot cu TVA, dar in varianta a doua, când casa are si mansarda, costul metrului patrat de la mansarda este cel putin cu 40% mai redus decât metrul patrat de la parter deoarece fundatia este una singura si reduce costul.

*Casele din caramida sunt mai ieftine decât cele din BCA*

Nu o sa credeti poate, dar asa este ! Mergeti la un furnizor de materiale de constructii si verificati preturile si veti vedea ca BCA-ul s-a scumpit, iar caramida GVP, fie ea fabricata in tara sau adusa de afara, s-a ieftinit, asa incât in momentul de fata caramida GVP este mai ieftina cu circa 25%. In aceste conditii, diferenta de pret se va regasi in pretul casei dumneavoastra.

*Constructorul trebuie sa faca toate lucrarile la cheie*

Alegeti un constructor care sa poata executa integral toate lucrarile. In felul acesta veti avea de câstigat atât la pret cât si la termenul de executie. Daca veti alege pentru fundatie o echipa, pentru zidarie alta echipa, iar la finisaje alta echipa si tot asa cu instalatiile, atunci fiecare echipa va va cere un pret mai mare pentru bucata ce o are de facut, iar pretul final va fi cu cel putin 20% mai mare, decât daca veti lucra cu un singur constructor.

Ion Bogdan

Bayern a refuzat 42 de milioane

0

Oficialii clubului Bayern Munchen au refuzat in luna ianuarie o oferta de 42 de milioane de euro de la Chelsea pentru atacantul Mario Gomez. “N-am avut cunostinta de oferta decât dupa ce Bayern a refuzat-o. Oricum nu as fi fost interesat, deoarece evoluez deja la un club mare”, a declarat Gomez, care a fost cumparat de la VfB Stuttgart pentru 30 milioane euro. (R.N.)

Abramovici si-a vândut 25% din „Canal 1“

0

Dupa ce a cheltuit 58 de milioane de euro pentru transferul lui Fernando Torres de la FC Liverpool, patronul gruparii Chelsea Londra si-a scos pârleala.
Roman Abramovici a vândut 25 din cele 49 de procente detinute la „Canal 1”, televiziunea cu cea mai mare acoperire din Rusia (98,8% din populatie). Prin intermediul LLC ORT-KB, Ltd, Abramovici a instrainat pachetul de actiuni catre Yury Kovalchuk, actionarul ma­joritar al Bancii Rusia, contra sumei de 150 de milioane de dolari.
Statul rus este actionar majoritar la „Canal 1”, cu 51%. (F.D.)

Caroline Wozniacki i-a furat rochia Elenei Dementieva!

0

Se vede treaba ca racheta numarul 1 a planetei, daneza Caroline Wozniacki, obisnuieste sa „fure” nu doar iubitii colegelor ei (se zvoneste ca blonda din Odense i l-a suflat Soranei Cirstea pe playboy-ul Fernando Verdasco), ci si tinutele de gala ale acestora.

Cotidianul danez „Ekstra Bladet” a demonstrat, in numarul de ieri al ziarului, faptul ca liderul clasamentului WTA, jucatoarea de tenis Caroline Wozniacki (20 de ani), s-a imbracat luni seara, la Gala Laureus de la Abu Dhabi, cu o rochie aidoma celei purtate de Elena Dementieva acum doi ani, la un alt dineu. Specialistul in moda al jurnalului citat noteaza ca „rochia este demodata si, pe deasupra, pica si prost pe corpul Carolinei”.

M. Koblenko

Todd Medina, bântuit inca de fata „Nasului“

0

Fostul star UFC isi imparte viata intre afaceri si acte caritabile si nu exclude o revenire in ring. Mai important decât toate este faptul ca Todd Medina nu poate sa o uite pe Raluca Sandu.

Site-ul „www.stl.ro”:http://www.stl.ro a realizat un amplu interviu cu fostul sot al Ralucai Sandu, luptatorul american Todd Medina. Cei doi s-au casatorit in iunie 2005, dar casnicia s-a frânt brusc, chiar daca divortul a fost pronuntat abia anul trecut. Medina nu a uitat-o pe Raluca si tine legatura cu aceasta, povestea lor de dragoste fiind inca vie in mintea americanului. “Casatoria mea cu Raluca a luat sfârsit anul trecut si a fost extrem de mediatizata. Inca ma bântuie acest divort. In ultima noastra discutie, Raluca mi-a spus ca are anumite probleme personale, pe care sper sa le depaseasca mai repede”, a declarat Medina.

*Cel mai bun luptator al secolului*

Medina (41 de ani) a renuntat la bataile in cusca, dar nu exclude o revenire, asta in cazul in care afacerile nu ar merge bine. Actualmente promotor, om de afaceri sau actor la Hollywood, Medina se mai antreneaza din când in când si nu uita clipele petrecute in România. „Primesc in continuare multe oferte de a reveni in ring. Am cele mai multe recorduri mondiale si titluri, ceea ce mi-a adus distinctia de cel mai tare luptator al secolului. Ultima mea lupta a fost pentru cel de-al 12-lea titlu mondial al meu, asa ca daca nu-mi va merge bine in afaceri, voi lua in considerare o revenire in ring”, a explicat americanul.

*Poreclit de Mark Whalberg*

Supranumele din arena al lui Todd Medina este „El Tiburon”, iar americanul a explicat de unde provine nick-name-ul.
„In limba spaniola, «El Tiburon» inseamna «Rechinul». Aceas­ta porecla mi-a dat-o Mark Whalberg, in urma cu câtiva ani. Mark era in sala si a vazut câta suferinta am provocat adversarului. De atunci, presa a inceput sa-mi spuna asa”, spune Medina.

*Ii lipseste viata de noapte din România*

Americanul a fost extrem de incântat de cum se distreaza românii, de feme­ile din aceasta tara si de gustul produselor culinare autohtone. „Cariera de luptator mi-a permis sa calatoresc in toata lumea, dar mâncarea româneasca ramâne preferata mea. Ador viata de noapte din Bucuresti si nu voi uita prea curând noptile petrecute acolo. Am experimentat femei din toate tarile, dar româncele sunt putin mai bune decât restul. Apreciez fe­me­­­ile frumoase, dar daca sufletul nu este la fel, nu sunt interesat. Am fost la viata mea cu cele mai minunate actrite, modele si celebrita­ti, dar daca nu exista suflet, nimic nu e”, a conchis Medina.

Mihai Koblenko

Poli Timisoara l-a “semnat” pe Ghionea

0

Fostul fundas al echipei din Ghencea, Sorin Ghionea (31 de ani), a semnat ieri un contract cu ocupanta locului doi din Liga 1, Poli Timisoara. Ghionea a evoluat ultima data la FC Rostov, in prima liga din Rusia, dar si-a reziliat contractul la inceputul saptamânii.
”Ma bucur ca am semnat cu FC Timisoara si ca lucrurile s-au rezolvat asa de repede. Sper sa indeplinim impreuna obiectivele clubului: cucerirea titlului si participarea in Liga Campionilor”, a declarat Ghionea. Timisorenii au mai repurtat un succes, Curtea de Apel Bucuresti anuntând ca echipa si-a recapatat numele si palmaresul, Claudio Zambon renuntând sa mai atace a doua oara decizia instantei. (R.N.)

Pablo Brandan, acuzat ca a vrut s-o violeze pe devoratoarea de fotbalisti!

0

Realizatoarea topului sexual cu fotbalisti sustine ca fundasul Stelei, argentinianul Pablo Brandan, a vrut sa o violeze. Ioana Popescu este gata sa mearga si la detectorul de minciuni pentru a dovedi acuzatia formulata.

Pe 26 noiembrie 2010, “National” publica un material incendiar, subliniind faptul ca doi fotbalisti insurati din lotul Stelei fac demersuri sa nu apara in sextopul Ioanei Popescu. Un important oficial al gruparii din Ghencea s-a interesat a doua zi cine sunt cei vizati, având in vedere ca ziarul nostru nu le-a dezvaluit celor doi identitatea. Dupa ce i s-a comunicat ca ar fi vorba despre Pablo Brandan si George Galamaz, reprezentantul Stelei a revenit si ne-a comunicat ca impricinatii sunt linistiti pentru ca nu au facut sex cu persoana in cauza.

*Brandan, fortare in atac*

Ultimul numar al revistei “Star” publica un material in care Ioana Popescu sustine ca Pablo Brandan a incercat sa o violeze. “Desi nu-mi trecea prin cap sa fiu cu el, m-am pomenit ca in toiul discutiei ma ia pe sus si ma duce in dormitor. Eu ii spuneam nu si nu, dar el nimic! M-a aruncat pe pat si a inceput sa traga violent de blugii mei. Pablo chiar voia sa ma violeze. Daca nu-si mai aduce aminte, poate vrea sa mergem la detectorul de minciuni”, afirma Ioana Popescu in „Star”.

*”Noroc ca aveam niste jeansi foarte strâmti”*

Popescu spune ca a scapat de siluire gratie faptului ca avea o pereche de blugi strâmti pe ea. „Poate mi-ar fi placut de el, dar cel mai urât lucru din lume e sa obligi o femeie sa faca sex cu tine daca ea nu vrea. Am avut noroc, daca pot spune asa, ca a­veam niste jeansi foarte strâmti si nu prea putea sa-i dea jos imediat. Chiar forta situatia, in timp ce eu ma zbateam ca o apucata. La un moment dat a realizat ca nu vreau sa fac sex cu el si m-a lasat in pace ”, sustine “domnisoara” Popescu. Pablo Brandan este insurat cu Vanesa si impreuna au un baietel de 3 ani, Juan Pablo jr. Jucatorul nu a putut fi contactat, acesta aflându-se in cantonament cu Steaua in Antalya.

Mihai Koblenko

BLITZ: Catalin Botezatu

0

Creatorul de moda Catalin Botezatu a bagat frica in concurentele show-ului „Next Top Model”. Designerul a pus-o pe una dintre fete sa intre in apa, alaturi de un crocodil, care a pus-o pe jar. Emotiile insa au fost depasite cu greu, Bote explicându-i acesteia ca totul face parte dintr-un pictorial inedit pe care trebuie sa-l realizeze.

Andreea Spataru mai vrea o fetita

0

Nici nu a terminat perioada postnatala si fostul iepuras „Playboy” vrea sa devina iar mamica. Cu toate ca mai are o fetita in vârsta de un an si sapte luni, Andreea Spataru si sotul ei Sorin Marica isi mai doresc inca o surioara pentru Maria Sofia.

Andreea Spataru si-a propus ca din toamna acestui an sa o inscrie pe Maria Sofia la o gradinita particulara si sa se puna in aplicare dorinta de a mai avea un copil. De obicei, taticii isi doresc baietei, dar sotul Andreei face exceptie de la regula – vrea tot fetita. ­„Ne-am invatat cu fetita si stim ce avem de facut. Amândoi ne mai dorim o fetita, insa nu stim când pentru ca nici nu vrem sa fie diferenta prea mare intre Maria si surioara ei, dar nici nu vrem sa intervina gelozia, pentru ca Maria e inca mica si nu stie ce inseamna o sora. Cert este ca vrem tot fetita, nu baietel”, a declarat Andreea Spataru, in exclusivitate, pentru ziarul „National”. Blonda nu-si scapa din ochi micuta, mai ales ca pe tot ce pune mâna arunca in cosul de gunoi.

Gabriela Grigoriev

Directia 5 cânta pentru indragostiti

0

Membrii trupei Directia 5 vor sustine un spectacol de Ziua Indragostitilor, incepând cu ora 19:30, la Sala Palatului, prilej cu care isi vor lansa si ultimul album „Clasic de lux”. Pentru a-si surprinde publicul, ei ii vor avea ca invitati pe Dragos Badoi si Toni Seicaru, primii solisti vocali ai formatiei. Asadar, la un moment dat, alaturi de Cristi Enache,  pe scena vor mai fi inca doi solisti ai Directiei 5. In timpul concertului, 50 de perechi de indragostiti vor putea veni alaturi de idolii lor si fredona melodiile trupei. (I.N.)

Gainusa, pus pe sotii la Kiss Fm

0

Dezamagit de modul in care sunt realizate scenele de arestare ale infractorilor, “cârcotasul” si-a exprimat intentia, la Kiss Fm, de a se face regizor.“ Imi deschid o casa de filme de arestari. Vreau sa fiu regizor de arestari. Nu se vede bine când sunt arestati infractorii. Ii filmeaza de sus, asa, de pe gard, si-i vezi micuti si cu… catusele ridicate deasupra capului”, a spus Mihai Gainusa, care a precizat la final ca totul este doar o gluma. (I.N.)

„Nu ma mai duc in Egipt, nu vreau sa mor acolo!”

0

Speriata de situatia conflictuala existenta in Egipt, vedeta Kanal D a hotarât sa sara peste vacanta planuita in Africa. Desi si-ar fi dorit sa viziteze piramidele impreuna cu iubitul ei George, Adelina Pestritu prefera sa renunte la escapada romantica decât sa treaca prin clipe de cosmar.

Confruntarile violente dintre opozantii presedintelui Mubarak si sustinatorii acestuia, care s-au soldat cu morti si raniti, au facut-o pe bruneta sa cântareasca bine decizia de a merge in Egipt. Desi stabilise impreuna cu iubitul sau, ca imediat dupa aniversarea ei, sa plece intr-un sejur in Egipt, prezentatoarea emisiunii “D-Paparazzi”, de la Kanal D, a renuntat in cele din urma la mult asteptatul voiaj. “Nu ma mai duc in Egipt, nu vreau sa mor acolo. Am vazut ce se intâmpla si m-am speriat”, a declarat Adelina Pestritu pentru ziarul “National”. Cu toate astea, George spera sa-si convinga iubita sa aleaga alta destinatie de vacanta, mai ales ca vrea sa-si surprinda in mod placut partenera de Ziua Indragostitilor. “Nu stiu daca vom mai pleca in alt loc. Pe-o parte e mai bine ca s-a intâmplat asa, pentru ca vreau sa economisesc, sa-mi pun bani deoparte pentru casa. Eu când plec intr-o vacanta daca am 10.000 de euro cheltuiesc 15.000. Anul trecut, in Republica Dominicana am dat 500 de euro numai pe cosmetice”, ne-a mai spus fostul “iepuras” Playboy.

Ioana Nechifor

Fiscul a pus sechestru pe jucatorii Craiovei!

0

Potrivit ziarului „Gazeta de Sud“, Fiscul a pus sechestru pe drepturile federative ale jucatorilor de la gruparea Universitatea Craiova, in contul datoriilor de peste 2 milioane de euro pe care clubul patronat de Adrian Mititelu le are catre bugetul de stat. „Clubul are la ora actuala sechestru pe active constând in imobile din Craiova, insa din cauza crizei, terenurile nu au cautare pe piata. In consecinta, s-a trecut la sechestru pe conturile bancare si poprire la terti. Drepturile federative ale fotbalistilor au devenit in consecinta grevate de sarcini, iar orice transfer al acestora se va face cu instiintarea fiscului“, noteaza sursa citata. (R.N.)

Alexa, record doborât dupa 26 de ani!

0

România a pierdut la penalty-uri contra Ucrainei, scor 4-6, marti seara, in cadrul turneului din Cipru. Dupa 90 de minute, scorul a fost egal, 2-2, ambele goluri ale tricolorilor fiind inscrise de Dan Alexa (31 de ani), de la Poli Timisoara.

In ultimele doua decenii, niciun fotbalist legitimat la o formatie din afara Capitalei nu a marcat doua goluri pentru prima reprezentativa in acelasi meci.
Precedenta reusita i-a apartinut lui Rodion Camataru, pe 3 aprilie 1985, la un meci pe „Centralul“ din Banie, România-Turcia (scor 3-0), când atacantul Craiovei inscria in minutele 28 si 42, asta dupa ce, in minutul 21, Hagi izbutea un gol de senzatie. Duelul conta pentru preliminariile C.M. 1986, acolo unde tricolorii n-aveau sa ajunga din cauza tristului episod „Irlanda de Nord“.

*Gardos – Papp, dupa modelul Ianul – Vlad*

La Paralimni, in amicalul cu Ucraina, Lucescu jr. a incercat perechea de fundasi centrali Gardos – Papp. Cei doi au fost debutanti la echipa nationala, situatie nemaiintâlnita in ultimii 20 de ani la nivelul primei reprezentative. O ipostaza asemanatoare a mai fost consemnata doar in urma cu 39 de ani. Pe 30 ianuarie 1972, la amicalul Maroc – România (scor 2-4), disputat la Casablanca, ne-am aparat cu doi stoperi debutanti, Vasile Ianul si Remus Vlad.

Flavius Dobrescu

Antrenorul lui Lazio: „ Radu Stefan va ajunge la o mare echipa din Europa!“

0

Corespondentul ziarului „National“ in Italia a reusit sa stea de vorba cu tehnicianul gruparii Lazio Roma, Edoardo Reja (65 de ani), proaspat desemnat de catre jurnalistii straini acreditati in Italia drept cel mai bun antrenor din Serie A in 2010. Evident, mare parte din dialog a cuprins situatia românului Stefan Radu.

– Mister Reja, mai intâi spuneti-ne ce face Radu?
– Radu e mai bine, nu e grav. A facut deja investigatii amanuntite la Clinica Paideia si s-a descoperit ca are o contuzie la genunchiul drept. Va sta cel mult trei zile. Joi vom afla daca el va reusi sa fie apt pentru meciul de la Brescia.
– Cum il simtiti pe Radu?
– E un baiat bun, un bun profesionist, care nu are nevoie de recomandari speciale. Radu e mereu dispus sa invete, sa-si imbunatateasca forma sportiva. Din pacate, in ultima vreme, e cam ghinionist. A avut ruptura de menisc si a fost operat, s-a recuperat bine, dar acum s-a lovit din nou (n.r. duminica, in meciul Lazio – Chievo scor 1-1). Pentru noi, Stefan este un jucator important. Cred ca intr-un an sau cel mult doi va fi pregatit pentru a face pasul catre o mare echipa din Europa.
„Imi doresc ca Radu
sa ramâna la noi“
– va pleca la alta echipa la finele sezonului? A tot circulat zvonul ca Stefan Radu ar putea lasa Lazio pentru AC Milan sau Manchester City…
– Nu cred asta! Radu nu poate parasi Lazio pentru ca mai are contract inca un an. Doar daca ar aparea oferte de nerefuzat, in interesul lui sau al clubului, atunci poate… In fine, de asta se ocupa presedintele nostru, Claudio Lotito. Eu pot vorbi doar din punct de vedere tehnic.
– Dar daca vrea sa plece cu orice pret?
– Repet, in cazul in care s-ar vorbi de foarte multi bani, iar societatea Lazio ar fi interesata sa-l vânda, cred ca ar fi posibil… Ma rog, uneori, când fotbalistul se afla aproape de finele unui contract, se lanseaza zvonuri cum ca el este dorit de echipa X sau Y, tocmai pentru ca se doreste crearea agitatiei la clubul respectiv. Ceea ce stiu exact este ca Stefan Radu se simte bine la Lazio, sta in capitala Italiei, iar Roma este superba. In plus, eu sunt putin cam „egoist“! As vrea sa-l am mereu in echipa! Evident ca Lazio nu este la nivelul echipei de acum 10 ani (n.r. in sezonul 1999-2000, Lazio a câstigat titlul in Serie A, Cupa Italiei si Supercupa Italiei), dar imi doresc ca el sa poata ramâne si ca Lazio sa devina o formatie stabila.
„Sabau este cel mai mare mijlocas pe care l-am antrenat vreodata“
– Mister Reja, va plac fotbalistii români?
– Scoala româneasca de fotbal este una importanta in Europa.
– Ati antrenat si alti fotbalisti români?
– Da, pe Ioan Ovidiu Sabau! Am preluat Brescia Calcio la un an si jumatate dupa plecarea lui Radu Raducioiu si
l-am avut pe Sabau timp de un sezon. Sabau este cel mai mare mijlocas pe care l-am antrenat vreodata in cariera. L-am cunoscut pe Mircea Lucescu, iar de curând l-am cunoscut si pe fiul lui, Razvan Lucescu, cu care am petrecut impreuna doua zile, palavragind despre fotbalul de ieri si de azi. E un tip extraordinar, la fel ca tatal lui.
„Dupa Hagi, Popescu
si Petrescu, fotbalul românesc a cam obosit“
– Ce parere aveti de fotbalul românesc de azi?
– Dupa ce a produs mari jucatori, precum Hagi, Popescu, Petrescu, Belodedici, Sabau, Raducioiu, fotbalul românesc a cam obosit, dar se intâmpla si la case mai mari. Apare un „cicli di grandi“, dupa care, ani in sir, nu mai iese nimic important. Apoi rasar iarasi, dintr-o data, câte 3-4 jucatori pur-sânge, care fac diferenta.

*De la retrogradare, Lazio a ajuns sa se bata pentru un loc de Liga Campionilor*

Edoardo Reja s-a nascut pe 10 octombrie 1945, in Lucinico, Gorizia, dintr-o familie de sloveni. Din 1963 pâna in 1975 a jucat fotbal la SPAL, Palermo si Alessandria. Din 1979 si-a inceput cariera de antrenor, CV-ul sau incluzând formatii precum Pescara, Verona, Bologna, Lecce, Brescia, AC Torino, Genoa, Catania, Cagliari si Napoli. In afara Italiei a antrenat Hajduk Split (stagiunea 2009-2010), iar din februarie 2010 a preluat Lazio Roma, inlocuindu-l pe Davide Ballardini, cel cu care „biancocelestii“ ajunsesera pe locul 18 in Serie A. Dupa 24 de etape din actualul sezon, Lazio ocupa pozitia a 4-a, luptând pentru un loc de UEFA Champions League. Pe 7 februarie 2011, jurnalistii corespondenti din Italia l-au votat pe Edoardo Reja drept cel mai bun antrenor din Serie A in 2010, premiul fiind decernat chiar de corespondentul „National“ in Italia, jurnalista Iulia Sanda-Vârsta.

Iulia-Sandra Vârsta,
Roma

BLITZ: Shane Warnie

0

Shane Warnie, iubitul lui Liz Hurley, s-a pregatit intens pentru sosirea actritei la el acasa. Jucatorul australian de golf s-a tuns, s-a ras, s-a vopsit si s-a frezat, lasând la urma detaliul cel mai important: hidratarea buzelor. In timp ce-o astepta la aeroport, Shane si-a scos balsamul si, tacticos, a inceput sa il treaca peste buze, pentru a fi moi si lucioase. Taman bune de pupat…

Tom Cruise, acuzat de trafic de persoane si sclavie

0

Controversata Biserica Scientologica este in centrul unui nou scandal, in care este implicat si actorul Tom Cruise. Starul este acuzat de trafic uman, sclavie si violenta asupra angajatilor sai, fiind in prezent investigat de catre o echipa FBI.

Unul dintre cei mai renumiti membri ai Bisericii Scientologice este Tom Cruise, despre care se stie ca urmeaza cu sfintenie normele acestei religii. Actorul in vârsta de 48 de ani isi bate si isi drogheaza nevasta pentru a o disciplina conform regulilor scientologice, iar pe fiica sa o lasa sa faca ce o taie capul pe motiv ca „asa spun mai marii Bisericii ca e bine”. Insa toate acestea palesc in fata noilor acuzatii ce ii sunt aduse lui Tom Cruise, el fiind cercetat de FBI pentru trafic uman, sclavie si violenta asupra angajatilor sai. Se pare ca Tom a racolat mai multi membri ai scientologiei pe care i-a „educat” folosind violenta fizica, i-a inchis in centre „punitive de reeducare” si i-a folosit pe post de sclavi pe propria „plantatie”. Mai exact, Cruise i-a pus sa lucreze timp de 17 ore pe zi pentru a-i construi in timp record un autobuz de lux, sa-i repare si „tuneze” jeepurile si doua motociclete. Mai mult, actorul i-a obligat pe oameni sa-i repare locuintele si sa-i ridice diverse constructii in curte. Daca sclavii aveau noroc, iar Tom era in toane bune, ii platea, din când in când, cu câte 50 de dolari pe saptamâna. Conform legilor californiene, traficul uman include sclavia, iar victimele sunt cele care arata urme de oboseala cronica, le este teama sa vorbeasca fiind sub presiunea unor amenintari sau sunt obligati sa lucreze intr-un singur loc fara a avea libertatea de a calatori dupa bunul plac.

Ana-Maria Calciu

Cynthia Nixon este „tatal” unui baietel

0

Interpreta Mirandei din „Sex and the City” a devenit „tatic” dupa ce logodnica sa a adus pe lume un baietel. Christine Marioni, iubita Cynthiei Nixon, l-a nascut pe Max Ellington Nixon-Marinoni la inceputul acestei saptamâni, iar reprezentantul cuplului a declarat ca mamica si bebelusul se simt perfect. Cynthia Nixon si Christine au o relatie inca din 2004 si s-au logodit in 2009.
(a.M.c.)

Jude Law si Sienna Miller s-au despartit din nou

0

Relatia celor doi este una cu nabadai, caci Jude Law si Sienna Miller s-au certat inca o data. Actorii, care s-au impacat in octombrie 2009 dupa o pauza de trei ani, au pus punct noii relatii la numai doua luni dupa ce si-au cumparat un cuibusor de nebunii: o vila luxoasa de 9,5 milioane de euro. Jude si Sienna, care planuiau sa se casatoreasca vara aceasta, sustin ca decizia a fost de comun acord si nu mai exista sanse sa se impace. (a.M.c.)

Lady Gaga le permite iubitilor sa-i spuna pe nume

0

Amantii faimoasei cântarete beneficiaza de o onoare extraordinara din partea ei. Lady Gaga le-a dat voie tuturor iubitilor ei sa-i spuna pe numele sau real, respectiv Stefani. “Fac crize daca atunci când fac sex iubitul imi spune Gaga. Când mi-o trag, sunt Stefani, femeia, nu mai sunt cântareata”, a declarat Lady Gaga in cadrul unui interviu. (A.M.C.)