Acasă Blog Pagina 7836

Rapidistul Dani Coman, patron de sintetice si juniori

0

Goalkeeperul formatiei din Giulesti a marit preturile pentru terenurile sintetice de fotbal din Pitesti si incearca sa puna mâna pe juniorii de la celelalte scoli de fotbal din oras.

In 2010, Dani Coman s-a gândit sa-si investeasca o parte insemnata din banii câstigati din fotbal, asa ca si-a deschis o scoala de profil, care isi desfasoara activitatea la Stadionul “Nicolae Dobrin” din Pitesti. Deranjat ca localnicii “strica” terenurile din oras, pe care echipa sa isi face antrenamentele, rapidistul a cerut Primariei sa mareasca taxele modice pe care acestia le achitau pentru a juca o “miuta”. Consilierii locali au acceptat propunea lui Coman, dar si-a pus in cap iubitorii fotbalului din urbe.

*Vrea 30 de juniori gratis*

La sfârsitul anului trecut, Dani Coman a dorit sa-si sporeasca efectivele de copii de la scoala de fotbal. Sprijinit de mai multi oameni cu influenta din Pitesti, goalkeeperul in vârsta de 31 de ani i-a sfatuit pe parintii viitorilor jucatori – inscrisi la alte scoli de fotbal din oras – sa depuna memorii pentru a deveni liberi, ulterior putându-se inscrie la organizatia sa.
Astfel, nu mai putin de 30 de juniori si-au cerut transferurile, prin intermediul familiilor lor, anuntând ca vor sa se inscrie la scoala patronata de Dani Coman.

S. Stan

Analia Selis: „Am plâns in hohote când mi-am vazut fetita!“

0

Cântareata a fost tinuta in suspans de fiica ei, care a venit pe lume abia acum trei zile, cu toate ca ea se astepta sa nasca chiar inainte de Craciun.

Dupa un travaliu epuizant de sapte ore, Analia Selis si-a vazut, luni seara, visul implinit, ea devenind mamica unei fetite perfect sanatoase. Intrucât la sfârsitul lui 2009 a trecut printr-o adevarata drama, când medicii au anuntat-o ca a pierdut sarcina, artista a trait emotii cumplite atât in ultimele zile de sarcina, cât mai ales in sala de nasteri pâna a auzit primul tipat al micutei. „Am plâns in hohote de bucurie când am auzit-o si am vazut-o ca e intreaga si ca e sanatoasa. Ca si cum Dumnezeu ar fi coborât pe pamânt, asta am simtit când mi-am luat fiica in brate“, a declarat, pentru ziarul „National“, Analia Selis. Razvan Suma, sotul ei, a dormit la spital, in toate cele trei nopti, dorind sa fie alaturi de fetele lui. De altfel, el a fost si cel care a ales prenumele Noa pentru fetita, un apelativ foarte folosit in Spania si Argentina. Numele micutei ne trimite cu gândul atât la Noe, cunoscutul personaj biblic, cât si la Noel, termen care inseamna „Craciun“ in franceza.

Andreea Romaniuc Archip

Nicoleta Luciu si Zsolt Csergo s-au distrat la -20°C

0

Dupa cum a anuntat ziarul „National” in exclusivitate, Nicoleta Luciu si iubitul ei au ales sa petreaca noaptea dintre ani la Harghita Bai, in hotelul de patru stele pe care Zsolt l-a inchiriat pentru familia si prietenii lor apropiati. Aflati la „Polul frigului”, petrecaretii s-au distrat la -20°C.

Interpreta Sorayei din telenovela „Iubire si onoare” si iubitul ei Zsolt Csergo s-au intors recent din vacanta de iarna. Deoarece si-au dorit sa fie alaturi de prieteni, dar si de rudele lor, partenerul de viata al brunetei a pus la dispozitie un hotel de patru stele, asigurând astfel confort si intimitate celor 40 de invitati, printre ei aflându-se Iuliana Luciu si iubitul ei. „A fost o vacanta foarte reusita. Noaptea de Revelion am petrecut-o la restaurantul hotelului din Harghita Bai unde am fost cazati. Am dansat, am cântat, ne-am distrat si am mâncat fara restrictii si totusi cumpatat. Focul de artificii a fost impresionant si fiind in vârf de munte puteam sa vedem si artificiile de la localitatile din vale. Copiii au avut si ei petrecerea lor, in timpul careia s-au jucat si s-au uitat la desene animate, dar care a inceput mai devreme si s-a terminat inainte de miezul noptii”, a povestit Nicoleta Luciu. Dupa sejurul de vis petrecut, vedeta se pregateste sa revina la munca, având in vedere ca de pe 24 ianuarie va incepe un nou sezon al telenovelei “Iubire si onoare”.

Ioana Nechifor

Adela Popescu, la cutite cu directoarea de achizitii de la Acasa TV

0

Incurcate sunt caile dragostei atât in scenariul telenovelei „Iubire si onoare“, cât mai ales in spatele platourilor de filmare, unde lui Radu Vâlcan i s-au aprins calcâiele dupa colega lui, Adela Popescu. Dupa mai multe tatonari, roscata l-a acceptat in viata ei pe manechin, fara sa se gândeasca la urmari.

Noul cuplu nu este privit cu ochi buni de Ines Nastasoiu, directoare de achizitii la Pro Tv si Acasa Tv, care se pare ca nu suporta deloc ideea ca Adela i l-ar fi furat pe Radu Vâlcan. Surse de la Acasa TV sustin ca Ines i-ar fi pus gând rau actritei si nu exclud ideea ca de aici i s-ar putea trage Adelei Popescu sfârsitul in telenovele. Directoarea are un cuvânt greu de spus in trust si se pare ca de la ea ar fi pornit zvonurile ca Adela Popescu are tot soiul de fite pe platourile de filmare. Supararea lui Ines este justificata de faptul ca ea si Radu Vâlcan ar fi avut o legatura amoroasa, care a determinat-o sa renunte la casnicie pentru el. Culmea este ca, dupa divort, a survenit si ruptura de manechin care, din câte se observa, isi schimba destul de repede sentimentele. Acesta a facut victime si la „Dansez pentru tine“ unde partenera lui, Elena Voscoboinic, s-a indragostit de el, idila care s-a terminat si ea destul de repede.

*Se repeta istoria*

Adela Popescu are deja experienta in ceea ce priveste imbinarea armonioasa a laturii profesionale cu cea amoroasa, intrucât s-a mai indragostit de un coleg de breasla, Dan Bordeianu, la debutul ei in telenovele. De aceasta data lucrurile sunt mai complicate, intrucât Radu Vâlcan se pare ca ar fi fost si barbatul lui Ines Nastasoiu. In vara anului trecut, actrita si-a incheiat socotelile amoroase cu omul de afaceri Marius Kalmar, cu care a fost impreuna trei ani si jumatate. Dupa doar patru luni de libertate, Adela si-a refacut viata sentimentala alaturi de Radu Vâlcan, partener in telenovela de la Acasa TV.

Ramona Radu

Elton John este tatal biologic al fiului adoptat

0

Faimosul rocker a anuntat ca bebelusul adoptat recent este copilul sau biologic. Baietelul a venit pe lume chiar in prima zi de Craciun, prin intermediul unei mame surogat. Se pare ca Elton John a vrut cu ardoare sa aiba un copil biologic, pentru ca micutul sa-i mosteneasca talentul. Elton si sotul sau, David Furnish, au decis, dupa aproape un an de discutii, sa foloseasca sperma artistului pentru a avea un copil natural.
(a.m.c.)

Alec Baldwin vrea sa fie politician

0

Deoarece cariera de actor nu-i mai ofera mari satisfactii, starul hollywoodian vrea sa isi incerce norocul in politica. Intr-un interviu acordat unui post de televiziune american, Alec Baldwin a declarat ca este cât se poate de interesat sa candideze pentru o functie publica. Cu toate acestea, actorul a mai precizat ca nu planuieste sa renunte prea curând la actuala sa meserie. (a.m.c.)

Sean Penn, saracit de divort

0

Actorul in vârsta de 50 de ani, care a pus punct mariajului de 14 ani cu Robin Wright, a marturisit recent ca divortul sau a fost unul extrem de scump. Sean Penn a declarat ca si-a pierdut jumatate din avere si ca trebuie sa munceasca din greu pentru a recupera tot ce a pierdut. In plus, cea mai mare durere a acestuia este ca nu mai poate sa-i creasca pe cei doi copii, care au ramas in custodia fostei sotii. (a.m.c.)

„Frank a pus camere de luat vederi peste tot“

0

Dupa trei saptamâni petrecute in capitala Austriei, fosta creatoare de moda si sotul ei, Frank Colin, l-au adus acasa pe fiul lor Levin Josepf, care a venit pe lume in preajma Craciunului, la o clinica privata din Viena.

Sotul Mariei Marinescu s-a dovedit extrem de grijuliu in ceea ce priveste siguranta micutului, intrucât a pus la punct un adevarat sistem video in locuinta din Capitala, astfel incât, indiferent de locul in care se afla in casa, ei pot sa vada in orice moment ce face baietelul lor. Ideea lui Frank este foarte buna având in vedere ca proaspata mamica va apela la o bona care va fi astfel monitorizata nonstop. „Trebuie sa fie o persoana de incredere, pe care sa o cunosc, pentru ca vreau ca fiul meu sa fie bine ingrijit, mai ales ca au fost mediatizate multe cazuri cu bone iresponsabile. Oricum Frank a pus camere de luat vederi peste tot. Nu vreau bona interna pentru ca vreau sa avem intimitate“, a declarat, pentru ziarul „National“, Maria Marinescu.

*E foarte mâncacios*

Proaspata mamica este extrem de fericita intrucât bebelusul este sanatos si are o mare pofta de mâncare. Pe lânga alaptat, Maria Marinescu este nevoita sa il hraneasca pe Levin Joseph si cu lapte praf. „E foarte mâncacios si e grasut“, a adaugat Maria.

Andreea Romaniuc Archip

”Inca o mai iubesc pe Oana”

0

Desi vedeta Antenei 1 sustine in dosarul de divort ca sotul ei avea un „comportament agresiv fizic si psihic” fata de ea, Andrei Badiu nu pune la suflet acuzatiile primite. In ciuda celor intâmplate, el ne-a marturisit ca sentimentele lui fata de Oana Frigescu au ramas intacte.

Aparent, Oana Frigescu si Andrei Badiu formau cuplul perfect, ei fiind impliniti de când s-a nascut fetita lor Maria, acum in vârsta de numai 8 luni. In pofida acestei imagini false, prezentatoarea Observatorului de la Antena 1 a hotarât sa divorteze, parasind domiciliul conjugal impreuna cu fetita. Dupa un an si jumatate de mariaj, Oana Frigescu si-a schimbat atitudinea fata de cel pe care l-a considerat „alesul” ei. „Dintr-un tip naiv si vesel, am devenit killerul României. Declaratiile ei sunt halucinante, imi voi demonstra nevinovatia in instanta. Nu am inselat-o pe Oana. Nu s-a pus niciodata problema infidelitatii, eram nonstop cu ea. Se poate spune ca am fost un sot exemplar. Romantismul si alte lucruri nu se pot cumpara. Inca o mai iubesc pe Oana, e normal, doar e mama copilului meu”, a declarat Andrei Badiu pentru ziarul „National”. Desi este prieten foarte bun cu Stefan Lungu, fostul sot al Albertinei Ionescu, Badiu sustine ca in ultimii doi ani ei s-au vazut doar la evenimente speciale si, prin urmare, nu au mers impreuna la agatat, asa cum s-a zvonit”.Ne-am intâlnit la nunta, la botezul fetitei mele si la ziua mea”, a mai adaugat el.

*Lupta pentru fetita lui*

Situatia neplacuta prin care trece alaturi de stirista Antenei 1 il impiedica pe Andrei sa fie alaturi de fiica lui, care momentan se afla in grija mamei. „Nimeni nu poate sa-i interzica tatalui sa-si vada copilul, decât Dumnezeu sau instanta. Ideal e ca copilul sa creasca cu ambii parinti. Mi-as dori s-o am pe Maria lânga mine 24 de ore din 24. Voi face tot ce se poate pentru viitorul fetitei mele”, a spus Andrei.

Ioana Nechifor

Marinarul face valuri propagandistice

0

In 2009, nu l-am mai votat pe Basescu si regret. Nu fiindca marinarul ar fi maret, ci pentru ca am infipt stampila pe caraghiosul Crin Antonescu, unicul comunist din istoria PNL. In loc sa apere patronii mici, cu 3-4 angajati, demagogul pletos plânge de mila bugetarilor, muscând din felia lui Ponta. In turul doi am stat acasa, ca nu-l puteam alege pe Geoana. Nici chiar asa! Ieri, insa, Basescu mi-a adus aminte de ce l-am fentat in urma cu un an si ceva. Au fost doua motive. Unul pe care nu-l dezvolt aici (numirea la ICR a unui prostobou sofisticat in locul unui adormit) si altul legat de amestecul presedintelui in problemele justitiei. Factura la gaze e cât un capcaun care ne fura din frigidere, oamenii se tem ca isi pierd slujbele, iar Basescu se tine de sedinte cu mumiile din CSM si le da linia. Sunt gata sa inteleg ca visul oricarui prigonit e sa-si prigoneasca dusmanii, dar nu asa te intorci la popor. Presidente, foamea se combate cu solutii economice, nu cu judecatori, politie fiscala si un titirez ca Boc, care vrea sa ne caute la termopane si concedii! Daca esti de dreapta, intâlneste-te cu oamenii de afaceri, astia pot salva natiunea! Lasa-ne cu pedepsele si cu infierarile! Din motive personale, i-am iubit intotdeauna pe vaporeni. Dar nu sunt ei barometrele onestitatii din România. Respecta-ti meseria, ramâi acelasi corsar politic, nea Basescule! Incearca sa produci bani din valuri, nu sa faci valuri propagandistice ca gargaragiii Iliescu si Crin Antonescu!

Medicii tineri, in atentia MS

0

Ministerul Sanatatii a pus in dezbatere publica un proiect referitor la angajarea medicilor tineri in sistem chiar dupa absolvirea facultatii, fara promovarea concursului de rezidentiat. Actul prevede competente de practica limitata pentru cei in cauza si vizeaza aducerea cât mai repede in sistem a medicilor tineri si pastrarea lor acolo.

Udrea reabiliteaza vechile statiuni

0

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului va reabilita in acest an trei vechi statiuni: Baile Herculane, Borsec si Sulina. Este vorba de niste proiecte pilot, a precizat ministrul de resort Elena Udrea, ieri, la prezentarea bilantului de activitate pentru 2010. Tot ea a anuntat demararea lucrarilor la domeniul schiabil din Parâng – unde prima etapa urmeaza sa fie finalizata in 2011.

Boc, când o verifici pe Ioana Basescu?

0

Notarita de Paunesti câteva afaceri care au inregistrat in ultimii ani pierderi masive

Ioana Basescu ar putea sa intre in atentia “Politiei Fiscale”, noua institutie care ar trebui sa vâneze averile ilicite, detinute de bogatii României. Premierul Boc si ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, ar trebui sa o controleze si pe fiica presedintelui, deoarece ea a investit sume importante de bani care, aparent, nu pot fi justificate.

Reporterii “National” au descoperit ca fata cea mare a presedintelui Tra­ian Basescu se tine de afaceri, dar nu pare a avea succesul care sa justifice niste proprietati in valoare de peste un milion de euro. In afara de colaborarea cu un magazin controversat de havane si de cabinetul notarial, Ioana Basescu ofera si consultanta. Prin firma Creative Business Point ea a facturat in 2008 suma de 58.000 de lei (aproximativ 13.500 euro), dar societatea a inregistrat datorii totale de 1.779.634 de lei (417.155 euro). Datoriile totale nu sunt neaparat debite pe care firma le are la stat. Firma patronata de fata presedintelui detine active cu o valoare de 1.823.374 lei, apropiata de cea a datoriilor totale, semn ca banii au fost plasati, probabil, in imobiliare.

*De unde vin banii?*

Conform noilor prevederi, ANAF ar trebui sa faca o evaluare, sa vada daca Ioana justifica veniturile, iar in caz contrar sa impoziteze diferenta cu 16% reprezentând impozitul pe profit. Din punct de vedere contabil, inregistrarea acestei datorii pe care firma Creative Business Point a inregistrat-o in bilant s-a facut in doua situatii: o terta persoana a creditat societatea Ioanei Basescu sau chiar fata presedintelui si-a imprumutat propria companie. Deoarece Creative Business Point figureaza cu aceasta datorie de la scurt timp dupa infiintare, cele mai mari sanse sunt ca suma respectiva sa fi fost introdusa in firma chiar de asociata unica, Ioana Basescu. In aceste conditii, ne intrebam care este sursa banilor pe care odrasla prezidentiala i-a bagat in firma având in vedere ca ea a mai investit 700.000 de euro intr-un apartament de lux din Bucuresti in aceiasi perioada. Este posibil ca aceasta din urma tranzactie sa fi fost finantata de banca, deoarece Ioana Basescu s-a indatorat in nume personal la banca pe 6 mai 2008. Ea a contractat doua imprumuturi de la ABN Amro Bank. Creditele sunt destul de consistente, din moment ce unul dintre ele a necesitat ipoteca.

*Consultanta si tigari de foi*

Nu stim cât a câstigat Ioana din activitatile notariale, dar este cert ca din consultanta a strâns doar o suma insignifianta. Mai mult, nici afacerile cu tigari de foi nu par sa mearga bine. Administratora firmei Creative Business Point este Ioana Gabriela Dragan. Aceasta detine si jumatate din firma Tabacco Experts, firma prin intermediul careia se spunea ca Ioana Basescu face afaceri cu tutun. Aceasta companie s-a infiintat in 2007 si in primii doi ani de activitate a pierdut constant câte 100.000 de euro. Tabacco Experts a fost asociata de presa cu doi cetateni arabi controversati implicati in afaceri dubioase. Cu toate acestea, adunând activele in valoare de 417.155 euro cu valoarea apartamentului din Baneasa putem spune ca Ioana Basescu este un jucator agresiv pe piata imobiliara, investitiile ei depasind 1,1 milioane de euro.

*Proprietatile Ioanei Basescu*

In afara de apartamentul de 700.000 de euro pe care Ioana Basescu l-a cumparat in cartierul rezidential de lux construit de controversatul Puiu Popoviciu si de misterioasa investitie imobiliara pe care fata presedintelui a facut-o prin firma ei de consultanta, ea mai detine o vila in comuna Creta si construieste o alta, in imediata apropiere. Oficial, Ioana Basescu a spus ca vila nu ii apartine nici ei, nici familiei sale, ci prietenului sau Giovani Francesco.

Vasile Bica

„Sindromul Cushing scade apetitul sexual”

0

Acuzat, in urma cu mai bine de sase luni, ca ar fi abuzat-o sexual pe minora de 12 ani, Alexandra Bodnaru, omul de televiziune Cristian Tabara revine in centrul atentiei printr-un diagnostic medical „compromitator”.

Avocata Alexandrei Bodnaru, Ingrid Alexandrescu, sustine ca a depus la dosarul cazului documentele medicale care au determinat lasarea la vatra a lui Cristian Tabara, in timpul efectuarii stagiului militar. Acestea atesta ca Tabara ar suferi de sindromul Cushing, care ar putea genera un comportament sexual deviant, violent, incontrolabil. Oricine va rasfoi bibliografia de specialitate va afla ca sindromul Cushing are ca principale manifestari depresia si pierderea apetitului sexual. Un bolnav cu asemenea simptome, anevoie ar putea gasi resurse psihice si fizice sa abuzeze sexual pe cineva… Dincolo de asta, surse din Ministerul Apararii ne-au dezvaluit ca nu sindromul Cushing a fost motivul lasarii la vatra a lui Cristian Tabara, ci faptul ca a suferit un accident in timpul stagiului militar. Prin urmare, noua „proba” de la dosar este la fel de plauzibila ca „marturia” misterioasei femei care a sustinut ca Tabara a abuzat-o si pe ea, „martora” disparând, apoi, ca si cum n-ar fi existat! Dar ceea ce ridica marele semn de intrebare asupra intregii tarasenii este faptul ca, timp de sase luni, dupa ce Politia a dat NUP pentru Tabara, nici procurorii ­n-au primit de la „partea vatamata” vreun argument viabil care sa motiveze trimiterea in justitie a cazului!
Contactat de reporterii „National”, conf. univ. dr. Daniel Popescu a explicat care sunt simptomele sindromului Cushing: „Specifice acestei boli sunt cresterea in greutate, modificarea tegumentelor, insomnia, starea de oboseala si anxietate. Uneori, poate aparea depresia. Modificarea hormonilor duce la pierderea apetitului sexual. Aceasta boala nu genereaza atitudini sexuale deviante sau violenta”, a declarat Daniel Popescu.

IULIA VICTOR

Cel mai cautat român. Mort sau viu!

0

Ieri seara, „sinucigasul” Bogdan Mitu (foto)a fost urcat pe prima pozitie in topul „Most wanted” al Politiei Române. Indiferent daca este mort sau viu, politistii au musai nevoie sa il gaseasca pentru a rezolva misterul care pluteste inca asupra triplului asasinat de la Cernavoda.

Concomitent, copilul-martor Georgel, singurul martor de pâna acum, a fost pus sub paza speciala, de teama ca ucigasul ar putea incerca si „eliminarea” sa.

*La 15 minute*

Medicii legisti au stabilit in urma necropsiei cadavrelor sotilor Garoafa ca parintii Gabrielei Mitu au fost ucisi la un interval de un sfert de ora unul de altul. Femeia a primit 25 de lovituri de cutit, iar sotul acesteia peste 30, toate in zona capului si a gâtului. Pentru a adânci si mai mult misterul, pe corpul tinerei gasita inecata in canalul Dunare – Marea Neagra nu a fost gasit nici cel mai mic semn de violenta. Astfel incât potul cel mare pentru anchetatori ramâne acum doar gasirea principalului suspect al comiterii triplului asasinat, Bogdan Mitu. Astfel, Politia Româna cere sprijinul oricui il vede pe acesta sa sune de urgenta la 112.

Sobaru a fost externat

0

Angajatul TVR care s-a aruncat de la balconul plenului Parlamentului inainte de Craciun a fost externat din Spitalul Universitar Bucuresti.

Operat la cap, Adrian Sobaru s-a ferit de camerele TV cu ajutorul unei caciuli foarte mari pe care a purtat-o la plecarea din unitatea sanitara. Interventia chirurgicala prin care i-au fost „ajustate” fracturile de la nivelul fetei a fost realizata de o echipa de medici neurochirurgi si chirurgi buco-maxilo-faciali.
Desi operatia s-a incheiat cu succes, Sobaru va trebui totusi sa revina la spital pentru controalele periodice.
Reamintim ca incidentul din Parlament este anchetat in continuare de o comisie mixta formata din reprezentanti ai Camerei Deputatilor si ai TVR.

Sefii Politiei se retrag la „Cimitirul Elefantilor” din Berceni

0

De ceva vreme, aproape ca nu este zi in care sa nu afli de noi greuceni de la Interne care au fost urniti in cele din urma din posturile in care se credeau nemuritori. Numai ca prea putini dintre acestia ies propriu zis la o binemeritata pensie.

Majoritatea chestorilor de Politie ramasi fara functii se refugiaza in stufarisul de Directii care mai formeaza inca aparatul central al ministerului. Iar altii se retrag drept profesori la celebrul „Cimitir al Elefantilor” de pe Soseaua Oltenitei.

*Blestemul birourilor*

Toti cei care s-au perindat pe la sefia Internelor au inceput restructurarea cu declaratii razboinice despre scoaterea politistilor in strada. Sforaitoarea cruciada impotriva „costumatilor” care au ajuns sa egaleze numarul „uniformelor” din Politie a pornit-o „Danut de la Galati”. Care le-a cerut pâna si celor de la DGIPI sa mearga in misiunile secrete cu cascheta regulamentara. „Buldogul” si „Faraonul” Fatuloiu voiau ca angajatii sa se imbrace in „gabori” inclusiv pe drumul de acasa la serviciu. „Tâmplarul” Igas, mai putin obisnuit cu fineturile ministerului, s-a vaitat ca pe politisti ii gasesti „mai mult pe sub birouri”, decât pe strazi. Ei, si ce?

*Prin Ferentari se poate?*

Sursele noastre sustin ca multi chestori care au ramas fara functii incearca sa-si aranjeze retragerea in invatamânt, dar cum la Academie nu mai e loc, „batrânii” s-au reorientat spre Institutul de Studii pentru Ordine Publica. Gazduit, cum altcumva, de fosta „fabrica de militieni” de pe Soseaua Oltenitei. Unde politistii din tara sunt pregatiti sa apere Ordinea Publica tot in birouri, ci nu pe strazi. Poate ca o aplicatie prin Ferentari ar fi mai benefica pentru toata lumea, mai putin cea interlopa… Stiu, aici au loc si cursuri de limbi straine, informatice si de autoaparare, e OK! Dar daca balanta profesorilor se va inclina in favoarea ”pensionarilor”, Institutul nu va mai scapa de eticheta de „Cimitirul Elefantilor”…

PDL nu scapa de santajul UDMR

0

Desi proaspat omeniti cu Legea educatiei, udemeristii continua sa-i tina pe pedelisti in sah, amenintând cu iesirea de la guvernare.

Concret, Peter Lakatos a sustinut, chiar a doua zi dupa promulgarea Legii educatiei ca UDMR isi poate „inceta colaborarea la guvernare” daca nu se vor lua „masuri proactive pentru lansarea economiei”.
Aceste probleme sunt hotarâtoare, iar daca ele nu se rezolva „Guvernul nu mai poate da vina pe nimeni, pentru ca pâinea si cutitul sunt in mâna lui” – a decretat deputatul UDMR.
Totodata, acesta a tinut sa mentioneze si ca a discutat aceste lucruri cu Marko Bela (fan al colaborarii cu PDL), prin urmare pericolul poate fi real pentru democrati.
In plus, Peter Lakatos a tras spuza pe turta Uniunii, afirmând ca maghiarii au reusit sa reduca „scorul nefavorabil” impus de criza in unele domenii.
In schimb, nu a ezitat sa sublinieze esecurile Guvernului in intregul sau. Respectiv ratarea aderarii la spatiul Schengen, stoparea reformei in justitie la „intarirea Procuraturii si a organelor de ancheta” si „supercentralizarea” administratiei publice. (A.M.L.)

Posibila rocada Diaconescu – Baconschi

0

Parchetul s-a sesizat din oficiu “pentru infractiunea de nerespectare a hotarârii judecatoresti si ultraj” in cazul scandalului produs odata cu evacuarea sediului PRM. Concret, Corneliu Vadim Tudor este invinuit de “amenintarea directa” a executorului judecatoresc si a politistilor, de folosirea unor cuvinte “insultatoare” si de exercitarea unor “acte de violenta”.

CSM sa mai astepte cu alegerile

0

Traian Basescu a cerut membrilor CSM amânarea alegerii unei noi conduceri. Motivul: CCR a fost sesizata in privinta validarii listei cu noi membri ai CSM, deci ar trebui asteptat verdictul judecatorilor constitutionali pe tema. In caz contrar, pe plan extern “noul CSM va fi lipsit de credibilitate, ca urmare a modului in care au avut loc alegerile”, sustine Basescu.

Lui Antonescu i-au crescut „Antene”

0

Crin Antonescu l-a jumulit pe Victor Ponta de Antene si si-a tras un nou „mogul”: Dan Voiculescu. Acesta din urma pretinde ca dar de nunta grupuri parlamentare proprii pentru PC.

Unita-n cuget si simtire, conducerea PNL a votat in favoarea constituirii aliantei cu PC-istii lui Dan Voiculescu. Evident, conservatorii nu au avut nicio greata in a sari din barca PSD-ului in cea a PNL-ului, mai ales ca liderul social-democrat Victor Ponta nici nu s-a grabit sa-i cultive. Ba chiar i-a poftit sa-si “clarifice” orientarea doctrinara. Zis si facut, au spus conservatorii, care l-au lasat una-doua pe Ponta fara Antene – pierdere pe care presedintele PSD o va resimti din plin in viitorul televizat. Ulterior binecuvântarii primite din partea BPC, Crin Antonescu s-a declarat public sustinator al indeplinirii “vechiului deziderat public al PC, anume acela de a avea un numar suficient de parlamentari pentru a putea constitui grupuri proprii in Camera Deputatilor si Senat”. Afirmatie ciudata, din care ar reiesi ca PNL este dispus sa doneze PC-ului câtiva alesi.

*Voiculescu, la pescuit de independenti*

De fapt, generozitatea liberalilor se limiteaza la a-l lasa pe Dan Voiculescu sa-si ia partea leului in cazul independentilor si uneperistilor dispusi sa revina intr-unul dintre partidele deja consacrate. Problema a fost mai de mult abordata de Voiculescu, dar fara mare succes. Cert este ca acesta a mai incercat, impreuna cu Mircea Geoana, sa-i convinga pe unii dintre uneperisti sa se inscrie in PC, contra promisiunii de a fi sustinuti de PSD si PNL in colegiile si localitatile de bastina in vederea obtinerii unui fotoliu de parlamentar, edil local sau sef de CJ. Lipsa vreunui succes notabil in domeniu se explica pâna acum prin aceea ca persoanele vizate nu sunt convinse de respectarea, de catre liberali si pesedisti, a angajamentelor luate la centru de catre liderii lor. Singurele promisiuni solide in materie sunt cele ale lui Dan Voiculescu, dar tinând cont de ponderea PC, acestea sunt total insuficiente.

SIMONA BĂDULESCU

Cum sa devii administrator de bloc

0

Meseria de administrator de bloc atrage tot mai multe persoane, iar conditiile de selectie a candidatilor devin din ce in ce mai aspre. Toti cei care doresc sa urmeze astfel de cursuri se pot inscrie la sediul INPDP din strada Blanari nr. 23. Absolventii vor sustine apoi examenul pentru obtinerea calitatii de administrator.

Comerciantii, obligati sa afiseze reducerile de pret

0

Primaria Sectorului 3 invita agentii economici care vor practica reduceri de preturi sa notifice perioada in care efectueaza vânzarile de solduri, cu cel putin 15 zile inainte de inceperea operatiunilor. Vânzarea de solduri trebuie sa se faca din produsele care erau vândute in mod obisnuit, iar stocul propus pentru soldare sa fie constituit cu cel putin 15 zile inainte de data de debut a vânzarilor si achitat cu cel putin 30 de zile inainte de aceasta data.

Abonamente gratuite la metrou pentru persoanele cu handicap

0

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6 pune la dispozitia persoanelor cu handicap si insotitorilor acestora, abonamente lunare de transport gratuit cu metroul, in limita a 62 calatorii/luna. Abonamentul lunar pentru o noua luna calendaristica va fi acordat numai cu conditia prezentarii precedentului abonament.

Plateste-ti taxele cu cardul!

0

Pentru a limita timpul pe care contribuabilii trebuie sa il piarda cu achitarea taxelor si impozitelor locale, Primariile au pus la dispozitia acestora o paleta larga de modalitati de plata: plata electronica (prin internet banking), plata cu numerar, plata cu cardul, plata prin ordin de plata sau plata prin mandat postal.

Contribuabilii care doresc sa plateasca impozitul on-line trebuie sa aiba un cont de internet banking deschis la orice banca din care sa faca un virament bancar, in lei, din contul propriu in contul IBAN asociat tipului de impozit pe care il au de achitat. Pentru plata cu cardul comisionul este zero, iar operatiunea se poate face cu orice card de debit sau credit, emis de catre orice banca.
Plata se poate face total sau partial, la fel ca in cazul in care se plateste cu numerar si nu se percepe comision suplimentar la efectuarea tranzactiei. Pe lânga taxe si impozite, cetatenii isi pot plati si amenzile contraventionale, doar pe baza datelor din procesul verbal. Contribuabilii care doresc sa achite cu numerar pot face plata la unul din sediile institutiei, situate in: Str. Biserica Amzei nr. 21 – 23; Calea Grivitei nr. 208 – 210; Str. Pajurei nr. 13; Sos. Bucuresti-Ploiesti nr. 9-13 (in incinta Sectorului 1 al Municipiului Bucuresti); Str. G-ral Berthelot nr. 55.
Persoanele fizice care vor plati integral, pâna pe data de 31 martie 2011, impozitul pentru anul in curs, vor beneficia, conform legii, de o reducere a impozitelor cu 10 %.

Simona Sofian

Piedone ii cauta la cântar pe comercianti

0

Locuitorii Sectorului 4 din Capitala au, de ieri, o noua piata agroalimentara, amenajata dupa cele mai moderne standarde europene. Primarul Cristian Popescu Piedone a tinut sa fie prezent la deschiderea oficiala a noii Piete Progresul.

Piedone a tinut ca noua piata, situata pe Soseaua Giurgiului 107, sa fie utilata si cu un „Cântar al Cetateanului”. „Toti cei care suspecteaza ca au fost furati la cântar de catre comercianti pot merge sa-si verifice marfa in acest punct. Peste tot pe unde am activat am tinut la cetateni si am implementat acest sistem”, a declarat pentru „National”, primarul sectorului 4. Dupa ani de zile, in care pietele Sectorului 4 aveau aspectul unor bazare sau talciocuri insalubre, locuitorii sectorului isi pot face in sfârsit cumparaturile in mod civilizat. Astfel, acestia se pot aproviziona cu produse proaspete, la preturi convenabile, intr-un spatiu salubru, modern, conform standardelor care impun practicarea unui comert civilizat. De asemenea, in planul dotarilor, beneficiaza de instalatii de climatizare, retea de apa si canalizare, doua centrale termice, sistem de alarma si antiincendiu, grupuri sanitare, iluminatul fiind asigurat cu lampi tip neon. La parterul cladirii au fost amenajate 13 spatii in care se comercializeaza produse alimentare, precum mezeluri si brânzeturi, dar si 120 de tarabe pentru fructe si legume, la etaj gasindu-se 10 spatii cu produse nealimentare, precum confectii, textile, incaltaminte si articole de uz casnic. Valoarea totala a investitiei pentru construirea noii Piete Progresul este de 2,94 milioane de lei, fara TVA, suma ce nu greveaza bugetul local, provenind din fondurile proprii ale Directiei de Administrare a Pietelor Sector 4, realizate prin incasarea taxelor specifice activitatilor desfasurate.

Simona Sofian