Angajatorii straini vin cu oferte generoase pentru medicii români. Peste 3.000 de locuri de munca sunt puse la bataie la târgul de joburi care se desfasoara in aceasta perioada la Cluj-Napoca. Ţarile cele mai interesate sa angajeze personal medical din România sunt Germania, Anglia, Irlanda, Franta si Norvegia.
Românii au construit mai putin
Loviti de criza, românii fie si-au amânat finalizarea locuintelor, fie au renuntat la planul de a-si mai construi o casa. Cel putin asa reiese din raportul INS care precizeaza ca numarul de case finalizate s-a redus, in 2010, cu aproape 13.000 fata de 2009. La nivelul intregii tari s-au construit mai putin de 50.000 de case, iar cele mai drastice scaderi au fost in zona de nord-vest a tarii.
Al doilea suspect s-a predat
Pentru ca „nu mai facea fata presiunilor psihice”, Ionut Adrian Lazar, cel de-al doilea suspect in cazul furtului de un milion de euro, s-a predat.
Tânarul, in vârsta de 21 de ani, a mers, ieri, la sediul politiei din Valea Calugareasca si s-a pus la dispozitia autoritatilor. „In momentul in care s-a predat politistilor nu avea asupra lui nici un ban. A fost imediat incarcerat, pe numele lui existând deja un mandat de arestare in lipsa pentru savârsirea infractiunii de furt”, a declarat purtatorul de cuvânt al IPJ Prahova, Daniel Radu. Acesta a precizat ca politistii nu au stabilit gradul implicarii lui Lazar in furt si nici unde este restul de bani, audierile fiind in curs de desfasurare. Reamintim ca povestea a inceput pe 16 ianuarie, când o femeie de 60 de ani din Ploiesti a reclamat la politie ca i-ar fi disparut o valiza in care se afla suma de 1,1 milioane euro. (A.I.)
Ponta, la reuniunea PES
Prezent la reuniunea PES organizata in Grecia, Victor Ponta va semna, alaturi de alti lideri europeni, “Declaratia de la Atena”. Intitulata “Europa nu se afla pe mâini bune”, declaratia condamna guvernarile conservatoare din Europa, pe care le acuza de “atentat la valorile pe care se bazeaza Uniunea Europeana: solidaritate si destin comun”.
Business pentru pensionari
Deputatul PDL Petru Calian (foto) vrea sa includa si pensionarii in rândul beneficiarilor ordonantei de urgenta referitoare la stimularea intreprinzatorilor tineri. Conform proiectului initiat de Calian, “pensionarii, pensionarii de boala si persoanele care au depasit perioada de acordare a somajului si care nu isi gasesc un loc de munca” ar putea beneficia la rândul lor de un credit nerambursabil de 10.000 de euro.
PNL nu poate evita „chestiunea” Voiculescu
Desi colaborarea lui Dan Voiculescu cu fosta Securitate tine „doar de propria constiinta”, subiectul nu va putea totusi fi evitat in PNL, sustine Varujan Vosganian. Afirmatia a fost facuta dupa ce Marius Oprea (membru PNL) (foto) a cerut conducerii liberale sa demisioneze, in frunte cu Crin Antonescu, pentru „tâmpenia” de a se asocia cu „securistii”.
„Vacanta mare” s-a mutat in politica
„Vacanta mare” a intrat cu totul in politica. Daca va evolua si aici in stilul cunoscut, show-ul va fi pe masura prestatiei alesilor postdecembristi.
Cu Mugur Mihaescu lider al Partidului Verde si cu Radu Pietreanu (cealalta piatra de temelie a „Vacantei”) cazat la PIN, s-ar spune ca echipa s-a destramat. Concluzie gresita, din moment ce Lavinia Sandru, presedintele PIN, si-a declarat deja „deschiderea” pentru crearea unui front comun ecologist. Asta inseamna si ca duetul Mihaescu-Pietreanu si-ar putea relua oricând ariile, ajutati la refrene si de Remus Cernea, prezidentiabilul de serviciu care se chinuie acum sa puna pe picioare „Miscarea verzilor”.
Inghesuiala pe segmentul ecologist bastinas ar mai putea insemna si ca politicienii expediati la mantinela, plus aspirantii, au descoperit o bresa insuficient exploatata in domeniu. Si au purces la fapte. (S.B.)
Se sparge buba in PDL
In avanpremiera Consiliului de Coordonare National, PDL-ul era obiect de disputa intre democratii „responsabili” si cei plini de „gargauni si pasarici”, afirma, ieri, vicepresedintele Ioan Oltean.
“Este o framântare incontestabila la nivelul PDL intre oameni care sunt responsabili si realizeaza importanta evenimentului (alegerea unei noi conduceri a partidului – n.r.) si intre oameni care mai au gargauni si pasarici, dar cert este ca, la un loc, PDL priveste cu maxima responsabilitate actul politic care va avea loc intre 13 si 14 mai, congresul partidului”, recunostea pe sleau Ioan Oltean batalia purtata, pentru preluarea puterii, in PDL. Lupta in care, pe lânga gruparile clasice, s-au vârât in acest an si asa-zisii „reformisti” (adica cei dotati cu „gargauni si pasarici”, in viziunea lui Oltean), mai exact tinerele cadre promovate si sustinute in ultimii ani de Traian Basescu.
Cu spatele aparat de Cotroceni, noua grupare s-a incumetat sa incerce dislocarea vechilor cadre de partid. Pentru asta insa au nevoie de modificarea statutului PDL, in sensul transformarii lui intr-o arma de distrugere in masa a democratilor cu vechi stagii in functiile de conducere.
*„Reformistii”, noua „broasca” din gâtul democratilor*
Lucru care evident nu convine seniorilor democrati, motiv pentru care Cristian Preda, Monica Macovei si, partial, Sever Voinescu stau ca sula-n coasta democratilor. Cu principiile lor de integritate cu tot, principii in jurul carora se va invârti Consiliul National de astazi. In avântul lor revolutionar, reformistii au facut si o greseala tactica, respectiv si l-au urcat si pe Emil Boc in cap.
Un Boc „suspendat” pâna acum intre Basescu si vechea garda democrata. Cum insa Preda l-ar lasa la vatra pe actualul premier („Eu il vad, de pilda, candidat cu sanse la primaria Clujului, o maniera mult mai sanatoasa de a te revigora politic decât aceea de a recâstiga congresul PDL”), Boc si-a iesit la rândul lui din pepeni si l-a invitat pe Preda sa-si vada de “gestionarea propriului viitor politic”. Viitor inexistent, daca democratii vor avea mâna libera in ceea ce-l priveste pe Preda (si nu numai). Cert este ca buba din PDL va incepe sa se sparga chiar de astazi, chiar daca diagnosticul final va fi aflat doar la congresul din mai. Diagnosticul de partid, sa ne intelegem, problemele legate de viitorul Guvernului trebuind sa astepte la rând. “Guvernarea si continuarea actului de guvernare intr-o formula oarecare trebuie sa fie preocuparea noii conduceri a partidului”, confirma Oltean ordinea prioritatilor.
SIMONA BĂDULESCU
Au pozat goale pentru J.O. din 2012
12 inotatoare britanice au renuntat la inhibitii si la costumele de baie pentru a se lasa fotografiate goale. Totul pentru o campanie inedita, sponsorizata de Loteria Britanica, care sprijina Jocurile Olimpice din 2012.
Cele mai faimoase 12 inotatoare din Marea Britanie s-au lasat fotografiate goale, sub apa, de dragul unei campanii pentru J.O. 2012. Desi reticente la inceput si lovindu-se de indignarea rudelor sau a iubitilor, frumoasele olimpice au acceptat sa renunte la costumul de baie. “Când i-am spus iubitului meu ca voi poza goala, nu a fost deloc incântat”, a povestit Tonia Couch (21 de ani), campioana la scufundari. Stacey Tadd, o alta olimpica, a fost insotita de mama ei si spune ca nu si-a facut griji pentru ca urma sa pozeze goala, ci pentru ca nu stia cum va respira si zâmbi in acelasi timp, sub apa. La sedinta foto a participat si inotatoarea paralimpica Stephanie Millward, care s-a luptat cu scleroza multipla. Fiecare inotatoare a fost fotografiata separat, deoarece s-ar fi creat un adevarat “haos” daca ar fi fost surprinse toate in acelasi moment. Ulterior, toate pozele au fost “lipite” digital, pentru a rezulta o singura fotografie.
Ana-Maria Calciu
Popor de expusi
Ministrul Muncii a zis ca sistemul de pensii este piramidal, un fel de Caritas organizat de Stat. Exista si diferente. La Caritasul din Cluj se lucra pe sistem lapte-gros. Era nevoie sa sara altii (cu banutul) din spate, ca sa ajungi tu lânga zid. La Caritasul de Stat trebuie sa moara cât mai multi din fata. Sa n-apuce ei ca sa prindem noi! In consecinta, am face bine sa ne rastim la toti vecinii, colegii si prietenii mai in vârsta „nesimtitilor, voi cât mai aveti de gând sa traiti? Hai, eliberati incinta mai repede, ca ne mâncati viitorul!”. La fel de ticalosi ca Statul sunt afaceristii care ne indeamna sa investim in pensii private, asigurari de viata si alte gogoserii. Pe vremea comunistilor, când mergeai la cinema, inainte de film ti se prezenta un documentar despre protectia muncii. Sa innebunesc daca scurt metrajele de pe timpuri nu erau mai credibile decât promourile firmelor de asigurari! Ca sa va conving de seriozitatea acestora din urma, va povestesc o intâmplare. In urma cu 3-4 veri, un salvamar din Mamaia a trecut cu barca mult dupa geamandura, urmarind un prost si o proasta care se babardeau pe o saltea. A inceput furtuna, l-a lovit un fulger si s-a prapadit. Parintii lui s-au dus la marea firma internationala de asigurari, unde bietul baiat avea polita, si au primit un raspuns incurajator. „Nu putem sa platim nici un leu, fiindca mortul s-a expus!”. Bravooo! Ne-a obligat cineva sa ne expunem, ramânând in România, dupa revolutie?
„Speram sa ne luam nepotul acasa pe 19 martie!“
Dupa luni bune de asteptare, in care parintii Madalinei Manole s-au chinuit in zadar sa aiba acces la nepotul lor, ieri, magistratii de la Judecatoria Buftea au stabilit programul in functie de care sotii Manole il vor avea, lânga ei, pe Petru Jr.
Cu toate ca au primit emotionati vestea, Ion si Eugenia Manole nu pot rasufla usurati, intrucât hotarârea judecatorilor nu este definitiva si nici executorie, Mircea Petru putând sa faca recurs in termen de cinci zile. „Cum sa nu fiu bucuros? Nu cer altceva decât sa avem relatii normale cu nepotul nostru. Ultima oara l-am vazut cinci secunde la moartea Magdutei (n.r. Madalina Manole), când l-am pupat pe frunte. Era in brate la sora lui Puiu si i-am spus sa duca baiatul in casa, pentru ca nu voiam sa auda plânsetele“, ne-a declarat Ion Manole, tatal regretatei cântarete. Potrivit magistratilor, socrii lui Puiu au dreptul sa-si ia nepotul acasa, la Ploiesti, doua weekenduri pe luna. In privinta vacantelor, baietelul va putea sa petreaca, alaturi de bunicii materni, trei saptamâni in perioada vacantei de vara si câte una in timpul vacantelor de primavara si iarna.
*„Am rabdare sa astept“*
Ca in fiecare vineri, mama Madalinei Manole a mers, ieri, la un lacas din Ploiesti, unde a petrecut ore bune rugându-se. Femeia asteapta momentul in care isi va putea vedea nepotul. Intrevederea insa depinde de Mircea Petru. „Sper sa aiba intelepciunea sa lase rautatea la o parte si sa nu faca recurs, pentru ca nu are motiv sa nu ne lase sa vedem copilul. Am asteptat un an, mai am rabdare in continuare daca va prelungi agonia. Totusi, speram sa ne luam nepotul acasa pe 19 martie, pentru ca avem dreptul sa-l luam in primul si in al treilea weekend din luna. Abia asteptam clipa in care ii vom simti rasuflarea si ne vom juca impreuna cu Petru Jr. In el o vedem pe fata noastra!“, a declarat Ion Manole pentru ziarul „National“.
Andreea Romaniuc Archip
Majda, putin jurnalista
Interpreta Nadirei din telenovela „Iubire si onoare”, Majda Aboulumosha, a profitat de faptul ca e familiarizata cu obiceiurile din Turcia (a trait acolo câtiva ani) si i-a luat un interviu lui Serhan Yavas, protagonistul telenovelei „Promisiunea” care va debuta luni la „Acasa TV”. Acesta i-a dezvaluit Majdei ca, in viata lui, nu exista nici o femeie, in afara de fiica sa. Aviz amatoarelor. (I.V.)
Dana Rogoz si-a speriat câinele
Actrita din „Mostenirea” povesteste la emisiunea „Ce se intâmpla doctore” (Pro TV) ca, de sase luni, ia lectii de step si se antreneaza acasa. Pentru a nu-si distruge bunatate de parchet, tropaie voiniceste pe gresie. „Zgomotul este infernal, – spune Dana Rogoz – iar câinele meu este atât de speriat, ca nici nu indrazneste sa se apropie de pantofii cu care fac step.” Poate suna cineva la Protectia Animalelor! (I.V.)
Romanitei Iovan nu-i place carnea de porc
In ciuda vârstei de 46 de ani, creatoarea de moda se face mereu remarcata prin aspectul fizic ingrijit si silueta aproape perfecta. Romanita Iovan a povestit, in exclusivitate pentru ziarul „National”, care este secretul frumusetii ei.
De ani de zile, renumita creatoare de moda isi pastreaza aceeasi greutate, de 59 de kilograme, fara a face sacrificii. Singurul moment in care Romanita Iovan s-a luptat cu kilogramele in plus a fost la nasterea fiului ei, Albert, când a luat in greutate 24 de kilograme. „Eu am 59 de kilograme de când ma stiu. Doar când l-am nascut pe Albert ma ingrasasem 24 de kilograme, dar le-am dat jos repede. Cred ca este vorba si de gena. Eu nu fac sacrificii ca sa ma mentin asa. Am facut sport de performanta si pentru mine sportul este un stil de viata, asa am fost crescuta. Iar vizavi de alimentatie, manânc sanatos si asa l-am invatat si pe Albert. Mânânc foarte multe salate, peste, carne alba, in schimb nu manânc carne de porc. Nu fac vreun sacrificiu, ci pur si simplu nu-mi place”, a povestit Romanita pentru ziarul „National”.
*Nu a baut alcool niciodata*
Romanita Iovan a mai marturisit ca nu a consumat niciodata bauturi alcoolice si nici nu a fost tentata sa se apuce de fumat. „Manânc sanatos, fac sport pentru ca imi place si pot spune ca nu am baut niciodata alcool si nici nu am fumat”, a mai spus creatoarea de moda Romanita Iovan.
Gabriela Grigoriev
Tata lui Cove: „Mi-am batut baiatul o singura data”
In familia prezentatorului tv Gabriel Coveseanu nu a existat violenta fizica, doar o singura exceptie, când tatal lui i-a tras o bataie zdravana, dupa care i-a parut rau. Psihologii sustin faptul ca vedeta tv nu poate reactiona violent asupra fostei sotii decât daca a ramas cu ceva traume din copilarie.
Maria Movileanu a declarat cu ceva timp in urma faptul ca fostul sot a batut-o atât in timpul casniciei, cât si dupa despartire. Comportamentul violent al prezentatorului emisiunii „Fata lui tata”, de la Kanal D, asupra Mariei Movileanu a fost explicat de catre medicii psihologi. „Daca in familia lui a existat violenta fizica, e posibil sa aiba ceva sechele din copilarie. Daca a fost batut de catre parinti in copilarie, e normal sa se poarte si el asa”, ne-a declarat Marina S., medic psiholog la o clinica particulara din Capitala.
*„Dupa ce l-am batut, i-am cerut iertare”*
Dumitru Coveseanu, tatal prezentatorului tv, ne-a marturisit ca fiul lui nu a fost foarte obraznic in copilarie, insa i-a „administrat” o bataie pentru ca a mintit. „Eu nu l-am pedepsit pe Gabi, dar tin minte ca i-am tras o bataie zdravana si dupa 30 de minute mi-am cerut scuze. A fost prima si singura data când l-am batut. Era in clasa a IX-a si maica-sa a fost la scoala la sedinta si era sa cada din picioare. Gabi avea de obicei note de 9 si 10 si când a vazut maica-sa numai 4, 3, 1, 2 i s-a facut rau. El a mintit ca are note mari. L-am batut pentru ca m-a pornit maica-sa, dar mi-a parut rau si i-am cerut scuze”, a declarat tatal lui Cove, in exclusivitate pentru ziarul „National”.
Gabriela Grigoriev
Blitz
Fosta asistenta tv, din nou cu silicoanele la vedere. Ramona Lazuran a facut o sedinta foto pentru un hotel. Bruneta a purtat o rochie neagra transparenta, lasând sa i se vada sânii. Insa, Adrian Pescariu, cel care a pozat alaturi de Ramona, nu pare sa fie atât de impresionat de “dotarile” Ramonei.
Iulia Albu isi cauta bona la Academie
Sotia arhitectului Mihai Albu isi cauta bona pentru fetita ei Mikaela, in vârsta de aproape un an si jumatate, insa pâna acum niciuna nu a indeplinit cerintele impuse de ea. Iulia Albu vrea o bona care sa stie cel putin o limba straina.
Iulia Albu se implica foarte mult in cresterea si educarea fiicei ei si vrea sa gaseasca o femeie care sa fie in masura sa o ingrijeasca pe Mikaela „ca la carte”. Peste câteva luni, sotia lui Mihai Albu va termina concediul post natal si pâna atunci spera sa gaseasca o bona care sa se incadreze in „tiparul” ei. „Eu caut de mult timp o bona, am si gasit câteva, dar nu sunt asa cum vreau eu. Bona trebuie sa stie sa vorbeasca corect limba româna, sa stie si limba engleza, sa fie educata, curata. E greu de gasit”, a povestit Iulia Albu pentru ziarul „National”. Dupa ce Mikaela va implini doi ani, Iulia Albu are de gând sa-si deschida cabinetul personal de avocatura. „Am multe planuri, dar probabil dupa ce voi termina cu perioada post natala ma voi ocupa intens de proiecte la care lucrez”, a mai spus avocata.
Gabriela Grigoriev
Margineanu lupta pentru Eva Maria
Cântaretul sare in ajutorul micutei Eva Grigorescu, despre care a aflat de la prietenii lui din club, diagnosticata cu leucemie acuta limfoblastica si care se lupta pentru supravietuire.
In acest sens, Mihai Margineanu va sustine un recital, joia viitoare, in clubul Watt, iar banii obtinuti in urma concertului vor fi donati fetitei.
La numai 4 ani, pitica se confrunta cu grave probleme de sanatate. Ea a avut nenorocul sa fie diagnosticata, pe 21 ianuarie a.c., cu leucemie acuta limfoblastica. Eva Maria se afla in prezent internata in Spitalul Fundeni, iar recuperarea ei depinde de strângerea de fonduri necesare tratamentului dintr-o clinica de specialitate din strainatate. Pentru a-i oferi o mâna de ajutor fetitei, Mihai Margineanu va sustine un concert pe 10 martie, incepând cu ora 21, in Watt Club, iar pretul unui bilet este de 200 de lei. „Am fost profund miscati de problemele pe care le confrunta familia Grigorescu si am vrut sa contribuim intr-un fel la sansele Evei de a lupta cu boala si de a o depasi. Asadar, va asteptam alaturi de noi la Watt Club la concertul exceptional sustinut de Mihai Margineanu pentru a o ajuta pe Eva Maria sa supravietuiasca”, a declarat Nicolae Mihailescu, proprietarul clubului.
Ioana Nechifor
Persoanele care doresc sa salveze viata micutei pot dona fonduri suplimentare in conturile deschise la BRD, sucursala Mosilor:
Lei-RO12BDE426SV42546784260
Euro- RO04BRDE426SV42546944260
Vacante bogate pe bani putini!
Printre cele mai ieftine pachete turistice externe de 8 martie se numara un sejur de cinci zile la Viena, cu mai putin de 150 de euro, o vacanta de patru zile la Roma cu circa 200 de euro si un sejur de patru zile in Sicilia cu 205 euro. Citeste lista celor mai bune oferte de 8 martie, cu plecare pe 5 martie sau pe 7 martie, cu toate cheltuielile incluse!
O escapada de cinci zile la Budapesta si la Viena te costa, in aceasta perioada, 149 de euro. Banii reprezinta doua nopti de cazare cu mic dejun la Budapesta, la un hotel de 3 stele, si inca doua nopti de cazare cu demipensiune la un hotel de 4 stele din Viena. Tariful include si transportul cu autocarul, dar si ghidul român. Data plecarii este 7 martie.
Daca vrei sa mergi de 8 martie la Roma, o vacanta romantica de patru zile aici te costa mai putin de 200 de euro. Tariful acopera trei nopti cazare, cu demipensiune la un hotel de 4 stele din Roma, biletul de avion pe directia Bucuresti-Roma si retur, precum si taxele de aeroport. La 7 martie este plecarea spre Roma.
Cu 205 euro mergi intr-un sejur de patru zile in Sicilia. Pretul acopera trei nopti de cazare, cu mic dejun la un hotel de 2 stele din Catania, biletul de avion si taxele de aeroport. Sâmbata, pe 5 martie, are loc plecarea catre Catania.
Un sejur ceva mai scump la Roma ajunge la 225 de euro. In pret intra trei nopti de cazare cu mic dejun intr-un hotel de 4 stele din Roma, biletul de avion pe ruta Bucuresti-Roma si retur, precum si taxele de aeroport. Plecarea catre aceasta destinatie e tot pe 7 martie.
O mica nebunie de cinci zile la Bruxelles te costa 279 de euro. Tariful include patru nopti cazare cu demipensiune, la un hotel de 4 stele din capitala Belgiei, biletul de avion si taxele de aeroport. Data plecarii este anuntata pentru 7 martie.
Daca vrei sa fii la Londra pe 8 martie, un sejur de patru zile in metropola britanica ajunge acum la 280 de euro. In acesti bani intra trei nopti cazare cu mic dejun, la un hotel de 3 stele din Londra, biletul de avion pe traseul Bucuresti-Londra si retur, precum si taxele de aeroport.
Tot sâmbata, pe 5 martie, se pleaca spre Costa Brava. Un sejur de opt zile aici te costa 275 de euro, in aceasta perioada. In acesti bani intra sapte nopti de cazare cu pensiune completa la un hotel de 4 stele, o excursie cu un ghid român, biletul de avion si transferul de la aeroport la hotel si inapoi. In tariful pachetului turistic nu intra taxa de aeroport, de 100 de euro. In total, vei scoate din buzunar 375 de euro pentru vacanta in Spania.
Machiajul la interviul de angajare
Interviul de angajare, desi o situatie comuna, ne da batai de cap, de fiecare data. Sa folosim machiaj sau nu? La ce sa renuntam? Când stim ca este suficient?
De regula, daca machiajul dureaza mai mult de 8-10 minute, inseamna ca aplici prea mult. In cazul interviului de angajare, daca procesul de aplicare dureaza mai mult de 5-6 minute inseamna ca aplici prea mult.
Este de preferat ca fondul de ten sa fie inlocuit cu o pudra minerala. Hidrateaza bine fata si gâtul inainte, apoi aplica folosind o pensula mare, prin miscari largi si circulare, putin produs mineral. Daca este cazul, aplica un strat subtire de corector, inainte.
Nu renunta la blush si rimel; ba chiar, daca porti ochelari, aplica doua straturi de rimel, fara teama de a exagera.
Renunta insa la fardul de pleoape si la ruj (mai degraba foloseste un balsam de buze). Gura te face mereu sa pari mai machiata decât esti.
Interviul de angajare, indiferent pentru ce job aplici, este momentul in care este de preferat sa pastrezi totul la nivel minim. Astfel ca, daca esti o persoana care nu se machiaza de regula, nu incepe in ziua interviului.
Daca esti o persoana careia ii place sa experimenteze in materie de culoare si textura, asteapta pâna când te intorci de la interviu. Nu face nimic din ceea ce nu te face sa te simti bine in propria piele.
Interviul de angajare nu e momentul potrivit nici pentru incercari, nici pentru excese. Ţine genele false in cutie si rujul rosu pentru când te intorci de la interviu.
In fond, machiajul este un mijloc, o arma pe care trebuie sa invatam sa o folosim in propriul beneficiu si nu impotriva noastra.
Interzis la etnobotanice
Executivul va interzice vânzarea si detinerea substantelor etnobotanice si va decide amenzi ce ajung la 100.000 lei si inchisoare de 2-8 ani pentru vânzarea acestor produse, se mentioneaza in proiectul de ordonanta elaborat de Guvern si publicat de Mediafax. Sanctiunile vor fi introduse odata cu stabilirea unei definitii clare a notiunii de “substitut” care permite fabricarea produselor etnobotanice, se mai arata in document.
S-a urcat pe stâlp de oful sotiei
Suparat ca l-a parasit nevasta, un barbat din Slobozia s-a catarat pe un stâlp de inalta tensiune, de unde a amenintat ca se arunca in gol. Individul a sunat la 112, cerând sa-i fie adusi sotia si copilul, in schimbul renuntarii la ideea sinuciderii. Timp de patru ore, zeci de politisti, agenti de paza si pompieri au negociat cu respectivul. Eforturi incununate de succes, din moment ce barbatul a coborât pâna la urma de pe stâlp.
Studentii, scoliti la SIE
Universitatea din Bucuresti a anuntat ca a incheiat un parteneriat cu SIE in urma caruia studentii din cadrul programelor de masterat ale UB vor participa la stagii de practica in domeniul OSINT (Open source intelligence).Potrivit acordului, anual, studentii Universitatii din Bucuresti vor beneficia de stagii de practica cu durata de doua luni, in perioada vacantei de vara.
S-au pierdut doua tone de cocaina la Agigea!
*Este clar ca traficantii retinuti de DIICOT acum doi ani erau „combinati” intr-un transport de trei tone, din care au fost confiscate doar 1.200 kilograme. S-a pierdut restul pe drum sau in Vama Agigea, ceea ce ar putea redeschide scandalul din jurul numelui Teseleanu?*
In decembrie 2008 avea loc cea mai mare reusita a politistilor români in combaterea traficului international cu droguri. In urma unei spectaculoase misiuni sub acoperire a celor de la Directia de Operatiuni Speciale, procurorii DIICOT confiscau doua containere continând nu mai putin de 1 200 kilograme de cocaina pura.
Au fost retinuti si trei traficanti, iar peste dosarul „Tona de cocaina” se cam asternuse uitarea. Recent, s-au mai facut unele trimiteri timide la numele lui Iulian Teseleanu, bunul prieten al lui Mircea Basescu si fostul sef al Vamii Agigea. Acum insa scandalul se poate reaprinde, existând informatii ca traficantii aflati in arest erau implicati intr-un transport de trei tone!
*La magazinul satesc*
In decembrie 2008 erau retinute in Vama Agigea doua containere trimise din America de Sud pe adresa firmei Rumaval Impex SRL din comuna gorjeana Baia de Fier. Marfa care, cel putin in acte, ar fi urmat sa fie comercializata in magazinul satesc consta in fapt in peste o tona de cocaina. Indiscutabil, cea mai mare captura de droguri din istoria României! Au fost retinuti si traficantii Vasile Chiribau, Ramona Elena Cioroaba si cetateanul spaniol Cano Antonio Halvarez, acestia nefiind condamnati definitiv nici macar acum. Pentru ca dosarul „tona de cocaina” se afla de peste doi ani pe rolul instantelor de judecata. Mai mult, alte doua persoane care au aceeasi incadrare juridica, este vorba despre Matei Iacob si Ali Izmet, nu au fost audiate niciodata, procurorii recunoscând ca le-au pierdut urma. Desi declaratiile lor ar putea risipi misterul ce planeaza in acest caz.
*Plecate din Brazilia*
Dosarul ar putea capata o cu totul alta turnura, daca informatiile privind adevarata cantitate traficata se adeveresc. Astfel, unele surse sustin ca din datele comunicate anchetatorilor din strainatate, din Brazilia ar fi plecat trei tone de cocaina. Doar 1 200 kilograme au fost gasite la noi in port. Poate restul a fost lasat prin alte colturi ale lumii. Sau informatiile nu pot fi inca verificate. Dar cu siguranta acesta ar fi cel mai bun pretext pentru a exploda din nou „bomba” din „Razboiul Vamilor”…
„Zeus” Lazarus vrea pitipoance de cultura
Ieri a avut loc primul casting organizat de Luis Lazarus in vederea formarii unei echipe de fete „frumoase si destepte”, care sa demoleze, la Zeus TV, „mitul” pitipoancelor. S-au prezentat 37 de candidate care, in majoritate, n-au facut decât sa consolideze „mitul”.
Curios este ca, desi castingul era destinat si altor posturi din schema, toate candidatele catarate la inaltimi aiuritoare, pe tocuri, isi doreau postul de asistenta la emisiunea „Luis Lazarus Live”. Cât despre Lazarus, iata cum vede partenera pe care si-o doreste: „Nu vreau asistenta gen Bianca si Crudu. Am dat deja zeci de mii de euro pe mobila. Asistenta mea trebuie sa fie dezinvolta, perspicace, spontana, luptatoare si sa aiba un background cultural, social, istoric, filosofic”. Totusi, pentru revista presei, are deja doua favorite: Sânziana Buruiana si Adina Barbu, care vor prezenta emisiunea ca vedete, alaturi de alte doua pitipoance necunoscute. „Adina si Sânziana sunt socotite pitipoance – zice Lazarus – noi vrem sa demonstram altceva!”. A fost trecuta pe lista de rezerve si Alexandra Badescu (ex-Ţârdea) care, e drept, n-a stiut sa raspunda la intrebarile lui Lazarus, dar a vadit, in schimb, un tupeu demn de o „piti” veritabila! Sânziana Buruiana a fost prezenta, cu Sânzi si Ana la vedere, semn ca „depitipongizarea” anuntata a fost amânata, in favoarea unei raceli zdravene. Pe lista lui Lazarus mai figureaza Miss Press 2010, Gabriela Pavel, dar si-a incercat norocul la casting si Diana Ilie, Miss Slobozia 2008. Vom afla in curând câte dintre ele vor ramâne in garnitura lui Lazarus, care spune ca, desi ar putea sa zboare mâine in Hawaii, pentru doua saptamâni, prefera sa stea acasa, citind din Heghel si Kant. Poate isi va gasi, totusi, o asistenta… universitara.
IULIA VICTOR
Pasat a facut striptease pentru iubita lui
Baietii trupei Flamingo in frunte cu liderul lor Cornel Pasat le-au oferit femeilor, joi seara, un martisor nonconformist. Alaturi de alti invitati internationali, dansatorii au renuntat la textila si au rasfatat la maximum reprezentantele sexului frumos.
Timp de doua ore, trupa Flamingo Boys a pus in scena un show de zile mari, ducând pe culmile placerii femeile. Dezinvolti, baietii si-au facut coregrafia si treptat, treptat au renuntat total la haine spre deliciul admiratoarelor lor. Cristi Ursu, singurul român care a facut parte din echipa Rihannei, sase dansatori autohtoni si opt provenind din Spania, Brazilia, Venezuela si Austria au oferit clipe de erotism publicului feminim. Cornel Pasat a facut striptease chiar sub privirile iubitei sale Bianca, cu care se va casatori anul acesta. Blondina i-a urmarit prestatia cu sufletul la gura, iar dupa miezul noptii, a dansat si ea alaturi de colegele sale de la Flamingo Girls.
Ioana Nechifor