Acasă Blog Pagina 7799

Oltchim l-a angajat pe singurul care nu urla!

0

Handbalistele de la Oltchim Rm.Vâlcea nu mai vor sa fie altoite la antrenamente. Neagu, Elisei, Tolnai, Luca sau Maier s-au invatat cu metodele proaspat concediatei Anja Andersen si au propus sefilor clubului angajarea unui tehnician diferit ca profil fata de Tadici, Târca sau Musi.

Chiar daca nimeni din club sau din afara acestuia nu i-a multumit nordicei Anja Andersen nici macar pentru prezenta, daneza a lasat ceva bun in urma. Jucatoarele vor sa fie respectate si tratate ca niste oameni, ele alegând un antrenor care face acest lucru. Mai multe nume au fost vehiculate pentru a o inlocui pe tehniciana daneza, dar votul principal l-au avut handbalistele din Zavoi. Si numele noului antrenor de la Oltchim a fost anuntat ieri: Radu Voina, cel cu care vâlcencele au jucat finala Ligii Campionilor in 2010.

*Neagu a cerut-o pe Târca*

Cea mai buna handbalista din lume, Cristina Neagu, a fost principala sustinatoare a Anjei Andersen. De altfel, in februarie a.c, ea a semnat prelungirea contractului cu Oltchim dupa ce managerul Constantin Roibu a asigurat-o ca va aduce la echipa cel mai bun antrenor. Dupa indepartarea Anjei, când a fost chestionata cu cine ar dori sa lucreze, Cristina ar fi indicat-o pe Mariana Târca. Numai ca antrenoarea Rulmentului Brasov nu este pe placul tuturor handbalistelor de la Oltchim, deoarece, se spune, ar fi copia feminina a lui Gheorghe Tadici, un om aspru, uneori prea aspru. Nici Dumitru Musi nu a fost agreat, astfel ca oficialii campioanei s-au rugat din nou de Radu Voina, care ii refuzase dupa demiterea danezei Andersen. Selectionerul României a fost sunat si de jucatoarele pe care le pregateste la prima reprezentativa, acceptând in cele din urma. Voina va ramâne si antrenorul nationalei, echipa cu care, in decembrie, a câstigat bronzul la Europeanul din Danemarca.

*Contract pâna pe 1 ianuarie 2012*

Presedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a fost cel care a anuntat, ieri, angajarea lui Radu Voina, acesta precizând ca antrenorul a acceptat sa semneze un contract valabil pâna pe 1 ianuarie 2012. „E cea mai buna solutie pe care am gasit-o. Radu Voina are avantajul ca le cunoaste bine pe fete, cu care a mai lucrat si la Oltchim si la echipa nationala. Speram sa facem treaba buna impreuna, asa cum am facut si la precedentul sau mandat la Vâlcea“. Astazi, de la ora 10.30, Voina va conduce primul antrenament al campioanelor, dupa care va face deplasarea cu echipa la Cluj-Napoca, pentru derby-ul cu Universitatea Jolidon.

*Reintra Stanca*

Obiectivul echipei de a ajunge in semifinalele Ligii Campionilor a fost compromis in mare masura. Radu Voina este nevoit sa riste totul in meciul de duminica, impotriva formatiei Buducnost, pentru ca intâlnirea de la Ljubljana, cu Krim, sa mai conteze. Oficialii de la Oltchim se gândesc daca o vor folosi in returul cu Buducnost pe Cristina Neagu, cu toate ca aceasta este accidentata de mai multa vreme, iar Anja Andersen hotarâse sa o menajeze. Altfel, in mod sigur va fi retitularizat pivotul Ionela Stanca, aceasta plângându-se adesea ca nu joaca, Andersen stabilind ca elevele sale cu probleme medicale nu intra in teren sub nicio forma.

Sebastian Stan

S-a depasit planul cincinal la arestari!

0

Dupa ce s-a intâmplat in urma cu doua saptamâni la sedinta de la Ministerul de Interne, bilantul Parchetului General era asteptat de multi cu inima cât un purice.
Numai ca raportul prezentat de catre Laura Codruta Kovecsi i-a mers la inima presedintelui Traian Basescu, de parca ziceai ca a fost scris chiar de catre el.

*Relansare spectaculoasa*

De la inceput s-a insistat ca, dupa un deceniu in care numarul arestarilor din România scazuse constant, in urma eforturilor depuse de catre procurori, asistam la al doilea an de relansare spectaculoasa a activitatii in domeniu. Astfel, in 2010 arestarile au crescut cu peste 40% fata de 2009, care oricum si el fusese un an bun. Dar sa vezi acum iesire din criza, procurorul general promitând ca in 2011 va fi depasit orice plan, iar ritmul descinderilor va fi accentuat. Mai lipseau doar aplauzele furtunoase ca la congrese, poate chiar ale celor cu catuse la mâini, fericiti ca le vom putea arata noi europenilor din Schengen ca România este de departe tara cu cele mai multe arestari operate la mia de locuitori.

*„Gigea mai – mai”*

Probabil ca, spre deosebire de cel al DGIPI, bilantul Parchetului General nu a fost deloc umflat, acestea fiind chiar cifrele reale. Astfel ca, zâmbitor, seful statului a catalogat activitatea frenetica a procurorilor cu calificativul de „gigea mai – mai”, un fel de foarte bine spre exceptional. Iar cum s-a plâns ca procurorii sunt incurcati de multe dosare incomplete primite de la „nepriceputii” de politisti, Laura Codruta Kovecsi a cerut ca Parchetul sa preia si atributiile Politiei Judiciare. Pe pariu ca se face?

Tache

Prea multi români sinucigasi

0

Numarul sinuciderilor are o pondere aproape egala cu cel al deceselor survenite in urma accidentelor rutiere (25 la suta din totalul mortilor violente). Informatia a fost prezentata de presedintele Colegiului Psihologilor din România, Mihai Anitei. In context, acesta a reclamat cresterea “alarmanta” a cazurilor de depresie, anxietate si a altor tulburari psihice grave.

Comandouri românesti, vinovate de reprimarea sângeroasa din Libia

0

O informatie halucinanta, publicata in ziarul arab „Asharq al Awsat”, ar putea târi România intr-un nou scandal international. Potrivit publicatiei, liderul libian Muammar Gaddafi a recrutat mercenari din România, Serbia, Ucraina si Siria pentru a lupta impotriva fortelor opozitiei. Despre cruzimea cu care actioneaza trupele liderului libian, presa internationala a relatat pe larg zilele acestea, iar imaginile socante cu trupurile sfârtecate de gloante, ale rebelilor, insirate in strada au ingrozit o lume intreaga.

Adevarata sau nu, amintirea mercenarilor români care ucid cu sânge rece rebeli libieni vine sa intareasca speculatiile, aparute in ultima vreme, potrivit carora pe teritoriul României se antreneaza, chiar sub nasul SRI, mai multe grupari paramilitare, ce au legatura sau nu cu tot ce inseamna miscare islamica. Cea mai cunoscuta grupare paramilitara, despre care s-a afirmat ca ar intreprinde antrenamente specific militare in muntii Bucegi sau Ceahlau, este „Legiunea Secuiasca” a carui membru fondator a fost Arpad Magzarosi. Acesta a fost ucis in data de 16 aprilie 2009 intr-un hotel din La Paz din Bolivia, alaturi de ungurul Eduardo Rozsa Flores si irlandezul Michael Dwyer de catre fortele speciale boliviene. Cei trei ar fi participat la o incercare esuata de asasinare a presedintelui Evo Morales. Wikileaks dezvaluia, de curând, ca intreaga operatiune de asasinare a presedintelui bolivian a fost pusa la cale chiar de catre Guvern, in incercarea de indepartare a principalului lider al opozitiei. Serviciile secrete boliviene s-au ocupat inclusiv de recrutarea celor trei mercenari, printre care si cetateanul român si, ulterior, de uciderea acestora cu sânge rece intr-o ambuscada. Un alt incident international care, indirect, are legatura cu miscarea „Legiunea Secuiasca” a avut loc in vara anului 2007, când Brahim Debuy, fiul cel mare al presedintelui statului Ciad, in vârsta de 27 de ani, a fost asasinat in parcarea cladirii in care locuia, din suburbia pariziana Courbevoie de catre un comando format din mai multi fosti luptatori ai Legiunii Straine franceze, printre care si românul Marin Cioroianu. Acesta a disparut fara urma, insa a fost reperat pe teritoriul României, in judetul Harghita, fief al organizatiei paramilitare „Legiunea Secuiasca”. In momentul capturarii sale, Marin Cioroianu se afla in posesia unui intreg arsenal, de care nu putea face rost decât in România, prin intermediul legaturilor pe care le avea cu mercenarii aflati deja in tara.
Un alt caz in care au fost implicati mercenari români este cel al loviturii de stat esuate din insulele Comore din 2001. Atunci, din comandoul de 13 militari, fosti membri ai Legiunii Straine, trei erau de origine româna. Daniel Popa Saurin (alias Steven) si Stefan Mihailescu (alias Demon) au fost ucisi in timpul loviturii de stat comandata de fostul ministru de Interne Achirafi Said Hachim, iar cel de-al treilea, Christian Pintoiu (zis Dixon Chris), a fost capturat mai târziu si a primit o condamnare pe viata pentru ca a participat la operatiune.

*In Libia, opereaza peste 25.000 de mercenari*

Ali Zaiden, reprezentantul Ligii libiene pentru Drepturile Omului, a declarat ca, in total, in Libia sunt aproximativ 25.000 de mercenari recrutati de regimul Gaddafi. Dintre acestia, aproximativ 800 sunt etnici tuaregi din Niger, Mali, Algeria si Burkina Faso. Regimul libian se confrunta din 15 februarie cu violente proteste ale opozitiei, care treptat s-au transformat in adevarate confruntari armate intre sustinatorii lui Gaddafi si adversari ai acestuia. Militantii opozitiei controleaza mai multe orase din estul Libiei, iar fortele pro-Gaddafi detin controlul in estul Libiei, in principal in orasele Tripoli si Sirt.

Mihai Pietreanu

Infractorii drogati, scapati cu japca de arest!

0

Da, e drept, olandezii dau euroii pentru gogorita , dar autoritatile române participa astfel la un experiment care s-ar putea dovedi extrem de riscant.
Infractorii care se declara toxicomani nu vor mai fi arestati, ci se va incerca „reintegrarea lor sociala”. Adica, se deschide o portita de a scapa „de bulau” de care deja au inceput sa se intereseze si interlopii versati…

*La Palatul Pionierilor*

Parca e un facut, dar cam toti cei care ajung la conducerea DGPMB o iau pe aratura cu initiative tot mai trasnite. Pe când politistii nu mai aveau ratii de benzina nici macar sa iasa din parcarea de pe Eforie, fostul sef Marian Tutilescu se ingrijea de refularea tinerilor delincventi, montându-le acestora panouri pe gardul Politiei Capitalei, pe care sa le mâzgaleasca la liber. Acum, când oamenii din subordine se antreneaza la comunicarea prin fluieraturi, ca bani de schimbat statiile de emisie – receptie oricum nu sunt, Politia Capitalei demareaza un nou proiect straniu. Tinerii dependenti de stupefiante care comit infractiuni nu vor mai fi dusi pe aresturile din beciurile sectiilor de Politie, ci, mai ceva ca pe vremea pionierilor, vor participa la tot felul de programe educativ – recreative!

*Cu voie de la ANA!*

Sutele de mii de euro pentru derularea acestui proiect vor veni de la autoritatile olandeze. Iar de la noi, drept partenere – era sa scriu „fraiere”! – au fost gasite Politia Capitalei si Agentia Nationala Antidrog(ANA). Asa ca va dati seama ce bucurie pe capul ofiterilor de la judiciar când, dupa ce isi risca viata luni intregi pentru identificarea, monitorizarea si retinerea unei grupari infractionale, membrii acestora le arata actele de drogati. Asa ca, daca au avizul de la ANA, bietii „gabori” nu ii vor mai insoti pâna la arest, ci la cercul literar, Opera sau ora de terapie prin pictura, dupa caz… Si, de ce nu, poate si la „fetitele” din „cartierul rosu” al Amsterdamului, ca daca tot platesc olandejii, sa se mai destreseze si baietii…

Coplata in sanatate, aprobata de Senat

0

Senatul a aprobat legea referitoare la introducerea coplatii in sistemul de sanatate. Opozitia a reclamat lipsa punctului de vedere al specialistilor pe tema, din moment ce acestia nu au fost audiati si ei la Comisia senatoriala de sanatate si a cerut retrimiterea proiectului la Comisie. Odata respinsa aceasta solicitare, senatorii au adoptat la limita, 53 de voturi „pentru” si 51 „impotriva”, legea.

Bercea Mondial, noi acuzatii de ultraj

0

Sandu Anghel, alias Bercea Mondial, a fost audiat, ieri, intr-un nou dosar in care este acuzat de ultraj. Interlopul este acuzat de amenintarea sefului Politiei Draganesti Olt (localitatea sa de domiciliu), cu putin inainte de a fi arestat. Concret, Sandu Anghel i-ar fi spus politistului ca ii va mitui pe procurorii DNA pentru ca acestia sa-i fabrice un dosar, ca pedeapsa ca nu a rezolvat asa cum dorea Bercea Mondial dosarele pe care acesta le are cu fratii sai.

Ofiteri de la „Crima Organizata”, arestati

0

Procurorii DNA au reusit sa-i retina pe trei ofiteri ai BCCO Bucuresti, exact când luau bani de la un constantean suspectat de „combinatii” cu etnobotanice. Acestia erau monitorizati, existând informatii ca i-ar fi santajat pe mai multi indivizi cercetati chiar de ei, fortati sa plateasca pentru a nu fi arestati pentru trafic de droguri.

A inceput „Marea Sifoneala”!

0

Singurele descinderi care au dat randament maxim au fost cele in care greul a cazut exclusiv pe umerii ofiterilor DGA. In rest, Dumnezeu cu mila!

Au esuat pentru ca secretul operatiunilor nu a fost pastrat. O demonstreaza pe deplin si jalnica razie din Complexul „Europa”, unde zecile de mascati sprijiniti de elicoptere ale Politiei au dat peste doar doi patroni!

*Au avut telefoanele inchise!*

Probabil aceasta este singura explicatie pentru care cei doi „adormiti” au dat nas in nas cu impresionantele forte de ordine. In rest, sutele de contrabandisti care trebuiau prinsi in flagrant au beneficiat din plin de ”pontul” primit. „Marea sifoneala” prin care au fost scapate informatii catre cei din „paradisul evazionistilor” a facut ca descinderea sa para un banc cu prosti.
In timp ce jandarmii inconjurasera zona iar un elicopter zbura deasupra, comisarii Garzii Financiare se chinuiau sa gaseasca barem un exemplar – doua de evazionisti, sa aiba si camerele ce filma si da la stiri…

Toni Matei

Deputatii trântesc poarta in nasul cetatenilor

0

Conducerea Camerei Deputatilor a interzis accesul vizitatorilor in balcoanele salii plenului. „Este o mãsurã exceptionalã, nu vizeaza o actiune permanentã, ci pur si simplu pentru urmatoarele evenimente, care vizeaza asumarea raspunderii, o nouã motiune de cenzura, prezentarea si momentul votarii ei”, sustine Roberta Anastase. Tot ea a precizat ca masura va fi anulata atunci când se va reusi „securizarea”cetatenilor dornici sa-si vada alesii la munca.

Baciul moldovean isi ajuta colegul constantean

0

Primar la Piatra Neamt, Gheorghe “Pinalti” Stefan (PDL) l-a daruit pe colegul sau de partid Danut Moisoiu cu un contract de 28 de milioane de lei, fara TVA. Banii de la bugetul orasului moldovenesc au ajuns la un consilier local al PDL Constanta. Scopul: construirea unui pod si a unor parcari la Piatra Neamt. Contractul a fost atribuit unui consortiu controlat de Moisoiu. Astfel, Moisoiu si-a pus in cap pedelistii constanteni pe motiv ca ”face bani” fara fratiorii lui PDL-isti locali.

Migratie pesedista in Olt

0

Cinci primari PSD din Olt, printre care si edilul sef al Caracalului (singurul primar pesedist de municipiu din judet), si-au declarat public sprijinul pentru PDL si UNPR. Pentru a nu-si pierde insa primariile, cei cinci au anuntat si ca nu vor demisiona din partid. Totodata, ei reclama neintelegeri cu actualul lider PSD Olt, Paul Stanescu (foto), acuzat si de detronarea, cu ajutorul lui Victor Ponta, a fostului nr. 1 social-democrat local, senatorul Ion Toma.

Pedelistii se cearta pe Emil Boc

0

Pedelistii au ramas divizati si dupa reuniunea de sâmbata. Trebuie un nou premier si un nou guvern, sustine Sulfina Barbu. Ba nu, contraataca Ioan Oltean.

Apelurile la pastrarea unitatii partidului nu au ajuns si la Sulfina Barbu, aceasta decretând, la nici 24 de ore dupa Consiliul National, ca Emil Boc trebuie schimbat, impreuna cu toata ceata de ministri, daca se doreste “recâstigarea increderii populatiei”. Concret, Barbu doreste decuplarea functiei de presedinte al PDL de cea de prim-ministru si numirea unui nou Cabinet, condus de un tehnocrat provenit din zona corporatista sau din domeniul bancar. Pus sa comenteze afirmatiile colegei sale, Ioan Oltean a contrazis-o, chiar daca nu obisnuieste sa trateze astfel femeile in preajma zilei de 8 Martie: “Guvernul trebuie sa faca ce si-a propus – sa imbunatateasca nivelul de trai din România si isi câstiga increderea (…) Nu schimbi generalul in mijlocul bataliei. Il schimbi dupa.
Deocamdata, generalul nostru nu a pierdut batalia, a câstigat-o”. (S.B.)

Are discurs de presedinte de partid!

0

Ca Elena Udrea tinteste cât mai sus in politica nu mai este o surpriza pentru nimeni. De remarcat este insa discursul din ultima perioada al democratei, discurs demn de un adevarat presedinte de partid.

Ambitioasa pâna peste poate, Elena Udrea nu concepe sub nicio forma ca ar putea sa piarda puterea pe care o are in PDL. Prin urmare, democrata isi continua lupta de guerilla cu vechea garda democrata, pe care viseaza sa o elimine definitiv. Pentru a avea mai mult succes, Udrea si-a slefuit imaginea, si-a adaptat discursul, adresându-se poporului pedelist ca un adevarat lider.

*Actuala conducere, acuzata de pasivitate*

Strategia de imagine este completata si de o serie de atacuri subtile, dar plasate taman acolo unde le este locul. Atacuri aruncate-n blogosfera, zona in care, mai nou, se transeaza toate problemele democrat-liberalilor. Acuzatia cea mai grava lansata de Udrea la adresa actualei conduceri a PDL se refera la lipsa de fermitate in luarea unor decizii care ar fi dus la curatarea imaginii partidului.
Salutând prevederea proaspat introdusa in Statut, referitoare la suspendarea si autosuspendarea celor care pateaza onoarea PDL-ului, Elena Udrea a tras perdaful de rigoare vechii garzi democrate: “De multe ori, partidul a fost prea pasiv. Si exista suficiente momente când am fi putut sa luam decizii transante care sa nu ne coste suplimentar. Autosuspendarea din partid a celor care aduc grave deservicii de imagine partidului este un act unilateral. Ei bine, PDL ar fi trebuit in unele cazuri sa transeze lucrurile mai devreme. Nimic nu ne-a impiedicat, spre exemplu, sa-i suspendam noi din partid pe cei acuzati de fapte grave de coruptie. Concluzia este doar una: trebuie sa iesim din starea usor abulica in care am intrat din cauza concentrarii excesive pe actul guvernamental si sa actionam si politic”.

*“Batrânii” partidului, trimisi pe tuse*

Odata pusa pe tapet lipsa de barbatie a liderilor PDL, Elena Udrea propune si o “detoxificare” a formatiunii pe care o reprezinta, propunând un proces de “autoanaliza si de selectie a celor care reprezinta partidul”. “Drumul reformei in PDL incepe cu promovarea celor merituosi. (…) Trebuie sa incepem sa sustinem profesionisti, oameni dedicati valorilor de centru-dreapta, chiar daca nu au carnet de partid. PDL este obligat sa devina, de-acum inainte, partidul oamenilor competenti”, concluzioneaza Udrea.

ADELINA IONICEL

Inspectorii sanitari amendeaza pe rupte

0

In urma controalelor efectuate in primele doua luni ale anului, inspectorii Directiei Sanitar-Veterinare Bucuresti au dat amenzi in valoare totala de 149.620 lei, precizeaza DSVSA. In cele 2.218 controale efectuate, inspectorii au si retinut de la comercializare importante cantitati de carne, preparate din carne, peste si oua, marfurile respective nerespectând normele sanitar-veterinare in vigoare sau nefiind etichetate corespunzator.

Codul Muncii, amendat

0

Uneperistul Marian Sârbu sustine ca proiectul Codului Muncii a fost amendat in favoarea persoanelor disponibilizate prin concedieri colective. “Am reusit sa stabilim ca intr-un termen de 45 de zile de la data disponibilizarii colective, angajatorul sa nu poata sa incadreze pe acele posturi pe care ar dori eventual sa le reinfiinteze decât aceleasi persoane care au fost disponibilizate, fara ca acestea sa dea vreun concurs sau o proba”, afirma liderul UNPR.

Noua emisiune de titluri de stat

0

Ministerul Finantelor a imprumutat aproximativ 600 de milioane de lei de la bancile comerciale, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, plasata la licitatie prin intermediul BNR. Titlurile de stat au scadenta la un an iar la licitatie au depus oferte de cumparare 12 banci, cererea totala ridicându-se la 1,22 miliarde lei.

Iata cele mai vânate joburi din România!

0

Cel mai dorit job din România in momentul de fata este acela de librar la Carturesti, anuntul de angajare al companiei a strâns peste 8.400 de CV-uri pe site-ul de recrutare eJobs.

Urmatoarele doua slujbe pe care se bat românii in prezent: director de magazin in cadrul retelei de discount Profi (7.000 de CV-uri) si responsabil dezvoltare clienti la Metro Cash & Carry (6.000 de CV-uri).
Printre anunturile de angajare active pe eJobs.ro, au mai strâns in jur de 5.000 de CV-uri inca doua joburi, cel de reprezentant achizitie clienti la Metro si de promoter la agentia de publicitate Whiteland.

1. Librar la Carturesti. Postul este disponibil nu doar in Bucuresti, ci si in Brasov, Cluj-Napoca, Iasi si Timisoara. Printre atributiile viitorului angajat al librariei: sa intâmpine clientii si sa le ofere imediat asistenta, sa le faca sugestii si recomandari cu privire la produsele existente in oferta, sa invete permanent oferta de produse si sa informeze clientii cu privire la noile aparitii.
Cum arata candidatul ideal pentru postul de librar la Carturesti? Trebuie sa aiba cultura generala buna, sa-i placa filmele, cartile, muzica si sa fie interesat de noile aparitii, sa fie o persoana deschisa, energica, sociabila, ordonata si organizata, sa aiba atentie distributiva, sa fie un bun ascultator si sa reuseasca sa devina empatic.

2. Director de magazin la Profi. Anuntul de angajare al retelei de magazine de tip discount Profi a strâns 7.000 de CV-uri in ultimele doua saptamâni. Compania cauta atât director de magazin, cât si director adjunct in mai multe orase. Se cere experienta in domeniul comertului alimentar, abilitati de coordonare a unei echipe, capacitate de organizare si prioritizare si orientare catre client.

3. Responsabil dezvoltare clienti la Metro. Reteaua germana Metro Cash & Carry, cel mai mare jucator din comertul local, face recrutari pentru aceasta pozitie in 13 orase. Anuntul de angajare a strâns peste 6.100 de CV-uri in ultimele doua saptamâni pe eJobs. Se cer: cunostinte de limba engleza, permis de conducere categoria B, cunostinte de operare MS Office, dar si disponibilitate pentru activitatea operativa, de teren.

4. Reprezentant achizitie clienti la Metro. Anuntul a colectat peste 5.000 de CV-uri pe eJobs.ro. Viitorul angajat pe aceasta pozitie trebuie sa inregistreze datele noilor clienti pentru completarea si eliberarea legitimatiilor si sa furnizeze rapoarte zilnice, saptamânale si lunare referitoare la clientii inregistrati. Candidatul ideal trebuie dea dovada de capacitate de comunicare, spirit organizatoric, capacitate de analiza, dinamism, spirit de initiativa, abilitati tehnice si orientare catre cerintele pietei si ale clientului.

5. Promoter la agentia de publicitate Whiteland. Anuntul de angajare a strâns circa 4.500 de CV-uri. Postul este disponibil in toate orasele mari din România si presupune promovarea produselor in rândul consumatorilor, precum si plasarea de flyere in lanturi de magazine. Conditiile de angajare: studii medii sau superioare, prezenta agreabila, aspect ingrijit, abilitati de comunicare, initiativa si energie, disponibilitate de a lucra in weekend.

Ce trebuie sa stii atunci când esti controlat in masinile RATB

0

Te-ai intrebat vreodata care este procedura standard pe care trebuie sa o aplice controlorii RATB când te legitimeaza, cum trebuie sa fie imbracati, cum trebuie sa se legitimeze sau cum isi aleg liniile pe care le controleaza? Iata mai jos tot ce trebuie sa stii despre acestia.

In primul rând trebuie sa stiti ca angajatii corpului de control al RATB trebuie sa poarte obligatoriu uniforma. Controlorii trebuie sa aiba o uniforma albastru-bleumarin inchis si camasa bleu.
In momentul in care fac controlul, ei trebuie sa prezinte câteva elemente de identificare: delegatie si insigna. De regula au si o aparatura specifica (n.r. – cititorul portabil de carduri). De regula, controlorii nu prea cer mita ca sa nu taie amenda. Totusi in cazul in care se intâmpla astfel exista o singura solutie. Exista niste numere de telefon, un call center unde se poate suna. Insa cel mai bine trebuie sunat la politie, recomanda chiar oficialii RATB. Daca sunteti prinsi fara bilet, e bine de stiut ca cei care controleaza pot chema oricând in ajutorul lor organele de politie in cazul in care se ajunge la violenta.

*Când lucreaza controlorii*

In medie sunt in jur de 50 de controlori pe sector cu doua ture a câte opt ore. Nu ne putem astepta dimineata devreme sau seara târziu la controale. In weekend-uri ei lucreaza in functie de cum sunt planificati.

8 alimente care te ajuta sa-ti scazi tensiunea

0

Intotdeauna metoda naturala de a remedia o problema de sanatate e de preferat, mai ales daca aceasta nu e una severa. In cazul unei tensiuni cu valori putin mai mari decât cele normale, poti incerca sa tii in frâu aceasta problema prin alimentatie.

Daca eviti deja sarea si dulcele, afla ca mai poti face inca ceva pentru a preintâmpina cresterea presiunii arteriale. Poti incerca sa incorporezi mai des in alimentatie laptele slab, spanacul, semintele de floarea-soarelui (nesarate), fasolea, cartofii copti, bananele, soia si, surpriza, ciocolata amaruie.

Lapte sarac in grasimi sau cu 1% grasimi iti va oferi calciul si Vitamina D de care ai nevoie pentru a reduce tensiunea cu 3 pâna la 10%. Desi nu pare mult, asta se traduce printr-un risc cu 15% mai mic de boli cardiovasculare.

Spanac sarac in calorii, dar bogat in fibre, spanacul abunda in nutrienti benefici inimii, precum potasiu, folati si magneziu, toti extrem de importanti in mentinerea unei tensiuni optime. Cum poti include mai des spanacul in alimentatie? Incearca sa folosesti frunzele mai des in salata sau chiar sa dai putina culoare sandviciului.

Seminte de floarea-soarelui nesarate – acestea reprezinta o sursa excelenta de magneziu. Un sfert de cescuta de seminte constituie gustarea perfecta, cu conditia sa nu aiba sare adaugata.

Fasole – plina de nutrienti si versatila, fasolea, indiferent de varietatea ei, abunda in fibre solubile, magneziu si potasiu, toate fiind ingrediente excelente pentru scaderea tensiunii si imbunatatirea starii generale a sanatatii.

Cartofi albi copti – cartofii sunt bogati atât in potasiu, cât si in magneziu, doi nutrienti vitali sanatatii inimii. Când nivelul de potasiu din organism este scazut, acesta retine sodiu in exces, iar prea mult sodiu creste tensiunea. Pe de alta parte, când ai o dieta bogata in potasiu, organismul devine foarte eficient in a scapa de sodiul in exces. Ca si potasiul, magneziul este esential pentru o buna presiune arteriala. De aceea, mentinerea unui echilibru a acestor doua minerale poate face ca si tensiunea sa fie tinuta sub control.

Banane – acest fruct contine potasiu, asa ca e alegerea perfecta pe post de gustare, mai ales când esti pe drumuri.

Soia, din nou o excelenta sursa de potasiu si magneziu, poate fi consumata fiarta, cu mentiunea sa incerci sa inlocuiesti sarea cu altceva, poate niste mirodenii.

Ciocolata amaruie – un patratel de ciocolata are circa 30 de calorii, asa ca il poti consuma fara grija zilnic. Un studiu a aratat ca dupa 18 saptamâni de „tratament”, s-au inregistrat primele efecte pozitive, fara a se produce schimbari in ceea ce priveste greutatea, dupa cum se mentioneaza intr-un raport aparut in Journal of the American Medical Association (JAMA). Singura conditie pentru reusita este aceea sa alegi ciocolata cu cel putin 70% continut de cacao si sa nu depasesti „doza”.

Hayabusa poate atinge viteza de 320 km/h

0

Japonia se mândreste, incepând cu weekendul trecut, cu un mijloc de transport super rapid. Denumit “trenul proiectil”, acesta poate atinge viteza maxima de 320 km/h, iar pasagerii care vor calatori la clasa intâi vor avea parte de propriul steward.

Trenul Hayabusa a fost inaugurat weekendul trecut, la Tokyo, iar bijuteria tehnologica va face legatura intre capitala nipona si Shin-Aomori in numai trei ore, parcurgând 1.900 de kilometri zilnic. Presedintele companiei feroviare din estul Japoniei se lauda ca “trenul proiectil” nu este doar extrem de rapid si are un aspect aerodinamic, dar ofera un confort sporit pasagerilor si este ecologic. Multimea curioasa s-a inghesuit sa admire trenul si in interior, astfel ca un bilet la clasa intâi s-a vândut chiar si cu suma de 3.400 de euro, desi pretul normal este de doar 232 de euro. Mai mult, toate biletele la clasa intâi s-au epuizat in numai 20 de secunde, fiind mai apoi puse in vânzare pe internet, la preturi exorbitante.

Ana-Maria Calciu

Micutul a ajuns mare scabros

0

Toata lumea vorbeste ca Monica Columbeanu e o mama denaturata. Aici nu adjectivul „denaturat” sta prost lânga substantivul „mama”. Prajina din Bacau n-a fost mama. Piticul pervers a vazut in ea o carcasa pentru copilul lui, iar taranca si-a tratat fetita ca pe o polita de asigurare. Problema este acest Columbeanu si ce a facut napârstocul din presa româna. A inceput ca personaj de carnaval si acum da linia. Caraghiosul se dovedeste mai periculos decât banuiam. Si-a filmat nevasta când aceasta executa o felatie la cârciuma, s-a filmat pe el cu doua golanci intr-o copaita, filmeaza bunicute binganitoare. Nu l-am agreat niciodata, dar nici nu voi spune ca l-am detestat. Acum, insa, vad lucrurile altfel. Fiind un om care n-a inregistrat si n-a pozat vreodata pe cineva, nici macar la interviu, am dreptul sa spun ca mi-e scârba de acest vânzator de intimitate. Micutul a ajuns, in sfârsit, mare. E un mare scabros. Ultimele lui vitejii m-au convins ca ar avea loc in politica. Ii place sa se joace cu mintile oamenilor si e razbunator. Nici nu va inchipuiti cât de crud poate fi un om care a fost atât de batjocorit!

Wilmark a dat in mintea copiilor

0

La lansarea dvd-ului „Bambi”, una dintre animatiile Walt Disney, a participat si Wilmark, vedeta Acasa TV cu fiul lui Loukas. Atât tatal, cât si fiul sunt fani ai desenelor Disney. “Ne place foarte mult Mickey Mouse, avem acasa lenjerie de pat, toata colectia de filme, jucarii cu acest personaj. Loukas a fost foarte interesat la lansarea «Bambi», mai ales ca erau foarte multe jocuri, iar el fiind un copil foarte activ s-a simtit in largul lui”, marturiseste Willmark. (G.G.)

Iri, vinovat pentru esecul relatiei cu Moni

0

Nunta ca-n povesti si cei cinci ani de mariaj pe care omul de afaceri i-a trait alaturi de vedeta sunt pe cale sa se duca pe apa sâmbetei. Ranit in orgoliu de actiunea de divort intentata de sotie, milionarul nu are alta varianta decât sa se pregateasca pentru despartirea legala… Potrivit specialistilor, Columbeanu este cel responsabil pentru ruptura, el nestiind cum sa gestioneze relatia cu fotomodelul.

In ciuda diferentei de 30 de ani dintre el si Monica, milionarul n-a tinut cont de acest aspect major, nedorind sa-si rateze sansa cu ea. Irinel a mers chiar mai departe, oficializându-si relatia cu fotomodelul, care e pe cale sa ia sfârsit. Ţinând cont ca Monica avea o vârsta frageda atunci când l-a cunoscut pe Irinel, afaceristul era mai in masura sa stie cum sa faca relatia sa functioneze.“Având in vedere ca ea era minora la inceputul telenovelei, se poate spune ca responsabilitatea, in mare parte, pentru deznodamânt si poate chiar pentru tot parcursul povestii, ii revine lui Irinel Columbeanu. Insa nu-mi place sa cântaresc vina. Privita din perspectiva copilului, ambii au gresit la fel de grav. S-au jucat de-a vedetele, iar pe copil nu l-a intrebat nimeni daca e de acord”, a declarat psihologul Georgeta Ghinea pentru ziarul “National”. Si presedintele asociatiei T.A.T.A. il taxeaza pe milionar pentru evolutia sa in cadrul mariajului cu Moni. “Ambii sunt vinovati, desi se astepta un plus de maturitate si de intelepciune pe partea celui care e mai experimentat, mai educat si mai in etate. Asa ca se poate vorbi de circumstante agravante in contul domnului Columbeanu”, a declarat Bogdan Draghici pentru ziarul “National”.

*A lasat-o pe drumuri*

Pentru ca a indraznit sa-i ceara divortul, Moni trebuie sa suporte acum consecintele. Omul de afaceri este hotarât s-o distruga pe cea cu care a incercat sa-si intemeieze o familie, in acest sens retrâgându-si „donatia” , apartamentul din Victoriei, pe care i-a facut-o in timpul casniciei.”Gestul este urât, pentru ca este facut in cadrul procesului care are drept miza obtinerea custodiei, deci urmareste doar vulnerabilizarea pozitiei materne si nu interesul copilului sau. Este vorba de un apartament in care copilul a crescut si pe care domnul Columbeanu a afirmat in instanta ca-l va pastra la dispozitia copilului si a familiei materne, adica inclusiv a doamnei Coumbeanu”, ne-a mai spus Draghici.

*„Irina e un copil ghinionist!”*

Desi se bat amândoi pe custodia micutei Irina, reprezentantul T.A.T.A. este de parere ca nici unul dintre cei doi soti nu este in masura sa-si creasca propriul copil. “Tragismul dosarului Columbeanu este dat de faptul ca justitia are de ales intre un parinte de nota 2 (mama) si unul de nota 4 (tatal)! Ambii sunt repetenti, dar tatal are mai putin de recuperat pentru a fi de nota 5 macar. Irina este un copil ghinionist! Inregistrarile facute cu sau fara acordul soacrei evidentiaza o realitate socanta. Nici bunica materna nu este apta pentru a se ocupa de cresterea si educarea nepoatei sale. TRAGIC! Copila nu are nici macar o bunica iubitoare, inteleapta si responsabila, pentru ca aceasta isi ponegreste propria fiica in fata Irinei si are un comportament de mahalagioaica”, a mai a­daugat presedintele asociatiei T.A.T.A.

Ioana Nechifor

Radu Vâlcan: „Sunt prea multe cuvinte pentru a defini femeia”

0

Radu Vâlcan, actorul din telenovela „Iubire si onoare” de la Acasa TV, spune ca femeile cele mai importante din viata lui sunt mama, bunica si iubita lui, Adela Popescu. “Sunt prea multe cuvinte pentru a defini femeia in sine si nu ne-ar ajunge spatiul, dar daca n-ar fi femeia, barbatul n-ar avea pentru ce sa lupte, sa sufere, sa plânga si sa râda”, a marturisit actorul. G.G.

Mama Oanei il vrea pe politician

0

Marioara Zavoranu a aflat vestea ca Oana s-a despartit de Pepe, chiar de pe patul din spital. Femeia a trecut cu bine peste operatia de ocluzie intestinala, insa mai ramâne câteva zile internata. Faptul ca Oana are un amant, nu a facut decât sa o bucure pe Marioara Zavoranu.

De când Oana s-a cuplat cu Pepe, Marioara Zavoranu nu mai are liniste, ea marturisind ca singurul vinovat pentru comportamentul urât al fiicei ei este chiar solistul. Femeia se bucura ca ei ­s-au despartit si, mai mult, il place si pe amantul Oanei, Tudor Ionescu, politicianul in vârsta de 26 de ani. „Sa dea Dumnezeu ca Oana sa fie cu politicianul ala! Noi am avut o relatie frumoasa, Oana era o fata ascultatoare, dar de când e cu Pepe s-a schimbat radical. Acum cred ca ma uraste si mai mult pentru ca eu i-am zis: «Oana, daca te bagi in lucerna, te manânca porcii!»” si uite ca am avut dreptate. Macar de-ar fi sa fie cu el, numai sa nu fie de aceeasi etnie”, a declarat mama Oanei pentru ziarul „National”.

*„I-am cunoscut familia lui Pepe si m-am ingrozit”*

Marioara Zavoranu nu tine legatura cu parintii ginerelui sau, dar spune ca i-a vazut o singura data si i-a fost de ajuns. „I-am cunoscut familia lui Pepe, o singura data ne-am intâlnit si m-am ingrozit când am vazut cât sunt de multi si de prosti”, a mai spus Marioara Zavoranu.

Gabriela Grigoriev