Întrebare frecventă în Săptămâna Mare: „Ce cadou să-i iau lui Gigel?” Toți cei fără fantezie răspund „ia-i o carte!” Ei cred că-i simplu, își imaginează că o carte e un cadou neutru. Din contră. E un risc, pentru că spune totul despre respectul tău pentru acel om. Trebuie să știi ce gen preferă. Și dacă știi, poate că îi cumperi o carte pe care a citit-o.
Dar astea sunt amănunte inutile. A apărut un sondaj potrivit căruia 35% dintre români n-au citit vreodată o carte. La revoluție găseai maximum 5%. La mine, în școala generală, citeau și repetenții. Acest 35% reprezintă o victorie a centurilor de socializare.
De ce să citești o carte când poți să raportezi o pagină de facebook? Nu-ți place de unul și, în loc să-l eviți, îl torni. Pe vremea lui Ceaușescu, acești raportaci ar fi sifonat la miliție, nu la securitate, fiindcă nu aveau loc acolo. Și n-ar fi fost șantajați să toarne. Ar fi turnat de plăcere și, normal, gratis. După două-trei denunțuri de mahalagii, gradații s-ar fi plictisit de ei și le-ar fi spus „de azi înainte vorbiți cu sectoristul”.
Azi, delatorii fără argumente ți-o bagă frumos: „bă, putinistule!” Dacă ar fi trăit, Ceaușescu era liderul lor, fiindcă a fost ultimul român pe care l-au atacat rușii, în decembrie ’89, când au trecut granița câteva sute sau mii de mașini Lada. Dar rușii ăia erau buni, nu? La fel cum sunt și ex-sovieticii care au venit în 2022 în Brabus și Lexus. În realitate, Uniunea Sovietică a fost rea tot timpul.
Mai sunt unii care n-au citit vreo carte, dar au scris. Și nu mă refer la persoanele care au fost la pușcărie și încercau să câștige o lună de libertate. Deținuții cu bani au profitat de o lege, iar presa de panaramezi se certa cu ei, în loc să se certe cu legea. Au scris cărți și milițienii de circulație, și cântăcioșii, și generalii de armată, iar țara asta nu mai are cizmari, electricieni, instalatori. Au dispărut chiar și hoții de telefoane. Dacă unii s-au apucat de scris după ce au ajuns miniștri sau generali, o să mă apuc și eu de gimnastică feminină. Iau aurul la Olimpiadă și pe urmă mă înscriu în USR, fiindcă fac flic-flac-uri cum face Clotilde cozonaci.
Dați-le încolo de cărți! Mai bine vă uitați la podcast-uri. Cel mai mult mă distrează alea în care moderatorul sau ce-o fi îl îngână pe invitat, vorbește la persoana întâi în numele celuilalt.
Atunci când avertizam că, pentru a fi siguri că membrii viitoarei coaliții de guvernare vor sta tot ”ghiocei” și vor ridica ”toate mânuțele sus” la votarea viitorului contract militar G2G în valoare de 10,7 miliarde euro, principalii parteneri strategici ar miza tot pe ”alianța contra naturii” dintre Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal. Astfel că ”morișca sistemului” a fost deja pusă în mișcare, printr-o reevaluare de îndată a pensionarilor cumetri Marian Hăpău și Silviu Predoiu. Generalii cu patru stele care au condus atâta amar de vreme Direcția Generală de Informații a Armatei și Serviciul de Informații Externe. Și care girează acum operațiunea de înlocuire a ultrasului George Simion cu ideologul intelectual Claudiu Târziu.
Și chiar dacă eșecul PUN – Partidul Unității Naționale a fost unul penibil, Anatol Șalaru tot ”și dă-i și luptă” și în continuare cu ofițerii români de intelligence care nu doar că l-au documentat ca la carte, pe când era ministrul Transporturilor în Guvernul de la Chișinău. Cu tot cu ”viloaica” din fițoasa zonă de Nord a Capitalei, după cum vom dezvălui în continuare. Dar mai ales care se opun ca România să fie atrasă și militar, în mod deschis, în conflictul ucrainean. Adică exact ceea ce propovăduiește cu o fervoare insistent preluată de către propaganda operativă tocmai Anatol Șalaru. Cel care, deși acum aparent doar un simplu civil, continuă să aibă ușa deschisă la vârful Ministerului Apărării Naționale de la Kiev. Acolo unde, chiar și după invazia rusă, tot este primit cu surlele mediatice de rigoare de către viceministrul Apărării al Ucrainei, Oleksandr Polishchuk și generalul maior Serhi Sobco, șeful Marelui Stat Major al Apărării Teritoriale din Ucraina!
Pentru a susține apoi că ”unica soluție pe care noi o avem astăzi este că teritoriul românesc de peste Prut trebuie să se unească cu România, fiindcă altă soluție nu există”…
