Acasă Blog Pagina 776

Șeful Casei de Pensii vine cu anunţul zilei: românii care primesc mai mulţi bani şi de când se va întâmpla asta

Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii, are o veste bună pentru seniorii României, numai că informaţia adusă de el nu este chiar „bătută în cuie”.

Ce se va întâmpla cu pensiile românilor după marea reformă pe care o tot anunță politicienii?

Pensiile ar putea creşte în toamnă

Șeful Casei de Pensii a anunțat că dacă bugetul va permite, o nouă majorare a pensiilor ar putea avea loc în această toamnă.

De fiecare dată când bugetul Casei Naționale de Pensii a permis majorarea valorii punctului de pensie, aceste majorări s-au făcut și consider că și acum, dacă bugetul va permite majorările vor avea loc (în toamnă)”, a declarat Daniel Baciu la România TV.

”Așa cum am mai spus, această reformă a pensiilor este cuprinsă în PNRR, este jalon în PNRR și noi sperăm ca noul act normativ să fie adoptat în timp util, conform cererii din pilonul 3, astfel încât să îndeplinim și acel jalon din PNRR”, a mai spus șeful Casei de Pensii.

Vârsta de pensionare, egală la femei şi bărbaţi

În ceea ce privește vârsta de pensionare, Baciu a zis că o egalizare a vârstei de pensionare, asumată în PNRR, va fi atinsă eșalonat până în 2035.

”În momentul de față, vârsta de pensionare la bărbați la 65 și la 63 la femei, va fi atinsa în 2030. Decizia privind această vârstă va fi atinsă eșalonat ceea ce prevedere, PNRR, o egalizare a vârstei de pensionare până în 2035, se va face eșalonat astfel încât în 2035 se va ajunge la o egalizare, la 65 de ani”, a subliniat șeful Casei de Pensii.

Puțini beneficiari știu că pensiile majorate care depășesc 2.000 de lei vor fi impozitate. Pensia medie a ajuns la 2.004 lei în martie 2023, potrivit datelor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

S-a reluat proiectul „Străzi deschise” din București. Restricții pentru șoferi și bicicliști pe Calea Victoriei

3

Din 29 aprilie și până pe 8 octombrie, Calea Victoriei și, ulterior, mai multe străzi din centrul Capitalei vor fi exclusiv pietonale în weekenduri.

Proiectul „Străzi deschise” aduce cu el restricții de trafic auto, devierea autobuzelor, iar pe străzile pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.

„Străzi deschise” se derulează în perioada 29 aprilie – 8 octombrie

„Din acest week-end începe cel mai popular eveniment care se desfăşoară în aer liber în Capitală: „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană”. Din 29 aprilie şi până în 8 octombrie, străzile din centrul oraşului vor deveni zone exclusiv pietonale şi vor găzdui numeroase evenimente artistice şi educaţionale, realizate în colaborare cu teatre, instituţii culturale, operatori independenţi şi artişti”, a scris Nicuşor Dan, pe Facebook.

Calea Victoriei se deschide pentru pietoni (între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei), între orele 10:00 şi 22:00, iar programul artistic va cuprinde numere de circ pentru copii, expoziţii ale Muzeului Municipiului Bucureşti la Casa Filipescu Cesianu, premiere teatrale din stagiunea Teatrului Masca sau întâlniri cu artişti animatori pe picioroange”.

De sâmbătă, 29 aprilie, Calea Victoriei din București s-a închis pentru mașini și a devenit pietonală între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei, între orele 10.00 şi 22.00. În weekendurile în care se desfăşoară evenimentul, traficul rutier pe Calea Victoriei se reia noaptea, mai precis în ziua de sâmbătă spre duminică, începând de la ora 22.00 până la ora 9.00.

Veşti bune pentru angajaţii care primesc bonuri de masă în 2023, pe lângă salariu. La cât ajunge valoarea tichetului

Se întâmplă şi ceva bun pentru angajatul român, care a fost încărcat, până acum, de zeci de taxe şi impozite. Se majorează valoarea bonului de masă în 2023, ajungând la 40 de lei.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că au început deja demersurile pentru a mări valoarea unui astfel de tichet.

Majorarea, de la 1 iulie

Decizia a fost luată după mai multe discuţii pe care guvernanţii le-au avut cu reprezentanţii sindicatelor în cadrul întâlnirilor pentru dialog social.

Astfel, valoarea unui tichet de masă va creşte de la 30 de lei la 40 de lei. Măsura ar urma să se aplice începând cu data de 1 iulie.

„Se încheie o săptămână cu decizii importante pentru dezvoltarea României. Am început demersurile pentru a majora valoarea tichetelor de masă pentru angajați la 40 de lei și ne dorim ca noua valoare nominală să se aplice începând cu 1 iulie„, a scris pe Facebook Nicolae Ciucă.

Ce este bonul de masă?

Tichetele de masă sunt bilete de valoare, pe care orice angajator le poate acorda lunar salariaților săi, în baza Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.

Valoarea nominală a unui tichet de masă este, din 1 iulie 2022, de 30 lei – practic, asta înseamnă că un tichet de masă (pe zi) nu poate depăși această sumă, dar poate fi mai mic de atât ca valoare, în funcție de cum decide angajatorul. De la 1 iulie 2023, ar urma ca un bon de masă să valoreze 40 de lei.

Tichetele sunt folosite adesea de angajatori pentru că presupun o sarcină fiscală mai scăzută, întrucât „scapă” de obligația de a plăti pentru ele contribuții sociale, cum e în cazul salariilor.

Polițistul care a provocat un accident mortal la Buzău, reținut! Ce acuzații îi aduc procurorii

1

Poliţistul din Buzău care s-a urcat beat la volan și şi-a omorât prietenul, pasager în maşina pe care o conducea, a fost reținut.

Cei doi prieteni se întorceau de la o petrecere iar la intrare în satul Nehoiaşu tânărul poliţist, în vârstă de 24 de ani, a scăpat maşina de sub control din cauza vitezei. S-a izbit cu putere un tir parcat pe marginea drumului.

Polițistul era prieten cu victima

Prietenul său, pasager pe scaunul din dreapta, n-a mai avut nicio scăpare și a murit pe loc. Bărbatul care şi-a găsit sfârşitul avea 33 de ani, era divorţat şi avea un băiat de 12 ani. Familia este în stare de şoc.

Şoferul vinovat a scăpat ca prin minune cu răni superficiale.

„În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,48 miligrame per litru, alcool pur în aerul expirat, tânărul fiind transportat la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice.”, a declarat Camelia Stroe, purtătoare de cuvânt IPJ Buzău.

Procurorii au dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.

HOROSCOP 30 aprilie. Investiții de neratat, cu numeroase beneficii, pentru această zodie

Astrele au pregătit noi provocări pentru zodii, unele fiind mai norocoase, iar altele mai puțin. Toate previziunile despre dragoste, bani sau job, în horoscopul zilnic.

Berbec

Interesul pe care il manifesti pentru relatia cu cei din anturajul apropiat este in continuare mare, ceea ce iti permite sa petreci in mod cat se poate de placut timpul liber. Daca ai de facut cumparaturi substantiale, ziua de astazi iti poate aduce bucurii in aceasta directie.

Taur

Astrele spun că primești o veste bună încă din prima parte a zilei. Ai parte de momente frumoase alături de familie. A sosit momentul să te relaxezi. Ai muncit din greu în ultima vreme. Partenerul de cuplu s-ar putea să te surprindă și el.

Gemeni

Este un moment bun pentru a-l petrece cu cei dragi, departe de orice fel de agitație și zgomot. Chiar dacă nu vei reuși să te izolezi complet, măcar vei pune distanță între tine și sursele de stres care te consumă mai mult decât trebuie.

Rac

Zi bună pentru a-ți acorda timpul necesar pentru a-ți îngriji sănătatea și pentru a-ți îndeplini obiectivele legate de bunăstare. Fii atent la nevoile corpului tău și asigură-te că iei deciziile potrivite pentru starea ta de bine.

 

Leu

Ar fi bine sa profiti de aceasta zi mai lejera si sa iti pastrezi ceva mai mult timp pentru odihna si relaxare. Este posibil sa castigi o suma de bani din colaborari, ceea ce te va ajuta sa faci fata cheltuielilor. Din punct de vedere mintal functionezi excelent; ai putea lua decizii in chestiuni complicate sau te-ai putea implica cu succes in activitati intelectuale.

Fecioară

Astrele spun că în viața ta va veni o ocazie de neratat. Investițiile pe care le faci acum îți vor aduce multe beneficii în săptămânile următoare. Ai grijă să te sfătuiești cu persoanele de încredere înainte de a lua o decizie.

 

Balanță

Este o zi binecuvântată, care aduce calm și seninătate celor dispuși să uite de probleme, oricât de complicate ar fi acestea și să se ocupe de ceea ce le cere sufletul, de ce are nevoie inima lor.

Scorpion

Concentrează-te pe dezvoltarea abilităților tale și pentru a-ți atinge obiectivele pe termen lung. Fii perseverent și asigură-te că urmezi pașii necesari pentru a-ți atinge scopurile.

 

Săgetător

Persoana iubita va fi mai sensibila, mai suspicioasa si va trebui sa fii foarte atent, caci orice vorba spusa la intamplare ar putea-o rani. In rest vei avea parte de tot felul de evenimente care te vor tine in priza pe tot parcursul zilei.

Capricorn

Ai de luat multe decizii importante. În ceea ce privește sfera profesională, se pare că te bucuri de rezultate foarte bune. Proiectele în care te-ai implicat merg din ce în ce mai bine. Rezultatele tale vor fi răsplătite.

Vărsător

Va trebui să lași trecutul acolo unde îi este locul și nu e deloc ușor, dar este necesar și chiar vital, în acest moment, pentru a-ți putea recupera liniștea sufletească de care ai mare nevoie.

 

Pești

O zi bună pentru a-ți concentra atenția asupra relațiilor tale personale și pentru a-ți exprima afecțiunea față de cei dragi. Fii atent la nevoile lor și încearcă să le oferi sprijinul și susținerea de care au nevoie. De asemenea, este o zi bună pentru a-ți cultiva interesul pentru artă sau pentru a te dedica activităților creative.

Cine sunt proprietarii de locuinţe scutiţi de plata impozitului pe clădire în 2024. Vezi dacă ai prins lista lor!

Autorităţile locale au căutat surse de a atrage bani la buget, astfel că au recurs la cea mai simplă şi scandaloasă variantă, în acelaşi timp: majorarea impozitului pe casă.

Deocamdată este sigur că acest lucru se va întâmpla în Bucureşti şi în alte orașe mai mari din ţară.

Românii cu surse fotovoltaice, scutiţi de impozit

Dar există şi români fericiţi, din acest punct de vedere: cei care au investit pe cont propriu în panouri fotovoltaice sau își produc energia din surse regenerabile. Ei pot fi scutiţi de plata impozitului pe locuințe.

Se întâmplă acum la Sibiu, acolo unde Consiliul local a aprobat o hotărâre cu privire la stabilirea impozitelor şi taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pentru anul 2024, votând și un amendament în acest sens.

Amendamentul cu privire la scutirea de la plata impozitului a fost propus în Comisia de buget a Consiliului local. Textul acestuia face referire la art. 456, alin 2 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal și are următorul conținut:

  • „scutirea pe anul 2024 de la plata impozitului pentru clădirile noi sau reabilitate cu destinația de locuință aflate în proprietatea persoanelor fizice pentru care proprietarii execută pe cheltuială proprie lucrări pentru instalare de sisteme de producere a energie electrice din surse fotovoltaice”.

Reducerea impozitului se va face pe baza unui dosar care să conțină, pe lângă cerere, copii după actele solicitanților, extras CF actualizat, copii ale autorizațiilor de construire sau intervenție, ale proceselor verbale de la terminarea lucrărilor și ale dovezilor de plată.

Impozit mai mare cu 13,8% în Bucureşti

Inflația mare determină autoritățile locale să majoreze taxele și impozitele pentru locuințe, mașini, parcări și terenuri. În Capitală, acestea vor crește cu 13,8% de anul viitor.

De exemplu, pentru un apartament aflat în proprietatea unei persoane fizice, cu o suprafață utilă de 60 de metri pătrați, situat în zona fiscală A din Municipiul București, impozitul este acum 259 de lei. Anul viitor va ajunge la 295 de lei.

Masacru în Texas! Un individ înarmat a intrat peste o familie în casă și a executat-o. 5 morți, între care un copil – VIDEO

Un nou atac armat a avut loc peste Ocean, în Statele Unite! Un bărbat a ucis cinci persoane, printre care și un copil, în Cleveland, Texas.

Suspectul exersa cu o puşcă de asalt de tip AR-15, în grădina sa, iar vecinii i-au cerut să se oprească, pentru ca un copil să doarmă. Acest lucru a declanșat masacrul.

Atacatorul a fugit

Atacul a avut loc vineri seara, iar poliția încă îl căuta pe suspect.

Poliția nu a dezvăluit identitatea victimelor sau posibila lor relație cu suspectul, dar a spus că toți sunt din Honduras, se arată în raportul ABC. Suspectul ar fi mexican.

Atacul a avut loc într-o singura locuință, patru victime fiind declarate moarte la fata locului, iar a cincea a fost declarata moartă la spital.

Cea mai tânără victimă are 8 ani

Cel mai mic dintre cei uciși avea 8 ani, iar două victime femei au fost găsite peste doi copii care au supraviețuit.

În casă se aflau zece persoane. Între supravieţuitori, doi copii au fost găsiţi în viaţă, sub corpurile neînsufleţite a două femei, într-o cameră.

Fugarul este de negăsit.

DEZASTRU pe A10, în România: TIR, în flăcări! Circulaţia blocată (VIDEO)

0

A fost prăpăd, duminică dimineaţă, pe autostrada A10, sensul de mers Teiuș-Alba Iulia, după ce remorca unui TIR încărcat cu materiale textile a luat foc.

Detașamentul de pompieri Aiud a intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă pentru localizarea și stingerea unui incendiu. Traficul este blocat pe ambele sensuri de mers.

Remorca, încărcată cu materiale textile

A ars generalizat o remorcă încărcată cu materiale textile, aceasta fiind desprinsă de capul TIR-ului. Şoferul a reuşit să decupleze capul tractor de remorcă.

Pompierii chemaţi la fata locului au stins incendiul, fără că acesta să facă alte pagube.

Mortal Kombat între două femei, la Ploieşti. Şi-au împărţit pumni şi picioare. Este uluitor cine le „păzea”

6

Două femei s-au bătut ca-n competiţiile de K1 sau Mortal Kombat, la Ploieşti. Numai „mascaţii” au mai putut să le despartă. Incidentul s-a petrecut vineri și a fost semnalat la numărul unic de urgență 112.

Un bărbat a sunat și a relatat că, pe strada Malu Roșu, două tinere își împart pumni și că un individ care, aparent, le însoțea, agită o macetă.

Erau „păzite” de un bărbat cu macetă

Tinerele de 19 şi 27 ani ar fi avut un conflict mai vechi. Unul dintre bărbaţii care s-au implicat avea şi o macetă, despre care se credea iniţial că este un cuţit.

A fost nevoie de intervenția polițiștilor de la Operaţiuni Speciale, dar și de specialişti SRI din cadrul Brigăzii Anti-Tero. Când forțele de intervenție au ajuns în zonă, o parte dintre cei implicaţi au rupt-o la fugă, iar ofiţerii au pornit în urmărirea lor.

Ce pedepse au primit bătăuşele?

Cele două tinere au fost amendate cu cate 1.000 de lei pentru deranjarea ordinii si linistii publice. Nu au vrut să depună plângere una împotriva celeilalte.

A fost deschis și un dosar penal pentru loviri sau alte violențe.

Drogurile vin în valuri, de 1 Mai, la Mamaia: 6 cetățeni străini, „săltaţi” de poliţişti la festivalul Sunwaves

5

Jandarmii şi poliţiştii chiar au de treabă în mini-vacanţa de 1 Mai, de pe litoralul românesc. Se pare că e plin de droguri, la plajă!

Sâmbătă, 11 persoane care participau la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia sunt cercetate pentru trafic de droguri, asupra lor fiind găsite cantităţi din diferite substanţe interzise.

Şase străini arestaţi preventiv

Poliţiştii au anunţat că ţase dintre persoane, cetăţeni străini, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

„Din cercetări a reieşit că bănuiţii ar fi introdus în România, transportat, depozitat şi deţinut cantităţi însemnate de droguri de risc şi de mare risc, în scopul comercializării în cadrul unui festival ce se desfăşoară în staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa, la data de 27 aprilie, la ore şi în locaţii diferite, fiind prinşi, în flagrant delict, în timp ce comercializau astfel de substanţe.

De asemenea, aceştia ar fi promovat vânzarea drogurilor prin intermediul unor aplicaţii de mesagerie, precizând preţurile pentru fiecare tip de drog”, se arată în comunicat.

Ce droguri au găsit oamenii legii?

Agenţii au trecut şi la percheziţii domiciliare. Astfel, au fost găsite şi ridicate 300 de comprimate de ecstasy, 70 de comprimate 2 CB („pink cocaine”) şi 100 de grame de cocaină, 50 de grame de ketamină, 10 grame de haşiş şi 10 doze de metamfetamină.

Și Primăria Constanța a anunțat sâmbătă că doi bărbaţi din Bucureşti au fost prinşi de Poliţia Locală în timp ce vindeau droguri în zona Festivalului Sunwaves din Mamaia.

Drogurile de mare risc ce erau oferite spre vânzare erau ascunse/depozitate într-un autoturism marca Volkswagen Passat.

Persoanele au fost interceptate, legitimate şi conduse la sediul DGPL Constanţa pentru întocmirea actelor procedurale necesare înaintării dosarului instituţiei abilitate pentru luarea măsurilor legale”, a transmis Primăria Constanţa.

Pericol în Portul Constanţa: o navă cehă s-a scufundat! Cursă contra-cronometru pentru salvarea echipajului

4

Un împingător sub pavilion Cehia s-a scufundat, sâmbătă, în portul Constanţa, după ce a intrat în coliziune cu un convoi de barje care se afla în manevră, cei cinci membri ai echipajului fiind în afara oricărui pericol.

Autoritatea Navală Română (ANR) a informat, printr-un comunicat de presă, că un accident de navigaţie a avut loc sâmbătă dimineaţă, la ora 5,35, în dana Terminal Barje 5 a portului Constanţa.

Nava cehă, gaură în babord

În urma impactului, nava cehă s-a ales cu o gaură în babord. Conform autorităților portuare, au fost mobilizate trei împingătoare în sprijinul vasului avariat.

Acestea au acționat cu patru pompe pentru evacuarea apei dar, în pofida eforturilor, împingătorul avariat s-a scufundat la ora 7:10. Cei 5 membri ai echipajului au fost salvați și se află în afara oricărui pericol.

“Un împingător sub pavilion Cehia a intrat în coliziune cu un convoi ce se afla în manevră. În urma impactului nava cehă a suferit o gaură de apă în bordul babord.

Trei împingătoare au fost trimise în asistenţă şi au acţionat cu 4 pompe pentru evacuarea apei, dar în ciuda eforturilor la ora 7,10 împingătorul avariat s-a scufundat. Cei 5 membri ai echipajului au fost salvaţi şi se află în afara oricărui pericol”, se arată într-un comunicat.

Vestea bună: fără urme de poluare

Se pare că nu sunt urme de poluare, dar ca măsură de siguranţă a fost amplasat un baraj anitipoluant şi urmează ca zona să fie şi balizată. Totodată a fost emis un aviz către navigatori privind pericolul de navigaţie în zonă.

Căpitănia Portului Constanţa a deschis un dosar de cercetare pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

Un poliţist a comis un accident mortal, în judeţul Buzău. Şoc! Ce au descoperit colegii lui când i-au pus fiola

3

Un accident mortal a avut loc sâmbăta dimineaţa pe DN10. Şoferul este un poliţist de 24 de ani, care consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Agentul se afla în autoturism alături de un pasager. La un moment dat, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un vehicul aflat pe marginea drumului.

Poliţistul, beat 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat

Un autoturism condus pe DN10 dinspre Buzău către Braşov, de către un şofer în vârstă de 24 de ani, din Nehoiu, a ieşit în afara drumului şi a intrat în coliziune cu un autocamion staţionat.

Şoferul autoturismului a fost testat cu etilotestul, acesta indicând o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Colegii lui au deschis un dosar penal

Potrivit anchetatorilor, în acest caz a fost deschis un dosar penal sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele.

Şoferul implicat în accidentul rutier este poliţist în cadrul postului de poliţie Nehoiu. Se afla în timpul liber.

La acest moment se fac cercetări de către Serviciul rutier, sub îndrumarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Totodată, poliţiştii fac cercetări pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs accidentul rutier„, a declarat Cornelia Stroe, din cadrul IPJ Buzău.

Opt medicamente noi pe lista medicamentelor compensate. Actualizarea se va face pe 1 mai

Începând cu data de 1 mai, mai multe medicamente vor fi incluse pe lista celor gratuite și compensate. Astfel, vor putea avea acces la ele mai mulți pacienți care suferă de afecțiuni grave.

Acest lucru va fi posibil datorită unei hotărâri de guvern care stabilește extinderea listei medicamentelor compensate și gratuite de care beneficiază românii.

700.000 de români se vor putea trata cu noile medicamente

Începând cu data de 1 mai, pe lista medicamentelor gratuite vor fi introduse opt medicamente noi, destinate tratării unor afecțiuni oncologice, tulburări depresive sau dermatite.

Mai exact, este vorba de opt molecule noi (printre care Vortioxetinum, Cariprazinum, Baricitinibum, Eribulinum), de care pot beneficia pacienţii cu cancer, depresie sau alte boli psihice şi boli de piele.

De fapt, HG 331/2023 stabilește modificarea HG nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Potrivit estimărilor Ministerului Sănătății, aproximativ 700.000 de pacienți vor putea beneficia de tratament cu noile molecule.

Bătaie în toată regula între două eleve din Târgu Jiu. Și-au împărțit pumni și picioare chiar în timpul orei de sport – VIDEO

6

Două eleve de clasa a VIII-a de la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu s-au luat la bătaie, vineri, în incinta unității de învățământ.

Bătaia între cele două fete de 14 ani a avut loc în incinta sălii de sport, după ce ambele s-au provocat să se ia la bătaie.

Două eleve din Târgu Jiu și-au împărțit pumni și picioare în timpul orei de sport

Una dintre fete, cea care este și învingătoarea bătăii la care au asistat și câțiva colegi, ar mai fi avut astfel de fapte la activ. Incidentul a fost filmat chiar pe telefonul celei care spune că astfel a răspuns la provocare.

Nu se cunoaște cum au ajuns fetele în sala de sport, dacă era oră, și unde era profesorul.

După ce imaginile au fost publicate pe rețelele sociale, Inspectoratul de Poliției al județului Gorj s-a autosesizat, iar acum desfășoară cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment, în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea de lovire sau alte violențe.

„La data de 28 aprilie a.c., polițiștii Biroului Siguranța Școlară s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că ieri, 27 aprilie, în incinta unui liceu din municipiul Târgu Jiu, în timpul orei de educație fizică, două eleve, de 14 ani, s-ar fi agresat fizic, în urma unui conflict spontan.În cauză sunt continuate verificările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a transmis IPJ Gorj.

De asemenea, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, a fost întrunită o comisie care va stabili care vor fi luate față de cele două eleve.

Dramă pentru o familie din Timişoara: fetiţa lor de 2 ani a murit la 3 ore de când a ajuns la spital / Ce acuzații aduc părinții

2

Destin tragic pentru o fetiță de aproape 3 ani. Micuța a murit la doar 3 ore distanţă după ce a ajuns la Spitalul de Pediatrie din Timișoara.

Copila a ajuns la camera de gardă cu febră şi prezenta mai multe pete albastre pe corp.

Meningita i-ar fi fost fatală

Din nefericire, însă, la doar 3 ore după ce părinții au ajuns la spital cu fiica lor, fetița s-a stins din viață, iar cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a o salva.

Părinţii spun că procedurile medicilor ar fi grăbit moartea fiicei lor. Din această cauză, sunt pregătiţi să formuleze o plângere penală. Mama susţine că zece medici rezidenţi s-au adunat în jurul fiicei sale, apoi s-au încuiat într-o cameră. Nici ea, nici tatăl copilului nu ar fi avut acces acolo.

La trei ore după ce fata a ajuns la spital, medicii au declarat decesul. Rezultatul autopsiei a exclus culpa medicală. Institutul de Medicină legală din Timişoara a confirmat bănuielile specialiştilor pediatri – copilul care avea o boală imunodeficitară, contactase şi o meningită care i-a fost fatală.

Chiar şi aşa, părinţii sunt pregătiți să formuleze o plângere penală, aducând acuzații grave la adresa medicilor, susținând că nu au făcut tot ce se putea pentru ca minora să fie salvată.

O nouă bancă americană se îndreaptă spre faliment. Acţiunile băncii au scăzut cu 50%

First Republic Bank este o altă bancă americană care se îndreaptă periculos spre faliment, anunță presa de peste Ocean.

Acţiunile băncii americane au scăzut drastic vineri, cu 50%, şi au fost suspendate de la tranzacţionare.

Acţiunile First Republic, în scădere

Acţiunile First Republic au scăzut cu peste 90% în acest an, deoarece investitorii şi-au pierdut încrederea în bancă, după ce alte două bănci regionale au intrat în faliment în martie.

First Republic a spus vineri că ”suntem angajaţi în discuţii cu mai multe părţi despre opţiunile noastre strategice, continuând să ne servim clienţii”, relatează CNBC.

Potrivit unor surse citate de CNBC, rezultatul cel mai probabil pentru banca cu probleme este ca Federal Deposit Insurance Corporation să o ia în administrare.

Acţiunile First Republic au închis luni la 16 dolari pe unitate, înainte ca banca să raporteze rezultatele financiare din primul trimestru, care au arătat o scădere a depozitelor de aproximativ 40%. Acţiunile băncii au scăzut cu peste 60% în următoarele două zile, atingând un nou minim istoric.

First Republic este o bancă regională care s-a concentrat pe persoanele cu averi nete ridicate şi pe afacerile acestora, inclusiv oferind credite ipotecare la dobânzi scăzute.

Viena îşi menţine veto-ul faţă de aderarea României la Schengen! Anunț oficial din Austria

Austria îşi va menţine veto-ul faţă de aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen până când va observa o „scădere susţinută” a numărului solicitanţilor de azil, a declarat ministrul austriac de externe Alexander Schallenberg.

„Ceea ce este important pentru noi, ca să fiu cât se poate de sincer, este ca numărul (migranţilor) să coboare şi să fie o scădere susţinută”, a precizat ministrul Schallenberg, conform Politico.

Ministrul austriac de externe, semnal de avertizare către Bruxelles

El a descris veto-ul austriac drept un „semnal de avertizare” către Bruxelles, ce „trebuie să înţeleagă că, atunci când avem peste 100.000 de cereri de azil în 12 luni, este dificil pentru noi, Austria, să lăsăm pur şi simplu acest sistem disfuncţional să meargă mai departe”.

Şeful diplomaţiei austriece a refuzat să dea un orizont de timp pentru o ridicare a acestui veto, dar a apreciat că, în condiţiile în care sosirile migranţilor ilegali continuă să crească, ieşirea din acest impas nu se întrevede pe termen scurt.

El a mai spus că guvernul de la Viena este încurajat de „planul de acţiune” al UE pentru consolidarea controalelor la graniţe şi accelerarea procedurilor de azil, însă este nevoie de mai multe progrese.

Alexander Schallenberg vrea să vadă o scădere a cererilor de azil

„Ca ţară situată în inima Europei, Austria este o mare beneficiară a spaţiului Schengen şi dorim ca el să funcţioneze”, a subliniat ministrul austriac.

Schallenberg a refuzat să indice un termen pentru ridicarea obiecţiilor Austriei asupra extinderii Schengen, dar cum sosirile de refugiaţi continuă să crească – agenţia de azil a UE a înregistrat în ianuarie o creştere de aproape 60% de la an la an – o rezolvare a impasului privind Schengen pare imposibilă pe termen scurt, scrie Politico.

Monica Odagiu, decizie radicală după accidentul mortal produs în Capitală. Anunțul făcut de actriță pe rețelele de socializare

1

Monica Odagiu a trecut prin momente dificile, din cauza accidentului rutier în care a fost implicată. Actrița se afla la volanul mașinii ei, când un tânăr a căzut sub roțile autoturismului. În ciuda eforturilor făcute de medici, bărbatul n-a supraviețuit.

Actrița a luat o decizie radicală după accidentul în care a fost implicată. Vedeta a recunoscut că a fost la terapie. Anunțul a fost făcut, recent, pe rețelele de socializare.

Actrița a anunțat că se întoarce pe scenă

Monica Odagiu a luat pe toată lumea prin surprindere cu mesajul pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook.

„Este una dintre cele mai grele perioade trăite de mine până acum și dacă nu aș fi avut alături de mine atât de mulți oameni minunați, cărora le mulțumesc, ar fi fost și mai grea. Am considerat mai mult decât necesară o pauză de la întreaga mea activitate în săptămânile acestea, iar acum, datorită terapiei și susținerii neîncetate, sunt în punctul în care am resușit să mă pun la loc cât să mă pot întoarce pe scenă a ceea ce iubesc, la meseria mea”, a scris Monica Odagiu.

După trei săptămâni de pauză pe plan profesional, Monica Odagiu și-a găsit puterea de a urca pe scenă și a-și bucura fanii.

„Tocmai din acest motiv, vreau să vă anunț că mâine, la Cluj, o să urc pe scenă din nou cu spectacolul ‘O noapte furtunoasă’, iar începând cu luna mai, voi relua toate spectacolele și concertele. Vă îmbrățișez cu tot sufletul și vă mulțumesc că m-ați ajutat să rămân…eu”, a continuat Monica Odagiu.

Cum s-a petrecut accidentul

Monica Odagiu a fost implicată pe 9 aprilie într-un accident de circulație, pe o stradă din Capitală, în urma căruia un bărbat de 33 de ani și-a pierdut viața. După tragicul eveniment, actrița de 26 de ani a postat un mesaj dureros pe rețelele de socializare, mărturisind că este marcată de cele întâmplate.

Românii au plecat „în valuri” la mare. Aglomeraţie în zona litoralului. Rute alternative

După mini-vacanţa de Paşte, iată că a venit şi mini-vacanţa de 1 Mai. Cei care îşi permit au mai plecat într-un concediu de câteva zile, la mare. Chiar dacă românii au luat litoralul cu asalt, unii încă de vineri după-amiază, traficul rutier nu era perturbat, sâmbătă dimineaţă.

Poliţia a transmis că „nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui eveniment rutier sau ca urmare a condițiilor meteorologice”. Totuși, este aglomerație în zona litoralului, iar autoritățile recomandă rutele alternative.

Este recomandat şi drumul vechi spre mare

„Pentru evitarea evenimentelor rutiere în condițiile intensificării deplasărilor către destinațiile minivacanței de 1 Mai, recomandăm conducătorilor auto să-și planifice cu atenție traseul și să ia în calcul folosirea unor rute alternative, să nu depășească viteza legală, să circule cu multă atenție, fără depășiri periculoase sau alte manevre riscante și să mărească distanța de siguranță dintre autovehicule”, anunță autoritățile.

Șoferii pot folosi rutele alternative București – DN 2 – Urziceni – Slobozia – Hârșova – DN 2A Constanța, București – Fundulea – DN 3 – Lehliu-Gară – DN 3A Drajna sau A2 Fetești.

Aglomerație este și pe DN 2A, la podul Ovidiu, pe ambele sensuri de mers. Zona poate fi ocolită pe DJ 226, pe ruta Corbu – Năvodari – Mamaia sau pe DJ 228 – Nazarcea”, a recomandat Poliţia.

Distracţie şi în Bucureşti

Cine a rămas acasă, în Bucureşti, de exemplu, poate participa la evenimentul „Străzi deschise”, ediția 2023. Pentru al treilea an la rând, mari bulevarde ale Capitalei vor fi deschise doar pentru pietoni.

În acest weekend, traficul pe Calea Victoriei va fi oprit între orele 09:00 și 23:00. Vizitatorii se vor bucura de mini-concerte stradale, spectacole de teatru, dans și ateliere pentru copii.

HOROSCOP 29 aprilie. Atenție la cheltuieli! Cine primește vizite neașteptate

Horoscopul zilei de 29 aprilie 2023 spune că nativii din zodiac au parte de momente frumoase alături de familie și cei dragi. Află ce se întâmplă cu zodia ta!

Berbec

Ai ocazia de a descoperi mecanisme interioare care nu-ți erau cunoscute până acum și vei fi plăcut surprins că există. Poți descoperi o sursă de liniște interioară cu totul nouă, care vine din încrederea în viață și în legile care o coordonează.

Taur

Taurii sunt nefericiți în relația de cuplu. Pare că între tine și partener lucrurile nu mai merg așa cum ți-ai fi dorit. Poate că este timpul să faci o schimbare. Chiar dacă despărțirea este dificilă, acest lucru ar putea fi cel mai bune pentru tine.

Gemeni

Astăzi este posibil să fii tentat să faci cheltuieli mari, dar asigură-te că îți păstrezi bugetul sub control. Fii atent la nevoile tale personale și nu te lăsa influențat de alții în deciziile tale financiare.

 

Rac

Astăzi, Racii își fac planuri legate de carieră. E un lucru bun, mai ales că inspirația va fi aliatul vostru pentru posibile afaceri, spun astrele.

 

Leu

Ziua vine cu inspirație și cu dorința de face lumea mai bună, dacă nu pe toată, măcar pe cea din imediata ta apropiere. Vei reuși din simplul motiv că-ți dorești să fii generos și cald cu cei din jur.

Fecioară

Horoscopul zilei de 29 aprilie 2023 spune că nativii din zodia Fecioarei au parte de o zi liniștită. Astrele spun că te bucuri de timpul liber alături de cei dragi. În cea de-a doua parte a zilei este posibil să primești o vizită din partea unor prieteni.

Balanță

Astăzi este o zi bună pentru a-ți face noi prieteni și pentru a-ți extinde rețeaua socială. Asigură-te că îți împărtășești ideile și gândurile cu alții și fii deschis la perspectiva altora.

 

Scorpion

Scorpionii vor ieși la cumpărături. Și, o femeie vă oferă sfaturi utile privind o investiție profitabilă, așa că… ascultați sfaturile, dar folosiți-vă și filtrul personal.

 

Săgetător

Este o zi specială, care te îndeamnă să fii un agent al binelui, atât cât poți și cum te pricepi tu mai bine. E de ajuns să-ți dorești și vei reuși să schimbi câte ceva și nu doar la nivelul dispoziției celor din jur, ci mai mult de atât.

 

Capricorn

Astrele spun că este o zi agitată pentru tine. Ai mai multă grijă la modul în care alegi să abordezi o problemă. Apelează la diplomație ori de câte ori este nevoie. Nu-ți dorești ca acest conflict să rămână nerezolvat.

 

Vărsător

Astăzi este posibil să primești vești bune legate de cariera ta sau de planurile tale de viitor. Asigură-te că îți faci cunoscute realizările și abilitățile tale și fii deschis la oportunitățile care îți apar în cale.

 

Pești

Naivii Pești au parte de o zi liniștită. Poate aveți nevoie de mai multă relaxare și vreți să vă petreceți timpul acasă, fără să faceți ceva în mod deosebit.

Românii care au vrut să se îmbogăţească rapid, în SUA. Au pus mâna pe 1 milion de dolari, dar acum „înfundă” puşcăria (VIDEO)

Patru români au crezut că au dat lovitura vieţii în SUA, dar au fost arestați rapid, după ce au furat bijuterii în valoare de peste 1 milion de dolari dintr-un magazin din Florida.

Pe 11 aprilie, două femei și un bărbat au intrat într-un magazin de bijuterii. Cei trei ar fi părăsit magazinul cu mai multe piese de valoare, estimate la peste 1 milion de dolari. Au fugit într-un SUV negru.

Cine sunt românii arestaţi în SUA?

În scurt timp, infractorii au fost prinşi de poliţie, cu ajutorul camerelor de supraveghere şi a unor martori. Această grupare care le-a șocat pe autoritățile americane este formată din doi bărbați și două femei.

Este vorba despre George Păun, în vârstă de 31 de ani, Stela Sava, de 26 de ani, Terca Târnovan în vârstă de 31 de ani și Vasile Lăcătuș de 27 de ani.

Hoţii români se află în custodia poliției și sunt acuzați de furt calificat de peste 20.000 de dolari și de furt calificat în comun cu una sau mai multe persoane în legătură cu un incident din 2022 în Miramar Beach.

Piaţa imobiliară a Europei se va prăbuşi în gol? Ce înseamnă „corectarea preţurilor”, anunţată de FMI

FMI atrage atenţia: Europa se va confrunta cu o corecţie „dezordonată” a preţurilor locuinţelor, într-o perioadă în care regiunea se luptă să reducă inflaţia.

Se pare că o criză în piaţa imobiliară pândeşte la colţ, în mai multe ţări europene. acest declin s-ar putea accelera semnificativ pe măsură ce băncile centrale vor majora ratele dobânzilor în speranţa că vor calma creşterile preţurilor.

Preţurile locuinţelor, mai mici cu 6%

FMI ne avertizează că urmează şi o „corecţie a preţurilor”. Ce înseamnă asta? Ieftinirea locuinţelor, comparativ cu costurile de acum.

Corecţii dezordonate pe pieţele imobiliare ar putea avea loc chiar dacă sunt evitate dificultăţi financiare mai ample.

O corecţie a pieţei imobiliare este deja în curs de desfăşurare în unele ţări europene, de exemplu, în Republica Cehă, Danemarca, precum şi în Suedia, unde preţurile locuinţelor au scăzut cu peste 6% în 2022”, a notat FMI.

Casele se ieftinesc, dar băncile majorează dobânzile

Preţul ipotecilor ar putea creşte de asemenea, în condiţiile în care băncile se pregătesc de noi runde de majorare a dobânzilor, într-un efort de reducere a inflaţiei. În consecinţă, cei cu credite ipotecare s-ar putea trezi în situaţia de a avea la îndemâna mai puţine venituri disponibile sau chiar în incapacitatea de a-şi mai plăti ratele la bănci.

„Scăderea preţurilor locuinţelor s-ar putea accelera dacă pieţele reevaluează riscurile inflaţioniste şi condiţiile financiare se înăspresc mai mult decât se aşteaptă.

Aceste scăderi ale preţurilor ar avea efecte negative asupra bilanţurilor gospodăriilor şi băncilor”, mai consideră FMI.

ȘOCANT ! Un bărbat sare cu cuțitul la gâtul unei femei, la Roman. Victima a primit mai multe lovituri la gât / Ce s-a întâmplat cu ea

Scene incredibile în fața gării din Roman. O femeie a fost atacată și lovită de mai multe ori cu un cuțit de un bărbat care a reușit să fugă.

Scena s-a petrecut în Săptămâna Mare, iar de atunci polițiștii îl caută pe individ.

Femeie înjunghiată cu partenerul de viață

Imaginile șocante au fost surprinse de camera amplasată pe bordul unei mașini oprită în intersecție. Astfel, se poate vedea cum un bărbat lovește cu sălbăticie femeia de 27 de ani care, disperată, încearcă să scape din mâna lui.

După cel puțin șapte lovituri, femeia se îndepărtează în fugă, rănită la gât. Individul a dispărut înainte de sosirea poliției care a fost anunțată de martorii incidentului.

Femeia a ajuns la spital cu multiple tăieturi în zona gâtului, dar rănile nu au fost grave. Medicii de la spitalul din Roman au trimis-o, totuși, pentru mai multe investigații la Iași.

Bărbatul încă nu a fost prins. A fost deschis un dosar penal pentru tentativă de omor. Potrivit polițiștilor, agresorul ar fi chiar iubitul femeii rănite.

Cum a răspuns Budăi la întrebarea dacă salariile şi pensiile românilor vor fi „tăiate” după mini-vacanţa de 1 Mai

Ministrul Muncii a vorbit despre măsurile pentru reducerea cheltuielilor. Oficialul spune că nu vor fi tăieri de salarii fiindcă „s-a dovedit că a fost o greșeală să tai din veniturile populației”.

De asemenea, conform lui Marius Budăi, lefurile nici nu vor fi îngheţate.

Guvernul vrea echitate socială?

Întrebat dacă vor exista modificări pentru pensiile speciale, ministrul a spus că :”Trebuie să ajungem la echitate socială”.

Recent, Marius Budăi a anunțat că în realizarea unei noi legi a salarizării nu este luată în calcul sub nicio formă o reducere a salariilor bugetarilor.

Oficialul a subliniat în cadrul unei conferințe de presă care a avut la Ploiești că în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) România şi-a asumat ca angajaţii din sistemul public să nu aibă sporuri care să depăşească 20 de procente din salariu.

Scrie în PNRR că trebuie să venim la o masă de sporuri de 20% pe individ. Vom vedea. Lucrăm la construcţia legii salarizării, dar în niciun caz în sensul tăierii salariilor, sub nicio formă”, a declarat Marius Budăi.

Bugetarii rămân fără indemnizaţii?

Deocamdată, nu se ştie care va fi soarta angajaţilor din sistemul public cu venituri mai mari decât cel al preşedintelui ţării. Budăi a transmis că în Coaliția de guvernare nu s-a discutat dacă vor fi tăiate indemnizaţiile oameni.

„Dacă legea salarizării nu ar fi fost pusă între paranteze şi ar fi ajuns la nivelul maxim din 2022, cu siguranţă şi rezolvarea inechităţilor ar fi avut un impact mai mic, pentru că am fi ştiut ce avem de îmbunătăţit”, a explicat ministrul Muncii.

Decizia DNA pentru polițiștii prinși când luau mită de la șoferi / Ce se întâmplă cu cei doi ofițeri

Cei doi poliţişti de la Brigada Rutieră din Capitală care au fost prinși în flagrant, joi, în timp ce luau mită de la un șofer, au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurorii anticorupție.

Într-un comunicat difuzat joi seară, Direcția Națională Anticorupție anunță că procurorii DNA au „dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore a suspecților:

PANTEA ANDREI, comisar de poliție în cadrul Direcției Generale a Poliției Municipiului București – Brigada Rutieră, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată,
OLTEANU VALENTIN, agent șef de poliție în cadrul Direcției Generale a Poliției Municipiului București – Brigada Rutieră, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată”.

Cei doi polițiști șpăgari, reținuți 24 de ore

DNA precizează că suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, iar vineri, 28 aprilie, cei doi polițiști urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cei doi polițiști de la Brigada Rutieră au fost prinși, joi, în timp ce luau mită, flagrantul fiind organizat pe Calea Dorobanți din Capitală, unde a fost percheziționată și mașina de poliție în care se aflau cei doi.

Surse judiciare au declarat că este vorba despre un ofițer și un subofițer de la Rutieră, prinși când primeau mită de la un șofer turc pentru a nu constata diverse contravenții la regimul rutier.