Discuțiile despre o mare contraofensivă de “primăvară” au fost benefice pentru Ucraina. Au ajutat la convingerea aliaților occidentali să doneze arme, escaladând în același timp tensiunile cu  Rusia și oferind speranță naivilor care sperau ca acest război să se încheie în curând.

Ideea a fost promovată de fiecare oficial ucrainean, de la președinte în jos, dar atunci când speranța se transformă în publicitate, nu mai există un avantaj – iar Kievul ar putea sfârși în curând prin a plăti prețul propriului său succes de PR.

Se pune întrebarea unde se află  această contraofensivă, pritocită de mult timp și mediatizată? Echipa lui Volodimir Zelenski păstrează o tăcere suspectă. În cel mai bun caz, Kievul vorbește despre un alt pas în războiul în curs de desfășurare, mai degrabă decât pasul final către victorie.

Inevitabil, așteptările mari ale aliaților Ucrainei se pot transforma acum într-o povară. Un rezultat dezamăgitor ar putea sfârși prin a eroda apetitul Occidentului de a trimite tancuri, rachete, avioane și bani.

Întârzierea unui atac de primăvară îi consternează, de asemenea, pe unii ucraineni, notează The Spectator,  deja sătui să audă de la televiziune că încă un impuls va fi suficient pentru a învinge inamicul.

Între timp, soldații din linia întâi păstrează și ei tăcerea. Din când în când, tweet-urile lor ies la suprafață îndemnând pe toată lumea să nu mai vorbească în legătură cu o contraofensivă și să arate respect pentru cei care vor trebui să lupte –  și să moară.

Cele nouă brigăzi noi, care au fost instruite și echipate intensiv de către Occident, sunt, deocamdată, ținute departe de linia frontului. Acestora li se vor alătura opt brigăzi ale unei „gărzi ofensive”, formate recent cu voluntari!  Dar există pericole evidente în a lăsa un atac să fie condus de soldați care abia au văzut câmpul de luptă.Asta ar fi o tactică de război?

Mai rău, muniția este folosită atât de repede încât Occidentul nu poate ține pasul cu aprovizionarea. Ucraina are  interzis să folosească ajutorul internațional în scopuri de apărare, iar armele primite sunt încă insuficiente.

Poate că această contraofensivă va avea loc cândva, dar Kievul ar face bine să nu o mai supraliciteze. Dacă va avea succes, atunci are potențialul de a servi ca un semnal de alarmă, pentru a ajuta lumea să vadă Ucraina cum deblochează un „conflict înghețat” în care nimic nu pare să se miște.

Problema este că rușii sunt bine pregătiți pentru a face față la ceea ce va urma. În ultimele săptămâni au avut timp să se pregătească, au săpat kilometri de tranșee și au chemat întăriri.

În acest context, Ucraina își permite să facă reclamă pentru contraofensivă, în loc să se pregătească pentru ea și să se asigure că fiecare soldat are tot ce are nevoie.Războiul nu este un exercițiu de publicitate și farsă. Fostul comediant Zelenski ar trebui să știe diferența între butaforie și realitate.

Prim-ministrul Rusiei a părăsit China săptămâna aceasta fără o recompensă pe care Moscova o caută de mult timp: un angajament clar din partea Beijingului cu privire la Power of Siberia 2, un proiect grandios de gazoduct care ar urma să transforme fluxurile energetice în Asia.

Conceput în urmă cu mai bine de un deceniu pentru a ajuta Rusia să se „întoarcă spre est”, gazoductul care traversează Mongolia până în China a fost o modalitate de a diversifica vânzările de gaze, de a consolida veniturile și de a oferi Kremlinului mai multă influență diplomatică.

Proiectul, denumit inițial „Altai”, după regiunea muntoasă din sudul Siberiei, a căpătat o nouă urgență de la invazia Ucrainei, Rusia căutând noi piețe de desfacere pentru gazele care curgeau spre Europa înainte ca sancțiunile să stea în cale.

Problema pentru Moscova este că Beijingul – un partener crucial – nu pare să se grăbească să se angajeze, subliniază Financial Times. Este o reticență despre care analiștii spun că arată cât de slabă a devenit puterea de negociere a rușilor pe timp de război atunci când tratează cu vecinul său mai avansat din punct de vedere economic.

Miza e mare, deoarece  căutarea de alternative a trecut de la a fi o alegere strategică din partea Rusiei la singura sa opțiune. Power of Siberia 2 ar urma să aprovizioneze China cu gaze din nord-estul peninsulei Yamal, care, din punct de vedere istoric, a deservit piața europeană prin mai multe gazoducte, inclusiv Nord Stream, ale cărui livrări au încetat să mai curgă din cauza unor dispute cu UE chiar înainte de a fi sabotat în 2022.

„Beijingul are o istorie de prelungire a negocierilor pentru a obține un acord mai bun. Crede că poziția sa de negociere față de Moscova nu poate decât să devină mai puternică”,  a declarat Alicja Bachulska, expert în politica chineză la Consiliul European pentru Relații Externe.

Atentă să nu depindă prea mult de un singur furnizor, China a fost activă în obținerea de contracte de gaze naturale pentru cantități mai mari decât cele de care are nevoie în realitate, susține Gergely Molnar, analist al Agenției Internaționale pentru Energie.

China se bazează pe Rusia pentru puțin peste 5% din aprovizionarea sa cu gaze, a spus el. Împreună cu creșterile planificate ale aprovizionării prin rutele existente din Rusia, acordul privind PS-2 ar crește această cotă la aproximativ 20% până la începutul anilor 2030.Dar probabil mai are de așteptat din cauza tensiunilor geopolitice pe fondul războiului din Ucraina, iar China se folosește de timp.

În schimb, Rusia este presată: construcția Power of Siberia 2 este singura modalitate de a compensa cel puțin o parte din piața UE pe care a pierdut-o. Această piață reprezenta cea mai mare parte a gazului produs din peninsula Yamal.

Dar chiar și cu această conductă în funcțiune, Rusia nu ar putea să egaleze ceea ce a pierdut din vânzările europene. Prețul livrărilor ar fi, de asemenea, mai mic. Gazul trimis prin Power of Siberia 1 – în condițiile stabilite atunci când poziția de negociere a Rusiei era mult mai puternică – are un preț cu mult sub cel al pieței europene.

Serghei Vakulenko, un fost director de strategie al Gazprom, a declarat că Rusia nu reușește nici măcar să egaleze prețul pe care China îl plătește pentru importurile prin conducte de la alți furnizori.

În acest context, PS-2 ar genera pentru Gazprom o sumă estimată la 12 miliarde de dolari pe an, din care statul ar primi aproximativ 4,6 miliarde de dolari sub formă de taxe și impozite, potrivit lui Ronald Smith, analist senior de petrol și gaze la BCS Global Markets.

Această sumă, echivalentă cu mai puțin de jumătate din veniturile medii lunare din energie ale Rusiei în 2023, ar fi cu greu transformatoare. Dar Kremlinul caută cu disperare venituri suplimentare, în timp ce deficitul bugetar crește vertiginos, costurile sale de război cresc, iar vânzările sale de gaze europene scad.

În rândul eurocraților, al grupurilor de reflecție de la Bruxelles și al elitelor naționale favorabile Uniunii Europene, există o înțelegere – teoretic –  cu privire la politicile necesare pentru a ajunge la destinația dorită, care este, de obicei, o variantă a unei „uniuni tot mai strânse”.

Într-un comentariu ușor optimist, Politico enumerează câteva elemente ale acestei strategii: o piață unică mai profundă, o uniune bancară, o uniune a piețelor de capital, o acțiune comună eficientă în ceea ce privește problemele de interes prin intermediul reglementărilor și al instrumentelor fiscale comune.

Dar există o problemă: cum să se echilibreze ambiția și pragmatismul, ceea ce necesită reconcilierea intereselor naționale divergente, fără a pierde direcția.

Tema principală este răspunsul la  amenințările existențiale, inclusiv posibila escaladare a agresiunii rusești, o Chină tot mai puternică și mai agresivă, revenirea fostului președinte Donald Trump la Casa Albă și faptul că naționalismul economic este acum o chestiune de consens bipartizan în Statele Unite, pregătind Europa pentru războaie comerciale și curse de subvenții cu cel mai apropiat aliat al său – chiar dacă Joe Biden este reales.

La Bruxelles, toată lumea pare de acord  că securitatea economică a devenit o problemă definitorie; toată lumea este preocupată de competitivitatea industrială a UE și aproape toată lumea crede că intervenția statului are un rol mai important. Cu toate acestea, nu există un consens asupra a ceea ce înseamnă securitatea economică, asupra politicilor cele mai bune pentru promovarea competitivității și asupra formei pe care ar trebui să o ia intervenția statului.

Unii consideră că SUA și China reprezintă amenințări economice simetrice, alții nu. Unii consideră că există un compromis între regulile pieței unice și securitatea economică, alții nu sunt de acord.

Unii consideră că relocalizarea este esențială pentru securitatea economică, alții pledează pentru diversificare. Unii cred că UE ar trebui să se lanseze în ignorarea normelor Organizației Mondiale a Comerțului, alții susțin asta că ar face mai mult rău decât bine.

Iar unii cred că legea americană de reducere a inflației (IRA) trebuie să primească un răspuns prin subvenții corespunzătoare la nivel național, în timp ce alții se tem că acest lucru va fragmenta piața unică.

Comisia Europeană a președintelui Ursula von der Leyen nu a reușit să ofere o viziune politică coerentă drept răspuns la neliniștea concurențială a UE declanșată de creșterea prețurilor la energie și de IRA.

În ceea ce privește China, UE este, de asemenea, sfâșiată între mai multe obiective conflictuale, trebuind să apere companiile europene de concurența neloială, să protejeze Europa împotriva amenințărilor la adresa securității, să mențină schimburile comerciale reciproc avantajoase și să coopereze cu Beijingul în domenii globale esențiale – toate în același timp. Pe scurt, un haos politic.