Senatul a anulat, ieri, prevederea prin care conducatorii auto erau obligati sa despagubeasca din buzunarul lor Compania Nationala de Drumuri in cazul in care produceau un eveniment rutier in urma caruia era afectata infrastructura. Masura ii viza pe soferii care nu-si dotau corespunzator masina pentru iarna.
Decizia a fost salutata de reprezentantii transportatorilor care au sustinut ca prevederea era abuziva. “Contrar pozitiei exprimate de Federatia Operatorilor Rutieri de Transport, Ministerul Transporturilor a incercat sa elimine posibilitatea utilizarii RCA in cazul in care un autovehicul care nu era dotat pentru circulatia in conditii de iarna ar fi afectat elemente de infrastructura, incercând sa obtina o despagubire directa din partea participantului la trafic”, au mai precizat reprezentantii transportatorilor. (A.M.L.)
Senatorii lasa toate pagubele in seama RCA
„Prima casa 4” are concurenta
Bancile “saboteaza” programul guvernamental „Prima casa 4”, oferind imprumuturi cu dobânzi la fel de mici ca in cazul creditelor garantate de stat.
Chiar daca Executivul a anuntat normele pentru programul “Prima casa 4”, multe banci vin cu propriile oferte, care se adreseaza si celor care au deja o locuinta sau un alt credit. “Conditiile sunt cvasisimilare cu cele ale programului guvernamental in termeni de cost. Variaza doar avansul. Este de 15% in loc de 5%”, a declarat Corneliu Cojocaru, directorul de comunicare al BCR. Cu alte cuvinte, se pastreaza dobânda, doar ca, pentru 60.000 de euro, clientul vine cu un avans de 9.000 de euro in loc de unul de 3.000 de euro. In plus, cei care vor sa-si achizitioneze o locuinta pot obtine un imprumut de 100.000 de euro fata de 60.000 de euro cât se ofera prin programul guvernamental. De asemenea, pentru a câstiga clienti, unele banci nu percep comisioane de acordare, de administrare si pentru o perioada limitata ofera gratuit evaluarea imobilului.
Si-a luat pantofi noi, dar nu ne lasa sa marim salariile
Jeffrey Franks ne-a anuntat, ieri, ca economia României a inceput sa-si revina. Ba chiar da si semne de crestere, daca este sa ne luam dupa spusele oficialului FMI. Cu toate acestea, românii nu vor simti prea curând efectele miraculoasei “invieri” economice, ne asigura Franks.
Printre cifrele aburitoare care confirmau chipurile iesirea economiei din convalescenta, Jeffrey Franks a strecurat si câteva informatii numai bune de omorât entuziasmul oricarui român cu cap. Din start, reprezentantul FMI ne-a anuntat ca reducerea TVA si a altor taxe este posibila. Nu acum-acum, ci in vreo 5, 10 ani. “Nu vad spatiu suficient pentru 2012. Trebuie sa fim realisti in aceasta privinta. (…) In timp, in urmatorii 5 sau 10 ani, sper ca România sa aiba o mai buna colectare a taxelor si sa creasca eficienta administrarii, pentru a putea avea loc de reduceri de TVA, de contributii sociale si sa poata sa rationalizeze si alte taxe”, a mai spus oficialul FMI.
*Majorarile salariale, un vis frumos*
Daca de reduceri de taxe/contributii sociale nu poate fi vorba, nici in ceea ce priveste cresterea salariilor Franks nu ne da nicio speranta. Concret, oficialul FMI a aratat ca, si in conditiile unor noi disponibilizari, Guvernul va fi obligat sa gaseasca capitole bugetare pentru anul 2012 de unde sa scada, pentru a putea creste salariile bugetarilor. ”Guvernantii trebuie sa echilibreze cheltuielile si veniturile pentru a se incadra in acea tinta de deficit de 3% si, daca doresc sa dea mai mult la salarii, vor trebui sa ia din alta parte”, a subliniat reprezentantul FMI. Dupa atâtea previziuni sumbre, in incheierea conferintei, Franks ne-a dat si o veste buna: si-a luat pantofi noi, renuntând la cei rupti in talpa.
*Nastase: FMI pregateste masuri dure*
Pesedistul Adrian Nastase sustine ca FMI are un plan de masuri “extrem de dure” pe care il tine insa secret. “Din câte stiu eu, delegatia FMI nu ne-a contactat pentru a ne cere opinia in legatura cu un text pe care, oricum, il tin secret. Un text care, din informatiile mele, este extrem de dur ( inclusiv in ceea ce priveste «reforma›› in domeniul medical, prin reducerea cheltuielilor sociale, prin disponibilizari in societatile de stat, inclusiv pregatirea pentru privatizare a transportului CFR marfa, a inceperii privatizarii TAROM, masuri dure in sectorul energetic – inclusiv la Oltchim)”, sustine fostul premier.
ANA-MARIA LUDATSER
Au fost arestati marii dealeri de droguri
Bucurestenii care locuiesc in Sectorul 3 al Capitalei pot rasufla usurati dupa ce politistii de la „crima organizata” si procurorii DIICOT au reusit arestarea membrilor a doua retele de traficanti de droguri ce aprovizionau toti dealerii stradali din aceasta parte a orasului.
16.000 de locuri in liceele bucurestene
Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti a anuntat ca va pune la dispozitii absolventilor de ciclu gimnazial o brosura care cuprinde profilurile si specializarile liceelor din Capitala, mediile de admitere de anul trecut, inscrierea si calendarul evaluarii nationale. Totodata, ISMB a precizat ca pentru anul scolar 2011-2012 in Capitala sunt disponibile peste 16.000 de locuri in clasa a IX-a.
Motiunea pe sanatate a picat
Motiunea USL intitulata “Sistemul sanitar din România – alarma de cod rosu” a fost respinsa, ieri, cu 134 de voturi “pentru” si 137 de voturi “impotriva”. In cadrul dezbaterilor, deputatii opozitiei au criticat masurile luate de Guvern, in timp ce reprezentantii puterii au sustinut respingerea motiunii, aratând ca masurile dure au fost necesare. Si asta in timp ce ministrul Sanatatii, Cseke Attila, a apreciat ca motiunea criticata masuri predecesorilor sai.
Intoxicati cu otrava de sobolani
Un barbat din Fetesti a murit si doi copii sunt in stare grava dupa ce s-au intoxicat cu otrava pentru sobolani. Copiii, o fetita si un baiat de 9 si respectiv 12 ani, au fost transportati de urgenta la Spitalul Grigore Alexandrescu. “ Nu ne putem pronunta asupra sanatatii lor mai devreme de 72 de ore”, a precizat dr. Elena Petrisor.
Referendumul ar putea avea loc pe 26 iunie
Numarul de intrebari la referendumul privind Legea Capitalei va fi redus la trei sau patru fata de cele sapte stabilite deja, iar data desfasurarii lui ar putea fi mutata cu o saptamâna mai târziu, pe 26 iunie in loc de 19 iunie. Precizarile au fost facute de primarul Sorin Oprescu. Acesta a mentionat si ca liderii de grup din CGMB sunt de acord cu modificarile, mai ales ca ele ar putea duce la injumatatirea costurilor referendumului, respectiv de la 5 la 2,5 milioane de lei.
Boc are un salariu pe masura lui
Râvnita de mai toti liderii politici, functia de premier il incarca pe cel care o detine de o multime de responsabilitati, dar ii ofera, in acelasi timp, si satisfactii pecuniare. Regula este valabila in mai toata Uniunea Europeana, România facând si aici exceptie.
Un top al salariilor sefilor de guverne din UE il plaseaza pe primul loc pe Francois Fillo, premierul Frantei, cu un venit lunar de 20.000 de euro.
Cei 19.000 de euro pe care-i incaseaza o plaseaza pe Angela Merkel, cancelarul german, pe un onorant loc doi.
Rau nu o duce nici cancelarul Austriei, Werner Faymann, care câstiga nu mai putin de 18.000 euro pe luna. Acesta este urmat de premierul Belgiei, Yves Leterme, cu 17.000 de euro. 14.000 de euro incaseaza si Andrius Kubilius, seful Executivului lituanian.
*Boc, cel mai prost platit*
Dupa fapta si rasplata, au spus cârcotasii de serviciu la auzul vestii ca premierul român, Emil Boc, câstiga de 13 ori mai putin decât omologul sau francez, ocupând, cu suma de 1.500 euro, ultimul loc al clasamentului. Si asta in timp ce altii s-au grabit sa adauge ca, cel mai probabil, salariul este direct proportional cu inaltimea. Culmea, chiar si seful Cabinetului de la Sofia câstiga mai mult, premierul bulgar fiind platit cu 1.650 de euro pe luna. De mentionat ca, in raport cu salariile omologilor europeni, retributia lunara a premierului Boc este apropiata de ajutorul de somaj care se acorda in Luxemburg.
*Berlusconi, potent financiar*
Cel mai bogat premier al Uniunii Europene este Silvio Berlusconi. Premierul Italiei a obtinut anul trecut venituri de 40 de milioane de euro, dar nu din salarii, el fiind proprietarul unui imperiu media, dar si a altor afaceri. Un caz aproximativ asemanator este cel al premierului Luxemburgului, Jean-Claude Juncker, care ocupa mai multe functii, el fiind si presedintele Eurogroup (grupul statelor din zona euro).
Adelina Ionicel
Politistii isi fac scut uman din neveste si copii
Nu mi-e drag Traian Igas. Ba, din contra. Dar, sincer vorbind acum, probabil ca atunci când va da nas in nas cu protestatarii de la SNPPC, ministrul de Interne va simti aceeasi repulsie ca si „mascatii” din subordine.
Care, atunci când intervin in forta la vreo descindere intr-o mahala tiganeasca, se trezesc cu pirandele si puradeii bagati la inaintare. Astazi, politistii vor sa protesteze in fata Parlamentului, ascunsi in spatele unui scut uman format din propriile neveste si copii. Prea penibil, asa ca lasati-va familiile acasa si luptati-va apoi cât vreti pentru drepturile voastre legitime!
*Intre disponibilizari si transferuri*
Liderul Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual a convocat pentru astazi un miting de protest care va avea loc in piata din fata Parlamentului României si la care vor participa câte 100 – 200 de membri sindicalisti din fiecare judet. Principala nemultumire a politistilor este, bineinteles, legata de incapatânarea cu care conducerea Ministerului de Interne vrea musai sa disponibilizeze cel putin zece mii de cadre. Apoi, sindicalistii mai protesteaza si impotriva modificarii statutului politistului, prin care de acum inainte nu va mai fi nevoie si de acordul prin semnatura al celui propus spre transfer definitiv.
*Mai rau ca tiganii*
Motivatia protestului este cât se poate de laudabila. Insa modul in care sindicalistii in uniforma au ales sa o faca, in premiera in România, este de-a dreptul jenant. Pentru ca nu ai cum sa nu faci legatura cu membrii clanurilor tiganesti care, ca sa impresioneze, atunci când sunt vânati de politisti, se ascund in spatele nevestelor si copiilor. Adica exact aceeasi strategie folosita acum si de ”gabori”…
Catalin Tache
Magiunul de Topoloveni se serveste in UE cu covrigeii SRI
Dupa lupte seculare care au durat vreo doua decenii, iata ca a reusit si tara noastra, in sfârsit, sa inregistreze un produs recunoscut de catre legislatia Uniunii Europene ca fiind suta la suta românesc. Ce-i drept, nu este vorba despre puiul de Crevedia, palinca de Bihor, Grasa de Cotnari sau cârnatii de Plescoi, ci doar de magiunul de Topoloveni. O uluitoare poveste de succes.
Insa, asa cum se intâmpla mereu pe plaiurile mioritice, cârcotasii invidiosi au si inceput sa faca sapaturi. Si cum la arabi dai de petrol, la noi se gaseste imediat un sâmbure de scandal. In acest caz, coincidenta ca proprietara singurei marfi care face lobby pentru România in afara a intrat in afaceri vânzând covrigei Serviciului Român de Informatii! La propriu…
*Sub protectia IGP*
Firma proprietara a micutei fabrici de magiun din Topoloveni a reusit sa surprinda o tara intreaga prin anuntul ca a reusit sa obtina din partea comunitatii europene mult doritul Indice Geografic Protejat (IGP). Mai ales in contextul in care, de atâta amar de vreme, toate eforturile de a trece vreunul din nenumaratele si mult mai puternicele branduri românesti sub protectia legislatiei Uniunii Europene s-au soldat doar cu esecuri rasunatoare. Acum insa, alaturi de „frunza”, mai avem si magiunul care sa ne reprezinte in strainatate. Iar patroana fabricii merita toate laudele. Mai ales ca, probabil, Bibianei Dolores nu i-a fost deloc usor, primii bani pe care i-a câstigat ca femeie de afaceri fiind din contractul primit de la o unitate a Serviciului Român de Informatii, pentru a o aproviziona zilnic cu covrigei si alte produse de patiserie.
*Caldura pentru puscarii*
De altfel, pâna la lovitura data prin inregistrarea magiunului de Topoloveni, SC Sonimpex Serv Com SRL a avut mereu mâna buna la contractele cu statul român. De-a lungul anilor a primit de la diverse institutii contracte de sute de miliarde. Astfel, inainte de a fi furnizarea exclusiva de magiun catre Casa Regala, firma a jucat acelasi rol, dar pentru aprovizionarea tuturor penitenciarelor cu combustibil pentru incalzire. De la Directia Apelor Publice Olt a primit un contract de furnizare de motorina, dublu fata de cât a reusit sa scoata PETROM–ul. Apoi, inca o tranzactie de peste 30 miliarde. Regia Autonoma pentru Activitatile Nucleare a cumparat si ea de la firma producatoare de magiun combustibil de peste 20 miliarde, in timp ce Administratia Lacuri Parcuri si Agrement Bucuresti a cotizat cu un milion de dolari. Sa mai zici ca nu a avut mâna buna SRI-ul când i-a facut safteaua cu covrigeii sai…
S-a ingrasat 2 kg in vacanta din Antalya
Ana Maria Gheorghe a avut parte de o minivacanta petrecuta, recent, impreuna cu familia ei, in Antalya. In sejur, ea s-a rasfatat la SPA si a mers la câteva sesiuni serioase de shopping. Prezentatoarea a profitat de prilej si si-a indeplinit capriciile culinare, reusind sa ia astfel in greutate. “M-am intors bronzata, relaxata, plina de energie dar si cu 2 kg in plus”, povesteste vedeta Acasa Tv. (C.I.)
“Mihaela Radulescu si Andreea Marin nu sunt dive”
Invitata la emisiunea “Next Diva2”, de la Euforia Tv, Bianca Dragusanu si-a exprimat parerea cu privire la Mihaela Radulescu si Andreea Marin. Desi le apreciaza pe cele doua vedete, asistenta crede ca nu ar trebui sa existe standarde pentru comparatii.“Mihaela si Andreea nu sunt dive, sunt doar doua femei frumoase si doua femei de succes. Ca femei, arata bine si atât”, a spus Bianca Dragusanu. (I.N.)
Irinel cere din nou custodia fiicei sale
Suparat ca Monica a plecat din tara si i-a incredintat-o pe Irina surorii ei, Ramona Gabor, milionarul a luat masurile necesare, astfel incât copilul sau sa nu ajunga pe mâinile unei persoane straine. Drept urmare, Irinel Columbeanu a mai depus, ieri, o cerere la judecatorie prin care solicita custodia fetitei, atunci când sotia lui este plecata.
In vârsta de doar patru ani, micuta Irina este pasata de la unul la altul. Dupa ce s-a plâns ca sotia lui este de negasit, acum Iri se confrunta cu o alta problema. Moni si-a exprimat acordul ca Irinuca sa treaca in grija matusii sale, Ramona, care si-a intrat repede in atributii. Nemultumit de modul in care se petrec lucrurile, Columbeanu a depus o cerere la Judecatoria Buftea prin care solicita custodia fetitei ori de câte ori Moni este plecata din tara sau din Bucuresti. Pe 23 mai se va stabili programul de vizitare al copilului.
Cristiana Ivan
Nadine a aruncat la câini cheile de la masina
Simpatica mulatra de la “Scoala vedetelor”, Nadine Voindrouh, a trecut, zilele trecute, printr-o intâmplare care a bagat frica in ea. Dorind sa hraneasca niste maidanezi, bruneta a aruncat odata cu mâncarea câinilor si cheile de la masina sa. In incercarea de a si le recupera, Nadine s-a lovit de agresivitatea fiarelor.
Aflata pe o strada din Capitala, fosta vedeta tv a avut buna intentie de a hrani niste câini, aruncându-le astfel ceva de mâncare. Din neatentie, mulatra si-a scapat si cheile automobilului sau, pe care a reusit sa le recupereze cu greu. „Eram pe o strada cu multi maidanezi, le-am aruncat ceva de mâncare, insa odata cu mâncarea, le-am aruncat si cheia de la masina… Am alergat spre cheie, de teama sa nu o inghita si dupa sa stau sa astept sa iasa (pe sub coada – n.red.), au inceput sa mârâie”, a povestit Nadine pe contul ei de Facebook. De frica sa nu pateasca ceva, ea a asteptat ca patrupezii hamesiti sa-si termine masa, dupa care si-a luat in sfârsit cheia si a plecat speriata de la locul respectiv.
Ioana Nechifor
Badiu, tinut in continuare in stand-by
Vedeta Antenei 1, Oana Frigescu, si sotul ei, Andrei Badiu, s-au intâlnit, ieri, la tribunal, intr-o noua infatisare legata de divort, dar si pentru a dezbate ordonanta presedintiala. Desi spera ca i se va aproba un program de vizitare pentru fiica lui, Badiu mai are de asteptat, intrucât Oana n-a putut sa aduca un martor potrivit.
La infatisarea de ieri de la tribunal, Andrei si Oana au fost chemati pentru ordonanta presedintiala depusa de Badiu, conform careia solicita dreptul de a-si vedea copilul. Intrucât nu si-a mai vazut fetita de cinci luni, el spera sa obtina un program de vizitare pentru a fi astfel alaturi de copilul sau. In acest sens, cei doi soti au fost nevoiti sa-si aduca fiecare propriul martor, care sa vorbeasca in favoarea sa in ceea ce priveste programul de vizitare al fetitei. Daca Badiu a venit insotit de un prieten, sotia lui a vrut sa-si foloseasca mama pe post de martor, lucru neacceptat de magistrati, deoarece nu este legal sa depuna marturie un membru din familie.
*„Pot sa aduc inca 20 de martori”*
In aceasta situatie, pe 23 mai se va discuta din nou programul de vizitare al fetitei, când Oana va fi nevoita sa aduca un martor, iar pe 16 mai cei doi se vor intâlni din nou la tribunal pentru a vedea daca se pronunta divortul. „Oana si avocatul ei n-au fost in stare sa aduca un martor pentru ordonanta presedintiala. Ei au adus un martor ilegal, pe mama Oanei. Eu mai pot sa aduc inca 20 de martori, dar ea nu are pe cine sa aduca, nu are nici o prietena. Am rezistat cinci luni de zile, mai pot sa rezist o saptamâna, ca apoi sa mi se accepte un program de vizitare decent”, a declarat Andrei Badiu pentru ziarul „National”.
Ioana Nechifor
Oana Lis nu se excita in fata camerelor de filmat
Desi este o femeie maritata, Oana Lis isi ignora statutul si continua sa-si faca de cap. Prezenta la un eveniment monden, vedeta a profitat de lipsa sotului ei si s-a dat in stamba. Blondina a intrat repede in vizorul unui dansator, care nu s-a lasat pâna ce nu i-a oferit un numar de striptease.
Cu toate ca urmeaza sa se casatoreasca religios cu Viorel Lis, in aceasta vara, Oana continua sa se tina de sotii. Cu o peruca neagra, ea a mers, vineri, la deschiderea scolii de dans a lui Mihai Mitoseru, unde s-a distrat pe cinste. Profitând de absenta fostului edil al Capitalei, Remus, de la Taboo Boys, a asezat-o pe blondina pe un scaun si a incercat sa-i ofere un moment de erotism. In timpul partidei de striptease, pe Oana a mustrat-o constiinta si l-a oprit pe acesta când a vrut sa se dezbrace, gândindu-se ca gestul l-ar deranja pe Viorel. „M-am dus singura la eveniment. Nu e prima oara când mi s-a facut striptease. Nu pot sa zic ca m-am excitat, a fost asa mai mult de show, de caterinca. N-ai cum sa te exciti când vezi atâtea camere, care filmeaza”, a declarat Oana Lis pentru ziarul „National”.
Ioana Nechifor
La Eurovision, important e sa participi!
Cea de-a 56-a editie a concursului international Eurovision va debuta, in aceasta seara, in Germania, la Dusseldorf. Reprezentantii României, baietii de la trupa Hotel Fm, vor incerca sa convinga publicul si juriul, in semifinalele de mâine, daca merita sa ajunga in finala. Fara sa aiba asteptari prea mari, coordonatoarea proiectului, Marina Almasan, spera ca formatia sa reuseasca macar sa lase o impresie buna asupra tarii noastre.
Daca anul trecut, Paula Seling si Ovi au reusit sa aduca României un loc fruntas, clasându-se pe locul al treilea, ramâne de vazut daca reprezentantii din acest an vor reusi sa se incadreze in finala. Cunoscuti mai degraba din cauza scandalului sexual in care a fost implicat solistul trupei, David Bryan, decât de pe urma activitatii muzicale, baietii vor performa, mâine, pe scena Eurovisionului, la Dusseldorf. Filmuletul in care David a aparut masturbându-se a facut mare vâlva pe internet, stârnind reactii in contradictoriu. In ciuda controverselor iscate, el si colegii lui vor interpreta piesa „Change”, in cadrul concursului. Marina Almasan ne-a marturisit ca ea si colegii ei incearca sa le ofere tot sprijinul baietilor, recunoscând insa ca ei nu au experienta necesara pentru un astfel de concurs. ”Am ascultat si piesele celorlalte tari si sunt foarte bune, concurenta e mai puternica decât anul trecut. Sper sa avem noroc, baietii sa nu aiba emotii in timpul concursului. Ei nu sunt o trupa de anvergura, sunt o trupa noua, iar asta este incercarea vietii lor. Sper din toata inima sa lase o impresie buna asupra României. Clasamentele sunt mai mult sau mai putin corecte”, a declarat Marina Almasan pentru ziarul „National”.
*David, in topul frumosilor de la Eurovision*
Daca prestatia lor muzicala este pusa sub semnul intrebarii, cert este ca liderul trupei Hotel Fm a reusit sa iasa in evidenta gratie aspectului sau fizic. „David e unul dintre cei mai carismatici solisti de la Eurovision, are o figura dragalasa”, ne-a mai spus Marina Almasan. In aceste zile, componentii Hotel Fm au incercat sa se tina departe de petrecerile organizate cu prilejul festivalului si sa se concentreze asupra repetitiilor.
Cristiana Ivan
Gunter Sachs, fostul sot al Brigittei Bardot, s-a sinucis
S-a nascut miliardar si si-a trait viata facând absolut tot ce i-a placut. Apoi, la 78 de ani, si-a incheiat socotelile tragându-si un glont in cap, ca si tatal sau.
Ca loc de trecere spre cele vesnice si-a ales castelul din statiunea suedeza Gstaad, pentru ca oferea o priveliste magnifica. Familia a anuntat ca Gunter suferea de o boala degenerativa incurabila, care ii afecta memoria si vorbirea, de aceea a luat decizia sa iasa decent din lume, dupa cum scria in nota de adio. „Intotdeauna am stat drept in fata marilor incercari”, scria Gunter. S-a nascut in 1932, nepot al magnatului Adam Opel. A urmat cursuri de matematica si economie, dar n-a lucrat o zi in viata lui, dupa cum insista sa se spuna despre el. Emigrat in Suedia, in 1976, s-a ocupat cu fotografia documentara, colectionarea operelor de arta si astrologia. Si femeile. A fost insurat de trei ori si are trei copii, dar cele mai celebre femei din viata lui au fost Brigitte Bardot si regina iraniana Soraya Esfandiary. Tatal lui, Willy Sachs, s-a sinucis in 1958. (M.A.)
Johnny Depp se retrage pe insula lui din Bahamas
Statutul de star il oboseste peste masura. De când a devenit „piratul din Caraibe” Jack Sparrow, pâna si copiii il urmaresc, nu numai paparazzi. De aceea, Johnny Depp s-a hotarât sa se retraga pe insula lui si sa mai faca un copil.
Little Halls Pond Cay este insula din Bahamas pe care Depp a cumparat-o cu trei milioane de dolari, adaugând-o patrimoniului sau imobiliar, care mai cuprinde o proprietate din sudul Frantei si o vila in Los Angeles. Din cauza popularitatii extraordinare a seriei „Piratii din Caraibe”, Depp nu mai are liniste nicaieri si nu se mai poate bucura de clipele placute alaturi de iubita lui, cântareata Vanessa Paradis, 38 de ani si de copiii lor, Lily-Rose, 11 ani si John Jack, 9 ani. Ultima salvare a ramas insula, care se intinde pe o suprafata de 160 de kilometri patrati. „Popularitatea mi-a distrus intimitatea, dar mi-a adus suficienti bani ca sa mi-o cumpar!”, a marturisit Johnny Depp. „Toate se leaga. Pâna si insula am descoperit-o când filmam la «Piratii din Caraibe – Blestemul Perlei Negre».”
*Mai vrea un copil*
In ultimul film, „Piratii din Caraibbe – Pe Valuri Misterioase”, a jucat alaturi de Penelope Cruz, care era in ultima luna de sarcina. Si când l-a nascut pe Leo, Depp, care are 47 de ani, a simtit acut nevoia de a fi tata din nou. Cu Vanessa este de 14 ani. Ea i-a dat un nou sens in viata. Inainte, marturiseste Depp, era prins intr-un vârtej. Relatiile lui tumultuoase cu Lori Alison, Sherilyn Fenn, Jennifer Grey, Winona Ryder si Kate Moss, viata de noapte prin cluburi sunt doar amintiri. „Mai greu decât sa fiu capitanul Jack Sparrow este sa fiu tata. Dar vreau acest rol din nou!” (A.M.)
5 diete care te scapa de boli
De regula, dietele sunt tinute cu scopul de a determina o scadere in greutate, insa, dincolo de cele drastice, care fac rau organismului, exista diete care aduc si beneficii starii generale de sanatate.
Iata cinci diete care te ajuta sa fii mai sanatos:
1. Dieta indicelui glicemic scazut
Aceasta se bazeaza pe ideea ca acei carbohidrati care duc la o crestere rapida a glicemiei ar trebui evitati (e vorba de cei rafinati). Printre alimentele permise se numara: cereale integrale (spre exemplu produse din secara si ovaz), fasole, mazare, linte, nuci, multe legume si fructe (dar putini cartofi).
2. Dieta vegetariana
Vegetarienii par a avea un risc mai mic de obezitate, boli coronariene, hipertensiune si diabet. In general, dieta vegetariana (dar unde ouale si lactatele sunt permise) ofera adesea mai putine grasimi saturate si colesterol organismului si mai multi carbohidrati complecsi, fibre, magneziu, acid folic, vitamina C si E si carotenoide, decât alimentatia cu carne. In cazul vegetarienilor insa exista riscul ca acestia sa consume prea putine proteine.
3. Dieta DASH
Principalul rol al acesteia este de a reduce tensiunea arteriala. Ea presupune in principal o alimentatie echilibrata, bogata in fructe, legume, lactate fara grasime sau cu un continut scazut de grasime, cereale integrale, peste, carne de pasare, fasole, seminte si nuci, iar aportul zilnic de calorii si numarul de portii sunt stabilite in functie de vârsta si gradul de activitate al fiecaruia.
Scaderea tensiunii arteriale poate sa apara rapid, chiar si dupa doua saptamâni de dieta. In combinatie cu exercitii fizice, dieta DASH poate reduce tensiunea sistolica cu 16 puncte, iar pe cea diastolica cu 10 puncte.
4. Dieta fara gluten
Glutenul este o proteina ce se gaseste in cereale ca grâu, orz, secara, iar dieta care limiteaza sau elimina glutenul este prescrisa pacientilor care au boala celiaca.
In cazul acestei afectiuni, sistemul imunitar raspunde la gluten prin iritarea si vatamarea intestinului subtire, iar acest lucru impiedica corpul sa absoarba nutrienti importanti, cum ar fi vitamine, calciu, proteine, carbohidrati si grasimi.
5. Dieta ketogenica
Aceasta este doar pentru persoanele care au epilepsie (in special copii) si care nu raspund la medicamente, presupunând respectarea anumitor cantitati de grasimi, carbohidrati si proteine: cam 80% grasimi, 15% proteine si 5% carbohidrati. Dieta este insa destul de greu de suportat, având in vedere ca este una neconventionala si are si efecte adverse, cum ar fi constipatie, deshidratare, lipsa de energie si foame, asta desi este eficienta in controlarea epilepsiei.
Cheltuieli cât China pe „turismul“ parlamentar
Profitând de necesitatea respectarii anumitor obligatii de reprezentare externa, parlamentarii nostri intind coarda, sfideaza criza si se plimba hai-hui prin lume.
Ca sunt senatori sau deputati, alesii profita din plin de orice oportunitate, participând chiar si la evenimente cu utilitate zero. “Organizatorii asigura masa si cazarea” este scuza indeobste folosita pentru a justifica aprobarea deplasarii prin cele zari straine. Da, dar transportul si diurna sunt decontate de Camera sau de Senat, dupa caz, ceea ce naste o indreptatita intrebare: de ce nu vor sa taie parlamentarii frunza la câinii bastinasi, asa cum fac in restul anului, ci alearga sa fericeasca straine patrupede? Intrebare care ramâne, ce-i drept, fara sens la mentionarea unor destinatii mult râvnite. Asa cum este de exemplu China. O tara pe care mai multi senatori se pregatesc sa o admire pe banii nostri si ai gazdelor. Noi ii transportam pâna acolo (si inapoi, din pacate), contra 12.000 de euro, chinezii ii cazeaza si ospateaza “moca”, nu se stie pe câti yuani. Sau dolari, moneda americana fiind mai la moda decât euro prin Orient.
*Ocazii sa fie, ca alesii amatori sunt gârla*
“Câstigatori” ai actualului sezon turistic parlamentar par a fi, la o sumara trecere in revista, senatorii care isi fac bagajele pentru China. Condusi de Titus Corlatean, presedintele comisiei pentru politica externa, care sustine ca vizitei i-a venit sorocul, mai ales ca urmareste imprietenirea, avant la lettre, cu viitorii conducatori chinezi.
O fericita coincidenta a facut ca la inceputul lunii aprilie Victor Ponta sa se deplaseze intr-o localitate omonima: Ponta Delgada, din Portugalia. Unde a participat la lucrarile Comitetului permanent al Adunarii parlamentare NATO. Alte lucrari, cele ale Comisiei pentru respectarea obligatiilor si angajamentelor statelor membre ale Consiliului Europei a APCE, l-au obligat pe Adrian Nastase sa fie la Paris, la sfârsitul lunii mai. De o destinatie si mai potrivita cu sezonul, estival de aceasta data, se va bucura Relu Fenechiu, care, pe 1 si 2 iunie, va participa in insula Corfu, Grecia, la lucrarile Comisiei pentru migratii, refugiati si populatie, a Adunarii Parlamentare a CE.
ADELINA IONICEL
Pedelistii se intrec in pilde inainte de Congres
Ferecati in spatele usilor trântite in nasul ziaristilor, pedelistii se infrunta mai nou in pilde si bancuri.
Transformat de bunavoie in “John”, erou de banc, Emil Boc a deplâns multele obligatii pe care trebuie sa le onoreze in calitate de premier. “Se facea ca, in 2008, John se intoarce din America in satul sau cu 10.000 de dolari si imparte fiecarui satean câte 100 de dolari. In 2009 face acelasi lucru. Dar in 2010 se intoarce cu 5000 de dolari si da fiecarui satean câte 50 de dolari. Ion si Gheorghe se duc la John si il intreaba de ce au primit mai putini bani. John le spune: «Nu mai pot sa va dau cât v-am dat pâna acum pentru ca fetele mele, Monica si Mary, sunt acum la facultate si trebuie sa le asigur cheltuielile». Dupa ce au primit raspunsul, Ion ii spune lui Gheorghe: «Ăsta isi tine fetele la studii pe banii nostri»”, si-a varsat Boc oful in urechile colegilor strânsi sa-l auda lansându-si a “n”-a oara, motiunea.
*Oltean vrea bancuri cu Elena si Roberta*
Luat de valul metaforei lui Boc, Ioan Oltean a fluierat in biserica: “Nu stiu cum se face, ca totdeauna din strainatate sunt toti John, Mary si John si niciodata Elena si Roberta. Sper sa fie si bancuri si cu Elena si cu Emil, nu numai cu Ion si cu Maria”. Banc evident deloc gustat de Elena Udrea, care a si ripostat pe loc: “Nelu draga (Ioan Oltean pe numele din buletin – n.r.), pentru o secunda, auzindu-te pe tine, am crezut ca este ala… Ciuvica. Asa glumeste colegul nostru, domnul Oltean”. Atins de harul literar s-a dovedit a fi si Vasile Blaga, care l-a invocat pe câinele Vasile, mascota raposata a PD-ului, regretând disparitia patrupedului inainte de a-si scrie … memoriile: “Mai fac si câte-o gluma, ca eram doar vreo cinci – sase oameni in curte la Modrogan si câinele Vasile (atunci când PSD-ul lui Nastase a incercat destructurarea PD – n.r.). Pacat ca a murit fara sa-si scrie memoriile, ca avea ce spune”.
SIMONA BĂDULESCU
Demnitarii, examinati la cap din greseala
Senatul a adoptat, tacit, proiectul referitor la examinarea psihologica a candidatilor la functii de demnitate publica, in administratie sau de ministri. Initiat de cinci senatori ai UNPR, proiectul a figurat de doua ori pe ordinea de zi a plenului, dar parlamentarii nu si-au gasit timp de dezbatere. Avizat negativ de Comisia de administratie, el a fost adoptat tacit de Senat, odata cu expirarea timpului acordat legal pentru dezbatere si vot.
PNL s-a-nvârtit de-un Bot
Deputatul Octavian Bot a dat PDL-ul pe PNL, in care s-a reinscris, ieri, dupa demisia din partidul de guvernamânt. Motivele schimbarii de domiciliu sunt mai multe, Bot afirmând acum ca PDL este “un partid de papagali, fara sa-i jignesc, inteleg ca cei din PDL trebuie sa repete mot-a-mot ce spun Basescu sau Emil Boc” si, in plus, este un partid de dreapta “doar pentru ca e de-a dreapta tatalui, Traian Basescu”.
Oprisan, pieton fara voie
Prins de radar circulând cu 113 kilometri/h, Marian Oprisan a devenit pieton pentru urmatoarele 90 de zile. Liderul PSD Vrancea nu este la prima abatere in domeniu, el fiind cercetat penal, in 2006, pentru conducerea masinii cu permisul suspendat. Atunci, Oprisan s-a adresat Justitiei si a câstigat procesul. Acum, daca vrea sa-si recupereze carnetul mai repede de trei luni, trebuie sa dea din nou examen auto.