„Primul război Tik Tok”, așa cum a fost numită invazia rusă în Ucraina, ar fi putut deveni cel mai transparent conflict militar din istorie, având în vedere multitudinea de imagini din satelit și postările de pe rețelele de socializare din linia frontului.
Cu toate acestea, imaginea de ansamblu a luptelor este la fel de neclară ca întotdeauna – este posibil ca timp de săptămâni întregi să nu se vadă dacă o parte beligerantă a trecut sau nu la ofensivă.
Acest paradox este o manifestare a unui concept informatic fundamental: garbage in – garbage out, susține politologul Leonid Bershidsky. Nu contează cantitatea de informații disponibile, ci calitatea acestora.
Cele două contribuții relativ noi la transparența conflictului ruso-ucrainean sunt imaginile din satelit disponibile pe scară largă și postările de pe rețelele sociale.
Disponibilitatea imediată a datelor prin satelit de la furnizorii occidentali privați a oferit Ucrainei un avantaj puternic încă din primele zile ale invaziei: mișcările trupelor rusești au fost complet transparente. Rusia, cu aproximativ 200 de sateliți de observare, comparativ cu 350 numai pentru companiile private americane, a avut o vizibilitate mult mai redusă asupra mișcărilor și instalațiilor ucrainene.
Pe rețelele de socializare, soldații ruși au dat inițial mii de indicii despre planurile și manevrele comandamentului lor. Deoarece războiul a fost planificat ca un blitzkrieg și militarii nu au fost anunțați decât în ultimul moment că vor invada țara vecină, nimeni nu părea să se preocupe de securitatea operațională; unitățile rusești puteau fi localizate cu ușurință cu ajutorul postărilor de pe Vkontakte, clona rusească a Facebook-ului. Ucrainenii, la rândul lor, postau imagini cu pagubele produse de bombele și rachetele rusești – indignarea lor a avut prioritate.
Totuși, pe măsură ce campania a continuat, armata rusă a luat măsuri drastice în ceea ce privește utilizarea dispozitivelor mobile în prima linie, iar soldații au cooperat în mare măsură, realizând că o indiscreție ar putea contribui la stabilirea de ținte a inamicului.
La rândul lor, ucrainenii au interzis publicarea neautorizată a imaginilor care arată loviturile cu rachete rusești, pentru a nu-i lăsa pe ruși să știe dacă au reușit să își atingă țintele. Unele fotografii și clipuri video mai apar încă pe Telegram, dar aceste excepții sunt repede înăbușite de un cor proteste.
Prudența sporită de ambele părți ale frontului înseamnă că rețelele de socializare ar trebui considerate în primul rând ca fiind canale de dezinformare.
De partea ucraineană, există mult mai puține plângeri publice decât în primele luni ale războiului, dar încă o mulțime de dorințe – și chiar mai multă dezinformare intenționată menită să submineze(?) moralul în scădere al forțelor rusești. Și nimic cât de cât credibil nu s-a scurs cu privire la planurile de contraofensivă care, teoretic, au fost pregătite de luni de zile.
În condițiile în care presa rusă este blocată, presa ucraineană se autocenzurează în chestiuni militare, iar presa internațională este în cel mai bun caz alimentată cu informații incomplete de către guvernele ucrainean și occidental, cacofonia de bloguri, clipuri și scurgeri de informații pare mai păguboasă decât ar fi fost o tăcere completă.
Se poate spune că războiul din Ucraina, Tik Tok sau nu, a devenit și mai încurcat, iar tehnologia nu se dovedește că îl va desluși.
Apariția unei lumi multipolare care cuprinde facțiuni rivale, cel mai clar observată în atitudinea față de războiul Rusiei în Ucraina, va fi evidențiată într-o serie de summituri de profil înalt în lunile următoare, începând cu reuniunea anuală a Grupului celor Șapte, care va avea loc la 19 mai în Japonia.
