Decenii în șir, Silicon Valley s-a mândrit cu o cultură a inovației și a miracolului economic. Și încă se mândrește cu o comunitate de capital de risc, o concentrație remarcabilă de ingineri și alte talente de management, universități puternice și sediile unora dintre cele mai mari companii din lume. Dar foarte puțin a rămas din acea cultură fondatoare.

Silicon Valley a externalizat o mare parte din industria sa, notează The Spectator. Apple produce două cincimi din produsele sale în China, de peste patru ori mai mult decât în Statele Unite. În loc să încerce să construiască piețe noi, marile companii de tehnologie își fac acum o mare parte a profiturilor de  miliardele de dolari din supraveghere – sursa bogăției generate de Google și Meta – și prin dezintermedierea afacerilor cu amănuntul.

Titanii americani din domeniul tehnologiei au ajuns să dețină o influență oligopolistă asupra piețelor comparabilă cu cea a lui John D. Rockefeller, Andrew Carnegie și Cornelius Vanderbilt.Trei firme de tehnologie reprezintă în prezent două treimi din toate veniturile din publicitatea online, care reprezintă acum marea majoritate a vânzărilor de publicitate, controlând în unele cazuri peste 90% din piață.

Chiar și în anii nefavorabili, acestea pot persista prin concedierea angajaților, bazându-se pe inerție pentru a acumula venituri fără grija concurenței, în ceea ce autorul David P. Goldman rezumă în mod clar ca fiind „transformarea companiilor de tehnologie disruptive în monopoluri care caută chirii”.

Această viziune nu poate fi mai departe de realitate. Stăpânirea mega-firmelor și mașina de bani asociată de pe Wall Street a subminat concurența în diferite domenii, de la jocuri video și servicii cloud la metavers și inteligența artificială.Oportunitățile sunt din ce în ce mai reduse pentru genul de startup-uri care au constituit o mare parte din baza de depozite a Silicon Valley Bank.

În prezent, tehnologia este în mare parte un joc între giganți care, dacă văd o tehnologie promițătoare, pur și simplu o achiziționează. Antreprenorul în domeniul tehnologiei, devenit scriitor, Antonio Garcia Martinez, a definit Silicon Valley „feudalism cu un marketing mai bun”, o societate cvasi-medievală „foarte stratificată”, „cu o mobilitate socială redusă”.

Firmele  tech  – pe care analistul Michael Lind le numește „companii de taxare” –  pot cere bani de la consumatorii care nu prea au de ales să meargă în altă parte. Iar dacă acești baroni absoluți concurează, o fac unii împotriva altora. În mare parte a fost ignorat impactul schimbărilor asupra oamenilor care locuiesc în Valley. În anii ’80 și ’90, a fost prezentată ca „un exemplu de aspirație a clasei de mijloc”. Nu mai este așa. Și asta se datorează, în parte, dezindustrializării.

Tipurile de locuri de muncă în domeniul tehnologiei create în Valley oferă oportunități doar pentru un subgrup restrâns de angajați foarte calificați și bine conectați. În prezent, marea majoritate a americanilor sunt înclinați să se teamă de elita tehnologică, iar aprobarea industriei a scăzut dramatic chiar înainte de pandemie.

Silicon Valley de astăzi este departe de promisiunea concretă de îmbunătățire a vieții și de realizări industriale din secolul al XX-lea. Oamenii văd că giganții Big Tech culeg averi colosale din supravegherea tot mai mare și din media socială distructivă din punct de vedere social; contribuțiile tehnologiei la bunăstarea și prosperitatea economică sunt mult mai greu de ținut în prim-plan.

Și, pe măsură ce concurența scade, stimulentul de a manipula informațiile și de a crește profiturile este irezistibil.Henry Ford poate că a fost un patron aspru, dar nu și-ar fi putut supraveghea angajații, cu atât mai puțin clienții, precum Google sau Meta.

De asemenea, magnații epocii auto nu au căutat să domine domenii atât de diverse precum asistența medicală, călătoriile spațiale, divertismentul și, bineînțeles, mașinile în sine. Giganții tehnologici de astăzi seamănă mai mult cu niște oligarhi, decât cu eroii buni ai inovației tehnologice.

Și dacă nu se produce o schimbare semnificativă în direcția politică a statului California, o golire inexorabilă și pe termen lung a Silicon Valley pare inevitabilă. Ceva unic, și miraculos, se va pierde în ceața istoriei și a legendei.

Piețele europene au primit un impuls important de la boom-ul global al vânzărilor de lux – o veste bună pentru regiune.

Comparați Europa cu SUA, unde, în ultimele 12 luni, 10 dintre cele mai mari firme de tehnologie au reprezentat 65% din randamentele bursiere – ceea ce reprezintă în sine un semn de concentrare a industriei, potrivit Financial Times. Concentrare și în Europa: 10 dintre cele mai mari acțiuni din domeniul luxului, de la LVMH la Ferrari, au reprezentat aproximativ 30% din randamente – o pondere neegalată de la începutul înregistrărilor.

De mult timp un motiv de mândrie pe continent, industria luxului a luat avânt în ultimul deceniu și a avut cei mai buni ani din istorie în timpul pandemiei. Două treimi din veniturile din vânzările de lux la nivel mondial se îndreaptă către Europa.

Lista celor mai mari 10 companii europene în funcție de capitalizarea bursieră, care a fost istoric dominată de bănci, utilități și conglomerate industriale, cuprinde acum patru nume de lux, față de zero la începutul anilor 2010. Marile sale branduri sunt chiar mai profitabile decât marile companii de tehnologie din SUA, câștigurile reprezentând aproape 25 % din venituri.

Pe măsură ce tehnologia americană a luat amploare în ultimul deceniu, la fel a făcut și luxul european. Din 2010, cele 10 mari firme de tehnologie și-au cvadruplat cota de piață bursieră din SUA, ajungând la aproape 25%. În aceeași perioadă, cele mai mari 10 acțiuni din industria luxului și-au triplat cota de piață europeană, ajungând la aproape 15% – o mare parte din această creștere fiind înregistrată în ultimul an.

Dominația Franței

În domeniul luxului, ca și în tehnologie, puterea se concentrează la vârf. Marcile europene de top reprezintă acum o treime din vânzările globale, față de un sfert în 2010. Primele patru companii de lux din Europa, în funcție de capitalizarea de piață, sunt toate franceze: LVMH, L’Oréal, Hermès și Christian Dior (care este deținută de LVMH).

Rădăcinile dominației franceze se află într-un ecosistem al luxului care datează de la curtea lui Ludovic al XIV-lea și o cultură corporativă care a început cu miliardarul Bernard Arnault. După ce a preluat controlul LVMH în 1989, acesta și-a propus să construiască prima casă de mărci de lux prin achiziții în serie. Rivalii i-au urmat exemplul.

Din ce în ce mai mult, industria globală a luxului se bazează pe bunuri care sunt încă fabricate de mici firme italiene, dar vândute de mari conglomerate franceze. Gucci, Bulgari, Fendi – toate sunt mărci italiene aflate acum sub proprietari francezi.

În timp ce firmele americane de tehnologie pun în umbră toți concurenții, același lucru se poate spune și despre luxul francez. În rândul firmelor de lux de top, francezii au vânzări anuale de trei ori mai mari decât elvețienii, de peste patru ori mai mari decât americanii și chinezii și de 12 ori mai mari decât italienii.

În aprilie, LVMH a devenit prima companie europeană care a depășit pragul de jumătate de trilion de dolari. Hermès are acum marje de profit de peste 40 de procente, în creștere de la 25 de procente în 2010 și chiar peste cele ale  Microsoft, cea mai profitabilă dintre marile firme de tehnologie.

Un motiv pentru profituri atât de mari este puterea de stabilire a prețurilor. Companiile de lux deservesc o clientelă care este din ce în ce mai insensibilă la preț. Prețul unei poșete Chanel s-a dublat în ultimii cinci ani, ajungând la 10.000 de dolari – depășind cu mult creșterea inflației generale a prețurilor de consum înregistrată în această perioadă.