Acasă Blog Pagina 759

A luat 9,91 la BAC, dar a vrut 10. Surpriza de care a avut parte un absolvent clujean, după contestație

5

Un elev din Cluj a vrut să aibă media 10 la Bacalaureat, dar decizia de a depune contestaţie nu l-a ajutat. Din contră chiar, i-a scăzut cu mult media.

Potrivit stiridecluj.ro, un elev a luat nota 9.95 la examenul de Limba şi Literatura Română, însă nu a fost mulţumit.

S-a ales cu o notă mai mică după contestație

Convins că lucrarea sa merita nota maximă, dar şi pentru că voia un 10 curat ca medie generală, elevul a depus contestaţie. După recorectare a primit însă nota 9,6. La fel a procedat şi la examenul de Biologie acolo unde iniţial a primit nota 9,8, iar după contestaţie a primit 9,7.

Înainte de contestaţii, elevul avea media generală la examenul de Bacalaureat 2023 de 9,91. După recorectarea celor două lucrări, media sa a scăzut la 9,76. Astfel, în loc să fie primul elev ca şi medie din liceul său, tânărul a picat pe locul al treilea, fiind devansat de alţi doi colegi.

O elevă din Ploiești a contestat nota 9,95 la BAC

Alexia Isvoranu a absolvit Colegiul Național „I.L.Caragiale” din Ploiești. Ea a decis să conteste nota aproape perfectă, 9,95, la proba de logică a examenului de Bacalaureat.

Alexia Isvoranu este acum printre cei şapte absolvenți cu 10 curat la examenul de Bacalaureat, pe care îi numără județul Prahova.

„Știam că am lucrarea perfectă, am discutat cu profesoara mea și am decis să fac contestație. Mi se luaseră pe nedrept acele sutimi. În viață, când e vorba de ce e corect, dacă nu riști, nu câștigi. Iar mie consider că mi s-a făcut dreptate. Cu toată modestia, teza mea la logică a fost perfectă și meritam 10”, a spus Alexia pentru observatorulph.ro.

Alexia vrea să urmeze o facultate cu profil umanist, visul ei fiind de a deveni profesor. Cel mai probabil, spune tânăra, profesor de limba și literatura română.

Funcționarii statului, mână în mână cu angajații din azilele groazei. Noi dezvăluiri șocante din cadrul anchetei: cum ascundeau „torționarii” neregulile

7

O parte din funcționarii care lucrau la instituțiile cu atribuții în domeniul asistenței sociale au acoperit abuzurile pe care le făceau unii din angajații dela azilele groazei, potrivit referatului de arestare al procurorilor DIICTOT.

Potrivit ziarului „Libertatea”, care citează din referatul DIICOT, controalele în centre erau anunțate în prealabil iar funcționarii îi învățau pe angajați cum să se acopere în documente.

Alertați privind controalele

DGASPC Ilfov, DGASPC Sector 3, DGASPC Sector 6, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov sunt instituțiile care au sprijinit gruparea infracțională, potrivit referatului procurorilor. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, respectiv Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse sunt aparatele centrale în subordinea cărora lucrau funcționarii care au partizanat cu proprietarii căminelor groazei.

Majoritatea celor care ajungeau în căminele de bătrâni deținute de Ștefan Godei erau persoane vulnerabile, de multe ori în vârstă. „DGASPC-urile îi livrau „clienți” lui Godei, ocolind cadrul legal, arată procurorii DIICOT. Bolnavi cu afecțiuni psihice grave, fără discernământ, erau internați în centrele deținute de Godei pentru că centrele statului nu mai aveau spații de cazare. Potrivit legii, ar fi trebuit organizate licitații în urma cărora proprietarii de cămine private să își adjudece beneficiari. În cazul lui Godei, căminele au fost suprapopulate cu persoane din sistemul de protecție socială fără nicio licitație. Pentru fiecare beneficiar, lunar statul plătea sume consistente”, arată sursa citată.

Într-un an și jumătate, statul a plătit către căminele deținute de Godei circa 800.000 de euro. DGASPC Sector 3 a plătit în conturile Asociației „Sf Gabriel cel Viteaz” 2,5 milioane lei, DGASPC Ilfov 1,17 milioane lei, iar DGASPC Sector 6 suma de aproximativ 35.000 de lei.

Victimele rămâneau fără pensii

Sursa citată arată relațiile între Godei și unii dintre cei de la DGASPC-uri. Șeful serviciului management de caz și monitorizare servicii sociale pentru persoane adulte cu dizabilități de la DGASPC, Andrei Răzvan Țicu, era prieten cu Godei, potrivit DIICOT. În momentul în care Țicu primea solicitări de la poliție sau instituții ale statului, Țicu se sfătuia cu Godei cum să răspundă.

O atitudine binevoitoare față de Godei o aveau și unii angajați de la DGASPC Sector 3, într-un caz acesta fiind anunțat din timp de un control care urma să aibă loc. Așadar, deținătorul căminelor era alertat chiar de cei care făceau controlalele de monitorizare.

„La rândul lor, funcționarii AJPIS Ilfov, instituție care potrivit legii efectuează controale în vederea acreditării și licențierii centrelor de îngrijire și asistență persoane cu dizabilități l-au protejat pe Ștefan Godei. Funcționarii acestei instituții, arată datele din dosarul DIICOT, nu au efectuat niciun control inopinat, toate verificările fiind anunțate în prealabil lui Ștefan Godei. Acesta își punea angajații în alertă, cerându-le să facă peste tot curățenie, iar beneficiarii să fie spălați și ”îmbrăcați giugiuc””, mai arată Libertatea.

Interceptările făcute de procurorii DIICOT scot în evidență faptul că bătrânii din azilele groaze nu sufereau doar de înfometare, agresiuni fizice și batjocură, ci rămâneau și fără pensii sau apartamente.

Cum ascundeau neregulile patronii

Pacienții au fost maltratați și ținuți nespălați, înfometați sau trimiși la ”izolare”, într-o cameră de la subsol unde lumina intra printr-o gură de aerisire de o palmă.

Potrivit anchetatorilor, suspecții erau ajutați de funcționari ai statului. De exemplu, știau când urmează să fie controlați de autorități astfel încât să ascundă neregulile. Într-o astfel de situație, fratele liderului rețelei instruia telefonic angajații centrului.

Într-o altă convorbire telefonică, un angajat al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov îi învață pe membrii rețelei să întocmească fictiv documente din care să reiasă că centrul beneficiază de specialiști care i-ar consulta pe bătrâni.

Atac cu cuțitul în Germania. Bilanțul e tragic

Un bărbat înarmat cu un cuţit a ucis sâmbătă o persoană şi a rănit alte câteva în oraşul Bad Honningen, în vestul Germaniei.

Zvonurile privind continuarea unor atacuri violente care au circulat pe internet nu au putut fi confirmate, au adăugat forţele de ordine, care au transmis că nu mai există niciun pericol şi că suspectul a fost arestat, potrivit Agerpres.

O persoană a murit, mai multe sunt rănite

Autorităţile din landul Renania-Palatinat nu au fost oferit detalii în legătură cu identitatea persoanei ucise, a atacatorului sau în privinţa stării de sănătate a răniţilor.

„A avut loc un atac cu cuţitul”, a spus un purtător de cuvânt al poliţiei. „Nu mai este pericol”, a declarat el, potrivit Agerpres. Purtătorul de cuvânt a precizat că nu poate oferi alte informaţii cu privire la acest incident, identitatea presupusului atacator sau gravitatea rănilor provocate de acesta.

Într-un incident separat, la Hamburg, un bărbat a înjunghiat mortal un alt bărbat, cu ajutorul unui cuţit.

Potrivit poliţiei, cei doi bărbaţi se certau în curtea unui bloc din cartierul Heimfeld. Presupusul ucigaş a fost arestat. Poliţia nu a oferit alte informaţii.

Germania s-a confruntat în acest an cu mai multe atacuri cu cuţitul. În mai, două eleve au fost rănite la Berlin, după ce au fost înjunghiate de un bărbat cu probleme psihice, iar în aprilie, un sirian în vârstă de 26 de ani, solicitant de azil, a rănit cu cuţitul patru oameni pe care i-a atacat într-o sală de sport din Duisburg.

Numărul omuciderilor înregistrate în Germania în 2022 a crescut la 662 de cazuri, faţă de 643 de cazuri în 2021, a menţionat într-un raport Biroul Federal de Criminalistică.

Catinca, o nouă provocare pentru Oana Roman, după scandalul declarațiilor. Mai există șanse de împăcare între cele două surori?!

5

Catinca vrea să se reapropie de sora ei, Oana Roman, după ce a mărturisit public că nu își vorbesc de câteva luni bune.

Relația dintre Oana și Catinca Roman s-a c-am deteriorat în ultima perioadă. Cele două surori nu se înțeleg deloc bine în prezent, asta după ce fiica lui Petre Roman a acuzat-o pe sora ei că nu și-a mai vizitat mama de foarte mult timp. La rândul ei, Catinca i-a dat replica și, ulterior, vedeta a avut o nouă reacție.

Catinca Roman vrea să se împace cu Oana

„Deocamdată nu am reparat relația. Noi toată viața am fost așa, cu plusuri sau minusuri. La urma urmei suntem surori, cred că o să ne reconciliem. Eu țin foarte mult la ea, mi-am dorit întotdeauna o soră, așa că aștept cu interes să ne regăsim cumva. Trebuie cineva să facă primul pas”, a declarat Catinca Roman, potrivit Wowbiz.

Catinca a vorbit și despre starea de sănătate a Mioarei Roman. „Pe mama nu am vizitat-o acum de curând, că am fost plecată. Am fost acum o lună și jumătate, când a fost internată la Floreasca și era binișor. În ciuda problemelor de sănătate inerente afecțiunii pe care o are, s-a ținut bine.

Din păcate, boala aceasta este necruțătoare și nu prea există leac pentru ea, dar atâta timp cât este bine îngrijită, cred că cea mai importantă e calitatea vieții”, a mărturisit Catinca Roman, la WOWnews.

Catinca Roman, în depresie din cauza surorii sale

Catinca Roman a intrat în depresie după ce Oana Roman a acuzat-o că nu-și vizitează mama. Întrebată când și-a dat seama că are nevoie de ajutor cu privire la depresie, Catinca Roman a precizat că știa că are nevoie, asta mai ales după ce a ajuns să aibă stări de burnout și atunci a devenit mai grav.

„Părerea mea și a medicului la care am fost… este foarte important să apelezi la sfaturile unui specialist, pentru că în cazurile de depresie gravă sau ușoară ca să nu devină gravă, cel mai bine este să vorbești cu un specialist căruia să-i explici simptomele, stările prin care treci. Eu am ajuns în burnout”, a mărturisit ea.

Tragedie aviatică! Un avion s-a prăbuşit şi a ars pe câmp: mai mulţi morţi! (VIDEO)

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit şi a ars pe un câmp din apropierea unui aeroport din afara zonei Los Angeles-ului, sâmbătă dimineaţa devreme.

Toate cele şase persoane aflate la bord au murit.

Ce rută avea avionul?

Aeronava, un avion de afaceri Cessna C550, venea dinspre Las Vegas şi s-a prăbuşit în apropierea aeroportului French Valley, la circa 140 de km sud de Los Angeles, în jurul orei locale 4:15 a.m. (11.15 ora României), a precizat Administraţia Federală a Aviaţiei.

Conform imaginilor, se pot observa rămăşiţe carbonizate sub forma unui avion de mici dimensiuni, pe un câmp situat peste drum de aeroportul French Valley.

Datele radar de pe site-ul de urmărire a zborurilor FlightAware arată că un singur avion de afaceri călătorea din Las Vegas spre French Valley în acel moment.

Pasagerii, morţi la faţa locului

Avionul a făcut un tur în apropierea câmpului înainte de a coborî.

Biroul şerifului din comitatul Riverside, unde se află aeroportul French Valley, a declarat că oficialii care au răspuns la accident au găsit aeronava complet cuprinsă de flăcări pe câmp, iar cei şase ocupanţi au fost declaraţi morţi la faţa locului.

Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor va investiga accidentul.

Amendă de până la 36.000 de euro dacă asculți muzica tare pe plajă. Noua lege i-a speriat pe români

Cine ascultă muzică la volum maxim pe plajele din Portugalia riscă amenzi usturătoare de până la zeci de mii de euro.

Este noua regulă care se aplică în Portugalia, unde Autoritatea Maritimă Națională a interzis utilizarea boxelor. Astfel, localnicii deranjaţi de zgomot pot face plângeri, iar amenzile nu sunt mici – între 200 și 4.000 de euro pentru o singură persoană și între 2.000 și 36.000 de euro pentru grupuri.

Portugalia interzice muzica tare pe plajă

Totodată, polițiștii pot confisca „accesoriile” zgomotoase, de exemplu boxele portabile, potrivit Euronews. Autoritatea Maritimă Națională (AMN) din Portugalia a interzis boxele portabile care difuzează muzica pe plajă la un volum ridicat, deranjându-i pe localnici și pe turiști.

Măsura anunțată luna trecută interzice „utilizarea unui echipament audio și a activităților care produc zgomot și care, potrivit prevederilor legii, pot cauza disconfort”. Vestea a venit ca un fulger pentru turişti chiar înainte de începerea sezonului estival, lucru ce a dus la crearea unui val de nemulţumire în rândul lor. Cu toate acestea, nu s-a precizat ce nivel de volum este considerat a fi deranjator.

Tot mai mulți români aleg să plece în străinătate, în defavoarea litoralului de la noi. Unii turiști aleg să se distreze pe cinste peste hotare, iar alții vor destinații unde domină liniștea. Ei bine, Portugalia este una dintre țările europene unde se dau amenzi uriașe pentru deranjarea liniștii publice.

O altă țară care are reguli stricte pe litoral este Spania. Barcelona a interzis, de vara trecută, țigările pe plajă pentru a-i proteja pe nefumători, dar și pentru a preveni aruncarea mucurilor în nisip.

DEZASTRU după ce un bloc s-a prăbuşit din senin. Au murit cel puţin 14 oameni (VIDEO)

O clădire s-a prăbușit vineri în nord-estul Braziliei, în Paulista, nu departe de Recife, provocând moartea a cel puțin 14 persoane și dispariția altor cinci. Printre victime sunt doi copii, de cinci și de opt ani.

Nu se știe ce a cauzat prăbușirea blocului. Oficialii au declarat că patru persoane au fost salvate în viață din dărâmături după ce echipele de urgență au fost chemate vineri, imediat după ora locală 6.30, ora 6.30.

Oraşul, lovit de ploi abundente

Pompierii au încetat căutările după ce au găsit o femeie şi doi copii dispăruţi de la prăbuşirea de vineri a clădirii, care era ocupată ilegal, dar fusese declarată nesigură.

Clădirea de trei etaje se învecina cu un mare complex de locuinţe, potrivit imaginilor difuzate de presa locală. Apartamentele de acolo fuseseră închise în 2010 din cauza riscului de prăbuşire, dar erau ocupate ilegal, a adăugat Protecţia Civilă.

Nu este clar ce a cauzat prăbușirea, dar orașul de coastă cu 1,5 milioane de locuitori a fost lovit de ploi abundente în ultimele zile. Foștii locatari ai blocului au declarat că autoritățile i-au evacuat din clădire în 2009, dar au afirmat că de atunci s-au mutat și alte persoane.

Locuinţele nu erau sigure

Acest tip de dezastru se produce cel mai adesea în cartierele sărace, unde construcţiile ilegale sunt frecvente, iar populaţia are mai puţin acces la locuinţe sănătoase.

În 2020, prăbuşirea clădirilor construite ilegal într-o favela din Rio, în sud-estul oraşului, după mai multe zile de ploi abundente, a provocat moartea a 24 de persoane.

Cine sunt românii care vor primi salarii mai mari de la 1 august 2023. Vezi dacă şi jobul tău e pe listă!

0

După întâlnirile dintre sindicaliștii din Sănătate și Guvern, Marcel Ciolacu anunța că se măresc salariile din sistemul medical de la 1 august 2023. Este vizat personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar-sanitar care asigură asistență medicală.

Ordonanța de urgență 63/2023, stabilește unele măsuri la nivelul structurii organizatorice aferente unităţilor sanitare.

Cu ce sume se măresc salariile?

Personalul din sistemul medical urmează să primească salarii mărite de 1 august 2023, astfel:

  • 500 lei pentru medicii specialişti şi primari care efectuează lunar o gardă în afara normei legale de bază;
  • 1.000 lei pentru medicii specialişti şi primari care efectuează lunar cel puţin 2 gărzi în afara normei legale de bază;
  • 500 lei pentru biologii, chimiştii şi biochimiştii care efectuează lunar cel puţin 2 gărzi;
  • 500 lei pentru asistenţii medicali, tehnicienii de radiologie şi imagistică licenţiaţi, asistenţii medicali de laborator clinic licenţiaţi, licenţiaţi în balneofiziokinetoterapie şi recuperare, asistenţii medicali dentari licenţiaţi, asistenţii medicali de profilaxie dentară licenţiaţi, asistenţii medicali licenţiaţi în nutriţie şi dietetică, moaşe, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor;
  • 100 lei pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează, dar nu mai mult de 300 lei lunar pentru toate categoriile de personal, cu excepţia celor prevăzute la lit. a-

Sindicaliştii, tot nemulţumiţi

Așa cum anunțau sindicaliștii, aceste majorări nu sunt nici pe departe ceea ce au cerut și au încercat să negocieze cu premierul și ceilalți factori implicați direct.

În afară de acest aspect esențial, în noua OUG nu se regăsesc și alte puncte cerute și negociate, fiind vorba despre: ”plata sporului de noapte/tură pentru asistentele medicale și personalul auxiliar-sanitar (infirmiere, brancardieri).

Altfel spus, guvernul nu a acordat niciun leu în plus pentru angajații din sănătate care lucrează în ture”.

Francezii nu renunță! Nu le pasă de interdicţii şi continuă protestele la Paris. Peste 2000 de oameni, pe străzi! – VIDEO

Peste 2.000 de persoane s-au strâns sâmbătă, la Paris, în Place de la Republique, pentru a manifesta contra violenţelor poliţiei. Mai multe proteste au avut loc şi în alte oraşe franceze faţă de moartea unui adolescent în timpul unui control rutier.

Toate acestea, în pofida unei interdicţii decise de autorităţile locale.

Violenţe fără precedent după 2005

Aceste violenţe, fără precedent după 2005, au readus în discuţie situaţia din cartierele sărace populate mai ales de imigranţi şi atitudinea forţelor de ordine franceze.

Decesul lui Nahel M. (17 ani), un tânăr ucis de poliţie în timpul unui control în trafic pe 27 iunie la Nanterre, suburbie din vestul Parisului, a declanşat cinci nopţi de violenţe urbane în regiunea pariziană şi în alte oraşe franceze.

Partide, apel la exprimarea „furiei”

În total, aproximativ 100 de asociaţii, sindicate şi partide politice au făcut apel la ”marşuri cetăţeneşti” pentru a exprima ”furia”, a denunţa politicile considerate ”discriminatorii” faţă de cartierele sărace din marile oraşe franceze şi a solicita ”o reformă în profunzime a poliţiei”.

Demonstraţia fusese interzisă în cursul dimineţii de poliţie, care invocase ”riscuri de perturbare a ordinii publice” şi o penurie a forţelor de ordine.

Manifestaţii contra violenţelor poliţieneşti au fost organizate sâmbătă şi în alte mari oraşe franceze, printre care Marsilia (sud-est), Nantes (vest), Strasbourg (est) şi Bordeaux (sud-vest).

Veşti bune pentru românii care aşteaptă a 4-a tranşă a voucherelor de alimente. Când le intră banii

Românii „vulnerabili” vor primi bani pe voucherele de alimente pentru a-şi cumpăra hrană de bază. Fiecare tichet are o valabilitate de 12 luni și poate fi folosit doar de beneficiar, dar se pot face și unele excepții.

Voucherele de alimente vor fi încărcate cu bani pentru tranșa a patra în luna august. Banii sunt acordați prin programul „Sprijin pentru România” în șase tranșe egale, a câte 250 de lei fiecare.

Mai e de încasat suma de 750 lei

Până în prezent, cardurile pentru alimente au fost încărcate cu trei tranșe, ceea ce înseamnă că românii care beneficiază de voucherele sociale 2023 mai au de încasat 750 de lei în alte trei tranșe, până la sfârșitul anului.

Românii care beneficiază de aceste vouchere pentru alimente și mese calde:

  • pensionarii sistemului public de pensii,
  • cei aflați în evidența caselor de pensii sectoriale
  • beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special ale căror venituri nete lunare sunt: mai mici sau egale cu 1500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023.

Cine mai primeşte voucherele sociale

Primesc ajutor și familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023.

Se bucură de sprijin și familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

Județele cu cei mai mulți beneficiari de carduri pentru alimente și mese calde sunt: București (122.000); Suceava (90.879); Iași (90.196); Dolj (89.801); Bacău (82.410).

Horoscop – duminică, 9 iulie. O zi în care dragostea se simte în aer pentru mai mulţi nativi

Cei mai mulţi nativi vor străluci pur şi simplu şi îşi vor impresiona partenerii, alţii vor reuşi să rezolve conflicte mai vechi şi se vor împăca cu persoana iubită.

Este o perioadă în care pot apărea schimbări radicale la Berbeci, iar Peştii se conectează cu planul divin şi sunt mult mai sensibili.

Horoscop pentru zodia Berbec

Fii pregătit să treci peste obstacole și să profiți de oportunitățile care se ivesc în calea ta. În plus, pot apărea schimbări profunde pentru aceşti nativi. Nativii Berbec vor clarifica ceva legat de o relație, fie de prietenie sau de iubire.

Horoscop pentru zodia Taur

Te bucuri de o zi frumoasă cu lucruri pozitive și cu multe reușite în plan personal. Descoperi că ai o putere interioară uriașă. Ai grijă să fii atent la cheltuieli și să fii precaut în gestionarea resurselor tale.

Horoscop pentru zodia Gemeni

Comunicarea și interacțiunile sociale sunt în centrul atenției tale în această perioadă. Ești plin de curiozitate și de dorința de a explora noi idei și perspective. Vă puteți schimba atitudinea sau felul în care abordați anumite subiecte delicate.

Horoscop pentru zodia Rac

Ies la iveală dorințe vechi și pasiuni ascunse pe care le-ai pus în sertare. A venit clipa să le scoți la suprafață și să lupți pentru ele. E un moment bun pentru a rezolva micile tensiuni și a vă concentra pe lucrurile care contează cu adevărat pentru voi.

Horoscop pentru zodia Leu

Neptun le dă curaj și putere Leilor. Puteți câștiga o sumă de bani, dar, veți avea suficientă detașare, astfel încât să nu deveniți prizonierii acestora. E posibilă o schimbare radicală în plan personal, unde ieși din rutina zilnică. Afli lucruri interesante despre propria persoană.

Horoscop pentru zodia Fecioară

Detaliile și organizarea sunt esențiale în această perioadă. Concentrează-te pe îmbunătățirea eficienței și a aspectelor practice ale vieții tale. O conversație cu un prieten apropiat te ajută să afli o informație prețioasă sau un adevăr pe care îl căutai de foarte multă vreme.

Horoscop pentru zodia Balanță

Fii atent la relațiile și la interacțiunile tale cu ceilalți. Ești în căutarea unui echilibru între propriile nevoi și dorințele celorlalți. Și Balanțele vor cădea pe gânduri. Vreți să regândiți anumite probleme, însă, acest lucru vă poate îndepărta de la realitate.

Horoscop pentru zodia Scorpion

Fii atent la dorințele tale interioare și la cei din jurul tău. Ai potențialul de a aduce transformări profunde în viața ta. Apare posibilitatea unei călătorii într-un alt oraș sau în străinătate. Dai curs unei invitații de la un amic din trecut.

Horoscop pentru zodia Săgetător

Explorează lumea și lasă-te dus de val, descoperă noi orizonturi. Fii deschis la noi experiențe și la învățare continuă. Harta lor e foarte frumoasă în această perioadă, dar, ar trebui să se bazeze mai mult pe forțele proprii.

Horoscop pentru zodia Capricorn

Obiectivele pe termen lung și succesul profesional sunt în centrul atenției tale în această perioadă. Astrele sunt de partea ta când vine vorba de bani. Intră în conturile tale venituri generoase, perfecte pentru a cumpăra lucruri pentru casă.

Horoscop pentru zodia Vărsător

Fii deschis la idei noi și la perspectiva altor persoane. Ai grijă să nu te lași prins de excentricități și să fii receptiv la nevoile și dorințele celorlalți. Lucrurile devin mai clare și de acum înainte știi ce ai de făcut mai departe. Ai mai multă încredere în tine ca niciodată.

Horoscop pentru zodia Peşti

Intuiția și sensibilitatea ta sunt amplificate în această perioadă. Ai potențialul de a te conecta la lumea subtilă și la nevoile emoționale ale celor din jurul tău. Neptun retrograd vă ajută să vă dați seama de pașii pe care trebuie să-i urmați.

Problema unui român fără… probleme: nevasta nu-l mai lasă să bea bere în Thassos. Ce soluţie a găsit

Un român care a plecat cu nevasta în vacanţă, în Thassos, se plânge pe reţelele de socializare că are probleme. Consoarta nu-l lasă să bea decât o bere pe zi.

Dar, ingenios din fire, turistul român a găsit o soluţie: berea de 5 litri.

Cum l-au ajutat partenerii de „suferinţă”

La limita dintre glumă și adevăr, bărbatul a postat pe Forum Thassos următorul mesaj:

Necaz mare! Scandal cu consoarta cum că beau prea multă bere în concediu. I-am promis că o să beau doar o bere pe zi în Thassos. Deci unde găsesc butoiașe de 5 litri de Budweisser în Thassos?”.

Postarea a strâns sute de likeuri și zeci de comentarii, care de care mai haioase, precum:

  • „Eu zic sa facem un grup separat! Betivii nevestelor din Thassos!
  • În sfârsit un subiect demn de acest forum!
  • Felicitari pt curaj – semnat, o sotie a unui domn la fel de curajos
  • Dacă aș fi grec și te-aș vedea cu Budweiser, te-aș lovi peste ochi cu un calamar umplut cu feta!”.

Cât costă un drum București – Thassos

Dacă pleci din București, îți recomand să mergi prin granița Giurgiu-Ruse, traversezi podul peste Dunăre și ai ajuns în Bulgaria. Taxa de pod este de 15 lei și se plătește direct la locație, cash sau cu cardul”, scrie Marius, un turist român, care continuă:

„Urmează indicatoarele către Ruse, vei tranzita orașul Veliko Târnovo, și continui drumul către Stara Zagora, respectiv în direcția orașului Haskovo.

Urmează orașul Kardjali, aici îți recomand să faci plinul, la OMV, motorina fiind undeva la 6.35 lei per litru, mult mai ieftin față de prețurile regăsite pe insulă

Făcând un calcul rapid, combustibilul 197 lei, 15 lei taxa de pod Giurgiu-Ruse, 40 lei Vigneta din Bulgaria pe o săptămână, 35€ cursa cu ferryboat-ul, avem un cost total de 433 lei.

Noi am circulat cu VW Polo 2010, cu un consum de 4.6L/100km, iar totul a fost în regulă, mașina s-a comportat exemplar„.

Ștefan Godei, patronul de la „azilele groazei”, s-a îmbogăţit de pe urma suferinţei bătrânilor. Cum cheltuia banii

Ștefan Godei, liderul și coordonatorul grupului de la „azilele groazei”, unde bătrânii erau maltrataţi, ar fi câștigat peste 3,7 milioane de lei din afacere.

Ștefan Godei era liderul grupării organizate care a pus la cale și conducea afacerea cu azile de bătrâni, spun anchetatorii. Peste 3,7 milioane de lei au obținut în mai puțin de doi ani de la mai multe Direcții de Asistență Socială, printre care cele din Ilfov, Sector 3 și Sector 6.

Cheltuia banii pe droguri, prostituate şi lăutari

Ștefan Godei își cheltuia o parte din banii câștigați pe distracții, constând în petreceri cu droguri, prostituate și lăutari, arată procurorii DIICOT.

„Potrivit procesului verbal al organelor de cercetare penală din 22.06.2023 au mai reieșit date potrivit cărora Godei Ștefan Cristian dispune de sume de bani însemnate pe care le cheltuiește pentru a apela periodic la serviciile unor prostituate, pentru a își procura droguri sau sume pe care le oferă la lăutari, sens în care potrivit discuțiilor avute de acesta în seara de 26-27.05.2023, a cheltuit pentru o singură astfel de serie de distracții, într-o noapte, suma de 25.000 de lei”, arată DIICOT.

Totodată s-a stabilit că acesta și-a construit recent o casă de locuit pe str. (…), sector 1, București și deține un teren agricol de 1,5 ha în sat (…), com. (…), jud. Ialomița”, mai spun anchetatorii.

A fost arestat preventiv

Ștefan Godei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în acest dosar, alături de fratele său, Daniel Godei, care avea rol de coordonator în cadrul grupului.

DIICOT a făcut zeci de percheziţii, marţi dimineață, în centrele sociale pentru persoane cu dizabilităţi sau aflate în situaţii vulnerabile. În trei cazuri au fost vizate așezăminte din Bucureşti şi judeţul Ilfov, dar procurorii au descins și în cele din județele Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş.

Procurorii DIICOT și polițiștii fac cercetări într-un dosar de exploatare a persoanelor cu dizabilităţi sau în situaţii vulnerabile. Victimele ar fi fost supuse la tratamente inumane sau degradante, fiind lipsite de hrană suficientă şi adecvată nutriţional sau neprimind tratamentul medical adecvat diagnosticului. Rezidenții din cele trei centre din București au fost transferați în alte centre sociale sau spitale din Capitală.

Cine alungă turiştii de pe litoralul românesc? Riscul de holeră sau preţurile „umflate”? Anunţul autorităţilor

Vara n-a început prea fericit pentru litoralul românesc. De ce? Pentru că turiştii nu prea s-au înghesuit, aşa cum sperau patronii din HoReCa.

Printre notivele pentru care românii au ales să-şi petreacă vacanţele în Bulgaria şi Grecia se numără riscul de holeră, dar şi preţurile cam „piperate” de la noi.

Primarul Constanţei asigură că nu există holeră

Vergil Chiţac, primarul municipiului Constanţa, susţine că nu există niciun fel de pericol ca Marea Neagră să fie infestată cu holeră.

Extrem de sigur. Numai în Constanţa recoltăm din 20 de locuri diferite probe de apă, se fac analize microbiologice, nu e niciun fel de problemă (cu holera – n.r.). Eu nu merg pe teoria conspiraţiei întotdeauna.

Viaţa m-a învăţat că încercând să-ţi explici unele lucruri care sunt inexplicabile, dar ajungi şi la ipoteza ”ignoranţă”, nu trece mai departe! Nu exclud nici varianta războiului hibrid, însă nu o îmbrăţişez 100%.

Este o combinaţie între amândouă: şi ignoranţă, şi dorinţa de a transmite veşti negative. Consecinţele? Oamenii se interesează, citesc, se sperie, acţionează emoţional. Noi, românii, de multe ori acţionăm mai degrabă emoţional decât raţional”, a spus Vergil Chiţac.

Inflaţia a alungat turiştii

Primarul muncipiului Constanţa susţine că numărul turiştilor care au ales litoralul românesc a scăzut pe fondul inflaţiei.

Numărul turiştilor a scăzut pentru că a crescut inflaţia. Am avut un boom acum doi ani de zile, pentru că nu puteau să plece.

Unii nu se vaccinaseră. O parte din români au fost negaţionişti, n-au crezut în Covid şi nu s-au vaccinat. Neputând să plece, au rămas pe litoral”, a explicat Vergil Chiţac.

Profesorii au comis ERORI grave când au corectat lucrările de la BAC 2023. Contestaţiile au scos adevărul la suprafaţă

Contestaţiile depuse de elevi în urma corecturilor de la BAC 2023 au scos la suprafaţă un adevăr dureros: au fost modificate notele pentru 51.646 de lucrări, ceea ce înseamnă că au fost corectate greșit.

În urma soluționării contestațiilor, rata de succes a crescut cu 2,2% pe ansamblul tuturor promoțiilor (de la 72,8% la 75%), fiind aproape la același nivel cu procentul din sesiunea iunie – iulie 2022 (75,2%).

Diferenţe de note la Limba şi Literatura Română

Cele mai mari diferențe au fost în cazul lucrărilor de la Limba şi Literatura Română, acolo unde au fost şi cele mai multe contestaţii, peste 26.000. După reevaluare, 300 de elevi au primit note cu peste 1,5 puncte mai mari.

Totodată, rata iniţială de promovare de 72,8% a crescut până la 75% în urma corectării.

„Au fost depuse 54.632 de contestații (55.980 de contestații în sesiunea similară a anului 2021, respectiv 49.115 contestații în anul 2022), dintre care 26.184 de contestații la proba E)a) (limba română -n.red), 488 de contestații la proba E)b) (limba maternă – n.red), 13.385 de contestații la proba E)c) (proba obligatorie a profilului – n.red) și 14.575 de contestații la proba E)d (proba la alegere a profilului și specializării – n.red).

După evaluarea lucrărilor contestate, au fost modificate notele pentru 51.646 de lucrări”, transmite Ministerul Educației.

Cine este de vină?

Problemele sunt la nivelul de resursă umană. Fie sunt profesori care nu sunt capabili să facă parte din aceste comisii sau timpul alocat nu este corespunzător, și, prin urmare, oboseala își spune cuvântul, drept urmare aici trebuie lucrat.

Pentru a fi evitate aceste diferențe mari de note, Ministerul Educației trebuie să pregătească pentru anul viitor o formulare cât mai obiectivă a subiectelor pentru a nu se mai lăsa loc de interpretări”, a declarat Iulian Cristache, Președinte Federația Națională a Părinților.

Ce pedeapsă a primit autorul masacrului din Texas. A ucis 27 de oameni cu o armă românească AK-47

Autorul atacului armat care a avut loc în anul 2019 într-un supermarket Walmart din El Paso, soldat cu moartea a 23 de persoane, a fost condamnat la 90 de pedepse cu închisoarea pe viață, relatează BBC.

Patrick Crusius, în vârstă de 24 de ani, a pledat vinovat după ce procurorii federali au afirmat că nu vor cere pedeapsa cu moartea.

90 de pedepse cu închisoarea pe viață

Sentința a fost pronunțată la sfârșitul celor două zile de declarații ale martorilor, în care tânărul a stat față în față cu supraviețuitori și rude.

A fost unul dintre cele mai sângeroase atacuri armate din istoria SUA. Tânărul a utilizat o pușcă de asalt pentru a ținti clienți, în majoritate hispanici, provocând moartea a 23 de persoane și rănind alte 22, în orașul El Paso, situat la granița dintre SUA și Mexic.

Crusius a publicat un manifest plin de ură cu câteva minute înainte de a deschide focul. După ce acesta a afirmat că i-a vizat pe hispanici, procurorii federali au încercat să ancheteze incidentul ca fiind atât un act de terorism, cât și o faptă motivată de ură.

Riscă să fie condamnat la moarte

În luna februarie a acestui an, Patrick Crusius a pledat vinovat pentru cele 90 de capete de acuzare. Supraviețuitorii și familiile celor uciși în atacul armat au vorbit miercuri, pentru prima dată, direct cu atacatorul. În plus, apropiații celor uciși l-au catalogat drept „monstru”, „ucigaș” și „parazit”.

În momentul în care a fost întrebat joi de fiul unei victime dacă îi pare rău pentru faptele sale, Crusius a dat din cap că „da”.

La 3 august 2019, bărbatul înarmat a intrat în parcarea supermarketului Walmart, ținând în mână o pușcă de asalt și a deschis focul. Acesta a continuat să tragă și în interiorul magazinului, rănind și ucigând persoane în zona caselor de marcat și între raioane.

Patrick Crusius a fost arestat în aceeași zi și urmează să-și ispășească pedepsele într-o închisoare federală.

Anchetă de proporţii în Italia, după ce un patron din Sicilia şi-a bătut joc de muncitorii români

11

O anchetă de proporții are loc în Italia, după ce mai mulți muncitori români, dintre care unii lucrau ilegal, au fost exploatați în sere și cazați în condiții inumane.

Angajatorul italian a fost denunțat și trebuie să răspundă acum în fața legii.

Românii erau cazați în condiții îngrozitoare

Autoritățile au descoperit o fermă agricolă aflată în Sicilia, în orașul Vittoria, unde erau exploatați muncitori români.

Firma se ocupă de cultivarea pepenilor și legumelor. La controalele efectuate, a ieșit la iveală faptul că românii erau cazați în condiții absolut precare, îngrozitoare.

Compania angajatoare nu le respecta drepturile și, în plus, îi punea pe unii lucrători să muncească la negru. Celor angajați cu forme legale li se plătea un salariu de mizerie, sub cel convenit în contractul de muncă încheiat la nivel național și regional.

În plus, niciunul dintre muncitorii români care lucrau în serele acestei companii din Vittoria nu purta echipament de protecție și nici nu efectuase controale medicale, așa cum prevede legea.

După investigația poliției, relatată în presa italiană, patronul firmei agricole a fost deferit autorităților judiciare pentru încălcări ale legii privind exploatarea forței de muncă și pentru că angajat un cetățean străin care nu respecta regulile de rezidență.

Fenomenul exploatării muncitorilor români este destul de extins.

Multe companii, în special din domeniul agricol, angajează imigranți și profită de aceste persoane vulnerabile pentru a le remunera cu salarii mizere în schimbul muncii lor, ținându-i în condiții care iarăși nu respectă standardele europene.

Zeci de zboruri Wizz Air anulate, dar ANPC nu poate aplica amenzi. Probleme cu mai multe curse, sute de români afectați

8

Sute de români au rămas blocați pe aeroporturile din Lisabona și Roma, zilele trecute, după ce Wizz Air a anulat mai multe zboruri, fără explicații.

Alte două avioane Wizz Air programate să zboare de pe Aeroportul din Otopeni, vineri după-amiază, au fost reținute la sol, iar pasagerii au aflat cu puțin timp înainte că nu mai pot decola spre Roma și Eindhoven.

ANPC nu poate trage la răspundere Wizz Air

Din păcate, ANPC nu poate trage la răspundere compania, așa cum a făcut cu Blue Air.

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, a precizat că instituția pe care o conduce nu poate amenda operatorii cu sedii în alte țări și, mai mult, proiectul legislativ care ar urma să permită ANPC să aplice sancțiuni tocmai a fost blocat în Parlament de aleșii USR.

„Noi nu putem demara nicio investigație, ci noi transmite prin Centrul European al Consumatorilor solicitare către autoritățile similare din țara în care aceștia își desfășoară activitatea și unde au sediul principal. Nu avem competență să cercetăm operatori economici cu sediul în alte țări. Se face prin Centrul European al Consumatorilor”, a declarat Horia Constantinescu pentru Gândul.

După cum a precizat Horia Constantinescu, demersurile sale instituționale la nivel european nu s-au concretizat încă în sensul dorit.

„Noi am depus diligențe pentru două companii, și pentru Ryanair, și pentru Wizz Air. Din păcate, niciuna dintre cele două țări, Irlanda și Ungaria, nu ne-au răspuns. Anul trecut, în cadrul unei întâlniri pe care am avut-o la Praga cu omologii mei din celelalte țări europene, am ridicat această problemă în mod transparent și am spus că nu am primit și suntem tratați altfel decât noi am tratat sesizările primite de către România prin intermediul aceluiași centru european, lucru care, din păcate, a rămas nelămurit până în ziua de astăzi”, a mai spus Horia Constantinescu.

Record românesc pentru Wizz Air

Wizz Air este unul dintre cei mai mari operatori aerieni low-cost din Europa și se recomandă „compania aeriană cu cea mai rapidă creștere din Europa și cea mai sustenabilă din punct de vedere ecologic pe plan global”, a anunțat, încântată, că a transportat 77 de milioane de pasageri către și dinspre România.

„Transportând un volum de pasageri de patru ori mai mare decât populația României, compania aeriană își păstrează ferm poziția de transportator lider în țară, contribuind la dezvoltarea sectorului turistic din România și creând peste 57.000 de locuri de muncă în industriile asociate în ultimii 17 ani”, potrivit unui comunicat al companiei.

Compania a raportat venituri de 4,9 miliarde de euro pentru anul fiscal încheiat la 31 martie 2023 și o pierdere netă de 564,6 milioane de euro, conform SimpleFlying.com.

Avocată din Prahova, reținută, după ce a cumpărat arme cu gloanțe pentru copiii ei minori. Fiul cel mare le folosea să împuște păsări

12

O avocată din cadrul Baroului Prahova a fost reținută joi, 6 iulie, pentru 24 de ore de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești sub acuzația de contrabandă și nerespectarea armelor și munițiilor.

Copilul avocatei, cu băiat în vârstă de zece ani, avea arma la discreție și o folosea zilnic, spun procurorii, pentru a împușca păsări.

Avocata și-a cumpărat cu seninătate de pe internet arme cu gloanțe

La percheziții, în curtea avocatei, au fost găsite patru arme și muniție aferentă care se aflau depozitate pe o masă în garaj. Potrivit procurorilor, armele fuseseră cumpărate pentru a fi folosite de copiii familiei, o fetiță de 7 ani și un băiat de 10 ani.

Soțul avocatei este fost magistrat, un judecător, în prezent pensionar. „La data de 06.07.2023, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciilor Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova și Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmbovița, au efectuat un număr de 2 percheziţii domiciliare în localitatea Măgurele, jud. Prahova, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de: contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor,În cauză, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata P.E.D. – avocat în cadrul Baroului Prahova, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor mai sus indicate.

În fapt s-a reţinut că inculpata a achiziționat fără drept prin intermediul platformei eMAG Market, de la o persoană juridică din Polonia, o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat, calibru 4.5 mm, supusă autorizării conform legislaţiei române şi care a fost introdusă fără drept în România prin intermediul unei firme de curierat la începutul lunii februarie 2023, armă pe care a deținut-o fără drept până în data de 06.07.2023”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Avocata din Prahova, reținută pentru contrabandă cu arme

Totodată, cu ocazia percheziției, la domiciliul inculpatei P.E.D. au fost identificate alte trei arme și muniție aferentă, după cum urmează:

– Pistol cu inscripție H8R SUPERMAGNUM calibru 6 mm cu seria D22E043499 de culoare neagră încărcat cu butelie de gaz;

– Pușcă cu seria S/N 147529 cu inscripția MADE IN CHINA de culoare maro;

– Pușcă de culoare neagră cu seria 2525020C22000898 prevăzută cu lunetă, cu inscripția THETA8X seria.

Caz de violenţă extremă în parcul IOR, din Bucureşti: o fată de 13 ani, bătută şi umilită! Adolescenta şi mama ei, ameninţate

Sălbăticia unor adolescenţi români continuă să ne uimească. De această dată, în parcul IOR din Bucureşti, o fată de 13 ani a fost bătută de trei adolescente, de vârste apropiate.

Cea care i-a acordat primul ajutor a fost chiar mama fetei, care este asistentă la Ambulanța din București. Fata a fost internată de urgență la Spitalul Grigore Alexandrescu, cu mai multe răni pe corp și cu fractură nazală, fiind operată.

Mama acuză că erau 20 de copii

Au ademenit-o pe victimă în parc, au bătut-o și au umilit-o, iar apoi i-au cerut să-i spună mamei ei că a căzut de pe trotinetă.

După ce adevărul a ieșit la iveală, mama fetei a depus o plângere. Victima suferă însă și de o boală care îi provoacă malformații osoase, iar medicii se tem că ar putea rămâne cu sechele.

Cum am putut… I-am toaletat plăgile, am pansat-o și am adus-o într-o cameră de gardă de spital de urgență. Nu știu ce ceartă au avut, nu am investigat, nu am avut timp, au scos-o din casă ca să o prindă în parc.

Erau cel puțin 20 de copii, băieții făcuseră cerc în jurul lor și fetele o băteau. Au pus-o în genunchi, să o umilească și să le pupe mâinile, un copil de 13 ani, cu ce traumă poate rămâne?”, a declarat mama copilei pentru Pro TV.

Poliţiştii le caută pe minore

Mama fetei a depus și o plângere, iar acum polițiștii le caută pe minore.

”Au târât-o pe jos, în genunchi, i-au dat apă să bea, că leșina copilul pe stradă, i-au pus gheață, starea psihică a copilului meu este la pământ, nu mai vrea să stea singură în casă, eu am primit telefoane de amenințare că vor veni și ne vor tăia”, a mai declarat mama fetei.

Adolescentele agresive au fost identificate de polițiștii Secției 12, care au deschis un dosar penal pentru loviri și violențe.

Turiştii români s-au supărat pe Bulgaria. De ce au iniţiat boicotarea vecinilor de la sud de Dunăre

24

Există şi români care nu mai vor să meargă în Bulgaria, în vacanţă. S-au supărat pe asprimea Codului rutier pe care l-au implementat vecinii noştri de la sud de Dunăre.

Mașina unui turist din Tulcea, parcată lângă un indicator din Nisipurile de Aur, a fost ridicată de pe stradă. Ei vor să inițieze un boicot: nimeni să nu își mai cumpere pachete turistice în stațiunea bulgărească.

Complexurile n-au parcări generoase

Turiştii români acuză că, oricum, la complexurile scumpe, care nu au parcări, sunt postați paznici, pe post de pândaci, care dau imediat alarma la cei de la Ridicări, în momentul în care văd o mașină lăsată în stradă.

„Au ridicat-o în două minute, ca la Formula 1”, a scris cel care a filmat operațiunea de ridicare a mașinii scumpe, de lângă un indicator de „Oprirea Interzisă”, autorul postării de pe grupul de Facebook Travel in Bulgaria – Călător în Bulgaria, care a stârnit revolta.

De ce Bulgaria are de 10 ori mai mulţi turişti

Chiar şi cu acest boicot, Bulgaria are de 10 ori mai mulţi turişti decât România. Care sunt motivele?

Lipsa infrastructurii, drumurilor, facilităţilor atractive, dar mai este un punct extrem de important. Promovarea! Conform Institutului Naţional de Statistică, ţara noastră a fost vizitată de aproape 535.000 de turişti străini de la începutul acestui an, în creştere cu peste 52% faţă de perioada similară a anului trecut.

Cei mai mulţi provin din Italia, Israel, Germania şi Statele Unite ale Americii. Câţi turişti au fost în Bulgaria doar în luna mai? 800.000!

Anul acesta Bulgaria a alocat 30 de milioane de euro pentru promovare, în schimb România doar trei milioane. Grecia a alocat anul trecut 70 de milioane de euro, iar Turcia va investi pentru promovare anul acest peste 200 de milioane de dolari până în 2028.

Cutremur pe scena politică din Olanda. Guvernul lui Mark Rutte a căzut! Care a fost mărul discordiei

Premierul olandez, Mark Rutte, a anunţat vineri demisia guvernului său de coaliţie, evocând diferenduri „insurmontabile” după negocierile aprinse dintre cele patru partide la putere cu privire la politica de primire a refugiaţilor.

Mărul discordiei dintre cele patru partide din coaliția de guvernare a fost legislația privind azilul, care trenează de luni de zile. O ultimă încercare de a ajunge la un acord în cadrul unei reuniuni de criză desfățurată vineri seară a eșuat.

Alegeri anticipate, în toamnă

Tensiunile au ajuns la apogeu în această săptămână, când Rutte a cerut imperativ sprijin pentru o propunere care urma să limiteze intrarea în țară a copiilor refugiaților de război aflați deja în Olanda și să facă familiile să aștepte cel puțin doi ani înainte de a fie reunite.

Dizolvarea coaliției guvernamentale va duce la declanșarea de alegeri anticipate, probabil în toamna acestui an. Partidele din coaliția guvernamentală au poziții diametral opuse de mult timp în ceea ce privește azilul. Săptămâna aceasta a explodat acest dosar sensibil, în care diferențele dintre VVD și CDA, pe de o parte, și D66 și CU, pe de altă parte, au fost mari.

Mark Rutte este unul dintre cei mai longevivi premieri olandezi, ocupând funcția de peste 12 ani.

Caroline van der Plas, viitor premier?

La alegeri, favorit pare Mișcarea Cetățenilor Fermieri (BBB, dreapta populistă), condus de Caroline van der Plas, care s-a plasat deja în frunte în alegerile locale din martie.

Partidul Liberal (VVD), al premierului Mark Rutte este pe locul 2. Pe locul al treilea în sondaje este situat Partidul Libertății (PVV), condus de Geert Wilders, cunoscut pentru poziția sa anti-imigrație și islamofobă.

Cum te manipulează supermarketurile odată ce ai ajuns la raft. Trucuri prin care să cumperi cât mai mult

4

Retailerii folosesc tot felul de trucuri pentru a-i face pe clienţi să cumpere mai mult. Unul dintre acestea este şi amplasarea rafturilor cu legume şi fructe la intrare, astfel încât prima impresie să fie una „tentantă”.

Cu cât ești relaxat, mai bine-dispus, cu atât ești mai tentat să cheltuieşti mai mult, iar florile şi fructele induc această stare.

Haos organizat, în magazin

Supermarketurile doresc să vă plimbați prin tot magazinul, fiindcă astfel este aproape sigur că veți mai agăța alte câteva produse pe care nu aveați de gând să le luați când ați intrat pe ușă. De aceea, produse esențiale sunt împrăștiate prin tot magazinul, nu toate la un loc.

De asemenea, ambianţa din magazin contează foarte mult. O muzică în surdină, cu un ritm lent, are darul de a încetini ritmul clienţilor și să-i facă să petreacă mai mult timp în magazin. Cu cât stai mai mult, cu atât cresc şi şansele de a cumpăra mai mult.

Ce produse sunt la nivelul ochilor?

Una dintre cele mai des folosite metode de a ne face să cumpăram produse la un anumit preț este poziționare lor pe raft la nivel ochilor.

De ce? Pentru că suntem obișnuiți să luăm ceea ce avem în fața ochilor, dar și pentru că unor cumpărători, poate vârstnici, le este greu să se aplece, pentru a urmări prețurile de pe rafturile inferioare, unde sunt oferte mai tentante.

De ce nu există ferestre în supermarket?

Nu sunt geamuri la magazin ca să nu-ţi dai seama cât de repede s-a scurs timpul şi cât de mult, probabil, ai cheltuit deja. Pentru că nu vedem dacă s-a întunecat, de exemplu, sau că s-a înnorat și e pe cale să înceapă ploaia, stăm mai mult timp în în magazin.

Şi, atenţie! Nu luați, din obișnuință, cel mai mare cărucior. Un coș mai mare stârnește și nevoia de a cumpăra mai mult, pentru a-l umple.

Ce este ”Legea Anastasia” pe care a promulgat-o Iohannis. Vine cu pedepse dure pentru şoferi, merg direct la închisoare!

4

Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea iniţiată de către senatorul PSD Robert Cazanciuc şi senatorul PNL Daniel Fenechiu. Mai este cunoscută şi sub numele de „Legea Anastasia”, denumită astfel în memoria fetiţei de patru ani care a fost ucisă, pe 1 iunie, în faţa casei.

Actul normativ are ca obiect de reglementare completarea art. 91 alin. (3) din Legea nr. 286/2009, astfel încât să nu poată fi dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru infracţiunea de ucidere din culpă, dacă aceasta a fost săvârşită ca urmare a conducerii unui vehicul fără permis de conducere sau a conducerii unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Când ajung şoferii la închisoare?

Cei care urcă la volan băuți, drogați, fără permis și provoacă accidente mortale nu vor mai scăpa de închisoare. Legea promulgată vineri de șeful statului, care prevede că şoferii care se urcă băuţi la volan şi fără permis de conducere să ajungă direct la închisoare, dacă provoacă accidente mortale, a fost inițiată de către senatorul PSD Robert Cazanciuc şi senatorul PNL Daniel Fenechiu.

”Afost promulgată legea prin care cei care comit un accident soldat cu pierderi de vieţi, în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a drogurilor sau fără a deţine permis de conducere, vor fi condamnaţi la închisoare cu executare.

NU vă puneţi viaţa în pericol! NU puneţi viaţa altora în pericol! Nu uitaţi: în trafic… nu sunteţi singuri”, a transmis Ministerul de Interne, printr-un comunicat de presă.

„Anastasia are grijă de vieţile noastre de dincolo de moarte. Criminalii şoselelor merg la închisoare. Nicio instanţă din România nu îi va mai putea condamna cu suspendare pe cei care ucid oameni pe drumurile ţării urcaţi băuţi, drogaţi sau fără permis la volan.

Legea Anastasia (denumită astfel în memoria fetiţei de patru ani ucisă la 1 iunie 2022 în faţa casei) pe care am iniţiat-o, a fost votată, astăzi, de Camera Deputaţilor şi va merge spre promulgare la preşedintele României”, a afirmat Robert Cazanciuc.

Arma controversată pe care SUA o trimit Ucrainei. Este interzisă în 123 de ţări. Germania se opune

Joe Biden a aprobat furnizarea către Ucraina a controversatelor muniţii cu fragmentaţie şi va face vineri un anunţ oficial în acest sens.

Germania se opune trimiterii de muniţie cu dispersie. Acest tip de muniţie, numit şi cluster, este interzis în 123 de ţări.

Arme cu dispersie pentru Ucraina

Washingtonul intenţionează să livreze Kievului arme cu dispersie, respinse pe scară largă pentru faptul că ucid şi mutilează civili.

Majoritatea ţărilor lumii, mai exact 123 de state s-au alăturat Convenţiei privind munițiile cu dispersie. 111 state au ratificat-o și alte 12 state au semnat convenția, dar nu au ratificat-o încă. Convenţia interzice folosirea, stocarea, producerea și transferul muniţiei cu fragmentare.

Joe Biden a declarat că a fost o „decizie dificilă” să furnizeze Ucrainei muniţii cu dispersie pentru prima dată, dar că în cele din urmă a fost convins să trimită armamentul controversat, deoarece Kievul are nevoie de muniţie în contraofensiva împotriva Rusiei.

„A fost o decizie foarte dificilă pentru mine. Şi, apropo, am discutat despre asta cu aliaţii noştri”, a spus Biden, adăugând: „Ucrainenii rămân fără muniţie”.

Muniţiile cu fragmentaţie pe care SUA le vor trimite în Ucraina vor fi compatibile cu obuzierele de 155 mm furnizate de SUA, o piesă cheie de artilerie care a permis Ucrainei să recâştige teritoriu în cursul ultimului an.

Ţările ce refuză să trimită aceste arme

Pe lista celor 16 țări care refuză să semneze convenția și produc muniții cu dispersie se află Brazilia, China, Egipt, Grecia, Iran, Israel, India, Coreea de Nord, Pakistan, Polonia, România, Rusia, Singapore, Coreea de Sud, Statele Unite și Turcia.

Muniţia cu dispersie se divizează în numeroase proiectile de mici dimensiuni care pot semăna moartea pe o zonă întinsă, punând în pericol civili, iar proiectilele neexplodate continuă să prezinte pericol ani la rând după încheierea conflictului.

Washingtonul nu a aprobat deocamdată furnizarea de muniţii cu fragmentaţie Ucrainei din cauza restricţiilor Congresului şi îngrijorărilor din rândul aliaţilor, dar Kievul a insistat pe lângă responsabilii americani să dea undă verde acestor livrări.

Horoscop – sâmbătă, 8 iulie. Nativii care iau decizii importante, dar s-ar putea ca alegerile să fie greşite

Ziua de sâmbătă, 8 iulie, se pare că va fi una a obstacolelor. Anumite zodii trebuie să aibă mare grijă ce decizii iau şi în ce persoane au încredere. Pot face alegeri pe care le vor regreta instant.

Unele zodii vor avea parte de surprize plăcute, iar altele vor avea nevoie de relaxare după o perioadă aglomerată.

Berbec

Ai vrea să profiți de timpul liber și să te relaxezi, așa că lași anumite sarcini pentru altă zi. Indiferent de ceea ce decideţi, ar trebui să constataţi că energie vă ajută să faceţi totul distractiv și interesant.

 

Taur

O discuție în contradictoriu îi face pe Tauri să se simtă nedreptățiți. Nu vă pierdeți energia și timpul dând explicații celor din jur. Poate e un răspuns pozitiv în legătură cu un loc de muncă la care ai aplicat acum ceva timp.

Gemeni

Trebuie să vă exprimați sau chiar să preluați controlul pentru scurt timp. Inițiativa ta este exact ceea ce au nevoie oamenii pentru a se descurca. Primești o sumă mare de bani, dar preferi să-i pui deoparte și să-i investești mai târziu.

Rac

Cineva drag vine în vizită în mod neanunțat, dar te bucuri de surpriză și de timpul petrecut alături de persoana respectivă. Este exact ceea ce aveai nevoie. Aveți multe idei pe care vreți să le puneți în practică, în special în redecorarea locuinței.

Leu

E posibil să faceți niște alegeri greșite pe care să le regretați mai târziu. Așa că, cel mai bine ar fi să evitați deciziile importante. Încerci din nou și apelezi la sfaturile unei persoane de încredere și cu mai multă experiență.

Fecioară

Și Fecioarele pot face alegeri greșite, însă, în cazul lor e vorba de o relație. O persoană vă poate cere ajutorul financiar. Aveți grijă în cine vă încredeți. S-ar putea să trebuiască să refuzați pe cineva care este destul de pretențios, dar cu siguranță puteți prezenta un caz convingător.

Balanţă

Petreceți timp cu un prieten sau cu un membru al familiei, mai ales dacă este vorba de o persoană pe care o vedeți de obicei mai rar. Iese la suprafață un adevăr în legătură cu o persoană și nu știi dacă mai poți avea sau nu încredere în ea.

Scorpion

Cineva îți face o ofertă de nerefuzat și nu stai prea mult pe gânduri, din moment ce e un job care îți poate aduce multe câștiguri, arată horoscopul zilnic de sâmbătă, 8 iulie 2023. Cu cât o direcționezi mai mult spre exterior, cu atât mai dulci vor fi rezultatele mai târziu.

Săgetător

Vă simțiți destul de viguros astăzi și ar trebui să fiți capabil să realizați aproape orice vă propuneți. Apare un obstacol la începutul zilei și sunt șanse slabe să reușești să-ți duci toate planurile la bun sfârșit.

 

Capricorn

Ar putea fi un moment bun să o îndepărtezi odată pentru totdeauna. În caz contrar, viața de familie ar putea avea de suferit! Chiar dacă aveți multe cheltuieli în această perioadă, familia vă susţine. În plus, nu este exclus să faceți o vizită bunicilor și să petreceți timp alături de ei.

Vărsător

Este o zi bună pentru surprize, așa că te-ai putea gândi la câteva dintre ele pe care să le faci cadou prietenilor și familiei. Vrei să te bucuri puțin și de timpul liber, așa că încerci să te organizezi mai bine.

Pești

Încercați să nu luați totul prea în serios. S-ar putea să aveți de-a face cu iluzii sau chiar cu subterfugii astăzi. Se ivește oportunitatea de a avansa în carieră, așa că nu pierdeți ocazia, mai ales că puteți primi mai mulți bani, spun astrele.