Actrita Paz de la Huerta pretinde ca a fost patrunsa de spiritul lui Elvis Presley, care i-a provocat un orgasm cum n-a mai avut de atunci incoace.
Actrita Paz de la Huerta pretinde ca a facut amor cu Elvis, acasa la el, la Graceland
Despre actrita americana Paz de la Huerta se stie ca obisnuieste sa bea mult si sa sa se drogheze pe masura. In concluzie, ori de cate ori deschide gura, este de la sine inteles ca spune o prostie. Zilele trecute, insa, actrita a reusit sa ii socheze chiar si pe cei deja obisnuiti cu ineptiile ei. „Am facut sex cu fantoma lui Elvis Presley”, a declarat mandra de sine Paz.
Elvis a murit pe vremea cand Paz nici nu se nascuse
„S-a intamplat pe vremea cand formam un cuplu cu Scott Weiland. Tin minte ca iubitul meu de atunci era gelos pe Elvis pentru ca eram obsedata de el, ceea ce e nebunesc de-a dreptul pentru ca Elvis e mort de mult. L-am implorat pe Scott sa ma duca la Graceland, iar el mi-a facut hatarul. Cand am ajuns in studioul unde idolul meu isi inregistra melodiile s-a intamplat ceva incredibil”, si-a amintit Paz. „Am simtit cu spiritul lui Elvis ma atinge, mai mult, patrunde in mine si imi produce un orgasm cum n-am mai avut de atunci incoace”, a lamurit de la Huerta misterul episodului amoros consumat cu Elvis, decedat in 1977.
Decizia instantei prin care Dan Ioan Popescu ar putea fi usurat de 4 milioane de lei din avere da emotii mai multor politicieni si functionari ai statului.
Instanta vrea sa-i ia lui Dan Ioan Popescu patru milioane de lei din avere
Dan Ioan Popescu nu este singurul politician care ar putea ramane fara o parte din avere. Agentia Nationala de Integritate mai are cativa „clienti” care ar putea pierde sute de mii de euro pe care nu le pot justifica.
Rizea nu poate justifica 300.000 de euro
ANI sustine ca pesedistul Cristian Rizea nu poate justifica 300.000 de euro
Cea mai recenta ancheta demarata de ANI il vizeaza pe social-democratul Cristian Rizea. In cazul lui, inspectorii de integritateau descoperit diferente intre averea dobandita si veniturile realizate. Totodata, ANI ii imputa lui Rizea o serie de tranzactii suspecte in valoare de aproximativ 700.000 de euro. Diferenta dintre veniturile declarate si cele dobandite in realitate de deputatul este de 1.264.024 lei (300.000 euro).
Inspectorii ANI au cerut confiscarea averii lui Aurelian Soric
In 2010, alti trei politicieni au fost luati in vizor de inspectorii de integritate. Este vorba Eugen Nicolaescu (PNL) si Mihaita Calimete (PNL). In timp ce Calimete ai intrat in atentia ANI din cauza faptului ca a declarat venituri mai mari decat cele realizate, Nicolaescu a devenit “suspect” dupa ce s-a aflat de donatiile de peste 170.000 de lei pentru campania parlamentara din 2008, virate direct in contul sau, nu au fost mentionate distinct si in declaratia de avere.
Un caz special este cel al fostului senator PSD, Serban Bradisteanu, unde s-a constatat prescriptia materiala. In cazul sau, ANI ceruse confiscarea a aproape patru milioane de euro. Pe langa cele 4 milioane de lei ale lui Dan Ioan Popescu, statul ar putea pune mana pe o suma la fel de fumusica, apartinand fostului comisar-sef de la Serviciul Permise Arges, Codrut Vlasceanu. Ceva mai modest este fostul sef al IPJ Neamt, Aurelian Soric care ar urma sa “cotizeze” cu doar 360.000 de lei, inspectorii ANI cerand deja confiscarea acestei sume.
Inspectorii de integritate au trecut la verificarea aparatelor de zbor ce i-ar putea avea drept proprietari pe demnitari.
Catalin Macovei
Greu de spus daca America mai poate fi numita cu mana pe inima tara tuturor posibilitatilor. Pentru ca tarisoara noastra vine tare de tot din urma, inspectorii controversatei Agentii Nationale de Integritate apucandu-se de facut controale tot mai bizare.
Senatorul Nicolae Moga a avut surpiza sa fie urmarit aproape doi ani de inspectorii de integritate ai lui Catalin Macovei, dupa ce a facut o gluma ca vrea sa-si cumpere un aparat de zbor
Multa vreme au luat la puricat toate casele de vacanta si limuzinele suspecte de a se afla in posesia demnitarilor si functionarilor patriei. Iar acum, dupa cum sustin sursele noastre , oamenii lui Catalin Macovei si-au gasit un nou hobby, efectuand un recensamant al elicopterelor. Pe cand trecem si la OZN-uri?
Au dat in boala copiiilor
Pana si premierul Emil Boc, altfel din cale de afara de modest, nu rezista niciodata unei deplasari cu elicopterul
De acum cativa ani buni , mai multi miliardari au prins gustul deplasarilor aeriene. De la Ion Tiriac la Gigi Becali si de la Ioan Nicolae la Gica Popescu, cu totii au deschis acest drum al unei afaceri care s-a dovedit de succes. Pentru ca deja multi romani nu au mai apelat la firmele de taxi aerian infiintate, preferand sa-si achizitioneze propriile aparate de zbor. Iar cele mai la indemana, atat financiar cat si mai „fasnete” in deplasari, s-au dovedit elicopterele. De altfel, si demnitarii tarii nu s-au sfiit sa-si arate pasiunea pentru acest mijloc de deplasare, Traian Basescu, Mircea Geoana sau Marian Vanghelie devenind si ei dependenti de elicoptere. Iar premierul Boc nu s-a lasat pana nu i-a luat si pe aia micii, fetita si nepotelul, la un zbor. Iar pretul de 300 000 euro si conditiile avantajoase de cumparare in sistem leasing i-a atras pe multi dintre potantatii zilei. Inclusiv pe cei cu functii publice…
Mascate pe la rude
Cert este doar ca, din informatiile noastre, inspectorii de integritate au declansat mai multe anchete privind verificarea unor „ponturi” cum ca „tintele” urmarite cu asiduitate la declaratiile de avere si-ar fi tras astfel de elicoptere personale, pe care le-ar fi mascat insa trecandu-le pe numele unor rude sau apropiati. Deocamdata, un singur politician, senatorul PSD Nicolae Moga a aflat cu stupoare ca este cautat la elicopter. Acesta si-a facut insa cruce de demersul ANI, spunand ca doar a facut si el o gluma, spunand mai demult ca si-ar lua o astfel de dracie zburatoare. Insa alte surprize nu este imposibil sa apara. Mai ales ca, dupa ce vor termina recensamantul elicopterelor, aceiasi neobositi inspectori de integritate vor trece la verificarea yachturilor…
Otelul Galati, campioana Romaniei la fotbal, a reusit dubla dupa ce s-a impus, cu 1-0, in meciul cu Steaua Bucuresti din Supercupa Romaniei.
Prefatata de o serie de incidente in care au fost implicate masinile care ii transportau pe fanii galateni la Piatra Neamt, partida din Supercupa Romaniei a inceput sub nota de dominare a Stelei, Galamaz ratand prima mare ocazie a partidei.
In minutul 6, Brandan a centrat excelent, din lovitura libera, si Galamaz nu a reusit sa-l invinga pe Grahovac cu o reluare din numai trei metri.
Galatenii, cu un mare plus la capitolul omogenitate, au pus stapanire pe joc si Perendija a marcat in minutul 12, cu o reluare cu capul, dar golul sau a fost anulat pe motiv de offside.
Doar doua minute mai tarziu, Bus a luat o actiune pe cont propriu si l-a executat pe Tatarusanu cu un sut plasat de la 18 metri, direct la coltul lung.
Condusa pe tabela de marcaj, Steaua s-a dovedit greoaie si lipsita de inspiratie, desi Ronny Levy a aruncat din start doi atacanti tehnici, Raul Rusescu si Tatu.
Mai mult, Ibeh a fost aproape de 2-0 in minutul 34, cand l-a pacalit elegant pe Gardos si a sutat violent in bara.
Dominarea Otelului a continuat in partea a doua. Pena a sutat peste transversala in minutul 88, dupa o actiune personala de toata frumusetea, iar Ibeh a trecut din nou pe langa gol in minutul 90, dupa ce a driblat patru adversari, dar nu a mai avut forta necesara pentru a-l executa pe Tatarusanu.
Partida a fost umbrita de accidentarile suferite de Giurgiu si Cristi Tanase inca din startul partidei. Cei doi mijlocasi au fost inlocuiti dupa mai putin de 10 minute.
La meciul de la Piatra Neamt, lovitura de incepere, cat si festivitatea de premiere, au fost oficiate de catre campionul mondial la box, galateanul Lucian Bute. Desi sambata a fost prezent la nunta fiicei lui Gheorghe Chivorchian, presedintele LPF a preferat sa se intoarca la Bucuresti. „Am considerat ca e mai bine sa ma intorc acasa decat sa creez o serie de animozitati in tribuna, cu un personaj prezent acolo (n.r. patronul Stelei, Gigi Becali).
Dorinel Munteanu a inceput cu Grahovac – Rapa, Perendija (Sarghi 81), Sergiu Costin, Salageanu – Giurgiu (Viglianti 4), Neagu – Antal, Ibeh, Bus – Gabi Paraschiv (Pena 65).
Ronny Levy a mizat pe Tatarusanu – Martinovic, Galamaz, Gardos, Latovlevici – Nicolita, Bicfalvi, Brandan, Cristi Tanase (Bajenaru 9) – Tatu, Raul Rusescu.
O parte dintre fanii formatiei Otelul Galati au trecut prin clipe de cosmar, dupa ce autocarul in care se aflau a luat foc.
Un autocar cu aproximativ 50 de sustinatori ai formatiei OtelulGalati a luat foc la granita dintre judetele Vrancea si Bacau. Spectatorii se deplasau catre Piatra Neamt, orasul care gazduieste meciul dintre Otelul Galati si Steaua din aceasta seara, din Supercupa Romaniei la fotbal.
Incendiul se pare ca s-a produs din cauza suprasolicitarii motorului de la autocar. Din fericire, niciunul dintre pasageri nu a avut de suferit, cei din autocar reusind sa iasa la timp din masina.
Spectatorii vor fi preluati de un alt autocar cu care isi vor continua drumul catre Piatra Neamt. Acesta este al doilea incident in care este implicata gruparea din Galati la acest sfarsit de saptamana, dupa ce vestiarul Stadionului Otelul a sarit in aer din cauza aparatelor de aer conditionat.
Partida dintre Otelul Galati, campioana Romaniei la fotbal, si Steaua Bucuresti, detinatoarea Cupei Romaniei, va incepe la ora 20.45 si va fi transmisa in direct de PRO TV.
Angela Gheorghiu a fost laudata pentru prestatia ei din spectacolul „Tosca”, pus in scena la Royal Opera House din Londra, intr-un articol semnat de Fiona Maddocks in The Guardian, dupa ce aceeasi publicatie britanica o criticase pe soprana romanca, sambata, prin vocea unui alt critic muzical.
Angela Gheorghiu intr-o scena din "Tosca" impreuna cu Bryn Terfel
Potrivit guardian.co.uk, cea mai recenta punere in scena la Londra a spectacolului „Tosca” de Giacomo Puccini a avut parte de critici lipsite de entuziasm cu ocazia primelor reprezentatii, la inceputul lunii trecute. Pentru ultimele reprezentatii ale acestui spectacol, distributia a fost insa schimbata, iar nume mari din muzica de opera – Angela Gheorghiu, Jonas Kaufman si Bryn Terfel – au fost chemate de producatorii spectacolului, pentru a revitaliza show-ul, cu scopul de a le oferi spectatorilor o distributie de vis.
„Intr-una dintre cele mai bune puneri in scena pentru «Tosca», acest thriller black de Puccini, care are un iz religios si dispune de o muzica coplesitoare, Pamantul pare ca se zguduie” – asa isi incepe criticul muzical Fiona Maddocks articolul aparut, duminica, in The Guardian. „Cu o distributie condusa de trei dintre cei mai mari cantareti de opera din lume – Jonas Kaufmann, Bryn Terfel si, in rolul principal, Angela Gheorghiu -, ropotul aplauzelor primite in acest spectacol are capacitatea de a face, singur, sa tremure pardoseala. E greu sa iti pastrezi cumpatul in fata unui astfel de exercitiu de adoratie si, in definitiv, de ce ti-ai dori sa ti-l pastrezi?”, a continuat acelasi critic muzical.
Fiona Maddocks considera ca noua punere in scena a spectacolului „Tosca” la Royal Opera House din Londra a reusit sa revitalizeze productia originala, datand din 2006, care era „predispusa la imbunatatiri, frumoasa, dar apatica”. Prezentarea artistilor dupa caderea cortinei a reprezentat „un delicios moment de psihodrama in sine”, afirma Maddocks. Jonas Kaufmann, interpretul personajului Cavaradossi, a facut o simpla plecaciune – moment in care publicul a izbucnit in aplauze -, iar aparitia lui Bryn Terfel, la fel de retinut, a provocat „tunete” si mai puternice de aplauze si ovatii sustinute.
Angela Gheorghiu a fost singura din distributie care a profitat de ocazie pentru provoca alte valuri de ovatii, salutand publicul si prin cateva piruete. Lasand la marginea scenei imensul buchet de flori pe care il primise la sfarsitul show-ului, soprana romanca s-a indreptat spre dirijorul Antonio Pappano pentru a-l felicita, moment in care aplauzele au devenit asurzitoare. In opinia aceluiasi critic muzical, meritul pentru reusita spectacolului apartine in egala masura si muzicienilor din Royal Opera Orchestra, care au interpretat minunat partitura operei.
Laudand prestatiile cantaretilor Bryn Terfel si Jonas Kaufmann, criticul Fiona Maddocks a laudat in special prestatia sopranei romane.
„Gheorghiu a fost, ei bine, aceeasi Gheorghiu: are o astfel de usurinta naturala in vocea ei incat parea ca pentru ea este suficient doar sa se afle acolo. Si este adevarat, ea inca poate sa isi depaseasca cu mare usurinta aproape toate rivalele. Purtand o rochie alba si o tiara subtire, ea avea o infatisare de papusa, cu o usoara rigiditate, iar pasiunea ei rece a fost stapanita perfect in fiecare nota”, afirma Fiona Maddocks.
„Intalnirea ei cu Caravadossi a dovedit o chimie palpabila, iar izbucnirea pe care o are atunci cand intelege ca el a murit, ca nu se mai preface, ne reaminteste de ce aceasta diva din Romania atrage multimi de spectatori la spectacolele ei”, a continuat aceeasi jurnalista.
Ultimele doua reprezentatii ale show-ului, avandu-i in distributie pe cei trei artisti lirici mentionati, au fost inregistrate si vor fi proiectate in salile de cinema in toamna acestui an, fiind foarte probabila si o editare a lor pe DVD.
Toti cei trei interpreti au aparut in „Tosca” in diverse puneri in scena, in ultimii cinci ani – Gheorghiu si Terfel au facut parte din distributia originala a acestui spectacol -, dar nu au cantat niciodata impreuna in aceasta formula.
Sambata, soprana romanca Angela Gheorghiu a fost criticata pentru prestatia ei din spectacolul „Tosca„, pus in scena la Royal Opera House din Londra, intr-un material publicat de criticul Andrew Clements in aceeasi publicatie britanica, The Guardian.
Andrew Clements a considerat prestatia sopranei Angela Gheorghiu departe de a fi captivanta, tonalitatea vocii ei fiind „uscata”, iar jocul actoricesc al artistei fiind „vizual ca un semafor”.
Angela Gheorghiu, in varsta de 45 de ani, este un „superstar” al operei internationale, fiind, totodata, unul dintre cel mai bine vanduti artisti de muzica clasica. Lansarea sa in strainatate a avut loc in 1992, la Covent Garden, cu „Boema”, de Puccini. In acelasi an, ea a debutat pe scenele renumitelor Metropolitan Opera din New York si Staatsoper din Viena. De atunci, soprana a cantat pe cele mai mari scene ale lumii.
Anul trecut, Angela Gheorghiu a primit titlul de artista anului la cea de-a 11-a editie a Classical Brit Awards, la Londra, trofeu pe care l-a castigat si in 2001. Totodata, anul trecut, soprana a fost decorata cu Ordinul „Steaua Romaniei” in grad de Comandor.
Boxerul american Sugar Shane Mosley si-a pierdut trei dintre centurile de campion mondial cucerite de-a lungul timpului in favoarea sotiei.
Sugar Shane Mosley si Jin, sotia sa de origine coreana, au divortat, iar Jin a obtinut custodia pentru trei dintre centurile de campion mondial cucerite de-a lungul timpului de boxerul american, conform tmz.com. Sugar Shane a pierdut cate o centura pentru fiecare dintre cei trei copii pe care ii avea cu Jin: Najee Jamarr, Taiseki Justin si Mee Yon Jinae. Jin nu are voie sa instraineze centurile, iar copiii vor deveni proprietarii centurilor la majorat.
Jin a mai obtinut jumatate din banii produsi de Sugar Shane in perioada in care cei doi erau casatoriti, dar si jumatate dintre punctele bonus obtinute de boxer pentru utilizarea unor carduri American Express. Boxerul american pastreaza cel putin 3 milioane de dolari, banii obtinuti de pe urma meciului pierdut in fata lui Manny Pacquiao in urma cu doua luni. Partida s-a desfasurat intr-o perioada in care Sugar Shane era deja in plin proces cu sotia sa, care a intentat divortul in ianuarie 2009.
Criza de candidati la facultate creata de situatia dezastruoasa de la bacalaureat determina unele universitati sa coboare criteriile de admitere dincolo de cadrul legal, astfel ca la Universitatea „Apollonia” Iasi se pot inscrie si tinerii care au obtinut diploma de bacalaureat, scrie „Gandul”.
Potrivit sursei citate, tinerii se pot inscrie la Universitatea „Apollonia” din Iasi fara diploma de bacalaureat, cu conditia ca acest document sa fie prezentat universitatii pana la finele celui de-al doilea an de studiu.
Surse din cadrul MECTS au precizat pentru „Gandul” ca un corp de experti ai Directiei Invatamantului Superior va fi trimis, luni, la sediul universitatii pentru a cere lamuriri.
In ceea ce priveste sanctiunile care pot fi aplicate in cazul in care se va constata incalcarea legii, acestea pot ajunge pana la desfiintarea universitatii prin intermediul unui proiect de lege. Mai mult, conform noii legi a Educatiei, rectorul institutiei poate ajunge in instanta, avand raspundere penala pentru faptele grave petrecute in universitate.
Universitatea „Apollonia” Iasi, care are un statut juridic controversat, rectoratul aflandu-se intr-un conflict cu Universitatea „Petre Andrei”, cu care isi disputa o parte din patrimoniu, face inscrieri la trei specializari: medicina dentara, tehnica dentara si stiinte ale comunicarii, percepand taxe anuale de studiu cuprinse intre 600 si 1200 de euro.
Trenul din care au disparut cele patru lazi cu focoase transporta marfuri diverse, nu doar produse cu intrebuintare militara, vagoanele, care au fost resigilate, fiind verificate inca o data duminica de reprezentanti ai Politiei Transporturi.
Mai multi reprezentanti ai Politiei Transporturi au facut un nou control, duminica, la pranz, la vagoanele trenului din care au disparut focoasele. Ei au refuzat sa faca declaratii limitandu-se doar la a spune ca singurii autorizati sa dea amanunte despre caz sunt procurorii militari care fac ancheta.
Potrivit unuia dintre jandarmii care asigura in prezent paza trenului a spus ca acesta transporta marfuri diverse, nu doar produse cu intrebuintare militara. Acesta a daugat ca vagoanele au fost resigilate.
La ora transmiterii acestei stiri audierile continua la Politia Transporturi de la Gara Giurgiu Nord, unde de sambata se afla pentru cercetari jandarmi dintre cei care au asigurat paza trenului.
Trenul care transporta armament de la Tohan Zarnesti spre Bulgaria si din care s-a semnalat disparitia celor 64 de focoase este garat pe o linie a statiei CFR Giurgiu Nord, care asigura transporturile catre Bulgaria.
Anchetatorii de la Parchetul Militar al Tribunalului Militar Bucuresti, care fac cercetare la fata locului, se afla la sediul Politiei Transporturi din Gara Giurgiu Nord.
De curand, la fata locului a venit si un echipaj al laboratorului criminalistic.
Paza, atat a Garii Giurgiu Nord, cat si a trenului din care au disparut focoasele, este asigurata de jandarmi.
Parchetul Militar al Tribunalului Militar Bucuresti a fost sesizat, sambata, de catre Inspectoratul Judetean de Jandarmerie Giurgiu ca in cursul acelei zile, in jurul orelor 15.30, lucratori ai Statiei CFR Giurgiu Nord au constatat ca la un vagon din garnitura trenului care continea obiecte cu specific militar, transportate in baza unui contract intre societati private, sigiile aplicate erau rupte si usa glisanta deschisa.
Trenul se afla in Statia CFR Giurgiu pentru efectuarea formalitatilor vamale, iar din interior s-a constatat ca lipseau patru lazi cu dispozitive militare.
Disparitia celor patru lazi in care se aflau cate 16 focoase a fost semnalata in Gara Giurgiu.
Purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Romane, Florin Hulea, a declarat ca focoasele nu reprezinta munitie de razboi, ci simple componente care nu prezinta nici un pericol, el precizand ca IJJ a declansat o ancheta privind modul in care s-a desfasurat paza munitiei.
„Nu este munitie de razboi, asa cum s-a spus, sunt simple componente care nu prezinta pericol decat asamblate intr-un sistem”, afirma Hulea.
El a precizat ca transportul de armament de la o fabrica din Brasov cu destinatia Bulgaria era pazit de zece jandarmi, iar pana la acest moment nici unul dintre ei nu a fost sanctionat.
Potrivit unor surse judiciare, exportul de armament este al SC Tohan Zarnesti si avea destinatia Bulgaria.
MAE a precizat, referitor la transportul de material militar oprit in Giurgiu, ca este vorba despre un export intracomunitar din Romania spre Bulgaria, care avea toate avizele si documentele necesare desfasurarii sale, problematica securitatii transportului neintrand in atributiile ministerului.
„Referitor la transportul de material militar oprit in Giurgiu, MAE precizeaza ca este vorba despre un export intracomunitar din Romania spre Bulgaria, care avea toate avizele si documentele necesare desfasurarii sale, problematica securitatii transportului neintrand in atributiile Ministerului Afacerilor Externe sau ale Departamentului pentru Controlul Exporturilor (D-ANCEX)”, se arata in comunicatul MAE.
O statuie inalta de opt metri a lui Marilyn Monroe a fost dezvelita la Chicago. Statuia o infatiseaza pe diva in celebra ipostaza din filmul „Spate ani de casnicie”, cu rochia ridicata de curentul care iese dintr-o gura de aerisire de la metrou.
Monumentul, care apartine sculptorului Seward Johnsson, a fost amplasat in Magnificent Mile, o celebra zona comerciala din Chicago. Statuia va ramane aici pana la primavara.
Uriasa Marilyn a devenit rapid unul dintre punctele de atractie ale orasului. Sute de turisti au dat buluc sa fotografieze/filmeze chilotii divei Hollywood-ului sau sa se imortalizeze intre picioarele acesteia.
David Beckham o tine dragastos in brate pe micuta cu nume ciudat, Harper Seven. Fotografia a fost postata pe Twitter de mamica Victoria, cu explicatia „Fetita lui taticu”.
Fotbalistul declara la inceputul saptamanii ca invata sa se poarte mai delicat cu noua venita in familie, dupa ce pana acum a capatat trei fii de la sotia sa Victoria Beckham. In fotografia postata de mami, taticulDavid atinge cu nasul sau nasucul fetitei, care este invelita intr-o paturica alba si poarta un fes simpatic pe cap.
Micuta Beckham doarme linistita la pieptul mamei sale
Apoi, David ii intoarce dragalasenia sotiei sale si o fotografiaza pe aceasta cu micuta dormind linistita pe pieptul sau. A doua poza a fost postata de David Beckham pe contul sau de Facebook.
Davind Beckham si-a inscriptionat numele copiilor sai pe ghete. Inclusiv al micutei Harper Seven
Barack Obama l-a primit sambata pe Dalai Lama si si-a exprimat „sprijinul ferm” pentru respectarea drepturilor omului in Tibet. China a reactionat violent.
Dalai Lama a fost primit de Obama la Casa Alba. Nu in Biroul Oval, ci in Sala Hartilor
„Presedintele a reiterat sprijinul sau ferm pentru protejarea culturii, religiei si traditiilor tibetane, in Tibet si in restul lumii”, se arata in comunicatul dat publicitatii dupa intrevedere. Acesta adauga ca, in timpul intalnirii de 44 de minute de la Casa Alba, Obama a primit de la Dalai Lama angajamentul in favoarea non-violentei si a dialogului cu China, scrie Le Figaro.
Presedintele american a ales sa-l primeasca pe seful spiritual tibetan in ciuda avertismentelor Beijingului, care considera ca astfel, Washington pune in discutie integritatea teritoriala a Chinei si suveranitatea sa asupra Tibetului. Intalnirea a fost anuntata in ultimul moment vineri seara de catre presedintia americana, la sfarsitul unui turneu de zece zile al liderului tibetan in Statele Unite.
Pentru a menaja cat mai mult sensibilitatile chinezilor, Obama nu l-a primit pe Dalai Lama in Biroul Oval, rezervat de obicei primirilor sefilor de state, ci in Sala Hartilor de la Casa Alba, si departe de ochii presei. Zadarnic! Putin dupa anuntul intalnirii, ministrul chinez al Afacerilor Externe a cerut Washingtonului „sa o anuleze imediat”.
Obama nu a uitat sa afirme in comunicat de dupa intalnire ca Statele Unite ca Tibetul este parte componenta a Chinei. „Dalai Lama a indicat ca nu pretinde independenta Tibetului si ca spera ca dialogul intre reprezentantii sai si guvernul chinez sa poata fi reluate curand”, se spune in comunicat.
Liderul spiritual a parasit tara in 1959 dupa ce o revolta impotriva prezentei chineze in Tibet a esuat. El a dat asigurari in repetate randuri ca nu doreste independenta, ci o autonomie reala. Beijingul il acuza in schimb ca militeaza pentru independenta „Acoperisului Lumii”. Negocierile sporadice asupra viitorului Tibetului intre guvernul tibetan in exil din Dharamsala, in India, si autoritatile chineze nu au dus pana acum la nici un rezultat.
Reactia Chinei la intalnirea de la Casa Alba a fost foarte dura: Statele Unite „trebuie sa ramana fidele angajamentului de a recunoaste ca Tibetul face parte din China„. Washingtonul nu trebuie „sa se amestece in treburile interne ale Chinei” si trebuie sa se abtina de la orice gest care „ar dauna relatiilor sino-americane„.
Internautii chinezi s-au lansat intr-o violenta campanie pe web: „Statele Unite nu au respectat niciodata China. A venit momentul sa vindem rezervele noastre de dolari (Beijingul detine 1.153 de miliarde de dolari in bonuri de tezaur – n.r.) pentru a da o mare lovitura bancnotei verzi”, scrie un internaut cu pseudonimul freemanchina8. „Nu putem sa-l impiedicam pe Obama sa primeasca pe cine vrea, dar putem sa-i interzicem accesul pe viata in China„, propune furios yuqiao1972.
Televiziunea nationala chineza CCTV a ignorat intalnirea de la Casa Alba, dar a acordat un amplu spatiu receptiei date de presedintele Hu Jintao pentru niste liceeni americani la Zhing Nanhai, sediul puterii comuniste de la Beijing, unde sunt rareori primiti strainii.
Vizita lui Dalai Lama la Casa Alba vine in momentul in care China aniverseaza 60 de ani de la „eliberarea pasnica” a Tibetului de catre trupele comuniste ale lui Mao.
Aflat intr-o scurta vacanta pe Riviera Franceza, sarbul Novak Djokovic a profitat de moment si a incercat sa-si invete iubita sa inoate.
Ajuns pe primul loc al clasamentului mondial de tenis, dupa victoria de la Wimbledon, sarbul Novak Djokovic este cea in cea mai buna perioada a carierei profesioniste. Dupa o jumatate de an fulminant, sarbul a solicitat o scurta pauza si a plecat cu iubita intr-o scurta vacanta la St. Tropez, pe Riviera Franceza.
Nole, cunoscut pentru abilitatile sale de fotbalist, mai incinge cate o miuta la malul marii, dar cea mai mare parte din timp o petrece alaturi de Jelena Ristic, iubita sa, pe care incearca sa o invete sa inoate. Cei doi sunt insotiti de cainele familiei.
Intrebat daca are ganduri serioase in viata personala, Nole a afirmat ca este posibil sa treaca la un alt nivel si l-a dat exemplu pe Roger Federer, despre care a spus ca este mult mai relaxat de cand s-a insurat si a devenit tata.
Grupul industrial indian Tata, care a lansat acum doi ani masina cea mai ieftina din lume, va produce in curand o casa de 500 de euro. Tata planuieste sa lanseze Casa Nano peste sase luni pe piata interna, a declarat pentru presa seful proiectului Sumitesh Das, citat de le Figaro.
Asa arata casa de 500 de euro
Casa este un kit din prefabricate care se monteaza in sapte zile, are 20 de metri patrati si va fi comercializata la 32.000 de rupii (509 euro). In acest pret sunt livrate si usile, ferestrele si acoperisul. Peretii interiori vor fi acoperiti fie cu iuta fie cu fibra de cocos.
Casa Nano a fost deja testata in statul Bengalul de vest si va fi disponibila si intr-o varianta de 30 de metri patrati, la un pret de circa 650 de euro, cu optiuni suplimentare: panouri solare si veranda.
Tata spera sa isi vanda casutele catre particulari dar si guvernului care cauta solutii pentru a rezolva problema locativa pentru milioane de indieni care nu au adapost sau traiesc in mizerie.
Masina de 2500 de dolari a fost un fiasco
In 2009, Tata a lansat masina de 2500 de dolari, dar ea nu a fost un succes din cauza problemelor de securitate.
Actrita si cantareata americana Jennifer Lopez si cantaretul de muzica latino Marc Anthony au decis sa divorteze dupa sapte ani de casnicie, informeaza editia electronica a revistei People.
Jennifer Lopez si Marc Anthony, care sunt parintii a doi gemeni, Max si Emme, in varsta de trei ani, au facut publica decizia lor de a divorta vineri dupa-amiaza prin intermediul unei declaratii comune, acordata revistei People.
„Am decis sa punem capat casniciei noastre„, au spus ei. „Am ajuns la o intelegere amiabila cu privire la toate aspectele”, au mai spus cei doi. „Este un moment dureros pentru toti cei implicati si apreciem respectul pentru intimitatea noastra in aceste momente„, au precizat Jennifer si Marc.
Jennifer Lopez, in varsta de 41 de ani, si Marc Anthony, in varsta de 42 de ani, s-au casatorit in cadrul unei ceremonii secrete in iunie 2004. Casatoria cantaretei Jennifer Lopez cu Marc Anthony a venit la doar cinci luni dupa ce cantareata s-a despartit de actorul Ben Affleck.
Casatoria cu Anthony a reprezentat cel de-al treilea mariaj al lui Lopez. Ea a fost casatorita cu ospatarul cubanez Ojani Noa din februarie 1997 pana in ianuarie 1998. Dupa o relatie de cativa ani cu rapperul Sean Combs (P. Diddy), Lopez s-a casatorit cu dansatorul Cris Judd, de care a divortat in iunie 2002, dupa o casatorie ce a durat 10 luni.
La randul sau, Marc Anthony a mai fost casatorit cu fosta Miss Univers Dayanara Torres, cu care are doi copii – Cristin, in varsta de 10, si Ryan, in varsta de 7 ani.
†) Sfantul Mucenic Emilian de la Durostor; Sfintii Mucenici: Iachint, Pavel si Valentina
Sfantul Mucenic Emilian de la Durostor
Sfantul Mucenic Emilian de la Durostorum (Silistra de azi) a patimit pe vremea imparatului Iulian Apostatul. Militar de cariera si fiu de guvernator imperial, el a imbratisat de timpuriu credinta crestina.
Sfantul Emilian, nu numai ca a marturisit-o prin cuvant, dar a si aparat-o cu bratele, sfarmand idolii pagani si rasturnand altarele de jertfa. Pentru asemenea fapta a fost supus la suplicii cumplite (fiind chiar aruncat in foc, dar scapand nevatamat!) si si-a dat sufletul in mainile Domnului la 18 iulie 362.
A nu fi confundat cu Sfantul Mucenic Emilian, supranumit Marturisitorul, cel din vremea iconoclasmului (sec. 8-9), pomenit pe 8 august, nici cu alti doi mucenici purtatori ai aceluiasi nume si pomeniti tot in vara (7 iulie si 18 august).
Sperantele Argentinei de a castiga Copa America pe teren propriu s-au naruit, dupa ce Messi si compania au fost eliminati in sferturi, de Uruguay, dupa lovituri de departajare.
Sergio Batista, selectionerul Argentinei, a aruncat tot armamentul greu in disputa cu Uruguay, din sferturile de finala ale Copei America, dar planurile sale au fost date peste cap de golul reusit de oaspeti inca din minutul 6. Diego Forlan a centrat, din lovitura libera, iar Diego Perez a punctat cu o reluare din apropiere.
Higuain a egalat rapid, in minutul 18, dupa o actiune pregatita cu minutiozitate de vedeta Lionel Messi. Startul fulminant de meci a continuat cu cate un gol anulat ambelor formatii.
Mai intai Higuain a punctat cu o lovitura cu capul, in minutul 30, dar golul sau a fost anulat pentru offside. Apoi, Caceres a punctat si el, in minutul 34, dupa o noua centrare a lui Diego Forlan, dar golul a fost anulat, de asemenea pentru offside.
Diego Perez a fost eliminat in minutul 38, iar Uruguay a facut pasul in spate, dar argentinienii s-au lovit de o defensiva excelent condusa de Muslera. Echilibrul numeric s-a restabilit in minutul 86, dupa eliminarea lui Mascherano, si cum tabela nu s-a mai modificat, cele doua formatii au intrat in prelungiri.
In 10 contra 10, Argentina a fost mai incisiva, dar Pastore, de doua ori, Higuain si Messi au ratat sansa de a aduce victoria gazdelor.
Introdus pe teren in minutul 84, in locul lui Sergio Aguero, Carlos Tevez, inca atacantul lui Manchester City, a fost singurul jucator care a ratat tinta la loviturile de departajare, iar Uruguay s-a calificat in semifinale. Pentru oaspeti au transformat Diego Forlan, Luis Suarez, Scotti, Gargano si Maxi Pereira, iar pentru Argentina au marcat Messi, Burdisso, Pastore si Higuain.
Uruguay va da piept in semifinale cu Peru, care a produs o alta surpriza si s-a impus, cu 2-0, in partida cu Columbia. Lobaton si Vargas au marcat in prelungiri, dupa ce golgeterul Falcao a ratat un penalty pentru Columbia in timpul regulamentar. In ultimele doua meciuri din sferturi, Brazilia da piept cu Paraguay, iar Chile isi masoara fortele cu Venezuela.
Presedintele venezuelean, Hugo Chavez, a ajuns in noaptea de sambata spre duminica in Cuba, unde urmeaza sa inceapa chimioterapia, la o luna dupa ce a fost operat de o tumoare canceroasa, a anuntat televiziunea locala, citata de AFP.
Hugo Chavez, binecuvantat inainte de a pleca la chimioterapie in Cuba
Chavez a fost primit la sosirea sa la Havana de presedinteleRaul Castro si de ministrul de Externe Bruno Rodriguez.
Presedintelevenezuelean, in varsta de 56 de ani, insotit de fiica sa cea mare Rosa, a fost salutat cu onoruri la plecarea de pe aeroportul din Caracas.
„Ma voi intoarce in forma mai buna decat ma vedeti acum”, a declarat Chavez inainte de a parasi tara, insistand asupra „marei sale dorinte de a trai”. „Trebuie sa indeplinesc acest nou demers. Plec pentru cateva zile, dar nu vreau sa va spun adio. Nu este momentul sa mor, ci sa traiesc”, a declarat presedintele venezuelean.
Parlamentul venezuelean a autorizat sambata in unanimitate deplasarea lui Chavez in Cuba pentru o durata nedeterminata. Presedintele si-a exprimat speranta ca absenta sa va fi de scurta durata.
Potrivit Constitutiei, Parlamentul trebuie sa autorizeze orice absenta mai mare de cinci zile a presedintelui. Parlamentul trebuie, de asemenea, sa decreteze absenta temporara a sefului statului daca aceasta este mai mica de 90 de zile si vicepresedintele trebuie sa isi asume functiile pe durata acestei absente.
Daca presedintele este absent peste 90 de zile, Parlamentul poate prelungi termenul de 90 de zile din nou sau poate decreta vacanta functiei.
Potrivit liderilor opozitiei, Chavez nu poate, din punct de vedere constitutional, sa conduca tara din Cuba.
„Cand presedintele paraseste tara, vicepresedintele trebuie sa asume functia de sef al Executivului”, a apreciat deputatul de opozitie Hiram Gaviria.
Presedintele Chavez a declarat totusi ca nu va transmite toate atributiile vicepresedintelui decat daca va simti ca „ii sunt slabite capacitatile”. Hugo Chavez a promulgat totusi un decret care ii atribuie ministrului de finante Jorge Giordani unele competente administrative si economice.
Patru lazi in care se aflau cate 16 focoase pentru rachete au disparut dintr-un tren care transporta armament de la Zarnesti spre Bulgaria. Disparitia a fost semnalata in Gara Stanesti din judetul Giurgiu. Trenul facea un transport special privat.
Potrivit unor surse judiciare, trenul venea de la o fabrica de armament din judetul Brasov si avea destinatia Bulgaria, iar transportul, care reprezenta export de armament, era pazit de jandarmi. Aceleasi surse spun ca focoasele nu contineau explozibil.
Conform surselor citate, de la Brasov spre Bulgaria trenul a avut doua opriri, iar disparitia lazilor cu focoase a fost sesizata de catre angajatii CFR din Gara Stanesti (Giurgiu), care au observat ca de la unul dintre vagoane lipsea sigiliul.
Ulterior, impreuna cu jandarmii si Politia a fost constatata lipsa celor patru lazi in care se afla cantitatea totala de 64 de focoase.
Reprezentanti ai Ministerului Apararii sustin ca transportul nu apartine ministerului.
Trenul care transporta obiecte cu specific militar era un transport social privat, astfel ca nu era necesara informarea autoritatilor in legatura cu deplasarea si cu ruta urmata, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.
Potrivit unui comunicat al Parchetului ICCJ, sambata Parchetul Militar al Tribunalului Militar Bucuresti a fost sesizat de catre Inspectoratul Judetean de Jandarmerie Giurgiu ca in cursul acelei zile, in jurul orelor 15.30, lucratori ai Statiei CFR Giurgiu Nord au constatat ca la un vagon din garnitura trenului care continea obiecte cu specific militar, transportate in baza unui contract intre societati private, sigiile aplicate erau rupte si usa glisanta deschisa.
Parchetul Militar Bucuresti a declansat o ancheta in acest caz. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Giurgiu, comisar Mirela Gheta, a declarat ca politistii giurgiuveni au instituit filtre rutiere in tot judetul.
Catalin Morosanu a obtinut una dintre cele mai spectaculoase victorii din cariera, dupa ce l-a invins pe Stefan Leko, fostul finalist K1.
Cu o evolutie mult mai tehnica fata de cum ne obisnuise pana acum, Morosanu l-a dominat noua minute pe Leko, neamtul fiind fara reactie.
Ajuns pe tabloul principal de la SuperKombat Constanta abia dupa retragerea indianului Singh Jaideep, olandezul Ismael Londt a profitat din plin de sansa primita si a facut senzatie la a doua piramida programata in acest an de circuitul organizat de Edi Irimia.
Londt i-a dat mari batai de cap lui Sebastian Ciobanu, in semifinale, inainte sa-l faca knock-out pe roman, in runda a treia, cu un croseu care l-a naucit total pe „Fiul lui Dracula” si i-a provocat o sangerare abundenta.
In finala, Londt a maturat podeaua cu croatul Mladen Brestovac, care nu a facut fata puternicelor lovituri de brat aruncate de olandezul nascut in Surinam.
Brestovac se calificase in finala dupa ce l-a facut knock-out pe Mighty Mo cu doua lovituri de picior care i-au prins in plin ficatul americanului.
Londt este al doilea sportiv care se califica la SuperKombat Final Elimination, dupa ce Serghei Lascenko a castigat piramida de la Bucuresti.
Cel mai ciudat meci al serii a fost cel dintre Bogdan Stoica si turcul Hakan Aksoi. Depasit clar la gabarit, Aksoi a suferit si o accidentare grava, si-a dislocat umarul intr-o faza in care cei doi sportivi s-au aruncat peste corzile ringului, iar turcul a aterizat pe brat. Totusi, Aksoi a decis sa continue lupta si a obtinut victoria prin knock-out, Bogdan Stoica accidentandu-se la genunchi dupa o alta aterizare gresita.
Carter Williams l-a invins, prin knock-out in repriza a treia, pe Marian Iordan, dupa ce i-a mutat genunchiul din loc sportivului roman, Mihai Barbu l-a invins clar, la puncte, pe israelianul Alex Tropimov, Andrei Stoica l-a invins, la puncte, pe Henrique Zowa, iar Benny Adegbuyi l-a invins, prin knock-out in repriza a doua, pe Joachim Thomas.
Urmatoarea gala SuperKombat este programata a avea loc pe 17 septembrie.
Aveti chef de un joc de societate “electrizant”? Daca da, va puteti cumpara doua pistoale de jucarie, nerecomandate minorilor. De ce nerecomandate? Pentru ca este vorba de doua “pistoale socante” care pedepsesc de-a binelea, cu un soc electric moderat, pe cel care a receptionat o lovitura de la tragatorul advers. Acest joc va emite avertizari sonore si luminoase atunci cind vesta “incasatorului” va receptiona semnalul dat de raza laser a pistolului adversarului si cind lovitura acestuia nimereste in plin. Iar cind loveste, senzorul atasat pe pieptul “victimei” va emite un soc electric care “gidila” destul de serios, spre amuzamentul participantilor.
Piata imobiliara româneasca a ajuns la culmea disperarii. Paralizia pietei da idei care mai de care mai nastrusnice cum ar fi organizarea unui …reality show imobiliar.
*Goana dupa casa*
Portalul imobiliar Imopedia.ro a lansat pe ieri primul reality show online numit „Goana dupa Casa” dedicat celor interesati sa urmareasca pas cu pas procesul achizitionarii unei case. Cei zece participanti la concursul „Goana dupa Casa” vor relata online timp de doua luni toate etapele parcurse pentru achizitionarea unei locuinte, de la cautarea casei pina la alegerea finantarii, inclusiv cele pentru programul „Prima Casa”. „Tinerii se pling cel mai mult de salariile mici, casele scumpe si creditele inaccesibile” – potrivit Barometrului de Opinie Publica Tineret 2008, fapt ce a stat la baza selectiei celor 10 participanti. Acelasi barometru arata ca „peste 90% dintre tineri nu-si pot cumpara o casa din cauza veniturilor mici, accesului greu la credite pe termen lung, dar si a situatiei existente pe piata imobiliara.” Noutatea campaniei consta in initiativa de clarificare a perceptiilor cumparatorilor pe fondul lipsei de transparenta a pietei imobiliare.
Ultima “reduta” care aducea alimenta PIB-ul României, sectorul IT&C, ar putea sa intre intr-o perioada dificila, in acest ultim trimestru al anului. Astfel, se pare ca si singurul domeniu considerat pina de curind motorul cresterii economiei românesti paleste din cauza crizei. Situatia pietei IT din România se va inrautati intr-un ritm alert in ultimul trimestru al anului, a declarat, ieri, intr-un comunicat de presa, directorul general al integratorului de sistem EBS România, Daniel Metz. “Momentan, criza economica nu ne afecteaza in mod semnificativ. Consideram, insa, ca piata locala se va inrautati intr-un ritm alert in al patrulea trimestru, astfel incit ne asteptam ca si cresterea pe care o putem realiza pe piata externa sa nu mai poata echilibra scaderea pietei locale”, a afirmat Metz. Trebuie precizat faptul ca reprezentantul EBS nu este singurul care avertizeaza asupra perioadei dificile care ar putea afecta serios afacerile din domeniul tehnologiei.
Daca vreti sa va cumparati o locuinta in Bucuresti, intr-una din zonele Unirii, Cotroceni sau Victoriei, trebuie sa stiti ca veti plati cel mai mare pret pe metrul patrat. In acelasi timp, daca optati pentru zona Berceni, aici veti gasi cele mai ieftine apartamente din Capitala, arata un studiu realizat de MagazinulDeCase.ro.
*Herastrau, primaverii si Casin – “nepretuite”*
In fruntea clasamentului, cele mai scumpe zone din Bucuresti sint, in ordine, Unirii – 1.862 euro/mp, Cotroceni – 1.848 euro/mp si Victoriei – 1.820 euro/mp, in timp ce, cele mai accesibile, sint Drumul Taberei – 1.083 euro/mp, Pantelimon – 1.034 euro/mp si Berceni – 1.011 euro/mp. In cadrul studiului au fost incluse doar apartamente din stocul vechi, nemobilate si fara imbunatatiri. In cazul comparatiilor de preturi intre stoc vechi si cel nou trebuie avut in vedere modul diferit de calcul al preturilor. Pentru locuintele noi, in majoritatea cazurilor, preturile sint calculate pentru suprafata construita, inclusiv spatii utile comune, in timp ce preturile pentru stocul vechi se calculeaza pentru suprafata utila. Realizatorii studiului precizeaza ca zonele din categoria rezidential exclusivista, precum Herastrau, Primaverii si Casin, nu au fost incluse din lipsa unui numar reprezentativ de tranzactii.
Fara pasiune nu poti fi mai mult decit un biet robotel, un automatism fanatic si ingust, ce-si misca partile componente potrivit programului sau prestabilit. Inteligenta, afectiunea, bucuria, participarea la schimbare ramin la fel de straine de om cum sint straine de orice masina banala sau sofisticata. Ceea ce-i lipseste „automatului uman” este energia vitala, imposibila fara pasiune si imposibila fara de emotii frumoase. Masinismul afectiv incita omul sa traiasca in cercul prestabilit al emotiilor cunoscute, printre obiceiurile sale si profund dependent de ele. Obiceiurile iti devin program de viata, care functioneaza in mod reflex. Nici o diferenta nu este intre miscarea reflexa a miinii si miscarea reflexa a inimii „automate”, intre reflexul de a merge si acela de a gindi. Fara pasiune nu putem crea in viata de zi cu zi decit surogate de iubiri si surogate de bucurie, surogate de locuri de munca si surogate de miscare. Dormim automat, mincam automat, ne plimbam automat sau muncim automat, cu sprincenele incruntate si cu ochii impaienjeniti, destoinici in a urmari timpul care trece tot mai greu. Nimic nu-ti iese bun si din nimic nu se scurge vreun suris de bucurie, cind orice faci este doar un act reflex si reflexia in oglinda a unei obisnuinte. Viata standard izvoraste din reflexul pasional si nu din pasiune. Caci pasiunea poarta in fibrele sale puterea de expresie a naturalului divin din fiinta noastra. Nebunia emotionala a iubirii contine pasiunea si, prin aceasta, mai multa traire, mai mult sus si jos, mai multa manifestare si mai multa miscare. Curbele existentiale se deseneaza ca electroencefalogramele unei inimi bolnave, dar ale unei inimi care „traieste” cu adevarat, in sensul lui ceea ce este si a lui ceea ce apare. Reflexul, insa, genereaza tristete si plictis, senzatia ca esti obligat sa faci, sa simti, sa existi, sa muncesti, sa te misti. Fa ce nu-ti place si te vei simti obosit, strain de tot si de toate, strins cu usa si inghesuit intre muchiile extreme ale unui program. Fa ceva ce-ti place, ce iubesti, ce te multumeste si vezi imediat cum zboara lenea, cum se topeste in neant plictisul, cum apare bucuria si cum zboara ca un fluture nevazut timpul insusi. Pasiunea trezeste la viata, ca si ploaia, ca si somnul, ca si hrana sau apa. Fara pasiune iti va fi mereu sete de ceva necunoscut si fara ea traiesti mereu senzatia de foame fizica, or senzatia de a-ti fi dor de cineva, de ceva nedefinit, neinteles si… inexistent. Orice faci cu bucurie, cu pasiune, cu intreaga inima are putere pentru ca sentimentele frumoase au puterea energiei frumoase. Aceasta-i energia care atrage, creeaza, fortifica viata, o duce in sus si-i da un sens chiar printre cele mai nefericite momente ale ei. Pasiunea inseamna energie. Absenta pasiunii inseamna dezenergizare. De aceea, daca nu prea sintem in „energia noastra”, este semn ca trebuie sa iesim din rutina si sa facem ceva ce ne face placere. O baie fierbinte poate fi un inceput. O plimbare. O intilnire cu oameni pe care-i iubim sau ne plac sint numai citeva dintre alegerile ce ne pot reda energia.