Potențiometru și ochi magic. Clapeta de jazz de la vechile radiouri-tip mobilă, cu pick-up încorporat. Asta îmi evocă potențialul. Putere, cai putere, cai verzi pe pereți. „Are potențial” sună a „poate, dar nu vrea”. Vine câte o tembelă  de dezvoltatoare de personalitate și explică tare caraghios că nu-i așa. Alt dobitoc, o spun cu drag, Muclea, stabilește criteriile profesorului excepțional, primul fiind ăla cu nefolosirea exclusivă a manualului. Păi așa făceam și eu, ceream toată cartea, nu numai fragmentul din manual.

Firește, când era Creangă, nu Dragoș Vicol. Acum, ce să citești în manual? Manualul este un indicator de folosire, o hârțoagă de solfegiat texte, unele tâmpite de-a dreptul. Nu e de pus în bibliotecă, doar în traista lui alde Badea Cârțan. Unele texte rămân în memorie, dacă exersezi, toate alelalte se uită. Rolul profesorului de vocație este să te învețe să treci dincolo de azbucoavnă, să știi să folosești literele și voroavele, să extragi tema, ideile principale și rădăcina pătrată. Sigur, erau și egzajerațiuni pe vremea noastră, profesori, mai ales de matematică, de dădeau 5 pentru exercițiile din manual, 10 dacă apăreai la „rezolvitorii” – așa se intitulau ei – de probleme din Gazeta Matematică.

Acum profesorii nu cer doar leafă, ci mai ales ceva prețuire. Meseria de profesor este cea mai detestată azi, nu mai contează diploma, ci merțanul. Din păcate, meseria asta se găsește în pană la toate nivelurile, și la meșteri. Meșterii nu mai au autoritate – bine, nici nu mai sunt – toți ucenicii știu tot și vor salar și mașină încă de la interviu, că avem interviuri! Acum, oricine poate fi orice, maestru, specialist, expert. Un căpitan de radioficare e mare general strateg, o traducătoare de videocasete devine mare criticeasă de film, un ospătar devine ministru, ce mai vreți? Fără profesor nu faci nimic în viață. Nu neapărat profesor, ci îndrumător, povățuitor, călăuzitor. Mai ales că astăzi familia s-a pulverizat. Ludovic al Paișpelea îl prețuia pe Mazarin, de la care dobândise știință de carte. Gargantua a fost educat de Ponocrat. Mereu am dat la ore și la cursuri exemplul aista: Leonardo a învățat, dacă mai avea ce, mă rog, s-a șflefuit inițial în atelierul lui Verrocchio. Care a făcut ceea ce ar trebui să facă orice profesor adevărat, „excepțional” după idiotiseanul cela de mai sus: să recunoască talentul discipolului și să-i lase cale liberă.

Sunt câțiva precum genitoarea unui gurist ce ne-a făcut de rușine la Horrorviziune. Proști dar fuduli. Așa-numiți prefesori de peste liceu, preuniversitar, adecă de învățământ terțiar, niște făcături pe puncte și pe burse de trei luni pe la iuniversități de stat, se desolidarizează, deh. Precum și o arătare provincială, cică prefesoară de dexterități de piață și de fraze de frizerie. Spărgători de grevă se numesc ăștia și trebuie ținuți minte ca atare.

A proposito de asta. Un prost fălcos și uzurpator al unui nume de pohet vestit zice că a ajuns să negocieze cu șoferii pesediștilor. El fiind un biet pândar de hotar, vameș de-ăla ciugulitor de-un pachet de țigări și ciungă iar șoferi sunt ai lui, pedeleprele dumisale. Măciucă micimanul e băiet de șofer, Cazzu de la profesională idem, pușcăriașa Udrăreasă e fată de șofer și de taxatoare, Băsăul însuși e șofer de barcă. Bine, a mai existat un șofer de lotcă, dar ăla se numea Patzaichin și după mine a fost cel mai bun sportiv român dintotdeauna. Pedeleaua, partid de șoferi, băieți de ICAB, de TAPL. Până și amărășteanul de subtlinginer de la Brașău, Leorban. Ce să facă ăsta în localitate? Motoare de tractor sau de camion, uzinele Ernst Thaelmann sau Molotov, transformat în SR. Eventual mai avea șansa unui schi nautic și nevrotic, pe zloată și zăpadă.

Tot provocări și potențial. După cum la toate maslurile și grătarele patriei numai mici (cu muștar, ca la bodegă, nu cu sare sau cu ardei iute, ca meseriașii), cârnați și fleici. Desigur, nu trebuie somoane, calcane și crabi albaștri, dar mai fă și o pită la grătar, un caș, o ceapă. Ca la emisiunile culturale, când nu copiem gesturi de pe la alții, fumate încă de prin anii ‘60, îi dăm cu Furego sau Fumego. Mai bine l-ar pune pe ăsta la TVR Cultural, tot face emisiuni kitsch, nu mizerabile ca fătuca Găină sau Galiță, Babiță, Stârculeț, Bibilică, Hulubiță, Gâscuță, Curcănoaică sau cum boalelor o cheamă pe individa aia! Aia de m-a turnat la Simion că nu o las să fure o casetă cu Eminescu!

Schelălăieli de inși și inse fără personalitate, nărăviți la prezențe mediatice și umpluți cu multe răutăți și cu multă prostie. Fiecare mahala avea dreptul la înțeleptul ei, la idiotul ei, la cocoșatul ei. Noi avem „Senesepeaua”, adunătură de șocâți bătrâni producători de mătreață precum Ghiorțun ăla și de nulități încruntate, precum publicistul semiușor de la Scînteia, cu nume de boxer, rivalul marelui Cuțov. Mai sunt acolo și oameni de ispravă, tineri care citesc și rumegă cu vitejie biblioteci întregi.