În septembrie, la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai, Vladimir Putin a fost lăsat să aștepte de către liderii Indiei, Turciei, Azerbaidjanului și Kârgâzstanului. Această lipsă de respect a fost o premoniție pentru câteva luni proaste ale afacerilor rusești cu gaze naturale.

La 19 mai, Xi Jinping a prezidat summitul inaugural China-Asia Centrală, în orașul Xian. Acolo, el a încurajat accelerarea construcției conductei cruciale Linia D din Turkmenistan, care ar putea aduce încă 30 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, aproape dublând importurile Chinei din rezervele Asiei Centrale.

Rusia și-a distrus cea mai bună piață de gaze, în Europa, și acum trebuie să caute noi piețe de desfacere, în timp ce China își permite luxul de a aștepta și de a alege dintre cele mai bune opțiuni.

Bruxelles-ul anticipează că UE va reduce consumul de gaze în acest an cu mai mult decât cantitatea totală pe care încă o importă din Rusia. În 2021, au sosit 150 de miliarde de metri cubi, apoi 74 de miliarde de metri cubi în 2022 și doar 11 miliarde de metri cubi până acum în acest an.

Începând cu 2026 și 2027, un val de noi exporturi de gaze naturale lichefiate din Qatar, Emiratele Arabe Unite, SUA, Africa de Est și din alte părți ar trebui să aprovizioneze din plin piața mondială.

Poate Rusia să se uite la vecinul său estic pentru a înlocui clienții europeni? În 2020, conducta Power of Siberia s-a deschis de la câmpurile din Siberia de Est până în China. De mai bine de un deceniu, Moscova promovează, de asemenea, linia Power of Siberia 2 (PS-2), o legătură planificată de 2.600 km care trece prin Mongolia și ajunge la Beijing.

Dar China a rămas rezervată, notează Robin M. Mills, director executiv al Qamar Energy.În februarie 2022,  Putin a reușit să obțină aprobarea pentru o conductă mai mică de pe insula Sakhalin. Beijingul, însă, se pare că s-a ferit să fie atras în competiția cu Europa pentru gazul din Siberia de Vest. Pentru alte gaze rusești,  plătește aproximativ jumătate din prețul practicat în Europa.

Rusia mai are doar o singură opțiune pentru gazele sale blocate – extinderea exporturilor de GNL prin Arctica – deși la o scară mai mică, cu costuri mai mari și care necesită un nivel tehnologic mai ridicat decât gazoductele sale.

Beijingul nu are nevoie de tăierea de către Rusia a fluxurilor către Europa pentru a-i reaminti că nu trebuie să depindă prea mult de un singur furnizor sau de o singură rută. În noiembrie, compania de stat Sinopec a semnat un contract de 27 de ani pentru a cumpăra GNL din Qatar, iar luna trecută a preluat o participație de 5% la una dintre noile instalații de export de GNL din Qatar, prima investiție directă de acest tip din China.

Turkmenistanul deține a patra cea mai mare rezervă de gaze din lume, dar geografia și politica îi blochează celelalte rute de export, cu Rusia în calea spre Europa, cu Iranul sancționat la sud și cu Afganistanul pe drumul spre Pakistan și India. Există slabe speranțe pentru o rută transcaspică prin Azerbaidjan și Turcia.

Așa că se bazează pe trei conducte existente către China, dintre care ultima a fost deschisă în 2014, care urmează aceeași rută prin Uzbekistan și Kazahstan. Linia D, în schimb, s-ar îndrepta prin Uzbekistan, apoi prin Tadjikistan și Kârgâzstan – o zonă mai departe de Rusia.

China National Petroleum Corporation oferă finanțare și expertiză pentru dezvoltarea zăcământului Galkynysh, estimat adesea ca fiind al doilea ca mărime din lume. Acesta este sursa principală pentru linia D, care ar putea fi operațională până în 2028, înaintea Power of Siberia 2.

Desigur, China joacă atât cu Turkmenistanul, cât și cu Rusia pentru contracte avantajoase. Dar liderii de la Ashgabat, Bișkek și Dușanbe nu îl vor ține pe Xi Jinping în așteptare.

Redresarea economică a Chinei nu reușește să se accelereze la șase luni după ce autoritățile au renunțat la restricțiile politicilor zero-Covid.

Producția industrială și profiturile, vânzările imobiliare și creșterea creditării au fost sub așteptările analiștilor în luna aprilie și la începutul lunii mai, arată datele recente, ceea ce a afectat încrederea în perspectivele de creștere pentru a doua cea mai mare economie a lumii.

Potrivit Financial Times, încetinirea dinamicii a afectat deja piețele, prețul materiilor prime, cum ar fi cuprul și minereul de fier, a scăzut, iar yuanul s-a depreciat față de dolarul american.

„Încrederea este o mare problemă”, a declarat Hui Shan, economist șef pentru China la Goldman Sachs. „Pentru consumatori, există îngrijorări cu privire la viitor – nu prea vor să cheltuiască. Investițiile private sunt, de asemenea, foarte slabe, iar antreprenorii se feresc să angajeze”.

Mai mult, conducerea de la Beijing nu reușește să convingă mediul de afaceri pentru a reporni motorul economic al unei țări care a ieșit slăbită din trei ani de restricții pandemice.

Și a dezvăluit o prognoză de creștere prudentă, după o performanță dezamăgitoare anul trecut, când economia a crescut cu doar 3%, cel mai scăzut nivel din ultimele decenii, fiind afectată de blocaje, de prăbușirea pieței imobiliare și de restricții de călătorie.Consumul gospodăriilor, unul dintre principalii factori intenționați de redresare, a pierdut, de asemenea, teren.

Momentul de slăbire a dus la creșterea șomajului în rândul tinerilor, care a atins un nivel record de 20,4% luna trecută. Pentru factorii de decizie politică, întrebarea este dacă recenta încetinire economică este doar un episod trecător sau dacă guvernul va trebui să intervină cu mai mult sprijin, susține Robin Xing, economist șef pentru China la Morgan Stanley.

Probabil,  oficialii vor aștepta să monitorizeze activitatea din fabrici în următoarele două luni înainte de a lua o decizie. Măsurile de stimulare ar putea lua forma unor subvenții direcționate pentru achiziționarea de vehicule, relaxarea restricțiilor privind achizițiile de proprietăți și finanțarea proiectelor de infrastructură.

Ținta de creștere economică a Beijingului pentru întregul an 2023, de 5%, ar trebui să fie încă realizabilă, având în vedere baza scăzută de anul trecut, când autoritățile au închis luni întregi Shanghai, cel mai mare oraș din China, și alte metropole, prognozează experții.

Guvernul nu va lăsa creșterea să scadă sub acest nivel, ceea ce ar stimula șomajul pe termen mai lung și ar risca să provoace probleme sociale.Indiferent de direcția politică, anul acesta pare sumbru pentru tinerii chinezi. Schimbările în prioritățile guvernului, cum ar fi reorientarea către inginerie și producția de hardware electronic și îndepărtarea de finanțe și platformele de internet, au modificat deja piața forței de muncă și i-au lăsat pe mulți absolvenți fără oferte de posturi.

Economiștii și analiștii primesc mesaje confuze din partea băncilor centrale: se așteptau să întrerupă în curând creșterea ratelor, dar se pare că s-au sucit.

Mai mulți factori – inflația de bază în creștere, piețele forței de muncă tensionate și o economie globală suprinzător de rezistentă – au determinat reevaluarea politicilor monetare.

În timp ce Rezerva Federală a SUA a pus în aplicare la începutul acestei luni cea de-a zecea majorare a ratelor dobânzilor din martie 2022, președintele Jerome Powell a lăsat să se înțeleagă că este probabilă o pauză în ciclul de creștere.

Cu toate acestea, minutele de la ultima ședință au arătat că unii membri încă mai văd necesitatea unor majorări suplimentare până la sfârșitul acestui an. Alții anticipează că o încetinire a economiei va elimina necesitatea unei noi înăspriri.

Mai mulți economiști au declarat pentru CNBC în ultimele două săptămâni că banca centrală americană ar putea fi forțată să înăsprească mai agresiv politica monetară.

Piața plasează în prezent o probabilitate de aproape 35% ca rata țintă să încheie anul în intervalul 5%-5,25%, în timp ce intervalul cel mai probabil până în noiembrie 2024 este de 3,75%-4%.

Banca Centrală Europeană se confruntă cu incertitudini similare, după ce a încetinit ritmul creșterilor sale de la 50 de puncte de bază la 25 de puncte de bază la ședința din luna mai. Rata de referință a băncii se situează la 3,25%, un nivel care nu a mai fost atins din noiembrie 2008.

Inflația în zona euro a crescut în aprilie la 7% în ritm anual, deși creșterea prețurilor de bază a înregistrat o încetinire surprinzătoare, ceea ce a provocat o dezbatere suplimentară cu privire la ritmul de creștere a ratelor pe care ar trebui să îl adopte BCE.

Economia zonei euro a crescut cu 0,1% în primul trimestru, sub așteptările pieței, dar președintele Bundesbank, Joachim Nagel, a declarat săptămâna trecută că vor fi necesare mai multe majorări de dobândă, chiar dacă acest lucru ar duce blocul în recesiune.

Andreas Dombret, fost membru al consiliului executiv al Bundesbank, susține că BCE „trebuie să rămână deschisă pentru noi majorări de dobândă atât timp cât este nevoie.”

Marea Britanie are în față o provocare mult mai dificilă în ceea ce privește inflația decât SUA și zona euro, iar rata inflației prețurilor de consum a scăzut mai puțin decât se aștepta în aprilie, 8,7% de la 10,1% în martie.

Între timp, inflația de bază a sărit la 6,8%, de la 6,2% în martie, ceea ce va reprezenta o preocupare mai mare pentru Comitetul de politică monetară al Băncii Angliei.

În condițiile în care inflația continuă să se dovedească a fi mai rigidă decât sperau guvernul și banca centrală, fiind acum aproape dublă față de rata comparabilă din SUA și considerabil mai mare decât în Europa, economiștii au crescut pariurile că va fi nevoie de o nouă majorare a ratelor dobânzilor pentru a limita creșterea prețurilor, deși unii încă văd o inversare completă până la sfârșitul anului.

Indiferent de evoluția politicilor monetare, bacherii centrali au o mare problemă: au greșit estimarea inflației, agățându-se de ideea că presiunile asupra prețurilor erau “tranzitorii” – și acum trebuie să lupte pentru a-și recâștiga credibilitatea.

Noile previziuni nu sunt adevăruri absolute, dar un joc alba-neagra cu costurile împrumuturilor nu-i va face mai respectabili.