Acasă Blog Pagina 731

Papa Francisc ajunge din nou la spital. Va fi operat miercuri

Suveranul Pontif ajunge din nou în grija medicilor, urmând să fie supus unei operații. S-au aflat primele detalii despre procedura la care va fi supus Papa Francisc.

Mai exact, Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, va fi supus unei intervenţii chirurgicale la abdomen miercuri după-amiază la spitalul Gemelli din Roma, a anunţat Vaticanul într-un comunicat citat de Reuters.

S-a mai aflat că echipa sa medicală a decis în ultimele zile că este necesară o intervenţie chirurgicală şi este de aşteptat ca Suveranul Pontif să rămână în spital timp de „câteva zile”, pentru a se recupera.

Intervenția, sub anestezie generală

Din câte a mai anunțat Vaticanul, el va fi operat la peretele abdominal sub anestezie generală.

Papa Francisc urma să fie dus la spital după audienţa săptămânală de miercuri dimineaţă de la Vatican, unde nu a făcut nicio referire la operaţia planificată. Marți, Papa a fost la spitalul Gemelli, pentru un control, petrecând în instituția medicală mai puțin de o oră, respectiv 40 de minute.

Nu va fi prima oară când Papa Francisc este supus unei operații. În iulie 2021, el a fost operat la colon. Citiți mai multe aici:

Cum arată Papa Francisc, la prima apariţie publică după operaţie. A ţinut slujba de la balconul spitalului (VIDEO)

Papa Francisc, operat. Prima internare în spital de la alegerea Suveranului Pontif

Ieșenii primesc apă la robinet cu porția: 2 ore dimineața și încă 2 ore seara / Cum motivează autoritățile incredibila decizie

3

Vara începe în judeţul Iaşi cu un program de furnizare a apei de numai câteva ore pe zi. Măsura este deja aplicată în mai multe localităţi cu potenţial agricol, din cauza folosirii apei din reţea la stropitul culturilor.

În două localităţi din judeţul Iaşi, Belceşti şi Gropniţa, apa potabilă este furnizată doar patru ore pe zi, respectiv două ore dimineaţa şi alte două ore seara, potrivit News. În alte opt localităţi, apa ajunge la consumatori câteva ore zilnic.

Apa la robinet curge doar câteva ore pe zi

Pe lista satelor unde apa va curge doar câteva ore pe zi se află Hărmăneştii Vechi şi Hămăneştii Noi, Blăgeşti – între 5-9 dimineaţa şi 16-21, Lespezi, 5-10 şi 19-23, Tătăruşi, Uda şi Pietrosu, 5-10 şi 16-21, Todireşti şi Stroeşti, 9-16 şi 21-5. În aceste comune, programul restricţionat se aplică de luni, 5 iunie şi va fi menţinut timp de o lună.

În alte zone din judeţ, furnizarea apei este restricţionată de săptămâna trecută.

Potrivit societăţii APA VITAL Iaşi, decizia se impune din cauza creşterii consumului de apă.
„Resursele din rezervoarele de înmagazinare APAVITAL se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică a acestora”, precizează reprezentanţii APA VITAL Iaşi.

Consumatorii sunt sfătuiţi să-şi facă rezerve de apă potabilă pentru perioadele de întrerupere.

Grecia nu mai este deloc o destinație ieftină și accesibilă pentru români. Cât a ajuns să coste o noapte de cazare

2

Pentru români, Grecia reprezenta destinația ideală de vacanță, până recent, accesibilă din toate punctele de vedere. Lucrurile par să stea diferit în noul sezon estival, deoarece prețurile la cazare au explodat.

Costul unei vacanțe în Grecia în 2023 depinde de mulți factori, foarte diferiți. Va trebui să luați în considerare costurile totale de cazare, zboruri, transport local, prețuri la alimente, mâncare, activități, alcool și alte câteva cheltuieli.

Cazarea în Grecia, mai scumpă cu 50%

De exemplu, în insula Mykonos, una dintre cele mai atractive destinații turistice din Grecia, nu este deloc exclus să scoateți peste 2.000 de lei din buzunar, pentru o noapte de cazare cu mic-dejun inclus.

Anul acesta, cazarea în Grecia este mai scumpă cu 50%, iar mâncarea cu 40%, insula Thasos rămânând, totuși, cea mai ieftină locație.

„Dacă vorbim despre Thasos, o cameră dublă, la un hotel de trei stele, are un cost de 80-90 de euro de persoană. Pe de altă parte, în Santorini sau în Rodos, aceeași cameră poate ajunge la prețul de 1.000 de euro pe noapte”, a explicat Ioana Selner, antreprenor român în Grecia.

În plus, tot mai mulți tineri se gândesc să-și organizeze nunta pe o plajă din Grecia, într-un decor de basm, însă bugetul alocat trebuie să fie pe măsura locației.

„Dacă vorbim despre 50 de invitați și avem în vedere un pachet care include toate serviciile, inclusiv cazarea și transportul din București, prețul ajunge la aproximativ 20.000 de euro”, a mai adăugat antreprenorul.

Un lider sindical din Educație anunță un nou protest în Capitală, cu 20.000 de oameni. Nistor: „Greva se poate încheia în momentul în care…” – VIDEO

7

Greva din învățământ continuă și miercuri. Între timp, se anunță faptul că joi sau vineri reprezentanții din Educație vor ieși din nou în stradă, în Capitală, fiind așteptați să protesteze 20.000 de oameni.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a făcut, miercuri, declarații de ultim moment pe tema grevei.

„În momentul de faţă, greva se poate încheia în momentul în care Guvernul vine cu o soluţie care să fie acceptată de către colegii noştri şi când colegii noştri vor decide acest lucru. Noi suntem deschişi la negocieri”, a anunţat Nistor.

Întrebat dacă se va ajunge la amânarea examenelor, Marius Nistor a spus: „Nu ştiu, în momentul de faţă nu am ajuns în faza în care putem vorbi de amânarea examenelor, dar cu cât se lungeşte acest conflict de muncă, există şi acest risc”.

„Totul depinde de Guvernul României”

Despre o eventuală suspendare a grevei pe perioada examenelor, liderul sindical a spus că Ministerul Educaţiei poate propune, dar „decizia este strict a cadrelor didactice”.

„Totul depinde de Guvernul României. Aşteptăm reacţia Guvernului”, a completat Nistor.

„Noi am spus foarte clar ce vrem, vrem garanţii vizavi de grila de salarizare şi bineînţeles salariul debutantului, care ar trebuie să fie echivalentul salariului mediu brut pe ecoonomie. Deci, în momentul în care vor exista aceste garanţii, colegii noştri vor hotărî în cunoştinţă de cauză”, a mai declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

Protest joi sau vineri, în Capitală. Se așteaptă aprobare de la Primărie

Marius Nistor a mai anunțat în fața presei că s-a depus o solicitare pentru acţiuni de protest joi sau vineri, și că depinde cum vor primi aprobare de la Primăria Capitalei.

Întrebat câte persoane vor ieși din nou în stradă, Nistor a răspuns: „20.000 de persoane”.
Despre numărul celor care au renunțat la grevă, liderul sindical a spus că Ministerul se raportează la „total salariaţi”. „În grevă nu sunt doar membri de sindicat. Din datele ministerului, s-au retras 15.000 de oameni, majoritatea nu sunt membri de sindicat. Deci, procentul este nesemnificativ şi nu influenţează, per ansamblu, legalitatea acestei acţiuni de protest”, a precizat acesta.

Baie de sânge la ceremonia de absolvire. Absolvenții de liceu, prinși în schimbul de focuri / Bilanț tragic

6

Șapte persoane au fost împușcate la o ceremonie de absolvire a unui liceu din SUA. Două dintre ele, tată și fiu, au murit.

Un tânăr de 19 ani a deschis focul în timpul unei ceremonii de absolvire pentru liceeni în orașul Richmond, din statul Virginia, scrie BBC. Cei uciși sunt un absolvent de 18 ani și tatăl său de 36 de ani.

Două persoane au murit

Cinci persoane cu vârste cuprinse între 14 și 58 de ani au ajuns la spital dar nu au răni care să le pună viața în pericol, au anunțat autoritățile locale.

Pe lângă acestea, alte două persoane au suferit răni minore după ce au căzut în timp ce fugeau de la fața locului, iar o fată de 9 ani a fost lovită de o mașină în panica creată. Aceasta a fost dusă la spital, dar externată după câteva ore.

Suspectul principal este un tânăr de 19 ani, a cărui identitate nu a fost făcută publică. Potrivit poliției, acesta cunoștea cel puțin una dintre victime. Patru arme de foc au fost ridicate de polițiști de la fața locului. Alte detalii despre motivul atacului nu au fost deocamdată furnizate.

O a doua persoană, care de asemenea avea o armă asupra sa, a fost reținută însă a fost apoi eliberată, după ce anchetatorii au stabilit că nu a fost implicată în atac. Împușcăturile au avut loc într-un parc din Richmond, unde absolvenții și familiile lor se mutaseră după ceremonia înmânării diplomelor, care avusese loc într-o sală din apropiere.

Cum vor fi încheiate mediile anul acesta. Profesorii nu renunță la grevă!

0

Anul școlar 2022-2023 vine cu schimbări în toate direcțiile. Printre acestea se numără și modul în care vor fi acordare notele elevilor.

Având în vedere că tezele și semestrele dispar, elevii vor fi evaluați printr-o altă metodă. Astfel, notele vor fi puse de profesor în funcție de numărul de ore alocat săptămânal disciplinei.

Mediile elevilor ar putea fi încheiate cu doar două note la fiecare materie

Ministerul Educației vrea să modifice regulamentul de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar astfel încât mediile să poată fi încheiate cu doar două note la fiecare disciplină. Ministerul Educației a publicat marți seara un proiect de modificare a Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar prin care mediile ar putea fi încheiate cu doar două note la fiecare disciplină.

„În continuarea demersurilor de a adapta activitățile de final de an școlar la contextul generat de protestul personalului din învățământul preuniversitar, Ministerul Educaţiei a publicat, în consultare publică, proiectul de ordin pentru modificarea și completarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4183/2022”, arată un comunicat al ministerului.

Potrivit ordinului pus în dezbatere publică, „în anul școlar 2022-2023, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două”. În mod normal, un elev trebuie să aibă minimum N+3 note: cu trei note mai mult decât numărul de ore pe săptămână la acea materie. Totodată, „situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ în ședința de încheiere a cursurilor și fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală”, mai scrie în proiect.

„Reiterăm faptul că Ministerul Educației comunică permanent cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București pentru a identifica cele mai bune soluții de adaptare la contextul generat de protestul personalului din învățământul preuniversitar, cu respectarea cadrului legal”, precizează Ministerul Educației.

Locuitorii din România care au „interzis” la apă caldă în vara lui 2023. Se oprește furnizarea până la toamnă

0

Blocurile de locuințe şi instituțiile publice din orașul Întorsura Buzăului, racordate la sistemul centralizat de termoficare, nu vor avea apă caldă la robinet până în luna octombrie.

Serviciul Public de Alimentare cu Energie Termică a anunțat că furnizarea apei calde a fost oprită începând cu data de 5 iunie, centrala urmând să intre în revizii şi reparații.

Fără apă caldă în Întorsura Buzăului până la 1 octombrie

Potrivit sursei citate, serviciul va fi reluat în data de 1 octombrie. Primarul orașului Întorsura Buzăului, Raul Urdă, a declarat că în perioada verii se va lucra şi la extinderea reţelei de termoficare, aceasta urmând să fie prelungită până la viitorul bazin de înot, aflat în construcţie.

Acesta a precizat, totodată, că un alt motiv pentru care centrala termică a fost oprită îl reprezintă pierderile considerabile pe care aceasta le înregistrează pe timpul verii, când nu se furnizează căldură.

Fiind al cincilea an în care centrala este oprită pe timpul verii, o parte dintre locatarii blocurilor şi-au pus boilere electrice în apartamente, iar ceilalţi îşi încălzesc apa necesară la aragazul cu butelie, pentru că în Întorsura Buzăului nu există gaz metan.

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că e posibil ca unii bucureșteni să rămână fără apă caldă și vara aceasta. Edilul pasează vina pe reviziile CET-urilor și pe avarii.

Cum arată acum barajul Nova Kahovka, după ce a fost distrus. Ce au surprins imaginile din satelit

Barajul peste Nipru de la Nova Kahovka din regiunea Herson a fost aruncat în aer noaptea și rușii se acuză reciproc pentru distrugerea barajului.

Imaginile din satelit arată că barajul Nova Kakhovka a fost avariat cu câteva zile înainte de prăbușire.

Barajul era avariat înainte de a fi aruncat în aer

Podul rutier care traversa barajul era intact pe 28 mai, dar imaginile din 5 iunie arată că o secțiune a aceluiași pod lipsește. Analiza imaginilor satelitare cu rezoluție mai mică sugerează că pierderea secțiunii podului a avut loc între 1 și 2 iunie.

Distrugerea parţială a unui baraj hidroelectric în sudul Ucrainei, de care Moscova şi Kievul se acuză reciproc, va inunda liniile defensive ruseşti de-a lungul Niprului, dar mai ales va împiedica o potenţială operaţiune ucraineană în zonă pentru a recuceri teritorii ocupate, comenta anterior France Presse.

Acest baraj a fost conceput în special pentru a alimenta cu apă, printr-un canal, peninsula Crimeea.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a acuzat marţi Kievul că a sabotat barajul hidroelectric Kahovka din partea controlată de ruşi a Ucrainei pentru a tăia o sursă cheie de apă pentru Crimeea şi a distrage atenţia de la o contraofensivă „care se clatină” împotriva forţelor ruse, scrie Reuters.

Polițiștii protestează miercuri la Camera Deputaților! Cer scoaterea pensiilor militare din PNRR

3

Se anunță protest, miercuri, la sediul Camerei Deputaților – intrarea din Parcul Izvor. Cei de la Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual (SNPPC) sunt deciși să iasă în stradă pentru a cere scoaterea pensiilor militare din Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR.

„Săptămâna trecută FSNPPC a anunțat un calendar de proteste care debutau cu pichetari ale sediilor MAI, ministerului Muncii, Ministerului Finanțelor, sediul Guvernului, Administrația Prezidențială si reprezentanta Comisiei Europene la București. În urma comunicatului care anunta declanșarea protestelor am fost invitați la discuții cu dl ministru Lucian Bode, care a prezentat o oferta a Guvernului legata de aplicarea Legii 153/2017 în 2 etape :

1. de la 01.07.2023 aplicarea grilei din Anexa VI a Legii 153/2017 ( ultima tranșă restanta de încasat cu o medie 374 lei net/lună) și

2. la prima rectificare bugerata calcularea sporurilor la salariul de functie aflat in plata pe grilă ( o creștere în medie cu 370 lei /net/lună).

În contrapartidă am solicitat aplicarea grilei cu 01.06.2023 și un calendar clar de aplicare a sporurilor calculate la salariul de functie aflat in plată începând cu 01.08.2023”, se menționează într-un comunicat al SNPPC transmis marți, 6 iunie.

Citiți și: În plină grevă a profesorilor, Bode crește salariile angajaților din MAI. Când va veni majorarea

Protestul de la Cameră urmează să înceapă la ora 11

În același comunicat, cei de la SNPPC mai notează: „Astazi ceea ce dl ministru Lucian Bode s-a angajat la negocierile de saptamana trecuta, a fost confirmat de domnul prim ministru Ciucă si de dl ministru al Muncii domnul Budăi: joi se va adopta OUG care va aduce aplicarea grilei din Anexa VI pentru intreaga familie ocupationala Aparare, Ordine Publica si Securitate Națională, începând cu 01 06 2023 ( restanta incasată se va resimti la plata salariului din 14 iulie 2023).

Având în vedere că se preconizeaza aplicarea grilei din Legea 153/2017, pentru mâine 07.06.2023 începând cu ora 11.00 ne întâlnim la sediul Camerei Deputaților ( intrarea Parc Izvor) unde vom picheta pentru a doua noastră revendicare : scoaterea pensiilor militare din PNRR și aplicarea Legii 223/2015 asa cum a fost votata și promulgată”.

Incendiile de vegetație fac ravagii în Canada. Focul a pârjolit milioane de hectare de teren / Fumul amenință sănătatea locuitorilor din SUA – FOTO/VIDEO

Canada continuă să ardă. Oficialii federali au avertizat luni că vara aceasta ar putea provoca cele mai mari incendii din Canada din cauza vremii uscate și calde prognozată pentru o mare parte a sezonului.

Incendiile din întreaga țară au ars deja peste 3,3 milioane de hectare de teren – o suprafață de 12 ori mai mare decât media pe 10 ani pentru această perioadă a anului.

3,3 milioane de hectare, distruse de incendii

Mii de oameni au fost evacuați în toată țara, inclusiv în Quebec, unde incendiile au ars aproximativ 200.000 de hectare până în prezent, potrivit BBC, care citează oficiali canadieni. Incendii majore sunt și în Columbia Britanică, Alberta, Ontario, Nova Scoția și Teritoriile de Nord-Vest.

Avertismente privind calitatea aerului cu risc ridicat au fost emise pentru milioane de oameni din America de Nord, din cauza incendiilor de vegetație care se desfășoară în Canada. Fumul incendiilor a acoperit marile orașe din Ontario și Quebec, inclusiv Toronto și zonele învecinate.

Fumul a ajuns până în New York și Connecticut, unde calitatea aerului a fost clasificată drept „nesănătoasă”.

Fumul degajat de incendiile de vegetație ridică probleme de sănătate publică în New York

O mare parte din fum provine din Quebec, unde ard 160 de incendii.

Environment Canada a emis marți cel mai puternic avertisment pentru Ottawa, considerând că calitatea aerului din capitala canadiană este un „risc foarte mare” pentru sănătatea oamenilor.

În Toronto și zonele învecinate, calitatea aerului a fost clasificată drept „risc ridicat”.

La New York, fotografiile făcute marți dimineața au arătat o ceață portocalie acoperind orizontul orașului din cauza fumului de incendiu din Canada care a călătorit spre sud.

Sindicaliștii SANITAS intră în GREVĂ japoneză. Lista revendicărilor/„Este doar un ultim răgaz pe care l-am acordat guvernanților”

0

După cadrele didactice, și sindicaliștii din Sănătate intră, de miercuri, în grevă. Deocamdată, cei de la SANITAS vor fi doar în grevă japoneză.

Federaţia SANITAS – cea mai mare federație sindicală din sănătate și asistență socială din România – anunţă că membrii săi intră în grevă japoneză, începând de miercuri, 7 iunie. Sindicaliştii au mai multe revendicări, între care deblocarea posturilor şi aplicarea grilei de salarizare.

Sindicaliști: „Nu interpretați ca un semn de slăbiciune”

Sindicaliştii au trimis, marți seară, un mesaj, menit să ajungă „în atenţia decidenţilor politici”, în care le cer acestora să nu se lase amăgiţi de faptul că se începe cu o grevă japoneză.

„Nu vă lăsați amăgiți, greva japoneză anunțată de membrii SANITAS din Sănătate și Asistență socială începând cu data de 7 iunie este un semnal puternic că nimeni nu mai acceptă ”jumătăți de măsură”!

Nu interpretați ca un semn de slăbiciune faptul că începem protestul cu banderolele pe mână, faptul că nu întrerupem deocamdată activitatea în instituții publice medicale, medico-sociale, de asistență socială etc. Este doar un ultim răgaz pe care l-am acordat guvernanților în urma dialogului de săptămâna trecută, la cererea acestora”, transmit reprezentanții Federației.

Grevă japoneză, cu purtarea de banderole/ecusoane

Anterior în cursul zilei de marți, de la nivelul SANITAS se anunțase că se dă startul, de miercuri, grevei japoneze – fără întreruperea activității. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Federației, cei care vor fi în grevă japoneză vor purta banderole/ecusoane cu însemnele SANITAS.

„Începând cu data de 7 iunie 2023, pentru susținerea revendicărilor membrilor de sindicat ai Federației SANITAS, în perioada negocierilor cu factorii de decizie și până la soluționarea revendicărilor noastre, în toate unitățile sanitare și cele de asistență socială în care avem membri, se desfășoară ”GREVĂ JAPONEZĂ”, fără întreruperea activității, cu purtarea de banderole/ecusoane cu însemnele SANITAS”, a transmis sursa citată.

Reprezentații SANITAS au atras atenția că, în cazul eșuării negocierilor, Consiliul Național al Federației va decide continuarea calendarului de acțiuni.

Revendicările sindicaliștilor SANITAS

Sindicaliștii de la SANITAS au făcut publice și lista revendicărilor – atât pentru sectorul de negociere colectivă de Sănătate, cât și pentru cel de asistență socială.

Conform sindicaliștilor, revendicările SANITAS sunt:

Pentru sectorul de negociere colectivă SĂNĂTATE:

1. Deblocarea posturilor în sistemul sanitar public.
2. Punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de Sănătate.
a. Acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaților;
b. Calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată;
c. Calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată;
d. Calcularea indemnizației de hrană prin raportare la salariul minim brut pe țară actual.
3. Reluarea discuţiilor asupra proiectului de lege a salarizării cu respectarea principiilor stabilite în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sănătăţii, acesta asigurând: predictibilitatea creşterii veniturilor fiecărui salariat din sistem, o ierarhie corectă şi echitabilă a salariaţilor din sistem.
4. Finanțarea corectă și suficientă a instituțiilor din Sănătate.
5. Reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar SĂNĂTATE.
6. Finanțarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanță în SĂNĂTATE.
7. Garantarea menținerii locurilor de muncă pentru personalul angajat în unitățile medicale din rețeaua CFR și după ce acestea vor fi transferate la alte autorități.

Pentru sectorul de negociere colectivă ASISTENȚĂ SOCIALĂ:

1. Deblocarea posturilor în sistemul de asistenţă socială.
2. Punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de Asistenţă socială.
a. Acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaților;
b. Calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată;
c. Calcularea indemnizației de hrană prin raportare la salariul minim brut pe țară actual;
3. Începerea discuţiilor asupra proiectului de lege a salarizării unitare a bugetarilor cu respectarea principiilor stabilite în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sănătăţii, completat cu funcţiile specifice asistenţei sociale, cele două sisteme beneficiind, întotdeauna, de o grilă comună.
4. Finanțarea corectă și suficientă a instituțiilor din Asistenţă socială.
5. Stabilirea imediată a unui calendar de negociere şi semnare a Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului de negociere colectivă ASISTENŢĂ SOCIALĂ.
6. Garantarea locurilor de muncă pentru toţi salariaţii din sectorul de negociere colectivă Asistenţă socială – membri ai Federaţiei Sanitas din România.

S-a CUTREMURAT România! Seism de 5,3 în Banat, panică în jumătate de țară! – VIDEO

6

Două cutremure au avut loc marți, 6 iunie 2023, în România, potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Un cutremur de 4,5 grade a avut loc în județul Huneadoara. Simultan, un alt cutremur, de 5,2 grade, a avut loc în județul Arad. Seismul a fost urmat de o replică de 3,1 grade.

Cutremurele au avut magnitudine însemnată

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 11km SE de Arad, 42km N de Timișoara, 68km S de Bekescsaba, 96km N de Reșița, 99km E de Szeged.

În Arad, au fost primite mai multe solicitări, la 112, după ce elemente de construcție s-au desprins de pe clădiri și au căzut pe stradă.

Cutremurul s-a simțit extrem de puternic în Timiş şi Arad, dar şi la Timişoara, Gorj şi Cluj. Locuitorii din Timişoara au declarat că abia au apucat să fugă în curțile caselor.

Primarul Aradului, surprins de cutremur

Primarul Aradului, Călin Bibarț, a fost surprins în direct la o emisiune a postului local de televiziune – La Strada TV de mișcările din timpul cutremurului de marți seară. În imaginile difuzate în direct de postul TV se văd mișcările clădirii în care se află primarul, acesta, alături de moderatorul emisiunii au continuat să vorbească cu ascultătorii în minutele producerii seismului.

Amintim că pe 22 mai s-a produs un cutremur cu magnitudinea 4,9, iar acesta a fost urmat de altele.

Directorul INFP, Constantin Ionescu, a declarat că seismul din Arad de 5,2 Richter a avut o intensitate de 7 grade Mercali în epicentru și s-a simțit cu o intensitate de 6 în zona Aradului. Conform acestuia, astfel de intensități pot să provoace pagube materiale, însă nu însemnate.

Profesorii NU RENUNȚĂ la GREVA GENERALĂ! Sindicate: aproape 87% dintre cadre continuă protestul!

Aproape 87% dintre greviști continuă protestul – au comunicat sindicaliștii din Educație.

Greva din Educație continuă – au anunțat, marți seară, 6 iunie, cele două mari federații sindicale din Învățământ. Protestul a început în 22 mai.

„Greva continuă: 86,93% dintre greviști continuă protestul!

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma centralizării făcute de sindicatele afiliate, în conformitate cu dispozițiile Legii 367/2022 privind dialogul social, a reieșit că astăzi 6 iunie 2023, au fost în grevă 134.007 de membri de sindicat, ceea ce reprezintă 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru declararea grevei”, s-a anunțat într-un comunicat de presă semnat de către președinții celor două federații, Simion Hăncescu și Marius Nistor, li postat pe Facebook.

Cer Guvernului reluarea urgentă a negocierilor

„Menționăm că procentele avansate astăzi de Ministerul Educației au fost raportate la totalul salariaților din învățământ, provocând confuzie în rândul membrilor de sindicat aflați în grevă.

Solicităm Guvernului reluarea urgentă a negocierilor în interesul sistemului de învățământ”, s-a mai transmis în comunicat.

Precizările venite de la Ministerul Educației

La rândul său, Ministerul Educației a explicat că procentele raportate marți sunt calculate raportat la totalul personalului – adică la totalul personalului didactic din învățământul preuniversitar, nu la numărul total al membrilor de sindicat.

„Referitor la Informarea de presă transmisă astăzi, 6 iunie 2023, ce conține informații statistice privind procente ale întregului personal/ ale cadrelor didactice care continuă protestul declanșat în data de 22 mai 2023 sau și-au reluat activitatea, facem următoarele precizări:

Datele făcute publice astăzi de Ministerul Educației au rezultat din centralizările primite de la nivelul inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma raportărilor unităților de învățământ.

Procentele comunicate de Ministerului Educației astăzi, 6 iunie, sunt calculate prin raportare la totalul personalului, respectiv la totalul personalului didactic din învățământul preuniversitar, nu la numărul total al membrilor de sindicat.

Ministerul Educației a solicitat și a centralizat, în această perioadă, informații statistice privind întregul personal din unitățile de învățământ, pentru o imagine de ansamblu asupra dinamicii din sistem, în contextul protestului personalului din unitățile de învățământ preuniversitar”, se transmite în comunicatul ministerului condus de către Ligia Deca.

Horoscop 7 iunie 2023 – Se știe că sunteți un familist convins

0

BERBEC

Astăzi, s-ar putea să vă simțiți blocat sau reținut, totuși, și ar fi înțelept să încetiniți pentru a vă gestiona responsabilitățile înainte de a continua. Poate fi frustrant dacă te bazezi pe alții, deoarece este posibil ca oamenii să nu țină ritmul preferat. Este temporar, iar acesta poate fi un moment bun pentru a face ceva diferit – poate servi chiar și pentru a te împrospăta.

TAUR

Astăzi, poate exista un bloc de străpuns, este necesară răbdarea, deoarece forțarea lucrurilor poate servi doar la creșterea rezistenței. Tranzitele din viața ta îți amintesc să încetinești și să descoperi ceea ce îți dorești și ai nevoie cu adevărat. Căutați modalități de a scăpa de stresul recent pentru cele mai bune rezultate, mai degrabă decât să luați prea mult.

 

GEMENI

În general, este o perioadă aglomerată pentru noi aventuri, prietenii sau comunitate. Poți fi mai pasionat de a împărtăși idei, de a începe noi proiecte și de a-ți extinde cunoștințele. Este un moment bun să explorezi ceea ce faci pentru a te menține conectat și implicat. Luați în considerare că, în timp ce unele probleme pot fi urgente, așteptarea poate avea mai mult sens, lucrând în favoarea dvs. pe termen lung.

RAC

Spiritul tău întreprinzător este puternic în aceste zile. S-ar putea să aveți de-a face cu provocări relaționale care vă cântăresc mintea și necesită rezolvare înainte de a vă simți încrezător să mergeți din plin înainte. Odată trecute aceste probleme, te afli într-un loc perfect pentru a obține sprijinul cuiva pentru un obiectiv de muncă sau de viață, iar cu acest lucru te simți bine.

LEU

În general, este un moment bun pentru a te elibera de poverile inutile în aceste zile. Nivelurile de energie se întăresc, chiar dacă concentrarea nu este întotdeauna punctul tău forte. S-ar putea să vii cu moduri inteligente și noi de a combina munca și învățarea. Ziua de astăzi îți trezește nevoia de siguranță și confort și, deși s-ar putea să încetinești, te vei simți în cele din urmă bine.

FECIOARA

Capacitatea ta de a gestiona stresul și presiunea este mai puternică în aceste zile, chiar dacă te simți mai sensibilă în peisajul emoțional și stârnind mai multă conștientizare vitală a sentimentelor tale. Cu toate acestea, energia bună este cu tine pentru a te elibera de stres, în primul rând prin împărtășirea ideilor și preocupărilor.

 

BALANTA

Pot exista blocaje temporare sau dorinte conflictuale care te incetinesc. Găsirea unui echilibru între responsabilități și dorințe poate ajuta la netezirea lucrurilor. Te-ai putea lupta dacă să rămâi cu ceea ce știi sau să ieși din zona ta de confort astăzi. Cu toate acestea, este o idee bună să vă relaxați și te poți simți ca și cum ai începe un nou nivel emoțional.

SCORPION

A acorda o atenție deosebită treburilor tale zilnice este un lucru firesc în aceste zile. O conștientizare bruscă a sarcinilor neterminate vă poate ocupa mult timp. Deși este frustrant, este doar temporar și te poate ajuta chiar să îți afli ritmul dacă te simți  devansat de evenimente. Cel mai bine este să vă concentrați astăzi pe acțiunile dvs.

 

SAGETATOR

Ai multă energie de pus în hobby-uri și recreere în aceste zile. Cu toate acestea, odată ce ați digerat lecția conform căreia încetinirea este cea mai bună pentru dvs. deocamdată, este posibil chiar să vă bucurați. Poate că este timpul să vă ocupați serios de învățare și, ceva îți amintește de obligațiile tale, care inițial ar putea simți ca un obstacol, dar odată ce îți accepti responsabilitățile, probabil că le vei gestiona mai eficient.

CAPRICORN

În general, acesta este un moment bun pentru a repara, îmbunătăți și, în alt fel, să vă renovați viața personală sau cea de acasă. Oricât de împărțiți vă simțiți între muncă și distracție, acesta este un moment bun pentru a vă gândi la noi idei și posibilități pentru viitorul apropiat. Trucul este să eviți forțezi mult încât să renunți prea repede.

VARSATOR

Deși poți fi puțin grăbit uneori, înveți lucruri rapid și pasional. Noile proiecte inovatoare te pot motiva și entuziasma, iar tu te concentrezi în principal pe punerea în practică a ideilor tale. Astăzi, este posibil să călcați temporar pe frână dacă simțiți că alții vă împing prea tare. Din fericire, încetinirea vă poate ajuta să vă gasiți ritmul.

PESTI

Construirea viitorului este o forță motrice în aceste zile. Poate fi, de asemenea, o perioadă de sensibilitate crescută la modul în care alții par să te prețuiască. În timp ce dorința de a câștiga mai mulți bani sau de a te simți în siguranță poate fi puternică, este posibil să întâlnești o oarecare rezistență. Recunoașteți că așezarea la un anumit nivel astăzi poate fi de ajutor și puteți exprima excesul de energie în mod constructiv.

Poza Zilei

Anastasia Soare a revenit în România pentru o petrecere grandioasă în cinstea mamei sale, Victoria. Mai are rost să spunem că nici un alt eveniment nu a mai contat?

Daea, acuzat că a luat bani de la fermieri ca să le dea profesorilor

Fermierii îl acuză pe Petre Daea că i-a trădat pentru a-și menține scaunul de ministru, după ce acesta s-a oferit să cedeze din banii de calamități pentru ca Guvernul să mai pună ceva în plus la salariile din Învățământ. Până acum, fermierii români nu au primit niciun ban, nici compensațiile pentru importurile din Ucraina de la UE și de la bugetul național, nici despăgubiri pentru calamitățile la culturile de primăvară.

După ce au anunțat cu surle și trâmbițe că fermierii afectați de seceta pedologică vor beneficia de un ajutor de stat în valoare totală de 869,9 milioane de lei, guvernanții s-au răzgândit. Peste 148.000 de fermieri urmau să primească despăgubiri de 1.000 de lei la hectar, însă greva din Învățământ a schimbat prioritățile. Fermierii susțin că cei 1.000 de lei la hectar pentru calamitățile la culturile de primăvară ar fi acoperit doar 15% din costuri. Aceștia sunt însă în stare de șoc după ce s-a decis tăierea sumei de 1.000 de lei până la 335 de lei la hectar, ceea ce înseamnă doar 5% din costuri, adică nimic.

”Când au ieșit profesorii să facă scandal, Petre Daea, ca să-l mai lase ministru, s-a dus și le-a spus decidenților că le dă el sursa de bani. Să ia din banii de la calamități pentru proștii de fermieri, că îi mai jonglează el, mai aprinde o lanternă prin porumb, și să le dea la profesori, că cei de la agricultură mai pot aștepta. Și, astfel, ne-au plecat 66% din cei 1.000 de lei, adică s-au luat 500 de milioane de lei de la fermieri ca să se dea bani în plus la salarile din Învățământ. Practic, Petre Daea i-a trădat pe fermieri pentru a-și menține scaunul de ministru. Dovadă că pe lista care s-a vehiculat cu rotativa apare ministru al Agriculturii tot el, exact după chestia asta. Fermierii nu-l mai suportă de Daea pentru că i-a nenorocit. I-a mințit anul trecut, i-a mințit și anul ăsta, îi minte în continuare, face jocul nu știu cui. Începând cu importurile din Ucraina, când pentru Daea era totul sub control până i-au sărit fermierii în cap. Și ce încredere mai pot avea fermierii în el? Omul ăsta, de când a venit la minister, numai și-a bătut joc de bani”, ne-a declarat Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.

Programul tomata, un fiasco

Fermierii se plâng de faptul că programul tomata a fost un fiasco. Inițial banii erau alocați pentru cultivarea roșiilor în sezonul rece, în scopul reducerii importurilor, dar s-a decis să se dea 30.000 de euro pe hectar celor care scot roșii în iunie, când scotea toată lumea și, astfel, s-au cheltuit, din 2018, 42 milioane de euro pentru o reducere a importurilor cu 700 de kg de roșii, ne mai spune Laurențiu Baciu. ”Acum, le-a mai venit o idee celor de la minister. Să creeze un fond de risc pentru calamități, din banii fermierilor. Adică să le rețină 3% din subvenție, ceea ce înseamnă cam 56 milioane de euro, și să înființeze acest fond de risc. Banii ăștia ar reprezenta doar salariile celor care conduc acest fond de risc, că sunt de la foarte multe instituții”, ne-a precizat președintele LAPAR, Laurențiu Baciu.

Seceta, mai gravă decât anul trecut

Prețurile la cereale s-au dus mai jos de jumătatea anului trecut și continuă să scadă, deși se anunță producții slabe în toată Europa, nu numai în România. Până acum, fermierii nu au primit niciun ban, nici din despăgubirile pentru calamități anunțate de Guvern, nici despăgubirile de la UE și de la bugetul național pentru importurile din Ucraina. ”Probabil cu banii ăia s-o fi plătit vreo pensie specială, că la noi nu au ajuns. Cu excepția câtorva zone, unde sunt inundații, în România este secetă gravă, iar în Moldova și în unele zone din Sud seceta este mai gravă decât cea de anul trecut, unde grâul este compromis deja în proporție de 50%. Culturile s-au uscat în câmp, sunt paie acum. Cred că în toamnă fermierii închid porțile”, ne-a mai spus Laurențiu Baciu, președintele LAPAR.

Contractele militare, cu dedicație pentru SUA. Miliarde de euro, aruncate pe Apa Sâmbetei

Deși prin 2012 planul de înzestrare a Armatei Române prevedea doar circa 200 de transportoare neflotante și 400 flotante, undeva, din pix, toate au devenit Piranha, made in SUA, care nu suportă apa și terenurile accidentate. Sindicatele din industria de Apărare semnalau că transportoarele Piranha sunt inutile pentru relieful din România și că transportorul autohton, abandonat de șefii MApN, este mult mai fiabil. Contractele militare însă nu se fac însă pe fiabilitate, ci cu dedicație.

Incidentul de la Brațul Borcea, de pe Dunăre, când un transportor Piranha s-a scufundat la atingerea apei, la un exercițiu amplu al trupelor NATO, este mai mult decât emblematic pentru politica achizițiilor militare din România. Sindicatele din industria de Apărare atrăgeau atenția recent asupra lipsei totale de fiabilitate a transportoarelor blindate Piranha, care sunt efectiv inutile pentru configurația reliefului din țara noastră. Extrem de greoaie, transportoarele americane nu numai că nu sunt flotabile, adică nici măcar nu suportă apa, după cum s-a văzut, ci nu pot înainta pe teren accidentat. Iar într-un eventual conflict militar, transportoarele americane vor putea circula doar prin Bărăgan sau pe șosele.

”Bun. Am cumpărat Piranha, care poate să facă anumite lucruri, dar poate să treacă printr-un râu? Păi nu poate, Poate să traverseze Dunărea? Păi nu poate. Poate să circule pe munți? Păi nu poate. Și atunci cu ce venim în loc? Haideți să venim cu un transportor românesc, că avem SAUR 2, cu performanțe foarte bune. Plutește? Plutește. Poate să urce munții și dealurile? Poate. Deci vine și completează ceea ce nu avem în momentul de față. Armata Română, în afară de faptul că a privit numai peste gard, la ceilalți, să luăm de la ei, nu s-a gândit la ceva care să fie adaptat pentru cerințele teritoriului din țara noastră. Susțin în continuare că Uzina Automecanica Moreni, împreună cu alți parteneri din țară și din străinătate, poate să asigure un nivel de funcționare care să se plieze pe cerințele MApN”, ne-a declarat Constantin Bucuroiu, președintele Alianței Sindicatelor din Industria de Apărare și Aeronautică (ASIAA).

Se cumpără în draci

Inițial, România a cumpărat 44 de transportoare Piranha III, cu 90 de milioane de euro. Ulterior, s-au mai comandat 227 de transportoare Piranha V și încă un supliment de 150, doar pentru ultimele 150 de transportoare costurile ridicându-se la 630 milioane de euro.

”Este o mare și gravă greșeală dacă ne gândim să luăm un transportor că e cel mai bun din lume. Cine spune că e cel mai bun din lume? Dar pentru ce este cel mai bun din lume? Că s-ar putea să nu fie cel mai bun pentru noi. Cel mai mare semn de întrebare pentru mine este de ce am schimbat specificația tehnică pentru achiziția transportoarelor. La început, prin 2012, s-a spus că vom cumpăra doar circa 200 neflotabile și aproape 400 flotabile. După care au spus că se vor cumpăra doar neflotabile. S-a schimbat din mers specificația blindatului, ca să putem lua Piranha numai din zona General Dynamics. Piranha, spun ei, are nivel de protecție 5 la gloanțe și la mine, este dotat cu aparatură electronică de ultimă generație și este dotat cu tun cu proiectil de 30 mm”, ne-a precizat președintele ASIAA, Constantin Bucuroiu. Acesta ne mai spune că SAUR 2, transportorul blindat românesc, a fost testat cu tun de 30 mm, poate să atingă o viteză de 120 km/h, are accesibilitate în zone accidentate, este flotabil și trece atât prin râuri, cât și prin fluvii, și o viteză de 10 km/h pe apă. Transportorul românesc are nivelul 2 de protecție, dar poate fi îmbunătățit prin blindaj auxiliar.

La vale, ca roata de la căruță

Marele avantaj al transportorului SAUR este că s-ar produce în România în proporție de 85% și ar fi puse mișcare, pe orizontală, 250 de firme autohtone, cu 2.500 de angajați, susțin sindicaliștii. În plus, o parte din bani, prin impozite și taxe, se va întoarce la bugetul de stat. ”Scufundarea Piranha la exercițiul militar este un prim incident, adică este începutul. Pentru că, dacă vor încerca să facă aplicații militare în zone accidentate, este foarte posibil să auzim că a plecat Piranha la vale ca roata de la căruță. Ceea ce nu poate fi vorba în cazul transportorului blindat românesc”, ne-a mai spus Constantin Bucuroiu, președintele ASIAA.

Uitați de Land Rover! Se transformă în ciudățenia JLR

2

Nu va mai exista un Land Rover, ci un „JLR” care va cuprinde patru branduri: Jaguar, Defender, Range Rover și Discovery.

2023 va fi ciudat pentru grupul britanic Jaguar Land Rover, care va deschide un nou capitol din istoria sa. În primul rând, pentru că până la sfârșitul anului se vor deschide comenzile pentru primul Range Rover electric. În al doilea rând, pentru că Jaguar va prezenta primul său nou automobil 100% electric, un GT cu 4 uși. Dar și pentru că marca fondatoare a „Range” va dispărea. Land Rover nu va mai exista ca atare, fiind înlocuită de „sub-branduri” reprezentând fiecare produs din catalog.

Prin urmare, organizarea gigantului britanic va fi destul de complicată: JLR (cu un nou logo) va fi marca principală, iar pentru game vor fi folosite patru nume. Discovery, Jaguar, Range Rover și Defender vor fi, de asemenea, mărci separate!

Land Rover nu dispare complet din comunicare, întrucât logo-ul istoric va rămâne pe vehicule, pe rețelele de socializare și pe rețelele de vânzări. Rămâne de văzut cum va integra JLR „Land Rover” pe un model al „mărcii” Range Rover sau Discovery.

Cealaltă mare reorganizare are loc pe partea de distribuție, iar acest lucru nu va mulțumi pe toată lumea din domeniul vânzărilor. La fel ca și alte grupuri auto, JLR cedează tendinței vânzărilor prin rețele de agenții.

Concret, dealerii nu mai sunt actori independenți care își cumpără vehiculele de la Jaguar Land Rover înainte de a le vinde și de a face profit. De acum încolo, ei sunt „agenți” JLR: grupul se folosește de dealerii pe care îi deține pentru a vinde direct mașinile.

Agenții iau pur și simplu un comision pentru vânzări. Dar ei nu mai au niciun spațiu de manevră. Mai presus de toate, modelul de agenție este însoțit de o reducere drastică a numărului de puncte de vânzare, într-un moment în care JLR a întâmpinat dificultăți majore în ultimii ani, cu volume în scădere la nivel mondial.

Scade inflația, dar gardienii euro o dau la întors

Mesaje confuze din partea Băncii Centrale Europene: după ce a recunoscut că există „semne de moderare” a inflației de bază în zona euro, Christine Lagarde a  reafirmat că este prea devreme pentru a vorbi de un vârf al acestui indicator cheie al creșterii prețurilor.

„Cele mai recente date disponibile sugerează că indicatorii privind presiunile inflaţioniste rămân ridicaţi şi, deşi există unele semne de moderare, nu există o dovadă clară că inflaţia de bază a atins nivelul de vârf”, a declarat Lagarde în Parlamentul European.

Comentariile președintei BCE au fost de natură să consolideze așteptările pieței cu privire la mai multe creșteri ale ratei dobânzii în această lună și în următoarea, în ciuda unei scăderi puternice a inflației luna trecută.

Potrivit estimărilor Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut până la 6,1% în luna mai, de la un nivel de 7% înregistrat în aprilie. Cifra anunţată este sub estimările analiştilor, care mizau pe o stagnare a inflaţiei la 6,3%.

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut şi ea până la 5,3% în mai, de la 5,6% în aprilie, de asemenea sub estimările analiştilor care mizau pe un avans de 5,5%.Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Aceste date au alimentat dezbaterea privind necesitatea unor noi majorări ale dobânzilor, relatează Reuters. În ultimele 12 luni, BCE a majorat dobânda de politică monetară cu 375 de puncte de bază, până la 3,25%.

Practic, instituția de la Frankfurt s-a angajat pentru o nouă majorare cu alte 25 de puncte de bază la următoarea şedinţă de politică monetară din 15 iunie.

Vicepreşedintele BCE, Luis de Guindos, a declarat că deşi gardienii euro au parcurs cea mai mare parte a ciclului lor de înăsprire a politicii monetare, pentru a aduce inflaţia înapoi la obiectivul pe termen mediu de 2%, “ciclul nu s-a terminat încă”.

Lagarde a admis că efectele recentelor majorări ale dobânzilor „încep să se materializeze” şi probabil „se vor întări în următorii ani”.
În plus, guvernatorii băncilor centrale din Germania, Olanda şi Irlanda – influenți în consiliul BCE –   au susținut chiar şi o nouă majorare în luna iulie, însă perspectivele  unui astfel de angajament sunt neclare pe termen lung.

Nu subestimați China! Dezvoltă propriile cipuri avansate în ciuda restricțiilor americane

Producătorii chinezi vor dezvolta propriile semiconductoare avansate, în ciuda încercărilor Washingtonului de a-i  împiedica  să acceseze sau să producă această tehnologie.

„Nu subestimați capacitatea și hotărârea Chinei de a găsi o modalitate de a construi tehnologii de ultimă generație și de a utiliza, de asemenea, unele tehnologii rămase în urmă pentru a construi în continuare produse cu adevărat importante”, a declarat Daniel Newman, CEO și analist principal la firma de cercetare Futurum Group, pentru CNBC.

Companii chinezești precum Huawei și Alibaba studiază metode pentru a dezvolta performanțe de ultimă oră în materie de inteligență artificială cu semiconductori, sau combină diferite cipuri pentru a reduce dependența de un singur hardware, potrivit unui raport al The Wall Street Journal.

„Cu siguranță cred că, pe termen lung, ar trebui să ne așteptăm ca producătorii chinezi să fie capabili să facă aceste progrese tehnologice mai repede decât s-ar putea aștepta unii”, susține Paul Scharre, vicepreședinte și director de studii la think tank-ul Center for a New American Security.

Ca măsură de retorsiune la eforturile Washingtonului de a-i tăia accesul la tehnologia avansată a cipurilor, China a interzis operatorilor de infrastructură cheie din țară să cumpere produse de la gigantul american Micron Technology.Jensen Huang, fondatorul și directorul executiv al companiei Nvidia, a avertizat că resursele pe care China le dedică industriei sale de cipuri sunt „destul de masive, așa că nu le puteți subestima”.

„China înregistrează progrese bune în fabricarea de cipuri bazate pe tehnologii mature”, a declarat Charles Shi, director și analist senior în domeniul semiconductorilor la firma de gestionare a activelor Needham & Company.Tehnologia matură se referă la procesele implicate în fabricarea cipurilor de 28 de nanometri sau mai mari,  utilizate pe scară largă în automobile, electronice de consum, printre alte produse.

China investește peste 140 de miliarde de dolari în industria cipurilor, potrivit unui raport Reuters. Producătorii interni  beneficiază deja de subvenții guvernamentale și de proiecte de cercetare susținute de stat.

Furnizorul de analize Total Telecom, cu sediul în Marea Britanie, a declarat că China a dobândit competențe în producția de cipuri de 28 și 14 nanometri încă din 2021.

Cererea de cipuri de 28 nanometri ar urma să se tripleze până în 2030, creând o piață în valoare de 28,1 miliarde de dolari, precizează firma de  consultanță International Business Strategies.

Nomadul digital a devenit corporatist

1

Visul romantic de a deveni un „nomad digital” este aproape la fel de vechi ca și internetul însuși.

Steven K Roberts –  care a străbătut SUA pe o bicicletă computerizată în urmă cu 30 de ani – a scris în 1994 despre crearea unei „Flotile Technomadice Virtuale”, pornind de la ideea că „locația fizică devine irelevantă”.

Dar abia în timpul pandemiei termenul a luat cu adevărat avânt, notează Financial Times. Criza Covid-19 a creat circumstanțele perfecte: companiile își dăduseră seama că pot avea încredere în personalul care lucrează de la distanță,  iar țările dependente de turiști erau disperate după vizitatori. Dintr-o dată, părea posibil ca orice lucrător cu guler alb să muncească oriunde dorea.

Din păcate pentru romantici, acel vis de libertate s-a ciocnit cu realitatea legislației fiscale, a imigrației, a securității cibernetice și a muncii. Companiile nu au omorât nomadismul digital pentru mase, dar îl smulg într-o formă mai puțin riscantă și mai controlată. Cu alte cuvinte, nomadul digital s-a transformat în corporatist.

Firmele care doresc să își mențină angajații mulțumiți au „început să se gândească la modul în care pot introduce acest aspect în propunerea lor de valoare pentru angajați – vor să îl controleze, dar vor ca angajații lor să simtă că primesc ceva în schimb”, spune Claire Pepper de la Vialto Partners, care consiliază companiile în probleme de mobilitate globală transfrontalieră, cum ar fi imigrația, taxele, călătoriile, salarizarea și munca la distanță.

Asta înseamnă, în general, să le spui angajaților că pot lucra temporar dintr-o locație internațională, dar cu limite privind locul și durata. Cel mai frecvent interval de timp permis este de 20-30 de zile – cel mai sigur mod de a evita problemele fiscale. Atunci când Vialto a chestionat anul trecut peste 800 de companii cu privire la politicile lor privind munca la distanță, doar 7 % au sprijinit-o pentru mai mult de 60 de zile.

În majoritatea țărilor, nomazii digitali ar deveni rezidenți fiscali doar după 183 de zile, a subliniat OCDE, iar aceștia nu au de obicei voie să participe pe piața locală a muncii, ceea ce înseamnă că principala lor contribuție este doar consumul.

Gianpaolo Barozzi, director de resurse umane la Cisco, susține că “freelancerul tipic migrează în categoria nomadului digital corporativ, deoarece munca pe o perioadă scurtă de timp nu se mai poate numi nomadism”.

În plus, nomazii digitali au fost acuzați că au făcut să crească prețurile proprietăților și că gravitează în jurul cafenelelor „Instagrammable” cu WiFi rapid, în loc să se integreze pe piețele muncii.

 

Nebunia tehnologică, momeală pentru consumatori.Cine cumpără niște căști de 3500 de dolari?

Apple va percepe un preț impresionant de 3.499 de dolari pentru mult-așteptata sa cască de „realitate mixtă”, testând dacă consumatorii sunt pregătiți să cheltuiască sume mari de bani pentru o tehnologie pe care compania o vede ca fiind viitorul informaticii.

Producătorul iPhone susține că noua cască Vision Pro reprezintă punctul culminant a peste șapte ani de dezvoltare. Cu toate acestea, gadgetul ar putea fi una dintre cele mai riscante lansări din istoria gigantului american.

Vision Pro combină realitatea virtuală și realitatea augmentată, va avea propriul sistem de operare, visionOS, și un App Store dedicat. Dispozitivul este programat să sosească la începutul anului viitor în SUA, urmat ulterior de alte regiuni.

Potrivit analiștilor Bloomberg, Apple va încerca să redefinească o industrie încă în curs de dezvoltare, în aceeași linie cu Mac, iPod, iPhone și iPad.

Dar există o problemă: lansează un produs cu un preț foarte ridicat și se aruncă pe o piață care nu a rezonat cu consumatorii.Reality Labs, divizia rivalilor de la Meta Platforms care produce căștile VR Meta Quest(vândute cu 1500 de dolari), a înregistrat anul trecut o pierdere de 13,7 miliarde de dolari.

„Este primul produs Apple la care te uiți prin el și nu la el”, a declarat directorul general Tim Cook în timpul prezentării.Până acum, investitorii sunt sceptici. Luni, acțiunile au urcat aproape de niveluri record, dar au alunecat din nou în jos după anunțarea Vision Pro. La închiderea de la New York, acestea erau în scădere cu 0,8%, la 179,58 dolari.

Se pare că noua lume virtuală își pierde din avântul inițial. Nu e de mirare, marile companii Big Tech cheltuiesc miliarde de dolari, dar asta nu garantează eficiență și creșterea vânzărilor. „Realitatea mixtă” nu se adresează decât unei nișe înguste de utilizatori.

Mmai mult,  chiar și cei dispuși să plătească mii de dolari pentru gadgetul preferat vor descoperi că nu prea are utilitate. Și asta din cauză că nimeni nu pare să se pună de acord ce înseamnă de fapt o lume virtuală.

Ce mare atracție ar avea întâlnirile video în combinații VR și AR? De asemenea, metaversul lui Mark Zuckeberg rămâne un concept vag, iar avaterele nu asigură câștigarea pieței.

Dar momeala noilor tehnologii pare irezistibilă pentru consumatori. Pe acestă strategie mizează și Apple: se așteaptă să vândă aproximativ 900.000 de unități Vision Pro în primul an.