Acasă Blog Pagina 7300

Noul Peugeot 208, consum de numai 2,8 litri la suta de kilometri

Noul Peugeot 208, in versiuni cu 3 sau 5 usi, rupe legatura, din punct de vedere al designului, cu predecesoarele 206 si 207.

Chiar daca aspectul exterior este schimbat radical, cele mai spectaculoase noutati ale noului 208 se regasesc in habitaclu, in special la organizarea plansei de bord. Retine atentia in mod deosebit consola centrala proeminenta, cu un display de dimensiuni mari, care afiseaza informatiile de infotainment.

De asemenea, „Leutul” 208 este mai scurt cu 7 centimetri decat 207 si mai scund cu 1 centimetru, Chiar si asa, spatiul pentru pasageri a crescut cu 5 centimetri in zona genunchilor, spune Peugeot. Si portbagajul este mai mare cu 15 litri (285 litri).

Comercializarea va debuta in primavara anului viitor, cu o paleta larga de motorizari, inclusiv noile propulsoare de 1,0 si 1,2 litri, in 3 cilindri, care se remarca printr-un consum si emisii reduse.

Cel mai eficient motor pe benzina va reusi un consum mixt de numai 3,4 litri de carburant la suta de kilometri, in timp ce versiunea pe motorina, micro hibridul diesel al PSA va consuma numai 2,8 litri de combustibil pentru parcurgerea a 100 de kilometri.

La momentul lansarii in Europa, in primavara lui 2012, noul 208 va avea doua motorizari pe benzina si patru diesel.

[nggallery id=170]

Demi Moore, de-a dreptul de nerecunoscut: Actrita a ajuns piele si os!

    0

    DEMI MOORE seamana spaima in randul fanii sai. Actrita a slabit atat de tare, incat a ajuns doar piele si os. Suferinta provocata de indelung comentata infidelitate a sotului Ashton Kutcher au facut-o pe vedeta de nerecunoscut!

    (captura Daily Mail)

    Daramata, slabita si incercand sa se ascunda de obiectivele aparatelor foto. Asa a aparut, recent, Demi Moore, in Beverly Hills. Actrita in varsta de 48 de ani a fost surprinsa iesind dintr-un salon de infrumusetare. Oricat a incercat sa-si mascheze suferinta, purtand o pereche de ochelari de soare, pe chipul lui Demi Moore se putea citi nefericirea. Apropiatii actritei se tem ca aceasta s-ar putea imbolnavi, daca nu reuseste sa depaseasca aceasta perioada grea si sa se hraneasca asa cum ar trebui, potrivit Daily Mail.

    Pare din ce in ce mai clar ca Demi Moore nu mai are puterea sa zambeasca, asa cum  facea in urma cu doar cateva luni, cand credea ca nimic nu o poate desparti de sotul ei, mai tanarul actor Ashton Kutcher. Demi nici nu banuia atunci ca avea sa afle ca partenerul de viata ar putea-o insela cu blonda Sara Leal chiar in weekend-ul in care ar fi trebuit sa aniverseze sase ani de mariaj. Ba mai mult, ca si cum zvonurile care au facut inconjurul lumii n-ar fi fost suficiente pentru a zdruncina increderea actritei din „Propunere indecenta” in sotul ei, presa internationala scria deunazi ca Ashton Kutcher fi, de fapt, tatal copilului unei foste iubite, January Jones. Tanara a nascut, in urma cu o luna, un baietel, refuzand sa dezvaluie identitatea tatalui micutului sau.

    Premierul israelian vrea sa-si mobilizeze ministrii pentru atacarea Iranul

    2

    Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, si ministrul Apararii, Ehud Barak, vor sa inlature opozitia majoritatii ministrilor fata de un atac asupra instalatiilor nucleare iraniene, a anuntat miercuri cotidianul Haaretz.

    Barak a dezmintit luni informatii publicate de presa israeliana potrivit carora ar fi hotarat deja, impreuna cu Netanyahu, sa atace Iranul, in pofida opozitiei comandantilor armatei si serviciilor de informatii.

    Cotidianul israelian scrie ca majoritatea celor mai importanti opt ministri se opune unei asemenea operatiuni. Doar Netanyahu, Barak si ministrul de Externe Avigdor Lieberman sustin „optiunea militara” impotriva Iranului.

    In schimb, ministrul de Interne si liderul partidului ultraortodox Shass Elie Yishai, ministrul insarcinat cu serviciile de informatii Dan Meridor, ministrul farta portofoliu Benny Begin, ministrul insarcinat cu Afacerile Strategice Moshe Yaalon si ministrul Finantelor Youval Steinitz se opun atacarii Iranului.

    In opinia acestor opozanti, este necesar ca Israelul sa continue sa mobilizeze tarile occidentale pentru a exercita presiuni economice asupra Iranului, in masura in care Israelul nu isi poate permite sa actioneze singur din punct de vedere militar, fara sa se coordoneze cu Statele Unite.

    Haaretz, care citeaza ministri si oficiali de rang inalt din domeniul Apararii si Afacerilor Externe, afirma ca raportul asupra programului nuclear iranian care urmeaza sa fie facut public, la 8 noiembrie, de catre Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AEIA), va avea „o influenta decisiva” asupra Guvernului israelian.

    Israelul, inamic recunoscut al Republicii islamice Iran, si tari occidentale acuza Iranul ca incearca sa se doteze cu arma atomica sub acoperirea unui program nuclear civil, acuzatie dezmintita de catre regimul de la Teheran.

    Statul evreu este considerat o putere nucleara in regiune, desi nu a confirmat sau negat niciodata ca detine focoase nucleare.

    Orange da net gratuit la metrou!

    Toti clientii Orange vor avea internet gratuit in statiile de metrou din Bucuresti, indiferent daca au abonament sau cartela. Compania ofera acces gratis prin 3G, in timp ce RDS asigura conectare la liber, prin WiFi  in aceleasi statii.

    Incepand de ieri, in statiile de metrou au aparut panouri publicitare prin care Orange Romania anunta ca ofera internet wireless clientilor sai.

    Astazi, oficialii companiei Orange au anuntat pe Twitter: „incepand de ieri, Orange ofera internet 3G gratuit la metrou clientilor sai. Pentru asta trebuie sa setati APN: <<net>>. Enjoy!:)”. Astfel, daca ai un telefon ce suporta conexiune de tip 3G, te poti conecta la internet, in toate statiile de metrou din Capitala.

    In plus, bucurestenii pot intra pe internet, in mod gratuit, si prin intermediul retelei RCS&RDS, daca detin un telefon, o tableta sau un laptop ce permite conexiunea prin Wi-Fi.

    Uite ce n-a putut cumpara la 92 de ani, pentru ca n-a demonstrat ca e majora!

      0

      O strabunica de 92 de ani a ramas fara cuvinte, dar si fara sticla de whisky pe care a vrut sa o cumpere dintr-un magazin, dupa ce vanzatoarea s-a incapatanat sa refuze sa o serveasca. Motivul? Batrana nu avea la ea acte pentru a demonstra ca… e majora!

      foto: zf.ro

      Desi are parul alb si trei stranepoti acasa, o batrana de 92 de ani din Marea Britanie nu a putut cu niciun chip sa se inteleaga cu o vazatoare de la un magazin local din Harlow, Essex. Angajata nu i-a vandut o sticla de whisky, pe motiv ca daca nu are la ea un act prin care sa dovedeasca faptul ca are, intr-adevar, peste 18 ani, nu poate cumpara bauturi alcoolice!

      „Am rugat-o pe fata de dincolo de tejghea sa repete de trei ori (cererea-n.r), nu puteam sa cred ce aud, am crezut ca e o gluma. Nu inteleg cum te poti uita la mine si sa crezi ca e nevoie sa demonstrez ca am varsta pe care o am”, s-a plans strabunica, potrivit The Sun.

      Cand a inteles ca nu a fost vorba de vreo poanta si nici de o filmare cu vreo camera ascunsa, batrana a plecat suparata din magazin. In tot acest timp, reprezentantii acestuia se apara spunand ca daca nu ar fi cerut actele femeii, riscau sa-si piarda licenta de functionare.

      Cristian Minculescu de la Iris se retrage definitiv! Are nevoie de un nou transplant

      2

      Cristian Minculescu paraseste pentru totdeauna industria muzicala, imediat dupa terminarea turneului de concerte organizate cu ocazia implinirii a 35 de ani de la infiintarea formatiei Iris. Surse apropiate artistului au declarat pentru EVZ ca solistul are nevoie de un transplant de rinichi, care va fi efectuat in Germania.

      (foto: astrocafe.ro)

      „Analizele artistului arata ca acesta ar putea avea nevoie, in scurt timp, de un transplant de rinichi, nivelul creatininei fiind deja foarte mare”, au declarat surse apropiate artistului.

      Interventia chirurgicala este obligatorie si se pare ca sotia artistului este cea care va dona un rinichi, dupa ce in trecut si-a donat o parte din ficat, care a fost compatibil pentru organismul lui Cristi.

      Atat sotia artistului, Rodica Minculescu, cat si impresarul trupei Iris, Cosmin Nicoara, au confirmat faptul ca boala lui Cristi Minculescu este una hepato-renala.

      „Este adevarat ca solistul Cristian Minculescu este chiar acum in Germania, la clinica, impreuna cu sotia, merge acolo la fiecare trei luni. Eu spun ca e o informatie gresita privind iminenta unui transplant. Boala pe care a avut-o el la ficat este o boala hepato-renala. Ea afecteaza ambele organe, nu a fost doar la ficat, nu a fost doar hepatica. Asta este natura ei. Printr-o situatie speciala s-a dezvoltat atat de mult la Cristi. In principiu, se dezvolta doar la rinichi, la foarte putini se intinde si la ficat”, a declarat Cosmin Nicoara.

      iPhone 4S apare in Romania pe 11.11.2011

      Toti cei trei operatori majori de telefonie mobila din Romania, Orange, Vodafone si Cosmote, vor lansa iPhone 4S pe 11 noiembrie.

      (foto: macworld.com)

      Apple a anuntat marti ca iPhone 4S va fi disponibil din 11 noiembrie in Hong Kong, Coreea de Sud si alte 13 tari, intre care si Romania.

      iPhone 4S a fost lansat de compania americana Apple la inceputul lunii octombrie. In primele trei zile de la startul vanzarilor, compania a vandut 4 milioane de iPhone 4S.

      Celelalte tari unde va fi disponibil iPhone 4S din 11 noiembrie sunt Albania, Armenia, Bulgaria, Grecia, Polonia, Portugalia, Muntenegru, Malta, Salvador, Guatemala, Noua Zeelanda si Panama.

      Modelul iPhone 4S este vandut in prezent in 29 de tari, iar pana la sfarsitul acestui an telefonul va fi prezent in peste 70 de state.

      AFLA cum va fi vremea in urmatoarele trei zile!

      0

      VREMEA se incalzeste usor in urmatoarele zile. Daca miercuri soarele va fi inca zgarcit la vedere, situatia se va schimba in zilele de joi si vineri, temperaturile crescand simtitor in toata tara.

      foto: virtualarad.net

      Miercuri vremea se anunta rece in sudul si estul tarii, existand chiar si sanse sa ploua usor, potrivit realitatea.net. In Capitala va fi mai rece decat in ziua precedenta, maxima anuntata fiind de 12 grade, in vreme ce la munte cerul va fi acoperit de nori, iar vantul va sufla moderat.

       

      Joi, norii vor acoperi cerul in zonele estice si sud-estice, existand sanse ca dimineata si seara sa apara burnita. La munte va fi ceata, iar temperaturile maxime nu vor depasi 17 grade. In Bucuresti cerul va fi acoperit, dimineata, de nori. Vor fi 12 grade la amiaza.

      Vineri, soarele isi face tot mai mult simtita aparitia in majoritatea regiunilor tarii. In Bucuresti, vremea va fi frumoasa si usor mai calda decat in zilele precedente. Dimineata se anunta cetoasa, dar spre amiaza va aparea soarele. Temperatura maxima va ajunge pana la 14 grade.

      Aura Pohoata, „blonda lui Crin Antonescu”, eliminata din Vocea Romaniei! VIDEO

      Aura Pohoata, fosta consiliera a lui Crin Antonescu, a fost eliminata marti seara din concursul Vocea Romaniei, in urma unui duet alaturi de Cristian Sanda, cei doi avand de interpretat piesa „Cry me a river”.

      Aura Pohoata a devenit celebra dupa ce a cantat in deschiderea concertului Bon Jovi din aceasta vara, impreuna cu trupa Stillborn din care face parte, dar si din activitatea sa politica, in calitate de consilier al lui Crin Antonescu – functie la care a renuntat acum ceva vreme.

      Solista trupei Stillborna fost selectata pentru a participa la show-ul Vocea Romaniei, unde a reusit sa intre in echipa antrenata de Marius Moga, pentru ca in a doua etapa a concursului, sa interpreteze piesa „Cry me a river” in duet cu Cristian Sanda.

      „Mi-a placut foarte mult la tine timbrul, din pacate mai tot timpul ai fost  sub ton”, i-a spus Loredana  Aurei. Dupa care si-a exprimat opinia vis-a-vis de prestatia lui Cristian: „Acuratetea ta vocala m-a impresionat si dexteritatea cu care ai atacat aceste inflexiuni pe care le-ai avut, oricum a fost un duet foarte interesant”.

      VOCEA ROMANIEI: Brenciu a izbucnit in lacrimi la despartirea de o concurenta! VIDEO

      VOCEA ROMANIEI: Una dintre concurente s-a speriat si s-a retras din concurs!

      Dupa ce in prima etapa a concursului Aura i-a spus lui Brenciu ca oricand l-ar lua de barbat, acesta s-a comportat mai distant si rece fata de concurenta: „Mi-a placut senzualitatea cu care ai abordat  , domnisoara draga”, crede actorul.

      In ceea ce il priveste pe Cristian Sanda, lui Brenciu i-a placut cum a interpretat partea a doua a melodiei: „Ai revenit puternic in partea a doua , atunci te-ai nascut tu pentru ca inainte ai fost sub mana ei, ai inceput sa simti si tu melodia, ati fost f echilibrati”, a spus cantaretul.

      Desi juriul a fost destul de impresionat de prestatia Aurei, decizia finala i-a apartinut antrenorului Marius Moga care a ales sa renunte la Aura Pohoata.

      „Aura, ai un timbru minunat, mi-ar face placere sa fac o melodie cu tine si cu trupa ta, dar la Vocea Romaniei aleg sa merg mai departe cu Cristian”, a spus Moga.

      Aura Pohoata, “blonda lui Crin Antonescu”, vrea sa se marite cu Horia Brenciu! VIDEO

      Hugh Grant, tata pentru prima oara la 51 de ani!

        0

        HUGH GRANT a devenit tata pentru prima oara. Actorul in varsta de 51 de ani are o fetita, de care este foarte mandru. Pentru moment, atat numele copilului, cat si cel al mamei raman invaluite in mister.

        Hugh Grant (foto: tvmania.ro)

        Actorul Hugh Grant se simte cu adevarat implinit, dar nu pentru ca ar fi primit vreun premiu important pentru un film, ci pentru ca, la 51 de ani ai sai a devenit pentru prima oara tatic! Fetita starului britanic s-a nascut la inceputul acestei luni, insa, pana la aceasta ora nu se cunoaste numele mamicii. Si nici daca aceasta e din showbiz sau nu, titreaza Daily Mail. Se stie, insa, ca actorul din „Notting Hill” nu mai este impreuna cu femeia care i-a daruit de curand un bebelus si ca e „foarte incantat” ca e tatic! Ultima relatie a lui Grant, despre care presa a aflat, a fost cea cu actrita chineza Tinglan Hong, in compania careia Grant a fost vazut in primavara, la Londra.

        Vestea ca Hugh Grant e tatic a fost confirmata de reprezentantul actorului, care, la randul sau a pastrat misterul asupra identitatii femeii cu care Grant are un copil. „Pot confirma faptul ca Hugh Grant este fericitul tatic al unei fetite. El si mama (bebelusului-n.r) au avut o relatie trecatoare si, desi nu a fost planificat, Hugh e cat se poate de incantat de faptul ca are un copil. Cei doi parinti au ramas prieteni”, a precizat reprezentantul actorului.

        Pana la 51 de ani, Hugh Grant, un barbat cu foarte mult succes in randul reprezentantelor sexului frumos, nu a fost niciodata casatorit. Actorul a avut o serie de relatii cu femei celebre, cea mai lunga dintre acestea fiind cea cu Elizabeth Hurley, cu care a fost impreuna vreme de 13 ani, pana in 2000.

        VOCEA ROMANIEI: Brenciu a izbucnit in lacrimi la despartirea de o concurenta! VIDEO

        2

        In cea de-a doua etapa a show-ului VOCEA ROMANIEI, Horia Brenciu a fost teribil de emotionat de modul in care au cantat doua dintre concurentele sale si a plans atunci cand a anuntat cine trebuie sa paraseasca competitia.

        Vocea Romaniei, a ajuns marti seara, la etapa “Confruntarilor” in care participantii din achipa aceluiasi antrenor muzical canta in duet, iar numai unul ramane in concurs.

        De departe, cel mai emotionant moment l-a avut ca protagonist pe Horia Brenciu, care a izbucnit in lacrimi atunci cand a trebuit sa se desparta de una dintre concurentele pe care le-a antrenat. E vorba despre duetul format de Iuliana Puschila si Kristina Koszorush care au interpretat perfect piesa “Just like a tattoo”.

        “Eu nu stiu pe cine sa aleg, degeaba va uitati la mine. Eu zic ca fetele astea au fost facute una pentru alta si au dat dragoste reciproca si cred eu au dat un exemplu inregii industrii muzicale romanesti, aceste doua fete care nu au experienta pe scena, ca sa zici ca stiu sa se miste, ca stiu sa fac o groaza de lucruri, astazi ne-au dat o lectie de bun simt si de dragoste tuturor. Asta e cea mai grea zi a vietii mele”, a marturisit Horia Brenciu puternic emotionat.

        In cele din urma, antrenorul a ales-o pe Iuliana Puschila sa mearga mai departe si, cu ochii in lacrimi, le-a imbratisat pe fete, afectat de faptul ca trebuie sa renunte la asemenea talent.

        Fosta consilera a lui Crin Antonescu a fost eliminata din Vocea Romaniei!

        VOCEA ROMANIEI: Una dintre concurente s-a speriat si s-a retras din concurs!

        In prima editie a Confruntarii de la Vocea Romaniei au mai fost si urmatoarele duete:

        Ionel Istrati &. Catalin Dobre – „Beat it” – Castigator a fost desemnat Catalin

        Sebastian Muntean & Irina Gorga – „Broken strings” – Castigator a fost desemnat Sebastian

        Stefan Stan & Florina Nitulescu – „One reason” – Castigator a fost desemnat Stefan (una dintre cele mai frumoase prestatii)

        Aminda & Ana Odagiu – „Valerie” – Castigatoare a fost desemnata Aminda

        Vlad Stoia & Claudiu Mirea – „Every breath you take” – Castigator a fost desemnat Claudiu

        Aura Pohoata & Cristian Sanda – „Cry me a river” – Castigator a fost desemnat Cristian

        VOCEA ROMANIEI: Una dintre concurente s-a speriat si s-a retras din concurs!

        0

        VOCEA ROMANIEI. Una dintre concurentele din echipa lui Smiley, Lavinia Valcan, nu s-a mai prezentat la a doua etapa a concursului, anuntand ca nu mai vrea sa faca parte din competitie.

        Lavinia Valcan

        In seara de marti, 1 noiembrie, show-ul Vocea Romaniei a ajuns la cea de-a doua etapa, cea in care concurentii trebuie sa se dueleze intre ei, in cadrul unor duete, in urma carora antrenorii lor muzicali vor trebui sa aleaga pe cine pastreaza in competitie.

        Cu toate astea, desi prima selectie de la Vocea Romaniei a fost destul de riguroasa si dificila, o concurenta a ales sa renunte la sansa de a deveni celera. Lavinia Valcan i-a trimis un sms unuia dintre organizatorii show-ului anuntand ca nu se mai prezinta la a doua etapa. „Mi-e greu sa merg mai departe, am vazut o gramada de favoriti”, a mentionat Lavinia.

        Smiley a fost surprins total la aflarea vestii si a sunat-o pe tanara care facea parte din echipa sa pentru a incerca sa descopere ce s-a intamplat. “Nu am inteles. A fost asa, ca un topor in moalele capului. Nu numai ca ai renuntat la sansa ta, dar ai si privat pe cineva de o sansa”, i-a spus el Laviniei.

        VOCEA ROMANIEI: Brenciu a izbucnit in lacrimi la despartirea de o concurenta! VIDEO

        Fosta consilera a lui Crin Antonescu a fost eliminata din Vocea Romaniei!

        Smiley are o problema din cauza acestui abandon deoarece el pregatise un duet format din Lavini si Anthony, iar acum va trebui sa gaseasca o solutie pentru a iesi din incurcatura, cea mai probabila varianta fiind cea in care va alege trei concurenti sa cante simultan din care, va alege cine ramana in Vocea Romaniei.

        Iata cum a cantat Lavinia in prima parte a concursului!

        Teo a revenit la catedra cu sfaturi pretioase pentru elevii sai. Vezi ce le-a zis!

        4

        Teo Trandafir revine la catedra dupa o pauza de aproape un an, timp in care a avut mari probleme de sanatate. O pancreatita acuta a tinut-o departe de munca, de colegi, de cei dragi, fiind nevoita sa plece in strainatate pentru a se trata.

        (foto: adevarul.it)La aproape un an de cand a fost internata la Spitalul din Viena in urma complicatiilor generate de pancreatita acuta, Teo Trandafir s-a reintors ieri la catedra Scolii de Televiziune si Film „Tudor Vornicu”. Vedeta a reluat cursurile de divertisment pe care le preda anul trecut, spre bucuria studenti sai care au sorbit fiecare sfat primit de la veterana de televiziune.

        Teo a revenit la cursuri intr-o forma maxima care nu a tradat nici o urma de suferinta. In timpul discursului, Teo a avut grija sa bea apa cat de des se poate, fiind una din indicatiile medicilor.

        „Va pot povesti nenorociri din ultimul an de nu va mai trebuie nici mama, nici apa, nimic. Stiu insa pana unde sa merg incat sa nu izbucnesc in plans….. Stiu ceea ce va doriti: bani si putere. Toti oamenii se nasc pentru asta. De ce sa fim ipocriti?! « M-am nascut sa fiu looser, nefericit si emo!»… Nu, m-am nascut sa fiu bogat si fericit!……Prostia e o vanataie care se vede si uneori doare, alteori nu”, le-a spus Teo Trandafir studentilor de la Scoala de Televiziune si Film, confrom Ziarului Ring.

        Kate Middleton a batut-o la stil pe Keira Knightley

          0

          Kate, ducesa de Cambridge, a fost desemnata cea mai stilata britanica in viata de catre un juriu autorizat , tocmit de prestigioasa revista Harper’s Bazaar.

          Kate Middleton este considerata de specialistii in moda regina elegantei britanice

          Dupa ce a fost desemnata cea mai cea dintre britanice , castigand la puncte primul loc in tot soiul de clasamente online intocmite de site-uri mai mult sau mai putin obscure, Kate Middleton a reusit sa ii dea gata si pe expertii in moda.  Tanara ducesa de Cambridge a fost incununata drept cea mai stilata femeie din Anglia de catre un juriu atent selectionat de redactorii revistei Harper’s Bazaar. Sotia printului William a fost propulsata pe prima pozitie a topului dupa ce designeri precum Antonio Berardi si Roksanda Ilincic, palarierul Philip Treacy si cativa stilisti de renume i-au laudat abilitatea de a purta atat tinute pretentioase, cat si haine casual.

          Actritei Keira Knightley i-a venit greu sa creada ca nu e cea mai eleganta

          Kate a reusit astfel sa ia fata unor vedete precum Kate Moss si Keira Knightley, care s-au multumit cu pozitia a patra si, respectiv, a sasea, in top.

          A fost prins hotul tablourilor lui Grigorescu

          1

          Cu ceva vreme in urma, dintr-o colectie particulara de arta din Piatra Neamt erau sustrase mai multe tablouri purtand semnaturile unor pictori romani celebri, printre care Nicolae Grigorescu si Nicolae Tonitza.

          Politistii au recuperat si celebrul „Car cu boi”

          In urma unei monitorizari de cateva luni, politistii au reusit sa-l retina, cu ajutorul Directiei de Operatiuni Speciale, pe unul dintre hotii implicati in lovitura. Identificarea acestuia s-a realizat in urma filarii traficantilor de opere de arta care activeaza pe piata neagra din Romania.

          Suspectul a fost arestat pe cand intermedia vanzarea pe un pret ridicol a unui celebru tablou  „Car cu boi” de Grigorescu.

          Florin Marcu

          Romani vanduti ca sclavi in Irak

          1

          Procurorii DIICOT, cu sprijinul politistilor ieseni de la „crima organizata” si a ofiterilor Directiei Operatiuni Speciale, au reusit sa anihileze o retea specializata in traficul de persoane in vederea exploatarii lor prin munca.

          Zeci de barbati din Iasi au fost obligati sa munceasca in orasul irakian Arbil

          Gruparea infractionala era condusa de sotii Catargiu Ioan Ciprian si Mariana Delia din Pascani, care in urma unor anunturi cu oferte atractive de angajari publicate in ziare si pe internet au reusit sa racoleze peste 50 de persoane.

          Acestora li se promiteau salarii cuprinse intre 1 500 si 2 700 de dolari, dupa care erau transportati in Irak, pentru 750 de lei de persoana. Aici insa, intr-o zona izolata de langa orasul Arbil, erau vanduti unor traficanti irakieni.

          Cum sa pastram corect alimentele la rece

          0

          Ori de cate ori va ganditi la frigiderul dumneavoastra considerati probabil ca acesta  este cel mai sigur loc in care va puteti pastra alimentele. Ei bine, s-ar putea ca lucrurile sa nu stea chiar asa cum va inchipuiti.

          Stiati, de exemplu, ca in sertarele pentru legume si fructe nivelul bacteriilor este 750 de ori mai mare decat cel pe care medicii il considera ca fiind sigur? Sau ca bacterii precum E.Coli 0157 ori salmonella sunt rezistente la frig? Nu trebuie sa disperam, totusi. Putem evita pericolul imbolnavirii respectand cateva regului simple.

          1. Evitati sa depozitati carnea pe raftul cel mai de sus al frigiderului.  Daca doriti sa o decongelati, cel mai indicat ar fi sa o puneti in vase acoperite pe raftul cel mai de jos. Asa evitati ca apa care se scurge in timpul decongelarii sa ajunga pe alte alimente, pe care le-ar putea contamina cu bacterii. Daca picaturi de apa de pe carne au ajuns pe branza sau pe salate, sa nu va mirati daca dupa consumare va alegeti cu dureri de stomac, diaree sau febra.
          2. Depozitati alimentele perisabile pe raftul cel mai de sus al frigiderului. Aceasta este zona cea mai rece si, ca atare, alimentele vor rezista mai mult.
          3. Pastrati branza separat de alte alimente. Nu o ingramaditi in aceeasi cutie cu mezelurile sau pestele. Pericolul de contaminare este foarte mare, iar bacteriile se pot transfera de la un aliment la altul.
          4. Pastrati mancarea gatita in zona mediana a frigiderului. Evitati sa o puneti la rece daca abia ati luat-o de pe aragaz sau nu este acoperita cu un capac.
          5. Separati legumele de fructe intrucat au nevoi diferite cand vine vorba de umiditate. Legumele au nevoie de mai multa, fructele, de mai putina. Daca in cazul legumelor este indicat sa le pastrati in pungi de plastic si sa le spalati de pamant inainte de a le introduce in frigider, in cazul fructelor, spalarea este recomandata chiar inainte de consum.
          6. Nu depozitati pe usa frigiderului decat alimente pe care le consumati repede (bauturi, iaurt) sau care se deterioreaza greu (conserve), intrucat aceasta este zona cea mai calda a aparatului.

          Relu Fenechiu i-a pasuit pe liberali

          0

          Desi PNL ii este dator un milion de euro, vicepresedintele liberal Relu Fenechiu a decis sa fie generos cu partidul si sa accepte sa-si recupereze banii in vreo doi ani de zile.

          Relu Fenechiu spera ca in urmatorii doi ani sa-si recupereze banii de la PNL

          Decat deloc, mai bine cu taraita. La aceasta concluzie a ajuns Relu Fenechiu ,cel care in urma cu ceva vreme incerca sa-si recupereze banii cu ajutorul instantelor. Cum darea in judecata a PNL, chiar de catre un membru cu functie de conducere, sifona imaginea partidului, liberalii s-au angajat sa restituie datoria pana la ultima moneda.

          „S-a facut un document de reesalonare a platilor. Acest document s-a nascut datorita transparentei totale a campaniei PNL. Eu sunt bucuros ca la ora aceea am putut sa fiu de folos PNL”, a declarat Relu Fenechiu.

          Anna Chapman, ca pe vremea Razboiului Rece

          0

          FBI a facut publice filmuletele filajului asupra grupului de agenti rusi care operau in Statele Unite, inclusiv cu „agentul imobiliar” Anna Chapman.

          Anna Chapman asista la un show Volvo Fashion, cand FBI o arata intr-o intalnire sub acoperire cu un alt agent rus

          Deportata din SUA in Rusia, Anna a devenit fotomodel, prezentand lenjerie intima si facand haz de eticheta de spioana. Cand FBI a dat publicitatii intregul dosar intitulat „Ghost Stories”, Anna tocmai participa la Moscova la un show Volvo Fashion a celebrei creatoare Alena Akhmadullina. Celula agentilor rusi este surprinsa in diferite ipostaze ale muncii de transmitere de informatii, unele metode amintind de Razboiul Rece, de exemplu folosirea de cerneala simpatica, altele fiind foarte moderne, ca folosirea unui program prin care isi transmiteau mesajele codificate prin imagini digitale.

          Anna Chapman lucra ca agent imobiliar in New York si locuia intr-un cartier obscur. Nu atragea atentia prin nimic, dar, cand se intalnea cu „colegii”, respecta tipicul misiunilor de spionaj. Toti cei zece membri ai celulei rusesti aveau misiunea de a se integra in societatea americana si de a patrunde in anturajul unor persoane care aveau legaturi cu domeniul Apararii.

          [youtube]8rRrWY6C-Rw[/youtube]

          [youtube]ko15D7bJm_A[/youtube]

           

           

           

          S-a dat la bara din troleibuz

          1

          Daniela Crudu a trait o experienta inedita zilele trecute, cand a pus piciorul intr-un mijloc de transport in comun. Dupa ce ani de zile a prestat la bara prin cluburi, „pacatoasa“ asistenta a facut cunostinta si cu cea din troleibuz. Amuzata de situatie, bruneta s-a lipit la propriu de obiectul din fier pentru a-si  pastra  echilibrul in timp ce vorbea la telefon, zambea la poza si tinea in mana un pahar plin ochi cu cafea.

          Regele si bucatarul

          Castelul Peles va fi inchis, in noiembrie, pentru curatenie. Pacat. Pana si praful de acolo era mai igienic decat dezinfecta(n)tii de azi. Asta imi aduce aminte de o intamplare, din anii ’90. Niste fii ai proletariatului au ajuns la un castel din Italia. Broscarii — perversi cum ii stim. Desi imobilul era cam darapanat, i-au intampinat in figuri pe taranii de oras. Pe treptele stabilimentului ii astepta un majordom cu manusi albe. Unul dintre ai nostri l-a intrebat pe conducatorul delegatiei: „ce-i, dom’le, cu astia? Se face dezinfectie in hotel?”.

          Intre timp, romanii s-au mai cizelat. Si-au indulcit parerea despre Regalitate, mai ales dupa nunta Printului William si tot mai desele aparitii ale Printului Charles, in Ardeal. Iar omagiile aduse Regelui Mihai, la implinirea celor 90 de ani, intaresc aceasta impresie. Nu ma iluzionez ca s-a umplut Romania de monarhisti. Dar lumea crescuta in acreala si in cenusiul republicii s-a bucurat de o poveste. Monarhia are povesti. Luminoase si triste. Republica geme de erori si orori. O mai fi gresit si Regele Mihai, insa avea de-a face cu Hitler si Stalin, nu cu Berlusconi si Sarkozy. Nu-i voi impodobi cu adjective pe Berlusconi si Sarkozy, dar pot spune, prin ricoseu, ca Hitler si Stalin numai pitoresti nu erau. Dezamagitor mi se pare faptul ca scobim prin arhive pentru a macula un Rege tanar (in anii ’40) si tragic pe motiv ca a arestat un apevist.

          Desi nu-i stilul lui, poate ca Regele s-a rastit, vreodata, si la bucatar sau la subreta. Cercetati si chestia asta, simpaticilor! O sa replicati ca nu-i acelasi lucru. Ba da, din punctul meu de vedere. N-am ascuns niciodata ca detest Armata, asa ca mi-e imposibil sa pun un Rege pe acelasi plan cu un soldatoi.

          Horoscop – 2 noiembrie 2011 – Ne trec fiori de pasiune si aventura!

          0

          BERBEC

          Aveti norocul sa mirositi o posibila problema inca inainte de a deveni clara pentru toata lumea. Asta va poate aduce succes la locul de munca si chiar o promovare. Acasa, va aduce discutii.

           

           

          TAUR

          Si la voi e rost de o promovare, mai ales ca se configura mai demult. Insa, nu e bine sa o lasati exclusiv pe seama sefilor, ci e bine sa faceti voi primul pas. Cu alte cuvinte, cereti si vi se va da! Bafta!

           

          GEMENI

          Putina limitare a actiunilor va va asigura succesul. Treceti printr-o perioada cand totul pare posibil si aveti tendinta de a va extinde, in sensul de a va imprastia. Mai ordonati, deveniti mai eficienti.

           

          RAC

          Daca nu va cere nimeni sa fiti obiectivi cu privire la evenimente care nu va privesc, chiar n-aveti de ce sa va stresati. Sunteti inclinati spre visare, acolo unde totul e frumos. Mai stati putin pe-acolo!

           

          LEU

          Iar va bate gandul sa porniti ceva pe cont propriu, sa nu depindeti de altii, ceea ce nu e tocmai o idee rea. Numai ca la voi succesul depinde de un parteneriat, asa ca tot n-o sa fiti de capul vostru.

           

          FECIOARA

          Nu apreciati bine timpul si munca, asa ca sa nu va hazardati sa stabiliti un program in aceasta perioada. Cel mai bine e sa folositi expresii de genul „o sa termin cand va fi gata”! Nu faceti promisiuni!

           

          BALANTA

          Va e dor de nitica adrenalina si stati in expectativa, oare s-o ivi vreun bucluc „demn” de voi? Degeaba va spunem sa-l evitati, dar va atragem atentia ca, daca ati comis-o, sa va asumati raspunderea.

           

          SCORPION

          Nu stabiliti reguli in familie pe care in primul rand voi nu le puteti respecta. Armonia ar putea fi perfecta, daca nu v-ati gasi voi mot sa spuneti ce asteptati de la fiecare. Puteti sa asteptati, mult si bine!

           

          SAGETATOR

          Venus si Mercur va potenteaza interactiunile pana la sfarsitul saptamanii. Aveti energie sa bantuiti peste tot, sa va intalniti cu toata lumea. Macar sa profitati din asta si sa nu fie doar pierdere de timp.

           

          CAPRICORN

          Luna in Casa II, a resurselor personale, va atrage atentia sa va opriti un pic din rutina zilnica si sa reevaluati orarul si finantele. Sunt posibile amenzi, asa ca aveti grija sa fiti la zi cu plata taxelor.

           

          VARSATOR

          Venus si Mercur in Casa XI, a interactiunilor sociale, va transforma intr-un magnet. Sunteti priviti ca o forta magica, menita sa ridice moralul tuturor celor din preajma. Cultivati prietenii speciali!

           

          PESTI

          Ceea ce visati poate constitui o sursa de inspiratie pentru viata reala. Sunteti intr-una din acele stari de gratie cand primiti mesaje de dincolo de lumea reala. Aceste mesaje sunt puternice si benefice.

          Roger Moore e in razboi cu ceilalti James Bond

            0

            Actorul britanic  Roger Moore considera ca Sean Connery si Daniel Craig, doi dintre colegii care l-au interpretat in film pe Agentul 007, nu se ridica la nivelul lui profesional.

            Actorul Roger Moore crede ca a fost cel mai bun interpret al lui James Bond

            Actorul britanic Roger Moore, in varsta de 84 de ani, le-a declarat razboi colegilor de breasla care, asemenea lui, au fost distribuiti in filmele despre  James Bond. Nu tuturor, e drept, ci doar lui Sean Connery si Daniel Craig, despre care crede ca nu s-au descurcat prea bine in rolul seducatorului Agent 007.

            In ciuda accentului scotian, Sean Connery a jucat rolul agentului 007 in sapte filme

            “Ce pot sa spun, Sean e un actor bun, pacat ca n-am izbutit sa inteleg  ce spune din pricina ingrozitorului sau accent scotian ”,  a comentat Roger Moore.

            Daniel Craig este cel mai nou James Bond

            “In ceea ce priveste filmul cu Daniel Craig, “Quantum of Solace”, nu mi-a placut absolut deloc. A fost ca o reclama lunga si dezlanata”, a adaugat actorul, care, insa, are si ceva preferinte printre starurile de la Hollywood.

            “Uite, de exemplu, imi place de Johnny Depp. Cred ca e cel mai bun actor la momentul actual. Pacat ca nu isi schimba numele asta imposibil in ceva care sa imi ramana si mie in minte”, a punctat Roger Moore.

            Secretele oamenilor care nu racesc deloc

            0

            Te imbolnavesti de la cea mai mica adiere de vant si ai ajuns sa te sperii de fiecare stranut din jurul tau? In cazul acesta, cu siguranta esti invidios pe persoanele care par sa nu se confrunte niciodata cu aceste probleme.

            Iata care sunt cateva dintre secretele acestora:

            1. Prefera exercitiul in aer liber celui la sala, fie ca este vorba despre alergare, mers rapid sau pur si simplu tot felul de miscari in parc. Astfel sunt evitati germenii care se aduna in sali, iar razele soarelui si aerul proaspat intaresc sistemul imunitar, dupa cum spun expertii.

            2. Se relaxeaza mai mult si merg la masaj: dupa serviciu incearca sa uiti de problemele de peste zi si fa o baie calda sau du-te direct in cabinetul unui masor profesionist. Iti vei reduce stresul si vei reusi sa adormi mai repede seara, fapt ce iti va intari sistemul imunitar si te va face mai rezistent la bacterii si virusuri. Cu cat este mai crescut nivelul cortizolului in organism, hormonul stresului, cu atat ai un risc mai mare sa te imbolnavesti.

            3. Ies in oras sambata seara: cercetatorii au analizat comportamentul uman si au aflat ca persoanele extrovertite sunt mai protejate de raceli. Acest fapt este oarecum contradictoriu, caci ele sunt mai expuse la virusuri, dar se pare ca fericirea pe care o resimt cand ies cu prietenii intareste corpul, ii protejeaza de problemele de sanatate.

            Shortlist – 2 noiembrie 2011

              0

              MARIUS SUMUDICA, dupa instalarea ca antrenor la FC Brasov: „Am zeci de mesaje de la jucatorii Astrei dupa ce mi-am dat demisia!”

              Da, numai ca majoritatea suna cam asa: „Baaaaaa, sa-mi dai banii inapoi!”

               

              DUPA ce Mihai Gainusa a declarat pentru „Jurnalul National” ca il invita pe antenist sa prezinte impreuna „Cronica”, Mircea Badea a reactionat: „Afirmatia lui Gainusa atesta un fapt spectaculos”

              Concret, nu doar Simona Gherghe e o perversa, ci si Victor Ciutacu!

              RAMONA BADESCU, despre fostul sot: „Toti barbatii jignesc, chiar si contii”

              Cea mai mare jignire venind atunci cand Piccionetti a decis sa nu-i mai alimenteze contii!

               

               

              GLEN JOHNSON, adversarul campionului roman: „Garantez ca voi castiga meciul cu Lucian Bute”

              Alexandru Lazescu, presedinte TVR: „Eu garantez ca romanii nu vor vedea asta!”

               

              ADEVARUL: „National Geographic a prezentat cele mai ciudate creaturi descoperite in 2011”

              Fiind un post serios, au fost omise exemplare gen Trasca, Podea, Roncu, Matoko, Tican, Podarascu si/sau Bododel

              Senatorii pun taxa de poluare pe toate masinile

              2

              Senatorii au adoptat proiectul de lege privind taxa de poluare.  Aceasta va fi platita  atat pentru masinile noi sau second-hand indigene sau de import,  cat si pentru cele inmatriculate inainte de anul 2007.

              Taxa va fi platita indiferent daca masina e straina sau romaneasca

              Taxa pentru emisii poluante este calculata, in functie de tipul motorizarii, capacitatea cilindrica, emisia de bioxid de carbon, norma de poluare si vechimea autoturismului. Noua lege  permite taxarea poluatorilor si pe baza cantitatii de emisii poluante, de bioxid de carbon (CO2), cu impact asupra mediului. Astfel, daca vreti sa inmatriculati o Dacia Logan noua, de exemplu, cu motor pe benzina, Euro 5, de 1,2 litri, cu emisii poluante de 135 grame de CO2/km, taxa de poluare va fi de aproape 75 de euro. In cazul Unei Dacii Logan noi, cu motor pe benzina, Euro 5, de 1,6 litri, cu emisii poluante de 158 grame de CO2/km, taxa de poluare va fi de 265 de euro.

              Daca aveti de gand sa cumparati un autoturism vechi de 6-7 ani, cu motor pe benzina, Euro 4, de 1.4 litri, taxa va fi de circa 325 de euro.