Acasă Blog Pagina 728

Incredibil! Bărbat prins la volan băut și fără permis, după ce fusese eliberat recent din arest/Ce a urmat

1

Despre un bărbat din Bârzava se poate spune că a reușit „performanța” de a fi reținut după ce abia fusese eliberat din arest. Omul a fost prins la volan băut și fără să aibă permis. Fusese eliberat din arest înainte cu 24 de ore, după ce a săvârșise o faptă similară – anunță oamenii legii.

IPJ Harghita a informat, vineri, că în cursul serii precedente, în jurul orei 18:15, polițiștii l-au depistat pe bărbatul în vârstă de 47 de ani, din localitatea Bârzava, în timp ce conducea un autoturism, pe D.N.12/A, în localitatea Frumoasa, „iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul nu este posesor al unui permis de conducere valabil”.

Mai mult, șoferul a fost testat pentru a se vedea dacă, înainte de a urca la volan, consumase alcool. Iar rezultatul nu a fost negativ, semn că omul băuse înainte de a se urca pe scaunul destinat șoferului.

Rezultatul testării cu alcooltestul

„În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a fost indicată o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul fusese eliberat din arest înainte cu 24 de ore, după ce a săvârșise o faptă similară, iar în momentul depistării se afla sub măsura controlului judiciar”, conform IPJ Harghita.

Ca urmare a celor constatate, bărbatul a fost reținut de către oamenii legii. „Față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii preventive pentru 24 de ore acesta fiind depus la Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de poliție Județean Harghita.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului”, a mai precizat sursa citată.

Mama unui copil ucis la Revoluţie şi-a dat foc în Poiana Brașov. De ce autorităţile au tăcut mâlc?

8

Mama unui copil ucis la Revoluţie şi-a dat foc în Poiana Brașov în data de 25 mai 2023. Femeia s-a autoincendiat chiar de Ziua Eroilor, în semn de protest, după ce a fost batjocorită de statul român.

Autoritățile nu au informat la momentul respectiv despre tragedie. Practic, au tăcut mâlc!

Femeia voia ca indemnizaţia să-i fie virată în Spania

De ce a recurs femeia la acest gest disperat? Ea locuia de mai mult timp în Spania, la fiica ei, venise în România şi umbla pe la instituţii pentru ca indemnizaţia pe care o primea de la statul român, în valoare de 918 lei, să-i fie virată în Spania.

Femeia, care trăia deja de decenii cu durerea morţii fiului său şi cea a faptului că, după atâţia ani, Justiţia nu i-a trimis după gratii pe vinovaţi, i-a povestit unui prieten că a fost umilită efectiv în special la casa de pensii (din București, se pare), unde i s-a spus că din moment ce trăieşte în Spania n-are nevoie de banii de la statul român.

Pe 25 mai, s-a dus la mormântul lui Florin, băiatul ei de 12 ani împușcat la Revoluție, după aceea s-a dus în Poiana Brașov, și-a turnat benzină, și și-a dat foc…

Atunci când au reușit să o resusciteze, a spus că: «Am făcut gestul ăsta în numele eroilor-martiri». După aceea și-a dat duhul.

Oameni buni, în ce țară trăim dacă o mamă de erou moare în felul acesta și toată lumea tace ? În ce țară trăim dacă o mamă de erou martir își ia viața sătulă de batjocura statului român ?

Dacă o mamă de Erou Martir își ia viața pentru că procurorii și judecătorii îmbuibați de salarii și pensii speciale mimează justiția de 33 de ani ? Unde am ajuns ? Ce fel de oameni suntem?”, a scris Cătălin Giurcanu, un apropiat al femeii.

Autoritățile au vorbit după două săptămâni

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brașov a transmis următoarele, la două săptămâni de la incident, conform mytext.ro:

„La data de 25 mai 2023, în jurul orei 18.00, Poliția Stațiunii Poiana Brașov a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană de sex feminin și-ar fi dat foc în zona Poiana Mică a stațiunii Poiana Brașov.

Aflându-se în echipajul auto S.M.U.R.D., persoana vătămată a intrat în stop cardio-respirator, nu a răspuns manevrelor de resuscitare și s-a constatat decesul acesteia.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca, la finalizarea acestora, să se propună soluție legală”.

Tribunalul București, decizie în privința falimentului EUROINS. Cât timp mai sunt valabile polițele de asigurare emise

1

Tribunalul Bucureşti dispune deschiderea procedurii falimentului Euroins România Asigurare Reasigurare, anunţă vineri Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). S-a comunicat, totodată, și cât timp mai sunt valabile polițele emise de societate.

Tribunalul București a confirmat astăzi starea de insolvență constatată de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin Decizia nr. 262/17.03.2023. După ce Curtea de Apel București a respins, în două rânduri, solicitarea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. de a suspenda aplicarea deciziei A.S.F., Tribunalul București a hotărât să deschidă procedura falimentului societății de asigurare.

În acest context, potrivit legislației în vigoare, A.S.F. anunță că polițele de asigurare emise de Euroins România mai sunt valabile 90 de zile începând de astăzi, respectiv până la data de 8.09.2023 (exceptând polițele de garanții, pentru care termenul de valabilitate este de 150 de zile și se împlinește la data de 7.11.2023)”, anunță ASF, vineri, într-un comunicat.

Precizare de la ASF: „Se vor adresa FGA”

Conform precizărilor venite de la ASF, după împlinirea termenelor de mai sus, polițele emise de Euroins România încetează de drept și, prin urmare, este necesară încheierea unor polițe noi.

Autoritatea de Supraveghere Financiară mai aduce în atenție faptul că „atât persoanele care au suferit daune acoperite de polițe de asigurare emise de Euroins România (atât daune provocate de terți asigurați RCA la societate, cât și daune acoperite de alte tipuri de asigurări), cât și clienții societății, care solicită returnarea parțială a primei de asigurare, se vor adresa Fondului de Garantare a Asiguraților (F.G.A.)”.

Consiliul A.S.F. a hotărât, prin Decizia nr. 262/17.03.2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, să retragă autorizația de funcționare a Euroins România, constatând totodată starea de insolvență a societății, în condițiile existenței unui deficit de capital de solvabilitate (SCR) de 2,2 miliarde de lei și a unui deficit de capital minim (MCR) de 1,75 miliarde de lei – se menționează în comunicatul remis vineri.

„În perioada 2020 – 2023, Autoritatea a desfășurat mai multe acțiuni ample de control, finalizate cu sancțiuni confirmate, la rândul lor, de instanțele competente” – amintește ASF.

Sindicaliștii din Educație, invitați la discuții, la Guvern, chiar în timpul protestului. Sunt șanse să se încheie greva azi? Ce spune Nistor

39

Reprezentanții sindicatelor din Învățământ au fost invitați, vineri, la discuții la Palatul Victoria. Un anunț în acest sens a venit de la liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, într-o declarație la un post TV. De altfel, consultările cu sindicaliștii din Educație, care ar urma să înceapă la ora 12, figurează și pe agenda publică a Executivului.

În tot acest timp, sindicaliștii care participă la protestul din Capitală s-au adunat în Piața Victoriei, de acolo urmând să plece în marș spre Cotroceni.

„Avem o invitație de la Palatul Victoria la ora 12:00. Cunoaștem foarte clar ceea ce le vom transmite. Aplicarea în integralitate a grilei respective și o finanțare corespunzătoare a sistemului de Învățământ” – a declarat președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, la Digi24.

Nistor: „Revendicările de natură salarială să fie puse în aplicare rapid”

Întâlnirea cu sindicaliștii, la Guvern, are loc la o zi după ce Executivul a adoptat o declarație care are ca anexă un memorandum privind creșterile salariale din sistemul de învățământ. Doar că, dă de înțeles liderul sindical, profesorii nu au încredere în promisiunile de la Guvern.

„Nu cred în promisiuni, în acorduri, memorandumuri. De fapt, în România nu mai poți crede nici că o lege poate fi pusă în aplicare. În momentul de față își doresc foarte clar ca toate revendicările de natură salarială să fie puse în aplicare rapid printr-un act normativ și nu la timpul viitor, ci acum”, a spus Nistor.

Există șanse ca greva să se încheiate astăzi?

Întrebat dacă există șanse ca greva să fie încheiată astăzi, Marius Nistor a răspuns scurt: „Nu”.

Când a fost întrebat dacă va continua săptămâna viitoare, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a precizat: „Totul depinde de deciziile pe care poate să le ia Executivul și bineînțeles de ceea ce hotărăsc colegii noștri. Vremea compromisurilor a trecut”.


Deca: În memorandum sunt subliniate toate măsurile pe care Guvernul deja le-a luat

După ședința de Guvern de joi, Ligia Deca, ministrul Educației, a ieșit în fața presei cu mai multe precizări. „Aș începe prin a face o primă declarație, și anume, aceea că toate categoriile de personal din învățământ beneficiază și vor beneficia de respectul pe care îl merită și de majorările salariale cuvenite. Și ca o garanție suplimentară în acest sens, astăzi, în cadrul ședinței de guvern, a fost adoptată declarația privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul național de învățământ, care are ca anexă un memorandum al Guvernului.

Această declarație se publică în „Monitorul Oficial”, îndeplinind astfel solicitarea cadrelor didactice de a avea garanția unui act normativ publicat în „Monitorul Oficial” care să răspundă revendicărilor pe care, pe bună dreptate, dascălii le-au avut. În acest memorandum sunt subliniate toate măsurile pe care Guvernul deja le-a luat. În prima parte, este vorba despre majorările salariale din ultimii 2 ani. A doua parte a memorandumului vizează investițiile în infrastructura școlară și universitară, atât din fonduri europene, cât şi din fondurile naţionale”, a spus Deca.

Sute de angajați, protest spontan la un spital județean de urgență. „Au primit această veste pe neaşteptate”

7

Mulți salariați ai unui spital de urgență din țară au ieșit, vineri, în curtea unității sanitare, pentru a participa la un protest spontan. Nemulțumirea se îndreaptă către conducerea spitalului, mai exact vizează o hotărâre luată de la vârful unității medicale, în privința sporurilor.

Peste 300 de angajaţi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani au organizat, vineri dimineaţă, un protest spontan faţă de decizia conducerii unităţii medicale de diminuare a sporurilor, potrivit agerpres.ro.

Această acțiune de protest are loc la scurt timp după ce conducerea spitalului au luat decizia tăierii unor sporuri, pentru încadrarea în prevederile articolului 25 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Concret, actul normativ prevede că „suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz”.

Reacția liderului Sanitas: „Oamenii au primit această veste pe neaşteptate”

În acest context, liderul Sindicatului Sanitas, Lia Temciuc, spune că oamenilor ar fi trebuit să li se explice situația și că ar fi fost necesar un dialog cu reprezentanții fiecărei secții a spitalului.

„Oamenii au primit această veste pe neaşteptate. Trebuiau avut discuţii preliminare cu fiecare secţie, ca oamenii să înţeleagă care este situaţia spitalului şi să o accepte. În aceste condiţii, nimeni nu este de acord ca dintr-o dată să i se taie veniturile la care cu toţii aveau aşteptări pentru plata traiului şi a vieţii zilnice”, a declarat liderul Sindicatului Sanitas, Lia Temciuc, conform sursei citate.

Salariații au cerut demisia managerului

De altfel, salariaţii spitalului au cerut demisia managerului Doina Caba, pe care o acuză de management defectuos. A existat și o reacție a șefei spitalului. „Am demisia pe masă. Cu cea mai mare satisfacţie am să o depun”, a spus Doina Caba, în faţa mulţimii.

În același context, e de precizat faptul că de la nivelul Sanitas s-a anunțat, vineri, prin intermediul Facebook, faptul că se cere conducerii spitalului renunțarea de urgență la această decizie. „În aceste momente, în curtea spitalului s-au adunat salariați din toate secțiile”, au transmis în dimineața zilei de 9 iunie cei de la Sanitas.

„Sanitas susține protestul angajaților de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, care în această dimineață au declanșat un PROTEST SPONTAN, ca urmare a deciziei managementului instituției de a tăia sporurile.

În aceste momente, în curtea spitalului s-au adunat salariați din toate secțiile. Solicităm conducerii spitalului să renunțe de urgență la această decizie și să găsească soluții reale, împreună cu Consiliul Județean – care este ordonatorul principal de credite pentru instituție – și să restabilească drepturile salariale ale celor peste 2500 de angajați ai spitalului”, stă scris într-o postare făcută pe pagina de Facebook Federatia Sanitas din România.

Cum arată prognoza pentru perioada 12 iunie -10 iulie. Ce vești vin de la ANM

0

Au trecut deja câteva zile din iunie, prima zi de vară din calendar, iar cei care nu au apucat să plece deja în concediu, dar își fac planuri de vacanță sau poate doar pentru o ieșire de weekend la mare sau la munte stau cu ochii pe prognoza meteo. Și nu numai ei, ci și cei care vor să afle din timp dacă vremea va rezerva surprize semnificative în perioada ce vine. Mai ales că au fost deja perioade, în iunie, cu instabilitate atmosferică, ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări de vânt – în mai multe zone din țară.

Cum arată prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni? Cum vor fi temperaturile în a doua parte din iunie? Răspunsurile vin de la ANM.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis, vineri, estimări meteorologice pentru intervalul 12.06.2023 – 10.07.2023.

După săptămâna 12-19 iunie, în care temperaturile vor fi ușor mai coborâte decât cele normale, regimul termic va fi în jurul celui specific perioadei. Dar vor fi și ploi, în unele perioade abundente.

Iată ce vești sunt în prognoza anunțată de ANM pentru următoarele patru săptămâni:

Săptămâna 12.06.2023 – 19.06.2023

Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în extremitatea de vest și de sud-vest a țării.

Cu excepția extremității de est și de sud-est a țării, cantitățile de precipitații vor fi excedentare, mai ales în regiunile sud-vestice.

Săptămâna 19.06.2023 – 26.06.2023

Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval în regiunile nord-estice, iar în restul teritoriului cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare.

Săptămâna 26.06.2023 – 03.07.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele vestice și nord-vestice.

Săptămâna 03.07.2023 – 10.07.2023

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi excedentar la nivelul întregii țări.

Programul prin care sunt sprijinite financiar cuplurile infertile, îmbunătățit. Ce schimbări se fac/Anunțul ministrului Familiei

2

Ministrul Gabriela Firea anunţă îmbunătăţirea programului prin care sunt sprijinite financiar cuplurile infertile. Va fi lansată o platformă digitală pentru depunerea dosarelor, iar perioada în care pot fi trimise completări ale dosarului creşte de la 5 la 15 zile.

Social-democrata aflată la șefia Ministerului Familiei, Tineretului și Egalitătii de Șanse a anunțat că se fac modificări în regulamentul programului național social pentru creșterea natalității. Firea a subliniat că aceste modificări vizează doar dosarele depuse după publicarea noului regulament, iar pentru dosarele deja depuse se folosește regulamentul acum în vigoare.

Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, vineri, 9 iunie, Gabriela Firea a anunțat schimbările importante ce vor fi făcute, în urma analizării a peste 7.600 de dosare.

Iată despre ce e vorba:

„- lansăm o platformă digitală pentru depunerea dosarelor, în paralel cu transmiterea pe email-ul cunoscut deja. Va fi interzisă, însă, transmiterea dublată a dosarelor.
– majorăm de la 5 la 15 zile perioada în care pot fi trimise completări ale dosarului, dacă se constată documente lipsă sau completate greșit.
– unitate medicală poate fi schimbată doar până când solicitantul este declarat eligibil
– farmaciile sau clinicile care solicită taxe în plus beneficiarilor vor fi excluse din program.
reînscrierea în program se poate face numai după finalizarea fără succes a unei proceduri de fertilizare in vitro, în baza unor documente medicale”.

Program: Cuplurile infertile, sprijinite cu 15.000 de lei pentru fiecare procedură de fertilizare in vitro

Deja proiectul noului regulament figurează pe site-ul Ministerului, în consultare publică. „Proiectul noului regulament se află în consultare publică pe site-ul Ministerului Familiei pentru următoarele 10 zile. REPET, aceste modificări se aplică doar pentru dosarele depuse după publicarea în Monitorul Oficial a noilor reguli.

În curând, vom completa hotărârea de Guvern prin care a fost aprobat programul pentru a le permite și doamnelor sau domnilor, cetățeni români, care au parteneri de altă naționalitate dar locuiesc în România să beneficieze de sprijin.

Am primit până acum peste 16.000 de mesaje, însă nu toate au fost dosare propriu-zise sau documente dublate. Suntem la zi cu înregistrarea și avem circa 8.000 de dosare, iar peste 7.600 dintre ele au fost deja analizate. De asemenea, 4.200 de contracte au fost transmise către beneficiari pentru semnare și aproape 3.000 de vouchere au ajuns sau sunt pe drum către beneficiari.

Prin Programul național pentru creșterea natalității sprijinim cuplurile infertile cu 15.000 de lei pentru fiecare procedură de fertilizare in vitro, până la maximum trei pe an.

Mă bucur că aceste vouchere sunt din ce în ce mai folosite în farmacii și clinici. Avem deja câteva zeci de doamne care au sarcini în evoluție și abia aștept să dau tuturor vești despre bebeluși, când vor veni pe lume”, a mai scris Firea pe Facebook.

Șofer rănit după ce a ajuns cu mașina pe terasa unui bar din Vrancea. Bărbatul, dus la spital

2

Un accident mai puțin obișnuit a trimis în grija medicilor un șofer în vârstă de 37 de ani, care a intrat cu autoturismul pe terasa unui local dintr-o localitate vrânceană. Bărbatul a suferit traumatisme la picioare, motiv pentru care a fost dus la spital.

Incidentul s-a produs joi după-amiază, pe strada Republicii. Când un șofer a ajuns cu maşina pe terasa unui bar din Adjud, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.

Șoferul, transportat la spital

Potrivit pompierilor, în urma accidentului, bărbatul aflat la volan a fost rănit, acesta fiind preluat de ambulanţă şi transportat la spital.

Pompierii militari din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud au intervenit la faţa locului cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă.

„În urma impactului şoferul autoturismului a suferit traumatisme la membrele inferioare. Echipajul SMURD a preluat pacientul, un bărbat în vârstă de 37 de ani, pe care, ulterior, l-a transportat la spital, pentru îngrijiri de specialitate.

De asemenea, pompierii au asigurat măsurile necesare de prevenire a incendiilor, la locul intervenţiei”, au transmis oficialii ISU, conform antena3.ro.

Reprezentanții ISU nu au menționat dacă la momentul producerii accidentului pe terasa localului se aflau clienţi.

Nu se cunosc mai multe detalii cu privire la condițiile în care s-a produs acest accident.

UPDATE. Protest al sindicaliștilor din Educație, în Capitală. Manifestanții au pornit în marș din Piata Victoriei spre Cotroceni – VIDEO

6

În ciuda memorandumului pentru majorările salariale adoptat joi de Guvern, greva din învățământ – începută în 22 mai – nu s-a încheiat. Mai mult, sindicaliștii din Educație au ieșit în stradă, vineri, în Capitală, pentru un nou protest.

UPDATE: Câteva mii de persoane au fost prezente la protestul din apropierea sediului Guvernului.

După ce s-au adunat în Piața Victoriei, participanții la protestul de vineri, din Capitală, au pornit în marș, în sunet de tobe și vuvuzele, către Cotroceni.

În tot acest timp, se așteaptă concluziile noilor discuții pe care sindicaliștii din educație le au cu reprezentanții Guvernului, la Palatul Victoria, cu începere de la ora 12.


Sindicaliștii care vor participa la protest urmează să se adune în Piaţa Victoriei, iar apoi vor porni în marş pe străzile Capitalei. Sunt aşteptate 20.000 de persoane la protestul de vineri din București, care vor cere aplicarea gripei de salarizare.

Potrivit organizatorilor, manifestarea are scopul de a „atrage atenţia asupra obligativităţii soluţionării problemelor salariale cu care se confruntă personalul din învăţământul preuniversitar şi superior”, informează news.ro.

Conform autorizaţiei obţinute de sindicalişti din partea Primăriei Capitalei, evenimentul este programat în intervalul 11.00 – 16.00.

Programul protestului

Protestul urmează să se deruleze după următorul program:

Între orele 11.00 – 12.00, adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei

Între orele 12.30 – 15.00, deplasare pe traseul Piaţa Victoriei – Bulevardul Nicolae Titulescu – Pod Basarab – str. Grozăveşti – Bulevardul Geniului – Statuia Leu

Între orele 15.00 – 16.00, adunare publică în zona Statuii Leu şi defluirea participanţilor

Ar mai fi de menționat că încă de la începutul săptămânii, sindicaliştii au anunțat că vor organiza un nou protest în Capitală, pentru a-şi susţine revendicările.

Sindicaliştii se arată în continuare nemulţumiţi de măsurile Guvernului, chiar şi după adoptarea Declaraţiei privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ, document publicat, joi, în Monitorul Oficial.

Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, declara, joi, că sindicaliştii se aşteaptă la aplicarea în integralitate a grilei de salarizare.

„Pe mine, sincer să fiu, m-ar fi mulţumit aplicarea în integralitate a grilei de salarizare. Aşa cum s-a procedat pentru medici aşa ar fi trebuit să se procedeze şi pentru salariaţii din învăţământul preuniversitar”, a afirmat Nistor.

Premierul, apel la dascăli pentru a înceta greva

Până să fie adoptat memorandumul, în ședința de joi a Guvernului, premierul Ciucă făcuse un apel la dascăli, pentru a înceta greva. „Astăzi, tocmai pentru a oferi garanții suplimentare față de concretizarea măsurilor pe care le-am adoptat, vom aproba un memorandum în cadrul unei declarații pe care o vom aproba în Guvern și publica în Monitorul Oficial exact cu elementele de referință legate de prevederile salariale pentru debutanții din educație în grila de salarizare specifică noii legi a salarizării şi, desigur, celelalte măsuri care au fost prevăzute în interiorul memorandumului în ceea ce privește investițiile în infrastructura din instituțiile de învățământ. Sunt asumări politice, am stabilit, de asemenea, cu domnul Marcel Ciolacu să ne asumăm împreună, ca lideri ai celor două partide, PNL și PSD, să semnăm un angajament politic tocmai pentru a oferi acele garanții prin care, în final, să determinăm educatorii, învățătorii, profesorii, toți cei care lucrează în învățământ să reia procesul de învățământ şi să finalizeze anul școlar.

Nu este vorba doar de relația dintre membrii sindicatelor și guvern, ci este vorba de impactul și consecințele acestor decizii asupra a milioane de copii, părinți şi, cel mai important, asupra sute de mii de copii care urmează să susțină Evaluarea Națională și Bacalaureatul. Toate aceste chestiuni sunt convins că dascălii noștri le înțeleg şi înțeleg, de asemenea, apelul la încredere și rațiune pe care îl fac de la masa guvernului pentru a înceta această grevă și a putea să închidem anul de învățământ, concretizând tot ceea ce am discutat în documente oficiale, care sunt absolut angajante pentru Guvernul României și în respectarea angajamentelor pe care le avem față de sistemul de educație. Reiterez, educația și sănătatea sunt priorități ale actualei coaliții de guvernare, sunt priorități în Programul de guvernare”, a declarat Ciucă la începutul ședinței de Guvern din 7 iunie.

Cum întâmpină vara Obregia și Giurgiului, două dintre perlele Sectorului 4

5

Când vine vorba despre frumusețe, bulevardul Alexandru Obregia ar putea ocupa locul 1 fără probleme! Are un farmec aparte, emană un aer boem, cu grădini bogate în curțile blocurilor, cu arbori incredibil de trainici, cu frunze de un verde crud sănătos, pe toată lungimea lui, și cu fântâni arteziene care vor da răcoare întregii zone în zilele călduroase ce vor veni. Totul, prin grija celor de la Totul Verde., care au mereu grijă să întrețină totul la standarde ridicate.

Este un bulevard căruia, în ultimii ani, prin reconfigurarea întregii zone, i s-a redat frumusețea și utilitatea de care avea nevoie.  De la lărgirea la trei benzi de circulație în unele zone și amenajarea de locuri de parcare în spic, până la dublarea spațiilor verzi și reabilitarea blocurilor de locuințe.

La fel se poate spune și despre Șoseaua Giurgiului, o bijuterie de arteră, care s-a transformat mult în ultimii ani.  Este o zonă care în ultimii ani a cunoscut o schimbare enormă. Totul Verde. a amenajat aici spații verzi, a creat locuri de relaxare, a plantat copaci. În plus, aici s-au creat locuri de parcare, s-au reconfigurat intersecții, a fost reamenajată piața Progresul și au fost reabilitate blocurile de locuințe.

Șoseaua Giurgiului este o arteră tranzitată de foarte mulți oameni. Majoritatea celor care pleacă în vacanță spre Bulgaria, Grecia sau Turcia, trec pe aici, prin Sectorul 4, iar ieșirea din București arată amenajată și îngrijită, așa cum trebuie să se prezinte o capitală a unei țări, membră a Uniunii Europene.

Poza Zilei

Oana Roman. Un pic de veselie nu strică…

Lovitură cruntă pentru multinaționale. Se stopează externalizarea profitului

Deputații UDMR au emis un proiect legislativ care dă o grea lovitură schemelor uzuale ale multinaționalelor, prin care exportă profitul. Parlamentarii arată că modul în care sunt atribuite contractele societăților mamă și cedarea acestora către filialele din România au făcut ca țara noastră să nu beneficieze de infrastructură de transport, în pofida miliardelor de lei alocate în ultimii ani.

Parlamentarii UDMR vor să pună capăt concurenței neloiale practicată de multinaționale, prin participarea la licitații cu companiile mamă și derularea, în fapt, a contractelor, cu filialele din România, care sunt, de multe ori, pe pierdere. Experienţa ultimelor decenii a demonstrat că în derularea contractelor de mare anvergură impedimente majore sunt asumarea responsabilităţilor presupuse de implementarea de lucrări complexe de către contractanţi şi faptul că autorităţile nu întocmesc documentele achiziţiei astfel încât să prevină în mod eficient situaţiile de nerespectare a prevederilor contractuale, susțin deputații.

”Rezultatul este că la un deceniu şi jumătate de la aderarea la Uniunea Europeană şi în ciuda miliardelor de lei alocate reţelelor de transport. România încă nu are drumuri modeme, reţea modernizată de cale ferată, aeroporturi dezvoltate la nivelul necesar, transport naval la nivelul potenţialului. Una dintre situaţiile frecvent întâlnite în derularea proiectelor de construcţie a infrastructurii de transport este aceea în care la procedura iniţială de achiziţie publică participă societatea-mamă cu sediul în străinătate – cea care satisface toate criteriile de participare şi de selecţie -, în timp ce contractul în sine este executat de filiale cu sediul în România. Societatea înregistrată în România înregistrează fie profit mic fie este chiar în pierdere, astfel că în lipsa situaţiei financiare solide demonstrate de firma-mamă, filiala nu ar îndeplini criteriile financiare necesare”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ privind achizițiile publice.

Firmele românești, scoase din licitații

Inițiatorii proiectului legislativ consideră că implementarea principiilor propuse va preveni practicile de minimizare a cuantumului impozitelor datorate bugetului de stat de contribuabilii autohtoni prin transferul profiturilor realizate de filiale către societăţile-mamă cu sediul în străinătate. Totodată, firmele care nu se bucură de sprijinul unei societăţi-mamă pierd competiţia din cauză că nu pot satisface la acelaşi nivel criteriile detaliate în caietul de sarcini. Aşadar, competiţia nu se derulează între firme de acelaşi calibru privind cifră de afaceri, număr de angajaţi, portofoliu relevant de proiecte realizate, ci între giganţi de talie internaţională şi firme locale. Acestea din urmă, neavând capacitatea tehnică şi situaţia economică a societăţilor-mamă cu sediul în străinătate, fie pierd competiţia, fie nu se prezintă la procedurile de achiziţie publică. În final, filialele înregistrate în România sunt cele care implementează contractul, filiale în majoritatea cazurilor de aceeaşi talie cu operatorii economici cu capital autohnton care nu pot prezenta oferte câştigătoare sau care nu participă la procedurile de achiziţie publică, potrivit deputaților UDMR.

Concurență neloială

Aceste practici sunt în mod vădit cazuri de concurență neloială, semnalează inițiatorii proiectului. ”Firmele cu capital şi forţă de muncă locale nu ar trebui să fie puse în competiţie cu societăţi multinaţionale. În scopul egalizării şanselor firmelor mici în faţa concurenţei conglomeratelor multinaţionale în condiţii de transparenţă a procedurilor de achiziţie publică, propunerea legislativă obligă ofertanţii, în cazul în care au filiale înregistrate în România, să îşi asume în solidar derularea contractelor de achiziţie publică de valoare ridicată, în prezent de peste 26 milioane de euro”, se mai precizează în nota de fundamentare a proiectului de lege.

Până să scoată lefuri mai mari din „buzunarul” Guvernului, profesorii pierd bani. Circulara prin care dascălii rămân mai „săraci”

Membrii de sindicat se vor aduna vineri a patra oară în fața Guvernului și vor pleca în marș spre Cotroceni. Între timp, la Ministerul Educației au avut loc noi discuții pe marginea contractului colectiv de muncă.

După negocieri, liderii de sindicat le-au trimis colegilor din teritoriu un sumar al beneficiilor obținute.

Sporuri şi beneficii pentru profesori

Personalul din preuniversitar primește încă o zi nelucrătoare: 5 iunie, Ziua învățătoare, devine liberă, desigur, și pentru toți copiii din sistemul școlar.

Pentru timpul liber, angajații au primit și decontarea abonamentelor la sălile de sport, în limita a 400 de euro pe an, indiferent dacă scopul este unul de întreținere, profilactic sau terapeutic.

Pentru îngrijirea sănătății copilului, profesorii vor avea două zile plătite pe an. Trei zile pe an, pentru familiile cu trei sau mai mulți copii. Vorbim despre controale simple, deoarece pentru a rămâne acasă cu fiecare copil bolnav, sub 12 ani, angajații mai au câte 45 de zile libere pe an.

Greviştii, salariul „tăiat”

Ministerul Educației a transmis o circulară către inspectoratele școlare județene, cu privire la situația salariilor din educație pe luna mai. Angajații care fac grevă nu pot beneficia și de salariul aferent zilelor de protest.

Circulara transmisă de Ministerul Educației şi publicată pe stiripesurse.ro vine în contextul în care unii lideri de sindicat au instigat directorii de școli, în ultimele zile, la transmiterea unor pontaje falsificate, fără precizarea zilelor în care angajații s-au aflat în grevă. Motivul invocat pentru nerespectarea legii ar fi că materia ar urma să fie recuperată.

Oficial, la Ministerul Muncii a fost înregistrată doar suspendarea a 722 de contracte de muncă în educație, pe perioada grevei, deși legea prevede că toate contractele participanților la grevă se suspendă de drept.

Armata națională nu mai are soldați. Val uriaș de pensionări și demisii din sistem

Deficitul din Armata Română a ajuns la peste 20.000 de soldați și ofițeri, după valul de demisii și pensionări din 2022 și din acest an, ne spune conducerea Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC). Totodată, deficitul de personal din MAI a crescut la 30.000 de oameni, punând în mare dificultatea sistemul. Insistența dubioasă a Comisiei Europene de a tăia pensiile militare și de a crește vârsta de pensionare pune în pericol siguranța națională, avertizează sindicaliștii.

Protestul polițiștilor desfășurat la sediul Reprezentanței în România a Comisiei Europene a rămas fără ecou, dat fiind că nimeni nu a vrut să discute cu ei. Dezamăgirea sindicaliștilor din MAI a fost cu atât mai mare cu cât Reprezentanța este condusă de români. Singurul lucru pe care au reușit să îl facă a fost depunerea unui memoriu pentru Comisia Europeană.

”Am solicitat, într-un memoriu, să ne comunice dacă au avut și au bază legală pentru a solicita aceste modificări legislative în România și dacă au solicitat acest lucru și pentru alte țări din UE sau din NATO. Din informațiile pe care le avem noi, actuala modalitate de stabilire a pensiilor militare este forma care se aplică în toate țările NATO și ale UE pentru tot ce înseamnă militari și polițiști. Comisia Europeană, precum și Guvernul și Parlamentul României, trebuie să înțeleagă că suntem o țară la granița Uniunii Europene, că suntem o țară care apărăm Europa, suntem țara care blochează migranții, care are cele mai mari depistări din UE de droguri, de armament sau de alte produse și substanțe interzise. Nu vrem să fim o țară de sclavi, nu vrem să fim o țară condusă de persoane din exterior, vrem să fim conduși de Guvernul României, de Parlamentul României și să se aplice aceeași legislație pentru noi ca în întreaga Uniune Europeană, inclusiv în zona pensiilor militare”, ne-a declarat Mihai Zlat, vicepreședintele SNPPC.

Criză fără precedent

Tot ceea ce fac în prezent Parlamentul României și Guvernul României, toate declarațiile politice din ultimele luni au făcut doar să destructureze și să destabilizeze întregul sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, susțin sindicaliștii din MAI.

”Aceste discuții publice au generat numai în acest an peste 5.000 de pensionări din MAI și peste 3.000 din MApN. În același timp, anul trecut am avut aproape 5.000 de demisii din Armata Română și peste o mie de demisii din MAI. În plus, 10% din cei care se încadrează în Poliția Română își dau demisia în primul an de încadrare, fie că sunt absolvenți de școli, fie că sunt din sursă externă. Am ajuns la un deficit de 50.000 de angajați în tot sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. 20.000 de persoane avem deficit în MApN și 30.000 în MAI. Astăzi (n.r. ieri) am aflat cu surprindere că la Reprezentanța în România a Comisiei Europene a fost instituită pază cu jandarmi. Zilele acestea vom solicita să le fie retrasă paza cu Jandarmeria și să se asigure pază privată. Deficitul este atât de mare în Jandarmeria Română, încât acești colegi trebuie să-și desfășoare activitatea pentru a asigura siguranța cetățenilor, nu siguranța Comisiei Europene”, ne-a precizat vicepreședintele SNPPC, Mihai Zlat.

Militarii, pensionați la 65 de ani

Din amendamentele discutate la comisiile Parlamentului, intenția actuală este de a crește vârsta de pensionare pentru militari la 65 de ani și de a extinde baza de calcul de la 6 luni la 300 de luni, semnalează sindicaliștii. ”Asta va genera o înjumătățire a pensiilor militare, fiind o trecere mascată pe contributivitate. Nu poți să crești vârsta de pensionare și să scazi cuantumul pensiei pentru cei aflați în prag de pensionare, în condițiile în care aceștia nu au avut voie să desfășoare niciun fel de altă activitate. Noi am avut trei variante de negociere: revenirea la forma inițială a Legii 223, rămânerea actualei variante modificate în 2017 și, dacă se va face o modificare pe Legea pensiilor militare, să fie aplicată doar celor care intră în sistem după promulgarea legii. Altfel, va genera doar inechități”, a mai afirmat Mihai Zlat, vicepreședintele SNPPC.

În ce stare se află acum vila de protocol a lui Ceauşescu, scoasă la vânzare pentru 5 milioane de euro

2

Vila de protocol a lui Nicolae Ceauşescu a fost scoasă la vânzare pentru suma de 5 milioane de euro, într-un anunţ postat pe site-urile clasice de tranzacţii imobiliare.

În acest „palat”, fostul dictator urmărea, de exemplu, filme ce urmau să fie cenzurate.

Cum sună anunţul de vânzare?

Hotel Boutique – Noblețe arhitecturală – Distincție marca Belle Epoque. Vă prezentăm o proprietate deosebită, situată ultracentral in zona Armenească, ce datează de la începutul secolului al XX-lea și care emană încă parfumul arhitectonic și cultural de o distincție specială al acelei epoci.

Construită inițial cu destinația de locuință semi-colectivă, istoria a transformat-o în scenă pentru personalități și evenimente dintre cele mai notabile, de la Carol al II-lea care, se spune, ar fi folosit-o în calitate de casă de protocol, la Nicolae Ceaușescu care viziona aici, la sediul România Film, filmele ce urmau a fi supuse cenzurii.

Clădirea, monument istoric, dar reabilitată și renovată integral, poate deveni un hotel de tip boutique de primă clasă, structura inițială fiind gândită în acest spirit încă de la început.

Pe de altă parte, imobilul este versatil și se pretează pentru mai multe destinații de afaceri, în afara celei de hotel (școală privată, sediu sau reședință de ambasadă, clinică medicală, centru de recuperare etc.)”, se specifică în anunţ.

A fost construită în 1925

„Proprietatea oferă și 6 garaje la subsol și 3 locuri de parcare premium în fața imobilului. Deasemenea dispune si de cladire specială pentru pază.
Dacă v-am stârnit interesul și doriți mai multe detalii despre această superbă proprietate, vă invit la o vizionare” se arată în anunțul de vânzare.

Anul construcției este 1925, conform postării. Doritorii care nu dispun de întreaga sumă pot opta pentru un avans de „doar” 3.712.500 RON și rate lunare în valoare de 147.097 RON /lună pe o perioadă de 30 de ani”, mai mentionează anunțul.

COLONELUL SPP FELIX DICU: EL FILEAZĂ SRI-ul!

Acum, la ce ”preocupări” au mai nou ”filatorii” structurii de protecție internă a ”B”-ului – de zici că și ai lui nea Fane au băut apă după cei ai lui Găbiță! – nici nu ne mai miră că am ajuns să le facem noi treaba… Mai ales că este strict treaba Contrainformațiilor sereiste de ce își lasă ofițerii loiali și ”pe deplin acoperiți” să fie monitorizați ”golănește” și astfel expuși de către ”colegii” de la SSI-ul lui Pahonțu…

Colonelul Felix Dicu, la o cafea, ”în timpul liber”… și oficial!

După cum la fel este strict treaba ”foștilor” colegi ai colonelului Dicu Felix să pună sau nu ”botul” la legendarea că ”sifonul șef” al directorului Lucian Pahonțu – prin chiar fișa postului, desigur! – ar fi decis să părăsească ”de bună voie și nesilit de nimeni” Serviciul de Protecție și Pază. Ținând cont de faptul că vorbim, totuși, de omul care a susținut ca toți angajații SPP să fie supuși interogatoriului și detectorului de minciuni doar pentru a fi întrebați dacă se cunosc cu ”Tache de la NAȚIONAL”! Când mai degrabă poate că ar fi trebuit căutat un răspuns la întrebarea ”cine i-a turnat lui Tache pe terasa plajei speciale din Olimp”…

Numai că noii colegi de la Camera Deputaților, mai ales că mulți dintre ei lucrează totuși cu documente clasificate au barem dreptul să știe că veșnic amabilul Felix Dicu – și nu doar la primirea delegațiilor străine și din Diaspora – este totuși ofițer de contrainformații. Cu tot ce presupune această atât de sensibilă linie de muncă…

Gigel Costel Motănel

Ci nu doar unul care a coordonat de facto activitatea subterană a temutei Secțiuni de Siguranță Internă din cadrul Serviciului de Protecție și Pază… Cea acuzată de mulți lideri politici și demnitari de poliție politică! Dar și ofițerul ”fără chip” – până astăzi! – a cărui influență în sistem i-a permis să spioneze, fără nicio jenă sau acoperire legală, ofițerii acoperiți detașați legal de către Serviciul Român de Informații la nivelul asigurării contrainformative a membrilor Guvernului României!

Ofițerii SRI, filați de oamenii colonelului Dicu!

După cum o documentează pe deplin ”capturile” pe care le publicăm și astăzi… Fără ca însă documentarea foto – video, inclusiv prin parcări, restaurante și toalete  a unor ofițeri – femei ai Serviciului Român de Informații de către ofițerii SPP coordonați personal de către chiar colonelul Felix Dicu să se finalizeze și într-un raport oficial înaintat șefilor ierarhici superiori ai celui din urmă, generalii Daniel Ion Bălașa și Lucian Pahonțu!

Și atunci ce o fi făcut colonelul Felix Dicu , alias ”Gigel Costel Motănel” cu toată documentația ilegal obținută? Poate află răspunsul, până ce nu este prea târziu, și noii colegi de la Camera Deputaților…

Le-au spart WhatsApp-ul!

Publicăm astăzi doar o parte din convorbirile nu doar halucinante, dar și absolut alarmante din punct de vedere al securității naționale, dintre colonelul Felix Dicu de la vârful SSI-ului din SPP și ofițerii serviciului aflați la posturile Secțiunii 3. Dar doar pentru a asigura securitatea inclusiv contrainformativă a membrilor Guvernului României și a celorlalți demnitari și funcționari din Palatul Victoria, ci nu pentru a îi fila!

În schimb, SPP-iștii raportau în timp real colonelului Felix Dicu, 24 de ore din 24, tot ceea ce făceau ”țintele” trasate! Printre care inclusiv un înalt ofițer – femeie al Serviciului Român de Informații. Filată non – stop cel mai probabil pentru că ”blonda” este soția fostului șef al companiei ROMARM, Gabriel Țuțu!

Ofițerii SPP din cadrul Secțiunii 3 – Guvern fotografiind și filmând ”țintele”,  transmițând totul SSI-istului șef Felix Dicu, cel care astfel urmărea ”live” toate mișcările demnitarilor. Inconștiența acestora fiind atât de mare, încât comunicau pe un grup de WhatsApp în care colonelul Felix Dicu figura drept ”Gigel Costel Motănel” iar ceilalți aveau la profil poze cu proprii copii minori! Acesta fiind de altfel singurul motiv pentru care nu publicăm și restul convorbirilor…

Deci, astăzi, spre știința conducerii Camerei Deputaților și a colegilor de la SRI ai colonelului Dicu, câteva ”capturi” după dovezile de poliție politică efectuate de către Secțiunea de Siguranță Internă a Serviciului de Protecție și Pază. Restul putând fi parcurse în totalitate în ”loviturile” din 16 august – ”Le-au spart WhatsApp-ul! Ofițeri SRI, filați de SPP în Guvern” – și din 18 august, ”ȘOC! De ce o fila SPP pe BLONDA DE LA SRI, Cristina David”!

Cu ultima precizare că onoarea unui adevărat ofițer de contrainformații ar trebui să știe ce are de făcut atunci când fotografia îți devine publică…

” – O ședință scurtă. Revin imediat.

  • Nu l-am văzut. Ce nume are?
  • Cristina David.
  • Un screenshot pe profilul ei. Să o identific.
  • Uită-te în el și are „semne” că e… Că-s multe…
  • Am înțeles.
  • Acum e consilier la cabinetul doamnei consilier de stat Oana Bulai.
  • Am înțeles.
  • Sper că ți-am dat de lucru în plus. Și mai știu și că e angajată și la Parlament. Are două salarii, unde, nu știu.
  • Poate mai merge și la Parlament, nu e angajată acolo. A doua problemă…
  • Eu așa știu.
  • Pe secretarul de stat… L-ați mai văzut pe la guvern?
  • Ce zice?
  • Nu știu ce zice…
  • Nu vorbiți cu el?Poate vorbiți… cu amănunte
  • Da, stai liniștit. Săpăm…
  • Vă ziceam că e o legătură aparent inexplicabilă. De unde și până unde… Bobby…
  • Probabil vrea job.
  • Dacă nu o avea deja… Ciurea… un part time…
  • Verificăm.
  • Cumva pe Naghi l-ați văzut în zonă?
  • N-am auzit.
  • Pe grupul ăla se comentează ceva?
  • Nu, nimic, a postat inf. Liviu Constantinescu, dar e liniște…
  • (…) Unde e?
  • La o masă mai departe. La guv.
  • S-a angajat pe acolo?
  • Aflu mai multe că doamna cu care e, e gură spartă…
  • Cine e doamna?
  • O fi ea căpitan SRI dar se sparge ușor. Una de pe aici.
  • E la SRI ? Oficial?
  • Ea da.
  • Cum îl cheamă?
  • Rites Ionuț.
  • Să-l…
  • Dc?
  • Soția lui nu a fost șefa de cabinet a lui… pe vremea PDL?
  • Ba da.
  • La CD(n.r. – exact instituția unde activează acum colonelul Dicu!)
  • Da, dar nu șefa de cabinet.
  • Ce era?
  • A fost șefa departamentului legislativ de la cdep. Nașul de cununie era Radu Câmpeanu.
  • Era pe zona PNL(n.r. – exact partidul care și-a asumat aducerea colonelului Dicu la Camera Deputaților!).
  • Deșteaptă fată.
  • Soția?
  • Și el a plecat că?
  • A plecat pentru un trai mai bun. Nu era pe aceeași lungime cu Ganea al meu”…

Ce a făcut Stephan Pelger cu doar câteva ore înainte să se spânzure! Camerele de supraveghere au surprins totul (VIDEO)

Stephan Pelger, în vârstă de 44 de ani, a fost găsit, joi, spânzurat într-o locuință din Sectorul 2, iar poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă.

Recent, el scrisese că-i este foarte dor de tatăl său care a murit în 2019. De asemenea, designerul se confrunta cu o insomnie cronică, iar de curând a afirmat: ”Insomnia şi-a pus amprenta pe toate aspectele vieţii mele”.

A băut 12 pahare de vin la The Dream, în București

Ce a făcut cunoscutul creator vestimentar în ultima seară din viață? Se pare bărbatul a petrecut la restaurantul The Dream, din București, unde a consumat 12 pahare de vin. Se întorsese de la munte, unde-și consumase weekend-ul, și era mâhnit, conform cancan.ro.

Era trist, tocmai îi murise o mătușă din Germania. Impresionat de drama prin care trecea, patronul nu a vrut să-i ia banii pentru consumație, i-a refuzat nota de plată. Stephan Pelger părăsea localul din Capitală miercuri, la ora 23:39.

De la acel restaurant a plecat către casă. Acolo unde avea să fie găsit spânzurat. Nu mai răspunsese la telefon de luni, după ce s-a întors din mini-vacanța de la munte. Şi Tania Budi încercase să dea de el.

N-a lăsat niciun bilet de „Adio”

În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri.

Trupul neînsufleţit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei. Se pare că Pelger nu a lăsat bilet de adio, dar nu există suspiciuni de omor.

Vin banii pentru aceşti români. Statul îi încarcă pe card. De la 15 iunie, intră 250 lei. Vezi dacă eşti pe lista lor!

Voucherele de alimente în valoare de 250 de lei se taie pentru anumite categorii de români, chiar dacă aceştia sunt eligibili pentru a le primi.

Cei 250 de lei de pe voucherele de alimente, primiţi o dată la două luni, sunt de un real folos pentru românii sărmani.

600 milioane lei pentru 2,4 milioane de beneficiari

Programul „Sprijin pentru România” continuă, astfel că în iunie vor intra banii pe cardurile sociale pentru achiziționarea alimentelor de bază. Fiecare tichet are o valabilitate de 12 luni și poate fi folosit doar de beneficiar, dar se pot face și unele excepții.

Am primit zilele acestea zeci de mesaje din partea dumneavoastră despre măsurile sociale pe care Guvernul României le implementează din banieuropeni.

Poate cel mai important anunţ este legat de data la care încărcăm o nouă tranşă de 250 de lei pe cardurile pentru alimente şi mese calde: de la 15 iunie vom transfera 600 milioane de lei către toţi cei 2,4 milioane de beneficiari eligibili”, a anunţat Marcel Boloş.

Ce cumperi cu voucherele sociale de 250 lei?

Fiecare tichet valorează 250 de lei și poate fi folosit pentru a cumpăra alimente, precum și pentru a putea achita mesele calde, la restaurant sau în alte locuri în care pot beneficia de acest serviciu.

Voucherele de alimente în valoare de 250 de lei se taie pentru anumite categorii de români: e vorba despre cei care părăsesc ţara, cei care primesc decizii de condamnare ori cei care beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private.

Venitul de bază universal, o armă, nu un ajutor

Se vorbește tot mai mult în ultima vreme despre găsirea unei soluții pentru inechitatea socială. Diferența între bogați și săraci se adâncește pe zi ce trece și, surpriză, așa a apărut, din joben, și soluția numită Venitul de Bază Universal. Această mizerie a fost inventată doar de niște minți diabolice, al căror țel începe să fie evident. Venitul de bază Universal va ucide democrația și va duce la crearea cetățenilor pasivi. De ce să mai muncesc? Pentru ce să mai trag tare, că oricum primesc același salariu?! Ce-i aia concurență?

O asemenea stare de fapt nu duce decât la un singur lucru – puterea reală va fi în mâinile unui grup restrâns, care va controla fiecare aspect din viețile (artificiale) ale oamenilor.

Suntem deja pe drumul implementării venitului de bază universal? Pesemne că da, din moment ce în Anglia s-a anunțat de curând lansarea unei scheme pilot, în două locatăți, în care 30 de persoane vor primi o sumă forfetară de 1600 de euro pe lună, fără condiții impuse, timp de doi ani. Se urmărește efectul pe care acest venit de bază universal îl va avea asupra comportamentului și al vieții lor.

Lent, dar constant, de câțiva ani avem un val de apeluri în favoarea unei astfel de măsuri.

Deși la o primă vedere acest venit de bază universal (să-i spunem VBU, pe scurt) pare un răspuns pragmatic și necesar la creșterea inegalității din societate, în esență ar trebui să fim atenți la ceea ce implică o astfel de măsură. Azi, și-așa cetățenii lumii sunt dubios de pasivi, niște simpli consumatori ai așa-ziselor bunuri economice oferite de corporații. Când VBU va fi implementat, omul activ și cu dorință să inoveze va fi doar o amintire.

Efectele secundare se vor vedea și în sfera politică, negreșit, ca și-n alte ramuri.

Astăzi, industria a fost distrusă în aproape toată Europa; în PIB-ul britanic, pentru că tot am pomenit de Anglia, nu mai contează nici măcar 10%. În locul industriei au apărut serviciile, iar acolo unde mai există, automatizarea a înlocuit omul și este pe punctul de a-l scoate definitiv din joc. Vedem cum Inteligența Artificială își face loc în economie, totul e pe viteză – drumul succesului, azi, e acesta: producție ieftină, distribuție rapidă, profit mare.

După cum susține „vizionarul” Yuval Noah Harari, noile tehnologii vor înlocui majoritatea locurilor de muncă, iar asta va da naștere unei noi „clase inutile” de oameni, a căror muncă pur și simplu nu va mai fi necesară. Și atunci, cumva, au dreptate cei care avertizează că epoca automatizării va accelera inegalitatea?! Ce spune Harari, de fapt: că omenirea va fi formată dintr-o masă de săraci și șomeri, compensată de o mică clasă de plutocrați tehnologici fabulos de bogați.

Și tot Harari a venit cu soluția (evident, prietenul Davosului știe și ce-i de făcut!): menținerea acestei „clase inutile” pe linia de plutire prin implementarea unui venit de bază universal. Pe lângă, „inutilii” ăștia ar trebui ținuți ocupați cu jocuri pe calculator și consum de droguri, doar de asta se tot forțează legalizarea drogurilor la nivel global!

Un aspect de care trebuie ținut cont ar fi și acesta. În cazul în care baza contribuitorilor neți la bugetul statului se va micșora la o mână de plutocrați (restul, „clasa inutilă” despre care spune Harari, are un venit de bază universal și, deci, un impozit fix), este de așteptat ca opiniile politice ale acestora să cântărească considerabil mai mult decât părerile celorlalți.

Astfel, în viitoarea lume a venitului de bază universal, democrația va mai fi doar un ritual diluat, puterea reală fiind acaparată de o mână de oameni.