Arabia Saudită intenționează să intre în clubul BRICS – Brazila, Rusia, India, China, Africa de Sud.  

Cabinetul de miniștri al Arabiei Saudite a aprobat un memorandum privind acordarea regatului a statutului de partener de dialog în cadrul Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), înființată la Beijing în 2001 pentru a se opune instituțiilor occidentale. Aceasta este formată din nouă membri permanenți: China, Rusia, Rusia, India, Pakistan, Iran, Kazahstan, Tadjikistan, Kârgâzstan și Uzbekistan. Egiptul și Qatar au statut de observatori sau parteneri de dialog.

Decizia de aderare a Arabiei Saudite la OCS a venit la mai puțin de trei săptămâni după ce Riadul și Teheranul au convenit să reia relațiile diplomatice, cu medierea Chinei. Organizația de Cooperare de la Shanghai urmărește să își asigure un loc privilegiat în noua ordine mondială.

Arabia Saudită ocupă o poziție înaltă în lumea islamică și arabă. Este cel mai mare jucător de pe piețele globale de energie – 19% din rezervele mondiale de petrol; 12% din producția mondială; peste 20% din exporturile de pe piețele mondiale.

Rezervele dovedite de petrol sunt de aproximativ 267 de miliarde de barili, iar producția este de peste cinci milioane de barili pe zi. Volumul rezervelor de aur și de valută, potrivit statisticilor Băncii Centrale a Arabiei Saudite, se ridica la 693 de miliarde de dolari la sfârșitul anului trecut. Prin urmare, este un jucător important și  pe piețele financiare și de investiții globale.

Intrarea Arabiei Saudite în BRICS va aduce beneficii țărilor participante și va consolida poziția organizației pe scena mondială.Saudiții vor beneficia de piețele, oportunitățile și resursele țărilor BRICS. Această organizație include principalele economii în curs de dezvoltare din lume (aproximativ 41% din populația lumii).

BRICS reprezintă o piață imensă care poate absorbi exporturile oricărei economii, ca să nu mai vorbim de oportunitățile uriașe de investiții. În 2022, PIB-ul nominal total al țărilor BRICS a fost de 24,2 trilioane de dolari (25% din producția mondială totală). Numai China reprezintă aproape 70% din producția totală a grupului BRICS.

China și India, membre ale BRICS, sunt principalele piețe pentru importurile de petrol din țările din Golf, precum și principalii parteneri comerciali ai Arabiei Saudite.

Aderarea Riadului la BRICS poate duce la o agravare a relațiilor cu Occidentul, în special cu SUA.  Prin urmare,  trebuie să cântărească cu atenție toate argumentele pro și contra înainte de a lua o decizie finală. Statele Unite sunt al cincilea cel mai mare partener comercial al Arabiei Saudite.

Washingtonul consideră regatul ca fiind aliatul său strategic în regiunea Golfului Persic. Este cel mai mare exportator de arme și cel mai mare investitor străin al Riadului. Investițiile americane în Arabia Saudită se ridică la 800 de miliarde de dolari, în timp ce cele chinezești sunt de numai 100 de miliarde de dolari.

Pe de altă parte, există riscuri și provocări potențiale, dintre care cea mai importantă este intensificarea competiției geopolitice între Occident și Orient, condusă de BRICS, care va avea un impact negativ asupra saudiților, care au făcut mult timp parte din tabăra occidentală.

Potrivit Modern Dimplomacy,în 2022, volumul comerțului mondial al țărilor G7 s-a ridicat la 6,3 trilioane de dolari (28,1% din totalul exporturilor mondiale), în timp ce importurile s-au ridicat la 7,6 trilioane de dolari (33,5% din totalul importurilor mondiale).

Volumul exporturilor mondiale ale grupului BRICS s-a ridicat la 4,6 trilioane de dolari (20,7% din totalul exporturilor mondiale), iar importurile 3,9 trilioane de dolari (17% din totalul importurilor mondiale).

Arabia Saudită dorește să crească ponderea exporturilor non-petroliere la 50%. Astfel, posibila aderare la BRICS va contribui la creșterea exporturilor saudite de energie în schimbul deschiderii piețelor regatului către importurile chinezești și a reducerii dependenței de importurile din țările occidentale.

Contextul este tensionat: escaladarea conflictului din Ucraina într-o confruntare globală care implică Occidentul, pe de o parte, și China, pe de altă parte. Inevitabil, va exista o divizare a țărilor în taberele din est și din vest. Nimeni nu poate rămâne neutru.

Datele recente din Germania conturează o imagine sumbră pe termen scurt pentru puterea economică a Europei. Economia sa a intrat în recesiune anul acesta, iar încrederea investitorilor din această țară a scăzut recent în cel mai rapid ritm de la pandemie.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică(OCDE) se așteaptă acum ca în 2023 creșterea Germaniei să fie cea mai mică dintre economiile majore.

Traiectoria sa dincolo de acest an este, însă, o preocupare mai mare. Tensiunile geopolitice predominante – de la invazia Rusiei în Ucraina la creșterea fricțiunilor dintre SUA și China – au evidențiat vulnerabilitățile modelului economic german și au subliniat provocările sale pe termen lung.

Cancelarul german Olaf Scholz a fost ambițios în încercarea de a reorienta economia – inclusiv prin reducerea dependenței Germaniei de energia rusă și prin asigurarea de noi lanțuri de aprovizionare pentru industrie.

Guvernul a acționat rapid după ce a strâns covorul roșu în fața Rusiei. Obiectivul de a face ca energiile regenerabile să reprezinte 80% din mixul său de energie electrică a sporit atractivitatea Germaniei ca destinație pentru investițiile ecologice. Se cheltuiesc miliarde de euro pentru a stimula industria semiconductorilor.

Germania și-a redus rapid dependența de gazul rusesc. Construirea rapidă a terminalelor GNL a contribuit la creșterea securității energetice. Dar decizia de a închide treptat ultimele reactoare nucleare în aprilie și implementarea lentă a surselor regenerabile de energie înseamnă că este încă dependentă de importuri și de combustibili fosili pentru a-și acoperi nevoile energetice și rămâne expusă la volatilitatea prețurilor la nivel mondial.

Producția de automobile, industria  prețioasă a Germaniei, este în declin din 2018. Trecerea la vehiculele electrice înseamnă confruntarea cu China –  un jucător dominant.

Dezafectarea legăturilor cu China – cel mai mare partener comercial  pentru bunuri – nu va fi nici ea simplă, deoarece multe companii o consideră o piață vitală și un furnizor de produse intermediare.

Scholz a făcut apel la o nouă „viteză germană” pentru a realiza transformarea sa. Dar va trebui mai întâi să elimine o serie de obstacole care au frânat mult timp economia.

Proiectele de infrastructură regenerabilă, cum ar fi parcurile eoliene, au fost întârziate de procedurile de planificare îndelungate.

Liderii din mediul de afaceri se plâng de faptul că birocrația, costurile ridicate ale energiei și digitalizarea limitată împiedică dinamismul; de la înființarea sistemului informatic SAP, în urmă cu mai bine de 50 de ani, nu a apărut nicio companie tehnologică germană de talie mondială.

Lipsa forței de muncă este un alt impediment. Se preconizează că Germania va avea un deficit de până la 7 milioane de lucrători până în 2035, parțial din cauza îmbătrânirii populației. Există o lipsă de lucrători calificați în domeniul construcțiilor, al ingineriei electrice și al serviciilor profesionale, care sunt importante pentru ambițiile economice ale țării.

Într-un anumit sens, Germania este victima propriului său succes. Modelul său economic a prosperat în era globalizării rapide care a avut loc în cele două decenii care au urmat căderii Zidului Berlinului.

Dar vremurile se schimbă, iar baza competitivității și a rezistenței din trecut este pusă la îndoială. Rănile economice pe termen lung legate de reglementare, digitalizare și oferta de forță de muncă, care păreau mai puțin presante când vremurile erau bune, îi limitează acum agilitatea. Numai prin abordarea acestor bariere de bază care stau la baza creșterii, Germania se poate reînnoi din nou.