Acasă Blog Pagina 724

Măcel într-o închisoare de femei din Honduras. Zeci de deținute au murit

Luptele între bande rivale într-o închisoare celebră pentru femei din Honduras s-au soldat marți cu cel puțin 41 de morți. Conflictul sângeros ar fi pornit după un incendiu uriaș în baie.

Violențele au avut loc la închisoarea Penitenciaria Nacional Femenina de Adaptación Social din Tamara situată la aproximativ 25 de kilometri nord de capitala Tegucigalpa, potrivit purtătorului de cuvânt al poliției, Edgardo Barahona.

41 de deținute, arse de vii

Cel puțin 41 de deținute au fost ucise într-un incendiu de proporții, în urma unei lupte violente între bande. Trupurile carbonizate au fost descoperite după încăierarea violentă, relatează presa din Honduras.

O rudă a uneia dintre victime a afirmat că femei dintr-o bandă brutală cunoscută sub numele de MS-13 au intrat peste o bandă rivală, cunoscută ca Barrio 18.

Presa locală a relatat că unele dintre victime au murit arse de vii, în timp ce altele au fost împușcate, violențele copleșind gărzile.

Oamenii care locuiesc în apropierea închisorii au declarat că au auzit focuri de armă marți dimineață din interiorul închisorii și au fost văzute coloane groase de fum.

Presa locală a sugerat că alte 5 deținute au fost duse la spital. Autoritățile încearcă acum să identifice cadavrele.

Trafic repus în funcțiune, în sectorul 4, cu intervenția Poliției Locale și a lucrătorilor de la Totul Verde. S.A.

1

Weekendul trecut, în Sectorul 4, au avut loc mai multe accidente rutiere soldate cu două victime, avarierea unor autoturisme și a unor jardiniere stradale. Sâmbătă, în jurul orei 16:10, din cauza neacordării de prioritate, a avut loc un accident pe Bd. Constantin Brâncoveanu, la intersecția cu Str. Secuilor. A fost o victimă, o persoană de sex feminin, care a refuzat spitalizarea. Un autoturism s-a izbit frontal de o jardinieră amplasată pe scuarul ce separă benzile de circulație, iar cealaltă mașină a intrat în gardul care împrejmuia zona unde se efectuează lucrări de către Compania Municipală Termoenergetica București.

La primele ore ale dimineții de duminică, pe Bd. Constantin Brâncoveanu, un conducător auto nu a adaptat viteza mașinii și a acroșat un ghiveci de pe domeniul public, în condițiile în care carosabilul era umed după ploaie. Tot duminică, au avut loc și alte accidente pe Șos. Olteniței, pe Str. Ion Iriceanu și pe Splaiul Unirii, din cauza vitezei, a neacordării de prioritate ori a faptului că nu a fost păstrată distanța față de celelalte mașini aflate în trafic.

Pe Splaiul Unirii, un biciclist care mergea cu viteză foarte mare s-a izbit violent de un arbore. Un trecător a alertat Poliția Locală Sector 4, iar la fața locului a fost chemată o ambulanță care a transportat victima la spital în stare de inconștiență și cu semne de hemoragie internă.

În toate situațiile prezentate, echipajele Poliției Locale Sector 4 au asigurat fluența traficului rutier în zona accidentelor, iar când a fost cazul au delimitat zonele în timpul efectuării cercetărilor de către polițiștii Brigăzii de Poliție Rutieră ori au chemat echipele de muncitori de la TOTUL VERDE să refacă ghivecele stradale acroșate de autoturisme.

Horoscop 21 iunie 2023 – Simțul umorului te va proteja

0

BERBEC

În multe ocazii, crezi că nu îi înțelegi pe ceilalți și este adevărat că ideile și credințele tale nu au nimic de-a face cu cele ale altora. Dar asta nu înseamnă ceva negativ. Ai doar propria ta perspectivă asupra lucrurilor.

TAUR

Nu spuneți nimănui ce trebuie să facă pentru că acest lucru nu este adecvat și, de asemenea, vă pot contrazice și vor avea dreptate. Prudența din toate punctele de vedere este ceea ce ți se potrivește cel mai bine în acest moment.

GEMENI

Veți afla un lucru ciudat pe care nimeni nu vi l-a explicat încă și despre care aveți multe suspiciuni… Nu ar trebui să te intereseze de alții și nici nu ar trebui să te implici. Timpul va fi cel care va pune lucrurile la locul lor.

 

RAC

Faceți un pas înainte și decideți să vorbiți despre o problemă despre care ați tăcut de mult timp și care vă afectează în profunzime. Acest progres va fi esențial pentru a vă găsi starea de bine. Nimic nu vă va împiedica să priviți înainte!

 

LEU

 

Toată munca restantă trebuie să se termine cât mai curând posibil dacă doriți să recâștigați un anumit grad de liniște în interiorul vostru. Nu vă mai plângeți și începeți imediat să terminați treaba. A vedea doar partea negativă nu te va ajuta.

 

FECIOARA

Trebuie să impui anumite reguli, astfel încât totul să funcționeze mai bine când vezi că lucrurile nu curg așa cum ți-ai dori. Nu este vorba să o faci brusc, ci să ai empatie pentru a organiza ceea ce trebuie să ai sub control.

 

BALANTA

Astăzi, așteptați o soluție la o chestiune juridică  care nu este ușoară și care este, de asemenea, foarte costisitoare și vă provoacă furie și frustrare. Dar faceți un pas înainte și oricât de mic ar fi, veți vedea o lumină la capătul tunelului.

 

SCORPION

Nu este cea mai bună zi pentru a lua partea oricărei persoane … Există un anumit joc pe care nu l-ai prins prea mult, deoarece interesele sunt pe mai multe fronturi. Uită-te la toate cu atenție și nu opta pentru nimic sau pentru nimeni.

 

 

SAGETATOR

Veți avea vești minunate despre un subiect la care vă așteptați despre afaceri, întrucât, în final, veți putea face ceea ce v-ați propus și fără nicio problemă. Acest lucru vă va oferi un real impuls de energie și bunăstare.

 

 

CAPRICORN

Veți sărbători cu toată bucuria, ceva foarte bun care se întâmplă cu o persoană dragă ce face parte din cercul dvs. cel mai apropiat. Este ceva pe care l-ați așteptat mult timp și care, în sfârșit, vine acum!

 

VARSATOR

 

Nu vă risipiți  energia astăzi deoarece veți avea nevoie de ea în scurt timp, pentru a rezolva anumite probleme în așteptare, care vă vor cere toată puterea.   Renunțarea nu este o opțiune și o știi.

PESTI

Speri că ceva sau cineva îți va da o mână de ajutor într-o problemă în care ai mari speranțe. Va fi într-adevăr oarecum complicat, dar nu ar trebui să renunți în niciun fel. Trebuie să ai încredere în posibilitățile tale nu în ceilalți…

Poza Zilei

Inna, genul acela de fotografie care te face să te întrebi: are sau nu are?

Românii, bananierii Europei. Exportul urșilor, interzis. Importul, chiar recomandat

Autoritățile române au scăpat situația de sub control în ce privește înmulțirea necontrolată a urșilor în țara noastră. Plecarea de la Ministerul Mediului a lui Tanczos Barna, singurul care s-a implicat în rezolvarea problemei, cu toate piedicile și atacurile ONG-urilor finanțate din afară, este de rău augur pentru siguranța oamenilor. Statele UE refuză constant să preia din populația de urși în exces din România, iar, mai nou, au ajuns să ne trimită exemplare ucigașe, că doar viața românilor nu contează.

Aproape că nu trece o zi fără o știre despre atacuri ale urșilor și apariții ale acestora în zone în care animalele nu au intrat niciodată în ultima sută de ani. Practic, urșii sunt acum peste tot în România, nu numai în sate, ci și în micile și, în curând, chiar și în marile orașe ale țării.

Zilele trecute, animalele sălbatice periculoase au apărut într-o comună din Prahova la doar câțiva kilometri de capitala județului, municipiul Ploiești. Mâine, probabil, îi vom vedea defilând chiar pe străzile orașului. ONG-urile și românii manipulați de către acestea susțin că sărmanii ursuleți au ajuns să omoare oameni și animale domestice și să distrugă hectare întregi de culturi agricole pentru că le-am tăiat pădurile. Nimic mai fals. Poate reducerea suprafețelor împădurite a contribuit cu 1% la această problemă.

Adevărata cauză vine însă de la UE, care a decis să introducă o protecție strictă a animalelor mari, după ce statele dezvoltate ale Uniunii Europene au avut grijă să extermine toți urșii și alte animale periculoase, care ar fi atentat la viața oamenilor și ar fi pus în dificultate sectoarele turismului, agriculturii și zootehniei. În pădurile din Austria, din Germania, din Franța sau din Elveția nu o să vedem niciodată vreo labă de urs, asta este clar. În România, însă, declararea acestuia ca specie protejată de UE a făcut imposibil controlul populației de urși, care s-au înmulțit necontrolat. Ipocrizia Uniunii Europene a fost demonstrată fără echivoc în ultimii ani, dat fiind refuzul sec de a accepta relocarea urșilor din România în statele UE.

UDMR-ul iese la atac

Indignat, pe bună dreptate, de încercarea de a trimite în România un urs care a ucis o tânără din Italia, fostul ministru al Mediului, Tanczos Barna, a adresat o scrisoare deschisă către forurile și organizațiile internaționale de mediu.

”Îi invit să sprijine proiectele de repopulare cu urs brun a habitatelor din țările unde specia a fost exterminată. Totodată, le solicit sprijinul pentru ca urșii din România să fie relocați în state membre ale UE și propun de asemenea, acestor organizații înființarea unor sanctuare și în celelalte state membre. Sanctuarul de la Zărnești este un exemplu de bune practici și oricând putem veni cu un ajutor de know-how. România poate sprijini în continuare repopularea habitatelor naturale din țările europene fără populație de urs brun și poate contribui, prin proiecte LIFE sau alte forme de colaborare, la restabilirea echilibrului ecologic în UE. Totodată, suprapopularea în anumite zone din România este o problemă și văd că aceasta apare și în alte zone ale Europei, în consecință Comisia Europeană și Parlamentul European trebuie să vină cu noi măsuri în ceea ce privește managementul carnivorelor mari”, a scris Tanczos Barna.

La ei e rău, la noi, e bun

Deputatul UDMR, Könczei Csaba, ne spune că este ilogic și absurd ca un urs care a ucis pe cineva, deci un exemplar foarte agresiv, să fie adus în România, în sanctuarul de la Zărnești. ”Noi ne chinuim de zeci de ani să gestionăm problema urșilor, am cerut și altor țări din UE să repopuleze la ei cu urși din România, dar nimeni nu a i-a vrut. Fiecare țară ar trebui să-și gestioneze problema urșilor cum crede de cuviință. Înmulțirea excesivă a urșilor nu a pus în pericol doar viața oamenilor, ci a afectat foarte mult producția agricolă și zootehnia”, ne-a declarat deputatul Könczei Csaba.

Cod Roșu la Pentagon: 400.000 de „migranți” chinezi au intrat în SUA în mandatul lui Biden!

Este Cod Roșu de panică la Pentagon după ce informații sensibile au fost făcute publice și care arată breșa de securitate din sistemul de apărare american. Republicanul Mark Green a semnalat creșterea prezenței numărului de migranți chinezi în SUA în mandatul președintelui Joe Biden. Ce rol joacă Beijingul în invazia asta, căci niciun alt termen nu se potrivește mai bine? Se pregătește Xi Jinping să le dea americanilor o lovitură teribilă, din interior? Întrebări ar mai fi, dar răspunsurile, în mod cert, nu sunt pe placul propagandiștilor natoizați.

Antony Blinken a mers la Beijing cu un mesaj de pace, o ramură de măslin întinsă de Washington dușmanului care începe să-i provoace frisoane. Narațiunea asta a dat bine la tv, păcat doar că alta este varianta corectă. În realitate, șeful diplomației americane și-a scurtat vizita în China, semn că ceva n-a mers cum trebuie. Și, citind printre rânduri declarațiile oficiale, într-adevăr, chestiuni spinoase au aprins beculețele roșii la discuțiile purtate în spatele ușilor închise.

Dezvăluiri teribile în Congres

Americanii scriu că Blinken s-a dus în China ca să discute despre dosarul celor 400.000 de chinezi intrați în SUA în mandatul lui Biden. Presa din State deja întreabă dacă nu cumva migranții Beijingului au pregătire militară, ceea ce deja schimbă datele problemei.

Totul a ieșit la iveală după ce republicanul Mark Green s-a apucat să vorbească despre pericolul pe care-l reprezintă creșterea numărului de chinezi care au intrat ilegal în SUA de când Joe Biden este la Casa Albă. Președintele Comitetului Pentru Securitate Internă al Camerei Reprezentanților dă de înțeles că Partidul Comunist Chinez ar fi trimis personal militar în American.

La o conferință de presă susținută în urmă cu numai o săptămână, Green a spus că „cetățeni chinezi, dintre care mulți sunt bărbați de vârstă militară, cu legături cu Partidul Comunist Chinez, au trecut granița sudică”, prin Mexic, și au ajuns în Statele Unite. „Nu avem nicio idee cine sunt acești oameni. Folosind modelul Rusiei, care a trimis personal militar în Ucraina, este foarte probabil ca și China să facă același lucru în America”, a continuat șeful Comitetului Pentru Securitate Internă al Camerei Reprezentanților.

Informațiile obținute de Mark Green sunt din surse sigure („de la un șef din Poliția de Frontieră), după cum a dezvăluit politicianul republican.

Ulterior, Comitetul pentru Securitate Internă al Camerei Reprezentanților a publicat un raport preliminar privind situația la frontiera sudică, arătând că numărul chinezilor care au intrat în țară a crescut vertiginos în ultimii ani. Oficial, în ultimele șase luni, peste 10.000 de migranți chinezi au trecut granița dinspre Mexic, conform datelor federale.

Ce maschează reportajul The Guardian

Interesant este că, în același timp, The Guardian a aruncat pe piață un reportaj despre migranții chinezi din SUA. Dincolo de propaganda britanică (China e rea, Occidentul e bun), se pote citi, printre rânduri, câteva informații teribile, cunoscute, mai mult ca sigur, și de serviciile de securitate americane.

„Unii migranți provin din clasa muncitoare din China…”, spun jurnaliștii de la Guardian.

„Majoritatea sunt bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 55 de ani. De obicei, stau în hoteluri și se bucură de câteva mese bune…, deoarece, în general, au mai mulți bani decât alți migranți”; „Liang Zixuan, un agent chinez care se ocupă cu imigrarea, având o firmă în Tokyo, spune că a observat o creștere a interesului de a ajunge în SUA…”, mai notează publicația britanică.

Invazie chineză în America

Urmare a dezvăluirilor făcute de Mark Green, presa americană a început să pună întrebări. De ce președintele Biden ignoră invazia chineză de la granița sudică? De ce au venit în SUA atâția chinezi? Până unde merge loialitatea lor față de Beijing?

Privit din afară, situația nu arată tocmai roz pentru americani. În timp ce Administrația Biden s-a grăbit să golească stocurile de muniție ale Pentagonului făcând un pod aerian de armament cu Ucraina, Xi Jinping pare că a pus la cale un plan teribil – China a trimis în State, fără să facă tam-tam, mii de bărbați de vârstă militară; ar fi până la 400.000 intrați în SUA în timpul mandatului lui Biden, notează presa de peste Ocean.

Pentru cine crede că toți acești bărbați au fugit din China în căutarea unei vieți mai bune – este imposibil ca atât de mulți cetățeni chinezi să părăsească țara fără permisiunea autorităților (Partidul Comunist), cu atât mai puțin să cumpere un bilet de avion către Ecuador (cap de pod al desantului) și apoi să plătească taxa de protecție/tranzit cerută de cartelurile de droguri (între 10.000 și 30.000 de dolari). La fel ca-n România comunistă, și în China pașaportul este predat autorităților; de fapt, datele arată că mai puțin de 10% dintre chinezi au pașaport. Iar ca să iasă din țară, miile de bărbați au avut nevoie și de o viză, să nu uităm asta!

Cel mai probabil, bărbații de vârstă militară din China pleacă având asupra lor doar un rucsac și pașaportul. Ajunși în Ecuador, ei sunt întâmpinați acolo de ONG-uri finanțate de Partidul Comunist, care au dinainte aranjată călătoria spre granița cu SUA.

Se estimează că mai puțin de 1 din 10 cetățeni chinezi care trec granița americană este arestat. Dar și acesta ajunge în libertate după ce declară că este activist pro-democrație, care a fugit de sistemul opresiv instaurat de Xi Jinping.

În final, două note extrem de importante și care ajută la o mai bună înțelegere a situației:

1.  În urmă cu șase ani, Partidul Comunist Chinez a demarat un program axat pe dezvoltarea unei rețele de ONG-uri internaționale cu membri loiali Partidului Comunist, în efortul de a-și răspândi influența și controlul în lume;

2.  În paralel, China a deschis mai mult de 100 de secții de Poliție în țări de pe întreg globul, inclusiv în SUA, unde sunt denumite „Stații de ajutor”.

Ce sunt curenții rip care fac victime la Marea Neagră. 30 de persoane mor anual pe litoralul românesc din cauza lor

La malul Marii Negre, pericole există și atunci când apa este liniștită, fără valuri, din cauza curenților rip.

Ca să-i identifici trebuie să știi că atunci când în mare sau în ocean sunt valuri, acestea se sparg la țărm, iar apa se retrage uneori către larg printr-un canal central.

Este un curent de suprafaţă

Acesta este curentul rip, un curent de suprafață, extrem de periculos, îngust, foarte puternic, și care se formează chiar și când apa ajunge doar până la brâu.

Mai mult decât atât, curenții rip se formează perpendicular cu plaja și pot avea între 10 și 20 de metri lățime. Acești curenți se pot îndepărta până la 800 de metri către larg (în România, până la 150 de metri).

Poți să identifici un curent de pe mal, dacă urmărești câteva detalii. Dacă sunt valuri pe mare, dar există o zonă îngustă, perpendiculară cu plaja, cu apă liniștită – dar tulbure sau închisă la culoare –, acesta este un curent rip.

Pe acolo se întoarce către larg apa adusă la mal de valuri. S-ar putea să ducă cu ea și o linie de spumă, sedimente, alge sau alte materiale plutitoare, astfel încât curentul rip e mai ușor de urmărit.

Curenţii sunt foarte rapizi

Viteza lor medie este de 0,5 metri pe secundă, însă ating, de cele mai multe ori, chiar și trei metri pe secundă, ceea ce înseamnă că sunt mult mai rapizi decât un înotător olimpic.

De ce se numesc curenţi rip? Provine de la verbul englezesc „to rip”, care înseamnă a rupe violent și rapid, făcând referire la faptul că ei împart în două modelul general de spargere a valurilor, creând un fel de breșă în cadrul acestora.

Green Deal-ul a ajuns în termocentrale. Dezastru social în acest sector

Green Deal-ul și PNRR-ul românesc vor arunca pe drumuri peste 6.000 de salariați din termocentralele pe cărbune și din mineritul de suprafață, la care se vor adăuga alte zeci de mii din industria de pe orizontală. Deși are o lege în vigoare, prin care angajații cu vechime în sistem de 25 de ani se pot pensiona, Marius Budăi, ministrul Muncii, refuză să o aplice. Pentru acești oameni, UE a cerut reconversia profesională, însă vârstele de peste 54 de ani și sănătatea șubredă a acestora nu le vor asigura niciun loc de muncă viitor.

După ce s-a executat comanda distrugerii Sistemului Energetic Național, care ne-a asigurat, până în 2019, independența energetică și exporturi consistente, urmează o nouă lovitură, de data aceasta în plan social. Peste 6.000 de angajați din termocentralele pe cărbune care vor fi închise și din mineritul de suprafață, cu vârste de peste 55 de ani, urmează să fie aruncați pe drumuri.

Fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, vorbea, cu nonșalanță, despre reconversia profesională a acestor salariați, care ar fi rezolvat problema. Să recalifici în domenii nici măcar tangențiale cu cele de nișă, în care activează acești salariați, este un nonsens. Mai ales că vorbim de oameni cu vârste înaintate și cu probleme de sănătate majore, dat fiind condițiile grele de muncă. În plus, în zonele monoindustriale, cum este Doljul, de exemplu, nu s-au făcut investiții care să creeze locuri de muncă noi, vehiculându-se doar ecologizarea și închiderea minelor. Pentru acești oameni a fost dată o soluție, prin Legea 197/2021, care le permitea să iasă mai devreme la pensie. Ministrul Muncii, Marius Budăi, refuză însă să aplice actul normativ, pe motiv că trebuie adaptat și schimbat. Marți, 16 lideri de sindicat din sectorul termocentralelor pe cărbune și al mineritului de suprafață, de la Complexul Energetic Oltenia, Ișalnița, Craiova și Iași, au decis să intre în greva foamei, după eșecul discuțiilor cu ministrul Muncii, care nici nu vrea să audă de aplicarea legii.

Totul se închide

Sindicaliștii spun că ministrul Marius Budăi susține că deocamdată nu se pune problema aplicării legii, că trebuie armonizată și modificată.

”Această lege, care modifică Legea pensiilor, prevede ca acei salariați care au lucrat cel puțin 25 de ani într-o termocentrală pe cărbune sau într-o mină de suprafață, și au cel puțin 30 de ani de contribuție la sistemul de pensii, se pot pensiona începând cu 52 de ani. Din păcate, legea nu este aplicată, deși au trecut doi ani de la publicarea ei în Monitorul Oficial. Noi solicităm punerea de urgență în aplicare a acestei legi, mai ales că singura termocentrală din Moldova va fi închisă pe 31 decembrie 2025, grupurile de la Turceni și Rovinari vor fi închise, la Ișalnița mai funcționează un singur grup, iar la Craiova va fi închis în 2026. Media de vârstă a salariaților din aceste termocentrale și din zona de minerit de suprafață este de peste 55 de ani, deci nu poate fi vorba de reconversie profesională, pentru că nu te angajează nimeni”, ne-a declarat Sorin Turcu, președintele Sindicatului Energia 2013 Iași, afiliat la BNS.

În plus, arată sindicaliștii, nu există niciun plan de protecție socială pentru acești oameni, cu toți banii prevăzuți în PNRR. ”Legea este necesară, pentru că, după cum toată lumea știe, condițiile de muncă din termocentrale și din minerit au fost extrem de grele. Speranța de viață în acest domeniu este de 62 de ani, dar sunt foarte mulți salariați din zona de minerit care nu apucă pensionarea. De această lege ar beneficia cam 6.000 de oameni la nivel național, cei mai mulți fiind de la Complexul Energetic Oltenia”, ne-a mai precizat Sorin Turcu.

Nici decizia ICCJ nu a avut efect

La recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava în aplicarea legii 197/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a concluzionat că orice lege trebuie interpretată potrivit voinţei legiuitorului, fiind notoriu faptul că această lege a fost concepută în scopul de a se găsi soluţii imediate pentru situaţia fără precedent determinată de concedierile colective intervenite în cadrul termocentralelor pe bază de cărbune. ”Din expunerea de motive rezultă că s-a avut în vedere la adoptarea acestei legi faptul că prin aplicarea ei nu se generează un impact bugetar nesustenabil, precum şi speranţa de viaţă redusă, una dintre cele mai scăzute din ţară, din rândul angajaţilor din sectorul producţiei de energie electrică şi termică, respectiv condiţiile de muncă în general din sectorul producţiei de energie electrică şi termică ce au fost şi continuă să fie deosebit de periculoase pentru sănătatea salariaţilor”, a arătat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Tată cu chip de MONSTRU: şi-a violat fiica ani în şir! Cum a convins-o să nu spună nimic?

33

Un bărbat din județul Satu Mare a fost trimis în judecată pentru că, timp de doi ani, și-a violat fiica minoră. A exercitat un şantaj emoţional asupra ei, pentru ca minora să nu spună nimic.

Astfel, timp de 2 ani, fata n-a zis nimic, nimănui.

I-a zis că va ajunge la orfelinat

Prima agresiune sexuală a avut loc când fata avea 12 ani și, ca să o facă să păstreze tăcerea, bărbatul i-a spus că, daca se va afla, ea va ajunge la orfelinat, iar el la închisoare.

Prima agresiune sexuală a avut loc în 2016, pe când fetița avea doar 12 anișori, și, atunci când, bărbatul ar fi început să aibă un comportament mai frumos față de ea, profitând astfel de influența pe care o avea asupra ei.

Bărbatul riscă închisoarea

Totul a început cu săruturi și discuții despre sex, iar, câteva zile mai târziu, la insistențele propriului ei tată, micuța a cedat și a fost de acord să întrețină relații sexuale cu acesta, chiar în patul ei.

La acea vreme, agresorul era căsătorit cu mama acesteia și locuiau împreună cu cei 5 copii minori, într-o casă din localitatea Vama, din Satu Mare. Acum, bărbatul este judecat pentru viol și riscă pedeapsa cu închisoarea.

Kaufland, Lidl, Carrefour şi alte supermarketuri, la apel! Ciolacu vrea alte preţuri, la raft. Ce alimente s-ar putea ieftini

Premierul i-a chemat pe reprezentanții supermarketurilor la discuții. Marcel Ciolacu doreşte să-i convingă să renunțe la o parte din adaosul comercial pentru alimentele de bază, precum carnea, pâinea, uleiul, făina, lactatele, laptele.

Ministrul Economiei, Radu Oprea, a explicat ce măsuri pregătesc membrii Guvernului Ciolacu pentru reducerea prețului la alimentele de bază.

Retailerii vor practica un adaos comercial mai mic?

Ministrul Economiei a explicat, punctual, cât de mult va scădea prețul alimentelor, luând exemplul laptelui, care se vinde cu 10 lei de producător și ajunge să coste chiar și 22 de lei la raft.

Avem adaosul comercial, care poate să fie 20%, avem taxele impuse de către retailer, care merg între până la 40%. Haideți să presupunem că mai adăugăm 2,5 lei. Avem adaus-ul comercial al retailer-ului, toate duc la acest preț de 22 lei.

Dacă nu mai intră, în prețul cu care producătorul vinde către magazin, aceste taxe, vom avea o reducere de preț substanțial. Putem ajunge la 16 lei. Deci de la 22 lei la 16 lei, prețul la raft”, a spus acesta la Antena 3.

NEBOJSA NOVAKOVIC, OMUL GRU PLĂTIT DE ARMATA ROMÂNĂ!

Da, Ministerul Apărării Naționale a achitat, de la bugetul consolidat de stat, peste 14 miliarde de euro pentru cea mai modernă tehnică de luptă pentru Armata Română! Ce este drept, nu toate sistemele au și venit, multe nici măcar nefiind încă introduse în fluxul de producție, deși au fost plătite cu mult înainte… Dar, cel puțin pe hârtie, Armata Română are sisteme de rachete HIMARS și PATRIOT! Are transportoare blindate PIRANHA! Are mașini blindate de luptă dotate cu cel mai modern armament! 

Numai că, ghinion, nu are și muniție! Pentru că, în timp ce marea majoritate a fabricilor autohtone de producție ruginesc în așteptarea lichidării în favoarea dezvoltatorilor imobiliari, Armata Română este aprovizionată cu ”pulberea” praf de pușcă pe axa… Sofia – Ankara – Belgrad!

RAPORT SSID: SABOTAJ MILITAR!

În ciuda tot mai penibilelor ”flexări” a unora dintre serviciile secrete românești, iată că, totuși, mai avem și structuri contrainformative ai căror ofițeri pe deplin acoperiți nu au uitat că au depus jurământul militar doar în fața statului român! Unul ”jefuit” de prea multe ori chiar de către cei plătiți inclusiv cu sporurile speciale și operative aferente tocmai pentru a împiedica acest jaf generalizat.

Ofițerii de Contrainformații reușind documentarea unei rețele internaționale ale cărei ițe duc direct la GRU! Da, da, temutul serviciu de informații militare al Armatei Ruse! Și pe care omologii români de la Direcția Generală de Informații a Armatei se fac că îi ”vânează”!  Numai că, ghinion, de atâta amar de vreme, singurele rezultate palpabile fiind deconturile unor sume absolut halucinante cheltuite chipurile în monitorizarea agenților de influență GRU care ar acționa pe teritoriul României. Însă, chiar sub nasul ofițerilor generalului Gabriel Stan, noul comandant al Direcției de Contrainformații și Securitate Militară din cadrul DGIA, adevărații ”instalatori” GRU au reușit o performanță care arată cât de slab este sistemul de securitate al statului român. Armata Română, cu tot armamentul modern de 14 miliarde din dotare, continuând să fie dependentă de praful de pușcă asigurat de alte state… Și dacă vecina Bulgarie și ”rebela” Turcie sunt totuși barem la rândul lor membre NATO, Serbia nici măcar nu face parte din Alianța Nord – Atlantică! Iar ”grosul” pulberii necesare fabricării muniției vine tocmai din această țară!

Mai mult decât atât, Armata Română este lăsată astfel la mâna unuia dintre cei mai controversați comercianți internaționali de arme, sârbul Nebojsa Novakovic. Cel considerat în Raportul clasificat SSID intrat în posesia noastră drept ”omul GRU în Balcani”! Dar cu ”combinații” cu armament și în Turcia și Germania!

Iar Armata Română este și acum dependentă tocmai de praful de pușcă furnizat de fabricile din Bulgaria și Serbia controlate direct sau prin intermediari de către furnizorul GRU, Nebojsa Novakovic!

Iar raportul care avertizează asupra acestei vulnerabilități fără precedent la adresa securității naționale și chiar a întregului Flanc Estic al NATO există! El putând fi solicitat oricând de către ”beneficiarii legali” cu acces SSID!

Cei care astfel, dacă ar avea ”cojones” barem să citească cine este ”livratorul” sârb Nebojsa Novakovic, ar pricepe imediat că un devastator sabotaj militar asupra Armatei Române prin suspendarea livrării prafului de pușcă este posibil oricând! Mai ales că raportul a mai fost depus odată la mapa membrilor Guvernului României… Dar niciunul nu a îndrăznit să citească barem informațiile despre ”Dosarul HEXOGEN”!

A dispărut autorizația de mediu!

Ce este drept, la un moment dat, în urma identificării filierei Novakovic – strict de către ”acoperiții” SIE, ci nu de cei ai DGIA, așa cum ar fi fost normal în fișa postului! – lucrurile s-au mișcat și SRI-ul a dat la rândul său drumul la ”plicul galben” prin care erau confirmate informațiile ”externilor”.

Astfel că serviciile au informat imediat Guvernul și CSAT-ul despre ”blocajul operativ” al producerii de pulbere la Nitramonia Făgăraș. Acolo unde, deși autorizația de mediu fusese dată de peste un an și jumătate, aceasta pur și simplu nu a mai fost găsită! Și nici alta nu s-a mai eliberat, pe motiv că deja exista una!!!

Atunci s-a încercat impunerea unui ”Plan B”, Guvernul fiind informat că la Brașov aveam câteva mii de tone de hexogen, componentă chimică vitală a producției de pulbere. Dar și că, în urma probelor tehnologice fuseseră deja refăcute câteva zeci de tone! Astfel că nu mai trebuia decât demarată producția propriu-zisă, pentru ca Armata Română să nu mai fie singura structură membră a NATO care să depindă în privința asigurării de muniție de un stat non – NATO! Și mai ales de un dublu furnizor și al GRU…

”Fâșiile” lui Neculaie

Numai că nici de această dată situația operativă nu a putut fi deblocată, un alt raport informativ identificând acum drept principale cauze ”fâșiile” de terenuri achiziționate și deținute de miliardarul brașovean Ioan Neculaie exact acolo unde trebuiau extinse halele pentru producția de hexogen.

Astfel că s-a trecut inclusiv la monitorizarea șuetelor informative ale acestuia, prin care miliardarul ajuns între timp după gratii ar fi solicitat o ofițerilor de legătură o adevărată ”taxă de șmecherie” pentru a fi de acord cu vânzarea respectivelor terenuri, la niște prețuri oricum pur și simplu prohibitive.

”Scorul” solicitat pentru ”pârloagele” din plin câmp fiind mai mare și decât dacă pe acestea ar fi fost deja construite proiecte imobiliare de lux.

Ce este drept, ”răspunsul oficial” la aroganța miliardarului a venit nu peste multă vreme, sub forma următorului document oficial:

”Având în vedere mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele numitului Neculaie Ioan, condamnat definitiv la o pedeapsă cu închisoarea, pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul armelor și munițiilor, în urma activității investigative efectuate de IPJ Brașov, cu sprijinul comenzii IGPR, în colaborare cu DOS,DIC,CCPI, Centrul SELEC, polițiști greci, coordonați de șeful ENFAST din nordul Greciei, astăzi au depistat persoana urmărită pe numele căruia fusese emis un mandat European de arestare și au condus-o la sediul organului competent, în vederea confirmării și a punerii în executare a mandatului”…

Deci, Neculaie a fost băgat la pușcărie… Dar praf de pușcă tot nu fabricăm… Și nici măcar nu încercăm… De aproape ai zice că prostia nu poate fi chiar atât de mare… Și atunci, cine are interesul ca Armata Română să rămână dependentă de furnizorul GRU, Nebojsa Novakovic…?

Lovitură pentru UE. PSD interzice, prin lege, consumul de carne sintetică

Parlamentarii PSD vor să interzică, printr-un proiect de lege depus la Senat, comercializarea cărnii sintetice pe piața din România. Potrivit acestora, carnea și produsele din carne sunt esențiale pentru sănătate, fiind surse de proteine cu înaltă valoare nutritivă, precum și de vitamine și minerale. Totodată, prin actul normativ se introduce obligativitatea etichetării procentului de carne din compoziția produselor alimentare, cele cu adaos de alte ingrediente fiind expuse într-un spaţiu de prezentare şi vânzare bine delimitat.

Parlamentarii PSD au emis un proiect de lege a cărnii şi a produselor din carne prin care se interzice carnea produsă în laborator din celule animale, pentru a proteja bucătăria, tradiția alimentară și sănătatea. Mai mult, proiectul reglementează asigurarea rolului biologic, energetic și plastic al cărnii și produselor din carne pentru necesități fiziologice ale omului, în vederea întreținerii vieții și a sănătății.

”Carnea și produsele din carne reprezintă cea mai importantă sursă de proteine cu înaltă valoare nutritivă, precum și de vitamine: Niacina (PP), B2, B6, B12 Acid folic, Biotina, Acid pantothenic, Tiamina, macroelemente (potasiu, calciu, magneziu, sodium etc) și microelemente (fier, iod, zinc, fluor etc). Din punct de vedere al calității nutriționale, proteinele din carne și produse din carne au valoare biologică mare, sunt proteine complete care conțin toți aminoacizii esențiali (valina, izoleucina, leucine, lizina, metionina, treonina, triptofan, fenilalanina) în proporții apropiate de cele necesare omului, cu cea mai mare eficiență în creștere și dezvoltare, neavând în structura lor aminoacizi limitanți (care limitează utilizarea celorlalți). De exemplu, proteinele de origine vegetală, proteine parțial complete, au între 1 și 3 aminoacizi limitanți, iar pentru creștere și dezvoltare sunt necesare a fi ingerate cantități duble față de proteinele de origine animală”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

Beneficii incontestabile

Totodată, carnea conține toate vitaminele din grupa B cu rol esențial în reglarea metabolismului și a transformării nutrienților alimentari în energie. Astfel, Vitamina B1 accelerează arderea carbohidraților, vitamina B2 asigură energia necesară contracției musculare, vitamina B3 influențează disponibilitățile de energie ale organismului, iar vitamina B5 facilitează metabolizarea substanțelor nutritive. Potrivit inițiatorilor proiectului, carnea este și un aliment împotriva anemiei, mai mult decât peștele și legumele, fiind principala sursă de fier a organismului. Aceasta are eficiență maximă pentru că fierul hemic (animal) se absoarbe în proporție de 20-25%, față de fierul non-hemic (vegetal), cu grad de absorbție de numai 2-5%. De asemenea, carnea asigură funcționarea optimă a sistemului nervos, datorită proteinelor de calitate, a vitaminelor din grupul B și a mineralelor. Vitamina B12 este necesară formării mielinei, iar tirozina stă la baza producției de dopamină și noradrenalină, substanțe care stimulează celulele nervoase. Carnea din alimentație poate asigura 25% din aportul zilnic de vitamina D, o substanță indispensabilă pentru fixarea calciului și prevenirea osteoporozei, mai susțin inițiatorii proiectului.

Interdicții pe toată linia

Potrivit proiectului de lege, comercializarea cărnii sintetice obţinută în laborator din celulele de la animale este interzisă în România. Prevederile se aplică şi produselor culinare din alimentaţia publică la prepararea cărora s-a utilizat carnea sintetică. În plus, produsele de carne comercializate pe piaţa internă vor cuprinde obligatoriu procentul de came din compoziţie, iar cele cu adaos de alte ingrediente se comercializează într-un spaţiu de prezentare şi vânzare bine delimitat, pe rafturi separate faţă de produsele din carne autentice, cu informare explicită către cumpărători a conţinutului acestor produse. Aceleași reguli se vor aplica şi în cazul meniurilor şi reţetelor mâncărurilor de pizzerie, de fast-food şi al produselor culinare din alimentaţia publică, la prepararea cărora s-au utilizat produse de bază cu adaos de ingrediente. Proiectul legislativ definește și sintagma „Produs românesc” din carne, prin care se înţelege doar carnea şi produsele din carne rezultate din carcasele provenite 100% din fermele din România, fiind interzisă inscripționarea pe eticheta cărnii şi a produselor din carne a sintagmei „Produs românesc” dacă nu sunt respectate aceste prevederi.

Cât costă o porţie de hamsie la tavernă, în Grecia. Ce include un meniu de 41€ pentru o singură persoană

Grecia rămâne și în acest an o destinație foarte accesibilă pentru români, în ciuda unor scumpiri, mai ales în comparație cu alte țări europene.

Costul unei vacanțe în Grecia în 2023 depinde de mulți factori, foarte diferiți. Va trebui să luați în considerare costurile totale de cazare, zboruri, transport local, prețuri la alimente, mâncare, activități, alcool și alte câteva cheltuieli.

Cu un meniu de 41€ mănânci chiar bine

Românii care au început deja concediul publică în grupurile dedicate vacanțelor poze cu meniurile și prețurile afișate în taverne pentru a-i ajuta și pe alții să-și calculeze cât mai corect bugetul necesar concediului.

„Scumpuț, așa au crescut prețurile sau este un local mai scump? Am fost acum 2 ani în Zakhyntos și anul trecut în Creta, nu erau totuși așa mari prețurile„, a fost unul dintre comentarii.

În jur de 50 de euro pe zi, 3 mese pentru o persoană. Îmi fac un calcul la cât am ieși 3 persoane în 8 zile și e 1200 euro doar mâncarea și băutura. Deci mai adaug ceva în plus la bugetul pe care mi l-am propus. Mulțumim de informații și concediu plăcut!„, a adăugat un alt tursit român care a fost deja în Grecia.

Acum câteva ore am plătit 41€ pe o masă care a inclus, un octopus-14,5€; o porție hamsie-9€; o salată grecească 6,5€; cartof cu usturoi-4€; pâine prăjită cu ulei-1€; un suc tonik-2,5€; un suc natural de portocală -3,5€ și din partea casei o baclava, o prăjiturică și 2 înghețate mici pe bat, am plătit cash, dar se putea și cu cardul”, a precizat un român pe Forum Halkidiki.

Alternativa la taverne

Desigur, pe lângă terase, există posibilitatea aprovizionării de la supermarketurile din zonă, de la localnicii adesea întâlniți la marginea drumului (cu legume, fructe, ulei de măsline,brânză și alte diferite produse locale) sau direct din porturi (pentru pește), la prețuri cu mult mai mici decât la restaurant.

În multe măcelării, carnea de vită sau de pește poate fi mai ieftină decât cea de pui.

Medicii îşi dau DEMISIA pe capete! Nu mai are cine să asigure gărzi. Nu mai e mult până la greva generală

Circa 10% dintre medicii care efectuează gărzi suplimentare normei de bază au aderat deja la acţiunea Demisia din contractele de gărzi suplimentare (CIM-urile cu timp parţial, aferente gărzilor suplimentare normei de bază), în cadrul protestelor organizate de Federaţia „Solidaritatea Sanitară”.

În această fază, sindicatul doreşte să determine Guvernul să identifice soluţiile necesare pentru onorarea revendicărilor Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.

Cum îşi dau medicii demisia?

Înştiinţarea privind intenţia de a demisiona este transmisă, în mod individual, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Guvernului.

Forma de transmitere constituie în sine o modalitate de protest, instituţiile statului luând cunoştinţă de nemulţumirile legitime ale fiecăruia dintre aceşti profesionişti din sănătate.

Guvernanţii trebuie să aibă în vedere riscurile acestei forme de exprimare a nemulţumirii medicilor faţă de recompensa acordată pentru contribuţia la asigurarea continuităţii serviciilor medicale”, precizează sindicaliştii.

Îşi cer drepturile din legea salarizării

Care sunt revendicările medicilor?

Pe lista revendicărilor salariale se află, printre altele, acordarea tuturor drepturilor prevăzute de actuala lege a salarizării.

Sindicaliştii solicită acordarea salariului de bază la nivelul anului 2022 pentru toţi angajaţii din sănătate, inclusiv pentru CIM-urile aferente gărzilor suplimentare, precum şi raportarea sporurilor pentru condiţiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), TESA şi muncitori sanitari.

Criptomonedele te pot băga în puşcărie! Țeapă în valoarea de cinci milioane de dolari. DIICOT s-a dus peste ei

0

Procurorii DIICOT au reţinut mai multe persoane într-un dosar de înșelăciune cu criptomonede în urma unor percheziții domiciliare făcute în județele Prahova, Olt, Ilfov și în municipiul București.

Au efectuat marți 11 percheziții domiciliare, în județele Prahova, Olt și Ilfov și în municipiul București, și au dus la audieri 14 persoane pentru înșelăciune cu criptomonede.

Fals informatic şi înşelăciune

Din cercetări a reieșit că, în luna octombrie 2019, la momentul înființării unei firme, s-ar fi constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunilor de fals informatic şi înşelăciune, prin atragerea de fonduri către această societate, sub formă de criptomonede, de la diverşi clienţi, cărora le-ar fi fost propuse randamente nereale.

Suspecţii ar fi înfiinţat departamente de call-center, apelând la întâmplare diverse persoane cărora le-ar fi propus câştiguri din investiţii în criptomonede, iar pentru a le întări convingerea, cu privire la seriozitatea relaţiilor comerciale, ar fi înfiinţat un site, unde fiecărui client i-ar fi fost alocat un profil de investitor, cu user şi parolă.

Cum erau înşelate victimele?

După înregistrare, clienţilor li s-ar fi afişat, pe contul care le era alocat, pe site-ul administrat de societate, grafice false, care ar fi exprimat randamentul investiţiilor lor, în criptomonede, cu creştere exponenţială, de la o lună la alta, în ciuda faptului că piaţa criptomonedelor a urmat un trend descendent, începând cu luna noiembrie 2021.

De asemenea, în ciuda corecţiilor serioase de preţ pe piața criptomonedelor, graficul clienţilor ar fi afişat creşteri progresive, de la lună la lună, în măsura în care nu îşi manifesau dorinţa de a retrage investiţia ori, cel puţin, profitul generat de aceasta”, arată polițiștii.

Valoarea prejudiciului produs clienţilor este în valoare de peste 4,71 milioane USD.

Caz șocant! Bătrân din Alba, bătut de un vecin și mușcat de câinele acestuia. Ce s-a aflat din anchetă

2

Scandal în plină stradă, între doi vecini, într-o localitate din județul Alba. Unul dintre bărbați a ajuns în atenția medicilor, iar celălalt a fost reținut de către oamenii legii.

În grija medicilor a ajuns un bărbat de 72 de ani. Totul, după ce ar fi fost agresat de un vecin, în urma unui conflict spontan. Mai mult, vârstnicul a fost mușcat de câinele vecinului. Specialiștii au stabilit că victima are nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale. Bărbatul acuzat de comiterea agresiunii a fost reținut de polițiști.

S-a întâmplat în localitatea Mirăslău, din județul Alba. Oamenii legii au început cercetările după ce bătrânul de 72 de ani a reclamat la poliție faptul că a fost agresat de vecinul său. Din primele informații venite de la poliție, ar fi fost vorba despre un conflict spontan între cei doi vecini. Deși incidentul ar fi avut loc în 16 iunie, sesizarea la poliție a venit trei zile mai târziu. Victima s-ar fi ales cu ochelarii sparți, dar și cu mușcături la picioare, după ce a ajuns în colții câinelui agresorului.

Ce au stabilit anchetatorii

La data de 19 iunie 2023, un bărbat de 72 de ani, din comuna Mirăslău, a sesizat postul de poliție cu privire la faptul că a fost agresat de către un vecin, i-au fost distruși ochelarii, iar câinele acestuia l-a mușcat de picioare.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, în seara zilei de 16 iunie, pe fondul unor discuții contradictorii ce ar fi avut loc, pe stradă, între bărbatul de 72 de ani și vecinul său, în vârstă de 48 de ani, acesta din urmă l-ar fi agresat, împrejurare în care i-ar fi distrus ochelarii, iar câinele acestuia, de rasă comună, l-ar fi mușcat de picioare, fără a fi asmuțit de către stăpânul său”, a anunțat marți, 20 iunie, IPJ Alba, într-un comunicat.

De câte zile de îngrijiri medicale are nevoie victima

Conform sursei citate, medicii legiști au stabilit că victima ar avea nevoie de 18 -20 de zile de îngrijiri medicale.

Bărbatul de 48 de ani s-a ales cu dosar penal și a fost reținut. „Față de bărbatul de 48 de ani, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane și a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 20 iunie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale”, anunță IPJ Alba.

Ucraina, sfâșiată de Rusia și păcălită de America

În mai bine de un an de război în Ucraina, SUA au trimis Kievului bani și armament.  Problema este că armele americane nu sunt niciodată suficiente pentru victorie și sunt întotdeauna doar suficiente pentru a permite ca bătălia să continue până la următoarea rundă.

Vladimir Putin joacă el însuși acest joc perfid, atent să nu introducă ceva prea puternic, cum ar fi bombardierele strategice, să nu dezechilibreze balanța și să-i ofere lui Joe Biden șansa de a interveni direct în război.

Potrivit presei americane, Volodimir Zelenski va afla o veste proastă:  chiar și cu promisiunea F-16, nu poate achiziționa avioane și nu poate antrena piloții suficient de repede (timpul minim de pregătire este de 18-24 de luni), iar următorul lucru pe care îl va face va fi să implore America să îi servească drept forță aeriană. Escaldarea cu Rusia ar fi catasfrofală.

NATO va prelua sarcinile de înaltă calificare (și costurile) pentru întreținerea acestor avioane? Cine altcineva? SUA nu este un donator dezinteresat: trimite Ucrainei arme folosite sau mai vechi, după care Pentagonul poate folosi fondurile autorizate de Congres pentru a-și reface stocurile cu unele noi.

Strategia americană și rusă pare să se bazeze pe crearea unui fel de egalitate îngrozitoare, două tabere aliniate pe un câmp, trăgând una în cealaltă până când cineva renunță pentru moment. Nu poate fi ratată ironia faptului că mașinăriile de război aflate cândva în Irak sub președintele Obama sunt acum reciclate pe teren în Ucraina sub conducerea fostului său vicepreședinte.

La întrebarea câți ucraineni mai trebuie să moară, democratul Biden răspunde în privat că „potențial toți”, notează The American Conservator. „Crede că poate pur și simplu să cumpere victoria”. Putin nu cumpără nimic –  susține desfințarea Ucrainei și va face tot posibilul să se țină de cuvânt.

Lupta până la ultimul afgan a fost o strategie perfecționată în Afganistanul controlat de sovietici în anii 1980. Ceea ce este diferit acum este scara – de la începutul invaziei ruse în Ucraina, Statele Unite au trimis ajutoare militare în valoare de peste 40 de miliarde de dolari pentru a sprijini efortul de război al Kievului, cel mai mare transfer de arme din istoria SUA și unul care nu dă semne de oprire.Un singur avion F-16 costă până la 350 de milioane de dolari dacă este cumpărat cu arme, echipamente de întreținere și kituri de piese de schimb.

Unul dintre eșecurile Americii în timpul Războiului Rece și al Războiului împotriva Terorismului a fost folosirea unor guverne marionetă impuse sau menținute în viață în mare măsură de banii și forța americană. Guvernul de la Kiev nu este unul marionetă – poporul îl susține –  dar rămâne îndatorat SUA pentru supraviețuirea sa.

Reconstrucția Ucrainei va costa probabil trilioane de dolari pe termen lung. Și va fi o goană după aur pentru puternicele bănci americane. Uneori, creditorii sunt mai cruzi decât războiul.Profitoarea Americă a știut unde să se ducă.

Vladimir Putin poartă toată vina. A greșit totul când a decis să atace Ucraina, doar să se mențină pe tron la Kremlin. A schimbat geopolitica și distribuția puterii, a izolat Rusia și, cel mai grav, a creat un nou Afganistan în inima Europei.

„Măreața” Anglie, dusă spre recesiune de bancherii centrali

Marea Britanie ar putea intra într-o recesiune dacă Banca Angliei va majora dobânda de referință la 6%, așa cum se așteaptă investitorii.

Produsul intern brut ar urma să scadă cu aproximativ 0,3% în acest an și cu 1,4% în 2024, potrivit unei analize Bloomberg Economics.

Analiza se adaugă la perspectivele tot mai sumbre pentru Marea Britanie, după ce trei cifre surprinzător de puternice ale inflației și o piață a muncii în curs de înăsprire au amplificat îngrijorările legate de instalarea unei spirale salariu-preț. Guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, a subliniat de mai multe ori că inflația are nevoie de mai mult timp decât se aștepta pentru a scădea.

În ultimele săptămâni, investitorii s-au grăbit să suplimenteze pariurile privind creșterea ratelor, estimând aproape în totalitate o majorare la cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii.Piețele estimează acum o creștere a ratelor cu cel puțin un sfert de punct joi, la 5% până în august și la aproape 6% până în februarie.

Ratele la acest nivel ar trimite ratele ipotecare și mai departe în teritoriul pe care banca centrală l-a identificat ca fiind dureros pentru gospodării, cu peste 1 milion de persoane nevoite să refinanțeze creditele la costuri semnificative în acest an.

Ar produce o contracție a PIB-ului, dar una mai puțin severă decât cea suferită în timpul blocajelor pandemice sau în 2009, în urma crizei financiare globale. Și ar reprezenta o provocare pentru guvernul conservator al prim-ministrului Rishi Sunak.

Economiștii avertizează că economia britanică se va  confrunta cu o avalanșă de pierderi de locuri de muncă în cazul în care ratele dobânzilor vor atinge nivelul pe care piețele financiare cred că îl vor atinge. Iar Banca Angliei nu va avea altă soluție decât să inducă o încetinire a creșterii economice pentru a reduce inflația.

Cifrele oficiale care urmează să apară miercuri vor contribui mult la conturarea perspectivelor. Inflația în UK este de peste patru ori mai mare decât ținta de 2% a Băncii Angliei.

Europa a rămas în urma SUA – și decalajul crește

Războiul din Ucraina a revigorat alianța transatlantică. Dar relația dintre SUA și aliații săi europeni este din ce în ce mai dezechilibrată.

În prezent, economia SUA este considerabil mai bogată și mai dinamică decât cea a UE sau a Marii Britanii – iar decalajul este în creștere. Acest lucru va avea un impact care va depăși cu mult standardele de viață relative.

Potrivit Financial Times, dependența Europei de SUA în ceea ce privește tehnologia, energia, capitalul și protecția militară subminează în mod constant orice aspirație a blocului de „autonomie strategică”.În 2008, economiile UE și SUA aveau aproximativ aceeași dimensiune. Însă, de la criza financiară mondială, destinele lor au înregistrat diferențe dramatice.

După cum subliniază Consiliul European pentru Relații Externe: „În 2008, economia UE era ceva mai mare decât cea a Americii: 16,2 miliarde de dolari față de 14,7 miliarde de dolari. Până în 2022, economia SUA a crescut la 25 de miliarde de dolari, în timp ce UE și Regatul Unit au ajuns împreună la doar 19,8 miliarde de dolari. Economia Americii este acum cu aproape o treime mai mare. Este cu peste 50% mai mare decât cea a UE fără Marea Britanie.”

Cifrele agregate sunt șocante. La baza acestora se află imaginea unei Europe care a rămas în urmă – sector cu sector.Peisajul tehnologic european este dominat de firme americane precum Amazon, Microsoft și Apple. Cele mai mari șapte firme de tehnologie din lume, după capitalizarea bursieră, sunt toate americane.

Există doar două companii europene în top 20 – ASML și SAP. În timp ce China și-a dezvoltat proprii giganți interni în domeniul tehnologiei, campionii europeni sunt adesea achiziționați de companii americane. Skype a fost cumpărat de Microsoft în 2011; DeepMind a fost cumpărat de Google în 2014. Dezvoltarea inteligenței artificiale va fi, de asemenea, probabil dominată de firmele americane și chineze.

Universitățile de top care alimentează filiera start-up-urilor tehnologice din SUA lipsesc în UE. Marea Britanie se descurcă mai bine – grație Cambridge, Oxford, Imperial și altele.

În 1990, Europa producea 44% din semiconductorii din lume. În prezent, această cifră este de 9%, față de 12% în cazul Americii. Dar, în timp ce în SUA se așteaptă ca 14 noi fabrici să intre în funcțiune până în 2025, Europa și Orientul Mijlociu vor adăuga doar 10.

Statutul dolarului ca monedă de rezervă la nivel mondial le oferă americanilor posibilitatea de a-și finanța ambițiile, fără a speria piețele. UE, în schimb, are un buget mult mai mic și abia a început să emită datorie comună.

Capitalul privat este mult mai ușor de obținut în SUA. Paul Achleitner, președintele consiliului consultativ global al Deutsche Bank, spune că Europa este acum „aproape în totalitate dependentă de piețele de capital americane”.

Spre deosebire de Europa, SUA dispune de rezerve interne de energie abundente și ieftine. Este acum cel mai mare producător de petrol și gaze din lume. Războiul din Ucraina și pierderea gazului rusesc ieftin înseamnă că industria europeană plătește de obicei de trei sau patru ori mai mult pentru energie decât concurenții lor americani. Patronii europeni sumbri spun că acest lucru duce deja la închiderea fabricilor pe continent.

Europa are performanțe superioare numai în industriile „lifestyle”. Aproape două treimi din sosirile de turiști din lume sunt în Europa. Piața bunurilor de lux este dominată de companiile europene.

Dar poate că aceasta este o parte a problemei. Fără un sentiment mai mare de amenințare, Europa s-ar putea să nu-și adune niciodată voința de a-și inversa declinul inexorabil în ceea ce privește puterea, influența și bogăția.

 

De la Asterion la Aster:ion. Primul Lamborghini 100% electric

0

Lamborghini va deveni complet electric în 2028. Această tendință a început deja cu modelul Revuelto, înlocuitorul lui Aventador, care dispune de tehnologie hibridă.

Până la sfârșitul lui 2024, pe lângă Revuelto menționat mai sus, Huracan și SUV-ul Urus vor adopta tehnologia plug-in-hybrid( PHEV). Apoi, mașinile 100% electrice vor deveni o realitate patru ani mai târziu.

Lamborghini Asterion LPI 910-4, primul hibrid al companiei din Sant’Agata Bolognese, a fost vedeta Salonului Auto de la Paris în 2014. Un concurent redutabil pentru Ferrari LaFerrari, McLaren P1 și Porsche 918 Spyder.

Avea un motor V10 de la Huracan și alte trei electrice, însumând 910 cai putere. Din păcate, bolidul nu a intrat în producție, fiind preferat Urus.

Urmașul se va numi Aster:ion, evidențiind strategia electrică. Și nu va fi un SUV, ci mai degrabă un coupe 2+2, asemănător cumva cu Aston Martin Lagonda E.

În 2019, firma britanică intenționa să deschidă segmentul electric prin transformarea limuzinei sale sportive Lagonda. Obiectivul era de a schimba motorul V12 cu unul electric de  610 CP, 950 Nm de cuplu și o autonomie de 320 km, la un preț de 400.000 de euro. Dar proiectul a eșuat – au fost produse doar 155 de unități.

A fost nevoie de încă un deceniu pentru ca piața să se maturizeze. După Aster:ion,  planul de producție al Lamborghini prevede ca Urus să fie înlocuit cu un vehicul complet electric până în 2029.

Cel mai mare „Dragon Roșu” din lume conduce globalizarea yuanului

1

În orașul Yiwu din estul Chinei  se află cea mai mare piață angro de  produse manufacturate din lume.

Cu cele 75.000 de magazine ale sale, Yiwu a fost supranumit orașul bibelou al Chinei, centrul unui comerț de miliarde de dolari cu orice, de la decorațiuni de Crăciun la jucării, de la umbrele la creioane.

Orașul situat la aproximativ 300 km sud-vest de Shanghai se află, de asemenea, în centrul unui experiment din ultimii 15 ani de internaționalizare a yuanului, în timp ce Beijingul încearcă să consolideze rolul celei de-a doua economii din lume în sistemul financiar global.

Yiwu a înregistrat o creștere de cinci ori a decontării anuale a schimburilor comerciale în yuani din 2019, ajungând la aproximativ 56,5 miliarde de yuani (8 miliarde de dolari) anul trecut, potrivit statisticilor oficiale preluate de Financial Times.Decontarea schimburilor comerciale în yuani orientate spre export din China reprezintă ai puțin de 7% din totalul exporturilor, comparativ cu aproape 12% în Yiwu.

Beijingul a încurajat utilizarea yuanului și, până la sfârșitul lui 2022, a semnat acorduri de schimb valutar cu 40 de țări, inclusiv Argentina și Brazilia. Acordurile de swap permit băncilor centrale să furnizeze lichidități în yuani băncilor comerciale în caz de penurie, contribuind astfel la consolidarea încrederii în rândul companiilor îngrijorate cu privire la efectuarea de schimburi comerciale în moneda chineză.

Yiwu a fost unul dintre primele orașe din China care a permis comercianților individuali să deconteze în yuani tranzacțiile transfrontaliere mai mari. Majoritatea orașelor au un plafon anual de 50.000 de dolari. Având în vedere reputația Yiwu pentru bunurile ieftine și condițiile flexibile, ajutat de faptul că angrosiștii nu plătesc nici impozit pe profit, nici chirie de piață, exportatorii au suficientă putere de negociere pentru a solicita decontarea în yuani.

Cu toate acestea, analiștii au avertizat că rezervele offshore limitate și controalele stricte ale capitalului și cursului de schimb din China vor limita adoptarea yuanului. „Sprijinul instituțional pentru ca yuanul să se globalizeze nu este suficient de puternic”, a declarat Tan Xiaofen, profesor de finanțe la Universitatea Beihang din Beijing.

Fără controlul statului , mondeva va circula liber, la fel ca în cazul dolarului.